Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

Făbricuţa de brânzeturi La Izvorul Dornei

În drumul vostru prin comuna Poiana Stampei, judeţul Suceava, poposiți La Izvorul Dornei, făbricuța de brânzeturi ce vă va lăsa cu pofte în gând și gust bun pe buze!

Fonduri europene prin intermediul GAL-ului Bazinul Dornelor

Mezdrea Roman, din comuna Poiana Stampei, a încercat în anul 2018 să acceseze Submăsura 6.1 – „Instalarea tânărului fermier“ pentru a-şi face o fabrică de brânzeturi. „Din păcate, nu am reuşit, la punctajul de departajare mi se cereau studii superioare în domeniul agricol, iar eu nu aveam aşa ceva. Din fericire, am avut noroc cu M5/2A – Soluţii inovative pentru o agricultură competitivă; unul dintre criteriile de selecţie a fost ca solicitantul să combine cel puţin două operaţiuni care conduc la realizarea unui lanţ alimentar integrat, după cum urmează: producţie agricolă – primară – procesare – comercializare şi producţie agricolă primară – procesare, iar de aici a luat naştere făbricuţa noastră de brânzeturi, proiect nerealizabil, fără ajutorul GAL-ului Bazinul Dornelor“, adaugă producătorul.

Produse tradiţionale din lapte de vacă din Poiana Stampei

lactate

Făbricuţa de brânzeturi de la Poiana Stampei realizează produse tradiţionale, pe care orice gospodină le-ar putea prepara în propria gospodărie, ne pune suceveanul. „Singura diferenţă sunt echipamentele folosite de noi care au volume mai mari, sunt din inox şi conforme cu cerinţele europene (tanc de răcire a laptelui de 500 litri, kit de recepţie a laptelui dotat cu pompă de transvazare şi filtru de lapte, vană de închegare de 200 litri trifazată, crintă pneumatică şi separator de smântână).“

Mezdrea Roman mai adaugă faptul că are un total de 18 văcuţe cu lapte, din rasa autohtonă Bălţată cu Negru Râmânească, Pinzgau şi Brună de Maramureş. „Fiind o zonă de munte, văcuţele sunt pe stabulaţie liberă şi valorifică păşunile începând de primăvară şi până toamna târziu, atât timp cât permite clima. Pe perioada iernii văcuţele sunt la adăpost şi hrănite cu fân uscat şi tărâţe. Nu folosesc în hrana lor silozuri sau alţi stimuli care ar putea creşte lactaţia deoarece mi-ar afecta calitatea şi gustul laptelui. Văcuţele sunt mulse cu mulgătoarea acţionată de un generator transportat în bidoane de inox până la tancul de răcire. Trecerea laptelui în spaţiul de procesare se realizează printr-un furtun special alimentar cu ajutorul unei pompe şi, totodată, şi printr-un filtru dens care reţine impurităţile şi microorganismele. În mare parte, materia primă este asigurată din propria fermă şi suplimentată din fermele vecine, adică tot de pe raza comunei“, specifică antreprenorul.

Produsele obţinute sunt caşul afumat, smântâna, urda, telemeaua, untul, laptele acru şi chişleagul. Produsul principal este cașuțul obţinut după o reţetă cunoscută de dna Gabriela, cea care procesează laptele, reţetă folosită la fosta fabrică din Poiana Stampei. „Se scoate coagulul din zer, se introduce în crintă şi se lasă circa 30 minute pentru stoarcerea zerului. Ulterior, coagulul este scos, feliat şi introdus într-un vas cu apă fierbinte şi sare la topit. După ce topirea a avut loc 100% este pus în forme şi lăsat timp de câteva ore. Când formele sunt îndepărtate se poate pune la fum sau se poate servi ca şi cașuțul neafumat. Nu necesită maturare şi nu sunt adăugaţi alţi compuşi. Totodată, smântâna este extrasă cu ajutorul separatorului doar din lapte, în funcţie de grăsimea laptelui. Urda se obţine din zerul rămas de la coagul, fiind un produs dietetic, foarte slab în grăsimi. Laptele acru este un iaurt şi se obţine din laptele fiert pus la prins în cuib de smântână. Momentan, distribuţia produselor se realizează prin intermediul unui mic magazin instalat la poarta fabricii, lângă E85, prilej cu care reuşesc să încânt papilele gustative ale persoanelor care tranzitează comuna“, încheie producătorul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Lactatele LaDorna nu se vor mai produce în județul Suceava

Începutul lunii iulie a însemnat un adevărat cutremur în piața produselor lactate din România. Grupul de firme Lactalis, din cadrul societății Dorna Lactate, a decis închiderea a două unități de producție, una situată în localitatea Floreni și cealaltă în Vatra Dornei. Cu alte cuvinte, celebrele lactate pe care le cunoaște orice român nu vor mai fi produse la origini, din laptele obținut local, ci brandul se va păstra, dar produsele vor fi procesate în alte zone din țară.

Peste 150 de șomeri

Zona de munte a județului Suceava are un potențial extraordinar din punctul de vedere al creșterii animalelor. Pășunile și pajiștile din zonă oferă habitatul perfect pentru obținerea unui lapte de calitate, poate chiar unic din punctul de vedere al calităților, după cum afirmă unii specialiști. E drept că zona a atras de-a lungul timpului și numeroși investitori, printre care și Jean Valvis, care în anul 1998 deschidea la Vatra Dornei prima fabrică de lapte UHT construită după anii ’90. Timpul a trecut, brandul a crescut în ochii cumpărătorilor, iar investitorul avea să vândă afacerea grupului Lactalis în anul 2008. Toate bune și frumoase, chiar dacă efectivele de animale scădeau drastic de la un an la altul, iar colectarea laptelui și prețul primit de localnici erau derizorii, măcar lucrurile funcționau. Totul până în iulie 2020, când, oricum sufocați de problemele anului în care pandemia de coronavirus a făcut ravagii în județ, peste 150 de localnici aveau să primească vestea că vor rămâne șomeri.

Printr-un comunicat de presă, compania anunță că va închide cele două fabrici și că va susține totuși angajații fie prin găsirea unui alt loc de muncă, poate chiar în cadrul altor societăți din cadrul grupului, fie vor primi compensații salariale.

„Am fost nevoiți să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activității în cele două fabrici, luând în considerare și noua realitate economică care ne determină să fim mai atenți la operativitatea business-ului nostru în România și să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie. A fost o decizie grea, însă cel mai important este că putem duce mai departe povestea brandului LaDorna în România, cu structurile moderne disponibile local. Este unul dintre angajamentele majore ale Grupului Lactalis în România, ne dorim în continuare să menținem business-ul și să-l creștem sănătos aici, în România, contribuind astfel la redresarea economică națională, prin noi investiții și noi locuri de muncă. În egală măsură, suntem preocupați să protejăm drepturile fiecăruia dintre colegii noștri afectați de concediere și să reducem cât de mult posibil impactul regretabil pe care acest proces îl va avea asupra lor“, preciza Giampaolo Manzonetto, directorul general al Grupului Lactalis România.

În același comunicat se specifică faptul că nu va fi afectată în niciun fel activitatea de colectare a laptelui din zonă și că producătorii locali vor avea parte de aceleași contracte, însă aceștia din urmă sunt destul de neîncrezători. Demersurile pentru închiderea fabricilor se va finaliza în decursul lunii august.

Și soluțiile de dezvoltare?

Neîncrezători în promisiuni, oamenii locului se tem că industria laptelui, asemenea altora, va avea de suferit pe termen lung în zonă, fapt ce va determina lumea să plece să muncească în străinătate, poate pe bani mai mulți, însă și aici s-ar putea să întâmpine probleme ținând cont de situația creată de pandemia de coronavirus.

Directorul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că Grupul Lactalis a notificat instituţia în legătură cu o concediere colectivă a 158 de angajaţi, începând cu data de 1 septembrie. Potrivit Mirelei Adomnicăi, citată de Agerpres, angajații celor două fabrici de la Floreni şi Vatra Dornei ale grupului Lactalis vor primi informari și consiliere astfel încât să fie mereu la curent cu oferta locurilor de muncă.

Conform aceleiași surse, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, consideră transferul producției de lactate LaDorna o jignire: „Judeţul Suceava este cel mai mare producător de lapte din ţară şi orice problemă care apare în acest domeniu trebuie discutată cât mai repede.(…) Transferul producţiei de lactate LaDorna este văzut ca o jignire.“


În prezent, grupul Lactalis deţine companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Rarăul, Lactate Harghita, Lactalis România, Parmalat România şi Lactalis Logistic. Are peste 2.300 de angajaţi şi 7 branduri româneşti – LaDorna, Albalact, Covalact, Zuzu, Fulga, Rarăul, Poiana Florilor, dar și mărci regionale cum este Friss, comercializat în judeţele Harghita şi Covasna, precum şi branduri internaţionale – President, Galbani, Santal.


Larissa SOFRON

Lăptăria cu caimac, o fabrică la standarde europene și americane de top

Piața lactatelor se mărește cu un nou produs 100% românesc. Fermierul Nicușor Șerban, cel care deține 2.600 de vaci, cel mai mare grajd din Europa și cea mai mare sală de muls rotativă din România, a lăsat pe mâna fiicei și a ginerelui un alt segment al afacerii – procesarea laptelui. Lăptăria cu caimac, noua fabrică din Drăgoiești, județul Ialomița, este de acum locul de proveniență, dar și marca a 4 produse: lapte proaspăt la 1 litru, caș zvântat, iaurt natural și caș proaspăt de vacă.

Produse procesate cu blândețe

Cu o investiție totală de aproximativ 5 mil. euro, dintre care 2,460.000 euro fonduri nerambrusabile prin PNDR și restul fonduri proprii sau credite bancare, ideea procesării laptelui pe care îl produce ferma a plecat de la produse.

„Ne-am gândit ce fel de produse am vrea să facem, care sunt produsele pe care noi ne-am dori la rândul nostru să le găsim pe piață, să le dăm copiilor noștri, cum ne-ar plăcea să fie un brand cu lactate care să ni se adreseze și  în felul acesta s-a născut Lăptăria cu caimac“, îmi spunea la momentul inaugurării fabricii Mădălina Cocan, fata domnului Nicușor Șerban și acum managerul fabricii.

Noțiunea de caimac m-a dus imediat cu gândul la copilăria mea, la mirosul laptelui proaspăt fiert și bucuria de a strânge caimacul de deasupra, după ce laptele s-a odihnit un pic, ceea ce i-am povestit la rândul meu lui Adrian Cocan, managerul fabricii. „Al nostru este chiar mai bun de atât, pentru că este pasteurizat la 72 grade Celsius, iar diferența aceasta de la 72 la 100 grade mai omoară din aminoacizi și îi strică un pic din consistența naturală. Deci ceea ce facem noi este un pic mai bine decât ar putea să facă consumatorul la el acasă“, a ținut să precizeze Adrian Cocan.

Laptele ajunge în fabrică la o oră – maximum două după ce a fost muls, timp în care stă într-un tanc de răcire. Apoi este luat cu cisterna, dus în fabrică și preluat de sectorul de recepție. Se scoate aerul din el, este măsurat cu precizie, prerăcit și băgat în tancurile de stocare. Aceste tancuri țin laptele la 1 grad Celsius. De aici laptele este preluat și pasteurizat sau nu, în funcție de produs. Când este pasteurizat, laptele de consum este trimis într-un tanc tampon și de acolo direct în mașină. „Nu îl degresăm, are loc o omogenizare foarte blândă, nu avem niciun fel de alt proces în afară de pasteurizare. Și aceasta se face la temperatură joasă. După pasteurizare laptele este trimis spre îmbuteliere în sticle de sticlă, închis cu dop cu filet și etichetat. Procesul tehnologic în mașina de îmbuteliere este foarte sigur pentru că, în afară de camera curată a fabricii, și mașina are propriul sistem de filtrare a aerului, tratare și dezinfectare, astfel încât produsul, deși este viu, cu toți aminoacizii întregi, cu vitaminele vii, să fie sigur pentru consum. Sigur, în condițiile păstrării la frig și cu un termen de valabilitate destul de scurt de 14 zile. Nu se compară cu produsele care pot sta la cald o săptămână, două, trei. Acest lapte, după 3-4 ore de stat la cald, se strică“, îmi explica Adrian Cocan, soțul Mădălinei și manager la Lăptăria cu caimac.

laptaria cu caimac 4

Laptele proaspăt, la sticlă, reînvie obiceiuri de mult uitate

Apariția acestor noi produse atrage atenția asupra calității produselor pe care le-am consumat până acum; nu spun că nu ar fi sigure, însă dacă ai de ales între un produs cât mai natural și unul ajutat cu tot felul de adaosuri, pentru a rezista cât mai mult la raft este clar că cei care pun preț pe sănătatea lor vor da un ban în plus pentru a mânca un aliment net calitativ. Totuși, Adrian Cocan admite că se pot realiza produse naturale, dar cu mici neajunsuri. „Suntem primii care recunoaștem că sunt dezavantaje. Unul este condiția de logistică, pentru că trebuie ținut și transportat la rece, are un termen de valabilitate scurt și omul modern ocupat nu se poate duce zilnic la magazin și doi, prețul. Un astfel de produs este inevitabil mai scump, pentru că necesită o investiție, un lapte de foarte bună calitate, care presupune un lanț logistic costisitor și atenție constantă“, explică Adrian Cocan. 

Adaug și eu aici faptul că manipularea sticlelor se face mai greu și necesită atenție, lucru care ne-a ieșit din obișnuință după dispariția laptelui la sticlă. „Da, este un pic mai greu de manipulat, dar din fericire am găsit un producător de sticlă în Italia care face sticlă extrem de ușoară, de foarte bună calitate, am avut surpriza să scăpăm câte o sticlă de la 1 m și nu s-a spart când a fost goală. Când este plină, desigur, întotdeauna se sparge“, afirmă Adrian Cocan.

Primul produs care va fi pe rafturile magazinelor Mega Image va fi laptele proaspăt de la vacă, ambalat în sticlă din sticlă, la 1 litru, iar ulterior vor intra pe piață iaurtul natural în borcan din sticlă, sana, brânzeturile proaspete cum este cașul proaspăt și cașul zvântat, brânzeturile maturate. În viitor proprietarii fabricii vor aduce pe piața de business to business – HORECA smântâna proaspătă pentru frișcă și laptele condensat.

Iaurtul? De senzație!

Iaurtul este produsul care  a uimit invitații. Majoritatea au dat șampania pe lapte și prăjiturile pe iaurt, iar detaliile despre acest produs mi le-a dat Mădălina Cocan. „Iaurtul are 5% grăsime, practic adăugăm puțină smântână în laptele integral pe care îl luăm de la vacă pentru a obține iaurt, dar nimic altceva. Indiferent de cum va arăta, nu vom adăuga niciodată proteine extra, nu îl vom ajuta să fie mai ferm cu alte artificii.“

Cei doi tineri, Mădălina și Adrian, intenționează să producă și lapte condensat bun pentru înghețată și prăjituri. Brânzeturile maturate, care vor fi de inspirație italienească, mai au de așteptat până vor intra pe piață, asta pentru că procesul de maturare durează, dar și pentru că producătorii vor să-și arate aici măiestria. „Avem ambiții mari, vrem să participăm la concursuri internaționale cu brânzeturile noastre, asta este ținta, acolo vrem să fim printre marii producători de brânzeturi pentru că România are tradiție în acest domeniu, dar prea puțin pusă în valoare“, îmi spunea Mădălina Cocan.

La aceste produse, spre sfârșitul anului, se va adăuga smântâna coaptă, un produs nou, unic pe piața românească. „Smântâna coaptă își are originea în caimacul care se făcea pe vremuri în România, în comunitățile cu tradiție în zona asta și este un produs care se fabrică acum în Marea Britanie și se numește Clotted Cream. Este o cremă tartinabilă pe care o putem consuma cu orice produs de patiserie sau pâine și poate fi folosită în multe prăjituri“, declară Mădălina.

Rețetele produselor sunt unice din multe puncte de vedere. „În primul rând sunt curate pentru că nu folosim niciun fel de aditivi, coloranți, lapte praf sau tot felul de alte substanțe care se pun în produse în mod uzual. În al doilea rând folosim doar fermenți și cheaguri naturale. În plus, tehnologia folosită este una italiana, dar gusturile sunt românești“, a completat Adrian.

Dotările, detaliile, totul la superlativ

Adrian Pătrașcu, directorul de producție al fabricii, laudă inclusiv materialul cu care este acoperită podeaua. „Pavimentul este de fapt un mortar epoxidic, numit ucrete, produs în Germania special pentru industria alimentară, mai ales pentru lactate. Am scăpat obiecte grele pe el și nu a pățit absolut nimic, este o suprafață care rămâne perfect curată și care inhibă dezvoltarea bacteriilor.“

Linia de ambalare este și ea compusă din foarte multe elemente automatizate, sticlele, borcanele, dopurile și capacele sunt mai întâi sterilizate și apoi umplute. Îmi spunea Adrian că „totul se sterilizează, chiar și aerul care rămâne deasupra laptelui. Toată apa din fabrică este osmozată cu un utilaj adus din Franța și apa care ia contact cu ambalajul este pură. Din două motive: unul pentru siguranța alimentului și doi, încer­căm să evităm costurile de mentenanță. Pentru că este foarte greu să aduci specialiști din afară care să-ți depaneze utilajele în România, mai ales că suntem în mijlocul unui câmp. Apa este folosită doar la spălarea recipientelor, nu avem apă în produs“.

Apoi ambalajul este foarte special și ales pentru că și-au dorit „ca produsele să arate cu totul altfel decât ce este pe piață. Nu suntem atât de nostalgici încât să aducem exact ce a fost, în sticla în care a fost, consumatorii nu își doresc asta. Consumatorii vor un lapte bun, natural, adevărat, dar adaptat zilelor noastre. De aceea am ales o altă formă de sticlă, pătrată, o procesare modernă, mai blândă, dar care păstrează gustul autentic, caimacul. Borcanele de sticlă vin din Germania, iar sticlele pentru lapte din Italia, nu pentru că nu ne-am dori să le luăm din România, ci pentru că pur și simplu nu le-am găsit. Etichetele sunt transparente pentru că pe acest prin­cipiu al transparenței ne bazăm brand-ul. Ne dorim să tratăm consumatorii așa cum vrem noi să fim tratați de brandurile din piață. Și eu și Adrian, soțul meu, venim cu un background de marketing și de business din piață și atunci aici a fost expertiza noastră maximă“, argumenta Mădălina.

Așadar, alegerea etichetelor reflectă transparența producătorilor care nu au nimic de ascuns. „Da, suntem un business transparent și am vrut să transmitem și că suntem deschiși către consumatori. Vom organiza începând din această lună câte o seară de gătit în fermă, ca oamenii să poată vedea ferma și fabrica. Se va găti în funcție de inspirația bucătarilor pe care îi vom aduce să instruiască invitații (aleși aleatoriu dintre fanii de pe Facebook). Prin acest demers vrem să arătăm consumatorilor munca din spatele unor astfel de produse“, adăuga și Adrian.

Am apreciat efortul acestor tineri și, apropo de efort, cei doi au numărat peste 6.000 de oameni care au lucrat la acest proiect într-un fel sau altul pentru a ridica într-un an și jumătate o fabrică care respectă cele mai înalte standarde europene și americane. „Am lucrat direct cu câteva zeci de firme și indirect fiecare dintre ele au avut zeci de furnizori. Numărul de ingineri care au lucrat la proiect a fost de câteva sute“, îmi declara Adrian.

„Am reușit să avem un feedback bun, mai ales de la părinții cu copii care nu consumau lactate, le refuzau. Vorbim de copii mici de 3-4 ani care, când au primit lactatele noastre, le-au consumat foarte lejer. Marea noastră victorie este că aceste produse sunt consumate de copii cu mare plăcere. La noi laptele este un pic mai gras, dar în egală măsură este dulce, plăcut, nu are niciun fel de miros și este un produs complet“, îmi povestea managerul fabricii.

Patricia Alexandra Pop

Preţul laptelui îi descurajează pe crescătorii de animale

O parte dintre crescătorii de vaci din judeţul Suceava au ajuns în situaţia disperată de a nu mai avea ce face cu laptele din gospodării şi din ferme după ce unul dintre cei mai mari procesatori din judeţ nu a mai prelungit contractele de colectare a laptelui. Alţi procesatori oferă preţuri mici şi au restanţe foarte mari.

Proprietarii fermelor mici de vaci din aproape tot judeţul Suceava se află de la sfârşitul anului trecut într-o situaţie dificilă după ce marii procesatori au redus preţul oferit pe litrul de lapte, de la 1,5 lei per litru, pentru livrarea a peste 500 de litri pe zi, în octom­brie 2014, la 1,1 - 1,2 lei pe litru în luna martie 2015. Mai mult decât atât, unul dintre marii procesatori, Rarăul, a anunţat că, începând cu data de 1 aprilie, nu mai preia lapte de la toţi producătorii. Alţi proprietari de animale au de primit bani de la micii procesatori pentru cantităţi de lapte deja livrate. Disperarea oamenilor a dus, la începutul lunii aprilie, la blocarea unei autoutilitare ce transportă laptele colectat de o societate. Abia după ce a primit promisiunea administratorului societăţii că le va plăti laptele livrat, maşina şi-a putut continua drumul.

Fermieri disperaţi

Există fermieri care au investit sume mari. Au făcut credite şi ar putea intra în faliment ca urmare a preţului mic oferit de procesatori pentru laptele românesc. Dacă nu vom mai avea cui vinde laptele ne vedem nevoiţi să îl aruncăm, cum s-a mai întâmplat în alte localităţi din ţară“, ne-a spus unul dintre fermieri, care, de frică să nu fie tăiat de pe lista la colectare, preferă să nu-şi dea numele.

Conform reprezentanţilor Albalact, (societate care a preluat procesatoul Rarăul din Câmpulung Moldovenesc), posibilitatea de a nu mai prelungi contractele de preluare a laptelui crud începând cu luna aprilie a fost determinată de faptul că societatea a încetat colaborarea cu un client pentru un produs de marcă privată. Situaţia este temporară, fluctuaţii în zona de producţie existând în fiecare an.

Propunere: subvenţionarea laptelui în perioade de criză

Mai mulţi crescători de bovine i-au expus ministrului Agriculturii, Daniel Constantin problema şi au cerut o intervenţie pentru limitarea importului şi axarea pe produsul autohton, una dintre variantele vehiculate fiind ca crescătorii de bovine să primească o subvenţie pe litrul de lapte, în perioadele de criză.

Asocierea a rezolvat una dintre probleme

Un număr de 10 fermieri din Salcea, Dumbrăveni şi Bursuceni - Vereşti, care au un efectiv mare de animale s-au asociat şi au semnat un contract pe un an de zile cu o firmă din judeţul Botoşani, care le preia laptele după 1 aprilie, dar la preţul de 1,1 lei/litru. În aceste condiţii nu mai poate fi vorba de investiţii şi nici de profit. Singura şansă este ca asociaţia să poată accesa fonduri în care cofinanţarea să fie foarte mică cu care să achiziţioneze o cisternă de capacitate mare, pentru a livra mai uşor cei 7.000 de litri de lapte obţinuţi în fiecare zi. Dus la poarta fabricii şi într-o cantitate destul de mare, fermierii speră să poată negocia un preţ mai bun pe litrul de lapte.

Magazinele producătorilor, o soluţie pentru valorificare

Vasile Costan, directorul Direcţiei Agricole Suceava, a infirmat zvonurile conform cărora în judeţul Suceava oamenii ar arunca laptele sau că ar fi o criză de supraproducţie a acestui produs.

„Ca să produci un litru de lapte trebuie să hrăneşti acel animal şi oamenii vând acel lapte chiar şi pentru acel un leu şi ceva. Procesatorii au scăzut preţul la lapte. Aşa cum tot spun mereu, ca să obţină un preţ bun fermierii trebuie să se asocieze, să fie constituiţi într-o cooperativă, în care să facă procesare şi prelucrare, pentru a creşte plus valoarea produsului pe care ei îl obţin. Dacă vinzi materia primă, neprocesată, afacerea nu este rentabilă. Trăim într-un sistem capitalist, nu mai trăim în regimul în care noi muncim şi altcineva decide ce facem cu marfa. Cei care au anticipat acest moment sau au dorit să câştige mai bine din ferme s-au asociat şi au făcut mici făbricuţe de procesare şi vând în diferite magazine. Dacă vor să obţină profit, asociaţii sau cooperatorii să pună mână de la mână şi să facă în reşedinţa de judeţ magazine ale producătorului în care să-şi vândă produsul lor finit. Nu cred că cetăţeanul din oraş nu ar veni să cumpere marfă din judeţul lui. În momentul în care în magazine îşi valorifică propria marfă aduc plus valoare“, ne-a declarat ing. Vasile Costan, directorul Direcţiei Agricole Suceava.

Silviu BUCULEI

Un zootehnist acuză: Caşcavalul din magazine conţine numai 7% lapte

Absolvent de Agronomie, Necula Samoilă creşte vaci. O îndeletnicire teoretic profitabilă, onorabilă şi veche de sute de ani în aşezările rurale. Numai că dlui Samoilă i se cam „brânzeşte“ laptele când vine vorba de distribuţia acestuia şi de preţul scăzut pe litru. Cu trei parale subvenţie de la stat şi cu alte trei parale, cât oferă procesatorii, fermierul se simte personajul cel mai neînsemnat în această „Operă de trei parale“, care se joacă, din ’90 încoace, la nivel naţional, pe marea scenă a ţării.

A urmat cursurile Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti, cu specializarea zootehnie, în urmă cu trei decenii. Tânăr, dinamic şi dornic de muncă (nu era puţin lucru să fii inginer zootehnist în acea vreme!), a primit repartiţie în Ardeal, în comuna Hălchiu, judeţul Braşov, o zonă recunoscută pentru creşterea animalelor, cu mare potenţial de dezvoltare. Se trezea dimineaţa la ora 4 şi se întorcea de la câmp la ora 21, dar nu acuza efortul, fiindcă satisfacţia lucrului bine făcut şi mândria că „păstoreşte“ 1.000 de capete de animale ştergeau orice urmă de oboseală. „Pe vremea răposatului, în această zonă, zootehnia reprezenta 60-70% din ponderea agricolă a judeţului. Aici au fost IAS-uri, CAP-uri, carmangerii, ferme întregi de porci, de vaci… IAS Prejmer avea mii de capete de vaci de lapte. La vârsta aceea conduceam un efectiv de 1.000 de capete de animale, dintre care 400 matcă. Singurele probleme se raportau la îngrijitorii care nu erau prea bine pregătiţi. Se creşteau vacile româneşti: bălţată, brună şi metişii din acestea. Dacă le dădeai şi mâncare, chiar erau rase bune! Au fost aduse animale şi din alte ţări, din Olanda, Austria, Germania, însă unele nu se adaptau bine la condiţiile din ţara noastră, au apărut bolile, care nu au fost tratate la timp, şi au murit multe dintre ele“, îşi aminteşte Samoilă.

De 80 de bani speranţă

După 1989, într-un timp, a lucrat în Germania la o fermă. Acolo a înţeles ce înseamnă să faci agricultură de performanţă şi cum să dezvolţi la modul cel mai înalt sectorul zootehnic. Numai că socoteala din Germania nu s-a potrivit cu cea de acasă. Momentan se plânge de faptul că lipsa specialiştilor din zonă, lipsa ajutorului dat prin ANARZ, lipsa direcţiilor agricole, care nu se mai implică în sector, au dus la o degenerare a efectivului matcă. Însă, pe de altă parte, recunoaşte că au apărut tractoare sofisticate, combine de recoltat siloz, utilaje pentru pregătirea unui amestec unic şi, de cele mai multe ori, totul se face exact ca în ţările occidentale. Un singur lucru nu se regăseşte, în lanţul de producţie de la noi comparativ cu cel din ţara lui Goethe: preţul scăzut oferit producătorului de lapte. „Din punctul de vedere al utilajelor, al tehnicii, ce era în Germania acum 8 ani a apărut azi şi-n România. Numai problema distribuţiei laptelui, în loc să fie rezolvată ca acolo, la noi se adânceşte pe zi ce trece. A apărut aici, chiar în comuna noastră, o firmă de procesare a laptelui. Dar cum să-l dai la 80 de bani litrul, atât cât oferă ei? Acesta e preţul de achiziţie, dar şi preţul de cost al laptelui. Că tot cam atât, 80-90 de bani, te costă furajele, produsele de care animalul are nevoie pentru a produce laptele respectiv. Păi ce speranţă mai am eu să-mi cresc vitele, să investesc, când speranţele mele sunt la 80 de bani speranţa?“, spune cu obidă fermierul.

Cu un dozator nu se face primăvară

Cu banii câştigaţi în Occident, cu alţi bani proveniţi din alte afaceri (tot din agricultură) a reuşit să-şi cumpere un dozator. Necesitatea înfiinţării unei firme de procesare a laptelui pare evidentă pentru el. A încercat să-şi convingă consătenii, la rându-le crescători de vaci, să-şi unească forţele şi banii în vederea construirii unei asemenea firme. Deocamdată totul a rămas la nivel de discuţii. „În urmă cu 6-7 ani mi-am cumpărat primul dozator de lapte. Însă să ştiţi că 10.000 de euro, cât m-a costat investiţia, sunt foarte mulţi bani pentru un ţăran. Ce e drept, în funcţie de piaţa de desfacere şi de calitatea laptelui, banii se pot amortiza într-un an, un an şi jumătate. La dozator vând laptele cu 3 lei litrul. E o diferenţă între 0,8 lei, cât îmi oferă procesatorul, şi preţul la dozatorul meu, nu? Dar procesatorul, dintr-un litru de lapte de 3,5-4% grăsime, face 3 litri de lapte de 1,5% grăsime. Faceţi socoteala care este câştigul lui la 3 litri de lapte procesat de 1,5% grăsime şi vândut în magazine cu 4,5 lei litrul! El îmi cumpără mie laptele cu 0,8 lei litrul şi câştigă, la final, pe litrul meu de lapte 13,5 lei! Atât câştigă un procesator faţă de un ţăran. Şi atunci cum credeţi că acel ţăran poate să mai crească animale şi să se mai şi trezească dimineaţa cu gândul să mai investească ceva?Am încercat să discut şi cu alţi crescători pentru a înfiinţa o firmă de procesare. Dar ne trebuie bani pentru această investiţie. Poate în viitor, pe baza GAL-urilor, pe baza fondurilor euro­pene, să reuşim să facem o mică firmă de procesare.“

Caşcaval cu-n strop de lapte

A încercat el, Samoilă, să dea plus valoare materiei prime, laptele, şi să dea spre vânzare brânză, caş sau caşcaval, însă cum nu are nici forţă de producţie mare, nici volum mare de produse şi nicio constanţă „nemţească“ a fabricării produselor, nu poate să-şi desfacă marfa în marile magazine, cu toate că ar garanta pentru autenticitatea produselor sale, mai ales că este aproape sigur că, de pildă, caşcavalul din comerţ are în compo­ziţie numai 7% lapte. „Dacă aş face brânză, ar fi mult mai valoroasă decât laptele pe care-l vând la dozator. Mai ales că majoritatea brânzeturilor, a caş­cavalului acela frumos ambalat, ceruit, pe care îl găseşti în magazine, are în compoziţie numai 7% lapte. Este clar că inspectorii de la Protecţia Consumatorului de la Direcţia Agricolă nu-şi fac temeinic treaba. Că, dacă şi-o făceau, mai dispăreau din aceste produse sintetice de pe piaţa braşoveană şi nu numai! Că nu sunt naturale 100%, cât e hăul! Aşa cum sunt E-uri în pâine, aşa sunt şi-n brânzeturi!“, mai adaugă acuzator fermierul. Cu trei parale subvenţie de la stat, cu alte trei parale de la procesatori, Necula Samoilă vede cum i se „subţiază“ afacerea. Şi să mai zică cineva că laptele apă nu se face!

Patricia POP
Paul ROGOJINARU

Comisia Europeană lansează o consultare publică privind programele de distribuţie în şcoli a fructelor şi produselor lactate

Comisia Europeană (CE) a lansat luni o consultare publică privind două programe referitoare la asigurarea de produsele lactate şi de legume copiilor în şcoli, informează un comunicat dat publicităţii la Bruxelles.

Consultarea are drept scop analiza impactului celor două programe şi modalităţile în care acestea ar evolua, în ceea ce priveşte alegerea produselor oferite copiilor şi respectiv susţinerea procesului educaţional.

În anul şcolar 2010-2011, 25 de milioane de copii din Uniunea Europeană (UE) au beneficiat de cele două programe, fiind distribuite 43.000 de tone de fructe şi legume şi 300.000 de tone de lapte şi produse lactate. În prezent, 24 de state membre UE participă la programul de distribuţie a fructelor în şcoli, cu excepţia Finlandei, Suediei şi a Marii Britanii şi toate ţările UE, cu excepţia Greciei, sunt angrenate în programul privind asigurarea laptelui.

'Rezultatele ambelor programe sunt pozitive, atât în ceea ce priveşte efectele asupra sănătăţii, cât şi a educării copiilor privind producţia de fructe sezonieră. De aceea încercăm să identificăm opţiunile care să ne permită să ameliorăm şi în continuare eficienţa celor două programe', a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

Consultarea publică declanşată luni va dura până la 22 aprilie 2013, informează executivul comunitar.

Sursa AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS