Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA

Situată în satul Nisipoasa de Plopu, judeţul Prahova, Ferma Apa Neagră este una de familie, înfiinţată de către Constantin şi Andrei Alexa, tată şi fiu. Principalul obiect de activitate este creşterea şi îngrăşarea animalelor după metode 100% tradiţionale şi ecologice.

Creşterea şi îngrăşarea animalelor după metode ecologice

Constantin Alexa

Ferma Apa Neagră de care se ocupă cei doi se numeşte în acest fel după firul de apă ce coboară din pădurea de anini pe care o înconjoară şi care, datorită pigmenţilor secretaţi de arbori, o colorează într-o nuanţă de maro deschis. Povestea amenajamentului pastoral care se află pe o suprafaţă de cca 35 de hectare începe în urmă cu 2 ani, când familia Alexa a închiriat păşunea de la marginea satului Nisipoasa din comuna Plopu. Beneficiind de sprijinul dezinteresat şi cu toată deschiderea din partea primarului şi a Consiliului Local, cei doi au reuşit să dezţelenească întreaga suprafaţă aflată într-o vizibilă stare de degradare, să decolmateze şi să lărgească firul de apă, dar şi să-l transforme într-o salbă de mici heleşteie cu apă curată şi populate cu peşti şi, foarte important, să împrejmuiască întreaga locaţie cu gard special pentru animale sălbatice, ne spune tânărul. „Am crescut între ele, le-am apreciat întotdeauna importanţa şi am rămas până astăzi cu această pasiune. Am început în urmă cu 4 ani, în zona Dărmăneşti - Valea Uzului, judeţul Bacău, cu un efectiv de 40 de mioare din rasa Ţigaie; am achiziţionat 5 berbeci dintr-o rasă de carne proveniţi şi certificaţi din Franţa şi în prezent în cele două locaţii (Plopu şi Dărmăneşti) am un efectiv de 700 de animale, majoritatea provenind din produşi proprii, prin încrucişări şi metisări, astfel încât să pot ajunge la o rasă de carne de cea mai bună calitate („gustul cărnii româneşti“) greu de egalat şi comparată cu produsele de acelaşi gen de import inodore şi insipide“, ne spune Constantin Alexa.

Familia Alexa cultivă în regim propriu 10 ha de porumb, 10 ha de lucernă şi borceag şi 15 ha de fâneaţă, toate aceste suprafeţe nefiind erbicidate sau fertilizate cu substanţe chimice. De altfel, completarea necesarului de furaje se face prin achiziţionarea directă de la mici producători locali, cu deosebire în ceea ce privește paiele de grâu, orz, ovăz etc., mai precizează Andrei. „Sistemul de furajare are un mare „secret“ – furaje naturale din lucerniera proprie netratată, neerbicidată şi fertilizată doar cu gunoi de grajd, dintre care borceag (ovăz şi mazăre furajeră) cultivat în aceleaşi condiţii, iar grâul şi porumbul achiziţionat din gospodăriile ţărăneşti şi din producţia noastră. Toate cele de mai sus sunt măcinate cu moara proprie; uruiala rezultată este produsă pentru maximum două zile, iar în raţiile pe care le dăm animalelor se adaugă (doar pentru femelele cu miei de lapte) ţărâţe de grâu pentru stimularea lactaţiei. Acelaşi tip de boabe şi seminţe naturale le folosim în hrana celor peste 300 de galinacee, furajarea acestora fiind completată cu seminţe de floarea-soarelui şi chiar lucernă uscată. Un astfel sistem de furajare este valabil şi pentru cei cca 30 de porci din rasele Mangaliţa şi Bazna pentru care deţin certificare de rasă pură înregistrate la Registrul Genealogic. Atât porcii cât şi păsările sunt crescute în regim de semilibertate, în aer liber, în ţarcuri de câteva mii de metri pătraţi“, ne spune Constantin Alexa.

Fără boxe metalice sau împrejmuiri de tip industrial

La Ferma Apa Neagră cei doi au investit în cinci adăposturi caracteristice fiecărei specii de animale sau păsări, cu o suprafaţă totală de cca 1.000 m2, toate construite din material de cea mai bună calitate, protejate împotriva oricărui tip de dăunători, dotate cu instalaţii electrice de iluminat şi alimentate prin adăpători automate, din cele două puţuri cu apă potabilă, forate fiecare la adâncimea de 100 m.

Gustul şi aroma cărnii de acasă

adapost ovine

Gama de produse pe care cei doi le livrează, cu respectarea normelor în vigoare din domeniu, sunt diverse, pentru toate gusturile, iar începând cu anul acesta produsele se vor diversifica. „Avem carne de berbecuţ şi ovine mature, exclusiv din rasa românească Ţigaie şi metişi proveniţi din această rasă; carne de porc exclusiv din rasele Mangaliţa şi Bazna; carne de pasăre (preponderant cocoşi) din rase de găini româneşti crescute în regim de „gospodărie ţărănească“ şi provenite din eclozarea ouălelor obţinute în fermă. Începând cu jumătatea anului curent vom pune la dispoziţia clienţilor, din producţie proprie, carne de iepure, de fazan şi de raţă provenită de la animale şi păsări crescute în mod natural în condiţii de semilibertate“, mai specifică crescătorul.

Ţinta? Normalitatea!

Andrei Alexa

Nişa de piaţă există, trebuie doar pasiune şi seriozitate, iar planurile de viitor ale familiei Alexa au o singură direcţie: „normalitatea“. „Noi credem cu tărie că proiectul nostru va readuce în cotidianul multor oameni o sursă de alimentaţie care nu provine dintr-o industrie, ci dintr-o gospodărie.

Mai mult decât atât, ne dorim ca în viitor să aducem cât mai mulţi tineri şi copii în vizită la Ferma Apa Neagră pentru a le arăta natura în toată splendoarea ei. Ferma noastră a luat viaţă în sânul unei familii şi aşa va continua. Planurile pe termen scurt sunt să terminăm construcţiile pentru adăpostirea animalelor şi să optimizăm parametrii de funcţionare a fermei. În ceea ce priveşte planurile pe termen lung, acestea sunt legate în special de atingerea capacităţii maxime de producţie. Nu ne grăbim. Nu vrem să păcălim natura şi clienţii. Investiţia este pe măsura proiectului. Aşa cum am spus şi mai sus, investiţiile trebuie făcute responsabil şi cu o documentaţie serioasă în prealabil. Cei care îşi doresc să investească într-un astfel de proiect trebuie să ştie că sunt o sumedenie de factori care influnţează funcţionarea şi, în final, producţia, iar pentru a depăşi aceste momente au nevoie de pregătire şi resurse. Dacă există persoane dornice să investească în aşa ceva suntem mai mult decât bucuroşi să îi primim în gospodăria noastră şi să le împărtăşim din experienţele noastre“, încheie Andrei Alexa.

Beatrice Alexandra MODIGA

Am pornit pe urmele ciobanilor seculari, în Munții Bucegi, ca să descoperim moștenirea pe care au lăsat-o generațiilor de acum. Ne-am oprit la stâna lui Constantin Iordan. Nori negri, cu parfum de ploaie, apăsau muntele. În anumite momente aveai impresia că, dacă întinzi mâna spre ei, îi atingi. Muntele era maiestuos și sălbatic, iar modesta construcție de lemn la adăpostul cărei ciobanii pregăteau burduf în coajă de brad era perfect integrată în această imagine. Înăuntru câțiva bulgări de jăratec aprinși cu un alt scop încălzeau camera destul de răcoroasă pentru o zi din mijlocul lunii iunie. Întregul peisaj era uimitor. Și cred că aceasta este imaginea pe care cei mai mulți dintre turiști o păstrează în minte. Și nimic concret despre truda reală a ciobanilor de acolo, despre problemele lor sau despre ce înseamnă practic să stai în munți cu oile. Noi am plecat de acolo cu imaginea idilică reținută de turiștii obișnuiți, dar și cu o înțelegere mai profundă a ceea ce presupune oieritul în timpul de acum. Iordan Constantin este urmașul unei familii pentru care creșterea animalelor a fost tradiție. De aici și amărăciunea cu care, mai târziu, îmi spunea că nu înțelege cum de toată lumea vine să îi învețe pe ciobani cum se cresc oile.

Pășunea, cea mai mare îngrijorare

Alături de propria sa familia continuat tradiția, iar acum are 800 de oi și 50 de vaci. Mărturisește însă că este foarte greu pentru că statul, în pofida tuturor declarațiilor oficiale, nu îi sprijină pe ciobani în niciun fel. De fapt, spune Constantin Iordan, ciobanii sunt un fel de filtru pentru că, într-un final, banii pe care îi primesc pe subvenție se întorc la stat prin banii pe care crescătorii de oi îi plătesc pentru pășune, spre exemplu.

„Toți cei din zonă au probleme. Este nedrept că noi, adevărații crescători de animale – iar cei de la primărie și Consiliul Local ne cunosc – suntem nevoiți, spre exemplu, să participăm la licitațiile pentru pășune.  Și nu doar atât. Mulți dintre cei care vin la aceste licitații nu au animale decât pe hârtie. Nu sunt crescători de animale, ci niște interpuși care vin și ridică prețul licitației. Și ciobanii plătesc, că nu au de ales. Ei au nevoie de munte pentru animalele lor. Suntem un filtru. Noi luăm subvenția, dar participăm la licitație și plătim, vine apoi un control, ne dă o amendă că pentru vreo eventuală neregulă și uite așa se duc banii ciobanilor. Iar cei de la primărie și-au luat banii și asta este, nu ne mai cunoaștem după. Nu-i interesează dacă avem bani să investim, să ne facem stâne moderne sau adăposturi pentru animale. Iarba de pe munte nu mai este de calitate. Nimeni nu mai însămânțează și este justificat pentru că nu avem bani ca să facem și asta. Interesul lor este să ne ia banii. Venim pe muntele Dichiu de 14 ani și în ultimii cinci ani am semnat contracte cu drept de prelungire, dar acum primăria nu a mai vrut să le prelungească. Nici în momentul de față pășunea nu a fost scoasă la licitație. Și de aici apar greutățile. Dacă mă duc în ședință la consiliu zic că mă plâng și mă întreabă de ce îmi mai trebuie. În zona de munte nu ar trebui să taxeze ciobanii pentru că este foarte greu.“

Angajarea cu carte de muncă este absolut necesară

O altă problemă adusă în lumină de Constantin Iordan este cea a forței de muncă. Sunt încurajați tinerii să mai vină la stână? Răspunsul este unul fără echivoc. Nu. Problemele adevărate le aflați de la oamenii din teren, nu de la cei care stau în fața birourilor.

„Cu personalul este foarte greu. Dacă unul dintre ciobanii mei pleacă în liber, deja este o problemă. Salariile sunt așa cum sunt pentru că nu ai de unde să le dai mai mult. Statul îți ia impozitul pe animale, pe teren, pășunea o plătești. De unde să le dai salarii mai mari? Ciobănia este foarte grea și este nevoie de salarii atractive.

La fel de important este să le facem oamenilor angajări cu carte de muncă. Plus că am avea și noi siguranța că omul care vine la stână își asumă responsabilitatea pentru ceea ce face. Altfel poți să te trezești că cel care are grijă de oile tale a lăsat animalele și a fugit. Nu are carte de muncă, nu ai niciun contract cu el, nu ai ce să îi mai faci. Dar dacă statul ne jupoaie, ce putem să mai facem noi? Ce salarii să le oferim? Vă spun, peste 10 ani nu o să mai fie niciun sfert din ce vedeți astăzi. Tinerii nu vor mai veni la stână, iar bătrânii cât vor mai rezista? Ar trebui ca statul să nu ne ia nimic pe pășunat, să putem beneficia într-adevăr de subvenții, să putem face cărți de muncă oamenilor care muncesc la stână. Eu am 800 de oi, dar o să mai țin doar 400 și, dacă la anul merge mai rău, nu o să mai țin deloc.“

stana IMG 20180618 125020

„Dacă cine conduce nu se pricepe...“

Ciobanul de pe Muntele Dichiu avea multe de spus. Sunt multe probleme care din biroul autorităților nu se văd, nu sunt înțelese sau nu par a fi atât de copleșitoare pe cât le resimte fermierul român. S-a gândit oare vreun om cu ștaif din autoritățile responsabile de agricultură că sunt și ciobani nemulțumiți de faptul că subvențiile sunt diferite în funcție de rasă? Ei bine, Constantin Iordan spune că nu înțelege de ce există această diferență și că el, pentru a se putea alinia normelor impuse, a trebuit să facă niște eforturi financiare suplimentare.

„În zona de munte poate fi crescută o singură rasă,Țurcana. Aș putea încasa o subvenție mai mare pentru o rasă de carne, spre exemplu, dar dacă nu poate fi crescută aici, ce să fac? De ce se fac diferențe între subvenții? O altă problemă este cu animalele de rasă, că asta ni se cere acum. Trebuie neapărat să bage oaia în controlul oficial ca să primesc subvenție? Dar ce are dacă nu o bag?

 Nu poate să vină cineva acum să îmi spună mie că animalele pe care le am nu mai sunt bune. Eu am avut berbeci foarte frumoși, dar m-au obligat să iau berbeci cu certificat. Animale care erau oloage sau oarbe. Sunt de acord ca animalele să fie verificate, să se constate că sunt sănătoase. Vino și ia sânge, fă-le analize. Dar dacă e sănătos animalul, lasă-mă să îl păstrez. Mă obligi tu, statul, să iau de la nu știu cine berbeci și apoi trebuie să îi țin închiși pentru că se adaptează la zona asta? Am dat 2.000 de lei pe un berbec care nu se compara cu cei pe care îi aveam eu. O cheltuială suplimentară Gândiți-vă că la munte oile stau în stabulație cinci luni, nu trei luni cum se întâmplă la câmpie. Am avut 2.600 de saci de porumb. Banii pe subvenții și cei pe care i-am câștigat din vânzarea brânzei i-am dat pe porumb. Ne trebuie mult nutreț și se face foarte greu. Iar subvenție la motorină nu primim pe motiv că suntem în zona de munte.

Un pachet de țigări, mai scump decât kilogramul de brânză

Oaia de la munte nu o mulgi mai mult de 50 de zile pentru că iarba nu mai este de calitate și lactația este puțină, spune dl Iordan. De la șeptelul pe care îl are obține în jur de 650 de litri de lapte pe zi. În perioada de vară, iunie-iulie-august,  fac brânză de burduf, iar în celelalte luni ale anului fac telemea. Un kilogram de brânză de burduf este 30 de lei, telemeaua de oaie 25 de lei, telemeaua amestec (lapte de oaie și vacă) 14 lei. „Salariile sunt așa cum sunt, toate prețurile au crescut, iar prețul brânzei a rămas la fel. Ca să înțelegeți mai bine ce spun o să vă dau un exemplu. Acum zece ani cu o bucată de telemea luam o pungă de țigări, acum nu mai pot să iau un pachet. Prețurile sunt mici,  piața de cumpărare este slabă și trebuie să ne adaptăm. Am reușit să ne facem o clientelă și nu rămânem cu producția de la un an la altul.“

Este nedrept să rezumi în câteva rânduri îngrijorarea omului acesta simplu de la munte și toate poverile pe care le poartă cu sine. Dar poate că cineva se va ridica de la birou și va merge pe teren. Acolo unde realitatea se vede altfel. Mai clar. Și din perspectiva celor care ne pun pâinea pe masă.

  • Constantin Iordan: „Cine vine în control nu vine să te învețe. Îți dă amendă din prima. Acum toată lumea se pricepe la crescut animale. Și cei de la parc, și cei de la jandarmerie. Noi nu ne mai pricepem. Vin ei și ne învață ce să facem. Nu mi se pare în regulă. Am crescut într-o familie cu tradiție în oierit și acum vine un neica nimeni să mă învețe să cresc oi.“
  • Diana Iordan: „Este o muncă grea, continuă, fără pauze. Totul trebuie să fie pe flux continuu. Nu știu dacă merită, dar aici în zona de munte suntem oarecum obligați să facem asta. Ar fi trebuit mai mult sprijin din partea autorităților, să fim încurajați cu subvenții și încheierea unor contracte pe perioadă mai mare pentru pășune. Astfel am putea construi niște stâne moderne, am crea alte condiții și mă refer aici în primul rând la igienă. O cameră cu gresie, faianță, o cameră frigorifică pentru păstrarea produselor. Viitorul este incert și nu știu dacă din urmă vor mai veni alte persoane care să mai facă această muncă.“

Laura ZMARANDA

Cât de întortocheate sunt căile Domnului? Nu îmi pun pentru prima dată această întrebare. Cert este că, la aproape 80 de ani ai mei, dacă o accepta Dumnezeu să-i împlinesc la 15 februarie 2019, am întâlnit și m-am rătăcit fără speranță în labrinturile proiectate de încornorații pe care am ajuns să călcăm ca pe dude în luna lui Cuptor. La ora actuală România este cel mai cumplit poligon pe care se antrenează unități pentru toate armele, arme de ultimă generație, creație care, fără să spargă timpanele, să lase în urmă sângele victimelor – în marea lor majoritate colaterale – care ajung să fie întotdeauna câștigătoare, deși nu au mizat nici măcar un ban.

Jocul este mai ordinar și mai tâlhăresc decât „alba-neagra“ și face din păduchi ploșnițe și uneori chiar broaște țestoase. În jocul acesta nemernic – și eu știu ce spun – fără umbră de conștiință și fără inimă, al oamenilor cu toracele golite de orice fel de sentimente, hienele intră lepădături și ies așa cum îi întâlniți fără să-i recunoașteți, deși la început ați fi putut să-i striviți între unghiile mari. Acum ei nu-și mai încap în pielea moștenită de la mamele lor pe care nu le mai recunosc. Aceste vipere, cu veninul oricând gata de a fi împroșcat la prima înțepătură, calcă pe cadavre care, cu cât sunt mai multe, se transformă în trepte ale scărilor folosite pentru a ajunge tot mai sus. Ce nu știu ei este faptul că, mai devreme sau mai târziu, vor cădea și își vor rupe gâtul și coloana vertebrală, atâta câtă mai au și, dacă vor supraviețui, vor rămâne niște morți vii fără certificate de deces.

Cine sunt ei? Cei care nu au nicio meserie, neștiind să țină în mână vreun ciocan, o daltă, un patent sau un stilou sau altă unealtă, cei care nu au construit nimic în viața lor, dar care fabrică zvonuri și pun în stare de alertă gloata credulă și debusolată, gata să intre în ape adânci fără să fi învățat vreodată să înoate. Ei nu au alte sarcini decât să repete, dintr-un loc într-altul, știrile inventate și gata să fie preluate care se întind precum pojghița de ulei ars pe luciul apelor pe care le otrăvesc și infestează.

Așa s-a petrecut cu vreo două săptămâni înaintea Sărbătorilor de Paști, când prin târguri, oboare, piețe, hale și supermarket-uri a început vânzoleala, s-a răspândit zvonul că miei vor avea un preț greu de acceptat, se vorbea despre 30-35 de lei/kilogram și, odată cu prețul cărnii de miel, au sărit la gâtul cumpărătorilor prețurile legumelor, ale lactatelor și ale altor produse de sezon.

Și totul se întâmpla pe fondul scurtelor ieșiri pe „sticlă“ ale reprezentanților Băncii Naționale a României care, cu timiditatea curvelor cere îți pun somnifere în cafea și îți fură tot ce ai, încet dar apăsat, anunțau: „Criza crizelor e la Ruse, la Debrețin, la Nădlag și Turnu Severin“. Și uite așa în Postul Mare și Săptămâna Patimilor sărmanul român rămânea și fără somn, nemaiputându-se odihni gândind la ce pune în oala pe care nu o să aibă cu ce s-o ungă, s-o facă de dulce.

Cu prețurile băgate în criză, standurile cu mărfurile foarte căutate s-au transformat în expoziții permanente – în special mieii spânzurați în cârligele măcelăriilor. Și cum clienții nu prea aveau curaj să se apropie, negustorii au început să lase din preț. În ajunul Paștelui carnea de miel, care la începutul săptămânii era 35-40 de lei/kilogram, a ajuns la 21-22 de lei, iar la stână, dacă ajungeai, o cumpărai cu 15 lei kilogramul. A fost un adevărat fiasco pentru crescătorii de oi. Dacă la sfârșitul lunii martie mieii în viu se cumpărau la 12-13 lei/kilogram, după Paște samsarii arabi care cutreieră satele au adunat tot ce nu s-a vândut cumpărând și cu 8 lei kilogramul.

Mulți dintre crescătorii de oi declară că pierderi ca în această primăvară nu au mai avut vreodată și că oricum zvonacii și mai-marii lor le-au înlesnit arabilor câștiguri, nu jucărie.

Vorba unui cioban venit de prin Munții Buzăului: „Dacă BNR o ține tot așa cu criza și inflația orășenii or să moară de foame, iar ciobanii vor rămâne fără oi și cioareci!“

Mihai VIȘOIU

Peste 500 de persoane au participat, marți, la lansarea campaniei „Alege Oaia”, în parcarea Prefecturii din Iaşi, unde au mâncat produse tradiţionale din carne de oaie sau alte produse tradiţionale.

În cadrul campaniei naționale a Ministerului Agriculturii „Alege oaia”, Direcția pentru Agricultură a Județului Iași (DAJ) organizează în perioada 23-24 ianuarie un târg prin care promovează consumul de carne de ovine. 

La deschiderea evenimentului a participat secretarul de stat Dumitru Daniel Botanoiu, care a vizitat cele 26 de standuri ale producătorilor.

,,Caravana „Alege oaia’’ este un program care a deschis şi minţile, şi sufletele, dar şi calea producătorului român către piaţa din România. Cred că ,,Alege oaia’’ este programul care va da curaj producătorilor, dar cel mai important va da curaj consumatorilor, care pot găsi astfel o carne de o calitate ridicată“, a declarat Dumitru Daniel Botănoiu, Secretar de Stat - MADR.

,,Acest târg a fost organizat de Ministerul Agriculturii în colaborare cu Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și încercăm să promovăm consumul cărnii de oaie și a preparatelor  din lapte. Avem 26 de standuri, cu produse din județele Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamț și Bacău’’, a precizat Precup Laurențiu - director executiv, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași.

,,Am venit la Iași cu jambon de Mangalița, cu pastramă de oaie, vânat și curcan. Noi în Bucovina suntem cunoscuți, deoarece acolo este raiul produselor tradiționale. De altfel, Bucovina este cunoscută pe plan intern și internațional. Din ce am remarcat, pot spune că ieșenilor le place calitatea, fac diferența dintre tradițional și ce se produce industrial’’, a declarat Ioan Baciu, Fundul Moldovei, Suceava.

,,Am venit la acest târg cu fermierii să prezentăm ,,Alege oaia‘’, cu produse tradiționale din oaie: păstramă, cârnați și brânză de oaie. Din câte văd, ieșeni sunt foarte curioși, degustă și sunt interesați de produsele tradiționale din oaie’’, a precizat Agafiței Ion, vis Mold Vaslui, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Vaslui.

,,Plantația mi-am făcut-o în județul Botoșani, în grădina bunicilor, respectiv o plantație de trandafiri de dulceață pe o suprafață de 15 ari. Astăzi, am venit cu toate produsele mele: dulceața de trandafiri, care este testată tradițional, apoi am oțetul și siropul pe care urmează să îl atestez, iar pe lângă acestea am apa de trandafiri și ceaiuri’’, spus Mihaela Rusu, Iași.

 ,,Am venit cu brânză tradițională la putină, brânză la burduf, cașcaval și cârnaț de oaie. Noi ca fermieri trebuie să fim ajutați și intenționăm să facem centre de sacrificare, dar ar trebui la nivel național să se stabilească un criteriu  specific’’, a declarat Bobeică Neculai, Director Executiv al Cooperativei Agricolei Valea Asăului, Bacău.

,,Astăzi ieșenii pot găsi la standul nostru nenumărate produse: cașcavalul de Săveni, cu mai multe sortimente, respectiv buricul de Săveni, caș proaspăt, urdă, telemea simplă, telemea cu negrilică, cât și rulade cu mai multe sortimente, brânză topită cu struguri, nucă, verdeață, piper și boia. Așteptăm în aceste zile toși ieseni să ne viziteze standul, cu toate că ne știu că am mai fost și la ,,Târgul de dumincă’’ ne-a mărturisit Șfabu Viorel, Săveni, Botoșani.

Evenimentul are ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie. Consumatorii vor putea degusta tocăniță de oaie, pastramă, cârnați, brânzeturi, iar cei interesați vor putea să își procure carne și produse din carne de oaie, din cadrul celor 26 standuri special amenajate. În cadrul evenimentului se vor mai regăsi, de asemenea, 5 standuri cu vin ale producătorilor locali.

GALERIE FOTO


 

Beatrice Alexandra Modiga

Aproape la unison crescătorii de ovine se plâng de vremurile grele pe care le trăiește oieritul în România. Totuși, numărul de animale este în creștere. Cum se explică acest paradox? Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, spune că situația are o singură justificare: crescătorii de animale investesc mai mult decât câștigă.

Englezii au 85 de rase pure, iar noi le numărăm pe degetele de la mâini

Potrivit dlui Marian, în Franța 80% din efective sunt înscrise în Registrul Genealogic, în vreme ce în România, din 12 milioane de oi, doar un milion sunt înscrise. O parte dintre acestea au origine cunoscută, restul oilor încadrându-se în standardul rasei, dar nu au origine. Prin înscrierea în Controlul Oficial al Producției se introduc berbeci cu origine și astfel în câteva generații avem animale de rasă pură. Este important pentru că, prin existența lor, se menține biodiversitatea. Din 2014 Europa ne sprijină cu bani pentru menținerea raselor. Este vorba despre acordul internațional dintre 192 de țări care au semnat pentru menținerea acestei biodiversități. „Sigur, tendința este de metisare pentru creșterea producției de carne și de lapte. Cu toate acestea, rasele pure trebuie păstrate pentru că vin cu multe avantaje, inclusiv adaptarea lor pedoclimatică în țara de origine. Englezii, spre exemplu, au 85 de rase, francezii – 65 de rase, în vreme ce noi numărăm rasele pure din România pe degetele de la mâini. Procentul acesta mic de înregistrare în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției se justifică și prin faptul că această activitate presupune puțină știință, preocupare, evidențe, încrucișări nominalizate și controlate. Trebuie ținută o evidență foarte strictă, montele făcându-se în harem sau individual“, spune interlocutorul nostru.

Doar în România există situația asta

În ceea ce privește rasa cu cele mai multe efective în România, Țurcana, cu toate varietățile sale, se află în topul preferințelor crescătorilor de oi. Aceasta este o rasă rustică ce se crește ușor, putând făta chiar și pe zăpadă. Însă în România aproape toate rasele românești sunt mixte, nu sunt specializate, de aceea se manifestă în ultimii ani o tendință de metisare, mai ales în direcția obținerii unei producții mai mare de carne. „Având în vedere cerința mare de carne și ținând cont și de aspectul economic, toată lumea se îndreaptă spre aceste rase. Situația este justificată și de faptul că fermierul nu controlează prețul de valorificare. Intermediarii vin și ne fac oferte fără să țină cont de prețul de producție. Și atunci crescătorul trebuie să ia măsuri tehnologice interne pentru îmbunătățirea rasei, astfel încât să aibă un număr mai mare de miei pe oaie. Astfel contracarează prețul care nu crește, ba din contră, scade. În câțiva ani, spre exemplu, prețul a scăzut de la 12 la 5-7 lei. Asta înseamnă faliment total! Da, sigur nu există crescători care să moară de foame, dar ce se ia pe mere se dă pe pere. Probabil numai în România există situația aceasta.“

„Subvențiile ne mai susțin“

În mod paradoxal, susține dl Marian, în România oieritul se menține pentru că ciobanii fac tot posibilul pentru a-și continua activitatea. „În alte țări totul este foarte bine organizat, iar producătorii nu vând sub prețul de producție pentru că altfel dau faliment a doua zi. În Anglia, spre exemplu, foarte multe ferme au fost preluate de primării pentru că fermierii au dat faliment. Aceste ferme sunt scoase la licitație și pot fi cumpărate doar de tineri care au animale. Și vă spun că este bătaie pe aceste ferme. Când se va întâmpla și în România acest lucru? Este un paradox. Lucrăm în pierdere, dar nu dăm faliment. De ce? Pentru că dăm din buzunarele noastre. Ce am acumulat în anii mai buni investim acum. La ora actuală noi producem în pierdere, doar subvențiile ne mai mențin.“

  • Asociația Crescătorilor de Ovine Dobrogea a fost înființată în 1997 și are astăzi peste 1.400 de membri din 17 județe. Dintre aceștia, 300 de crescători au animalele înscrise în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției. De fapt, asociația deține 11 Registre Genealogice pentru mai multe rase de ovine, în special cele cu lână fină (de tip Merinos), de carne (Texel și Suffolk) și de lapte (Lacaune și Palace, linia de lapte și de carne).
  • Avantajul crescătorilor care au animale în rasă pură este că prețul de comercializare pentru rasele pure este mai mare. În Anglia, spre exemplu, un reproducător din rasa Texel s-a vândut cu 350.000 de lire. În România prețurile unui reproducător din rasa Țurcană pornesc de la 2.500 de lei și ajung până la 7.000 de lei.

Laura ZMARANDA

Oile Ile de France sunt originare din Franța și au fost obținute prin încrucișarea dintre rasele Leicester engleză și Rambouillet. Principala caracteristică a acestor oi crescute pentru producția de carne este viteza rapidă de creștere, dar și motivul pentru care Ile de France a fost adoptată în programele de ameliorare din aproape toată lumea. 

În România rasa este de asemenea cunoscută, însă discuția cu Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, pune într-o nouă lumină potențialul acestor oi. Potrivit domniei sale, Ile de France nu este o rasă pretențioasă, dar nici nu poate fi considerată rasă rustică. Se pretează pentru creșterea în orice regiune a țării, pentru că poate fi ținută și pe pășune, dar și în regim de stabulație. Este o rasă cu o prolificitate destul de bună și este policiclică, adică oile au trei fătări în doi ani. Atât timp cât mieii sunt alăptați și li se administrează furaje de calitate, au un spor de creștere foarte rapid și iau în greutate între 300 și 500 de grame. În 100 de zile ajung la o greutate de 35-40 kg.

Deși poate fi crescută în rasă pură, dl Valentin spune că, din postura sa de specialist zootehnist, recomandă ca în România rasa Ile de France să fie folosită pentru hibridare. Argumentele sunt că astfel se obțin metiși foarte buni, mai ales din prima generație, pentru că atunci se valorifică cel mai eficient caracteristica genetică numită heterozis. Cu alte cuvinte, primei generații de miei i se transmite foarte pregnant viteza de creștere. În plus, încrucișarea berbecilor Ile de France cu rase autohtone determină modificări benefice și în calitatea cărnii. Metișii obținuți astfel au carnea perselată, adică împănată cu grăsime, iar mirosul de amoniac este mai estompat.

„Nu recomand oricui creșterea în rasă pură a oilor Ile de France. În schimb, susțin creșterea berbecilor de reproducție din această rasă într-un cadru asociat al fermierilor. Prin încrucișarea berbecilor Ile de France cu rasele autohtone se dublează sporul de creștere. La Țurcană, spre exemplu, de la un spor de creștere de 170 de grame se poate ajunge la 240 de grame. Ce spun aceste date? Că, dacă analizăm apoi prețul pe kilogram și sporul zilnic de creștere, o să vedem că raportul este favorabil. Concret, asta înseamnă bani în buzunarul crescătorilor. Asta este părerea mea ca specialist. Că Ile de France poate fi folosită cu succes pentru hibridare în vederea unei producții mai mari de carne. La producția de lapte este altceva, pentru că acest caracter genetic se transmite mai greu“, declară Valentin Marian.

Laura ZMARANDA

Cred că cele mai interesante discuții despre agricultură le-am avut de fiecare dată cu oamenii simpli, de la opinca țării. Cei care pun efectiv pâinea pe masa noastră. Prin ochii lor agricultura se vede real, nu în statistici sau grafice, nu în chestionare de completat sau rapoarte. Conversațiile cu ei nu sunt niciodată sofisticate, dar la final ai cu certitudine ceva de învățat. Așa a fost și discuția cu Marian Manea, un cioban din Argeș, comuna Bârla. În câteva linii clare ne-a semnalat care sunt problemele ciobanilor și ce ar trebui făcut ca și producătorii să aibă de câștigat.

Cât de ieftină să fie munca oierilor?

Tânărul cioban din Argeș este descendentul unei familii cu tradiție în păstorit, dar munca sa efectivă în acest sector a început în adolescență, după terminarea liceului. Și sunt vreo 21 de ani de atunci. Două decenii în care a văzut toate transformările pe care le-a suferit ciobănitul în România și care l-au determinat să tragă o concluzie amară. „Este din ce în ce mai rău. Am început această muncă din pasiune și cu drag, dar am ajuns ca astăzi să fiu dezgustat de ceea ce se întâmplă. Sectorul de creștere a oilor și agricultura în general nu sunt sprijinite. Și nu vorbesc aici doar de subvenții, care oricum și alea se dau mereu cu întârziere. Mă doare că ciobani sunt lăsați la mâna negustorilor, iar prețurile produselor nu sunt pe măsura muncii pe care o facem. Nu ne ajută nimeni cu un sfat, cu o consultanță. Cu noi nu stă nimeni de vorbă, suntem desconsiderați . Parcă am fi ultimii proști din țara asta.“

Și, cu povara acestor probleme, ciobanul din Argeș a trebuit să ia propriile decizii cu privire la efectivul de animale.

Are în prezent 980 de oi, dar și vaci. Totuși, din lipsa banilor care să asigure hrana vitelor și a prețului mic dat pe litrul de lapte de vacă a păstrat doar 17 exemplare din 30. „Am ieșit din iarnă cu 30 de vaci și nu am mai muls niciuna. De ce? Pentru că litrul de lapte este 70 de bani, iar litrul de apă este 2 lei. Și să vă spun cum este cu apa îmbuteliată pe care o cumpără orășenii. Vin cu camioanele și o iau de lângă București, de la primul izvor, și scriu apoi pe etichetă apă de izvor din Jina. Asta e toată munca lor, apoi o vând cu 2 lei. Și atunci cum să ne mai descurcăm noi, ciobanii, când litrul de lapte este 70 de bani? Cât de ieftină să fie munca noastră? Cheltuielile depășesc de 10 ori venitul pe care îl avem.“

„Scoatem bani din buzunare, dar nu băgăm nimic la loc“

Și vremurile de restriște nu sunt pe sfârșite pentru că o altă iarnă a început, iar ciobanul din Bârla se vede iarăși nevoit să hotărască soarta animalelor sale. Mai are cele 17 vaci, dar nu știe dacă le va putea păstra.

„Cum o să trec și de iarna asta cu animalele pe care le mai am nu știu. Cred că o să le las pe pășune și, le dacă vor avea zile de la Dumnezeu, să trăiască, că eu nu am ce să le fac, nu am cum să le asigur hrana. Probabil că nici nu o să le mai mulg pentru că este nedrept să dau laptele pe degeaba. Nici să le dau la abator nu este convenabil. Că îți dau până în 10 lei pe carcasă. Nu știu dacă în alt județ se dă mai mult, dar aici așa este. Și efectivul de oi o să-l micșorez. Am 980 de oi, dar cred că o să rămân cu cel mult 400. Nu avem suficientă forță de muncă să ținem mai multe animale, uneori nici nu le mulgem pe toate că nu avem oameni.“ Ce paradox! Mă gândesc ce imagine suprarealistă a ciobănitului se creează la târgurile de profil. Sunt aduse cele mai frumoase animale, oficialii ministerelor vin să taie panglici, salută crescătorii de animale, se fac promisiuni și apoi se uită totul. Pentru ca fiecare să fie nevoit apoi să găsească soluții pentru problemele apărute.

„Am tuns 1.000 de oi și am strâns toată lâna grămadă că nu am avut cui să o dau. A venit DSV-ul peste mine și mi-a spus că trebuie să o îngrop că altfel primesc amenzi. Noi, ciobanii, scoatem mereu bani din buzunare, dar de băgat nu băgăm nimic în loc. Vă dau un exemplu. Prețul la telemea este de 8-9 lei. Atât ne dau negustorii și asta ne omoară. Că au ocupat toate piețele și producătorii nu mai au loc de ei. Pun toți mână de la mână și se duc la șeful pieței, îl onorează și sunt văzuți bine. Noi când ne ducem ne caută nod în papură. Asta este problema. Dacă le arăți samsarilor o capră și o oaie nu știu să le deosebească. Dar asta este România! Ce să facem?“

Pășuni sunt, dar nu pentru ciobani

De stâna de la Bârla se ocupă întreaga familie Manea, dar chiar și așa, spune Marian, volumul de muncă este foarte mare. Nu mai există timp pentru altceva. Și nici bani pentru a plăti zilieri.

Marian Mantea crescator de oi

„Un zilier îți ia 100 de lei pe zi plus mâncare. Dacă îl angajez pe 20 de zile înseamnă 2.000 de lei. Câtă brânză trebuie să vând eu ca să îi dau banii aceștia? La cheltuiala asta se adaugă costurile cu furajele pe care ar trebui să le facem pentru iarnă. Ar trebui să fie o înțelegere, să existe cooperative să știi că poți să duci producția acolo și că ai de încasat niște bani. Dar dacă vine negustorul și îmi ia carcasa cu 8 lei și apoi o vinde cu 20 lei în piață? Am fost în 2006 în afara țării și m-am întors de acolo cu speranța că lucrurile se vor schimba și aici. Uite că suntem în 2017 și suntem mai rău. Întrebați  și alți ciobani să vedem dacă spun că le este mai bine. Eu am ajuns la capătul puterilor.“

Ciobanii, susține Marian, nu sunt privilegiați în vreun fel. Nici măcar atunci când vine vorba despre islazuri. Spune că, deși are 1.000 de oi, nu i s-a dat nici măcar o palmă de pășune în concesiune, pentru că și aici în fața rândului stau afaceriștii cu relații în primării și consilii județene. Așa că el, crescător de animale, este nevoit să pășuneze turma de oi pe marginea șanțului.

Discuția cu Marian nu se încheie fără o concluzie. Una adaptată vremurilor în care trăim și plină de umor. „Până la urmă o să ajung să dau totul și cu banii o să fac o fântână să vând și eu apă. Să stau și eu la umbră, fără să muncesc și să vând apa cu 2 lei, nu cu 70 de bani, cum vând acum laptele.“

Laura ZMARANDA

Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri adoptată în ședința de Guvern de joi, 13 iulie 2017.

Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică. De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie  de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Sursa: madr.ro

Pagina 2 din 2
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti