reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Nov 2019

Când prădătorul devine victimă

Vulpile sunt prădători oportuniști recunoscuți pentru agilitate și inteligență. Curajul lor de a trece de limitele sălbăticiei spre teritoriul oamenilor a pus de multe ori vulpile în situații cel puțin neobișnuite. Aproape de fiecare dată au găsit soluții pentru a scăpa nevătămate.

Există însă și cazuri în care prădătorul devine victimă. O astfel de întâmplare a avut loc într-o fermă avicolă din nord-vestul Franței. Se pare că un pui de vulpe a intrat într-o hală cu aproximativ 3.000 de găini și, după închiderea ușilor automate, nu a mai avut posibilitatea de a ieși. În mod paradoxal, găinile nu au fost înspăimântate. Dimpotrivă, s-a activat un instinct de turmă care a declanșat un atac năucitor în care puiul de vulpe a fost ucis. Mica vulpe a fost găsită a doua zi de îngrijitorii din fermă care au constatat că aceasta avea corpul plin de răni provocate de ciocurile găinilor.

(L.Z.)

Cum să ții prădătorii la distanță - declanşarea aversiunii faţă de hrană

Continuăm seria articolelor în care prezentăm modalitățile nonviolente prin care puteți ține la depărtare de stână prădătorii. Informațiile de față sunt preluate din Ghidul „Metodologie pentru implementarea sistemelor de protecţie a culturilor agricole, şeptelului şi stupinelor în vederea reducerii pagubelor produse de urşi“, realizat de Agenția Pentru Protecția Mediului Vrancea.

Definiția condiționării aversive

Condiţionările aversive implică asocierea unei experienţe negative cu un produs alimentar, o zonă sau un eveniment pentru ca în viitor urșii să dezvolte un comportament de evitare. Cercetătorii din întreaga lume au efectuat mai multe studii privind inducerea artificială a aversiunii prădătorilor în legătură cu anumite tipuri de alimente. În acest scop au fost utilizate, spre exemplu, gulere electronice pentru câini. Acestea emiteau impulsuri puternice la momentul atacului unui prădător. O altă variantă presupune utilizarea de produse chimice repelente pentru a descuraja prădătorii să mănânce animale omorâte după producerea atacurilor. Dethier (1947) defineşte repelenţii ca „acele substanţe care, ca stimuli, suscită reacţii de evitare“. Ca o subclasă a acestei definiţii, „învăţarea aversiunii condiţionate“ poate fi definită ca fiind o tehnică ce urmăreşte să genereze o evitare a unui anumit tip de hrană sau locaţie printr-o asociere învăţată dintre hrană sau locaţie şi efectele de îmbolnăvire induse chimic. Acesta este un răspuns condiţionat pavlovian clasic acolo unde hrana sau locaţia se comportă ca stimuli repelenţi (repulsivi) mai degrabă decât ca stimuli chimici. Pentru ca acest lucru să se întâmple, aversiunea chimică trebuie să rămână neremarcată de către exemplarul ţintă, altfel aceasta va deveni repelentul. Această tehnică ocoleşte cerinţa pentru aplicarea continuă a unui repelent nociv şi poate avea efecte repelente pe termen lung asupra animalului ţintă.

Clorura de litiu, agent de condiționare a aversiunii

Această substanță – LiCl – a fost investigată ca agent de condiţionare a aversiunii în controlul coioţilor şi al ursului brun. Gustavson a postulat modul său de acţiune fie ca o acţiune neidentificată asupra sistemului nervos central, conducând către un disconfort gastrointestinal, vomă şi creşterea presiunii sângelui, fie ca un disconfort gastrointestinal cauzat de trecerea ionilor de litiu de-a lungul epiteliului intestinal. Această substanţă chimică are o serie de avantaje. Este relativ ieftină și destul de sigură pentru oameni pentru a fi manipulată. Marja de siguranţă între o doză eficace şi o doză letală (indicele terapeutic) este mare. Ea poate fi stocată pe termen nelimitat. Acesta este omniprezentă în sol, în apele subterane şi apa de mare. S-a constatat că cea mai mare doză care a produs o aversiune la canide (500 mg / kg greutate corporală) nu poate produce aversiune rapidă la felide. Acele grele şi seringi de calibru mare (cc 60) sunt folosite pentru a trata carcasele-pradă cu o soluţie de LiCl (nu mai mult de 10 grame LiCl dizolvat în fiecare 1 litru de apă curată). LiCl este un deshidratant, deci mănuşile de cauciuc pot fi utile în reducerea iritării pielii. Într-o carcasă de vacă sunt necesare sute de injecţii întrucât doar 3 cc de soluţie ar trebui să fie inserată în ţesut la fiecare injectare a carcasei. În cazul în care prada ţintă este nocturnă, carcasele ar trebui să fie acoperite cu crengi pentru a minimiza consumul diurn al păsărilor şi al altor animale sălbatice. Aplicaţia nu reprezintă o metodă de realizat o singură dată. Ca orice altă metodă de creştere a animalelor şi de management, este nevoie de consecvenţă. Aplicaţiile trebuie să se facă anticipând perioadele când pierderile prădătorilor vor fi cele mai mari din cauza femelelor lor care îşi hrănesc puii sau în sezoanele de fătare.

  • Netratate, carcasele reprezintă o sursă bună de hrană şi îi vor învăţa pe prădători să dezvolte un gust pentru carnea animalelor domestice.
  • Clorura de litiu adăugată mierii, puietului sau fagurelui de miere creează o aversiune faţă de stupi, cauzând o stare temporară de boală atunci când urşii mănâncă acele produse apicole.
  • Injectarea cu LiCl a carcaselor animalelor domestice ucise de urşi poate preveni repetarea atacului şi îndepărtează individul respectiv de oferta trofică din acel perimetru. Cu toate că este contestată, metoda poate avea rezultate bune dacă este testată şi calibrată pe teren, în condiţiile din România.

Laura ZMARANDA

Sisteme vizuale, acustice şi olfactive pentru îndepărtarea prădătorilor

Scriam în numerele trecute ale revistei că există alternative nonviolente prin care prădătorii pot fi îndepărtați din preajma stânelor și am prezentat atunci soluția instalării gardurilor electrice. Revin asupra subiectului cu alte variante propuse în ghidul întocmit de Agenția Pentru Protecția Mediului Vrancea, „Metodologie pentru implementarea sistemelor de protecţie a culturilor agricole, şeptelului şi stupinelor în vederea reducerii pagubelor produse de urşi“.

Şnururile cu steguleţe

Utilizarea unor şnururi lungi pe care sunt montate cârpe de culoare roşie este o metodă care a copiat practicile utilizate de vânători pentru direcţionarea unor animale sălbatice către liniile de puşcaşi sau către capcanele de picior. Cu ocazia acestor activităţi s-a constatat că animalele sălbatice se tem de astfel de sisteme, cel mai adesea neîndrăznind să treacă pe sub cârpele colorate care atârnau pe şnururi de lungimi considerabile. Extrapolând această metodă, cercetătorii au utilizat-o în protecţia turmelor de oi, experienţele realizate arătând că lungi perioade de timp prădătorii nu au îndrăznit să prade stânele înconjurate cu astfel de steguleţe. În România metoda a fost folosită de Asociaţia pentru Protecţia Naturii şi Păsărilor „Grupul Milvus“, rezultatele obţinute fiind încurajatoare. Cel mai frecvent aceste şnururi cu steguleţe sunt confecţionate din sfoară subţire şi rezistentă cu lungime de 50-100 m. Pe o sfoară bine întinsă între doi suporţi de lemn sau metal se cos din maximum 40 în 40 centimetri benzi înguste textile de culoare roşu aprins. Benzile trebuie să fie suficient de lungi pentru a atârna aproape de sol. Dimensiunile recomandate sunt 10 x 60 cm.

O metodă foarte ieftină și mobilă

Şnururile astfel confecţionate se rulează pe un tambur de lemn, fiind utilizate în funcţie de necesităţi pentru protecţia fermelor, culturilor, livezilor sau stupinelor. În unele cazuri, între steguleţe pot fi inserate baloane colorate, care, pe lângă efectul vizual, produc zgomote puternice dacă sunt sparte de urşi în încercarea de căţărare pe gard. Gardurile de sârmă pot fi dublate de şnururi cu steguleţe sau chiar de baloane colorate. Metoda este foarte ieftină, facilă şi mai ales portabilă, aceste sisteme de protecţie fiind întinse sau strânse în numai câteva minute. Important este ca aceste şnururi să fie fixate între doi stâlpi solizi care să nu cedeze din cauza portanţei şi mai ales să nu se aplece din cauza greutăţii atunci când cârpele se udă de la ploaie. Şnurul cu steguleţe se întinde la o înălţime care să permită cârpelor roşii să se mişte în vânt la cca 15 centimetri deasupra solului. Este foarte important ca întreaga fermă sau stână să fie înconjurată de astfel de steguleţe pentru că cea mai mică breşă creează o poartă pentru accesul prădătorilor.

Efectul acestor steguleţe poate fi mărit dacă cârpele sunt îmbibate cu odorizante care să atragă atenţia prădătorilor pe timpul nopţii. Dacă un steguleţ lipseşte trebuie înlocuit de urgenţă cu altul; un prădător obişnuit cu o astfel de breşă va intra în continuare şi printre steguleţele existente.

Benzi de aluminiu

Următorul sistem de îndepărtare a prădătorilor constă în patru benzi de aluminiu curbate de o parte şi de alta, în aşa fel încât să se arcuiască în interior. Fiecare bandă va reflecta lumina de la lună sau de la soare în mod diferit, iar sub acţiunea vântului acestea se lovesc, generând zgomote destul de puternice. Banda din aluminiu este îndoită astfel încât să se creeze un suport pentru lipirea unei bucăţi din pâslă impregnată cu substanţe repelente. În acest fel pâsla este protejată de ploaie și poate emana mirosul repelent.

Sistemul are un efect optic, acustic şi olfactiv de descurajare a urşilor atunci când fiecare dintre cele patru benzi de aluminiu curbate de o parte şi de alta, la o mică adiere de vânt, vor genera un zgomot strident sau vor reflecta lumina lunii. Pentru a creşte efectul optic, benzile tratate de aluminiu ar trebui montate la nivelul ochiului animalelor în intervale de maximum 2 metri. Sistemul nostru funcţionează cu două tipuri complet diferite de substanțe repelente pentru a preveni orice potenţială uzare a efectului olfactiv de îndepărtare.

Substanțe repelente

Literatura de specialitate referitoare la metodele de reducere a pagubelor produse de urşi cu ajutorul unor substanţe repelente este destul de săracă, pe piaţa existând în acest moment un singur produs omologat, care a fost testat şi a avut rezultate în îndepărtarea animalelor sălbatice de anumite zone în care oferta trofică îi determină să producă pagube. În cadrul activităţilor de protecţie a culturilor şi şeptelului împotriva producerii pagubelor de către urşi, a fost achiziţionat produsul „HUKINOL“ (acid iso­valeric). Acesta are un cost redus şi poate fi distribuit în special de firme germane în dife­rite ambalaje şi concentrații (500 ml, 1000 ml). Această substanţă repelentă reproduce mirosul de sudoare umană, îndepărtând astfel cam toate speciile de animale sălbatice care asociază prezenţa umană cu un pericol iminent. Un flacon de cca 500 ml asigură o protecție eficientă pentru un hectar de cultură timp de minimum o lună. Cu această substanţă repelentă au fost impregnate bucăţile de pâslă ataşate sistemelor metalice mixte prezentate anterior, rezultatele înregistrate fiind încurajatoare. Un efect repelent puternic este obţinut şi prin agăţarea pe garduri sau pe crengile copacilor limitrofi a unor sticluţe care conţin vată îmbibată cu hukinol. Perioada de timp în care persistă acest repelent este mult mai mare, dar intensitatea mirosurilor şi efectul repelent este mai scăzut.

Sistemele de protecţie a culturilor agricole şi livezilor de acest fel sunt utilizate în mod tradiţional în zonele populate de urşi, ţăranii folosind o multitudine de improvizaţii precum sticle de plastic, cutii de conserve, cârpe, sperietori din paie şi materiale textile, bucăţi de folie, pungi de plastic etc. agăţate pe garduri de lemn sau pe sârme metalice. Aceste improvizaţii nu sunt însă eficiente din cauza lipsei de consec­venţă sau a utilizării necorespunzătoare.

A consemnat Laura ZMARANDA

Cum să îți protejezi stâna de prădători

În 2015 scriam pentru prima oară despre proiectul Wolflife derulat de Agenţia Pentru Protecţia Mediului Vrancea. A fost primul proiect de amploare dedicat lupilor din România. Pe lângă studiile și cercetările din teren care au avut ca scop evaluarea și monitorizarea haitelor de lupi, s-a început atunci și o campanie de promovare a acestui prădător prin excelență. Persuasiunea echipei Wolflife de a arăta lumii și un alt chip al lupului, unul mai puțin mitic, a scos la iveală un animal extraordinar prin prestanța și tabieturile sale. Prin intermediul proiectului Wolflife, oamenii au aflat că lupul este indispensabil pădurii. De aceea și eu am gravitat permanent în jurul acestui subiect. Nu am vrut ca lupul să fie uitat, sau ostracizat pentru conflictele inerente cu omul. Proiectul derulat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea are mai multe componente. În afara campaniilor de conștientizare, s-au prezentat și variante concrete pe care ciobanii le pot aplica pentru a-și proteja stânele. Opțiuni care nu implică uciderea prădătorilor, ci care mizează pe o coexistență naturală și, firește, asumată de cei care trăiesc pe același teritoriu cu lupii și urșii. Articolul de față are ca sursă de inspirație Ghidul celor mai bune practici pentru reducerea pagubelor produse de lup în sectorul zootehnic elaborat de APM Vrancea.

În mintea lupului

Psihologia acestui prădător ne arată că, în pofida tuturor aparențelor, lupul nu preferă oile sau caprele în locul animalelor sălbatice. De fapt, spun experții, lupii atacă animalele domestice numai când le consideră o pradă mai uşoară faţă de cerb sau mistreţ. În ghidul APM, într-o scurtă descriere psihologică a acestui prădător, lupul este prezentat ca un animal foarte precaut, care se teme de orice obiect necunoscut care se mișcă sau care face zgomote neobişnuite. Mirosul de om îl sperie, de asemenea. Din aceste considerente, în opinia biologilor lupul nu este deloc periculos pentru oameni fiindcă nici măcar în cele mai grele perioade ale iernii, nu îi atacă pentru a-i mânca. Există o singură situație excepțională în care acest prădător devine periculos pentru om, și anume atunci când lupul suferă de turbare. Atunci acesta își pierde frica naturală faţă de om, însă atacurile făcute sub imperiul acestei boli sunt extrem de rare. Atunci când este constrâns de condițiile din habitatul său natural sau intuiește în șeptelurile de animale o șansă de a-și procura hrana mai ușor, lupul renunță la conduita sa de justițiar și se transformă într-un oportunist. Așa apar conflictele și așa s-a creat impresia că lupul este un prădător care trebuie ucis până la ultimul exemplar. Prin proiectul Wolflife, APM Vrancea și-a asumat misiunea de a arăta că nu este imposibilă conviețuirea între lupi și oameni și că, mai mult, omul își poate desfășura activitatea, fără să intervină în cursul firesc al naturii.

Montarea gardurilor electrice

Una dintre variantele propuse de APM Vrancea este împrejmuirea stânelor cu gard electric. Potrivit lui Silviu Chiriac, expert în carnivore mari și reprezentant al APM Vrancea, „putem folosi gardul electric practic oriunde, acesta putând fi alimentat de la acumulator sau panou solar, nefiind necesară reţeaua de curent electric. Gardul electric eficient este format din cel puţin 4 fire, plasate la o distanţă de maximum 30 cm între ele, şi are o înălţime de cel puţin 1,2 m. Curentul produs de generatorul de impuls trebuie să fie suficient de puternic (peste 4.500 V) pentru a preveni atacul lupului sau ursului. Trebuie să avem grijă ca firele să nu atingă nimic în afară de izolatorii de pe stâlpi și să tăiem crengile arborilor care sunt prea aproape de fire.“ Este recomandat ca generatorul care pune în funcțiune gardul electric să fie montat cât mai aproape de casa de stână, de preferat în interiorul zonei îngrădite la care animalele să nu ajungă, prevenind astfel deteriorarea acestuia.

În cazul în care la stână sunt crescute și alte specii de animale este important ca ţarcurile lor să fie, de asemenea, amplasate în interiorul incintei protejate de gard electric. Mentenanța și verificarea gardului electric se face periodic. Este important să verificăm permanent starea împământării, iar solul în jurul acestuia trebuie să fie umed în permanenţă.

  • Dacă un prădător a reuşit să ucidă un animal la stâna sau gospodăria noastră există o şansă mare ca el să se întoarcă în zilele următoare. Trebuie să ţinem cont de acest lucru şi să întărim măsurile de prevenire şi protecţie.
  • Raportat la pierderile economice cauzate de atacurile prădătorilor într-o stână, costurile realizate cu montarea unui gard electric sunt recuperate în două sau trei sezoane de păşunat.
  • Și atunci când animalele sunt scoase din incinta stânei la pășunat există măsuri de prevenție a atacurilor prădătorilor. Turma trebuie însoțită de câini de pază cu statură impozantă care să inhibe asaltul lupilor și urșilor. Aceștia au o aversiune înnăscută faţă de câine, astfel că de foarte multe ori este suficient ca aceștia să fie alături de turmă pentru ca prădătorii să renunțe la atac. Câinii buni rămân în jurul animalelor, în poziţii cu vizibilitate bună, pentru a putea interveni imediat în caz de nevoie. Este recomandat de asemenea ca alături de turmă să fie cel puțin un măgar pentru că acesta se dovedește extrem de vigilent în a detecta prezența prădătorilor. O regulă de aur este aceea ca animalele bolnave, șchioape sau cele care urmează să fete să fie lăsate la stână în locuri sigure pentru că prădătorii le vor considera ținte sigure.

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Mediu
Abonează-te la acest feed RSS