Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

O rasă englezească plus o rasă olandeză = un hibrid românesc

În urmă cu un secol și jumătate în Hampshire County, Anglia, a fost formată rasa de oi pentru carne Hampshire. Tot pentru producția de carne a fost creată în Olanda și rasa de oi Texel, a cărei formă finală a fost dată prin infuzarea cu rasele englezești Lincoln și Leicester. Calitatea superioară a cărnii lor a făcut ca în timp Texelul și Hampshire să fie adoptate și de către fermierii din alte țări. Am găsit aceste două rase și în România într-o fermă din Mizil, Prahova. Proprietarii exploatației, Cristian Ana și Marius Preda, ne-au împărtășit din experiența lor în creșterea celor două rase, iar informațiile pe care ni le-au dat ar putea fi utile celor care vor să se orienteze spre exploatarea oilor create pentru producția de carne.

Caracteristici Hampshire

Despre această oaie englezească Marius Preda spune că este descendenta unei rase străvechi, definită prin corpul masiv și foarte musculos, acoperit de lână albă deasă și scurtă de culoare albă, excepție făcând capul, urechile și picioarele care au culoare neagră (cantitatea de lână obținută de la această rasă într-un an este de 8 kg pe an). În funcție de genetică, un mascul Hampshire poate ajunge la 120 kg, iar femela poate cântări 80 kg. Pulpele și coastele sunt bine împănate, iar conținutul de carne în carcasă este foarte mare. Prin prisma experienței sale cu această rasă, dl Preda spune că Hampshire s-a aclimatizat foarte bine în România și că se pretează pentru creșterea atât la câmpie, cât și la munte pentru că este foarte bine articulată pe picioare. Regimul de furajare nu presupune un meniu special. Nu sunt animale pretențioase și valorifică foarte bine hrana. Dacă sunt ținute pe stabulație pot fi hrănite cu un mix de paie de orz, secară și grâu și chiar mohor și iarbă de pe miriște. Li se poate administra și fân de lucernă, iar în perioada de iarnă se recomandă introducerea în furajare a boabelor și a suplimentelor, pentru că osatura lor nu este foarte bine dezvoltată în raport cu greutatea. Hampshire este o rasă rezistentă la frig, chiar și la intemperii, dar are sensibilitate crescută față de curenții de aer. Acest gen de expunere poate determina apariția bolilor, de aceea trebuie ferite de curent. În rest nu sunt animale sensibile și se administrează aceleași tratamente ca și în cazul raselor locale. Spre deosebire de oile românești care sunt apte pentru reproducție începând cu vârsta de doi ani, oaia Hampshire atinge maturitatea reproductivă la un an și rămâne în producție până la 10 ani.

Caracteristici Texel

Fermierii români știu foarte puține lucruri despre Texel, de aceea în țara noastră nu sunt probabil mai mult de patru crescători care au această oaie, spune dl Cristian Ana. Totuși caracteristicile ei o recomandă ca fiind o oaie de top în categoria raselor pentru carne. Este una dintre cele mai populare rase de oi din Olanda și una dintre cele mai apreciate din lume pentru producția de carne și pentru calitatea de excepție a carcasei. Deși are dimensiuni medii, cu picioare scurte, Texelul este o oaie masivă, bine îmbrăcată în carne și prezintă o carcasă  foarte largă, cu un procent mare de mușchi. Corpul, mai puțin picioarele și botul, este acoperit de o lână albă de dimensiuni medii. Ca greutate, masculii din rasa Texel pot atinge și 130 kg, iar o femelă poate cântări până la 85 kg. Prolificitatea este foarte bună, de cca 2,2, iar mieii din această rasă înregistrează o creștere rapidă, pentru că de la 5-7 kg cât au la naștere ajung la 30 kg în doar trei luni. Pe lângă faptul că este o oaie rentabilă economic, Texelul are și avantajul de a fi puțin pretențioasă în ceea ce privește hrana. Se adaptează cu ușurință în orice regiune geografică, mănâncă orice și este rezis­tentă la intemperii. Spre deosebire de Hampshire, Texelul are o producție mult mai mare de lapte.

Produsul rezultat din încrucișarea celor două rase

Cei doi crescători din Mizil au hotărât să încrucișeze Texelul cu Hampshire, o premieră pentru țara noastră pentru că până acum nu a mai fost făcută o infuzie între cele două rase, iar în Europa crescătorii care au combinat genetica celor două oi sunt numărați pe degete. Ideea acestei metisări a pornit de la faptul că, pentru a avea profit, trebuie să ai produși de bună calitate, care să valorifice bine furajele, iar raportul dintre input și output, spun ei, trebuie să fie unul echilibrat. Hibridul dintre Texel și Hampshire este unul creat special pentru măcelărie, este foarte bine proporționat în ansamblu, iar procentul de carne în carcasă este foarte mare. Combinația de gene ale celor două rase a făcut ca imunitatea, viteza de creștere a produ­șilor și adaptabilitatea lor să fie mult mai mare. Hibridul a luat crupa de la Texel, a luat cutia toracică, picioarele, robustețea de la Hampshire, iar laptele are caracteristici asemănătoare celui de la rasa Texel, aceasta oferind o producție mult mai mare de lapte.

Laura ZMARANDA

Ce alegem, ovine de carne sau lapte?

La fiecare ediție a unui târg important prezentăm noutățile pentru cei care poate nu au ajuns să viziteze standurile expozanților sau pur și simplu pentru a afla noile tendințe din piață. Dacă în numărul trecut am vorbit de noutățile din domeniul utilajelor agricole de la Agromalim – Arad, de data aceasta merită să vorbim de sectorul zootehnic.

Gazde în incursiunea mea printre boxele cu ovine prezente la târg au fost domnii Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana“, și Marcel Andrei, președintele Sindicatelor Naționale care m-au asigurat că cei mai mulți dintre oieri au înțeles care este rețeta succesului: alegerea unei singure direcții – carne sau lapte. În această idee s-a făcut și alegerea raselor şi împărţirea pe boxe a ovinelor prezente la Agromalim.

Cele 27 de padocuri au găzduit pe timpul manifestării atât rase autohtone, cât și hibrizi și rase de import. Dacă ne referim la rasele autohtone trebuie să amintim de mioarele din rasa Țurcană cu varietatea Bucălaie, Oacheșă, Bălă, rasa Țigaie din zona Socodorului, exemplarele de Cap negru de Teleorman. La acestea s-au adăugat rasele ajunse de curând pe plaiurile mioritice precum Țigaia Safork, rasa de lapte Sardă adusă de un crescător tocmai din Sardinia și rasa Lacone. Exemplare deosebite, cu caractere specifice rasei aduse de 22 de fermieri pentru a putea fi admirate mai ales de crescătorii de ovine.

Vizita la standul raselor specializate pe lapte ne-a adus aproape de Dumitru Apetrei, cel care a venit la această ediție Agromalim cu câteva exemplare aduse tocmai din Sicilia. Deși are acasă 1.400 de animale, anul trecut a făcut investiții serioase achiziționând 200 de oi și 100 de mieluțe din rasa Sardă, o rasă specializată pe lapte. „Am acasă Țigaie, dar am vrut și rasa asta italienească pentru că produce 3 litri de lapte pe zi sau chiar mai mult, în funcție de hrana pe care o primesc. Nu sunt deloc pretențioase, vara merg la pășunat, în rest la dăm trifoi, porumb. Singurul dezavantaj este că nu rezistă la frig“, spune proprietarul oilor aduse din Sicilia. Iată deci o rasă specializată, dedicată, care dă o producție bună de lapte, o idee pentru cei care aleg această direcție, cu mențiunea că un exemplar adus acasă ajunge să coste 250-270 de euro.

O altă rasă de lapte care mi-a atras atenția a fost rasa Lacone originară din Franța și o alta din țările arabe numită Avasi, care seamănă ca și conformație cu oile românești Caracul, cu coada lăsată.

Nu au lipsit Țurcanele din varietatea Rațcă, oile cu coarne tip tirbușon aparținând bătrânului oier Ioan Pau familiarizate cu vizitele pe la târguri.

În ceea ce privește rasele de carne aș putea spune că au dominat exemplarele de Cap negru german, proprietatea domnului Nicolea Cioranu, care a motivat decizia lui de a merge pe direcția oi de carne astfel: „Fermierii și-au dat seama că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor, să se specializeze pe carne sau pe lapte. Eu merg în două variante: Țurcană – în rasă curată și Țurcană în hibridare cu Cap negru german. Am ales această hibridare pentru că trebuie să perfecționăm carcasa.“ Tot ce se produce în ferma dumnealui se vinde în viu la 8-9 lei/km către țările arabe, nu rămâne nimic pentru reproducție. În prezent, efectivul numără 1.300 de oi matcă, 200 tineret și berbecii reproducători.

Trăgând linie în urma vizitei la Agromalim aș spune că în sectorul ovin nu mai este derută, oierii știu ce vor și au luat și măsuri în acest sens. Toate bune și frumoase dacă și vremea va ține cu fermierii puși la grea încercare atunci când vine vorba de furajare. Vorba domnului Nicolea Cioranu care, din cauza secetei, a pierdut 2 coase la lucernă, iar acum se roagă la Dumnezeu să nu dea o iarnă grea.

Patricia Alexandra POP

Protostongilidoza - boala ce afectează oile şi caprele în sezonul cald

Protostongilidoza este o biohelmintoză pulmonară subacută sau cronică, produsă de nematode din familia Protostrongylidae, ce afectează ovinele şi caprinele, caracterizată prin leziuni granulomatoase în parenchimul pulmonar şi tulburări respiratorii. Această afecţiune mai este cunoscută şi sub denumirea de pneumonie verminoasă datorită localizării larvelor de paraziţi la nivelul alveolelor pulmonare.

Etiologie

Principalii paraziţi care afectează animalele sunt: Protostrongylus rufescens, care parazitează bronhiolele la oaie şi capră; Mϋllerius capillaris, care parazitează în bronhiole şi alveolele pulmonare la oaie şi capră, şi Cystocaulus ocreatus, care parazitează subpleural, în alveole şi bronhiole la oaie şi capră.

Epidemiologie

Infestarea animalelor se produce de obicei la păşune, prin consumul melcilor infestaţi sau al larvelor infestate libere, odată cu iarba. Receptivitatea este, în general, mai crescută la ovinele şi caprinele adulte. Evoluţia bolii este caracterizată de sezonalitate și este asigurată de dinamica populaţiilor de melci activi începând din vară până în toamnă, perioadă în care se realizează şi infestarea animalelor receptive.

Modificări post-mortem

Modificările sunt reprezentate de: focare de bronho­pneumonie cronică caracterizate de zone proeminente de culoare grivitroasă, în cazul leziunilor noi (pneumonie sticloasă) sau de culoare albicioasă, în cazul leziunilor vechi (pneumonie albă); noduli pseudotuberculoşi în toată masa pulmonului, iar la palparea parenchimului se simte aspectul de „pulmon împănat cu alice“.

Simptomatologie

Evoluţia bolii este cronică şi fără simptome în infestaţii moderate. În cazul evoluției clinice se întâlnesc simptomele unei bronhopneumonii sau pleuro­pneumonii, cu tuse seacă, apoi chintoasă, respiraţie greoaie, fără sufocare, cu secreţie nazală puţin abundentă. La ascultare se percepe suflu tubar şi raluri subcrepitante. Animalele slăbesc şi le cade lâna.

Diagnosticul la animalele în viaţă se pune pe baza semnelor clinice şi epidemiologice, plus prin efectuarea unui examen larvohelmintoscopic.

Prognosticul este favorabil în infestaţii moderate şi rezervat în formele cronice, complicate cu bronhopneumonie sau edem pulmonar.

Tratamentul se efectuează cu antiparazitare specifice, reprezentate de Levamisol, Romivermectină 1%, Rombendazol 10% suspensie sau Romfenbendazol. Tratamentul antihelmintic se va completa cu tratament simptomatic cu antibiotice în cazul formelor pulmonare: Pandrom sau Tylavet şi se va avea în vedere îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a hranei.

Profilaxia vizează îndepărtarea excesului de umiditate din păşunile mlăştinoase, păşunatul rotativ, păşunatul tineretului pe păşuni separat de adulţi, efectuarea de tratamente profilactice la animale cu două săptămâni înainte de scoaterea la păşune şi la 2 săptămâni după introducerea în stabulaţie şi efectuarea de tratamente strategice la 6-8 săptămâni după scoaterea la păşune.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Căldura și insectele - o amenințare serioasă pentru sănătatea oilor!

Unele dintre bolile frecvente care ameninţă sănătatea animalelor în sezonul cald sunt miazele cutanate. Aceste boli parazitare ale pielii afectează în special oile și sunt produse prin dezvoltarea pe piele, plăgi sau în cavităţile naturale a larvelor de muşte din familia Calliphoridae sau Sarcophagidae.

Musca, principalul vinovat

Cel mai des întâlnite insecte ale căror larve parazitează animalul sunt musca albastră de carne, musca verde şi musca de cadavre. Adulţii acestor insecte sunt activi mai ales în sezonul cald. Atrase de mirosul caracteristic, femelele depun ouă pe pielea animalului, în pliuri sau pe pielea murdară de fecale, mai ales la baza cozii, zona fesieră sau dorso-lombară şi baza coarnelor.

Contaminarea animalelor se realizează în perioada iunie - septembrie, pe măsura apariţiei insectelor adulte în natură, sub influenţa temperaturii şi umidității. Receptivitatea la boală este influenţată de specie, rasă și starea de întreţinere. Cele mai sensibile rase sunt cele ameliorate, cu piele fină şi umedă, precum Merinos și Corriedale. Rasele locale sunt mai rezistente, în special Ţurcana şi metişii acesteia.

Semnele care indică boala

Oile afectate de miazele cutanate sunt agitate, bat din picioare, scutură coada, apucă cu gura zona afectată sau se scarpină de obiectele din jur. În zonele unde se găsesc larvele lâna se desprinde uşor, lăsând loc unor zone roase care sângerează. În fazele avansate de boală apar zone de piele putrezită şi puroi în care se regăsesc larvele şi ouăle de muscă. Zona afectată miroase respingător, lâna este murdară şi aglomerată într-un loc din cauza secreţiilor bubelor. Animalele nu mai au poftă de mâncare şi slăbesc, iar în stări toxice fac temperatură, stau mai mult culcate şi în câteva zile mor.

În funcţie de localizarea larvelor pe corpul animalului, se diferențiază miaza corpului cu leziuni în regiunea dorso-lombară, greabăn şi flancuri; miaza codală şi pericodală produsă în urma tăierii cozii şi care cuprinde baza cozii, zona anusului şi vulva; miaza pericornuală care apare în perioada montei la berbecii cu leziuni la baza coarnelor și miaza mamară care apare mai ales la oile în lactaţie.

Diagnosticul se stabileşte prin examenul leziunilor, recoltarea şi identificarea larvelor din secreţii şi exudate.

Pierderi economice mari

Prognosticul este favorabil, în special în cazurile diagnosticate în faza de început, agravându-se atunci când apar leziuni la nivelul pielii, septicetie şi toxiemie. Pierderile economice sunt însemnate ca urmare a scăderii producţiei de lână şi lapte, a reducerii sporului de creştere, la care se adaugă deprecierea pieilor şi a cazurilor de mortalitate.

Profilaxie şi tratament

Fiind dificil să ferim animalele de insectele adulte, în sezonul de păşunat este indicat să se aplice măsuri de dezinsecţie în jurul adăposturilor, în perioada de zbor a insectelor. Se recomandă insecticide persistente ca ROMPARASECT 5% și TETRACIP. Dezinsecţiile trebuie făcute începând cu sezonul de iarnă pentru distrugerea eventualelor larve, astfel încât să se întrerupă ciclul biologic al insectei şi, ca urmare, să nu mai apară insecte mature anul următor. Foarte importantă este deparazitarea animalelor cu soluţie injectabilă ROMIVERMECTIN 1%. În cazurile grave, se îndepărtează ţesutul afectat şi se administrează timp de 3-5 zile antibiotic injectabil AMOXYLROM 10% sau AMOXICOLISTIN, iar pe zona respectivă se aplică soluţia cicatrizantă CICATRISOL.

Ca măsură de prevenire, lâna trebuie menţinută uscată prin combaterea oricăror stări diareice sau a altor surse de umezire. La oi, înainte de fătare se practică codinitul, iar la mieii din rasele de lână, după 3 săptămâni, se tund părţile laterale ale perineului pe o distanţă de 2-5 cm. Tunsul oilor se face cu atenţie pentru evitarea producerii plăgilor.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Oaia cu „lâna de aur“ îşi trăieşte ultimele clipe

Rasele de oi străvechi au fost multă vreme bogăţia ţăranului român, dar sentinţa privind viitorul multora dintre ele pare să fi fost pronunţată. În 1968 inginerii Emil Ştefanache şi Nicolae Pipernea au început lucrările de formare a unei rase aparte, profilată exclusiv pe producţia de lână. După şapte ani în care legile geneticii au fost aplicate, România a prezentat pe podiumul raselor de ovine Merinosul de Suseni, o oaie cu o lână extrafină, cu un grad mare de alb şi cu un luciu foarte intens. A fost un succes menit să răspundă cererii lansate de nenumăratele ţesătorii şi filaturi din ţara noastră. Astăzi, aproape toate aceste unităţi s-au închis, iar piaţa lânii este ca şi inexistentă. Aşa se face că şi oaia cu „lâna de aur“ îşi trăieşte ultimele clipe. Agroind Berezeni, din judeţul Vaslui, este singura fermă din ţară unde mai există Merinos de Suseni. Inginerul Neculiţă Măghiran este cel care ne-a vorbit despre soarta acestei rase.

O rasă formată în aproape două decenii

Parcursul Merinosului de Suseni în istoria oieritului începe în 1968, anul în care au debutat lucrările de formare a rasei. Inginerul Emil Ştefănache şi profesorul Pipernea, oamenii de ştiinţă cărora le datorăm existenţa acestei oi, aveau ca obiectiv formarea unei populaţii de ovine Merinos cu lână extrafină şi un grad mare de alb, care să se adapteze condiţiilor colinare şi de podiş din Moldova. A fost un proces de lungă durată în care şi-au adus contribuţia genetică doar exemplare valoroase. Pe linia maternă au fost folosite oi-mame rezultate din încrucişări dirijate între rasele Merinos de Stavropol – 25%, Merinos Transilvănean – 25% şi Merinos de Palace 50%. Pe linie paternă, au fost folosiţi berbeci din rasa Merinos Australian. Ponderea raselor folosite la încrucişări pentru obţinerea genofondului populaţiei este 66% Merinos Australian, Merinos de Palace – 17%, Merinos Transilvănean – 8,5% şi 8,5% Merinos de Stavropol. Formarea rasei s-a derulat în perioada 1968-1987 şi a parcurs două etape distincte. Prima etapă – 1968-1975 – a presupus obţinerea formei materne. În acest sens s-a practicat încrucişarea sistematică concomitent cu aplicarea unei selecţii severe din punct de vedere morfologic. Etapa a doua a presupus creşterea în sine a rasei, fiind păstrate pentru reproducţie doar exemplarele care corespundeau profilului prefigurat pentru Merinosul de Suseni. Astfel s-a obţinut o populaţie de aproximativ 7.000 de ovine.

Caracteristici

Merinosul de Suseni este definită ca o rasă rezistentă, adaptată foarte bine la condiţiile geografice şi climatice din regiunea Moldovei, ce poate fi folosită pentru reproducţie tot timpul anului, având o prolificitate foarte bună. Femelele nasc de două ori pe an, iar mieii au viteză de creştere mare. Creat special pentru producţia de lână, Merinosul de Suseni are câteva particularităţi aparte. Corpul este bine acoperit cu lână deasă, lungă, uniformă, cu un luciu intens. Spre deosebire de alte rase profilate pe producţia de lână, la această oaie gradul de acoperire cu lână este mai mare. Abdomenul este foarte bine acoperit şi lâna se extinde şi către extremităţi. O altă particularitate genetică a rasei este dată de albul intens al lânii. Această caracteristică şi influenţa ei economică au avut un rol primordial în promovarea Merinosului de Suseni. Lâna sa se caracterizează prin fineţe medie de 20-21 de microni, o lungime medie între 8-10 cm, 7-8 ondulaţii uniforme pe centimetru liniar şi un randament la spălare de 55%. Cantitatea de lână obţinută de la oi este de 5-7 kg şi 9-11 kg la berbeci.

De la preamărire la decădere

Asemeni altor rase străvechi, Merinosul de Suseni a cunoscut drumul de la preamărire la decădere. Fără a mai avea vreun impact economic în zootehnia românească, această oaie este astăzi trecută pe lista raselor în conservare şi singurii specialişti preocupaţi de perpetuarea ei sunt cei de la Agroind Berezeni. Nimeni nu este cu adevărat interesat de soarta acestei rase, spune inginerul Măghiran, şi dacă nu ar exista ferma din Berezeni, unde sunt crescute 1.200 de exemplare, Merinosul de Suseni ar dispărea din ţara noastră. Este un context fericit pentru că unitatea are 4.000 de hectare în exploatare, are o anumită dimensiu­nea economică şi poate asigura viitorul rasei. Nu însă fără eforturi.

„La Agroind Berezeni Merinosul de Suseni va rezista pentru că oamenii de aici sunt dedicaţi acestei misiuni, dar cu mari cheltuieli. Primim ceva bani de la Fondul Genetic şi de la asociaţia în care suntem înscrişi, însă mult mai puţin decât ar fi nevoie pentru conservarea acestei rase. Autorităţile se declară interesate de perpetuarea Merinosului de Suseni, însă noi avem lecţiile trecutului şi ştim foarte bine că nimeni nu face nimic concret, nimeni nu ne dă bani pentru eforturile noastre.“

Exportul lânii, salvarea Merinosului de Suseni

Distrugerea fostelor IAS-uri şi dispariţia ţesătoriilor şi filaturilor din ţara noastră au adus piaţa lânii într-un colaps greu de depăşit. De aici şi până la dizgraţia în care a căzut Merinosul de Suseni nu a mai fost decât un pas. Fără posibilitatea de a valorifica lâna, ciobanii şi-au pierdut interesul pentru această rasă, iar efectivele au scăzut până la un prag critic pentru viitorul ei. O şansă pentru salvare ar fi reglementarea exportului de lână, însă dl Maghiran nu este optimist că acest lucru se va întâmpla. Susţine totuşi că piaţa lânii, deşi este un sector ce trebuie resuscitat, nu este definitiv închisă pentru ciobanii români. Chiar dacă există probleme în valorificarea laptelui şi a cărnii de oaie, lâna Merinosului de Suseni este apreciată de străini. Calitatea superioară a lânii exemplarelor din Agroind Berezeni a fost recunoscută printr-un preţ foarte bun, de peste 5 lei/kg. În anii anteriori producţia de lână estimată la aproximativ 6.300 kg a plecat spre export în Germania. Astăzi întreaga producţie pleacă spre Sibiu.

În Agroind Berezeni au fost făcute încrucişări cu berbeci din rasa Ile de France şi au fost obţinuţi metişi destinaţi producţiei de carne. În cazul acestor infuzii dispare lâna de pe abdomen, iar calitatea ei scade pentru că devine o lână grosieră.

Laura ZMARANDA

Ţigaia de Serbia, „comoara“ din fermele teleormănenilor

Fără a minimaliza importanţa şi calităţile raselor autohtone, trebuie să spunem că în fermele româneşti sunt crescute din ce în ce mai multe rase străine. Explicaţia este simplă. Agricultura este, în fond, un business, iar crescătorii de animale s-au adaptat noilor reguli de joc căutând exemplare valoroase prin calităţile morfoproductive, puţin costisitoare şi care să aducă un profit considerabil. Ciprian Stafie face parte din categoria celor care au optat să crească rase străine. În ferma pe care o deţine în comuna Dracea, satul Florica din judeţul Teleorman, „regină“ este Ţigaia de Serbia, o oaie despre care spune că este net superioară raselor pe care le-a crescut anterior. În interviul pe care ni l-a acordat ne-a vorbit despre calităţile oii sârbeşti, dar şi despre ce înseamnă să fii fermier în România zilelor noastre.

Oaia, mai puţin costisitoare şi mai rentabilă

În esenţă, povestea tânărului fermier teleormănean nu diferă de cele ale altor fermieri. S-a născut şi a crescut într-un sat de câmpie, într-o familie pentru care creşterea animalelor era o tradiţie. A studiat ştiinţele exacte şi a devenit profesor de matematică, dar a înţeles că remunerarea meseriei pe care şi-a ales-o este la limita decenţei. Constrâns de această împrejurare, dar şi dintr-o dragoste „mocnită“ faţă de munca pământului, şi-a întors faţa către agricultură şi şi-a asumat misiunea de a duce mai departe tradiţia familiei. Într-un spirit de glumă spune că a ales să crească oi pentru că în venele poporului român curge sânge de cioban. Dincolo de această metaforă există însă şi o raţiune economică de care profesorul de matematică a ţinut cont atunci când a făcut această alegere. Aceea că oile sunt mult mai puţin costisitoare şi mai rentabile decât alte specii.

După o experienţă de 14 ani ca şi crescător de animale, Ciprian Stafie mărturiseşte că nu mai poate sta departe de zootehnie, chiar dacă vremurile nu mai sunt favorabile creşterii oilor. S-a convins că afinitatea lui pentru agricultură este extrem de puternică atunci când, determinat de lipsa forţei de muncă, a renunţat la ferma de oi pe care o avea. Nu a durat totuşi mult şi a revenit la statutul de fermier. Astăzi are un efectiv de 100 de oi şi 150 de capre, două specii despre care spune că sunt complementare, oaia excelând prin producţia de carne, iar capra printr-o producţie de lapte mai mare şi îndelungată. Cu o participare activă la târgurile de profil, Ciprian Stafie este acum recunoscut în tagma agricultorilor ca fiind unul dintre cei mai mari crescători de Ţigaie Sârbească din sudul ţării.

Teleormanul, fruntaş în creşterea oii sârbeşti

Debutul în zootehnie şi l-a făcut alături de o rasă autohtonă, Oaia cu cap negru de Teleorman. După câţiva ani în care a crescut Carabaşă, dar şi exemplare din rasa Ţigaie de Bulgaria, a descoperit la un târg de profil o oaie care i-a atras atenţia prin statura impozantă. În urma unei documentări ample a decis că Ţigaia de Serbia va fi rasa pe care o va creşte în ferma lui. Astăzi mărturiseşte că a fost o decizie înţeleaptă pentru că este o rasă superioară celor pe care le crescuse până atunci. Pentru a-şi cumpăra primele 40 de exemplare a plecat în Serbia, ţara al cărei nume îl poartă, deşi nu se ştie exact dacă aceasta este patria ei de formare. Intenţia de a-şi crea propriul nucleu de reproducţie valoros genetic a fost una destul de costi­sitoare pentru că preţul unui singur exemplar a ajuns şi la 1.000 de euro. Însă a făcut toţi banii pentru că a cumpărat doar animale de mare valoare genetică şi şi-a putut astfel dezvolta ferma. Ţigaia de Serbia este o rasă mixtă, exploatată atât pentru carne, cât şi pentru lapte. Cu toate acestea, fermierul din Teleorman a ales să se ocupe în special de activitatea de selecţie. Astfel a devenit un promotor al acestei rase în ţara noastră, dar are, fireşte, şi beneficii importate prin vânzarea exemplarelor de reproducţie. În funcţie de valoarea genetică, preţul unui berbecuţ poate depăşi 350 de euro. Câştigă suficient cât să-şi menţină activitatea şi preferă să rămână la acest nivel chiar dacă ar putea obţine un profit şi mai mare. A ales să fie aşa pentru că, spune el, iubeşte mai mult liniştea decât banii.

Există date care susţin că această rasă a fost foarte apreciată în România secolului al XVIII-lea, când oile sârbeşti erau predominante în turmele ciobanilor noştri. Istoria genealogică a Ţigaiei de Serbia sugerează că aceasta ar avea ca strămoşi rase vechi din Asia Mică, însă originea ei nu este pe deplin cunoscută. Ţigaia de Serbia impresionează prin statura impozantă, fiind de altfel considerată oaia cu cea mai mare greutate din Europa. O oaie din această rasă poate ajunge la 150 de kilograme, iar berbecii chiar şi până la 170-180 de kilograme. La fătare mieii cântăresc şi şapte kilograme, pentru ca în trei luni să ajungă la 30-33 de kilograme. În ceea ce priveşte producţia de lapte, media este un litru pe zi, dar în vârf de sezon, adică martie-aprilie, de la o oaie se pot obţine şi doi litri de lapte.

Deşi calităţile o recomandă în topul celor mai productive rase de oi, Ţigaia de Serbia are dezavantajul de a fi mai sensibilă comparativ cu rasele autohtone. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu a cunoscut încă o răspândire foarte mare în România. Teleormanul este singura regiune din ţară unde oamenii au înţeles ce comoară reprezintă de fapt Ţigaia de Serbia.

Laura ZMARANDA

PRO AGRO se dezice de activitatile intreprinse de unele asociatii care au negociat contracte de import ale Iordaniei in conditii nefavorabile oierilor

Federaţia Nationala PRO AGRO se dezice de activităţile intreprinse de unele asociaţii care, cu sprijinul unor demnitari, au negociat contracte de import ale Iordaniei pentru ovine-tăiere imediată, cu acceptarea unor condiţii greu de indeplinit şi deosebit de costisitoare pentru membrii săi.

Această acţiune s-a derulat intr-un moment important in care experţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au reuşit să relaxeze condiţiile de certificare şi să asigure practic redeschiderea comerţului cu Iordania.

Ca urmare, asociaţiile de profil din cadrul PRO AGRO au solicitat conducerii A.N.S.V.S.A. reprezentarea la negocieri a tuturor organizatiilor ale crescatorilor si exportatorilor intr-un cadru transparent. PRO AGRO invita si trimite informări in timp util tuturor membrilor săi pentru participarea la aceste evenimente cruciale pentru activitatea de comert si recomanda si celorlalte organizatii sa faca la fel pentru a nu se mai ajunge in situatii precum cea prezentata anterior.

Atragem atenţia asupra pericolului exercitat asupra comerţului cu animale vii prin acţiuni de acest tip şi sperăm ca reprezentanţii instituţiilor publice de profil să găsească soluţii de stopare a acestor incidente.

Membrii FEDERAŢIA NATIONALA PRO AGRO

Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la ovine

Ovinele, indiferent de vârstă, pot fi infestate cu diferiți paraziți și de aceea, înainte de scoaterea lor la pășune, acestea trebuie deparazitate atât intern, cât și extern. Această acțiune este deosebit de importantă deoarece se evită contaminarea pășunilor cu paraziți de la animale și, în consecință, infestarea altor turme de oi. Prin deparazitarea animalelor se evită atât pierderile economice, cât și riscul îmbolnăvirii omului din cauza paraziților care se pot transmite de la animale la om. Totodată, este obligatorie dehelmintizarea câinilor, având în vedere rolul acestora ca gazdă pentru unii paraziți, făcând parte din ciclul biologic al acestora. Astfel, prin consum de carne sau organe crude de la oi infestate cu paraziți, câinii vor transmite prin fecale ouă de paraziți atât la om, cât și la animale, îmbolnăvindu-le grav. Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la ovine sunt: fascioloza, dicrocelioza, dictiocauloza, cenuroza, moniensioza, scabia și oestroza.

Fascioloza (gălbeaza mare sau gușa) este una dintre cele mai grave boli întâlnite la ovine atât sub aspectul mortalităților, cât și prin scăderea producțiilor. Boala este produsă de un parazit în formă de frunzuliță care se localizează în canalele biliare. Infestarea animalelor are loc în special la pășune, iar gazda intermediară este un melc de apă dulce. Semnele clinice sunt în funcție de anotimp și de gradul de infestație a oilor cu paraziți. Animalele slăbesc, prezintă semne de anemie, lâna devine sfărâmicioasă și cade, apar edeme, în special la nivelul pleoapelor și submandibular (gușă). La oile gestante apar avorturi, iar mieii fătați sunt debili, nedezvoltați, iar cantitatea de lapte este redusă.

Dicrocelioza (gălbeaza mică) este produsă de un vierme asemănător cu cel din fascioloză. În general, boala nu se manifestă clinic, dar în infestații masive animalele slăbesc și au o dezvoltare încetinită. De cele mai multe ori, gălbeaza mare coexistă cu gălbeaza mică, agravându-se reciproc.

Dictiocauloza (bronhopneumonia vierminoasă) este o parazitoză a aparatului respirator, cauzată de viermi geohelminți cu corpul filiform care se dezvoltă în arborele traheobronșic. Infestarea animalelor se face în special la pășune mai ales vara, în anii ploioși. Boala se manifestă prin jetaj (curge nasul), respirație accelerată, tuse mai ales, dimineața sau în urma eforturilor. Uneori apar diaree și sete exagerată, animalele nu au poftă de mâncare și slăbesc foarte mult.

Moniensioza (panglica mieilor) – parazitoză produsă de tenii care se localizează în intestin, mai frecvent la miei. Simptomele bolii constau în slăbirea avansată, anemie, colici, constipație și diaree, mieii devin tarați, rămân în urma turmei, fiind numiți de ciobani „toboșari“. Oile adulte pot fi parazitate, fără să manifeste semne clinice, dar sunt purtătoare de paraziți și sursă de contaminare a pășunilor.

Cenuroza (căpiala) este produsă de larva unei tenii care parazitează ca adult în intestinul câinelui sau al altor carnivore. Câinele se contaminează cu parazitul prin consum de capete crude (creier) de la oi infestate, apoi transmite din nou parazitul animalelor chiar și omului, prin intermediul fecalelor. Boala se manifestă în mod special la miei, la care se constată semne nervoase exprimate prin mișcări circulare, poziție înclinată a capului pe o parte sau pe spate, animalele se lovesc de obstacole, prezintă spasme și crize epileptiforme etc.

Măsurile de profilaxie ale acestor parazitoze constau în deparazitarea oilor cu două săptămâni înainte de scoaterea acestora la pășune, cu următoarele produse: suspensii buvabile de ROMBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMFENBENDAZOL, FASCIOCID; soluții injectabile de ROMIVERMECTIN sau ROMAVERMECTIN PLUS.

De asemenea, este obligatorie deparazitarea internă a câinilor din gospodărie cel puțin trimestrial, cu PARACAN, ROMBENDAZOL SUPER sau TOTAL.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
Romvac Company SA

Eimerioza (Coccidioza) mieilor și iezilor

Este o boală parazitară intestinală ce afectează tineretul ovin şi caprin sub vârsta de un an, manifestată prin diaree însoţită frecvent de sângerări sau constipaţie şi slăbire, fiind produsă de specii de Eimeria. Este frecventă în toate sistemele de exploatare, la mieii şi iezii întreţinuţi în colectivităţi mari. Pierderile, prin mortalitate, ajung de la 3% la 50%.

Eimeriile sunt paraziți care, în stadiul vegetativ, se dezvoltă în tubul digestiv, iar oochisturile se dezvoltă în mediul extern, devenind astfel elementul infestant.

Epidemiologie

Sursele de infecție sunt reprezentate de mieii și iezii bolnavi. Rezistența eimeriilor este de 6 luni sub zăpadă și de 10 luni în locuri umede și întunecate. Izbucnirea și evoluția bolii sunt favorizate de diverși factori: vârstă, aglomerație, umiditate, subnutriție. Contaminarea animalelor se face prin ingerarea oochiştilor odată cu iarba, furajele şi apa, dar şi prin lingerea ombilicului. Şobolanii şi şoarecii reprezintă vectori care favorizează transmiterea şi menţinerea bolii.

Tabloul clinic

Boala debutează clinic după o incubație de 10-21 zile.

Manifestări clinice la miei

Frecventă la tineretul de 1-4 luni, se manifestă prin diaree variabilă, uneori severă, care poate deveni hemoragică, murdărind posteriorul, sete pronunțată și tulburări în deplasare. Mieii prezintă diaree apoasă, de culoare galben-brună, cu mucus, urât mirositoare, ușor hemoragică. Aceștia prezintă tenesme şi gemete caracteristice, se deshidratează, slăbesc, sunt epuizaţi, iar moartea poate să cuprindă chiar și jumătate din efectiv.

Manifestări clinice la iezi

Forma acută se manifestă prin diaree apoasă, galben-negricioasă, urât mirositoare, creșterea temperaturii corporale și apariția cheagurilor de sânge, deshidratare rapidă urmată de slăbire marcantă. Moartea survine la 10-30% din efectiv în 10-14 zile.

Forma supraacută este rară, gravă, cu evoluție în 24 de ore sub formă de meningoencefalită.

Forma cronică se manifestă prin diaree negricioasă, uneori sangvinolentă și urât mirositoare, lipsa poftei de mâncare și lipsa vioiciunii.

Diagnostic

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice și epidemiologice, confirmarea făcându-se prin examenul microscopic al fecalelor.

Prognosticul este favorabil în infecții ușoare și în faza de debut a bolii, rezervat în fazele avansate de boală și la animalele întreținute necorespunzător.

Tratament și profilaxie

Tratamentul este specific și vizează administrarea de AMPROLIUM 20% și, injectabil, SULFADIAROM. În cazurile ușoare de boală, se poate administra ENTEROGUARD M pulbere, timp de 3-5 zile. Pentru restabilirea funcțiilor circulatorii și digestive, precum și pentru rehidratare se poate administra: PERFUZOL, MULTIVITAROM, GLUCOZĂ 33%. Se poate administra și CAVITROM sau VITAPREMIX BIO MOS în furaj la mieii și iezii mai mari de 2 luni. Pentru restabilirea florei intestinale se recomandă administrarea unui probiotic, ANIMAL PROBIOTIC, supliment nutritiv bioactiv pentru animale.

Prevenția se va face evitând factorii favorizanți prin acțiuni de dezinfecție a adăposturilor cu DECONTAMINOL sau CATIOROM, acțiuni de dezinsecție folosind ROMPARASECT 5% și deratizare cu RATITOX F sau BRODITOP. Se va evita, pe cât posibil, suprapopularea adăpostului și stresul produs de lotizări sau înțărcare. Preventiv, se poate administra AMPROLIUM 20% în doză de 5 ori mai mică decât doza terapeutică.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ

Romvac Company SA

Riscul îmbolnăvirii oilor în perioada de iarnă-primăvară (II)

Enterotoxiemia anaerobă a oilor este o boală infecțioasă cauzată de bacterii anaerobe din genul Clostridium, care determină anumite entități infecțioase, în funcție de tipul bacteriei incriminate. Aceasta vizează atât infecția tubului digestiv, tradusă prin tulburări gastro-intestinale („enterotoxiemia oilor adulte“, „enterotoxiemia tineretului ovin“), cât și modificări ale unor organe interne („boala rinichiului moale“) la tineretul ovin. Boala apare la mieii și oile în stare bună de întreținere, care sunt hrănite cu multe concentrate sau pasc pe pășuni bogate, crescute luxuriant. Această alimentație duce la stagnarea alimentelor în diferitele segmente ale tubului digestiv, determinând multiplicarea clostridiilor care declanșează boala.

Semnele clinice se manifestă prin abatere, oboseală, mers clătinat și nesigur, de unde și denumirea populară a bolii de „bâjbâială“. Animalul cade în decubit, are privire speriată, scrâșnește din dinți și prezintă spumozități, uneori sangvinolente, la nivelul cavităților bucale și nazale. Animalele pot să prezinte diaree, uneori cu sânge, moartea survenind în general în câteva ore, fiind rare cazurile de vindecări.

Dizenterie anaerobă a mieilor este o toxiinfecție determinată de diferite tulpini de Clostridium perfringens, care apare în primele 10-14 zile de viață. Frecvența îmbolnăvirilor este favorizată de timpul rece și umed, de densitatea mare a oilor gestante într-un adăpost, de o igienă deficitară și o alimentație necorespunzătoare a mamelor în perioada de gestație și lactație.

Semne clinice.

În general boala debutează brusc, cu febră, abatere, diaree cu fecale galbene și spumoase, iar mai târziu, sangvinolente. Mielul nu mai suge, se deshidratează și moare.

Poliartrita streptococică a mieilor este o boală infecțioasă, produsă de o bacterie (Sreptococcus zooepidermicus), care apare la miei între 5-14 zile de viață, până la o lună, și se manifestă prin artrite purulente și șchiopături. Boala apare în urma unor infecții cu streptococi de portaj de la animalele adulte și are ca punct de plecare infecțiile ombilicale, digestive sau de la nivelul urechilor provocate cu ocazia aplicării crotaliilor.

Profilaxie şi combatere

Profilaxia generală, nespecifică, este foarte importantă în cazul tuturor acestor boli și constă în evitarea factorilor favorizanți: pășuni bogate și excesul de concentrate în rație. Schimbarea imediată a rației alimentare odată cu apariția primelor cazuri de îmbolnăviri și hrănirea animalelor cu fân pentru câteva zile vor reduce sau chiar opri îmbolnăvirile la oi. În această perioadă a anului, când oile sunt mai expuse la îmbolnăviri, se recomandă introducerea de antibiotice ca Oxitetraciclina 50%, pulvis.

De asemenea, în timpul iernii, când furajele verzi lipsesc, alimentația oilor trebuie suplimentată cu vitamine și minerale, în special cu BLOCURI PENTRU LINS care conțin, pe lângă sare, vitamine și minerale necesare organismului în această perioadă.

Se recomandă și vaccinarea oilor înaintea scoaterii lor la pășunat cu vaccin contra anaerobiozelor. Tratamentul, în cazul îmbolnăvirilor, este, în general, ineficient.

Igiena trebuie îmbunătățită mai ales în perioada fătărilor, prin aplicarea curățeniei mecanice și a dezinfecțiilor în saivane cu DECONTAMINOL, CATIOROM și PURSEPT.

Pentru prevenirea poliartritei streptococice trebuie să se dezinfecteze ombilicul mieilor la naștere cu TINCTURĂ DE IOD și să se facă tratamentul diferitelor plăgi cu unguente ca DERMO­GUARD.

Tratamentul mieilor bolnavi cu poliartrite streptococice se va institui rapid cu antibiotice precum AMOXILROM, OXITETRACICLINĂ etc.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
Romvac Company SA

Rasa Dorper, rentabilă într-o ecuaţie economică fericită

Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Un dicton care se aplică cu uşurinţă în cazul familiei Giurgiu retrasă pe dealurile Moeciului, acolo unde tatăl, fost director de bancă, s-a reîntors la casa părintească, iar fiul şi-a deschis o pensiune care valorifică foarte bine produsele realizate în propria stână. Dragostea pentru cifre, dar probabil şi pentru bani îi aseamănă foarte mult pe cei doi membri de parte bărbătească ai familiei Giurgiu – tată şi fiu.

Chiar dacă traseul celor mai mulţi tineri care termină ASE-ul se îndreaptă către un „job“ ca economist în cadrul unor companii sau bănci, există excepţii care ar putea da de gândit celor curajoşi, care vor să se avânte direct în antreprenoriat. Bogdan Giurgiu reprezintă aripa tânără a familiei, care vine acum nu doar cu informaţia dobândită în şcoală, ci şi cu inovaţia tehnologică, apanajul noilor generaţii.

Având deja pensiunea, elementul care asigură consumul de produse şi deci valorificarea materiei prime, tânărul economist s-a gândit să experimenteze şi postura de crescător de animale. Aşa se face că, după o amplă documentare pe Internet, şi-a adus din Germania 25 de oi Dorper. O rasă de carne care în viitor cu siguranţă se va regăsi în meniul pensiunii. Achiziţionate de curând, cu fonduri europene, pe Măsura 112, oile Dorper populează acum un mic saivan construit în satul Peştera, la peste 1.000 m altitudine, într-un peisaj de vis. Alegerea terenului şi amplasarea stânei fac şi ele parte din planul de afaceri, pentru că în curând grupurile de turişti, mai ales străini, vor avea un motiv în plus pentru a explora zone noi şi pentru a descoperi tradiţiile culinare româneşti, chiar acolo în vârf de munte.

Motivul care a stat la baza alegerii rasei ţine tot de un parametru economic – forţa de muncă. „Am ales o rasă de carne pentru că există o serie de avantaje. În primul rând, nu se mulg. Apoi, rasa Dorper nu se tunde, amestecul de lână şi păr le cade, năpârlind în fiecare an, ceea ce necesită mai puţină forţă de muncă. Într-un cuvânt, sunt mai uşor de ţinut“, explică Bogdan Giurgiu.

În plus, rasa Dorper nu este pretenţioasă atunci când vine vorba de furajare. Ceea ce înseamnă că, în cazul acestor oi, păşunatul este neselectiv, nu au nevoie de concentrate sau de furaje de bună calitate. Chiar şi aşa Bogdan Giurgiu s-a dotat cu cele mai performante utilaje pentru întreţinerea pajiştilor aduse şi ele tot din Germania, pentru ca meniul ovinelor să aducă plus valoare în viitor. „Iarna mănâncă doar fân. Au câte 3 fătări în 2 ani, mieii vin pe lume fără asistenţă, se ridică singuri să sugă, iar montele pot avea loc în orice lună din an“, adaugă tânărul fermier.

Fiind o rasă de carne, valoarea carcasei este dată de procentul de carne. „La maturitate, adică la vârsta de 3 ani, femelele ajung la greutatea de 70-80 kg, în timp ce berbecii ating 120-140 kg, o încărcătură musculară excepţională. După cum spun specialiştii, proporţia de muşchi pe carcasă este în medie de 64,7% şi doar 21,8% grăsime“, îşi laudă proprietarul oile.

Afacerea este încă la început, însă perspectivele sunt bune. O spune chiar proprietarul: „Acum am 25 de oi Dorper, însă vreau ca în scurt timp să ajung la 100-200 exemplare. Pe lângă ele mai am şi câteva zeci de ţurcane, preferatele tatălui meu, pe care le ţin pentru lapte.“

Pentru ca investiţia (500 euro per exemplar, cu tot cu transport) să se amortizeze, ba chiar să aducă profit, este bine păzită. Nu doar de ochiul stăpânului, ci şi de camere video conectate la Internet 24 de ore din 24, împrejmuite cu gard electric şi păzite de trei dulăi de Ciobănesc Mioritic.

Patricia Alexandra POP

Riscul îmbolnăvirii oilor în perioada de iarnă-primăvară (I)

În perioada de iarnă, când majoritatea oilor sunt gestante, există un risc crescut ca acestea să fie expuse la diferiți agenți infecțioși care cauzează pagube importante prin mortalitate, inclusiv prin avorturi.

După fătare, când glanda mamară este mai solicitată, iar traumatismele sunt mai frecvente, receptivitatea acesteia la infecții este mai mare.

Principalele boli infecțioase care apar la oi în această perioadă:

Avortul salmonelic este o boală infecțioasă specifică oilor, produsă de o bacterie (Salmonella abortus ovis) care are ca simptom principal avortul în a doua perioadă a gestației. Boala poate evolua singură sau asociată și cu alte infecții abortigene. În general, oile care avortează sunt aparent clinic sănătoase, unele putând avea febră ușoară, abatere, lipsa poftei de mâncare, diaree, scurgeri vaginale și edem mamar. Chiar dacă o parte din oi ajung la termen, acestea dau naștere la miei neviabili. Vaccinarea contra acestei boli nu are o eficiență prea mare.

Avortul campylobacterian este o boală infecțioasă (Campylo­bacter fetus), manifestată clinic în principal prin avorturi și fătări de miei neviabili. Avortul este total și survine în ultima parte a gestației, fără să fie precedat de alte semne de boală. Profilaxia prin vaccinare nu este folosită pe scară mare.

Avortul chlamidian (avortul enzootic al oilor) este o boală infecțioasă produsă de Chlamidya psitacii, bacterie cu afinitate pentru uterul gestant. Boala evoluează ca enzootie de efectiv și are ca exprimare clinică avortul și fătări premature cu produși neviabili sau subdezvoltați. Avortul are loc, de obicei, cu 2-3 săptămâni înainte de termenul fătării, fără niciun semn prodromal. Uneori, animalul prezintă scurgeri vaginale roșietice, colici, febră ușoară, iar, după puțin timp, avortează. Prevenția prin vaccinare nu și-a găsit o aplicabilitate largă în practică din cauza eficienței sale limitate.

Măsuri de prevenire

Toate aceste boli infecțioase pot fi prevenite prin măsuri de profilaxie specifice, adică prin vaccinare, metodă care nu întotdeauna este eficientă.

Măsurile generale de profilaxie sunt, din acest motiv, cele mai importante și constau în evitarea factorilor favorizanți: condițiile necorespunzătoare de întreținere și igienă, frigul, hrana dezechilibrată calitativ și cantitativ, furajele mucegăite și înghețate etc.

De aceea, în timpul iernii, când furajele verzi lipsesc, alimentația oilor trebuie suplimentată cu vitamine și minerale, în special cu BLOCURI PENTRU LINS care conțin, pe lângă sare și vitamine, și minerale necesare organismului în această perioadă. În plus, condițiile zooigienice necorespunzătoare favorizează apariția infecției și menținerea surselor de germeni în adăposturi.

De aceea, mai ales în perioada fătărilor, igiena trebuie îmbunătățită prin aplicarea curățeniei mecanice și a dezinfecțiilor în saivane cu DECONTAMINOL, CATIOROM și PURSEPT.

În cazul îmbolnăvirilor, animalele se izolează și se supun unui tratament antiinfecțios cu antibiotice, în funcție de afecțiune și antibiogramă: AMOXILROM, OXITETRACICLINĂ, ENROFLOXAROM sau DOXYCICLINĂ. În caz de metrite și retenții placentare, se va face tratament local cu METROSEPT.

La animalele bolnave se face și un tratament de susținere și stimulare a organismului cu GLUCOZĂ, VITAMINA B1-B6, MULTIVITAROM, COMPLEX POLI­VITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, CAVITROM, ROMZEOFORT etc..

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

După 4 ani în Spania doi tineri prind rădăcini la Clisura Dunării

Autorităţile se plâng că forţa de muncă pleacă spre alte meleaguri, dar nu fac nimic pentru a contracara această migraţie. Nici chiar atunci când tinerii români se întorc în ţară cu gândul de a porni o afacere. Chiar şi aşa, fără sprijin din partea statului, un român şi-a luat inima în dinţi şi a investit toată avuţia lui dobândită prin străini în creşterea animalelor. Cu un strop de curaj şi alături de familie s-a calificat ca „tânăr fermier“ pe Măsura 112, de unde a obţinut 24.000 de euro. Prea puţin pentru planul gândit de protagonistul articolului nostru, dar un start bun pentru a impulsiona afacerea.

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea

L-am cunoscut pe Adrian Dogaru prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Poarta Almăjului“ al cărui reprezentant ne-a dus chiar în zona Zascoc, la 3 km de comuna Berzeasca, judeţul Caraş-Severin, pe dealurile unde păşunau oile şi caprele tânărului fermier. Am lăsat în urmă asfaltul şi am pornit pieziş pe un drum de pământ săpat probabil în deal chiar de cel care se instalase la câţiva zeci de metri altitudine deasupra nivelului Dunării. Urcând, mă şi gândeam că doar priveliştea sublimă şi măreţia Dunării ce curge lin la poalele dealurilor compensează sărăcia zonei şi neajunsurile celor care trăiesc aici. Mi-am rotit privirea. Cât vezi cu ochii, dealuri pe alocuri abrupte, cu vegetaţie spontană şi, în rest, linişte. Nici măcar oile pe care aşteptam să le văd nu se arătau. Am aflat mai târziu că mişunau mai sus, păstorite de un cioban. Singurele construcţii care lăsau totuşi să se vadă prezenţa umană în zonă erau saivanul şi stiva de lemne aduse pentru ridicarea vreunei construcţii. Ne-am apropiat şi am aflat povestea lui Adrian, un tânăr din Buzău, plecat la 18 ani în Spania să crească animale. Asta făcea şi acasă, însă acolo munca era recompensată mai bine. „A fost bine, aveam un salariu mai mare şi am reuşit să strâng ceva bani. Am avut noroc de oameni cumsecade care m-au plătit şi cu 900-1.100 de euro pe lună. Dar era muncă, trebuia să te trezeşti la patru şi jumătate dimineaţa, iar seara stăteam până la miezul nopţii“, îşi aminteşte Adrian. Probabil că ar mai fi rămas în Spania, însă viaţa i-a scos în cale viitoarea soţie, Geoalina Târloşan, cea care avea să-i aducă pe lume primul copil. După patru ani de stat în Spania s-au gândit că împreună ar putea muta munţii din loc, cum se spune, aşa că entuziasmul i-a adus înapoi acasă. „Ştiţi cum este, fiecare ne dorim o familie, iar eu nu am vrut să o întemeiez în străinătate. Voi avea un copil şi vreau să lucrez în ţara noastră. În străinătate degeaba iei bani mulţi, că te simţi ca un sclav. Atâta vreme cât munceai la ei te tratau bine, după aceea dacă se întâmpla ceva, făcea un român ceva, fura de exemplu, băteau apropouri. Asta nu te face să te simţi bine“, explică tânărul. Aşa s-a convins că vorba veche „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea“ este cât se poate de reală.

Instalarea tinerilor fermieri

În octombrie 2013 localitatea Berzeasca, unde se află casa părintească a Geoalinei, a devenit cămin adoptiv şi pentru Adrian. I-au aşteptat cu braţele deschise familiile, care le-au fost alături din primul moment. Mama fetei a demarat imediat procedura de întocmire a dosarului pentru accesarea Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, tatăl băiatului a venit să dea o mână de ajutor la ridicarea saivanului, astfel încât tânăra familie să prindă rădăcini la malul Dunării.

La o lună de la aterizarea în România Adrian a cumpărat primele animale – 160 de oi şi 90 de capre. S-a înhămat la un efectiv mare din start, în care a investit aproape 80.000 de lei. Nu a fost uşor. Începuseră ploile, venise frigul. Timp de două săptămâni şi el şi soţia au dormit alături de animale sub cerul liber. Vremea, care ameninţa sănătatea animalelor, a im­pulsionat construirea saivanului. „Ne temeam pentru capre, care sunt mai sensibile, pentru că oile sunt rezistente la frig. Avem o rasă locală, un amestec de Ţurcană cu ceva sârbesc. Acum pot spune că este o rasă bună de lapte, cu producţii chiar şi de 800 ml la mulsoare“, afirmă Adrian.

Un atu important – tinereţea

Pe când era gata saivanul, tinerii au primit şi ei un adăpost. Chiar acolo lângă grajdul animalelor tatăl fetei a ridicat o „căbănuţă“, după cum spune Adrian. Eu i-aş spune totuşi nu mic adăpost cât o bucătărie de bloc, patru pereţi şi un acoperiş în care aveau un pat, o masă şi o sobă. Fără confort, dar aveau unde pune capul după o zi de muncă. Aşa au trăit mai mult de un an, chiar şi în situaţia când Geoalina era însărcinată. Optimismul, tenacitatea şi puterea de muncă m-au uimit la aceşti tineri.

Între timp efectivul de animale aproape că s-a dublat. „Astăzi avem 430 de oi şi capre, pentru că am mai cumpărat şi avem din efectivul nostru mieluţe şi ieduţe pentru a schimba animalele bătrâne“, explică Adrian.

Meseria de crescător de animale nu le era străină, aşa că nu le-a pus probleme nici în România, însă curiozitatea mea era legată de cum rezolvă valorificarea laptelui. Ei bine, au plecat totuşi cu ceva din Spania. „Ajutându-i pe spanioli să proceseze laptele, am învăţat multe. Ce-i drept, în alte condiţii. Ei erau mai bine dotaţi, aveau tanc de răcire, presă etc. Din păcate, noi nu avem încă aceste dotări, facem brânza ca în România, aşa cum o fac ciobanii dintotdeauna. Asta e, nu se pot face toate odată ca să ajungem la nivelul spaniolilor“, se destăinuie tânărul fermier.

Aşa este, au luat-o treptat şi au început cu Măsura 112 prin care au accesat 24.000 de euro cu care şi-au achiziţionat o motocositoare, însă ambiţia este aceea de a clădi un grajd după norme europene şi de a cumpăra utilaje performante care să le uşureze munca celor 86 de hectare concesionate de la primărie.

Cât am stat de vorbă cu Adrian, soţia şi-a făcut de treabă să aducă oile mai la vale, ca să se poată mândri cu avuţia lor. Deşi aflată în ultimele luni de sarcină, Geoalina nu găsea niciun motiv să se retragă în confortul oraşului, acolo unde au un apartament. Este tot timpul alături de soţul ei, iar el spune că „în munca asta trebuie să fii mereu lângă animale, mai ales că nu găsesc forţă de muncă. Sunt puţini cei care vor şi ştiu să muncească la stână. Trebuie să meargă cu oile, să nu le piardă şi să aibă grijă să nu se rănească“, spune Adrian. Temporar problema este rezolvată: de ajutor le este unchiul tânărului, un băiat venit tocmai de la Buzău şi un atu important – tinereţea. Cum se vor descurca de acum încolo, doar Dumnezeu ştie.

Patricia Alexandra POP

Campania de fătări la ovine

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie activitatea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte.

Campania de fătări la ovine se desfăşoară în perioada februarie – martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime se vor asigura următoarele:

- Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.

- Asigurarea unui personal suficient şi care are cunoştinţe de bunăstare, manipulare a animalelor,  mulgere, tehnici de dezinfectare şi tundere.

- Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametri normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).

- Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor. Densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.

- Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.

- Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).

- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate, 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.

- Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv echipamentele de muls (unde este cazul), sistemele de încălzire şi de ventilaţie.

- Hrana să fie echilibrată nutritiv şi furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar şi cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.

- Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.

- Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. De la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate la discreţie.

- Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

- Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială aspectului corporal în ansamblu, mişcărilor animalelor, rumegării, schimbărilor de comportament, existenţei unor diverse răni sau plăgi şi stării ongloanelor.

- Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

- Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

Este necesar să existe o colaborare permanentă cu personalul sanitar-veterinar.

Dr. Ioan PENŢEA, DSVSA Sibiu

Îngrijirea oilor iarna

Având în vedere caracteristicile biologice ale speciei și condițiile de climă din țara noastră, în timpul celor 155-156 de zile cât durează stabulația se impun câteva măsuri privind adăpostirea, furajarea și îngrijirea tuturor categoriilor de ovine, astfel încât, prin condițiile create, animalele să-și poată exprima întreg potențial productiv.

Adăposturile pentru ovine (saivanele) sunt cu atât mai necesare cu cât în sistemul tradițional de creștere și exploatare reprezintă spațiile în care iarna se derulează o bună parte a perioadei de gestație, au loc fătarea și, parțial, alăptarea mieilor. Înainte de a fi populate, adăposturile se repară, se curăță și se dezinfectează cu soluții de sodă caustică sau formol, atât suprafețele acoperite cât și mobilierul specific pentru furajare și adăpare. După dezinfecție, adăposturile se închid și rămân goale 20 de zile. Apoi se văruiesc pereții și se introduce așternutul, alcătuit dintr-un strat de coceni – cu rol de filtru pentru apă și dejecțiile lichide –, peste care se pune un strat de paie curate de 10-15 cm. Nu se recomandă folosirea ca așternut rumegușul de lemn, cojile de floarea-soarelui sau paiele tocate, pentru a evita împâslirea lânii. Așternutul utilizat se scoate o dată pe an, la sfârșitul perioadei de stabulație.

Deoarece ovinele adulte și tineretul de reproducție se întrețin în cea mai mare parte a iernii în padocuri, în zilele fără ploi sau viscol ușile saivanelor rămân deschise, pentru ca oile să poată ieși sau intra după voie. Noaptea însă, ușile se închid, ceea ce face ca temperatura interioară să crească datorită respirației animalelor și a fermentației gunoiului. Din acest motiv, dimineața, obișnuirea cu temperatura exterioară trebuie făcută treptat, prin deschiderea ușilor și bararea ieșirii cu o poartă mobilă din scânduri. Scoaterea în padoc se face după 1-2 ore, în funcție de temperatura exterioară, timp în care se curăță grătarele și jgheaburile și se administrează furajele și apa. Pentru a evita aglomerația, un îngrijitor va sta la ușă și va dirija ieșirea oilor, pentru a se evita strivirile și eventualele avorturi.

Un adăpost bine amenajat trebuie să ofere condiții optime de microclimat și o suprafață optimă de cazare. În zilele foarte reci, temperatura interioară nu trebuie să scadă sub 8°C în spațiul oilor adulte, iar în compartimentul de fătare și cel pentru miei cruzi (în primele 10 zile de viață), prevă­zute cu tavan și ferestre luminoase, să fie de 14-15°Celsius.

Apa din jgheaburi, dejecțiile eliminate, respirația și transpirația animalelor – mai ales noaptea – sunt factorii ce creează umiditate în adăpost, ale cărei valori nu trebuie să depășească 70%.

În adăposturile neamenajate corespunzător, supraaglomerate, umiditatea depășește limita menționată, ceea ce face ca nici temperatura interioară de 8-15°C să nu poată fi asigurată.

Pentru buna desfășurare a fătărilor, pe 1/3 din suprafața acoperită se amenajează boxe de fătare individuale, cu dimensiuni de 1,20 x 0,8 m, iar pentru oile fătate cu miei zburați (20-30 de zile (boxe comune, asigurând 1,6 m2 pentru fiecare oaie cu mielul respectiv.

Administrarea furajelor de volum și suculente în adăpost și padocuri se va face în iesle-grătar, prevăzute la bază cu jgheaburi (tăvi) pentru colectarea frunzelor și a florii de fân ce se scutură în timpul consumului, dar și ca suport pentru bulgării de sare ce trebuie să fie în permanență la dispoziția animalelor. Tot în aceste jgheaburi se administrează suplimentul de concentrate.

Calității furajelor trebuie să i se acorde cea mai mare atenție. Nutrețurile cu început de muce­găire sau înghețate nu se vor administra în hrană, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile grave și avorturile. Atunci când rația cuprinde furaj murat și rădăcinoase, din cauza umidității mari, acestea îngheață foarte repede, ceea ce impune scoaterea din siloz numai a cantității necesare unui tain.

Adăpatul, ce trebuie făcut de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, constituie o altă problemă importantă a întreținerii oilor în perioada de stabulație. Dacă sursa de apă este o fântână, înainte de a aduce oile la adăpat se va sparge gheața din jgheaburi, după care vor fi umplute cu apă scoasă atunci din fântână. Când adăpatul se face la râuri curgătoare sau lacuri, gheața de lângă mal se sparge și se înlătură. În ambele cazuri adăpatul trebuie făcut numai după administrarea prealabilă a unei porții de furaje fibroase sau concentrate. După adăpat, oile nu vor fi băgate direct în saivan, ci vor face o plimbare de cel puțin o jumătate de oră. Pentru asigurarea apei necesare adăpării oilor aflate în ultima parte a perioadei de gestație sau a celor proaspăt fătate, în adăpost vor fi instalate butoaie, din care se va pune apă în jgheaburi sau în gălețile din compartimente ori boxe. Aceste inconveniente pot fi înlăturate dacă în adăpost există o sursă de apă curentă, ce asigură în permanență cantitatea necesară adăpatului.

Îngrijirea corporală constă în curățirea ongloanelor, tratarea de padodermatită infecțioasă (sau necrobaciloza podală), ce apare la un picior sau la toate picioarele, atrăgând atenția prin șchiopătură.

Pentru a preveni infecțiile de fătare și a ușura suptul, oilor ges­tante li se va tunde lâna din zona ugerului și de pe coadă (codinit), cu două săptămâni înainte de fătare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Oaia zootehniei românești, tot mai „neagră“ pe zi ce trece

Anul 2014 s-a încheiat, pentru agricultura românească, cu bune și cu rele. „Relele“ au fost mai ales în zootehnie, unde boala „limbii albastre“ a făcut numeroase „victime“ printre fermierii care-și vindeau animalele la export. Numeroase „victime“ în rândul crescătorilor autohtoni au făcut și importurile de carne din Occident redirecționate către România pe motiv de embargo impus Rusiei. Și asta în condițiile în care industria cărnii de la noi era deja amenințată de faliment, motivul fiind prețurile mai mari ca în Vest. Ce face statul? Mai nimic. Cel puțin așa cred trei crescători de oi și de capre care nu prevăd nimic bun nici pentru anul 2015.

„Iluzia“ abundenței

Până recent, presa din România spunea că fermele care au ca domeniu creșterea ovinelor și caprinelor sunt un real „succes“, în condițiile în care cererea de produse lactate este în creștere. Peste tot, în toate magazinele vedem tot felul de produse din lapte de oaie și capră. Numai că Marian Cîrnu, care deține o fermă de capre în județul Constanța, spune că această „avalanșă“ de produse ascunde ceva necurat. „Am tot văzut și eu în presă opinii de genul că afacerea cu capre este una de viitor, este ceva extraordinar. Nimic mai fals... Eu cred că lumea fabulează. În lumea «reală» este cu totul altfel. Caprele sunt, de fapt, o afacere medie. Dar atât timp cât ne confruntăm cu probleme grave din producția de brânzeturi și lactate – și aici mă refer la laptele praf care vine de la bulgari și care este folosit de anumiți procesatori în amestec cu lapte de vacă și scot așa-zisa brânză de capră la 13 lei kg – situația se agravează pe zi ce trece. Asta spune totul... Sărăcia ne îndeamnă să cumpărăm orice, oricum – adică ieftin, prost și toxic. De exemplu, eu am 40 de capre care dau în medie 120 de litri de lapte pe zi. Practic, în ceea ce mă privește, asta e cererea. Dacă ar fi fost mai mare aș fi avut mai multe capre! Și observ că încep să mă descurc din ce în ce mai prost“, explică Marian Cârnu. „În privința subvențiilor de la stat... e o formă a mea de a nu mă mai înscrie pe liste pentru acea subvenție... Pentru că este o bătaie de joc. Să dai câteva zeci de lei pe an ca să ții un animal este josnic... Și asta pentru că politicienii noștri negociază mult și prost la Bruxelles, de aceea nu sunt în stare să ne scoată o subvenție bună. Uitați-vă la situația cu fermele de porci. Ce mai poți să zici?“, conchide Cîrnu.

Pășunile, la marile companii

Iulian Vizoiu este antreprenor în sectorul ovin, din județul Argeș. „Pentru noi oieritul e o plăcere. În privința rasei de mioare am considerat că țurcanele s-ar potrivi cel mai bine cu nevoile noastre de produse – lapte, brânză, carne, iar în acest moment avem în stână cu totul 1.400 de bucăți. Marea noastră problemă e că statul nu prea ne ajută. De exemplu, de când cu povestea bolii «limbii albastre»“, statul a sistat toate exporturile și am rămas cu berbecuții nevânduți – o mare pagubă pentru noi. Și din această cauză a trebuit să să-i dăm cu prețuri foarte mici, aproape de pomană. Or, cred că statul ar fi trebuit să facă ceva ca noi, oierii, să nu ajungem în situația asta. Să acorde ajutoare așa cum s-a întâmplat prin alte țări, doar am văzut la televizor. Nu e posibil ca, de la 10 lei în viu, prețul berbecuților să scadă la jumătate și poate și mai mult... Pe noi boala nu ne-a afectat. Berbecuții sunt vioi, dar ne-a afectat prețul... Asta e... Iar în condițiile acestea nu o să-i mai putem ține. E trist... Mai mult decât atât și subvenția ne-a scăzut-o statul de la 38 de lei pe oaie la vreo 20 de lei. Deci autoritățile nu fac aproape nimic, mai ales în sectorul nostru, ovin. Dacă se continuă așa ne îndreptăm toți spre faliment, iar în 2015, dacă mai rămân jumătate din stâne, e mare lucru. Toți colegii cu care am stat de vorbă mi-au zis că în scurt timp li se vor înjumătăți efectivele pentru că nu mai fac față“, ne-a declarat Iulian Vizoiu. În opinia acestuia, „o altă mare problemă pe care o avem e cea cu pășunile. Pentru că aproape toate pășunile au fost luate de firmele mari și stăm mai mult la mâna lor. Toate islazurile sunt la ei și, dacă vor să ni le închirieze și nouă pentru pășunat e bine, dacă nu, ne chinuim prin alte părți. Toate aceste probleme au făcut ca afacerile să ne scadă cu circa 30%, ceea ce pentru noi e destul de mult.“

Frica de bani „străini“

Burlacu Costel, cioban la o stână al cărei patron este membru al Asociația Crescătorilor de Ovine „Plaiurile Bucovinei“, ne-a spus că banii de investiții sunt din ce în ce mai puțini. „Lucrez în domeniu de 7 ani ca cioban. Acum lucrez la un patron care se ocupă de rasa Bucălaie. Noi, în Suceava, avem o pășune de vreo 70 ha care este însămânțată cu iarbă ecologică, cum e moda acum, care ajunge la cele 1.800 de mioare, câte avem cu totul. În privința fondurilor europene... Da, cum să nu... Sunt mulți bani în aceste fonduri... Dar pentru cei care deja au bani... Nu sunt pentru noi, dragă domnule... Noi nu am reușit decât să «accesăm» propriile noastre fonduri. Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic... Iar din cauza «limbii albastre», acum e rău cu afacerea asta...“. În privința lui Marian Cîrnu, acesta a destăinuit că nu crede că vreodată va fi „ajutat“ financiar de vreo instituție. „Nici măcar nu am încercat să accesez fondurile europene. Deși activez într-o zonă defavorizată, nu le-am accesat. De ce? Trebuie să spun un adevăr pe care nu îl spune nimeni. Legea spune că plătim consultanța și acea întocmire de plan de afaceri după ce primim banii din Fondurile Europene. Or, nicio firmă de consultanță nu muncește gratis, vrea banii înainte. Trebuie să ai 1.300 de euro pentru firma de consultanță, care se apucă să facă proiectul, în condițiile în care nimeni nu garantează că vei obține și finanțarea acelui proiect. Așa că nu-mi permit să arunc 1.300 de euro... În privința creditelor bancare, nici nu s-a pus problema, din motivele pe care le știe toată lumea.“

Concluzia?

O trage Iulian Vizoiu, cioban: „De unde să facem rost de bani pentru afacere, nu știu... Am încercat să accesăm inclusiv fonduri europene, dar sunt atâtea piedici, că ne-am lăsat păgubași. Cu creditele la bancă, la fel. Ne e frică să le luăm... Practic, nu am făcut decât să ne autofinanțăm. Noi ne-am ajutat pe noi. Atât...“

Bogdan PANȚURU

Oieritul, încotro?

Despre creşterea oilor aflăm, încă din rândurile lecturilor copilăriei, că ar fi una dintre ramurile importante ale agriculturii româneşti, astfel ajungem să identificam nu doar importanţa istorică ci şi importanţa economică pe care o are această îndeletnicire în spaţiul carpatin. Însă, după cum stau lucrurile, este din ce în ce mai grea păstrarea vie a oieritului, grea dar nu imposibilă. Soluții există, trebuie puse în practică.

O afacere nu tocmai profitabilă

Păstrarea tradițiilor reprezintă o condiție necesară păstrării identității unui neam, păstrarea oieritului pe potecile carpatine reprezentând unul dintre obiectivele fermierilor de la ferma Olimpia din localitatea Homorod, județul Brașov.

Înființată în anul 1992, ferma Olimpia s-a dezvoltat în timp, prin resurse proprii, ajungând să fie un important punct al sectorului zootehnic atât din punctul de vedere al menținerii vii a tradiției oieritului, cât și al dezvoltării creșterii mioarelor.

De cele mai multe ori, atunci când este vorba despre o nouă afacere, profitul este cel care dictează interesul, determinarea și munca depusă fiind direct proporționale cu câștigul obținut. Nu la fel par a sta lucrurile atunci când vine vorba despre oierit, cel puțin pentru cei care au în grijă ferma Olimpia. „Aș începe prin a spune ceva. Altceva decât despre a vorbi despre profit. Tot ce facem este din dragoste pentru animale, pentru pământ. Având în vedere ce se întâmplă în țară, nu pot să spun că este o afacere profitabilă. Avem probleme cu desfacerea materiei prime pe care o obţinem noi, laptele. Adesea avem probleme cu comercializarea cărnii și așa mai departe“, a declarat Ștefan Doru Şona, directorul fermei Olimpia.

Potențial există, trebuie voință!

Ameliorarea și reproducția în sectorul ovin reprezintă două dintre soluțiile unui domeniu parcă din ce în ce mai des uitat. La ferma din Homorod rasele autohtone de ovine sunt cele vizate pentru dezvoltarea efectivului. Întâlnim aici un nucleu de oaie germană cu cap negru care are rolul de a asigura berbecuţi care vor fi folosiți la infuziile ulterioare, atât la ţigaie, cât şi la ţurcană. Acest tip de nucleu este folosit pentru ameliorarea liniei de carne. „Țigaia este rasa cu care ameliorăm spre linia de carne. Facem acest lucru din dragoste și pasiune, zona ne ajută pentru păstoritul cu animale, iar performanța o cere piața, Comunitatea Europeană cerându-ne să concurăm cu ciobanii din alte state“, continuă Șona.

Demersurile dezvoltării sectorului zootehnic sunt mai laborioase decât pot părea la o prima vedere. Lucru susținut și de către reprezentantul fermei din Homorod: „Jumătate dintre lucrurile necesare le avem: dragostea pentru animale și nucleu genetic. Susţinere şi desfacere nu prea avem, dar sperăm să se schimbe ceva; ce depinde de noi, facem.“

Ce spun specialiștii

Dezvoltarea diverselor sectoare ale agriculturii depinde de mai mulți factori, începând de la fermieri și până la specialiștii din domeniu. Pentru a valida demersurile fermei din Homorod, dar și pentru a monitoriza bunul mers al lucrurilor, reprezentantul Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ), dr. Dan Bartolomeu, șeful Serviciului tehnic zonal Brașov, ne-a explicat care sunt pașii care au fost vizați și care este rolul autorităților în domeniu în proce­sul de ameliorare: „La această fermă din localitatea Homorod am folosit, pentru ameliorarea sectorului ovin, rasele autohtone omologate, mă refer la Țigaia cu cap negru de Teleorman, rasa de lapte Palas, dar şi rasa de carne Palas. Am folosit berbecii din rasa Palas ţinând cont de două considerente: avem puţine populaţii omologate şi am vrut să văd cum se pretează într-o populaţie autohtonă. Cel de-al doilea considerent este acela că a fost o rasă omologată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie. Supervizăm, ca să zic aşa, controlul oficial al producțiilor, încercăm ca, din mers, să corectăm neregulile care se ivesc, dar aici este vorba despre o fermă care îşi doreşte să realizeze lucruri importante, pune în practică ceea ce îşi doreşte şi rezultatele se văd.“

Aceste încrucișări au rolul de a demonstra că există potențial folosind, pentru creșterea efectivului național de ovine, rasele autohtone. „Am vrut să dovedim că ţigaia, în special, se pretează foarte bine la ameliorarea în direcția de lapte, dar și în direcția de carne. În acelaşi timp, am ales să ameliorăm şi ţurcana. În acest scop am folosit ţigaia cu cap negru german şi avem deja miei care au un randament şi un spor foarte bun. Pentru producţia de lapte am folosit berbeci din rasa Țurcană Brează de Haţeg, care nu este încă omologată, dar care se pretează pentru mulsul mecanic“, a adăugat dr. Bartolomeu.

Selecția și ameliorarea ovinelor reprezintă o muncă laborioasă care ține cont de mai mulți factori, printre care factorul climatic este unul important: „Aici e o muncă de fineţe. Trebuie să ştii până unde mergi şi când trebuie să te întorci. Adică să aduci o infuzie, să aduci un aport dar, totodată, trebuie să te şi întorci. Trebuie făcut totul după un studiu bine aprofundat pentru a nu veni cu o rasă care să nu se adapteze condiţiilor de mediu. Trebuie să vii cu o rasă autohtonă, cu o infuzie, să metizezi până la un punct şi după aceea să faci o împerechere de întoarcere“, conchide reprezentantul ANARZ.

Nemulțumirile fermierilor

Contextul economic al ultimilor ani a condus spre un regres al efectivelor de ovine atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Scăderea interesului pentru lână, preţul laptelui sau al cărnii au fost principalele cauze ale regresului din sectorul ovin. „Activitatea noastră este foarte clară. Nu ne putem ocupa și de procesare, ne ocupăm doar de producție, avem laptele dar îl vindem către un procesator. Nemulțumirile noastre încep de la prețul laptelui, al cărnii, al motorinei, toate acestea raportate la prețul produselor de la raft. Cu toate că prețul materiei prime scade, pe rafturi ele tot cresc“, a adăugat Ștefan Doru Şona.

Loredana Larissa SOFRON

Târg de berbeci la Miercurea Ciuc

Peste 3000 fermieri, crescători de ovine, vor participa și aproximativ 300 de berbeci vor fi aduși la primul târg de berbeci organizat la nivel regional în Miercurea Ciuc sâmbătă, 26 iulie. La eveniment sunt așteptați crescători de animale din județele Brașov, Covasna, Sibiu, Hunedoara, Vrancea, Buzău, Mureș, Bistrița-Năsăud, și nu în ultimul rând din județul Harghita.
”Acest târg a luat naștere din inițiativa crescătorilor de ovine, și este un bun prilej pentru întâlnire, pentru schimbul de experiență, dar mai ales pentru ameliorarea rasei țigaie. În alte zone ale țării, mai ales în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, există deja târguri de acest gen, în această regiune însă este o premieră” – a declarat la conferința de presă organizată luni în Miercurea Ciuc senatorul UDMR, Barna Tanczos, care este și patronul târgului. La rândul său, organizatorul principal, Zoltan Marton a adăugat că la eveniment vor participa și crescători de ovine cunoscuți la nivel național, cum ar fi Dumitru Andreșoi, numit de presa română ”regele ciobanilor”.
Vorbind despre importanța târgului, fermierul Lorand Țăpuc, care face parte și el din echipa de organizatori, a subliniat că se apropie momentul în care animalele trebuie încrucișate pentru ca înaintea sărbătorilor pascale de anul viitor efectivul de miel să fie cât mai mare. ”Pentru ameliorarea genetică de ovine acest eveniment este un bun prilej” – a adăugat acesta.
La târgul de berbeci vor fi organizate și seminarii la care sunt așteptați profesori universitari, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv ai asociațiilor crescătorilor de animale din diferitele județe ale țării.
Programul târgului începe la ora 9 după care se vor ține diferite programe: licitații de berbeci, prezentarea tehnologiilor de creștere și întreținere a ovinelor, prezentare de mânat turme sau a tehnicii ajustării unghiilor la ovine cu echipament modern.
Locul evenimentului este fostul poligon din Miercurea Ciuc, str. Progresului nr. 37. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0743-198899 sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Ovinele şi bovinele produc mai multe gaze de seră decât maşinile

Agricultura, în întregul ei, este responsabilă de peste o cincime din cantitatea de gaze cu efect de seră produse la nivel planetar, iar 80% din această cantitate este produsă de creşterea ovinelor şi bovinelor. Procentul este asemănător industriei dar superior transporturilor, conform unui raport al Biroului Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei din cadrul ONU (IPCC). Acelaşi raport susţine că, în ciuda eforturilor, gazele de seră ating niveluri record de la an la an.

Protoxidul de azot şi metanul, principalele gaze cu efect de seră produse de agricultură

Proporţia acestora este aproape egală, iar producerea lor este cauzată în principal de gestionarea deficitară a gunoiului de grajd. Dacă protoxidul de azot este eliminat în urma transformărilor microbiene ale îngrăşămintelor care conţin azot, metanul are ca principală sursă gunoiul de grajd provenit din digestia rumegătoarelor, dar şi flatulenţa şi regurgitarea bovinelor. Metanul este unul dintre cele mai toxice gaze cu efect de seră. Un kilogram de metan are acelaşi efect negativ cu echivalentul a 21 kg de dioxid de carbon eliberate în atmosferă. Efectul CH4 se menţine timp de aproape 100 de ani, susţin experţii ONU. Toate studiile de specialitate indică metanul drept responsabil de amplificarea cu 25% a procesului de încălzire globală.

Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură, silvicultură şi pescuit s-au dublat în ultima jumătate de secol şi se previzionează o nouă creştere, de circa 30%, până în 2050, dacă nu se iau măsuri, arată noile estimări ale Organizaţiei ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Potrivit aceluiaşi for, în 2011 44% din emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură au provenit din Asia. America cu 25%, Africa cu15%, Europa cu 12% şi Oceania cu 4% întregesc tabloul emisiilor de gaze cu efect de seră. Distribuţia regională a rămas la un nivel stabil în ultimii zece ani. Totuşi, Asia era sub nivelul din prezent (în jurul valorii de 38%), pe când în Europa procentul era mai mare (21%). 

Ce s-ar putea face pentru reducerea emisiilor datorate rumegătoarelor

Pe glob sunt circa 3,6 miliarde de animale crescute în sistem intensiv. Lumea caută soluţii mai ales că numărul animalelor rumegătoare a crescut cu 50% în ultimii 50 de ani. Una dintre soluţii, evident futuristă, ar fi ca Homo sapiens sapiens să devină vegetarian. E de înţeles că alimentaţia vegetariană are calităţile ei recunoscute, însă consumul de produse din carne şi lapte este adânc înrădăcinat în gena umană. Din păcate, pentru viitorul planetei, producerea acestor alimente este din ce în ce mai dăunătoare. Iată că pentru obţinerea unui kilogram de carne se eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră echivalente cu 17 kg CO2, iar pentru un kg de brânză atmosfera se „îmbogăţeşte“ cu circa 15 kg de CO2. Cât priveşte producţia unui kg de fructe, cartofi, cereale sau pâine amprenta lăsată în atmosfera terestră este de doar 2 kg de CO2. Deci, alimentaţia strict vegetală ar fi mai mult decât benefică din punctul acesta de vedere.

Alte măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră se referă la managementul dejecţiilor. Aici se aduce în prim-plan argumentul instalaţiilor pentru producerea biogazului care, pe lângă obţinerea unei energii verzi, ar reduce şi stabiliza gunoiul de grajd.

Tudor CALOTESCU

În „Ţara Oilor şi a Brânzei“...

E criză mare nu numai de ciobani-mulgători, brânzari, tocănari şi mămăligari, dar şi de slugi pentru păscutul şi datul oile în strungă! Iar această criză acută se petrece tocmai în stânele oierilor din satele Mărginimii Sibiului, acolo unde se zice că stăpânii a mii şi mii de oi n-ar fi prea zgârciţi la pungă. Că-i aşa o dovedesc numeroasele anunţuri din presa sibiană. Doar un singur exemplu edificator: „Din lipsă de ciobani, vând, convenabil, 700 de oi-mamă, cu miei cu tot; ţarcurile şi stâna faianţată cu toate cele trebuincioase (apă curentă de izvor, generator de energie electrică, răcitor pentru lapte, putine de lemn pentru telemea şi brânză frământată, drobi de sare, două sobe şi trei ceaunuri de tuci, vase, tacâmuri şi ştergare de bucătărie, paturi, cojoace şi pături de dormit, dulapuri de haine, televizor şi aparat de radio, precum şi 500 de cărţi româneşti), 500 ha de păşune, fâneţe şi pădure, câini de pază şi de întorsul oilor, ca şi trei măgari pentru căratul poverilor şi o măgăriţă gestantă.“

Am făcut socoteala cât îl va costa pe oier acest elaborat şi stilizat anunţ, repetat în ziar de trei ori: 82 de cuvinte X 0,20 de bani cuvântul egal cu o nimica toată! Vinde un miel tăiat cu 20 de lei kilogramul de carne şi-i mai rămâne de o ladă de bere şi de un pachet de Kent!

Iar dacă astăzi apare cumpărătorul convenabil vinde tot, după care coboară din Munţii Cindrelului în elegantul lui palat din Poiana Sibiului, după care, cu pază plătită, merge iute în „Sighi“ să pună banii într-o bancă cât mai sigură cu putinţă. Nu înainte de a-şi umple şerparul cu euroi. Şi gata: de mâine, din slugă la oi, devine mare domn! Pentru că socotiţi şi dumneavoastră câtă dobândă anuală va obţine din cei aproape patru milioane de lei româneşti! Casă mare are, maşini elegante aşişderea; copiii şi nepoţii îs mari, fiecare cu casele şi averile lor. Nu tu stres că vin medicii veterinari, ecologiştii, finanţiştii şi hoţii; lupii şi urşii, ploile, trăsnetele, gerurile şi ninsorile! Mi-a şi spus că după sărbătorile de Paşti îşi ia muierea şi colindă ţara în lung şi-n lat, cu şofer-bodygard la scară, iar de la vară pleacă la dres reumatismele în cel mai elegant Complex Balnear din Staţiunea Bazna! Aşadar, trai pe vătrai!

Ioan Vulcan-Agniteanul

Abonează-te la acest feed RSS