reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Creșterea păsărilor de expoziție, mai mult o pasiune decât o afacere

În localitatea Comarnic locuiește Dragoș Oancea (foto), un tânăr inginer zootehnist care de mic a avut animale. Spune despre el că, atunci când era copil, prefera să stea în curte, printre păsări, nu să se joace cu jucării. Pasiunea lui s-a dezvoltat în timp, a achiziționat diverse rase de păsări de expoziție și de ornament și a ajuns să participe la expoziții de profil. Premiile nu au întârziat să apară, iar de la o simplă pasiune a ajuns să clădească o afacere. Însă nu crește doar păsări, ci și alte specii de animale din rasă pură.

cresterea pasarilor 1

De la păsări de curte obișnuite la exemplare de expoziție

Să vizitezi gospodăria unui tânăr pasionat de creșterea animalelor nu poate fi decât o încântare. Am observat îndeaproape cotețele și cuștile păsărilor, precum și adăposturile în care sunt crescute oile, dar și porcii din rasele Bazna și Mangalița. Nu am încetat în a-i adresa întrebări despre fiecare rasă și specie în parte, iar răspunsurile detaliate nu au întârziat să apară. Am aflat astfel că încă de la vârsta de 7 ani era interesat de păsările din curte, care, bineînțeles, nu erau de rasă. „Am mers cu un vecin și cu tatăl meu la o expoziție de păsări la Breaza și am rămas surprins de exemplarele expuse acolo, mai ales de rasa Brahma, pe care o cresc și acum. De 21 de ani cresc această rasă pentru că în acea perioadă am luat legătura cu un crescător, am vrut să cumpăram niște păsări, dar ni s-au părut scumpe, așa că am cumpărat 20 de ouă și am scos primii puișori. De atunci am început să creștem păsări de expoziție, să mergem la mai multe expoziții din țară, am achiziționat și alte păsări din alte rase – Orpington, Cochinchina, găini pitice din rasa Paduana, Phoenix și multe altele. Am menținut aceste rase de-a lungul timpului, am adus material genetic din străinătate și m-am dezvoltat treptat“, a precizat Dragoș Oancea.

Exemplare rare de peste hotare

La 14 ani, în 2015, a participat la prima expoziție atunci când a expus un cocoș din rasa Brahma Potârnichiu pe albastru, unde a obținut 94 de puncte. La astfel de expoziții punctajul maxim este de 95, chiar 96 de puncte, însă, dacă mai multe exemplare obțin punctajul maxim, se alege doar un campion. Între timp a mai participat și la alte expoziții, iar în 2009 a plecat în Germania pentru a vedea și alte păsări. S-a întors cu 11 varietăți de Brahma, dintre care unele nu existau în țară la acel moment. „Atunci a fost o investiție destul de mare, dar am recuperat banii în timp pentru că am adus animale valoroase. Astfel că în 2010 am participat la prima expoziție națională și am avut 8 campioni. Un exemplar a costat atunci între 80-100 euro, după care am obținut pui, pe unii am reușit să îi vând cu 100-150 euro; vorbim aici de vârfuri, acele animale foarte bune, restul costă între 100 și 150 lei. Acela a fost începutul participării mele la expozițiile importante“, a mai adăugat Dragoș.

cresterea pasarilor 10

În acest moment crește 10 varietăți de păsări Brahma, rasa lui de suflet după cum a specificat, iar despre îngrijirea lor tânărul inginer spune că se ocupă ca la carte. Le oferă spațiul de care au nevoie, adică un adăpost acoperit, pentru că nu trebuie să stea în noroi sau zăpadă, chiar dacă din grupa raselor grele Brahma este cea mai rezistentă. Un alt aspect de care are mai grijă este furajarea animalelor și le oferă hrana necesară în funcție de vârstă. „Puii din această rasă sunt foarte slabi până la 6-7 luni, în prima fază li se dezvoltă scheletul și astfel au nevoie de foarte multe minerale și de spațiu ca să alerge. După această etapă trec la finisarea pentru expoziții. Ce înseamnă acest lucru? O matcă o păstrez pentru următorul an și atunci o cresc în libertate pentru a-și întări imunitatea. Exemplarele pentru expoziție le cresc separat pe stat de talaj, le pun la dispoziție minerale, vitamine, deci furaj special“, a punctat crescătorul de păsări.

Întrebat cât de costisitoare este această activitate, a preferat să nu răspundă pentru că nici măcar nu a făcut un calcul exact de frica rezultatului. „Dacă nu aș avea și alte afaceri, nu aș putea să trăiesc din creșterea păsărilor de expoziție. Recuperez investiția din vânzarea exemplarelor de valoare pe care le obțin, dar nu este o activitate foarte profitabilă“, a mai precizat el.

Expoziții internaționale

cresterea pasarilor 12

La Leipzig, în 2012, a participat pentru prima oară la o expoziție internațională, unde a mers cu 4 păsări Brahma. A obținut o medalie, nu a reușit să aibă un campion, punctajul maxim pe care l-a obținut fiind de 94 de puncte. În 2018 a participat la o astfel de expoziție și în Danemarca, unde a expus o singură pasăre și a obținut același punctaj. „Astfel de competiții au loc din 3 în 3 ani, sunt foarte strânse, pentru că sunt peste 400 de păsări înscrise la o singură categorie. În rest, am participat la foarte multe concursuri naționale, unde am obținut multe diplome și medalii“, a punctat Dragoș.

Crește și alte specii de animale, multe de ornament, printre care păuni, rațe, fazani, porumbei, dar are și 10 rase de găini pitice, despre care ne-a spus că necesită un spațiu mai mic și sunt mai ușor de crescut pentru că nu sunt la fel de pretențioase precum găinile din rasa Brahma. Printre acestea se numără Mătase Japoneză, Paduana Aurie, Phoenix, Conchinchina Pitic, Winadot Pitic, Wyandotte Porțelan și a obținut cu unele păsări din acestea mai multe premii de-a lungul anilor. Nu uită nici de rasa autohtonă Gât Golaș de Transilvania, pe care o crește de ceva vreme; intenționează să mărească efectivul și consideră că subvenționarea acestei rase ar fi benefică. „N-ar trebui să uităm de această rasă pentru că este foarte rezistentă, ouă foarte bine și se pretează foarte bine în creșterea din gospodării. Din păcate, la noi este prea puțin crescută, iar ungurii au ajuns să aibă mai multe exemplare decât noi. Nu sunt exemplare atât de scumpe, un exemplar de elită este în jur de 100-150 lei, însă merită crescută“, a declarat tânărul fermier.

cresterea pasarilor 11

Întrebat cum reușește să vândă păsări, a precizat faptul că reclama e dată de rezultatele pe care le obține în competiții, așa vinde cel mai bine, însă și prin intermediul Internetului găsește clienți. Pentru a feri animalele de boli le face tratamente preventive, le vaccinează, nu prea merge la alți crescători de animale, iar dacă îi vizitează îmbracă costumul special, la el în curte nu prea intră alte persoane care au păsări, iar atunci când își achiziționează animale le ține mai întâi în carantină.

Fermă mixtă pentru necesarul familial

În gospodărie Dragoș are și porci Bazna și Mangalița, rase pe care le-a ales datorită faptului că se pot crește foarte ușor, dar și pentru că au carnea gustoasă și fragedă. „Scroafele din rasa Mangalița au avut anul acesta mai mulți purcei, una dintre ele fătând 8. Nu au probleme la fătare, niciodată nu am stat cu grijă că trebuie să le ajut. Doar după ce înțarcă purceii îi deparazitez și apoi le ofer mâncarea specială, adică furaj starter care conține toate elementele și vitaminele de care ei au nevoie, după care, treptat, îi scot în spațiu deschis unde au libertate, le dau iarbă, lucernă, cartofi și cresc foarte ușor. Cresc și rasa Bazna și am reușit să fac un metis între cele două rase care este foarte rezistent“, a mai specificat Dragoș.

În ceea ce privește ovinele a ales rasa Texel deoarece este o rasă de carne care are un spor foarte mare de creștere, nu le mulge și le ține în stabulație. Tot pentru consum propriu crește și o vaci, găini, rațe și alte păsări de curte.

Responsabilitatea cu care crește animalele ne-a convins că nu face această activitate pentru bani, ci din pasiune. Și tot din pasiune i-ar plăcea pe viitor să deschidă o minigrădină zoologică, în care să expună mai multe specii de fazani, păuni, rațe, găini, porumbei și alte păsări,

Larissa SOFRON

Suceava și Bacău, în topul celor mai mari crescători de bovine și păsări

Două lucruri semnificative s-au întâmplat în zootehnia județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea: la Bacău, efectivul de păsări din 2015 este mai mare decât cel din 1990; în Vrancea, la putere ar fi creșterea suinelor, efectivul din 2015 fiind mai mare decât cel de acum 27 de ani. La acestea s-ar mai adăuga un fapt pozitiv: în Neamț a crescut, în 2015, față de 2007, numărul de ovine și de păsări, iar în Suceava, cel de ovine. Și ar mai fi un amănunt: chiar dacă numărul este la jumătate față de 1990, județul Suceava este cel mai mare crescător de bovine din țară. În rest, lucrurile se întâmplă ca peste tot în țară, cu o diminuare de 30-70% a numărului de animale față de perioada de referință 1990. Poate că nici n-ar mai trebui să facem comparație între o agricultură centralizată și una liberă. Sau cine știe?

Chiar dacă au întindere (Suceava este al doilea cel mai mare județ din România, după Timiș), populație și putere economică (cel mai mai PIB/cap de locuitor – în Bacău) diferite, cele patru județe din Subcarpații Orientali au o similitudine: relieful etajat în câmpie (est), dealuri și piemonturi, precum și munți. Exceptând Vrancea, celelalte județe au suprafață de pășune și fânețe suficientă cât să permită cel puțin dezvoltarea a două sectoare, creșterea bovinelor și a ovinelor. Ca suprafață arabilă (materie primă pentru furajare) nu sunt diferențe extrem de mari între zone, deci baza cerealieră ar fi cât de cât apropiată. Cu toate acestea, veți vedea, sunt evoluții diferite de la județ la județ și de la specie la specie.

Suceava – cel mai puternic județ în sectorul taurine

Dintre cele patru zone analizate, și-n 1990 și astăzi cel mai mare crescător de bovine este Suceava. De altfel, județul deține locul I pe țară la efectivul de taurine. Vrancea a avut și are unul dintre cele mai mici efective din România. Ca notă comună, în 2015 numărul de bovine a scăzut în toate cele patru județe și în raport cu anul 1990, și cu 2007. Altfel spus, nicio modificare după ce au fost posibile investițiile cu fonduri europene. Cea mai puternică prăbușire a sectorului de creștere a bovinelor se înregistrează în Bacău, iar din 2007 și până astăzi acest sector și-a revenit cel mai bine în Suceava.

Vrancea: efective de suine mai mari în 2015 decât în 1990

În privința creșterii suinelor, comparativ cu taurinele, să zicem că Suceava face schimb cu Vrancea. Adică: Vrancea a reușit performanța de a dezvolta acest sector mai mult decât în 1990, iar Suceava înregistrează o scădere dramatică (minus 73% în 2015, față de 1990) a efectivului. Nici măcar oportunitățile după anul aderării României la UE n-au modificat lucrurile, tendința fiind de constantă scădere a numărului de porcine. Și în Bacău lucrurile stau la fel: efectivul din 2015 este mai scăzut cu aproape 67% față de 1990 și cu 31% față de 2007 (procentul este egal cu cel de la Neamț; și în acest județ numărul de animale a scăzut cu 31,5% în 2015, față de 2007.

Creșterea ovinelor, o afacere cât de cât constantă

Ovinele sunt pesemne o bună afacere, indiferent de sistemul economic, centralizat sau după regula economiei de piață. Este sectorul care n-a avut în niciunul dintre cele patru județe o diminuare mai mare de 50% (2015 față de 1990), iar în Suceava și Neamț efectivul din 2015 îl depășește pe cel din 2007, ceea ce e un semn bun. Nici în Bacău sau Vrancea lucrurile nu stau foarte rău, numărul de oi fiind, e adevărat, mai mic decât în 2007, dar diferența nu depășește minus 11%.

Bacău, al doilea mare producător de carne de pasăre din țară

În România sunt cinci județe în care efectivul de păsări este mai mare de 3 milioane de capete: Buzău (3,974 mil. capete), Bacău (3,696 mil. capete), Vaslui (3,512 mil. capete), Călărași (3,438 mil. capete) și Prahova (3,436 mil. capete). Așadar, Bacăul și-a păstrat tradiția în creșterea păsărilor, plasându-se pe poziția a doua în țară. Unitățile avicole construite înainte de 1990 nu au fost, ca mai peste tot, demolate, ci conservate și, mai apoi, modernizate. Afacerea (în special cu carne de curcan) este atât de profitabilă încât efectivul din 2015 este mai mare decât cel din 1990. O redresare a sectorului se observă și în Neamț, unde numărul de păsări a crescut cu 23% în 2015, comparativ cu 2007, la fel și în Vrancea.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 32-33

„Fără adeverință, crescătorii de animale nu înțeleg rolul asocierii“

Asociația Crescătorilor de Animale, Păsări și a Producătorilor Agricoli „Pleșuva“ – Comarnic a fost înființată în anul 2009, la inițiativa crescătorilor de păsări, porumbei și iepuri din zonă. Între timp s-au alăturat și crescătorii de ovine și bovine. Anul trecut, asociația a avut 800 de membri, dar trendul nu pare a se păstra pentru 2017, după cum ne-a precizat președinta asociației, doamna Carmen Oancea.

Cotizație modică, plătitori puțini

Una dintre cerințele pe care fermierii le aveau de îndeplinit atunci când depuneau dosarele la APIA pentru a primi subvenția era o adeverință prin care se atesta faptul că sunt crescători de animale. Aceasta a fost momentul în care majoritatea crescătorilor de animale s-au înscris în diverse forme organizatorice deoarece o astfel de adeverință era emisă doar de asociațiile de profil. „În momentul în care această cerință a fost eliminată, nu au mai văzut necesitatea asocierii, practic îi leagă doar o hârtie, și nu avantajele de a sta într-o asociație care să îi reprezinte, să îi informeze și așa mai departe“, a declarat Carmen Oancea. Aceasta a completat faptul că activitatea Asociației Pleșuva - Comarnic are de suferit în aceste condiții pentru că mai mulți membri nu și-au plătit cotizația pentru anul 2016, chiar dacă este vorba despre suma modică de 40 de lei. Alte dezavantaje sunt date de faptul că, neavând mulți membri cotizanți, asociațiile nu mai pot face parte din diferite federații, nu pot participa la ședințe, deci nu mai pot reprezenta interesele comune atunci când se impune acest lucru.

Organizatoarea expoziției naționale

Trecând peste această nemulțumire, doamna Oancea ne-a vorbit despre activitatea asociației în 2016, cel mai important obiectiv fiind dat de participarea la expozițiile de profil. „Am încheiat anul 2016 cu bune și rele. Bune datorită faptului că am reușit să organizăm diferire expoziții de animale. Prima a fost organizată în localitatea Băicoi, în luna februarie, unde au participat crescători de păsări, iepuri și porumbei din localitate. Au fost 26 de participanți care au expus 1.300 de animale. În cadrul evenimentului au fost organizate și concursuri, unele animale obținând titluri de campioni locali. Cea de a 2-a expoziție a asociației a avut loc în cadrul Festivalului Cașcavelei din Valea Doftanei. Aici au fost expuse vaci, oi, păsări, porumbei, păuni și fazani, iar crescătorii prezenți au fost doar locuitori ai comunei Valea Doftanei. Cea de a 3-a participare importantă a fost în cadrul festivalului oierilor de la Bran, unde am expus rase pure și, ca noutate, vaci din rasa Texel deoarece de curând avem un astfel de crescător în județ. Penultima a fost participarea la IndAgra, în cadrul căreia au fost prezente anul acesta și bovine pe lângă standul de păsări deja cunoscut în cadrul evenimentului. Ultima participare a fost la Expoziția Națională a României desfășurată în decembrie la Caransebeș, unde am câștigat 9 titluri de campioni naționali la diverse rase de păsări, iepuri și porumbei“, a completat președinta asociației.

În ceea ce privește obiectivele pentru noul an, doamna Oancea a precizat faptul că își dorește o implicare mai mare în cadrul expozițiilor la care au participat crescătorii de animale în 2016, iar cea mai mare provocare va fi organizarea Expoziției Naționale de păsări de curte, porumbei, iepuri și animale exotice. În acest moment nu sunt cunoscute prea multe detalii cu privire la datele expoziției, însă cel mai probabil va fi organizată în orașul Ploiești.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 46

Expoziţia Naţională a Crescătorilor de păsări şi mamifere mici

Timp de cinci zile, la Suceava a avut loc Expoziţia Naţională a României a crescătorilor de păsări şi mamifere mici, de curte, eveniment unic în România prin amploarea sa şi implicit prin valoarea ridicată a exponatelor şi jurizarea de nivel european. Peste 500 de crescători, membri a 43 de asociaţii de crescători de păsări şi animale mici din toată ţara, au expus un număr record de peste 4.600 de exponate, găini de rasă, iepuri de casă, porumbei de agrement şi păsări exotice din mai multe rase şi varietăţi ale acestora.

Expoziţia, prima de la intrarea României în marea familie europeană a crescătorilor de păsări şi animale de agrement, a fost organizată, sub egida Entente Européenne, de Asociaţia „Fantezia“, Ţara de Sus din Suceava, condusă de Radu Romeo Uşurelu şi Cristian Câtea, Uniunea Generală a Crescătorilor de Porumbei, Păsări şi Animale Mici din România (UGCPPAMR) şi Federaţia Asociaţiilor Crescătorilor de Păsări de Curte şi Animale Mici în Rasă Pură din România (FACPCAMRPR), cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Suceava, România fiind a 24-a ţară înscrisă la forumul european de profil, conform Adunării Generale de la Sarajevo din luna mai 2014.

„După cum era de aşteptat, conform tratativelor dintre părţi (UGCPPAMR şi FACPCAMRPR) şi voinţei maselor, expoziţia a fost una naţională. Salutăm această decizie normală şi firească de a organiza în acest an un eveniment de amploare şi de referinţă pentru hobby-ştii din România“, a declarat dr. Alin Sever Deteşan, vicepreşedinte interimar FACPCAMRPR.

La reuşita evenimentului organizat la viitorul mall Orizont Plaza a contribuit şi noul mod de jurizare a exponatelor, fiind aplicată o decizie adoptată la nivelul Uniunii prin care au fost create comisii mixte de arbitri provenind de la toate asociaţiile, indiferent de data afilierii lor la Uniune, coordonarea acestor echipe mixte fiind acordată celor care au condus de-a lungul anilor Corpurile Naţionale de Arbitri ale celor trei organizaţii naţionale de profil. Acest mod de jurizare a fost considerat de participanţi ca fiind cel mai corect pentru că nu conduce la discriminări şi controverse, care în final aduc nemulţumiri în rândul participanţilor.

Secţiunea columbofililor a atras vizitatorii

Cele două etaje ale mall-ului au fost ocupate în întregime de sute de standuri de prezentare a numeroaselor exemplare de păsări şi mamifere mici, de curte, multe dintre rasele şi varietăţile expuse fiind prezente pentru prima oară într-o astfel de manifestare organizată în Suceava.

Una dintre cele mai vizitate şi admirate secţiuni a fost cea a columbofililor. Peste 2.500 de porumbei au putut fi admiraţi într-o înşiruire nesfârşită de cuşti de la etajul mall-ului. Porumbei campioni, albi, cenuşii, roşcaţi sau pestriţi, uriaşi sau pitici, cu moţ sau cu guler din care abia se mai vedeau ochii şi ciocul, cu coada evantai sau cu pene creţe, au făcut deliciul vizitatorilor. Columbofilii din ţară au putut să facă schimburi sau să cumpere cele mai frumoase exemplare de porumbei autohtoni din rase precum Zburător Gât Golaş Românesc, Zburător Albastru de Cluj, Roller de Cluj, Castaniu de Craiova, Zburător Dungat Românesc, Zburător Vişiniu Românesc, Jucător de Cluj, Jucător Bălan de Iaşi, Negru Trenat de Bucureşti, Zburător Argintiu Românesc, Zburător Ciung de la Ploieşti, Uriaş de Salonta ori Zburător Bujor Românesc.

Rase de iepuri din toată lumea

Expoziţia de la Suceava a reunit sub acelaşi acoperiş şi 800 de iepuri, fiind reprezentate toate rasele româneşti, dar şi o mulţime de rase de peste hotare. Iepurii albi, gri, grifier, gălbui, albăstrui sau pestriţi, în două sau chiar trei culori, uriaşi sau cu talie normală, cu urechi lungi sau pitice i-au fascinat pe cei veniţi să-i admire, de cea mai mare atenţie bucurându-se „urecheaţii“ din rasele Berbec, Havana, Turingen, Izabel, Lila, Agouti, Roşu, Opal, Marele argint, Vienez, dar şi cei din rase mai puţin întâlnite în zona Sucevei precum Chinchila Mare şi Chinchila pitică, Argintiu German, Neozeelandez, Californian, Japonez, Hasen, Rex – Castor, Negru, Galben, Dalmaţian, Japonez, Iepure de Cluj, Secui, Rex pitic, Cap de leu ori Berbec pitic.

Peste 1.000 de exemplare de găini

Sute de crescători de găini de rasă s-au lăudat la această expoziţie, într-o gălăgie greu de descris creată de cotcodăcitul celor aproape 1.350 de exemplare, multe dintre ele din rase de care puţini au auzit. Cu creste uriaşe sau cu pene din care nici nu li se zărea capul sau picioarele, cocoşii au atras atenţia găinilor de rasă grea, rasă pitică şi ornamentală şi chiar a păuniţelor. Au fost expuse găini din rasele mari dar şi mijlocii cum ar fi Columbia, cu toată gama de varietăţi, sau Brahma, cu varietăţi precum Argintie cu Benzi, Albastră, Potârniche cu benzi, o gamă variată de Cochinchina, exemplare mai rar întâlnite, cum ar fi Jersey Giant, Australorp, Combatant, Orpington – cu varietăţile Maro Porţelan, Lavandă şi Şoim, dar şi exemplare de Gât Golaş de Transilvania, Plymouth Rock, Wyandotte, Marans, Moţată Olandeză, Phoenix, Sumatra, Yokohama, Minorca, Lakenfeld, Hamburg, Mătase Japoneză. Din cele câteva rase pitice mai rar întâlnite şi care au fost expuse la Suceava menţionăm Mii de flori, Sussex Pitic, Rhode Island Pitic, Phoenix Pitic, Brakel Pitic, Chabo, Bantam, Barbora Anvers.

O secţiune aparte a expoziţiei a fost dedicată unor categorii exotice, precum călifari albi şi aurii, păuni, fazani aurii şi de Himalaya, bibilici şi porcuşori de Guineea, gâşte Călugăr, Canadiene, Toulouse ori Fluierătoare sau raţe din speciile indiană alergătoare, Caroline, Mandarin, Călugăr, Pekin, Call Duck şi Caiuga.

Juriul a premiat rasele şi varietatea de culoare

Juriul de specialitate a acordat titluri de Campioni naţionali – individual pe rasă, Campioni naţionali – individual pe varietate de culoare pentru un mascul şi pentru o femelă, Campioni naţionali colecţie pe rasă pentru colecţiile pe varietate de culoare, pe grup de varietăţi de culoare şi pe rasă, fiecare colecţie fiind formată din 4 exemplare din ambele sexe. Comisia naţională de arbitri a premiat: Cel mai frumos porumbel dintr-o rasă românească; Cel mai frumos porumbel dintr-o rasă străină; Cea mai frumoasă găină dintr-o rasă românească; Cea mai frumoasă găină dintr-o rasă străină; Cea mai frumoasă pasăre ornamentală din expoziţie; Cea mai frumoasă pasăre exotică din expoziţie; Cel mai frumos iepure din expoziţie; Cel mai frumos cavia din expoziţie, fiind întocmite şi clasamente pe asociaţii şi pe secţiuni.

Silviu BUCULEI

Abonează-te la acest feed RSS