Adama aprilie 2020
update 9 Apr 2020

Fermă familială la a treia generație de Țurcană Oacheșă

Ferma familială de ovine este un model pe care îl pot urma crescătorii pentru a rezista în fața problemelor din acest sector. Un exemplu de o astfel de fermă care funcționează prin performanță este cea a lui Răzvan Drăgan, din comuna Vințu de Jos, județul Alba.

Creșterea oilor din rasa Țurcană are cea mai mare răspândire în rândul oierilor din România. Rasa mai este cunoscută ca „Regina Munților“ și este stabilă, rezistentă, cu producții mixte de lapte, carne și lână. Varietatea Oacheșă este una dintre cele mai frumoase specii de oi de pe la noi, cu o armonie corporală aparte, de culoare albă cu un contur închis în jurul ochilor și are rădăcinile în Loman-Şugag, județul Alba.

Selecția și performanța produșilor pentru un profit maxim

Turcana Oachesa

În familia Drăgan, creșterea acestei rase este mai mult o pasiune care durează de trei generații, ne spune mezinul familiei. „Este o fermă de familie cu un efectiv de aproximativ 500 de capete ovine rasă Țurcană Oacheșă (albă cu pete negre la ochi, urechi și în jurul gurii). Suntem a treia generație de oieri, având în spate munca de zeci de ani a familiei. Pentru noi oieritul este în primul rând pasiune și în al doilea rând afacere. Putem spune că din pasiune facem selecție de câțiva ani buni și mai este loc. Ca produse comercializăm brânza pe care o producem în fermă și o parte din miei, cca 30%. Cel mai consistent venit îl obținem din comercializarea berbecilor de reproducere și a oilor de prăsilă.“

În ferma de la Vințu de Jos furajarea se face pe pășune în timpul verii, iar iarna stabulație închisă cu furaje la discreție pentru oile mame și rație pentru tineretul de reproducere, mai adaugă oierul. „Rația este compusă din 1 kg de porumb pe zi și două mese de fân. Oile de reproducere primesc înainte de fătare 1 kg de cereale pe zi și fân la discreție, iar după fătare cereale și nutreț de cea mai bună calitate. Ca orice afacere, necesită foarte multă implicare.“

Oi Turcana Oachesa

Pe viitor, familia Drăgan își dorește continuarea selecției și performanța produșilor. „Nu este necesar să ai o fermă foarte mare, este important să poți obține profit maxim. Animalele care nu fac performanță vor fi abatorizate pentru că nu pot justifica consumul și sunt ținute pe pierdere, de aceea trebuie monitorizate de la naștere până la prima lactație. Dacă femelele tinere nu au cel puțin 70% din greutatea unei femele adulte nu se dau la montă pentru că nu sunt suficient de dezvoltate și vor întâmpina probleme la fătare. Cei ce vor să înceapă o astfel de afacere ar fi indicat să își achiziționeze animale de valoare indiferent din ce rasă, pentru a putea obține profit“, încheie Răzvan Drăgan din comuna Vințu de Jos, județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermă familială de ovine cu rasa Ţurcană

În comuna Dumeşti, satul Hoiseşti, judeţul Iaşi, tânărul Marius Traian Mindirigiu împreună cu fratele său Radu se ocupă de mici cu creşterea animalelor. În anul 2012 au început cu 50 de oi, iar acum au ajuns la un efectiv de 400 de capete, rasa Țurcană cu varietatea Oacheşă. Cei doi tineri spun că produsele ajung la clienţii formaţi în timp sau la samsari, în lipsă de personal.

– Cum aţi ajuns să aveţi o fermă de oi? De la ce efectiv aţi pornit şi ce efectiv aveţi în prezent?

– Ferma a luat viaţă în anul 2012. Încă de mic împreună cu fratele meu Radu m-am ocupat de creşterea animalelor, doar că aveam un efectiv mai mic. Dar, în urmă cu şapte ani am dorit să ne extindem ferma, din dragoste şi pasiune pentru animale. Am pornit de la 50 de oi şi am ajuns la un efectiv de 400 de oi, rasa Ţurcană cu varietatea Oacheşă.

– Ne puteți oferi câteva detalii despre rasă, sistemul de furajare şi tratamentele aplicate?

– Rasa Ţurcană este o rasă de oaie mixtă. Aceasta se adaptează la orice relief din ţară deoarece este rezistentă şi nu necesită îngrijiri costisitoare. Furajarea se face pe timp de vară pe păşune şi pe timp de iarnă cu fân, lucernă şi ca supliment cu porumb.  Totodată, aplicăm tratamente în cazul apariţiei fasciolozei (gălbează), antraxului şi scabiei.

– La un astfel de efectiv ce produse valorificaţi şi unde?

– Produsele pe care le valorificăm sunt caşul, urda, mei în viu şi oi reformă. Distribuţia produselor noastre are loc de acasă, la clienţii formaţi în timp. Când avem prea multă brânză pe perioada verii o mai dăm şi la samsari deoarece nu avem personal şi nu putem merge să stăm cu produsele în piaţă, mai ales că obţinem undeva la 50 l de lapte pe cap de animal.

– Legat de problema lânii, aveţi cum să o valorificaţi?

– Lâna este încă o problemă mare cu care ne confruntăm deoarece în ultimii ani nu a venit nimeni să ne întrebe sau să o ia degeaba.

– La cât ajunge o astfel de investiţie şi ce sfaturi recomandaţi celor care doresc să se apuce de o astfel de fermă?

– Nu aş putea să dau un preţ estimativ acestei investiţii deoarece variază în funcţie de efectiv, rasă, zonă şi altele. Sfatul meu pentru cei care vor să investească într-o fermă zootehnică este să nu se apuce dacă nu au forţa de muncă sau nu fac această activitate în cadrul familiei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Breaza de Haţeg - oaia românească ce dă mai mult lapte decât Lacaune

Statisticile spun că sectorul românesc de creştere a ovinelor este printre primii lideri europeni. Totuşi, oierii invocă lipsa unei viziuni clare în ultimii 25 de ani, a unor programe pe termen lung şi a unor legi care să îi ajute. Concluzia lor este că, deşi oieritul poate scoate România din unele situaţii de criză, deocamdată sunt multe lipsuri. Asta nu a împiedicat însă realizarea unor performanţe extraordinare în materie de progres genetic. Ciobanii români au motive de mândrie. Ştiaţi, spre exemplu, că Breaza de Haţeg, o varietate a Ţurcanei, „bate“ la producţia de lapte rasa franceză de oi Lacaune, renumită pentru recordurile sale? Pentru a da şi mai multă greutate acestei realizări, Pavel Iovăneasă şi Mircea Petresc, preşedinte şi vicepreşedinte ai Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“, vor să obţină omologarea acestei varietăţi.

Regina Ţurcanelor

Asociaţia Zonală a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“ a fost înfiinţată în 2008 şi a pornit la drum doar cu 12 oieri. Cei doi reprezentanţi ai ei spun că şi-au dorit înfiinţarea asociaţiei în primul rând pentru a avea un cuvânt de spus la nivelul federaţiilor şi chiar la nivelul ministerului. „Haiduceşte nu poţi face faţă, de aceea sper să înţeleagă toată lumea cât de importantă este asocierea. Unirea înseamnă putere, un loc pe piaţă şi la masa discuţiilor.“ Mesajul lor a prins, pentru că astăzi asociaţia are aproximativ 20.000 de exemplare de Ţurcană Brează. O rasă despre care dl Petresc şi dl Iovăneasă spun că este regina Ţurcanelor. Lucru confirmat în parte şi de faptul că în turmele oilor din Haţeg ponderea acestei varietăţi este de peste 90%. Genealogia Brezei de Haţeg arată că este o varietate ce s-a format de-a lungul anilor prin izolare reproductivă, având în descendenţă Ţurcana Românească. Rezultatul acestei selecţii a fost obţinerea unor exemplare foarte rezistente, adaptate foarte bine pentru zona montană, submontană şi de deal. O varietate a cărei faimă a făcut ca şi ciobanii de la câmpie să o aducă în turmele lor.

O varietate care va rezista în faţa raselor străine

În opinia preşedintelui şi vicepreşedintelui Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“, Breaza de Haţeg este una dintre cele mai bune oi autohtone pentru lapte, nu doar pentru că se obţine o cantitate mare de lapte pe zi, ci şi pentru că are o lactaţie prelungită. În plus, din fătări se obţin mulţi miei gemeni, iar în cazul furajării de calitate sporul lor zilnic de creştere este foarte bun.

„Dacă vom reuşi să omologăm această varietate a Ţurcanei, Breaza de Haţeg, va fi o realizare importantă, pentru că la nivel de ţară nu avem încă o rasă autohtonă de lapte. Sperăm să obţinem cât mai repede omologarea, pentru că în momentul în care avem un certificat de origine vom şti exact ce trebuie făcut pe viitor“, spune dl Iovăneasă. Dar tot domnia sa completează spunând că există un interes, altul decât cel promovat oficial, de a se aduce în ţară rase străine. Fervoarea cu care sunt prezentate aceste rase, spune dl Iovăneasă, nu înseamnă însă neapărat că sunt atât de bune pe cât sunt de lăudate.

În consecinţă, ciobanii din Haţeg, naţionalişti convinşi, vor păstra această rasă din moşi-strămoşi. Mai mult decât atât, vicepreşedintele asociaţiei, dl Mircea Petresc, se declară optimist cu privire la viitorul acestei varietăţi. Breaza de Haţeg nu doar că va rezista în faţa raselor importate, dar în momentul de faţă poate concura cu succes chiar şi cu rasa franceză specializată pe lapte, Lacaune. Afirmaţia nu este una forţată, ci are în spate semnalele pozitive transmise de tot mai mulţi străini care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra exemplare din această varietate. Experimentele acestor transferuri au arătat că, practic, nu există nicio diferenţă între Breaza de Haţeg şi Lacaune. Oaia românească a fost furajată după modelul intensiv în care sunt crescute oile Lacaune, a fost mulsă mecanic şi a dat o producţie de lapte mai mare decât oaia franceză.

Interviu crescatori de oi

Mircea Petresc: „Ar trebui ca în funcţiile de conducere, poate nu ca secretari de stat, dar cel puţin consilieri să fie aleşi şi reprezentanţi ai clasei muncitoare, în cazul de faţă ai oierilor. Atunci am avea într-adevăr o viziune obiectivă şi pe termen lung pentru acest sector.“

Pavel Iovăneasă: „Un om care vine din sector cunoaşte foarte bine problemele şi nevoile celor care cresc ovine. Sunt tineri cu pasiune pentru oi, care au studii superioare şi sunt bine pregătiţi pentru funcţii de conducere, dar care, din diferite motive, încă nu au ajuns acolo. Sper, totuşi, că acest lucru se va întâmpla şi că aceștia vor contribui la dezvoltarea sectorului.“

Mircea Petresc: „Din păcate, Ministerul Agriculturii nu ne solicită des punctul de vedere. Într-adevăr, au loc nişte întrevederi periodice, dar concluzia noastră este că nu prea se ţine cont de ele. Cel puţin în anii trecuţi, când erau probleme cu boala limbii Albastră, am propus nişte soluţii, dar am constatat, chiar la întoarcerea spre casă, deci la scurt timp de la întâlnire, că în cadrul legislativ stabilit de ministru nu se ţinuse cont de absolut nimic din ce spusesem noi la acea întâlnire.“

Pavel Iovăneasă: „În opinia mea, preţul pe produs este mai important decât subvenţia. Aceasta din urmă ar trebui să fie un bonus. Singura care ne mulţumeşte este producţia de lapte şi derivatele ei. Deocamdată, preţurile de valorificare la miei sunt scăzute, lâna şi pieile fiind cumpărate la un preţ derizoriu. Pentru că în Europa a început să se folosească lâna la termoizolaţii, asociaţia noastră s-a implicat într-un proiect euro­pean prin care se vrea înfiinţarea unor centre de colectare, spălare, uscare şi sortare lână care apoi să fie folosită la termoizolaţii. Astfel sectorul ovinelor va fi salvat în ceea ce priveşte lâna. Sperăm ca acest proiect multinaţional să obţină finanţare europeană, asociaţia va suporta partea de cofinanţare şi, dacă vom reuşi, va fi primul de acest fel în România.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 34-35

Oierul cu cele mai multe ţurcane din Europa

I s-a dus vestea că este oierul cu cele mai multe oi de reproducţie din această parte de lume. A avut ambiţia să pornească o afacere în domeniul creşterii oilor când vremurile erau tulburi în zootehnie şi când toată lumea îi prevestea eşecul. A început cu 80 de mioare, cu scopul de a-şi întreţine familia. Astăzi, când turmele sale depăşesc 20.000 de capete, oamenii îşi ridică pălăria în faţa acestei performanţe obţinute de domnul Dumitru Andreşoi, cel care în prezent are un cuvânt important de spus în breasla sa. Când vorbeşte de viitor, spune doar atât: „Am resurse şi nu mă opresc aici.“

Îi cresc turmele într-un an cât altele-n zece!

– De când creşteţi oi?

– Pe la vârsta de 9 ani mergeam vara câte 3 luni la munte, la oi, în timp ce alţi copii mergeau la scăldat. Asta pentru că mi-a fost drag de ele, de mic. Dar am început să le cresc din 2001, când aveam 8 capete, apoi am mai cumpărat alte 80 dintr-un târg organizat în comuna Pui, judeţul Hunedoara. Toate erau din rasa Ţurcană Bucălaie cu cap negru. Anul următor am mai cumpărat 100 şi de atunci tot cumpăr în fiecare an, iar anul acesta am mai achiziţionat 3.000 de capete.

– Doar prin achiziţie aţi ajuns la un efectiv de 20.000 de oi?

– În fiecare an am cumpărat oi, iar banii obţinuţi din oierit i-am investit în alte şi alte achiziţii. Sigur că am oprit şi mieluţele în fiecare an şi astfel am ajuns la acest efectiv. Până în 2007 a fost mai greu, pentru că nu aveam subvenţii şi preţurile fluctuau mult de la un an la altul. Dar când au venit subvenţiile mi-au fost de mare ajutor, pentru că am putut să mă dezvolt.

– A fost o întâmplare că aţi ajuns la un număr atât de mare de oi sau a fost o strategie?

– Am avut o strategie. În 2004-2005 am vrut să dezvolt afacerea ca să îmi pot întreţine familia. E adevărat că atunci nu mă gândeam că voi ajunge la un număr atât de mare de oi. Totuşi, prin 2007-2008 mi-am propus să ajung la 10.000 de capete, deşi era un obiectiv destul de greu de atins. Toată lumea spunea că nu se poate aşa ceva, dar după ce am atins acest număr am văzut că se poate şi am mers mai departe, am înmulţit 12.000-15.000 de oi, iar acum am 20.000 de oi mame. La 43 de ani simt că mai am resurse şi nu mă opresc aici.

– Ca-n poveste, turma creşte într-un an cât altele-n zece! Nu-i uşor să „duci“ o astfel de fermă. Cum reuşiţi?

– Păi nu-i uşor. Am luat mai întâi oi, apoi teren. Dacă mă întrebaţi cât teren, nici nu ştiu exact, pentru că achiziţionăm continuu, luăm teren în arendă, cumpărăm, închiriem de la persoane fizice. În proprietate avem 3.000 ha distribuite în mai multe judeţe: Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Satu-Mare, Alba, Cluj.

– Să înţeleg că şi oile sunt dispersate în toate aceste judeţe?

– Da. Acum suntem în perioada de fătări, turmele sunt mai mici, pentru că la începutul fătărilor nu putem face turmele mari. În toamnă aveam 16 turme cu până la 1.500 de oi. Cea mai mare turmă este la Satu-Mare.

În acest an, 19.000 de miei

– Pe câţi miei contaţi anul acesta?

– Dacă Dumnezeu ne ajută, sper să obţin 19.000-19.500 de miei. Anul trecut, de pildă, s-au vândut cu 6-6,5 lei/kg, un preţ foarte mic, ţinând cont de secetă şi de preţul furajelor. Dacă ne gândim că porumbul a fost 1 leu – 1,5 lei/kg, preţul la un miel de 6 lei/kg nu avea cum să acopere costurile. Eu am avut noroc, pentru că i-am dat în toamnă, când am venit de la munte, la 10 lei/kg în viu. Având un număr mai mare de animale, am putut negocia şi am obţinut preţul maxim.

– Anul acesta cu cât se va vinde mielul de Paşti?

– Nu am idee cât va ajunge în pieţe, dar dacă fermierii nu vor vinde carcasa la 22 lei/kg minim şi în viu cu 11-12 lei/kg, atunci vor avea o problemă cu achiziţia de furaje în vară şi toamnă.

Ţurcana Bucălaie ajunge în Orient

– Aveţi un efectiv impresionant. Unde valorificaţi, de regulă, mieii?

– Pe piaţa liberă. Sunt firme de carantină care vin, îi iau şi de aici Dumnezeu ştie unde ajung. Ei spun că ajung în Iordania, Turcia, Libia, Siria, dar exact nu ştiu unde ajung, pentru că eu nu vând direct.

– Anul trecut câte animale aţi trimis la export?

– În jur de 7.500 de miei de 4-5 luni. Mi-am oprit totuşi 3.500 de mieluţe şi 400 de berbecuţi pentru reproducţie. De obicei dau animalele care nu întrunesc condiţiile pe care eu le doresc.

– Ce condiţii trebuie să îndeplinească animalele pentru a rămâne în turmă?

– E important să se dezvolte bine, talia să fie mare, să aibă botul negru, lâna să aibă firul mai gros. Aşa trebuie să arate animalele pe care le opresc eu. La export merge orice. În zona noastră fiecare cioban ştie cum vrea să arate turma lui şi, în funcţie de asta, selectează animalele.

– După carne ar trebui valorificată şi lâna. Reuşiţi această performanţă?

– Lâna se vinde şi ea, însă la un preţ care nu acoperă nici măcar costul tunsului. Din păcate, niciuna dintre fabricile cu tradiţie în prelucrarea lânii nu mai există în România. De aceea toată lâna pleacă la export, spre Turcia sau alte ţări, la un preţ de nimic pentru noi.

– Laptele, brânza le valorificaţi?

– Eu nu, pentru că nu mulg animalele. Las mieii să sugă până toamna, să se îngraşe. Deci merg doar pe valorificarea cărnii. Dar colegii mei care mulg oile au primit anul trecut un preţ corect, între 15-20 lei/kg de telemea.

Asocierea – mai mult decât necesitate

– Sunteţi şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de oi „Dacia“ din Hunedoara. Câţi membri numără?

– Asociaţia are în acest moment circa 800 de membri şi un efectiv de 170.000 de oi, ceea ce ne situează în partea superioară în topul asociaţiilor din ţară. Nu suntem printre primii, pentru că sunt înaintea noastră cei de la Arad, Timiş, Sibiu, care au peste 400.000 de oi.

– Cum îşi ajută asociaţia membrii?

– Asociaţia s-a dovedit a fi nu doar o necesitate. I-am ajutat pe fermieri în achiziţionarea de crotalii, pentru că le-am luat prin asociaţie la un preţ mai bun, apoi controlul oficial la producţie l-am luat prin asociaţie şi, în plus, îi reprezentăm din 2004, de la înfiinţare, atât în relaţia cu ministerul, cât şi cu primăriile.

În 2001, când am început cu creşterea oilor, erau puţini tineri dornici să se ocupe de această meserie. Chiar eu eram privit cu multă neîncredere, pentru că nu era un moment prielnic în zootehnie, nu era o piaţă stabilă, preţurile erau foarte mici, faţă de ultimii 2 ani, când au fost cât de cât constante. Nu spun că sunt un model, dar sunt un exemplu bun de urmat pentru tinerii care vor să crească oi şi chiar pot spune că de câţiva ani mulţi tineri din judeţ au ales să continue tradiţia din familie sau pur şi simplu au început să înveţe meseria.

– Ce le-aţi spune celor care vor să intre în această breaslă şi să crească oi?

– Am o vorbă: „Dacă te apuci de oi trebuie să fugi de somn.“ E o meserie grea, dar frumoasă. Şi mai spun că o fermă, pentru a fi rentabilă, trebuie să aibă cel puţin 250 de oi mame şi terenul aferent.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS