Meiul este una dintre cele mai vechi cereale cultivate și consumate, caracterizată printr-un grad ridicat de toleranță la secetă și o perioadă scurtă de vegetație (60-90 de zile, în funcție de soi și zona de cultură). Este cultivat extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia și România. Dat fiind impactul încălzirii globale asupra agriculturii, meiul alături de sorg ar trebui repus în valoare atât pentru consumul uman, cât și pentru hrana animalelor.

Potențialul nutrițional al semințelor de mei a fost confirmat prin studii recente efectuate la IBNA Balotești pe purcei Topigs  începând cu perioada crizei de înțărcare. Rezultatele au fost notabile la o pondere de includere în structura rețetelor de nutreț combinat de 25%. Analiza chimică brută comparativă a semințelor de mei Marius (furnizat de INCDA Fundulea) cu a altor resurse vegetale utilizate în hrana purceilor a scos în evidență un conținut nutritiv comparabil cu al boabelor de porumb și sorg: substanță uscată 87,19%, proteină brută 9,86%, grăsime brută 2.99%, iar energia metabolizabilă calculată cu ajutorul ecuațiilor de regresie se plasează în jurul valorii de 2.759 Kcal/ kg.

După înțărcare, la un adaos de 25% mei se pot înregistra performanțe cu 14% mai mari, respectiv un spor mediu zilnic de 285 g comparativ cu 250 g obținut la purceii hrăniți clasic, iar consumul specific se reduce cu ~12%.

Deoarece funcțiile și morfologia intestinală sunt afectate imediat după înțărcare, iar capacitatea de prevenire a colonizării bacteriilor patogene (Escherichia coli, Salmonella, etc.) la nivel intestinal este redusă (Kim și col., 2012), purceii sunt extrem de sensibili la boli enterice patogene după separarea de scroafele-mamă. Instalarea în forma severă a diareii ca urmare a factorilor generatori de stres specifici acestei perioade critice poate duce la o rată a mortalității crescută sau la compromiterea performanțelor permise de potențialul genetic pe seama reducerii consumului de hrană cu pierderi economice importante pentru crescători. Comunitatea de bacterii intestinale devine stabilă după o săptămână de la înțărcare (Faubladier, 2014), iar enzimele necesare pentru digestia proteinei complexe din hrana solidă sunt incomplet dezvoltate.

În studiul desfășurat în biobaza IBNA Balotești pe purcei înțărcați, la probele de fecale prelevate zilnic timp de o săptămână în vederea monitorizării stării de sănătate, evaluarea compoziției bacteriologice și fungice a evidențiat faptul că valorile înregistrate au fost în limitele normale (conform Gournier-Chateau și col., 1994):

Indiferent de categoria fiziologică, parametrii metabolici biochimici plasmatici, considerați markeri de referință pentru sănătate, se încadrează în limite normale pe fondul adaosului semințelor de mei în hrană.

Este de notat de asemenea faptul că la tineret în creștere sporul mediu zilnic poate atinge valori de 646 g. Rezultatele pozitive obținute ne-au determinat să includem semințele de mei și în faza următoare de creștere, iar rezultatele obținute au fost conform așteptărilor și au reconfirmat valoarea nutrițională a semințelor de mei.

Dincolo de faptul că meiul are dublă funcționalitate (hrana omului și a animalelor), caracteristicile nutriționale valoroase și efectele pozitive asupra stării de sănătate sunt argumente în sprijinul folosirii semințelor de mei în hrana animalelor. În plus, porcul fiind model animal pentru cercetări medicale la om ca urmare a similitudinilor anatomice și fiziologice, rezultatele obținute din studiu pot servi ca referințe medicale.

Mihaela HABEANU, IBNA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre schimbările climatice şi implicit cultivarea unor specii de plante rezistente le secetă. Valorificarea eficientă a unei resurse furajere locale precum seminţele de mei, ca soluție nutrițională alternativă la cerealele energetice și evidențierea efectelor favorabile asupra performanţelor productive ale purceilor aflaţi în criza înţărcării, a reprezentat un aspect important abordat de specialiști din IBNA Balotești, în cadrul proiectului ADER 6.1.1, finanțat de MADR.

Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă anuală care face parte din marea familie a gramineelor. Se cultivă cu precădere în Asia şi America de Nord (https://www.feedipedia.org/node/409). Spre deosebire de alte cereale (de exemplu, porumb, grâu, triticale), poate fi considerat un ingredient low-input întrucât necesită costuri de producţie mici (poate fi cultivat pe terenuri marginale) şi are avantaje agrotehnice deosebite: rezistenţă la secetă, dăunători, cerinţe minime faţă de substanțe fertilizante (Amadou și col., 2013; Changmei & Dorothy, 2014). La acestea se adaugă o perioadă de vegetație scurtă, cuprinsă între 60-100 de zile (Baltensperger, 2002).

Meiul reuşeşte bine în zonele mai secetoase datorită sistemului radicular fasciculat bine dezvoltat care poate pătrunde în pământ până la adâncimea de 100 cm (Şerban D., 2010).

Sub aspect nutriţional, meiul se caracterizează prin: conținut mediu în proteină de 9,86%, cu o digestibilitate a acesteia de 75%, nivel scăzut în grăsime (3,99%), celuloză brută 13,03% şi săruri minerale 3,38%. Calciul şi fosforul se găsesc în cantităţi relativ mici – 0,02%, respectiv 0,3%. Datorită faptului că au coaja tare, seminţele de mei administrate ca atare cu precădere la purcei în fazele incipiente de creștere (maternitate, criza de înțărcare), „scapă“ proceselor digestive, iar substanţele nutritive sunt în mică măsură scindate, absorbite şi utilizate eficient. Măcinate şi ulterior granulate, seminţele de mei pot substitui până la 25% din triticale.

Eficiența utilizării a 25% mei în structura rețetei de nutreț combinat pentru purcei aflați în criza înțărcării a fost studiată pe un număr de 40 de purcei, pe o perioadă de 21 de zile, în Biobaza IBNA Baloteşti.

Un adaos de 25% mei în hrana purceilor înțărcați la 30 de zile, la o greutate de ~ 8 kg, permite realizarea unor performanțe zootehnice comparabile celor obţinute în mod tradițional. Pe o perioadă de 21 zile se poate atinge greutatea medie de ~ 14 kg. Sporul mediu zilnic poate înregistra o creștere de 13% pe fondul adaosului de mei în hrană (280 g de spor mediu zilnic).

Pe lângă faptul că meiul constituie un aliment cu multiple întrebuințări în hrana omului, ale cărui efecte benefice pentru sănătate au fost certificate de-a lungul timpului, cantitatea rămasă pentru consumul animalelor este destul de importantă, iar utilizarea acestuia poate constitui o alternativă cu implicații pozitive pentru sectorul critic în ciclul de dezvoltare a purceilor.

Autori: Nicoleta LEFTER, Mihaela HĂBEANU, Anca GHEORGHE

În agricultură se poate obține profit și de pe suprafețe mici. Nu doar culturile de nișă sunt o soluție, ci și culturile duble sau succesive. Nu este o noutate, mai ales pentru cei care dețin animale și sunt nevoiți să-și asigure plantele furajere din producție proprie. Sună tentant, dar există un impediment – irigarea, o condiție esențială pentru a scoate producție din cultura secundară. Dacă dispuneți de sistem de irigare, ar fi și păcat să nu gestionați suprafețele mai riguros, astfel încât să obțineți două recolte de pe aceeași bucată de teren. Vorbim în continuare despre soia, mei și sfeclă roșie, 3 culturi ce au avut ca plantă premergătoare rapița.

– Domnule Aurel Petruș, sunteți unul dintre fermierii experimentați ai județului Călărași, v-ați specializat pe agricultura ecologică. Ce ar trebui să știm despre culturile duble?

– Culturile duble sau succesive, cum mai sunt numite, reprezintă a doua cultură semănată într-un an. Practic, de pe aceeași suprafață recoltăm două culturi, cea principală și cea secundară. Cultura secundară este în cazul nostru cultura dublă, care din punctul meu de vedere trebuie să fie o cultură cu o perioadă de vegetație scurtă, ca să aibă timp să ajungă la maturitate. Dacă analizăm perioada de vegetație a culturilor, a soiurilor și hibrizilor care sunt la ora actuală pe piață avem mai multe opțiuni. Cea mai frecventă cultură înființată ar fi soia, apoi porumbul și aici merită să spunem că România ar putea fi campioană la porumbul siloz cultură dublă, pentru că ar putea fi obținut fără nicio problemă. O altă cultură dublă ar putea fi meiul, sfecla roșie și aici am menționat doar culturile care se pretează a fi recoltate. Dar pot fi semănate și culturi folosite ca îngrășământ verde, cum ar fi mazărea, lintea, lucerna.

– Pentru cultura dublă este clar că trebuie aleși hibrizi timpurii...

– Da. Lucrurile sunt foarte clare. La porumb trebuie să găsim hibrizi cu o perioadă de vegetație de 90 de zile (de la semănat la recoltat), meiul are o perioadă cuprinsă între 70 și 80 de zile, iar la soia sunt soiuri care au perioadă de vegetație începând cu 70 de zile până la 100 de zile. Aici avem o plajă foarte largă de soiuri care se pot cultiva în cultură dublă. În ceea ce mă privește, de curând am desco­perit și eu sfecla roșie, care se pretează și ea foarte bine. De ce? Pentru că are o perioadă de vegetație de 75 de zile pentru a ajunge la maturitate tehnologică, când are diametrul cuprins între 5-10 cm.

– Care sunt condițiile esențiale pentru reușita unei culturi duble?

– La toate culturile duble vorbim de sistem de irigare. Este indispensabil. Apoi, să nu uităm că aceste culturi duble pot fi semănate după culturi care părăsesc terenul devreme. Și aici ca premergătoare pentru culturile duble putem aminti orzul de toamnă, mazărea de toamnă, rapița, grâul de toamnă soiurile timpurii și culturile furajere din care să se obțină siloz, cum ar fi secara de toamnă. La toate aceste culturi, în partea de sud a țării se recomandă ca data limită de semănare să fie 15 iulie. Momentul optim al semănatului poate fi începând cu 1 iunie, pentru că la această dată pot fi gata orzul de toamnă, secara pentru siloz etc.

– Ce puteți să ne spuneți din experiența proprie despre tehnologia de cultivare la aceste culturi duble?

– Anul acesta am 3 culturi duble: soia, mei și sfeclă roșie. Dacă vorbim de fertilizare, având în vedere că te grăbești să semeni nu prea ai timp să fertilizezi, mai ales în cazul nostru la ecologic. La soia am semănat pe data de 10 iulie. Ne-am bazat pe fertilizarea făcută la cultura principală, în cazul nostru rapița. Pregătirea terenului s-a făcut printr-o arătură superficială la 15-20 cm, urmată imediat de discuire, combinator, freză și semănat. Imediat după semănat se aplică prima irigare, cu o normă foarte mică de udare, doar pentru răsărire. După, apar lucrările specifice pentru fiecare plantă în parte. De exemplu, la soia noi am făcut 4 treceri cu sapa rotativă după ce a răsărit și 2 treceri cu cultivatorul, adică 2 prașile mecanice. Am irigat de 4 ori cu norme cuprinse între 10 și 15 litri/mp. La mei lucrurile stau altfel. Semănatul s-a făcut pe data de 13 iulie, dar nu am făcut nimic, doar 4 irigări cu norme între 10 și 15 litri/ha. La sfecla roșie s-au făcut două prașile mecanice, 2 prașile manuale și 10 irigări cu norme cuprinse între 15 și 20 litri/mp.

– Îngrășăminte ați aplicat?

– Nu.

– Ce producții sperați să obțineți la aceste culturi?

– La soia preconizăm între 2.000 și 2.500 kg/ha, la mei 2 tone/ha, iar la sfecla roșie 20-30 tone/ha.

– Producția pe care o veți obține este deja contractată? Aveți deja clienți pentru recolta din acest an?

– Sfecla roșie este deja contractată, va pleca în Spania. Meiul va fi folosit în furajarea găinilor, iar soia va fi folosită pentru obținerea de șrot ecologic pentru păsări.

– Pe ce suprafață ați semănat mei, soia și sfeclă roșie?

– Cu sfeclă roșie avem 4 ha, mei pe 8 ha și soia pe 10 ha. Beneficiul este clar, faptul că poți obține încă o cultură, o producție pe care o vinzi de pe aceeași suprafață.

Patricia Alexandra POP