reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Îngrijirea oilor iarna

Având în vedere caracteristicile biologice ale speciei și condițiile de climă din țara noastră, în timpul celor 155-156 de zile cât durează stabulația se impun câteva măsuri privind adăpostirea, furajarea și îngrijirea tuturor categoriilor de ovine, astfel încât, prin condițiile create, animalele să-și poată exprima întreg potențial productiv.

Adăposturile pentru ovine (saivanele) sunt cu atât mai necesare cu cât în sistemul tradițional de creștere și exploatare reprezintă spațiile în care iarna se derulează o bună parte a perioadei de gestație, au loc fătarea și, parțial, alăptarea mieilor. Înainte de a fi populate, adăposturile se repară, se curăță și se dezinfectează cu soluții de sodă caustică sau formol, atât suprafețele acoperite cât și mobilierul specific pentru furajare și adăpare. După dezinfecție, adăposturile se închid și rămân goale 20 de zile. Apoi se văruiesc pereții și se introduce așternutul, alcătuit dintr-un strat de coceni – cu rol de filtru pentru apă și dejecțiile lichide –, peste care se pune un strat de paie curate de 10-15 cm. Nu se recomandă folosirea ca așternut rumegușul de lemn, cojile de floarea-soarelui sau paiele tocate, pentru a evita împâslirea lânii. Așternutul utilizat se scoate o dată pe an, la sfârșitul perioadei de stabulație.

Deoarece ovinele adulte și tineretul de reproducție se întrețin în cea mai mare parte a iernii în padocuri, în zilele fără ploi sau viscol ușile saivanelor rămân deschise, pentru ca oile să poată ieși sau intra după voie. Noaptea însă, ușile se închid, ceea ce face ca temperatura interioară să crească datorită respirației animalelor și a fermentației gunoiului. Din acest motiv, dimineața, obișnuirea cu temperatura exterioară trebuie făcută treptat, prin deschiderea ușilor și bararea ieșirii cu o poartă mobilă din scânduri. Scoaterea în padoc se face după 1-2 ore, în funcție de temperatura exterioară, timp în care se curăță grătarele și jgheaburile și se administrează furajele și apa. Pentru a evita aglomerația, un îngrijitor va sta la ușă și va dirija ieșirea oilor, pentru a se evita strivirile și eventualele avorturi.

Un adăpost bine amenajat trebuie să ofere condiții optime de microclimat și o suprafață optimă de cazare. În zilele foarte reci, temperatura interioară nu trebuie să scadă sub 8°C în spațiul oilor adulte, iar în compartimentul de fătare și cel pentru miei cruzi (în primele 10 zile de viață), prevă­zute cu tavan și ferestre luminoase, să fie de 14-15°Celsius.

Apa din jgheaburi, dejecțiile eliminate, respirația și transpirația animalelor – mai ales noaptea – sunt factorii ce creează umiditate în adăpost, ale cărei valori nu trebuie să depășească 70%.

În adăposturile neamenajate corespunzător, supraaglomerate, umiditatea depășește limita menționată, ceea ce face ca nici temperatura interioară de 8-15°C să nu poată fi asigurată.

Pentru buna desfășurare a fătărilor, pe 1/3 din suprafața acoperită se amenajează boxe de fătare individuale, cu dimensiuni de 1,20 x 0,8 m, iar pentru oile fătate cu miei zburați (20-30 de zile (boxe comune, asigurând 1,6 m2 pentru fiecare oaie cu mielul respectiv.

Administrarea furajelor de volum și suculente în adăpost și padocuri se va face în iesle-grătar, prevăzute la bază cu jgheaburi (tăvi) pentru colectarea frunzelor și a florii de fân ce se scutură în timpul consumului, dar și ca suport pentru bulgării de sare ce trebuie să fie în permanență la dispoziția animalelor. Tot în aceste jgheaburi se administrează suplimentul de concentrate.

Calității furajelor trebuie să i se acorde cea mai mare atenție. Nutrețurile cu început de muce­găire sau înghețate nu se vor administra în hrană, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile grave și avorturile. Atunci când rația cuprinde furaj murat și rădăcinoase, din cauza umidității mari, acestea îngheață foarte repede, ceea ce impune scoaterea din siloz numai a cantității necesare unui tain.

Adăpatul, ce trebuie făcut de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, constituie o altă problemă importantă a întreținerii oilor în perioada de stabulație. Dacă sursa de apă este o fântână, înainte de a aduce oile la adăpat se va sparge gheața din jgheaburi, după care vor fi umplute cu apă scoasă atunci din fântână. Când adăpatul se face la râuri curgătoare sau lacuri, gheața de lângă mal se sparge și se înlătură. În ambele cazuri adăpatul trebuie făcut numai după administrarea prealabilă a unei porții de furaje fibroase sau concentrate. După adăpat, oile nu vor fi băgate direct în saivan, ci vor face o plimbare de cel puțin o jumătate de oră. Pentru asigurarea apei necesare adăpării oilor aflate în ultima parte a perioadei de gestație sau a celor proaspăt fătate, în adăpost vor fi instalate butoaie, din care se va pune apă în jgheaburi sau în gălețile din compartimente ori boxe. Aceste inconveniente pot fi înlăturate dacă în adăpost există o sursă de apă curentă, ce asigură în permanență cantitatea necesară adăpatului.

Îngrijirea corporală constă în curățirea ongloanelor, tratarea de padodermatită infecțioasă (sau necrobaciloza podală), ce apare la un picior sau la toate picioarele, atrăgând atenția prin șchiopătură.

Pentru a preveni infecțiile de fătare și a ușura suptul, oilor ges­tante li se va tunde lâna din zona ugerului și de pe coadă (codinit), cu două săptămâni înainte de fătare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Iarnă transilvană

Să ne imaginăm că într-o astfel de zi, precum cea de acum, ne-am afla pe Vârfu Negoiu din Munţii Făgăraş. Cei care, încă din toamnă, aveau piscurile acoperite de albul zăpezilor. De acolo, de sus de tot, privirea ne coboară către istorica şi creştineasca Curte Domnească de pe Argeş, ca şi spre partea opusă a muntelui, lăsându-se purtată de lina şerpuire a Văii Oltului, şi ajunge până sub zidurile falnicei mănăstiri a Brâncovenilor – martiri de la Sâmbăta de Sus. Şi, astfel, pe retina ochilor ne rămâne un frumos crâmpei din imaginea imensului tablou al ţării, aflată la începutul unui nou an şi drum, anticipat de sărbătoarea Crăciunului şi de cea a Anului Nou. Iar amintirile plăcutei copilării îmi aduc în minte şi în suflet întâmplări ale îndepărtatelor ierni din ţinuturi transilvane.

Din tot ceea ce a fost mai frumos, mai trainic şi mai adevărat românesc, călătorind spre noi din îndepărtate timpuri, vrednicul ţăran-oier din Mărginimea Sibiului a izbutit să ducă mai departe obiceiul de a pârli cu paie porcul tăiat şi de a umple maţul gros cu chişca afumată pentru sarmale; de a coborî în sat, cu carul tras de vite, un falnic trunchi de fag sau de stejar adus din pădurile Văii Sadului, în jurul căruia feciorii şi fetele din Sădurel s-au prins, în ajun de Crăciun, în învârtite şi bărbuncuri; în a patra zi a Crăciunului oamenii satelor şi cătunelor, îmbrăcaţi în hainele lor româneşti, de o frumuseţe şi simplitate cuceritoare, au ţinut calea drumului lung al apei Cibinului, oprindu-şi săniile şi căruţele trase de cai în zona centrală a Săliştei, participând la întâlnirea anuală a Junilor şi Juneselor din Mărginimea Sibiului, după care de Sfântul Ioan Botezătorul au fost oaspeţii satului Tălmăcel, pentru a lua parte la „udatul“, în apa de cleştar a râului de munte, a purtătorilor prenumelui de Ion, Ioan, Ioana, Oana şi Ionica. Numai baciul Dumitru Ştef „al Ciobanului“, din Gura Râului, a avut alte treburi. El a meşterit pe răbojul calendarului popular şi al plantelor medicinale cele 12 zile care despart Crăciunul de Bobotează, luând în calcul cum o fi iarna acestui an şi a celui următor, 2016, pentru el iarna începând odată cu noaptea de 6 spre 7 decembrie, prevestitoare a sărbătorii creştine a Sfântului Ierarh Nicolae. De remarcat că „Nea’ Mitruc“ a împlinit vârsta de 90 de ani şi că nu-şi aduce aminte să nu fi fost adevărate prevestirile sale privitoare la vremea fiecărei luni şi a fiecărui anotimp al anului. Ca urmare el ştie că prima parte a iernii în care am intrat va fi ploioasă şi săracă în zăpezi, dar presupune că vor urma zăpezi viscolite şi nopţi geroase, astfel că va trebui să drămuiască cu grijă fânul şi otava din şură, precum şi cucuruzul din hambare pentru hrana îndestulătoare a oilor gata de fătat. În Jina Mărginimii Sibiului, fraţii-cojocari Vingărzan continuă să tăbăcească, să croiască şi să coasă cu talent, împreună cu nevestele lor, pieile pentru vestitele cojoace lungi până în pământ, „învelite“ în lâna oilor ţurcane, iar fierarul Nicolae Prode meştereşte foarfecele oţelite pentru tunsul primăvăratec al lânii oilor. Ţărăncile-academiciene ale creaţiei populare româneşti, Maria Ciucă din Poiana Sibiului şi Silvea Tecoanţă din Alţâna - Văii Hârtibaciului Agnitei le „şcoleşte“ în arta veche a ţesutului şi a brodatului pe elevele-copile ale satelor. Iar peste tot şi peste toate continuă să se audă colindurile iernii şi cântările fluieraşilor din Orlat, Tilişca şi din Răşinarii poetului Octavian Goga, cu al său vestit diplaş Naie Chioru’. Şi, astfel, cu emoţie, bătrânii satelor îşi aduc aminte de anii copilăriei, când mergeau „Cu Steaua“, iar de Anul Nou şi de Bobotează „cu Pluguşorul“. 

Ioan Vulcan-Agniteanul

Se apropie iarna, cu blândele ei sărbători creştine

Prima dintre ele este sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, stabilită în Calendarul Bisericesc pe 6 decembrie. Iar, odată cu ea vine, nu numai cea dintâi „Dezlegare la peşte“ din Postul Mare al Crăciunului, ci şi noaptea când Moş Nicolae rânduieşte frumos în ghetuţele copiilor mult aşteptatele daruri. De asemenea, se mai spune că tot atunci se aşterne peste ţară adevărata iarnă şi că cele dintâi zăpezi prind a coborî, de pe crestele înalte ale munţilor, până jos, în şesurile câmpiilor, timp în care noi tragem nădejdea că şi de data aceasta sărbătorile creştineşti ale iernii fi vor nu numai blânde, dar şi deosebit de frumoase.

Cu toţii mai năzuim că tot mai mulţi români vor reveni acasă din pribegia străinătăţilor. Şi că o vor face, ca de obicei, mult mai devreme decât Ajunul Crăciunului. Ştiind că, atunci când vin, nu vin singuri, ci însoţiţi de bunii lor prieteni de peste hotare. Între ei, veselii şi petrecăreţii italieni, spanioli şi francezi, precum şi sobrii, curioşii şi iscoditorii englezi, nemţi, austrieci, olandezi, finlandezi, suedezi, norvegieni şi danezi. Însă, cu toţii, dornici să vadă cum strămoşii ţăranilor români tăiau şi pârjoleau cu paie porcul gras. Nerăbdători să „ronţăie“ şoricul rumen, stând în poveşti la un păhărel de răchie fierbinte, îndulcită cu miere de albine şi aromată cu chimion, să participe la făcutul cârnaţilor şi la topitul unturii, la rânduitul cărnii şi slăninei puse la sărat în covata de lemn, iar apoi la afumat.

Tot în preajma Crăciunului străinii speră să ajute la cernutul făinei şi la frământatul aluatului pâinilor şi cozonacilor umpluţi cu mac şi cu miez de nucă; să „aţâţe“ focul lemnelor aprinse în vatra cuptoarelor, după care să „bată“ de coajă pâinile dolofane. Şi, nu în ultimul rând, să ajute gospodinele la mărunţitul verzei murate şi la „umplutul“ sarmalelor cu carne tocată, în amestec cu orez şi cu păsat de cucuruz… Iar când în tinda gospodăriei toate fi-vor gata şi la locul lor, va începe lunga şi vesela „cină a porcului“, cu marea cratiţă de tuci aşezată în mijlocul mesei, în care sfârâie carnea, cârnaţul şi sângeretele prăjit alături de o mămăligă aurie din care „aţa“ de in „muşcă“ felii imense, scufundate în tinsoarea blidelor de lut ars, frumos decorate cu motive populare. După care urmează un nesfârşit şir de poveşti de tot felul, stând în tihnă la un pahar de vin rubiniu. În postură de translatori de limbi străine, de cântări, de colinde şi de datini româneşti, fi-vor copiii şi nepoţii cu multă şcoală ai bătrânilor ţărani din puzderia de sate şi cătune cuprinse în chenarul rotund al acestei mândre Ţări dintre Munţi, Păduri şi Ape.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Culturile agricole au ieşit bine din iarnă

Culturile agricole înfiinţate în toamnă se prezintă bine deocamdată, susţin fermierii, care îşi doresc o primăvară cât mai lungă. Deşi se feresc să se pronunţe cu privire la nivelul viitoarei recolte, recunosc că se tem de secetă şi de căldurile excesive. Dacă dă o ploaie până în mai va fi bine, speră agricultorii.

La Mihail Kogălniceanu, în Ialomiţa, culturile au ieşit foarte bine din iarnă, mai ales că ninsorile au fost abundente în această zonă a ţării. Dacă iarna se mai prelungeşte un pic va fi şi mai bine pentru culturi, spune Arnaud Perrein, proprietarul fermei Sopema, care administrează câteva mii de hectare în zonă. El adaugă că este important să avem şi o primăvară mai lungă.

În toamnă Arnaud a semănat grâu, despre care spune că este bine înfrăţit la începutul lunii martie, rapiţă – care şi ea s-a dezvoltat bine – şi orz, cultură fără probleme. Pentru fermierul francez, cel mai important pentru perioada următoare este să plouă la timpul potrivit până în mai şi să nu fie exces de căldură. Oricum, la începutul lunii martie Perrein pare mulţumit de starea culturilor şi se aşteaptă la recolte bogate. „Arată mai bine în România decât în nordul Franţei“, spune Perrein care tocmai s-a întors dintr-o vizită pe meleagurile natale.

Lămureanu: „Deocamdată e apă suficientă“

Gheorghe Lămureanu, un agricultor din Agigea care munceşte circa 1.500 ha de teren agricol, susţine că la început de martie culturile arată bine din punct de vedere vegetativ, fiind la nivelul de anul trecut. În ceea ce priveşte rezerva de apă din sol, agricultorul susţine că deocamdată e apă suficientă, în condiţiile în care se anunţă ploi şi în martie. Aceasta nu înseamnă însă că nu pot să apară probleme în perioada următoare, mai ales într-o zonă a ţării în care seceta a devenit ceva obişnuit. „Seceta poate veni oricând, e suficient să bată vântul două săptămâni. În România culturile arată frumos până în mai, după care vine seceta, care diminuează recolta cu 30%“, afirmă fermierul. 

Bazon: „Avem suprafeţe de orz îngălbenite“

În Vrancea culturile arată bine şi datorită faptului că toamna a fost foarte lungă, declară Constantin Bazon, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea. Ceva probleme sunt la orz, cultură la care „avem deja suprafeţe de orz îngălbenite“, spune fermierul, care speră să nu fie vorba de o viroză care să înjumătăţească producţia, aşa cum a păţit în 2006 la grâu. 

„Tratăm sămânţa de grâu în toamnă cu neonicotinoide pentru a nu mai fi probleme şi tot ne e frică să nu avem probleme la orz“, spune Bazon.

Mihai Gheorghe, director comercial al Bayer CropScience România, susţine că tehnologia standard la orz prevede un singur tratament, însă se pot face şi două tratamente în anumite cazuri.

„Cred că în acest an vor fi necesare două tratamente la orz, pentru că masa vegetativă cu care orzul a ieşit din iarnă este foarte mare şi se face simţită deja prezenţa bolilor“, spune Gheorghe.

Odată cu schimbările climatice, s-au înmulţit şi buruienile care invadează culturile, după cum susţin specialiştii Bayer CropScience România. Astfel, de exemplu, în ultima vreme sunt probleme cu Veronica şi Stelaria, care pot fi combătute cu erbicide în toamnă sau prin aplicarea acestora în primăvară foarte devreme.

Ioana Guţe

Întreţinerea oilor pe timp de iarnă

Datorită caracteristicilor biologice, oile sunt mai puţin pretenţioase decât alte specii de animale, acestea putând fi întreţinute în iernile mai blânde chiar fără să fie adăpostite.

Având în vedere, însă, că oile matcă sunt gestante la intrarea în stabulaţie, iar fătarea şi alăptarea mieilor se desfăşoară pe timp de iarnă, este necesar ca acestea să fie adăpostite respectând anumite măsuri tehnico-organizatorice (furajarea, adăpostirea, crearea de compartimente pentru fătat şi spaţiu de refugiu pentru miei). Alimentaţia oilor pe timp de iarnă este, însă, cea mai importantă, aceasta trebuind să fie echilibrată atât calitativ, cât şi cantitativ.

În această perioadă trebuie să se evite administrarea de furaje mucegăite sau îngheţate. Furajarea oilor în timpul stabulaţiei se face în funcţie de starea fiziologică, greutate şi rasă. Astfel oile, în primele 2-3 luni de gestaţie, îşi păstrează rezervorul de grăsime depus toamna, consumând fân şi grosiere. Perioada de gestaţie avansată (lunile 4-5) este cea mai critică, deoarece fetusul creşte rapid, scăzând capacitatea de ingestie pentru furaje. De aceea este obligatoriu să se introducă concentrate în raţie (200-500 g/zi).

Ţinând cont că iarna lipsesc furajele verzi, acestea trebuie suplinite cu BLOCURI PENTRU LINS, care conţin, pe lângă sare, vitamine şi micro­elemente (calciu, magneziu, seleniu etc.).

O alimentaţie carenţată are influenţă negativă atât asupra viabilităţii şi greutăţii mieilor la fătare, cât şi asupra oilor, ducând la diferite afecţiuni ca: cetonemia de gestaţie, o tulburare cauzată de hrănirea cu furaje sărace în glucide. Oile cele mai afectate sunt, în special, cele cu gestaţie gemelară sau cu fetus mare.

Pentru a preveni această afecţiune trebuie introduse în alimentaţie, în ultima perioadă de gestaţie şi morcovi, sfeclă, melasă. O altă afecţiune frecventă este miodistrofia enzootică cauzată de hrănirea oilor gestante cu furaje sărace în vitamina E şi/sau seleniu, carenţe care se reflectă asupra sănătăţii mieilor. Pentru prevenirea şi combaterea acestei afecţiuni recomandăm produsul ROMSELEVIT injectabil sau buvabil la oile gestante, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare, iar la miei, în caz de miodistrofie sau tulburări de creştere, mai ales în fătări timpurii.

În această perioadă, pe lângă avorturile cauzate de alimentaţie sau traumatisme, pot să apară şi avorturi infecţioase (frecvent avortul salmonelic) şi mamite. Astfel, în atenţia crescătorilor de ovine trebuie să fie şi vaccinările contra unor boli infecţioase, făcute în perioada de gestaţie.

Astfel, recomandăm vaccinarea contra agalaxiei contagioase cu vaccin AGALAXIN. Vaccinarea contra agalaxiei contagioase, dar şi a mamitei gangrenoase a oilor şi caprelor se face cu AGALAXIN FORTE. De asemenea, recomandăm vaccinarea contra avortului salmonelic, mai ales în efectivele unde a evoluat boala, şi vaccinarea contra anaerobiozelor.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA

Doamne, unde sunt iernile? Dar speranţele de altădată?

Vorba bădiţei Creangă! „NU ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la satul copilăriei mele…“

Chiar aşa! Nu ni se face măcar din când în când dor de satul şi anii copilăriei? De zăpezile de altă dată?

De cumpăna dintre ani, poate cea mai frumoasă treaptă de viaţă, fiindcă atunci, nu mai simţi că lumea se aşterne aşa, cu bune şi cu rele la picioarele tale.

Uite că a venit iarăşi sorocul să tăiem o felie din preaplinul cu care Bunul ne-a învrednicit în preumblarea prin marea rotire a anotimpurilor.

Mai întoarcem o filă din calendarul vieţii şi ne spune ca totdeauna: „Ei, a fost cum a fost, dar anul ce va să vină ne va împovăra de belşug şi frumuseţe.“

Că veni vorba! Chiar va fi fost 2013 ceea ce ne-am dorit. Câmpul s-a umplut dodoloaţă, cum se zice prin Ardeal! A fost să fie! Numai că, tot vorbă românească: Dumnezeu dă, în traistă nu-ţi vâră, însă.

Aşa că, doldora de spice, grâul s-a dus pe te miri ce!

E ceva ce ne pune piedică. Cumpărăm scump şi vindem ieftin. Uneori aproape că nu ne alegem nici cu răsplata sudorii de peste an.

Chiar şi acum! La Londra tona de grâu e mai scumpă cu o sută de dolari decât pe la noi.

Şi de-ar fi numai atât! Ca să putem pune din nou sămânţa în brazdă, mulţi au făcut împrumut. Fiindcă, altfel, de unde bani?

Şi ne-a mai dat 2013 un bobârnac. Ne-a învăţat să risipim. Cuvântul de ordine e gâlceava şi furtişagul.

Am dat pe nimic milionul de hectare de pământ din cel mai fertil. Capitalismul rapace şi democraţia de sorginte dâmboviţeană ne-au luat minţile.

Românii trebuie să cumpere pământ. E vremea – zice omul din capul străzii.

Numai că „ban la ban trage“. Adună cine pune de-o parte de ani buni.

Altfel, din nimic, nimic iese.

2014 va să fie şi mai sălbatic. Cumpără veneticii – ei au bani. Românii, aici, la ei acasă, ca şi pe aiurea de altminteri, devin iobagi.

Aşa sunt vremurile – te lămureşte politicianul.

Şi, dacă le scotocim prin sipete, vedem că au dreptate.

Bănetul curge precum Dunărea în primăvară.

E vremea sărbătorilor. Altcândva, în vremea copilăriei mele, coboram brazii din munte şi ne-aminteam ce bogaţi suntem.

Acum brazii iau calea pustietăţii. Mai avem cam şase milioane de hectare de pădure. Asta în scripte. Altcumva, la fiece trei ore un hectar de pădure devine sahară.

„Ca-n codru!“ – nu? Se fură ziua în amiaza mare. Şi brazi şi stejari altcândva falnici pleacă spre lumea civilizată.

Devin minuni sculptate cu preţuri pe măsură.

De la noi călătoresc spre niciunde drept scândură. Ori buşteni.

Avem cea mai modestă zestre de clorofilă din Europa.

Crăciunul? Păi nu s-a inventat plasticul?

Mai de curând vindem şi apa. Dacă nu irigăm noi, le-o servim vecinilor.

Să fie bine înţeles! N-am nimic cu nimeni!

Dar stau şi mă întreb: de ce ne va fi dăruit Cel de Sus aşa minuni dacă nu ne-a dat, ia, măcar acolo, un dram de înţelepciune.

Am văzut deunăzi cozi. Realităţi de care speram că ne-am despărţit.

Dă bine la ajutoare „europene“, un pui, un kilogram de făină ori mălai, la câţiva lei pentru lemne de foc – am văzut iarăşi şi iarăşi lupte corp la corp. Oameni la vârsta pe care viaţa le-o dăruieşte încă.

Întreb şi mă întreb. Cu ce preţ!?

Altfel, cuminţenia românului. Mai cu seamă a ţăranului. A răsărit de minune grâul. E frumoasă şi rapiţa. „O să fie bine!“ Pentru cine?

Europa ne dă cu tifla. Când vine vorba de viitor, primim încurajări. Vin şi musafiri din lumea largă. Ce vor? Mâncare, înainte de orice.

Au bani! Bani mulţi! Numai că dolarii nu se pun în farfurie.

Noi vrem civilizaţie! Vrem autostrăzi. Vrem tehnică. „Lasă că vin ei, şi-o să vezi atunci“ – aud când şi când.

De, iacă, de 24 ani suntem amăgiţi cu aceleaşi poveşti. E doar Crăciunul, nu? Şi Anul Nou.

Doamne, unde sunt iernile? Dar speranţele de altădată?

Vremea viitoare e gândită în felii!

Zece, douăzeci, cincizeci de ani.

Numai că, uite, am mai rupt o filă din calendar. Timpul nu are, nu mai are răbdare.

La mulţi ani! Veşnicia s-a născut totuşi la sat.

Gheorghe VERMAN

Cum pregătim rapiţa pentru intrarea în iarnă?

În ciuda suprafeţelor de rapiţă calamitate în urma condiţiilor nefavorabile de anul trecut, dar şi a secetei din această toamnă, fermierii au semănat totuşi suprafeţe întinse cu rapiţă de toamnă. În unele locuri aceasta a şi răsărit. Până să ajungă să înfrunte din nou temperaturile scăzute din iarnă, rapiţa trebuie să ţină însă piept atacului de boli şi dăunători din toamnă. Cum şi prin ce mijloace asigurăm protecţia culturii imediat după răsărire discutăm cu Valerian Iştoc, director de marketing la Alcedo, dar şi cu un specialist din producţie în persoana domnului Lucian Buzdugan, director general al TCE 3 Brazi Brăila.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS