reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

INCDA Fundulea, în eșalonul fruntaș al geneticii în domeniul cerealelor și plantelor tehnice

În nivelul și calitatea recoltelor un rol esențial îl are valoarea genetică a seminței. Unitățile de cercetare din agricultură au ca principal obiectiv realizarea de „cultivare“ adaptate la condițiile pedoclimatice ale zonei, cu potențial de producție ridicat și tolerante sau rezistente la factorii care pot provoca diminuarea producției.

Pe piața românească există o multitudine de companii care produc și comercializează sămânță, printre care menționăm: Biocrop, Caussade Semences, Ciproma Sem, Donau Saat, Limagrain, Pioneer, Saaten Union, Syngenta, Kws semințe etc.

INCDA Fundulea se străduiește să se mențină în eșalonul din față al acestei acerbe competiții.

În cele ce urmează ne vom referi la principalele trei culturi care ocupă mai mult de jumătate din suprafața cultivată a României.

La grâul de toamnă soiurile cultivate până în 1957 aveau talia înaltă, erau slab rezistente la cădere, iar potențialul de producție era scăzut.

După 1959 au fost folosite soiuri din SUA, Italia, URSS care până în 1963 au ocupat peste 90% din suprafața cultivată cu grâu, dar care nu erau adaptate la condițiile pedoclimatice ale țării noastre.

Demn de remarcat este școala creată la Fundulea în domeniul ameliorării grâului care a început primele lucrări de hibridare pentru crearea de soiuri intensive, adaptate zonei noastre.

A fost începută de acad. N. Ceapoiu și continuată o jumătate de veac și în prezent de acad. N.N. Săulescu, secondat de dr. ing. Gh. Ittu. Din acest colectiv face parte și actualul director general, dr. ing. P. Mustățea.

Primele rezultate din încrucișarea soiului București 1 cu soiul Scorospelka 3 sunt soiurile Excelsior și Dacia omologate în 1971.

Din combinația dintre soiul rusesc Aurora și cel american Riley 67 a rezultat Fundulea 29 cu mare potențial de producție, rezistent la făinare, rugina brună și fuzarioza spicelor. Într-o confruntare internațională organizată în SUA în 1980/81 a ocupat locul I.

O etapă superioară o reprezintă crearea soiurilor semipitice.

Din combinația hibridă Ranniaia 12/Nadadores 63/Lovrin 12 a rezultat la Stațiunea Lovrin o descendență care combina talia scurtă cu rezistența la iernare și o bună umplere a boabelor datorită rezistenței la secetă și arșiță. Această descendență a devenit soiul Flamura 80 care a stat la baza progreselor ulterioare în ameliorarea grâului. Pe baza lui s-au creat Flamura 85, Fundulea 4 și Dropia, care după 1995 ocupau 50% din suprafața cultivată cu grâu în țara noastră.

Din acestea s-a putut trece la diversificarea bazei genetice a grânelor semipitice, rezultând Glosa, Boema 1, Izvor, Litera și în ultimii ani Otilia, Pajura și Pitar. Acestea, pe lângă un ridicat potențial de producție, au și calități superioare de panificație. S-a pornit de la producții de 1.500-2.000 kg/ha și s-a ajuns la 10.000 kg/ha. Datorită acestor calități au fost solicitate în Canada, Ungaria, Turcia, Argentina ș.a.

Un mare specialist din Câmpia de Vest a României, dr. ing. D. Muscă, cultivă pe mari suprafețe grâu de la Fundulea cu foarte bune rezultate.

Porumbul. Până în 1960 s-au cultivat soiuri românești care aveau potențial de producție limitat. Porumbul, fiind o cultură principală, s-a hotărât înființarea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului în 1957. În acea perioadă, în cadrul ICAR-ului, Vl. Moșneagă avea preocupări pentru crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii seminței hibride de porumb. Din materialul său, în 1962 au fost omologați hibrizii HSL 196 și HSL 213, precum și HD 208 obținut de Institutul Fundulea și Stațiunea Turda, iar în 1963 HD 405. Și în domeniul ameliorării porumbului s-a creat o puternică școală de amelioratori coordonată de O. Cosmin și Tr. Sarca și a reușit ca până în 1970 să mai creeze HD 98, HD 220, HD 305, HT 310 și HS 330.

În România s-a reușit ca în numai 7 ani să se generalizeze cultura porumbului hibrid în toată țara.

Diversificarea materialului cu genotipuri din alte zone și infuzii de gene de la specii înrudite, precum și perfecționarea metodelor de ameliorare au dus la crearea de hibrizi noi bine adaptați, cu potențial de producție ridicat.

După 1990 s-au creat încă 50 de hibrizi, printre care demni de menționat sunt hibrizii Olt și F 376 care sunt și în prezent solicitați de fermieri. În ultima perioadă au fost omologați Crișana, Mostiștea, Iezer și F 423.

În prezent, ameliorarea porumbului beneficiază de prezența unui fost elev al lui Tr. Sarca, și anume dr. ing. I. Ciocăzanu care, așa cum este apreciat în lumea amelioratorilor de la alte companii, „este o somitate în domeniul ameliorării“. Există condiții ca în perspectivă să se obțină hibrizi cu potențial de 18-20 t/ha.

Floarea-soarelui a beneficiat de pre­zența unui specialist de înaltă clasă, un mare ameliorator care a fost dr. doc. Alex. Viorel Vrânceanu.

După populațiile locale de floarea-soarelui au început să se cultive, până în 1960, soiuri sovietice cu potențial de producție limitat. Preluând această sarcină, dr. Vrânceanu a omologat în 1965 soiul Precord care era superior celor cultivate până atunci.

Dar preocuparea principală a fost crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii de hibrizi de floarea-soarelui și în 1971 au fost omologați hibrizii Romsun 52 și Romsun 53, reprezentând prioritate mondială în acest domeniu. În perioada 1971-1990 au fost omologați 14 hibrizi, iar până în 2000 încă 11 hibrizi. Activitatea dr. Vrânceanu este continuată în prezent de dr. ing. D. Stanciu, care după anul 2000 a omologat încă 6 hibrizi, fiind concentrat pe obținerea de hibrizi rezistenți la erbicide de tipul imidazolinone și sulfonilureice, precum și la rasele noi de lupoaie și mană.

Acești hibrizi sunt: FD 15 C 27, FD 15 C 44 și FD 16 C 50. Dacă la început se obțineau producții de 700-800 kg/ha, s-a ajuns la 4.000-4.500 kg/ha și mai mult. Datorită calităților deosebite a hibrizilor de floarea-soarelui sunt solicitați și se cultivă în Franța, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Rusia, China ș.a.

Aceste rezultate mențin INCDA Fundulea în eșalonul fruntaș.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Ameliorarea genetică a animalelor de fermă

Așa cum arată și Legea zootehniei din 2002, ameliorarea efectivelor de animale are un caracter prioritar în strategia dezvoltării zootehniei românești. Sub îndrumarea Ministerului Agriculturii și cu ajutorul asociațiilor de creștere de ramură, activitatea de ameliorare se realizează pe baza unor programe naționale elaborate pe perioade determinate. Etapele de desfășurare a programelor implică lucrări de selecție bazate pe valorile de ameliorare ale animalelor obținute cu ajutorul controlului oficial al producției şi al evidenţelor din registrele genealogice.

Obiectivul ameliorării animalelor este producerea de animale cu performanțe productive superioare ce pot fi transmise generațiilor viitoare. Selecția caracterelor ce vor fi supuse ameliorării depinde de specia și scopul pentru care este crescut animalul. De asemenea, selecția depinde de practicile manageriale adoptate de fermier și relația dintre totalitatea cheltuielilor fermei și valoarea animalelor. Exemple de caractere în acest sens includ: intervalul dintre fătări și producția de lapte la taurine, numărul de purcei la fătare la scroafe, mărimea pieptului la broiler etc.

Metodologiile de evaluare a valorii de ameliorare a animalelor au evoluat în timp, pornind de la observația empirică a producției fizice, mai apoi evoluând către calculul valorii genetice pe baza performanțelor de producție proprii și a colateralilor. Metodele actuale de selecție combină măsurătorile caracterelor cantitative tradiționale (de exemplu cantitatea de lapte, sporul în greutate etc.) cu tehnologii noi de analiză genomică prin care se determină genotipul animalului.

Analiza genetică și selecția pe baza markeților genetici devin metodologii folosite din ce în ce mai des în ameliorarea animalelor. Selecția asistată de markeri genetici a fost posibilă odată cu dezvoltarea unor metode eficiente și economice de analiză genomică a animalelor. Crescătorii de animale fac selecție, de regulă, pe caractere cantitative, cu importanță economică. Aceste caractere sunt controlate de un număr mare de gene (până la câteva mii). Markerii genetici asociați cu caracterele cantitative pot fi identificați în laborator.

În cadrul compartimentului de Biologie Moleculară din INCDBNA-IBNA Balotești au fost identificați markeri genetici asociați cu caracterele de producție de lapte (beta-lactoglobulina, cazeina, prolactina) și de carne (miostatina, calpastatina) la rasele locale de ovine (Cap Negru de Teleorman, Merinos Transilvănean). Totodată, în cadrul INCDBNA-IBNA Balotești s-au efectuat cercetări în care au fost comparate diverse metodologii de estimare a valorii de ameliorare, în special la taurine și ovine. Prin compararea metodologiilor tradiționale cu cele asistate de markeri genetici, a fost constatată o îmbunătățire a acurateței estimărilor în cazul utilizării tehnicilor de analiză genetică, progresul genetic fiind îmbunătățit.

La solicitarea asociațiilor de creștere, colectivul de Conservare a Resurselor Genetice din INCDBNA-IBNA este implicat în estimarea valorilor de ameliorare pe baza performanțelor proprii, ascendenţilor, colateralilor și a des­cendenţilor, integrate prin intermediul modelului animal – BLUP. Se speră că, odată cu trecerea timpului, va crește interesul crescătorilor de animale pentru evaluarea genetică a animalelor pe care le dețin în scopul selecției acestora și a creșterii productivității.

Noile reglementări ale Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ au introdus obligativitatea estimării valorii de ameliorare în procesul de selecție a animalelor. Prin resursele materiale și cele de personal, INCDBNA-IBNA Balotești asigură servicii de estimare a valorii de ameliorare la animalele de fermă și poate oferi suport pentru selecția asistată de markeri genetici.

Pe lângă acestea, în INCDBNA-IBNA se pot realiza și scheme de încrucișări în vederea creșterii calității produselor animaliere (de exemplu calitatea carcaselor), evaluarea producției de carne/lapte la ovine/caprine prin determinarea polimorfismului proteic, modele de conservare a populațiilor de animale reduse numeric.

Autori: Mihail Alexandru GRAS,

Cătălin Mircea ROTAR

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 39

Solul și genetica românească, valorificate insuficient

Avântul luat de dezvoltarea științei tehnicii din zilele noastre a determinat o evoluție spectaculoasă și în domeniul agriculturii.

Dacă luăm ca termen de comparație nivelul pro­ducțiilor agricole din anul 1938, an de vârf al perioadei interbelice, constatăm că saltul până în zilele noastre este foarte mare.

Astfel, producția medie de grâu a fost în 1938 de 1.310 kg/ha, iar în anul 2011 de 3.665 kg/ha, la porumb a crescut de la 1.055 kg/ha la 4.259 kg/ha, la floarea-soarelui de la 673 kg/ha la 1.801 kg/ha, la soia de la 940 kg/ha la 1.984 kg/ha, la sfecla-de-zahăr de la 13.668 kg/ha la 36.140 kg/ha, deci producții de 2-3 ori mai mari.

Dar țările din Vestul Europei obțin producții duble și uneori triple față de cele obținute în țara noastră în prezent.

Întrebarea este: de vină este solul, genetica folosită ori tehnologia aplicată? Avem dovezi conclu­dente că și în țara noastră se pot obține producții la nivelul cel mai ridicat dacă se aplică tehnologia corespunzătoare.

Astfel, la grâu, cu soiul Apache de la Limagrain s-a obținut producția de 11.000 kg/ha, iar cu soiurile românești la TCE3 Brazi 10.000 kg/ha. La porumb, în cultură intensivă, cu tehnologia Dekalb cu irigare prin picurare, s-au realizat 20.000 kg/ha. La floarea-soarelui se obțin în mod curent de către marile exploatații agricole producții de 3.500-4.500 kg/ha. La soia, în județul Brăila, fermierul Cristinel Brânză a realizat 6.000 kg/ha cu soiuri de la Compania Pioneer. La sfecla de zahăr, în județul Brașov, pe o suprafață de 6.000 ha s-a obținut o producție medie de 75.000 kg/ha, iar în experiențele de la USAMV Iași s-au realizat 85.000-90.000 kg/ha. La rapiță, în județul Teleorman, fermierul Ovidiu Siteanu a obținut pe unele parcele 6.330 kg/ha.

Desigur că acestea sunt excepții, dar ele confirmă posibilitatea obținerii de producții agricole profitabile și în țara noastră.

Aceste producții mari sunt realizabile în marile exploatații agricole care sunt conduse de specialiști de înaltă clasă și cu dotarea necesară.

Ce facem însă cu milioanele de producători agricoli care nu au nici bani, nici dotare și nici cunoștințele necesare, iar ei ocupă cea mai mare suprafață agricolă din țară pe care obțin producții de 1.500-2.000 kg/ha?

Dacă se dorește revigorarea întregii agriculturi este necesar să se implice în mod direct statul și în primul rând Ministerul Agriculturii, precum și organele județene.

Încă din prima jumătate a secolului al XX-lea acad. Gh. Ionescu-Șișești menționa: „Statul trebuie să fie principalul factor de progres economic și social prin cadrul organizatoric pe care-l creează agriculturii și prin măsurile de politică agrară pe care le promovează.“ (În acea perioadă agricultura era fărâmițată ca și acum).

Cu privire la implicarea Ministerului Agriculturii, acesta spunea: „Ministerul Agriculturii să nu mai fie o organizație birocratică de administrare a domeniilor statului, ci să devină un adevărat îndrumător tehnic al agriculturii încadrat cu specialiști competenți în treburile agriculturii.“

Dovezi de implicare a organelor statului am cunoscut mai recent, când presa anunța că județul Vâlcea a ocupat locul I pe țară la producția medie/ha obținută la grâu.

Eu provin din acest județ și cunosc bine ce condiții are pentru agricultură, comparativ cu alte județe. Este o zonă de deal, cu multe soluri cu pH acid și cu grad redus de fertilitate.

M-am interesat cum au reușit să obțină cea mai mare producție de grâu și am stat de vorbă cu mai mulți specialiști la Direcția Agricolă, inclusiv cu președintele Consiliului județean, un vechi prieten, dr. ing. Ion Câlea (din păcate, plecat dintre noi prea devreme).

Mi-a explicat că toți specialiștii s-au mobilizat și cu ajutor de la stat s-au adus sute și mii de tone de amendamente calcaroase, iar proprietarii de teren aveau sarcina să le împrăștie pe câmp.

Preocuparea cea mai mare a fost să discute în fiecare comună cu toți agricultorii care doreau să cultive grâu pentru a se asocia și a însămânța tot grâul în una sau două tarlale pentru fiecare comună.

Astfel amplasat grâul la un loc s-a putut aplica tehnologia corespunzătoare obținerii de producții ridicate.

Cine se ocupă acum de cei peste 3,5 mil. producători agricoli care, în bună parte, provin din alte domenii de activitate și au puține noțiuni de tehnologie agricolă? Cine asigură consultanța agricolă la acești oameni?

Poate că în noul parlament și în noul guvern vor fi cuprinși mai mulți specialiști legați de agricultură și cu dorința de a ridica nivelul agriculturii românești acolo unde merită.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 14-16

Abonează-te la acest feed RSS