Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“

Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

• întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
• animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
• apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
• unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sunt sute de povești despre ciobănie în folclorul românesc, dar cine mai sunt ciobanii de astăzi? Meseria nu mai este cum era odată, atunci când ciobanul era respectat și avea un cuvânt greu de spus în comunitate. Și totuși, un tânăr din județul Gorj, Mădălin Puiu, crede cu putere că ciobănia trebuie să existe în continuare și nu doar ca o afacere, ci și ca o pasiune născută din dragostea pentru animale.

Țurcana de munte, o rasă care se adaptează oriunde

„Avem o turmă de oi cu care în fiecare toamnă plecăm să facem transhumanță. Mai exact din Gorj, undeva mai aproape de Târgu-Jiu, până în județul Caraș-Severin unde și iernează. Primăvara ne întoarcem spre casă pentru a ieși la munte. Eu și fratele meu suntem ciobani precum erau părinții noștri în urmă cu 15-20 de ani. Noi doi ne ocupăm împreună de toată afacerea și avem oi de când ne știm. Cât au fost părinții în putere am avut până într-o 1.000 de capete, apoi nu au mai vrut să le țină. Ne-a dat la fiecare câte 100 de oi și restul le-au vândut. În urmă cu câțiva ani au fost vremurile acelea grele, când nu mai mergea absolut nimic în acest sector, eram luați în bătaie de joc, dar am ținut animalele cum am putut. În anul 2018 am avut doar eu grijă de ele pentru că fratele meu a luat drumul străinătății, crezând că o să fie mai ușor. S-a întors și în 2019 l-am lăsat eu pe el la oi și am plecat în străinătate. La fel ca și în cazul lui, nu a mers prea bine și m-am întors la oi. În iarna anului 2020 aveam un efectiv de 300 de oi, iar în prezent avem undeva peste 700“, adaugă Mădălin Puiu.

Tânărul crescător gorjean ne spune că una dintre cele mai bune rasa specifice zonei acesteia este Țurcana de munte. „Este foarte rezistentă și se adaptează foarte ușor în orice zonă, fie de munte, fie de câmpie. Oile noastre se furajează singure deoarece facem transhumanță. În fiecare zi mergem cu ele, chiar dacă e zăpadă. Doar 2-3 zile când fată le dăm puțin fân și porumb, până se întărește mielul și poate merge. În rest, nu le prea dăm nimic. Doar pe pășune, vara și iarna.“

„Nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame“

Acesta ne mărturisește că e ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții. „Din păcate, din lipsa forței de muncă nu facem niciun produs. De când mă știu eu, lâna nu a valorificat-o nimeni cum trebuie și niciodată nu am obținut măcar jumătate din banii pe care i-am dat la tunsul oilor. Nici acum nu o mai caută nimeni și nu știm ce să facem cu ea. Din creșterea oilor nu prea poți face o afacere, trebuie să îți placă, altfel ești tentat să renunți. În activitatea asta nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame. O poți numi afacere doar când pe lângă oi ai și câteva hectare de teren în arendă și beneficiezi de subvenție de la APIA. Așa, doar de pe urma oilor, nu prea e cine știe ce profit. Avem noroc că au mai crescut prețurile la miei, că altfel mulți fermieri ar fi renunțat la oi. Oameni buni și de încredere nu mai găsești și cei cu care lucrezi te pot lăsa oricând, așa că sfatul meu pentru oricine ar vrea să se apuce de o astfel de afacere este că, dacă nu e pregătit să îngrijească oile la orice oră din zi și din noapte, să nu se apuce de oierit. În plus, dacă nu ai teren în arendă sau în proprietate, nu poți să supraviețuiești. Nu prea putem face planuri de viitor pentru că nu știm ce vremuri mai vin, dar am vrea să mărim efectivul până la cca. 1.000 de capete“, încheie Mădălin Puiu, crescător de oi din județul Gorj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Nu sunt puțini românii care, după ce au muncit ani buni în străinătate, se întorc în țară și investesc aici. De aceea vă prezentăm și povestea fraților Sima, Cristian și George, din localitatea Surduc, județul Sălaj. Aceștia au părăsit Italia pentru ridica de la zero o fermă mixtă de animale. Frații Sima au început cu câteva ovine și bovine din rasa Holstein și Bălțată, iar în prezent se mândresc cu un efectiv destul de mare adunat în ograda lor.

„În această activitate suntem doi frați, Sima Cristian și George. În momentul de față avem o fermă de vaci de lapte cu 100 de capete, dar am început să lucrăm în zootehnie în 2005 cu o altă specie, și anume oaia. O lungă perioadă de timp am lucrat în Italia, iar cu banii strânși am zis să încep un business în agricultură. Astfel am ajuns să achiziționez 200 de oi, în martie 2005. Totodată, lucrăm în jur de 100 ha de teren, avem o suprafață de 25 ha pe care o cultivăm cu porumb siloz, în jur de 25 ha cu lucernă, restul porumb boabe. În ceea ce privește  alegerea rasei, pot spune că rasa Holstein este deosebit de productivă, dar în același timp și foarte sensibilă. În cazul fermelor cu vaci de lapte este într-adevăr o muncă foarte solicitantă, dar ai avantajul că primești banii pe lapte în fiecare lună. Rația de hrană a animalelor din ferma noastră este alcătuită din fân de lucernă, siloz de porumb, șrot de soia, șrot de floarea-soarelui și rapiță“, ne spune Cristian Sima.

Pentru că mulți fermieri asociază termenul de cooperativă cu regimul comunist care i-a forțat să cedeze pământurile și animalele statului pentru ca apoi să le exploateze în comun în așa-numitele cooperative agricole de producție construite după model sovietic, după 1990 asocierea în agricultură a avut un start extrem de dificil. Așa că mulți proprietari de terenuri agricole au preferat să le dea în arendă decât să se asocieze. Ce-i drept, în prezent lucrurile au început să se schimbe și cu ajutorul fondurilor europene. Cooperativele agricole sunt o alternativă viabilă pentru facilitarea obținerii de fonduri europene și tot mai mulți români au reușit să treacă peste prejudecățile legate de asociere și au ales să se asocieze pentru a-și asigura continuitatea pe piață. Principalul factor pentru care mulți fermieri s-au asociat îl constituie, așa cum am menționat, accesul la fonduri europene, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală. Cooperativele au avut anumite avantaje în privința punctajului şi au putut accesa bani nerambursabili la o valoare de până la 90% din investiție. Așa și-au asigurat dezvoltarea mai rapid. De altfel, în ultimii ani fermierii s-au asociat şi pentru a-şi vinde marfa. Așadar, tinerii agricultori și fondurile europene încep să schimbe această paradigmă. Frații Sima au ales, de asemenea, să adere la o asociație. „În prezent, facem parte și dintr-o cooperativă agricolă – Cooperativa Bovis Someș, care are în jur de 40 de membri și care a fost înființată în anul 2005. Prin intermediul ei livrăm laptele către un procesator. Am ales să fac parte din această cooperativă pentru a rezista și a merge mai departe, dar și pentru că aveam anumite avantaje în momentul achiziționării diverselor inputuri. Legat de investiția în fermă, aceasta se ridică la câteva sute de mii de lei, dar am început totul de la zero. Am fost nevoiți să cumpărăm terenul, să facem planul urbanistic zonal și după construire“, a adăugat Cristian Sima.

„Anul 2020 a fost mulțumitor, dar 2021 pare mult mai greu pentru că toate s-au scumpit. În plus, din perspectivă agricolă a fost un an cu mai multe probleme din cauza faptului că a plouat foarte mult.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Nicoleta Tecar din comuna Aluniș, satul Vale, județul Cluj, are 16 ani şi a crescut printre oi. În pofida vremurilor, a schimbărilor, a ales să îndrăgească ciobănitul. Dacă multe adolescente au alte preocupări adaptate vremurilor pe care le trăim, pentru Nicoleta anii adolescenței înseamnă muncă… Multă muncă. Și asta pentru că familia adolescentei are nu mai puţin de 600 de oi.

„Adolescenții din zilele noastre râd de această meserie!“

„Moștenesc pasiunea pentru oi de la tatăl și bunicul meu, ciobani fiind din tată în fiu. Acum avem un efectiv de 600 de oi Țurcane, pe care le îngrijim în familie. Și asta pentru că în ziua de azi nu se mai găsesc ciobani, care să facă lucrul acesta cu pasiune și dragoste, deși munca lor este bine plătită. Povestea fermei noastre începe de când tata era copil mic și începea să muncească la o altă fermă de prin zonă. După câțiva ani, în care a câștigat experiență, a început să-și facă propria fermă, începând cu 10 oi. Iar acum, după 19 ani de muncă, am ajuns la un număr de aproximativ 600 de oi Țurcane. Clienții noștri își comandă produsele noastre prin telefon sau la domiciliu. Nu mergem pe piață, produsele se ridică la stână sau, la nevoie, le livrăm noi. Producem caș, urdă, jintuială, zer și, la cerere, brânză și telemea. Lâna nu mai este căutată și de aceea suntem nevoiți să o vindem la prețuri foarte scăzute… De exemplu, lâna de la 600 de oi are un preț de 150 de lei toată, este un preț foarte mic, având în vedere toată munca depusă pentru o singură oaie. De la jumătatea lunii mai, noi ducem oile pe pășune, iar când dau primele zăpezi le aducem acasă, unde le dăm porumb, otavă, lucernă etc. Niciodată nu am făcut un calcul al cheltuielilor, dar ele necesită în fiecare an multe tratamente, hrană de înaltă calitate, care sunt destul de costisitoare“, ne spune tânăra clujeancă.

În zilele pe care le trăim acum sunt tot mai puțini fermieri care încep acest drum frumos deoarece întâmpină multe piedici și greutăți, mărturisește Nicoleta. „Ca un sfat pentru cei care sunt la început de drum, eu îi îndrum să o facă cu multă dragoste și pasiune și, oricât de greu ar fi, să nu dea niciodată înapoi pentru că munca lor va fi răsplătită. Este foarte greu, având în vedere că adolescenții din zilele noastre râd de această meserie… Dar eu mă consider o fată norocoasă și specială pentru că în ziua de azi rar mai vezi fete care să stea la stână și să aibă această frază în minte: „Ce intră în sânge niciodată nu mai iese!“ Peste câțiva ani eu îmi doresc să am un efectiv mai mare de oi și cu o varietate mai mare de produse, dar și mai multă susținere din partea Ministerului Agriculturii“, încheie Nicoleta Tecar.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ilie Iulian Ștefan, un tânăr de 18 ani din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, spune că din pasiune pentru animale a construit împreună cu familia sa o fermă cu un efectiv de aproape 500 de oi din rasa Țurcană Brează, o rasă veche din Valea Jiului.

„Am multe animale la fermă, dar în special oi pentru că sunt animalele care îmi plac cel mai mult. Eu și tata ne ocupăm de îngrijirea fermei. Mai am un frate mai mare, dar este plecat în Germania, iar mama este casnică. Am început să creștem oi pentru că ne-a plăcut, dar și pentru că am vrut să avem afacerea noastră. Am început în 2008 cu 10 capete, dar am continuat să cumpărăm berbeci brezi, printre cei mai buni din țară, și, într-un final, am ajuns la un efectiv de aproximativ 480 de oi. Această rasă, Țurcană Brează, crescută în special pe Valea Jiului, este bună pentru producția de lapte și este prolifică. Dezavantajul este că sunt oi mai gingașe care nu rezistă în turmă mare. Încă din copilărie am lucrat cu animalele, iar acum majoritatea timpului îl petrec având grijă de turmă. În afară de oi, mai creștem vaci, porci și păsări. Ferma este încă în dezvoltare pentru că în fiecare an facem schimbări; spre exemplu, cumpărăm animale și terenuri care să ne ajute în dezvoltarea ei. Părerea mea este că, dacă vrei să evoluezi ca fermier, trebuie să investești în fermă, în producția de cereale și în efectivul de animale. În plus, când faci un lucru cu drag ai și rezultate bune“, ne spune tânărul crescător.

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru familia Ștefan pentru că, spune fermierul, au avut o recoltă bogată de cereale și au reușit să investească în efectivul de oi. „Am cumpărat oi cu genetică bună care să ne ajute în dezvoltarea fermei. În ceea ce privește sistemul de furajare, vara oile merg la pășunat, iar pe perioada de iarnă le dăm de mâncare baloți și porumb. Despre distribuția produselor vă pot spune că vindem lapte și miei, nu facem brânză pentru că nu avem unde să o vindem. În ceea ce privește lâna, o vindem aproape pe nimic, 40-50 de bani/kg. Ar fi bine dacă s-ar putea construi niște fabrici de prelucrare a lânii sau să se găsească alte soluții ca prețul ei să fie măcar onorabil. Chiar și așa, noi încercăm să dezvoltăm ferma de la an la an“, încheie tânărul crescător.

„Sfatul meu pentru tinerii care doresc să se îndrepte spre acest domeniu este să se bucure de ceea ce au și să investească nu doar bani, ci și suflet. În domeniul acesta sunt suișuri și coborâșuri, ca în oricare alt domeniu al vieții. Dar ce contează cel mai mult este să meargă înainte, să facă ceea ce le place și să o facă cu drag. În 5 sau 10 ani vreau să am printre cele mai bune oi din țară, să achiziționez un tractor nou, dar și alte utilaje bune.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Un străvechi obicei al oierilor începe să renască în mai multe zone ale țării. Este un obicei de toamnă târzie care, în anumite zone ale ţării, se numeşte răvăşitul oilor, în alte zone poartă numele de alesul mioarelor, iar bucovinenii îi spun răscolul stânii. Este o tradiţie pe care începem să o regăsim, în ultimii ani, în regiunile unde creşterea animalelor era, pe vremuri, ocupaţia care asigura sătenilor pâinea cea de toate zilele.

Femeile nu aveau voie la stână

Pe vremuri exista un adevărat ritual al predării turmelor către gospodari după ce, din primăvară până-n toamnă, erau în grija ciobanilor. În satele de munte de pe Valea Mureșului se numește alesul oilor sau ospățul oilor. Vechea sărbătoare a oierilor a fost reînviată în acest an și la poalele Călimanilor, în Lunca Bradului. Din luncă până sus, pe tăpșan, e cale lungă, dar zarva de sărbătoare și cântecul molcom al fluierului ciobanilor te călăuzesc până la stână. De dimineață până și câinii au presimțit că azi nu e zi de lucru, ci de ospăț pentru că stau toți tolăniți în soarele zgârcit al toamnei. Solistul de muzică populară Ciprian Istrate a adus proiectul al renașterii acestei vechi tradiții aici, în defileul Mureșului. „Este un proiect de suflet pentru că, pe vremuri, era o sărbătoare importantă pentru crescătorii de animale și am dorit să ni-l aducem aminte. Sărbătoarea aceasta, prin tradiție, se află sub patronajul Sfântului Dumitru pentru că atunci, toamna, la început de noiembrie, coborau turmele din munte și oile erau împărțite gospodarilor.“ Iulian Praja, managerul Centrului de Creație și Conservare a Tradițiilor Populare Mureș, completează: „Pe vremuri, ciobanul trăia într-un fel de asceză, acolo pe munte. Credința populară spune că femeilor le era îngăduit să vină la stână decât la anumite sărbători pentru a nu tulbura rodul animalelor. De obicei veneau la Sfântul Ilie, când se încingeau ospețe adevărate, și aici, la stânele din Călimani.“

Rostul și rodul muncii

Ceaunele clocotesc, focul trosnește la Fâncel, deasupra defileului Mureșului. Artiștii mureșeni veniți la sărbătoare ațâță și focul din inimile oierilor. Dar nu toată lumea petrece. Viorel Teslovan și baciul de la stâna unde este proprietar de peste 10 ani s-au apucat de muls. „Mulsul oilor este foarte important la stână pentru că așa vedem rostul muncii noastre. Unele dau mai mult lapte, altele mai puțin. Problema noastră este că, nu prea mai are cine să mulgă cele aproape 200 de oi pe care le am. Nu găsim ciobani, tinerii nu vor să muncească la animale, mai ales aici la munte, izolați de lume.“ Alături, Emi Vlaic, cioban din moși-strămoși, e supărat că nici ciobănia nu mai e ce era odată. „Eu am ciobănit de mic. Am 58 de ani de ciobănie. Îmi aduc aminte că pe la cinci ani mă lua tata la stână și noaptea dormeam lângă el, pe cetină de brad. Eu de-atunci îndrăgesc animalele, am trecut de șaizeci de ani și nu vreau să renunț la oile și caprele mele. Amu ciobanii, câți mai sunt, îs boieri mari, nu mai dorm cum dormeam eu pe pământul gol, dorm pe saltele domnești, toți au mașini și când apucă mai fug pe la mândre, prin sat... nu-i nimic cum era odată.“

„M-am gândit să mă las, dar nu pot“

În jurul stânii forfota continuă. Mulțimea s-a adunat să asiste la un concurs menit să stârnească nostalgia semenilor crescuți la țară, care aveau vite în bătătură – un neobișnuit concurs de muls vaca. Mulți și-au adus aminte cum erau puși să mulgă vacile în copilărie. Unul dintre participanți ne mărturisește că este obișnuit de mic și acum îi este ușor. „Vaca te simte, își cunoaște stăpânul. Și, ca să dea lapte, trebuie să știi cum să te porți cu ea. Tehnica mulsului manual nu o stăpânește oricine. Pentru începători nu este chiar așa de ușor.“ Concursul a fost câștigat, se-nțelege, de un fermier care face acest lucru zilnic, de două ori, dimineața și seara, și are peste 20 de vite. După concurs, Viorel Teslovan ne spune că, de multe ori, i-a venit ideea să renunțe la ciobănie, dar încă nu are curaj, îndrăgește prea mult ocupația aceasta. „M-am gândit să mă las de ciobănie, dar deocamdată merg înainte, chiar dacă este din ce în ce mai greu. Produsele obținute de la oi nu sunt apreciate cum trebuie. Lâna și pieile, în multe locuri, zac pe câmpuri, prin pășuni. Eu le mai păstrez acasă poate, odată, cândva, cineva va avea nevoie de ele!“

Puterea exemplului

Ospățul încă nu s-a sfârșit, dar, ca la orice sărbătoare apropiată sfârșitului de an, crescătorii de animale trag linie, fac planuri, adună, scad, scad bucuriile, adună necazurile. Există însă câteva exemple de oameni de succes și în acest domeniu. Petru Vultur a renunțat la oi și s-a apucat să crească vaci – Bălțată românească –, dar și vaci de carne din rasa Charolaise. Spune că lucrurile merg bine dacă te implici în permanență și ai un plan bine gândit. „Am constatat că și vacile de carne se pot adapta foarte bine la noi, în zona montană. Iar carnea este plătită la prețul ei adevărat. Cât despre bălțatele noastre, sunt mulțumit de ele pentru că producția de lapte este foarte bună, chiar și în acest an destul de capricios.“ Nea Emil, veteranul ciobanilor de la Lunca Bradului, s-a tras și el deoparte să-și îngrijească animalele aduse astăzi la expoziție pentru a le vedea toată lumea. „Am oi, dar și câteva capre de-ale noastre carpatine. Sunt foarte mulțumit de ele, uite cum mă ascultă“: Și se îndreaptă spre ocolul caprelor și începe să strige: „Ciuculica, hai la tata, hai la tata, ți-o fi foame!“ O căpriță zglobie se urcă imediat pe gardul de lemn al ocolului și-i răspunde, cu un behăit familiar, stăpânului. Nea Emil se uită cu coada ochiului spre noi și zice, zâmbind: „Vedeți cum mă ascultă și mă înțelege. No, de aia eu stau de aproape 60 de ani cu animalele la stână!“

Lumea nu mai miroase a oaie...

În curând se va lăsa seara peste luncă. Sărbătoarea trece și se pierd pe nesimțite turmele, cuminți, prin brădetul de la Lunca Bradului. Nea Emil, cel care stă la taclale cu caprele și toți ciobanii de aici se întorc, încet-încet, la treaba lor, așa cum a fost orânduită din vechime. Mulți simt că nu prea își mai știu rostul în această lume care nu mai miroase a oaie, a fum de stână și a Miorița.

Vasile BRAIC

Nu a fost bun la învățătură, dar a avut un rost la stâna tatălui său și chiar de la vârsta de 6 ani a început „să îngrijească de animale“. Așa că abia aștepta să termine școala pentru a se apuca de afacerea cu oi pe care o „păstorește“ astăzi.

Cosmin Giurgiu este un tânăr din localitatea Ighiu, județul Alba, care muncește, produce, zi și noapte stă printre animale, iar când nu îl găsim acolo, îl întâlnim la strânsul fânului. Cam aceasta este valoarea pe care o dă el locului în care s-a născut. Provine dintr-o familie renumită de oieri. Alături de fratele său mai mare, Ghiță, adaugă o plusvaloare comunității și județului prin practicarea oieritului, o meserie ancestrală. Sunt tineri care nu umblă numai prin cluburi și discoteci. „Muncesc la fermă 24 de ore din 24, am un efectiv de 1.000 de oi, rasă Țurcană. Merge bine și profitul, prețul la miel e foarte bun, a crescut de la 6 lei la 15 lei, în preajma Sărbătorilor“, spune Cosmin.

Cel puțin o mare parte din furaje, acestea însemnând lucernă și porumb, familia Giurgiu le asigură prin resurse proprii, ferma înglobând și cultură mare. Mai există și perioade când este nevoie să achiziționeze hrană pentru efectivul de animale din alte părți, în special porumb.

Lipsa abatoarelor

„Lână și pielea nu avem cui să le dăm, laptele... nu prea avem cu cine mulge – mielul rămâne principala sursă de venit“, ne informează tatăl lor, Ghiță Giurgiu, cioban destoinic. Aici intervine însă o problemă, pe lângă cea a lipsei forței de muncă, și anume lipsa abatoarelor, care este una dificilă în județul Alba și nu numai. Iar acest subiect se află deja pe lista de discuții a reprezentanților asociațiilor crescătorilor de ovine. Nimeni nu își permite să își cumpere un abator mobil de 80.000 de euro. Punctele de sacrificare necesare în ferme nu trebuie să fie de mare dimensiune, ci să respecte anumite reguli: un filtru, o cameră de tăiere, o cameră de frig și un mic spațiu pentru depozitarea mieilor și a celorlalte produse care rezultă după sacrificare.

Ghiță are și el afacere sa. Din efectivul de 3.000 de oi ale familiei, acesta deține aproape 2.000 de capete. Deși producția este mare și dovada elocventă a faptului că există pricepere și interes în domeniul zootehniei, oierul nu a reușit să beneficieze de susținerea acordată prin proiectul Instalarea tinerilor fermieri. Ba mai mult, a avut și probleme din cauza birocrației. Tot timpul fiind fizic la fermă, nu a avut răgaz să se ocupe și de acte, și de hârtii.

Dar supărarea nu vine singură. În Alba mai sunt nemulțumiri legate de administrația Apele Române pentru că, se pare, există niște utopii.

Apa, subiect de controverse

„Județul nostru beneficiază de puțuri și fântâni, precum și de ape curgătoare lăsate de Dumnezeu. Noi avem o bogăție extraordinară de resurse de apă: este Arieșul, Mureșul, Ampoiul, Târnavele, Secasele. Înțeleg că statul român trebuie să câștige pe această seamă, dar sunt multe alte pârghii. Dezvoltarea sectoarelor agricole, în toată complexitatea lor, nu doar creșterea animalelor, este foarte importantă, iar mie mi se pare absolut normal ca acești fermieri să beneficieze la niște cote onorifice de apa lăsată de Dumnezeu sau de puțurile făcute de ei. Este un paradox: fermierul își face propria fântână și vin cei de la Apele Române și pun taxe exorbitante; mai mult, fermierul trebuie să își facă proiect cu proiectanți agreați doar de cei de la Apele Române. Deci, în loc să vii în întâmpinarea producătorilor noștri, vii să le dai și la cap, și la coaste”, este de părere dr. Horia Moruțan.

Piața arabă a ridicat prețul la miel

Oierii se bucură că s-a deschis piața arabă pentru carne de oaie. „Este o piață tradițională de mare dimensiune și, mai presus de toate aspectele, arabii apreciază calitățile organoleptice ale acestui animal. Piața europeană este mai pretențioasă și, prin evoluția pe care noi o  avem, creșterea carcasei chiar și la oaia Țurcană, dar și prin metisari și alte rase, se poate vinde și pe piața europeană, care cere anumite modalități de finisare și trebuie să fim foarte atenți pentru că și piața europeană este în creștere. Trebuie să avem politici coerente pentru crescătorii de oi. Trebuie punctat un aspect: oaia noastră este foarte asemănătoare cu oaia arabilor și atunci ei și-o doresc“, dr. Horia Moruțan, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba.

Anca Lăpușneanu

Ferma Cățean din Rotbav, Braşov, este o afacere de familie care continuă activitatea neîntreruptă a mai multor generații... Este o modalitate de a duce mai departe tradiția locală din zona de munte: creșterea animalelor și producția de brânzeturi tradiționale.

Fermă integrată ...

„Viziunea noastră constă în faptul ca fiecare bucată de brânză produsă de noi să ajungă pe mesele celor care apreciază gusturile autentice, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla. Misiunea noastră este să oferim de fiecare dată același gust, la fiecare îmbucătură, consumatorilor ce vor fi astfel transpuși pe o pășune înflorată, într-o zi caldă de vară, urmând cu sfințenie rețetele de familie și având grijă de bunăstarea animalelor noastre. Și ne motivează bucuria nemărginită că facem ceva durabil împreună, încrederea că ne avem unii pe alții, animalele fericite, peisajele ce ne taie răsuflarea şi mulțumirile oamenilor ce se bucură de roadele muncii noastre“, ne spune George Cățean.

Ferma Căţean este, în fapt, o continuare a activităţii mai multor generații, începută în urmă cu 300 de ani, când străbunii, și ei tot ciobani, au început să crească animale şi să producă brânză, ne spune tânărul fermier. „Activitatea este continuată de noua generație; cu sprijinul părinţilor şi al familiei am extins activitatea fermei, crescând şi efectivul de animale. Astfel, fiecare are un rol bine definit: eu am preluat partea de vânzări şi marketing, Silviu, fiind medic veterinar, se ocupă de bunăstarea animalelor, iar Ionuţ se ocupă de cabaline, fiind un renumit dresor şi cascador. Cu o istorie de peste 300 de ani, Ferma Cățean menține și rasele locale, încurajând perpetuarea acestora, în prezent deținând 100 de vaci Bălțată Românească și 1.500 de oi din rasele Țurcană și Țigaie. La animale avem doar rase locale. Pe lângă vaci și oi, în fermă avem dedicată o parte pentru creșterea cailor de rasă. De menționat este faptul că în fermă mai avem un efectiv de 30 de vaci de carne din rasa Charolaise. Totodată, deținem 150 ha de teren arabil și 200 ha de pășuni cu înaltă valoare naturală (HNV) care sunt, începând cu 2020, și certificate ecologic. Fiind o fermă integrată, are capacitatea de a produce aproximativ 90% din materia primă necesară creșterii animalelor (fân, lucernă, porumb, grâu) și obținerii unui lapte de o calitate deosebită.“

În plan… hub gastronomic

Ferma Cățean este un proiect care s-a dezvoltat în timp, în mare parte din resurse propii, ne mai spune brașoveanul. Anual sunt alocate resurse pentru investiții care să țină pasul cu tehnologia și optimizarea economică. Produsele sunt diversificate, mai adaugă acesta. „Laptele obţinut în fermă este prelucrat, după reţete tradiţionale, în spaţii autorizate, în vederea obținerii de brânzeturi: telemea de vacă, telemea de oaie, caș, urdă dulce, cașcaval maturat, telemea maturată, brânză de burduf, brânză în scoarță de brad, caș și cașcaval afumat. Rețeaua noastră de distribuție include un magazin propriu, magazinul ȘMAG înființat printr-un proiect cu finanțare AFIR, precum și rețeaua Carrefour, la Insula producătorilor locali din orașele Brașov, Ploiești și București (Carrefour Orhideea), dar și AFI Brașov, sistemul online de livrare la domiciliu. În prezent livrăm şi spre unele restaurante sau bistro-uri din Brașov, şi ne dorim să dezvoltăm o relație de cooperare cu Breasla Cârciumarilor din Brașov care are deja câteva proiecte faine pentru sectorul HORECA. Avem în plan pentru viitor să dezvoltăm la Rotbav un hub gastronomic.“

O fermă trebuie văzută ca o afacere care își câștigă independența economică din ce produce, mai specifică acesta. „Subvențiile dedicate nu sunt principalul motiv de a face agricultură, aceasta trebuie să fie foarte dinamică în timp la provocările pe care le aduce inovația și noile politici. Ne propunem să deschidem mai multe magazine proprii, primul în imediata vecinătate a fermei pentru a permite celor care tranzitează Rotbavul, și nu numai, să oprească și să ne guste produsele, ba chiar să rămână și la masă întrucât urmează să ne dezvoltăm local și pe zona de ospitalitate. Dorim să creștem așa cum se cuvine afacerea noastră de familie pentru a deveni nu doar un model, ci și pentru a dezvolta armonios zona noastră. Totodată, din 2017, ferma noastră este una deschisă (pentru vizite și rol educativ) și vrem să contiunăm și în această direcție. Suntem preocupați de viitor și de ambițiile pe care Uniunea Europeană le are pentru următorii 10 ani. În ceea ce priveşte dezvoltarea pe partea tehnică, ne propunem să implementăm proiecte noi prin care să modernizăm activitatea curentă prin achiziţia de echipamente noi, mai eficiente, să contruim o clădire nouă, ce o să găzduiască animalele şi o să le asigure condiţii de trai mult mai bune, să investim în energie sustenabilă şi regenerabilă atât în fermă cât şi la stână. Dezoltarea fermei se va face nu în direcția volumelor de producție (mai multe animale sau terenuri agricole), ci în direcția consolidării pe piață prin rezultate economice, financiare și de notorietate“, încheie George Cățean de la Ferma Cățean din Rotbav, Braşov.

Ce îi recomandă:

Brânzeturile Ferma Cățean au câștigat premii la nivel european:

• O stea de aur pentru brânza de burduf, Institutul pentru Gust și Calitate Bruxelles;
• Medalie de bronz pentru telemeaua proaspătă, International Taste Award;
• Premiul special al juriului pentru telemeaua maturată, International Taste Award;
• Certificarea produselor prin scheme de calitate;
• Apartenența la conceptul SLOW FOOD.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ilie Airinei, fermier în comuna Plugari, județul Iași, la Agro Fruct Plugari SA, societate cu profil agricol și cu creșterea ovinelor, se ocupă de acest domeniu imediat după absolvirea facultății, practic de o viață de om. La cei 70 de ani, ieșeanul spune că agricultura nu se poate face stând la oraș, trebuie să urmărești fiecare activitate din fermă.

Karakul de Botoșani – o rasă autentică

În acest moment, la ferma de ovine de la Plugari fermierul ieșean are 2.000 de capete de ovine din rasa Karakul de Botoșani. „Am pornit cu această rasă din anul 1992 pentru că este autentică, creată aici în zonă și este rezistentă la intemperiile naturii. Am pornit cu un efectiv mai mic de vreo 200 de capete, în prezent avem 1.400 de oi mame, cam toți atâția miei; anul acesta am valorificat în jur de 1.000 de capete la Sărbătorile Pascale, mieii au rămas în țară, am și livrat la intermediari, probabil că au ajuns și la export.“

Producția de lapte la această rasă pe lactație este între 60 și 80 de litri, iar producția de lână variază între 4 și 4,5 kilograme; prolificitatea este între 105-108% miei, greutatea corporală a femelei poate ajunge între 60 și 80 kg, iar la masculi între 80 și 100 kg, mai adaugă Ilie Airinei.

„M-am ocupat de la terminarea facultății mai mult de horticultură pentru că aici au fost două ferme IAS, și, la ora actuală, pentru sectorul acesta de ovine nu este rentabilitate. Am făcut o selecție de fenotipare a animalelor, dar nu merită la ora actuală să le menținem la acest nivel, deși avem diferite varietăți, începând de la negru, brumăriu, maro, sur, alb, roz; nu avem o rentabilitate la aceste animale. Produsele noastre ajung pe piața internă, iar livrarea mieilor în carcasă în perioada Paștelui am făcut-o la un abator din Botoșani, iar anul acesta prețul a fost de 25 lei/kg; 2020 a fost un an greu, 2021 este mai acceptabil, să nu ne cerem osândă“, a specificat crescătorul ieșean.

100 hectare livadă

Pe lângă sectorul zootehnic, fermierul ieșean are și o suprafață totală de 100 ha de pomi fructiferi, din care 80 măr și 20 ha prun, dar și un depozit de 400 tone. „Eu sunt din anul ’79 aici, a fost livadă dintotdeauna și s-a continuat; când am venit eu era tot sistemul acesta de cultură intensivă și superintensivă, acele livezi au îmbătrânit, s-au defrișat, am plantat altele în același sistem. Anul trecut producția a fost potrivită, în jur de 20-25 tone/ha; valorificarea a fost bună anul trecut, dar față de ceilalți ani producția la hectar a fost mai mică din cauza secetei. Avem un depozit de 400 tone în care sortăm fructele cele mai arătoase, în funcție de cerințele pieței, plus ce mai vindem pentru consum direct în perioada recoltatului; în jur de 500 tone vindem pentru consum, iar restul cantității o livrăm la sucuri. Anul acesta sperăm să avem un preț pe măsură, precum și o rentabilitate la pomi. Anul trecut prunul s-a vândut bine, respectiv 2 lei/kg, la măr între 1,5-2 lei/kg pentru consum în stare proaspătă, iar pentru industrializare, în jur de 60-70 bani/kg. De câțiva ani nu mai folosim erbicide, ci o rotosapă pe rând și între rânduri menținem ogor negru. Plantație este pe 4 x 3,5 metri, 714 pomi la hectar. Pe viitor nu ne dorim să extindem suprafața, dar o să întinerim plantația“, a specificat Ilie Airinei, fermier în comuna Plugari, județul Iași, la Agro Fruct Plugari SA.

Beatrice Alexandra MODIGA

Chiar şi în zonele tradiţionale de creştere a oilor tot mai rar tinerii vor să devină oieri sau ciobani, iar generaţia de păstori adulţi se răreşte de la an la an. Plus că puțini sunt cei care au prins dragostea de animale de la părinți și își doresc să ducă mai departe oieritul. Un exemplu de astfel de tânăr este crescătorul Alex Cătălin Farcaș din Aluniș, județul Cluj.

Un tânăr care aduce speranța! Alex are doar 16 ani, o vârstă fragedă la care alți adolescenți sunt preocupați tot mai mult de haine și gadgeturi și de alegerea unei cariere la birou. În schimb, acesta a ales să calce pe urmele tatălui, ciobănitul.

„Momentan am un efectiv redus de oi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu speranța că pe viitor cei care dețin animale vor fi sprijiniți mai mult aș dori să ajung undeva la un efectiv de 400-500 de oi. Tata de mic copil deținea oi, iar eu la rândul meu de mic copil am prins drag de ele. Mereu tata avea în jur de 100-150 de oi, dar cu timpul am tot mărit efectivul și în prezent avem în jur la 300 de exemplare din rasa Țurcană brează. Vara le ținem sus la stână, iar iarna acasă le hrănim cu lucernă, porumb, mai exact cu fânuri. În ziua de azi este foarte greu să deții animale deoarece nu mai găsești oameni la muncă și pentru că nu ai nicio zi liberă. A devenit o raritate să mai angajezi ciobani profesionişti, pasionaţi şi pricepuţi, mai ales mulgători, dispuşi să muncească şi să supravegheze 24 de ore/zi ovinele date în grijă“, ne mărturisește tânărul.

Trebuie să fii mereu trup și suflet acolo lângă ele, mai spune tânărul baci. „Dar, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, faci oricât de multe obstacole ar fi! Vara, după ce vindem mieii, le mulgem și realizăm diferite produse, cum ar fi: caș, jintuială și telemea pe care le ducem pe piața locală. Este foarte greu cu animalele în zilele noastre, depui multă trudă și nici nu produci exact cât ți-ai dori. Spre exemplu, de câțiva ani, după ce sunt tunse oile dăm foc lânii pentru că nu o caută nimeni, nu mai are valoare. Le dau un sfat celor care ar vrea să dețină animale: trebuie să se gândească de două ori înainte de a investi într-o astfel de afacere, iar dacă au început, să meargă înainte, până la capăt, oricât de multă trudă ar fi. În viitor mi-aș dori să-mi fac propriul meu export de miei, mai exact să vând mieii din propria mea fermă, să nu îi mai dau celor care oferă doar jumătate din prețul lor corect.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Alexandru Pașaniuc este un tânăr crescător de ovine și caprine din comuna Țibănești, județul Iași, care s-a întors din străinătate pentru a le oferi ieșenilor produse din cheag natural, ne spune acesta. Pentru el asocierea este pionul principal, stâlpul de rezistență al fiecărui fermier, de aceea a și înființat o cooperativă împreună cu alți producători din zonă.

Produse naturale cu cheaguri de miel și ied

„Ne aflăm pe pășunea comunei Țibănești; aici avem un efectiv de 600 ovine și caprine, rasa de ovine fiind aproape la toate Țurcană; încercăm să ameliorăm rasa cu berbeci de calitate, care au certificate de origine. Vrem să arătăm că și la noi se poate; chiar dacă suntem tineri fermieri, încercăm să redăm produselor calitatea pe care o obțineau bunicii și, de ce nu, străbunicii noștri. Realizăm produse cu adevărat tradiționale și naturale, nu folosind cheaguri din comerț și aici mă refer la prafuri sau lichide, cele care se găsesc în farmacii. Noi chiar facem un produs natural, avem cheaguri de miel și ied; aici cred că sunt în jur de 60, pe care le-am strâns în primăvară, sacrificând animăluțe mici pentru a aduce pe masa consumatorului cu adevărat o brânză naturală, nu închegată cu prafuri. Practic, aici se vede munca și efortul nostru financiar; de exemplu, sacrificând mielul la câteva zile de când a fost fătat, pierzi profitul pe care poate să ți-l aducă sacrificându-l la trei luni, atunci când poți să iei 300 lei pe el sau chiar mai mult, totul pentru a obține un produs cât mai natural. Este o mândrie a noastră că de aici pleacă un produs natural. Anul acesta, de Paște, prețul unui miel la ferma mea a fost 23 lei/kg în carcasă. Majoritatea celor care au cumpărat au fost prieteni, cunoștințe; am vândut în jur de 200 miei“, ne spune crescătorul ieșean.

Un plus pentru comunitate

Alexandru spune că se ocupă relativ de puțin timp de oierit datorită faptului că a lucrat aproape 10 ani în afară, dar dorul de casă și familie l-au determinat să se întoarcă. „Am fost în Italia ca mulți alți români crezând o să se schimbe viața mea în mai bine, dar am revenit gândindu-mă să fac ceva cu adevărat important pentru comunitatea mea. Ce poate fi mai important decât să dai de mâncare oamenilor, prietenilor, apropiaților, familiei, comunității din care faci parte și cred că acesta este punctul forte al fiecărui fermier care vrea să facă producție, să realizeze ceva de calitate, nu doar pentru venituri economice imediate. Eu sunt convins că, producând de calitate, veniturile economice sunt oarecum mai lente, nu faci bani repede și mulți, ci faci bani pe termen lung și stabil, ca și cum ai construi o casă cu o fundație foarte bine clădită“, mai adaugă tânărul.

An ploios... cu probleme

Cu toate că 2020 a fost un an secetos pentru majoritatea fermierilor, tânărul din Țibănești ne spune că a fost mai bun decât anul acesta. „Deși au fost ploi, avem fâneață, dar s-a stricat foarte multă, ploile nu ne-au lăsat să recoltăm fânul, lucerna, avem pierderi, iarba pe pășune este destul de mare, implicit producția de lapte scade. În condițiile actuale facem în jur de 30 kilograme de brânză/zi, de la un efectiv de aproximativ 400 de oi și capre cu lapte.“

Cooperativa Natural – produse naturale pentru ieșeni

Pe viitor, Alexandru spune că își dorește să implementeze și un proiect european. „Acest lucru cred că o să ne ajute și pentru dezvoltare, și pentru a ne veni oarecum mai ușor; de asemenea putem mări și efectivul. Cred că asocierea este pionul principal, stâlpul de rezistență al fiecărui fermier. Îi îndrum pe aceștia să se ducă spre ideea de asociere pentru că unitatea înseamnă forță; asociat fiind cu alți fermieri, este interesul fiecăruia să promoveze produsul, să producă ceva de calitate, dându-ne astfel posibilitatea să avem o piață de desfacere cât mai vastă. De aceea am înființat și o cooperativă în acest sens – Cooperativa Natural, pentru a ne fi mai ușor din punct de vedere economic și a publicității pentru a putea intra pe piața Iașului; momentan facem livrări la domiciliu, trei zile/săptămână. Interesul nostru este să scurtăm drumul dintre intermediari și să oferim un produs de calitate consumatorului“, a conchis Alexandru Pașaniuc.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermele de familie reprezintă peste 90% din toate fermele la nivel global și produc 80% din produsele alimentare din lume. Acestea sunt factorii-cheie ai dezvoltării durabile, inclusiv ai eradicării foametei și a tuturor formelor de malnutriție. Pe aceasta mizăm și noi și încurajăm astfel de ferme. Povestea următoarei ferme de familie vine de data aceasta din satul Sârbi, județul Maramureș.

Petru Rednic, sufletul unei ferme de animale de familie din satul Sârbi, județul Maramureș, a dorit să își exprime, din propria experiență, viziunea asupra fermelor mici de animale: „Nu ai nicio șansă, în acest domeniu dacă nu există pasiune. Dețin o fermă de 130 de oi, o afacere de familie la care lucrăm toți, dar este foarte greu să ne menținem pe linia de plutire din mai multe motive.“

Cu toate că în majoritatea timpului crescătorul maramureșean este plecat din țară, poate spune că nu a renunțat la micuța sa fermă din satul natal. „Din păcate, nu sunt tot timpul acasă, dar ne descurcăm așa cum putem; pot spune că rezistăm doar din dragoste pentru animale. Investiția a fost destul de costisitoare și cu siguranță nu este un business bun momentan. De mic copil am crescut printre animale, îmi aduc aminte că aveam tot timpul în jur de 10 oi, așa cum este și tradiția pe la noi. Dar mi-am zis că ar trebui să măresc efectivul, practic de vreo 7 ani am început să cumpăr oi, iar în prezent am ajuns la un număr de 130 de capete, rasa Țurcana Breaza, din punctul meu de vedere cele mai frumoase și productive oi“, mai adaugă crescătorul.

Vara oile familiei Rednic sunt duse la munte la pășunat, iar pe timp de iarnă le țin pe stabulație cu porumb, otavă și fân, iar producția de lapte este una satisfăcătoare, zice acesta. „Până încep să fete le dau 700 g/cap oaie de porumb, iar după, câte 1 kg/cap de animal. Oile sunt vaccinate la fiecare început de an, și de 2-3 ori/an le administrăm tratamente. Eu folosesc: Gardal, Vermitan, Douvistome și Bimectin. La noi în zonă cel mai mult valorificăm cașul, urda și laptele acru, în perioada mai - august, când acestea îmi dau în jur de 500-800 ml/cap de animal“, încheie Petru Rednic, crescătorul de oi din satul Sârbi, județul Maramureș.

Beatrice Alexandra MODIGA

La nivel internațional și național există un interes deosebit pentru longevitatea animalelor. Ovinele și bovinele cu o reproducție și o stare de sănătate bune au o longevitate productivă mare. Longevitatea productivă reprezintă perioada de timp de la prima fătare a animalului până la ieșirea din efectiv.

În cadrul INCDBNA-IBNA Balotești s-au efectuat studii privind longevitatea productivă a ovinelor și bovinelor. Pentru evaluarea genetică a animalelor privind longevitatea productivă s-a utilizat metoda parametrică Weibull (Modelul Proporțional Hazard) – analiza supraviețuirii. Din studiile efectuate s-a observat că longevitatea este influențată

într-o proporție mică de factorii genetici și într-o proporție mult mai mare de factorii de mediu, cum ar fi nutriția, condițiile de adăpostire, starea de sănătate a animalului. Managementul fermei are un rol important în realizarea performanțelor productive și în asigurarea unei stări bune de sănătate. Un management bun determină realizarea unor producții ridicate și determină o bună supraviețuire a animalelor.

Fermierii păstrează în turme ovinele care prezintă o bună prolificitate și o producție de lapte mare și reformează oile cu probleme de reproducție și cu o producție de lapte mică. În fermele de vaci sunt păstrate vacile care sunt bune din punctul de vedere al producției și reproducției. Supraviețuirea mieilor și vițeilor influențează producția de carne. Longevitatea pentru miei și viței reprezintă perioada de timp de la naștere până la ieșirea din efectiv.

Longevitatea influențează profitul în fermele de ovine și bovine. O bună longevitate determină un profit mai mare pentru fermieri.

Evaluarea genetică a ovinelor și bovinelor pentru longevitate productivă este importantă în programele de selecție.

Rodica Ștefania PELMUȘ

pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

Pentru tânărul Marius Traian Mindirigiu din satul Hoisești, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, un crescător de ovine cu un efectiv de 500 de capete din rasa Țurcană, varietatea Oacheşă, campania de fătări ajunsese undeva la 70%, la mijlocul lunii martie, când i-am făcut și noi o vizită. Anul acesta, mieii din ferma sa vor pleca la export către țările arabe, pentru că așa este mai rentabil, ne mărturisește acesta.

15 kg, greutatea ideală a unui miel în perioada Paștelui

„Fătările au început undeva pe data de 12 februarie; am băgat berbecii în staul pe 14 septembrie, ținând cont că ele încep să fete cu o zi, două, trei mai înainte, în funcție de oaie; cu fătările am ajuns la stadiul de 70%, am undeva la peste 200 de miei“, ne specifică crescătorul ieșean.

Cu toate că prețul furajelor a crescut, existând majorări importante în ceea ce privește cerealele și nutrețul, prețul cărnii de miel va fi exact ca anul trecut, ne asigură Marius Mindirigiu. „Anul acesta a fost o situație foarte dificilă din cauza secetei din 2020 când cerealele au avut un preț de 1 leu/kg; acum prețul este mult mai mare, am auzit că se vând cu 1,20 lei/kg și chiar cu 1,40 lei/kg. Noi nu am avut de unde strânge strânsură, ne-am reorientat pe unde am putut, eu personal am vorbit cu o cunoștință și am balotat o miriște de porumb, greu tare am procurat cereale. Au fost foarte scumpe, plus că nu am avut de unde cumpăra, mai ales lucerna și fânul. Ținând cont că am fost în perioada de pandemie și mulți sunt cei care au rămas fără locuri de muncă, noi o să încercăm să menținem prețul, cel puțin la fel cum a fost anul trecut, undeva la 23-25 lei/kg mielul în caracasă, și sperăm să obținem 15 lei/kg în viu. Greutatea mieilor la mine în fermă variază; între 25-30 kg, cei care sunt fătați mai devreme, iar cei care vor fi fătați mai târziu, undeva la 15 kg, numai buni de tăiat pentru Paște, pentru o mare parte din clienții noștri.“

S-a deschis lista pentru rezervări...

Anul acesta mieii de la ferma tânărului din Dumești ajung în țările arabe, plus că ieșeanul renunță să mai vândă mielul în carcasă. „În acest moment am foarte multe cerințe cu privire la vânzarea mieilor, dar eu personal nu cred că voi tăia așa de mulți miei în perioada Paștelui, cum am făcut anul trecut, din cauză că atunci este perioada când se fac bani, dar se câștigă puțin în comparație cu efectivul pe care o să-l am de dat. Să sacrific câțiva miei dintr-un efectiv atât de mare nu înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mai fac ca anii trecuți. Încarc în camion cât o să fie în viu, și asta este; fac banii grămadă, apoi pot să mă apuc de mulsul oilor, să vând brânza și să merg mai departe; dar o să îmi mai opresc pentru reproducție în jur de 60 de mieluțe, plus berbecuți. Am o cunoștință la Sibiu care are o îngrășătorie de miei, el îi ia de la mine, îi finisează, după care merg la export către țările arabe. În prezent am o mare cerere atât pentru mieii de reproducție și berbecuți, cât și pentru Paște; chiar dacă este prea devreme“, mulți își fac rezervări, încheie Marius Traian Mindirigiu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Rasa de oi țurcane Breze are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale Munților Parâng, Șureanu, Retezat, cu localități precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpul lui Neag, Aninoasa, Bănița, Jieț, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeștii Gorjului.

Nu se cunoaște exact timpul și metodele de formare a acestei populații, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariția la un moment dat a unei mutații genetice. Caracteristicile fenotipice de atunci sunt specifice și populației actuale.

Specialiștii nu s-au aplecat prea mult spre această populație de oi, ea fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o și au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populații de țurcană.

Caracteristica fenotipică care o definește este dată de desenul deosebit al feței cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V“ sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunții (coarnelor) care coboară până la limita buzei superioare.

De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi, când au început să selecționeze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă și să se transmită din generație în generație.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 și 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecție, pe lângă brezătura caracteristică, și o creștere a productivității animalelor mai ales în direcția producției de lapte care cu timpul, în generații succesive de selecție, a devenit importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este important de reținut că brezătura caracteristică, coroborată cu producția mare de lapte, peste media populației la indivizii reținuți pentru reproducție, a creat în timp o corelație pozitivă între aspectul fenotipic și producția de lapte.

Oile breze au o constituție fină spre robustă, caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm și o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform, descriind aproape un trapez cu baza mare pe linia feselor, sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers și pășunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg și adânc, adăpostind în interiorul său inima și plămânii foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunțată, consum sporit de furaje și, în final, producții ridicate de lapte. Capul este puțin convex (berbecat), cu coarne bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung și mai subțire ca la celelalte țurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecției mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin mărime, sfârcurile având dimensiuni și formă pretabile la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producția de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor pentru că trebuie să intervină zilnic pentru a mulge laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafețele mici de pășuni pe care sunt crescute, și această intervenție zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe față și picioare, cu abdomenul mai puțin îmbrăcat ca la rasele Bucălae sau Bălă, greutatea cojocului fiind cuprinsă între 3 și 4 kg la oi și 5 și 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiții optime de furajare și exploatare, acestea ajungând ușor la greutatea de 60-70 kg, iar berbecii la 90-120 kg și peste.

Mieii la fătare au greutăți cuprinse între 5-7,5 kg, cu recorduri de 8-10 kg, existând în populație exemplare cu fătări gemelare, greutatea mieilor însumând 13-14 kg (de exemplu exploatația doamnei Boantă Tamara, cântăriți în data de 4 martie 2021)

Producția de lapte este în anumite turme secționate (lotizate) și bine furajate, de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producții mai adăugăm și faptul că în populație sunt efective cu o natalitate de 140-150%, realizăm cat de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populații au început să își dea seama crescătorii care fac tranzacții de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la prețuri de 10.000 – 20.000 lei și mieluțe la prețuri de 2.000-3.000 lei.

Vă mărturisesc că am asistat la acest tip de tranzacții și cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, despre care o să vă povestesc însă într-un alt articol.

Crescători remarcabili cu efective deosebite în zonă sunt Lupșa Ion, Stan Ion, Boantă Tamara, Labău Ion, Jurcă Anișoara și alții cu care sigur ne vom mai întâlni.

Ce este de făcut cu această populație?

1. Datorită faptului că se crește într-un areal defavorizat trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia de sprijin cât mai mulți crescători.

2. Fiind o populație mică, în pericol de dispariție, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare al rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să poată folosi la reproducție în faza incipientă berbeci din populația respectivă fără origine cunoscută pe două generații, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3. Având caracteristici de conformație și mai ales de producție total diferite de celelalte tipuri de țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanțelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al registrului genealogic „DACIA“ Hunedoara să poată omologa această populație, sporind astfel zestrea genetică a populațiilor de ovine Romanești și creșterea biodiversității genetice în domeniul creșterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulți cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozități, de aceea îi invităm pe cei interesaţi de această populaţie să viziteze exploataţiile din zonă pentru a vedea că ecotipurile rasei țurcane sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiții de creștere optime ca să-şi poată exprima potențialul real de producție.

Prof. dr. ing. Gheorghe NEAȚĂ

Director general coordonator R.G. „Dacia“ Hunedoara

Viorel Romică Butnariu (foto) din satul Stânceşti, judeţul Botoşani, spune că de mic copil a cunoscut tainele ciobănitului. A iubit această meserie, fără de care în prezent nu poate trăi încă de la vârsta de 9 ani.

Speranțe legate de prețul mielului

„De mic copil am văzut că părinţii mei au avut oi și am prins drag de ele; de la 9 ani mergeam cu oile la păşune, de la 13 ani am început să le mulg, iar la 24 de ani m-am căsătorit şi am avut ferma mea, cu un efectiv de 25 de oi, apoi am mărit turma până la 200 de oi din rasa Ţurcană. Produsele obţinute le vând direct de la fermă, am clienţii mei formaţi în timp. Pot spune că am ales Ţurcana pentru că este rasa care crește cel mai uşor pe teritoriul României, fiind o rasă autohtonă“, adaugă Viorel Butnariu.

Ţinând cont că începe perioada fătărilor, iar la această rasă durează aproximativ o lună de zile, pentru anul acesta crescătorul botoşănean are şi câteva pronosticuri privind preţul cărnii de miel. „După părerea mea, la cheltuielile pe care le avem anul acesta, kilogramul de miel viu ar trebui să fie în jur de 12-13 lei, iar carcasa în jur de 25 lei/kg, cu toate că nu cred că va fi mai mult de 20 lei/kg carcasa şi 10-12 lei/kg în viu pentru că toată lumea a fost afectată de COVID-19.“

Celor care ar vrea să se apuce de ciobănit, crescătorul botoşănean la dă următorul sfat: „Dacă nu le sunt dragi, să nu se apuce, oile se ţin din dragoste şi din respect pentru acest pământ care ne ţine şi ne hrăneşte, ne dă de toate, numai noi trebuie să ştim să valorificăm «aurul verde». Ciobănia este o haină grea şi nu poate să o poarte orişicine. Odată ce ai îmbrăcat-o şi vezi că îţi stă bine, nu o mai dezbraci până la moarte. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce vor să se îndrepte spre acest sector, din contră îi îndemn să facă treaba aceasta… este bine să ţinem tradiţia, doar ne tragem din neam de păstori, din strămoşii noştri daci.“

„În prezent, am un efectiv de 120 de oi şi nu vă pot spune sigur cum va arăta această fermă peste 5 sau 10 ani, numai bunul Dumnezeu ştie. Mulţumesc că mă ţine sănătos şi mai pot ciobăni. De 3 ani muncesc singur la fermă, copiilor nu le plac oile, sunt la muncă în străinătate.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obţinerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creştere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

• Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
• Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite, microclimat).
• Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
• Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
• Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
• Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
• Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecţia necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
• Hrana administrată zilnic ovinelor în această perioadă trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
• Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
• Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
• Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
• Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, de vitamina E și Selenit de Sodiu, injectabil, 2 ml/ 10 kg greutate vie, subcutanat.
• La inspectarea zilnică a efectivului de ovine e necesar să se acorde o atenție specială următoarelor elemente: aspectul corporal în ansamblu, mişcărlie animalelor, rumegare, schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea ongloanelor.
• Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
• Ovinele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Daniel Lică, un tânăr de 33 de ani din satul Merii Petchii, comuna Nuci, judeţul Ilfov, a investit aproximativ 20.000 euro într-o fermă de ovine, rasa Merinos de Palas, datorită faptului că este cea mai căutată rasă în ţările arabe și chiar se gândește să exporte acolo.

„Provin dintr-o familie cu patru fraţi, iar trei dintre ei locuiesc şi lucrează în Bucureşti. Eu din dragoste pentru animale am rămas la ţară, mai ales pentru că în familie am avut tot timpul animale, printre care şi câteva oi. Dar abia în urmă cu 5 ani am decis să cumpăr mai multe oi, axându-mă pe rasa Merinos de Palas. Am început de la un efectiv de 10 bucăţi, iar acum am 200, înscrise în Registrul Genealogic la Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Constanţa. Ferma este construită la marginea satului din resurse proprii, ajutându-mă şi fraţii. Cât ar costa o astfel de invesiţie? Sincer, a fost construită pe etape, dar aproximativ 20.000 euro am cheltuit. Am ales rasa Merinos de Palas, datorită randamentului cărnii de miel, dar mai ales că are mai puţin «miros de oaie» decât alte rase. Suntem în zona de şes şi se pretează mai bine la temperaturile ridicate din timpul verii. Această rasă este cea mai căutată în ţările arabe, dar până acum nu am livrat pentru export. Furajarea constă în păşunat vara pe islazul comunal, iar iarna constă în fân şi nelipsitele boabe de porumb şi mazăre“, adaugă crescătorul.

Daniel mai adaugă faptul că pentru a putea beneficia de subvenţie a fost nevoit să cumpere berbeci cu certificate de origine din rasa Merinos de Palas. „5 bucăţi m-au costat 2.500 lei fiecare, iar ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să accepte oile pentru subvenţie a trebuit să înscriem tot efectivul la asociaţie şi, totodată, în Registrul Genealogic. Pe viitor îmi doresc să pot ajunge la un număr de peste 500 capete de ovine. Este greu să fii tânăr fermier şi îmi este foarte greu să aplic la programul pentru Instalarea tânărului fermier“, încheie Daniel Lică.

„Valorificăm mieii şi brânza, vara. Lâna de Merinos este cea ma fină lână, iar ca să o ducem la un centru costă mai mult transportul, de aceea o aruncăm.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Un exemplu de fermă familială de ovine care funcționează la nivel de subzistență este cea a clujeanului Dan Răzvan Petrea, din comuna Râşca. Cu toate că în ziua de astăzi puţini tineri aleg acest sector, majoritatea renunţă în timp şi se reorientează spre altceva. Viaţa la stână este grea, doar cei care au drag de animale, de ciobănit rezistă, ne spune tânărul pe care vi-l prezentăm în continuare.

O dragoste moștenită

Dan Răzvan Petrea a împlinit frumoasa vârstă de 24 ani și a crescut într-o familie de țărani în care dragostea pentru oi a devenit o îndeletnicire moștenită din tată în fiu, ne spune tânărul crescător. „Cei din familia mea s-au ocupat o bună perioadă cu creșterea oilor, astfel că și eu am moștenit dragostea față de aceste animale, care prezintă o blândețe de nedescris. Oile mi-au fost întotdeauna foarte dragi. Probabil pentru că am crescut alături de ele. Iată că și până în prezent această dragoste nemărginită mi-a rămas întipărită în suflet și cred că, atât cât mă vor ține puterile, nu voi abandona această pasiune a mea – oieritul. Aceasta nu este o fermă, este o pasiune din copilărie. Din anul 2012 mă ocup cu creșterea oilor singur. Părinții mei au avut și ei oi, dar le-au vândut în urmă cu 10 ani, iar atunci parcă m-a mișcat ceva și am tras concluzia că trebuie să duc mai departe pasiunea familiei. Practic, am pornit de jos, de la doar patru oi, iar acum dețin un număr nesemnificativ pentru alții, dar pentru mine satisfăcător, de 50 de capete, din rasa Țurcană, varietatea bucălaie de Luncani, oaie de munte rezistentă“, mai spune clujeanul.

Tânărul clujean ne spune că face tot ce e nevoie şi chiar se descurcă: duce oile la pășunat, le mulge și prepară diverse produse din lapte. „Țurcana este cea mai populară rasă de oi din România, preferată de majoritatea crescătorilor pentru rezistența, dar și pentru producția de lapte, carne și lână. Țurcana se evidențiază ca rasă prin rusticitatea şi rezistență organică deosebită. Dacă sunt bine îngrijite, oile Țurcane pot da o producție satisfăcătoare de lapte, de aceea folosesc toate categoriile de furaje predominant celulozice: fânuri, vreji, paie, coceni de porumb, 100% bio“, adaugă crescătorul.

Atât timp cât ai pasiune, nu mai ții cont de bani, drept dovadă și investiția a fost cu fonduri proprii, specifică tânărul. „În ceea ce privește distribuția produselor livrăm de acasă, dar nu prea valorificăm, păstrăm pentru uz casnic mai mult. Ca sfat pentru cei începători, pot spune doar atât: dacă au drag de animale să înceapă, dacă nu să stea liniștiți... cu animalele nu este ușor deloc. Cât am putere, nu mă las de ele, doar să ne ajute Dumnezeu să fie bine“, încheie Dan Răzvan Petrea.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cum este să ai o turmă de 400 de oi într-o zonă de munte? Sau cum se descurcă o familie cu trei membri în astfel de condiţii, fără utilaje agricole, ne spune tânăra crescătoare Valentina Vălean din comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Munca se desfăşoară încă manual

„Noi ne aflăm într-o zonă montană, unde toată munca se desfăşoară manual, nu avem acces la utilaje decât foarte puţin. Ferma de animale este destul de numeroasă, avem undeva la 400 de capete de oi, 12 vaci şi suntem doar trei persoane, eu şi părinţii mei, care ne ocupăm de ea. Povestea noastră aş putea spune că nu are un început, ne ocupăm cu oieritul din bătrâni, din moşi-strămoşi, s-a trasmis de la generaţie la generaţie această meserie şi pasiune pentru oierit; practic, eu aveam în jur de 4 ani şi dădeam în strung“, spune tânăra bistriţeancă.

La ferma de la Târlişua sistemul de furajare este manual. „Fânul se face pe parcursul verii în claie, fârcituri, în foarte puţine locuri se poate lucra cu utilaje, de aceea noi nu facem baloţi; raţia se dă în funcţie de efectivul pe care îl avem şi se împarte la oi şi la vaci. De exemplu, iarna le dăm trei mese pe zi, otavă, fân uscat şi ceva grăunţe. O astfel de investiţie este costisitoare pentru cineva care începe acum construcţia anexelor sau îşi achiziţionează oile“, mai adaugă crescătoarea.

Distribuirea produselor din ferma celor trei are loc la clienţii formaţi în timp şi nu numai, mai spune Valentina. „Brânza noastră de oaie este curată, fără alte adaosuri şi surplusuri; pot spune că avem comenzi de brânză de la clienţi noi şi vechi, suntem cunoscuţi şi vestiţi cu brânza pe care o producem. Mieii îi dăm mâna întâi la un arab, până nu demult îi dădeam la complexe. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune mai nimic deoarece de ani buni este aruncată şi arsă, nu se mai produce nimic din lână, nu mai este căutată, trebuie să plăteşti tu să vină cineva să ţi-o încarce, să o ducă, nu mai are nicio valoare.“

Pentru cei care doresc să investească într-o asemenea fermă Valentina spune că, fără dragoste şi pasiune pentru acest domeniu, nu are rost să te apuci. „Munca pe care o necesită această fermă și în plus într-o astfel de zonă montană este foarte grea şi foarte puţini tineri au mai rămas în zootehnie şi agricultură. Îi felicit şi îi susţin pe ce care au curajul să rămână. Ca sfat… ar fi să aibă multă putere de muncă şi dragoste pentru ceea ce fac“, încheie Valentina Vălean, din comuna Târlişua, Bistriţa-Năsăud.

„Pentru viitor avem ca planuri să ne mărim anexele şi, dacă suntem sănătoşi, să dublăm sau să triplăm efectivul pe care îl avem, după posibilitatea zonei în care ne aflăm. Peste 5 sau 10 ani avem pretenţia şi credem cu tărie că, dacă Dumnezeu ne ţine şi ne dă putere de muncă, o să încercăm în continuare, pe cât posibil, să ne uşurăm munca prin utilaje.“

Beatrice Alexandra MODIGA