Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Apr 2021

Controlul azotului în ferma de suine

În fermele de suine trebuie să se acorde atenție maximă reducerii cantității de azot din dejecții.

Emisiile de CH4, CO2 și N2O sunt de fapt pierderi de azot, energie și materie organică care afectează eficiența și productivitatea, iar nutriția constituie un factor determinant pentru limitarea acestor pierderi.

Conform Reglementărilor CE, tendința în UE-28 este de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Emisiile de CH4 și N2O sunt reglementate prin protocolul de la Kyoto al Convenției Cadru a Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice (1997) la care România este semnatară. Directivele cu privire la nitrați limitează perioada de timp pentru care este permisă aplicarea dejecțiilor și stabilește un standard de 50 mg L-1 pentru NO3 în apele de suprafață și adâncime. Conform acestui cadru legislativ, statele europene membre au implementat la nivel național programe prin care să îndeplinească obligațiile de reducere a pierderilor de NO3 (în apă) și de reducere a emisiilor de NH3 și de gaze cu efect de seră (în aer). Aceste măsuri sunt bazate pe documente oficiale care specifică ultimele cunoștințe științifice și cele mai bune tehnici de reducere a poluării: pentru Practici agricole bune pentru nitrați (CEE, 1991) și, pentru NH3 Document de orientare pentru prevenirea și reducerea emisiilor de NH3 din surse agricole (UNECE, 2014). Conform documentului oficial Document de referință despre cele mai bune tehnici disponibile pentru creșterea intensivă de păsări de curte și porci sau BREF (CE, 2003), fermierului i se permite să desfășoare activitate dacă demonstrează utilizarea corespunzătoare a celor mai bune tehnologii disponibile care nu implică costuri excesive (BAT), enumerate și descrise în documentul oficial menționat mai sus.

Ținta fixată pentru 2020, comparativ cu anul de referință 1990, este de 20%, iar până în anul 2030 se preconizează o reducere de 40%.

Într-un an, de exemplu, producţia de azot, în funcţie de animalul crescut în gospodărie şi/sau fermă, este de aproximativ 13 kg/an/cap. La porcii la îngrășat, prin reducerea nivelului de proteină brută din hrană în condițiile asigurării necesarului de aminoacizi limitativi, poate fi redusă, de exemplu, excreta de azot cu 25% până la 50%, depinzând de strategia de furajare, ceea ce conduce la o reducere a pH-ului și implicit a emisiilor de NH3 (Dourmad and Jondreville, 2007). A fost frecvent sugerat faptul că nivelul proteic din hrană poate reduce și nivelul de N2O, întrucât NH3 este precursor în formarea acestuia, dar experiențele din laborator au infirmat această ipoteză (Osada et al., 2011).

Din studiile desfășurate în IBNA Balotești, pe diferite structuri de nutreț combinat, s-a evidențiat faptul că la purcei din categoria creștere-îngrășare (30-60 Kg), la un consum mediu de nutreț combinat de 2,7 kg /cap/ zi, respectiv 71 g ± 14,6 azot/cap/zi, cantitatea de dejecții excretată este de 1,68 kg ± 0,37/cap/zi (cca 60%). Din cantitatea de azot consumată /cap/ zi, o pondere de 35,62 % ± 11,82 este excretată, iar digestibilitatea azotului este de 82,3 ± 8%.

Rețetele de nutreț combinat folosite în testarea biologică au fost pe bază de: i) porumb și grâu cu și fără adaos de mazăre, iar pentru o structură a profilului în acizi grași care să fie benefică sănătății s-a folosit un amestec (3:1) format din mazăre și semințe de in; ii) mei (25%) sau triticale (25%) asociate cu porumb ca ingrediente energetice, iar pentru aportul proteic s-au utilizat semințe de in extrudat și deșeu de nucă de la patiserii (1:1).

Important de știut

Cea mai mică pondere a azotului excretat din totalul azotului ingerat s-a înregistrat la purceii care au avut ca ingrediente energetice porumb și grâu, la care s-a adăugat șrotul de soia ca ingredient proteic clasic. Rețetele pe bază de mazăre și mei au avut, de asemenea, o pondere de 31%, respectiv 32,8%. Valoarea biologică a proteinei utilizate din hrană a fost de 77,89% ± 10,37, iar % de digestibilitate a azotului a fost în medie 46,51%, cu o valoare maximă de 84% la lotul clasic, la lotul cu mei 84%, iar minima de 79% la rețetele cu triticale. Azotul ureic din plasmă înregistrează o concentrație de 14,11 ± 7,09 mg/dL, cel mai mare nivel fiind în cazul includerii mazării boabe în hrană în pondere de 16%, la o înlocuire totală a șrotului de soia.

Un obiectiv principal pentru echipa noastră de cercetători rămâne stabilirea de noi strategii care, aplicate în practica zootehnică, să contribuie la diminuarea concentrației azotului în dejecții prin soluții nutriționale. În egală măsură, se are în vedere identificarea și testarea de noi metode de reducere a poluanților.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Ferma de porci Pietrain Belgian pur a familiei Silaghi

Ferma familiei Silaghi este situată în comuna Andrid, satul Dindești, județul Satu Mare. Dintotdeauna familia a avut câțiva porci pentru consumul propriu, dar întreaga aventură a început cu două scroafe din rasa Pietrain, cu câțiva ani în urmă. S-au ambiţionat să se extindă din cauza samsarilor ce aduc ilegal animale din Ungaria şi care își păcălesc uneori clienții, ne spune Constantin Dorin Creţan, viitor asociat în asociaţia pe care o vor crea şi cel care s-a ocupat de importul porcilor din Belgia.

Cel mai mare nucleu de Pietrain Belgian pur

Familia Silaghi a pornit cu două scroafe, iar în prezent deține 50 de scroafe şi câteva sute de purcei, spune Ghiţă Silaghi. „Am crescut rasa Pietrain datorită faptului că este rasa cu cel mai mare randament și viteză de creștere. Anul acesta, cu ajutorul domnilor Constantin Dorin Crețan și Liviu Tănase, am importat din Belgia mai multe exemplare pure pe care le-am adus în România cu un transport autorizat, pedigree şi garanții sanitare. Deținem în prezent cel mai mare nucleu de Pietrain Belgian pur din estul Europei, având în prezent 16 scroafe și 6 vieri“, adaugă fermierul.

Sistemul de furajare este unul semiautomat, mai spune Ghiţă. „Avem furajare la discreție pentru purceluși și exemplarele pentru îngrășat, iar pentru scroafe și vieri avem o furajare raționată și specială. Furajele le asigurăm în firmă proprie, deținând 800 hectare, unde producem tot ce este necesar, mai puțin șrotul de soia și premixurile de la SANO pe care le cumpărăm.“

Pesta porcină și lipsa de abatoare dau bătăi de cap crescătorilor

Tot timpul familia Silaghi a investit în genetică și bunăstarea animalelor, mai adaugă Ghiţă. „Am realizat și o maternitate specială pentru scroafe şi purceluși, iar începând de anul acesta avem o nouă construcție echipată în care am investit peste 100.000 de euro, bani din fonduri proprii. La această investiție se mai adaugă animalele importate din Belgia, la câteva zeci de mii de euro. Deși rasa Pietrain este una mai pretențioasă, noi am învățat multe şi am ajuns să o aclimatizăm cu succes, chiar și în România. Am preferat această rasă dat fiind faptul că are cea mai rapidă creștere din lume, are un strat de grăsime foarte subțire, un randament extraordinar și o căutare foarte mare. Momentan, distribuția este mai greoaie din cauza pestei porcine africane și a lipsei de abatoare din România. Avem o mare cerere din partea fermierilor mici, a microfermelor, dar nu putem onora asta fiindcă nu le sunt acceptate transferurile extra județene de către DSVSA“, precizează crescătorul.

ferma de porci

Atunci când te ocupi de o asemenea afacere trebuie în primul rând să iubești animalele și să ai cunoștințe de bază despre creșterea și tratamentele acestora, mai specifică Ghiţă. „Un lucru important pentru cei care doresc să investească într-o fermă de porci este să pornească cu femele de calitate și să achiziționeze vieri sau material seminal de calitate. Trebuie avute în vedere piața de desfacere și o formă legală a fermei. Trebuie respectate anumite condiții de biosecuritate și igienă. Noi credem că ar trebui să fie mult mai mulți crescători, să producem mult mai mult și să scădem importurile din UE.“

Însămânţările artificiale, mai mult decât necesare…

Familia Silaghi și Constantin Dorin Creţan sunt într-o continuă dezvoltare şi îşi doresc mărirea efectivului de animale, de scroafe și cel al hibrizilor. „Ne dorim să scăpăm de pesta porcină africană și să creăm împreună cu alți crescători și microferme o asociație și un centru de însămânţări artificiale național. Am avea nevoie și de un abator cu o fabrică de procesare pentru crearea de produse tradiționale şi o hrană sănătoasă. După cum bine știți, din cauza pestei porcine africane au fost pierderi foarte mari în efectivele din România și ne punem speranțele în această asociație ce va apărea interesele membrilor săi și va căuta soluții pentru ieșirea din această criză“, încheie Constantin Dorin Creţan.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermă de porci cu produse tradiționale de la Ungureni

Vigu Ionel este născut în orașul Balș, județul Olt, fiind absolvent al Facultății de Drept din Craiova și fost ofițer operativ principal în cadrul MAI. Cu toate acestea, de ceva vreme a lăsat viața de la oraș pentru cea de la țară în momentul în care s-a decis să aibă o fermă de capre. După doi ani de trudă a lăsat caprele și s-a apucat de creșterea a trei rase de porci și de făcut produse tradiționale. Acum totul merge ca pe roate, dornic fiind să îmbunătățească cât mai mult calitativ produsele finite.

Socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă!

„M-am hotărât să investesc în creșterea animalelor în momentul în care lucram în cadrul MAI și ni s-au redus salariile cu 25 % și ajunsesem să merg la serviciu cu bani din buzunar, iar un alt motiv a fost că mama mea s-a îmbolnăvit și a trebuit să îi fiu aproape. Ulterior, am ajuns să mă asociez cu o persoană deosebită, Ignațiu Cristina, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, care m-a ajutat mult și cu care am hotărât să cumpărăm o casă la țară, undeva la 12 km de Craiova, în satul Ungureni, comuna Ghercești, județul Dolj, într-o zonă frumoasă și liniștită. Dornici de muncă și puși pe treabă, am ajuns să avem în jur de 160 de capre care produceau foarte mult lapte și făceau o brânză extraordinară. În schimb, afacerea cu capre ne-a ținut aproape doi ani pentru că, din lipsă de personal, am renunțat.“

Prima afumătoare și primele produse tradiționale: cârnați și pastramă

porci carnati

Lăsând în urmă afacerea cu caprele, cei doi s-au gândit la creșterea a trei rase de porci. Au întâmpinat și greutăți, dar de data aceasta au mers înainte: „Când am cumpărat aceste animale, cu bani din bancă, am plătit un preț destul de mare, respectiv 450 lei/cap de animal, iar mai târziu ne-am trezit că, dacă le vindeam, ni se oferea 109 lei/cap de animal. Am zis să mai încercăm ceva!

În altă ordine de idei, am găsit un bucătar cu experiență și am început să preparăm cârnați și pastramă. Nu a fost cu mult mai bine din punct de vedere financiar pentru că plăteam bucătarul și alte cheltuieli, dar a fost ceva mai bine decât să le fi vândut la bucată.

După o perioadă, am învățat și eu să fac produse tradiționale și astfel mi-am făcut afumătoare, iar împreună cu Cristina ne-am apucat de treabă. Ulterior, cu banii adunați din vânzarea produselor am construit un coteț de porci cu cinci boxe și am cumpărat trei scroafe de la un doctor veterinar, renumit în zonă; scroafele erau montate cu vieri de rasă certificați. De altfel, au fătat produși foarte frumoși și care sunt la mare căutare, iar cei care vor rămâne în fermă vor fi sacrificați de Crăciun sau vor fi preparați tradițional. Deja am făcut selecție de scrofițe pentru reproducție și așteptăm să crească pentru a le monta în vederea măririi efectivului.“

porci jambon

Ca rase de porci, Ionel și Cristina au Landrace, Pietrain și Pic. Hrana lor provine din uroaie de porumb, grâu, orz, floarea-soarelui și mazăre sau soia, cumpărate. Dimineața aceasta le dă două kilograme de uroaie pe cap de porc matur, la prânz primesc o furcă de lucernă, iar seara încă două kilograme de uroaie. De asemenea, apa trebuie schimbată de 3-4 ori/zi, mai ales când sunt temperaturi ridicate sau foarte scăzute.

1.000 euro/scroafă montată

Per ansamblu, investiția nu a fost una de neglijat, astfel s-au cheltuit în jur de 150 milioane pentru un coteț cu cinci boxe și 1.000 euro pentru fiecare scroafă montată: „Sperăm să creștem în activitate și să continuăm cu investițiile pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut. Ca sfaturi pentru cei care vor să întreprindă o astfel de activitate, le recomandăm să-și facă foarte bine calculele, încă dinainte de a începe investiția, dar și să cumpere porci de calitate, chiar dacă sunt mai scumpi; hrana trebuie să fie foarte bună calitativ, tratamentele făcute la zi, plus cotețe solide și rezistente la cald și frig. De altfel, trebuie să ia în calcul faptul că, atunci când ai animale, nu există zile libere și sărbători. Mai trebuie investită și multă dragoste pentru animale, altfel nu se realizează nimic! Pe viitor, sper ca lucrurile să se schimbe în bine, să fim sprijiniți de autorități, iar fiecare cetățean român să-și dorească să consume de la producător, sănătos și natural. Pe de altă parte, dorim să ne îmbunătățim cât mai mult calitativ produsele finite, pentru că tot timpul avem de învățat, dar și să mulțumim cât mai mulți clienți și să creștem cât mai mulți porci de calitate.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermă de porci cu bani europeni

Ionel Chiriac este nu doar un cunoscut crescător de porci din România, ci şi un profesionist desăvârşit care crede cu ardoare, în ciuda tuturor dificultăţilor cu care se confruntă, în potenţialul sectorului de creştere a porcilor. Acesta este şi motivul pentru care continuă să investească în producţie, atât în ferme de reproducţie cât şi în unităţi de creştere şi îngrăşare a porcilor. Ultima investiţie este cea de la Mozăceni, judeţul Argeş, realizată cu bani europeni.

Omul de afaceri argeşean are o experienţă de mai bine de zece ani în sectorul zootehnic. După un stagiu de pregătire în Danemarca, care a durat vreo patru ani, Ionel Chiriac s-a întors în ţară împreună cu doi danezi, alături de care a pus bazele unei cooperative agricole care în câţiva ani avea să devină un jucător important pe piaţa locală. Ulterior, li s-a alăturat şi un alt fermier român, „şcolit“ tot în Danemarca. Astfel, a luat naştere cooperativa DanBred, care în prezent include mai multe unităţi: pe lângă ferma din comuna Mozăceni, satul Babaroaga (judeţul Argeş) – cea mai recentă investiţie în grup –, mai există o fermă de reproducţie, o alta vegetală, două ferme daneze, o unitate de creştere şi îngrăşare şi o alta de îngrăşare porcine. La acestea se adaugă ferma Degaro, o unitate care foloseşte tot genetica daneză.

„Degaro a intrat în Cooperativă deoarece activează în sudul României şi vinde la noi în zonă. Ei, având tot genetică daneză, putem să negociem împreună preţul de vânzare a porcului ca să avem aceleaşi preţuri. În cooperativă avem atât producţie vegetală cât şi silozurile de depozitare, apoi reproducţia şi creşterea. Noi producem 96.000 de capete, din care reuşim să îngrăşăm singuri vreo 75.000 de capete, iar alte 20.000 le vindem la alte ferme de îngrăşare“, a declarat Ionel Chiriac în cadrul unei vizite organizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru ziarişti la mai multe obiective economice realizate cu bani europeni.

Acesta spune că toate unităţile menţionate vând producţia prin intermediul cooperativei, deoarece este mai avantajos.

„Încercăm să implementăm un fel de brand (DanBred), pe care lumea îl cunoaşte, şi să obţinem un preţ mai bun decât nivelul mediu de pe piaţă. Încerc să ţin preţul sus, este un dezavantaj pentru mine, căci eu trebuie să fiu primul care negociez cu abatoarele. După mine vin ceilalţi fermieri să tragă de preţ“, povesteşte Ionel Chiriac.

Fermă de top

Ferma de porci de la Mozăceni reprezintă o investiţie de circa două milioane şi jumătate de euro, din care un milion de euro constituie finanţare europeană. Contractul cu APDRP a fost semnat în iulie 2011, investiţia fiind finalizată un an mai târziu. Unitatea are o capacitate de circa 24.000 capete de porc gras/an (patru serii pe an). Chiriac spune că vrea să mai construiască încă o hală (fermă de îngrăşare) în viitor, poate chiar în toamnă dacă se obţin avizele necesare, aceasta urmând să aibă o capacitate de 2.000 de capete. Planuri de investiţii există şi pentru ferma de reproducţie, intenţia fiind de a mări capacitatea de la 3.000 de scroafe în prezent la 5.000 de capete, mai ales că există cerere mare de purcei pe piaţă.

Ferma de la Mozăceni este una dintre cele mai moderne unităţi de gen din România. Halele, de exemplu, au un format mai ciudat faţă de cele standard, povesteşte Chiriac, care permit o circulaţie a aerului şi un microclimat interior mai bun faţă de modelele clasice de hale. Ea este structurată pe trei hale, fiecare are o capacitate de 2.000 de capete, cu două compartimente a câte 1.000 de capete. Aceasta este populată treptat, compartiment cu compartiment, ceea ce ajută foarte mult la livrarea animalelor la abatoare, deoarece se reduce presiunea la vânzare asupra crescătorilor.

„Când ieşi cu un număr mare de capete să-l livrezi tot odată abatorul te poate presa la preţ. Fermierul nu trebuie să fie doar un bun tehnolog, să ştie să crească porcul, trebuie şi să îl vândă ca să aibă profit, altfel nu poate să reziste pe piaţa românească. Şi aşa, în prima jumătate de an, din cauza unui preţ foarte prost, am pierdut circa 40 de lei pe cap. Noi producem kilogramul de carne de porc la un preţ de circa 5,4-5,5 lei, cel mai jos preţ a ajuns chiar la 4,8 lei. Acum am început să ne reglăm, pentru că au venit căldurile şi lumea a început să iasă la grătar, motiv pentru care s-a mărit şi consumul“, a precizat Chiriac.

Pentru primele şapte luni ale acestui an, Chiriac vorbeşte totuşi de un plus de 11-12 lei pe cap de animal, în condiţiile în care au fost vânduţi circa 10.000 de porci. Până la sfârşitul anului, fermierul speră să ajungă la un câştig de peste 50 lei pe cap de porc.

Purceii provin din ferma proprie de reproducţie, care are 3.000 de scroafe, genetica fiind daneză. Ferma de reproducţie îşi îmbunătăţeşte genetica, în fiecare an fiind aduşi vieruşi şi scrofiţe de rasă pură. Este vorba de un hibrid trilinear format din Yokshire, Landrace şi Duroc, după cum spune Chiriac. Acesta vorbeşte şi despre avantajele porcului danez: rasa cea mai productivă ca număr de purcei pe an pe scroafă (33 de purcei), precum şi calitatea superioară a carcasei – peste 50% în clasa S, 48% în clasa E, 2% în clasa U, ceea ce este foarte puţin. În plus, porcii au o viteză de creştere foarte bună.

Porcii sunt livraţi, la o greutate de până la 110 kg, către abatoare din Argeş, dar şi din Râmnicu-Vâlcea, Olt sau Bucureşti.

Furajare lichidă

Ionel Chiriac spune că, pentru a reduce costurile la furaje, este utilizată drojdia de bere lichidă, adusă direct de la fabrici, ceea ce a dus la o reducere a costurilor de furajare cu peste 15%. Astfel, a fost înlocuit produsul cel mai scump, şrotul de soia, care este importat la un preţ foarte ridicat, cu 40% mai scump decât anul trecut, spune fermierul. Cooperativa dispune şi de un FNC propriu. Capaci­tatea de depozitare a acestuia este de circa 16.000 tone, o parte din cereale provenind din producţie proprie (ferma vegetală are o suprafaţă de circa 1.100 hectare). Exis­tenţa acestei capacităţi permite achiziţionarea cerealelor la preţuri avantajoase, ceea ce ajută foarte mult la reducerea costurilor totale de producţie, ştiut fiind faptul că furajarea reprezintă 60-65% din cheltuielile totale. La nivel de cooperativă, necesarul de cereale se ridică la 18.000-20.000 tone.

Ioana GUŢE

În Apuseni o fermă de porci şi un exemplu de ambiţie

La o altitudine de 1.000 de metri, într-un cătun fără drumuri asfaltate, fără magazine cu concentrate, fără subvenţii şi alte avantaje, acolo unde cei mai mulţi nici nu s-ar încumeta să trăiască, Nicolae Pop creşte cu resurse naturale şi din propria muncă purcei de reproducţie într-o mică fermă de familie. Ambiţia de a realiza ceva şi satisfacţia valorificării muncii sunt singurele motivaţii care îl împing să meargă mai departe şi chiar să se gândească la extindere.

Mentalitatea moţilor nu a murit

Din Cluj am plecat spre comuna Gilău şi după ce am străbătut un drum de câţiva kilometri am lăsat în urmă asfaltul şi am intrat pe un drum forestier abrupt şi întortocheat. Maşina şi-a pus la încercare toate dotările necesare unui traseu off-road. După 30 de minute, cei doi kilometri de drum îngust prin pădure ne-au dus pe platoul munţilor Apuseni, în cătunul Pape, ce aparţine satului Someşul Rece. O privelişte minunată ni s-a întins la picioare. În zare Muntele Ijar, lacul Tarniţa, dealurile împădurite îmbrăcate în coloritul spectaculos al toamnei creau decorul unui spectacol de vis. Pentru noi, bucureştenii, imaginile acestea păreau desprinse din altă lume şi, credeţi-mă, cât am zăbovit pe aceste meleaguri parcă şi timpul s-a scurs altfel. La scurt timp după sosire am aflat că aici şi oamenii sunt altfel. Gospodari, cu credinţă în Dumnezeu şi învăţaţi să muncească fără să ceară nimic, nici de la stat, nici de la alţii. Fug de subvenţii sau fonduri europene cu convingerea că „cine dă aşteaptă să primească de două ori mai mult decât a dat“, după cum spune interlocutorul meu, Nicolae Pop.

O scroafă a transformat gospodăria în fermă

Mica afacere a început acum doi ani şi de atunci ferma a crescut încet, dar sigur, prin înmulţirea propriului efectiv, de altfel normal şi firesc, aşa cum decurge totul în acest colţ de ţară. „Am luat o scroafă, am dus-o la montă, a fătat, am crescut toţi purceii şi acum am 14 scroafe gata să fete, 10 porci care au peste 100 kg şi 20 de porci mici“, a spus Nicolae Pop.

Deşi ferma se află în vârful muntelui, iar în zonă cerealele se obţin cu greu din cauza pantelor foarte abrupte, Nicolae Pop consideră că ceea ce face nu este cu nimic mai presus decât făceau strămoşii lui. Ba mai mult, „pe vremuri fiecare palmă de pământ era cosită sau cultivată cu cereale. Era singura sursă de hrană şi venit pentru oamenii locului“, spune fermierul. Munceşte pământul pe care l-a primit moştenire de la ai lui, pentru a asigura pe timp de iarnă furaje animalelor, iar vara se descurcă mai uşor. „Vara aici la munte este multă urzică. O opăresc şi o amestec cu lucernă, făină, mai cumpăr porumb, cartofi, dar am grijă ca totul să fie natural. Nu le dau gram de concentrat“, explică Pop. Iar diferenţa între carnea de porc crescut la câmpie şi cel crescut la munte este mare, gustul diferă, carnea este net superioară din punct de vedere calitativ, recunosc consumatorii din zonă.

Prima serie de porci acoperă cheltuielile, a doua e profit

Strategia de dezvoltare se bazează doar pe reproducţie, în acest caz purceii fiind mai bine valorificaţi decât carnea. „Practic, să-l creşti de mic, să-l faci de 100 şi ceva de kilograme aici la munte este foarte greu şi ieşi în pierdere. În schimb, să creşti femele ai avantaj, că-ţi fată de două ori pe an. În momentul când vând prima producţie de purcei mici cumpăr hrană pentru următoarea perioadă. Astfel, o producţie o dau către hrană şi o producţie îmi rămâne gratis“, explică Nicolae Pop. Iar de clienţi nu duce lipsă. „Cea mai bună perioadă pentru valorificare este târgul de 1 martie, pentru că acolo primesc un preţ bun. Dar am clienţi care mă sună şi vin aici să-şi ia porcul, adaugă acesta“.

Purceii de 2-3 luni sunt vânduţi cu 400-450 lei/bucata. Un preţ bun, după cum apreciază proprietarul porcilor, pentru că în felul acesta reuşeşte să îşi acopere cheltuielile de peste an, vaccinurile, munca şi furajele. Pentru cei 10 porci pe care îi ţine până la Crăciun are comandă, clienţii vor veni după ei înainte de Sărbători şi vor fi vânduţi în viu la 15 lei/kg, cu 5 lei mai mult decât preţul pieţei, doar pentru faptul că sunt crescuţi natural, iar carnea este mult mai fragedă şi mai gustoasă.

Întrebat de ce a ales să crească porci, Nicolae Pop recunoaşte că „este o meserie moştenită, dar şi furată de la alţii“. Apoi am văzut că este o activitate prin care, dacă munceşti, poţi să ai satisfacţii.“

Pentru că a văzut că se poate, iar ferma se dezvoltă, fermierul are acum curaj să privească mult mai departe: „Încerc să mă ridic mai sus, să cresc numărul animalelor, deoarece atunci când vinzi mai mult poţi să realizezi ceva.“

Dorinţa de dezvoltare ar putea fi relativ uşor rezolvată cu nişte subvenţii sau chiar cu fonduri europene pe un proiect de dezvoltare rurală, am considerat eu, însă răspunsul moţului din Apuseni a fost scurt şi radical: „Nu, nici nu vreau să aud de aşa ceva, pentru că ei îţi dau o sumă şi mâine ţi-o iau de două ori. Eu vreau să mă descurc singur, căci dacă-ţi dă cineva un ban aşteaptă să-l dai înapoi. Dar dacă nu mă ajută nimeni nici nu depind de nimeni“, m-a lămurit Nicolae Pop.

Închei prin a mă întreba: „Cum ar arăta ţara dacă toţi ar gândi la fel“?

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS