Triticale (Triticum secale) este o cereală hibrid disponibilă local în cantități variabile, caracterizată printr-un conținut mai ridicat în proteine și aminoacizi esențiali decât al porumbului, lizina la un nivel cu 50% mai mare și o digestibilitate mai mare a energiei și a proteinei decât cea a orzului (Christy, 2019).

Conform datelor furnizate de EUROSTAT, producția medie de triticale estimată la nivelul statelor membre UE în 2020 a fost de peste 12 mii tone, iar în 2021 s-a prognozat o producție cu 2,3% mai mare decât media ultimilor 5 ani. În România, producția medie de triticale în 2021 a fost de 340 mii tone, pe o suprafață de 72,91 mii ha. Un argument suplimentar pentru includerea acestei cereale, alături de porumb, în hrana animalelor îl reprezintă toleranța față de secetă și capacitatea ridicată de adaptare pe terenuri marginale.

Pe de altă parte, meiul (Panicum miliaceum) este o cereală consumată de secole, în special în China. În dieta occidentalilor treptat a fost înlocuit cu grâu și porumb, deși se cultivă încă extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia și România. Meiul este rezistent la temperaturi ridicate, la terenuri cu nivel redus de apă și este cunoscut ca având o amprentă carbon scăzută (Saxena și col., 2018). Compoziția meiu- lui în energie, proteine, dar și în enzime și o serie de principii activi îl recomandă pentru a fi folosit în hrana oamenilor, dar și a animalelor. Astfel, boabele de mei au un conținut de 9-11% substanțe proteice, 2-4% grăsimi, 8-13% celuloză.

Poluarea generată de fermele de porci poate proveni din descompunerea gunoiului, ceea ce conduce la probleme de mediu care efectează atmosfera și sănătatea crescătorilor de animale. Conform datelor furnizate de Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), consecinţele asupra mediului provocate de acest sector sunt în centrul preocupărilor, în special în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și legat de aceasta poluarea apei şi a aerului.

Rezoluția Parlamentului European privind strategia pentru o reducere pe termen lung a emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Acordul de la Paris (2019/2585(RSP)), subliniază că emisiile nete vor trebui reduse la valori aproapiate de zero în toate sectoarele economiei și se aplică principiul „poluatorul plătește“.

Gazele cu efect de seră sunt compuși gazoși care captează căldura sau radiațiile cu undă lungă din atmosferă. Principalele surse și tipuri de gaze cu efect de seră din sectorul de creștere al animalelor sunt metanul (CH4, 25%), CO2 (32%), protoxidul de azot (N2O, 31%). Aceste gaze sunt de obicei convertite la unități de CO2 echivalent (CO2 eq.) ca expresie a potențialului de încălzire globală.

În fermele de porci, emisiile de CO2 provin din expirație și eliberat din dejecții (Philippe & Nicks, 2014), deși acesta din urmă reprezentă cantități neglijabile preluate de plante prin fotosinteză.

În cadrul IBNA Balotești s-au testat efectele comparative asupra performanțelor, stării de sănătate și predicția emisiilor de gaze cu efect de seră ale adaosului de triticale sau mei în hrana purceilor (25%), pentru completarea porumbului, ca principal ingredient energetic.

La purceii în criza de înțărcare, la un consum similar de nutreț combinat, purceii la care s-a adăugat mei în hrană pot înregistra un spor cu aproximativ 14% mai mare (>285 g/ zi), iar consumul specific cu 11% mai mic. Markerii plasmatici, importanți în cercetările medicale pentru evaluarea stării de sănătate, au înregistrat valori în intervalul de referință, ceea ce denotă faptul că sănătatea nu este afectată ca răspuns al organismului animal la folosirea de triticale sau mei.

La purcei în faza de creștere-îngrășare, la un consum similar de nutreț combinat, sporul mediu zilnic poate ajunge la peste 900 g și este mai redus cu 3-4% la animalele hrănite cu triticale comparativ cu cele la care se adaugă mei. Deși performanțele sunt afectate (P>0,05), cantitatea totală de azot excretat se reduce la lotul cu triticale cu aproximativ 14%. O reducere semnificativă (peste 13%)  a fost observată la producția de N2O la purceii care au consumat triticale. Aceeași tendință a fost observată la cantitatea de CO2 exahalat, fiind mai mică cu peste 3% la consumul de hrană cu triticale. CH4 rezultat din procesele fermentative din organism înregistrează o reducere semnificativă în cazul consumului de triticale.

Datele rezultate ca răspuns al purceilor la includerea în hrană a celor două tipuri de cereale neconvenționale, respectiv triticale și mei, conduc la argumente suplimentare pentru recomandarea folosirii acestora pe fondul unui potențial nutrițional valoros care vine să completeze pe cel al porumbului.

Mihaela HĂBEANU

Cultivat de mai bine de 7.000 de ani ca unul dintre alimentele de bază pentru strămoșii noștri daci, meiul (Panicum miliaceum) nu este încă utilizat la întregul său potențial.

Pe fondul creșterii interesului în exploatarea la maximum a plantelor rezistente la secetă, utilizarea meiului capătă noi valențe. Actualmente, este cultivat extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia, dar și în România.

Important prin prisma caracteristicilor sale nutriționale, meiul își face loc, alături de sorg, pe lista plantelor care succită interes ca urmare a toleranței la secetă și a productivității în zone aride. 

Este cunoscut faptul că în hrana occidentalilor, meiul a fost înlocuit treptat, în decursul timpului, cu grâu şi porumb. Motivul descreșterii suprafețelor cultivate cu mei l-a constituit, probabil, capacitatea mai redusă de producție.

Această plantă ocupă în momentul de față locul 6 în ceea ce privește producția mondială a agriculturii. Mai mult, meiul are rezistență la boli și dăunători și un scurt sezon de creștere cuprins între 60-90 de zile, în funcție de soi și zona de cultură (Devi și al., 2011).

Compoziția meiului în energie, proteine, dar și în enzime digestive și o serie de principii activi, de tipul compușilor fenolici, îl recomandă pentru a fi folosit în hrană. Conținutul în proteină al meiului Marius, analizat în IBNA Balotești este > de 9%, metionină + cistină 0,341%, în lizină a,188%, iar grăsimea este la un nivel de  ~3%, celuloză > 13%, Ca 0,02%, P 0,3%.

Testul biologic derulat în IBNA Balotești evidențiază că includerea meiului

• în hrana purceilor înțărcați:
  • conduce la un spor în greutate cu 14% mai mare față de hrana bazată pe porumb și triticale ca cereale;
  • consumul de hrană/kg spor se reduce cu 11%;
  • la nivel plasmatic, colesterolul total se reduce cu ~6,4%, iar HDL-colesterol crește cu 0,9%.
• în experimente de determinare a digestibilității la purcei în creștere-îngrășare:
  • azotul se reține în pondere mai mare cu 11% comparativ cu hrana bazată pe porumb și triticale ca cereale.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului national de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, (PFE−17/2018-2020).

Meiul este una dintre cele mai vechi cereale cultivate și consumate, caracterizată printr-un grad ridicat de toleranță la secetă și o perioadă scurtă de vegetație (60-90 de zile, în funcție de soi și zona de cultură). Este cultivat extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia și România. Dat fiind impactul încălzirii globale asupra agriculturii, meiul alături de sorg ar trebui repus în valoare atât pentru consumul uman, cât și pentru hrana animalelor.

Potențialul nutrițional al semințelor de mei a fost confirmat prin studii recente efectuate la IBNA Balotești pe purcei Topigs  începând cu perioada crizei de înțărcare. Rezultatele au fost notabile la o pondere de includere în structura rețetelor de nutreț combinat de 25%. Analiza chimică brută comparativă a semințelor de mei Marius (furnizat de INCDA Fundulea) cu a altor resurse vegetale utilizate în hrana purceilor a scos în evidență un conținut nutritiv comparabil cu al boabelor de porumb și sorg: substanță uscată 87,19%, proteină brută 9,86%, grăsime brută 2.99%, iar energia metabolizabilă calculată cu ajutorul ecuațiilor de regresie se plasează în jurul valorii de 2.759 Kcal/ kg.

După înțărcare, la un adaos de 25% mei se pot înregistra performanțe cu 14% mai mari, respectiv un spor mediu zilnic de 285 g comparativ cu 250 g obținut la purceii hrăniți clasic, iar consumul specific se reduce cu ~12%.

Deoarece funcțiile și morfologia intestinală sunt afectate imediat după înțărcare, iar capacitatea de prevenire a colonizării bacteriilor patogene (Escherichia coli, Salmonella, etc.) la nivel intestinal este redusă (Kim și col., 2012), purceii sunt extrem de sensibili la boli enterice patogene după separarea de scroafele-mamă. Instalarea în forma severă a diareii ca urmare a factorilor generatori de stres specifici acestei perioade critice poate duce la o rată a mortalității crescută sau la compromiterea performanțelor permise de potențialul genetic pe seama reducerii consumului de hrană cu pierderi economice importante pentru crescători. Comunitatea de bacterii intestinale devine stabilă după o săptămână de la înțărcare (Faubladier, 2014), iar enzimele necesare pentru digestia proteinei complexe din hrana solidă sunt incomplet dezvoltate.

În studiul desfășurat în biobaza IBNA Balotești pe purcei înțărcați, la probele de fecale prelevate zilnic timp de o săptămână în vederea monitorizării stării de sănătate, evaluarea compoziției bacteriologice și fungice a evidențiat faptul că valorile înregistrate au fost în limitele normale (conform Gournier-Chateau și col., 1994):

Indiferent de categoria fiziologică, parametrii metabolici biochimici plasmatici, considerați markeri de referință pentru sănătate, se încadrează în limite normale pe fondul adaosului semințelor de mei în hrană.

Este de notat de asemenea faptul că la tineret în creștere sporul mediu zilnic poate atinge valori de 646 g. Rezultatele pozitive obținute ne-au determinat să includem semințele de mei și în faza următoare de creștere, iar rezultatele obținute au fost conform așteptărilor și au reconfirmat valoarea nutrițională a semințelor de mei.

Dincolo de faptul că meiul are dublă funcționalitate (hrana omului și a animalelor), caracteristicile nutriționale valoroase și efectele pozitive asupra stării de sănătate sunt argumente în sprijinul folosirii semințelor de mei în hrana animalelor. În plus, porcul fiind model animal pentru cercetări medicale la om ca urmare a similitudinilor anatomice și fiziologice, rezultatele obținute din studiu pot servi ca referințe medicale.

Mihaela HABEANU, IBNA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre schimbările climatice şi implicit cultivarea unor specii de plante rezistente le secetă. Valorificarea eficientă a unei resurse furajere locale precum seminţele de mei, ca soluție nutrițională alternativă la cerealele energetice și evidențierea efectelor favorabile asupra performanţelor productive ale purceilor aflaţi în criza înţărcării, a reprezentat un aspect important abordat de specialiști din IBNA Balotești, în cadrul proiectului ADER 6.1.1, finanțat de MADR.

Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă anuală care face parte din marea familie a gramineelor. Se cultivă cu precădere în Asia şi America de Nord (https://www.feedipedia.org/node/409). Spre deosebire de alte cereale (de exemplu, porumb, grâu, triticale), poate fi considerat un ingredient low-input întrucât necesită costuri de producţie mici (poate fi cultivat pe terenuri marginale) şi are avantaje agrotehnice deosebite: rezistenţă la secetă, dăunători, cerinţe minime faţă de substanțe fertilizante (Amadou și col., 2013; Changmei & Dorothy, 2014). La acestea se adaugă o perioadă de vegetație scurtă, cuprinsă între 60-100 de zile (Baltensperger, 2002).

Meiul reuşeşte bine în zonele mai secetoase datorită sistemului radicular fasciculat bine dezvoltat care poate pătrunde în pământ până la adâncimea de 100 cm (Şerban D., 2010).

Sub aspect nutriţional, meiul se caracterizează prin: conținut mediu în proteină de 9,86%, cu o digestibilitate a acesteia de 75%, nivel scăzut în grăsime (3,99%), celuloză brută 13,03% şi săruri minerale 3,38%. Calciul şi fosforul se găsesc în cantităţi relativ mici – 0,02%, respectiv 0,3%. Datorită faptului că au coaja tare, seminţele de mei administrate ca atare cu precădere la purcei în fazele incipiente de creștere (maternitate, criza de înțărcare), „scapă“ proceselor digestive, iar substanţele nutritive sunt în mică măsură scindate, absorbite şi utilizate eficient. Măcinate şi ulterior granulate, seminţele de mei pot substitui până la 25% din triticale.

Eficiența utilizării a 25% mei în structura rețetei de nutreț combinat pentru purcei aflați în criza înțărcării a fost studiată pe un număr de 40 de purcei, pe o perioadă de 21 de zile, în Biobaza IBNA Baloteşti.

Un adaos de 25% mei în hrana purceilor înțărcați la 30 de zile, la o greutate de ~ 8 kg, permite realizarea unor performanțe zootehnice comparabile celor obţinute în mod tradițional. Pe o perioadă de 21 zile se poate atinge greutatea medie de ~ 14 kg. Sporul mediu zilnic poate înregistra o creștere de 13% pe fondul adaosului de mei în hrană (280 g de spor mediu zilnic).

Pe lângă faptul că meiul constituie un aliment cu multiple întrebuințări în hrana omului, ale cărui efecte benefice pentru sănătate au fost certificate de-a lungul timpului, cantitatea rămasă pentru consumul animalelor este destul de importantă, iar utilizarea acestuia poate constitui o alternativă cu implicații pozitive pentru sectorul critic în ciclul de dezvoltare a purceilor.

Autori: Nicoleta LEFTER, Mihaela HĂBEANU, Anca GHEORGHE

Face parte din familia Gramineae, fiind o plantă folosită îndeobște ca nutreț pentru vite, dar în ultima vreme i s-au găsit numeroase alte valențe, germenii de mei fiind incluși într-un top al superalimentelor naturale pentru întărirea sănătății, alături de orz, in, pătrunjel, aloe, algele marine etc. Se presupune că ar fi apărut în cultură acum 7.000 de ani, în China și Transcaucazia.

Utilizare: meiul este considerat o bună sursă de proteine și fibre. Conține complexul de vitamine B, vitamina C, magneziu, fier, potasiu și fosfor. Printre întrebuințări, îl regăsim ca remediu pentru conținutul ridicat de colesterol (rău), indigestia cronică, gaze, balonări, greață, ulcerații stomacale, hiperaciditate, probleme cardiace. În hrana animalelor, folosit ca furaj verde sau fân ori boabe (păsări), se remarcă prin valoarea nutritivă ridicată (10-11% substanțe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză).

Descriere, soiuri: tulpina este erectă, înaltă de 70-90 cm, pubescentă; frunzele lineare sunt așezate alternativ, au limbul lat, de 10-20 mm; inflorescența este sub formă de panicul lung, răsfirat, cu fruct pseudocariopsă; rădăcina fasciculată are o capacitate slabă de a pătrunde în profunzimea solului. În cultură sunt recunoscute soiurile Marte, Matador, Mirel, Marius, Mărgărit, Raduga, Minerva, cele mai multe dintre acestea fiind produse la Fundulea.

Cerințele față de factorii de vegetație: temperatura medie de germinație a semințelor este de 10-12°C. Este o plantă iubitoare de căldură, nu are cerințe foarte ridicate față de umiditate, este rezistentă la secetă, preferă solurile bine aprovizionate. La noi se cultivă cel mai adesea în cultură succesivă sau dublă, în zonele de câmpie și, mai rar, în cele colinare.

Tehnologie de cultură, recoltare: cele mai bune premergătoare sunt cerealele de toamnă, rapița, cartofii timpurii, leguminoasele anuale. Terenurile, în prealabil fertilizate cu azot, în doze de 50-80 kg s.a./ha, se pregătesc mai rar prin arătură și mai des printr-o trecere cu combinatorul, concomitent cu semănatul. În cultură dublă, epoca ideală de semănat este 20 iulie în zonele de câmpie și 10 iulie, în cele colinare. Urmează o tăvălugire ușoară și o erbicidare sau două, pre și postemergent, pentru combaterea buruienilor. Folosit ca furaj masă verde sau ca fân, se recoltează în faza de lapte-ceară a boabelor. Pentru boabe, recoltarea se face când fructul s-a maturat complet. Producția de masă verde este de 15-25 t/ha, cea de fân, de 3-6 t/ha, iar de boabe, de 1.500-2.500 kg/ha.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 22