Lumea satului 750x100

update 19 Oct 2020

Sfaturi pentru crescătorii de ovine

Se apropie campania de fătări, o perioadă intensă atât pentru animale, cât şi pentru proprietarii de ovine. În acest sens Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu vine în întâmpinarea oierilor cu sfaturi practice pentru menţinerea unui efectiv de animale sănătoase, care se va reflecta mai târziu în producţii bune şi valorificare superioară.

Sibiul deţine 552.000 de oi

Creşterea ovinelor în judeţul Sibiu are tradiţie de secole, condiţionată în primul rând de faptul că această specie valorifică cel mai bine păşunile şi fâneţele din zonele de deal şi de munte, spaţiul acestui judeţ fiind generos atât ca relief, peisaj, accesibilitate cât şi prin producţia diversificată, care face din creşterea ovinelor o ramură foarte importantă a zootehniei judeţului. Avantajele economice (ma­teriale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale au determinat ca în ultimii 10 ani dinamica efectivelor totale şi de oi mame să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri naturale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea reformelor sau a animalelor vândute, sacrificate, moarte sau dispărute faţă de alte specii de animale care se cresc în judeţul nostru (bovine, cabaline, porcine).

În acest context, la 1 ianuarie 2014 în judeţul Sibiu se înregistrează un efectiv total de ovine de 552.205 capete, dintre care 471.720 de oi mame şi mioare, care sunt crescute în 25 de exploataţii comerciale de tip A şi 4.055 de exploataţii nonprofesionale la gospodăriile populaţiei, ponderea cea mai mare reprezentând-o gospodăriile în care se cresc efective de ovine cuprinse între 50 şi 500 de capete (64%), urmate de exploataţiile cu ovine până la 50 de capete, care reprezintă 23%, şi exploataţiile în care se cresc peste 500 capete ovine, ce reprezintă 13% din numărul total de ovine.

Începe campania de fătări

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie activitatea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate), care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, în perioada februarie – martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimen­telor face unele recomandări crescătorilor de ovine, indiferent de dimensiunea efectivului.

În primul rând se impune identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi şi asigurarea fermelor cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor legate de bunăstare, manipularea oilor, a mieilor, mulgerea oilor, tehnici de dezinfectare şi tundere.

Adăposturi corespunzătoare

În această perioadă este de dorit adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite). Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului trebuie stabilite în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. De asemenea, padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.

Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.

La compartimentarea adăpostului ţineţi cont de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei) şi asiguraţi un microclimat optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, un coeficient de luminozitate corespunzător (1:12-1:15), umiditate cuprinsă între 65-70% şi ventilaţie naturală pentru împrospătarea aerului.

Hrana mieilor în primele 8 săptămâni de viaţă

Pentru asigurarea sănătăţii animalelor menţineţi în stare de igienă şi funcţionare echipamentele din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie. Hrana administrată zilnic ovinelor trebuie să fie echilibrată nutritiv, fur­nizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar şi cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.

Asiguraţi un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate. Imediat după naştere, mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat, până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate la discreţie.

În acest sens, protejaţi sursele de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitaţi administrarea de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

Inspectarea zilnică a efectivului de ovine este o necesitate în această perioadă. Se va acorda o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, la existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea adăposturilor. Toate aceste detalii se vor reflecta în productivitatea animalelor şi valorificarea în viitor. De asemenea, nu pierdeţi din vedere efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.

Dr. Ioan Penţea,

medic veterinar Sibiu

Patricia Alexandra POP

Valorificarea mieilor subponderali „O adevărată tragedie economică“

În ultimul timp, anual, primăvara se comercializează pe piaţa internă şi externă un număr de circa 3-3,5 milioane de miei, subponderali în mare parte – cu o greutate de 8-10 kg –, de regulă proveniţi din fătările târzii (lunile martie, aprilie) sau subnutriţi din cauza cantităţii insuficiente de lapte matern şi a lipsei de furajare timpurie. Desigur, acest fapt atrage după sine pierderi de câteva mii de kg carne, pe lângă reducerea anuală a efectivelor de ovine. O adevărată tragedie economică!

La aceste cauze se mai adaugă lipsa de precocitate în general a raselor noastre locale şi incapacitatea tineretului ovin de a înregistra sporuri zilnice ridicate într-o perioadă de timp mai scurtă, cu un consum mai redus de furaje. Or, precocitatea reprezintă una dintre cele mai importante pârghii de sporire a efectivelor şi deci a producţiilor, deoarece permite aplicarea cu mai multă uşurinţă a intensivizării reproducţiei şi în mod deosebit a efectuării de fătări timpurii (decembrie-ianuarie) şi, bineînţeles, a sporirii producţiei de carne într-o perioadă de timp mai redusă, fiind strâns legată atât de influenţa factorilor genetici cât şi de cei manageriali de creştere şi îngrăşare. Exemplu de bună precocitate se întâlneşte însă la rasa Ţigaie capnegru de Teleorman – cea mai rentabilă rasă la ora actuală din ţara noastră –, a căror miei la naştere cântăresc 5-6 kg şi 18-22 kg la vârsta de 2,5 luni, la care se mai adaugă şi 55-65 kg greutate corporală a oilor mame, 130-140% prolificitate şi peste 200 litri lapte pe lactaţie în condiţii mediocre de întreţinere, pe lângă o foarte bună transmitere ereditară la descendenţi a acestor caractere. De aceea ar fi necesară înfiinţarea unei staţiuni speciale de selecţie şi testare pentru producerea de berbeci de reproducţie pentru împerechere cu toate rasele locale din ţară.

Până atunci se impune organizarea de fătări timpurii (ianuarie-februarie) şi chiar extratimpurii (noiembrie-decembrie). Asigurarea din timp a factorilor necesari de adăpostire şi hrănire ar conduce la înregistrarea greutăţii corporale a mieilor la peste 20-25 kg în luna aprilie, de regulă de Sf. Paşti, al căror raport de carne/oase poate ajunge la 3,5 kg la 1 kg oase, respectiv carcase cu o proporţie de 70-75% carne. În acest scop se impune efectuarea montei parţiale a oilor în lunile iunie şi iulie. Având în vedere că 15-20% din efectivele tuturor raselor de oi se află în aşa-numitele „călduri liniştite“, identificabile numai de berbecii încercători, se recomandă separarea lor în grupe diferite cu această însuşire ereditabilă. În anii următori, pe lângă aplicarea altor metode tehnologice ca cea a „fotoperiodismului“ şi a efectului berbec (sau ţap)“, se va proceda la însămânţarea naturală timpurie a acestora. În acest sens se impune o bună pregătire a montei timpurii propriu-zise, în special pe bază de masă verde cultivată (cu cca 60% graminee şi 40% amestec de leguminoase) cosită sau păşunată – deţinătoare în mod normal de substanţe fitoestrogene stimulative – şi cu un mic supliment de concentrate de cca 200-250 grame pe zi şi cap de animal.

Aplicarea metodei franceze a „efectului berbec (ţap)“ prin separarea lor totală de oi timp de 28-30 zile şi introducerea între cele identificate în călduri un timp de 10-15 zile. După acest termen, berbecii respectivi se retrag din turmă deoarece peste acest timp prelungirea montelor determină reducerea duratei estrului (căldurilor) cu 10 ore şi grăbirea ovulaţiilor cu 2-3 ore, diminuând ulterior principalii indici de reproducţie (fecunditate, fertilitate, prolificitate).

În ceea ce priveşte fotoperiodismul, respectiv aplicarea „toamnei simulate“ cu 10-11 ore pe zi/lumină, aceasta se poate realiza prin prelungirea păşunatului de seară şi dimineaţa de la orele 5, precum şi prin menţinerea lor în zilele călduroase în saivane, cu obloanele temporar închise şi, eventual, prin păşunare cu precădere în zonele umbrite.

Monta timpurie a oilor prezintă avantajul efectuării de noi pregătiri pentru alt ciclu de reproducţie. De menţionat că această metodă se bazează pe acţiunea fluxului luminos care duce la secreţia de melatonină pe cale hormonală şi deci la stimularea activităţii sexuale.

Folosirea unor substanţe hormonale specifice declanşării estrului nu prea este recomandabilă, fiind costisitoare, iar rezultatele nesatisfăcătoare, aşa cum arată unele experienţe în acest sens, pentru că oile intră în călduri fără însă a stimula şi ovulaţia. Mai importantă este însă acea „hrănire timpurie separată a mieilor“ care stimulează dezvoltarea atât a tubului digestiv cât şi a echipamentului lor enzimatic, faunei şi florei microbiene care descompun nutrienţii din furajele consumate şi duc la înregistrarea de sporuri de greutate corporală ridicate. În acest scop se pune bază pe aşa-zisul „amestec unic“ măcinat format din ovăz, porumb, orz, tărâţă, şrot, praf de cretă, administrate la discreţie începând cu vârsta de 6-8 zile de la naşterea mieilor. Totodată, este cunoscut faptul că, în faza de sugar a mielului, alimentaţia insuficientă sau carenţată afectează în primul rând zonele şi ţesuturile cele mai importante pentru producţia de carne, fapt pentru care este necesar a se ţine seama de cerinţele stadiale ale dezvoltării ulterioare a mielului.

Deşi aceste elemente au fost semnalate insistent şi cu diferite ocazii de către noi, totuşi, în urma constatărilor din teren, rezultă că puţini crescători le respectă, fapt care conduce şi la reducerea numărului de miei subponderali care se comercializează neeconomic şi la export.

În concluzie, din datele statistice existente, cele cca 3 milioane de miei în general subponderali nu sunt cauzate de sacrificările numai de Sf. Paşti, ci şi de comercializarea lor neeconomică pentru sporirea mulsului oilor-mame, care şi în acest caz nu produc o cantitate mai mare de lapte din lipsă de selecţie şi de hrană corespunzătoare.

În ceea ce priveşte sacrificarea sezonieră de Sf. Paşti a mieilor, trebuie să continue, având în vedere că este un simbol, o ofrandă a prinosului de recunoştinţă faţă de divinitate din cele mai vechi timpuri, precum şi o componentă străveche a păstoritului, simbol al vieţii, fertilităţii, puterii şi bogăţiei pe care moşii şi strămoşii noştri le considerau ca un indiciu al bunei lor stări materiale. Dar aceasta nu înseamnă ca aceste sacrificări să se facă cu miei născuţi târziu, şi anume în martie-aprilie, neavând posibilitatea să înregistreze greutatea comercială cerută de minimum 20 kg decât numai în cazul supunerii lor îngrăşării de tip semiintensiv în special cu furaje dominant fibroase.

Prof. V. TAFTĂ, membru de onoare ASAS 

Două noi rase de ovine româneşti ar „sătura“ piaţa europeană

Nu este o noutate că în România cercetarea a fost lăsată pe ultimul loc, deşi se spune că românii au un potenţial deosebit în acest domeniu. O mână de cercetători din Constanţa, cu multă ambiţie, au reuşit să facă performanţă din nimic. Şi asta după zeci de ani de muncă şi sacrificii mari. Rezultatele lor sunt cu atât mai remarcabile cu cât performanţa a fost obţinută într-o ţară pe care mulţi dintre cercetători preferă să o părăsească pentru alte meleaguri, unde munca este apreciată şi plătită la adevărata valoare. Este vorba despre cercetătorii de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas – Constanţa, care au reuşit obţinerea a două noi rase de ovine: rasa de Lapte Palas şi cea de Carne Palas, net superioare celor existente în prezent.

Principalul domeniu de activitate a ICDCOC este realizarea progresului genetic la rasele de ovine şi caprine din România care înseamnă îmbunătăţirea însuşirilor morfoproductive la rasele româneşti de ovine. În general rasele istorice de ovine sunt rase cu producţie mixte, dar modeste. Astfel că cei câţiva cercetători de la Institutul Palas şi-au început munca la aceste două noi rase în urmă cu mai bine de 30 de ani. Directorul general al Institutului, Radu Răducu, spune că, ţinând cont de aceste aspecte şi având în vedere orientarea actuală de producţie a pieţei, care se axează pe rasele de ovine cu producţie mixtă de carne şi lapte, specialiştii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas Constanţa au ieşit în întâmpinarea cerinţelor şi au creat şi omologat cele două rase. Rasa de carne Palas a fost omologată în 2012, iar cea de Lapte Palas în 2010. Crearea acestor rase a început în anul 1976 printr-o schemă de încrucişare complexă între rasele româneşti şi cele specializate din Franţa şi Germania. În România se poate vorbi de rasele Ţurcană şi Ţigaie, care sunt rase istorice româneşti cu producţie modestă. În schimb, rasa românească Merinos de Palas, faţă de alte rase de Merinos din lume, este rasă mixtă, de carne şi lână. „Noile performanţe s-au obţinut exploatând acest potenţial românesc prin încrucişarea cu Ile-de-France, după obţinerea unui număr important de metişi prin izolarea reproductivă, de peste opt generaţii, intervalul între generaţii fiind de aproape patru ani. Izolarea reproductivă înseamnă că niciun animal din exterior nu a pătruns în interiorul turmei. Recunoaşterea raselor se face în cinci generaţii, iar izolarea reproductivă este una dintre condiţiile esenţiale“, a precizat directorul Răducu Radu.

Rasa de Carne Palas

Rasa de Carne Palas a fost realizată prin încrucişarea femelelor din rasa Merinos de Palas cu berbecii Ile-de-France, urmată de izolare reproductivă şi selecţie în direcţia sporirii producţiei de carne. Directorul ştiinţific al Institutului, Gabriel-Petru Vicovan, spune că această rasă se aseamănă genetic, în proporţie de 55,47%, cu rasa Ile-de-France şi 39,83% cu rasa Merinos de Palas. De asemenea, ea este competitivă în plan internaţional. Potrivit cercetătorilor, sporul mediu zilnic de îngrăşare intensivă este de 300-320 grame, iar greutatea la vârsta de 150 zile este de 38-48 kg, în timp ce randamentul la sacrificare este de 50%. Diferenţierea creşterii în greutate la Rasa de Carne – Palas faţă de alte rase autohtone de ovine (Ţigaie şi Ţurcană) este de aproape 17% la un spor mediu zilnic de la naştere până la 5 luni. Aceasta poate fi folosită pentru producerea berbecilor terminali necesari în programele de hibridare care au ca obiectiv principal obţinerea de miei îngrăşaţi, competitivi pe piaţa Uniunii Europene. Din această linie se livrează anual reproducători şi material seminal celor interesaţi de creşterea producţiei de carne la ovine.

Consumul în UE şi potenţialul României

Cu rasa de ovine omologată pentru o producţie semnificativă de carne, există o mare posibilitate ca România să completeze necesarul de carne de ovine al Uniunii Europene, având în vedere că în comunitatea europeană consumul este de 850.000 tone de carne de oaie şi există o cerere pen­tru 1.100.000 de tone, ţinând cont că aproape 250 de mii de tone sunt importate anual. Prin dezvoltarea unui program naţional de producţie de carne de ovine în România, care să fie finanţat de Ministerul Agriculturii sau Uniunea Europeană, ţara noastră are capacitatea ca, până în 2030, să completeze necesarul de import al comunităţii europene. În prezent, UE importă carne de oaie din Australia, Brazilia, Noua Zeelandă şi Argentina pentru necesarul de consum, mai ales că şi necesarul de carne de ovine este în creştere ca urmare a faptului că în multe dintre ţările Europei trăiesc milioane de musulmani. Un român consumă în medie 1,6 kg de carne de oaie pe an, iar în Uniunea Europeană se consumă 2 kg în medie pe an, de persoană. Prin dezvoltarea unui astfel de program, care să asi­gure necesarul de carne de ovine al UE, va fi nevoie ca activitatea de creştere a acestor rase să fie susţinută prin subvenţionarea de către bugetul de stat cu subvenţii mai mari decât cele de până acum, dar şi prin facilităţi de genul înlesnirilor pentru utilizarea păşunilor. Specialiştii în zootehnie spun că România poate creşte efectivul de ovine de la 9 milioane de capete, cât este în prezent, la 13 milioane în 2020 şi la 15 milioane de capete în anul 2030. Creşterea producţiei de ovine pentru producţia de carne va duce la acoperirea nevoilor de import ale Uniunii Europene şi implicit la creşterea producţiei.

Rasa de Lapte Palas

În ceea ce priveşte rasa de Lapte Palas, aceasta a fost creată la ICDCOC Palas prin încrucişarea raselor Ostfriză şi Awassi cu rase de tip Merinos, urmată de izolare reproductivă şi selecţie în direcţia sporirii producţiei de lapte. Şi aceasta este competitivă pe plan internaţional prin caracteristicile sale. Astfel, producţia totală de lapte de la această rasă este de aproape 215 litri/cap, durata lactaţiei este de peste 264 de zile, iar diferenţa producţiei de lapte este mai mare decât a Merinosului de Palas cu 95 de litri/cap. Linia poate fi folosită pentru producerea de berbeci taţi de oi hibride de lapte sau poate fi exploatată pentru producţiile de lapte şi carne. Din această linie se livrează anual berbeci şi material seminal în crescătoriile din Dobrogea şi judeţele învecinate: Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa pentru ameliorarea producţiei de lapte la rasele locale. De menţionat este faptul că de foarte mulţi ani crescătorii de ovine din ţară utilizează reproducători masculi şi femele preluaţi de la Palas, iar rezultatele obţinute îi mulţumesc pe crescători, care, în multe cazuri, obţin performanţe superioare faţă de cele obţinute de Institutul Palas pentru că au condiţii mult mai bune.

Performanţă din resurse proprii

Aproape 400 de capete de oi mame din rasa de lapte se află acum în cadrul Institutului de Cercetări Palas şi alte aproape 400 din rasa de carne. Anual Institutul Palas a reuşit să vândă către crescătorii de ovine din rasele de carne şi de lapte în jur de 200-250 de reproducători masculi şi femele. Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor, prin Legea nr. 45/2009, este în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti“ (ASAS) Bucureşti, iar, potrivit prevederilor legale, activitatea de cercetare este finanţată de la bugetul de stat prin Ministerul Agriculturii. Trebuie menţionat că toate realizările s-au obţinut numai din surse proprii şi pentru crearea acestor rase unicat în România Institutul a alocat aproximativ 70% din fonduri, însemnând reducerea cheltuielilor de personal pentru investiţii, neplata salariilor şi întârzieri la depunerea contribuţiilor la bugetul de stat. Cercetătorii declară cu modestie că este vorba despre un bun naţional, care stă la baza creşterii calităţii producţiei la ovine.

Marieta IORGA

APIA eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite, beneficiari CNDP, la speciile ovine şi caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la speciile ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate conventiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, pentru anul 2013, că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra Cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementarilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal. De asemenea, în adeverinţă se precizează că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că Beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 732/31.07.2013, cuantumului de plată înscris în adeverinţă este de 30 de lei pe cap de animal.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, Banca trebuie să facă dovada ca în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I - Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III - Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Naşional de Dezvolare Rurală 2007-2013.

Exportatorii români de animale vor practici fiscale corecte

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) a organizat la Mizil, la sediul uneia dintre companiile fondatoare, o întâlnire cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la care au participat oficialii judeţului Prahova şi directorii principalelor structuri deconcentrate agrare ale statului.

Fondată în 2013 şi afiliată la Federaţia Naţională PRO AGRO, asociaţia reprezintă circa 120 de mari fermieri din România. Preşedintele acesteia, Iustin Paraschiv, deţinătorul unei importante companii de profil din România, a declarat cu ocazia vizitei oficialilor MADR că principala menire a asociaţiei este să lupte împotriva practicilor fiscale incorecte şi incoerente din sector. Asociaţia a identificat mai multe probleme punctuale, pe care le-a prezentat ministrului Daniel Constantin, fiecare dintre acestea venind la pachet şi cu posibilitatea de rezolvare: plata impozitului aferent subvenţiei după încasarea efectivă a acesteia; revizuirea sistemului de rambursare a TVA; susţinerea investiţiilor din sectorul de reproducţie a porcinelor prin crearea unui program special de finanţare a acestui tip de ferme; eliminarea disfuncţionalităţilor privind crotalierea animalelor în segmentul micilor crescători; exceptarea transporturilor de animale vii de la restricţia de circulaţie pe DN1 a camioanelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone; reînfiinţarea unităţilor şcolare şi a acelor profile de învăţământ care să formeze muncitori în agricultură; comasarea terenurilor.

Deblocarea exportului de ovine către Turcia şi Israel

Membrii ACEBOP i-au cerut ministrului să rediscute condiţiile de certificare a exportului de ovine către Israel, pentru a elimina din conţinutul documentelor sanitar-veterinare testele pentru o serie de boli care nu mai există în România. În fapt, cele două ţări şi-au dat acordul oficial pentru acest schimb comercial şi au convenit asupra setului de analize care trebuie să însoţească anima­lele. Numai că, deşi a semnat acest parteneriat, România, din diferite motive, nu are capacitatea să efectueze toate analizele, motiv pentru care exportul către Israel este ţinut pe loc. Şi în cazul în care laboratoarele ar dispune de condiţiile tehnice necesare, exportatorii cred că preţul cerut de către ANSVSA este „astronomic“, 100 lei/cap de animal. De asemenea, fermierii i-au solicitat oficialului de la MADR să reia ori să intensifice discuţiile cu Turcia pentru a ridica interdicţia comerţului cu animale vii provenite din România. Crescătorii de oi au recunoscut că Turcia este partenerul cel mai profitabil pentru ei, preţurile oferite fiind mai mari cu 30% decât cele rezultate din comerţul cu restul ţărilor mari consumatoare de carne de oaie.

Bursele europene, soluţia în combaterea evaziunii fiscale

Dar cea mai mare problemă a fermelor zootehnice este cea a evaziunii fiscale. Şi nu oricare evaziune, ci cea practicată de firmele importatoare româneşti cu acţionariat din afara UE. Producătorii autohtoni susţin că, chiar şi în condiţiile unei pieţe reglementate, ei sunt dezavantajaţi de nivelul ridicat de TVA. Iar la acesta se mai adaugă şi practicile speculative, inclusiv în comerţul intracomunitar, cu produse care intră pe piaţa neagră ori care sunt declarate la preţuri foarte mici, fraudând astfel bugetul statului. Iustin Paraschiv susţine că „apar situaţii în care importatorii declară preţuri mai mici de import, plătesc deci taxe reduse corespunzătoare unor preţuri de bază subevaluate şi introduc sute sau chiar mii de tone de produse agroalimentare în perioade scurte de timp, fapt ce conduce la dezechilibrul pieţei în ceea ce priveşte preţul de desfacere şi mai departe la falimentul producătorilor interni“. Pe lângă măsurile luate de Ministerul de Finanţe privind introducerea sistemului de urmărire a achiziţiilor, ACEBOP propune instituirea obligativităţii publicării preţului lunar la principalele burse europene care să fie luate în considerare ca etalon în cazul comerţului în interiorul UE.

Vizite în ferme

Daniel Constantin n-a avut cum să găsească răspunsuri la toate aceste probleme, dar a promis că le va studia, în vederea unei eventuale includeri ale lor în politica agrară viitoare. Întâlnirea a fost urmată de două vizite, una la ferma deţinută de Pajo Holding, cu acţionariat 100% românesc, profilată pe creşterea taurinelor pentru carne, cu un volum al afacerilor de 15 milioane de euro, şi cealaltă – la olandezii de la Dutch Trading, axaţi pe creşterea şi ex­portul viţeilor de lapte şi al tineretului ovin, cu o cifră de afaceri, în 2012, de 20 milioane de euro.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Primul semnal de alarmă pentru crescătorii de oi

Fânul, mai scump decât grâul

Oierii se tem de falimente în acest an pentru că, în 2012, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, preţul fânului l-a depăşit pe cel al grâului, pe fondul secetei. La aceasta se adaugă restrângerea pieţelor tradiţionale de export, precum Turcia şi ţările arabe, dar şi subvenţiile mici.

„Acum doi ani prețul porumbului era de 0,65 lei pe kilogram, iar anul trecut porumbul a ajuns la un leu. Unde mai pui că în 2012 kilogramul de fân a fost mai scump decât kilogramul de porumb, lucru care nu s-a întâmplat în 25 de ani de când mă ocup de creșterea oilor“, spune Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România, care deține și funcția de vicepreşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Romovis.

Anul trecut, oierii și-au coborât turmele cu mult înainte de termen, pentru că animalele riscau să moară de foame.

„Fânul a fost mai scump decât grâul anul trecut. Am făcut un mic stagiu la o stână, două săptămâni, în luna iulie, iar în 15 iulie am coborât cu oile de pe munte pentru că nu mai aveau ce mânca din cauza secetei. Nu-mi aduc aminte să mai fi existat vreun an ca cel precedent“, declară Tiberiu Ștef, președintele Asociației Agrorom Ro din Mureș.

Pe lângă condițiile climatice, au existat și ceva probleme de mentalitate și de optimizare a efectivelor.

„A fost un an secetos, cu o producție de fân la o treime din cea normală. N-ar fi trebuit să fim atât de afectați dacă cei care dețineau animale ar fi avut și fânețe suficiente sau dacă s-ar fi coordonat mai bine cu cei care dețineau fânețe, dar nu aveau animale. Până la urmă, această criză a condus și la o optimizare a șeptelului“, este de părere Ioan Agapi, directorul executiv al Federației Agricultorilor de Munte Dorna din Suceava.

Ministerul Agriculturii, la curent

Aparent, ministerul Agriculturii este pe deplin conștient de problemele grave cu care se confruntă crescătorii de oi.

„În sectorul ovinelor se simte o nevoie de a avea un sprijin mai mare. Preţul furajelor a crescut și pentru ovine și pentru bovine din cauza secetei generalizate la nivel global – Rusia, Statele Unite, Europa și atunci sigur că activitatea a fost afectată“, declara recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Necazul este că, fiind secetă în 2012, din toamnă n-au rămas resturi vegetale pe câmp. Așa că fermierii sunt obligați să cumpere toate materialele, dar la prețuri duble față de anul trecut. Din acest motiv, acum mulți fermieri sunt în pragul falimentului. Cea mai mare parte din crescători au lipsă de furaje, unii încercând să-și vândă animalele“, explică și Marcel Andrei, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Sibiu, citat de Agerpres.

Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, nici piețele nu mai sunt ce au fost, mai ales că s-a pierdut piața turcă.

Crescătorii de oi cred că, pentru a compensa creșterea prețului furajelor, carnea de miel ar trebui să se scumpească cu aproximativ 40%, lucru care n-ar putea fi susținut de piață. Cu toate acestea, fermierii sperau ca de Paște să obțină un preț de circa 15 lei pe kilogram în viu, față de 12 lei pe kilogram, cât a fost anul trecut.

Scumpirea cărnii, măsură de recuperare a pierderilor

Nici anul 2013 nu dă semne că ar fi ferit de secetă. Crescătorii de oi se tem că se va repeta scenariul de anul trecut.

„Se pare că și anul ăsta va fi la fel: lunile iulie și august, când plantele au cea mai mare nevoie de apă în zona de munte, vor fi la fel ca anul trecut. În zona montană, la peste 900 de metri altitudine, plantele au un ciclu de vegetație mai lung, faza de îmbobocire începe mai târziu, iar în lunile iulie și august plantele au nevoie de 40% din apa necesară întregului ciclu de vegetație“, avertizează președintele Asociației Agrorom Ro din Mureș.

Furajele reprezintă aproximativ 60% din prețul final al cărnii, așa că fermierii vor fi nevoiți să crească prețurile în acest an pentru a mai reduce din pierderi. De altfel, crescătorii de animale apreciază că în acest an vor fi scumpiri de circa 10% la toate sortimentele de carne – pui, vită, oaie, porc. Singurul sortiment ceva mai stabil cu privire la creșterile de prețuri este cel al cărnii de vită, pentru că oferta este mare.

Seceta a scăzut dramatic producţia de cereale anul trecut, așa încât prețul cerealelor s-a dublat. Dacă porumbul şi grâul s-au vândut cu peste 1 leu kilogramul, la furaje preţul a sărit de 740 de dolari/tonă. Cei mai afectați de aceste creșteri au fost crescătorii care lucrează în sistem industrial și care nu dispun de fânețe sau de suprafețe de teren proprii pe care să cultive cereale, fiind nevoiți, astfel, să ia toate furajele de pe piață.

Chiar dacă prețurile pentru fân și paie s-au mai redus în ultima vreme, au rămas totuși la cote ridicate. Potrivit ofertelor din piață, baloții de fân de 15 kilograme se vând cu 14-15 lei bucata, iar baloții de paie la 0,55 lei kilogramul, cu transportul inclus în preț.

România s-a confruntat anul trecut cu una dintre cele mai severe secete din ultimii 60 de ani. Temperaturile din luna iunie 2012 au înregistrat un nivel cu 3,7-5,1°C mai mari decât media naţională. Precipitaţiile au reprezentant doar 15-60% din medie, iar temperaturile solului au atins un nivel record. Zone întinse din țară s-au confruntat cu insuficienţă de apă, respectiv cu o reducere cu 5% în comparaţie cu mediile nivelelor minime de apă înregistrate în ultimii 32 de ani.

Marius ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Sibienii şi-au vândut oile eco la licitaţie

Cu exact o săptămână înainte de Paştele ortodox, oierii din judeţul Sibiu, împreună cu autorităţile locale, au organizat la Vurpăr a doua ediţie a expoziţiei de oi crescute ecologic cu vânzare prin licitaţie. A fost momentul oportun pentru vânzarea de miei, dar şi pentru prezentarea şi vânzarea celor mai valoroase exemplare de berbeci şi oi pentru prăsilă din rasele româneşti.

83 de capete adjudecate prin licitaţie

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, alături de Grupul de Producători din Regiunea Hârtibaciului „Eco Mioriţa“, Primăria Comunei Vurpăr, Consiliul Judeţean Sibiu şi Camera Agricolă a judeţului Sibiu au reunit în duminica Floriilor peste 20 de oieri dispuşi să-şi prezinte şi să-şi vândă o parte din animale în cadrul expoziţiei cu vânzare prin licitaţie. Aceştia au introdus în ţarcul de prezentare atât berbeci, oi, cât şi miei din rasele Carabaşă Sârbească, Ţigaie şi Ţurcană Românească, Carabaşă de Teleorman, Suffolk şi Lacaune. Înainte de a ajunge în faţa licitatorilor, animalele au fost examinate sanitar-veterinar şi le-au fost verificate documentele de însoţire. Cei prezenţi au avut ocazia să admire cele mai productive exemplare şi să evalueze aspectele reprezentative ale raselor. Dintr-un efectiv de peste 100 de ovine participante la licitaţie, 83 de capete şi-au găsit alţi stăpâni, fiind adjudecate de cei mai generoşi cumpărători.

Cel mai frumos berbec din rasa Ţurcană Românească, aparţinând domnului Cornel Dobrin din Vurpăr, membru al Asociaţiei „Eco Mioriţa“, s-a vândut cu 2.000 de lei, în timp ce confraţii acestuia aparţinând altor rase au fost vânduţi cu 1.400 lei. Unul dintre expozanţi, George Traian din Vurpăr, venit la licitaţie cu 12 oi şi 12 miei din rasa Ţigaie, se declară mulţumit de ceea ce a reuşit să vândă. „Am dat 1 oaie cu 600 de lei, 1 berbec cu 500 de lei şi 3 mieluţe cu câte 480 lei fiecare. Aş fi vrut să obţin mai mult pe ele, dar tot e bine“, a declarat George Traian.

Deşi unii dintre crescătorii de oi şi-ar fi dorit să plece cu buzunarele mai pline cu bani, în unele cazuri preţul de pornire a fost negociat în minus, vânzătorul fiind nevoit să dea animalul sub preţul cerut. Au fost şi cazuri în care oierii şi-au prezentat animalele în faţa licitatorilor, însă au anunţat că nu sunt dispuşi să le vândă, scopul prezenţei lor la expoziţie fiind prezentarea rasei, pentru ca doritorii să-i poată contacta în viitor, după înţărcarea mieilor.

Oi certificate ecologic şi crescute tradiţional

Evenimentul de la Vurpăr a fost dedicat în principal oilor crescute după tradiţia oieritului moştenit din moşi-strămoşi, pe plaiuri mioritice nepoluate.

După spusele organizatorilor, evenimentul a avut ca scop nu doar crearea unui spaţiu în care cererea să se întâlnească cu oferta, ci mai ales promovarea animalelor cu valoare biologică ridicată şi certificate ecologic. „Mă bucur că aceşti oameni minunaţi au înţeles rolul acestei expoziţii cu vânzare prin licitaţie, acela de a îmbunătăţi rasa de animale cumpărând exemplare cu valoare biologică ridicată. Expoziţia îşi va continua parcursul şi anul viitor, încercând să aducă cât mai mulţi crescători de ovine, nu doar certificate ecologic, ci şi crescute tradiţional“, a declarat Georgeta Purima, director al Camerei Agricole Sibiu.

Un rol important în astfel de acţiuni îl are şi Asociaţia „Eco Mioriţa“ care deţine un efectiv de 14.000 oi ecologice şi un număr de 36 de membri. „Animalele noastre sunt crescute cu fân, pe păşuni care nu au fost tratate cu erbicid, cu azot, iar porumbul este la fel, produs de noi, fără pesticide. Oaia, mielul sunt crescute natural, nu sunt forţate cu nimic“, a subliniat Florin Dragomir, preşedintele Asociaţiei „Eco Mioriţa“.

Pentru alţi fermieri veniţi în vizită la expoziţie a fost un prilej de a-şi cunoaşte mai bine breasla şi a face schimb de impresii şi experienţe. „Am venit să văd oferta de animale şi să cumpăr o Carabaşă. M-am informat destul de bine despre această rasă şi consider că poate ameliora rasele din zona noastră. Mă gândesc că o încrucişare dintre un berbec Carabaşă şi o Ţurcană ar da un produs care poate prelua foarte bine din rezistenţa rasei Ţurcane şi din productivitatea rasei Carabaşă. Eu am 220 de oi, majoritatea Ţurcane, şi vreau să fac nişte încrucişări să văd ce rezultate obţin“, a declarat unul dintre vizitatorii expoziţiei.

După încheierea licitaţiei, manifestarea a continuat în ritmuri de cântec şi voie bună, asigurate de Nelu Albu şi Mariana Anghel, doi rapsozi de muzică populară, pe parcursul unei alte expoziţii, de data aceasta cu produse tradiţionale şi ecologice realizate cu măiestrie de artizanii zonei Hârtibaciului.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Cele mai faine oi din Hunedoara

Am răspuns pozitiv invitaţiei de a vedea cele mai frumoase oi din Hunedoara şi am descoperit nu doar cele mai apreciate oi, ci şi o fascinantă poveste de viaţă a familiei Bodea, care de patru generaţii se ocupă doar de creşterea animalelor. Oieritul este viaţa lor, rostul lor, hrana şi satisfacţia acestor oameni. Nu au lucrat nicio zi pentru alţii, nu au datorii şi tot ce au obţinut în viaţă este mulţumită oilor pe care le cresc.

Plecând din comuna Boșorod, ultima localitate așezată la poalele Munților Șureanu, lăsăm în urmă asfaltul civilizației și pătrundem pe meleagurile străbunilor daci. Parcurgem 12 km pe un drum de pământ șerpuit, abrupt și alunecos, ca după ploaie, și punem la încercare toate încheieturile mașinii. Trecem de indicatorul ce îndrumă spre vestigiile antice ale cetății Piatra Roșie, parte a sistemului de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia, și ajungem pe platoul Luncani, a cărui deschidere și peisaj răsfață mintea obosită a oricărui orășean. Între munții Orăștiei și Retezat, pe platoul Luncani, aflat la vreo mie de metri altitudine, stă așezat în vatra dacică satul Târsa. Imaginea acestuia scăldată în liniștea munților, cu câteva case răzlețe înconjurate de mesteceni și turmele de oi păscând alene pe coama dealurilor, dezvăluie un decor magic, al cărui timp pulsează parcă după alte repere, ce te fac să simți vibrația ancestrală a dacilor. Un colț de lume care nu a fost atins de colectivizare, dar care cunoaște azi primele semne ale europenizării, semn că nu este chiar rupt de spectacolul colorat al lumii moderne. Autoturismele de teren cu motoare puternice, utilajele agricole salvează timp și ușurează de câțiva ani viața celor 200 de oameni care populează aceste meleaguri. Din primul moment ne-au întâmpinat mult premiatele țurcane ale domnului Gheorghe Bodea, masive, lățoase, care ne-au privit nepăsătoare doar un moment, pentru ca apoi să-și continue „siesta“. Am înțeles imediat ce anume le face demne de orice concurs de frumusețe. Capul negru cu breton blond, picioare subțiri dar puternice ce duc cojocul gros de lână fină dau aspectul grațios al rasei.

Vizita noastră a picat în momentul în care întreaga gospodărie era cuprinsă de febra fătărilor. Atât oile, cât și vaca, scroafa și cățelușa familiei aduceau pe lume o altă generație de suflete care să anime locul și viața stăpânilor. Deși vizibil preocupată de acest moment, familia Bodea și-a făcut timp să ne primească, să depene cu noi fragmente din lunga istorie a locului, a strămoșilor, a vieții alături de animale, lăsându-ne să întrezărim și o parte din planurile lor de viitor.

Cei mai valoroşi berbeci, 5.000 lei

Membrii familiei își împart zilnic atribuțiile, astfel încât să îngrijească și să întrețină bine cele 180 de oi, 2 vaci, 2 scroafe cu purcei, 1 cal, 1 măgar, 3 câini, 16 ha de fâneață și 20 ha de pășune. E toată avuția lor și sunt mândri de ceea ce gospodăresc. Nici nu e de mirare. Țurcana Bucălaie de Luncani, rasa omologată cu certificat de origine pe care o păstoresc, le-a adus numai satisfacții peste tot pe unde au prezentat-o, fiind premiată ani la rând cu locul I, atât la târgurile locale, cât și la renumita expoziție IndAgra de la București. „Pe vremuri aici nu au fost CAP-uri și s-a păstrat rasa autentică a zonei, crescută de străbuni. Se pretează foarte bine la transhumanță, au multă lână, fată câte 2 miei, dau mult lapte, sunt rezistente la boli, ușor de întreținut pentru că sunt blânde și parcă mai înțelegătoare“, spune domnul Gheorghe (tatăl). Faptul că deține certificat de origine la animale l-a ajutat să le valorifice mai bine. „Anul trecut, în perioada aprilie-septembrie, am vândut berbecuții cu 2.000 de lei, berbecii de montă cu 3.000-3.500 lei, iar mieluțele de 3-4 luni le-am vândut după înțărcare, cu 500-700 lei. Chiar acum am un berbec frumos pe care îl vând cu 5.000 lei. Și pot spune că nu am ce să vând, după cât e cererea. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, deja ne cunosc și dacă le-a mers bine cu rasa asta se întorc după câțiva ani și mai cumpără. Am cei mai frumoși berbeci din Europa“, mai adaugă domnul Gheorghe.

Vara se strâng 24 kg de brânză de la o oaie

Dacă vă întrebați ce se valorifică cel mai bine de la această rasă aflați că răspunsul oierului din Luncani a fost „cam tot“. În momentul vizitei noastre, familia Bodea avea 180 de oi, dintre care 120 oi mamă, de la care erau așteptați 115 miei, dacă nu mai mulți. După fătări strategia va fi următoarea: „O să-i cresc până în toamnă și, în funcție de câte mieluțe și câți miei vor fi, îmi opresc ce este mai bun și restul îi dau. Am o regulă, țin întotdeauna berbecul cel mai bun și mama cea mai bună, pentru că din cele mai bune exemplare am garanția că vor ieși produși cu talie mare, cu lână frumoasă și producție bună de lapte“, ne dezvăluie Bodea. Oierii își direcționează acțiunile în funcție de ceea ce vor să valorifice de la animale. În cazul familiei Bodea, anul acesta oile vor fi ținute pentru reproducție și în curând vor ajunge pe cele mai frumoase pășuni, aflate la 2.500 m altitudine în munții Retezat, pentru ca toamna să le coboare grase și sănătoase. Anii trecuți însă, imediat după încheierea fătărilor, oile erau „puse pe brânză“, adică erau mulse, iar din lapte se pregătea brânza, pe care o valorificau pentru a-și recupera cheltuielile cu iernatul. Doar se spune că „tot ciobanul are caș dulce de Paște, dacă nu, nu-i cioban“. Vara ciobanii „măsoară oile“, cum spun ei și, în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă animalul, proprietarii primesc o anumită cantitate de brânză. De obicei, producția de lapte depinde de modul de furajare, dar și de rasă. Țurcanele familiei Bodea au dat vara trecută câte 24 kg de brânză fiecare, din aprilie până în septembrie. Și aceasta pentru că, vorba domnului Gheorghe, „masa, rasa și ochiul stăpânului îngrașă animalul“. Totuși, oricât de performantă ar fi rasa, „au trecut vremurile când cu banii obținuți din lâna de pe 70 de oi tata ținea un om la cosit toată vara și reușea să plătească și ciobanii care stăteau cu oile la munte. Acum plătim pe vară 6.000 lei pentru un om care stă de pază la oi.“

Oieritul – viaţă aspră, cu multe peripeţii

Stilul de viață stă brăzdat pe chipul acestor oameni. Duc o viață simplă, sănătoasă, dar aspră și asta se vede pe obrajii rumeni, înroșiți de vânturile tăioase, ploile sau iernile aprige. Privită din afară, viața acestor suflete pare lipsită de griji, cuvântul stres neavând rezonanță în lumea lor. Însă realitatea confirmă o viață anevoioasă, presărată cu peripeții. „Iarna uneori ne cucerește, sunt ani în care zăpada ține din octombrie până în mai.“ Pentru școală sau alte urgențe locuitorii străbat păduri, dealuri, poteci anevoioase ca să ajungă la un mijloc de transport care să-i ducă la Boșorod sau în Călan. „Aici tot timpul trebuie să fii atent la animalele sălbatice. Lupii și urșii sunt protejați, nu ai voie să le faci rău, trebuie doar să te ferești. Într-o seară veneam spre casă cu oile și ursul era în urma turmei, după mine, să atace oile. Nu am pățit niciodată nimic, pentru că am doi câini buni, unul care știe să bată oile și să le adune și altul care simte ursul, lupul și apără turma. Am văzut urși destui, dar niciodată nu mi-a luat oaia. Dacă nu ești atent, dacă lași oile să scape după un dâmb, atunci atacă ursul. Cu lupul am pățit-o, dar cu ursul nu. Lupul stă la pândă, dacă ai ciopor (turmă) mare și nu le-ai supra­vegheat atent, face minciună la câine și imediat înhață oaia“, povestește oierul.

Familia, la trecut, prezent şi viitor

Cei cinci membri ai familiei Bodea întruchipează perfect trecutul, prezentul și viitorul. Bunicul Gheorghe, zis Sufletul, poreclă moștenită de la mama sa luată de suflet de o familie din zonă și care a păstorit și ea cândva oi, este, la cei 85 de ani, încă senin și luminos, aleargă după oi, vorbește puțin, dar cu tâlc și cosește cot la cot cu tinerii. Gheorghe, tatăl, este cel mai ancorat în prezentul tumultos plin de griji și probleme pe care îl înfruntă bărbătește, cum a făcut-o în toți cei 45 de ani de viață. Îi stă alături soția sa, Maria, și cei doi fii, Gheorghe și Ioan. Cel mic stă toată ziua printre animale și e nădejdea seniorilor, care speră să ducă ferma mai departe. Băiatul cel mare e fascinat de utilaje, „exact ce ne trebuie“, spune zâmbind cu înțeles tatăl, gândindu-se la planurile de viitor. Și-au propus ca de anul acesta să înmulțească oile și să mărească turma. Fiul cel mare a depus deja un proiect pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu care speră să obțină 40.000 euro din fonduri europene. Cu ei vrea să construiască un saivan, să refacă gardurile care țin închise animalele peste noapte și să cumpere un tractor. Privind retrospectiv, tatăl spune că „de când mă știu nu am întors banii cu lopata, dar întotdeauna am avut pe ce pune mâna, pentru că am și muncit“.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Oaia - istoric şi legendă

În cadrul dezvoltării creşterii animalelor domestice, ovinele prezintă o importanţă economică deosebită. De aceea, încă din cele mai îndepărtate timpuri, atenţia omului a fost atrasă către această specie, punând bazele unei tradiţionale îndeletniciri la multe popoare.

La noi, creşterea ovinelor reprezintă una dintre cele mai vechi şi importante ocupaţii, datând încă de la începuturile formării poporului nostru. Conformaţia geografică, suprafeţele întinse de păşuni bogate în vegetaţie, climatul temperat, precum şi interesul şi ataşamentul poporului român faţă de această specie au permis răspândirea ei pe întreg teritoriul ţării, de la munte la şes.

Asupra originii ovinelor opiniile sunt împărţite, deoarece specia a suferit de-a lungul timpului o serie de dislocări, amestecuri şi încrucişări întâmplătoare, la care ulterior se mai adaugă şi intervenţia omului. Din această cauză au apărut o diversitate de transformări somatice şi fiziologice şi ca urmare o diversitate de rase şi varietăţi de oi. Elementele care au stat la baza stabilirii strămoşilor din care au derivat rasele de oi domestice se referă la anumite caractere comune ca: forma şi mărimea cozii, forma şi mărimea coarnelor, însuşirile învelişului pilos, anumite particularităţi economice. În cele din urmă, în funcţie de caracteristicile acestor elemente, s-a tras concluzia că ovinele au origine polifiletică (provin din mai mulţi strămoşi diferiţi), respectiv în principal din Muflon, Arkar şi Argal. Speciile sălbatice care au afinitate reproductivă atât între ele cât şi cu actualele rase de ovine sunt reprezentate de: Muflon, Arkar, Argal şi Ovis montana. Pentru acest fapt s-a considerat că acestea sunt formele sălbatice, respectiv strămoşii raselor de oi domestice. În stare sălbatică, aceste forme mai trăiesc şi astăzi şi preferă de obicei regiunile muntoase până în zonele cu zăpadă perma­nentă, cu excepţia Ovis vignei Arkar, care preferă zonele de şes.

Odată cu trecerea omului de la îndeletnicirea de vânător la păstor, oile prinse au fost îmblânzite şi domesticite simultan, în mai multe locuri în scop utilitar, apoi folosite ca unitate de schimb în natură contra cerealelor sau altor produse.

Primul şi cel mai vechi centru de domesticire se presupune că a fost în sud-vestul Asiei, în actualul Irak şi în Turkmenistan. Aici a fost domesticit Arkarul, din care au derivat oile cu coadă lungă şi cele cu coadă groasă, care s-au răspândit apoi în Europa şi Asia. Al doilea centru se consideră sudul Europei, unde s-a domesticit Muflonul şi din care au derivat oile cu coadă scurtă, care, odată cu migraţia popoarelor, au ajuns în nordul Europei, locul lor în sud fiind luat de alte rase mai productive. Al treilea centru îl constituie Asia Centrală, unde s-a domesticit Argalul, din care au derivat oile cu fesă grasă răspândite în aceeaşi zonă geografică.

În mitologia populară, oaia este considerată un animal sfânt, căci cine se ocupă de creşterea oilor şi a albinelor va avea noroc la toate. Tot în popor se spune că atunci când nu vor mai fi oi şi albine va fi sfârşitul lumii. Sacralitatea acestui animal derivă din utilitatea lui: oaia oferă lapte şi, implicit, brânză, carne, lână şi piele. Ea hrăneşte şi îmbracă omul, îl „îndulceşte“ şi îl „încălzeşte“; în plus, pe lângă rostul alimentar şi vestimentar, oaia are şi o anumită eficienţă de natură agrară. În zonele deluroase şi de munte s-au crescut multe oi nu numai pentru avantaje economice, cât şi pentru gunoirea terenurilor arabile de pe înălţimi, lucru foarte important în zonele muntoase. O bună parte din terenurile în pantă trasate de răzoare înalte au fost menţinute în culturi, secole în şir, numai datorită unei astfel de gunoiri.

Fiind nu numai extrem de folositoare, dar şi foarte blândă, oaia a fost considerată ca o vietate pură, curată, de unde şi asocierea cu albina. Legendele o prezintă ca pe o creaţie divină: oile le-a făcut Dumnezeu şi umbla cu ele la păşunat cu fluierul. El era îndestulat şi tare fericit. Caprele le-a făcut dracul, cu picioare lungi-lungi, după care tot fugea şi trudea şi umbla necăjit cu cetera după ele. De altfel, oile se bucură întotdeauna de dragostea şi protecţia figurilor divine, Dumnezeu fiind nu numai creatorul lor, ci şi păstorul care le creşte şi le păzeşte de duşmani.

Credinţele şi imaginile străvechi legate de sacralitatea oii au generat unul dintre cele mai cunoscute motive ale literaturii folclorice: acela al „mioarei năzdrăvane“. Ea apare ca un „ajutor destoinic al ciobanului“, care conduce turma şi după care se iau, orbeşte, toate celelalte mioare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal aferente anului 2013, a anunţat joi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"APIA informează potenţialii beneficiari că în perioada 5 - 30 aprilie 2013 pot depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul 'Plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine'. De această primă pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale", se arată într-un comunicat al APIA, remis AGERPRES.
Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul APIA judeţean/local pe a cărui rază teritorială se află înregistrată exploataţia de ovine şi/sau caprine. 

Potrivit APIA, prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa agenţiei cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu. Pentru a primi plata pe cap de animal, beneficiarii trebuie să deţină un efectiv în exploataţie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei, iar efectivul pentru care se solicită prima trebui să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.

De asemenea, numărul de animale trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013, iar cererea urmează să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.

Asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, care vizează cererile solicitanţilor primei pe cap de animal, trebuie să fie afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional şi pot depune toate documente necesare la centrul judeţean al APIA sau al municipiului Bucureşti, în perioada 2 - 4 aprilie 2013. Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite. 

Controlul la faţa locului se desfăşoară în perioada 3 mai - 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă.

Sursa: AGERPRES

800.000 de mici fermieri riscă să dispară după eliminarea cotelor la lapte

În România sunt circa 800.000 de fermieri mici, cu 2-3 vaci, care ar putea dispărea de pe harta producătorilor de lapte, din 2015, dacă ar fi eliminate cotele de lapte, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

Pentru România este important sectorul zootehnic, cel al ovinelor şi bovinelor, spune Achim Irimescu, pentru că în actualul pachet financiar nu a fost prins în subvenţiile europene şi România risca să nu primească bani decât pe suprafaţă, nu şi pe animale. 

'De exemplu, dacă un fermier are o mie de vaci şi 50 de hectare de teren primea bani europeni doar pentru cele 50 de hectare. Ca să primească şi pentru animale erau două soluţii, una să facem conversia animalelor în dreptul de plata pe suprafaţă, dar ar fi crescut foarte mult suprafaţa echivalentă. Acum avem recunoscută de Comisia Europeană o suprafaţă de bază de 9,7 milioane hectare, faţă de 7 milioane hectare iniţial', spune Irimescu. 

Dacă cota de lapte dispare, din 2015 vine laptele din alte state membre şi pe fermierii cu 2-3 vaci îi omoară. Nu o să meargă Danone să alerge cu camionul să ia câte 10 litri de la unul şi de la altul, ci vine camionul la procesator cu lapte conform, adaugă secretarul de stat.

Vom avea şi în viitorul PNDR o măsură ca să încurajăm sectorul laptelui, spune Achim Irimescu. Acum avem în zonele defavorizate subvenţii speciale, care pot ajunge şi la 300 de euro pe cap de animal, dar ei au luat doar subvenţia, au zis mersi şi nu au făcut nimic. Sunt vreo 800.000 de beneficiari în situaţia asta, cu 2-3 vaci, adică 90% dintre ferme. Aceştia au cele mai mari şanse să dispară. Nu vor face concurenţă celor din afară, care vor veni cu lapte ieftin. Germanii au 10 tone pe cap de vacă, iar aceşti români produc cel mult 3 tone, în cel mai fericit caz. De exemplu, eu am luat din Germania lapte proaspăt, integral, netratat, la 58 de cenţi ambalat în cutie Tetra Pack, iar în România nu o să găsim niciodată sub un euro.

În fine, pe cota de zahăr, noi am cerut prelungirea până în 2019-2020, dar s-a acceptat până în 2017, spune Irimescu. Asta înseamnă că România are o cotă actuală de 104.000 tone de zahăr din sfeclă până în 2015. Prelungirea acestui sistem până în 2017 îmi oferă garanţia că nu omor cultivatorii de sfeclă de zahăr. Privind dintr-un anumit punct de vedere mă felicit că nu mai am cotă, după 2017, şi pot să produc cât vreau eu pentru consumul naţional de jumătate de milion de tone, dar restul este din procesarea zahărului brut importat sau zahăr rafinat.

Sursa: AGERPRES

 

Asociaţia Crescătorilor de Oi „Retezatul“ - Haţeg a strâns în 5 ani 200 de membri şi 20.000 de oi

Pavel Iovăneasă a terminat un liceu cu profil industrie alimentară, a urmat o facultate de management la stat, a condus o brutărie, este student la a doua facultate, cea de zootehnie, şi se ocupă full-time de ferma proprie, continuând tradiţia familiei de a creşte oi şi mergând mai departe cu crezul că „cine produce mâncare nu poate muri de foame“. În plus, este preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Oi „Retezatul“ – Haţeg, o gazdă extrem de ospitalieră cu cei care îi trec pragul şi un interlocutor foarte comunicativ când vine vorba de activitatea sa.

90% dintre oieri s-au asociat

Vizitând judeţul Hunedoara am ajuns şi pe plaiurile satului Valea Dâlji, comuna Râu de Mori, aflată la poalele munţilor Retezat, undeva la câţiva kilometri de intrarea în Parcul Naţional Retezat. Dacă până în 1990 pe aceste meleaguri existau peste 1.300 de oi, astăzi au mai rămas doar 400, toate ale domnului Pavel Iovăneasă, singurul oier din sat. Acest lucru nu îl descurajează, ba mai mult îl ambiţionează să continue meseria străbunilor, sperând că va fi un exemplu de urmat şi pentru alţi tineri din zonă.

Are oi de când se ştie, iar meseria îi este în sânge.

În 2007 şi-a propus înfiinţarea unei asociaţii şi în 2008 a şi reuşit. „La prima întâlnire în octombrie 2007, am fost 7 fermieri care am decis să pornim înfiinţarea asociaţiei. Dar, fiind campania de toamnă, nu am reuşit să ne mai întâlnim, motiv pentru care abia în ianuarie 2008 ne-am revăzut cei 7 şi alţi 6 crescători de animale, majoritatea tineri, şi am pus bazele asociaţiei, devenind membri fondatori. Astăzi asociaţia numără puţin peste 200 de membri, cu un efectiv de aproape 20.000 de animale“, îşi aminteşte Pavel Iovăneasă.

Asociaţia cuprinde toată depresiunea Haţegului, Valea Jiului, 90% din crescătorii de ovine din aceste zone şi câţiva crescători de pe zona Bradului, veniţi la asociaţie motivaţi de rezultatele acesteia. Fermele membrilor asociaţiei dispun de efective cu 50 până la 1.200 de oi. „Nu sunt foarte multe animale, pentru că în zonele submontane şi montane nu există posibilitatea de a ţine efective mari, dar am încercat ca prin această asociaţie să ne luptăm pentru drepturile crescătorilor montani şi ai zonelor defavorizate“, a spus Pavel Iovăneasă, preocupat de fătările care aveau loc chiar în momentul întâlnirii noastre.

Reuşitele asociaţiei

Întrebat despre ce a reuşit să facă asociaţia pentru oieri, într-o perioadă în care oamenii sunt încă sceptici când vine vorba să-şi unească interesele sub o singură „umbrelă“, domnul Pavel Iovăneasă a avut ce spune.

„În primul rând am făcut o promovare a oilor din zona noastră. Apoi, i-am ajutat pe crescători să intre în legătură cu furnizorii de crotalii. De regulă, stabilim câte crotalii sunt necesare, noi negociem cu furnizorii şi apoi aceştia le alocă direct fermierilor“, a declarat Pavel Iovăneasă. În felul acesta fermierii cumpără crotaliile la 4,53 lei/ bucata, adică la un preţ mai mic faţă de cel de listă. Discutând cu membrii asociaţiei, am aflat că problema nu este preţul cu care se vând crotaliile, ci adaosul comercial pe care şi-l pun medicii veterinari, pentru că există situaţii în care crescătorii ajung să plătească la medicul veterinar concesionar 10 lei, deci un preţ dublu faţă de preţul de listă de 5,02 lei/bucata. „Medicul vine, aplică crotalia şi percepe preţul lui pe manoperă, deşi ar fi normal să nu câştige nimic din tranzacţia crotaliilor, dar, cum noi trăim în România, mai sunt şi altfel de situaţii. Există zone în care relaţia cu medicul veterinar este foarte bună, dar sunt şi situaţii în care colaborarea este aproape imposibilă. Oamenii ştiu care este preţul de listă al crotaliilor, dar când ajung la medic şi li se cere un preţ dublu normal că ambele părţi sunt deranjate şi apar situaţiile conflictuale“, spun oierii. Cei mai mulţi dintre fermieri acceptă situaţia, preferând să nu se pună rău cu medicul veterinar pentru că depind de el.

Rasa Ţurcană domină zona Haţeg – Valea Jiului

Oile care animă superbele peisaje montane ale zonei Haţeg – Valea Jiului sunt din rasa Ţurcană, cu cele două varietăţi: Brează şi Oacheşă. Aceste rase s-au adaptat foarte bine condiţiilor de climă şi relief din aceste locuri. „Sunt oi mixte de carne şi lapte, cu o producţie bună mai ales la lapte. Spun asta ţinând cont de perioada de lactaţie datorată fătărilor. În cazul nostru, anul trecut, 65% dintre oi au avut câte doi miei. Anul trecut eu am muls oile din 3 martie, până în 27 octombrie. Sunt oi de talie mare, nu exagerat de bogate în lână, dar cu miei mari şi frumoşi. Am avut miei şi de 7 kg la fătare“, a menţionat preşedintele asociaţiei. Cele două varietăţi, Breaza şi Oacheşa, au cam aceleaşi caracteristici productive, singura diferenţă fiind configuraţia feţei. Puţine dintre oile membrilor asociaţiei sunt înscrise în registrul de control oficial, însă crescătorii îşi fac propria selecţie în ferme şi spun celor care vor să cumpere oi de prăsilă că „sunt oi care merg foarte bine la condiţiile de munte, la condiţiile de hrană din această zonă, oi care nu sunt prea pretenţioase.“

Stâna, parte a agroturismului zonal

Mieii şi brânza au întotdeauna cumpărători datorită fidelizării clienţilor, dar şi amplasării stânei, care atrage turiştii veniţi în Retezat, după cum recunoaşte chiar domnul Iovăneasă. Clienţii încearcă o dată şi apoi revin. În fiecare primăvară clienţii vin cu o săptămână înainte de Paşti şi comandă mielul pe care şi-l doresc. „Cei care au venit în primul an au venit şi în anii următori, aşa au început să consume şi brânză, caş sau urdă. Nu este o zonă bogată în sortimente de brânză, dar cele pe care le facem se vând. Ne-am gândit să diversificăm paleta de produse, însă trebuie mai întâi să învăţăm să facem şi altceva. Dar, atât timp cât nu avem stoc de brânză, nu ne legăm la cap dacă nu ne doare“, spune fermierul. „Personal beneficiez de o amplasare foarte bună. Stâna este într-o zonă turistică, undeva în marginea Parcului Naţional Retezat, unde există câteva zeci de cabane şi brânza o vindem turiştilor. Aceştia vin şi cer să vadă cum se mulg oile, cum se strecoară laptele, cum şi cu ce se încheagă. Întâi au vrut să miroasă, să guste şi apoi au cumpărat. În felul acesta oamenii fac o verificare exactă a produsului pe care îl consumă.

Un caz fericit de exploatare a păşunilor

Perseverenţa omului care luptă pentru promovarea şi creşterea efectivelor de oi nu s-a oprit la nivelul asocia­ţiei. „Am înscris asociaţia în Federaţia Oilor de Munte, la care sunt vicepreşedinte. Am luat această decizie pentru a obţine o forţă de reprezentare mai mare, dar şi pentru că această federaţie se luptă pentru zona montană, iar nouă ni se potrivea cel mai bine. Facem deplasări, uneori săptămânale, la Bucureşti, pentru a discuta cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în privinţa problemelor care ne frământă pe noi zi de zi, cum ar fi Legea pajiştilor“, spune Pavel Iovăneasă. Din fericire, în zona Haţegului 80% din pajişti au fost arendate către crescătorii de animale, datorită primarilor şi relaţiei care există între aceştia şi fermieri. „Sperăm să apară cât mai curând Legea pajiştilor aşa cum trebuie, astfel încât să ajute crescătorii de animale. Eu am 100 ha de păşune luate în arendă, lângă Parcul Naţional Retezat. Plătesc anual 70 lei/ha, dar preţul diferă de la primărie la primărie, în funcţie de cum vede primarul lucrurile. Pot spune că sunt privilegiat pentru că edilul nostru este zootehnist de meserie şi înţelege situaţia.“

Întrebat cum priveşte viitorul, Pavel Iovăneasă merge mai departe „cu nădejde şi speranţă, mai ales dacă Dumnezeu se va îndura de noi să ne dea şi ceva ploaie, altfel va fi o problemă. Totuşi, până acum… semne bune anul are!“, a conchis Pavel Iovăneasă.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Râia la ovine, caprine şi bovine - o boală păguboasă!

Râia sau scabia este o boală parazitară a pielii care apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţii de igienă şi alimentaţie necorespunzătoare. Agenţii etiologici ai bolii sunt mai multe specii de paraziţi din familia Sarcoptidae, care se localizează în diferite regiuni ale corpului, producând leziuni specifice. Boala produce pierderi economice însemnate, constând în scăderea producţiilor de lapte, carne şi lână. La ovine şi caprine se întâlnesc următoarele tipuri de râie: sarcoptică, psoroptică, corioptică, uneori asociate între ele.

Râia sarcoptică sau râia capului se caracterizează prin apariţia unor cruste foarte groase, de culoare alb-cenuşie, cu aspect văros, în regiunea capului, în jurul buzelor şi ochilor. Această formă de râie este rară la oaie, în schimb la capră este mai des întâlnită, fiind generalizată la cap, torace, abdomen, mamele şi membre.

Râia psoroptică sau râia corpului este cea mai frecventă şi severă scabie întâlnită la oaie, deoarece apare pe regiunea superioară a spetei, pe regiunea dorsală, gât, părţile laterale ale toracelui, generalizându-se cu repeziciune pe întreg corpul. Boala apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţiile unei igiene necorespunzătoare, fiind influenţată de o alimentaţie carenţată sau de prezenţa altor boli.

Contaminarea se face fie prin contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave, fie indirect cu diferite obiecte parazitate (ustensile din grajd, aşternut etc.).

Din punct de vedere clinic, această râie provoacă prurit (mâncărimi), căderea lânii în smocuri mai întâi pe anumite zone ale corpului, apoi se întinde pe toată suprafaţa lui. Pe piele se observă mici noduli, vezicule şi cruste, iar în râia generalizată animalele pot prezenta şi unele complicaţii (pulmonare, carenţiale etc.).

La capre, râia psoroptică se localizează la ureche, determinând cruste abundente, de culoare brună, urât mirositoare, prurit, otite etc.

Râia corioptică sau râia picioarelor are o frecvenţă mai redusă şi se localizează mai mult pe părţile inferioare ale membrelor posterioare, sub forma unor papule (mici noduli) pruriginoase.

La bovine evoluează aceleaşi tipuri de râie ca şi la ovine şi caprine, râia corioptică fiind însă forma cea mai gravă. Paraziţii se localizează la baza cozii, în fosa anală, pe crupă, pe întreg trenul posterior. Aceasta se caracterizează prin prurit intens, depilaţii şi cruste groase. Pielea animalului se îngroaşă şi formează falduri, pe care apar crăpături sângerânde, care se pot infecta.

Diagnosticul prezumptiv al acestor parazitoze se pune pe baza semnelor clinice şi este confirmat prin examene de laborator.

Profilaxie şi tratament

Pe lângă măsurile de igienă privind adăpostirea corespunzătoare a animalelor şi o alimentaţie echilibrată, se instituie un tratament al întregului efectiv de animale cu ROMIVERMECTIN 1% şi ROMAVERMECTIN B1 1% PLUS şi soluţii de uz extern ca ROMPARASECT 5%. Pentru întărirea rezistenţei organismului este foarte importantă vitaminoterapia cu MULTIVITAROM, VITAMINA AD3E, VITAMINA B1-B6, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, precum și administrarea blocurilor pentru lins.

Pentru a feri animalele de noi recontaminări, concomitent cu deparazitarea animalelor, este obligatoriu să se facă igienizarea adăposturilor şi a ustensilelor din fermă, prin dezinfecţia cu DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC, precum şi prin deparazitarea acestora cu ROMPARASECT 5%.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Merinos de Palas, de ani buni în estul ţării

Oaia Merinos de Palas, linia de carne, este rezultatul muncii reprezentanţilor Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea ovinelor şi caprinelor (ICDCOC) Palas. Ea a fost creată în cadrul institutului, fiind omologată ca rasă în anul 1960, iar astăzi poate fi considerată cea mai performantă rasă de oi din România, fiind competitivă pe plan internaţional cu rase de tip Merinos. Nu degeaba crescătorii de ovine din judeţul Constanţa mizează de ani buni pe această rasă.

Ile de France a sporit productivitatea rasei

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP

Răsfugul alb şi răsfugul negru, două boli infectocontagioase grave ale oilor şi caprelor

Cele două boli prezente pe tot globul, inclusiv în ţara noastră, provoacă pagube economice însemnate la oi şi capre, atât prin mortalitate, cât şi prin afectarea producţiei de lapte.

AGALAXIA CONTAGIOASĂ A OILOR ȘI CAPRELOR, numită popular „răsfugul alb“, este o boală infectocontagioasă la care sunt sensibile, de obicei, femelele în lactație, dar se pot îmbolnăvi și femelele sterpe, masculii, precum și tineretul. Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma agalactiae, cu rezistență redusă în mediul exterior, dar care poate să rămână în stare latentă în glanda mamară un timp îndelungat.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Viorica CHIURCIU - Medic veterinar,
Doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Oaia cu cap negru de Teleorman cucereşte şi alte judeţe

Carabaşa oltenească, conservată, selecţionată, ameliorată ca rasă timp de peste 10 ani de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Teleorman şi omologată ca Oaia cu cap negru de Teleorman, a devenit astăzi un fel de „miss oiţa de la ţară“, admirată şi dorită de toţi crescătorii care mizează pe animalele pentru lapte şi reproducţie.

Munca şi dăruirea nasc întotdeauna performanţă

Oaia cu cap negru de Teleorman, ale cărei performanţe sunt azi atât de lăudate, are în spate multă muncă, pasiune şi dăruire. Am întâlnit-o pe doamna Ruxandra Joiţoiu (foto), preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de ovine şi caprine din Teleorman, care de-o viaţă îşi pune toată pasiunea în munca de conservare şi ameliorare a raselor autohtone de oi.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Băla de Bistriţa, o Ţurcană îmbunătăţită

Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei judeţene a crescătorilor montani de ovine „Dealul Negru“ din Bistriţa-Năsăud, lucrează din anul 1984 la ameliorarea unei subvarietăţi a rasei de oi Ţurcană, cunoscută sub numele de Băla de Bistriţa. N-a făcut acest lucru de unul singur, ci alături de alţi crescători de animale şi specialişti în domeniu. Unii au abandonat  proiec­tul, alţii i-au rămas fideli chiar şi astăzi, în ultima categorie înscriindu-se şi fermierul Turculeţ.

Ca o curiozitate, acesta nu este zootehnist, având o cu totul altă profesie de bază, în domeniul construcţiei de drumuri, şi nici nu creşte un efectiv numeros, ci doar 60-70 de capete, folosite mai ales în scop ameliorativ.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS