Unbeaten 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 28 Feb 2021

„Noi suntem ultimii țărani ai României!“

Deși aceste cuvinte ar părea răstite, fermierul Mazăre din Întorsura Buzăului le-a rostit cu un ton resemnat, tremurat și blând. Ca pe o sentință implacabilă rostită către cei mai iubiți dintre oameni. De undeva de pe strada Primăverii, de la polul frigului românesc, acolo unde 23 de vaci sunt hrănite cu fân, siloz și multă iubire.

Valea Crivina, unde era moara lui Mazăre, a ajuns acum strada Primăverii nr. 16

Acum 300 de ani, un om înstărit din Prejbea, o localitate învecinată, care avea ciurda de vaci la păscut în acest loc, a hotărât să facă o moară acolo. Apoi a dat de zestre moara fetei sale care s-a căsătorit cu Andrei Mazăre. O moară de piatră pe apă, antrenată de o roată având cupe din lemn. Gheorghe Mazăre nu a mai prins moara în funcțiune. A asistat însă la demontarea ei. Iar în curte mai sunt câteva pietre de moară de diferite mărimi, așa ca un fel de masa tăcerii. Ca la mai toate morile din acea perioadă mai găseai și câte un teasc pentru stoarcerea uleiului din semințe sau miez de nucă. Peste ani, teascul, de care nimeni nu a mai avut nevoie de când a apărut uleiul de floarea-soarelui, l-a achiziționat Răzvan Ciucă, inițiatorul și ani de zile directorul Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia. Acum poate fi văzut alături de exponate din toată țara de cine mai vrea să știe ceva din istoria agriculturii românești. Acolo unde, în curând, va ajunge și ultimul țăran.

Iată cum după 300 de ani de morărit, chiar dacă moara nu mai există de o jumătate de veac, lumea numește acest loc tot moara lui Mazăre.

Creșterea vacilor de lapte este tradițională în familia Mazăre

La fel ca și creșterea oilor și a porcilor. Rămânea ceva uium de la moară și trebuia folosit. Pe atunci lanțurile scurte erau realitate și nu dădea nimeni bani ca să se înființeze. La fel și integrarea producției pentru obținerea unui profit (valoare adăugată, cum se spune acum). Nici comuniștii nu au reușit să rupă tradiția. Dar se pare, cel puțin așa ne spune fermierul, că ar putea fi ultimul din familie care se va mai ocupa cu această activitate, deși a construit acum 3 ani grajdul cu gândul de a-l lăsa copiilor lui. Acum fata lucrează pentru o firmă de construcții cu acționari canadieni, ca proiectant. A absolvit Facultatea de Design de Produs și Mediu din Brașov. În week-end, fiica vine și mulge vacile. Știe rostul ca și băiatul, care s-a ocupat îndeaproape de bunul mers al fermei. Când am ajuns acolo tânărul fermier se angajase deja ca inginer silvic și era în instructaj la Holtzindustrie Schweighofer, fabrica de cherestea din Recea, deși își vedea viitorul ca fermier și viitor proprietar de pensiune agroturistică. Au făcut și iazuri cu pește. În plus, locul e așa de generos încât „boierii de la București“ s-ar bucura de câteva clipe de liniște.

Gheorghe Mazăre are 23 vaci, peste 30 de oi și o filozofie aparte

Mi-a plăcut să-l ascult pe acest fermier. Chiar și atunci când se văita nu arăta cu degetul spre nimeni. Nu a suduit politicienii, nu a aruncat cu invective în cei de la APIA care or să-i taie 1 ha de la plată pentru că a avut îndrăzneala să refacă pășunea într-un loc de unde a scos ceva pietriș spre a aranja groapa pentru siloz. A întors cei 5 ari ca să pună lucernă și teledetecția a surprins loc arat în pășune și l-au penalizat. Acel hectar înseamnă 7% din suprafața de 15,5 ha eligibile pe care o administrează. Mai folosește încă vreo 15 ha luate cu arendă, dar „la negru“. Adică, proprietarii își iau subvenția și el le mai plătește 400 lei/ha. „Nu vor să facă contract de arendă, dar nici să-l lucreze nu vor“, spune Gheorghe Mazăre.

Vacile cu lapte au o medie a producției de 15 l. Sunt 17 la număr, toate în COP, iar 13 sunt eligibile pentru sprijinul voluntar cuplat. „Dacă ne vor mai da ceva. Că nici să mă împrumut nu mai îndrăznesc. În mai mi se termină și silozul și o să mut vacile în ferma de vară“, mai spune fermierul. Deși o să fie greu și cu iarba din cauza secetei. „Am intrat în toamnă cu secetă, iarna asta a dat doar un pospai de omăt, iar primăvara, în ultimii ani, nu mai vrea să plouă și sunt temperaturi de vară“, spune îngrijorat fermierul de pe strada Primăverii nr. 16. Ca un amănunt colorat, de acolo, de pe pășunea de vară, până anul trecut când a cumpărat un tractor, transporta laptele cu un măgăruș cu teleguță până la tancul de răcire. Au cumpărat și utilaje în speranța că zootehnia va avea vremea ei. „Nu găsești pe nimeni să vină la vaci. Țiganii sunt înscriși la ajutorul social și ne numesc «români proști» pentru că muncim și mirosim a balegă. Iar procesatorii iau laptele pe te miri ce“, mai spune Mazăre. Dar și-au pierdut încrederea. Procesatorul, Milcov Sărămaș îi dă iarna 1,2-1,1 lei/l de lapte, iar vara scade prețul de achiziție și la 0,7 lei/l. „Nici să mori, nici să trăiești. Doar atât cât să agonizăm!“, spune unul din ultimii țărani ai României. Au cumpărat și tanc de răcire de 750 l, iar din 2006 și-au făcut întreprindere familială. Ca să intre în rândul fermierilor europeni!

Au încercat să facă un grup de producători

De fapt, acesta a fost momentul în care au trecut la forma de organizare persoană juridică. S-au ales cu câteva seminarii și tot felul de promisiuni. Și cu dări către stat, în timp ce majoritatea producătorilor de lapte din zonă nu au societăți deschise. Din păcate, inițiativa a decedat în fașă. Ba chiar înainte de a fi înfășată. Gheorghe Mazăre este deschis asocierii pentru că este convins că uniți ar reuși să negocieze un preț mai bun. Ar suna și fumos un grup de producători de lapte din orașul Întorsura Buzăului. Mai ales că o parte din pășune, respectiv primii 60 m, face parte din intravilan. Dar cel mai mult teren îl are arondat la comuna Sita Buzăului. Tot plătește aproape 1.200 lei impozit anual pe proprietăți.

Fermierul de 57 ani povestea, cu anume umor, de încercările celor de la județ, dar și ale celorlalte autorități locale în a convinge lumea că e mai bine să se asocieze. Sau cum să acceseze fondurile europene etc. Mazăre a spus că mai toți încheiau așa: „în mare cam așa se pun lucrurile“; în schimb, spune fermierul, „pe noi ne mănâncă lucrurile astea mai mici și imposibil de dus la un capăt“.

Toate animalele din curte stau la mângâiat

Ca într-un basm urban scroafa tânjește după mângâiere. A fătat de trei ori și au vrut să o vândă, dar nu a cumpărat-o nimeni. Cred că avea peste 300 kg. „Știu că pare așa frumoasă viața la țară atunci când oamenii o privesc câteva minute“, spune cu un zâmbet de ascet urmașul morarilor din Valea Crivina. Și nu pot să-i spun decât că îl înțeleg (la un moment dat aveam aproape 10 vaci în curtea mea de la țară și visam să fiu fermier).

Acum îi pare rău că nu a acceptat să se întoarcă la fostul UFET, acolo unde a cumpărat un austriac. A avut o ofertă și de la școală să se angajeze ca maistru la instruirea practică. Dar el deja se hotărâse să înmulțească animalele, așa cum au făcut-o de-a lungul veacurilor strămoșii săi. Își aducea aminte de bunicul său care a fost prizonier de război la Marea de Azov în a doua conflagrație mondială. A lipsit mulți ani de acasă. O perioadă a fost în lagăr. Apoi a fost eliberat și a mers din sat în sat, din casă în casă, până a rămas o perioadă la un om înstărit care avea și vaci, dar și o prisacă. Acolo a învățat să îngrijească albinele și a adus această îndeletnicire și la Valea Crivina. Abia de acolo a reușit să trimită o scrisoare în țară, după 6 ani, și să primească și el vești de acasă. Când a adormit cu scrisoarea lângă el boierul a putut citi în aceasta că familia lui Nicholas avea 18 vaci acasă. A doua zi i-a zis: „Nicholas (așa îi spunea boierul de origine germană), tu ai mai multe vaci ca mine“, apoi l-a ajutat să ajungă acasă. De acolo a învățat să folosească stupii cu rame de lemn și să se ocupe de selecția vacilor.

Nimic din ce am văzut în această fermă nu e fals sau kitch. Nici peretele grajdului pe care erau expuse joagărele devenite inutile în prezența motoferestraielor, niciun fel de sculptură naturală căreia fermierul nostru i-a spus „Cumințenia pământului“ (ca un apropo la subscripția publică). Poate într-o zi acest lemn de alun crescut prin lemnul de salcie frumos lustruit și lăcuit va salva ceva din rusticul amestecat cu gândul bun al acestei frumoase familii de țărani români din această zonă binecuvântată de Dumnezeu.

Gheoghe Mazăre va continua să se trezească când lumea din oraș doarme și să se culce când toți ceilalți locuitori visează deja. Nu pentru bani sau bogăție. Ci pentru că așa i-a cântat cucul!

Tudor CALOTESCU

Ferma de 40 de vaci oferă un trai decent familiei Bogos

Fermierul Florin Bogos din satul Podolenii de Jos, comuna Cozmeşti, judeţul Iaşi, crede de o viaţă de om în ideea de fermă familială. Are chiar el una, pe un deal din satul natal, respectiv un efectiv de 40 de vaci din rasa Bălțată românească.

„Eu m-am apucat de creșterea vacilor de mic copil, fiind o îndeletnicire transmisă din tată-n fiu la noi în familie. Nu am avut din prima această rasă, am luat de la cineva o junică și așa le-am tot înmulțit. Creștem aceste animale în familie, deocamdată doar eu cu soția; băieții sunt plecați, unul la facultate, iar celălalt la liceu. Mai avem ajutor de la copii, la sfârșit de săptămână, când vin acasă; fără ei ar fi greu. Aici în sat mai este un frate care are un efectiv  mai mare, dar la el forța de muncă e mult mai mare, un altul este în Podolenii de Sus; și el are un efectiv destul de numeros. An de an luăm subvenția de la APIA, dar e mică, mai mult de 500 lei nu s-a dat niciodată“, ne spune crescătorul ieşean.

Toturor celor din comuna Cozmeşti care au animale primăria le-a concesionat un imaş, o suprafaţă de 49 ha, unde pasc toate animale, mai spune Florin Bogos. „Am ceva teren arabil, am mai luat și în arendă, dar anul acesta nu s-a făcut absolut nimic, doar în jur de 1.000 kg de porumb. Noroc cu terenul concesionat de primărie! În acest moment nu aș da la nimeni sfatul să se apuce de creşterea animalelor. E greu să mă pronunț; dacă nu ești de mic crescut cu așa ceva este greu. Trebuie să aibă în primul rând teren pentru a avea cu ce face furajele.“

Pentru familia Bogos este dificil să distribuie produsele deoarece soții spun că se află într-un sat la marginea județului, departe de pieţele cheie. „Eu le mulg doar o singură dată în zi, dimineața, îmi dau în jur de 7 litri/cap de vacă la mulsoare, dar am zile când nu mulg niciuna, în funcție de cerințe. Facem brânză scoaptă, cum se spune, dar și caș, pe care le vindem la piață în Cozmești, dar cerere este mică pentru că la noi în sat este lume puțină. Nu avem posibilitatea de a ajunge și în alte piețe din alte localități, fiind producător mic... pentru noi nu merită să aprovizionăm alte piețe, aș spune că este ceva complicat, ne trebuie transport, suntem prea departe și de Răducăneni, de Iași nici nu mai spun“, încheie fermierul Florin Bogos.

Beatrice Alexandra MODIGA

Familia Husău, judeţul Sălaj: Bovinele Salers, rasa de carne care „merită toţi banii“

Radu Teodor Husău este de profesie inginer în telecomunicaţii, iar împreună cu fratele său Cristian (inginer mecanic) şi sora Delia (farmacistă) se ocupă de agricultură şi zootehnie, în care sunt asociaţi cu părţi egale, în satul Răstolţ, comuna Buciumi, judeţul Sălaj. Fiind în zona de deal, unde suprafaţa de teren favorabilă cerealelor este limitată, direcţia de extindere era zootehnia; aşa au ales bovinele de munte Salers, o rasă de gabarit mare, rustică, rezistentă la condiţiile aspre de mediu și de furajare limitative, cu un spor de creştere bun.

Bovine Salers aduse din Franţa

Radu împreună cu cei doi fraţi au moştenit de la bunicii din partea mamei în satul Răstolţ aproximativ 15 hectare de teren pe care le lucrau părinţii care, pensionari fiind, s-au mutat la ţară. Acolo aveau şi un Universal 640 DTC şi utilajele aferente, cumpărate în anul 1991, dar acest lucru nu a fost suficient, spune acesta. „Am început în anul 2011 cu sector vegetal, lucrând terenul pe care îl aveam în proprietate şi luând teren în arendă. Am vândut atunci şi tractorul şi utilajele româneşti şi am cumpărat din Franţa primul tractor folosit, marca Massey Ferguson. Apoi, în anii următori am mai luat două tractoare de aceeaşi marcă şi alte utilajele necesare mecanizării. În fermă lucrez doar eu şi fratele meu, fără angajaţi, iar sora mea contribuie financiar la cele necesare în fermă. În 2013 am renunţat definitiv la locul de muncă din domeniul IT, iar împreună cu fratele meu avem o firmă de reparaţii utilaje care alături de fermă ne asigură veniturile.“

Rasa bovine Salers

La început cultivau în fiecare an în jur de 20 ha de porumb şi, în funcţie de an, recoltau 7-11 t/ha. Fiind o zonă rece şi cu terenuri mai sărace, nu ajungeau la producţii foarte mari, dar compensau cu preţul de vânzare ceva mai ridicat decât era în zonele favorabile. Producţia de porumb o depozitau şi o vindeau pe parcursul anului către crescătorii de animale din proximitate, mai adaugă Radu. „Având în vedere specificul situaţiei noastre, cu imposibilitatea de a asigura prezenţa în fermă 24 din 24, 7 zile din 7, vaca pentru carne a fost varianta potrivită, iar în anul 2016 am hotărât să începem cu bovine Salers. În luna septembrie am obţinut un credit bancar de 15.000 euro cu durata de 5 ani, iar în decembrie 2016 am importat 10 femele şi 1 tăuraş, cu vârsta de aproximativ 12 luni. Animalele sunt cu pedigree pe patru generaţii şi provin din leagănul rasei, din Cantal, Franţa. Cu actele de export şi transportul până în fermă, acele 11 animale au costat între 13-14.000 euro.“

Avantajul rasei Salers: fătările sunt extrem de uşoare

Familia Husău s-a oprit la rasa Salers pentru că este o rasă de bovine de munte, dar de gabarit mare, rustică, rezistentă la condiţiile aspre de mediu, la variaţiile mari de temperatură și la condiţiile de furajare limitative, dar în acelaşi timp oferă un spor de creştere foarte bun. „Avantajul major al rasei, care o şi diferenţiază net de orice altă rasă, sunt fătările extrem de uşoare, fără asistenţă.

În istoria rasei, în efectivul înscris în controlul oficial al performanţelor nu s-a înregistrat nicio cezariană. Asistenţa la fătare este necesară doar în cazul poziţionării viţelului cu spatele sau uneori în cazul gemenilor. Pentru noi, care suntem de multe ori plecaţi din fermă, o vacă care îşi poartă singură de grijă era un lucru obligatoriu. În toamna lui 2018 am avut primele fătări în fermă, toate animalele fiind la prima fătare, și totul a decurs perfect, fără probleme. Am avut o fătare şi în ianuarie, la -20°C, care a decurs bine. Singura preocupare din partea noastră în sezonul fătărilor este localizarea viţeilor în vederea crotalierii pentru că, dacă nu reuşim să o facem în primele două zile de viaţă, viţeii devin foarte vioi şi greu de prins pe păşune. Fiind o rasă rustică, este deosebit de rezistentă la boli, singurele tratamente la noi în fermă fiind cele două deparazitări interne, primăvara la începutul păşunatului şi toamna la intrarea în grajd. Şi, bineînţeles, cele obligatorii: tuberculinarea şi vaccinarea antiantrax. Această rasă prezintă «efectul acordeon» – o mobilizare rapidă a ţesu-

tului adipos în condiţiile variaţiilor în furajare, fără să afecteze curba de lactaţie. Când mâncarea este din abundenţă, ele îşi refac rezerva corporală. În condiţii extreme, o vacă adultă poate mobiliza 120 kg din rezerva corporală“, menţionează fermierul Radu Husău.

Calitate superioară a nutreţurilor

Rasa bovine2 Salers

În ferma de la Răstolţ, din luna mai până în noiembrie animalele stau pe păşune, cu gard electric, unde au nevoie doar de iarbă, apă şi sare. „Le vizităm o dată pe zi să ne asigurăm că nu a rupt nimeni gardul şi că este totul în regulă. Din noiembrie până în mai animalele sunt aduse la adăpost, unde le administrăm fân din amestec de graminee şi leguminoase sau fân de lucernă. În primul an am cosit pajiştile cu flora spontană, dar am început să înfiinţez şi culturi furajere cu amestecuri de graminee și leguminoase în teren arabil. Cheltuiala cu înfiinţarea culturilor se justifică pe deplin prin calitatea şi cantitatea superioară de furaj obţinut. Fiind în zonă cu terenuri acide, cultura de lucernă este limitată pe suprafeţe mici favorabile acestei plante, deci folosim amestecuri de graminee cu leguminoase. Este nevoie doar de păşune vara, iar iarna o administrare de fân dimineaţa şi alta seara sunt suficiente“, mai adaugă crescătorul.

Fermă autosustenabilă la un efectiv de 90 de vaci mamă

În prezent, în ferma celor trei fraţi sunt 28 de capete cu tineret. Toate femelele sunt păstrate în fermă, iar tăuraşii se vând; în locul lor sunt achiziţionate viţele pentru extinderea efectivului. „2019 a fost un an cu preţuri mici oferite, fiind de 2-2,1 euro/kg în viu la greutatea de cca. 350-400 kg pe care o ating la 10-12 luni. Rentabilitatea unei ferme de vaci Salers, care să îţi ofere un venit suficient ca să poţi trăi exclusiv de pe urma ei, este de la 30 de vaci mamă în sus. Astfel, ferma noastră va deveni autosustenabilă când vom trece pragul de 90 de capete. Fătările au loc pe păşune, majoritatea în luna septembrie, viţeii fiind înţărcaţi la sfârşitul lunii iunie. Consumul de fân este aproximativ 5% din greutatea corporală/zi. Un balot rotund de fân de calitate de 150 x 120 ajunge într-o zi la cca 12-15 vaci mature, iar la maturitate cântăresc 650-800 kg. Producţia de lapte se situează în jur de 11 litri de lapte/zi; este un lapte foarte gras, iar curba lactaţiei este adaptată nevoilor viţelului, ceea ce permite acestuia să crească pe păşune, fără suplimente, doar din lapte şi iarbă, cu un spor de 1,1-1,2 kg/zi în rasă pură şi 1,2-1,3 kg/zi în cazul încrucişării cu tauri Charolaise culard“, mai precizează acesta.

Rasa bovine3 Salers

Tăuraşi porţionaţi la caserolă

Privind la viitor, familia Husău doreşte să mărească numărul la 90-100 de vaci mamă din fătările din fermă, dar şi din importurile de animale în rasă pură şi metisare cu taur Salers pe vacile autohtone şi să dezvolte o reţea de vânzări directe, respectiv să abatorizeze tăuraşii la o greutate de 550-600 kg în viu, porţionaţi la caserolă şi vânduţi direct la consumatorul final. „Astfel, consumatorul cumpără un produs natural şi ştie exact ce are în farfurie, iar noi suntem obligaţi să menţinem standarde ridicate de calitate pentru că suntem în contact direct cu consumatorul final. Dar trăim în România postdecembristă şi normalitatea ne este străină, ne lovim de munţii indiferenţei sau ai lipsei de bunăvoință din partea autorităților. În loc să creştem vaci şi să valorificăm produşii, din 2017 încercăm an de an să convingem autorităţile să permită începerea Registrului Genealogic pentru rasa Salers în România şi ne lovim de refuz“, încheie Radu Teodor Husău.

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS