Ameliorarea genetică a taurinelor ocupă un rol foarte important într-o fermă. Prin acest procedeu se aplică cele mai noi metode tehnico-ştiinţifice cu scopul modificării diferitelor populații de animale.

Acestea dobândesc față de ascendenți noi caracteristici superioare. Totodată, se obțin și creșterea potențialului productiv, îmbunătățirea fertilității, sporirea rezistenței la boli și la alți factori de stres și multe altele. În agricultură, această activitate are un mare interes social și economic vizează, inclusiv în țara noastră, îmbunătățirea efectivelor de taurine ce presupune întocmirea unor programe speciale care urmăresc o serie de obiective ce se pot materializa și la nivel de fermă.

Așadar, o țintă urmărită este sporirea numerică a efectivelor totale și matcă, prin coordonarea procesului de însămânțări artificiale.

Ameliorarea genetică se referă și la perfecționarea tehnologiilor de creștere și exploatare a animalelor, precum și la asigurarea unei furajări corecte, în conformitate cu cerințele de dezvoltare corporală și creștere a potențialului productiv. Se reduc pierderile din fermă prin morbiditate și mortalitate.

Reușita oricărui program de ameliorare implică mai multe condiții: posibilități de cazare și exploatare corespunzătoare, bază furajeră la nivelul cantitativ și calitativ impus prin obiectivele de sporire a producțiilor așteptate, stare de sănătate perfectă a animalelor supuse ameliorării, care să  asigure o bună dezvoltare a animalelor tinere, destinate reproducerii.

Reguli pentru creșterea efectivului de vaci

La nivel de fermă, un rol important îl are selecția tradițională, pe baza observațiilor/criteriilor cunoscute de crescători din tată în fiu. Spre exemplu, pentru selecția animalelor în scopul creșterii producției de lapte, este deosebit de importantă cunoașterea părinților atât pe linie maternă, cât şi pe linie paternă. Acest lucru este posibil dacă există o evidență cu date precise, referitoare la fiecare individ. În  fermă, controlul și evidența oficială a tuturor indicatorilor de producție, pe fiecare animal, constituie cea mai sigură modalitate de ierarhizare valorică a acestora, astfel încât vacile cele mai performante vor fi alese ca mame de tauri. Practic, alegerea vacilor de reproducție se referă fie la creșterea efectivului, fie la întinerirea mătcii, iar un fermier trebuie să țină seama de mai multe reguli.

De exemplu, animalele selectate să provină din părinți de mare valoare biologică, care pot transmite generației următoare însușiri morfo-productive valoroase. De asemenea, trebuie să se asigure un indice superior de spor al creșterii și dezvoltării în perioada dintre lunile a VI-a şi a XII-a de viață a animalelor vizate pentru selecție.

Sunt remarcabile pe plan științific rezultatele referitoare la rezolvarea unor aspecte de ordin metodologic fundamental aplicative, elaborarea și desfășurarea activității de selecție și a procesului de ameliorare a taurinelor. Dintre aceste rezultate fac parte (după Vasile Ujică – 1997):

  • cunoașterea stadiului actual de ameliorare şi a principalilor parametrii genetici la rasele de taurine crescute în țara noastră;
  • întocmirea unei metodologii de estimare a valorii fenotipice a reproducătorilor, de pondere a caracterelor de selecție, de estimare a determinismului genetic, de construirea a unor indici sintetici pentru ameliorarea concomitentă a mai multor caractere şi de elaborare a programului de ameliorare a raselor de taurine;
  • producerea taurilor consangvinizaţi și a unor linii sintetice cu însușiri valoroase;
  • testarea aptitudinilor raselor noastre pentru producția de carne;
  • introducerea în practica selecției a testului de paternitate și încurajarea cercetărilor de imunogenetică la taurine;
  • extinderea controlului oficial al producție şi a însămânțărilor cu material seminal congelat;
  • perfecționarea tehnicii de apreciere complexă a valorii de ameliorare a reproducătorilor – BLUP, Animal Model, Descrierea liniară, MOET, s-taur test etc.;
  • generalizarea sistemului de prelucrare computerizată a datelor de selecție ş.a.

Anca LĂPUȘNEANU

Probleme de sănătate

National Institutes of Health a constatat că, în anumite situații, obezitatea este provocată de cauze medicale, cum ar fi tiroida, sindromul ovarului polichistic, sindromul Cushing etc.

De asemenea, o serie de medicamente au ca efect secundar creșterea în greutate (de exemplu: antidepresivele, medicamentele pentru diabet și antipsihoticele), prin faptul că modifică funcția corpului și a creierului, reducând rata metabolică sau crescând apetitul.

Genetica

Obezitatea are o componentă genetică puternică. Genele pot provoca în mod direct obezitatea în tulburări precum sindromul Prader-Willi. Copiii părinților cu obezitate sunt mult mai susceptibili de a fi obezi decât copiii părinților slabi.

„Deși genetica este o componentă ce trebuie luată în seamă, putem face o paralelă foarte simplă (și dureroasă) pentru a vedea relevanța ei realistică. În populația afro-americană de origine somaleză este prelevantă statistic gena obezității. Cu toate acestea, aportul alimentar (exces sau foame) este cel determinant când discutăm despre indicele de masă corporală.

Copiii părinților cu obezitate au o predispoziție spre obezitate nu din cauza genelor, ci mai degrabă din imitarea obiceiului părinților. Așadar, absența educației nutriționale ar trebui blamată. Tot de la părinți se preia și comportamentul de «cronic dieter», adică alternarea între foame (diete extreme de pe net cu privare masivă de nutrienți dedicate reducerii dramatice și rapide a greutății și exces alimentar compensatoriu –, urmat de recidivă de greutate. Nu o dată am întâlnit în cabinet, părinți cu obezitate care și-au supus copiii supraponderali la diete stricte și severe, fără prezența unui specialist medical pentru reducerea de greutate rapidă. Este o practică foarte nocivă și pentru sănătatea copilului, dar mai ales pentru psihicul lui pentru viitor.“

Zahărul

„Neînțelegerea proceselor de digestie, respectiv veșnica blamare media de către persoane needucate în domeniul nutriției au dus la o permanentă frică de consumul de zahăr. Pentru a înțelege realitatea metabolică trebuie subliniat CĂ TOȚI carbohidrații, la finele procesului de digestie, se metabolizează în 3 monozaharide: fructoză, glucoză și galactoză. Zahărul este o dizaharidă formată din 2 molecule: fructoză și glucoză (50%-50%). Glucoza reprezintă sursa primordială de energie celulară și este ajutată de hormonul numit insulină produs de pancreas, iar fructoza este metabolizată hepatic, fără asistența insulinei, dar cu un transportator transmembranar special numit GLUT 5, care direcționează energia cu precădere spre celulele active hepatice (hepatocite) și renale (nefroni). Pe scurt, fructoza este mai degrabă predispusă să fie transformată în grăsime viscerală dacă este consumată în exces, decât glucoza care devine energie (dar care și ea, în exces, poate fi redirijată către ficat pentru transformarea în stoc).

Adaosul de fructoză în industrializarea modernă reprezintă o metodă de creștere calorică exponențială la un preț FOARTE MIC și, inerent, crește abundența energiei în mâncare. De aici și excesul. Depunerea de grăsime viscerală duce la un profil lipidic crescut în organism și, inerent, la probleme metabolice severe. Excesul de glucoză, pe de altă parte, duce la rezistență la insulină, urmată de prediabet și diabet de tip 2.

Diferența între carbohidrații buni și cei răi (impropriu numiți în media) este timpul de eliberare – cei «buni» vin la pachet cu fibre și eliberează energia treptat pe perioade mai lungi de timp, iar cei «răi» sau rafinați au fibrele îndepărtate și eliberarea lor energetică este rapidă, ducând la exces mai repede. REALITATEA stă în cantitate! Fiecare dintre noi, direct dependenți de activitate și necesar energetic, avem un anumit buget de carbohidrați zilnic, care ar trebui repartizați conform nevoilor.“

Stresul

Gestionarea vieții agitate poate face ca nivelul de stres să crească. Unii oameni mănâncă mai mult decât de obicei când sunt plictisiți, supărați sau stresați. Prea mult stres poate duce la probleme cognitive, alimentație crescută pe fond emoțional, nivel ridicat de zahăr din sânge, apetit necontrolat, niveluri ridicate de glucoză și grăsimi, toate acestea putând duce la obezitate. Puteți încerca să gestionați stresul făcând unele schimbări în alimentație, activitate fizică și discutând cu un specialist.

„Din punct de vedere medical stresul zilnic este exprimat hormonal – cortizol – și expresia lui este diferită de la om la om. Un lucru pe care-l putem menționa despre nivelul de stres este faptul că se află în crescendo de la zi la zi și problemele psihologice și chiar psihiatrice îl au ca factor determinant. Stresul este de foarte multe ori compensat alimentar și abuzul inerent duce la obezitate și toate patologiile conexe. Prezența stresului exagerat în viața de  zi cu zi este un impediment REAL în lupta fiecărui pacient obez cu greutatea excesivă. Din acest motiv, managementul stresului devine vital în toate cabinetele de nutriție ca recomandare asociată de ordin multidisciplinar.

O parte din strategiile de management al stresului pe care le recomand în cabinet pacienților pleacă de la plimbarea în aer liber/natură și pot merge până la intervenția unui psihoterapeut, psiholog sau psihiatru în sinergie multidisciplinară. Din nefericire, ca și la greutatea în exces, populația este foarte derogativă și la stresul excesiv. Probabil că o campanie similară cu a noastră de informare legată de subiect ar fi foarte indicată de la colegii noștri din sfera psihologie/psihoterapie/psihiatrie.“

Cunoscând efectele extrem de grave pe care le poate avea obezitatea asupra organismului și din dorința de a informa corect publicul din România despre acest dezechilibru, Sweeteria și cu nutriționistul Ionut Ignat a inițiat campania de conștientizare #obezitateaucide.

Ionut IGNAT – specialist în nutriție clinică și tulburări alimentare

Fiecare zonă agricolă are un anumit potențial de producție care poate fi valorificat printr-o tehnologie de cultivare superioară.

În mod corespunzător acestui potențial trebuie aleasă genetica ce poate asigura maximum de producție în zona respectivă.

Soiurile (hibrizii) cu potențial superior de producție pretind condiții corespunzătoare (superioare) pentru valorificare.

În condiții mai puțin favorabile se obțin rezultate mai bune cu nutrienți mai puțin evoluați genetic. De aceea, fiecare fermier, în funcție de zona în care lucrează și de nivelul tehnologiei de cultivare preconizat, este indicat să aleagă genetica ce asigură cele mai bune rezultate în condițiile respective. Aceasta se poate face pe baza cunoașterii soiurilor (hibrizilor) care s-au comportat cel mai bine în loturile demonstrative din zona sa și a recomandărilor specialiștilor din cercetare.

Făcând o retrospectivă sumară asupra evoluției nivelului geneticii și a tehnologiei de cultivare a plantelor agricole în ultimul secol, se constată că:

Porumbul, care ocupă cea mai mare suprafață în țara noastră, în anii ’30 realiza producții medii de 1.055 kg/ha, ajungând la 4.259 kg/ha în 2011 și la 5.854 kg/ha în 2017. Dar s-au obținut și producții de 14.000-15.000 kg/ha, chiar 19.000 kg/ha la neirigat și peste 20.000 kg/ha la irigat în Insula Mare a Brăilei.

Însă potențialul de producție a hibrizilor de porumb este mult mai mare, sunt Hibrizi Pioneer cu 30.000 kg/ha, iar în SUA s-au anunțat producții de peste 35.000 kg/ha.

La grâu, față de 1.310 kg/ha obținute în anii ’30, s-a ajuns la 3.665 kg/ha în 2011 și la 4.836 kg/ha în 2017. Sunt menționate și producții record de 9.700 kg/ha și chiar 10.000-11.000 kg/ha în județele Mehedinți și Bihor la unele unități.

La orz se obțineau 724 kg/ha în anii ’30 și s-a ajuns la 4.942 kg/ha în 2011, iar în ultimul timp s-au anunțat 12.500 kg/ha obținute la Diosig – Bihor. La floarea-soarelui producția în anii ’30 era de 673 kg/ha, ca în 2017 să se ajungă la 2.725 kg/ha, dar s-au anunțat și producții de 5.100 kg/ha și peste 5.400 kg/ha la Osmancea-Constanța.

La rapița de toamnă, care s-a extins mult în cultură după 1990, de la producții de 1.500-2.000 kg/ha s-a ajuns la producții duble și triple cu noile soiuri și hibrizi. Astfel, la Urlați – Prahova s-au obținut 5.700 kg/ha, iar la Lișcoteanca – Brăila 6.560 kg/ha.

Mazărea este cultura care s-a extins cel mai mult dintre leguminoasele pentru boabe; de la producții de 2.000-3.000 kg/ha s-a ajuns la producții de peste 5.000-6.000 kg/ha. La Urlați – Prahova s-au obținut 7.000 kg/ha.

Soia, fiind mai pretențioasă, cu cerințe mai mari față de apă, este indicată în perimetrele irigate, unde a realizat 5.000-6.000 kg/ha Compania Corteva menționează că în SUA s-au obținut peste 11.000 kg/ha.

O situație aparte prezintă sfecla de zahăr. Față de suprafața de 250.000 - 280.000 ha, cât se cultivau înainte de 1989 și se prelucrau în cele 33 de fabrici amplasate în apropierea zonelor de cultură și care asigurau necesarul de zahăr al României chiar cu unele disponibilități pentru export, s-a ajuns ca, după aderarea la UE, să primim o cotă de zahăr care satisfăcea cam 20% din necesarul țării.

Între timp, fabricile s-au privatizat, au fost cumpărate de străini și, pentru că nu mai aveau ce prelucra, majoritatea s-au închis.

Se mai cultivau 25.000-30.000 ha, adică de zece ori mai puțin, care se prelucrau în 4-5 fabrici. După ce s-a ridicat cota de zahăr impusă se puteau cultiva suprafețe mai mari, dar nu mai erau fabrici de zahăr.

Fabrici bune ca cele din Oradea, Luduș, Bod s.a., amplasate în zone foarte favorabile sfeclei de zahăr, aparținând străinilor, s-au închis în ultimul timp. Cultivatorii de sfeclă de zahăr au încercat să le cumpere pentru a menține cultura, dar au fost refuzați. Asta s-a urmărit, de fapt, România să devină piață de desfacere a zahărului.

În ultimul an s-a mai cultivat sfeclă de zahăr pe cca 8.000 ha, care se prelucrează în fabrica de la Roman.

România are zone foarte favorabile pentru sfecla de zahăr și cultivatori pricepuți. Numai în zona fabricii Bod pe 6.000 ha s-au obținut 75 t/ha, iar la Institutul Agronomic Iași s-au obținut 90 t/ha.

Cele de mai sus au menirea de a orienta fermierii să aleagă cu mult discernământ soiurile (hibrizi) și să aplice tehnologii care să asigure maximum de eficiență.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Departamentul Agriculturii din SUA se află într-o poziție incomodă de a supraveghea standardele „ecologice“, fără a-și face iluzii cu privire la ceea ce înseamnă denumirea. „Permiteți-mi să fiu clar cu privire la un lucru, eticheta organică este un instrument de marketing. Nu este o declarație despre siguranța alimentelor. Nici «organic» nu este o judecată de valoare despre nutriție sau calitate“, a spus secretarul american al Agriculturii Dan Glickman.

Cu toate acestea, din propriile cercetări ale USDA, consumatorii cumpără produse organice la prețuri mai mari, deoarece cred în mod eronat că sunt mai sigure și/sau mai hrănitoare.

Agricultura „organică“ interzice plantele modificate cu tehnici moleculare, deși IG este un continuum fără întreruperi de tehnici care au fost folosite de-a lungul mileniilor. Acestea includ (printre altele) hibridizarea, mutageneza, variația somaclonală, hibridizarea încrucișată largă (mișcarea genelor de-a lungul „barierelor naturale de reproducere“), ADN-ul recombinant („splicingul genelor“) și acum editarea genelor. Distincția principală dintre ultimele două și celelalte este că sunt mult mai precise și previzibile decât tehnicile anterioare, care introduc adesea mutații în afara țintelor propuse.

De la apariția în anii 1970 a tehnologiei ADN recombinant, care permite ca segmentele de ADN să fie mutate mai ușor și mai precis de la un organism la altul, tehnicile moleculare de IG au devenit din ce în ce mai sofisticate, precise și previzibile. Această evoluție a culminat acum cu cele mai recente descoperiri, sistemul CRISPR-Cas9 și variațiile sale. Această tehnologie poate găsi o secvență specifică de ADN în interiorul unei celule și apoi o poate modifica cu precizie. CRISPR poate fi folosit și pentru a activa sau dezactiva genele fără a le modifica secvența.

Un articol publicat în aprilie 2023 de un grup de cercetători germani ilustrează modul în care abordările de reglementare pot deveni blocate atunci când renunță la fundamentele științei, în special, atunci când ignoră faptul că, există un continuum fără întreruperi între tehnicile vechi și cele noi de modificarea genetică. În schimb, au fost prinși în distincții și etichete fără sens, cum ar fi „noile tehnici genomice“ (NGT) și „organisme modificate genetic“ (OMG), apoi au propus abordări arbitrare, fără sens, pentru a le reglementa.

Noile tehnici genomice (NTG) permit dezvoltarea de noi genotipuri și trăsături în moduri și cu rezultate diferite în comparație cu metodele IG anterioare sau cu reproducerea convențională (inclusiv mutageneza nețintită). Reglementarea UE privind OMG-urile necesită o evaluare a efectelor directe și indirecte ale acestora, care pot fi imediate, întârziate sau cumulative. Astfel de efecte pot rezulta, de asemenea, din interacțiunile organismelor NTG prezente simultan într-un mediu receptiv comun sau pot apărea dintr-o combinație a trăsăturilor lor. Această revizuire elaborează astfel de potențiale interacțiuni pe baza unei analize a literaturii de specialitate și a scenariilor argumentate pentru a identifica posibile căi de a face rău.

Organismele NTG ar putea fi introduse în mediu și în lanțurile trofice pe scară largă, implicând multe trăsături, într-o gamă largă de specii și în perioade scurte de timp. În mod inevitabil, acest lucru ar crește probabilitatea ca efecte directe sau indirecte să apară prin interacțiuni între organismele NTG care sunt, de exemplu, prezente simultan într-un mediu comun.

Dacă organisme modificate genetic derivate din NTG sunt eliberate în mediu, impactul lor potențial negativ trebuie redus la minimum. În plus, introducerea evaluării prospective a tehnologiei ar putea oferi un instrument pentru managerul de risc pentru a controla amploarea eliberărilor de organisme NTG.

Analiza riscului fiecărei încercări pe teren a unei noi variante ar trebui să ia în considerare posibila interacțiune a acestuia cu fiecare organism existent, de la bacterii și viruși la copaci, păsări migratoare și animale, inclusiv oameni. În termeni matematici, ar trebui să se ia în considerare riscurile posibile ale N factori luați unul la puterea N la un moment dat. Aceasta ilustrează absurditatea „principiului precauției“ european – că orice și totul este periculos până la proba contrarie – dus la extrem.

Dacă o astfel de disfuncție birocratică se răspândește în țările în curs de dezvoltare, poate duce la distrugerea economiilor și chiar la insecuritate alimentară și instabilitate politică. Exemplul catastrofal recent din Sri Lanka vorbește despre mizeria care poate rezulta din abandonarea științei și a bunului simț. Odată cu impunerea noii politici „Sri Lanka verde“ impusă națiunii în 2021, țara s-a convertit complet la agricultura ecologică și a interzis importul de îngrășăminte sintetice și alte inputuri chimice, inclusiv pesticide și erbicide. Ca urmare, producția agricolă a scăzut și sărăcia rurală a crescut. Rezultatele au fost daune aduse economiei, foamete răspândită și revolte care au dus la fuga președintelui din țară, totul ca urmare a unei politici neinformate, viciate, bazate pe dorințe în loc de știință.

Mexicul a fost în pragul unor politici similare, deși mai puțin extinse. Un decret prezidențial privind „porumbul MG“ din 2020 îl interzice în aluat sau tortilla, punând în pericol cererea Mexicului de importuri de porumb. Ulterior, țara și-a modificat decretul, eliminând termenul limită de interzicere a porumbului MG pentru hrana animalelor și uz industrial, care este de departe cea mai mare parte a importurilor de porumb din SUA. Acest lucru ar fi devastator atât pentru producătorii americani de porumb, cât și pentru consumatorii mexicani. Mexicul a cumpărat peste 20 milioane de tone de porumb din Statele Unite în anul de comercializare 2021/22, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA, și nu există nicio modalitate ca fermierii mexicani să poată produce mai mult porumb pentru a reduce deficitul.

Știința trebuie să prevaleze. Factorii de decizie din întreaga lume ar trebui să țină seama de exemplele nefericite din Sri Lanka și Mexic și să realizeze că reglementările bazate pe pseudoștiință sau neștiință sunt distructive și regresive. Inovații extraordinare așteaptă în birourile cercetătorilor, însă noi trebuie să avem înțelepciunea de a le permite să fie dezvoltate.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Diferiții experți sunt de acord asupra faptului că pârghiile care trebuie mobilizate trebuie înțelese la nivel global. Biostimulatori, culturi intercalate, plivitul mecanic, genetica... atât de multe abordări care nu sunt întotdeauna ușor de implementat, dar care nu ar trebui luate în considerare independent unele de altele.

Au fost evidențiate 3 strategii adaptative, inclusiv plivitul mecanic, culturile intercalate și biostimulatorii. Plivitul mecanic ajută la limitarea utilizării substanțelor chimice/îngrășămintelor, semănatul culturilor de acoperire. Ar trebui văzută ca o oportunitate de a contribui la conservarea calității solului și a biodiversității în ferme.

Cultura intercalată trebuie considerată de fermieri ca o pârghie agronomică pentru că solul trebuie să „mănânce“ carbon. Culturile intercalate sunt esențiale pentru producerea de biomasă, reținerea carbonului și a altor elemente în sol, protejând astfel solul împotriva eroziunii și îmbunătățind retenția apei.

Biostimulatorii reprezintă o soluție de stimulare a caracterelor plantei, astfel încât aceasta să se adapteze la un posibil stres hidric, prin osmoprotecție și o mai bună dezvoltare a rădăcinilor, ducând la un randament bun odată cu economisirea apei consumate de către plantă cu cca. 20%.

Departe de a fi exhaustive, aceste pârghii adaptive diferite își fac drum în fermele noastre. Fermierii înțeleg problemele și preferă să introducă rezultatele inovării/cercetării decât să sufere. Dar este esențial să regândim cadrul agronomic în ansamblu. În același timp, trebuie să continuăm să convingem cu elemente tangibile și de succes pentru ca toată lumea să poată profita de toate aceste abordări într-un cadru tehnic și economic durabil și coerent pentru fermier.

„Ingineria genetică“ (IG) a fost practicată de oameni de mai bine de 10.000 de ani, mai întâi prin selectarea și apoi prin hibridarea plantelor. Timp de aproape o jumătate de secol, tehnicile IG moleculare mai noi au fost folosite pentru a modifica caracterele plantelor, animalelor, bacteriilor și altor organisme. Oamenii de știință pot muta genele dorite practic după bunul plac dintr-un organism în altul sau pot modifica genele, cu mare precizie, fără a introduce material din alte organisme.

Aceste tipuri de modificări genetice au creat progrese semnificative în medicină, cum ar fi producția de medicamente de succes și tehnici de terapie genetică umană pentru tratarea cancerului și a bolilor genetice. Și în agricultură, beneficiile includ alimente cu o calitate înaltă; plante rezistente la boli, dăunători și tolerante la secetă; utilizarea pe scară mai redusă a pesticidelor chimice; obținerea de randamente mai mari care economisesc apa și reduc utilizarea terenului necesar agriculturii.

Deși nu au fost identificate riscuri sau dezavantaje unice ale tehnologiei moderne IG – dimpotrivă, de fapt – câteva grupuri, în special activiști antitehnologie, au încercat să descurajeze aplicarea mai largă; în schimb, ei afirmă că promovează procese și tehnologii mai „naturale“.

Guvernele au creat noi regimuri de reglementare costisitoare pentru produsele de IG moleculară, în plus față de cadrele de reglementare extinse care existau deja pentru categorii precum buruienile nocive, toxine și pesticide. Cheltuielile suplimentare, revizuirile prelungite și întârzierile în testarea pe teren au încetinit progresele științifice și precomerciale și chiar au dus la abandonarea inovațiilor promițătoare.

Întrebarea pentru stimularea producției alimentare viitoare este: poate planeta noastră să renunțe cu adevărat la cele mai bune tehnologii în favoarea abordărilor biodinamice, regenerative, organice sau a altor „abordări de la modă“ care implică costuri crescute, producții mai scăzute și riscuri chiar mai mari pentru sănătatea umană și mediul înconjurător? Țările mai bogate pot absorbi impactul deciziilor neînțelepte, dar, atunci când națiunile în curs de dezvoltare adoptă opinii greșite, regresive, în care producția de alimente este o parte mai mare și mai critică a economiei, rezultatul poate fi chiar catastrofal. Două exemple recente sunt situațiile din Sri Lanka și Mexic.

În primul rând, să încercăm să înțelegem ce înseamnă diferitele etichete aplicate producției agricole. Organic a însemnat inițial „cultivat local“. Abia mai târziu această terminologie a evoluat pentru a însemna că nu vor fi folosite pesticide sau alte substanțe chimice agricole. Un „mit verde” răspândit despre agricultura ecologică este că nu folosește pesticide. Agricultura ecologică folosește, de fapt, unele substanțe chimice pentru a preveni distrugerea culturilor sale. Mai mult de 20 de substanțe chimice sunt utilizate în mod obișnuit în cultivarea și procesarea culturilor organice și sunt acceptabile în conformitate cu regulile organice arbitrare și în continuă schimbare ale Departamentului de Agricultură al SUA. Multe dintre aceste substanțe chimice organice sunt extrem de toxice, fiind cunoscute drept cancerigene. Luați în considerare, de exemplu, sulfatul de cupru și alți compuși cuprici, care sunt interzise în majoritatea țărilor europene pentru producția de struguri organici. În SUA, totuși, aceștia sunt aprobați pentru producția de struguri organici, deoarece mucegaiul este devastator în America de Nord (dar nu și în Europa).

Mai mult, adesea trecut cu vederea este faptul că 99,99% dintre substanțele pesticide din dieta noastră provin de la plante care le produc, în mod natural, pentru a se apăra de prădători.

De-a lungul secolelor, principalii vinovați ai intoxicațiilor alimentare în masă au fost adesea micotoxinele, cum ar fi aflatoxina din Aspergillus, ergotamina din ergot sau fumonisina din speciile Fusarium. Micotoxinele provin din contaminarea fungică a culturilor neprocesate sau atunci când insectele atacă culturile și deschid răni ale plantelor care ar putea oferi o oportunitate pentru invazia patogenilor. Odată ce mucegaiurile prind un punct de sprijin, condițiile proaste de depozitare favorizează și creșterea lor după recoltare.

Aflatoxina este cea mai răspândită micotoxină la nivel global și se caracterizează printr-o toxicitate extremă care este aditivă în timp. Asta înseamnă că expunerile sunt cumulative. Agricultura organică sau de altă natură, așa-numitele „naturale“ au puține tratamente anti-fungice dovedite. Producția de arahide în majoritatea locațiilor are recomandări puternice pentru tratarea semințelor cu fungicide, dar producția organică nu o permite. Ca și în cazul altor micotoxine, alimentele organice au adesea concentrații de aflatoxină de câteva ori mai mari decât alimentele din producția agricolă tradițională.

Studiile exhaustive care au comparat metodele de producție nu au reușit să arate beneficii măsurabile pentru sănătate sau riscuri mai mici din abordările mai „naturale”-bio, aflate la modă. Prin urmare, susținătorii produselor bio au fost nevoiți să recurgă la lăudarea îmbunătățirilor mistice sau spirituale ca rațiune pentru utilizarea lor. Poate că, conceptul biodinamic de îngropare a coarnelor de vite împachetate cu gunoi de grajd în funcție de schimbările sezoniere este, de fapt, o îmbunătățire, dar nu avem dovezi care să susțină aceste afirmații.

Defectul fatal al agriculturii ecologice este randamentele scăzute care fac ca aceasta să risipească multă apă și să ocupe suprafețe mari de terenuri agricole. Fermele ecologice produc mai puțin decât fermele convenționale, exemplu: pentru căpșuni, fermele ecologice au produs cu 61% mai puțin decât fermele convenționale; pentru mandarine, cu 58% mai puțin; pentru bumbac, cu 45 la sută mai puțin; iar pentru orez, cu 39 la sută mai puțin.

(va urma)

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

La nivel național există un interes deosebit pentru creșterea vacilor din rasele specializate pentru producția de lapte pentru a asigura necesarul de lapte pentru consumul populației. Bălțată cu Negru Românească este o rasă cu producții mari de lapte, cu o bună adaptabilitate la condițiile de mediu. Se crește în sistem intensiv pentru producția de lapte. Are aptitudini superioare pentru mulsul mecanic.

Creșterea vacilor de lapte este o activitate profitabilă deoarece există suprafețe mari de pășuni și cantități mari de produse vegetale care pot fi valorificate de acestea.

În ameliorarea vacilor din rasele specializate pentru producția de lapte, creșterea cantității și calității laptelui sunt incluse ca obiective ale programului de ameliorare. Calitatea laptelui este determinată de conținutul și puritatea sa microbiologică. Numărul de celule somatice este un parametru de calitate a laptelui. Laptele este un aliment de bază, calitatea lui fiind foarte importantă pentru consumatori.

Igiena ugerului este foarte importantă pentru a obține lapte de calitate. Pentru a asigura sănătatea vacilor sunt necesare condiții de mediu bune: adăposturi curate și confortabile. Calitatea laptelui depinde și de sistemul de muls, care poate fi manual și mecanic. Pentru modernizarea fermelor este necesară construirea și dotarea sălilor de muls cu sisteme automate de muls. Pentru a ține laptele în condiții igienice până la livrarea către procesatori, fermierii trebuie să aibă tancuri de răcire a laptelui. Fermierii trebuie să verifice parametrii microbiologici și fizico-chimici ai laptelui. Vacile sănătoase au un număr de celule somatice sub 100.000/ml. Valoarea maximă admisă de celule somatice în lapte este de 400.000/ml. Creșterea numărului de celule somatice indică infecția glandei mamare. Numărul de celule somatice este influențat de vârsta vacii și stadiul lactației. La începutul lactației și spre sfârșitul lactației numărul de celule somatice este mai mare.  Managementul fermei are un rol important în realizarea unor producții mari de lapte de calitate superioară. Factorii care influențează numărul de celule somatice sunt reprezentați de igiena adăpostului, a echipamentului de muls, tehnologia de muls, igiena de muls și timpul de muls. Controlul lunar al numărului de celule somatice din lapte este necesar pentru a indica starea de sănătate a vacilor. Reducerea numărului de celule somatice din lapte se poate realiza prin selecția animalelor.

În cadrul INCDBNA Balotești s-au efectuat studii privind estimarea valorilor de ameliorare și a parametrilor genetici pentru numărul de celule somatice la o populație din rasa Bălțată cu Negru Românească. Pentru estimarea parametrilor genetici în privința numărului de celule somatice s-a folosit modelul animal cu regresii aleatoare. Heritabilitatea obținută pentru numărul de celule somatice a fost mică, acest caracter putând fi îmbunătățit prin selecția pentru caracterele corelate cu acesta.

Fermierii sunt interesați să aibă animale sănătoase cu potențial genetic ridicat pentru a avea profit în fermele lor. Ei sunt interesați de îmbunătățirea calității laptelui, iar prețul acestuia variază în funcție de calitatea pe care o are. Evaluarea genetică a vacilor pentru numărul de celule somatice este importantă pentru selecția celor mai bune animale în vederea creșterii producției de lapte.

Rodica Ștefania PELMUȘ

pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

Raul Bereczki este inginer de mediu și crescător de vaci din rasa Aberdeen Angus. Începând cu anul 2012 a vizitat ferme de Aberdeen Angus din US, UK/Scoția, Irlanda, Germania, Cehia, Austria, Africa de Sud, chiar și din Australia și a observat cât de bine se poate adapta această rasă la condițiile pedoclimatice diferite din aceste țări și regiuni. Ca urmare, în 2015 a pus bazele propriei ferme în localitatea Meziad, județul Bihor.

În momentul de față, principala prioritate a crescătorului este investiția în genetică, iar în acest sens în fermă se derulează un program de însămânțare artificială bazat pe genele unor reproducători de top.

Sunt necesare condiții minime de organizare și infrastructură

În anul 2015 a achiziționat primele cinci exemplare pe care le-a integrat într-o fermă de vaci de lapte a unui prieten și spune că din această experiență a reușit să înțeleagă multe lucruri legate de adaptabilitatea și nevoile lor.

„În 2017 ne-am stabilit la locația actuală și am achiziționat alte 14 exemplare și un taur. Animalele aveau certificate de origine, fapt ce a avut o contribuție benefică pentru început deoarece astfel am primit subvenții, conform normelor în vigoare de la acea vreme. Taurul Simba pe care l-am folosit atunci avea un profil genetic care promitea mult conform fenotipului său și asta ne-a ajutat să dezvoltăm animale cu caracteristici Angus extraordinare, cu o structură a carcasei foarte bine dezvoltată, cu un corp lung și adânc. Era exact ce ne trebuia la acel moment, fapt pentru care am reținut o întreagă generație de vite de la acest taur, exemplare care sunt și azi în ferma noastră. În prezent avem 17 mame reproducătoare, 1 taur reproducător și vițeii din fătările din anul în curs 2021.“

Crescătorul din Meziad spune că motivele pentru care a ales să crească această rasă sunt multe, dar că cele mai evidente au legătură cu sistemul de creștere extensiv care permite creșterea și întreținerea acestei rase în condiții minime de organizare și infrastructură (adică un adăpost rustic și acces la apă) și nivel de muncă fizică mai scăzut decât la vacile de lapte (o familie formată din doi sau trei membri este suficientă pentru a întreține un efectiv de 20 de mame și un taur. Această alegere are și o rațiune economică, și anume costuri de întreținere reduse.

„Noi ținem animalele libere pe pășune la păscut pasiv ad libidum, adică după nevoia lor și cât doresc, din luna mai până în decembrie. În această perioadă ele vor pășuna în sistem rotațional; o pășune de aproximativ 25-30 ha este împărțită în 5-6 țarcuri, iar prin observație putem decide când este momentul să le introducem în țarcul următor. Din luna decembrie până în mai ținem animalele în zona adăpostului, pe un perimetru restrâns, dar tot libere, unde au acces la hrană și apă. Hrana lor este formată din iarba de pe pășune în perioada pășunatului, iar pe timp de iarnă din baloți de iarbă uscată, (o rețetă de iarbă semănată). Le hrănim și cu siloz de porumb. Avem pășune proprietate privată, iar hrana pentru iarnă este cultivată pe terenurile proprii. Administrăm aproximativ 30 ha de pășune și 12 ha de teren arabil.“

Un program AI care să țină pasul cu valorile genetice contemporane

Potrivit interlocutorului nostru, în 2021 a demarat un program de inseminare artificială care să permită fermei sale să țină pasul cu valorile genetice contemporane.  Astfel va reuși să identifice gene de la tauri valoroși la nivel internațional (exemplare precum SAV America 8018 sau tauri din ferme de genetică recunoscute, precum Quaker Hill , Poos, Montana CC). Astfel de tauri au valori stabile și foarte prezente, iar prin programul AI poate insemina juninci și mame mature din fermă cu scopul de a obține ulterior produși cu valori genetice îmbunătățite.

„Anul acesta, spre exemplu, am folosit un taur Aberdeen Angus care are valori foarte bune și stabile în direcția următoarelor gene: fătări ușoare, greutatea mică a fătului la fătare, valori foarte bune ale ugerului, astfel vom avea mame ce vor putea susține alăptarea pe termen lung și, în consecință, vițeii vor fi mai bine dezvoltați și vor exista indici foarte buni de valorificare a energiei și hranei, valori excelente pentru carcasă. În fiecare an, în funcție de observațiile pe care le facem, vom alege pentru acest program tauri cu gene care să completeze profilul genetic prezent în cireadă, care să stabilizeze sau să îmbunătățească valorile pentru profilul genetic al grupului de mame reproducătoare.“

HW Black B, taurul prezent acum în ferma de la Meziad, este un produs al Fermei HW Netherton Angus Scotland și a fost obținut prin procedura de transfer embrionar, din mama Rawburn Black Beauty și tatăl Rawburn Boss Hog.

„Profilul genetic al lui Black B este cu siguranță cel mai echilibrat al unui taur Aberdeen Angus care a plecat vreodată din Scoția în Europa de Est. Sigur că nu ne putem compara cu țări precum Cehia, Austria, Germania, Franța, Spania, care au o piață mult mai bine dezvoltată în jurul acestui domeniu și care își permit să investească mai mult și mai des în genetică deoarece se adresează unei piețe mult mai stabile a acestor produse de delicatese culinare. Dar avem speranțe că și la noi se va dezvolta gustul pentru aceste produse.“


„În acest moment dezvoltăm calitatea genetică a efectivului, prin selecția genetică și montele realizate prin montă naturală și dirijată. Ulterior vom selecta pentru reproducție femelele și vițeii masculi care corespund programului de dezvoltare coordonat de către Asociația Aberdeen Angus. Vițeii care nu se încadrează programului, dar și obiectivelor fermei noastre vor fi direcționați către programul de îngrășare și abatorizare“, ing. Raul Bereczki


„Vițele selectate pentru montă, pe criteriul de dezvoltare corporală și fenotip, vor fi supuse unui control al pelvisului la vârsta de 14-16 luni și cele care sunt considerate apte pentru o fătare ușoară vor fi apoi integrate în programul AI pentru dezvoltarea efectivului propriu.“ – Ing. Raul Bereczki

D.Z.

Plantele au dovedit încă o dată că au o inteligență remarcabilă, până într-acolo încât înțeleg atunci când sunt amenințate cu dispariția și iau măsuri pentru a preveni acest lucru. Este și cazul unei mici flori galbene, numită științific Fritillaria delavayi. Potrivit National Geographic, aceasta crește în sud-vestul Chinei, în munții Hengduan, și face parte din categoria plantelor medicinale folosite în mod tradițional de mai bine de 2.000 de ani. Aceasta este folosită în mod special pentru tratarea afecțiunilor pulmonare, iar recoltarea ei în mod excesiv a făcut să ajungă la limita existenței. În medicină este utilizat bulbul plantei, iar pentru că dimensiunile sale sunt mici pentru a culege un kilogram este nevoie de mai mult de 3.500 de plante.

În vreme ce unele specii de Fritillaria pot fi cultivate, Delavayi crește în mod natural la altitudini mari, în aer rece și uscat, iar aceste condiții sunt dificil de reprodus pentru fermieri. În plus, există convingerea în rândul consumatorilor că plantele sălbatice sunt mai bune, deși nu există dovezi care să arate că acest lucru este adevărat. Dar, așa cum spuneam, lumea vegetală dovedește că reprezintă mai mult decât putem vedea noi. Ca urmare, această plantă mică ce înflorește o dată pe an încearcă să își rescrie singură destinul. Dacă până acum Fritillaria delavayi era inconfundabilă datorită florii sale, similare celei de lalea, colorată într-un galben vibrant, cu tulpină scurtă și cel mult cinci frunze, astăzi este mai greu de recunoscut. Oamenii de știință intrigați de acest fenomen au studiat comportamentul acestei plante și au descoperit că Fritillaria delavayi și-a schimbat cumva genetica.

Astfel, floarea ușor de recunoscut altădată și-a schimbat efectiv înfățișarea. A renunțat la culorile vii în favoarea unora care o pot camufla mai ușor, respectiv gri și maro. Pentru că acest fenomen se întâmplă în mod special în zonele unde această plantă era culeasă excesiv, oamenii de știință cred că explicația este că Fritillaria delavayi și-a însușit un alt aspect pentru a se proteja de principalul ei prădător, și anume omul. Puși în fața unei astfel de explicații mai putem privi cu superficialitate lumea extraordinară care ne înconjoară?

(D.Z.)

Agrigenomica este definită ca fiind studiul genetic al culturilor și animalelor și al modului în care genele influențează dezvoltarea lor. Astfel, aplicarea genomicii în agricultură permite îmbunătățirea durabilității și a productivității în producția de animale și culturi. Mihaela Androne, director de vânzări în compania Antisell, o companie cu peste 50 de ani de istorie pe piața internațională și 10 ani de prezență în România, ne-a vorbit despre această știință a viitorului.

De la genetica umană...

Potrivit directorului de vânzări, în momentul de față serviciile pe care compania de origine greacă le oferă se adresează în special cercetătorilor și celor care pun diagnostice genetice, iar după un deceniu de existență pe piața autohtonă concluzia este una pozitivă.

Tehnologiile puse la dispoziția specialiștilor au fost primite bine, mai ales în contextul în care cercetătorii români și personalul specializat din domeniul geneticii sunt conectați la noutățile acestui segment de activitate, sunt prezenți cu lucrări și articole de referință în literatura de specialitate și au colaborări cu parteneri din alte state. Provocarea reală nu ține de pregătirea specialiștilor din țara noastră, completează dna Androne, ci mai degrabă de resursele financiare limitate privind implementarea unei infrastructuri corespunzătoare.

„Colaborăm cu aproape toate institutele din țară care dețin laboratoare de genetică. Câteva exemple sunt Institutul Cantacuzino, Institutul de Medicină Legală, institute oncologice, dar și instituții care fac teste genetice, mai exact teste prenatale și neonatale pentru boli moștenite sau dobândite. Sperăm ca importanța acestor teste genetice să fie foarte bine înțeleasă și de clinicieni, iar rezultatele lor să fie aplicate în diagnostic.“ Pentru a veni în întâmpinarea provocărilor impuse de trendul accelerat al schimbărilor climatice și al creșterii numărului populației, compania a dezvoltat și un segment dedicat agriculturii.

...la genetica animal și vegetală

Agrigenomica

Agrigenomica sau știința viitorului are ca obiectiv ameliorarea raselor de animale și a plantelor de cultură.

„Există în momentul de față două provocări esențiale. Populația globului este în creștere, iar schimbările climatice determină noi tipare în agricultură. Sunt, așa cum spuneam, provocări majore pentru care trebuie să găsim soluții, iar agrigenomica este o soluție viabilă pentru că, prin intermediul ei, putem să adaptăm rasele de animale și speciile de plante. La momentul actual, acest domeniu încearcă să ofere soluții eficiente, simple, folosind tehnologii moleculare. Cercetătorii de la Institutul Național pentru Biologie și Nutriție Animală, spre exemplu, se ocupă de ameliorarea raselor, iar prin tehnologia Microarray au reușit să genotipeze câteva sute de probe. Avem colaborări și cu cercetători care studiază scrapia la oi și care, de asemenea, încearcă fenotiparea ovinelor din România pentru a eradica această boală.“

Potrivit dnei Androne, soluțiile simple și eficiente la care face referire sunt genotiparea și secvențierea  întregului genom sau targetată.

„Cu ajutorul acestor tehnici putem obține anumite avantaje în agricultură. Este vorba despre scurtarea ciclurilor de reproducere și de costurile mai reduse legate de selecția indivizilor. În trecut selecția animalelor se realiza doar pe bază de fenotip, dar acum, având la îndemână tehnicile moleculare de selecție, acest proces se face mai rapid și mai ieftin. În același timp putem să facem această selecție cu o precizie mult mai mare. Astfel putem crea soiuri îmbunătățite, animale mai sănătoase, ne adaptăm la schimbările climatice și putem hrăni întreaga omenire.“

Valoarea economică a geneticii până în 2021

Tehnologiile de microarray și secvențiere de generație următoare sunt utile pentru studierea diferitelor aspecte ale genomicii plantelor și animalelor, inclusiv genotipul, expresia și reglarea genelor și epigenetica. Aceste abordări oferă capacitatea, sensibilitatea și precizia necesară pentru evaluarea markerilor genetici și descoperirea celor noi asociate cu anumite trăsături sau o anumită boală. Tehnologia microarray este ideală pentru aplicațiile de screening de rutină în genomica plantelor și animalelor, iar datele de genotip rezultate pot oferi informații concrete care conduc la decizii de selecție și reproducere. Acestea sunt deosebit de rentabile, în special, pentru analiza unui număr mare de eșantioane.

Potrivit estimărilor, valoarea economică a agrigenomicii va atinge 13,56 miliarde USD până anul viitor. Analiza sectorului a arătat că, în anul 2015, agrigenomica a fost folosită cu precădere în sectorul vegetal (în Statele Unite ale Americii, Departamentul de Agricultură a solicitat sprijinirea productivității culturilor și au fost demarate cercetări cu privire la cultivarea în special a cerealelor cu gluten redus). Ameliorarea genetică a animalelor a fost pe loc secund, aplicarea ei în sectorul creșterii animalelor limitându-se la anumite teste care să ajute la identificarea bolilor genetice și la stabilirea liniei genealogice. Totuși, în viitor agrigenomica, spun specialiștii, va fi utilizată pe scară largă în zootehnie datorită creșterii numărului de solicitări venite din partea crescătorilor de animale de rasă.


„La nivelul mediului științific, al cercetătorilor, tehnologiile pe care noi le propunem sunt cunoscute, dar, din nefericire, nu toate instituțiile dispun de infrastructura necesară în acest moment pentru a le folosi. Mai sunt necesare investiții în domeniul acesta.“ (Mihaela Androne)


În 1886 a fost publicată una dintre primele lucrări științifice pe teme genetice și în care erau exemplificate mai multe modalități prin care această știință putea fi folosită pentru a crea și dezvolta diferite varietăți de plante. Lucrarea îi aparținea cercetătorului Gregor Mendel. Acesta a fost recunoscut după moartea sa drept unul dintre pionierii geneticii moderne, iar unele referiri la personalitatea sa îl nominalizează ca fiind părintele acestei științe.

La nivel internațional și național există un interes deosebit pentru conservarea și ameliorarea raselor locale de ovine datorită caracterelor lor biologice deosebite. Crescătorii de ovine din România sunt interesați să crească ovine cu producții mari de lapte și carne și cu prolificitate mare. Oaia cu cap negru de Teleorman este o rasă locală care se caracterizează prin producții mari de lapte, carne și prolificitate mare.

Caracterele de producție – producția de lapte, producția de carne și caracterele de reproducție sunt determinate pe de o parte de fondul genetic al indi­vizilor din populația respectivă, iar pe de altă parte de mediu. În cadrul INCDBNA Balotești s-au efectuat studii privind estimarea parametrilor genetici pentru producția de lapte, carne și caracterele de reproducție pentru oile din rasa Oaia cu cap negru de Teleorman. Producția de lapte a oilor din rasa Oaia cu cap negru de Teleorman este mare, fiind de 130-150 kg lapte muls. Indicii de calitate ai laptelui la o populație din rasa Oaia cu cap negru de Teleorman determinați de-a lungul perioadei de lactație au fost de 6,56% grăsime și 5,9% proteină. Heritabilitățile pentru producția de lapte, de grăsime și proteină obținute în studiile noastre la o populație de ovine din rasa Oaia cu cap negru de Teleorman au avut valori moderate, în timp ce heritabilitățile pentru procentul de grăsime și proteină au avut valori mari. Parametrii genetici sunt importanți în programele de selecție ale acestei rase pentru producția de lapte.

Producția de carne a ovinelor depinde de caracterele de reproducție, de rata de supraviețuire a mieilor și de caracterele de creștere. Pentru a crește producția de carne trebuie îmbunătățit potențialul genetic de creștere al mieilor. Greutatea mieilor din rasa Oaia cu cap negru de Teleorman este de 5-6 kg la fătare, 14-18 kg la 1 lună și 20-25 kg la 2 luni. Pentru caracterizarea acestei rase locale s-au făcut studii privind estimarea parametrilor genetici pentru greutatea corporală și sporul în greutate la diferite vârste ale mieilor. Au fost obținute heritabilități mari pentru sporul în greutate de la naștere la 30 de zile și pentru sporul în greutate de la naștere la 60 de zile. Heritabilitățile mari pentru aceste caractere oferă posibilitatea selecției animalelor pentru producția de carne la vârste mici.

Caracterele de reproducție sunt cei mai importanți factori care influențează profitul în fermele de oi. Caracterele de reproducție (fertilitatea, prolificitatea) au heritabilități mici, fiind influențate într-o proporție mare de efectele de mediu. Prolificitatea este dependentă de anumiți factori (rasă, populație, individ) și de mediu (dietă, tratamente hormonale, vârsta și greutatea oii, sezonul de împerechere). Rasa Oaia cu cap negru de Teleorman se caracterizează prin prolificitate mare, 150-160%. În populația de oi studiată din rasa Oaia cu cap Negru de Teleorman media numărului de miei la fătare a fost de 1,43 miei, 58,48% dintre fătări au fost fătări simple, 39,69% au fost fătări gemelare și 1,8% au fost fătări cu trei miei.

Evaluarea genetică a ovinelor din rasa Oaia cu cap negru de Teleorman este importantă în progra­mele de selecție.

Rodica Ștefania PELMUȘ
pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

În nivelul și calitatea recoltelor un rol esențial îl are valoarea genetică a seminței. Unitățile de cercetare din agricultură au ca principal obiectiv realizarea de „cultivare“ adaptate la condițiile pedoclimatice ale zonei, cu potențial de producție ridicat și tolerante sau rezistente la factorii care pot provoca diminuarea producției.

Pe piața românească există o multitudine de companii care produc și comercializează sămânță, printre care menționăm: Biocrop, Caussade Semences, Ciproma Sem, Donau Saat, Limagrain, Pioneer, Saaten Union, Syngenta, Kws semințe etc.

INCDA Fundulea se străduiește să se mențină în eșalonul din față al acestei acerbe competiții.

În cele ce urmează ne vom referi la principalele trei culturi care ocupă mai mult de jumătate din suprafața cultivată a României.

La grâul de toamnă soiurile cultivate până în 1957 aveau talia înaltă, erau slab rezistente la cădere, iar potențialul de producție era scăzut.

După 1959 au fost folosite soiuri din SUA, Italia, URSS care până în 1963 au ocupat peste 90% din suprafața cultivată cu grâu, dar care nu erau adaptate la condițiile pedoclimatice ale țării noastre.

Demn de remarcat este școala creată la Fundulea în domeniul ameliorării grâului care a început primele lucrări de hibridare pentru crearea de soiuri intensive, adaptate zonei noastre.

A fost începută de acad. N. Ceapoiu și continuată o jumătate de veac și în prezent de acad. N.N. Săulescu, secondat de dr. ing. Gh. Ittu. Din acest colectiv face parte și actualul director general, dr. ing. P. Mustățea.

Primele rezultate din încrucișarea soiului București 1 cu soiul Scorospelka 3 sunt soiurile Excelsior și Dacia omologate în 1971.

Din combinația dintre soiul rusesc Aurora și cel american Riley 67 a rezultat Fundulea 29 cu mare potențial de producție, rezistent la făinare, rugina brună și fuzarioza spicelor. Într-o confruntare internațională organizată în SUA în 1980/81 a ocupat locul I.

O etapă superioară o reprezintă crearea soiurilor semipitice.

Din combinația hibridă Ranniaia 12/Nadadores 63/Lovrin 12 a rezultat la Stațiunea Lovrin o descendență care combina talia scurtă cu rezistența la iernare și o bună umplere a boabelor datorită rezistenței la secetă și arșiță. Această descendență a devenit soiul Flamura 80 care a stat la baza progreselor ulterioare în ameliorarea grâului. Pe baza lui s-au creat Flamura 85, Fundulea 4 și Dropia, care după 1995 ocupau 50% din suprafața cultivată cu grâu în țara noastră.

Din acestea s-a putut trece la diversificarea bazei genetice a grânelor semipitice, rezultând Glosa, Boema 1, Izvor, Litera și în ultimii ani Otilia, Pajura și Pitar. Acestea, pe lângă un ridicat potențial de producție, au și calități superioare de panificație. S-a pornit de la producții de 1.500-2.000 kg/ha și s-a ajuns la 10.000 kg/ha. Datorită acestor calități au fost solicitate în Canada, Ungaria, Turcia, Argentina ș.a.

Un mare specialist din Câmpia de Vest a României, dr. ing. D. Muscă, cultivă pe mari suprafețe grâu de la Fundulea cu foarte bune rezultate.

Porumbul. Până în 1960 s-au cultivat soiuri românești care aveau potențial de producție limitat. Porumbul, fiind o cultură principală, s-a hotărât înființarea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului în 1957. În acea perioadă, în cadrul ICAR-ului, Vl. Moșneagă avea preocupări pentru crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii seminței hibride de porumb. Din materialul său, în 1962 au fost omologați hibrizii HSL 196 și HSL 213, precum și HD 208 obținut de Institutul Fundulea și Stațiunea Turda, iar în 1963 HD 405. Și în domeniul ameliorării porumbului s-a creat o puternică școală de amelioratori coordonată de O. Cosmin și Tr. Sarca și a reușit ca până în 1970 să mai creeze HD 98, HD 220, HD 305, HT 310 și HS 330.

În România s-a reușit ca în numai 7 ani să se generalizeze cultura porumbului hibrid în toată țara.

Diversificarea materialului cu genotipuri din alte zone și infuzii de gene de la specii înrudite, precum și perfecționarea metodelor de ameliorare au dus la crearea de hibrizi noi bine adaptați, cu potențial de producție ridicat.

După 1990 s-au creat încă 50 de hibrizi, printre care demni de menționat sunt hibrizii Olt și F 376 care sunt și în prezent solicitați de fermieri. În ultima perioadă au fost omologați Crișana, Mostiștea, Iezer și F 423.

În prezent, ameliorarea porumbului beneficiază de prezența unui fost elev al lui Tr. Sarca, și anume dr. ing. I. Ciocăzanu care, așa cum este apreciat în lumea amelioratorilor de la alte companii, „este o somitate în domeniul ameliorării“. Există condiții ca în perspectivă să se obțină hibrizi cu potențial de 18-20 t/ha.

Floarea-soarelui a beneficiat de pre­zența unui specialist de înaltă clasă, un mare ameliorator care a fost dr. doc. Alex. Viorel Vrânceanu.

După populațiile locale de floarea-soarelui au început să se cultive, până în 1960, soiuri sovietice cu potențial de producție limitat. Preluând această sarcină, dr. Vrânceanu a omologat în 1965 soiul Precord care era superior celor cultivate până atunci.

Dar preocuparea principală a fost crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii de hibrizi de floarea-soarelui și în 1971 au fost omologați hibrizii Romsun 52 și Romsun 53, reprezentând prioritate mondială în acest domeniu. În perioada 1971-1990 au fost omologați 14 hibrizi, iar până în 2000 încă 11 hibrizi. Activitatea dr. Vrânceanu este continuată în prezent de dr. ing. D. Stanciu, care după anul 2000 a omologat încă 6 hibrizi, fiind concentrat pe obținerea de hibrizi rezistenți la erbicide de tipul imidazolinone și sulfonilureice, precum și la rasele noi de lupoaie și mană.

Acești hibrizi sunt: FD 15 C 27, FD 15 C 44 și FD 16 C 50. Dacă la început se obțineau producții de 700-800 kg/ha, s-a ajuns la 4.000-4.500 kg/ha și mai mult. Datorită calităților deosebite a hibrizilor de floarea-soarelui sunt solicitați și se cultivă în Franța, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Rusia, China ș.a.

Aceste rezultate mențin INCDA Fundulea în eșalonul fruntaș.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Făcând o retrospectivă sumară asupra nivelului producțiilor agricole din ultimul secol, se pot constata aspecte revelatoare.

Concomitent cu dezvoltarea științei și tehnicii în general, se înregistrează dezvoltarea și modernizarea științei și tehnicii agricole care au asigurat tehnologii de cultură adecvate noilor creații biologice (soiuri și hibrizi).

Trebuie menționată în mod special dezvoltarea științelor biologice, a geneticii în special, care a asigurat cultivarea de mare productivitate, care valorifică superior fertilizarea și apa din sol. Datorită acestei genetici plantele manifestă rezistență la factorii nefavorabili de mediu, toleranță la atacul bolilor și dăunătorilor și reușesc să realizeze producții bune și în condiții mai vitrege.

Mai trebuie menționat faptul că, în acest lung interval, capacitatea de producție a solului s-a diminuat continuu. Totuși, prin intervenții adecvate, prin tehnologii de cultură moderne, nivelul producțiilor a crescut.

Referindu-ne la cultura porumbului care ocupă cea mai mare suprafață în țara noastră, de la producții de 1.055 kg/ha obținute în anii ’30, socotiți ani de vârf ai etapei istorice respective, s-a ajuns la 4.259 kg/ha în 2011 și la 5.854 kg/ha în 2017 (producții medii pe țară).

Dar s-au obținut și 14.000 și 15.000 kg/ha de pe teren neirigat de către G. Alexandru din Călărași sau A. Grigorescu din Ialomița și chiar 19.200 kg/ha de către V. Pop Silaghi în județul Neamț. În Insula Mare a Brăilei, în condiții de irigare, s-au obținut 20.350 kg/ha. Însă potențialul de producție al hibrizilor de porumb este mult mai mare. Compania Pioneer menționează, la unii hibrizi, potențial de producție de 30.000 kg/ha și în SUA furnizorii au obținut chiar 35.500 kg/ha.

La cultura grâului, de la o producție de 1.310 kg/ha obținută în anii ’30 s-a ajuns la 3.665 kg/ha în 2011 și la 4.836 kg/ha în 2017.

Menționăm și producții record de 9.700 kg/ha obținute de I. Nicolae din Argeș, 10.200 kg/ha de P. Popescu din Mehedinți, 10.800 kg/ha de ing. Budai în Bihor și chiar 11.000 kg/ha, obținută cu soiul Apache de la compania Limagrain.

La cultura orzului în anii ’30 se realizau 724 kg/ha, ca în 2011 să se obțină 4.942 kg/ha și în ultimul timp la Diosig – Bihor s-au realizat 12.500 kg/ha.

La floarea-soarelui în anii ’30 se înregistrau 673 kg/ha, ca în 2017 să se ajungă la 2.725 kg/ha, însă s-au obținut și 5.100 kg/ha la Sanislău – S. Mare și 5.420 kg/ha la Osmancea – Constanța.

Rezultate interesante s-au obținut la rapița de toamnă. De la 1.500-2.000 kg/ha s-a ajuns la producții duble și triple ca urmare a noilor soiuri și hibrizi de mare productivitate și a tehnologiei aplicate.

Astfel, la Urlați – Prahova s-au obținut 5.700 kg/ha, la Furculești – Teleorman 5.950 kg/ha, iar O. Siteanu a obținut 6.330 kg/ha și la Lișcoteanca – Brăila 6.500 kg/ha.

La mazăre, cultura care s-a extins mai mult din grupa leguminoaselor pentru boabe, se realizează producții mai sigure folosind apa acumulată în sol în perioada toamnă-iarnă de la 2.000-3.000 kg/ha s-a ajuns, în ultimul timp, la producții ce depășesc 5.000-6.000 kg/ha. De exemplu, Gh. Niculăeș din Răchiți – Botoșani a obținut 6.100 kg/ha, iar la Urlați – Prahova s-au obținut 7.000 kg/ha.

Cultura de soia, cu cerințe mai mari față de apă, s-a extins mai mult în perimetrele irigate, unde s-au înregistrat producții foarte bune.

Astfel, în Insula Mare a Brăilei s-au obținut 5.500-5.600 kg/ha, iar Cristian Brânză – Brăila a obținut 6.000 kg/ha.

De remarcat că, folosind soiuri foarte timpurii, la Chirnogi – Călărași, în cultură dublă (succesivă), s-au obținut 5.000 kg/ha.

Compania Pioneer ne aduce la cunoștință că în SUA, la soia, s-au obținut 11.400 kg/ha.

La sfecla-de-zahăr întâlnim o situație specială în sensul că, față de 200.000-250.000 ha, cât se cultivau înainte de ’90, care se prelucrau în cele 33 de fabrici și se asigura întregul necesar de zahăr pentru țară, cu unele disponibilități pentru export, după aderarea la UE ne-au repartizat o cotă de zahăr care satisface cca 20% din necesarul țării – restul îl importăm.

Între timp, fabricile au fost privatizate, majoritatea s-au închis și au rămas câteva în funcțiune. Suprafața cultivată s-a redus la 20.000-30.000 ha care se prelucrează în fabricile rămase în funcțiune.

În acest an cultivatorii din Bihor, care au condiții bune pentru cultura sfeclei, nu mai pot cultiva deoarece fabrica din Oradea s-a închis.

Producțiile medii de sfeclă-de-zahăr au fost de 40.000 kg/ha, dar sunt și situații de producții mari. Astfel, cultivatorii din județul Brașov au realizat, în medie, pe cele 6.000 ha contractate cu fabrica Bod, 7.500 kg/ha.

Un iscusit specialist din Neamț, V. Pop Silaghi, a obținut pe întreaga suprafață o producție de 77.000 kg/ha, iar în câmpurile experimentale ale Universității Agronomice Iași s-au obținut 90.000 kg/ha.

Considerăm că cele prezentate mai sus indică posibilitățile foarte mari pe care le au fermierii din țara noastră ca, prin alegerea soiurilor (hibrizilor) corespunzător zonei în care se află și prin tehnologii de cultură adecvate, să poată obține producții foarte bune.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

La baza rezultatelor extraordinare înregistrate în nivelul producțiilor agricole se află activitatea laborioasă și responsabilă din cercetarea științifică din agricultură.

Pornind de la nivelul producției agricole obținute în perioada interbelică, faimoasa perioadă de înflorire a economiei românești, referindu-ne la agricultură și analizând producția medie pe cinci ani (1932-1936), aceasta a fost de 792 kg/ha la grâu și de 1.050 kg/ha la porumb.

Deși cercetarea științifică din agricultură era la început, totuși ea a înregistrat un spor de producție, în acea perioadă, de 80% la grâu și de 49% la porumb.

Referindu-ne la nivelul producției agricole din 1938, anul de vârf al perioadei interbelice, aceasta a fost de 1.310 kg/ha la grâu, 1.055 kg/ha la porumb, 673 kg/ha la floarea-soarelui, 940 kg/ha la soia și 13.668 kg/ha la sfecla de zahăr.

După dezastrul provocat de cel de-al Doilea Război Mondial, nivelul producțiilor agricole, în perioada 1951-1955, a fost de 1.130 kg/la grâu, 1.290 kg/ha la porumb, 740 kg/ha la floarea-soarelui și de 11.670 kg/ha la sfecla de zahăr.

În ultima perioadă dinainte de 1989, în anii 1986-1990 s-au înregistrat 3.080 kg/ha la grâu, 2.920 kg/ha la porumb, 1.580 kg/ha la floarea-soarelui și 21.290 kg/ha la sfecla de zahăr.

După evenimentele din 1989, în perioada 2000-2006 s-au obținut 2.299 kg/ha la grâu, 3.488 kg/ha la porumb, 1.329 kg/ha la floarea-soarelui și 24.570 kg/ha la sfecla de zahăr.

Față de aceste producții, relativ modeste, în ultimii ani, acolo unde s-a folosit genetica de vârf și s-au aplicat tehnologii de cultură corespunzătoare, s-au înregistrat niveluri de producție care depășesc orice așteptări.

Astfel, la grâu, producții de 7.000-8.000 kg/ha sunt frecvente la marile societăți comerciale agricole precum Insula Mare a Brăilei, Curtici – Arad, Diosig – Bihor ș.a. Agrichim Fetești a obținut peste 9.000 kg/ha, iar ing. Budai din Bihor 10.800 kg/ha. La TCE 3 Brazi, cu soiurile românești de grâu, s-au obținut peste 10.000 kg/ha, iar cu un soi de grâu de la Limagrain, 11.000 kg/ha.

La porumbul neirigat C. Costandache – Ialomița a obținut 11.400 kg/ha. Prin folosirea geneticii și tehnologiei de cultură Dekalb s-au obținut 20.000 kg/ha. În Insula Mare a Brăilei, pe 70 ha irigate s-au obținut 20.350 kg/ha.

La floarea-soarelui la Ciulnița – Ialomița s-au obținut 4.500 kg/ha.

La rapiță – ing. Molodoi – Neamț a realizat 5.500 kg/ha, iar C. Măcelaru – Brăila 6.500 kg/ha.

La mazăre de toamnă, la Tichilești – Brăila, s-au realizat peste 5.000 kg/ha.

La soia, Cr. Brânză – Brăila, a obținut 6.000 kg/ha.

La sfecla de zahăr, pe 6.000 ha în județul Brașov – o producție medie de 75 t/ha.

Prin urmare, sunt creșteri spectaculoase la grâu de la sub 1.000 kg/ha la peste 10.000 kg/ha, la porumb de la 1.000 la 20.000 kg/ha, la floarea-soarelui de la 700-800 kg la 4.500 kg/ha etc.

Desigur că asemenea producții sunt izolate, dar ele ne arată potențialul posibil de realizat. Au fost încălcate și unele norme agrotehnice elementare, ca de exemplu rotația culturilor. Pentru floarea-soarelui, care a depășit suprafața de 1 mil. ha, ce rotație se mai poate face deoarece ea nu trebuie să urmeze după soia, după rapiță (atac Sclerotinia) și cu atât mai mult în monocultură (atac mană, Orobanche). Normal, floarea-soarelui nu trebuie să depășească 18% din suprafața unei ferme și să revină, pe același loc, după 6 ani. Chiar dacă s-au creat hibrizi toleranți și chiar rezistenți, cu timpul apar noi rase care vor influența negativ producția, confirmându-se faptul că rotația culturilor este cea mai sigură măsură.

Ajungându-se la aceste niveluri de producție, statul poate interveni, prin politica subvențiilor, astfel încât să se cultive cca 1 mil. ha cu grâu în loc de 2 mil. ha și la o producție de 6.000-7.000 kg/ha se poate realiza producția cât pe 2 mil. hectare. La fel la porumb, în loc de 2,5 mil. ha se poate cultiva 1-1,5 mil. ha cu o producție de 10.000 kg/ha.

La floarea-soarelui, în loc de 1 mil. ha să se cultive 500.000 ha cu respectarea rotației și la o producție de 3.000 kg/ha se realizează cât pe 1 mil. ha.

În mod asemănător se poate proceda și cu celelalte culturi, ajungându-se la concluzia că pe 6-7 mil. ha, folosind genetica și tehnologia corespunzătoare, se obțin producții pentru satisfacerea necesarului intern și chiar și cu disponibilități pentru export. Pe restul suprafeței (peste 3 mil. ha) se vor înființa culturi energetice atât de necesare într-un viitor nu prea îndepărtat. Rezerva de combustibili fosili, oricum limitată, și consumul de carburanți din ce în ce mai mare, vor duce la epuizarea acestora.

De aceea considerăm că statul ar trebui să intervină energic în această acțiune de găsire a resurselor energetice suplimentare, iar biomasa este cea mai ușor realizabilă. De menționat că acești carburanți nu poluează, cerință imperioasă a viitorului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU

Așa cum arată și Legea zootehniei din 2002, ameliorarea efectivelor de animale are un caracter prioritar în strategia dezvoltării zootehniei românești. Sub îndrumarea Ministerului Agriculturii și cu ajutorul asociațiilor de creștere de ramură, activitatea de ameliorare se realizează pe baza unor programe naționale elaborate pe perioade determinate. Etapele de desfășurare a programelor implică lucrări de selecție bazate pe valorile de ameliorare ale animalelor obținute cu ajutorul controlului oficial al producției şi al evidenţelor din registrele genealogice.

Obiectivul ameliorării animalelor este producerea de animale cu performanțe productive superioare ce pot fi transmise generațiilor viitoare. Selecția caracterelor ce vor fi supuse ameliorării depinde de specia și scopul pentru care este crescut animalul. De asemenea, selecția depinde de practicile manageriale adoptate de fermier și relația dintre totalitatea cheltuielilor fermei și valoarea animalelor. Exemple de caractere în acest sens includ: intervalul dintre fătări și producția de lapte la taurine, numărul de purcei la fătare la scroafe, mărimea pieptului la broiler etc.

Metodologiile de evaluare a valorii de ameliorare a animalelor au evoluat în timp, pornind de la observația empirică a producției fizice, mai apoi evoluând către calculul valorii genetice pe baza performanțelor de producție proprii și a colateralilor. Metodele actuale de selecție combină măsurătorile caracterelor cantitative tradiționale (de exemplu cantitatea de lapte, sporul în greutate etc.) cu tehnologii noi de analiză genomică prin care se determină genotipul animalului.

Analiza genetică și selecția pe baza markeților genetici devin metodologii folosite din ce în ce mai des în ameliorarea animalelor. Selecția asistată de markeri genetici a fost posibilă odată cu dezvoltarea unor metode eficiente și economice de analiză genomică a animalelor. Crescătorii de animale fac selecție, de regulă, pe caractere cantitative, cu importanță economică. Aceste caractere sunt controlate de un număr mare de gene (până la câteva mii). Markerii genetici asociați cu caracterele cantitative pot fi identificați în laborator.

În cadrul compartimentului de Biologie Moleculară din INCDBNA-IBNA Balotești au fost identificați markeri genetici asociați cu caracterele de producție de lapte (beta-lactoglobulina, cazeina, prolactina) și de carne (miostatina, calpastatina) la rasele locale de ovine (Cap Negru de Teleorman, Merinos Transilvănean). Totodată, în cadrul INCDBNA-IBNA Balotești s-au efectuat cercetări în care au fost comparate diverse metodologii de estimare a valorii de ameliorare, în special la taurine și ovine. Prin compararea metodologiilor tradiționale cu cele asistate de markeri genetici, a fost constatată o îmbunătățire a acurateței estimărilor în cazul utilizării tehnicilor de analiză genetică, progresul genetic fiind îmbunătățit.

La solicitarea asociațiilor de creștere, colectivul de Conservare a Resurselor Genetice din INCDBNA-IBNA este implicat în estimarea valorilor de ameliorare pe baza performanțelor proprii, ascendenţilor, colateralilor și a des­cendenţilor, integrate prin intermediul modelului animal – BLUP. Se speră că, odată cu trecerea timpului, va crește interesul crescătorilor de animale pentru evaluarea genetică a animalelor pe care le dețin în scopul selecției acestora și a creșterii productivității.

Noile reglementări ale Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ au introdus obligativitatea estimării valorii de ameliorare în procesul de selecție a animalelor. Prin resursele materiale și cele de personal, INCDBNA-IBNA Balotești asigură servicii de estimare a valorii de ameliorare la animalele de fermă și poate oferi suport pentru selecția asistată de markeri genetici.

Pe lângă acestea, în INCDBNA-IBNA se pot realiza și scheme de încrucișări în vederea creșterii calității produselor animaliere (de exemplu calitatea carcaselor), evaluarea producției de carne/lapte la ovine/caprine prin determinarea polimorfismului proteic, modele de conservare a populațiilor de animale reduse numeric.

Autori: Mihail Alexandru GRAS,

Cătălin Mircea ROTAR

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 39

Crescătorii de taurine sunt interesați să aibă în ferme vaci care să producă lapte cu eficiență crescută și de calitate superioară. Genele care determină o calitate superioară a laptelui se găsesc doar la unele animale din populație, de aceea apare necesitatea selecției animalelor care au aceste gene.

În prezent, la INCDBNA-Balotești se studiază polimorfismul proteinelor din lapte la efectivele de vaci din rasele Holstein-Friză și Montbeliarde și se realizează evaluarea genetică a efectivelor proprii utilizând datele de producție, informațiile genealogice, precum și informațiile furnizate de markerii moleculari.

Pentru obținerea unor cantități crescute de brânzeturi de calitate superioară este nevoie de lapte de bună calitate și cu proprietăți de prelucrare superioare. În cadrul programelor de ameliorare a producției de lapte a vacilor sunt prevăzute ca obiective obținerea de lapte cu conținut mare de proteină totală (cazeina fiind proteina importantă în producția de brânză și produse lactate), grăsime și creșterea producției cantitative de lapte.

Proteinele din laptele de vacă variază între 2,8-3,7%. În laptele vacilor există șase tipuri de proteine majore codificate de șase gene: alfa S1-cazeina, alfa S2-cazeina, beta-cazeina și k-cazeina, beta-lactoglobulina și alfa-lactoalbumina. Unele gene sunt asociate cu producția de lapte: genele ce determină sinteza cazeinelor și a lacto­globulinelor. Proteinele se împart în două mari grupe în funcție de comportamentul lor la pH acid 4,6. Fracțiunea solubilă la acest pH reprezentată de proteinele din zer este alcătuită din beta-lactoglobulina și alfa-lactoalbu­mina, precum și din alte proteine minore. În procesul de producere a brânzeturilor prin adaus de cheag, această fracțiune rămâne în zer și nu intră în constituția lor. Frac­țiunea insolubilă la acest pH, cazeina totală, este formată din 4 tipuri de cazeine: alfa S1-cazeina, alfa S2-cazeina, beta-cazeina și k-cazeina. Din totalul proteinelor, fracțiunea cazeinică reprezintă 80%, iar proteinele din zer 20%. De proporția fracțiunii cazeinice și mărimea miceliilor depind proprietățile de prelucrare a laptelui, cantitatea și calitatea brânzei obținute.

Studiile efectuate până în prezent au arătat că anumite variante genetice ale genelor care determină sinteza cazeinelor și a lactoglobulinelor sunt asociate cu o producție mai mare de lapte, iar alte variante genetice sunt asociate cu o cantitate mai mare de proteină.

Estimarea valorii de ameliorare a animalelor bazată pe utilizarea datelor de producție, a informațiilor genealogice, precum și a informațiilor furnizate de markerii moleculari determină creșterea preciziei în procesul de clasificare a indivizilor după meritul lor genetic. Acest lucru se concretizează printr-un progres genetic suplimentar pentru producția de lapte. Utilizarea markerilor genetici în selecția animalelor duce la creșterea productivității, a calității pro­duselor și a beneficiilor obținute în creșterea animalelor.

Posibilitatea utilizării informațiilor furnizate de markerii genetici în schemele de ameliorare a raselor/speciilor de ferma autohtone reprezintă o mare oportunitate, care vine în sprijinul schemelor clasice de ameliorare. Selecția asistată de markeri prezintă o serie de avantaje: ea poate fi aplicată la ambele sexe pentru caracterele limitate de sex, este mult mai eficientă în cazul caracterelor pentru care costul testării este prohibitiv sau se face cu dificultate, poate fi aplicată de timpuriu. Selecția asistată de markeri influențează favorabil toți factorii progresului genetic: crește intensitatea selecției, scade intervalul de generație, îmbunătățește considerabil tehnicile clasice de selecție datorită informațiilor suplimentare furnizate de markeri.

Rodica Ștefania PELMUȘ

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 37

Avântul luat de dezvoltarea științei tehnicii din zilele noastre a determinat o evoluție spectaculoasă și în domeniul agriculturii.

Dacă luăm ca termen de comparație nivelul pro­ducțiilor agricole din anul 1938, an de vârf al perioadei interbelice, constatăm că saltul până în zilele noastre este foarte mare.

Astfel, producția medie de grâu a fost în 1938 de 1.310 kg/ha, iar în anul 2011 de 3.665 kg/ha, la porumb a crescut de la 1.055 kg/ha la 4.259 kg/ha, la floarea-soarelui de la 673 kg/ha la 1.801 kg/ha, la soia de la 940 kg/ha la 1.984 kg/ha, la sfecla-de-zahăr de la 13.668 kg/ha la 36.140 kg/ha, deci producții de 2-3 ori mai mari.

Dar țările din Vestul Europei obțin producții duble și uneori triple față de cele obținute în țara noastră în prezent.

Întrebarea este: de vină este solul, genetica folosită ori tehnologia aplicată? Avem dovezi conclu­dente că și în țara noastră se pot obține producții la nivelul cel mai ridicat dacă se aplică tehnologia corespunzătoare.

Astfel, la grâu, cu soiul Apache de la Limagrain s-a obținut producția de 11.000 kg/ha, iar cu soiurile românești la TCE3 Brazi 10.000 kg/ha. La porumb, în cultură intensivă, cu tehnologia Dekalb cu irigare prin picurare, s-au realizat 20.000 kg/ha. La floarea-soarelui se obțin în mod curent de către marile exploatații agricole producții de 3.500-4.500 kg/ha. La soia, în județul Brăila, fermierul Cristinel Brânză a realizat 6.000 kg/ha cu soiuri de la Compania Pioneer. La sfecla de zahăr, în județul Brașov, pe o suprafață de 6.000 ha s-a obținut o producție medie de 75.000 kg/ha, iar în experiențele de la USAMV Iași s-au realizat 85.000-90.000 kg/ha. La rapiță, în județul Teleorman, fermierul Ovidiu Siteanu a obținut pe unele parcele 6.330 kg/ha.

Desigur că acestea sunt excepții, dar ele confirmă posibilitatea obținerii de producții agricole profitabile și în țara noastră.

Aceste producții mari sunt realizabile în marile exploatații agricole care sunt conduse de specialiști de înaltă clasă și cu dotarea necesară.

Ce facem însă cu milioanele de producători agricoli care nu au nici bani, nici dotare și nici cunoștințele necesare, iar ei ocupă cea mai mare suprafață agricolă din țară pe care obțin producții de 1.500-2.000 kg/ha?

Dacă se dorește revigorarea întregii agriculturi este necesar să se implice în mod direct statul și în primul rând Ministerul Agriculturii, precum și organele județene.

Încă din prima jumătate a secolului al XX-lea acad. Gh. Ionescu-Șișești menționa: „Statul trebuie să fie principalul factor de progres economic și social prin cadrul organizatoric pe care-l creează agriculturii și prin măsurile de politică agrară pe care le promovează.“ (În acea perioadă agricultura era fărâmițată ca și acum).

Cu privire la implicarea Ministerului Agriculturii, acesta spunea: „Ministerul Agriculturii să nu mai fie o organizație birocratică de administrare a domeniilor statului, ci să devină un adevărat îndrumător tehnic al agriculturii încadrat cu specialiști competenți în treburile agriculturii.“

Dovezi de implicare a organelor statului am cunoscut mai recent, când presa anunța că județul Vâlcea a ocupat locul I pe țară la producția medie/ha obținută la grâu.

Eu provin din acest județ și cunosc bine ce condiții are pentru agricultură, comparativ cu alte județe. Este o zonă de deal, cu multe soluri cu pH acid și cu grad redus de fertilitate.

M-am interesat cum au reușit să obțină cea mai mare producție de grâu și am stat de vorbă cu mai mulți specialiști la Direcția Agricolă, inclusiv cu președintele Consiliului județean, un vechi prieten, dr. ing. Ion Câlea (din păcate, plecat dintre noi prea devreme).

Mi-a explicat că toți specialiștii s-au mobilizat și cu ajutor de la stat s-au adus sute și mii de tone de amendamente calcaroase, iar proprietarii de teren aveau sarcina să le împrăștie pe câmp.

Preocuparea cea mai mare a fost să discute în fiecare comună cu toți agricultorii care doreau să cultive grâu pentru a se asocia și a însămânța tot grâul în una sau două tarlale pentru fiecare comună.

Astfel amplasat grâul la un loc s-a putut aplica tehnologia corespunzătoare obținerii de producții ridicate.

Cine se ocupă acum de cei peste 3,5 mil. producători agricoli care, în bună parte, provin din alte domenii de activitate și au puține noțiuni de tehnologie agricolă? Cine asigură consultanța agricolă la acești oameni?

Poate că în noul parlament și în noul guvern vor fi cuprinși mai mulți specialiști legați de agricultură și cu dorința de a ridica nivelul agriculturii românești acolo unde merită.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 14-16

România este interesată de transferul de 'know-how' argentinian în cercetare agricolă și genetică, dar și în ceea ce privește gestiunea fermelor și asocierea, unde Argentina are o experiență de peste 150 de ani, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, care se află într-o vizită oficială la Buenos Aires.

"Partea română este interesată de transferul de 'know-how' argentinian pe diferite domenii: cercetare, genetică, soiuri rezistente la secetă, tehnologii de reducere a lucrărilor solului cu reducere de costuri. De exemplu, aplicând o anumită tehnologie, ei reușesc să aibă un consum de motorină de numai 2,8 litri la hectar, în comparație cu Franța, care are un consum de 70 de litri la hectar. Este vorba de o însămânțare directă în miriște, pentru că prin arat se pierde multă apă și se strică structura solului. În plus, odată cu semănatul, se introduc în sol îngrășăminte și se tratează împotriva bolilor și dăunătorilor", a explicat șeful de la MADR.

Totodată, ministrul Agriculturii a precizat că există interes și în privința gestiunii fermelor medii și mici și a gestiunii durabile a apei.

"În plus, suntem interesați pe gestiunea fermelor medii și mici și gestiunea durabilă a apei. Argentina are o experiență în cooperație și asociere de peste 150 de ani, are experiență pe micro-managementul fermelor. Este foarte important și util să deschidem noi pespective pentru agricultura românească", a adăugat Irimescu.

Ministrul român al Agriculturii efectuează o vizită oficială la Buenos Aires, în perioada 27 — 30 iulie 2016, la invitația ministrului Agroindustriei din Republica Argentina, Ricardo Buryaille.

Programul vizitei a inclus joi întâlniri cu experți din ministerul argentinian de profil, dar și cu reprezentanți ai companiilor din domeniu, interesați de stabilirea unor contacte directe cu parteneri din România.

Achim Irimescu va vizita vineri expoziția 'La Rural' — a cărei ediție 2016 aniversează 130 de ani de la înființarea Societății Rurale Argentiniene — pentru cunoașterea diversității potențialului agro-zootehnic al Argentinei, dar și pentru contacte directe cu ceilalți miniștri ai Agriculturii care au confirmat participarea la eveniment din țări ale Americii Latine (Brazilia, Chile, Columbia, Panama, Costa Rica) și din state de pe alte continente.

AGERPRES

În această vară, compania Caussade Semences invită fermierii din toata ţara la “ Sărbătoarea Geneticii Caussade Semences”.

Program:

- Centrul Regional Caussade Semences din localitatea Ileana, judeţul Călăraşi, în data de 29 iulie 2015

- Centrul Regional Caussade Semences din localitatea Albina, judetul Brăila, în data de 31 iulie 2015

- Centrul Regional Caussade Semences din localitatea Lovrin, judetul Timiş, în data de 05 august 2015

Parteneri : BASF , YARA, APAN, ZETOR, AGROMEC ŞTEFĂNEŞTI

Directorul general ing. Gavrilă Tuchiluș a fost gazda uneia dintre emisiunile noastre TV „Din lumea satului“, prilej de a-i cunoaște a doua casă, așa cum chiar domnia sa o numește, ferma Agrimat Matca-Galaţi, o afacere agricolă pe care o administrează de 25 de ani și care a ajuns astăzi etalon în performanţa agrară în general și în cea zootehnică, în special.

Ing. Gavrilă Tuchiluș a făcut dintotdeauna agricultură. Întâi acasă, la Cosmești – Galați, la părinții săi, apoi la IAS Berești, ca stagiar și inginer-șef, și la IAS Matca, azi SC Agrimat, ca director general, acționar majoritar și administrator. Întreaga familie cu așa ceva se ocupă: frații fac agricultură, fiul s-a implicat în afacerea tatălui său, pe care o va prelua, în întregime, la un moment dat.

Agrimat, azi

Astăzi Agrimat deține o fermă cu 1.000 de capete de vaci cu lapte, 100 ha de viță-de-vie și lucrează 5.000 ha de teren arabil (grâu – 2.000 ha, orz – 200 ha, porumb – 1.200 ha, floarea-soarelui – 800 ha, baza furajeră – 300 ha, coriandru). În jurul sediului, unde a adunat, sub o comandă unică, parcul de tractoare, silozurile, depozitele de materiale, baza furajeră, a amenajat o livadă cu toate speciile de pomi și arbuști fructiferi, cum existau pe vremuri bazele didactice universitare. Foarte important: a păstrat, renovat și modernizat fostele blocuri comuniste, ce servesc drept cameră de oaspeți, locuințe pentru ingineri și pentru angajații din zootehnie, iar navetiștilor le asigură transportul la și de la serviciu cu autocarul! Ferma dispune de toate facilitățile (apă, gaze, canalizare, electricitate), iar ca dotare de utilaje și materiale, ține pasul cu tehnologia de ultimă generație. Două proiecte mai sunt în planul imediat de dezvoltare: irigațiile și independența energetică, ultima prin realizarea unei eoliene.

Ferma de vaci de lapte, „una dintre cele mai performante din țară“

Inima societății este considerată ferma zootehnică și nu doar pentru faptul că asigură cash flow-ul afacerii, ci și pentru că este un sector dificil, dar cu atât mai prețuit cu cât a ajuns la performanțe de neimaginat în urmă cu două decenii și jumătate. „Când am venit aici – ne mărturisea directorul general Tuchiluș – aveam peste 1.200 de capete de vaci, cu o producție de 7,6 litri de lapte/zi/cap de animal. Acum, după o selecție foarte puternică, media este de 38 de litri de lapte/cap de animal, dar am exemplare care au sărit de 65-70 litri de lapte pe zi. Am lucrat cu firme de renume mondial și am importat cea mai bună genetică a rasei. Am adus un nucleu de Holstein din Danemarca, am performat în genetică și, fără să considerați asta lipsă de modestie, cred că noi și dl dr. Petcu avem aproape cele mai bune rezultate din țară, cu atât mai mult cu cât fermele noastre sunt singurele din România care au rămas din 1990 și azi arată așa cum vedeți.“

Nutriția – pe locul al doilea ca importanță, după genetică

Bunăstarea animalelor este literă de lege în fermă. Trecem peste ingredientele ajutătoare (muzică simfonică 24 din 24 de ore, fiindcă specialiștii au ajuns la concluzia că așa se elimină stresul și se stimulează lactația), paravan pentru umbră, ventilație (aparate care pornesc automat când temperatura depășește 25 de grade Celsius, prevăzute cu sistem de pulverizare a apei sub formă de vapori), pat moale de odihnă (din paie, schimbat de două ori pe săptămână, pentru a păstra animalul curat, dar și pentru a proteja ugerul) și ajungem la secretul care stă, dincolo de genetică, la baza performanței: furajarea. Este componenta din zootehnie la care directorul unității ține foarte mult: „Avem în fermă 8 tipuri de rații furajere, pe care le administrăm pe categorii de vârste ori performanțe. Există rețete pentru vacile cu producții înalte, cu producții medii, înainte de fătare, după fătare, juninci etc. În compoziția unei rații furajere intră silozul de porumb, semifânul de lucernă, șroturile de rapiță și soia, porumbul, orzul, pe care le producem noi, plus suplimentele minerale, premixurile, pe care le aducem din străinătate. Lucrăm cu un lider mondial în nutriție și avem rezultate deosebite, nu numai noi, ci toți ceilalți parteneri ai acestei companii. Dna ing. Gabriela Ganea, șefa de fermă care se ocupă și de nutriție, are un grafic și știe cu precizie să-i spună angajatului ce hrană și în ce cantitate să ducă în fiecare grajd.“

Cum se obține un furaj de porumb de calitate

Cantitatea de furaje din fermă este substanțială: „o vacă de-a noastră, care ajunge la 700-800 kg, bea zilnic 80 de litri de apă și mănâncă 52 kg de hrană. Furajul de bază într-o fermă este silozul de porumb. Noi realizăm cam 7.000 tone/an. Pentru a atinge calitatea maximă, sunt foarte importante câteva aspecte, precum momentul și viteza de recoltare, neapărat corelate cu ritmicitatea transportului și a tasării furajului. La noi, recoltarea coincide cu prima decadă a lunii august, imediat după ce boaba iese din faza de lapte și înainte de instalarea secetei, fenomen care, lăsat să se manifeste în plantă, afectează valoarea nutritivă a hranei. Pentru că timpul este esențial în această operațiune, ne organizăm exemplar. Recoltăm cu două combine zi și noapte, lucrăm în paralel în ambele celule, tasăm foarte bine, astfel încât să scoatem aerul; furajul trebuie să se păstreze intact până în luna septembrie a anului următor. Ideal este să aibă cât mai multe boabe și porumbul să fie tocat la 1,5 cm.“

Computerul, ochiul care veghează 1.000 de capete de animale

Ferma este mecanizată sută la sută și computerizată. Iar calculatorul este, cum spunea medicul veterinar Bogdan Vasiliu, „ochiul nevăzut care veghează peste tot“. În afară de crotalie, care asigură recunoașterea animalului și conectarea la sistemul național și european de evidență și trasabilitate, fiecare exemplar are la picior un pedometru. Acesta transmite calculatorului date esențiale privind cantitatea de lapte, indicii fizico-chimici de calitate ai acestuia, cât mănâncă și câtă apă bea o bovină, cât rumegă, eventuale afecțiuni și, cel mai important pentru evoluția fermei, depistarea vacilor în călduri. La capătul celălalt al informației, în fața monitorului adică, stau șeful de fermă, medicul veterinar responsabil cu sănătatea animalelor, medicul veterinar ce aplică genetica. În funcție de datele primite, aceștia intervin și corectează tot ce este necesar în viața animalului: tipul de furaj, cantitatea atribuită, tratamentul sanitar, eliminarea din lot, prin abatorizare, a exemplarelor neperformante. Un loc aparte ocupă, cum spuneam, momentul însămânțării artificiale, pentru a reduce intervalul dintre fătări. Ferma folosește de mai mulți ani material seminal de înaltă genetică, sexat, fiindcă mai mult decât producția de lapte și produși secundari (abatorizare), adevărata mină de aur a fermei stă în genetică, care este vândută fermierilor din toate colțurile țării.

Ion BANU, Maria BOGDAN

Sumele alocate de Ministerul Agriculturii pentru subvenționarea achiziţiei de berbecuți pentru reproducție și de juninci din rase specializate cu 50% din prețul de cumpărare s-au dovedit cu mult prea mici comparativ cu interesul manifestat de către fermieri. Au apărut însă și „unele“ probleme în ceea ce privește certificatul de producător.

Deși suma alocată de Ministerul Agriculturii pentru subvenționarea achiziției de animale de reproducție era de 12,5 milioane de lei, dosarele depuse au însumat aproape 22 de milioane de lei, ceea ce înseamnă aproape dublu. Autoritățile promit că suma alocată inițial ar putea fi însă supli­mentată. De asemenea, subvenția este luată în calcul și pentru 2015.

„Există posibilitatea ca, după 21 noiembrie, dată până la care vom primi cereri pe despă­gubiri pentru cei care au suferit din cauza inundaţiilor, să vedem dacă suma rămasă – pentru că acolo ajutorul este mai mare, de 53 de milioane de lei – să o realocăm către cres­cătorii de animale“, a declarat ministrul Daniel Constantin.

Cele mai multe cereri au venit din partea crescătorilor de berbecuți – 5.239 de capete, cu o valoare de 12,6 milioane de lei –, comparativ cu 1.740 de capete la bovine, în valoare de 8,7 milioane lei. Prin acest program au putut fi cumpărate doar animale performante, pedigree, înscrise în registrul genealogic, și ne referim la ovine din rasele Ţurcană, Merinos, Ţigaie, iar la bovine din rasa Simmental și rase de carne precum Angus, Charolaise și Limousine. La ovine, cele mai multe cereri au venit din Ardeal pentru rasa Ţurcană, din Constanţa pentru Merinos, dar au fost cereri şi pentru oaia cu cap negru din Teleorman.

Potrivit unei Hotărâri aprobate de Guvern în luna octombrie, producătorii agricoli pot primi până la 15.000 de euro pe beneficiar fonduri pentru achiziţionarea de berbeci din rase specializate, cel mult 2.500 lei/cap şi maximum 5.000 lei/cap pentru juninci. Crescătorii de ovine nu au mai primit un astfel de sprijin în ultimii 5-6 ani. Un beneficiar poate să cumpere maximum 23 de berbecuți, ajutorul de minimis pe fiecare beneficiar fiind de 15.000 de lei.

Certificatele de producător, o problemă

Prezent la o întâlnire la Ministerul Agriculturii cu reprezentanții acestei instituții, preşedintele Federației Crescătorilor de oi Proovis, Ioan Câmpian, s-a plâns de neregulile apărute în ceea ce privește certificatele de producător. Mai precis, este vorba de certificatele de producător eliberate în perioada 3-10 noiembrie, puse sub semnul îndoielii din cauza schimbării legislației. Vechea lege a funcționat până pe 3 noiembrie, iar cea nouă nu a intrat încă în funcțiune.

Gheorghe Neață, director în Ministerul Agriculturii, spune că situaţia va fi corectată și fermierii vor primi ajutorul indiferent dacă certificatul a fost eliberat sau nu în perioada 3-10 noiembrie.

„Legea a apărut chiar în timpul exercițiului minimisului; noi i-am înregistrat pe toți cei care au fost în această situație și vom face corecturi. Se va face o redeschidere pentru cei care au avut probleme. Este vorba de 1.000 de berbeci și 100 de juninci“, a spus Neață. El a mai adăugat că nici nu este de mirare că sectorul ovin a atras mai mulți bani deoarece este mult mai bine organizat, iar exploatațiile sunt mai mari.

O problemă este și faptul că prețul animalelor este foarte mare, iar oferta destul de mică. „Prețul unei juninci, inclusiv cu TVA, urcă la 2.000 de euro, iar cei care dețin juninci au săltat automat prețul, care era cu 400-500 de euro mai mic înainte“, a declarat Valer Sician, director Semtest BVN Mureș.

În același timp există și voci care susțin că la bovine ajutorul ar trebui să fie diferențiat ca valoare între vaca de lapte și cea de carne, pentru că prețul animalelor diferă foarte mult.

Nu se poate genetică fără mâncare

Marian Valentin, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, susţine că banii daţi de stat sunt mai mult decât folositori pentru fermieri, mai ales când vine vorba de achiziţia de reproducători. El atrage însă atenția că, pe lângă animale de calitate, crescătorii trebuie să fie atenţi şi la hrană. „Fără ameliorare, fără ştiinţă nu a ajuns nimeni nicăieri. Toată lumea vrea carne la oaie. Genetică fără mâncare nu se poate. Noi, românii, dorim rase de carne, rase specializate de carne şi de lapte, dar ne menţinem tehnologia, adică obiceiul prost de a da drumul la animale prin curte să mănânce ce găsesc. Membrii asociaţiei cumpără singuri reproducătorii. Am obţinut acum de la stat până la 2.500 de lei, media pe berbec, decontaţi de stat în scopul cumpărării de animale de reproducţie. În România au fost introduse foarte multe rase de carne, iar de câţiva ani există ferme în care se fac încrucişări. Noi stăm însă foarte prost cu testarea berbecilor, pentru că nu avem bani“, s-a plâns la IndAgra Marian Valentin.

Și pentru anul viitor crescătorii mizează pe ajutoarele de minimis. De asemenea, ei mai speră ca şi autorităţile de la Bruxelles să aprobe măsurile din noul PNDR 2014-2020 privind conservarea raselor locale româneşti. „Vom ajunge să avem la unele efective, care sunt şi în conservare, cam 26 de euro pe cap de animal începând din 2015, ceea ce nu mi se pare o sumă chiar micuţă“, a spus reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Dobrogea.

De anul viitor, schemele care sunt finanţate 100% pentru producerea registrului genealogic la bovine şi ovine se măresc, a precizat și secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Peter Tamas Nagy.

„Din 2015 patrimoniul genetic va fi finanţat din fonduri europene; deja a fost transmisă notificarea la Bruxelles, de unde am primit clarificări. Prin PNDR vom accesa sprijinul pe conservare“, a precizat Nagy.

Ioana GUŢE

Pagina 1 din 2
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti