Lumea satului 750x100

update 20 Oct 2020

Cele 50 de exemplare de Berbec German ale unui ieşean pasionat

„Berbecul German a fost creat ca rasă de trecere dintre Berbecul Francez încrucişat cu multe alte rase“, ne spune Bogdan Şchiopu, un tânăr crescător din satul Dancu, comuna Holboca, judeţul Iaşi, care are un efectiv de 50 de iepuri. Acesta mai precizează că o astfel de rasă poate ajunge şi la o greutate normală de 5,5 kg sau chiar până la 9 kg.

Tânărul crescător a început cu un efectiv de 8 iepuri, din întâmplare, iar în prezent a ajuns la un număr de 50 de exemplare mature. Începând cu anul 2012 a participat şi la foarte multe concursuri naţionale şi expoziţii locale, toate acestea doar dintr-o pasiune clădită în timp, ne spune acesta. „Pregătindu-mă pentru ziua de 8 Martie am mers la piaţa de animale să achiziţionez un căţel pentru soţia mea. Ajungând acolo am văzut şi iepuri la vânzare. Am luat căţelul, dar şi un iepure, ducându-l mai apoi acasă, fiindcă soacra mea avea mai mulţi iepuri. Apoi m-am ataşat tare mult de ei şi, cu toate că veneam de la serviciu noaptea, mă documentam mult despre această rasă.

A început să îmi placă din ce în ce mai mult şi am ajuns astfel să achiziţionez mai multe exemplare de pe Internet. Aşa a luat viaţă mica mea fermă, ajutat fiind şi de socrul meu. Am început cu un efectiv de 8 iepuri în primăvară, iar spre toamnă am ajuns la 20 de exemplare mature.

În prezent am un efectiv de 50 de exemplare mature, plus pui, dintre care deţin cca 20 de femele şi 15 masculi. Cu o parte din aceste exemplare am participat la foarte multe concursuri şi expoziţii locale, începând cu anul 2012, dar cele mai importante au fost naţionalele. În anul 2014 am luat primul titlu de campion naţional la Expoziţia de la Suceava, apoi an de an am fost chiar dublu campion la această rasă, dar cel mai important trofeu a fost la europene, tot în acel an, în Franţa. Cel mai scump exemplar pe care îl am este campionul Austriei şi l-am achiziţionat cu circa 180 de euro. Această investiţie a ajuns la aproximativ 5.000 de euro, dar tot timpul investesc şi aduc material genetic din altă ţară“, mărturiseşte crescătorul ieşean.

În creşterea acestei rase furajarea împreună cu administrarea vaccinurilor reprezintă cele mai importante aspecte de care trebuie să se ţină cont. „Furajarea lor constă în amestec de cereale, reprezentat de orz, orzoaică, porumb, floarea-soarelui, lucernă şi fân. În timp, am dobândit experienţă şi am ajuns să le combin o mâncare foarte echilibrată în proteină, fibră şi tot ce le trebuie. Ca toţi crescătorii de iepuri mari folosesc și cele două vaccinuri speciale pentru boala hemoragică şi mixomatoză, dar încerc să le administrez tot mai puţine medicamente. Prin experienţă pot să spun că am reuşit să fiu şi micul doctor al fermei“, încheie Bogdan Şchiopu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Boli digestive și afecțiuni podale la iepurele domestic

Ca toate celelalte animale domestice, iepurii necesită o atenție deosebită pentru îngrijirea corespunzătoare, în vederea prevenirii sau evitării numeroaselor probleme de sănătate care îi pot afecta, inclusiv cele cauzate de infecțiile parazitare.

Efectele coccidiozei asupra iepurilor domestici

Eimerioza (coccidioza) este una dintre bolile parazitare care afectează în special iepurii tineri și care evoluează cu tulburări digestive sau hepatice, în funcţie de speciile de Eimeria parazite.

Sursele de infecție sunt reprezentate de iepurii bolnavi, de cei trecuți prin boală, dar și de adulții purtători, aceștia contaminând așternutul, furajele și cuștile prin eliminarea ouălor de paraziți. Răspândirea bolii se mai realizează și prin consumul furajelor și al apei contaminate, prin condiţiile necorespunzătoare de igienă, umezeală, curenţi de aer rece, aglomeraţiile şi carenţele alimentare, care sunt factori ce contribuie la apariţia şi menţinerea coccidiozei.

Semnele bolii sunt reprezentate de lipsa poftei de mâncare, constipație, balonare și slăbire exagerată. După câteva zile apar diareea, cu fecale gălbui și miros respingător, deshidratare și murdărirea blănii.

La iepurii mai mari de 3-6 luni, forma cronică se manifestă prin întârzierea creșterii acestora, alternanță diaree-constipație și apetit capricios.

În forma hepatică, la simptomele digestive se adaugă icterul sau subicterul, ascita şi anemia, caz în care mucoasele capătă un aspect palid.

Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice instalate la tineret şi se confirmă prin diagnostic de laborator ante şi postmortem, când se pun în evidenţă oochişti și leziuni specifice.

Tratamentul împotriva coccidiozelor se recomandă a fi făcut cu medicamente anticoccidiene precum SULFACOCCIROM – soluţie buvabilă sau AMPROLROM 20 %.

De asemenea, medicul specialist recomandă ca la medicaţia specifică să se adauge vitamino-terapie cu COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL şi VITAMINA AD3E – soluție buvabilă.

medicamente Romvac

Pododermatita – afecțiunea membrelor iepurilor

Pododermatita reprezintă o afecțiune în care membrele inferioare prezintă semne de inflamație și/sau infecție. Laba piciorului, care în mod normal este supusă greutății corpului, este locul în care proprietarii observă apariția acestei afecțiuni. Hrănirea în exces a iepurilor este principala cauză care determină pododermatita. Aceasta conduce la supraponderalitate, fiind nevoie ca picioarele din spate să susțină o greutate mai mare. Presiunea suplimentară asupra călcâiului cauzează durere și iritare și conduce la pododermatită.  Suferința se înrăutățește în cazul în care iepurele nu are o suprafață solidă pe care să stea. Podelele din sârmă, cele aspre sau cele cu canturi ascuțite provoacă disconfort animalului și favorizează apariția bolii.

Pododermatita mai este cauzată și de creșterea iepurilor în cuști prea mici, în care nu există suficient spațiu de mișcare, dar și de condițiile insalubre și așternutul umed și murdar. Cuștile în care iepurii sunt crescuți pot fi medii propice pentru bacterii care vor intra cu ușurință în contact cu călcâiele iepurilor. În cazul în care călcâiele suferă răni deschise, contactul cu aceste bacterii poate duce la infecții grave.

Pododermatita este relativ ușor de detectat, aspectele care indică existența acestei afecțiuni incluzând labe roșii și umflate, șchiopătat, refuzul de a se mișca prin cușcă, picioarele din spate extrem de sensibile sau inflamate, letargie.

Cea mai bună metodă prin care se poate preveni pododermatita este asigurarea hranei corespunzătoare, a mișcării și a unei cuști optime. Cușca trebuie curățată frecvent pentru a împiedica dezvoltarea bacteriilor care cresc severitatea pododermatitei, iar așternutul animalelor să fie schimbat periodic și păstrat mereu curat.

Tratamentul împotriva pododermatitei

În vederea tratamentului, medicul va curăța zona afectată și îi va administra animalului antibiotice pentru infecție.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company S.A.

Cei trei „grei“ ai raselor de iepuri

A fost o perioadă când afacerile cu iepuri au fost promovate ca o sursă sigură de venit, cu implicații financiare minime și câștiguri peste eforturile depuse. În pofida teoriilor pe această temă, cunicultura a rămas în continuare o activitate de nișă, iar cei rămași în domeniu au fost cei care și-au fundamentat activitatea mai degrabă pe pasiune decât pe principii economice. Rasele de iepuri mari sunt o alternativă atât pentru cei care vor să își transforme exemplarele în campioni ai competițiilor de specialitate, cât și pentru cei care se gândesc să îi valorifice pentru carnea lor. În continuare avem prezentarea celor trei „grei“ ai iepurilor care pot fi crescuți pentru hobby sau în scop comercial.

Uriașul Belgian

Această rasă, creată în anul 1825 în districtul Gand din provincia belgiană Flandra, a fost declarată ca fiind cea mai mare din categoria raselor de iepuri pentru carne. Originea sa se află sub spectrul multor teorii, fără a fi însă stabilită cu certitudine o istorie a formării sale. Există voci care susțin că Uriașul Belgian este descendent al raselor locale primitive precum Steenkonijn (iepurele de piatră) și al rasei patagoniene, care astăzi nu mai există. Rasa este descrisă astăzi ca fiind una cu o dezvoltare foarte rapidă, exemplarele tinere de Uriaș Belgian putând atinge în luna a treia de viață 3 kg. Aceasta este o caracteristică esențială ce a permis crearea unor linii de masculi pentru încrucișările industriale. Uriașul Belgian atinge la maturitate aproximativ 8 kilogramele, însă au fost și cazuri când greutatea maximă a fost de 10 kg. Masculii se reproduc începând cu vârsta de nouă luni, iar femelele sunt apte de reproducție începând cu vârsta de opt luni, dând naștere de la 5 până la 10 pui la o singură fătare. Standardele de rasă ale Uriașului Belgian impun ca exemplarele să aibă corpul cilindric, cu pieptul și crupa largă, iar linia spinării să fie dreaptă sau puțin lăsată și bine dezvoltată. Gâtul exemplarelor din această rasă trebuie să fie relativ gros. O caracteristică a rasei este faptul că în cazul masculilor salba este aproape inexistentă, în vreme ce la femele aceasta este ușor dezvoltată și se întinde pe membrele anterioare. Atât picioarele posterioare, cât și cele din față trebuie să fie musculoase și puternice, cu gheare brun-negricioase sau albe. Întregul corp este acoperit cu blană neagră, albastru-cenușie și bălțată sau aguti roșcat. În cazul exemplarelor cu blană de culoare deschisă ochii sunt de culoare roză, iar la cei cu colorit închis și ochii sunt de aceeași culoare.


Cert este că acest iepure uriaș, cu dimensiuni de patru ori mai mari decât iepurii normali, a devenit faimos și dincolo de țara de origine, fiind folosit pentru dezvoltarea mai multor rase de iepuri din întreaga lume, iar primele standarde ale rasei au fost stabilite la sfâșitul secolului al XIX-lea.

Uriașul German Alb

iepure alb

O altă rasă încadrată în categoria raselor de carne este și Uriașul German Alb. Greutatea medie la care ajunge este de 6-7 kg, dar au fost cazuri când Uriașul German Alb a ajuns și la 12 kg și o lungime minimă a corpului întins de 65 cm. Standardele rasei impun ca Uriașul German Alb să aibă o constituție puternică, cu o constituție osoasă, de asemenea, puternică și cu un trunchi în egală măsură lat și înalt. Atât musculatura din față, cât și din spate trebuie să fie la fel de lată și de bine dezvoltată. Tot standardele de rasă impun ca picioarele din spate ale exemplarelor să fie puternice și paralele cu corpul în timpul mișcării, cu gheare albe, iar coada să fie lungă și bine lipită de corp. Întregul corp, inclusiv urechile, trebuie să fie acoperit de păr dens, alb, impecabil, de cca. 4 cm. În standardizarea rasei capul trebuie să fie mare, cu ochi roșii, cu o mandibulă bine dezvoltată, cu obraji lați, puternici, iar urechile să stea ridicate, să aibă minimum 16 cm și să fie în acord cu dimensiunea exemplarului.


Țările de formare a acestei rase sunt Belgia și Germania, iar procesul de formare a avut la bază selecția iepurilor din rasa Uriaș Belgian. La finalul selecției s-a obținut un iepure de talie mai mică.

Fluturele German

iepuri

Originea acestei rase este ambiguă, de aceea și titulatura atribuită acestor iepuri diferă. Deși nu se poate spune cu exactitate în ce țară s-a format, există certitudinea că mai multe țări europene au contribuit la definitivarea ei. Rasa este însă cel mai adesea recunoscută sub numele de Fluture German și asta pentru că germanii au fost cei care au stabilit, la începutul secolului al XX-lea, standardele rasei.

În competițiile de specialitate de astăzi exemplarele de Fluture German sunt notificate după o serie de criterii precum lungimea corporală, care ar trebui să fie undeva la 68 cm. Potrivit standardelor de rasă, exemplarele trebuie să aibă o constituție osoasă puternică, o musculatură puternică atât pentru trenul posterior, cât și anterior, corpul trebuie să fie lung și să aibă un trunchi deopotrivă lat şi înalt. Ca și în cazul celorlalte două rase, capul exemplarelor din rasa Fluture German trebuie să fie mare și să aibă o mandibulă puternică, fruntea să fie lată, iar obrajii plini. Urechile trebuie să aibă minimum 15 cm și să fie verticale. Corpul, inclusiv urechile, este acoperit cu un păr strălucitor, de lungime medie, cca. 4 cm în tonuri de negru-alb, albastru-alb și alb havana, culoarea alb fiind baza. O caracteristică a rasei este aceea că în această culoare de bază nu trebuie să fie nicio interferență a unei alte culori.


În topul celor trei grei ai raselor de carne, Fluturele German ocupă ultima poziție ca urmare a dimensiunilor și greutății pe care le atinge. Exemplarele trebuie să aibă greutatea minimă de 5 kg și ajung până la 10 kg.

Laura ZMARANDA

Bolile întâlnite frecvent la iepurele domestic

Eimerioza (coocidioza) afectează iepurii tineri, evoluând cu tulburări digestive sau hepatice, în funcție de speciile de Eimeria parazite.

Sursele de infecție sunt reprezentate de iepurii bolnavi, cei trecuți prin boală, dar și de adulții purtători, aceștia contaminând așternutul, furajele și cuștile prin eliminarea ouălor de paraziți. Contaminarea se realizează pe cale orală, prin consumul furajelelor și al apei contaminate. Receptivitatea cea mai mare este întâlnită la tineretul în faza de înțărcare și scade cu vârsta, animalele peste 6 luni fiind rezistente.

Boala evoluează mai frecvent primăvara-vara, evoluția fiind influențată de factori favorizanți: malnutriția, condiții neigienice și aglomerarea.

Simptomatologie – forma acută se manifestă după 7-12 zile, cu lipsa poftei de mâncare, constipație, balonament abdominal și slăbire exagerată. După câteva zile, apare diareea cu fecale gălbui și miros respingător, deshidratare și murdărirea blănii. Forma cronică la iepurii mai mari de 3-6 luni se manifestă prin întârzierea creșterii, alternanța diaree-constipație și apetit capricios.

Tratamentul se instituie de la apariția primelor semne de boală, cea mai eficientă fiind administarea de SULFACCOCIROM în doză de 15 ml / 10 l de apă, 3 reprize a câte 3 zile, la intervale de 3 zile.

Profilaxia se realizează prin igiena cuștilor și a vaselor de adăpat, prin dezinfecția adăposturilor cu ROMPARASECT, DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC. De asemenea, se recomandă înțărcarea timpurie a puilor și creșterea separată de adulți, corelate cu administrarea preventivă de AMPROLIUM.

Râia iepurilor este de două tipuri: râia auriculară și râia capului.

Râia psoroptică (auriculară) debutează prin scărpinarea capului și a urechilor. La exteriorul urechii se observă cruste ce pot cuprinde toată urechea. După îndepărtarea lor, pielea rămâne sângerând. Uneori, cantitatea mare de cruste și cerumen determină shimbarea poziției urechii.

Râia notoedrică (a capului) se manifestă prin apariția de leziuni în zona botului, ochilor, nasului și până la zona gâtului. Crustele sunt groase, cenușii-văroase, iar în cazurile mai vechi crustele devin abundente, ducând la deformarea botului.

Tratamentul constă în curățarea zonei afectate și aplicarea locală de unguente: OTOGUARD sau DERMOGUARD, iar pe cale generală, administrarea de ROMIVERMECTIN 1%.

Stafilococia iepurilor

Stafilococia este o boală frecvent întâlnită la iepurele domestic, fiind provocată în special de S. Aureus. La iepu­rași poate apărea o formă purulentă, adesea mortală, dar și o afecțiune cutanată tradusă prin piele iritată, cu multiple abcese de dimensiunea unui bob de mazăre răspândite pe tot corpul: spate, abdomen, labe. La adulți, afecțiunea este cutanată, fiind prezenți noduli mai mari pe toată suprafața corpului. Aceștia sunt duri, apoi devin moi și dureroși la atingere. Scărpinarea zonei afectate determină linsul excesiv, ducând la apariția zonelor fără blană.

Cea mai întâlnită manifestare clinică este pododermatita ulcerativă (boala labelor). Labele sunt acoperite de un depozit purulent uscat, luând aspectul unor cruste îngroșate lipite de blană, de culoare negricioasă. Leziunile sunt atât de dureroase, încât animalul refuză deplasarea. Apariția acestei pododermatite este legată de condițiile proaste de zooigienă, suprafața dură a cuștii, obezitate sau chiar predispoziție genetică, rarefierea porilor de la nivelul labelor.

Tratamentul se realizează prin deschiderea abceselor și administrarea antibioticelor: COLISTIROM pulbere și ENROFLOXAROM, soluție buvabilă.

Profilaxia se realizează prin dezinfectarea adăposturilor cu DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC, hrănirea corespunzătoare a iepurilor și izolarea animalelor bolnave.

Decontaminol Romvac

Dr. Gabriela Băncilă, Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS