reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

Perioada de gestație la oi și complicațiile acesteia

După cum se ştie, gestaţia la ovine durează în medie cinci luni. În vederea protejării oilor gestante, se vor evita aglomerările, alergările, loviturile oilor, în special la intrarea şi ieşirea din adăpost. Cu aproximativ o lună înaintea fătării, obligatoriu se face codinitul oilor (tunderea lânii de pe coadă şi partea interioară a coapselor şi din jurul ugerului) pentru a se putea asigura un supt cât mai igienic al mielului. Operaţiunea de codinit trebuie făcută cu multă atenţie, având în vedere gestaţia avansată şi posibilitatea producerii de avorturi prin lovire.

Cu două săptămâni înainte de fătare se face un control al gestaţiei, separându-se oile cu gestaţie avansată şi introducându-se în compartimentul de fătare special amenajat, astfel construit încât să asigure o temperatură optimă. Începerea fătării se manifestă prin simptome ca: oaia devine neliniştită, întoarce capul spre flanc, se ridică şi se culcă des, nu mănâncă și se retrage din turmă.

Avortul campylobacterian

Campylobacterioza ovină sau avortul campylobacterian este o boală infecţioasă cu evoluție enzootică ce afectează oile gestante. Este produsă de Campylobacter fetus subspecia fetus și se manifestă clinic, prin avorturi în ultima perioadă de gestație şi fătări de produşi neviabili.

Perioada de incubaţie este cuprinsă între una şi trei săptămâni. Ca manifestări clinice se remarcă lipsa poftei de mâncare, decubit lateral, inflamarea și înroșirea vulvei ce prezintă o secreție mucoasă sau mucosanguinolentă. Avortul se produce în ultimele 8 săptămâni de gestație. Uneori, poate fi urmat de scurgeri vulvare și complicat cu infecții ale mucoasei uterine sau chiar cu moartea anima­lului, dar astfel de cazuri sunt foarte rare. La ovinele care au avortat, gestaţia şi fătările următoare decurg, de regulă, normal. În general, boala afectează 10-20% din oile gestante. La animalele care au avortat se recurge la administrarea de antibiotice. Putem utiliza cu rezultate foarte bune ERITROMICINĂ 10% soluție injectabilă, PANDROM, OXITETRACICLINĂ 10% soluție injectabilă.

Toxiemia de gestație

Toxiemia de gestație (cetoza oilor gestante, cetonemia de gestație, boala mieilor gemeni) reprezintă o tulburare a metabolismului glucidic. Frigul și transportul acționează ca factori stresanți care măresc necesarul de glucoză. Apare în ultima perioadă de gestație, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare. Animalul refuză mâncarea, prezintă salivație, fecale dure, apoi diaree. Tratamentul este dietetic, cu administrarea de fierturi de sfeclă, morcovi, melasă şi injectabil, cu GLUCOZĂ 33%, VITAMINA B1 + B6, VITAMINA AD3E.

Paraplegia antepartum

Este un sindrom care apare în a doua parte a gestației și este caracterizat prin imposibilitatea femelei de a se ridica. Această stare este mai frecvent întâlnită la capră. Paraplegia apare la femelele în gestație avansată și cu mari producții de lapte, dar care beneficiază de puțină mișcare. Primele semne sunt nesiguranța în stațiune, urmată de culcarea și ridicarea greoaie.

Tratamentul constă în administrarea de furaje de bună calitate, tărâțe de grâu, săruri de calciu și drojdie de bere. Se va reface echilibrul mineralo-vitaminic prin administarea de CALCIU-MAGNEZIU, MULTIVITAROM și Vita C, timp de 5-7 zile.

În toate cazurile de fătări greoaie, la animale epuizate, pentru a amplifica eforturile de expulzare a fătului, în retenţie placentară pentru desprinderea şi eliminarea completă a învelitorilor fetale și pentru declanşarea lacaţiei se folosește cu succces produsul ROMOXITOCIN.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

pandromromoxitocin

Întreținerea tineretului taurin femel

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Întreținerea tineretului taurin femel și mai târziu dirijarea reproducției în fermele de producție a laptelui au implicații economice ulterioare deosebite. În ultimele decenii selecția unidirecționată pentru producția de lapte a avut un impact nedorit asupra stării de sănătate și mai ales asupra desfășurării activității de reproducere a animalelor. De exemplu, declinul constant al fertilității la rasele de vaci de lapte este asociat cu îmbunătățirea valorii genetice pentru producția de lapte. De altfel, în studiile din anii anteriori se atrăgea atenția asupra faptului că performanțele actuale de reproducție ale vacilor au scăzut într-o asemenea măsură încât până în anul 2020 acest sistem de exploatare poate deveni nesustenabil (Gilmore și col., 2011). În acest context, materialul de față prezintă o serie de aspecte practice legate de probleme de infertilitate la vacile de lapte, general valabile, posibile cauze, dar și sugestii prin care acestea pot fi prevenite.

Infecțiile tractului reproducător

Cauze posibile:

  • nutriție necorespunzătoare în perioada de înțărcare;
  • contaminarea în timpul parturiției cu organisme virulente din cauza unor condiții igienico-sanitare improprii existente în zona de fătare;
  • distocii și retenții placentare;
  • examen transrectal și însămânțare neigienice;
  • nivelul scăzut de calciu din rație poate duce la retenții placentare care se pot dezvolta în infecții uterine;
  • deficiențe în seleniu, vitaminele A și E;
  • însămânțarea vacilor care nu se află în călduri;
  • afectarea tractului datorită fătărilor/însămânțărilor dificile;
  • calitatea scăzută a apei de băut sau apa contaminată.

Sugestii:

  • hrănirea corespunzătoare a vacilor în perioada de înțărcare;
  • asigurarea în maternitate a unui mediu curat și sanitar;
  • nu utilizați boxele din maternitate pentru alte acțiuni sanitar-veterinare;
  • tratarea medicamentoasă a vacilor depistate cu infecții;
  • igienizarea echipamentului pentru efectuarea însămânțărilor, toaletarea vulvei înainte de însămânțare și igiena personală;
  • monitorizarea atentă a vacilor după fătare cel puțin 3-4 săptămâni și efectuarea tratamentelor doar dacă este necesar;
  • nu este recomandată însămânțarea vacilor dacă acestea prezintă scurgeri anormale;
  • testați calitatea apei de băut.

Anestru după fătare sau montă: vacile nu prezintă ciclu estral sau acesta nu este observat.

Cauze posibile:

  • deficit de energie, pierderi în greutate din cauza bilanțului energetic negativ ce apare imediat după fătare, producție mare de lapte și/sau subalimentare și consum scăzut de substanță uscată;
  • anemie, adesea ca urmare a deficitului de proteină sau carențelor de fier, seleniu și vitamina E;
  • exces/deficit de fosfor (în special la vițelele pentru montă);
  • piometru și infecții uterine severe (vacile pot/nu pot prezenta scurgeri și în general nu ovulează);
  • instalarea gestației;
  • prezența chiștilor ovarieni (70% din vacile cu anestru au chiști ovarieni);
  • la vacile care au ciclu normal și sunt sănătoase, nedepistarea căldurilor se poate datora: înregistrării incorecte a datelor în registrul de monte și fătări, necunoașterii simptomelor asociate comportamentului vacilor în timpul perioadei estrale, efectivelor mari de animale (vacile deja diagnosticate gestante sau cele aflate la jumătatea ciclului sexual nu încalecă vacile aflate în călduri sau în apropierea acestora), afecțiunilor podale (de exemplu laminita, dermatita interdigitală/digitală, cangrena călcâielor), călduri șterse (ovulație normală, fără semne ale estrului).

Sugestii:

  • examinarea de către medicul veterinar a vacilor suspecte pentru a stabili dacă acestea prezintă sau nu anestru;
  • înregistrarea corectă a datelor în registrul de montă și fătări, utilizarea diagramelor de călduri, determinarea nivelului de progesteron din lapte;
  • o atentă monitorizare a vacilor după fătare (cel puțin 20 de minute de fiecare dată), mai ales seara și dimineața devreme;
  • utilizarea echipamentelor care să vă ajute în depistarea vacilor în călduri (de exemplu detector electronic de estru);
  • determinarea profilului hematologic și biochimic sanguin (inclusiv la vacile înțărcate);
  • efectuarea analizelor standard la materiile prime utilizate în hrana animalelor, verificarea echilibrului energoproteic al rației, conținutului acesteia în minerale și vitamine;
  • prevenirea retențiilor placentare, infecțiilor tractului reproducător și apariției afecțiunilor specifice perioadei peripartale (de exemplu cetoza).

Însămânțări repetate: incidență crescută a vacilor ce necesită 3 sau mai multe însămânțări/montă fecundă.

Cauze posibile:

  • însămânțări efectuate necorespunzător – prea devreme sau prea târziu față de momentul ovulației;
  • însămânțări frecvente bazate pe semnele secundare ale estrului;
  • tehnică improprie de însămânțare sau utilizarea de material seminal deteriorat în timpul depozitării/utilizării;
  • mortalitate embrionară sau fetală datorată: pierderii excesive în greutate, condiției corporale scăzute, tehnicii necorespunzătoare de palpare în timpul controlului de depistare a gestației, deficitului de proteină brută din rații sau consumului în exces de proteină degradabilă la nivel ruminal, condițiilor de mediu (de exemplu vremea caniculară);
  • stările de boală (de exemplu incidență crescută a infecțiilor uterine, mai ales a celor subclinice);
  • toxicitatea (de exemplu corpi cetonici, micotoxine, nivel crescut de azot ureic în sânge – BUN, endotoxine);
  • dezechilibru al balanței Ca:P, vitaminelor A, D, E și caroten;
  • dezechilibru hormonal (de ex. consumul de furaje cu conținut ridicat de estrogen);
  • utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a produselor hormonale care influențează funcția de reproducere;
  • utilizarea de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare scăzută.

Sugestii:

  • ținerea unei evidențe corecte a vacilor ce urmează să intre în călduri și depistarea momentului optim de însămânțare;
  • determinarea nivelului de progesteron din lapte pentru a detecta cu acura­tețe apariția căldurilor;
  • analiza parametrilor biochimici din sânge și/sau examinarea bacteriologică a secrețiilor genitale;
  • examinarea de către medicul veterinar a vacilor cu însămânțări repetate și efectuarea de tratament medicamentos dacă sunt depistate infecții;
  • verificarea condițiilor de stocare a materialului seminal și a tehnicilor de însămânțare (cursuri de perfecționare a operatorilor însămânțători);
  • analiza azotului ureic din lapte (MUN);
  • analiza materiilor prime ce alcătuiesc rația de hrană (de exemplu, schema Weende, conținutul în minerale sau, dacă există suspiciuni, determinări de micotoxine);
  • evitați administrarea la animale a furajelor mucegăite sau a celor cu conținut ridicat de estrogen;
  • evitați hrănirea cu cereale în cantități mari (așa-numita supraîncărcare cu cereale);
  • verificarea echilibrului nutrienților din rații, mai ales atunci când se schimbă una sau mai multe materii prime și/sau furnizorii acestora;
  • achiziția de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare mare;
  • respectarea practicilor și protocoalelor de vaccinare și biosecuritate.

Avorturi

Cauze posibile, avorturi timpurii (6-7 luni sau mai devreme):

  • infecții sau alte boli care cauzează febră mare;
  • consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic;
  • infecții micotice;
  • deficiență de seleniu și vitamina E.

Cauze posibile, avorturi târzii (7-8 luni):

  • bruceloză și salmoneloză;
  • carențe de vitamină A, E, seleniu și iod;
  • consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic, infecții micotice;
  • leziuni, răni, accidente;
  • agenți infecțioși răspândiți de animalele de companie (în special de câini, de exemplu Neospora caninum).

Sugestii:

  • analize de sânge;
  • prelevarea de secreții genitale la nivel vaginal în vederea testării pentru diferite infecții;
  • analiza materiilor prime pentru conținutul în nitrați, micotoxine;
  • analize la apa de băut;
  • evaluarea rațiilor pentru conținutul în seleniu, iod, vitaminele A și E;
  • carantina animalelor nou intrate în efectiv.

Retențiile placentare

Cauze posibile:

  • fătări anormale (de exemplu distocii, fătări premature, făt excesiv dezvoltat, fătarea unui produs mort, avort);
  • hipocalcemie (febra laptelui), deficiență de seleniu, vitamina A, E sau caroten;
  • administrarea de fân în cantități ridicate sau a unor furaje de slabă calitate;
  • infecții specifice, contagioase;
  • infecții nespecifice, necontagioase (salmonella, fungi și Actinomyces pyogenes);
  • vaci excesiv dezvoltate, excesul de porumb însilozat administrat în perioada de înțărcare (peste 50% din consumul de substanță uscată), supraalimentația;
  • deficiențe de calciu și fosfor, excesul de vitamină D.

Sugestii:

  • minimizarea condițiilor stresante în perioada de înțărcare și în apro­pierea momentului parturiției;
  • prevenirea hipocalcemiei, evaluarea rațiilor specifice perioadei de înțăr­care;
  • suplimentarea rațiilor în perioada de înțărcare cu seleniu și vitamină E;
  • asigurați 300-350 mg caroten/animal/zi sau echivalentul acestuia în vitamină A (1 mg caroten = 400 unități vitamină A);
  • analize de sânge pentru depistarea infecțiilor specifice și nespecifice;
  • preveniți îngrășarea animalelor în ultima parte a gestației.

Probleme de reproducere la vițele

  • întârzierea maturității sexuale ca urmare a unei hrăniri necorespunzătoare (deficit de energie sau proteină);
  • călduri șterse;
  • ineficiență în depistarea la timp a vițelelor în călduri;
  • anemie (din cauza unor carențe de seleniu, vitamină E sau fier din rații);
  • deficit de vitamină A, caroten sau fosfor;
  • anomalii genitale (de exemplu sindromul freemartin – femele cu comportament masculinizat și ovare nefuncționale, cervix închis, trompe uterine blocate, tract reproductiv infantil/ subdezvoltat).

Dr. ing. Andreea VASILACHI

Gestaţia şi prima lactaţie la oi şi capre

Reproducţia animalelor înseamnă pentru mulţi fermieri o sursă importantă de venit, aşa încât tot ceea ce ţine de înmulţirea animalelor este un subiect de un real interes pentru crescătorii de animale pe care încercăm să-l tratăm cu toată responsabilitatea. În acest sens am apelat la experienţa doamnei dr. ing. Adriana Vicovan, de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru ovine şi caprine Palas, pentru a vă furniza informaţiile necesare despre amplasarea, amenajarea şi pregătirea adăposturilor pentru fătare, furajarea animalelor gestante, îngrijirea mieilor şi iezilor în perioada de alăptare şi cea de după înţărcare.

Amplasarea şi amenajarea adăpostului

Pentru asigurarea factorilor normali de microclima, adăpostul pentru întreţinerea oilor/caprelor gestante trebuie amplasat cu latura longitudinală contra direcţiei vânturilor dominante, cu padocul în partea sudică. Terenul pe care este amplasat adăpostul trebuie să fie omogen ca structură, neinundabil, cu umiditate redusă, asigurând rezistenţa necesară fundaţiei şi să aibă o pantă de 2%, favorizând scurgerea cu uşurinţă a apelor din precipitaţii şi apele uzate.

Indiferent de forma adăpostului (în forma literelor U, T, I), acesta trebuie prevăzut cu ferestre cu dimensiuni de 60/120 (0,72 m2), uşi exterioare şi interioare de 300/220. Pardoseala adăpostului se recomandă a fi de pământ presat, amestecat cu nisip, peste care se aşază aşternutul permanent (paie uscate, curate). În acest adăpost sistemul de întreţinere a ovinelor/caprinelor este liber, adăpostul se compartimentează, în scopul întreţinerii animalelor pe loturi, cu ajutorul panourilor confecţionate din lemn. Adăpostul trebuie să fie prevăzut cu un padoc larg, unde animalele îşi petrec o bună parte din timp atunci când sunt întreţinute în stabulaţie şi vremea permite acest lucru (în zilele călduroase).

Furajarea animalelor gestante

Alimentaţia femelelor în perioada de gestaţie reprezintă un factor esenţial în dezvoltarea fătului, în exprimarea potenţialului productiv al nou-născuţilor şi a tineretului, precum şi pentru sănătatea şi producţiile de lapte realizate ulterior de oile/caprele mamă.

O deosebită atenţie trebuie acordată animalelor gestante cărora trebuie să li se administreze furaje de bună calitate, să se evite administrarea de furaje mucegăite sau furaje îngheţate (acestea pot produce avor­turi). În lactaţie trebuie să li se admi­nistreze furaje care să stimuleze secreţia lactată, nutreţuri suculente, porumb însilozat, masă verde.

În ultima parte a gestaţiei (ultimele 6 săptămâni), crescătorul poate administra oilor: 0,8-1 kg fân de lucernă de bună calitate; 0,5-0,8 kg paie orz; 0,6-0,7 kg concentrate (amestec de porumb, orz, mazăre); sare şi cretă, iar caprelor fân lucernă – 0,8-1 kg, paie de grâu sau coceni de porumb în cantitate de 0,5-0,8 kg, concentrate 0,4-0,6 kg, sare, cretă.

Pregătirea adăpostului pentru fătare

Pentru perioada fătărilor trebuie efectuată pregătirea adăpostului cu aproximativ 2-3 săptămâni înainte de fătarea oilor/caprelor, aceasta fiind o condiţie esenţială pentru obţinerea unor produşi sănătoşi, viabili, care să se dezvolte normal şi care să pre­întâmpine îmbolnăvirea mieilor şi iezilor şi chiar a oilor şi caprelor mame. Adăpostul amenajat trebuie să fie încăpător, curat, luminos, uscat şi fără curenţi de aer, amenajat cu boxe individuale de fătare şi trei compartimente pentru oile cu miei/caprele cu iezi, în care se asigură 1,5 m2 spaţiu util de cazare pentru cuplul oaie mamă-miel/ capră-ied. În plus, trebuie asigurat 0,3 m front de furajare pentru oile mamă/caprele mamă şi un refugiu pre­văzut cu hrănitori speciale pentru miei/iezi, unde oile şi caprele nu au acces şi calculate cu 0,25 m front de furajare pentru miel/ied. Se amena­jează un compartiment pentru oi mame cu miei cruzi/capre mamă cu iezi cruzi, în vârstă de 5-12 zile, compartimentul cu oi mame cu miei mijlocaşi/capre mame cu iezi mijlocaşi, în vârstă de 12-30 zile şi compartimentul cu oi mame cu miei zburaţi/capre mame cu iezi zburaţi, unde se ţin până la 60 de zile, până la înţărcare.

Îngrijirea necorespunzătoare duce la mortalităţi infantile

Frigul asociat cu curenţii, pe lângă inaniţie, constituie unul dintre factorii principali ai pierderilor de miei şi iezi, în special ai celor cu vitalitate redusă în prima săptămână de viaţă. La temperatura de 100C, mieii şi iezii pot avea grave alterări ale stării de sănătate, aceştia prezintă frisoane, contracţii ale muşchilor pielii, urmate de tremurături care apoi afectează muşchii scheletici.

În timpul perioadei de fătare şi în primele 2-3 săptămâni după fătare trebuie asigurate condiţii optime de microclimat, o temperatură care să aibă valori medii de 16-18oC, o umiditate relativă de 65-75% şi o luminozitate de 1/12. De asemenea, trebuie luate măsuri de evitare a formării curenţilor de aer. Pe timp favorabil mieii şi iezii, împreună cu mamele, pot fi scoşi în padoc, chiar din prima săptămână de viaţă, pentru acomodarea lor treptată la condiţiile externe de mediu, fără însă a-i lăsa să se culce pe teren umed şi rece.

Perioada de alăptare

Îngrijirea mieilor şi iezilor în perioada de alăptare condiţionează starea de sănătate şi intensitatea de creştere şi dezvoltare. Imediat după fătarea mieilor şi iezilor li se efectuează tăierea şi de­zinfecţia cordonului ombilical, curăţirea mucozităţilor din jurul nărilor şi gură şi masajul suprafeţei corpului. Vitalitatea mieilor şi iezilor la naştere se apreciază după: respiraţia regulată şi imediată, reflexul de sugere, mărimea efortului de a se ridica şi rămâne în picioare în cca 35 minute după fătare (toate aceste acte participă direct la declanşarea mecanismului „termoreglării“ şi la buna stare fiziologică a nou- născuţilor). La 20-30 minute după fătare se urmăreşte ca mielul şi iedul să sugă colostru singur sau prin aplecare la ugerul oii sau al caprei (după ce ugerul a fost spălat şi de­zinfectat şi s-au eliminat primele jeturi de colostru, pentru a evita infectarea mieilor şi iezilor). Colostrul este indispensabil pentru nou-născuţi; el are un rol imunologic, laxativ şi nutritiv. Alăptarea se face natural, urmărindu-se îndeaproape alimentaţia oilor/caprelor mame.

Înţărcarea mieilor şi a iezilor

La vârsta de 10-12 zile mieii şi iezii vor primi furaje vegetale, fân de bună calitate şi amestec de concentrate, la discreţie, în refugii special amenajate, unde nu au acces oile şi caprele mame. Obişnuirea cu hrănirea suplimentară a mieilor şi iezilor sugari, la o vârstă cât mai timpurie, permite obţinerea unor sporuri ridicate de creştere într-o perioadă mai scurtă de timp şi cu consumuri reduse pe unitate de greutate corporală, precum şi reducerea perioadei de alăptare şi, în consecinţă, creşterea producţiei de lapte marfă a oilor şi caprelor.

Înţărcarea mieilor se poate efectua tradiţional, la vârsta de 60 şi 90 de zile, şi timpuriu, la vârsta de 45 de zile. Indiferent de durata alăptării, trecerea de la o alimentaţie la alta trebuie să se efectueze progresiv şi efectivele de miei/iezi să beneficieze de o supra­veghere atentă, pentru a se evita scă­derile bruşte ale sporului în greutate şi, evident, repercusiunile asupra rentabilităţii fermei.

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Abonează-te la acest feed RSS