Ardelean Nicolae Răzvan din localitatea Sânnicolau Român, județul Bihor, deține un efectiv de 670 de ovine din rasa Țurcană și spune că în calitatea de tânăr crescător întâmpină multe dificultăți

„La noi oieritul este moștenire de familie. După absolvirea liceului, tata mi-a dat 150 de oi pe care le-am înmulțit și le-am prăsit după posibilități. Au trecut de atunci 10 ani, dar, dacă ar fi să o iau iar de la început, nu cred că aș mai face-o.“

A optat pentru rasa Țurcană datorită calităților ei mult superioare altor rase, mai ales în ceea ce privește rezistența la clima din România. Este o rasă despre care spune că îți dă după cum îi dai, de aceea trebuie să existe un sistem de furajare strict care să fie respectat zi de zi, adaugă tânărul crescător bihorean.

„După încheierea perioadei de pășunat încep cu o rație zilnică de cereale (porumb, orz, triticale), care crește până ajunge la o rație de 1-1,5 kg pe zi și o masă de fân sau lucernă. După fătare, oile trec la două mese de lucernă pe zi, iar perioada de furajare este de aproximativ 120-140 de zile, în funcție de venirea primăverii.“

Problema cea mai mare pentru crescătorii de ovine este că nu există o piață sigură, mărturisește Ardelean Nicolae Răzvan.

„Noi facem investiția de pe un an pe altul, știm cât investim, dar nu știm dacă o să ne scoatem investiția și aici nu mă refer la pierderi naturale, care sunt inevitabile, mă refer la piața de desfacere a produselor, în special mielul și telemeaua. Prețurile variază de la o zi la alta, ceea ce a dus la lichidarea multor ferme de oi. Cel mai bun exemplu pentru noi a fost anul 2022, când în primăvară am început cu un preț cât de cât bun, de 19-20 lei / kg pentru miei în viu, dar oferta aceasta nu a ținut foarte mult; imediat după perioada Sărbătorilor Pascale, prețul a început să scadă, ajungând în luna iunie la 11 lei/kg în viu și chiar mai puțin în unele cazuri. Am fost printre puținii care au dat o parte din miei în luna aprilie cu prețul de 19 lei/kg, la o medie de 28 de kg.“

Toate s-au scumpit considerabil anul trecut: kilogramul de porumb era 1 leu, iar anul acesta este 1,5 lei/kg, adaugă crescătorul.

„În 2022 ne-am scos investiția și atât. Problema cea mai mare este de acum înainte, dacă prețul mieilor nu ajunge la 18-20 de lei/kg, o să vă zic sigur că nu mai putem rezista pentru că, indiferent de toată dragostea și moștenirea de tradiție, până la urmă este o afacere și nu poți face o afacere în care pierzi doi, trei ani la rând.“

 Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) este singurul sprijin considerabil, dar și acesta, spune crescătorul, îl împarte în mare cu registrele genealogice. „Ajutoarele Naționale Tranzitorii pentru sectorul vegetal și zootehnie (ANTZ) sunt nesemnificative, iar pentru pășuni am ajuns să plătim chiria pe hectar mai mult decât este subvenția, fiind doar un filtru prin care primăriile încasează subvențiile pe pășuni.“

În momentul de față, ca tânăr fermier, acesta spune că nu are curaj să-i îndrume pe cei care se gândesc la o afacere în acest sector.


„Viitorul nu știu ce o să ne rezerve, dar, dacă piața nu se mișcă în cel mai scurt timp, cred că eu unul nu o să mai pot rezista, o să renunț la tot ceea ce înseamnă tradiție și o să mă orientez spre altceva.“


„Subvențiile sunt cum sunt, dar nu acoperă nici 10% din costurile de întreținere.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Loredana-Iuliana Vieriu are 19 ani și a crescut printre oi. În timpul săptămânii urmează cursurile și laboratoarele facultății mult visate din Iași, respectiv Facultatea de Agricultură, specializarea Inginerie și managementul afacerilor agricole, unde se străduiește să ia note cât mai mari pentru că dorește să devină inginer agronom. În timpul săptămânii merge la facultate, iar week-end de week-end tânăra se întoarce la stână, locul în care își ajută părinții, în localitatea Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava.

Dezvoltarea stânei Vieriu este jobul său de acasă și are pe mână o turmă de oi, rasa Țurcană bucălaie, cunoscută sub numele de „Regina Munților“.

Tânăra provine dintr-o familie în care oieritul este o adevărată tradiție de mai bine de patru generații. Dacă multe studente abia așteaptă week-endul să se relaxeze și să iasă cu prietenii, pentru Loredana sfârșitul de săptămână înseamnă muncă, multă muncă.

„Stâna nu este doar locul în care îmi ajut părinții, stâna e acasă. Locul în care am copilărit, am crescut, am râs, dar am și plâns. La noi în familie creșterea ovinelor este din generație în generație. Am început de la un efectiv mic de animale și, cum ar spune un cioban adevărat, am ajuns la numărul dorit. Ne mândrim să avem oi din rasa Țurcană bucălaie. Recomand tinerilor să-și ajute părinții la orice pas, să nu-i lase atunci când au cea mai mare nevoie, să nu uite de unde au plecat și cei care continuă tradiția oieritului să o facă din pasiune. Nu doar pe hârtie. În viitor vreau să profesez ca inginer agronom și să-mi ajut părinții în dezvoltarea stânei Vieriu“, ne povestește Loredana-Iuliana Vieriu.

Beatrice Alexandra MODIGA+

„Schema de ajutor sprijină realizarea de investiţii în înfiinţarea de stâne în zona montană(...) în vederea prelucrării laptelui şi obţinerea produselor derivate din acesta într-un spaţiu amenajat corespunzător, adăposturi pentru animale şi pentru crescătorii de animale. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului, permisă pe acest tip de investiţie, este de 300.000 lei, din care 50% reprezintă ajutor de stat şi 50% reprezintă cofinanţarea beneficiarului“, se menţionează în proiectul preluat de Agerpres. Astfel, în situaţia în care există beneficiari care depun proiecte a căror valoare totală maximă eligibilă depăşeşte valoarea totală prevăzută, atunci diferenţa se suportă integral de către beneficiar. Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie crescători de animale conform art. 1 din Legea nr. 332/2018 cu modificările şi completările ulterioare; să îşi desfăşoare activitatea în zona montană; să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului investiţiile precizate, să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014-2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile legate de investiţiile prevăzute în document.

Cheltuieli eligibile

Printre cheltuielile eligibile se află cele legate de construcţia stânelor montane şi cele pentru achiziţionarea terenurilor, dar numai în limita a maximum 10% din totalul costurilor eligibile aferente construcţiei stânei montane; cheltuieli generate de achiziţia sau cumpărarea prin leasing de utilaje, echipamente şi mijloace de transport, în limita valorii de piaţă a activelor, specializate în funcţie de tipul investiţiei; cheltuieli generale legate în mod direct de construcţia stânelor montane şi cele pentru pentru achiziţionarea terenurilor în limita a maximum 7% din valoarea acestora, cum ar fi cheltuieli cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de fezabilitate, studii geotehnice, studii topografice, studii de mediu, proiecte de construcţie, servicii de arhitectură, consultanţă şi autorizaţii.

Termenul final până la care se aplică schema de ajutor este 31 decembrie 2022, iar plăţile aferente Programului vor fi efectuate până la data de 29 decembrie 2023.

Tipurile de produse care se obţin prin realizarea investiţiilor prevăzute în proiectul de act normativ sunt: lapte, lapte complet netratat şi laptele parţial sau integral degresat; smântână; lapte acru, lapte şi smântână covăsite, iaurt, chefir şi alte sortimente de lapte şi smântână fermentate sau acrite; zerul; produsele pe bază de componente naturale ale laptelui, nedenumite şi necuprinse în altă parte; untul şi alte grăsimi provenind din lapte, cremă din lapte tartinabilă; brânză şi caş.

(I.B.)

Federația Oierilor de Munte din România intenționează să propună ca transhumanța să intre în patrimoniul mondial UNESCO. Eugen Gonțea, președintele Federației, ne-a declarat că intenționează să înceapă demersurile pentru ca oieritul tradițional să fie recunoscut ca parte a patrimoniului cultural și etnografic universal.

Transhumanța și păstoritul tradițional se mai practică încă la acest început de secol XXI. Am urmărit acest obicei străvechi al oierilor care a inspirat Miorița, dar și Baltagul lui Sadoveanu, dintr-o justificată curiozitate de reporter. M-am aflat alături de o familie de oieri din județul Alba în trei anotimpuri, de la plecarea în transhumanță, primăvara, apoi spre vârfurile Munților Șureanu, unde turmele au stat toată vara și înapoi, acasă, la început de toamnă...

Miez de primăvară la poalele Munţilor Şureanu. În Purcăreţi, sat de ciobani, astăzi este o zi importantă. Bărbaţii pleacă cu oile la munte, în transhumanţă. Mâine cătunul va fi aproape pustiu. Rămân acasă doar copiii cei mici, bătrânii şi femeile mai puţin vrednice care nu se încumetă să-şi petreacă vara în munţi.

De la ora şase dimineaţa în ograda lui Gheoghe Cândea este agitaţie mare. Toată lumea s-a trezit în zori. Se mulg oile, care peste un ceas trebuie să plece. Astăzi vor urca doar 20 de kilometri, până pe vârful Recea. Aici turmele vor rămâne până la începutul lunii iunie, apoi vor ajunge tot mai sus, pe Măgura Șureanului.   

Se pregătesc desagii cu merinde şi lucrurile trebuincioase pentru şederea cea lungă de peste vară. Câţiva vecini au plecat imediat după răsăritul soarelui. Drumul e lung şi greu....

Mulsul oilor s-a isprăvit. Se strecoară laptele, turma este pregătită de drum. Gheorghe nu va merge cu oile. Va pleca cu tractorul încărcat cu merindele care, pe vremuri, erau duse cu măgarii sau cu caii. Va scuti şi porcii de drumul anevoios spre munte și îi va lua în tractor.

Turmele ciobanilor de la Purcăreţi au plecat. Deseară vor ajunge sus, la Recea. Un drum greu, pe potecile înglodate de ploile care curg mocăneşte de câteva zile, în ţinutul mocanilor.

Sus, pe vârful Recea, au sosit primele turme de la Purcăreţi şi din satele vecine. Cu timpul aici, la 1.300 de metri, s-a ridicat un adevărat sat. Fiecare cioban şi-a adus cele de trebuinţă. Este a doua lor casă. Oile lui Gheorghe Cândea nu au ajuns încă. Le aşteaptă toată familia care s-a strâns în căsuţa de pe munte.

Mihai este unul dintre cei şapte copii ai lui Gheorghe. Are 13 ani. Ca toţi ceilalţi elevi din Purcăreţi a terminat şcoala pe 15 mai şi o va începe după ce se va întoarce acasă, pe 1 octombrie. Îi place aici și va păzi sterpele până la toamnă. „Vreau să mă fac cioban, ca tata...“, zice copilul cu hotărâre, mângâind un câine blănos de la stână. Creșterea oilor este o moștenire de generații în familie.

Tatăl lui Gheorghe, Aurel Cândea, a fost și el cioban din tată în fiu. A prins  vremuri mai bune, dar şi mai grele prin Munţii Sureanu sau, mai departe, pe culmile Făgăraşului. „Pe vremuri mergeam câte două trei-zile până să ne așezăm stâna, ajungeam până departe, spre Banat. Duceam și câte douăzeci de kilograme în spate...Acu’ au cam dispărut ciobanii adevărați...“, își aduce aminte nea Ion.

Transhumanţa nu le sperie pe nevestele mocanilor. Băciţa Anuţa Cândea, soţia lui Ion, va avea grijă ca pe timpul verii la stână să nu lipsească nimic şi toate să se întâmple aşa cum sunt regulile din vechime pentru că ciobanii din Purcăreţi urmează același ritual, de sute de ani. Dar acum pe vârful Recea au apărut şi semnele veacului XXI. Maşinile de teren, tractoarele şi panourile solare.

La Recea negurile se ridică spre zarea plumburie. Peste trei săptămâni şi turmele vor ajunge mai aproape pe vârful Măgurii Șureanului. Mai aproape de cer...

La Măgura, spre piscurile munților, turmele vor rămâne până la toamnă. Chiar în miez de vară vremea este câinoasă și rece. Băieții lui Gheorghe Cândea sunt plecați cu sterpele la pășune. La stână a rămas doar Anuța, băcița, care pregătește prânzul. „Mulg oile, vacile, fac brânza, fac mâncare, curățenie, tot ce trebuie...“, zice bunica băieților care s-au întos uzi, obosiți și înfrigurați de la pășune. Mezinul Ionică abia a împlinit 10 ani și a uitat de jocurile copilăriei. „Nu prea avem timp să ne jucăm, avem treabă, ne sculăm, ne spălăm, mâncăm, mergem cu animalele și apoi vine noaptea“, spune Ionică despre programul aproape milităresc de la stână.

Se apropie seara. Oile au intrat în strungă și rumegă nepăsătoare. Un cățel se încălzește pe cenușa caldă unde a fost pregătită mâncarea. Negurile groase se ridică peste Măgură, semn că va ploua și mâine. Copiii s-au dus la culcare. Mâine o vor lua de la capăt. Aici, la stână, toate zilele sunt la fel, de sute de ani....

Mijloc de septembrie. Turmele lui Gheorghe Cândea s-au întors acasă, dar treaba nu s-a sfârșit. Se adună fânul de pe câmp, copiii se duc la școală. Au început școala cu două săptămâni mai târziu decât ceilalți pentru că abia au coborât de la munte. Acum Gheorghe își poate face socotelile. „Nu a fost un an chiar atât de rău, au fost alții mai răi ca ăsta, dar au fost și mai buni, pot să spun că sunt destul de mulțumit...“ Baciul Aurel, cel care a umblat pe jos mii de kilometri în transhumanță cu oile, crede că „acum trăim vremuri ciudate, dispar obiceiurile cele vechi, nu mai găsești ciobani, toate-s pe dos!“

Încet, încet se duc toți ciobanii care umblau cu turmele până pe streașina Carpaților, care se luptau cu urșii și cu lupii și care doineau strașnic din frunză ori din caval. „Se duc toți“, zice baciul Aurel, „așa cum se duce Soarele spre apus...“

Vasile Braic

La sfârșitul lunii februarie a.c, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis (ACOC) Botoșani a organizat la Stațiunea de Cercetare Popăuți o întrunire la care au participat zeci de crescători de oi din rasa Karakul de Botoșani. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a le oferi fermierilor botoșăneni informații cu privire la activitatea asociației în anul precedent și pentru a le prezenta măsurile care vor intra în vigoare în următoarea perioadă. Potrivit președintelui Asociației Moldoovis, intenția este de a dubla numărul fermierilor care beneficiază de Sprijinul Cuplat Zootehnic și de a fi cât mai multe ferme dezvoltate în județul Botoșani.

Oaia Karakul, una cu totul specială în opinia unui reputat profesor

Evenimentul a început cu o intervenție a prodecanului Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași.

„Pe linie profesională vă pot spune multe, însă probabil că mulți dintre cei prezenți așteaptă răspunsuri de la domnii de la APIA pentru că acolo sunt banii care susțin sectorul, însă ceea ce vă pot spune este că întotdeauna cel care face o treabă de calitate, care respectă anumite reguli, care aplică măsurile în baza cărora se pot accesa acele fonduri are șanse mari de reușită“, prof. univ. dr. Constantin Pascal.

Profesorul universitar a adăugat totodată că oaia Karakul este una specială pentru că necesită alt regim alimentar și alte preocupări în activitatea de reproducție și, de asemenea, „atenție în toate fazele de creștere a mieilor“.

Investiții făcute în 2021

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, le-a vorbit fermierilor despre activitatea acestei asociații în anul 2021.

„La începutul anului am achiziționat cele patru rulote; efortul este făcut de Asociația Moldoovis în ideea de a vă valorifica dumneavoastră produsele. În lunile martie, aprilie, mai ne-am ocupat de campania de bonitare a mieilor Karakul de Botoșani. În luna aprilie am organizat acea piață mobilă, am făcut deschiderea în Piața Centrală, după care rulotele au fost amplasate în diferite puncte din cartiere. În iunie, iulie, august am finalizat introducerea datelor în baza de date a asociației în ceea ce privește însușirile calitative la mieii Karakul. În luna septembrie au fost verificați în teren berbecii în vederea autorizării la montă și a eliminării acelor neconformități care existau. În octombrie, noiembrie și decembrie au fost lucrări la nivel restrâns din cauza pandemiei. Toate întâlnirile noastre s-au desfășurat online“, le-a spus Ionică Nechifor fermierilor prezenți.

Aproape 800.000 lei în contul asociației

Oi rasa Karakul

Asociația Moldoovis nu are nicio problemă din punct de vedere financiar. Ba din contră, în contul asociației sunt aproape 800.000 de lei.

„În anul 2021 Ministerul Agriculturii nu a mai suportat 85% din activitatea desfășurată de noi. Datorită unui management sănătos, am avut suficienți bani în cont pentru a nu periclita activitatea asociației. Veniturile din prestările de servicii în registrul genealogic, certificatul de origine masculi, controlul producției de pielicele, au fost de 687.094 lei. Venituri din alte activități, despăgubiri încasate, vânzări crotalii – 27.384 lei. Total venituri – 715.759 lei, din care subvenții primite 459.312 lei. În contul asociației avem la ora actuală 792.600 lei. Ne menținem bine și putem funcționa în continuare“, a spus Ionică Nechifor.

Ulterior, dr. Marian Florea le-a vorbit fermierilor despre pregătirea activității de apreciere a mieilor Karakul de Botoșani, campanie 2021-2022. Totodată, au fost discuții despre piața mobilă și despre organizarea târgului expozițional de miei, pielicele și produse tradiționale. În plus, fermierii au primit informații despre Planul Național Strategic 2023-2027, despre Sprijinul Cuplat Zootehnic și despre noua măsură „Bunăstarea la ovine prin ecoscheme“.

În ultima perioadă, Asociația Moldoovis a organizat cursuri de specializare pentru bonitori, iar Ionică Nechifor le-a cerut fermierilor să-i sprijine pe acești tineri și speră ca numărul beneficiarilor Sprijinului Cuplat Zootehnic să ajungă la 100.000.

Beatrice Alexandra MODIGA

Tot mai mulți tineri se declară interesați de înființarea unor afaceri de familie, vor să facă investiții care să le aducă profit și o parte dintre ei se orientează către achiziționarea de animale. În zootehnie creșterea ovinelor este rentabilă deoarece costurile întreținerii unui animal nu sunt foarte mari, iar produsele de la oi se pot valorifica integral. Mai jos prezentăm poveștile a doi tineri care cred în acest sector și care, cu siguranță, vă vor convinge că o astfel de fermă este alegerea potrivită.

Investiție de 100.000 de euro

Tânărul Alin Medelea, în vârstă de 21 de ani, din Boș, județul Hunedoara, a început în 2012 împreună cu familia să crească oi. A pornit cu un efectiv de 40 de oi și acum a ajuns să dețină cca 250 de oi din rasa Brează. „Sunt un tânăr care încearcă să atingă performanța cu rasa Țurcană Brează. Totul a început în urmă cu 12 ani, când am început să creștem această rasă. Este o tradiție de familie. Țurcana Brează este o rasă foarte productivă de lapte, dar și de carne și este deosebită prin frumusețea ei. În ceea ce privește furajarea, hrănim oile cu porumb, 1 kg pe cap de animal, lucernă și alte furaje. Investiția noastră este de aproximativ 100.000 de euro. Produsele le distribuim direct din stână. Lâna o dăm pe un preț de nimic samsarilor. Eu îi sfătuiesc pe toți tinerii să încerce o afacere în zootehnie pentru că este activitate de viitor. Planul meu este să accesez fonduri europene pentru a-mi extinde ferma, mai ales că peste 5 sau 10 ani o văd la un alt nivel de performanță“, specifică tânărul crescător hunedorean, Alin Medelea.

Zona de munte, mai puțin favorabilă oieritului

Un alt exemplu de tânăr crescător care crede în viitorul fermelor de ovine este Emil Luha, din localitatea Ampoița, comuna Meteș, județul Alba. „De mic copil mă ocup de așa ceva pentru că mi-au fost dragi mioarele. Am pornit de la 6 oi pe care le-am crescut din plăcere, iar prin anul 2000 am ajuns la un efectiv de aproximativ 300 de capete. Este un efectiv destul de mic deoarece suntem într-o zonă de munte și nu ne prea permite terenul să ținem mai multe animale. Rasa pe care o cresc, Bucălaie, este foarte rezistentă și adaptată la zona noastră de munte. Oile din această rasă au statură medie, capul negru, au lâna foarte frumoasă și lungă.

În ceea ce privește hrana, le dăm porumb, aproximativ 1 kg pe cap de animal, iar fân și lucernă la discreție. Majoritatea mieilor îi ținem pentru reproducție, în mare parte, dar o parte din ei îi vindem samsarilor. Lâna, din păcate, este foarte ieftină și preferăm să îi dăm foc. Sfatul meu pentru cei care vor să investească în acest sector este să facă acest lucru doar dacă le place zootehnia. Sperăm ca statul român să susțină mai mult fermierii și agricultorii în România. Dacă nu, vom putea fi considerați pe cale de dispariție“, susține Emil Luha, crescător de ovine din județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Gospodăria țărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperativele agricole, odată cu intrarea în vigoare a recentei Legi nr. 6 din 5 ianuarie 2022. Potrivit acesteia, dimensiunile maxime obligatorii ale gospodăriei țărănești pentru sectorul zootehnic, la ovine, este de până la 300 de capete, un efectiv de animale care desemnează mai mult o fermă de subzistență a secolului nostru. Din păcate, realitatea este alta, crescătorii merg pe cont propriu pentru că fermele lor de ovine sunt  moștenire de familie. Șanse de a vedea cu alții ochii asocierea în cooperativele agricole nu prea par să fie, mai ales atât timp cât acest domeniu se confruntă cu mari probleme.

Ramona și Dorin Cîndroi, mici producători din satul Mărtinești, județul Hunedoara, speră la un viitor mai bun cu ferma lor mixtă. „Am mărit numărul animalelor de la an la an și avem un efectiv de 300 de oi din rasa Țurcană, majoritatea Oacheșe și Breze, vaci, porci, păsări de curte, măgari. Mieii i-am dat în ultimii ani la export. Și produsele lactate ajung în piața agroalimentară din Orăștie (telemea, caș, urdă din lapte de vacă și de oaie). Cu furajarea ne descurcăm destul de bine. Cu tractorul pe care îl avem facem nutrețul (cosit, greblat, balotat). Celor care vor să înceapă o astfel de afacere le spun să nu pună pe primul loc interesul financiar deoarece câștigul este în raport cu cheltuiala. Sperăm un viitor mai bun, să putem înmulți animalele și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne ușurăm munca. Să ne creăm condiții mai bune și să ne dezvoltăm cât de mult putem. Deocamdată suntem mici producători“, adaugă hunedoreanca.

Mihai Hapiuc, din Slobozia Sucevei, județul Suceava, are o fermă de familie moștenită de la tată și spune că ar renunța cu greu la Țurcanele sale. „Ne ocupăm cu creșterea oilor din anul 1997, când aveam 20 de exemplare. Treptat am ajuns la 500 de oi Țurcane, o rasă care s-a adaptat bine climei din zona Moldovei. Furajarea constă în fân și cereale. Cred că o investiție pentru un efectiv de 100 de capete ar costa în jur 40.000 de lei. Produsele le vindem în piețele din județ, iar lâna o folosim ca izolator la saivane. Îi sfătuiesc pe toți cei care vor să se apuce de creștere oilor să o facă încrezători deoarece acest domeniu îți aduce numai beneficii. Pe viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, vrem să ajungem la 1.000 capete“, mărturisește suceveanul.


Gospodăria țărănească trebuie înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor – SNIA ca fiind deținută de persoane fizice, neînregistrate la oficiul registrului comerțului. Aceasta îndeplinește condiții minime de biosecuritate, nu se înregistrează sanitar-veterinar și comercializează pe piața națională animale vii și produsele de origine animală de la acestea prin intermediul cooperativei agricole din care face parte.


Gospodăria țărănească se autorizează și funcționează ca membru într-o cooperativă agricolă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Animalele vii și produsele de origine animală de la acestea se comercializează numai către centrele de sacrificare, prelucrare, procesare, conservare, sortare, marcare și ambalare ale cooperativei agricole, în baza carnetului de comercializare. Cooperativa agricolă emite atestatul de gospodărie țărănească și carnetul de comercializare.


Beatrice Alexandra MODIGA

Lâna este o resursă la îndemână și ieftină. Și totuși, în România nu este deloc valorificată. Astfel pierd și ciobanii care nu au niciun câștig de pe urma tunderii oilor, dar și antreprenorii care nu valorifică această oportunitate de afacere. Înființarea unor centre de colectare și prelucrare a lânii a fost menționată de-a lungul timpului de reprezentanți ai autorităților, dar până acum nu s-a concretizat nimic. Așa că a rămas la libera alegere a celor cu potențial financiar să pună bazele unor astfel de proiecte. Așa a apărut și Lâna de aur, fabrica de mici dimensiuni din Pava de Jos, Covasna, realizată prin intermediul unui start-up de către Cristian Bindar, fondator și Florin Anghel. Aici se realizează termoizolații din lână de oaie de aproximativ patru ani, dar viitorul este încă marcat de multe necunoscute.

Fluxul tehnologic este relativ simplu

Această izolație se pretează la absolut orice tip de casă, cu condiția să fie instalată corespunzător. În fișa tehnică a termoizolațiilor de lână se precizează câteva dintre proprietățile acestui material de construcții. Astfel lâna este caracterizată, în primul rând, ca un bun izolator. O să vedeți că, dacă îmbrăcați iarna cel mai subțire pulover de lână, e suficient să vă țină cald. Ciobanii poartă acele sumane (cojoace) atât vara, cât și iarna. Mănușile sau ciorapii de lână sunt cele mai călduroase. Mai nou, au reapărut acele cizme făcute din blană de oaie în Australia. La noi în țară, acum 30-35 de ani, în urmă astfel de cizme erau foarte comune. În descrierea termoizolațiilor de lână se precizează că acestea sunt purificatoare de aer, ignifuge, nu întrețin focul, sunt izolatoare fonice și sunt tratate împotriva dăunătorilor.

„Materia primă o achiziționăm, în primul rând, de la fermierii locali. De cele mai multe ori ei ne contactează să le cumpărăm lâna. În ceea ce privește fluxul tehnologic de realizare a termoizolațiilor, acesta este relativ simplu, însă implică o cantitate foarte mare de energie pentru că lâna se curăță de impurități, se spală, se usucă și se scarmănă. Nu este nevoie de un anumit tip de lână pentru realizarea termoizolațiilor, însă mașinile noastre sunt mai mult experimentale și au o sensibilitate foarte mare la lungimea firului de păr. De aceea, pentru un randament mai mare, folosim doar un anumit tip de lână de oaie. Acum, din cauza costurilor actuale ale energiei și cu salariile nemajorate, vom vinde termoizolațiile cu 28 lei/m2 până la sfârșitul lui ianuarie și o să coste după 30-35 lei/m2. Indexarea inflației face ca și costurile de producție să se reflecte în această diferență. Pentru moment ne interesează să ne acoperim costurile de producție și reparațiile la utilaje, inclusiv chiria și mașinile cu care transportăm lâna.“

Acest material este folosit pe toate continentele

Această mică afacere a fost și încă este un mic laborator în care se încearcă optimizarea la maximum a producției și utilajelor. Scopul final este ca produsul realizat să fie perfecționat și asimilat de piața autohtonă.

„Începutul proiectului Lâna de aur a pornit chiar de la ideea de a folosi lâna. Aceasta este un material ieftin pentru moment, iar proprietățile ei sunt excepționale. Așa că am început să ne gândim serios la această oportunitate, ne-am documentat o perioadă de timp și ne-a interesat să vedem dacă mai este cineva care face acest lucru. Am rămas impresionați de faptul că acest material este folosit pe toate continentele de foarte mult timp pentru realizarea izolațiilor. Peste hotare prețul pentru același produs pe care îl realizăm noi variază intre 50-100 de euro/dolari pe m2. Am făcut niște calcule și, la vremea respectivă, puteam să fabricăm acest produs la un preț de 18-20 lei/m2, echivalentul a 4-5 euro/ m2. Prețul de vânzare stabilit la început, 22 lei/m2, inclusiv transportul, a fost pentru a testa piața.“

izolare cu lana

Antreprenorul spune că a încercat foarte multă vreme să nu crească prețul și vinde în prezent cu 28 lei/m2. În completare menționează că, probabil, odată cu scumpirile din ianuarie, prețul va crește la 35 lei/m2, dar chiar și așa tot vinde de cel puțin 10 ori mai ieftin decât orice alt competitor internațional.

Comercializarea internă este o prioritate

Obiectivul principal al proiectului Lâna de aur este implementarea în piață a produsului, însă antreprenorul din Covasna spune că este contactat de clienți, arhitecți, desingeri, constructori și dezvoltatori, majoritatea pasionați de produse naturale, simple și cu o foarte mare eficiență și durată de viață.

„Ne dorim să comercializăm doar în România până în momentul în care termoizolațiile din lână de oaie devin la fel de populare și apreciate ca în străinătate. Deocamdată nu ne gândim la varianta exportului. În primul rând, pentru ca acest produs să rămână verde, nu trebuie transportat pe distanțe lungi, poluând cu transportul. Dacă va fi toată România învelită cu lâna noastră, ne vom mai gândi dacă este rentabil pentru noi, pentru fermieri și pentru natură să exportăm.“

Minifabrica de termoizolații din lână de la Covasna este în anul patru de existență și, ca atare, managerul ei spune că încă mai sunt lucruri de învățat, dar că acum sunt pe o linie stabilă și nu mai este nevoie să susțină această afacere cu bani aduși din alte domenii de activitate. „Probabil, dacă am fi știut sau am fi avut de unde învăța, economiseam doi ani și mulți bani. Însă tot ce știm și ce facem acum este din propriile greșeli. Pentru următorii doi-trei ani ne dorim ca măcar 30% din acoperișurile românești să fie izolate cu termoizolații  realizate în fabrica noastră.“

Casetă

„Românii ar trebui să cumpere materiale fabricate în România, cu materie primă de aici. Așa am putea crea un biosistem sustenabil românesc ale cărui beneficii financiare ar rămâne la noi. La fel și calitatea.“

D.Z.

Ilie Iulian Ștefan, un tânăr de 18 ani din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, spune că din pasiune pentru animale a construit împreună cu familia sa o fermă cu un efectiv de aproape 500 de oi din rasa Țurcană Brează, o rasă veche din Valea Jiului.

„Am multe animale la fermă, dar în special oi pentru că sunt animalele care îmi plac cel mai mult. Eu și tata ne ocupăm de îngrijirea fermei. Mai am un frate mai mare, dar este plecat în Germania, iar mama este casnică. Am început să creștem oi pentru că ne-a plăcut, dar și pentru că am vrut să avem afacerea noastră. Am început în 2008 cu 10 capete, dar am continuat să cumpărăm berbeci brezi, printre cei mai buni din țară, și, într-un final, am ajuns la un efectiv de aproximativ 480 de oi. Această rasă, Țurcană Brează, crescută în special pe Valea Jiului, este bună pentru producția de lapte și este prolifică. Dezavantajul este că sunt oi mai gingașe care nu rezistă în turmă mare. Încă din copilărie am lucrat cu animalele, iar acum majoritatea timpului îl petrec având grijă de turmă. În afară de oi, mai creștem vaci, porci și păsări. Ferma este încă în dezvoltare pentru că în fiecare an facem schimbări; spre exemplu, cumpărăm animale și terenuri care să ne ajute în dezvoltarea ei. Părerea mea este că, dacă vrei să evoluezi ca fermier, trebuie să investești în fermă, în producția de cereale și în efectivul de animale. În plus, când faci un lucru cu drag ai și rezultate bune“, ne spune tânărul crescător.

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru familia Ștefan pentru că, spune fermierul, au avut o recoltă bogată de cereale și au reușit să investească în efectivul de oi. „Am cumpărat oi cu genetică bună care să ne ajute în dezvoltarea fermei. În ceea ce privește sistemul de furajare, vara oile merg la pășunat, iar pe perioada de iarnă le dăm de mâncare baloți și porumb. Despre distribuția produselor vă pot spune că vindem lapte și miei, nu facem brânză pentru că nu avem unde să o vindem. În ceea ce privește lâna, o vindem aproape pe nimic, 40-50 de bani/kg. Ar fi bine dacă s-ar putea construi niște fabrici de prelucrare a lânii sau să se găsească alte soluții ca prețul ei să fie măcar onorabil. Chiar și așa, noi încercăm să dezvoltăm ferma de la an la an“, încheie tânărul crescător.


„Sfatul meu pentru tinerii care doresc să se îndrepte spre acest domeniu este să se bucure de ceea ce au și să investească nu doar bani, ci și suflet. În domeniul acesta sunt suișuri și coborâșuri, ca în oricare alt domeniu al vieții. Dar ce contează cel mai mult este să meargă înainte, să facă ceea ce le place și să o facă cu drag. În 5 sau 10 ani vreau să am printre cele mai bune oi din țară, să achiziționez un tractor nou, dar și alte utilaje bune.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Nu a fost bun la învățătură, dar a avut un rost la stâna tatălui său și chiar de la vârsta de 6 ani a început „să îngrijească de animale“. Așa că abia aștepta să termine școala pentru a se apuca de afacerea cu oi pe care o „păstorește“ astăzi.

Cosmin Giurgiu este un tânăr din localitatea Ighiu, județul Alba, care muncește, produce, zi și noapte stă printre animale, iar când nu îl găsim acolo, îl întâlnim la strânsul fânului. Cam aceasta este valoarea pe care o dă el locului în care s-a născut. Provine dintr-o familie renumită de oieri. Alături de fratele său mai mare, Ghiță, adaugă o plusvaloare comunității și județului prin practicarea oieritului, o meserie ancestrală. Sunt tineri care nu umblă numai prin cluburi și discoteci. „Muncesc la fermă 24 de ore din 24, am un efectiv de 1.000 de oi, rasă Țurcană. Merge bine și profitul, prețul la miel e foarte bun, a crescut de la 6 lei la 15 lei, în preajma Sărbătorilor“, spune Cosmin.

Cel puțin o mare parte din furaje, acestea însemnând lucernă și porumb, familia Giurgiu le asigură prin resurse proprii, ferma înglobând și cultură mare. Mai există și perioade când este nevoie să achiziționeze hrană pentru efectivul de animale din alte părți, în special porumb.

Lipsa abatoarelor

„Lână și pielea nu avem cui să le dăm, laptele... nu prea avem cu cine mulge – mielul rămâne principala sursă de venit“, ne informează tatăl lor, Ghiță Giurgiu, cioban destoinic. Aici intervine însă o problemă, pe lângă cea a lipsei forței de muncă, și anume lipsa abatoarelor, care este una dificilă în județul Alba și nu numai. Iar acest subiect se află deja pe lista de discuții a reprezentanților asociațiilor crescătorilor de ovine. Nimeni nu își permite să își cumpere un abator mobil de 80.000 de euro. Punctele de sacrificare necesare în ferme nu trebuie să fie de mare dimensiune, ci să respecte anumite reguli: un filtru, o cameră de tăiere, o cameră de frig și un mic spațiu pentru depozitarea mieilor și a celorlalte produse care rezultă după sacrificare.

IMG 20210417 WA0052 a

Ghiță are și el afacere sa. Din efectivul de 3.000 de oi ale familiei, acesta deține aproape 2.000 de capete. Deși producția este mare și dovada elocventă a faptului că există pricepere și interes în domeniul zootehniei, oierul nu a reușit să beneficieze de susținerea acordată prin proiectul Instalarea tinerilor fermieri. Ba mai mult, a avut și probleme din cauza birocrației. Tot timpul fiind fizic la fermă, nu a avut răgaz să se ocupe și de acte, și de hârtii.

Dar supărarea nu vine singură. În Alba mai sunt nemulțumiri legate de administrația Apele Române pentru că, se pare, există niște utopii.

Apa, subiect de controverse

„Județul nostru beneficiază de puțuri și fântâni, precum și de ape curgătoare lăsate de Dumnezeu. Noi avem o bogăție extraordinară de resurse de apă: este Arieșul, Mureșul, Ampoiul, Târnavele, Secasele. Înțeleg că statul român trebuie să câștige pe această seamă, dar sunt multe alte pârghii. Dezvoltarea sectoarelor agricole, în toată complexitatea lor, nu doar creșterea animalelor, este foarte importantă, iar mie mi se pare absolut normal ca acești fermieri să beneficieze la niște cote onorifice de apa lăsată de Dumnezeu sau de puțurile făcute de ei. Este un paradox: fermierul își face propria fântână și vin cei de la Apele Române și pun taxe exorbitante; mai mult, fermierul trebuie să își facă proiect cu proiectanți agreați doar de cei de la Apele Române. Deci, în loc să vii în întâmpinarea producătorilor noștri, vii să le dai și la cap, și la coaste”, este de părere dr. Horia Moruțan.

Piața arabă a ridicat prețul la miel

Oierii se bucură că s-a deschis piața arabă pentru carne de oaie. „Este o piață tradițională de mare dimensiune și, mai presus de toate aspectele, arabii apreciază calitățile organoleptice ale acestui animal. Piața europeană este mai pretențioasă și, prin evoluția pe care noi o  avem, creșterea carcasei chiar și la oaia Țurcană, dar și prin metisari și alte rase, se poate vinde și pe piața europeană, care cere anumite modalități de finisare și trebuie să fim foarte atenți pentru că și piața europeană este în creștere. Trebuie să avem politici coerente pentru crescătorii de oi. Trebuie punctat un aspect: oaia noastră este foarte asemănătoare cu oaia arabilor și atunci ei și-o doresc“, dr. Horia Moruțan, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba.

Anca Lăpușneanu

Pentru tânărul Marius Traian Mindirigiu din satul Hoisești, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, un crescător de ovine cu un efectiv de 500 de capete din rasa Țurcană, varietatea Oacheşă, campania de fătări ajunsese undeva la 70%, la mijlocul lunii martie, când i-am făcut și noi o vizită. Anul acesta, mieii din ferma sa vor pleca la export către țările arabe, pentru că așa este mai rentabil, ne mărturisește acesta.

15 kg, greutatea ideală a unui miel în perioada Paștelui

„Fătările au început undeva pe data de 12 februarie; am băgat berbecii în staul pe 14 septembrie, ținând cont că ele încep să fete cu o zi, două, trei mai înainte, în funcție de oaie; cu fătările am ajuns la stadiul de 70%, am undeva la peste 200 de miei“, ne specifică crescătorul ieșean.

Cu toate că prețul furajelor a crescut, existând majorări importante în ceea ce privește cerealele și nutrețul, prețul cărnii de miel va fi exact ca anul trecut, ne asigură Marius Mindirigiu. „Anul acesta a fost o situație foarte dificilă din cauza secetei din 2020 când cerealele au avut un preț de 1 leu/kg; acum prețul este mult mai mare, am auzit că se vând cu 1,20 lei/kg și chiar cu 1,40 lei/kg. Noi nu am avut de unde strânge strânsură, ne-am reorientat pe unde am putut, eu personal am vorbit cu o cunoștință și am balotat o miriște de porumb, greu tare am procurat cereale. Au fost foarte scumpe, plus că nu am avut de unde cumpăra, mai ales lucerna și fânul. Ținând cont că am fost în perioada de pandemie și mulți sunt cei care au rămas fără locuri de muncă, noi o să încercăm să menținem prețul, cel puțin la fel cum a fost anul trecut, undeva la 23-25 lei/kg mielul în caracasă, și sperăm să obținem 15 lei/kg în viu. Greutatea mieilor la mine în fermă variază; între 25-30 kg, cei care sunt fătați mai devreme, iar cei care vor fi fătați mai târziu, undeva la 15 kg, numai buni de tăiat pentru Paște, pentru o mare parte din clienții noștri.“

S-a deschis lista pentru rezervări...

Anul acesta mieii de la ferma tânărului din Dumești ajung în țările arabe, plus că ieșeanul renunță să mai vândă mielul în carcasă. „În acest moment am foarte multe cerințe cu privire la vânzarea mieilor, dar eu personal nu cred că voi tăia așa de mulți miei în perioada Paștelui, cum am făcut anul trecut, din cauză că atunci este perioada când se fac bani, dar se câștigă puțin în comparație cu efectivul pe care o să-l am de dat. Să sacrific câțiva miei dintr-un efectiv atât de mare nu înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mai fac ca anii trecuți. Încarc în camion cât o să fie în viu, și asta este; fac banii grămadă, apoi pot să mă apuc de mulsul oilor, să vând brânza și să merg mai departe; dar o să îmi mai opresc pentru reproducție în jur de 60 de mieluțe, plus berbecuți. Am o cunoștință la Sibiu care are o îngrășătorie de miei, el îi ia de la mine, îi finisează, după care merg la export către țările arabe. În prezent am o mare cerere atât pentru mieii de reproducție și berbecuți, cât și pentru Paște; chiar dacă este prea devreme“, mulți își fac rezervări, încheie Marius Traian Mindirigiu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Rasa de oi țurcane Breze are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale Munților Parâng, Șureanu, Retezat, cu localități precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpul lui Neag, Aninoasa, Bănița, Jieț, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeștii Gorjului.

Nu se cunoaște exact timpul și metodele de formare a acestei populații, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariția la un moment dat a unei mutații genetice. Caracteristicile fenotipice de atunci sunt specifice și populației actuale.

Specialiștii nu s-au aplecat prea mult spre această populație de oi, ea fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o și au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populații de țurcană.

Caracteristica fenotipică care o definește este dată de desenul deosebit al feței cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V“ sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunții (coarnelor) care coboară până la limita buzei superioare.

De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi, când au început să selecționeze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă și să se transmită din generație în generație.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 și 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecție, pe lângă brezătura caracteristică, și o creștere a productivității animalelor mai ales în direcția producției de lapte care cu timpul, în generații succesive de selecție, a devenit importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este important de reținut că brezătura caracteristică, coroborată cu producția mare de lapte, peste media populației la indivizii reținuți pentru reproducție, a creat în timp o corelație pozitivă între aspectul fenotipic și producția de lapte.

Oile breze au o constituție fină spre robustă, caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm și o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform, descriind aproape un trapez cu baza mare pe linia feselor, sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers și pășunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg și adânc, adăpostind în interiorul său inima și plămânii foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunțată, consum sporit de furaje și, în final, producții ridicate de lapte. Capul este puțin convex (berbecat), cu coarne bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung și mai subțire ca la celelalte țurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecției mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin mărime, sfârcurile având dimensiuni și formă pretabile la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producția de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor pentru că trebuie să intervină zilnic pentru a mulge laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafețele mici de pășuni pe care sunt crescute, și această intervenție zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe față și picioare, cu abdomenul mai puțin îmbrăcat ca la rasele Bucălae sau Bălă, greutatea cojocului fiind cuprinsă între 3 și 4 kg la oi și 5 și 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiții optime de furajare și exploatare, acestea ajungând ușor la greutatea de 60-70 kg, iar berbecii la 90-120 kg și peste.

Mieii la fătare au greutăți cuprinse între 5-7,5 kg, cu recorduri de 8-10 kg, existând în populație exemplare cu fătări gemelare, greutatea mieilor însumând 13-14 kg (de exemplu exploatația doamnei Boantă Tamara, cântăriți în data de 4 martie 2021)

Producția de lapte este în anumite turme secționate (lotizate) și bine furajate, de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producții mai adăugăm și faptul că în populație sunt efective cu o natalitate de 140-150%, realizăm cat de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populații au început să își dea seama crescătorii care fac tranzacții de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la prețuri de 10.000 – 20.000 lei și mieluțe la prețuri de 2.000-3.000 lei.

Vă mărturisesc că am asistat la acest tip de tranzacții și cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, despre care o să vă povestesc însă într-un alt articol.

Crescători remarcabili cu efective deosebite în zonă sunt Lupșa Ion, Stan Ion, Boantă Tamara, Labău Ion, Jurcă Anișoara și alții cu care sigur ne vom mai întâlni.

Ce este de făcut cu această populație?

1. Datorită faptului că se crește într-un areal defavorizat trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia de sprijin cât mai mulți crescători.

2. Fiind o populație mică, în pericol de dispariție, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare al rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să poată folosi la reproducție în faza incipientă berbeci din populația respectivă fără origine cunoscută pe două generații, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3. Având caracteristici de conformație și mai ales de producție total diferite de celelalte tipuri de țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanțelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al registrului genealogic „DACIA“ Hunedoara să poată omologa această populație, sporind astfel zestrea genetică a populațiilor de ovine Romanești și creșterea biodiversității genetice în domeniul creșterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulți cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozități, de aceea îi invităm pe cei interesaţi de această populaţie să viziteze exploataţiile din zonă pentru a vedea că ecotipurile rasei țurcane sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiții de creștere optime ca să-şi poată exprima potențialul real de producție.

Prof. dr. ing. Gheorghe NEAȚĂ

Director general coordonator R.G. „Dacia“ Hunedoara

Viorel Romică Butnariu (foto) din satul Stânceşti, judeţul Botoşani, spune că de mic copil a cunoscut tainele ciobănitului. A iubit această meserie, fără de care în prezent nu poate trăi încă de la vârsta de 9 ani.

Speranțe legate de prețul mielului

„De mic copil am văzut că părinţii mei au avut oi și am prins drag de ele; de la 9 ani mergeam cu oile la păşune, de la 13 ani am început să le mulg, iar la 24 de ani m-am căsătorit şi am avut ferma mea, cu un efectiv de 25 de oi, apoi am mărit turma până la 200 de oi din rasa Ţurcană. Produsele obţinute le vând direct de la fermă, am clienţii mei formaţi în timp. Pot spune că am ales Ţurcana pentru că este rasa care crește cel mai uşor pe teritoriul României, fiind o rasă autohtonă“, adaugă Viorel Butnariu.

Ţinând cont că începe perioada fătărilor, iar la această rasă durează aproximativ o lună de zile, pentru anul acesta crescătorul botoşănean are şi câteva pronosticuri privind preţul cărnii de miel. „După părerea mea, la cheltuielile pe care le avem anul acesta, kilogramul de miel viu ar trebui să fie în jur de 12-13 lei, iar carcasa în jur de 25 lei/kg, cu toate că nu cred că va fi mai mult de 20 lei/kg carcasa şi 10-12 lei/kg în viu pentru că toată lumea a fost afectată de COVID-19.“

Celor care ar vrea să se apuce de ciobănit, crescătorul botoşănean la dă următorul sfat: „Dacă nu le sunt dragi, să nu se apuce, oile se ţin din dragoste şi din respect pentru acest pământ care ne ţine şi ne hrăneşte, ne dă de toate, numai noi trebuie să ştim să valorificăm «aurul verde». Ciobănia este o haină grea şi nu poate să o poarte orişicine. Odată ce ai îmbrăcat-o şi vezi că îţi stă bine, nu o mai dezbraci până la moarte. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce vor să se îndrepte spre acest sector, din contră îi îndemn să facă treaba aceasta… este bine să ţinem tradiţia, doar ne tragem din neam de păstori, din strămoşii noştri daci.“


„În prezent, am un efectiv de 120 de oi şi nu vă pot spune sigur cum va arăta această fermă peste 5 sau 10 ani, numai bunul Dumnezeu ştie. Mulţumesc că mă ţine sănătos şi mai pot ciobăni. De 3 ani muncesc singur la fermă, copiilor nu le plac oile, sunt la muncă în străinătate.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecţia necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor în această perioadă trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/ 10 kg greutate vie, subcutanat.
  • La inspectarea zilnică a efectivului de ovine e necesar să se acorde o atenție specială următoarelor elemente: aspectul corporal în ansamblu, mişcărlie animalelor, rumegare, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.


Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ionel Gavriloaie este un tânăr crescător de oi din satul Sărată, comuna Panticeu, judeţul Cluj, care a renunţat la cursurile unui liceu de prestigiu din municipiu pentru a continua ce tatăl său începuse mai demult…. ciobănitul. Acesta mărturiseşte că face ce şi-a dorit dintotdeauna şi nu regretă alegerea făcută.

„Sărată este un sat aparent banal, însă pentru mine în calitate de crescător de ovine este raiul pe pământ. Povestea mea şi a fermei mele începe în urmă cu 8 ani; terminând ciclul şcolar gimnazial în vara anului 2013, nevoit ca orice copil crescut la ţară să-mi ajut părinţii, a fost musai să merg la oi; pe atunci părinţii mei aveau în jur de 30 de oi mărcuşe, cum le ziceam noi. Între timp am avut admiterea la liceu și eram foarte bucuros că intrasem la un liceu de prestigiu din Cluj; brusc m-am trezit peste noapte că de fapt drumul meu în viaţă ar fi altul, nu cel care a fost plănuit cu mult timp înainte, ci să continui ce tatăl meu începuse… ciobănia“, ne mărturiseşte crescătorul clujean.

Iniţial a achiziţionat câteva mieluţe Oacheşe, apoi, încet-încet a început să-şi mărească efectivul de animale. „În momentul de faţă deţin 200 de oi, dintre care 150 de oi mame, care sunt de fătat şi restul noatine, din rasa Breze, însă predomină sângele de Oacheşe; acestea au o capacitate de producţie de lapte foarte bună şi sunt nişte oi cu un aspect impecabil“, adaugă Ionel.

oier

„Pe timp de iarnă furajarea o facem noi cu lucernă, fân şi porumb, toate din producţia proprie, iar pentru acestea avem utilaje corespunzătoare pentru îndeplinirea fiecărei sarcini în agricultură. Costurile nu se ridică foarte mult; practic, dacă munceşti vara şi dacă pregătești furajul nu trebuie să cumperi. Referitor la veniturile dobândite de pe urma oilor vă pot spune că, de exemplu, mieii îi vindem în fiecare an, la sfârşitul lunei aprilie, unui domn ce îi comercializează pentru export cu un preţ destul de corect. În ceea ce priveşte laptele, avem încheiat contract cu o firmă de lactate de la Braşov care îl preia de la domiciliu, dar în primăvară ne-am achiziţionat şi un răcitor. Problema principală ar fi lâna, nu ne-o valorifică nimeni, şi nici nu umblă nimeni să o cumpere. În fiecare an o aruncăm sau sau îi dăm foc. Trist, dar adevărat, e dezastru la acest capitol“, mai specifică tânărul.

Pentru a reuşi cu această fermă de familie, tânărul din comuna Panticeu s-a gândit că cel mai bine pentru el este să se asocieze cu fratele său, crescător harnic şi iubitor de animale şi acesta. „Vara sunt asociat cu un frate de-al meu, el are mai multe oi decât mine şi împreună ne descurcăm; alături de noi sunt şi soţiile noastre care muncesc cot la cot cu noi, indiferent de muncă. Nu ne putem plânge că ne vede Dumnezeu, dar nici să ne lăudăm prea mult. Atât timp cât la noi, de la mic la mare, fie bărbat sau femeie munceşte, zicem că nu ne este greu, unde trag toţi se cunoaşte şi rodul muncii. Practic, când faci ceva, să faci cu drag, chiar dacă drumul e greu şi mai aluneci, mergi înainte, acolo unde ţi-ai dorit atât de tare. Şi da, după 8 ani de muncă şi de nopţi şi zile petrecute cu oiţele, prin vreme bună, ploi şi frig, pot spune că am ajuns unde mi-am dorit“, a încheiat Ionel Gavriloaie, tânăr crescător de oi din comuna Panticeu, judeţul Cluj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ca și cum spirala vieții nu e decât o continuare... a ADN-ului de cioban. Deși a învățat carte și a ales meseria de inginer în mecanică agricolă, devenind de-a lungul timpului de la inginer la IAS până la director la ITSAIA (o întreprindere socialistă specializată pe transportul agricol și industria alimentară), Revoluția l-a prins la o direcție agricolă. Din 2008 este ales președinte a nou înființatei FOMR și se poate spune că e un cioban luminat. Poate prea luminat pentru cei care au interese în această branșă de istorie milenară. Pentru că ciobănitul este, așa cum am afirmat de nenumărate ori, esența românismului! Așa ne-am păstrat neamul, limba și neatârnarea, prin intermediul acestor oameni care au bătut munții și la pace, și la război. Când cu ghioaga, când cu fluierul, când cu samarii plini cu speranță! Eugen Gonțea a preluat ștafeta turmei în 1988, când tatăl său se prăpădea prea devreme, dar ciobănitul l-a învățat cu adevărat de la bunicul său care, pe vremea regelui, avea 5.000 de mioare. Ceea ce l-a adus în postura de a fi acuzat de chiaburie pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, o povară dusă de aproape toți oamenii gospodari din satul românesc.

Așa se face că în vremurile acelea, dintr-o dată, postura de sărăntocul satului a ajuns să fie titlu de noblețe.

Eugen Gonțea pășunează turmele pe munții care i-au aparținut cândva bunicului

cresterea oilor

Una din stânele crescătorului de animale cu domiciliul în localitatea Șimon, din județul Brașov, se află în Munții Cailor, la circa 1.500 m altitudine, chiar la granița dintre județele Brașov și Prahova. Cum se vine dinspre București pe DN 1 A, chiar la stânga spre munte, peste drum de cabana Ciucaș. Acolo de unde se răcorește România, vorba reclamei! Drumul spre stână este extrem de abrupt, prin pădure, ca un traseu de super top pentru experimentații piloți enduro. Când plouă, cred că nici cu troliu nu s-ar încumeta nimeni să urce acolo. Dar Eugen Gonțea îi dă bice unui Suzuki de buzunar, precum feții frumoși dădeau jar cailor înaripați! Și, volănind ca un as, îmi povestește despre tot felul de răsturnări și rămâneri în pantă. Aproape că îmi venea să o iau pe jos! Ajungem, în sfârșit, într-o poiană de unde, la un moment dat, zărim o turmă de vreo 20 de juninci bălțate frumoase. Am oprit să facem cunoștință cu ele. Șefa turmei, scuturând talanga, danga-danga, vine să mă miroasă. Fac câteva fotografii și ne urcăm înapoi în Pegasul japonez să ajungem la stână, înainte ca soarele să treacă la odihnă. Pe plai, de unde stâna se vede ca o piramidă ciobănească, se pot zări undeva pe o vale, hăt departe, oile sterpe care pasc păzite de câini și un păstor cu părul roșcat. Doar lupul și ursul sunt la ei acasă aici. Anul acesta i-au devorat o duzină de oi!

După ce Eugen Gonțea descarcă desăgile cu de-ale gurii din samarii Suzukăi, dar și ceva medicamente preventive pentru animale, ne coborâm lin pe culmea de unde se văd oile departe, iar junincile adăstau stăpânul. Vă jur că nicio mioară laie nu i-a șoptit nimic ciobănașului, însă Eugen Gonțea a început o tiradă asupra celor care, în loc să ajute crescătorii de animale, mai mult le încurcă ițele și bagă adânc zâzanie între ciobani. Am pus aparatul foto pe funcția recording și ce a urmat ați văzut cu siguranță pe pagina mea de Facebock! Dacă nu, dați un search și apoi un play să-l ascultați! Așa cum au făcut-o peste 25.000 de urmăritori ai paginii.

La Șercaia, pe 50 ha, animalele huzuresc pe o pășune ca la carte

Noaptea târziu am ajuns la casa fermierului din localitatea Șimon, iar doi câini negri ne-au întâmpinat, alături de o luminiță firavă a unei candele care se vedea din pridvorul închis în sticlă. Ne-a prins miezul nopții vorbind de una de alta și uite-așa trecu și ziua de sărbătoare creștinească. Doar candela aprinsă mai amintește, în casa unui crescător de animale, că a fost mare praznic! Pe un ecran se văd imagini de la ferma din Șercaia, acolo unde fermierul are peste 60 de vaci de lapte, dar și berbecii. Chiar și câteva oi aduse de prin Franța, de la o stațiune de cercetare, care s-au dovedit, conform afirmațiilor lui Eugen Gonțea, „0 variante“! Din toate cele 20 de oi aduse de acolo doar un miel a pripășit! Dar, recunoaște fermierul, berbecii din rasele Vandeene și Alba de Masive Central s-au adaptat, iar berbecuții rezultați din încrucișarea cu oile lui dezvoltă o carcasă net superioară. Dar Eugen Gonțea e adeptul selecției în rasă pură, iar ameliorarea cu berbeci de carne o face doar la exemplarele mai puțin bune.

Eugen Gonțea deține o moșie cum rar au alți oieri

Asta într-o zonă unde vaca și oaia sunt numai bune de emblemă pentru Țara Făgărașului. Aici vacile sale de lapte pasc în gard electric, cu o normă de pășunat bine reglată. Pășunea este bogată, iar zona cu trifoi roșu este recoltată pentru nutrețul de iarnă. În total, cu tot cu arenda de tip Transilvania, are 62 ha de pășune la Șercaia. Plus 20 ha în același fel de arendă (omul își ia subvenția iar arendașul, producția) cu porumb pentru boabe și siloz. Vacile, Bălțate Românești de tip Simmental ameliorate cu Montbelliarde, oferă o medie de 17-18 l/zi. Fermierul nu le exploatează industrial, ci într-un regim aproape de vaca de carne, mai degrabă, dar nu vrea să audă de Angus, vacă pe care o consideră ca o acoperire pentru luatul de subvenții grase de către oamenii cu buzunare adânci!

Oile pe care le mulge le paște în alt județ. Taman în Sibiu, în localitatea Gruiu, pe o pășune de 85 ha arendată în același sistem transilvan de la un sas care își ridică subvenția de la APIA, iar el păstorește și are grijă de pășune! În total are vreo 1.800 oi, deși ciobanii nu spun niciodată ce și cum privitor la averea lor. Asta poate să nu pățească precum baciul ortoman de prin Miorița, presupun.

Agricultura, dar și ciobănitul trebuie să privească spre Occident!

Eugen Gonțea are o vastă experiență europeană. Doar în Austria a fost de vreo 8 ori. Acolo a urmat și două cursuri de perfecționare. Sistemul austriac, afirmă crescătorul brașovean, s-ar plia cel mai bine pe realitatea oierilor de munte. Acolo ciobanii urmează cursuri de pregătire, mai precis școli de meserii, de câte 3 sau 5 ani. Cea de trei ani este asimilată liceului, iar cea de 5 ani cu o școală tehnică. Pe când noi tot batem pasul pe loc privind formarea profesională. FOMR este implicată activ, ei au reușit introducerea meseriei de păstor și cioban în nomenclatorul de meserii, dar, afirmă Eugen Gonțea, împreună cu Tiberiu Ștef, a reușit să impună Legea muntelui prin care s-ar cheltui un miliard de euro pentru dezvoltarea acestei zone. Gonțea ceartă MADR că s-a tot chinuit să preia măcar 20 de licee foste agricole direct de la Ministerul Educației. Ar fi fost un prim pas prin care fermierii ar putea ajuta la formarea de meseriași agricoli, implicându-se material, spre a avea un contract cu elevii, în așa fel încât primii să aibă toate condițiile de învățat și o bursă frumoasă, iar fermierii ar beneficia de angajați bine pregătiți.

„Nu ne permitem tehnică agricolă nouă, deși ne străduim”

Eugen Gonțea are un tractor John Deere nou achiziționat prin credit. Și-a realizat și o microcentrală fotovoltaică trifazică de 12 kw, asociată cu un generator de curent electric pe motorină de 24 kw. În plus, am văzut și o mică eoliană, semn că fermierul nu poate scăpa ușor de meseria învățată la facultate. Nu mai vorbesc de utilaje. Multe SH, dar în stare bună de funcționare, bine întreținute. Doar remorca tehnologică l-a costat 20.000 euro. Acum a fost nevoit să oprească investiția într-un fânar uriaș, care ar putea ajunge grajd. Deși scheletul e gata, iar panourile sandwich cumpărate din Slovacia așteaptă să închidă construcția. „Din păcate, nu prea avem bani, aștept să văd dacă reușește să ia nepotul meu un credit de la CEC să terminăm investiția. De altfel, toți banii mei se duc în fermă, pe acasă nu am mai mișcat nimic de pe vremea când eram bugetar!“

Din una în alta, cele aproape două zile în care am luat la pas averea baciului Gonțea mi s-au părut că au zburat repede. Fermierul a răsuflat probabil ușurat că poate să-și continue treaba, fără a se mai gândi și la chestii de genul dacă ziaristul are tot ce-i trebuie să își poată face meseria!

Tudor CALOTESCU

Daniel Ploscaru are 44 de ani, este din Baia de Aramă, județul Mehedinți, și provine dintr-o familie de ciobani cu tradiție. Cu toate că deține doar un efectiv de 400 de capete din rasa Țurcană, ne spune că nu are de gând să-și extindă efectivul din lipsa forței de muncă, dar și pentru a le oferi condiții de bunăstare cât mai bune cu putință oilor sale.

„Ciobani ungureni“ cu tradiție

„Suntem într-un sat de ciobani ungureni, străbunicii noștri provin din Mărginimea Sibiului, mai precis din Poiana Sibiului. Am crescut în preajma oilor, le-am îndrăgit de mic copil. De la bunicul meu am învățat foarte multe lucruri în creșterea acestora. La început noi făceam transhumanță cu oile, vara la munte și iarna la câmpie, așa am crescut cu «țoalele pe măgar». Acum dețin un număr de 400 de oi. În primul rând pentru mine este o pasiune, nu o afacere; oile, caii și câinii sunt cele mai frumoase animale, iar pasiunea nu are preț. În vremea de astăzi, eu personal fac sacrificii foarte mari pentru a întreține oile“, spune Daniel.

Tânărul crescător mai adaugă faptul că rasa pe care o are este cea Țurcană. „Aceasta este rasa de oi cu care am crescut, rasa noastră de oaie românească, oaia din zona de munte. Furajarea oilor are loc în perioada de iarnă, când pe câmp nu mai este mâncare pentru ele, chiar și în timpul fătărilor se furajează intensiv. Hrana constă în lucernă, fân și boabe de porumb. O rație de hrană pe timpul iernii și în timpul fătărilor este de 500 g până la 1 kg de boabe/zi și necesarul de fân, cât au nevoie. O astfel de fermă se realizează cu pasiune, dragoste foarte mare pentru animale, dar și cu ani mulți de muncă.“

Valorificarea produselor de la stâna sa diferă, mai spune sibianul. „Valorificăm brânza și mieii care sunt sacrificații pentru sărbătorile de Paște (brânza se vinde de acasă, de la piață sau en-gros, dacă este o cantitate mai mare); vindem și miei vii care ajung pentru export. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune nimic. Eu personal în ultimii ani am îngropat-o, să nu rămână aruncată pe câmp. Nu ne acoperim nici cheltuiala cu tunsul oilor“, mai adaugă Daniel Ploscaru.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în primul rând cunoștințe despre creșterea oilor, dar trebuie să țină cont și de multe altele, mai specifică bărbatul. „Să aibă în permanență necesarul de oameni în fermă, ceea ce constituie cea mai mare problemă. Eu nu îndemn pe nimeni să facă din creșterea oilor o afacere, este foarte greu. Planuri de viitor nu prea am, din lipsă de personal, nu sunt oameni la lucru, indiferent de ce salariu le oferi, dar peste 5 ani cred că  o să fiu tot pe poziție. Nu mă extind, cresc un număr redus de oi pentru a le oferi condiții bune de bunăstare, să am exemplare deosebite și selectate“, încheie Daniel Ploscaru.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ţurcana, cea mai cunoscută rasă de oi din România, este preferată şi de Cristian Buican din Perişani, judeţul Vâlcea, graţie rezistenței şi adaptabilităţii sporite a efectivelor, precum și a aptitudinilor productive.

Moştenire din Mărginimea Sibiului

Ferma de la Perişani este aproape dintotdeauna, ne spune crescătorul, având în vedere că familia sa provine din Mărginimea Sibiului şi tot timpul s-au ocupat cu creşterea oilor. „În anul 2015 exploataţia a fost transformată într-una de tip A, deci s-a încercat trecerea de la o gospodărie ţărănească la o activitate economică, în adevăratul sens al cuvântului. Nu pot estima exact costul unei astfel de investiţii pentru că a fost făcută în timp, dar cred că, dacă se porneşte de la zero, probabil trebuie investite câteva sute de mii de euro. Până de curând a fost practicată transhumanţa, am crescut o oaie adaptată condiţiilor de la munte, vara, şi de la câmpie, iarna, adică Ţurcana românească. Dacă în familie se creşteau câteva sute de oi, acum efectivele au depăşit o mie şi sunt în creştere. Am ales această rasă deoarece se evidenţiază prin rusticitatea şi rezistenţa deosebită. Suportă bine iernile geroase prin faptul că este puţin pretenţioasă la condiţiile de furajare şi adăpostire. Valorifică toate categoriile de furaje; vorbim de: fânuri, vreji, paie, coceni de porumb, fără a necesita cantităţi mari de hrană. În schimb, furajarea este diferită la tineretul pregătit de abatorizare; se furajează pe stabulaţie cu raţii calculate de fibroase şi făinuri concentrate, iar animalele de prăsilă şi oile cu lapte se hrănesc pe pajişti“, adaugă Cristian.

Stana lui Buican

La rasa Ţurcană productivitatea depinde de vârsta efectivelor, individualitatea, sezonul de fătare, durata lactației, greutatea corporală, numărul și intervalul dintre mulsori, nivelul de alimentație şi condițiile climatice, mai adaugă crescătorul. „La prima lactație se obțin, de regulă, 60-70% din cantitatea maximă de lapte. În aceste condiții trebuie urmărite rezultatele fiecărui exemplar pentru a se putea face un grafic al productivității. Exemplarele care realizează o cantitate de lapte de 2-3 ori mai mare decât media pe turmă trebuie să formeze nucleul principal de selecție, care va fi folosit la încrucișările viitoare. Totodată, este foarte importantă perioada de montă. Oile din rasa Ţurcană care fată primăvara devreme au o producție de lapte cu 30% mai mare datorită prelungirii perioadei de lactație și a valorificării vegetației în plină dezvoltare. Pot spune că la exemplarele pe care le am producţia de lapte a crescut de la 400-500 ml pe zi până la 700-800 ml pe zi, pe măsură ce a avut loc o selecţie riguroasă a exemplarelor.“ În perioada august-septembrie oile din rasa Ţurcană trebuie pregătite pentru montă. Acestea se redistribuie în urma selectării oilor cu o productivitate ridicată la lapte.


Din fermă se valorifică în prezent animale pentru reproducţie (berbeci cu origine), animale pentru abatorizare (miei îngrăşaţi) şi brânză. Mieii au fost livraţi de la mase începând cu 20 kg până la performanţa actuală de 50 kg, masa unui miel de 4 luni. Vânzarea se face către terţi şi prin cele două magazine proprii din Râmnicu Vâlcea.


Beatrice Alexandra MODIGA

Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA

Tânărul Claudiu Benchea din comuna Cergău, satul Lupu, judeţul Alba, împreună cu tatăl şi bunicul său se ocupă de un efectiv de 400 de capete din rasele Ţurcană, Breaza şi Oacheşă. Tânărul spune că anul acesta a fost unul bun în ceea ce priveşte producţia de lapte, iar acesta este şi motivul pentru care vrea să mărească turma în următorii ani la un efectiv de 650 de capete.

70% din turmă cu rasele Breaza şi Oacheşă

Claudiu Benchea oier

Lui Claudiu oile i-au plăcut de mic copil, iar ferma a moştenit-o de la tatăl său, care după Revoluţie, mai exact prin anii ’92, şi-a cumpărat o turmă de oi, spune tânărul crescător. „Acum avem împreună o turmă de oi cu peste 400 de capete rasa Ţurcană, cu toate că mai mult îmi plac rasele Breaza şi Oacheşă, iar de câţiva ani de când mă implic în ale oieritului, cu multă trudă şi muncă am reuşit să schimb turma în proporţie de 70%. Cu toate că tatăl meu nu pune preţ pe rasă, eu sunt mult mai pretenţios şi amprenta mea asupra turmei deja începe să se vadă. Îmi place în mod special Breaza deoarece este o rasă de oi foarte bună în ceea ce priveşte lâna şi laptele şi mai ales pentru că sunt nişte oi mari. Totodată, îmi mai plac şi oile Bale şi Bucălai, dar să le văd la altcineva pentru că nu-mi prea place să le corcesc. La un astfel de efectiv nu avem ciolan de mult timp şi nici nu am avea nevoie deoarece eu împreună cu tatăl şi bunicul meu, care are 80 de ani, ne ocupăm de aceste animale“, mărturiseşte tânărul.

Lâna se aruncă…

În ceea ce priveşte hrana animalelor, tânărul crescător ne spune că nutreţul îl produc ei, iar porumbul îl cumpără pentru că în zona lor nu prea se scoate o recoltă bună la această cultură, dar cu toate acestea a fost un an bun cu privire la producţia de lapte. „În prima şi a doua lună după ce vindem mieii laptele îl vindem, iar în cea de-a doua parte a sezonului din lapte facem caş pentru a-l vinde clienţilor pe care îi avem de mulţi ani. Din punctul de vedere al producţiei de lapte anul acesta a fost un an bun, astfel producţia obţinută m-a motivat să vreau să măresc turma; chiar m-am gândit că aş vrea să ajung undeva la circa 600-650 de capete în următorii ani, dacă treaba va merge cel puţin ca anul acesta. În schimb, în ceea ce priveşte lâna, după cum ştiţi la noi în ţară a ajuns o mizerie deoarece toată se aruncă pentru că nu o mai adună nimeni“, specifică Claudiu.


Crescătorul are şi un sfat pentru cei care vor să se apuce de o astfel de fermă. „Dacă nu îţi place ceea ce faci mai bine stai deoparte deoarece în acest moment sunt mulţi cei care se apucă sau s-au apucat de oi doar pentru subvenţie şi după un an sau doi nu răzbeau să le vândă; toată treaba este să îţi placă şi atunci treci cu brio peste tot greul întâmpinat“, spune Claudiu Benchea.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pagina 1 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti