reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Microfermă de suine unică în ţară

În Curtici, judeţul Arad, tânărul Şerb Flavius Ionel deţine o microfermă de suine din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa şi un punct de colectare, prelucrare, depozitare şi vânzare a materialului seminal de vier, unic în ţară, specializat pe aceste două rase. Acesta este medic veterinar, iar împreună cu întreaga familie, an de an, îmbunătăţeşte fondul genetic al scroafelor.

Certificat de origine şi autorizaţie pentru reproducţie

mangalita

În prezent, tânărul medic veterinar are un un efectiv de 20 de scroafe cu certificate de origine şi 5 vieri autorizaţi pentru reproducţie. „Cresc suine de mic copil împreună cu familia şi de la ei am şi deprins dragostea pentru animale. Rasa Bazna de suine, partea maternă, o deţin de la bunica din satul Avram Iancu, judeţul Arad, iar partea paternă de la un crescător, tot medic veterinar, din Blaj şi un alt crescător din Turda. Cu vierii proveniţi de la aceşti doi crescători îmbunătăţesc fondul genetic al scroafelor. De rasa Mangaliţa mă ocup începând cu anul 2012, iar primele exemplare le-am achiziţionat de la crescătorii din zona oraşului Salonta, acolo pot spune că este rezervorul genetic şi locul de formare a acestei rase“, spune Flavius.

Raţia acestor două rase este foarte simplă, iar spaţiul de cazare nu necesită o investiţie mare, mai adaugă tânărul crescător. „După 14 zile de viaţă primesc porumb nemăcinat înmuiat 24 de ore în apă şi masă verde cosită vara, iar iarna lucernă. Scroafele în timpul lactaţiei se hrănesc cu un supliment energoproteic compus din făină furajeră de porumb, tărâţe, ovăz şi floarea-soarelui. În schimb, spaţiul de cazare nu necesită o investiţie mare întrucât cele 25 de exemplare sunt cazate în adăposturi semideschise cu construcţii simple, fără padoc betonat sau alte instalaţii sofisticate de ventilaţie“, încheie Şerb Flavius Ionel.

Beatrice Alexandra MODIGA

Microfermă de prepelițe în Mărgineni, Bacău

În comuna Mărgineni, județul Bacău, am întâlnit-o pe Mihaela Iftime care este o luptătoare în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate că suferă de o boală gravă și merge o dată la trei săptămâni la Cluj pentru tratament, aceasta muncește de dimineață până seara în subsolul casei, la o microfermă de prepelițe, atât de nevoie cât și de plăcere. După cum ne spune aceasta, ceea ce face este o muncă solicitantă deoarece prepelițele sunt preten­țioase, iar la 15 bani cât cer samsarii pe ou microferma acesteia riscă să ajungă în faliment. Revenind în țară, după mulți ani petrecuți printre străini la Londra, Mihaela este foarte dezamăgită că munca sa nu poate ajunge în supermarketurile din zonă deoarece legislația este una foarte aprigă.

O investiție de peste 10.000 euro

Creșterea prepelițelor pentru ouă și carne este o afacere cu un potențial de excepție deoarece oul de prepeliță este un medicament extraordinar, care poate vindeca o multitudine de afecțiuni. Acesta are o compoziție complexă, conținând proteine, săruri minerale, vitamine, predominând cele din complexul B, fosfor și fier. Datorită acestor beneficii, revenind în țară la locul natal, cu banii adunați, Mihaela Iftime a realizat o microfermă de prepelițe, în comuna Mărgineni: „La început am investit cca 2.000 euro, iar acum investiția este cu mult peste 10.000 de euro.“ Curajoasă din fire, a zis și a făcut! Astfel, în anul 2016 a început să fie propriul șef cu cca 70 de prepelițe. „Îmi plăcea ceea ce fac, dar am satisfacție doar din anumite puncte de vedere!“

microferma prepelite 4

Adăpostul acestora l-a construit la subsolul casei, iar de dimineață până seara stă prin preajma lor, pentru o hrănire corespunzătoare, dar și pentru a le crea condiții proprice. Pe lângă acestea, o dată la trei zile se face curățenie la instalația de apă: „Creșterea acestora este foarte greoaie și este nevoie de o curățenie permanentă deoarece sunt foarte pretențioase. Rețeta furajeră este făcută acasă și este primită de la un alt fermier de la Vaslui, doar pe bază de furaje naturale (soia, grâu, porumb, șrot de floarea-soarelui, vitamine și premixuri; acestea ajung să consume 25 grame/zi.“

Prin incubație, în fiecare lună, prepelițele Mihaelei scot în totalitate în jur de 1.000 de ouă. Crescătoarea de prepelițe spune că „eclozarea se face în proporție de 70%, iar după primele săptămâni rămân în jur de 400-500 de prepelițe, care ajung la maturitate la cca 2 luni, iar la 6-7 săptămâni încep să producă ouă.“

microferma prepelite 3

Cale lungă până în Prahova

Legat de distribuția produsele, aceasta este foarte dezamăgită și spune că sunt săptămâni în care de-abia apucă să își plătească tratamentul: „Este un dezastru în țară și sunt foarte dezamăgită că nu avem intrare în hipermarketuri & supermarketuri. Trebuie să adun 10.000 de ouă și să le duc în Prahova, iar de acolo sunt distribuite la marketurile locale. O caserolă de 35 de ouă ajunge la prețul de 10 lei, iar una de 50 de ouă la prețul de 14 lei. Cu toate că oul de prepeliță, doar în primele 10 zile, are beneficii pentru diverse afecțiuni, ceea ce se întâmplă legat de acest aspect nu este în avantajul meu și al clienților. Vreau să aduc pe masa cumpărătorilor produse de calitate și proaspete, prin acest lucru ar trebuie să se caracterizeze munca mea. Dar nu am ce face, piața este doar prost dezvoltată! Cert este că uneori ajung să primesc 15 bani/ou deoarece doar atât dau samsarii, iar în faza asta ajung în faliment. În schimb, prepelițele în vârstă de patru săptămâni sunt la prețul de 6 lei/buc, iar cele sacrificate ajung la 35 lei/kg. Cel mai bine fac distribuție la persoanele private și sunt foarte solicitată, oamenii care știu ce să pună pe masă apreciază munca mea, iar acest lucru îmi dă putere să merg mai departe.“

microferma prepelite 1

Pe lângă distribuția prost gândită, aceasta stă prost și cu forța de muncă: „Le dau 1.000 lei/lună plus cazare și o masă caldă și tot nu vin la muncă“, explică cu năduf Mihaela Iftime.

Beatrice Alexandra MODIGA

După o investiție de 700.000 de euro, un fermier spune: „Sunt hotărât să nu mai intru în iarnă cu această fermă“

Se spune că din eșecuri înveți cele mai prețioase lecții. Este o teorie care se aplică și fermierilor. Am aflat asta de la un crescător de bovine pentru carne, Mircea Sandu (foto). În 2012 acesta a demarat construirea unei ferme zootehnice la Cioranca, Buzău, proiect prin care își propusese să închidă un cerc. Avea deja o măcelărie și o fabrică de preparate tradiționale, iar la momentul acela nu se găsea pe piață suficientă carne de vită care să asigure necesarul unităților sale. Așa că înființarea propriei ferme a părut o soluție viabilă. Totuși ceva nu a mers bine.

Mircea Sandu Microferma Cioranca Buzau

Pas cu pas spre colaps

Primul pas a fost acela de a căuta teren. Pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime își propusese să comaseze în jur de 30-40 de hectare. Nu a reușit acest lucru. În schimb, împreună cu un asociat, a cumpărat o fermă veche și șase hectare și jumătate de teren. Așa au început practic proiectul fermei de bovine de carne Rocsana și valul unor investiții care nu mai aveau să fie recuperate. Primele sume de bani le-a folosit pentru a renova ferma, pentru înlocuirea acoperișurilor și reconstruirea clădirilor dezafectate. Tot procesul de transformare a fermei a durat un an, dar astăzi unitatea are în structura sa două padocuri – unul de 2.500 mp, iar altul de 1.000 mp – și două grajduri a câte 1.800 mp, un siloz de 1.500 de tone și o moară proprie. Următorul pas a fost crearea efectivului de animale. Inițial s-a gândit să cumpere tăurași pe care să îi pună la îngrășat și să-i sacrifice, dar în final a ales să cumpere vaci de carne pentru a-și forma propriul nucleu de reproducție. Primele 14 exemplare de Bălțată le-a luat din Buzău. A continuat apoi cu rase specializate pe producția de carne Angus și Charolaise, exemplare pe care le-a cumpărat din Brașov. În prezent, pe lângă aceste rase, mai are Limousine și metiși de Blue Belgique. Spune însă că rasa cea mai rentabilă este Charolaise pentru că s-a adaptat perfect condițiilor din țara noastră. Ferma Rocsana are în momentul de față 250 de exemplare, vaci de reproducție, juninci și viței.

Ce nu a mers bine

În linii mari, aceasta este cronologia înființării fermei de bovine de carne de la Cioranca. Un proiect care, spune dl Sandu, a presupus un volum de investiții foarte mare. Dorința sa de a crea acest circuit închis l-a costat scump, aproximativ 700.000 de euro, bani care cel mai probabil nu vor mai fi recuperați. Dar care au fost „scăpările“ acestei afaceri și ce nu a mers bine? Primul dezavantaj cu care a pornit acest proiect, consideră fermierul, a fost lipsa terenului agricol. Fără o suprafață care să asigure baza furajeră a fermei, dl Sandu a fost nevoit să cumpere hrana animalelor, o măsură extrem de costisitoare. În urma unui calcul, a con­statat că hrana fiecărui exemplar în parte îl costă 8 lei pe zi, indiferent de anotimp.

Microferma Cioranca Buzau2

„Pentru bovina de carne trebuie să ai teren măcar pentru perioada de vară-toamnă. Speram să pot comasa o suprafață agricolă, dar nu am reușit. Din nefericire, și izlazul este foarte departe de ferma mea. Ca să le țin pe pășune ar trebui să construiesc padocuri acolo, iar asta înseamnă alți bani. Este din ce în ce mai greu. Dacă aveam terenul meu, povestea era alta.“

În plus, completează fermierul din Cioranca, bovina de carne nu este suficient de bine subvenționată în România, iar banii și așa puțini nu vin niciodată la timp.

În vreme ce în alte state subvenția pe cap de animal ajunge și la 300 de euro, fermierii români primesc doar 97 de euro pe cap de animal, o sumă care nu acoperă nici măcar hrana animalelor, spune dl Sandu.

Ultimele zile ale fermei Rocsana

Microferma Cioranca Buzau

Cu producția de carne obținută în fermă reușește să acopere necesarul fabricii de produse tradiționale. Aceasta are o capacitate de 1 tonă pe zi, dar pentru că această unitate produce doar pentru magazinul său în fabrică se procesează doar 2 tone de carne pe săptămână. Totuși necesarul de carne pentru măcelărie nu este acoperit. „Îmi propusesem să dezvolt nucleul de reproducție astfel încât să obțin mai mulți viței. Îmi trebuie cam 300-400 capete de tăurași ca să pot acoperi necesarul de carne al măcelăriei, dar asta ar însemna 500 de capete de vaci care să producă viței.“

Problemele continuă apoi cu valorificarea. Astăzi prețul de valorificare a kilogramului de carne în viu este de 6 lei și din nefericire nu se face o diferență de preț între producția obținută de la rasele specializate care au o calitate net superioară și cea obținută de la rasele autohtone. Constrâns de piață, Mircea Sandu este nevoit așadar să se adapteze acestui trend, altfel riscă să rămână cu marfa nevândută. O alternativă ar fi fost exportul, dar problemele cu boala Limbii Albastre au eliminat și această variantă.

„Dacă trimiteam producția la export poate reușeam să mai mențin ferma. Aveam planuri de extindere, voiam să accesez fonduri europene pentru a mai construi un grajd. Mă gândeam chiar să fac o făbricuță de brânzeturi care să fi asigurat produse magazinului meu. Am renunțat la toate aceste planuri pentru că în patru ani de zile nu numai că nu am reușit să aduc ferma pe profit, dar sunt pe minus. De aceea sunt hotărât să nu mai intru în iarnă cu această fermă, cel puțin nu la această dimensiune. Voi păstra doar 20-30 de capete, iar restul animalelor le voi sacrifica.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 30-32

O microfermă consolidată în două decenii de muncă

Familia Victoria, Ion și fiul Costin Manea, din Mănești, a crescut, în ultimii 20-25 de ani, o mică afacere zootehnică. Și a făcut-o fără să se împrumute la bănci vreun leu, fără să beneficieze de fonduri europene, deși a încercat un proiect, la un moment dat; totul vine din reinvestirea fiecărui câștig. Plus că în minifermă a mers o mare parte din salariile părinților și copiilor. De asemenea, a fost necesară multă muncă desfășurată de familia extinsă.

Secretul afacerii, rețeta proprie de brânză

În clipa de față, ferma de la Mănești deține 10 vaci cu lapte, 6 taurine mari, 4 viței, 40 de oi și 20 de capre. La capre, deși încă e moda brânzeturilor minune, familia Manea dorește să renunțe: „Sunt greu de supravegheat, provoacă daune și în principal nu vor ciobanii să le ia la munte.“ Pentru că efectivul de ovine și caprine este totuși mic, fermierii Manea nu și-au format o stână pentru timp de vară, ci dau oile în custodie oierilor din munte. Pe timpul iernii sunt aduse din nou la câmpie și cazate în adăposturile special amenajate.

Microferma de vaci e una cât se poate de modernă, cu un grajd construit în regie proprie, după un proiect propriu și care respectă cele mai noi standarde, inclusiv în ceea ce privește partea de muls (spațiu special, mulgători etc.). Laptele este prelucrat acasă, în condiții care respectă normativele în vigoare (gresie, faianță, apă potabilă, vase de inox), după o rețetă moștenită din familie: „Produsul nostru este foarte solicitat de o clientelă formată în decursul anilor, dar pe care am fidelizat-o prin calitatea brânzeturilor și gustul oferit de rețeta noastră, transmisă din generație în generație. Ideea e să și ții prețul jos, să nu exagerezi. Din acest motiv, uneori noi nici nu avem brânză câte solicitări sunt.“

Mecanizare în regim propriu

Pentru asigurarea nutrețurilor, familia Manea cultivă 30 de hectare de teren agricol luat în arendă (o mică parte este și proprietate particulară): „Cultivăm triticale, grâu, porumb pentru partea de nutrețuri combinate și trifoi alb și roșu, lucernă, culturi pure sau în amestec cu alte plante (sparcetă, ghizdei - dintre leguminoase sau raigras, păiuș dintre graminee) pentru nutrețuri uscate (fân). Lucrările sunt efectuate în regim propriu: avem toată gama de utilaje, începând cu tractoare, pluguri, discuri, combinator, semănători cereale păioase și prășitoare, cositoare, dispozitiv de întors fânul, mașină de balotat paie, combină de recoltat, mașină de administrat îngrășăminte.“

Utilajele nu sunt manevrate de mecanici agricoli. Lucrările sunt executate tot de către membrii familiei, începând cu aratul și terminând cu recoltarea. În pauzele de producție sau lucrări mecanice, utilajele sunt folosite și pentru prestări servicii către terți.

O experiență neplăcută la primul proiect de finanțare europeană depus la AFIR

În ultima vreme, microferma a trecut în responsabilitatea fiului, un tânăr în vârstă de 29 de ani care, după ce a muncit la alte companii, a ales să investească banii în agricultură. Să-i investească, dar să și lucreze intens în fermă. De fapt, el este, acum, cum se zice, creierul micuței afaceri și proprietarul fermei, după ce părinții i-au cedat toate bunurile, terenul proprietate și suprafețele preluate în arendă.

Deunăzi vreme a depus un proiect „Tânărul fermier“ dar, din motive pe care familia nu și le explică, a fost respins de la finanțare: „Am făcut contestație și tot degeaba. Noi am rămas cu impresia că punctajul nu a fost atins din cauză că eronat ni s-a luat în considerare grajdul vechi, nu cel nou, construit de noi.“

Pesemne din acest motiv familia Manea este foarte reticentă la tot ceea ce înseamnă proiecte și fonduri europene. Au impresia unei birocrații exagerate, iar dacă la aceasta s-a adăugat un eșec la prima încercare, rezerva este îndeajuns justificată.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 34-36

Abonează-te la acest feed RSS