reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Apr 2019

Prevenirea toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie locurilor de unde acestea sunt cumpărate și modului în care păstrează sau prepară alimentele.

Astfel, consumatorilor li se recomandă:

– să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt contro­late şi depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;

– cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală trebuie să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatură de refrigerare, de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C;

– să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;

– produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze pentru a fi preparate sau consumate ulterior;

– să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;

– să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;

– să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi de a le consuma.

Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor județene se vor asigura că agenţii economici vor respecta:

– evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;

– condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);

– măsurile privind confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;

– asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul transportului;

– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar-veterinar.

Deratizarea, o acțiune de prevenire și combatere a rozătoarelor

Deratizarea cuprinde complexul de măsuri și mijloace de prevenire și combatere a rozătoarelor.

Rozătoarele, șoarecii și șobolanii, pe lângă faptul că produc pagube economice importante, sunt vectori pentru o mulțime de boli infecțioase și parazitare pe care le transmit atât la alte animale, cât și la om. De aceea, deratizarea reprezintă, alături de dezinfecție (pentru prevenția și distrugerea microbilor) și dezinsecție (prin care se combat insectele și acarienii), o componentă de bază a complexului de măsuri igienice, necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale și om.

Prevenirea și combaterea rozătoarelor, o necesitate igienică și economică stringentă!

În unitățile industriale, pentru a fi eficientă, deratizarea se execută în baza unui program întocmit de medicul veterinar și adaptat condițiilor specifice din fiecare unitate.

În sistemul gospodăresc sarcina de deratizare îi revine proprietarului.

Metodele de deratizare au fost elaborate ținând cont atât de biologia, mediul în care trăiesc și comportamentul rozătoarelor, cât și de proprietățile chimice și toxicologice ale substanțelor raticide și modul lor de aplicare. Pierderile economice cauzate de rozătoare sunt foarte mari, pe de o parte estimându-se că acestea consumă în jur de 10% din producția agricolă globală, iar pe de altă parte este problema deteriorării adăposturilor sau a utilajelor din dotarea acestora. În plus, rozătoarele poluează cu dejecții furajele și alimentele, fiind sursă de transmitere a unor boli infecțioase sau parazitare la om și animale (salmoneloza, leptospiroza, trichineloza etc.). Având în vedere toate aceste aspecte, prevenirea și combaterea rozătoarelor devine o necesitate igienică și economică stringentă.

Pentru prevenirea invaziei cu rozătoare sinantrope (cele care trăiesc pe lângă gospodăriile oamenilor sau fermele zootehnice, ca de exemplu șobolanul cenușiu și alb, șoarecele de casă și de grădină) trebuie să se ia o serie de măsuri, cum ar fi evitarea pătrunderii și cuibăririi rozătoarelor în interiorul adăposturilor, prin cimentarea galeriilor și menținerea în stare de funcționare a elementelor de închidere a acestora. De asemenea, trebuie să se respecte igiena în adăposturi și să se îndepărteze sursele de apă din jurul lor, dat fiind faptul că rozătoarele nu pot trăi fără apă mai mult de 24-38 de ore.

Combaterea invaziilor cu rozătoare sinantrope se face prin diferite mijloace mecanice (curse, capcane), fizice (aparate generatoare de ultrasunete și unde electromagnetice) și chimice. Mijloacele chimice sunt cele mai des folosite și constau în folosirea raticidelor ca RATITOX și BRODITOP ce au în compoziție bromadiolonă și cumaclor care sunt formulate pe bază de cereale, sub formă de pastă sau ca blocuri cerate, în funcție de locul administrării.

Ratitox F

Amplasarea raticidelor se face în stații de intoxicare care permit doar accesul rozătoarelor, în locuri care să evite intoxicațiile la animale și om.

Aplicarea raticidelor se face timp de 4-5 zile, cu împrospătare zilnică, iar cadavrele rozătoarelor se ridică continuu, se ard sau se îngroapă.

Dr. Viorica CHIURCIU,

Medic veterinar, doctor în Științe medicale

Recomandări pentru prevenirea și combaterea omidei păroase a dudului

Fenomenele climatice din ultima perioadă crează condiţii optime pentru apariţia și dezvoltarea daunătorului: omida păroasă a dudului (hyphantria cunea), care poate cauza pierderi importante la: pomi fructiferi , arbusti, arbori ornamentali, vița de vie etc.

Pentru prevenire si combatere se recomandă executarea tratamentului pentru GENERATIA I -PE PARCELE INFESTATE:

Folosiţi unul dintre insecticidele de mai jos, după caz:

  1. FASTER 10 CE =0,02% sau
  2. FURY 10 EC = 0,01% sau
  3. KARATE ZEON = 0,015% sau
  4. NOVADIM PROGRESS = 0,1% sau
  5. PYRINEX QUICK = 0,15%.

   Perioada optimă de tratament: La depistarea dăunătorului (cuiburi - larve de vârsta II și III).

 SURSA: Oficiul Fitosanitar Alba

Prevenirea și combaterea înțepăturilor cauzate de căpușe

Incidența din ultimii ani a numărului mare de animale infestate și de oameni înțepați de căpușe impune ca toți factorii implicați, respectiv autoritățile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populație, specialiștii din domeniu să dețină unele informații cu referire la rolul pe care căpușele îl au ca paraziți și în principal ca vectori în transmiterea unor boli grave la oameni și animale, dar și despre realizarea unor acțiuni menite să limiteze prezența acestora în zonele favorabile înmulțirii lor, precum și de prevenire a infestării speciilor receptive.

Căpușele sunt artropode parazite ce populează suprafața corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, în blana lor sau pe pielea păsărilor. Sunt specii hematofage, cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înțepat și supt și se prind ferm de pielea animalului sau a omului.

Viața căpușelor pe corpul gazdei este de doar câteva zile și diferă în funcție de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic și de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Ciclul biologic al căpușelor (larvă, nimfă și adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. Sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roșu.

După afinitățile ecologice, căpușele se clasifică în endofile (de adăpost) și exofile (în spațiul liber). Căpușele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuințe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peșteri și parazi­tează animalele care se află în perioadele de odihnă.

Căpușele exofile, cu prezență în spațiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe pășune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condițiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufișuri, în sol etc. Ata­șarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpușele, localizându-se preponderent în zona capului și a gâtului speciei parazitate.

 capusa

Localizarea pe gazdă diferă în funcție de specia acesteia și de stadiul evolutiv, astfel:

  • la bovine – pe perineu, pliul iei, axilă dar și pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternală, pe membre, pe coadă, în pliurile salbei, etc.;
  • la cabaline – pe coamă și coadă;
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară pe fața internă a coapsei;
  • la pisică și păsări – în regiunea capului.

Afecțiunile pe care căpușele le pot determina la animale se manifestă prin tendința acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpușa, zona este ușor inflamată și dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, șoc anafilactic și chiar moartea animalului.

În organismul uman afecțiunile au ca simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greață, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

Pe lângă aceste simptome, rănile pe care le produc creează porți de intrare pentru infecții secundare sau produc diferite afecțiuni ale pielii, durere sau tumefacții.

Căpușele sunt transmițători ai unor agenți patogeni care produc boli atât la om, cât și la animale, fiind clasificate pe locul doi, după țânțari, în ceea ce privește importanța medicală ca vectori, respectiv:

  • prin salivă – injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge și transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obținute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpușe la om.

Pentru evitarea contactului nedorit cu căpușele, oamenii trebuie să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată atunci când merg la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetație înaltă în perioada caldă a anului și să rețină următoarele lucruri în cazul unei înțepături:

– căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşei rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;

– după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;

– dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.

Dr. Ioan PENŢEA - secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Sibiu

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 28-29

Prevenirea daunelor la rapiţă

Precipitaţiile din ultima perioadă pot favoriza apariţia şi evoluţia dăunătorului; GÎNDACUL LUCIOS AL RAPIŢEI (Meligethes aeneus) şi GÎNDACUL PĂROS (Epicometis hirta) care pot cauza pierderi importante la cultura de RAPIŢĂ.

Perioada optimă de tratament – la depistarea dăunătorului sau atunci când se formează butonii florali. Dacă dăunătorul apare înainte de înflorit pot fi folosite următoarele produse:

ACTARA 25 WG = 0,1 kg/ha sau KARATE ZEON = 0,150 l/ha sau FASTAC 10 EC = 0,075 l/ha sau FURY 10 EC = 0,2 l/ha sau MOSPILAN 20 SG = 0,150 kg/ha sau NOVADIM PROGRESS = 1,5 l/ha sau LAMDEX 5 EC = 0,2 l/ha sau PROTEUS OD 110 = 0,6 l/ha sau DECIS MEGA 50 EW = 0,15 l/ha.

Când rapiţa este în floare se recomandă unul dintre produsele: CALYPSO 480 SC = 0,150 l/ha sau BISCAYA 240 OD = 0,3 l/ha sau MAVRIK 2F = 0,2 l/ha.

Ing. Ana-Letiţia BĂDILĂ

Prevenirea şi diminuarea efectelor secetei subiect de dezbatere în mediul academic

Pe 11 iunie 2013, la sediul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ (ASAS) a avut loc dezbaterea cu tema „Prevenirea şi diminuarea efectelor secetei. Viitorul lucrărilor de irigaţii“, în cadrul căreia au fost prezentate mai multe lucrări ştiinţifice academice cu privire la evoluţia sectorului de irigaţii şi desecări la nivel naţional. Evenimentul a reunit deopotrivă membri din mediul academic, guvernamental (secretarii de stat Daniel Botănoiu şi Elena Dumitru) şi privat (inginerii Lucian Buzdugan de la Insula Mare a Brăilei şi Liliana Drăgan de la AquaProiect).

Perspective şi provocări în următorii ani

Dezbaterea a debutat cu prezentarea perspectivelor pedoclimatice ale României pe termen scurt, mediu şi lung. Conform directorului ştiinţific de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Mary-Jeanne Adler, seceta este un fenomen caracteristic condiţiilor fizico-geografice ale Bazinului Dunării, care, fără o ciclicitate strictă, are o repetabilitate la un interval de aproximativ 30-35 de ani, cu o persistenţă de circa 12-15 ani. Mai mult decât atât, directorul ANM, Ion Sandu, a subliniat că pentru următorii 50 de ani ne putem aştepta la o scădere cu 20% (aproximativ 120 mm/an) a cantităţii de precipitaţii şi că, în ultima perioadă, se remarcă o modificare a alternanţei anilor secetoşi cu cei ploioşi la intervale mai scurte de timp şi cu fenomene extreme mai dese, de exemplu după un an 2003 extrem de secetos, în 2005 România a avut un an excesiv de ploios caracterizat prin inundaţii. În ceea ce priveşte anul 2013, Ion Sandu a declarat: „După 18 iunie, la fel ca anul trecut, ne putem aştepta la perioade lungi de secetă şi caniculă. Este posibil, după cum arată prognozele, ca în lunile iulie şi august toată zona de sud-est a României să aibă precipitaţii de maximum 20 litri pe metru pătrat. Această cantitate este total insuficientă pentru culturile agricole care ar putea fi compromise.“ În acest context, provocările dezvoltării agriculturii autohtone vizează în mod intrinsec reabilitarea şi eficientizarea sistemului de irigaţii.

Situaţia actuală a acestuia nu este însă deloc încurajatoare. Din cele 5,4 milioane ha potenţial irigabile, doar 1,5 milioane sunt viabile, dintre care 800.000 ha funcţionale, şi propriu-zis se irigă aproximativ 200.000 ha (în 2013, ca urmare a implicării MADR, suprafaţa contractată pentru irigaţii a ajuns la 402.000 ha). „Avem o suprafaţă de 1,5 milioane ha care pot fi considerate viabile pentru irigaţii în România. Din această suprafaţă, 800.000 ha reprezintă suprafaţa funcţională, însă pentru anul 2013 se estimează că suprafaţa ce va fi irigată este de doar 400.000 ha. La ora actuală, putem spune că oferta este mai mare decât cererea, problema vine de la costurile acestor irigaţii şi de la relaţia dintre organizaţiile de îmbunătăţiri funciare (OIF) care ar trebui să colaboreze pentru eficientizarea resursei de apă. Până în prezent, suprafaţa irigată în România este de aproximativ 65.000 ha. Pentru că vorbim de organizaţii, trebuie să spunem că ele sunt în număr de 504 la nivelul întregii ţări, iar suprafaţa pe care au fost constituite reprezintă circa 1.600.000 ha, cele mai multe fiind situate în partea de sud şi est a ţării“, a declarat directorul general pe probleme de îmbunătăţiri funciare din Ministerul Agriculturii, Valentin Apostol.

Soluţii pentru revitalizarea irigaţiilor

Cea mai importantă problemă în acest sector este preţul ridicat al energiei electrice necesare pentru pomparea apei. În acest sens, secretarul de stat în MADR, Daniel Botănoiu, a explicat că statul, prin ANIF, urmăreşte aducerea apei cât mai aproape de utilizatori la un preţ redus. „Am luat măsura ca ANIF să devină operator pe piaţa energiei, astfel încât să putem achiziţiona energie electrică mai ieftină de la Hidroelectrica pe timp de noapte. Aceasta este o mare provocare pentru că, dacă avem preţul la energie mai ieftin, costurile irigaţiilor vor fi la rândul lor mai reduse“, a explicat secretarul de stat în MADR. Alături de preţul la energie, reabilitarea şi modernizarea amenajărilor de irigaţii (inclusiv staţiile de pompare), ale căror pierderi ajung până la 40%, este o altă prioritate pe termen mediu şi lung. „Pe termen mediu am făcut solicitarea de a moderniza cele 56 de sisteme de irigaţii din fonduri structu­rale. Costurile sunt de 983 milioane de euro şi noi sperăm ca în acest an să beneficiem de prima tranşă în valoare de 220 milioane de euro“, a explicat Botănoiu. Pe termen lung, finalizarea canalului Siret-Bărăgan este o altă soluţie pentru Sud-Estul României. „Vizăm mărirea suprafeţelor irigate din România cu încă 425.000 ha, sisteme care vor fi construite pe zonele adiacente canalului magistral Siret – Bărăgan în zona Vrancea, Râmnicu-Sărat, Buzău, Pogoanele. Valoarea totală a acestor lucrări este de circa 2,5 miliarde de euro, pentru care suntem în discuţii cu instituţii private care vor să finanţeze acest proiect printr-un parteneriat public privat. Problema se pune pentru cine facem aceste canale, pentru că este necesar să existe organizaţii de utilizatori de apă pe traseul noilor canale. Noi sperăm ca, odată cu demararea proiectelor de refacere şi reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, fermierii să se asocieze în organizaţii şi să acceseze fonduri prin Măsura 125“, a declarat Valentin Apostol.

Măsuri concomitente

Dincolo de măsurile de investiţii şi reabilitare a infrastructurii de irigaţii în România sunt necesare schimbarea cadrului legislativ şi adoptarea pe scară largă a modelelor agricole conservative. „Vrem ca, în final, această strategie a sectorului de irigaţii să fie încununată de elaborarea unei legi a irigaţiilor. Noi nu avem în prezent o lege a irigaţiilor, nu avem în România o lege care să prevadă drepturile şi obligaţiile statului şi ale proprietarilor de teren irigabil. De asemenea, în această lege va trebui neapărat să schimbăm modul de aplicare a restricţiilor pentru utilizarea apei. În prezent, prima care este restricţionată este apa pentru irigaţii, în caz de secetă severă. Totodată, proiectarea sistemelor de irigaţii va trebui făcută concomitent cu proiectarea perdelelor forestiere“, a explicat Valentin Apostol. De asemenea, conform lui Daniel Botănoiu, pentru eficientizarea consumului de apă se impune zonarea culturilor, acest fapt fiind susţinut şi de inginerul Lucian Buzdugan din Insula Mare a Brăilei. „Cred că soia necesită un program naţional, fie că e vorba de soia modificată genetic fie de soia nemodificată genetic, pentru că această plantă are cel mai redus consum de apă pentru produsul finit. De asemenea, valoarea ei proteică o face să fie una dintre cele mai bune furaje pentru animale. Dar cel mai important este că soia funcţionează ca o fabrică naturală pentru aducerea aportului de azot biologic în sol. De aceea cred că ar trebui să facem un program naţional pentru ca în România să se cultive minimum un milion de hectare de soia şi nu câteva zeci de mii ca în prezent, fiind o plantă în asolament cu rol ameliorativ“, a precizat acesta.

Nu în ultimul rând, în cadrul dezbaterii, implementarea sistemului de perdele forestiere de protecţie a câmpului a avut un rol central, punându-se în evidenţă rolul acestora atât pentru menţinerea umidităţii la nivelul solului, cât şi pentru stoparea eroziunii provocate de vânt şi precipitaţii abundente.

Daniel Plăiaşu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS