Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Apr 2021

Mieii de la Ferma Mindirigiu, direct în țările arabe!

Pentru tânărul Marius Traian Mindirigiu din satul Hoisești, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, un crescător de ovine cu un efectiv de 500 de capete din rasa Țurcană, varietatea Oacheşă, campania de fătări ajunsese undeva la 70%, la mijlocul lunii martie, când i-am făcut și noi o vizită. Anul acesta, mieii din ferma sa vor pleca la export către țările arabe, pentru că așa este mai rentabil, ne mărturisește acesta.

15 kg, greutatea ideală a unui miel în perioada Paștelui

„Fătările au început undeva pe data de 12 februarie; am băgat berbecii în staul pe 14 septembrie, ținând cont că ele încep să fete cu o zi, două, trei mai înainte, în funcție de oaie; cu fătările am ajuns la stadiul de 70%, am undeva la peste 200 de miei“, ne specifică crescătorul ieșean.

Cu toate că prețul furajelor a crescut, existând majorări importante în ceea ce privește cerealele și nutrețul, prețul cărnii de miel va fi exact ca anul trecut, ne asigură Marius Mindirigiu. „Anul acesta a fost o situație foarte dificilă din cauza secetei din 2020 când cerealele au avut un preț de 1 leu/kg; acum prețul este mult mai mare, am auzit că se vând cu 1,20 lei/kg și chiar cu 1,40 lei/kg. Noi nu am avut de unde strânge strânsură, ne-am reorientat pe unde am putut, eu personal am vorbit cu o cunoștință și am balotat o miriște de porumb, greu tare am procurat cereale. Au fost foarte scumpe, plus că nu am avut de unde cumpăra, mai ales lucerna și fânul. Ținând cont că am fost în perioada de pandemie și mulți sunt cei care au rămas fără locuri de muncă, noi o să încercăm să menținem prețul, cel puțin la fel cum a fost anul trecut, undeva la 23-25 lei/kg mielul în caracasă, și sperăm să obținem 15 lei/kg în viu. Greutatea mieilor la mine în fermă variază; între 25-30 kg, cei care sunt fătați mai devreme, iar cei care vor fi fătați mai târziu, undeva la 15 kg, numai buni de tăiat pentru Paște, pentru o mare parte din clienții noștri.“

S-a deschis lista pentru rezervări...

Anul acesta mieii de la ferma tânărului din Dumești ajung în țările arabe, plus că ieșeanul renunță să mai vândă mielul în carcasă. „În acest moment am foarte multe cerințe cu privire la vânzarea mieilor, dar eu personal nu cred că voi tăia așa de mulți miei în perioada Paștelui, cum am făcut anul trecut, din cauză că atunci este perioada când se fac bani, dar se câștigă puțin în comparație cu efectivul pe care o să-l am de dat. Să sacrific câțiva miei dintr-un efectiv atât de mare nu înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mai fac ca anii trecuți. Încarc în camion cât o să fie în viu, și asta este; fac banii grămadă, apoi pot să mă apuc de mulsul oilor, să vând brânza și să merg mai departe; dar o să îmi mai opresc pentru reproducție în jur de 60 de mieluțe, plus berbecuți. Am o cunoștință la Sibiu care are o îngrășătorie de miei, el îi ia de la mine, îi finisează, după care merg la export către țările arabe. În prezent am o mare cerere atât pentru mieii de reproducție și berbecuți, cât și pentru Paște; chiar dacă este prea devreme“, mulți își fac rezervări, încheie Marius Traian Mindirigiu.

Beatrice Alexandra MODIGA

BREAZA - origini și performanță

Rasa de oi țurcane Breze are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale Munților Parâng, Șureanu, Retezat, cu localități precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpul lui Neag, Aninoasa, Bănița, Jieț, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeștii Gorjului.

Nu se cunoaște exact timpul și metodele de formare a acestei populații, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariția la un moment dat a unei mutații genetice. Caracteristicile fenotipice de atunci sunt specifice și populației actuale.

Specialiștii nu s-au aplecat prea mult spre această populație de oi, ea fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o și au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populații de țurcană.

Caracteristica fenotipică care o definește este dată de desenul deosebit al feței cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V“ sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunții (coarnelor) care coboară până la limita buzei superioare.

De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi, când au început să selecționeze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă și să se transmită din generație în generație.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 și 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecție, pe lângă brezătura caracteristică, și o creștere a productivității animalelor mai ales în direcția producției de lapte care cu timpul, în generații succesive de selecție, a devenit importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este important de reținut că brezătura caracteristică, coroborată cu producția mare de lapte, peste media populației la indivizii reținuți pentru reproducție, a creat în timp o corelație pozitivă între aspectul fenotipic și producția de lapte.

Oile breze au o constituție fină spre robustă, caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm și o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform, descriind aproape un trapez cu baza mare pe linia feselor, sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers și pășunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg și adânc, adăpostind în interiorul său inima și plămânii foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunțată, consum sporit de furaje și, în final, producții ridicate de lapte. Capul este puțin convex (berbecat), cu coarne bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung și mai subțire ca la celelalte țurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecției mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin mărime, sfârcurile având dimensiuni și formă pretabile la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producția de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor pentru că trebuie să intervină zilnic pentru a mulge laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafețele mici de pășuni pe care sunt crescute, și această intervenție zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe față și picioare, cu abdomenul mai puțin îmbrăcat ca la rasele Bucălae sau Bălă, greutatea cojocului fiind cuprinsă între 3 și 4 kg la oi și 5 și 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiții optime de furajare și exploatare, acestea ajungând ușor la greutatea de 60-70 kg, iar berbecii la 90-120 kg și peste.

Mieii la fătare au greutăți cuprinse între 5-7,5 kg, cu recorduri de 8-10 kg, existând în populație exemplare cu fătări gemelare, greutatea mieilor însumând 13-14 kg (de exemplu exploatația doamnei Boantă Tamara, cântăriți în data de 4 martie 2021)

Producția de lapte este în anumite turme secționate (lotizate) și bine furajate, de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producții mai adăugăm și faptul că în populație sunt efective cu o natalitate de 140-150%, realizăm cat de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populații au început să își dea seama crescătorii care fac tranzacții de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la prețuri de 10.000 – 20.000 lei și mieluțe la prețuri de 2.000-3.000 lei.

Vă mărturisesc că am asistat la acest tip de tranzacții și cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, despre care o să vă povestesc însă într-un alt articol.

Crescători remarcabili cu efective deosebite în zonă sunt Lupșa Ion, Stan Ion, Boantă Tamara, Labău Ion, Jurcă Anișoara și alții cu care sigur ne vom mai întâlni.

Ce este de făcut cu această populație?

1. Datorită faptului că se crește într-un areal defavorizat trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia de sprijin cât mai mulți crescători.

2. Fiind o populație mică, în pericol de dispariție, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare al rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să poată folosi la reproducție în faza incipientă berbeci din populația respectivă fără origine cunoscută pe două generații, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3. Având caracteristici de conformație și mai ales de producție total diferite de celelalte tipuri de țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanțelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al registrului genealogic „DACIA“ Hunedoara să poată omologa această populație, sporind astfel zestrea genetică a populațiilor de ovine Romanești și creșterea biodiversității genetice în domeniul creșterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulți cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozități, de aceea îi invităm pe cei interesaţi de această populaţie să viziteze exploataţiile din zonă pentru a vedea că ecotipurile rasei țurcane sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiții de creștere optime ca să-şi poată exprima potențialul real de producție.

Prof. dr. ing. Gheorghe NEAȚĂ

Director general coordonator R.G. „Dacia“ Hunedoara

Ciobănia - pasiunea unui botoşănean din satul Stânceşti

Viorel Romică Butnariu (foto) din satul Stânceşti, judeţul Botoşani, spune că de mic copil a cunoscut tainele ciobănitului. A iubit această meserie, fără de care în prezent nu poate trăi încă de la vârsta de 9 ani.

Speranțe legate de prețul mielului

„De mic copil am văzut că părinţii mei au avut oi și am prins drag de ele; de la 9 ani mergeam cu oile la păşune, de la 13 ani am început să le mulg, iar la 24 de ani m-am căsătorit şi am avut ferma mea, cu un efectiv de 25 de oi, apoi am mărit turma până la 200 de oi din rasa Ţurcană. Produsele obţinute le vând direct de la fermă, am clienţii mei formaţi în timp. Pot spune că am ales Ţurcana pentru că este rasa care crește cel mai uşor pe teritoriul României, fiind o rasă autohtonă“, adaugă Viorel Butnariu.

Ţinând cont că începe perioada fătărilor, iar la această rasă durează aproximativ o lună de zile, pentru anul acesta crescătorul botoşănean are şi câteva pronosticuri privind preţul cărnii de miel. „După părerea mea, la cheltuielile pe care le avem anul acesta, kilogramul de miel viu ar trebui să fie în jur de 12-13 lei, iar carcasa în jur de 25 lei/kg, cu toate că nu cred că va fi mai mult de 20 lei/kg carcasa şi 10-12 lei/kg în viu pentru că toată lumea a fost afectată de COVID-19.“

Celor care ar vrea să se apuce de ciobănit, crescătorul botoşănean la dă următorul sfat: „Dacă nu le sunt dragi, să nu se apuce, oile se ţin din dragoste şi din respect pentru acest pământ care ne ţine şi ne hrăneşte, ne dă de toate, numai noi trebuie să ştim să valorificăm «aurul verde». Ciobănia este o haină grea şi nu poate să o poarte orişicine. Odată ce ai îmbrăcat-o şi vezi că îţi stă bine, nu o mai dezbraci până la moarte. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce vor să se îndrepte spre acest sector, din contră îi îndemn să facă treaba aceasta… este bine să ţinem tradiţia, doar ne tragem din neam de păstori, din strămoşii noştri daci.“


„În prezent, am un efectiv de 120 de oi şi nu vă pot spune sigur cum va arăta această fermă peste 5 sau 10 ani, numai bunul Dumnezeu ştie. Mulţumesc că mă ţine sănătos şi mai pot ciobăni. De 3 ani muncesc singur la fermă, copiilor nu le plac oile, sunt la muncă în străinătate.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Recomandări pentru pregătirea și desfășurarea campaniei de fătări la specia ovină

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecţia necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor în această perioadă trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/ 10 kg greutate vie, subcutanat.
  • La inspectarea zilnică a efectivului de ovine e necesar să se acorde o atenție specială următoarelor elemente: aspectul corporal în ansamblu, mişcărlie animalelor, rumegare, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.


Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Tânărul din Panticeu care a renunţat la un liceu de prestigiu pentru… ciobănie!

Ionel Gavriloaie este un tânăr crescător de oi din satul Sărată, comuna Panticeu, judeţul Cluj, care a renunţat la cursurile unui liceu de prestigiu din municipiu pentru a continua ce tatăl său începuse mai demult…. ciobănitul. Acesta mărturiseşte că face ce şi-a dorit dintotdeauna şi nu regretă alegerea făcută.

„Sărată este un sat aparent banal, însă pentru mine în calitate de crescător de ovine este raiul pe pământ. Povestea mea şi a fermei mele începe în urmă cu 8 ani; terminând ciclul şcolar gimnazial în vara anului 2013, nevoit ca orice copil crescut la ţară să-mi ajut părinţii, a fost musai să merg la oi; pe atunci părinţii mei aveau în jur de 30 de oi mărcuşe, cum le ziceam noi. Între timp am avut admiterea la liceu și eram foarte bucuros că intrasem la un liceu de prestigiu din Cluj; brusc m-am trezit peste noapte că de fapt drumul meu în viaţă ar fi altul, nu cel care a fost plănuit cu mult timp înainte, ci să continui ce tatăl meu începuse… ciobănia“, ne mărturiseşte crescătorul clujean.

Iniţial a achiziţionat câteva mieluţe Oacheşe, apoi, încet-încet a început să-şi mărească efectivul de animale. „În momentul de faţă deţin 200 de oi, dintre care 150 de oi mame, care sunt de fătat şi restul noatine, din rasa Breze, însă predomină sângele de Oacheşe; acestea au o capacitate de producţie de lapte foarte bună şi sunt nişte oi cu un aspect impecabil“, adaugă Ionel.

oier

„Pe timp de iarnă furajarea o facem noi cu lucernă, fân şi porumb, toate din producţia proprie, iar pentru acestea avem utilaje corespunzătoare pentru îndeplinirea fiecărei sarcini în agricultură. Costurile nu se ridică foarte mult; practic, dacă munceşti vara şi dacă pregătești furajul nu trebuie să cumperi. Referitor la veniturile dobândite de pe urma oilor vă pot spune că, de exemplu, mieii îi vindem în fiecare an, la sfârşitul lunei aprilie, unui domn ce îi comercializează pentru export cu un preţ destul de corect. În ceea ce priveşte laptele, avem încheiat contract cu o firmă de lactate de la Braşov care îl preia de la domiciliu, dar în primăvară ne-am achiziţionat şi un răcitor. Problema principală ar fi lâna, nu ne-o valorifică nimeni, şi nici nu umblă nimeni să o cumpere. În fiecare an o aruncăm sau sau îi dăm foc. Trist, dar adevărat, e dezastru la acest capitol“, mai specifică tânărul.

Pentru a reuşi cu această fermă de familie, tânărul din comuna Panticeu s-a gândit că cel mai bine pentru el este să se asocieze cu fratele său, crescător harnic şi iubitor de animale şi acesta. „Vara sunt asociat cu un frate de-al meu, el are mai multe oi decât mine şi împreună ne descurcăm; alături de noi sunt şi soţiile noastre care muncesc cot la cot cu noi, indiferent de muncă. Nu ne putem plânge că ne vede Dumnezeu, dar nici să ne lăudăm prea mult. Atât timp cât la noi, de la mic la mare, fie bărbat sau femeie munceşte, zicem că nu ne este greu, unde trag toţi se cunoaşte şi rodul muncii. Practic, când faci ceva, să faci cu drag, chiar dacă drumul e greu şi mai aluneci, mergi înainte, acolo unde ţi-ai dorit atât de tare. Şi da, după 8 ani de muncă şi de nopţi şi zile petrecute cu oiţele, prin vreme bună, ploi şi frig, pot spune că am ajuns unde mi-am dorit“, a încheiat Ionel Gavriloaie, tânăr crescător de oi din comuna Panticeu, judeţul Cluj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Eugen Gonțea moștenește ciobănitul din tată-n fiu și iar așa...

Ca și cum spirala vieții nu e decât o continuare... a ADN-ului de cioban. Deși a învățat carte și a ales meseria de inginer în mecanică agricolă, devenind de-a lungul timpului de la inginer la IAS până la director la ITSAIA (o întreprindere socialistă specializată pe transportul agricol și industria alimentară), Revoluția l-a prins la o direcție agricolă. Din 2008 este ales președinte a nou înființatei FOMR și se poate spune că e un cioban luminat. Poate prea luminat pentru cei care au interese în această branșă de istorie milenară. Pentru că ciobănitul este, așa cum am afirmat de nenumărate ori, esența românismului! Așa ne-am păstrat neamul, limba și neatârnarea, prin intermediul acestor oameni care au bătut munții și la pace, și la război. Când cu ghioaga, când cu fluierul, când cu samarii plini cu speranță! Eugen Gonțea a preluat ștafeta turmei în 1988, când tatăl său se prăpădea prea devreme, dar ciobănitul l-a învățat cu adevărat de la bunicul său care, pe vremea regelui, avea 5.000 de mioare. Ceea ce l-a adus în postura de a fi acuzat de chiaburie pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, o povară dusă de aproape toți oamenii gospodari din satul românesc.

Așa se face că în vremurile acelea, dintr-o dată, postura de sărăntocul satului a ajuns să fie titlu de noblețe.

Eugen Gonțea pășunează turmele pe munții care i-au aparținut cândva bunicului

cresterea oilor

Una din stânele crescătorului de animale cu domiciliul în localitatea Șimon, din județul Brașov, se află în Munții Cailor, la circa 1.500 m altitudine, chiar la granița dintre județele Brașov și Prahova. Cum se vine dinspre București pe DN 1 A, chiar la stânga spre munte, peste drum de cabana Ciucaș. Acolo de unde se răcorește România, vorba reclamei! Drumul spre stână este extrem de abrupt, prin pădure, ca un traseu de super top pentru experimentații piloți enduro. Când plouă, cred că nici cu troliu nu s-ar încumeta nimeni să urce acolo. Dar Eugen Gonțea îi dă bice unui Suzuki de buzunar, precum feții frumoși dădeau jar cailor înaripați! Și, volănind ca un as, îmi povestește despre tot felul de răsturnări și rămâneri în pantă. Aproape că îmi venea să o iau pe jos! Ajungem, în sfârșit, într-o poiană de unde, la un moment dat, zărim o turmă de vreo 20 de juninci bălțate frumoase. Am oprit să facem cunoștință cu ele. Șefa turmei, scuturând talanga, danga-danga, vine să mă miroasă. Fac câteva fotografii și ne urcăm înapoi în Pegasul japonez să ajungem la stână, înainte ca soarele să treacă la odihnă. Pe plai, de unde stâna se vede ca o piramidă ciobănească, se pot zări undeva pe o vale, hăt departe, oile sterpe care pasc păzite de câini și un păstor cu părul roșcat. Doar lupul și ursul sunt la ei acasă aici. Anul acesta i-au devorat o duzină de oi!

După ce Eugen Gonțea descarcă desăgile cu de-ale gurii din samarii Suzukăi, dar și ceva medicamente preventive pentru animale, ne coborâm lin pe culmea de unde se văd oile departe, iar junincile adăstau stăpânul. Vă jur că nicio mioară laie nu i-a șoptit nimic ciobănașului, însă Eugen Gonțea a început o tiradă asupra celor care, în loc să ajute crescătorii de animale, mai mult le încurcă ițele și bagă adânc zâzanie între ciobani. Am pus aparatul foto pe funcția recording și ce a urmat ați văzut cu siguranță pe pagina mea de Facebock! Dacă nu, dați un search și apoi un play să-l ascultați! Așa cum au făcut-o peste 25.000 de urmăritori ai paginii.

La Șercaia, pe 50 ha, animalele huzuresc pe o pășune ca la carte

Noaptea târziu am ajuns la casa fermierului din localitatea Șimon, iar doi câini negri ne-au întâmpinat, alături de o luminiță firavă a unei candele care se vedea din pridvorul închis în sticlă. Ne-a prins miezul nopții vorbind de una de alta și uite-așa trecu și ziua de sărbătoare creștinească. Doar candela aprinsă mai amintește, în casa unui crescător de animale, că a fost mare praznic! Pe un ecran se văd imagini de la ferma din Șercaia, acolo unde fermierul are peste 60 de vaci de lapte, dar și berbecii. Chiar și câteva oi aduse de prin Franța, de la o stațiune de cercetare, care s-au dovedit, conform afirmațiilor lui Eugen Gonțea, „0 variante“! Din toate cele 20 de oi aduse de acolo doar un miel a pripășit! Dar, recunoaște fermierul, berbecii din rasele Vandeene și Alba de Masive Central s-au adaptat, iar berbecuții rezultați din încrucișarea cu oile lui dezvoltă o carcasă net superioară. Dar Eugen Gonțea e adeptul selecției în rasă pură, iar ameliorarea cu berbeci de carne o face doar la exemplarele mai puțin bune.

Eugen Gonțea deține o moșie cum rar au alți oieri

Asta într-o zonă unde vaca și oaia sunt numai bune de emblemă pentru Țara Făgărașului. Aici vacile sale de lapte pasc în gard electric, cu o normă de pășunat bine reglată. Pășunea este bogată, iar zona cu trifoi roșu este recoltată pentru nutrețul de iarnă. În total, cu tot cu arenda de tip Transilvania, are 62 ha de pășune la Șercaia. Plus 20 ha în același fel de arendă (omul își ia subvenția iar arendașul, producția) cu porumb pentru boabe și siloz. Vacile, Bălțate Românești de tip Simmental ameliorate cu Montbelliarde, oferă o medie de 17-18 l/zi. Fermierul nu le exploatează industrial, ci într-un regim aproape de vaca de carne, mai degrabă, dar nu vrea să audă de Angus, vacă pe care o consideră ca o acoperire pentru luatul de subvenții grase de către oamenii cu buzunare adânci!

Oile pe care le mulge le paște în alt județ. Taman în Sibiu, în localitatea Gruiu, pe o pășune de 85 ha arendată în același sistem transilvan de la un sas care își ridică subvenția de la APIA, iar el păstorește și are grijă de pășune! În total are vreo 1.800 oi, deși ciobanii nu spun niciodată ce și cum privitor la averea lor. Asta poate să nu pățească precum baciul ortoman de prin Miorița, presupun.

Agricultura, dar și ciobănitul trebuie să privească spre Occident!

Eugen Gonțea are o vastă experiență europeană. Doar în Austria a fost de vreo 8 ori. Acolo a urmat și două cursuri de perfecționare. Sistemul austriac, afirmă crescătorul brașovean, s-ar plia cel mai bine pe realitatea oierilor de munte. Acolo ciobanii urmează cursuri de pregătire, mai precis școli de meserii, de câte 3 sau 5 ani. Cea de trei ani este asimilată liceului, iar cea de 5 ani cu o școală tehnică. Pe când noi tot batem pasul pe loc privind formarea profesională. FOMR este implicată activ, ei au reușit introducerea meseriei de păstor și cioban în nomenclatorul de meserii, dar, afirmă Eugen Gonțea, împreună cu Tiberiu Ștef, a reușit să impună Legea muntelui prin care s-ar cheltui un miliard de euro pentru dezvoltarea acestei zone. Gonțea ceartă MADR că s-a tot chinuit să preia măcar 20 de licee foste agricole direct de la Ministerul Educației. Ar fi fost un prim pas prin care fermierii ar putea ajuta la formarea de meseriași agricoli, implicându-se material, spre a avea un contract cu elevii, în așa fel încât primii să aibă toate condițiile de învățat și o bursă frumoasă, iar fermierii ar beneficia de angajați bine pregătiți.

„Nu ne permitem tehnică agricolă nouă, deși ne străduim”

Eugen Gonțea are un tractor John Deere nou achiziționat prin credit. Și-a realizat și o microcentrală fotovoltaică trifazică de 12 kw, asociată cu un generator de curent electric pe motorină de 24 kw. În plus, am văzut și o mică eoliană, semn că fermierul nu poate scăpa ușor de meseria învățată la facultate. Nu mai vorbesc de utilaje. Multe SH, dar în stare bună de funcționare, bine întreținute. Doar remorca tehnologică l-a costat 20.000 euro. Acum a fost nevoit să oprească investiția într-un fânar uriaș, care ar putea ajunge grajd. Deși scheletul e gata, iar panourile sandwich cumpărate din Slovacia așteaptă să închidă construcția. „Din păcate, nu prea avem bani, aștept să văd dacă reușește să ia nepotul meu un credit de la CEC să terminăm investiția. De altfel, toți banii mei se duc în fermă, pe acasă nu am mai mișcat nimic de pe vremea când eram bugetar!“

Din una în alta, cele aproape două zile în care am luat la pas averea baciului Gonțea mi s-au părut că au zburat repede. Fermierul a răsuflat probabil ușurat că poate să-și continue treaba, fără a se mai gândi și la chestii de genul dacă ziaristul are tot ce-i trebuie să își poată face meseria!

Tudor CALOTESCU

Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă

Daniel Ploscaru are 44 de ani, este din Baia de Aramă, județul Mehedinți, și provine dintr-o familie de ciobani cu tradiție. Cu toate că deține doar un efectiv de 400 de capete din rasa Țurcană, ne spune că nu are de gând să-și extindă efectivul din lipsa forței de muncă, dar și pentru a le oferi condiții de bunăstare cât mai bune cu putință oilor sale.

„Ciobani ungureni“ cu tradiție

„Suntem într-un sat de ciobani ungureni, străbunicii noștri provin din Mărginimea Sibiului, mai precis din Poiana Sibiului. Am crescut în preajma oilor, le-am îndrăgit de mic copil. De la bunicul meu am învățat foarte multe lucruri în creșterea acestora. La început noi făceam transhumanță cu oile, vara la munte și iarna la câmpie, așa am crescut cu «țoalele pe măgar». Acum dețin un număr de 400 de oi. În primul rând pentru mine este o pasiune, nu o afacere; oile, caii și câinii sunt cele mai frumoase animale, iar pasiunea nu are preț. În vremea de astăzi, eu personal fac sacrificii foarte mari pentru a întreține oile“, spune Daniel.

Tânărul crescător mai adaugă faptul că rasa pe care o are este cea Țurcană. „Aceasta este rasa de oi cu care am crescut, rasa noastră de oaie românească, oaia din zona de munte. Furajarea oilor are loc în perioada de iarnă, când pe câmp nu mai este mâncare pentru ele, chiar și în timpul fătărilor se furajează intensiv. Hrana constă în lucernă, fân și boabe de porumb. O rație de hrană pe timpul iernii și în timpul fătărilor este de 500 g până la 1 kg de boabe/zi și necesarul de fân, cât au nevoie. O astfel de fermă se realizează cu pasiune, dragoste foarte mare pentru animale, dar și cu ani mulți de muncă.“

Valorificarea produselor de la stâna sa diferă, mai spune sibianul. „Valorificăm brânza și mieii care sunt sacrificații pentru sărbătorile de Paște (brânza se vinde de acasă, de la piață sau en-gros, dacă este o cantitate mai mare); vindem și miei vii care ajung pentru export. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune nimic. Eu personal în ultimii ani am îngropat-o, să nu rămână aruncată pe câmp. Nu ne acoperim nici cheltuiala cu tunsul oilor“, mai adaugă Daniel Ploscaru.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în primul rând cunoștințe despre creșterea oilor, dar trebuie să țină cont și de multe altele, mai specifică bărbatul. „Să aibă în permanență necesarul de oameni în fermă, ceea ce constituie cea mai mare problemă. Eu nu îndemn pe nimeni să facă din creșterea oilor o afacere, este foarte greu. Planuri de viitor nu prea am, din lipsă de personal, nu sunt oameni la lucru, indiferent de ce salariu le oferi, dar peste 5 ani cred că  o să fiu tot pe poziție. Nu mă extind, cresc un număr redus de oi pentru a le oferi condiții bune de bunăstare, să am exemplare deosebite și selectate“, încheie Daniel Ploscaru.

Beatrice Alexandra MODIGA

Stâna lui Buican de pe meleaguri vâlcene

Ţurcana, cea mai cunoscută rasă de oi din România, este preferată şi de Cristian Buican din Perişani, judeţul Vâlcea, graţie rezistenței şi adaptabilităţii sporite a efectivelor, precum și a aptitudinilor productive.

Moştenire din Mărginimea Sibiului

Ferma de la Perişani este aproape dintotdeauna, ne spune crescătorul, având în vedere că familia sa provine din Mărginimea Sibiului şi tot timpul s-au ocupat cu creşterea oilor. „În anul 2015 exploataţia a fost transformată într-una de tip A, deci s-a încercat trecerea de la o gospodărie ţărănească la o activitate economică, în adevăratul sens al cuvântului. Nu pot estima exact costul unei astfel de investiţii pentru că a fost făcută în timp, dar cred că, dacă se porneşte de la zero, probabil trebuie investite câteva sute de mii de euro. Până de curând a fost practicată transhumanţa, am crescut o oaie adaptată condiţiilor de la munte, vara, şi de la câmpie, iarna, adică Ţurcana românească. Dacă în familie se creşteau câteva sute de oi, acum efectivele au depăşit o mie şi sunt în creştere. Am ales această rasă deoarece se evidenţiază prin rusticitatea şi rezistenţa deosebită. Suportă bine iernile geroase prin faptul că este puţin pretenţioasă la condiţiile de furajare şi adăpostire. Valorifică toate categoriile de furaje; vorbim de: fânuri, vreji, paie, coceni de porumb, fără a necesita cantităţi mari de hrană. În schimb, furajarea este diferită la tineretul pregătit de abatorizare; se furajează pe stabulaţie cu raţii calculate de fibroase şi făinuri concentrate, iar animalele de prăsilă şi oile cu lapte se hrănesc pe pajişti“, adaugă Cristian.

Stana lui Buican

La rasa Ţurcană productivitatea depinde de vârsta efectivelor, individualitatea, sezonul de fătare, durata lactației, greutatea corporală, numărul și intervalul dintre mulsori, nivelul de alimentație şi condițiile climatice, mai adaugă crescătorul. „La prima lactație se obțin, de regulă, 60-70% din cantitatea maximă de lapte. În aceste condiții trebuie urmărite rezultatele fiecărui exemplar pentru a se putea face un grafic al productivității. Exemplarele care realizează o cantitate de lapte de 2-3 ori mai mare decât media pe turmă trebuie să formeze nucleul principal de selecție, care va fi folosit la încrucișările viitoare. Totodată, este foarte importantă perioada de montă. Oile din rasa Ţurcană care fată primăvara devreme au o producție de lapte cu 30% mai mare datorită prelungirii perioadei de lactație și a valorificării vegetației în plină dezvoltare. Pot spune că la exemplarele pe care le am producţia de lapte a crescut de la 400-500 ml pe zi până la 700-800 ml pe zi, pe măsură ce a avut loc o selecţie riguroasă a exemplarelor.“ În perioada august-septembrie oile din rasa Ţurcană trebuie pregătite pentru montă. Acestea se redistribuie în urma selectării oilor cu o productivitate ridicată la lapte.


Din fermă se valorifică în prezent animale pentru reproducţie (berbeci cu origine), animale pentru abatorizare (miei îngrăşaţi) şi brânză. Mieii au fost livraţi de la mase începând cu 20 kg până la performanţa actuală de 50 kg, masa unui miel de 4 luni. Vânzarea se face către terţi şi prin cele două magazine proprii din Râmnicu Vâlcea.


Beatrice Alexandra MODIGA

Oieritul - o moştenire din generaţie în generaţie

Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA

Moştenire de familie, o fermă cu 400 de oi în comuna Cergău, judeţul Alba

Tânărul Claudiu Benchea din comuna Cergău, satul Lupu, judeţul Alba, împreună cu tatăl şi bunicul său se ocupă de un efectiv de 400 de capete din rasele Ţurcană, Breaza şi Oacheşă. Tânărul spune că anul acesta a fost unul bun în ceea ce priveşte producţia de lapte, iar acesta este şi motivul pentru care vrea să mărească turma în următorii ani la un efectiv de 650 de capete.

70% din turmă cu rasele Breaza şi Oacheşă

Claudiu Benchea oier

Lui Claudiu oile i-au plăcut de mic copil, iar ferma a moştenit-o de la tatăl său, care după Revoluţie, mai exact prin anii ’92, şi-a cumpărat o turmă de oi, spune tânărul crescător. „Acum avem împreună o turmă de oi cu peste 400 de capete rasa Ţurcană, cu toate că mai mult îmi plac rasele Breaza şi Oacheşă, iar de câţiva ani de când mă implic în ale oieritului, cu multă trudă şi muncă am reuşit să schimb turma în proporţie de 70%. Cu toate că tatăl meu nu pune preţ pe rasă, eu sunt mult mai pretenţios şi amprenta mea asupra turmei deja începe să se vadă. Îmi place în mod special Breaza deoarece este o rasă de oi foarte bună în ceea ce priveşte lâna şi laptele şi mai ales pentru că sunt nişte oi mari. Totodată, îmi mai plac şi oile Bale şi Bucălai, dar să le văd la altcineva pentru că nu-mi prea place să le corcesc. La un astfel de efectiv nu avem ciolan de mult timp şi nici nu am avea nevoie deoarece eu împreună cu tatăl şi bunicul meu, care are 80 de ani, ne ocupăm de aceste animale“, mărturiseşte tânărul.

Lâna se aruncă…

În ceea ce priveşte hrana animalelor, tânărul crescător ne spune că nutreţul îl produc ei, iar porumbul îl cumpără pentru că în zona lor nu prea se scoate o recoltă bună la această cultură, dar cu toate acestea a fost un an bun cu privire la producţia de lapte. „În prima şi a doua lună după ce vindem mieii laptele îl vindem, iar în cea de-a doua parte a sezonului din lapte facem caş pentru a-l vinde clienţilor pe care îi avem de mulţi ani. Din punctul de vedere al producţiei de lapte anul acesta a fost un an bun, astfel producţia obţinută m-a motivat să vreau să măresc turma; chiar m-am gândit că aş vrea să ajung undeva la circa 600-650 de capete în următorii ani, dacă treaba va merge cel puţin ca anul acesta. În schimb, în ceea ce priveşte lâna, după cum ştiţi la noi în ţară a ajuns o mizerie deoarece toată se aruncă pentru că nu o mai adună nimeni“, specifică Claudiu.


Crescătorul are şi un sfat pentru cei care vor să se apuce de o astfel de fermă. „Dacă nu îţi place ceea ce faci mai bine stai deoparte deoarece în acest moment sunt mulţi cei care se apucă sau s-au apucat de oi doar pentru subvenţie şi după un an sau doi nu răzbeau să le vândă; toată treaba este să îţi placă şi atunci treci cu brio peste tot greul întâmpinat“, spune Claudiu Benchea.

Beatrice Alexandra MODIGA

S-a înființat Asociația Profesională a Ciobanilor

La începutul lunii mai, în peisajul agricol românesc a fost anunțată înființarea unei noi structuri asociative. Este vorba despre Asociația Profesională a Ciobanilor. Președintele ei, Dan Petrescu, spune că asociația a fost înființată cu scopul de a lupta împotriva represaliilor la care sunt supuși ciobanii. În acest sens a fost constituit și un program strategic care va fi prezentat și autorităților. Ce doleanțe au oierii?

Problema pășunilor în România

Legislația națională care reglementează modul de acordare a pășunilor către crescătorii de ovine/caprine are multe lacune juridice și a creat posibilitatea autorităților locale fie să solicite sume exorbitante care depășesc nivelul subvenției pe suprafață, fie sunt acordate unor grupuri de interese care nu dețin în realitate animale pentru a asigura încărcătura pe pășune

Soluția

‒ Contracte tip la nivel național pentru ca autoritățile locale să nu mai introducă în caietele de sarcini criterii abuzive și să existe o aplicare unitară la nivel național;

‒ Controalele efectuate de către APIA, ANSVSA și ANZ pentru pășunile declarate pe suprafață să reprezinte un procent de minimum 50% pe fiecare an de cerere, în care să fie verificate animalele existente în pășune pentru a se respecta încărcătura pe hectar.

Sprijinul cuplat

Modul de fundamentare a sprijinului cuplat pe care România l-a notificat la CE dezavantajează crescătorii de ovine care nu au oile înscrise în Registrul Genealogic. Principiul instituit de Regulamentul European pentru sprijinul cuplat se referă la producția de carne și lapte.

Pentru perioada 2021-2027 solicităm ca acest sprijin să fie acordat tuturor crescătorilor care livrează lapte/brânză și produși pentru carne.

În acest sens vom veni cu propuneri concrete către MADR pentru a fundamenta corect acest sprijin pentru ca toți crescătorii să beneficieze de acest sprijin

Simplificarea legislației sanitar veterinare de mediu și fiscală pentru a se încuraja înregistrarea fiscală a crescătorilor în vederea accesării de fonduri europene și pentru a putea beneficia de avantajele sistemului public de pensii.

Propuneri

‒ Acordarea pe o perioadă determinată de 10 ani de facilități fiscale celor care doresc să treacă de la persoană fizică care comercializează producția pe carnetul de comercializare la persoană fizică autorizată conform OG nr 44/2008. Dorim să fie exceptați crescătorii de ovine și să nu mai fie impozitat venitul pe o perioadă de 10 ani în Codul Fiscal.

Legislația sanitar veterinară trebuie să țină cont de specificitatea sectorului ovin astfel încât respectarea acestor norme să poată ține cont de condițiile în care ne desfășurăm activitatea. Spre exemplu, în pășunile alpine unde nu există apă curentă și nici alte utilități să se stabilească anumite proiecte de tip stână, care să respecte normele sanitar veterinare.

Problema scrapiei

România figurează cu risc nedeter­minat la scrapie OIE și pentru acest fapt țara noastră nu poate exporta nici în Turcia sau Israel, care sunt piețe foarte bune, și nici tranzita aceste state. Trebuie să se pună în aplicare un program național de scrapie prin care toți berbecii reproducători să fie testați și să existe și despăgubiri pentru reproducătorii care sunt rezistenți. Ajutoarele de minimis pentru achiziția de berbeci reproducători să fie condiționate de efectuarea testelor pentru rezistența la scrapie.

Legislația muncii

Ținând cont de specificitatea sectorului ovin, legislația muncii să fie simplificată astfel încât crescătorii să poată cumpăra vouchere pentru angajații proprii, care să fie alocate lunar ciobanilor care prestează munca la stână. Acest sistem funcționează în multe state membre și respectivele vouchere sunt subvenționate în procente variabile, mergând până la 75% din valoarea lor.

Crearea unui program național de încurajare a consumului de carne de ovine, care să arate beneficiile consumului de proteină animală. Instituirea unei scheme de ajutor de stat prin care crescătorii de ovine să poată construi adăposturi tip cu o intensitate a sprijinului de până la 90% pentru ca mieii să poată fi colectați și vânduți în partide mari pentru a crește forța de negociere a crescătorilor în raport cu achizitorii externi. Această schemă de sprijin se va adresa asociațiilor profesionale, grupurilor de producători și cooperativelor.

Laura Zmaranda

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Un primar model... ține în frâu o stână de oi și o comună

În comuna Cândești, județul Neamț, o fermă de 1.000 de oi este ținută în frâu de State Daniel Gheorghe, primarul comunei. Fiica sa Alexandra vede un model în acesta și este mândră foc de omul care lasă pantofii de lac la primărie pentru cizmele de cauciuc de la stână.

Fermă de oi dintr-o pasiune

De câțiva ani, familia State se ocupă cu zootehnia. Capul familiei, Gheorghe, este ajutat de fiica sa, Alexandra, care susține cu mare drag pasiunea tatălui său. „Cu toate că noi avem două firme, una cu lemne și o alta cu o brutărie, în prima fază nici nu a fost vorba de așa ceva. Între timp, tatăl meu a ajuns primarul comunei, iar într-o zi acesta a cumpărat 100 de oi, apoi iar încă 100, și tot așa până am ajuns la 1.000 de oi și 50 de vaci. Practic, totul a început dintr-o pasiune a tatălui meu pentru aceste animale“, ne povestește aceasta.

Stand de brânzeturi în piața centrală din Piatra Neamț

„Nu prea aveam unde să ne vindem produsele, pentru că nu ne-am gândit că o să ajungem așa departe“, ne mărturișește Alexandra. Dar, în timp, aceasta a venit cu ideea să își deschidă un stand de brânzeturi în piața centrală din Piatra Neamț, cu lapte proaspăt și diverse produse, precum caș, burduf, smântână, cașcaval și telemea. „Totodată, vindem și în Bacău, unde distribuim săptămânal, în fiecare zi de miercuri. În ultima perioadă îmi scrie multă lume din Iași și Moinești, unde chiar am trimis produse și prin curier. Am avut persoane care au venit și cu copii la noi la stână și toți au fost tare încântați. Ne bucurăm că ne este apreciată munca“.

„Tatăl meu este cel care ține în frâu toată ferma! Astfel, după program își ia cizmele și se ocupă de tot... ar sta acolo până dimineață. Tot el se ocupă de tot ceea ce înseamnă hrana și tratamentele la animale. Avem și o moară, iar acolo le pregătește tot felul de furaje și amestecuri pentru că sunt foarte sensibile. În zona noastră, avem dificultăți să găsim forță de muncă pentru că nu am găsit pe cineva care să dorească să stea acolo permanent... oamenii vin și pleacă imediat deoarece este o muncă destul de solicitantă. De aceea, pentru a avea totul sub control, tata și-a făcut și o cabană la stână, iar pe timpul verii stă acolo și noaptea“, ne spune Alexandra.

Ferma State Candesti Neamt

2 litri de lapte = 5 lei

Aceasta consideră că este o investiție de viitor și mulți ar trebui să cumpere măcar o sticlă de lapte de la piață și nu din magazine. „O sticlă de lapte de 2 litri constă 5 lei, dar știi că bei ceva natural. Din păcate, în piață cei care cumpără sunt doar persoane care au peste 40-50 de ani, rar vezi persoane tinere cumpărând deoarece aceștea preferă supermarketurile.“

„Dacă te gândești la o investiție de genul acesta, trebuie să fii conștient că este multă muncă și că animalele nu știu ce este weekend, ele trebuie hrănite și îngrijite mereu. Sunt mulți cei care încearcă, dar le vând imediat. Noi nu renunțăm deoarece iubim aceste animale și de aceea vrem să ne facem un laborator și să distribuim în mai multe puncte. Ținând cont că acest lucru necesită mulți bani, momentan rămânem la stadiul acesta și sper... să nu îl mai apuce pe tatăl meu să cumpere, iar, în jur de 1.000 de oi“, conchide Alexandra State.

Beatrice Alexandra MODIGA

Peste 850 de oieri suceveni s-au înregistrat pentru subvenţia la lână

Campania de sprijinire a crescătorilor de ovine care livrează lână în vederea valorificării se bucură de interes în judeţul Suceava. În cadrul programului privind ajutorul de minimis acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava au fost înregistraţi 852 de potenţiali beneficiari ai ajutorului financiar de 1 leu la kilogramul de lână vândută către unităţile care preiau respectiva materie primă, dintr-un total de 1.280 de crescători de oi din judeţ.

De acest ajutor pot avea parte crescătorii persoane fizice care au atestat de producători, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice, alte forme asociative cu personalitate juridică. Un singur beneficiar poate primi maximum 15.000 de euro pe durata a 3 exerciţii financiare, respectiv în 2018 şi în cele două exerciţii financiare precedente, adică în 2016 şi 2017. În judeţul Suceava este un efectiv de 255.547 de ovine, iar de la un singur animal, în funcţie de rasă şi vârstă, se pot recolta, în medie, 2-3 kg de lână.

„Cei care sunt luaţi în baza de date au timp, până în august 2018, să facă dovada cantităţilor de lână comercializate. În baza acestor dovezi ei vor primi ajutorul prevăzut de Guvernul României“, ne-a spus Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava. La dosar se depune cererea-tip, declaraţie pe proprie răspundere, copie după cartea de identitate sau actul de constituire de la ONRC, după caz, dovadă de cont activ, documentul de la medicul veterinar prin care se atestă că exploataţia este identificată, precum şi o aproximare privind cantitatea de lână pentru livrare. Ulterior, la dosar se vor adăuga şi documentele doveditoare ale comercializării lânii.

Lâna prelucrată poate avea un preţ bun

De patru ani, în judeţul Suceava există un singur agent economic cu sediul în Fălticeni care preia lâna de la crescătorii de animale. Firma oferă 80 de bani pentru kilogramul de lână adus de crescător la depozit şi 50 de bani pentru lâna achiziţionată direct din fermă. Lâna este exportată în Turcia, unde este folosită la fabricarea saltelelor. Conform reprezentanţilor societăţii, preţul oferit depinde de bursa internaţională, agentul economic neefectuând nici măcar o prelucrare sumară a lânii, condiţii în care ar putea fi exportată la un preţ mai bun. „Prin adoptarea Hotărârii de Guvern, crescătorii de oi vor comercializa în număr mult mai numeros lâna. Varianta cu agentul economic din Fălticeni care preia lâna ar trebui să fie doar una de tranziţie, scopul Guvernului României fiind ca, prin acordarea subvenţiei, să fie încurajată înfiinţarea de depozite mari, în urma unor parteneriate public-private. Într-un astfel de depozit, lâna ar fi prelucrată şi comercializată mai departe la un preţ decent, inclusiv pentru crescătorul de oi care o vinde. Piaţa lânii este considerată a fi una de perspectivă, în condiţiile în care lâna este folosită ca materie primă în industria textilă, dar şi la fabricarea de materiale izolante“, a precizat Haralampie Duţu.

Anul trecut au depus în judeţ cereri de înscriere în program peste 100 de crescători de oi, dar nu au revenit toţi pentru completarea dosarelor cu documentele solicitate.

Silviu Buculei

Creşterea oilor, între pasiune şi rentabilitate

Problemele crescătorilor de ovine par să nu se mai termine. Desfacerea cărnii, a produselor rezultate din lapte şi valorificarea lânii îi fac pe fermieri să renunţe la oierit. Zootehniştii suceveni consideră că este necesară elaborarea unei politici a zootehniei pe termen lung, care să nu se schimbe în funcţie de conducerea politică a ţării şi prin care să fie create bazele valorificării tuturor produselor de origine animală. Fermierii consideră că salvarea oieritului nu trebuie să fie numai subvenţia, valorificarea lânii şi a pieilor de animale, putând aduce plus valoare acestui sector zootehnic.

Formarea unor nuclee de selecţie valoroase prin controlul oficial al producţiei

Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine „Mioriţa“ este una dintre cele mai importante structuri din judeţul Suceava, care reprezintă interesele câtorva sute de fermieri, crescătorii de ovine şi caprine. În această perioadă, asociaţia se implică pentru întocmirea dosarului de acreditare cu scopul de a obţine controlul oficial al producţiei. Înscrierile în Controlul Oficial al Performanţelor şi Registrul Genealogic sunt obligatorii pentru crescătorii de bovine şi ovine în vederea obţinerii sprijinului cuplat în zootehnie pentru un număr de peste 32.000 de ovine care aparţin membrilor asociaţiei.

„Controlul producţiei presupune un sprijin mai bun pe cap de animal. Anul acesta cine face controlul primeşte 25 de euro, iar cine nu îl are va primi 5 euro/animal.

Noi trebuie să facem performanţă, să avem animale de rasă, produse de calitate. Prin înscrierea animalelor în Registrul Genealogic putem contribui la formarea unor nuclee de selecţie valoroase, putem avea berbeci de reproducţie, inclusiv mioare şi miori cu certificate de origine. Dacă facem montă dirijată, supravegheată, cunoaştem părinţii şi bunicii fiecărui animal pe care îl împerechem, ştim provenienţa teritorială și putem face performanţă în acest sector zootehnic. Dacă nu facem nimic, dacă nu se vede un plus în producţie, în ameliorarea raselor, mergem în pierdere. Iar dacă nu ne dăm interesul să avem acest control, pe viitor nu vom mai primi nici subvenţie“, ne-a spus Ioan Chihaia, preşedintele Asociaţiei „Mioriţa“.

Ioan Chihaia crescator de oi

Infrastructura nu permite exportul în ţările arabe

Cei aproape 300 de membri ai Asociaţiei „Mioriţa“ deţin oi din rasele ţurcană, karakul şi, într-o proporţie mai mică, metişi. Cele mai multe oi sunt din rasa ţurcană pentru că este o oaie mai rezistentă şi foarte bine adaptată la clima din nordul ţării. Deşi doresc o valorificare superioară a animalelor şi laptelui, interesul populaţiei este scăzut pentru carnea de oaie. În judeţ există un abator mare, autorizat, la Ilişeşti, dar nu taie câteva oi, cât vinde un fermier la magazinul propriu din piaţă în câteva zile. Oierii bucovineni consideră că deschiderea pieţei arabe pentru comerţul cu carne de oaie ar salva o tradiţie românească veche de peste 2.000 de ani. Pe lângă lipsa unor acorduri comerciale între România şi piaţa arabă, realizarea unui terminal cargo pe aeroportul din Suceava şi construcţia unor depozite frigorifice de mare capacitate au rămas la stadiul de promisiune. În Suceava există un singur abator certificat Halal care asigură recunoaşterea şi desfacerea produselor din carne pe pieţele arabe, dar care preferă să cumpere oile la preţuri mici de la fermieri. Fermierii din nordul ţării susţin că exportul în Grecia şi Italia se face numai primăvara, pentru că în aceste ţări se solicită carcase mici, de 5-12 kg, care sunt la câteva luni după ce se nasc mieii. Arabii vor carcase mari, disponibile tot timpul anului, dar este greu de asigurat ritmic cantităţile solicitate. Pentru a îmbarca în avion 18 tone de carne de oaie este nevoie de 47 de tone de carne în viu, arabii fiind interesaţi doar de carcasă, fără cap.

În România nu există o piaţă a cărnii de oaie

Crescătorii de animale suceveni susţin că preţurile de achiziţie la cele două abatoare din judeţul Suceava, acreditate pentru comerţ extern în Uniunea Europeană, sunt mici în raport cu cerinţele solicitate la achiziţia animalelor şi preferă să rămână cu animalele în stână. Este o problemă a ciobanilor nu numai acum, la începutul lui 2018, ci de peste 20 de ani.

„Ministrul Agriculturii, Petre Daea, promovează oaia prin sloganul «Alege oaia» şi poate şi în zona noastră se va obişnui populaţia să mănânce carnea acestui animal. Carnea de oaie este un produs foarte bun, dar înainte de 1989 ne-am dezobişnuit să o consumăm. La abator kilogramul de carcasă este 8 lei, în piaţă preţurile ajung în jur de 17-20 de lei, dar nu este cerere. Prin asociaţie am încercat să vindem, dar nu avem cui. Nu putem face export pentru că se cer cantităţi foarte mari, semnarea de contracte certe şi pe termene lungi. Noi sacrificăm în general oile bătrâne, bolnave, berbecii care nu mai sunt folosiţi ca reproducători şi miei. Ne trebuie abator autorizat pentru ovine, cu o capacitate mare de sacrificare, prelucrare primară şi refrigerare. Apoi este problema transportului spre ţările arabe. Aceste aspecte sunt în discuţie de câţiva ani, dar nu s-a întâmplat nimic.

Existenţa fermei de ovine este asigurată din procesarea laptelui şi vânzarea brânzei şi urdei pe care le valorificăm pe piaţă. De aici rezultă câştigul nostru. Anul trecut, la începutul sezonului, kilogramul de caş s-a vândut cu 10 lei, iar spre toamnă a fost 15 lei. La preţurile care sunt la ora actuală este puţin, pentru că animalul trebuie tratat, îngrijit, hrănit, altfel nu ai rezultate.

La nivel de asociaţie este greu de realizat o fabrică de procesare, membrii fiind răspândiţi pe întreg judeţul, producţia de lapte de oaie este din luna mai până în septembrie, nu găseşti personal care să lucreze în fabricile de procesare, monopolul prelucrării laptelui în judeţ este deţinut de multinaţionale, iar intrarea pe piaţa marketurilor este anevoioasă“, susţine Ioan Chihaia.

„Alege oaia“, în pensiuni şi restaurante

cascaval din lapte de oaie

Oierii suceveni consideră că în achiziţia cărnii de oaie ar trebui preluat, de către proprietarii de pensiuni şi restaurante, modelul cumpărării legumelor direct de la producători. Proprietarii restaurantelor ar trebui să încheie contracte ferme cu fermierii şi, pe bază de comandă, aceştia să le livreze carne de oaie şi produse de stână.

„Am încercat să obţinem un spaţiu în care să valorificăm produsele asociaţiei, dar toate demersurile au fost zadarnice. În cadrul programului «Alege oaia» ar fi o oportunitate ca cei care au pensiuni, restaurante să facă contracte cu fermierii şi să aibă mâncăruri de oaie. Carnea de oaie se sleieşte imediat, indiferent cât de bună ai face-o. Dar la un restaurant, unde este rulaj, această situaţie poate fi evitată. Cel mai bine preparată este sub formă de pastramă, dar şi sub formă de tocăniţe, cu multe legume, servită fierbinte. Poate avea mare căutare dacă va fi promovată corespunzător, iar proprietarii de pensiuni vor dori să asigure mâncăruri sănătoase din produse româneşti“, este de părere Ioan Chihaia.

Lâna şi pieile de oaie, aruncate la gropile de gunoi

În acest moment lâna nu este valorificată în niciun fel, dimpotrivă este aruncată la gropile de gunoi, iar pierderile sunt şi mai mari dacă ţinem cont de faptul că un crescător plăteşte trei lei pentru tunsul unei oi. Din lâna rezultată, în condițiile în care aceasta ar fi valorificată la preţul de un leu pentru un kg, aşa cum s-a propus la nivel de minister în cadrul programului „Alege oaia“, proprietarul de animale ar câştiga doi lei. Oamenii spun că lâna pe care acum pur şi simplu o aruncă ar putea fi folosită în industria textilă sau în construcţii pentru izolarea locuinţelor, acest produs fiind recunoscut ca un bun izolator termic.

„Sunt promisiuni din partea Ministerului Agriculturii că anul acesta lâna va fi strânsă. Până acum fiecare cioban o aruncă pe unde poate. Plătim trei lei de tuns o oaie, dar nimeni nu are nevoie de lână. Dacă pieile de oaie, în urmă cu 10-12 ani, se plăteau cu 25 de lei bucata, acum le aruncăm la groapa de gunoi. La fel şi pielicelele mieilor; înainte se făceau căciuli; acum, dacă găseşti un comerciant şi îţi dă 10 lei pe o piele de karakul, ai luat un preţ bun. Înainte plăteau un dos de căciulă cu 200 de lei, o căciulă de miel ajungea la 300-600 de lei, iar un cojoc sau palton din pielicele de karakul, la 2.000 de lei. Acum au ieşit hainele sintetice, ieftine, aduse din import din ţările asiatice şi nu se mai poartă hainele din piele naturală, bundiţele, cojoacele, căciulile. Lâna ţine cald, este foarte bună faţă de hainele sintetice. Înainte se făceau ciorapi, pulovere, veste de lână, covoare. Lâna ţurcană era folosită pentru covoare, ţigaia pentru îmbrăcăminte. Acum nu mai este darac, nu mai toarce nimeni, nu se mai fac pulovere din lână. Am ajuns să aruncăm lâna la maşina care colectează gunoiul menajer. Dacă va fi implementat programul «Alege oaia» avem speranţe că va fi valorificată lâna, chiar dacă preţul prognozat, 1 leu/kg, nu este unul care să aducă beneficii. De pe o oaie tundem 2-3 kilograme de lână, deci lucrăm tot în deficit, dacă ne gândim la cât costă tunsul, dar e mai bine decât să o aruncăm. Cel mai bine ar fi să vină un investitor care să facă o fabrică de prelucrare a lânii. Se pot obţine lucruri foarte frumoase din lână din firul vopsit, care are un preţ destul de mare pe plan mondial; se fac de la covoare la îmbrăcăminte sau poate fi folosită pentru izolaţii termice“, am aflat de la Ioan Chihaia.

oi proprietar chirila

Izolaţii termice şi fonice cu lână de oaie

O altă soluţie pe care o văd crescătorii de ovine suceveni ar fi o investiţie pentru tratarea şi pregătirea lânii brute pentru izolaţii. De mult timp, pe pieţele din străinătate lâna este folosită pentru izolare termică şi fonică pentru acoperişuri, pereţi interiori şi exteriori, tavane şi podele sub formă de role sau saltele. Izolaţia din lâna presată nu mai trage umezeala, fiind folosită la construcţii în locul vatei minerale sau a celei bazaltice.

Pe piaţa românească sunt puţine firme care doar promovează noul material ecologic de izolare termică a locuinţei şi acesta provine din import. Lâna este spălată, pieptănată mecanic şi presată în straturi mici, rezultând un fel de pături de diverse grosimi şi mărimi, cum sunt cele de vată bazaltică. Pe lângă faptul că este un material ecologic, lâna fabricată pentru izolarea termică este ignifugă, are un comportament foarte bun la umiditate, este rezistentă împotriva dăunătorilor de origine animală şi la mucegai, oferind un coeficient termic de 0,039 W/mK, în timp ce celelalte materiale folosite la termoizolare au coeficienţi termici între 0,3 şi 0,4 W/mK. Suprafaţa încreţită a fibrelor de lână face ca termoizolaţia să devină şi un excelent izolant fonic.

„Noi câştigăm de la oaie din mai până în octombrie. Din octombrie până în mai nu facem cinci bani, cheltuim. În jumătate de an nu câştigăm nimic, ci doar cheltuim, iar când câştigi, sumele sunt mult mai mici decât ar fi normal. Dacă vrei să întreţii un animal şi să ai performanţă, costurile sunt destul de mari. O astfel de investiţie ar aduce un câştig tot timpul anului“, crede Ioan Chihaia.

Silviu Buculei

Paradoxul oieritului românesc

Aproape la unison crescătorii de ovine se plâng de vremurile grele pe care le trăiește oieritul în România. Totuși, numărul de animale este în creștere. Cum se explică acest paradox? Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, spune că situația are o singură justificare: crescătorii de animale investesc mai mult decât câștigă.

Englezii au 85 de rase pure, iar noi le numărăm pe degetele de la mâini

Potrivit dlui Marian, în Franța 80% din efective sunt înscrise în Registrul Genealogic, în vreme ce în România, din 12 milioane de oi, doar un milion sunt înscrise. O parte dintre acestea au origine cunoscută, restul oilor încadrându-se în standardul rasei, dar nu au origine. Prin înscrierea în Controlul Oficial al Producției se introduc berbeci cu origine și astfel în câteva generații avem animale de rasă pură. Este important pentru că, prin existența lor, se menține biodiversitatea. Din 2014 Europa ne sprijină cu bani pentru menținerea raselor. Este vorba despre acordul internațional dintre 192 de țări care au semnat pentru menținerea acestei biodiversități. „Sigur, tendința este de metisare pentru creșterea producției de carne și de lapte. Cu toate acestea, rasele pure trebuie păstrate pentru că vin cu multe avantaje, inclusiv adaptarea lor pedoclimatică în țara de origine. Englezii, spre exemplu, au 85 de rase, francezii – 65 de rase, în vreme ce noi numărăm rasele pure din România pe degetele de la mâini. Procentul acesta mic de înregistrare în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției se justifică și prin faptul că această activitate presupune puțină știință, preocupare, evidențe, încrucișări nominalizate și controlate. Trebuie ținută o evidență foarte strictă, montele făcându-se în harem sau individual“, spune interlocutorul nostru.

Doar în România există situația asta

În ceea ce privește rasa cu cele mai multe efective în România, Țurcana, cu toate varietățile sale, se află în topul preferințelor crescătorilor de oi. Aceasta este o rasă rustică ce se crește ușor, putând făta chiar și pe zăpadă. Însă în România aproape toate rasele românești sunt mixte, nu sunt specializate, de aceea se manifestă în ultimii ani o tendință de metisare, mai ales în direcția obținerii unei producții mai mare de carne. „Având în vedere cerința mare de carne și ținând cont și de aspectul economic, toată lumea se îndreaptă spre aceste rase. Situația este justificată și de faptul că fermierul nu controlează prețul de valorificare. Intermediarii vin și ne fac oferte fără să țină cont de prețul de producție. Și atunci crescătorul trebuie să ia măsuri tehnologice interne pentru îmbunătățirea rasei, astfel încât să aibă un număr mai mare de miei pe oaie. Astfel contracarează prețul care nu crește, ba din contră, scade. În câțiva ani, spre exemplu, prețul a scăzut de la 12 la 5-7 lei. Asta înseamnă faliment total! Da, sigur nu există crescători care să moară de foame, dar ce se ia pe mere se dă pe pere. Probabil numai în România există situația aceasta.“

„Subvențiile ne mai susțin“

În mod paradoxal, susține dl Marian, în România oieritul se menține pentru că ciobanii fac tot posibilul pentru a-și continua activitatea. „În alte țări totul este foarte bine organizat, iar producătorii nu vând sub prețul de producție pentru că altfel dau faliment a doua zi. În Anglia, spre exemplu, foarte multe ferme au fost preluate de primării pentru că fermierii au dat faliment. Aceste ferme sunt scoase la licitație și pot fi cumpărate doar de tineri care au animale. Și vă spun că este bătaie pe aceste ferme. Când se va întâmpla și în România acest lucru? Este un paradox. Lucrăm în pierdere, dar nu dăm faliment. De ce? Pentru că dăm din buzunarele noastre. Ce am acumulat în anii mai buni investim acum. La ora actuală noi producem în pierdere, doar subvențiile ne mai mențin.“

  • Asociația Crescătorilor de Ovine Dobrogea a fost înființată în 1997 și are astăzi peste 1.400 de membri din 17 județe. Dintre aceștia, 300 de crescători au animalele înscrise în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției. De fapt, asociația deține 11 Registre Genealogice pentru mai multe rase de ovine, în special cele cu lână fină (de tip Merinos), de carne (Texel și Suffolk) și de lapte (Lacaune și Palace, linia de lapte și de carne).
  • Avantajul crescătorilor care au animale în rasă pură este că prețul de comercializare pentru rasele pure este mai mare. În Anglia, spre exemplu, un reproducător din rasa Texel s-a vândut cu 350.000 de lire. În România prețurile unui reproducător din rasa Țurcană pornesc de la 2.500 de lei și ajung până la 7.000 de lei.

Laura ZMARANDA

Plângerile unui cioban „Am ajuns să fim negustoriți de samsari“

Cred că cele mai interesante discuții despre agricultură le-am avut de fiecare dată cu oamenii simpli, de la opinca țării. Cei care pun efectiv pâinea pe masa noastră. Prin ochii lor agricultura se vede real, nu în statistici sau grafice, nu în chestionare de completat sau rapoarte. Conversațiile cu ei nu sunt niciodată sofisticate, dar la final ai cu certitudine ceva de învățat. Așa a fost și discuția cu Marian Manea, un cioban din Argeș, comuna Bârla. În câteva linii clare ne-a semnalat care sunt problemele ciobanilor și ce ar trebui făcut ca și producătorii să aibă de câștigat.

Cât de ieftină să fie munca oierilor?

Tânărul cioban din Argeș este descendentul unei familii cu tradiție în păstorit, dar munca sa efectivă în acest sector a început în adolescență, după terminarea liceului. Și sunt vreo 21 de ani de atunci. Două decenii în care a văzut toate transformările pe care le-a suferit ciobănitul în România și care l-au determinat să tragă o concluzie amară. „Este din ce în ce mai rău. Am început această muncă din pasiune și cu drag, dar am ajuns ca astăzi să fiu dezgustat de ceea ce se întâmplă. Sectorul de creștere a oilor și agricultura în general nu sunt sprijinite. Și nu vorbesc aici doar de subvenții, care oricum și alea se dau mereu cu întârziere. Mă doare că ciobani sunt lăsați la mâna negustorilor, iar prețurile produselor nu sunt pe măsura muncii pe care o facem. Nu ne ajută nimeni cu un sfat, cu o consultanță. Cu noi nu stă nimeni de vorbă, suntem desconsiderați . Parcă am fi ultimii proști din țara asta.“

Și, cu povara acestor probleme, ciobanul din Argeș a trebuit să ia propriile decizii cu privire la efectivul de animale.

Are în prezent 980 de oi, dar și vaci. Totuși, din lipsa banilor care să asigure hrana vitelor și a prețului mic dat pe litrul de lapte de vacă a păstrat doar 17 exemplare din 30. „Am ieșit din iarnă cu 30 de vaci și nu am mai muls niciuna. De ce? Pentru că litrul de lapte este 70 de bani, iar litrul de apă este 2 lei. Și să vă spun cum este cu apa îmbuteliată pe care o cumpără orășenii. Vin cu camioanele și o iau de lângă București, de la primul izvor, și scriu apoi pe etichetă apă de izvor din Jina. Asta e toată munca lor, apoi o vând cu 2 lei. Și atunci cum să ne mai descurcăm noi, ciobanii, când litrul de lapte este 70 de bani? Cât de ieftină să fie munca noastră? Cheltuielile depășesc de 10 ori venitul pe care îl avem.“

„Scoatem bani din buzunare, dar nu băgăm nimic la loc“

Și vremurile de restriște nu sunt pe sfârșite pentru că o altă iarnă a început, iar ciobanul din Bârla se vede iarăși nevoit să hotărască soarta animalelor sale. Mai are cele 17 vaci, dar nu știe dacă le va putea păstra.

„Cum o să trec și de iarna asta cu animalele pe care le mai am nu știu. Cred că o să le las pe pășune și, le dacă vor avea zile de la Dumnezeu, să trăiască, că eu nu am ce să le fac, nu am cum să le asigur hrana. Probabil că nici nu o să le mai mulg pentru că este nedrept să dau laptele pe degeaba. Nici să le dau la abator nu este convenabil. Că îți dau până în 10 lei pe carcasă. Nu știu dacă în alt județ se dă mai mult, dar aici așa este. Și efectivul de oi o să-l micșorez. Am 980 de oi, dar cred că o să rămân cu cel mult 400. Nu avem suficientă forță de muncă să ținem mai multe animale, uneori nici nu le mulgem pe toate că nu avem oameni.“ Ce paradox! Mă gândesc ce imagine suprarealistă a ciobănitului se creează la târgurile de profil. Sunt aduse cele mai frumoase animale, oficialii ministerelor vin să taie panglici, salută crescătorii de animale, se fac promisiuni și apoi se uită totul. Pentru ca fiecare să fie nevoit apoi să găsească soluții pentru problemele apărute.

„Am tuns 1.000 de oi și am strâns toată lâna grămadă că nu am avut cui să o dau. A venit DSV-ul peste mine și mi-a spus că trebuie să o îngrop că altfel primesc amenzi. Noi, ciobanii, scoatem mereu bani din buzunare, dar de băgat nu băgăm nimic în loc. Vă dau un exemplu. Prețul la telemea este de 8-9 lei. Atât ne dau negustorii și asta ne omoară. Că au ocupat toate piețele și producătorii nu mai au loc de ei. Pun toți mână de la mână și se duc la șeful pieței, îl onorează și sunt văzuți bine. Noi când ne ducem ne caută nod în papură. Asta este problema. Dacă le arăți samsarilor o capră și o oaie nu știu să le deosebească. Dar asta este România! Ce să facem?“

Pășuni sunt, dar nu pentru ciobani

De stâna de la Bârla se ocupă întreaga familie Manea, dar chiar și așa, spune Marian, volumul de muncă este foarte mare. Nu mai există timp pentru altceva. Și nici bani pentru a plăti zilieri.

Marian Mantea crescator de oi

„Un zilier îți ia 100 de lei pe zi plus mâncare. Dacă îl angajez pe 20 de zile înseamnă 2.000 de lei. Câtă brânză trebuie să vând eu ca să îi dau banii aceștia? La cheltuiala asta se adaugă costurile cu furajele pe care ar trebui să le facem pentru iarnă. Ar trebui să fie o înțelegere, să existe cooperative să știi că poți să duci producția acolo și că ai de încasat niște bani. Dar dacă vine negustorul și îmi ia carcasa cu 8 lei și apoi o vinde cu 20 lei în piață? Am fost în 2006 în afara țării și m-am întors de acolo cu speranța că lucrurile se vor schimba și aici. Uite că suntem în 2017 și suntem mai rău. Întrebați  și alți ciobani să vedem dacă spun că le este mai bine. Eu am ajuns la capătul puterilor.“

Ciobanii, susține Marian, nu sunt privilegiați în vreun fel. Nici măcar atunci când vine vorba despre islazuri. Spune că, deși are 1.000 de oi, nu i s-a dat nici măcar o palmă de pășune în concesiune, pentru că și aici în fața rândului stau afaceriștii cu relații în primării și consilii județene. Așa că el, crescător de animale, este nevoit să pășuneze turma de oi pe marginea șanțului.

Discuția cu Marian nu se încheie fără o concluzie. Una adaptată vremurilor în care trăim și plină de umor. „Până la urmă o să ajung să dau totul și cu banii o să fac o fântână să vând și eu apă. Să stau și eu la umbră, fără să muncesc și să vând apa cu 2 lei, nu cu 70 de bani, cum vând acum laptele.“

Laura ZMARANDA

Păsurile unui cioban: femeia lui și muntele obștei

„Domnu’ reporter, dacă Primăria ne dă din nou muntele nostru și femeia mea o să fie sănătoasă, eu nu mai vreau nimic. Restul, câte or mai fi, știu eu cum să le fac pe toate, că doar asta mi-a fost viața!“, îmi spune așa, cu un fel de furie înăbușită și neputincioasă, ca un vaiet mai mult gândit decât vorbit ș-apoi scăpat fără voie. E așa, ca un gând de cioban în pustietatea muntelui, acolo unde, câteodată, gândurile se mai deapănă și cu voce, căci nu le-ascultă decât oile. Căci asta este nea Vasile: cioban din tată-n fiu.

„Nu știu cum e vorba asta, fermier“

E o zi frumoasă, când încă vara mai stă în cumpănă cu toamna. Nici nu mai știi ce lună este, dacă te nimerești la amiază, când soarele încă poleiește totul în razele sale încă puternice. Doar pădurea, care pe Valea Verbilăului a îmbrăcat mantia în tonuri arămii, trădează jumătatea lui octombrie. În rest, râul curge limpede, iar iarba e grasă și bogată. Dar parcă și cârlanii din primăvara asta au început să arate a berbecuți...

Cam așa stăteau lucrurile când l-am întâlnit pe Vasile Târgșoreanu, fermier din Ștefești, județul Prahova. „Nu știu cum e cu vorba asta, fermier. Eu mă știu de cioban și gospodar, că așa se spune pe la noi dintotdeauna. Asta cu fermier e mai nouă, așa, ca un fel de americăneală“, spune hâtru. Părul negru corb și bogat, atât cât i se vede de sub pălărie, îi dă aerul unui flăcău tomnatic. Și felul în care stă, drept și relaxat, întărește impresia. În orice caz, nici nu bănuiești cei 59 de ani pe care îi duce, cu discreție, în spate.

„Sunt cioban de când mă știu. Așa au fost și tata, și bunicul. Îmi place munca asta, de ce să zic. Și altceva, ce să fac, dacă asta am învățat?“, întreabă retoric.

La ora actuală are puțin peste 270 de oi și șapte vaci. „Am avut mai multe, da’ de-acuma le-am mai împuținat. Am avut 15 vaci, dar erau cam multe. Sunt de-ajuns și șapte, mai ales că vine iarna“, îmi expune, pe scurt, planul său de management al fermei, cum ar spune unii mai școliți și cu ifose.

„Ascundeam oile în casă“

„N-aș putea să zic că e ușor, că nu e. Ne descurcăm cum putem: uneori mai greu, alteori mai ușor. Asta-i viața noastră. Ne-am descurcat noi și pe vremea lui Ceaușescu, ș-atunci cum să nu ne descurcăm acuma?“ Își amintește din tinerețe: „Tot veneau controale. Noi ne țineam că avem șase-șapte oi, nu sute, cum aveam. Când veneau în control, de la Primărie, de la Miliție și Dumnezeu mai știe de unde, afla tata dinainte. Ascundeam oile în casă, unde stăteam noi. Le împrăștiam prin toată casa, că nu încăpeau într-o singură cameră. Stătea mama cu sacul de boabe între ele, să le dea, să nu facă gălăgie până trecea controlul. Apoi le dădeam drumul în curte. Și ne descurcam și-atuncea!“

Acum are două ajutoare, doi ciobani angajați. „E greu, domnu’ reporter, să găsești oameni în ziua de azi. Toți s-au boierit și pleacă la oraș, mai ales tinerii. Acuma le e scârbă să stea cu animalele, zic că e greu. Plătesc oamenii cu 1.500 de lei în mână, plus mâncare, băutură și țigări, un pachet pe zi. Mai nou, nu mai sunt mulțumiți nici așa. Mi-a cerut unul 2.000 de lei. I-am spus că îi dau, dar nu-i mai dau țigări. S-a răzgândit, când a auzit așa“, îmi povestește despre păsurile lui.

La fân, muncește doar el cu soția, tanti Geta, și numai câteodată mai ia oameni cu ziua. Dacă îi găsește, pentru că și asta e o poveste. „Cer câte 60 de lei pe zi, plus mâncare, băutură și țigări. Și nici atunci nu găsești mereu și, până la urmă, te lipsești, te descurci singur“, spune, dând din mână a lehamite.

„Nu mă pot împăca cu gândul ăsta!“

Și de vaci se ocupă doar el cu soția sa. Și de-aici i s-a tras una dintre cele mai mari supărări ale vieții sale. „Acum doi ani au scăpat niște vițele și s-au dus spre primărie, pe un loc public. Le-a întors o fată, tocmai când se ducea și femeia mea după ele. Ș-atunci a ieșit un vecin cu furca, era beat, și a început s-o bată cu pumnii și cu coada de la furcă. Nu știu ce treabă avea el, dar de-acolo i s-a tras soției. A fost la doctor, i-a făcut tot felul de analize și de radiografii și i-a spus că de la bătaia aia are ceva la creier, care nu se poate opera. Că din cauza asta o să moară și că nu se poate face nimic. I-a dat și o trimitere la București, că poate să facă niște raze, să mai amâne. De-atunci plânge într-una și nu mai mănâncă, a slăbit săraca, de ți se rupe sufletul. Cu vecinul suntem în proces, să vedem ce-o să zică legea, dar nu ne-ajută cu nimic. La București n-am fost, că nu cunoaștem nici orașul, nici pe nimeni. Eu nu știu cum să mă descurc în oraș. Poate s-o găsi o cale, să facem cumva. Nu mă pot împăca nicicum cu gândul ăsta și s-o văd așa toată ziua...“, își povestește necazul, dintr-o răsuflare.

„Cum să dea primăria muntele nostru altora?“

Altfel, lucrurile nu stau rău deloc, apreciază nea Vasile. Pentru oi și vaci primește subvenție. „Nu știu cât, pentru fiecare în parte, pentru că mereu se schimbă și nimeni de la primărie (pentru el APIA sau primăria sunt cam totuna – n.n.) nu stă să-mi explice. Zic că n-au timp! Dar nu de-asta sunt eu supărat. Ce e mai rău, e că, de câțiva ani încoace, primăria a scos la licitație muntele ăsta al nostru pe care pășunăm toți oierii din sat. Și licitația au câștigat-o alții, dintr-un sat de mai departe. Acuma ei pasc oile pe muntele nostru, iar noi ne descurcăm cum putem. Pășunăm și noi pe unde mai găsim, pe la oameni, pe ici, pe colo. Noroc că în sat sunt mulți bucureșteni care au cumpărat case și terenuri și găsim la ei pășune. Altfel nu știu cum ne-am descurca. Că eu înțeleg că sunt reguli noi, dar cum să poată primăria să dea muntele nostru, din străbuni, la alții? Așa ceva nu ar trebui să se poată, că doar e muntele nostru!“, se leapădă nea Vasile și de cealaltă greutate care îi apasă sufletul.

„Merge bine, nu mă plâng!“

De-acum ușurat, povestește cum își face treaba: „Nu am contract cu nicio firmă, nimic! Eu strâng laptele, fac brânza cu femeia mea și o vând de-obicei la Hale, la Ploiești. De-acolo mă sună când au nevoie, iar eu le duc câte 100-200 kg. Mai vând și pe la târg, la Slănic. Apoi, mă știu bucureștenii care au case în sat și la fiecare sfârșit de săptămână vin la mine și cumpără brânză, lapte, câte un miel sau un berbecuț, iar de Crăciun și câte un porc. Cum v-am mai spus, mai duc și câte o vită la abator și merge bine, nu mă plâng!“

Și mâna de gospodar se vede. Vacile sunt toate Brune Românești. „Astea murge de-ale noastre sunt cele mai bune aici, la noi. Au vecinii și de-alea bălțate, dar parcă sunt mai pretențioase“, crede fermierul. Cât despre oi, în ultima vreme a început să testeze și câteva exemplare din soiuri mai deosebite. „Am luat câteva mieluțe și un berbecuț merinos. Vreau să văd cum merg“, îmi povestește.

La viitor nu se gândește prea mult. Fiica soției și băiatul ei, pe care l-a înfiat și care acum are 22 de ani, nu sunt interesați de animale. „I-am dat băiatului, când s-a însurat, partea lui de animale. Le-a vândut, a zis că el are alte gânduri. Treaba lui!“, istorisește fără patimă.

„Eu cu Geta să fim sănătoși și o să avem grijă de ele cât om avea putere. Când n-om mai fi în stare, le vindem și gata!“. Ăsta-i tot planul lui pentru bătrânețe. Simplu, cât să încapă într-o frază...

„Numai să fie femeia mea sănătoasă și Primăria să ne dea muntele înapoi!“, încheie, rotund, Vasile Târgșoreanu povestea vieții sale.

Alexandru GRIGORIEV

„Se bate apa-n piuă“ cu centrele de colectare a lânii

În urmă cu un an discutam cu președintele Asociației Zonale a Crescătorilor de Ovine Retezatul Hațeg, Pavel Iovăneasă, despre posibilitatea înființării unor centre de prelucrare a lânii. Acesta spunea că asociația este implicată într-un proiect multinațional prin care se încearcă crearea unei rețele de centre de colectare, spălare, uscare, sortare lână. Președintele asociației completa atunci spunând că, dacă proiectul va deveni realitate, sectorul ovin va fi salvat. La un an de la acea discuție, am aflat de la dl Iovăneasă că „se cam bate apa-n piuă“.

Discuții și... cam atât deocamdată

Ce nu a funcționat în realizarea  acestor centre? Pavel Iovăneasă spune că proiectul inițial în care erau implicate mai multe primării din diferite județe nu a primit undă verde și că în momentul de față este vorba despre o reorganizare și despre încercarea de a depune acest proiect pe alte măsuri. Cert este că timpul este limitat și că situația ar trebui clarificată până la sfârșitul lui noiembrie pentru că se va închide sesiunea de depunere.

„Tot ce pot să spun este că la partea de proiecte «se bate apa în piuă» cu centrele de prelucrare a lânii. Este drept că la MADR sunt discuții pe această temă și există intenția realizării acestor centre, dar viziunea ar trebui să fie mult mai largă. Și vă spun de ce nu este mulțumitoare pentru mine această soluție. Pentru că nu are finalitate. Chiar dacă vom avea aceste centre de prelucrare, ce facem mai departe cu lâna, unde o vindem? Ar trebui să se ia în calcul construirea unei fabrici-pilot de termoizolație care să colecteze tot ce există în România. Așa crescătorii de oi vor avea certitudinea unui contract ferm. Când a fost dl ministru Daea în județul Hunedoara i-am spus acest lucru și a zis că ne va chema la discuții pentru a găsi soluții.“

Cât ajută minimisul pentru lână

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Retezatul Hațeg spune că realizarea acestor centre și închiderea circuitului ar fi trebuit să fie prioritatea numărul 1 pentru zootehnie.

„În momentul în care a apărut actul normativ privind ajutorul de minimis pentru lână oierii și-au pus speranțe. Acum sunt însă dezamăgiți pentru că, deși acest act normativ este stipulat în legislație, nu este încă lucrativ. Noi luăm leul pe lână pe care ni-l dă guvernul, dar cui dăm lâna ca să facem dovada că am vândut-o? Aici este problema. Vin țiganii, o sortează și dau 50 de bani pe kg de lână. Este un lucru bun faptul că se acordă minimisul pentru lână, dar aceasta ar fi trebuit să fie o chestie suplimentară. Avem nevoie de centre și de contracte ferme de preluare a lânii. Iar proiectul unei fabrici-pilot de termoizolații este foarte viabil. Altfel degeaba spune dl ministru că ar trebui să se menționeze în PNDR ca la realizarea agropensiunilor să se folosească lâna pentru termoizolații, pentru că noi nu avem o fabrică în care să se realizeze aceste termoizolații.“

Cu 2 lei/kg de lână nu există niciun câștig

Potrivit dlui Iovăneasă, numărul de oi declarate (pentru că în realitate ar putea fi mai puține) este de 13 milioane, iar dacă de la fiecare oaie se obțin cel puțin 2 kg de lână înseamnă 26 milioane de kg de lână. „Pentru tunsul unei oi se ia în jur de 3-4 lei, uneori chiar și 5 lei per oaie. Pentru ca balanța să fie pe 0, ar trebui ca prețul de valorificare a kilogramului de lână să fie de 2 lei. Dacă ne gândim să rămână ceva bani și oierului atunci ar trebui ca prețul să fie mai mare. Există la Sibiu un centru de colectare a lânii. De acolo producția pleacă spre Turcia. Există așadar export, dar când nu există concurență, nu există preț. Tot ce știm este că prețul de colectare a lânii este de 1-2 lei (dezavantajos pentru ciobani), dar nu știm la ce preț este trimisă mai departe. Dacă am avea cui să dăm producția, ne-am putea asuma costurile cu spălatul lânii pentru că prin acest proces se adaugă plusvaloare și atunci nu este o problemă pentru că automat și prețul crește. Înainte, când lâna se prelucra, se colecta și lâna spălată și nespălată și era o diferență majoră de preț între cele două“, spune dl Iovăneasă.

Măsuri urgente pentru oierit

  • „Pășunile trebuie să ajungă la crescătorii de animale, nu la tot felul de asociații și așa-ziși ciobani.“
  • „Sunt necesare măsuri legislative pe termen lung. Spre exemplu, ajutorul de minimis este foarte bun, dar este pe o perioadă scurtă, de aceea trebuie implementate măsuri pe zece ani pentru a avea o certitudine. Alt exemplu este minimisul pentru berbeci de reproducție care se acordă pe cinci ani. Astfel crescătorii se înscriu în COP pentru a avea acces la acest sprijin cuplat. Problema este că acest ajutor ar trebui să fie transparent, să se știe exact cine sunt cei care pot furniza berbeci cu origine, animalele să fie însoțite de buletin de analiză și acte care să confirme că nu există niciun risc.“
  • „Ar trebui să se facă verificări serioase pentru a ști cu certitudine efectivele reale de oi. Dacă s-ar întâmpla să pice subvențiile s-ar face o selecție naturală a oierilor din România. Ciobanii cu tradiție au ținut oi și atunci când nu erau subvenții. În vremurile alea se vindea mielul la preț bun, se vindea lâna și se găsea forță de muncă. Era mult mai bine. Sunt nuanțe care au schimbat chipul oieritului.“

Laura ZMARANDA

Iarna la stână

Moto: „Într-un întreg an oile sunt mulse doar timp de cinci luni. În celelalte șapte, oile îi mulg pe ciobani de bani şi de munca lor grea!“

De cum treci calea-ferată din vecinătatea gării Săliştei Mărginimii Sibiului, o coteşti la dreapta pe drumul lung şi cunoscut al căruţelor şi săniilor de altădată. Nu însă mai-nainte de a te „furişa“ printre pilonii masivi de susţinere a noii autostrăzi, ca apoi să te îndrepţi către legendarul ţinut voievodal al Amnaşului. Curând ne abatem din drum, obligând hărnicuţul nostru Logan să se opintească peste povârnişul abrupt şi alunecos al unei întinse păşuni, acoperită de albul zăpezilor.

Era într-una dintre nopţile geroase şi înstelate ale săptămânii, dinaintea începerii postului mare al Crăciunului. Departe, spre liziera pădurii de salcâmi şi mesteceni pitici, rotocoalele albicioase ale caierilor de fum „dansau“ peste stânele şi saivanele de pe deal, în vreme ce stăpânii oilor reuşesc, dintr-o singură răstire, să „amuţească“ lătratul răguşit al câinilor flocoşi şi plini de scaieţi, cu ochi iscoditori şi întrebători, înroşiţi de frigul pătrunzător şi de veghea prelungită a nopţilor fără pic de odihnă şi somn. În preajma stânelor, un lung şir de căpiţe şi fânare pline până în vârf. Alăturat: o grădinuţă de pomi fructiferi îngrădită cu un gard din nuiele de alun împletite. Maga­ziile de cereale, şoproanele pentru lemne şi coteţele pentru porcii puşi la îngrăşat şi găinile la ouat. Nicăieri însă măcar o singură cuşcă pentru adăpostul vreunuia dintre acei câini cuminţi, prietenoşi şi ascultători cu stăpânii lor, furioşi şi agresivi cu lupii şi cu urşii mereu flămânzi şi puşi pe harţă.

Intrăm în primitoarea „cameră-bucătărie“ a stânei soţilor tilişcani Maria şi Nicolae Bunea. Vrednica gospodină ne arată, în ceaunul negru din tuci de pe plita încinsă a sobei, tocăniţa piperată şi usturoiată din carne de berbecuţ, „dreasă“ cu multă ceapă călită şi „lungită“ cu câteva cupe din jintiţa pusă în putini la păstrat, peste iarnă, în vreme ce dintr-o imensă oală smălţuită cirul mămăligii stă să dea în foc.

După ce ne omenim ca lumea, ieşim să ne răcorim în tinda casei. Unii, doar la poveşti, iar alţii, la o cană cu vin fiert şi la o ţigară. Numai eu, vechea lor cunoştinţă, încerc să nu o încurc pe gospodină când o ajut să pună la cuptor o cratiţă mare plină cu felii de mămăligă, printre care presărase straturi, straturi de brânză frământată şi burduf, „unse“ cu tochitura untului gălbui din laptele de oaie gras pus la prins, târziu în toamnă. Alăturat, un blid plin cu felii oţetite de ceapă roşie, precum şi o cupă mare plină cu moare de varză. Curând, cei de afară aveau să se convingă că sub cerul luminat de o mare şi rotundă lună e într-atât de frig încât zăpada scârţâie armonios sub greaua povară a paşilor ritmaţi ai stăpânului-oier, omul de care băciţa-soţie e tare mândră. La fel şi de cei doi frumoşi şi deştepţi copii ai lor: Cristina, absolventă universitară la Sibiu, iar Niculiţă, elev de liceu la oraş. Şi cu toate că copiilor le place ciobănitul, părinţilor nici prin gând nu le-a trecut vreodată să-i facă stăpâni-poruncitori peste stâne cu sute şi sute de oi şi cu doi-trei ciobani-zilieri. Stă dovadă mărturisirea lor precum că atunci când ei nu vor mai fi în putere, ca să îşi biruie singuri bătrâneţile, răcelile şi reumatismele dureroase, vor pune „lăcat“ pe uşa stânei, vânzând, de-or avea cui, oile, câinii, acareturile, pământurile de arat şi pajiştile de păşunat, de târlit şi de cosit, retrăgându-se în frumoasa şi bine-rânduita lor casă şi gospodărie din Tilişca. Iar de-o fi să fie precum gândesc şi spun ei acum, atunci musai că vor înstrăina întreaga lor avere tot unei familii de români vrednici şi mărgineni sibieni! „Pentru că de prea multă vreme nimic nu mai merge ca lumea în ţara asta…“. Aflăm (ceea ce ştiam şi noi, gazetarii) că nu se mai vând uşor şi cu mare folos nici oile şi nici mieii; nici cârlanii şi nici lâna şi pieile; nici berbecii de prăsilă şi nici telemeaua şi brânza frământată; nici caşul şi nici urda dulce... „Cu toate că mâncarea-i tot mai scumpă. Iar pensionarii, şomerii şi salariaţii oraşelor o duc tot mai greu cu traiul zilnic, sărăcia punând stăpânire pe tot mai multe familii. Numai «descurcăreţii» vremii şi vremurilor n-au habar de nimic, îmbogăţindu-se tot mai mult, pe măsură ce ţara sărăceşte tot mai tare. Dările şi taxele sunt multe şi grele, iar «pretenţiile» pieţei europene, numeroase şi aberante. Cu toate că «păpica» oamenilor şi a animalelor îi tot mai puţină şi tot mai greu de făcut ca să fie şi multă, şi ieftină, şi naturală, şi ecologică, şi sănătoasă! Vor vedea ei, «domnii», când nu vom mai fi nici noi, ciobanii români ardeleni! Acum, dacă nu ai bani, n-ai nici apă curentă în stână, nici faianţă, nici gresie şi nici inox-uri. Însă ceea ce este sigur e că am tot mai mulţi ani şi tot mai puţini bani...!“

Aşa se face că cei doi soţi de mult au hotărât să îşi facă copiii „domni la oraş“. „Cu toate că nici acolo nu-i mare scofală!“ Este şi momentul când vrednicul oier îşi aminteşte că a deprins meşteşugul de la bunicii şi părinţii săi cu care a copilărit şi feciorit la stână. Mereu pe drumurile ţării, în transhumanţă. Este convins că în familia lor la ei se va opri greaua, frumoasa, plăcuta şi sănătoasa îndeletnicire a oieritului! Un pesimism tot mai des simţit printre oierii mărgineni, cu toate că continuă să fie consideraţi printre cei mai pricepuţi din lume în creşterea raselor de oi ţurcane, ca şi în prepararea vestitei brânzei telemea de Sibiu.

Risipiţi pe pământurile transilvane, bănăţene, ialomiţene şi dobrogene („de atâta amar de vreme nemuncite ca lumea şi în mare parte înstrăinate de ţară şi de neam…“), familiile de oieri şi de ciobani mărgineni încă mai stăpânesc mari şi numeroase turme. Chiar de mii şi zeci de mii de oi. Şi-au făcut şi pe acolo, pe unde au mers şi au zăbovit, „case-palate“ precum bogătanii din Poiana Sibiului, din Jina, din Tilişca, din Orlat, din Gura Râului şi din Răşinari. Cei care au cumpărat întinse păşuni şi câmpuri de arat şi de semănat. Ce vor face în viitor cu averile lor, nici ei nu ştiu încă! Cert este însă că, oriunde s-ar afla şi oricât de bine le-ar merge printre „străini“, tot la locurile natale le stă gândul şi fapta! Ca urmare, de marile sărbători creştine de peste an sunt nelipsiţi din bisericile în care au fost botezaţi şi cununaţi. Vin, de asemenea, la nunţi şi botezuri, ca şi la tristele îngropăciuni şi parastasuri de pomenire a celor apropiaţi şi dragi lor, urcaţi la Domnu’. Tot nelipsiţi sunt şi de la petrecerile tradiţionale. Cele mai vechi şi îndrăgite de ei, din fiecare iarnă, fiind cea de la Sălişte, din a patra zi a Crăciunului, denumită „Întâlnirea Junilor din Mărginimea Sibiului“ , precum şi „Udatul Ionilor de la Tălmăcel“, din 7 ianuarie, de Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 44-45

„Decât la cules de căpşuni, mai bine oier în România“

Ioan Faur este un crescător de oi din Satu Mare. L-am cunoscut la IndAgra, unde venise pentru a-şi prezenta cele mai frumoase exemplare din rasa Ţurcană Bălă. Oile sale ne-au atras şi nouă atenţia, aşa că ne-am oprit la o discuţie pe tema oieritului în România, dar şi pe seama acestei rase. „Nu mi-a plăcut cartea, aşa că viaţa m-a pus la oi“, spune jovial ciobanul din Satu Mare. Fireşte că adevărul este departe de această mărturisire şi că alegerea de a deveni crescător de oi i-a aparţinut în totalitate. A fost un debut greoi, dar astăzi are peste 2.000 de oi. Creşte două rase, una franceză şi alta românească omologată în 2007. Ţurcana Bălă, originară din zona Sibiului, Şugag, este în turma sa de 20 de ani şi în tot acest răstimp a lucrat asupra geneticii rasei prin cum­părarea în fiecare an a unor berbeci tot mai buni. După două decenii în care s-a ocupat de Ţurcană Bălă, Ioan Faur spune că este mulţumit de această rasă. „Lâna acestei oi o face să fie specială, are o producţie bună de lapte, este o rasă prolifică şi uşor de întreţinut prin comparaţie cu cele străine.“

Exemplarele Ţurcană Bălă ating 60-70 de kilograme, au o lactaţie prelungită, iar laptele este mai gras. Producţia de lapte pe sezon este de cca 80-100 de litri de lapte şi de la un exemplar se obţin 4-5 kg de lână. Totuşi, în pofida acestor avantaje, rasa nu este foarte răspândită şi, spune crescătorul din Satu Mare, nu ar fi mai mult de 30-40 de oieri care cresc Ţurcană Bălă.

Cu 2.000 de oi sub tutelă, administrarea turmei nu se dovedeşte a fi foarte uşoară. Este o muncă solicitantă, pentru care interlocutorul nostru se plânge că abia găseşte forţă de muncă. De fapt, aceasta este principala sa problemă. În rest, spune că oieritul este rentabil şi, că dacă nu ar aduce deloc venituri, ar renunţa. Nu este o activitate din care să te îmbogăţeşti, dar „decât să muncesc pe 1.000-1.500 lei pentru altcineva sau să plec în străinătate la cules de căpşuni mai bine cresc oi în ţara mea.“ Ioan Faur valorifică laptele şi produsele derivate în ţară (lâna nu are căutare şi abia dacă sunt scoşi banii pe tuns, kilogramul de lână având un preţ derizoriu de 10-15 lei), iar mieii îi vinde la export. Spune că, spre deosebire de alţi ciobani, a avut şansa încheierii unui contract cu un partener din Austria, care de şapte ani îi cumpără toţi mieii. Astfel oieritul este mai rentabil decât dacă ar fi fost nevoit să vândă în ţară, unde preţurile sunt foarte proaste. Anul acesta va avea de vânzare cca 2.000 de miei care vor lua calea exportului.

Discuţia cu dl Faur s-a încheiat optimist. Este probabil unul dintre puţinii fermierii care spun dezinvolt că statul a sprijinit crescătorii de animale prin ajutorul de minimis şi că, la urma urmei, „nu ne poate da statul tot, iar noi să stăm cu mâinile întinse.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 39

Abonează-te la acest feed RSS