reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Aug 2022

Lipsa forței de muncă, marea problemă a zootehniei

Din dragoste pentru pământ și animale, Teodor Cojocariu, un tânăr de 21 de ani din comuna Corlăteni, județul Botoșani, duce mai departe tradiția familiei, respectiv o mică fermă cu ajutorul căreia realizează produse naturale din lapte provenit de la oi și capre.

Baza furajeră proprie scade din cheltuieli

Tânărul crescător are în ferma sa 200 de oi din rasa Friza germană. Pentru o mai bună adaptare la condițiile meteorologice din țara noastră aceasta a fost încrucișată cu rasa Lacaune. Rasa Friza este în top în ceea ce privește producția de lapte, iar berbecii Lacaune vin cu avantajul unei talii mai mari. Cele 100 de capre din ferma de la Corlăteni sunt din rasa Saanen, încrucișate cu Alba de Banat.

„Am păstrat această tradiție de la bunicii mei, care erau crescători de ovine. O astfel de investiție, mai ales în momentul de față, este foarte costisitoare dacă nu ai o temelie solidă în spate. Este foarte greu să te apuci de zootehnie dacă nu ai propria bază furajeră pentru a putea scădea din cheltuieli. Noi avem teren agricol pe care cultivăm porumb, floarea-soarelui, soia și lucernă. Este o muncă dificilă, dar lipsa forței de muncă este principala problemă“, ne spune tânărul.

Pe timpul verii animalele merg la pășunat, iar la venirea iernii intră în stabulație închisă. „Pe timpul iernii le hrănim cu porumb siloz de cea mai bună calitate, fân, lucernă și urluială din porumb și grâu. Oile se mulg din februarie, de când fată mieii, și până le înțărcăm în decembrie“, adaugă tânărul botoșănean.

Rețelele de socializare, piață de desfacere

Distribuția produselor are loc, în principal, în piața din Dorohoi, dar pandemia din 2020 l-a forțat pe interlocutorul nostru să găsească o alternativă de a-și distribui produsele „Am postat mai multe anunțuri pe rețelele de socializare prin care ne-am prezentat ferma și am anunțat că livrăm produsele la domiciliu în Dorohoi și Botoșani. Lumea a fost interesată de acest lucru și am avut astfel unde să ne distribuim produsele. Ulterior ne-am gândit să creăm o pagină de Facebook pentru ca oamenii să ne găsească ușor. Așa a luat naștere «Produse Tradiționale Corlăteni», pagină pe care în viitor o vom completa cu alte preparate tradiționale. Pentru moment producem caș proaspăt de oi și capre, urdă dulce și, de asemenea, avem și brânză la sare“, încheie Teodor Cojocariu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Lipsa forței de muncă obligă producătorii să găsească soluții noi

Daniel Enache din satul Osoi, Comarna, județul Iași, s-a gândit să invite clienții să culeagă cireșele direct din livada sa deoarece duce lipsă de zilieri. În comuna ieșeană sunt cca. 400 de hectare cu cireși, iar aproape fiecare localnic trăiește din comercializarea fructelor, astfel că pentru ei perioada aceasta a anului este cea mai bogată.

Acesta mai spune că județul Iași are o populație numeroasă și, că dacă ar veni clienții în livada din satul Osoi, Comarna, ar putea vinde mai ușor producția de cireșe din acest an. Producătorul ieșean declară că a lansat această invitație pentru că nu reușește să culeagă fructele la timp din cauza lipsei forței de muncă din zonă.

„E imposibil să culeg producția la timp, e foarte greu din cauza lipsei de forță de muncă. Eu am o livadă mixtă, cu cireși (4.000 mp) din soiurile Van și Stela și caiși. Anul acesta am obținut o producție foarte bună, dar, din păcate, doar câteva persoane au răspuns invitației mele de a veni să culeagă cireșele direct din livadă. Comoditatea e prea mare. La piață mă căutau non-stop. Oamenii preferă să plătească un preț dublu, dar să cumpere cireșele direct din piață. M-am gândit că vor veni și își vor alege singuri cireșele mai frumoase“, adaugă producătorul ieșean.

Producătorul are livada de 7 ani și, în ultimii 2 ani, în perioada pandemiei, a făcut livrări la domiciliu. Dacă în anii trecuți îl mai ajutau rudele să culeagă fructele, acum nu are la cine să apeleze.

„În anii trecuți am făcut livrări la domiciliu, dar îmi trebuia o cantitate mai mare de cireșe. Eu nu reușesc să culeg singur 40 de kilograme într-o zi, iar cu mai puțin nu este rentabil din cauza costurilor pentru combustibil. În anii trecuți mai găseam zilieri prin sat, acum nu mai vine nimeni. Toți producătorii de aici se confruntă cu aceeași problemă a lipsei zilierilor“, mai spune Daniel Enache, producător din Comarna.


„Am observat că ieșenii nu sunt prea interesați de oferta mea. Dacă vin direct în livadă le vând cireșele cu 6 lei kg, dar aceștia aleg comoditatea și merg la piață, unde plătesc dublu pentru kilogram.“ – Daniel Enache


Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Social

Criza forței de muncă din agricultură. Un fermier din Bucovina și-a adus muncitori din Indonezia

Mihai Tivodar, din Câmpulung Moldovenesc, este un om ambițios și, ca orice bucovinean, când se apucă de treabă vrea să o facă cât mai bine. Are o mică fermă de pui de care se ocupă de aproape 10 ani.

„Afacerea are trei componente. Primul segment este vânzarea de pui vii către populație, apoi creșterea și abatorizarea, pe de altă parte. Am investit și într-un punct de abatorizare, de capacitate mai mică decât cele industriale. Al treilea segment este al creșterii și vânzării curcanilor; am un partener în Austria cu care lucrez. Am plecat de la zero, am împrumutat 20 de mii de lei de la mama și așa am pornit. Am făcut totul cu forțe proprii, fără rate la bănci, fără bani europeni.“ Mihai spune că, înaintea beneficiilor financiare, și-a pus, întotdeauna, clienții. „Trebuie să faci muncă de calitate ca să-ți păstrezi clienții, orice compromis te costă pe piață... Ai un client nemulțumit, îți pleacă alți zece. Suntem foarte atenți și cum ne creștem puii pentru sacrificare, vrem ca oamenii să mănânce sănătos. Producem noi hrana pentru păsări, nu folosim antibiotice și, dacă este cazul, întrebuințăm medicamente din plante.“

Din Jakarta la Câmpulung

Lucrurile au mers bine, mărturisește Mihai, până în momentul în care nu a mai avut cu cine să lucreze. „Am muncit eu cu soția, dar cu greu am putut să facem față. Soția mea este din Indonezia, am cunoscut-o grație tehnologiei moderne, pe Internet, ne-am întâlnit, ne-am plăcut, ne-am căsătorit. Acum avem și un băiat de șapte ani și, mai în joacă, mai în serios, ajută și el la hrănirea puilor...Când mi-am dat seama că nu mai găsesc oameni cu care să lucrez, am discutat cu soția și ne-am gândit să aducem din Indonezia.“

Cristina este o femeie curajoasă. După ce l-a cunoscut pe Mihai și s-au căsătorit, a trecut de la cariera în modeling din Jakarta la creșterea puilor și curcanilor în Câmpulung Moldovenesc. „Mi-a fost greu la început, recunosc. Sunt aici de zece ani și în primul an din cauza frigului am făcut tot felul de alergii. Nu eram obișnuită cu iarna și cu gerul, m-am obișnuit treptat și acum chiar mă simt ca acasă, aici în Bucovina, nu mai sufăr când vine frigul. La început eu și cu soțul meu ne ocupam cu toate la fermă. Pentru mine a fost greu până am învățat. Acum am adus  femei din Indonezia să ne ajute. Le-am dat cazare și masă și un salariu mult mai bun decât ar fi câștigat acolo. Sunt harnice, lucrează foarte bine.“

Feny este una dintre indoneziencele care lucrează la fermă. „Mă simt fericită că am venit aici, este o altă lume, am învățat multe într-un an de când lucrez. Nu știam nimic despre creșterea puilor, dar am învățat repede, nu mi se pare foarte greu. De când sunt aici am reușit să strâng bani, acasă, în Jawa, n-aș fi reușit.“

Criza se va accentua...

Mihai Tivodar crede că actuala criză a forței de muncă care a lovit și agricultura României se va accentua în următorii ani și este convins că mulți fermieri îi vor urma exemplul.

„Am ajuns să nu mai avem oameni serioși cu care să putem lucra. Dacă autoritățile nu se vor implica și nu vor găsi soluții eficiente, singura variantă rămâne forța de muncă de afară, din Orient, în special. Fetele care lucrează la mine sunt mulțumite, le dau în jur de 400 de dolari pe lună, echivalentul salariului minim pe economie din acest an. În Indonezia un venit mediu ar fi în jur de 100-150 de dolari. Aici au asigurate toate condițiile și pot să-și economisească banii pe care-i primesc. Probabil că, pe termen lung, nu aceasta ar fi soluția, să importăm și să exportăm, la rândul nostru, forță de muncă. Cei care guvernează ar trebui să se gândească mai profund la acest lucru. Oamenii buni pleacă din țară pentru că sunt dezamăgiți de ceea ce li se oferă. Odată cu pandemia și creșterile uriașe de prețuri nici nu văd lucrurile prea bine în următoarea perioadă. Cred că abia la toamnă se va vedea mai bine efectul scumpirilor din ultimele luni.“

Chiar dacă nu pare prea optimist, în condițiile economice actuale, Mihai și-a făcut, ca orice om întreprinzător, planuri de viitor. Vrea să-și dezvolte capacitatea de abatorizare și să înceapă să investească în agroturism și gastronomia locală pentru că Bucovina este o permanentă atracție turistică. Cristina speră că, dacă proiectele lor vor prinde viață, își va putea întâmpina oaspeții și cu delicatese de la ea de acasă, din Indonezia.

Vasile Braic

Lipsa forţei de muncă reduce drastic efectivele de animale din gospodării

Județul Iași.

Criza forței de muncă rămâne cea mai mare provocare pentru crescătorii de animale din județul Iași. Deși în ultimul an, din cauza pandemiei, mulți și-au pierdut slujbele, fermierii nu găsesc muncitori dispuși să se ocupe de îngrijirea animalelor. Unii le-au răspuns că, decât să muncească în ţară, preferă ajutoarele sociale până trece iarna și vor putea pleca în străinătate.

Guvernanții să își îndrepte fața către crescătorii de animale

Lipsa forţei de muncă la sate împiedică adesea buna desfăşurare a activităţii productive a fermierilor, mai ales a acelora care cresc animale în gospodării. Unul dintre crescătorii ieșeni care duce lipsă de forță de muncă este și Augustin Ciuca. „Vreau să merg mai departe pentru copii, eu sunt la vârsta la care doar pot să îmi mențin exploatația; dacă îmi va merge bine, o voi mări. Deocamdată este foarte greu, se pune presiune pe noi, fermierii, forță de muncă nu prea găsim, iar asta este cea mai mare problemă în acest domeniu. Deocamdată ne bucurăm că cel puțin s-au îndreptat prețurile la miei anul acesta. De altfel, lâna o avem toată la stână, sperăm ca guvernanții să își îndrepte fața către noi, să ne dea un ajutor cât de cât pentru că, practic, fiecare se descurcă pe cont propriu, plus că în piață nu scăpăm de samsari“, ne spune crescătorul ieșean.

Crescătorul Cripner Costică din satul Boldești, comuna Hărmănești, județul Iași, are în jur de 400 de oi și nu s-ar descurca fără ajutorul băiatului mai mare.

„Am un efectiv de 400 de capete, din care în controlul oficial am 300. Am început să cresc oi după Revoluție, practic de o viață de om, dar nu am făcut doar asta, am și lucrat, m-am dus și la serviciu. În acest moment nu mai vreau decât să duc mai departe această fermă pentru copii, am o vârstă. Am cui lăsa această moștenire, dacă le-ar fi drag să se ocupe de  așa ceva. Dar din patru copii nu prea văd ca vreunul să se îndrepte spre acest sector, să preia toată munca mea. În momentul de față am în băiatul cel mare cel mai bun sprijin. Eu stau doar la stână și mă ocup de oi, iar el acasă, cu tractorul pregătește nutrețul care îmi trebuie pentru iernat.“

Până îşi găsesc angajaţi, fermierii sunt nevoiţi să-şi îngrijească animalele singuri sau cu ajutorul familiei.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Social

Nu se poate face calitate cu angajați prost plătiți!

România a fost raiul celor care asta au căutat. Mulți ani forța de muncă din România a lucrat pe bani puțini pentru profituri infinite. Dar, încetul cu încetul, oamenii au învățat că se poate și altfel și au migrat spre alte economii! Iar afacerile care căutau doar forță de muncă calificată la preț mic s-au închis și au plecat spre alte zări. Piața muncii e din ce în ce mai dinamică! Și agricultorii au început să vadă efectul acestei sintagme. Cam târziu, ce-i drept! Multă vreme forța de muncă de la noi a fost excedentară, iar respectul pentru pălmași mai deloc. Deși nimeni nu poate face un business fără forță de muncă. De aceea investiția în aceasta e foarte importantă!!! Uneori chiar mai importantă decât orice altă investiție. Oricâte inputuri minunate veți cumpăra, întotdeauna inputul principal va fi omul!

Acum vreo trei săptămâni vorbeam cu un fermier mare și m-am bucurat să-l aud că pleacă cu oamenii săi într-un team building. Mă rog, nu

i-a spus chiar așa. Dar a-i scoate la distracție pentru câteva zile, în condițiile acestea aspre, pe oamenii cu care își netezește drumul spre profit e un aspect important în consolidarea relațiilor de muncă. Cum important este orice detaliu în construirea unei echipe. Ceea ce majoritatea administratorilor de afaceri din România nu prea înțeleg și își tratează angajații ca pe niște slugi nemernice, gata să-i fure sau să le facă pagube. Fără să se întrebe de ce au această percepție! Fără să dea mai deloc vina și pe lipsa de implicare în creșterea valorică a angajaților spre împlinirea mecanismului afacerii. Asta se vede în lipsa de performanță, care ar crește productivitatea, aspect care ne tot scoate din piață.

Iată că am ajuns să aducem forță de muncă din Bangladesh, Vietnam sau de aiurea deoarece nu am plătit efortul celor care puteau aduce valoarea adăugată la un nivel care să-i convingă să nu mai plece spre alte oferte. Folosind tot felul de scuze idioate!!! Așa se face că piața muncii a cernut, uneori cu multă durere! Iar antreprenorii noștri, mai ales cei care nu au înțeles deloc că fără pălmași afacerea lor e doar o idee, au început să plătească incompetența la preț de lux. În loc să fi fidelizat angajații prin sporuri salariale și bonusuri, limitând pentru o vreme profitul imediat pentru creșterea profitului viitor!

Cine și-a fidelizat personalul are acum succes!

Să nu uitați niciodată că fiecare chestiune din această lume are un preț într-o societate consumeristă. Iar dacă ați înțeles că orice acaret scump este așa deoarece poartă în el muncă bine plătită e deja un pas spre binele economiei românești.

Nu se poate să faci brânză bună din lapte prost! Cum e aiurea să tot sperați că va veni cineva care să schimbe această ordine firească pe care mulți dintre voi o neagă.

Învățați să prețuiți efortul celor care vă pot împlini dorința de profit, altfel vă veți trezi, destul de curând, în cea mai gravă criză.

Avem nevoie să consolidăm învățământul profesional dar, mai ales, preluarea tinerilor absolvenți cu oferte atractive, altfel vor pleca spre alte economii dispuse să plătească acest preț.

Tudor CALOTESCU

  • Publicat în Social

Situaţia ocupării forţei de muncă la nivel european

Analiza anuală a Comisiei Europene scoate în evidenţă necesitatea de a aborda riscul de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă.

Una dintre cele mai tangibile consecinţe sociale ale crizei economice este creşterea semnificativă a sărăciei în rândul populaţiei cu vârstă de muncă. Este posibil ca o reducere treptată a şomajului să nu fie suficientă pentru a inversa această situaţie, dacă polarizarea salarială continuă, în special din cauza unei creşteri a cazurilor de muncă cu fracţiune de normă. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale analizei din 2013 privind situaţia socială şi a ocupării forţei de muncă în Europa, care abordează şi impactul pozitiv al prestaţiilor sociale asupra probabilităţii de a reveni în câmpul muncii, consecinţele dezechilibrelor persistente între bărbaţi şi femei şi dimensiunea socială a Uniunii economice şi monetare.

Analiza arată cum încadrarea în muncă poate să ajute oamenii să scape de sărăcie, dar doar în jumătate din cazuri: multe depind şi de tipul de loc de muncă găsit, dar şi de compoziţia familiei şi de situaţia partenerului pe piaţa forţei de muncă.

„Trebuie să acordăm atenţie nu doar creării de locuri de muncă, ci şi calităţii locurilor de muncă, pentru a realiza o redresare durabilă care nu numai să reducă şomajul, ci şi sărăcia“, subliniază comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor.

Impactul pozitiv al prestaţiilor sociale şi de şomaj

În analiză se arată, de asemenea, că, spre deosebire de convingerile obişnuite, persoanele care primesc ajutor de şomaj sunt mai susceptibile să obţină un loc de muncă decât cele care nu primesc ajutor de şomaj (în rest totul fiind la fel). Este vorba în special de sistemele de prestaţii bine concepute, cum ar fi cele care reduc nivelurile prestaţiilor în timp, însoţite de condiţii adecvate, cum ar fi obligaţia de a căuta un loc de muncă. Astfel de sisteme tind să ofere mai mult sprijin corelării competenţelor şi, prin urmare, găsirii unor locuri de muncă mai de calitate, care, la rândul lor, ajută cetăţenii să scape de sărăcie.

Analiza evidenţiază şi faptul că în unele ţări (de exemplu, Polonia, Bulgaria) o proporţie semnificativă de şomeri nu sunt acoperiţi de sistemele standard de secu­ritate (ajutor de şomaj, asistenţă socială) şi au tendinţa să se bazeze pe solidaritatea familiei sau pe munca la negru. Şomerii care nu beneficiază de ajutor de şomaj sunt mai puţin susceptibili să găsească un loc de muncă, deoarece sunt mai puţin susceptibili să facă obiectul măsurilor de activare şi nu sunt obligaţi să îşi caute un loc de muncă pentru a beneficia de prestaţii.

Diferenţe persistente între bărbaţi şi femei

Deşi criza a diminuat unele dintre disparităţile de gen cu care se confruntă femeile (în mare parte din cauză că sectoarele dominate de bărbaţi au fost cele mai lovite de criză), aceste diferenţe de gen încă mai persistă în ceea ce priveşte participarea pe piaţa forţei de muncă, remunerarea şi riscul de sărăcie. În plus, femeile au în continuare tendinţa de a lucra mai puţine ore în total decât bărbaţii şi, deşi acest lucru poate reflecta unele preferinţe individuale, aceasta duce la posibilităţi reduse de dezvoltare a carierei, salarii mai mici şi pensii viitoare mai mici, neutilizarea deplină a capitalului uman şi, prin urmare, o creştere economică şi o prosperitate redusă. Disparităţile de gen generează, prin urmare, atât creşterea costurilor economice, cât şi creşterea costurilor sociale şi ar trebui să fie găsite soluţii eficiente atunci când ele rezultă din obstacole sau constrângeri venite din partea societăţii sau a instituţiilor.

Se pot observa unele diferenţe între statele membre în ceea ce priveşte disparitatea de gen în cazul orelor lucrate: în unele cazuri, o proporţie foarte mare de femei lucrează, dar programul de muncă e relativ scurt (de exemplu, în Olanda, Germania, Austria şi Marea Britanie); în altele, participarea femeilor e mai redusă, dar cele încadrate în muncă tind să lucreze relativ mai mult (în numeroase ţări din Europa Centrală şi de Est, Spania, Irlanda). Numai unele state membre (în special ţările nordice şi cele baltice) reuşesc să combine ratele ridicate de ocupare a forţei de muncă feminine cu un nivel scăzut de disparitate de gen în ceea ce priveşte orele lucrate. O politică eficace cuprinde un timp de lucru egal indiferent de gen, o muncă flexibilă pe scară largă, stimulente pentru împărţirea muncii neremunerate în cadrul unui cuplu şi sisteme de îngrijire a copiilor în creşe şi grădiniţe compatibile cu un loc de muncă, mai abordabile şi accesibile, cu program mai lung.

Dimensiunea socială a UEM

Creşterea continuă a divergenţelor macroeconomice, sociale şi de ocuparea forţei de muncă ameninţă obiectivele centrale ale UE, astfel cum sunt prevăzute în tratate, şi anume să fie în beneficiul tuturor membrilor săi prin promovarea convergenţei economice şi să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din statele membre. Cea mai recentă analiză arată că divergenţele actuale îşi au originea în primii ani de introducere a monedei euro, atunci când, în unele state membre, creşterea dezechilibrată bazată pe acumularea datoriei, alimentată de ratele scăzute ale dobânzii şi un nivelul ridicat al afluxului de capital, a fost asociată deseori cu evoluţii dezamăgitoare în materie de productivitate şi de competitivitate.

În absenţa posibilităţii de devalorizare a monedei, ţările din zona euro care încearcă să îşi recâştige competitivitatea costurilor trebuie să se bazeze pe o devalorizare internă a salariilor (controlul salariilor şi al preţurilor). Această politică are însă limitele şi dezavantajele ei, mai ales în materie de creştere a şomajului şi de dificultăţi sociale, iar eficacitatea ei depinde de mulţi factori, cum ar fi deschiderea economiei, rezistenţa cererii externe şi prezenţa politicilor şi a investiţiilor care favorizează competitivitatea nebazată pe preţuri.

Comisia a propus în octombrie 2013, în comunicarea sa privind dimensiunea socială a UEM, o supraveghere sporită a situaţiei sociale şi a ocupării forţei de muncă. Pe termen lung şi după modificări ale tratatului, o capacitate bugetară a UEM, dublată de un mecanism capabil să absoarbă şocurile, ar putea completa instrumentele de coordonare existente.

Sursa: Comisia Europeană