reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2022

Karakul, rasa preferată a ciobanilor din Moldova

Ciobanii din regiunea Moldovei renunţă la alte rase de oi în favoarea Karakului. Despre această rasă de oi știm că este crescută, în special, pentru lână, dar și pentru lapte. Oile Karakul se pretează doar pentru creșterea în stepa moldovenească, fiind răspândite în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Caracteristici

Istoria rasei spune că a fost creată în perioada 1948-1988 la stațiunea de cercetare de la Popăuți din județul Botoşani, prin încrucișarea dintre Ţurcana neagră și brumărie (rasă autohtonă cu lână grosieră, bine adaptată la condiţiile specifice din nord-estul Moldovei, dar slab performantă sub aspect calitativ) cu berbeci de Karakul negru și brumăriu, proveniţi din bazinul Buhara – Turkmenistan, Kazahstan, Germania, Austria, Basarabia. Rasa de ovine Karakul de Botoşani, varietățile neagră şi brumărie, a fost omologată în anul 1987. Oile Karakul sunt apreciate, în special, de crescători din zona de nord-est a Moldovei. Producţia de lapte este crescută, se obțin cca 80 și 90 de litri de lapte pe cap de oaie. La mare căutare sunt şi pielicelele de Karakul din care se fac căciuli, mănuși și haine pentru doamne. Înainte de începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, cea mai mare parte din producție pleca spre Ucraina.

„Este un animal care solicită foarte multă muncă“

Datorită frumuseții rasei și a pielicelelor a ales Petrică Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani, să crească oi Karakul. „Mă ocup cu creșterea oilor de când eram copil, de la vârsta de 4 ani. În prezent, am un efectiv de circa 300 de capete, rasa Karakul de Botoșani. Am ales această rasă pentru pielicele, dar mai ales pentru frumusețea ei. Este un animal care solicită, într-adevăr, foarte multă muncă. Noi facem montă dirijată, fătările au început pe data de 12 februarie și s-au finalizat la sfârșitul lui aprilie. Până în prezent, anul acesta pare a fi promițător. Nu e greu să lucrezi în zootehnie dacă iubești animalele și dacă le îngrijești. Din păcate, tinerii noștri cam fug de creșterea oilor“, susține crescătorul botoșănean.

„Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi“

Tot din comuna Santa Mare, județul Botoșani, este și Viorel Chelariu, un alt crescător care a optat fără să stea pe gânduri pentru această rasă. „Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi și avem un efectiv de 300 capete de oi, rasa Karakul. Mi-a fost dragă această rasă. De mic copil am crescut printre oi, nu am învățat carte din cauza oilor pentru că am vrut mai degrabă să îmi petrec timpul printre ele. Perioada fătărilor a început pe 27 februarie, iar la începutul lunii mai le-am finalizat. Anul acesta carcasa de miel am vândut-o pe piața locală și a fost 35 lei/kg“, susține crescătorul.

„Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală“

Se pare că pentru această rasă optează și generația tânără. Giani Mugurel Iordăchescu, din satul Dacia, comuna Nicșeni, județul Botoșani, este un tânăr în vârstă de 21 de ani care a ales să se ocupe de creșterea rasei Karakul fără să stea pe gânduri. „Am un efectiv de 500 de capete și am ales această rasă pentru că este una dintre cele mai productive. În plus, este frumoasă și oferă pielicele de calitate. Dragostea pentru oi s-a trasmis de la părinții mei care se ocupă și ei cu această activitate. Este practic o moștenire de familie. Anul acesta, prețul mielului în viu a fost 20 lei/kg și al carcasei, 40 lei/kg. Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală. Din propria experiență, pot să spun celor cărora le este drag de animale să nu renunțe la zootehnie deoarece astfel de meserii sunt pe cale de dispariție. Pe viitor îmi doresc să păstrez această rasă pentru că îmi este dragă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Creșterea ovinelor este de viitor, dar trebuie susținută de stat

Tot mai mulți tineri se declară interesați de înființarea unor afaceri de familie, vor să facă investiții care să le aducă profit și o parte dintre ei se orientează către achiziționarea de animale. În zootehnie creșterea ovinelor este rentabilă deoarece costurile întreținerii unui animal nu sunt foarte mari, iar produsele de la oi se pot valorifica integral. Mai jos prezentăm poveștile a doi tineri care cred în acest sector și care, cu siguranță, vă vor convinge că o astfel de fermă este alegerea potrivită.

Investiție de 100.000 de euro

Tânărul Alin Medelea, în vârstă de 21 de ani, din Boș, județul Hunedoara, a început în 2012 împreună cu familia să crească oi. A pornit cu un efectiv de 40 de oi și acum a ajuns să dețină cca 250 de oi din rasa Brează. „Sunt un tânăr care încearcă să atingă performanța cu rasa Țurcană Brează. Totul a început în urmă cu 12 ani, când am început să creștem această rasă. Este o tradiție de familie. Țurcana Brează este o rasă foarte productivă de lapte, dar și de carne și este deosebită prin frumusețea ei. În ceea ce privește furajarea, hrănim oile cu porumb, 1 kg pe cap de animal, lucernă și alte furaje. Investiția noastră este de aproximativ 100.000 de euro. Produsele le distribuim direct din stână. Lâna o dăm pe un preț de nimic samsarilor. Eu îi sfătuiesc pe toți tinerii să încerce o afacere în zootehnie pentru că este activitate de viitor. Planul meu este să accesez fonduri europene pentru a-mi extinde ferma, mai ales că peste 5 sau 10 ani o văd la un alt nivel de performanță“, specifică tânărul crescător hunedorean, Alin Medelea.

Zona de munte, mai puțin favorabilă oieritului

Un alt exemplu de tânăr crescător care crede în viitorul fermelor de ovine este Emil Luha, din localitatea Ampoița, comuna Meteș, județul Alba. „De mic copil mă ocup de așa ceva pentru că mi-au fost dragi mioarele. Am pornit de la 6 oi pe care le-am crescut din plăcere, iar prin anul 2000 am ajuns la un efectiv de aproximativ 300 de capete. Este un efectiv destul de mic deoarece suntem într-o zonă de munte și nu ne prea permite terenul să ținem mai multe animale. Rasa pe care o cresc, Bucălaie, este foarte rezistentă și adaptată la zona noastră de munte. Oile din această rasă au statură medie, capul negru, au lâna foarte frumoasă și lungă.

În ceea ce privește hrana, le dăm porumb, aproximativ 1 kg pe cap de animal, iar fân și lucernă la discreție. Majoritatea mieilor îi ținem pentru reproducție, în mare parte, dar o parte din ei îi vindem samsarilor. Lâna, din păcate, este foarte ieftină și preferăm să îi dăm foc. Sfatul meu pentru cei care vor să investească în acest sector este să facă acest lucru doar dacă le place zootehnia. Sperăm ca statul român să susțină mai mult fermierii și agricultorii în România. Dacă nu, vom putea fi considerați pe cale de dispariție“, susține Emil Luha, crescător de ovine din județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Dragi crescători de ovine, la voi a început campania de fătări?

Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“


Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

  • întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
  • animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
  • apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
  • unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

„E ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții“

Sunt sute de povești despre ciobănie în folclorul românesc, dar cine mai sunt ciobanii de astăzi? Meseria nu mai este cum era odată, atunci când ciobanul era respectat și avea un cuvânt greu de spus în comunitate. Și totuși, un tânăr din județul Gorj, Mădălin Puiu, crede cu putere că ciobănia trebuie să existe în continuare și nu doar ca o afacere, ci și ca o pasiune născută din dragostea pentru animale.

Țurcana de munte, o rasă care se adaptează oriunde

„Avem o turmă de oi cu care în fiecare toamnă plecăm să facem transhumanță. Mai exact din Gorj, undeva mai aproape de Târgu-Jiu, până în județul Caraș-Severin unde și iernează. Primăvara ne întoarcem spre casă pentru a ieși la munte. Eu și fratele meu suntem ciobani precum erau părinții noștri în urmă cu 15-20 de ani. Noi doi ne ocupăm împreună de toată afacerea și avem oi de când ne știm. Cât au fost părinții în putere am avut până într-o 1.000 de capete, apoi nu au mai vrut să le țină. Ne-a dat la fiecare câte 100 de oi și restul le-au vândut. În urmă cu câțiva ani au fost vremurile acelea grele, când nu mai mergea absolut nimic în acest sector, eram luați în bătaie de joc, dar am ținut animalele cum am putut. În anul 2018 am avut doar eu grijă de ele pentru că fratele meu a luat drumul străinătății, crezând că o să fie mai ușor. S-a întors și în 2019 l-am lăsat eu pe el la oi și am plecat în străinătate. La fel ca și în cazul lui, nu a mers prea bine și m-am întors la oi. În iarna anului 2020 aveam un efectiv de 300 de oi, iar în prezent avem undeva peste 700“, adaugă Mădălin Puiu.

Tânărul crescător gorjean ne spune că una dintre cele mai bune rasa specifice zonei acesteia este Țurcana de munte. „Este foarte rezistentă și se adaptează foarte ușor în orice zonă, fie de munte, fie de câmpie. Oile noastre se furajează singure deoarece facem transhumanță. În fiecare zi mergem cu ele, chiar dacă e zăpadă. Doar 2-3 zile când fată le dăm puțin fân și porumb, până se întărește mielul și poate merge. În rest, nu le prea dăm nimic. Doar pe pășune, vara și iarna.“

„Nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame“

Acesta ne mărturisește că e ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții. „Din păcate, din lipsa forței de muncă nu facem niciun produs. De când mă știu eu, lâna nu a valorificat-o nimeni cum trebuie și niciodată nu am obținut măcar jumătate din banii pe care i-am dat la tunsul oilor. Nici acum nu o mai caută nimeni și nu știm ce să facem cu ea. Din creșterea oilor nu prea poți face o afacere, trebuie să îți placă, altfel ești tentat să renunți. În activitatea asta nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame. O poți numi afacere doar când pe lângă oi ai și câteva hectare de teren în arendă și beneficiezi de subvenție de la APIA. Așa, doar de pe urma oilor, nu prea e cine știe ce profit. Avem noroc că au mai crescut prețurile la miei, că altfel mulți fermieri ar fi renunțat la oi. Oameni buni și de încredere nu mai găsești și cei cu care lucrezi te pot lăsa oricând, așa că sfatul meu pentru oricine ar vrea să se apuce de o astfel de afacere este că, dacă nu e pregătit să îngrijească oile la orice oră din zi și din noapte, să nu se apuce de oierit. În plus, dacă nu ai teren în arendă sau în proprietate, nu poți să supraviețuiești. Nu prea putem face planuri de viitor pentru că nu știm ce vremuri mai vin, dar am vrea să mărim efectivul până la cca. 1.000 de capete“, încheie Mădălin Puiu, crescător de oi din județul Gorj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Recomandări privind pregătirea și desfășurarea campaniei de montă la ovine

În majoritatea judeţelor din ţara noastră, creşterea ovinelor reprezintă o tradiţie multiseculară care oferă însemnate avantaje economice (materiale şi financiare) rezultate din vânzarea de ovine vii, din activităţi tradiţionale prin prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână, cu un pronunţat caracter specific local sau regional (brânzeturi sau alte sortimente din lapte şi carne), ustensile pentru prelucrarea materilor prime (obiectele de inventar ale stânii), îmbrăcăminte, ateliere de cojocărie, confecţionarea pălăriilor tradiţionale, ateliere pentru ţesături, articole artizanale etc.

Avantajele economice pe care le oferă această specie de animale au determinat ca, an de an, dinamica efectivelor totale şi de oi mame să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri natu­rale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea oilor reforme sau a animalelor vândute, moarte, dispărute etc.

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, activitate care se desfăşoară în cam­panii organizate sub supravegherea medicului veterinar şi impu­ne crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare veterinare cu referire la:

  • Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în confor­mitate cu prevederile legislației în vigoare (imple­mentarea procedurilor de identificare şi înregistrare a animalelor).
  • Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 săp­tămîni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie.
  • Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere.
  • Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor.
  • Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin:
  • examenul clinic privind starea de sănătate a întregului efectiv;
  • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive sau cu afecţiuni cronice;
  • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
  • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
  • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
  • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor prelevate în acest scop;
  • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.
  • Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:
  • efectuarea bonitării privind caracte­rele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini etc;
  • achiziţionarea berbecilor de repro­ducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
  • hrana administrată zilnic, în această perioadă, berbecilor trebuie să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
  • efectuarea examenului clinic, pre­levarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, conform programului stabilit de DSVSA judeţeană;
  • izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv obligatoriu a berbecilor seropo­zitivi sau diagnosticaţi clinic cu orhiepidi­dimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli;

În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

Pentru monta naturală se repartizează 20-30 de oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 de oi pentru un berbec adult, iar folo­sirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie, asigurându-se, după 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asocia­ţiile profesionale trebuie să cola­boreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru consul­tanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din pro­prietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Familie renumită de oieri, probleme dificile

Nu a fost bun la învățătură, dar a avut un rost la stâna tatălui său și chiar de la vârsta de 6 ani a început „să îngrijească de animale“. Așa că abia aștepta să termine școala pentru a se apuca de afacerea cu oi pe care o „păstorește“ astăzi.

Cosmin Giurgiu este un tânăr din localitatea Ighiu, județul Alba, care muncește, produce, zi și noapte stă printre animale, iar când nu îl găsim acolo, îl întâlnim la strânsul fânului. Cam aceasta este valoarea pe care o dă el locului în care s-a născut. Provine dintr-o familie renumită de oieri. Alături de fratele său mai mare, Ghiță, adaugă o plusvaloare comunității și județului prin practicarea oieritului, o meserie ancestrală. Sunt tineri care nu umblă numai prin cluburi și discoteci. „Muncesc la fermă 24 de ore din 24, am un efectiv de 1.000 de oi, rasă Țurcană. Merge bine și profitul, prețul la miel e foarte bun, a crescut de la 6 lei la 15 lei, în preajma Sărbătorilor“, spune Cosmin.

Cel puțin o mare parte din furaje, acestea însemnând lucernă și porumb, familia Giurgiu le asigură prin resurse proprii, ferma înglobând și cultură mare. Mai există și perioade când este nevoie să achiziționeze hrană pentru efectivul de animale din alte părți, în special porumb.

Lipsa abatoarelor

„Lână și pielea nu avem cui să le dăm, laptele... nu prea avem cu cine mulge – mielul rămâne principala sursă de venit“, ne informează tatăl lor, Ghiță Giurgiu, cioban destoinic. Aici intervine însă o problemă, pe lângă cea a lipsei forței de muncă, și anume lipsa abatoarelor, care este una dificilă în județul Alba și nu numai. Iar acest subiect se află deja pe lista de discuții a reprezentanților asociațiilor crescătorilor de ovine. Nimeni nu își permite să își cumpere un abator mobil de 80.000 de euro. Punctele de sacrificare necesare în ferme nu trebuie să fie de mare dimensiune, ci să respecte anumite reguli: un filtru, o cameră de tăiere, o cameră de frig și un mic spațiu pentru depozitarea mieilor și a celorlalte produse care rezultă după sacrificare.

IMG 20210417 WA0052 a

Ghiță are și el afacere sa. Din efectivul de 3.000 de oi ale familiei, acesta deține aproape 2.000 de capete. Deși producția este mare și dovada elocventă a faptului că există pricepere și interes în domeniul zootehniei, oierul nu a reușit să beneficieze de susținerea acordată prin proiectul Instalarea tinerilor fermieri. Ba mai mult, a avut și probleme din cauza birocrației. Tot timpul fiind fizic la fermă, nu a avut răgaz să se ocupe și de acte, și de hârtii.

Dar supărarea nu vine singură. În Alba mai sunt nemulțumiri legate de administrația Apele Române pentru că, se pare, există niște utopii.

Apa, subiect de controverse

„Județul nostru beneficiază de puțuri și fântâni, precum și de ape curgătoare lăsate de Dumnezeu. Noi avem o bogăție extraordinară de resurse de apă: este Arieșul, Mureșul, Ampoiul, Târnavele, Secasele. Înțeleg că statul român trebuie să câștige pe această seamă, dar sunt multe alte pârghii. Dezvoltarea sectoarelor agricole, în toată complexitatea lor, nu doar creșterea animalelor, este foarte importantă, iar mie mi se pare absolut normal ca acești fermieri să beneficieze la niște cote onorifice de apa lăsată de Dumnezeu sau de puțurile făcute de ei. Este un paradox: fermierul își face propria fântână și vin cei de la Apele Române și pun taxe exorbitante; mai mult, fermierul trebuie să își facă proiect cu proiectanți agreați doar de cei de la Apele Române. Deci, în loc să vii în întâmpinarea producătorilor noștri, vii să le dai și la cap, și la coaste”, este de părere dr. Horia Moruțan.

Piața arabă a ridicat prețul la miel

Oierii se bucură că s-a deschis piața arabă pentru carne de oaie. „Este o piață tradițională de mare dimensiune și, mai presus de toate aspectele, arabii apreciază calitățile organoleptice ale acestui animal. Piața europeană este mai pretențioasă și, prin evoluția pe care noi o  avem, creșterea carcasei chiar și la oaia Țurcană, dar și prin metisari și alte rase, se poate vinde și pe piața europeană, care cere anumite modalități de finisare și trebuie să fim foarte atenți pentru că și piața europeană este în creștere. Trebuie să avem politici coerente pentru crescătorii de oi. Trebuie punctat un aspect: oaia noastră este foarte asemănătoare cu oaia arabilor și atunci ei și-o doresc“, dr. Horia Moruțan, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba.

Anca Lăpușneanu

Ciobănia, haina grea a unui tânăr din Gura Rîului

La doar 23 de ani, tânărul Iacob Topîrcean din Gura Rîului, județul Sibiu, se ocupă împreună cu familia sa de creșterea oilor, undeva la 300 de capete. Este haină grea ciobănia, dar dragi îi mai sunt Țurcanele, după cum ne spune tânărul, motiv pentru care vrea în viitorul apropiat să își mărească efectivul și să mai perfecționeze rasa.

„La noi creșterea oilor se transmite din generație în generație și pot spune că am aceste animale de când m-am născut. Chiar de la vârsta de 9 luni am fost dus la stână pentru prima dată. Bunica mea a vrut ca tatăl meu să se facă ospătar, după ce termină școala, dar el a iubit oile foarte mult și la vârsta de 16 ani, după ce a terminat clasa a X-a, a dat foc foilor de angajare și a fugit în Munții Cindrel, la oi. Cu banii strânși și-a cumpărat toamna 10 noateni și de acolo a început de unul singur.“

Prețul brânzei apreciat greșit pe piață

Tot timpul au crescut oi Țurcane, cu toate că întreținerea lor costă destul de mult, adaugă tânărul crescător sibian. „La început tatăl meu avea oacheșe și bale, dar în momentul de față ne-am orientat spre bucălaie. Pe timp de vară mănâncă iarbă de pe pășune, iarna le dăm porumb și fân/otavă. Iarna trecută le-am dat undeva la 1-1,5 kg de porumb pe zi, pe cap de animal. Încercăm de la an la an să le dăm hrană tot mai bună, dar e foarte greu să le ții doar cu banii pe care îi scoți de pe urma lor. Pe lângă ele mai trebuie să trăim și noi. Întreținerea lor te costă destul de mult, câteodată te lași pe tine pentru ele. Cu mieii avem cel mai mare noroc pentru că sunt mai căutați și mai bine plătiți, că în rest vai și amar de noi, abia vinzi câte un kilogram cu prețul corect. Cei care au magazine de brânzeturi vor să facă avere pe spatele tău și îți cumpără brânza cu 10 lei/kg, iar ei o vând cu mult peste 30 lei/kg. De lână nici nu cred că mai are rost să vorbim, că am umplut vreo trei grajduri până acum cu lână, doar să nu o arunc să poluez mediul. Când te sună câte unul și îți face o ofertă de 30 de bani kilogramul/lână îți vine să îi zici câteva. Le tundem doar ca să nu le mai fie cald, la bani nici nu ne mai gândim.“


„La capitolul sfaturi nu cred că sunt în măsură să le dau, dar dacă nu îți este dragă oaia, să nu te apuci pentru că nu o să faci vechime. Ciobănia este o haină grea pentru că după ce mergi toată ziua după oi prin vânt, ploaie, zăpezi, noaptea când să te odihnești, trebuie să fugi după urși. Și dacă există totuși persoane care își doresc să se apuce de creșterea oilor, le spun că nu trebuie să le fie frică de muncă și așa o să reușească. Unul dintre planurile mele de viitor ar fi să mai lucrez la rasă și să ajung la un efectiv de 500 de bucălăi pe galben pentru că vreau să-mi creez o varietate proprie de oi bucălăi. În următorii 5-10 ani îmi doresc să progresăm cât mai mult și să fim tot așa sănătoși!“


Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobănia - pasiunea unui botoşănean din satul Stânceşti

Viorel Romică Butnariu (foto) din satul Stânceşti, judeţul Botoşani, spune că de mic copil a cunoscut tainele ciobănitului. A iubit această meserie, fără de care în prezent nu poate trăi încă de la vârsta de 9 ani.

Speranțe legate de prețul mielului

„De mic copil am văzut că părinţii mei au avut oi și am prins drag de ele; de la 9 ani mergeam cu oile la păşune, de la 13 ani am început să le mulg, iar la 24 de ani m-am căsătorit şi am avut ferma mea, cu un efectiv de 25 de oi, apoi am mărit turma până la 200 de oi din rasa Ţurcană. Produsele obţinute le vând direct de la fermă, am clienţii mei formaţi în timp. Pot spune că am ales Ţurcana pentru că este rasa care crește cel mai uşor pe teritoriul României, fiind o rasă autohtonă“, adaugă Viorel Butnariu.

Ţinând cont că începe perioada fătărilor, iar la această rasă durează aproximativ o lună de zile, pentru anul acesta crescătorul botoşănean are şi câteva pronosticuri privind preţul cărnii de miel. „După părerea mea, la cheltuielile pe care le avem anul acesta, kilogramul de miel viu ar trebui să fie în jur de 12-13 lei, iar carcasa în jur de 25 lei/kg, cu toate că nu cred că va fi mai mult de 20 lei/kg carcasa şi 10-12 lei/kg în viu pentru că toată lumea a fost afectată de COVID-19.“

Celor care ar vrea să se apuce de ciobănit, crescătorul botoşănean la dă următorul sfat: „Dacă nu le sunt dragi, să nu se apuce, oile se ţin din dragoste şi din respect pentru acest pământ care ne ţine şi ne hrăneşte, ne dă de toate, numai noi trebuie să ştim să valorificăm «aurul verde». Ciobănia este o haină grea şi nu poate să o poarte orişicine. Odată ce ai îmbrăcat-o şi vezi că îţi stă bine, nu o mai dezbraci până la moarte. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce vor să se îndrepte spre acest sector, din contră îi îndemn să facă treaba aceasta… este bine să ţinem tradiţia, doar ne tragem din neam de păstori, din strămoşii noştri daci.“


„În prezent, am un efectiv de 120 de oi şi nu vă pot spune sigur cum va arăta această fermă peste 5 sau 10 ani, numai bunul Dumnezeu ştie. Mulţumesc că mă ţine sănătos şi mai pot ciobăni. De 3 ani muncesc singur la fermă, copiilor nu le plac oile, sunt la muncă în străinătate.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Recomandări pentru pregătirea și desfășurarea campaniei de fătări la specia ovină

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecţia necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor în această perioadă trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/ 10 kg greutate vie, subcutanat.
  • La inspectarea zilnică a efectivului de ovine e necesar să se acorde o atenție specială următoarelor elemente: aspectul corporal în ansamblu, mişcărlie animalelor, rumegare, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.


Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu

Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

Exemplare deosebite din rasa Merinos de Palas, înscrise în Registrul Genealogic

Daniel Lică, un tânăr de 33 de ani din satul Merii Petchii, comuna Nuci, judeţul Ilfov, a investit aproximativ 20.000 euro într-o fermă de ovine, rasa Merinos de Palas, datorită faptului că este cea mai căutată rasă în ţările arabe și chiar se gândește să exporte acolo.

„Provin dintr-o familie cu patru fraţi, iar trei dintre ei locuiesc şi lucrează în Bucureşti. Eu din dragoste pentru animale am rămas la ţară, mai ales pentru că în familie am avut tot timpul animale, printre care şi câteva oi. Dar abia în urmă cu 5 ani am decis să cumpăr mai multe oi, axându-mă pe rasa Merinos de Palas. Am început de la un efectiv de 10 bucăţi, iar acum am 200, înscrise în Registrul Genealogic la Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Constanţa. Ferma este construită la marginea satului din resurse proprii, ajutându-mă şi fraţii. Cât ar costa o astfel de invesiţie? Sincer, a fost construită pe etape, dar aproximativ 20.000 euro am cheltuit. Am ales rasa Merinos de Palas, datorită randamentului cărnii de miel, dar mai ales că are mai puţin «miros de oaie» decât alte rase. Suntem în zona de şes şi se pretează mai bine la temperaturile ridicate din timpul verii. Această rasă este cea mai căutată în ţările arabe, dar până acum nu am livrat pentru export. Furajarea constă în păşunat vara pe islazul comunal, iar iarna constă în fân şi nelipsitele boabe de porumb şi mazăre“, adaugă crescătorul.

Daniel mai adaugă faptul că pentru a putea beneficia de subvenţie a fost nevoit să cumpere berbeci cu certificate de origine din rasa Merinos de Palas. „5 bucăţi m-au costat 2.500 lei fiecare, iar ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să accepte oile pentru subvenţie a trebuit să înscriem tot efectivul la asociaţie şi, totodată, în Registrul Genealogic. Pe viitor îmi doresc să pot ajunge la un număr de peste 500 capete de ovine. Este greu să fii tânăr fermier şi îmi este foarte greu să aplic la programul pentru Instalarea tânărului fermier“, încheie Daniel Lică.


„Valorificăm mieii şi brânza, vara. Lâna de Merinos este cea ma fină lână, iar ca să o ducem la un centru costă mai mult transportul, de aceea o aruncăm.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Stâna de prin munţi a familiei Vălean din Târlişua

Cum este să ai o turmă de 400 de oi într-o zonă de munte? Sau cum se descurcă o familie cu trei membri în astfel de condiţii, fără utilaje agricole, ne spune tânăra crescătoare Valentina Vălean din comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Munca se desfăşoară încă manual

„Noi ne aflăm într-o zonă montană, unde toată munca se desfăşoară manual, nu avem acces la utilaje decât foarte puţin. Ferma de animale este destul de numeroasă, avem undeva la 400 de capete de oi, 12 vaci şi suntem doar trei persoane, eu şi părinţii mei, care ne ocupăm de ea. Povestea noastră aş putea spune că nu are un început, ne ocupăm cu oieritul din bătrâni, din moşi-strămoşi, s-a trasmis de la generaţie la generaţie această meserie şi pasiune pentru oierit; practic, eu aveam în jur de 4 ani şi dădeam în strung“, spune tânăra bistriţeancă.

La ferma de la Târlişua sistemul de furajare este manual. „Fânul se face pe parcursul verii în claie, fârcituri, în foarte puţine locuri se poate lucra cu utilaje, de aceea noi nu facem baloţi; raţia se dă în funcţie de efectivul pe care îl avem şi se împarte la oi şi la vaci. De exemplu, iarna le dăm trei mese pe zi, otavă, fân uscat şi ceva grăunţe. O astfel de investiţie este costisitoare pentru cineva care începe acum construcţia anexelor sau îşi achiziţionează oile“, mai adaugă crescătoarea.

Distribuirea produselor din ferma celor trei are loc la clienţii formaţi în timp şi nu numai, mai spune Valentina. „Brânza noastră de oaie este curată, fără alte adaosuri şi surplusuri; pot spune că avem comenzi de brânză de la clienţi noi şi vechi, suntem cunoscuţi şi vestiţi cu brânza pe care o producem. Mieii îi dăm mâna întâi la un arab, până nu demult îi dădeam la complexe. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune mai nimic deoarece de ani buni este aruncată şi arsă, nu se mai produce nimic din lână, nu mai este căutată, trebuie să plăteşti tu să vină cineva să ţi-o încarce, să o ducă, nu mai are nicio valoare.“

Pentru cei care doresc să investească într-o asemenea fermă Valentina spune că, fără dragoste şi pasiune pentru acest domeniu, nu are rost să te apuci. „Munca pe care o necesită această fermă și în plus într-o astfel de zonă montană este foarte grea şi foarte puţini tineri au mai rămas în zootehnie şi agricultură. Îi felicit şi îi susţin pe ce care au curajul să rămână. Ca sfat… ar fi să aibă multă putere de muncă şi dragoste pentru ceea ce fac“, încheie Valentina Vălean, din comuna Târlişua, Bistriţa-Năsăud.

cresterea oilor


„Pentru viitor avem ca planuri să ne mărim anexele şi, dacă suntem sănătoşi, să dublăm sau să triplăm efectivul pe care îl avem, după posibilitatea zonei în care ne aflăm. Peste 5 sau 10 ani avem pretenţia şi credem cu tărie că, dacă Dumnezeu ne ţine şi ne dă putere de muncă, o să încercăm în continuare, pe cât posibil, să ne uşurăm munca prin utilaje.“


Beatrice Alexandra MODIGA

În Chiperești, familia Neamțu arde în fiecare vară 8 tone de lână

Familia Neamţu creşte oi de mai bine de 15 ani, iar acum are peste 800 de capete, pe care le îngrijeşte într-o fermă din Chiperești, județul Iași. În fiecare vară, de pe urma oilor aceştia ard peste 8 tone de lână din cauza faptului că în zonă nu se valorifică.

Bianca Neamţu, mezina familei, îşi ajută părinţii, şi chiar şi-a propus să acceseze fonduri europene pentru a moderniza ferma. „Eu împreună cu părinţii mei, Sorin şi Mihaela Neamţu, am o fermă de familie de oi. Noi am ales rasele: Merinosul de Palas pentru lână și carne, Țigăile ruginii pentru lapte și carne, iar cele Carabașe pentru carne. Dacă putem spune aşa, familia mea a început să se ocupe de creşterea oilor în anul 2006, cu un efectiv destul de redus de 50 de capete, dar în prezent s-a ajuns la unul destul de mare, de 800 capete. Totul a început prin exploatarea terenurilor şi, dacă am avut această posibilitate să stăm în mediul rural, am profitat la maximum… ne-am extins şi în continuare ne vom extinde cât putem. Ne-am propus ca pe viitor să accesăm fonduri europene şi proiecte prin intermediul cărora să achiziţionăm utilaje noi şi revoluționare, care să ne uşureze munca“, mărturiseşte tânăra.

„Sistemul de furajare la noi nu este aşa de dezvoltat ca în alte țări. Punem mâncare în iesle, saivane şi pe alee în fermă; hrănim animalele cu baloţi de lucernă şi sparcetă, le mai dăm şi boabe de porumb şi siloz. Ferma noastră produce lapte pe care îl închegăm cu cheag de miel şi astfel obţinem caşul pe care noi îl vindem la piaţă, în Nicolina. Mergem pe principiul… noi îl facem, tot noi îl vindem“, mai spune ieşeanca.

De pe urma lor celor 800 de oi, familia Neamţu a adunat până acum peste 8 tone de lână în fiecare vară, pe care o ard. Pentru fiecare oaie tunsă crescătorii plătesc cel puţin 10 lei zilierilor care fac asta. La final de sezon, după vânzarea lânii, aceştia ies în pierdere, mai spune Bianca Neamţu. „Ardem lâna pentru că în zona Moldovei lâna nu este valorificată, iar singurele fabrici, din ce ţin eu minte, sunt în zonele montane, dar pe noi nu ne ajută cu nimic. Unde să o punem în altă parte?“, încheie Bianca Neamţu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Rasa de oi Teregova - rasa de suflet a unui tânăr din judeţul Caraş-Severin

Mihai Ienea, un tânăr de 22 de ani, are o mică fermă de oi, din pasiune; rasa este una veche din comuna Teregova, judeţul Caraş-Severin, deoarece spune că iubește aceste animale de mic copil.

„Cu oile am crescut de mic copil, dar în urmă cu cca 11 ani ai mei au decis să le vândă și să se ocupe de vaci; prinzând drag de ele, în urmă cu 6 ani am început iar să cumpăr câteva exemplare, rasă pură de Teregova, și pot spune că de atunci tot am mărit efectivul. Așa am crescut generații noi și am ajuns la un număr de 60 de capete. Sunt mai multe rase adunate, unele dintre ele le-am adus din Hunedoara, altele din Alba, dar cum este rasa de Teregova nu sunt niciunele deoarece nu sunt foarte pretențioase, dar dacă nu le scoatem la munte, nu le merge bine. Mai am și alte ocupații și alte surse de venit, doar cu ele nu putem, murim de foame, dacă vrem performanță. Împreună cu familia mea am avut animale din moși-strămoși, dar în zilele noastre este cam greu să supraviețuiești. De exemplu, mieii au mers destul de bine anul acesta, 13 lei/kg. În schimb, în această perioadă brânză n-am vândut nici măcar un kilogram, nu o cumpără nimeni“, se plânge tânărul.


„Sistemul de furajare constă iarna în otavă, fân și ceva grăunțe cu tărâțe (nu au o porție exactă, în jur la 6 mese pe zi), iar primăvara, după ce ies la păscut, au și lucernă, apoi vara la munte doar iarbă, aer curat și apă; toamna pasc pe pășuni.“


„Celor care doresc să investescă într-o astfel de fermă le spun să iubească animalele, să nu le țină doar pentru crotalii. În al doilea rând trebuie să știe că timp liber nu prea există și este mult de muncă. Sunt puțini tineri care mai apreciază oaia, dar fără muncă nu poți face bani cinstit.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Recomandări privind producerea și valorificarea laptelui de oaie

Creşterea ovinelor reprezintă o tradiţie multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activităţi tradiţionale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunţat caracter specific local sau regional (diferite sortimente de brânzeturi, specialităţi din carne de oaie, articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale), instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecţionarea pălăriilor tradiţionale, ateliere pentru ţesături etc.).

Datorită condiţiilor geo-climaterice caracteristice ţării noastre efectivele de ovine sunt crescute şi exploatate în marea parte a anului (cca 200-230 de zile, în funcţie de intemperii) pe pajiştile naturale, respectiv pe păşuni şi fâneţe, fiind comasate în turme (cârduri) cu un efectiv de ovine pe turmă diferenţiat în funcţie de suprafaţa de teren păşunabil, categoria de animale, numărul de proprietari care participă la formarea turmei, de distanţa faţă de localităţi şi alte criterii care sunt stabilite de crescătorii din localitatea de origine a ovinelor.

La această dată un procent însemnat de crescători de ovine exploatează această specie pentru producţia de lapte care este procesat în exploataţia de origine sau în unităţi specializate, cu precădere pentru obținerea brânzeturilor, mai ales telemea, caş, brânzeturi frământate, urdă sau cașcaval, produse prin care se realizează un randament foarte bun și plus valoare.

Principale caracteristici

Caracteristicile laptelui de oaie (după unele date statistice) sunt reprezentate de conținutul ridicat în substanțe proteice 5,7%, în cazeină 4,6%, lactalbumină/ lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conținutul de calciu din laptele de oaie este între 162 și 259 mg/100g, fiind bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B este de 1,5-2 ori mai nutritiv și mai bogat decât laptele de vacă.

Laptele de oaie are o dublă importanţă: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viaţă a mielului și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, destinat comercializării.

Producția cantitativă și calitativă de lapte de oaie este determinată de mai mulți factori a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil să se determine cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei, respectiv:

  • factori genetici, care includ rasa, individul, prolificitatea, metabolismul fiecărui animal, configuraţia, forma şi dezvoltarea ugerului, vârsta corelată cu perioada de lactaţie;
  • factori de mediu, respectiv temperaturile ridicate (temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C), ploile şi umiditatea excesivă pot provoca o diminuare a producției de lapte cu 5-30%;
  • calitatea nutritivă a furajelor şi modul lor de administrare (se recomandă ca pentru producerea unui litru de lapte să fie asigurate 0,7 U.N. și 85 g de proteină digestibilă peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale);
  • asigurarea permanentă a apei potabile;
  • condiţiile de zooigienă şi microclimat din saivane sau în țarcurile din pășune;
  • igiena şi sistemul de muls;
  • calitatea personalului îngrijitor;

Sfaturi pentru îmbunătățirea producției de lapte

Pentru îmbunătățirea producției de lapte se recomandă  desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone, extinderea controlului producției de lapte, alegerea riguroasă a berbecilor folosiți la monta naturală sau pentru însămânțări artificiale, efectuarea unor încrucișări de infuzie cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

O condiţie esenţială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, o constituie starea de sănătate a ovinelor, condiţie care constituie o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea animalelor, asigurarea pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

În baza responsabilităţilor ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret şi eficient crescătorilor de ovine, serviciile sanitar-veterinare oferă o serie de servicii cu referire la:

  • asigurarea bazei umane şi materiale necesare pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare de prevenire şi combatere a bolilor la animale;
  • evaluarea şi monitorizarea exploataţiilor care deţin ovine, implementerea legislaţiei privind identificarea, înregistrarea şi mişcarea animalelor;
  • supravegherea clinică a stării de sănătate a efectivelor, prin examene clinice şi inspecţii la exploataţiile comerciale şi în exploataţiile nonprofesionale de la gospodăriile populaţiei;
  • măsuri de supraveghere şi prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinări profilactice, tratamente antiparazitare preventive şi curative, diagnosticul unor boli prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale în acest scop;
  • monitorizarea și certificarea circulaţiei ovinelor, a produselor și subproduselor obținute de la acestea;

Realizarea acestor acţiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de animale, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociaţiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu stricteţe legislaţia din domeniu.

Acte necesare pentru comercializare

  • Crescătorii de ovine care doresc să valorifice producţia primară sau produsele obţinute prin procesarea producţiei primare trebuie să obţină de la DSVSA judeţeană documentul de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul ce stabileşte: codul producătorului, produsele care se valorifică, cantitatea, locul de comercializare şi aria de distribuţie. Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza şi controla respectarea normelor şi regulilor de igienă, trasabilitatea şi siguranţa alimentelor de către toţi crescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează şi comercializează lapte şi produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătăţii publice.
  • În condiţiile în care crescătorii de ovine sunt înregistraţi la DSVSA judeţeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploataţie (stâna) sau independent şi implicit pentru vânzare cu amănuntul, aceştia pot să comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unităţi autorizate, în pieţe agroalimentare de pe întreg teritoriul României, cu respectarea normelor legale în vigoare.
  • Cu referire la importanţa şi rolul crescătorilor de ovine sunt multe aspecte de menţionat ținând cont de contextul social şi economic al acestei activități, fapt ce obligă autorităţiile competente să acorde spijin financiar și legislativ, real, concret, cu referire la funcţionarea asociiaţilor de animale şi de produse animaliere, facilităţi pentru amenajarea de puncte sau centre de sacrificare, unităţi de procesare a laptelui, a cărnii şi a subproduselor obţinute de la ovine, facilităţi pentru asigurarea hranei pe tot parcursul anului, identificarea de beneficiari interni în spaţiul intracomunitar şi în ţări terţe pentru comercializarea berbecuţilor şi a unor produse finite (brânzeturi, preparate din carne de oaie cu caracteristici tradiţionale) etc.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Familia Ceret... păşunatul și ale lor mioare!

În ferma familiei Ceret din comuna Băbăița, judeţul Teleorman, primii miei au venit pe lume încă din luna martie... Sunt frumoși și sănătoși, spre bucuria crescătorilor, care speră ca de Paște să obțină un preț bun pe ei. Despre cum este viaţa la stână, problema păşunatului din localitate, dar şi cât va costa anul acesta kilogramul de carne de miel în viu sau în carcasă aflaţi de la doi crescători de oi pasionaţi.

Iulică este de meserie inginer în construcţii, locuieşte în Bucureşti, dar 80% din timp este aici, la stâna de la Băbăiţa, alături de tatăl său Mihai. „De patru ani de zile, dintr-un hobhy, am pornit la drum cu 20 de animale şi am ajuns la 400 de capete; predomină rasele mixte Ţurcană şi Carabaşă, oi autohtone care se întreţin mai uşor şi nu sunt aşa sensibile la boli şi, din punctul meu de vedere, sunt cele mai frumoase rase româneşti, spune tânărul.“

Păşunile sărace în nutrienţi dau bătaie de cap crescătorilor de oi

crescatori de ovine

Păşunele sunt cea mai mare problemă din zonă deoarece oierii nu-şi permit să ţină un efectiv mare de animale, iar, în absenţa fertilizării cu îngrăşăminte, de la un an la altul terenurile destinate păşunatului sau pentru producerea furajelor conservate sub formă de fân sau de siloz devin tot mai sărace în nutrienţii necesari creşterii şi dezvoltării plantelor, mai adaugă crescătorul. „Nu avem păşuni necesare şi nici ajutor pentru îngrăşăminte; de exemplu, de 16 ani la noi pe păşune nu s-a dat cu îngrăşăminte. Asta vrem noi acum, să administrăm în calitate de crescători păşunile, să putem să le dăm cu îngrăşăminte, să avem furaje pentru animale. Un preţ pe furaje şi cereale pe cap de animal, pe un an de zile, este în jur la 300 lei; totul este achiziţionat pentru că nu avem teren agricol. Îmi doresc să extind efectivul de animale, să am şi câştig; sincer, la un efectiv aşa de mare trebuie să fim pe plus, dar aşteptăm să vedem dacă putem să facem ceva cu păşunile, să le administrăm, pentru că abia atunci o să fie ceva mai bine. Ne dorim să luăm şi păşune arabilă să ne facem fân şi cereale pentru animale, să nu mai cumpărăm totul. Avem promisiune de la autorităţi că o să ne ajute, ni s-a aprobat şi scris şi verbal, iar acum aşteptăm!“

Lâna se aruncă pe foc!

Mihai, tatăl tânărului, crede despre fiul său că este harnic şi ambiţios, dar va duce la bun sfârşit pasiunea doar cu ajutorul instituţiilor de stat deoarece, în condiţiile existente, este dificil. „De exemplu, cu subvenţia dată de APIA, de 20 lei pe cap de oaie, şi nici aceasta dată la timp, e greu (…). Lâna nu o ia nimeni, merge la gunoi. Nu se scoate nici mâna de lucru a tunsului, un tuns la o oaie costă 5 lei, iar subvenţia este undeva la 2-3 lei pe oaie, de aceea prefer să nu o vând şi să-i dau foc; nici nu vine nimeni să o cumpere, în zona de munte se mai cumpără, dar nu pentru a se produce ceva în ţară, ci tot pentru export.“

La o vizită în ţarc, tânărul crescător ne spune că monta începe în luna septembrie şi durează aproximativ o lună, dar se mai întârzie până la sfârşitul lui octombrie. „Primii miei îi avem la începutul lunii februarie, iar fătările se termină în luna martie sau aprilie. Anul acesta estimăm să avem în jur de 300 de miei la cerinţele cumpărătorilor. 70% din oi fată câte un miel, iar restul de 30% câte doi miei.“

Anul acesta carnea de miel în viu va costa 15 lei/kg şi 25 lei/kg în carcasă

ovine miei

La o alergătură prin ocol, Iulică prinde un miel de 3 săptămâni. Acesta are în jur de 15 kg, iar până de Paşte va cântări peste 20 kg, exact greutatea dorită, specifică fermierul. „Până de Paşte o să îi avem la greutatea dorită de cumpărător, iar o parte din ei, care sunt mai mici, o să rămână pentru toamnă. Anul acesta carnea de miel în viu va fi de 15 lei/kg şi undeva la 25 lei/kg în carcasă. Anul trecut a fost undeva la 9-10 lei/kg în viu şi 20 lei/kg tăiat. Nu avem o piaţă de desfacere bună; de exemplu, noi vindem doar la bişniţari, iar o parte ajung la arabi. Sincer, nu am redus niciodată preţul, am preferat să rămân cu ei, să îi dau în toamnă, vorbesc despre berbecuţii mai mari pentru pastramă; nu pot să reduc preţul pentru că eu unul chiar cumpăr absolut tot şi nu-mi permit să fac acest lucru.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Crescătorii de ovine vor primi și în 2019 ajutor de minimis pentru comercializarea lânii

În Ședința de Guvern din data de 8 februarie 2019 a fost adoptată o Hotărâre care modifică și completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine  pentru comercializarea lânii”.

Prin prezentul act normativ se reglementează continuarea în 2019 a Programului ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine  pentru comercializarea lânii”, precum și condițiile aferente acestuia. Perioada de înscriere pentru anul 2019 este cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și 28 martie 2019, inclusiv, iar perioada de cerere în care producția de lână poate fi valorificată este între 29 martie-30 septembrie 2019, inclusiv.

Solicitanţii înregistraţi în Registrul unic au obligaţia de a depune la Direcțiile Agricole Județene  documentele justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute până la 1 noiembrie 2019, inclusiv. Comercializarea lânii se realizează către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii, direct sau printr-un intermediar, care are încheiat un contract de livrare lână cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii. 

Pentru acordarea sprijinului, documentele justificative trebuie să ateste că lâna a fost comercializată respectând interesul părților. Este necesar ca documentele justificative (factura sau filele din carnetul de comercializare) să indice cantitatea de lână comercializată, direct sau prin intermediar. În cazul intermediarului, acesta va menționa pe filele din carnetul de comercializare al crescătorului de ovine numărul contractului încheiat cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

De asemenea, este reglementată plata cantității de lână comercializată în perioada de valorificare corespunzătoare și nedecontată în anul 2018.

Sursa: madr.ro

APIA demarează plata în avans pentru fermierii care au solicitat sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 1 noiembrie 2018, demarează plata în avans pentru fermierii care au solicitat sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine, în Campania 2018.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 783/2018 privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, plafonul aferent schemei de sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine este de 56.100 mii euro.

Cuantumul pentru plata avansului este de 11.1815 euro/cap la cursul de schimb valutar de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

Sursa: apia.org.ro

Peste 850 de oieri suceveni s-au înregistrat pentru subvenţia la lână

Campania de sprijinire a crescătorilor de ovine care livrează lână în vederea valorificării se bucură de interes în judeţul Suceava. În cadrul programului privind ajutorul de minimis acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava au fost înregistraţi 852 de potenţiali beneficiari ai ajutorului financiar de 1 leu la kilogramul de lână vândută către unităţile care preiau respectiva materie primă, dintr-un total de 1.280 de crescători de oi din judeţ.

De acest ajutor pot avea parte crescătorii persoane fizice care au atestat de producători, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice, alte forme asociative cu personalitate juridică. Un singur beneficiar poate primi maximum 15.000 de euro pe durata a 3 exerciţii financiare, respectiv în 2018 şi în cele două exerciţii financiare precedente, adică în 2016 şi 2017. În judeţul Suceava este un efectiv de 255.547 de ovine, iar de la un singur animal, în funcţie de rasă şi vârstă, se pot recolta, în medie, 2-3 kg de lână.

„Cei care sunt luaţi în baza de date au timp, până în august 2018, să facă dovada cantităţilor de lână comercializate. În baza acestor dovezi ei vor primi ajutorul prevăzut de Guvernul României“, ne-a spus Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava. La dosar se depune cererea-tip, declaraţie pe proprie răspundere, copie după cartea de identitate sau actul de constituire de la ONRC, după caz, dovadă de cont activ, documentul de la medicul veterinar prin care se atestă că exploataţia este identificată, precum şi o aproximare privind cantitatea de lână pentru livrare. Ulterior, la dosar se vor adăuga şi documentele doveditoare ale comercializării lânii.

Lâna prelucrată poate avea un preţ bun

De patru ani, în judeţul Suceava există un singur agent economic cu sediul în Fălticeni care preia lâna de la crescătorii de animale. Firma oferă 80 de bani pentru kilogramul de lână adus de crescător la depozit şi 50 de bani pentru lâna achiziţionată direct din fermă. Lâna este exportată în Turcia, unde este folosită la fabricarea saltelelor. Conform reprezentanţilor societăţii, preţul oferit depinde de bursa internaţională, agentul economic neefectuând nici măcar o prelucrare sumară a lânii, condiţii în care ar putea fi exportată la un preţ mai bun. „Prin adoptarea Hotărârii de Guvern, crescătorii de oi vor comercializa în număr mult mai numeros lâna. Varianta cu agentul economic din Fălticeni care preia lâna ar trebui să fie doar una de tranziţie, scopul Guvernului României fiind ca, prin acordarea subvenţiei, să fie încurajată înfiinţarea de depozite mari, în urma unor parteneriate public-private. Într-un astfel de depozit, lâna ar fi prelucrată şi comercializată mai departe la un preţ decent, inclusiv pentru crescătorul de oi care o vinde. Piaţa lânii este considerată a fi una de perspectivă, în condiţiile în care lâna este folosită ca materie primă în industria textilă, dar şi la fabricarea de materiale izolante“, a precizat Haralampie Duţu.

Anul trecut au depus în judeţ cereri de înscriere în program peste 100 de crescători de oi, dar nu au revenit toţi pentru completarea dosarelor cu documentele solicitate.

Silviu Buculei

Creşterea oilor, între pasiune şi rentabilitate

Problemele crescătorilor de ovine par să nu se mai termine. Desfacerea cărnii, a produselor rezultate din lapte şi valorificarea lânii îi fac pe fermieri să renunţe la oierit. Zootehniştii suceveni consideră că este necesară elaborarea unei politici a zootehniei pe termen lung, care să nu se schimbe în funcţie de conducerea politică a ţării şi prin care să fie create bazele valorificării tuturor produselor de origine animală. Fermierii consideră că salvarea oieritului nu trebuie să fie numai subvenţia, valorificarea lânii şi a pieilor de animale, putând aduce plus valoare acestui sector zootehnic.

Formarea unor nuclee de selecţie valoroase prin controlul oficial al producţiei

Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine „Mioriţa“ este una dintre cele mai importante structuri din judeţul Suceava, care reprezintă interesele câtorva sute de fermieri, crescătorii de ovine şi caprine. În această perioadă, asociaţia se implică pentru întocmirea dosarului de acreditare cu scopul de a obţine controlul oficial al producţiei. Înscrierile în Controlul Oficial al Performanţelor şi Registrul Genealogic sunt obligatorii pentru crescătorii de bovine şi ovine în vederea obţinerii sprijinului cuplat în zootehnie pentru un număr de peste 32.000 de ovine care aparţin membrilor asociaţiei.

„Controlul producţiei presupune un sprijin mai bun pe cap de animal. Anul acesta cine face controlul primeşte 25 de euro, iar cine nu îl are va primi 5 euro/animal.

Noi trebuie să facem performanţă, să avem animale de rasă, produse de calitate. Prin înscrierea animalelor în Registrul Genealogic putem contribui la formarea unor nuclee de selecţie valoroase, putem avea berbeci de reproducţie, inclusiv mioare şi miori cu certificate de origine. Dacă facem montă dirijată, supravegheată, cunoaştem părinţii şi bunicii fiecărui animal pe care îl împerechem, ştim provenienţa teritorială și putem face performanţă în acest sector zootehnic. Dacă nu facem nimic, dacă nu se vede un plus în producţie, în ameliorarea raselor, mergem în pierdere. Iar dacă nu ne dăm interesul să avem acest control, pe viitor nu vom mai primi nici subvenţie“, ne-a spus Ioan Chihaia, preşedintele Asociaţiei „Mioriţa“.

Ioan Chihaia crescator de oi

Infrastructura nu permite exportul în ţările arabe

Cei aproape 300 de membri ai Asociaţiei „Mioriţa“ deţin oi din rasele ţurcană, karakul şi, într-o proporţie mai mică, metişi. Cele mai multe oi sunt din rasa ţurcană pentru că este o oaie mai rezistentă şi foarte bine adaptată la clima din nordul ţării. Deşi doresc o valorificare superioară a animalelor şi laptelui, interesul populaţiei este scăzut pentru carnea de oaie. În judeţ există un abator mare, autorizat, la Ilişeşti, dar nu taie câteva oi, cât vinde un fermier la magazinul propriu din piaţă în câteva zile. Oierii bucovineni consideră că deschiderea pieţei arabe pentru comerţul cu carne de oaie ar salva o tradiţie românească veche de peste 2.000 de ani. Pe lângă lipsa unor acorduri comerciale între România şi piaţa arabă, realizarea unui terminal cargo pe aeroportul din Suceava şi construcţia unor depozite frigorifice de mare capacitate au rămas la stadiul de promisiune. În Suceava există un singur abator certificat Halal care asigură recunoaşterea şi desfacerea produselor din carne pe pieţele arabe, dar care preferă să cumpere oile la preţuri mici de la fermieri. Fermierii din nordul ţării susţin că exportul în Grecia şi Italia se face numai primăvara, pentru că în aceste ţări se solicită carcase mici, de 5-12 kg, care sunt la câteva luni după ce se nasc mieii. Arabii vor carcase mari, disponibile tot timpul anului, dar este greu de asigurat ritmic cantităţile solicitate. Pentru a îmbarca în avion 18 tone de carne de oaie este nevoie de 47 de tone de carne în viu, arabii fiind interesaţi doar de carcasă, fără cap.

În România nu există o piaţă a cărnii de oaie

Crescătorii de animale suceveni susţin că preţurile de achiziţie la cele două abatoare din judeţul Suceava, acreditate pentru comerţ extern în Uniunea Europeană, sunt mici în raport cu cerinţele solicitate la achiziţia animalelor şi preferă să rămână cu animalele în stână. Este o problemă a ciobanilor nu numai acum, la începutul lui 2018, ci de peste 20 de ani.

„Ministrul Agriculturii, Petre Daea, promovează oaia prin sloganul «Alege oaia» şi poate şi în zona noastră se va obişnui populaţia să mănânce carnea acestui animal. Carnea de oaie este un produs foarte bun, dar înainte de 1989 ne-am dezobişnuit să o consumăm. La abator kilogramul de carcasă este 8 lei, în piaţă preţurile ajung în jur de 17-20 de lei, dar nu este cerere. Prin asociaţie am încercat să vindem, dar nu avem cui. Nu putem face export pentru că se cer cantităţi foarte mari, semnarea de contracte certe şi pe termene lungi. Noi sacrificăm în general oile bătrâne, bolnave, berbecii care nu mai sunt folosiţi ca reproducători şi miei. Ne trebuie abator autorizat pentru ovine, cu o capacitate mare de sacrificare, prelucrare primară şi refrigerare. Apoi este problema transportului spre ţările arabe. Aceste aspecte sunt în discuţie de câţiva ani, dar nu s-a întâmplat nimic.

Existenţa fermei de ovine este asigurată din procesarea laptelui şi vânzarea brânzei şi urdei pe care le valorificăm pe piaţă. De aici rezultă câştigul nostru. Anul trecut, la începutul sezonului, kilogramul de caş s-a vândut cu 10 lei, iar spre toamnă a fost 15 lei. La preţurile care sunt la ora actuală este puţin, pentru că animalul trebuie tratat, îngrijit, hrănit, altfel nu ai rezultate.

La nivel de asociaţie este greu de realizat o fabrică de procesare, membrii fiind răspândiţi pe întreg judeţul, producţia de lapte de oaie este din luna mai până în septembrie, nu găseşti personal care să lucreze în fabricile de procesare, monopolul prelucrării laptelui în judeţ este deţinut de multinaţionale, iar intrarea pe piaţa marketurilor este anevoioasă“, susţine Ioan Chihaia.

„Alege oaia“, în pensiuni şi restaurante

cascaval din lapte de oaie

Oierii suceveni consideră că în achiziţia cărnii de oaie ar trebui preluat, de către proprietarii de pensiuni şi restaurante, modelul cumpărării legumelor direct de la producători. Proprietarii restaurantelor ar trebui să încheie contracte ferme cu fermierii şi, pe bază de comandă, aceştia să le livreze carne de oaie şi produse de stână.

„Am încercat să obţinem un spaţiu în care să valorificăm produsele asociaţiei, dar toate demersurile au fost zadarnice. În cadrul programului «Alege oaia» ar fi o oportunitate ca cei care au pensiuni, restaurante să facă contracte cu fermierii şi să aibă mâncăruri de oaie. Carnea de oaie se sleieşte imediat, indiferent cât de bună ai face-o. Dar la un restaurant, unde este rulaj, această situaţie poate fi evitată. Cel mai bine preparată este sub formă de pastramă, dar şi sub formă de tocăniţe, cu multe legume, servită fierbinte. Poate avea mare căutare dacă va fi promovată corespunzător, iar proprietarii de pensiuni vor dori să asigure mâncăruri sănătoase din produse româneşti“, este de părere Ioan Chihaia.

Lâna şi pieile de oaie, aruncate la gropile de gunoi

În acest moment lâna nu este valorificată în niciun fel, dimpotrivă este aruncată la gropile de gunoi, iar pierderile sunt şi mai mari dacă ţinem cont de faptul că un crescător plăteşte trei lei pentru tunsul unei oi. Din lâna rezultată, în condițiile în care aceasta ar fi valorificată la preţul de un leu pentru un kg, aşa cum s-a propus la nivel de minister în cadrul programului „Alege oaia“, proprietarul de animale ar câştiga doi lei. Oamenii spun că lâna pe care acum pur şi simplu o aruncă ar putea fi folosită în industria textilă sau în construcţii pentru izolarea locuinţelor, acest produs fiind recunoscut ca un bun izolator termic.

„Sunt promisiuni din partea Ministerului Agriculturii că anul acesta lâna va fi strânsă. Până acum fiecare cioban o aruncă pe unde poate. Plătim trei lei de tuns o oaie, dar nimeni nu are nevoie de lână. Dacă pieile de oaie, în urmă cu 10-12 ani, se plăteau cu 25 de lei bucata, acum le aruncăm la groapa de gunoi. La fel şi pielicelele mieilor; înainte se făceau căciuli; acum, dacă găseşti un comerciant şi îţi dă 10 lei pe o piele de karakul, ai luat un preţ bun. Înainte plăteau un dos de căciulă cu 200 de lei, o căciulă de miel ajungea la 300-600 de lei, iar un cojoc sau palton din pielicele de karakul, la 2.000 de lei. Acum au ieşit hainele sintetice, ieftine, aduse din import din ţările asiatice şi nu se mai poartă hainele din piele naturală, bundiţele, cojoacele, căciulile. Lâna ţine cald, este foarte bună faţă de hainele sintetice. Înainte se făceau ciorapi, pulovere, veste de lână, covoare. Lâna ţurcană era folosită pentru covoare, ţigaia pentru îmbrăcăminte. Acum nu mai este darac, nu mai toarce nimeni, nu se mai fac pulovere din lână. Am ajuns să aruncăm lâna la maşina care colectează gunoiul menajer. Dacă va fi implementat programul «Alege oaia» avem speranţe că va fi valorificată lâna, chiar dacă preţul prognozat, 1 leu/kg, nu este unul care să aducă beneficii. De pe o oaie tundem 2-3 kilograme de lână, deci lucrăm tot în deficit, dacă ne gândim la cât costă tunsul, dar e mai bine decât să o aruncăm. Cel mai bine ar fi să vină un investitor care să facă o fabrică de prelucrare a lânii. Se pot obţine lucruri foarte frumoase din lână din firul vopsit, care are un preţ destul de mare pe plan mondial; se fac de la covoare la îmbrăcăminte sau poate fi folosită pentru izolaţii termice“, am aflat de la Ioan Chihaia.

oi proprietar chirila

Izolaţii termice şi fonice cu lână de oaie

O altă soluţie pe care o văd crescătorii de ovine suceveni ar fi o investiţie pentru tratarea şi pregătirea lânii brute pentru izolaţii. De mult timp, pe pieţele din străinătate lâna este folosită pentru izolare termică şi fonică pentru acoperişuri, pereţi interiori şi exteriori, tavane şi podele sub formă de role sau saltele. Izolaţia din lâna presată nu mai trage umezeala, fiind folosită la construcţii în locul vatei minerale sau a celei bazaltice.

Pe piaţa românească sunt puţine firme care doar promovează noul material ecologic de izolare termică a locuinţei şi acesta provine din import. Lâna este spălată, pieptănată mecanic şi presată în straturi mici, rezultând un fel de pături de diverse grosimi şi mărimi, cum sunt cele de vată bazaltică. Pe lângă faptul că este un material ecologic, lâna fabricată pentru izolarea termică este ignifugă, are un comportament foarte bun la umiditate, este rezistentă împotriva dăunătorilor de origine animală şi la mucegai, oferind un coeficient termic de 0,039 W/mK, în timp ce celelalte materiale folosite la termoizolare au coeficienţi termici între 0,3 şi 0,4 W/mK. Suprafaţa încreţită a fibrelor de lână face ca termoizolaţia să devină şi un excelent izolant fonic.

„Noi câştigăm de la oaie din mai până în octombrie. Din octombrie până în mai nu facem cinci bani, cheltuim. În jumătate de an nu câştigăm nimic, ci doar cheltuim, iar când câştigi, sumele sunt mult mai mici decât ar fi normal. Dacă vrei să întreţii un animal şi să ai performanţă, costurile sunt destul de mari. O astfel de investiţie ar aduce un câştig tot timpul anului“, crede Ioan Chihaia.

Silviu Buculei