Adama Sultan iulie 2020
update 18 Sep 2020

Drept la replică pentru natură

Permiteți-mi să încep anul 2018 cu o confesiune. Sunt îndrăgostită iremediabil de natură. Și sper că și voi. Pentru că în asta stă șansa de a proteja ultimele bastioane ale sălbăticiei. Prin interviul de față natura primește dreptul la replică. Ovidiu Neculai Bufnilă, purtător de cuvânt al Societății Ornitologice Române ne-a vorbit despre proiectele anului 2018. Îmi ridic pălăria în fața muncii oamenilor care pledează pentru protecția păsărilor.

„Constituții“ pentru ariile protejate

— Ce priorități are Societatea Ornitologică pentru anul 2018?

— Primele două mari priorități sunt planurile de management pentru ariile naturale protejate care se află în custodia noastră și care sunt deja implicate în proiecte europene. Realizăm „constituțiile“ pentru aceste arii. Biologii identifică măsurile de conservare necesare pentru tot ce mișcă în aceste arii, de la plante la păsări, amfibieni, reptile și mamifere și apoi le discutăm cu factorii implicați. Este vorba de armo­nizarea protecției naturii cu dezvoltarea propusă de comunitățile locale, ne dorim ca natura să fie protejată în timp ce oamenii prosperă. Fie că vorbim de agricultori, de piscicultori, vânători sau autorități locale, specialiștii SOR vor avea discuții cu toți aceștia. Iar acest lucru va umple agenda pentru câteva sute de biologi cu ore de teren, concluzii, dezbateri. Vor urma seminare, tabere pentru copii, vor fi acțiuni pentru toți angajații.

Bugariu s

Școli prietenoase cu natura

— Știu că sunteți implicați și în proiecte care au o componentă extrem de importantă, și anume educarea copiilor.

— Legat de cei mici, continuăm două proiecte destinate lor. Primul este Școli Prietenoase cu Natura, program în care avem de la an la an tot mai multe școli, grădinițe și palate ale copiilor. În cadrul lui, realizăm și monitorizarea primăverii, prin programul Spring Alive, când cei mici ne semnalează sosirea a cinci specii de păsări în România: barza albă, rândunica, drepneaua neagră, cucul și prigoria. Un alt proiect permanent care li se adresează lor, dar și celor care sunt la început de drum în pro­tecția naturii și a păsărilor este Expediția Națională SOR. Peste 120 de persoane merg anual alături de specialiștii SOR în Delta Dunării, pentru a învăța ce specii de păsări sunt aici, dar și pentru o adevărată școală de biologie. Participanții au ocazia să vină și să învețe tainele Deltei de la biologii SOR prin tot felul de activități: de la plimbări pe canale la observațiile unor păsări precum codalbii.

România prinde aripi

fLORIN chirila

— Proiectele anterioare vor avea continuitate și anul acesta?

— Proiectul „România Prinde Aripi“, pe care l-am extins plecând de la București, devine ușor-ușor tradiție. Amplasăm hrănitori de iarnă pentru păsări, cuiburi artificiale și panouri informative în orașele din România. Am ajuns deja la un număr de 14 orașe, dar căutăm finanțare și pentru altele, am vrea să fim prezenți în toate parcurile din orașele reședințe de județ. Măcar aici. În același timp, instruim proprietarii de grădini cum să le amenajeze pentru a fi mai prietenoase cu natura, de la arici la păsările sălbatice. Nu am uitat nici de prima aplicație mobilă destinată păsărilor. „Uite Barza“ va intra în al doilea an, iar cu sprijinul Enel vom face un nou recensământ al berzelor albe. Alături de voluntari vom reuși să monitorizăm cele mai cunoscute păsări din România, astfel încât să le putem proteja mult mai eficient. Nu e ușor, dar ne-am asumat și misiunea de a schimba mentalități, de a educa. De aceea pagina de Facebook și site-ul SOR rămân un punct de educație. Vrem ca lumea să știe că bufnițele nu aduc ghinion și nu ucid pe nimeni, iar cei care iau un pui de pasăre acasă trebuie să conștientizeze că nu fac bine, ci îi fac un rău. Nu avem un centru de reabilitare a păsărilor sălbatice rănite, dar le vom oferi mereu consultanță celor care au găsit o pasăre cu probleme și care vor să o ajute.

bUGARIU

„Din toate activitățile de mai sus, la un moment dat apar și aspecte pe care ni le dorim tot mai des: descoperirea unor noi specii de păsări pentru fauna României, plante care se credeau pierdute sau a unor specii noi. Cât timp vom fi pe teren, vom lucra și sperăm să avem tot mai des întâlniri de acest gen. Iar, dacă tot vorbim de teren, vom discuta mereu și de combaterea unui flagel – braconajul. Echipele de biologi de la SOR vor raporta mereu autorităților ce se întâmplă când întâlnim braconieri, vom arăta aceste cazuri opiniei publice. Fie că discutăm de pițigoi confundați cu ciocârliile, fie că discutăm de sticleți capturați pentru colivii, SOR va combate aceste practici“ – Ovidiu Neculai Bufnilă

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Mediu

Micotoxicozele la păsări

Micotoxicozele se referă la toate bolile cauzate de efectul toxinelor produse de mucegaiuri (miceți). Micotoxicozele evoluează în general, subclinic și pot fi dificil de diagnosticat; apar peste tot în lume, indiferent de climat, dar în special în zonele (sau anotimpurile) cu temperaturi și umiditate crescute sau în zonele unde cerealele au un conținut mare de apă la recoltare.

Sunt recunoscute diverse tipuri de micotoxine: aflatoxinele produse de Aspergillus flavus; fusariotoxina produsă de Fusarium spp. (provoacă leziuni orale și înmuierea cojii ouălor); ochratoxina produsă de Aspergillus ochraceus (afectează rinichii, proventricolul și pipota) și rubratoxina produsă de Penicillium rubrum (interferează metabolismul tiaminei, implicit deficiențe / carențe în vitamina B1).

Mortalitatea este variabilă, dar toate afectează starea de sănătate; sunt rezistente la inactivarea prin caldură.

Cele mai sensibile specii sunt rața, curca, gâsca, fazanul și puii de găină.

Păsările se infectează prin ingestia de cereale contaminate cu spori patogeni, inclusiv pe cale aerogenă.

Umiditatea crescută a cerealelor, prezența insectelor dăunătoare și a condițiilor necorespunzătoare de stocare a furajelor sunt factori favorizanți ai apariției micotoxinelor.

Sporii miceților din furaje și micotoxinele sunt foarte rezistente, mărind, printre altele, susceptibilitatea la bolile bacteriene.

Aflatoxinele inhibă sinteza și transportul lipidelor în ficat, fiind implicate în apariția Sindromului ficatului gras, având inclusiv efect carcinogenic.

Tabloul clinic variază în funcție de speciile afectate de tipul micotoxinei, doza ingerată și perioada de expunere: diareea, paralizia sau / și incoordonarea, reducerea ingestiei, greutății corporale și a ouatului / eclozionabilității, paliditatea crestelor, barbițelor și măduvei osoase.

Modificările anatomopatologice sunt: leziuni ale mucoaselor, peteșii și hemoragii în diverse țesuturi; ficatul și rinichii măriți în volum, cu aspect slăninos, hidropericard, enterite grave, regresia bursei lui Fabricius și eroziuni ale cuticulei pipotei. 

Diagnosticul prezumtiv se bazează pe istoric, semne clinice și leziuni; identificarea și cuantificarea toxinelor în probele de furaje și, eventual, examen histopatologic.

Tratamentul constă în eliminarea surselor de micotoxine, administrarea de antifungice și absorbante de micotoxine (de exemplu, ROMZEOFORT, 1 kg / 10 kg furaj), vitamine solubile și seleniu (ROMSELEVIT, 1 ml / litru de apă / zi) și COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL / NUTRI VITA-MIN-AMINO), hepatoprotectoare (BEDGEN sau / și HEPATOPROTECT pulbere).

Se mai poate utiliza SULFAT DE CUPRU (1 kg / tona furaj, 7 zile, bine omogenizat în furaje). 

Prevenția micotoxicozelor se face prin alegerea de materii prime de calitate, uscate și prin stocarea lor în condiții corespunzătoare.

Adăugarea de aditivi furajeri este indicată (inclusiv inhibitori de micotoxine).

Furajele care conțin făină de pește nu vor fi stocate (depozitate) mai mult de 3 săptămâni.

Peletizarea furajelor poate reduce încărcătura fungică, dar nu inhibă micotoxinele.

Se vor utiliza biocide eficace cu efect antimicotic, bactericid și virulicid în decontaminarea silozurilor și fermelor (de exemplu, DECONTAMINOL / PURSEPT / CATIOROM).

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Trei rase de găini ornamentale pentru propria curte

În lumea satului este firesc ca în fiecare gospodărie să existe găini. Creșterea lor asigură întregii familii ouă și carne, însă de multe ori gospodarii aleg să aibă în propria curte și exemplare care să încânte ochiul, deci să aibă un penaj deosebit. Adesea, cocoșul din curte este ales cu mare atenție, tocmai pentru a avea în următoarea primăvară pui tot mai frumoși, chiar dacă de cele mai multe ori nu sunt de rasă pură. Așa s-a întâmplat ca treptat să apară în gospodării și găinile de ornament, fie ele pitice, moțate sau pur și simplu cu un penaj deosebit. Din acest motiv vă prezentăm o serie de rase pe care le puteți crește și dvs. și, poate cine știe, veţi participa și la expozițiile de profil din țară și străinătate.

Găina de porțelan sau Mii de Flori

Dezvoltată de Michael Van Gelder în anii 1890, rasa de porțelan sau mii de flori a devenit tot mai apreciată în cadrul expozițiilor și tot mai achiziționată de cei care aleg să crească păsări de curte. Găinile din această rasă au picioarele scurte și acoperite cu pene până la gheare, corpul plin și gâtul bine dezvoltat, iar coada este deschisă și stă ridicată. Un exemplar cântărește între 0.5 - 1 kg și are media de viață cuprinsă între 8 și 12 ani. În prezent se cunosc mai multe varietăți ale acestei rase, printre care găinile cu gâtul auriu, cele negre, multicolore sau mii de culori și albe.

Aparținând unei rase ornamentale, găinile depun aproximativ 3 ouă pe săptămână și pot fi hrănite cu produse din comerț, adică furaje combinate sau nu, dar trebuie ținut cont și de faptul că, în condițiile în care sunt crescute în spațiu deschis, beneficiază și de hrană din natură – insecte, semințe, iarbă etc., iar un lucru care nu trebuie să îi lipsească, ca și altor păsări de altfel, este apa.

Faptul că au picioarele scurte reprezintă un dezavantaj deoarece păsările dezvoltă acarieni mai ușor, dar greu de observat, iar iarna, dacă sunt lăsate în aer liber, penele adună noroi și/sau zăpadă, care trebuie îndepărtate deoarece pot suferi repede degerături. Un alt dezavantaj al mărimii găinilor, este faptul că poate fi o pradă ușoară pentru păsările răpitoare.

Moțata olandeză

gaina motata olandeza

Găinile moțate se regăsesc și ele tot mai des în curțile oamenilor gospodari. Una dintre aceste rase este moțata olandeză. Moțul apare atât la găini, cât și la cocoși, diferența fiind faptul că la femele este rotund, în timp ce la masculi este sub formă de umbrelă. În ceea ce privește penajul, culorile pe care le poate avea această rasă sunt variate; printre cele mai cunoscute sunt cele cu corpul negru și moțul alb sau cele albe. Ochii sunt adesea acoperiți cu pene și adesea pot rămâne blocate în locuri strâmte, tocmai pentru că au vederea blocată. Moțatele olandeze pot fi de talie standard, de 2-3 kg, sau pitice, de 600-800 grame.

În ceea ce privește ouăle, în primul an acestea sunt destul de mici și nu se recomandă să fie puse la incubat. Aceste găini nu clocesc, de aceea, dacă vreți să obțineți pui, trebuie să incubați ouăle sau să le puneți unei alte cloști, din altă rasă.

Din punctul de vedere al îngrijirii, moțatele trebuie ferite de ploaie deoarece umezeala le poate îmbolnăvi ușor, în special efectele văzându-se la nivelul ochilor și al capului deoarece moțul reține mai multă apă, de aceea el ar trebui uscat. Tot la nivelul moțului se pot ascunde și acarieni mai greu observabili, motiv pentru care se impune deparazitarea în mod regulat.

Chabo

gaina chabo 1

Una dintre cele mai apreciate rase de găini pitice este Chabo. Originare din Asia, găinile sunt albe, pestrițe sau negre, însă există și varietăți cu pene ondulate și ciufulite, care combină mai multe culori. De fapt, în japoneză chabo înseamnă pitic, iar greutatea femelelor ajunge la 400-500 g, în timp ce a cocoșului atinge maximum 600 g. În general, păsările au talia mică, pieptul bine dezvoltat, bombat înspre anterior, putând depăși extremitatea ciocului, gâtul scurt și gros, iar creasta este ridicată în permanență și are 5-6 lobi. Găinile și cocoșii au picioarele foarte scurte, aripile bine dezvoltate, cu două rânduri de pene. Cocoșii au coada abundentă, formată din pene lungi în formă de seceră și pene mai scurte, care oferă volum înspre lateral, iar găinile prezintă același penaj, însă mult mai mic și au o producția în jur de 200 ouă/an.

În ceea ce privește întreținerea, trebuie știut că nu rezistă la temperaturi scăzute, de aceea au nevoie pe timp de iarnă de adăpost cât mai călduros, cu așternut curat pentru a nu le se murdări pieptul, iar penele să nu absoarbă umezeală. Un lucru care nu trebuie să le lipsească, indiferent unde sunt crescute și de sezon, este spațiul de cocoțat.

Găinile din această rasă pot cloci, iar puii ies din ou după 20 de zile, cresc repede, iar după 14 zile sunt apți chiar să zboare.

Larissa SOFRON

Păsările, indicatorul sănătății Planetei Albastre

Pe Planeta Albastră totul este într-o ordine ierarhică incredibilă. Fiecare ființă, indiferent cât de infimă ar părea în ochii stăpânitorului absolut al pământului, are rolul ei. Este o verigă din lanțul fragil al biodiversității. Și noi, oamenii, suntem o verigă din acest lanț. Ultima și, contrar tuturor percepțiilor, nu cea mai importantă. Natura poate supraviețui fără noi. Însă noi fără natură suntem sortiți pieirii. Ca să ne salvăm trebuie să învățăm mai mult despre natură și despre necuvântătoarele ei extraordinare. Știați, spre exemplu, că păsările sunt un indicator al sănătății mediului înconjurător? Mai multe despre splendidele înaripate ale României aflăm de la Ovidiu Bufnilă, reprezentant comunicare Societatea Ornitologică Română.

„România are între 380 și 400 de specii de păsări sălbatice. Există trei categorii, și anume păsări sedentare, care nu pleacă niciodată (spre exemplu, pițigoii și vrăbiile), cuibăritoare (spre exemplu, egretele mici) și specii de pasaj precum cocorii. Speciile cuibăritoare vin în România pentru a cuibări, iar apoi pornesc în migrație spre țări mai calde. Gâsca cu gât roșu, cea mai mică și cea mai periclitată specie de gâscă sălbatică din lume, cuibărește în Siberia și parcurge 9.000 de kilometri pentru a ierna în România, în Dobrogea. Spre finalul perioadei de iernare ajunge către zona Deltei Dunării și chiar pe apele Mării Negre. Apoi se reîntoarce în Siberia. Speciile de pasaj trec în migrația lor prin România și au nevoie să găsească aici „halte“ cu apă, resurse de hrană și locuri pentru odihnă. Delta Dunării și Dobrogea sunt ideale. Păsările se opresc aici, își refac rezervele de grăsime care le asigură energie și apoi pleacă. Cât timp vom avea aceste zone naturale protejate va fi foarte bine.“ – Ovidiu Bufnilă

Vanellus vanellus reprezintă 50% din populația cuibăritoare globală și este considerată o specie vulnerabilă amenințată de pierderea habitatelor propice în favoarea agriculturii. În România specia numără între 65.000 și 130.000 de perechi.

„Când vorbim despre biodiversitate, vorbim despre un lanț trofic. Dacă dispare o verigă, cu siguranță vor dispărea și celelalte. Vă dau exemplul banal al ciorilor, păsări pe care nu mulți le îndrăgesc. Cioara este un sanitar, o pasăre omnivoră care se hrănește și cu gunoaiele din orașe. Ciorile își fac cuiburile în copaci destul de înalți. Foarte puțină lume știe că aceste cuiburi sunt folosite și de șoimi. Aceștia nu își construiesc propriile cuiburi, ci le ocupă pe cele ale ciorilor. Așa că, dacă distrugem o colonie de ciori, cu siguranță vom distruge și cel puțin unul sau două cuiburi de șoim. “

„Egreta mică este pasărea de la care a pornit adevărata mișcare de protecție a mediului și a păsărilor. În perioada anului 1900 moda impunea ca doamnele să poarte la pălărie o pană de egretă. Era singurul motiv pentru care aceste păsări erau vânate. În momentul în care femeile au decis să nu mai folosească pene naturale la pălărie, egreta mică a fost salvată de la dispariție. Mișcarea a pornit din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Cu această pasăre a început totul.“

Potrivit SOR, populația europeană de pelican creț este estimată la un efectiv de până la 2.000 de perechi cuibăritoare. Din cauza efectivelor reduse și a degradării continue a condițiilor de cuibărit, această specie este amenințată cu dispariția.

„Biosfera Deltei Dunării este forma supremă de protejare a păsărilor sălbatice. Acolo toată viața este protejată, vânătoarea este interzisă, iar gradul de protecție este foarte mare. Cea mai mare colonie de pelicani din Europa este în Delta Dunării, în zona Roșca – Buhaiova. Doar foarte rar acolo intră biologii pentru a face studii științifice. Noi, spre exemplu, în fiecare an numărăm pelicanii din Delta Dunării alături de specialiștii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Însă nu facem acest lucru mergând cu barca și intrând în colonie, ci zburând pe deasupra lor la o înălțime care să ne permite totuși să facem o fotografie pe care să putem identifica punctele albe. Fiecare punct alb este un pelican. Așa se face monitorizarea. Nu intervenim absolut deloc. În momentul în care nu intervenim și lăsăm natura să își urmeze cursul nu se pot întâmpla decât lucruri bune. Este cea mai bună metodă de conservare.“

„Să vorbim despre vulturi. Contrar a ceea ce se crede, aceștia nu vânează, ci sunt păsări necrofage. Se hrănesc cu hoituri, deci elimină boli. Sunt echipa de curățenie a naturii pentru că se hrănesc cu hoituri și astfel elimină pericolul răspândirii bolilor. Din păcate, la ora actuală, în țara noastră nu mai există nicio specie de vultur. Accidental mai apare uneori câte un exemplar. Anul trecut, spre exemplu, am avut prima oară după 83 de ani un zăgan în România. Era un pui ieșit dintr-un ou de la o grădină zoologică. După dispariția vulturilor și a dropiilor, care apar accidental în țara noastră, pelicanul creț a ajuns cea mai mare pasăre din România. Și această specie este însă periclitată. Anul trecut coloniile de pelicani creți au primit o lovitură foarte grea. Aproape 200 de păsări au murit în urma unei epidemii de gripă aviară.“

„Unele specii sunt hulite pe nedrept pentru că avem prea puține cunoștințe despre ele. Cucuveaua cuibărește în apropiere de casele oamenilor și se hrănește cu rozătoare. Ciuful de pădure – iarna își face dormitoare și se strâng cu zecile – se hrănește tot cu rozătoarele din sate și orașe. Oamenii se tem de aceste păsări și le strică de multe ori cuiburile. Cucuveaua și-a câștigat un nume rău famat din Evul Mediu. Atunci când murea cineva se organiza un priveghi și, pentru că atunci nu existau geamuri, se deschideau obloanele. Lumina de veghe atrăgea insectele și moliile. Molia mare este o delicatesă preferată de cucuvele. Deci unde erau un priveghi, o lumină și o molie apărea și o cucuvea. De aici a apărut legenda conform căreia cucuvele prevestesc ceva rău și chiar moartea cuiva.“

„Pentru protejarea biodiversității se poate face întotdeauna mai mult și totul ar trebui să pornească de la omul simplu. Situl Natura 2000 este o zonă în care biodiversitatea este conservată și în care anumite activități sunt interzise. Măsurile de conservare trebuie să se ia în acord cu toți factorii implicați, și anume custozii (fiecare zonă protejată are un custode care face un plan de management), agricultorii, societățile comerciale (cele piscicole, spre exemplu), gestionarii fondului cinegetic. Ideea este să nu se creeze un conflict. Atunci când te duci și tai o pădure vei distruge vizuini, cuiburile de pasăre, mediul pentru insecte și habitatele mamiferelor. Este o situație în care impactul antropic este extrem de puternic și de negativ. Toți trebuie să respecte planul de management care ține seama și de activitățile umane, dar și de biodiversitate.“ – Ovidiu Bufnilă

Piciorongii sunt prezenți pe cea mai mare parte a continentului european, cu excepţia zonelor nordice. Astăzi Himantopus himantopus este periclitat. În România specia numără între 1.500-6.000 de exemplare.

Stârcul cenușiu, cea mai mare specie de stârc din țara noastră, cuibărește în aproape toată Europa și se întâlnește în preajma lacurilor, râurilor, iazurilor și mlaștinilor, dar uneori și în iazurile de grădină din zonele urbane. În România specia numără între 4.500-6.000 de perechi. În trecut, declinul populațiilor a fost pus pe seama pesticidelor, care au ucis adulții, au cauzat moartea embrionilor și au făcut ca toată coaja ouălor să fie subțire și casantă.

„Deși suntem în anul 2017, ornitologia este la început în România. Deocamdată facem monitorizări pentru a ști linia de trend la foarte multe specii de păsări sălbatice. După 27 de ani putem spune că populația de pelicani comuni este în creștere. În schimb, populația de pelican creț este în declin. O dată la 10 ani facem un recensământ al berzelor albe și calculăm linia de trend nu doar în România, ci și în Europa. Suntem implicați în 17 custodii la ora actuală, ceea ce înseamnă că avem 17 arii naturale protejate în care avem grijă să nu fie luate alte măsuri decât cele de conservare a biodiversității, dar ținem cont și de comunitățile locale. Suntem implicați în proiecte de monitorizare a păsărilor din zonele umede și a terenurilor agricole pentru că acolo se înregistrează cel mai mare declin. Din păcate, și banala vrabie de casă a început să intre într-un declin ușor. Putem să ajungem la un moment dat în situația londonezilor. În Londra mai sunt la ora actuală doar trei locuri unde mai pot fi văzute vrăbiile de casă și se organizează tururi pe bani. Dacă vrei să vezi o vrabie de casă vine un ghid pe care îl plătești, te duce, vezi, faci poze și ai plecat.“– Ovidiu Bufnilă.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Turism

Suceava și Bacău, în topul celor mai mari crescători de bovine și păsări

Două lucruri semnificative s-au întâmplat în zootehnia județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea: la Bacău, efectivul de păsări din 2015 este mai mare decât cel din 1990; în Vrancea, la putere ar fi creșterea suinelor, efectivul din 2015 fiind mai mare decât cel de acum 27 de ani. La acestea s-ar mai adăuga un fapt pozitiv: în Neamț a crescut, în 2015, față de 2007, numărul de ovine și de păsări, iar în Suceava, cel de ovine. Și ar mai fi un amănunt: chiar dacă numărul este la jumătate față de 1990, județul Suceava este cel mai mare crescător de bovine din țară. În rest, lucrurile se întâmplă ca peste tot în țară, cu o diminuare de 30-70% a numărului de animale față de perioada de referință 1990. Poate că nici n-ar mai trebui să facem comparație între o agricultură centralizată și una liberă. Sau cine știe?

Chiar dacă au întindere (Suceava este al doilea cel mai mare județ din România, după Timiș), populație și putere economică (cel mai mai PIB/cap de locuitor – în Bacău) diferite, cele patru județe din Subcarpații Orientali au o similitudine: relieful etajat în câmpie (est), dealuri și piemonturi, precum și munți. Exceptând Vrancea, celelalte județe au suprafață de pășune și fânețe suficientă cât să permită cel puțin dezvoltarea a două sectoare, creșterea bovinelor și a ovinelor. Ca suprafață arabilă (materie primă pentru furajare) nu sunt diferențe extrem de mari între zone, deci baza cerealieră ar fi cât de cât apropiată. Cu toate acestea, veți vedea, sunt evoluții diferite de la județ la județ și de la specie la specie.

Suceava – cel mai puternic județ în sectorul taurine

Dintre cele patru zone analizate, și-n 1990 și astăzi cel mai mare crescător de bovine este Suceava. De altfel, județul deține locul I pe țară la efectivul de taurine. Vrancea a avut și are unul dintre cele mai mici efective din România. Ca notă comună, în 2015 numărul de bovine a scăzut în toate cele patru județe și în raport cu anul 1990, și cu 2007. Altfel spus, nicio modificare după ce au fost posibile investițiile cu fonduri europene. Cea mai puternică prăbușire a sectorului de creștere a bovinelor se înregistrează în Bacău, iar din 2007 și până astăzi acest sector și-a revenit cel mai bine în Suceava.

Vrancea: efective de suine mai mari în 2015 decât în 1990

În privința creșterii suinelor, comparativ cu taurinele, să zicem că Suceava face schimb cu Vrancea. Adică: Vrancea a reușit performanța de a dezvolta acest sector mai mult decât în 1990, iar Suceava înregistrează o scădere dramatică (minus 73% în 2015, față de 1990) a efectivului. Nici măcar oportunitățile după anul aderării României la UE n-au modificat lucrurile, tendința fiind de constantă scădere a numărului de porcine. Și în Bacău lucrurile stau la fel: efectivul din 2015 este mai scăzut cu aproape 67% față de 1990 și cu 31% față de 2007 (procentul este egal cu cel de la Neamț; și în acest județ numărul de animale a scăzut cu 31,5% în 2015, față de 2007.

Creșterea ovinelor, o afacere cât de cât constantă

Ovinele sunt pesemne o bună afacere, indiferent de sistemul economic, centralizat sau după regula economiei de piață. Este sectorul care n-a avut în niciunul dintre cele patru județe o diminuare mai mare de 50% (2015 față de 1990), iar în Suceava și Neamț efectivul din 2015 îl depășește pe cel din 2007, ceea ce e un semn bun. Nici în Bacău sau Vrancea lucrurile nu stau foarte rău, numărul de oi fiind, e adevărat, mai mic decât în 2007, dar diferența nu depășește minus 11%.

Bacău, al doilea mare producător de carne de pasăre din țară

În România sunt cinci județe în care efectivul de păsări este mai mare de 3 milioane de capete: Buzău (3,974 mil. capete), Bacău (3,696 mil. capete), Vaslui (3,512 mil. capete), Călărași (3,438 mil. capete) și Prahova (3,436 mil. capete). Așadar, Bacăul și-a păstrat tradiția în creșterea păsărilor, plasându-se pe poziția a doua în țară. Unitățile avicole construite înainte de 1990 nu au fost, ca mai peste tot, demolate, ci conservate și, mai apoi, modernizate. Afacerea (în special cu carne de curcan) este atât de profitabilă încât efectivul din 2015 este mai mare decât cel din 1990. O redresare a sectorului se observă și în Neamț, unde numărul de păsări a crescut cu 23% în 2015, comparativ cu 2007, la fel și în Vrancea.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 32-33

În Mihăilești, o fabrică de ouă lichide așteaptă inaugurarea

După 1990 avicultura românească a devenit un simbol al rezistenţei. Noile condiții de existență economică au făcut ca multe dintre unitățile de top să-și închidă porțile. Foarte puține avicole românești au asimilat schimbarea și și-au rescris identitatea. Este și cazul Avicolei București care, după o serie de transformări, a reușit să își continue activitatea și după 1990.

Exportul va fi în creștere

Avicola București este în prezent o societate publică pe acțiuni, listată la Bursa de Valori București, 99% din acțiuni aparținând SIF Muntenia. Din cele 16 ferme câte avea avicola în 1990 au mai rămas trei ferme specializate pe producția de ouă în care sunt implementate sisteme de creștere la sol (10%) și în baterii (90%). Pentru că acest ultim sistem este mai economic este posibil ca pe viitor să se investească mai mult în această direcție. Avicola București activează pe raza a trei județe Butimanu (Dâmbovița), Codlea (Brașov) și Mihăilești (Giurgiu). În Codlea există ferma de părinți-reproducători rase ușoare Lohman Brown (din 2005 Avicola București a devenit unic importator al acestei rase). Acolo se obțin puicuțe hibride de o zi care sunt livrate la societăți din România, din țările membre UE și extracomunitare. În Codlea există un efectiv de 30.000 de părinți reproducători și se obțin 1,5 milioane puicuțe hibride. La nivelul avicolei există un efectiv de peste 300.000 de găini ouătoare, iar tineretul de înlocuire pentru societate, cât și pentru partenerii avicolei este de cca 400.000 de exemplare. Anual se obțin 70-75 milioane de ouă, producție care este valorificată în marile lanțuri de magazine din țară și 30% pe piața externă, dar se speră ca acest procent să crească. În lunile mai și iunie exportul este o variantă mai avantajoasă pentru că în această perioadă pe piața internă prețurile scad. În cadrul avicolei se obțin atât ouă standard, cât și ouă îmbogățite în omega și vitamina E, în seleniu, minerale și cu conținut redus de colesterol. Toate aceste rezultate au în spate proiecte de cercetare. De altfel, 5% din investițiile societății sunt direcționate către segmentul de cercetare.

Cifra de afaceri spre care se țintește, 10 milioane de euro

Până la intrarea în Uniunea Europeană, posibilitatea de a realiza investiții a fost limitată, însă din momentul în care a fost posibilă accesarea fondurilor europene Avicola București a început un amplu program de modernizare. În 2006 au fost accesate fonduri prin programul SAPARD în valoare de 2 milioane de euro, iar în 2010, prin Fondul European de Dezvoltare Rurală, a fost implementat un proiect în valoare de 1,5 milioane de euro. Datorită acestor surse de finanțare a fost posibilă modernizarea fermelor și înființarea unei fabrici de ouă lichide. Acest ultim proiect, al fabricii de ouă lichide, a fost depus în 2010, iar inaugurarea va avea loc anul acesta, după ce vor fi obținute toate autorizațiile. În această unitate, construită pentru a deservi cerința de pe piața Uniunii Europene (dacă va exista cerere pe piața din România produsele vor fi valorificate și aici), se vor obține diverse ovoproduse destinate industriei de procesare precum gălbenuș și albuș separate sau mixate, produse cu adaos de zahăr sau sare în funcție de solicitări. Cert este că, în pofida turbulențelor de pe piața ouălor de consum cauzate de concurența neloială, supraproducție și uneori preț de valorificare sub costul de producție, Avicola București și-a propus să continue marșul spre performanță și să ajungă la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro.

Cum va funcționa fabrica

mihailesti avicola30

Fluxul tehnologic în fabrica de ouă lichide va fi structurat în trei etape. Ouăle ajung în unitate pe la punctul de recepție. De aici pleacă spre mașina de spargere, unde sunt separate de coji și sunt, în funcție de comenzi, separate în diferite proporții. După partea de recepție și spargere începe o altă etapă, cea a pasteurizării. La ieșirea din pasteurizator produsele vor fi răcite într-un răcitor cu plăci. În cazul în care se dorește adăugarea anumitor aditivi există tancuri speciale în acest sens. Fabrica este dotată și cu tancuri de reținere, unde produsele pot fi agitate în mod constant. Ultima etapă a fluxului tehnologic presupune ambalarea. Ouăle lichide sunt ambalate în recipiente la fel în funcție de solicitări și ajung în depozit, acolo unde temperatura și umiditatea sunt controlate. Având în vedere că produsele sunt pasteurizate, pot rămâne mai mult timp în unitate.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 38-39

Cele mai frecvente afecțiuni ale păsărilor în sezonul cald

De regulă, la începutul sezonului cald ne confruntăm cu factori meteorologici de intensitate mare, cum sunt precipitațiile abundente, care generează îmbolnăvirea păsărilor și, automat, scăderea producțiilor zootehnice.

Prin urmare, umiditatea excesivă afectează sănătatea animalelor (mamifere și păsări), ca și consumul furajelor verzi umede, ambele putând provoca diferite tulburări digestive, cu toate consecințele care decurg de aici.

În al doilea rând, umiditatea ridicată în mediul extern, asociată cu vânt sau cu alte fenomene meteorologice asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea unor microorganisme, a unor paraziți sau a gazdelor intermediare pentru unii dintre aceștia (melci, râme, coleoptere etc.). Bolile care apar la păsări (găini, curci, bibilici, prepelițe, palmipede, porumbei) mai frecvent în această perioadă sunt cele parazitare, determinate de paraziți interni: coccidiozele – produse de paraziți aparte care nu se văd cu ochiul liber și se dezvoltă intracelular în epiteliile aparatului digestiv, în ficat sau rinichi. Boala evoluează frecvent la puii cu vârste cuprinse între 14-90 de zile și se manifestă prin abatere, lipsa poftei de mâncare. Puii beau multă apă, prezintă diaree alb-văroasă și sangvinolentă. Mortalitatea poate fi până la 100% din efectiv.

Prevenția și tratamentul coccidiozelor se fac cu SULFACOCCIROM în asociație cu Vitamina K3.

Singamoza (viermele roșu al gâtului) este o parazitoză care afectează galinaceele, provocată de un vierme care se localizează în trahee și se manifestă prin respirație zgomotoasă, cu gâtul întins, ciocul întredeschis, plin cu mucus, înghițiri repetate, accese de sufocare, inapetență și mortalitate ridicată.

Ascaridiozele sunt boli parazitare determinate de helminți care se localizează în aparatul digestiv. Această parazitoză produce îmbolnăviri la tineret, caracterizate prin apetit capricios, abatere, diaree, parezia aripilor uneori cu mortalități. La puicuțe și la găinile adulte se întâlnește diminuarea producției de ouă.

Cestodozele sunt boli parazitare determinate de viermi lați (tenii).

Pericolul reprezentat de paraziții externi

Căpușele se hrănesc cu sânge și, odată cu înțepătura, le pot transmite păsărilor boli de natură bacteriană sau virală, dar în același timp le provoacă anemie sau chiar toxicoză.

Păduchii malofagi sunt paraziți care neliniștesc păsările. Acestea ajung să se ciugulească în permanență, provocându-și răni. Astfel, apare picajul (ciugulirea penelor, ingerarea ouălor) și canibalismul (ciugulirea pielii, în special la nivelul cloacei).

Prevenirea afecțiunilor

Pentru prevenirea acestor afecțiuni, recomandăm o deparazitare suplimentară a păsărilor în această perioadă cu ROMBENDAZOL F, pentru deparazitarea internă, și cu ROMPARATOX (pulbere), pentru deparazitarea externă. Pentru porumbei se va folosi ENDECTOCID, un produs special formulat atât pentru combaterea paraziților externi (căpușe, păduchi), cât și a unor paraziți interni.

Rombendazol F Romvac   Vitamina K3 Romvac

Menținerea igienei în adăposturi este necesară și se realizează cu DECONTAMINOL, pentru distrugerea microbilor, și cu ROMPARASECT 5%, pentru distrugerea paraziților.

Rația de hrană se va suplimenta cu vitamine sau premixuri proteino-vitamino-minerale: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMSTARTER 9 + 1 A, OVOPLUS, CAVITROM, ROMZEOFORT etc.

Complex polivitaminic buvabil Romvac Suflacoccirom Romvac

Prin urmare, este necesar să se folosească padocuri sau tabere de vară fără umiditate, iar găinile adulte trebuie să fie separate de pui și tineret. De asemenea, găinile și curcile nu trebuie cazate împreună, din cauza posibilități transmiterii unor agenți patogeni între aceste specii.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 30

Hrană pentru păsările cerului

Pițigoii, țiclenii, măcălendrii, mierlele, ciocănitorile și păsările granivore își găsesc greu hrana pe timpul iernii, așa că le puteți veni în ajutor prin amplasarea unor hrănitori în grădina dvs. Societatea Ornitologică Română face câteva recomandări în acest sens, așadar iată cum puteți ajuta păsările să supraviețuiască iernii.

Pentru a evita tragediile, asigurați-vă că hrănitoarea este amplasată pe un suport ce nu poate fi escaladat de pisici. Puteți folosi o țeavă metalică sau un par din beton, nu foarte groase.

magazin b

Hrana păsărilor variază de la semințe de floarea-soarelui, mei, dovleac, sămânță de cânepă, făină de porumb măcinată mare sau chiar mămăliga. În hrănitori se mai pot pune orez și ovăz, cartofi, morcovi și alte zarzavaturi, dar toate fierte în prealabil. Puteți diversifica meniul păsărilor cu bucățele de măr, miez de nucă, arahide, fructe de pădure uscate, scoruș, porumbele, soc. Pentru a supraviețui nopților cu temperaturi scăzute, păsările au nevoie și de hrană cu multe calorii. Astfel, se pot face amestecuri de semințe înglobate în untură topită sau margarină, care la frig se întărește. Sarea, pâinea sau orice alt produs de patiserie, dar și hrana pentru animale sunt dăunătoare păsărilor.

Pentru a asigura un confort psihologic păsărilor sfioase este indicat ca hrănitoarele să fie amplasate în spații largi, în jurul cărora să se afle pomi sau tufe în care înaripatele să se refugieze atunci când se simt amenințate sau când vor să savureze liniștite semințele.

De ce sunt indicate hrănitoarele în favoarea hranei suspendate? Pentru că de multe ori păsările mai mari consumă hrana suspendată ca atare și lasă flămânde păsările de talie mică. Hrănitoarele suspendate au menirea de a descuraja gaițele sau ciorile.

Hrănitoarele trebuie aprovizionate dimineața devreme și igienizate periodic.

magazin d

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 57

  • Publicat în Magazin

Cum trebuie adăpostite păsările pe timpul iernii

Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii are drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor.

În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

Importanța respectării parametrilor

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase precum micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie, care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile ouătoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Ovo Plus Romvac

Dr. Viorica CHIURCIU

Medic veterinar, doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 26

UCPR: Producătorii de ouă din România în prag de faliment

Adunarea Generală a Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, a analizat piaţa ouălor de consum din România şi comunică următoarele:

  • gradul de autosuficienţă pentru ouăle de consum în piaţa internă este de 105,2%;
  • preţul mediu al ouălor la poarta fermei în perioada ianuarie – iunie 2016, în România, a fost 85,50 Euro/100 (0,24 lei/ou);
  • preţul mediu al ouălor la poarta fermei în perioada ianuarie – iunie 2016, în UE 28, a fost 113,66 Euro/100 (0,32 lei/ou);
  • principalul exportator de ouă către România este Polonia (82% din total importuri), iar preţul oului la poarta fermei în Polonia în perioada ianuarie – iunie 2016 a fost de 124,14 Euro/100 kg (0,35 lei/ou);
  • preţul mediu de import ouă din Polonia, conform INS, în perioada ianuarie – iunie 2016 a fost de 99,68 Euro/100 kg (0,28 lei/ou). Ofertele de ouă din Polonia din perioada primăvară – vară au ajuns chiar la 56 Euro/100kg (0,15 lei/ou);

Preţul la poarta fermei nu include costurile cu sortarea, ambalarea şi transportul.

Preţul în săptămâna 39 (19 – 25 septembrie), la poarta fermei în România este de 97,10 Euro/100 kg (0,27 lei/ou), în UE 28 este de 110,32 Euro/100 kg (0,31 lei/ou), iar în Polonia este de 132,53 Euro/100 kg (0,37 lei/ou). Ofertele din această perioadă sunt de 71,0 Euro/100 kg (0,20 lei/ou).

Deşi preţul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE, mult sub media UE, iar preţul mediu la poarta fermei în Polonia este cel mai mare din UE, mult peste media UE, totuşi preţul mediu al ouălor care se comercializează din Polonia pe piaţa României este de 80% din preţul mediu intern din Polonia. Unele oferte ajung chiar la 50% din preţul mediu intern la poarta fermei în Polonia.

Fermierii din România protestează ferm faţă de concurenţa neloială cu ouă din Polonia şi solicită autorităţilor abilitate din România să notifice Polonia şi Comisia Europeană, întrucât acest fenomen duce la falimentul fermelor din România. Deşi România produce ouă peste necesarul de consum intern, consumatorilor li se oferă pe piaţă ouă cu prospeţime îndoielnică, aduse din import, în schimbul ouălor proaspete din producţie internă.

Totodată Adunarea Generală a UCPR, informează consumatorii că în conformitate cu legislaţia UE, privind trasabilitatea ouălor, toţi fermierii din UE au obligaţia să marcheze pe coaja oului, în ferma de origine, a unui cod alfa numeric. Acest cod este format din: prima cifră reprezintă sistemul de creştere, următoarele două litere, ţara de origine (RO), următoarele două litere judeţul, iar ultimele trei cifre codul fermei.

Exemplu de cod pentru România: 3RO - TL – 100 (cifra 3 se poate înlocui cu 0, 1 sau 2 în funcţie de sistemul de creştere)

0 – producţie ecologică;

1 – sistem extensiv, oul provine de la găini crescute în aer liber, dar hrana lor nu este neapărat ecologică;

2 – la sol, ouăle provin de la găini crescute în ferme, dar în hale, la sol, hrănite cu furaje clasice;

3 – în baterii, ouăle provin de la găini crescute în baterii - cuşti, îmbunătăţite (modernizate) conform normelor europene.

În plus faţă de codul alfa numeric, fermierii din România au decis să marcheze voluntar, o dată cu marcarea acestui cod şi ddm (data durabilităţii minime), astfel România este singura ţară din Europa care marchează ddm-ul pe coaja oului.

UCPR atenţionează consumatorii că, obligatoriu codul alfa numeric şi ddm-ul trebuie să fie scrise cu cerneală de aceeaşi culoare sau nuanţă a aceleiaşi culori, asta însemnând că au fost marcate în acelaşi moment.

În situaţia în care în comerţ se găsesc ouă cu cele două marcaje (codul alfa numeric şi ddm-ul) scrise cu cerneală de culoare sau nuanţă diferite, asta însemnează că prospeţimea ouălor este suspectă, întrucât marcajul ddm-ului este făcut în România în funcţie de interese.

Cele mai frecvente parazitoze întâlnite la păsările din gospodărie

Starea vremii este foarte importantă pentru sănătatea animalelor (mamifere și păsări), iar factorii meteorologici de intensitate mare, cum sunt precipitațiile abundente, generează îmbolnăvirea acestora și, automat, scăderi ale producțiilor zootehnice. Astfel, pot să apară diferite tulburări digestive cauzate de consumul furajelor umede, cu toate consecințele care decurg de aici.

În al doilea rând, o umiditate ridicată în mediul extern, asociată cu vânt sau cu alte fenomene meteorologice, asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea unor microorganisme sau a unor paraziți. De asemenea, lipsa de igienă din gospodărie și nedeparazitarea păsărilor duc la apariția acestor afecțiuni.

Bolile parazitare care apar mai frecvent la păsările din gospodărie (găini, curci, bibilici, prepelițe palmipede, porumbei) pot fi cauzate de paraziți interni sau de paraziți externi.

Boli produse de paraziții interni

Astfel, coccidiozele sunt boli parazitare produse de paraziți interni, aparte, care nu se văd cu ochiul liber și se dezvoltă intracelular în epiteliile aparatului digestiv, în ficat sau rinichi. Boala evoluează frecvent la puii cu vârste cuprinse între 14-90 de zile și se manifestă prin abatere și lipsa poftei de mâncare. Puii beau multă apă, prezintă diaree alb-văroasă și sangvinolentă. Mortalitatea poate fi până la 100% din efectiv. Prevenția și tratamentul coccidiozelor se face cu SULFA­COCCIROM în asociație cu vitamina K3.

Singamoza (viermele roșu al gâtului), parazitoză care afectează galinaceele, este provocată de un vierme care se localizează în trahee și se manifestă prin respirație zgomotoasă, cu gâtul întins, ciocul întredeschis, plin cu mucus, înghițiri repetate, accese de sufocare, inapetență și mortalitate ridicată.

Ascaridiozele sunt boli parazitare determinate de helminți care se localizează în aparatul digestiv. Această parazitoză produce îmbolnăviri la tineret, caracterizate prin apetit capricios, abatere, diaree, parezia aripilor uneori cu mortalități. La puicuțe și la găinile adulte se întâlnește diminuarea producției de ouă.

Cestodozele sunt boli parazitare determinate de viermi lați (tenii).

Paraziții externi întâlniți la păsări sunt căpușele care se hrănesc cu sânge și odată cu înțepătura pot transmite păsărilor boli de natură bacteriană sau virală, provocându-le în același timp anemie sau chiar toxicoză.

De asemenea, păduchii malofagi sunt paraziți care neliniștesc păsările: acestea se ciugulesc în permanență, provocându-și răni. Astfel, apar picajul (ciugulirea penelor, ingerarea ouălor) și canibalismul (ciugulirea pielii, în special la nivelul cloacei).

Rombendazol flPentru prevenirea acestor afecțiuni recomandăm o deparazitare suplimentară a păsărilor, în această perioadă, cu ROMBENDAZOL F pentru deparazitarea internă și cu ROMPARATOX (pulbere) pentru deparazitarea externă. Pentru porumbei se va folosi ENDECTOCID, un produs special formulat atât pentru combaterea paraziților externi (căpușe, păduchi), cât și a unor paraziți interni.

Menținerea igienei în adăposturi este necesară și se realizează cu DECONTAMINOL pentru distrugerea microbilor și cu ROMPARASECT 5% pentru distrugerea paraziților.

Rația de hrană se va suplimenta cu vitamine sau premixuri proteino-vitamino-minerale: ROMSTARTER 9+1 A, OVOPLUS, CAVITROM, ROMZEOFORT etc.

De asemenea, trebuie să se țină cont de folosirea adăposturilor fără umiditate, iar găinile adulte trebuie să fie separate de pui și tineret. În plus, găinile și curcile nu trebuie cazate împreună.

Dr. Viorica CHIURCIU

Doctor în științe medicale Romvac Company SA

Colibaciloza - o boală bacteriană frecventă la păsări

Colibaciloza este o boală infecţioasă, de natură bacteriană, care se întâlneşte la toate speciile de păsări. La păsări se întâlnesc două forme ale colibacilozei primare: Colisepticemia și Coligranulomatoza. Foarte receptiv la îmbolnăvire este tineretul păsărilor (puii de găină, bobocii de raţă şi gâscă) şi poate să apară chiar în primele zile după ecloziune.

Boala se întâlneşte şi la păsările adulte şi se caracterizează prin congestii şi modificări inflamatorii pe diferite seroase, mucoasa intestinală, dar şi la nivelul altor organe.

Agentul etiologic al bolii este reprezentat de diferite specii bacteriene, condiţionat patogene, din genul Escherichia (Escherichia coli), dar care pot deveni patogene în anumite condiţii favorizante. Un organism slăbit de carențe mineralo-vitaminice, de un microclimat necorespunzător (frig, umezeală), de existența unor paraziţi interni sau externi sau de furaje mucegăite permite bacteriei să treacă bariera intestinală și să producă îmbolnăviri.

gaina cu pui

Simptomele bolii nu sunt caracteristice în afara stării febrile; acestea se manifestă prin: lipsa poftei de mâncare, abatere, sete, respiraţie deficitară, diaree. Ca urmare, păsările slăbesc progresiv, apoi mor după 1-20 de zile în funcţie de evoluţia acută sau cronică a bolii. Mortalitatea este însemnată în special la puii mici crescuţi în condiţii necorespunzătoare.

În urma infectării sacilor aerieni cu Escherichia coli apar anumite modificări la nivelul organelor interne, în funcție de forma de evoluție a bolii. În forma acută de boală, la pui şi tineret se constată congestii şi hemoragii pe seroasele toracice şi abdominale, în ficat, splină, rinichi. În forma cronică a bolii sunt prezente leziuni inflamatorii la nivelul pericardului, peritoneului, în ficat, oviduct şi mucoasa intestinală.

Cum se infectează puii cu aceste bacterii?

Bacteriile de E. coli sunt prezente în mod normal în conţinutul intestinal al păsărilor sănătoase. În condiţii anormale de întreţinere a păsărilor, acestea trec bariera intestinală, se răspândesc în organism, mărindu-şi virulenţa şi astfel provoacă îmbolnăviri.

Într-o crescătorie de păsări unde nu se respectă cerințele igienice, colibacilii sunt răspândiți peste tot, iar păsările se pot infecta atât pe cale aerogenă, cât și pe cale orală odată cu furajele și apa infectate. Puii şi bobocii eclozionaţi se mai pot infecta chiar din ouăle provenite de la păsările reproducătoare bolnave.

Aceste bacterii pot interveni și ca germeni de infecție secundară în alte boli ale păsărilor ca micoplasmoza, diferite viroze, respiratorii etc.

Diagnosticul de certitudine se confirmă prin examen de laborator.

Profilaxie şi combatere

Profilaxia cuprinde o serie de măsuri aplicate în vederea prevenirii contaminării mediului cu bacterii. Astfel, trebuie făcute dezinfecţii ale adăposturilor pentru distrugerea microbilor cu DECONTAMINOL, CATIOROM; dezinsecția lor, în vederea combaterii diferitelor forme parazitare sau a insectelor, cu ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE; deparazitarea păsărilor, intern cu ROMBENDAZOL F și extern cu ROMPARATOX. De asemenea, trebuie asigurate condiţii corespunzătoare de adăpostire şi o alimentaţie echilibrată folosind premixuri ca: ROMSTARTER 9+1 A, ROMZEOFORT, VITA PREMIX BIOMOS şi vitamine precum: COM­PLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, VITAMINA AD3E, VITA B COMPLEX, VITAMINA E şi BIOVIT PLUS.

Combaterea bolii se face după izolarea păsărilor bolnave şi instituirea ulterioară a unui tratament antiinfecţios, dacă este posibil, pe baza unei antibiograme. În acest sens se recomandă următoarele produse: ROMIGAL, medicament care se adresează puilor chiar din prima zi de viaţă, ENROCOL, COLISTIROM, AVIAN PROTECT TEN și GALIPROTECT C. Pe toată perioada tratamentului, păsările trebuie să beneficieze de o vitamino-terapie susţinută cu produsele amintite mai sus.

Dr. Viorica CHIURCIU,
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Gât Golaş de Transilvania, pasărea naţionaliştilor

În anul 1875, în cadrul unei expoziții de la Viena, a fost prezentată o pasăre inedită, care stârnea curiozitatea prin aspectul ei excentric. Cei care au adus pe scenă această înaripată au fost niște români, iar pasărea prezentată atunci avea să devină o mândrie națională. Gâtul Golaș de Transilvania, nume dobândit datorită lipsei de penaj pe gât până sub gușă, a trezit de-a lungul timpului multe controverse privind originea sa. Deși nu poate fi certificată cu exactitate proveniența rasei, se spune că această pasăre este originară din Europa de Est. O certitudine este însă faptul că primul standard al rasei a fost realizat de către români. Ce se întâmplă astăzi cu Gât Golaș de Transilvania, o rasă ale cărei exemplare au fost reduse semnificativ, am aflat de la unul dintre cei mai cunoscuți crescători din țară, domnul Dan Merca.

Dacă noi nu vrem, alții vor vrea

Interlocutorul nostru mărturisește că este un naționalist. A dovedit acest lucru în tot timpul în care a crescut animale, pentru că a ales de fiecare dată rase locale precum Mangalița sau Bruna de Maramureș. Cât despre păsări, deși există rase „la modă“, a preferat o găină cu istorie îndelungată pe pământ românesc. Crește Gât Golaș de Transilvania de multă vreme, a participat la numeroase competiții naționale și a obținut titluri care au confirmat că această pasăre nu și-a pierdut definitiv succesul. Însă, mai importantă decât recunoașterea în competiții, este existența rasei în teritoriu. Potrivit dlui Merca, după anul 1990 fondul genetic al acestei rase (și nu numai) a fost devalizat. Totuși, Gât Golaș de Transilvania a supraviețuit. Astăzi la nivelul țării mai există aproximativ 1.000 de exemplare în rasă pură în gospodăriile oamenilor care îndrăgesc rasele locale, crescători cu un simț naționalist mai pronunțat. Ce se va întâmpla totuși în viitor cu Gât Golaș de Transilvania depinde nu de oamenii de acum, spune dl Merca, ci de tineri. Și, din nefericire, puțini mai sunt cei care aleg agricultura. Nu vrea să creadă însă că această rasă va dispărea, mai cu seamă că, deși statul roman nu se implică suficient în conservarea acestei rase, alte state sunt interesate de Gât Golaș de Transilvania. Cu alte cuvinte, dacă noi nu vom mai vrea această rasă în colecția națională de păsări, alții și-o vor asuma.

Caracteristici

Despre Gât Golaș de Transilvania dl Merca spune că este o pasăre precoce, rezistentă, care face față temperaturilor scăzute și care, datorită gâtului lipsit de pene, nu are probleme când temperatura înregistrează valori crescute. Spune totuși că renunțarea la clocitul natural al ouălor în favoarea incubatorului, o metodă la care apelează foarte mulți crescători, lipsește puii de imunitatea parentală. În timpul clocitului, pielea găinii transmite prin coaja oului anticorpi necesari puiului. În ceea ce privește hrana, rasa nu are nevoie de furaje sau adaosuri sintetice. Este suficient să îi dai un pumn sau două de amestec de grăunțe, spune dl Merca. Fiind o găină care se pretează foarte bine pentru creșterea în aer liber, își poate completa meniul cu vegetație spontană și insecte. Gât Golaș de Transilvania este o rasă mixtă pentru ouă – carne, care se detaşează prin rusticitate şi prin calităţile gustative superioare ale cărnii. În ceea ce privește standardul producției de ouă, aceasta variază între 120-170 de ouă, dar în sistem gospodăresc media este de 140 de ouă. Este foarte probabil ca, în condiții optime, cu o furajare echilibrată, iluminat prelungit, producţia de ouă a Gâtului Golaș de Transilvania să crească. Dacă pentru creșterea producției de ouă nu a existat interes, greutatea a fost caracteristica asupra căreia s-a lucrat. Standardul greutăţii la cocoş este de 2,5-3 kg, iar la găină de 2-2,5 kg. Sunt însă cocoşi care ajung frecvent la 4 kg, iar găina la 3 kg. Totuși, Gât Golaş de Transilvania nu are performanţe extraordinare la ritmul de creştere care nu se poate compara cu acela al hibrizilor de carne. Dacă un astfel de hibrid crescut în sistem gospodăresc ajunge în trei luni la 4 kg, Gâtului Golaş de Transilvania îi trebuie opt luni să aibă această greutate.

Cum arată standardul rasei pure

Gât Golaș de Transilvania face parte din categoria păsărilor rustice și este unica găină cu gâtul dezgolit de pene până sub guşă. Există exemplare din această rasă la care goliciunea de pene apare şi în alte zone ale corpului. Aceste exemplare pot fi folosite în special pentru hibridare (munca de deplumare la un hibrid care are în genele sale şi caracteristici ale rasei Gât Golaş este mult mai ușoară), iar americanii au dovedit interes în acest sens. În cadrul acestei rase există mai multe varietăți de culoare, şi anume alb, negru, albastru bordurată, roşu, galben, barat, potârniche şi negru alb-bubat (în ţara noastră nu există această varietate). În România cele mai multe exemplare sunt din varietățile alb, negru şi albastru. Potrivit standardului rasei, în cazul acestor trei varietăți culoarea picioarelor trebuie să fie aceeași cu a penajului. În cazul celorlaltor varietăţi, culoarea picioarelor trebuie să fie albă. Dacă exemplarele de Gât Golaș de Transilvania în rasă pură sunt aproximativ 1.000 în toată țara, păsările care au moștenit gene ale acestei rase sunt mult mai multe. Există însă diferențe evidente între exemplarele pure și hibrizi. Uneori aceștia din urmă prezintă un fel de cravată din penaj la nivelul gâtului, creasta care la Gât Golaș de Transilvania este fie simplă și dreaptă, fie bătută, are alt aspect decât permite standardul. Este, spre exemplu, aplecată într-o parte. Însă cele mai multe diferențe apar în cazul culorii. Deși sunt omologate opt varietăți de culoare, în gospodării există mult mai multe culori. Spre exemplu, în cazul varietăților roşie, galbenă, barată, potârniche şi negru alb-bubată, culoarea picioarelor este albă și ar trebui să se continue și sub penaj la fel. În cazul descendenților care nu sunt în rasă pură apar diferențe între culoarea picioarelor și culoarea pielii de sub penaj.

Prețul unui exemplar de Gât Golaș pornește pentru găini de la 100 de lei și 150 de lei cocoșul. Exemplarele folosite în competiții și care au obținut titluri se vând mai scump, aproximativ 300-400 de lei. Cel mai scump exemplar pe care domnia sa l-a vândut a costat 100 de euro.

Laura ZMARANDA

Cum să hrănim păsările iarna

Păsările cerului sunt cele care primăvara înveselesc grădinile și atmosfera cu ciripitul lor. Iarna însă au nevoie de un pic de ajutor, mai ales când zăpada acoperă solul o perioadă lungă de timp. Vă rog faceți-vă timp pentru a hrăni aceste mici creaturi. Puteți implica copiii în această activitate. Vor avea o mare bucurie atunci când le vor vedea răsfățându-se cu micul festin, dar și o imensă satisfacție că au ajutat o necuvântătoare. Aveți nevoie de un amestec de semințe, untură sau seu nefiert, un pahar de unică folosință și sfoară. Puneți într-un bol amestecul de semințe, apoi adăugați seul sau untura topită cât să devină fluidă. Puteți folosi un raport de 2 părți uscate la o parte de untură. Omogenizați compoziția. Faceţi o gaură în paharul de plastic, introduceţi sfoara lăsând cel puțin 10 cm la un capăt și alți 20 cm la altul și turnați compoziția. Lăsați paharul la rece, cât să se întărească amestecul, apoi rupeți paharul și scoateți batonul de hrană pentru păsări. Faceți un nod la capătul de jos și agățați batonul cu ajutorul sforii într-un copac din grădină. Încercați să-l lăsați la vedere ca să vă puteți bucura de ceea ce ați făcut.

Recuperarea metabolică a păsărilor (porumbei, găini, curci)

Factorii de stres pentru păsări și urmările

Păsările – și în special porumbeii – sunt supuse unui număr extrem de mare de factori stresanți care pot conduce la clacarea organismului:

- oboseala după efort intens (zboruri);

- excesul de antibiotice (multe cu efect hepatotoxic și nefrotoxic dovedit);

- hrana în exces (cu multe leguminoase; bogată în glucide);

- micotoxinele (care contaminează hrana);

- temperatura ridicată;

- niveluri ridicate de estrogen (la femele);

- stresul de orice fel afectează funcționarea optimă a ficatului, principalul organ implicat în detoxifierea organismului.

În plus, în contrast cu mamiferele, unde lipogeneza (sinteza acizilor grași) are loc cu precădere în țesuturile adipoase, la păsări are loc în ficat.

La femele, la maturitatea sexuală și în timpul ouatului, lipogeneza „crește“ dramatic cu nivele înalte ale lipidelor plasmatice în sânge, necesare pentru sinteza ovocitelor. Rezervele hepatice de lipide (grăsimi, în special trigliceride) cresc enorm în acest interval.

Ficatul crește în volum (hepatomegalie), devine galben la culoare și foarte friabil, putându-se rupe foarte ușor, apărând hemoragie intensă, urmată de moarte (sindromul ficatului gras – hemoragic).

La masculi, care prezintă aceleași caracteristici hepatice (hepatomegalie, „ficat decolorat“, ruptură hepatică), acestea sunt induse de micotoxine (inclusiv la femele pot apărea aceleași simptome).

În România micotoxicozele ocupă un rol important în patologia aviară, implicit columbofilă.

Intoxicațiile fungice, în special aflatoxicoze, apar în urma consumului de boabe de cereale contaminate, inclusiv arahide.

În timp apar letargia, scăderea apetitului și a performanțelor sportive, sterilitatea și moartea după ciroză sau cancer hepatic, în special.

Recuperarea greoaie, uneori nereușită, a porumbeilor după eforturi intense (zboruri) sau la găini după ouat poate fi consecința acestor intoxicații.

Preventiv, dar și curativ se pot administra diverse hepatoprotectoare / recuperatoare / antitoxice:

– FITO-LIV – soluție formulată din ierburi, cu acțiune dovedită științific a avea acțiuni hepatostimulatoare. Combinația acestor extracte din plante inspirate din medicina tradițională indiană ayurvedică are efect sinergic în protecția și regenerarea ficatului.

– HEPATOPROTECT, pulbere hidrosolubilă cu metionină, vitamina B1, vitamina C și glucoză, este de asemenea un antitoxic eficient.

Se administrează hepatoprotectoare/antitoxice obligatoriu în special după zboruri, în ziua sosirii din cursă, după administrarea de medicamente, în intoxicații, în convalescență, timp de 3-6 zile. Au și efect diuretic, contribuind la eliminarea mai rapidă spre exemplu a acidului lactic care apare în febra musculară.

Practic, la întoarcerea din concursuri se administrează un recuperator/antitoxic (ex.: FITO-LIV), asociat cu electroliți (pentru refacerea echilibrului electrolitic al organismului, ex.: COLUM­BOCLIN etc.) și glucide (pentru refacerea glicemiei; dextroză, fructoză, sorbitol ex.: GLUCOVIT etc.), timp de 1-2 zile.

Fiind un produs natural, FITO-LIV poate fi utilizat la câini, pisici, porci și oi în steatoza hepatică („ficat gras“), hiperlipemie, hipercolesterolemie, ciroze, hepatite cronice (virale, medicamentoase sau etilice), în scăderea activității serice a transaminazelor (ASAT-GOT; ALAT-GPT, GGT), în colestază și hipokinezia biliară (diskinezie).

Nu se utilizează în cazul cancerului hepatic și biliar sau a prezenței calculilor biliari sau/și renali.

Doza este de 4 ml/zi, timp de 5-10 zile/lună, în decursul a 3 luni.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Bibilica, „găina cu mărgăritare“ a gospodăriei

Andreea Zamfirache, economist de profesie, este unul dintre oamenii care au părăsit Capitala pentru liniştea din mediul rural. A ales ca destinaţie Ciorogârla, o comună din judeţul Ilfov aflată la aproximativ 30 de kilometri de Bucureşti. Aici a pus pe picioare un business de familie. De şapte ani de zile creşte bibilici şi se autodefineşte ca fiind un mic fermier din peisajul agricol românesc. „Găina cu mărgăritare“, aşa cum mai este cunoscută popular bibilica, este o specie care, în raport cu pretenţiile pe care le are, poate aduce un profit important, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.

 

Rezistenţa la boli, un avantaj faţă de alte specii

Ca mulţi alţi mici fermieri, dna Zamfirache a început acest business cu scopul de a asigura apropiaţilor săi o mâncare sănătoasă. În timp, această dorinţă a extrapolat într-o activitate cu caracter economic, iar astăzi, în cei 1.000 m² ai fermei de familie din Ciorogârla, sunt crescute găini, prepeliţe, bibilici, curcani, raţe. Ne vom opri însă doar asupra creşterii bibilicilor şi a rentabilităţii unei afaceri cu aceste păsări. Bibilica este o pasăre de curte ce are ca strămoş bibilica sălbatică şi, din cele cinci specii care trăiesc în sălbăticie, doar două au fost domesticite. Sunt păsări foarte sfioase, aşa cum spune dna Zamfirache, dar care pot fi crescute alături de alte înaripate, fiind foarte eficiente în îndepărtarea rozătoarele şi chiar a păsărilor de pradă. Singura problemă ar fi că sunt foarte autoritare atunci când vine vorba să îşi apere hrana. În rest, sunt blânde şi nu au nicio problemă să împartă cuibarele cu alte păsări. Alegerea de a creşte bibilici a fost bună, spune acum, pentru că este una dintre cele mai rezistente specii în faţa bolilor. Incidenţa bolilor la bibilici este mult mai redusă (la toate vârstele) decât la găină. Este un criteriu important, mai ales în contextul în care oscilaţiile de temperatură din ţara noastră determină îmbolnăviri în rândul efectivelor de păsări. În general, bibilicile sunt rezistente la intemperii, mortalitatea în rândul lor este scăzută şi nu este necesară aplicarea tratamentelor medicamentoase.

Ferma de familie din Ciorogârla are un efectiv de aproape 300 de bibilici dintr-o rasă mixtă, de carne-ouă, care poate ajunge şi la 5 kilograme. Această rasă ouă toată vara. La bibilică producţia anuală este de 60-90 de ouă. Uneori bibilicile pot oua şi până la 120 ouă.

Carnea lor este o delicatesă

Deşi există perspective, la momentul actual în România creşterea bibilicilor nu este o activitate foarte dezvoltată. Nu există încă o fermă specializată în acest sens, această specie fiind crescută doar în sistem gospodăresc. În raport cu cheltuielile necesare întreţinerii ei, rentabilitatea este una destul de bună. Este o pasăre rezistentă, nepretenţioasă, fără un meniu special. Hrana lor poate consta în cereale, furaje combinate, seminţe şi verdeaţă la discreţie. Este o pasăre care se pretează foarte bine pentru creşterea în sistem ecologic. Despre valorificare, Andreea Zamfirache spune că, în momentul de faţă, nu se poate face decât într-un cerc restrâns, asta pentru că nu există un abator de sacrificare. Preţul unui kilogram de carne de bibilică este de 30-35 lei/kg.

Carnea ei este foarte gustoasă, asemănătoare celei de fazan, cu un conţinut ridicat de proteină de 23%. Scheletul său este fin şi uşor, iar randamentul în carne poate ajunge la 72-75% la carcasa pentru friptură. Carnea sa, considerată o delicatesă, este mai închisă la culoare şi mai gustoasă decât cea de pui. Are şi avantajul de a avea mai puţină grăsime şi un colesterol mai mic. Şi ouăle de bibilică au proprietăţi deosebite prin faptul că au în componenţa lor 13,5% proteină, 12,5% grăsimi, 0,8% glucide, 0,9% substanţe minerale şi 72,8% apă. O particularitate aparte este procentul de substanţă uscată care este cu 3-5% mai mare decât la oul de găină.

Creşterea bibilicilor este pe un trend ascendent, după cum ne-a mărturisit Andreea Zamfirache. Carnea lor deosebit de gustoasă, căutată mai ales de restaurantele de lux, ar putea asigura o dezvoltare importantă acestui sector. Deşi în România este crescută doar în ferme familiale, bibilica se pretează şi pentru creşterea în sistem intensiv. Adăposturile pentru creşterea intensivă sunt similare cu cele ale exploatării găinilor, fără ferestre, pe aşternut sau dotate cu baterii verticale, piramidale sau orizontale. Dacă se optează pentru creşterea în baterii, normele de densitate recomandă ca într-o cuşcă să fie puse maximum trei bibilici.

Laura ZMARANDA

Cele mai frecvente afecţiuni ale păsărilor din timpul verii

De cele mai multe ori, la începutul verii ne confruntăm cu factori meteorologici de intensitate mare, cum sunt precipitaţiile abundente, acestea generând îmbolnăvirea păsărilor și, automat, scăderi ale producţiilor zootehnice.

Prin urmare, umiditatea excesivă afectează sănătatea animalelor (mamifere și păsări), ca și consumul furajelor verzi umede, ambele putând provoca diferite tulburări digestive, cu toate consecinţele care decurg de aici.

În al doilea rând, umiditatea ridicată în mediul extern, asociată cu vânt sau cu alte fenomene meteorologice, asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea unor microorganisme, a unor paraziți sau a gazdelor intermediare pentru unii dintre aceștia (melci, râme, coleoptere etc.). Bolile care apar la păsări (găini, curci, bibilici, prepelițe, palmipede, porumbei) mai frecvent în această perioadă sunt bolile parazitare, determinate de paraziți interni: coccidiozele – produse de paraziți aparte care nu se văd cu ochiul liber și se dezvoltă intracelular în epiteliile aparatului digestiv, în ficat sau rinichi. Boala evoluează frecvent la puii cu vârste cuprinse între 14-90 de zile și se manifestă prin abatere, lipsa poftei de mâncare. Puii beau multă apă şi prezintă diaree alb-văroasă și sangvinolentă. Mortalitatea poate fi până la 100% din efectiv.

Prevenția și tratamentul coccidiozelor se face cu SULFACOCCIROM în asociație cu Vitamina K3.

Singamoza (viermele roșu al gâtului) este o parazitoză care afectează galinaceele, provocată de un vierme care se localizează în trahee și se manifestă prin respirație zgomotoasă, cu gâtul întins, ciocul întredeschis, plin cu mucus, înghițiri repetate, accese de sufocare, inapetență și mortalitate ridicată.

Ascaridiozele sunt boli parazitare determinate de helminți care se localizează în aparatul digestiv. Această parazitoză produce îmbolnăviri la tineret, caracterizate prin apetit capricios, abatere, diaree, parezia aripilor uneori cu mortalități. La puicuțe și la găinile adulte se întâlnește diminuarea producției de ouă.

Cestodozele sunt boli parazitare determinate de viermi lați (tenii).

Pericolul reprezentat de paraziții externi

Căpușele se hrănesc cu sânge și, odată cu înțepătura, le pot transmite păsărilor boli de natură bacteriană sau virală, dar, în același timp, le provoacă anemie sau chiar toxicoză.

Păduchii malofagi sunt paraziți care neliniștesc păsările. Acestea ajung să se ciugulească în permanență, provocându-și răni. Astfel apare picajul (ciugulirea penelor, ingerarea ouălor) și canibalismul (ciugulirea pielii, în special la nivelul cloacei).

Prevenirea afecțiunilor

Pentru prevenirea acestor afecțiuni recomandăm o deparazitare suplimentară a păsărilor în această perioadă cu ROMBENDAZOL F, pentru deparazitarea internă; cu ROMPARATOX (pulbere) pentru deparazitarea externă. Pentru porumbei se va folosi ENDECTOCID, un produs special formulat atât pentru combaterea paraziților externi (căpușe, păduchi), cât și a unor paraziți interni.

Menținerea igienei în adăposturi este necesară și se realizează cu DECONTAMINOL pentru distrugerea microbilor și cu ROMPARASECT 5%, pentru distrugerea paraziților.

Rația de hrană se va suplimenta cu vitamine sau premixuri proteino-vitamino-minerale: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMSTARTER 9 + 1 A, OVOPLUS, CAVITROM, ROMZEOFORT etc.

Prin urmare, este necesar să se folosească padocuri sau tabere de vară fără umiditate, iar găinile adulte trebuie să fie separate de pui și tineret. De asemenea, găinile nu trebuie cazate cu curcile din cauza posibilității transmiterii unor agenți patogeni între aceste specii.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Avicultura, încotro?

O temă de mare interes se referă la alimentaţia noastră, în condiţiile în care una dintre cele mai importante surse de hrană este carnea de pasăre. Care este situaţia acestui sector pe plan naţional, cât de important este pentru economia ţării, dar mai ales despre nevoile avicultorilor vom afla de la preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van.

– Domnule profesor, ce a fost mai întâi, oul sau găina?

– Este o întrebare grea, nu poţi răspunde imediat. E de aşteptat să fi fost oul, ca să fim drepţi.

– Oricum ceea ce susţin toţi medicii este că oul este cel mai complet aliment, în sensul că asigură o paletă foarte largă de elemente necesare organismului.

– Da, aşa este pentru că oul este cel care dă viaţă puişorului, sau viitoarelor păsări. El este înzestrat cu absolut cu toţi principalii nutritivi, este recomandat pentru toate vârstele şi pentru toate categoriile sociale.

– Din punct de vedere economic, pentru producătorii de ouă este rentabilă activitatea? Cum se desfăşoară în acest moment şi mai cu seamă unde se situează consumul românilor raportându-ne la consumul european?

– Din punct de vedere al cantităţilor nu avem nici un fel de problemă, România produce la ora actuală suficiente ouă pentru consumul propriu. E adevărat că participăm mai puţin la schimbul intracomunitar şi internaţional, exportăm destul de puţin şi importăm o cantitate nu foarte mare, dar importantă. Suntem la un consum de cca 270 de ouă/cap de locuitor, peste consumul mediu european care este de cca 250 de ouă, dar asta nu este rău.

– S-a simţit nevoia la un anumit moment să se inscripţioneze pe fiecare ou date utile celui care cumpără. De fapt ce înseamnă aceste date?

– Este vorba despre trasabilitatea oului de consum. Oul de consum este unul dintre puţinele produse care se realizează în fermă şi se poate comercializa direct către consumator, ori este foarte important a se cunoaşte locul de producţie şi gradul de prospeţime. Pentru asta, UE este singura zonă economică din lume care a introdus acest sistem de trasabilitate prin  marcarea fiecărui ou cu un cod numeric care semnifică ţara de origine, judeţul sau zona unde a fost realizat în ţara respectivă şi un cod din 3 cifre care reprezintă ferma. În faţa acestui cod alfanumeric se trece o cifră 0, 1, 2 sau 3 care reprezintă sistemul de creştere. Astfel, 0 înseamnă sistem de creştere ecologic, 1 – păsări crescute în adăposturi, dar şi în aer liber, 2 înseamnă în hale închise, dar numai la sol fără să fie într-un alt sistem de întreţinere şi 3 – sistemul de creştere la cuşti. Sigur diferenţa între cele 4 sisteme este dată de costuri şi apoi de preţ, cele mai scumpe sunt cele din sistemul ecologic. De asemenea pe ou se mai scrie data durabilităţii minime, adică timpul până la care se poate consuma oul.

– Trecem la carnea de pasăre, aş zice că este carnea celor care au venituri modeste. În momentul de faţă, producţia de carne de pasăre din România poate asigura nevoile de consum ale ţării?

– Da, fără discuţie putem să producem la nivelul consumului intern. Gradul de autosuficienţă pentru carnea de pasăre ajunsese acum 2 ani la 97%, în 2014 am avut o scădere pentru că au crescut importurile.

– Creşterea preţului la carnea de pasăre rezidă din sistemul de prelucrare? Acest proces costă mult sau există un adaos comercial dublat de taxe - impozite şi TVA? Cât din ceea ce plăteşte consumatorul reprezintă costul real?

– Avicultura are o mare responsabilitate în a asigura produse şi pentru săraci. Discutăm de mai multe tipuri de produse, s-a diversificat foarte mult oferta pentru a acoperi toate posibilităţile financiare. Este normal ca cel mai important să fie fermierul, cel care creşte păsările, ori pe tot acest lanţ valoarea adăugată care se pune pe produs este valorificată într-o mică măsură de către fermier. 

– Care este cifra de export, ne putem măsura cu confraţii noştri europeni?

– Suntem competitivi. Am avut o balanţă pozitivă din punct de vedere valoric al exporturilor de carne de pasăre, însă anul trecut am avut o balanţă negativă în sensul valorii exportate şi importate. Am importat mai mult decât am exportat. Ce este important de ştiut este că exportăm produse cu valoare adăugată mare. 

– Există o discuţie acerbă în legătură cu scăderea TVA-ului pentru produse de bază, de ce nu se face pasul?

– Este un lucru pe care nici noi nu ni-l explicăm, pentru că, dacă cineva ar face nişte calcule, cred că teama asta că nu vom mai încasa la buget nu s-ar justifica. Dacă reducem TVA-ul la 5% şi presupunem că se încasează şi de la importatori şi de la producătorii interni se vor aduna 65 de milioane de euro. Ar trebui să se înţeleagă că reducerea TVA-ului nu este doar o problemă de încasare sau neîncasare la bugetul de stat, ea poate fi şi o pârghie pentru stimularea producţiei într-o zonă eficientă şi competitivă. Reducând TVA-ul se dă voie fermierilor să crească, să producă competitiv, să iasă la export cu produse.

– Dar partea de producţie este cuplată măcar în parte cu prelucrarea. Sunt unităţi combinate care trimit pe piaţă produse finite?

– Noi aveam un sistem de integrare verticală în proporţie de 80%. Diferenţa modului de organizare a fermierilor români faţă de cei europeni este că această integrare pe verticală este administrativă, ceea ce pentru momentele de criză este mai avantajoasă decât cea contractuală.

– Ce şanse are avicultura românească în contextul acestei pieţe libere, adică a Uniunii Europene, şi mai cu seamă în contextul în care lumea se mişcă altfel?

– Eu zic că România are condiţii excelente pentru a face zootehnie, cred că este printre primele ţări din UE care pot să facă zootehnie performantă. Din păcate toate condiţiile avantajoase pe care le avem sunt anulate de un mediu economic care nu este tocmai prietenos, o fiscalitate neprietenoasă, o concurenţă neloială, evaziune fiscală, piaţă neagră. În felul acesta nu poţi să dezvolţi nimic competitiv în această ţară şi atunci toate avantajele pe care România le are sunt anulate de acest mediu.

Gheorghe Verman

Grija față de păsări pe timpul iernii

Pe timpul iernii animalele suferă atât din cauza condițiilor climatice, cât și a schimbării structurii rației alimentare. Acest lucru este mai accentuat la păsări deoarece temperatura corporală este de 41-42°C, iar acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum cele ale mamiferelor, adaptându-se mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. Ca atare, trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Frigul

Desigur, vizate sunt gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice precum cele din fermele industriale, specializate, pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducerea duratei de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, duce la scăderea ouatului chiar până la dispariție și inclusiv la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii are drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea acestor factori. În gospodăriile populației, pentru că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire. De aceea trebuie respectați acești parametri!

Temperatura în adăposturi, iarna

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, păsările nu trebuie să fie lăsate libere prin curte, ci ținute în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie dese (5-6 găini/ m2). În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar, dacă zilele sunt prea geroase, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Umiditatea din adăposturi

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie precizat faptul că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore. Mai mult, acești factori favorizează apariția unor boli infecțioase ca micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări trebuie să punem așternut uscat de paie care trebuie împrospătat.

Asigurarea alimentației corespunzătoare

Foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă când lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Ca urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentație a unor suplimente proteino-vitamino-minerale: Complexul Polivitaminic Buvabil Romvac 3, Vitamina AD3E, OVOPLUS (special creat pentru găinile ouătoare), Romstarter 9+1 A, Vita B Complex și Romzeofort. La porumbei se recomandă suplimente nutritive special create ca Glucovit, Carnicol, Columboclin și Complexul Polivitaminic Buvabil.

Apa trebuie să fie proaspătă, curată, la temperatura camerei sau caldă. Aceasta trebuie verificată de cel puțin 2 ori pe zi sau chiar mai des, pentru a nu îngheța. De asemenea, trebuie ca în adăposturile fără ferestre să se amplaseze o sursă de lumină.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Punguţa cu doi bani: subvenţia pentru păsări

De 9 ani, Adrian Ioan Trâmbiţaşu, din Săcele, Braşov, creşte animale şi păsări exotice: iepuri, păuni, gâşte, raţe şi găini. Activitatea şi implicarea în propria microfermă nu le consideră o afacere în sine, ci, mai degrabă, un hobby foarte costisitor. De aceea se plânge că cei care ar trebui să se ocupe de subvenţionarea acestui segment n-au dat pentru cocoşii lui nici măcar o punguţă cu doi bani.

Investiţie de 20.000 de euro într-o „afacere exotică“

La recent încheiatul târg IndAgra, în pavilionul destinat Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, într-un careu definit de cuştile suprapuse cu păsări şi iepuri, cu o pălărie verde (à la Robin Hood) pe cap, plus o pană de păun prinsă la panglica pălăriei, îşi inspecta atent „exponatele“ aduse spre vânzare. De profesie inginer sectoare calde, activând însă într-un alt business ce n-avea nicio legătură cu diploma de absolvire, lua ca pe un hobby şi nu ca pe o afacere creşterea înaripatelor la el în ogradă. „Fac parte din Asociaţia crescătorilor de păsări mici şi mijlocii din Braşov şi am de 9 ani acest hobby. Păsările, în primă fază, le cumpăr din expoziţiile internaţionale şi naţionale, după care le reproducem noi acasă. Am un fel de microfermă, dacă o pot numi aşa, la mine în curte. De vândut, vând la târgurile organizate, dar nu scot cine ştie ce bani din asta. Este o meserie atât de costisitoare încât te ustură la buzunar, de aceea cei care o practică, o fac mai mult ca hobby. Din păcate, nu suntem ajutaţi, nu suntem subvenţionaţi în niciun fel de cei care guvernează. Gândiţi-vă numai cât costă alimentaţia lor, cât înseamnă oamenii care fac curat şi dau mâncare la păsări şi animale. Doar în prima fază investiţia făcută a fost de 15-20.000 de euro. Banii băgaţi n-au fost nici pe departe amortizaţi în cei 9 ani de zile. D-aia spun că nu e o afacere în sine, ci mai mult un hobby.“

Gâşte de 15 kg bucata

În jur, cocoşii trâmbiţau puternic, găinile cotcodăceau fudule (ca-n poveste) de parcă ar fi ouat o mărgică, gâştele gâgâiau şi sâsâiau pe toată lumea, iar raţele se plimbau de acolo-acolo clătinându-se instabil pe cele două picioare. Numai iepurii stăteau cuminţi, mişcând tremurat boticurile umede şi ciulind atent urechile. Obişnuit cu hărmălaia, Trâmbiţaş îşi trece în revistă „marfa”: „Am adus găina Cochinchina, care face parte din rasa grea a găinilor. Cocoşul ajunge la o greutate de 5-6 kg, iar găina la 3-4 kg. Perechea se vinde cu 200 de euro. Gâştele de Toulouse sunt de frumuseţe, nu de consum. Se cresc în Germania, pentru ficat îndeosebi, şi costă între 300-500 de euro perechea, luându-se în calcul calitatea exemplarelor. În funcţie de alimentaţie, conform standardului, gâscanul poate ajunge la o greutate de 15-16 kg, iar gâsca până la 12-13 kg. Mulţi cred că ar fi bună şi pe varză, dar nu este aşa, are foarte multă grăsime. Răţuştele, mandarine, caroline, califar (pe auriu şi pe alb), călugăriţele sunt nişte vietăţi exotice care înfrumuseţează şi dau o notă de culoare oricărei gospodării sau pensiuni. Perechea de iepuri poate ajunge între 150-200 de euro, în funcţie de calitatea lor. Păunii (standard „albastru“, albi şi umeri negri) se vând între 4-500 de euro perechea“, se înfoaie în pene Trâmbiţaşu.

Omul cu 500 de păsări… pe cap

Spune râzând că, dacă fiecare om are o păsărică la cap, el are 500, dar nu la cap, ci pe cap, păsări care vieţuiesc la el în curte şi de care are mare grijă. E hotărât, însă, să-şi întreţină hobby-ul câtă vreme o să-l ţină buzunarul sau, mai bine zis, câtă vreme îi va merge business-ul de care vorbea. „Acum mai mulţi ani asociaţia din care fac parte a făcut demersuri către Ministerul Agriculturii pentru obţinerea de subvenţii. La un moment dat au fost alocate nişte subvenţii pentru păsări, dar s-a renunţat. Oricum, suma era mizeră, ceva de ordinul unei punguţe cu doi bani. Adică pentru altele s-au găsit bani, dar pentru găinile şi cocoşii mei nu! Anul trecut am avut o discuţie la standul meu, tot aici, la IndAgra, cu ministrul Daniel Constantin. I-am spus nişte lucruri, pe care dânsul se pare că nu le cunoştea, referitoare la faptul că nu avem o abatorizare de iepuri la noi în ţară, în timp ce în marile magazine se aduc iepuri din Ungaria. Asta deşi sunt atâţia crescători în ţară care nu au unde să valorifice carnea de iepure. În marile magazine se aduc raţe, iepuri, gâşte şi multe altele, în timp ce noi stăm cu păsările şi animalele în curte, fiindcă nu avem cum să le valorificăm. Surplusul pe care-l avem l-am putea valorifica pentru consum intern. Un neavizat ar crede că măcar din iepuri – că se zice că se înmulţesc rapid, nu? – se poate scoate investiţia făcută. Da, se poate scoate repede investiţia vânzând 2 iepuri dintr-un cuib de 6, iar pe restul să-i tai, să-i bagi la congelator şi să-i mănânci cu familia“, persiflează cu amărăciune Adrian Ioan Trâmbiţaşu.

Paul ROGOJINARU

Abonează-te la acest feed RSS