update 7 Feb 2023

Prețul cerealelor s-a dublat... Ce soluții găsesc ciobanii pentru a „supraviețui“ în condiții de austeritate

Alexandru Alin Pașaniuc din comuna Țibănești, județul Iași, este un tânăr crescător de ovine, cu un efectiv de 500 capete. În 2019 acesta s-a întors din străinătate și a început să facă din materia primă obținută produse din cheag natural. Problema forței de muncă, scumpirea combustibilului și a furajelor l-au ambiționat și mai mult pe ieșean și intenționează să deschidă cu ajutorul fondurilor europene un laborator de procesare a brânzeturilor.

Fără un efectiv suficient de mare, nu te menții pe piață

„Am început cu un efectiv de 50 de capete, ulterior am mai achiziționat oi și capre, iar în prezent avem un efectiv de cca 500 de capete. Rasa de la noi din fermă este predominant Țurcană. Încercăm de doi ani să facem și ameliorarea rasei, achiziționând berbeci cu certificat de origine. Sperăm să ajungem la un nivel genetic cât mai înalt pentru a obține produși de calitate din această specie, care sunt rezistenți la boli, dar și la vremea mai puțin favorabilă“, ne mărturisește crescătorul ieșean.

Tânărul din Țibănești spune că a ales această rasă mixtă pentru că nu sunt necesare condiții speciale pentru a putea întreține un efectiv mai mare de animale. „Pentru că celelalte rase au nevoie de condiții deosebite, nu putem să ținem multe animale. Eu îmi doresc să cresc efectivul de animale pentru că îmi place acest sector și, în al doilea rând, consider că, dacă nu ai un efectiv suficient de mare, nu reușești să te menții pe piață. Piața cărnii din România este foarte puțin dezvoltată, majoritatea produșilor se duc către export în țările arabe și, neavând un efectiv mare, nu poți încheia un contract serios cu o persoană din afara României.“

Cei mai mulți bani se duc spre producția de fân

În acest an crescătorul ieșean a avut costuri de producție mult mai mari față de alți ani. „A fost un an secetos și s-a scumpit foarte mult combustibilul. Scumpirea motorinei, în general, face să fie mai mare prețul mielului pentru Paște. Avem costuri mult mai mari pentru a produce fân, acolo se duc cei mai mulți bani, iar în ceea ce privește cerealele, dacă ne raportăm la anul trecut, am achiziționat cereale la cca 0,90 de bani/kg. Anul acesta prețul a ajuns să fie de 1,5 lei/kg. Noi, din păcate, nu putem să dublăm prețul mielului pentru că vindem local și nu există putere de cumpărare. Costul de întreținere pe iarnă, pe perioada de stabulație la o oaie, este undeva între 250-300 lei/cap de animal, ceea ce este mult, mai ales dacă ne raportăm la câștigul pe care îl ai de la un miel de 10 kg. Dacă noi o să-l vindem cu 35-40 lei/kg, costul acesta nu acoperă nici mâna de lucru, nu mai vorbim de furaje, fân, cereale și porumb“, specifică Alexandru Alin Pașaniuc.

Mulsul mecanizat nu este rentabil în cazul oilor

Una dintre problemele cele mai mari din acest sector este lipsa forței de muncă. „Efectiv, nu găsim oameni ca să putem merge înainte. Eu sunt un fermier care a încercat mulsul mecanizat, dar nu este rentabil. La un număr de animale atât de mare durează foarte mult mulsul, chiar dacă este mecanizat. Am făcut o sală de muls portabilă, doar că nu și-a dovedit eficiența. Să mulgem 400 de oi dura în jur de 3 ore și jumătate, aproape 4 ore. Este foarte mult și de aceea am ales tot mulsul manual, doar că este foarte greu să găsești un cioban bun, să știe să mulgă, să fie responsabil pentru ceea ce face. Probabil pe viitor voi ține oile doar pentru a obține miei pe care să îi vindem la export, în august. Piața brânzei este vastă, este loc pentru toată lumea, niciodată nu rămânem cu produsul nevândut. Produsul nostru se vinde la poarta fermei, nu en gros, ci ajunge direct la consumatorul final.“

Laborator de procesare a brânzeturilor, cu ajutorul fondurilor europene

De curând, Alexandru Alin Pașaniuc a accesat fonduri europene atât pentru dezvoltarea fermei, cât și pentru procesare.

„Am accesat Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, plus procesare, practic noi am accesat 40.000 de euro pentru dezvoltare și 20.000 de euro pentru procesare. Dorim să ne facem un mic laborator de brânzeturi pentru a valorifica laptele într-un mediu mult mai sănătos, cât mai igienic posibil. Din bănuții obținuți ne-am cumpărat deja un tractor cu cositoare, greblătoare, balotieră, iar pentru procesare urmează să achiziționăm un tanc de răcire, o vană de pasteurizare, altă aparatură care să ne ajute să facem, pe lângă cașul proaspăt și urdă, cașcaval, să extragem untul din zer.“

crescatori de oi

Legat de subvenții, fermierul ieșean spune că sunt mici în comparație cu costurile pe care le suportă, dar sunt bine-venite pentru că îi ajută și îi stimulează să meargă mai departe.

De-a lungul anilor, Alin a investit atât bani, cât și foarte multă muncă, de aceea nu intenționează să renunțe la fermă.


„Costurile noastre sunt destul de mari, dar acum ce să facem? Noi încă mai sperăm să fie bine. Poate în vreo 2 ani o să se clarifice tot haosul acesta din industria energetică pentru că de aici au pornit toate scumpirile. Dacă o să fac micul meu laborator de procesare a laptelui, scumpirea energiei electrice va contribui la determinarea prețului produsului final“, încheie Alexandru Alin Pașaniuc.


Beatrice Alexandra MODIGA

Țurcana Brează, etalon al unei ferme din Zlatna

Ionuț Dragoș Zaharia din Zlatna, județul Alba, este un tânăr care în urmă cu 8 ani a mizat pe rasa Țurcană Brează, cunoscută drept regină a munților noștri Carpați. Cu toate că are un efectiv destul mic, în jur de 130 de capete, acestea sunt atent selectate. În primii doi ani a reușit să-și amortizeze cheltuielile, iar în următorii doi ani a reușit să fie pe plus. Spune totuși că fără pasiune nu crede că ar fi ajuns în punctul în care să aibă exemplare cu genetică bună. Un exemplar în ferma de la Zlatna ajunge să coste chiar și 5.000 de lei.

Rasa cea mai bună de lapte

În anul 2014, Ionuț a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, specializarea Silvicultură, apoi s-a angajat ca inginer silvic, iar cu toți banii pe care i-a strâns și-a achiziționat primele oi. „Pasiunea vine de la bunicul meu care a fost un iubitor, un împătimit al oilor din rasa Țurcană Oacheșă. După ce am absolvit facultatea, am început să achiziționez cele mai frumoase oi de la mine din zonă, aceeași rasă, și am ajuns la un număr de 190 de exemplare, femele și berbeci. Am mers la expoziții organizate prin diferite zone ale țării, inclusiv în Hațeg, Petroșani și am început să îndrăgesc Țurcana Brează.“

Țurcana Brează are talia cea mai mare, de aceea este și regina munților noștri Carpați, specifică crescătorul. „Am început să îmi cumpăr cei mai frumoși berbeci, de la cei mai renumiți crescători, cu genetică bună, și am început să vând oile pe care le aveam inițial și să achiziționez oi din rasa Țurcana Brează. De 4 ani țin această rasă, în primul an am ținut în paralel atât exemplare din Țurcană Oacheșă, cât și exemplare din Țurcana Brează și am putut să fac o comparație. Mieii de la Țurcana Brează creșteau mult mai bine, erau mult mai mari la naștere, aveau un ritm de creștere accelerat deoarece mamele lor aveau mai mult lapte. O femelă din această rasă ajunge la peste 1 litru de lapte la o mulsoare și se mulge de două ori pe zi. Se obțin peste doi litri de lapte/ zi/exemplar originar. Talia acestor oi este cea mai mare dintre țurcanele noastre, respectiv cele patru varietăți.“

Un exemplar poate ajunge la maturitate chiar și la peste 130 kg

Berbecii din această rasă ajung să aibă chiar și peste 130 kg la maturitate.

„Satisfacția mea este foarte mare în legătura cu această rasă, nu aș schimba-o pentru nimic în lume cu o altă rasă străină. Bunicul meu ar fi mândru să vadă la ce efectiv am ajuns. Berbecii din această rasă pe care eu îi dețin au peste 130 kg la maturitate, îi țin un an sau doi și apoi îi vând pentru a evita consangvinizarea. Efectivul de la care am pornit a fost de 15 țurcane și am ajuns în prezent la 130 de exemplare din această rasă, femele și masculi. Față de celelalte rase, Țurcana Brează este mai pretențioasă, nu se pretează pentru creșterea în turmă mare deoarece are nevoie de hrană multă și de calitate, de aceea în zona Hațegului sunt mulți crescători care au un efectiv mic. Pe viitor nu voi mări efectivul, dar îl mai selectez astfel încât exemplarele să aibă aceeași mărime, aproximativ aceeași înălțime, lungime, construcție, aceeași frumusețe, coarnele frumoase, iar acest lucru este posibil doar din berbeci valoroși“, adaugă Ionuț Dragoș Zaharia, crescător din Zlatna, județul Alba.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în vedere faptul că sunt și costuri. „Trebuie o construcție adecvată, trebuie asigurate furaje de calitate, respectiv fân, lucernă, porumb, orzoaică, floarea-soarelui. Eu le dau 1,8 kg de furaje pe cap de oaie/zi. Laptele, după ce vindem mieii, în perioada Paștelui, îl ducem la centrele de colectare, primim 5,4 lei/litru, un preț destul de bun.“

Prețul unui berbec este de 5.000 de lei

În următorii 5 sau 10 ani, crescătorul din Zlatna spune că nu va miza pe un efectiv mai mare, ci poate chiar pe unul mai mic, dar va avea cu siguranță exemplare atent selectate.

„Îmi doresc ca tineretul să ajungă peste nivelul părinților în ceea ce privește producția de lapte, mărimea, dar și frumusețe. Pe viitor îmi doresc să ajung la o selecție cât mai bună a rasei, respectiv la niște exemplare, așa cum zicea bunicul meu, pe care să nu le mai aibă nimeni. Sunt cheltuieli, dar satisfacția e pe măsură. Animalele cu genetică bună, frumoase, asigură și un venit, dar nu din prima. În primii doi ani am reușit să-mi amortizez cheltuielile, iar în următorii doi am reușit să fiu pe plus. Ce-i drept, am fost ajutat și de subvenție. Sperăm ca pe viitor să fie din ce în ce mai bine. Majoritatea berbecuților i-am vândut de prăsilă, iar mieluțele cele mai frumoase le-am oprit în fermă pentru a întineri efectivul. De exemplu, am vândut un berbec cu 5.000 de lei“, încheie Ionuț Dragoș Zaharia, tânăr crescător de oi Țurcana Brează din Zlatna, județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

7 milioane de euro pentru înfiinţarea stânelor montane

„Schema de ajutor sprijină realizarea de investiţii în înfiinţarea de stâne în zona montană(...) în vederea prelucrării laptelui şi obţinerea produselor derivate din acesta într-un spaţiu amenajat corespunzător, adăposturi pentru animale şi pentru crescătorii de animale. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului, permisă pe acest tip de investiţie, este de 300.000 lei, din care 50% reprezintă ajutor de stat şi 50% reprezintă cofinanţarea beneficiarului“, se menţionează în proiectul preluat de Agerpres. Astfel, în situaţia în care există beneficiari care depun proiecte a căror valoare totală maximă eligibilă depăşeşte valoarea totală prevăzută, atunci diferenţa se suportă integral de către beneficiar. Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie crescători de animale conform art. 1 din Legea nr. 332/2018 cu modificările şi completările ulterioare; să îşi desfăşoare activitatea în zona montană; să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului investiţiile precizate, să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014-2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile legate de investiţiile prevăzute în document.

Cheltuieli eligibile

Printre cheltuielile eligibile se află cele legate de construcţia stânelor montane şi cele pentru achiziţionarea terenurilor, dar numai în limita a maximum 10% din totalul costurilor eligibile aferente construcţiei stânei montane; cheltuieli generate de achiziţia sau cumpărarea prin leasing de utilaje, echipamente şi mijloace de transport, în limita valorii de piaţă a activelor, specializate în funcţie de tipul investiţiei; cheltuieli generale legate în mod direct de construcţia stânelor montane şi cele pentru pentru achiziţionarea terenurilor în limita a maximum 7% din valoarea acestora, cum ar fi cheltuieli cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de fezabilitate, studii geotehnice, studii topografice, studii de mediu, proiecte de construcţie, servicii de arhitectură, consultanţă şi autorizaţii.

Termenul final până la care se aplică schema de ajutor este 31 decembrie 2022, iar plăţile aferente Programului vor fi efectuate până la data de 29 decembrie 2023.

Tipurile de produse care se obţin prin realizarea investiţiilor prevăzute în proiectul de act normativ sunt: lapte, lapte complet netratat şi laptele parţial sau integral degresat; smântână; lapte acru, lapte şi smântână covăsite, iaurt, chefir şi alte sortimente de lapte şi smântână fermentate sau acrite; zerul; produsele pe bază de componente naturale ale laptelui, nedenumite şi necuprinse în altă parte; untul şi alte grăsimi provenind din lapte, cremă din lapte tartinabilă; brânză şi caş.

(I.B.)

„Creșterea oilor, optimă pentru nevoile noastre“

SC Urabial Comp SRL din Ciuleni, județul Cluj, este o societate care are principal domeniu de activitate creșterea ovinelor și caprinelor și al cărei unic asociat este Composesoratul Urbarial Ciuleni. Composesoratele sunt niște forme de asociere a pădurilor și pășunilor în devălmășie, iar scopul lor este de a administra aceste proprietăți, ne spune ing. în protecția mediului Nicoară Bogdan Adrian, administrator și manager în cadrul unei companii multinaționale, dar care are și un efectiv de 160 oi din rasa Țurcană, varietatea Bălă.

Inițial s-a vrut o fermă de bovine Angus

„Am pornit activitatea în 2016, în primul rând din dorința de a valorifica pășunea composesoratului, care cuprinde cca. 60 ha. Până la finalul anului 2014 aici a fost izlazul satului Ciuleni, dar  animalele fiind din ce în ce mai puține pășunea nu a mai fost folosită. La început am cochetat cu ideea de a achiziționa vaci Angus, dar vizitând mai multe ferme de vaci din această rasă am constatat că toate articolele în care se prezintă cât de ușor se cresc aceste animale de carne este doar marketing. Atunci am decis că activitatea de creștere a oilor se pliază cel mai bine pe nevoile noastre. Astfel, am achiziționat de la un cioban din sat 160 de oi cu miei pe care le-am dat în grija unui alt fermier pe care l-am angajat, iar acesta gestiona toată activitatea. După o evaluare făcută la un an de activitate am constatat că nu este ceea ce ne dorim și astfel ne-am decis să ne despărțim de acest fermier și să organizăm singuri toată activitatea. A urmat o perioadă în care am lucrat cu diferiți ciobani până când am găsit pe cineva cu care să putem lucra. Numărul maxim de animale l-am avut în 2019, când aveam 220 de oi mame, dar din cauza mai multor factori a trebuit să restrângem activitatea. Acum suntem din nou la aproximativ 160 de oi-mame și avem ca și obiectiv creșterea numărului acestora“, ne spune crescătorul clujean.

Berbeci și oi mame, cu valoare genetică ridicată

Rasa pe care se axează familia Nicoară este Țurcană, varietatea Bălă. „Nu putem să avem un număr foarte mare de animale din cauza spațiilor limitate de care dispunem momentan și am considerat că această lipsă de volum trebuie suplinită de calitate, dar și pentru a aduce o plusvaloare activității. Astfel, de aproximativ 4 ani am început să investim în berbeci și oi mame, cu valoare genetică ridicată. Această politică a ajutat și la uniformizarea turmei, dar și la creșterea performanțelor obținute, având o creștere anuală continuă a mediei de kilograme a mieilor la vânzare. Bineînțeles că mai avem încă de lucru deoarece se mai observă în turmă genele primelor animale achiziționate, dar considerăm că suntem pe drumul cel bun“, adaugă administratorul fermei.

În ceea ce privește furajarea, clujeanul spune că în perioada primăvară-vară-toamnă oile sunt pe pășune, doar toamna suplimentează rația cu porumb și doar la nevoie. Iarna furajează animalele cu fânul cumpărat de la oamenii din sat. „Acesta este un alt scop al acestui proiect, stimularea economiei satului prin crearea lanțului de aprovizionare cu furaje a fermei. Pe lângă fân, pe timp de iarnă le mai dăm și porumb. Ca rație furajeră, noi calculăm undeva la 14 baloți (cca. 20 kg/balot) de fân pe an și între 80 și 100 kg de porumb per animal. La toate acestea se mai adaugă ovăz, sare minerală și melasă.“

Investiții pe măsură

O astfel de investiție costă în funcție de obiectivele pe care le ai, specifică bărbatul. „Noi am început în 2016, cu o investiție de 350 lei/oaia cu miel, iar astăzi costul începe, în funcție de exemplar, de la 4-500 de lei, dar poate sări cu ușurință peste 1.000 de lei/bucată. Depinde foarte mult de rasa pe care o ai și de performanțe. De exemplu, noi deținem în momentul de față tineret de prăsilă pentru care dacă ni s-ar oferi 1.500 de lei/bucată nu l-am vinde. La costul animalului se mai adaugă costul de întreținere anuală, care este undeva la 500 lei/bucată.“

În momentul de față familia Nicoară produce strict miei pe care îi vinde diferiților colaboratori angro. „În principal, vindem masculi deoarece aproape toate femelele care corespund standardelor noastre le oprim pentru îmbunătățirea genetică continuă a efectivului pe care îl avem. Producția de lapte am oprit-o acum 2 ani din cauza faptului că nu putem produce o cantitate destul de mare, astfel încât procesatorii să ne asigure transport pentru laptele crud, iar în momentul de față producem lapte doar pentru consum propriu. Lâna o vindem pe bani de nimic, cât să nu o aruncăm.“

Lâna ar putea fi resursa viitorului!

Despre problema lânii clujeanul crede că este un subiect de viitor, în condițiile economiei globale. „Totuși, deținem printre cele mai mari efective de oi din Europa, care produc o lână de o înaltă valoare și cu caracteristici deosebite. Din păcate, se observă lipsa de implicare a statului în aceste domenii și absența unor politici coerente care să ofere soluții reale fermierilor. Toate țările dezvoltate oferă subvenții pentru sectoarele deficitare, unde se pot oferi locuri noi de muncă, se pot produce materiale eco-friendly și în sectoarele care nu au fost dezvoltate suficient. Este păcat ca o resursă ce poate oferi atâtea posibilități să ardă an de an pe toate dealurile.“

În viitor se vrea o fermă de reproducție, cu o înaltă valoare genetică

Planul familiei Nicoară este transformarea acestei ferme într-o fermă de reproducție, care să ofere exemplare cu o înaltă valoare genetică. „Bineînțeles, în paralel avem în plan și o creștere a volumelor, pentru a mări plaja de selecție. Sfatul meu pentru cei care vor să se îndrepte spre acest sector este să aibă un scop clar definit și să fie consecvenți pentru că nu este o afacere care oferă venituri de pe o zi pe alta. Poate fi transformată în ceva sustenabil doar dacă ai o politică clară și reală bazată exact pe posibilitățile materiale pe care le ai și pe condițiile climatice și de sol“, încheie Nicoară Bogdan Adrian, administratorul SC Urbarial Comp SRL.

Beatrice Alexandra MODIGA

Brezele lui Ionuț. Un oier din Apuseni ameliorează singur o rasă de ovine

Pe Ionuț Dragoș Zaharia l-am cunoscut la un târg agrar din județul Alba. Este unul dintre cei mai tineri oieri din zona Apusenilor. Vorbește cu pasiune despre oile sale. Are aproape 200 de mioare, toate din rasa Țurcană, varietatea Brează, mai puțin întâlnită în această parte a țării. „Am oi care dau peste un litru de lapte la o mulsoare și cântăresc peste 100 de kilograme. Ar putea rivaliza cu rasele străine de lapte sau de carne. Țurcana brează este, după părerea mea, cea mai bună dintre oile noastre românești.“

Povestea lui Ionuț, tânărul fermier din Valea Mică, un sătuc de lângă Zlatna, începe în ținutul mocanilor, crescători de oi din cele mai vechi timpuri. „Pasiunea pentru oierit o am din copilărie, de la bunicul meu. El creștea 15-20 de oi, doar așa, din pasiune, fără să aștepte vreun profit de pe urma lor, le ținea de frumusețe, cum s-ar spune. Toate erau Breze și din acestea mi-am luat și eu. Am lucrat, ca mulți alții, prin străinătate, m-am întors acasă și, cu câteva oi rămase de la bunicul, m-am apucat de treabă! Am cumpărat Țurcane breze din zona Petroșanilor pentru că acolo este rasa cea mai pură și încerc să fac și muncă de ameliorare pentru că în zona noastră sunt singurul care are acest tip de țurcană.“

Numărul Țurcanelor breze este destul de mic în România. Chiar dacă este una dintre cele mai performante și bine înzestrate genetic populații de ovine autohtone, după 1990 a fost  în pragul dispariției. Este destul de puțin cunoscută de fermieri și chiar de specialiști. Singurele locuri unde s-a păstrat puritatea rasei este Valea Jiului și alte câteva zone montane din Gorj și Hunedoara. Oierii hunedoreni au reușit să obțină registrul genealogic și să omologheze, în acte, Țurcana brează. În ultimii ani a fost redescoperită și de crescătorii de animale din alte regiuni ale țării.

Ionuț Zaharia a luat, în zona Apusenilor, locul specialiștilor în genetică. Este printre cei care contribuie la ameliorarea acestei varietăți de ovine autohtone. „Eu, când m-am apucat de oierit, am vrut să fac lucrurile cât mai bine. Am fost și la început, merg și acum, periodic, în zona Petroșanilor să aduc berbeci performați, rasă pură. Berbecul transmite 80% din bagajul său genetic, nu putem face altfel pentru a avea oi de calitate. Acum mi-e mai ușor, am făcut și cursuri de specialitate, dar este nevoie de răbdare ca să ai rezultate bune. Secretul unei selecții sănătoase este să nu ții berbecii foarte mulți ani. Eu, de exemplu, îi schimb la doi ani și iau alții de la oieri de încredere, pe care îi cunosc. Fac acest lucru pentru că sunt convins că sunt cele mai performante oi românești și munca de selecție nu prea mai are cine să o facă, mai ales că în regiunea noastră stațiunile de cercetare au cam dispărut de peste tot.“

Cu obrazul alb-negu, brăzdat, Breaza este una dintre cele patru varietăți genetice ale Țurcanei, alături de Oacheșă, Bălă și Bucălaie. Este viguroasă și bine adaptată zonelor montane și colinare. La fătare, mielul poate depăși 5 kilograme, iar berbecii pot atinge peste 150 de kilograme. Oaia, dacă este bine îngrijită, poate să dea peste 2 litri de lapte pe zi, ceea ce o apropie de rasele specializate. Ionuț, oierul de la Zlatna, ne spune că „Breaza poate fi comparată cu orice rasă din lume și de aceea mă zbat să fac singur selecția genetică și cred că rezultatele se văd. Am oi cu o greutate de 100 de kilograme.“

Ionuț ne povestește și despre necazurile oierilor din Apuseni, despre lipsa ciobanilor și amenințarea permanentă a animalelor sălbatice. Ne spune și că desfacerea produselor pe piață este din ce în ce mai dificilă din cauza pandemiei, dar și a lipsei de organizare. Regretă că sunt din ce în ce mai puțini tineri atrași de zootehnie, mai ales de oierit. Urmând exemplul mocanilor de pe timpuri, din Alba și Hunedoara, încearcă să facă și muncă de ameliorare, aplicată și practică, așa cum se pricepe, luată și din cărți, dar și din experiența oierilor de odinioară.

Vasile BRAIC

Gospodăria țărănească, cooperativa și crescătorii de oi

Gospodăria țărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperativele agricole, odată cu intrarea în vigoare a recentei Legi nr. 6 din 5 ianuarie 2022. Potrivit acesteia, dimensiunile maxime obligatorii ale gospodăriei țărănești pentru sectorul zootehnic, la ovine, este de până la 300 de capete, un efectiv de animale care desemnează mai mult o fermă de subzistență a secolului nostru. Din păcate, realitatea este alta, crescătorii merg pe cont propriu pentru că fermele lor de ovine sunt  moștenire de familie. Șanse de a vedea cu alții ochii asocierea în cooperativele agricole nu prea par să fie, mai ales atât timp cât acest domeniu se confruntă cu mari probleme.

Ramona și Dorin Cîndroi, mici producători din satul Mărtinești, județul Hunedoara, speră la un viitor mai bun cu ferma lor mixtă. „Am mărit numărul animalelor de la an la an și avem un efectiv de 300 de oi din rasa Țurcană, majoritatea Oacheșe și Breze, vaci, porci, păsări de curte, măgari. Mieii i-am dat în ultimii ani la export. Și produsele lactate ajung în piața agroalimentară din Orăștie (telemea, caș, urdă din lapte de vacă și de oaie). Cu furajarea ne descurcăm destul de bine. Cu tractorul pe care îl avem facem nutrețul (cosit, greblat, balotat). Celor care vor să înceapă o astfel de afacere le spun să nu pună pe primul loc interesul financiar deoarece câștigul este în raport cu cheltuiala. Sperăm un viitor mai bun, să putem înmulți animalele și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne ușurăm munca. Să ne creăm condiții mai bune și să ne dezvoltăm cât de mult putem. Deocamdată suntem mici producători“, adaugă hunedoreanca.

Mihai Hapiuc, din Slobozia Sucevei, județul Suceava, are o fermă de familie moștenită de la tată și spune că ar renunța cu greu la Țurcanele sale. „Ne ocupăm cu creșterea oilor din anul 1997, când aveam 20 de exemplare. Treptat am ajuns la 500 de oi Țurcane, o rasă care s-a adaptat bine climei din zona Moldovei. Furajarea constă în fân și cereale. Cred că o investiție pentru un efectiv de 100 de capete ar costa în jur 40.000 de lei. Produsele le vindem în piețele din județ, iar lâna o folosim ca izolator la saivane. Îi sfătuiesc pe toți cei care vor să se apuce de creștere oilor să o facă încrezători deoarece acest domeniu îți aduce numai beneficii. Pe viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, vrem să ajungem la 1.000 capete“, mărturisește suceveanul.


Gospodăria țărănească trebuie înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor – SNIA ca fiind deținută de persoane fizice, neînregistrate la oficiul registrului comerțului. Aceasta îndeplinește condiții minime de biosecuritate, nu se înregistrează sanitar-veterinar și comercializează pe piața națională animale vii și produsele de origine animală de la acestea prin intermediul cooperativei agricole din care face parte.


Gospodăria țărănească se autorizează și funcționează ca membru într-o cooperativă agricolă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Animalele vii și produsele de origine animală de la acestea se comercializează numai către centrele de sacrificare, prelucrare, procesare, conservare, sortare, marcare și ambalare ale cooperativei agricole, în baza carnetului de comercializare. Cooperativa agricolă emite atestatul de gospodărie țărănească și carnetul de comercializare.


Beatrice Alexandra MODIGA

Dragi crescători de ovine, la voi a început campania de fătări?

Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“


Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

  • întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
  • animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
  • apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
  • unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Baci de mic copil la Aluniș, județul Cluj

Chiar şi în zonele tradiţionale de creştere a oilor tot mai rar tinerii vor să devină oieri sau ciobani, iar generaţia de păstori adulţi se răreşte de la an la an. Plus că puțini sunt cei care au prins dragostea de animale de la părinți și își doresc să ducă mai departe oieritul. Un exemplu de astfel de tânăr este crescătorul Alex Cătălin Farcaș din Aluniș, județul Cluj.

Un tânăr care aduce speranța! Alex are doar 16 ani, o vârstă fragedă la care alți adolescenți sunt preocupați tot mai mult de haine și gadgeturi și de alegerea unei cariere la birou. În schimb, acesta a ales să calce pe urmele tatălui, ciobănitul.

„Momentan am un efectiv redus de oi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu speranța că pe viitor cei care dețin animale vor fi sprijiniți mai mult aș dori să ajung undeva la un efectiv de 400-500 de oi. Tata de mic copil deținea oi, iar eu la rândul meu de mic copil am prins drag de ele. Mereu tata avea în jur de 100-150 de oi, dar cu timpul am tot mărit efectivul și în prezent avem în jur la 300 de exemplare din rasa Țurcană brează. Vara le ținem sus la stână, iar iarna acasă le hrănim cu lucernă, porumb, mai exact cu fânuri. În ziua de azi este foarte greu să deții animale deoarece nu mai găsești oameni la muncă și pentru că nu ai nicio zi liberă. A devenit o raritate să mai angajezi ciobani profesionişti, pasionaţi şi pricepuţi, mai ales mulgători, dispuşi să muncească şi să supravegheze 24 de ore/zi ovinele date în grijă“, ne mărturisește tânărul.

cioban

Trebuie să fii mereu trup și suflet acolo lângă ele, mai spune tânărul baci. „Dar, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, faci oricât de multe obstacole ar fi! Vara, după ce vindem mieii, le mulgem și realizăm diferite produse, cum ar fi: caș, jintuială și telemea pe care le ducem pe piața locală. Este foarte greu cu animalele în zilele noastre, depui multă trudă și nici nu produci exact cât ți-ai dori. Spre exemplu, de câțiva ani, după ce sunt tunse oile dăm foc lânii pentru că nu o caută nimeni, nu mai are valoare. Le dau un sfat celor care ar vrea să dețină animale: trebuie să se gândească de două ori înainte de a investi într-o astfel de afacere, iar dacă au început, să meargă înainte, până la capăt, oricât de multă trudă ar fi. În viitor mi-aș dori să-mi fac propriul meu export de miei, mai exact să vând mieii din propria mea fermă, să nu îi mai dau celor care oferă doar jumătate din prețul lor corect.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobănia, haina grea a unui tânăr din Gura Rîului

La doar 23 de ani, tânărul Iacob Topîrcean din Gura Rîului, județul Sibiu, se ocupă împreună cu familia sa de creșterea oilor, undeva la 300 de capete. Este haină grea ciobănia, dar dragi îi mai sunt Țurcanele, după cum ne spune tânărul, motiv pentru care vrea în viitorul apropiat să își mărească efectivul și să mai perfecționeze rasa.

„La noi creșterea oilor se transmite din generație în generație și pot spune că am aceste animale de când m-am născut. Chiar de la vârsta de 9 luni am fost dus la stână pentru prima dată. Bunica mea a vrut ca tatăl meu să se facă ospătar, după ce termină școala, dar el a iubit oile foarte mult și la vârsta de 16 ani, după ce a terminat clasa a X-a, a dat foc foilor de angajare și a fugit în Munții Cindrel, la oi. Cu banii strânși și-a cumpărat toamna 10 noateni și de acolo a început de unul singur.“

Prețul brânzei apreciat greșit pe piață

Tot timpul au crescut oi Țurcane, cu toate că întreținerea lor costă destul de mult, adaugă tânărul crescător sibian. „La început tatăl meu avea oacheșe și bale, dar în momentul de față ne-am orientat spre bucălaie. Pe timp de vară mănâncă iarbă de pe pășune, iarna le dăm porumb și fân/otavă. Iarna trecută le-am dat undeva la 1-1,5 kg de porumb pe zi, pe cap de animal. Încercăm de la an la an să le dăm hrană tot mai bună, dar e foarte greu să le ții doar cu banii pe care îi scoți de pe urma lor. Pe lângă ele mai trebuie să trăim și noi. Întreținerea lor te costă destul de mult, câteodată te lași pe tine pentru ele. Cu mieii avem cel mai mare noroc pentru că sunt mai căutați și mai bine plătiți, că în rest vai și amar de noi, abia vinzi câte un kilogram cu prețul corect. Cei care au magazine de brânzeturi vor să facă avere pe spatele tău și îți cumpără brânza cu 10 lei/kg, iar ei o vând cu mult peste 30 lei/kg. De lână nici nu cred că mai are rost să vorbim, că am umplut vreo trei grajduri până acum cu lână, doar să nu o arunc să poluez mediul. Când te sună câte unul și îți face o ofertă de 30 de bani kilogramul/lână îți vine să îi zici câteva. Le tundem doar ca să nu le mai fie cald, la bani nici nu ne mai gândim.“


„La capitolul sfaturi nu cred că sunt în măsură să le dau, dar dacă nu îți este dragă oaia, să nu te apuci pentru că nu o să faci vechime. Ciobănia este o haină grea pentru că după ce mergi toată ziua după oi prin vânt, ploaie, zăpezi, noaptea când să te odihnești, trebuie să fugi după urși. Și dacă există totuși persoane care își doresc să se apuce de creșterea oilor, le spun că nu trebuie să le fie frică de muncă și așa o să reușească. Unul dintre planurile mele de viitor ar fi să mai lucrez la rasă și să ajung la un efectiv de 500 de bucălăi pe galben pentru că vreau să-mi creez o varietate proprie de oi bucălăi. În următorii 5-10 ani îmi doresc să progresăm cât mai mult și să fim tot așa sănătoși!“


Beatrice Alexandra MODIGA

Oaia țurcană - numai bună pe plaiurile mioritice

În județul Hunedoara, prin Munţii Şureanu-Parâng ne întâlnim cu câțiva dintre crescătorii de ovine care au aceeași pasiune. Dragostea pentru animale a condus în timp la statornicirea unei strânse relaţii între specialiștii din ameliorare, medicii veterinari și înșiși bacii. Cu toţii şi-au dat mâna şi s-au reunit în Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, Hunedoara, structură care vine în întâmpinarea crescătorilor de ovine cu sugestii și soluții pentru sporirea și valorificarea producției.

Dumitru Andreșoi – președintele asociației, cu sprijinul unor specialişti de marcă din domeniu, se axează în special pe lucrările de selecție. Potrivit acestuia, Registrul genealogic are rolul de a separa populațiile de rase ovine între ele, de a menține și de a crește performanța acestora. În acest context, cu prilejul unei întâlniri, Dumitru Andreșoi spunea, printre altele: „Avem în jur de 2.800 crescători de ovine din toată țara, cu un efectiv de 1,400 milioane capete, din care aproximativ 480 mii capete femele de reproducţie fac parte din procesul de selecţie şi ameliorare. În mod deosebit ne axăm pe oaia țurcană, cu toate varietățile sale, începând cu bucălae, oacheșă, bălă, brează. Avem în rândul crescătorilor pasionați de ovine care fac eforturi pentru a dezvolta fiecare ecotip de rasă. Avem, de asemenea, un nucleu de animale foarte valoros care numai de noi depinde cum îl vom perfecționa în continuare“.

Crescătorii de ovine își consolidează fermele pentru perfecționare și o valorificare a producţiei cât mai eficientă, de aceea lucrările de selecție pentru aceștia sunt tot mai importante. Tocmai de aceea specialiștii în ameliorare și gestionare a Registrului Genealogic sprijină crescătorii, fiindu-le aproape pentru a dezvolta şi perfecţiona rasele pure de ovine.

Revenirea sectorului...

Deși după anii ’90 sectorul ovin a înregistrat o scădere drastică a efectivelor, din 2006 şi până în prezent, acestea au înregistrat o creştere semnificativă atât numeric, cât şi calitativ, sigur şi ca urmare a sprijinului financiar de care crescătorii au beneficiat. Astfel, sectorul ovin este într-o continuă creștere, mai cu seamă din anul 2014, când s-a elaborat HG 1179 prin care statul alocă sume importante Controlului Oficial al Producțiilor (COP). Există peste 500 de angajați în asociațiile de ameliorare, iar 40% din subvenții revin acestei activităţi. Pajiștile din România pot suporta minimum 20 milioane de ovine, iar în prezent sunt aproximativ 10 milioane de capete. De aceea rolul ameliorării este de a crește producția de lapte, carne și lână şi, în acelaşi timp, efectivele de animale.

Totodată, Dumitru Andreșoiu susţine că rasa țurcană este una dintre cele mai valoroase: „Deși nu a fost înregistrată ca rasă ţurcana, cu toate că s-au făcut demersurile necesare în acest sens, pot spune că acest tip de oaie se pretează cel mai bine la nivelul României atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi ca adaptabilitate în zonele de creştere. De asemenea, ne propunem să facem ferme de elită, înmulțire și comerciale, unde vom putea diferenția subvențiile în funcție de performanțele crescătorilor de ovine.“

La rândul său, dr. ing. Gheorghe Neață, director general la Registrul Genealogic ACO – Hunedoara, sprijină membrii asociației pentru promovarea acestei populaţii de ovine: „Dorim omologarea ca rasă a oii țurcane. Odată având o diversitate mare de rase, avem și capacitatea de producție și capacitatea de consum de iarbă. Oaia țurcană brează este o minune a naturii, cu performanțe valoroase în special în producția de lapte.“

Valorificare optimă a pășunilor

Specialiștii din selecție și ameliorare evidențiază faptul că țurcana este potrivită pentru arealurile din România, în special în zona montană de pășunat. Acestea au o capacitate mare respiratorie și forță la pășunat, valorificând astfel optim resursa vegetală din aceste zone. De asemenea, oaia țurcană este ușor adaptabilă și cu o producție mare de lapte. Natalitatea în unele turme poate fi de peste 170%, astfel că prin numărul mare de miei sporește și producția de carne. Iar pentru baci, mulsul mecanic al oii țurcane nu este o problemă. Dr. Ing. Gheorghe Neață a argumentat: „Dacă această oaie brează ar fi exploatată așa cum sunt exploatate în țările din vest oile pentru lapte, adică să le adauge la iarbă un supliment de concentrate – proteine, vitamine, minerale – pe zi, garantez că nu stă nicio rasă din Europa în fața ei, ca și economicitate. Nicio rasă nu valorifică mai bine ca oaia țurcană pășunile.“


Dumitru Răscolean, președintele Compososeratului din Obștea Ajiană din orașul Petrila, Hunedoara, sprijină și el asociațiile crescătorilor de ovine: „Composesoratul din Obștea Ajiană a fost fondat încă din 2001 și este cel mai mare composesorat din județul Hunedoara, cu peste 1.140 de membri. Acesta se întinde pe o suprafață de păduri de 5.000 ha și aproape 2000 ha de pășuni alpine. Un sprijin pentru composesorat vine din subvențiile APIA pe care le alocăm executării lucrărilor de întreținere a pășunilor construcțiilor stânelor – așezăminte pastorale – căilor de acces. Încercăm să păstrăm stânele vechi. Am creat și un ocol silvic privat pentru a gospodări mai bine proprietățile de păduri. De asemenea, încercăm să contribuim cât mai mult în dezvoltarea producției animaliere și creșterea numărului de animale“, a conchis Dumitru Răscolean.


Liliana POSTICA

Ciobănia sau dragostea de animale a crescătorului vasluian Ioan Manolache

Oieritul reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spune unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit din comuna Todireşti, satul Plopoasa, județul Vaslui.

Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână, motiv pentru care și crescătorul vasluian a rămas la această rasă de oi.

Mic copil cu trei cârlani

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit din județul Vaslui este Ioan Manolache, în vârstă de 66 de ani din comuna Todireşti, satul Plopoasa. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 700 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „Este o moștenire de sânge, dar în momentul de față nu aș îndruma pe nimeni spre oierit. De când mă știu m-am ocupat cu oieritul, așa s-au ocupat și părinții noștri, și din șapte frați care am fost, numai doi am moștenit ciobănia. Primele oi le-am avut prin anii ‘70, eram copil atunci, am început cu trei cârlani, apoi în toamna acelui an am mai cumpărat 20 de oi Karakul. Prin anul 1975 aveam 150 de oi și mi-am dat seama că nu mai mergea Karakulul, erau niște oi cam gingașe, și astfel ne-am orientat spre Țurcană în anul 2003, când am luat 200 de capete de la Oradea și apoi le-am înmulțit. Aici noi suntem în familie, cu băiatul și fratele Costică“, ne povestește crescătorul vasluian.

Mieii de la Plopoasa ajung la export în țările arabe

Anul acesta prețul pentru un kilogram de carne de miel de Paște a fost 15 lei, în viu, în zona Vasluiului, dar majoritatea mieilor ajung la export, către țările arabe, ne mărturisește acesta. „Anul acesta avem în jur de 800 de miei, iar prețul mielului față de anul trecut pare mai bunișor. Dar știi sigur când ai încărcat mielul la mașină, iar aici ca să tai mielul să-l vinzi la piață nu ai cui. În anii din urmă, înaintea Paștelui, veneau câte 200 de comenzi, acum vin unul sau doi oameni, nu-ți convine să tai 15-20 de miei. Mieii o să-i dăm la export, la arabi, că altcineva nu cumpără. La ora actuală costă 15 lei/kg în viu, dar nu se știe mai târziu, ținem să îi facem peste 30 de kilograme. Fătările au început pe 10 februarie și s-au terminat la sfârșitul lunii aprilie. 2020 a fost un an rău, nu a fost mâncare pentru animale, au intrat oile slabe pe iarnă, iar la montă au fost cam slăbuțe. Noi facem telemea și brânză frământată și apoi le vindem toamna deoarece atunci au un alt preț față de lunile mai și iunie. Acum, dacă nu prea mai lucrează nimeni, cui să-i vând brânza la Negrești la piață?“

„După noi... dispare ciobănia!“

„La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, mai spune Ioan Manolache. Piaţa de desfacere nu o facem noi, fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă. Înainte, pe timpul lui Ceaușescu, cheltuiam câte 200-300 lei/oaie, cum erau banii atunci și câștigam până în 5.000 de lei. Acum, când faci socoteală la sfârșit de an, cheltuielile depășesc veniturile, dar ne-am obișnuit, ciobănia este în sânge. Nu știu cum m-aș vedea fără oi, mi-ar fi foarte greu pentru că îmi sunt dragi. Astăzi nu vezi niciun tânăr să aibă oi, numai noi, bătrânii rămași... După noi dispare ciobănia...“

Baciul Ioan ne spune că teren arabil nu are, dar acest lucru nu este o problemă pentru el. „Avem ceva pășune, iar în mare parte cereale și nutreț cumpărăm. La noi în zonă este concesiune, iar restul pajiștilor aparține unei asociații care le administrează, le dă cu îngrășăminte, le curăță și au făcut garduri electrice. Ne-a mai ajutat un pic subvenția, 80 lei/oaie, dar nu se știe de anul acesta ce se va întâmpla“, încheie Ioan Manolache, crescător de ovine din județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Longevitatea la ovine și bovine

La nivel internațional și național există un interes deosebit pentru longevitatea animalelor. Ovinele și bovinele cu o reproducție și o stare de sănătate bune au o longevitate productivă mare. Longevitatea productivă reprezintă perioada de timp de la prima fătare a animalului până la ieșirea din efectiv.

În cadrul INCDBNA-IBNA Balotești s-au efectuat studii privind longevitatea productivă a ovinelor și bovinelor. Pentru evaluarea genetică a animalelor privind longevitatea productivă s-a utilizat metoda parametrică Weibull (Modelul Proporțional Hazard) – analiza supraviețuirii. Din studiile efectuate s-a observat că longevitatea este influențată

într-o proporție mică de factorii genetici și într-o proporție mult mai mare de factorii de mediu, cum ar fi nutriția, condițiile de adăpostire, starea de sănătate a animalului. Managementul fermei are un rol important în realizarea performanțelor productive și în asigurarea unei stări bune de sănătate. Un management bun determină realizarea unor producții ridicate și determină o bună supraviețuire a animalelor.

Fermierii păstrează în turme ovinele care prezintă o bună prolificitate și o producție de lapte mare și reformează oile cu probleme de reproducție și cu o producție de lapte mică. În fermele de vaci sunt păstrate vacile care sunt bune din punctul de vedere al producției și reproducției. Supraviețuirea mieilor și vițeilor influențează producția de carne. Longevitatea pentru miei și viței reprezintă perioada de timp de la naștere până la ieșirea din efectiv.

Longevitatea influențează profitul în fermele de ovine și bovine. O bună longevitate determină un profit mai mare pentru fermieri.

Evaluarea genetică a ovinelor și bovinelor pentru longevitate productivă este importantă în programele de selecție.

Rodica Ștefania PELMUȘ

pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

Piață volantă, inaugurată de crescătorii de ovine și caprine la Botoșani

Crescătorii de ovine și caprine din Asociația Moldoovis își vând produsele, începând cu 10 aprilie, din cele patru rulote cumpărate de asociație și amplasate în centrul municipiului Botoșani. Ionică Nechifor, președintele Moldoovis și directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, a specificat faptul că achiziția rulotelor a durat câțiva ani, până când fermierii au reușit să strângă banii necesari, fără niciun sprijin din partea autorităților locale.

Până la Sărbătorile Pascale, cele patru rulote vor fi în centrul municipiului Botoșani pentru a putea fi cumpărate produse locale direct de la fermieri, după care ele vor merge și în alte localități din județ. Pe lângă produsele lactate și mieii vânduți de fermierii membri ai Moldoovis, lângă rulote sunt vândute și legumele, dar și delicioasele sortimente de miere de albine. Totul a fost posibil ca urmare a eforturilor depuse de Ionică Nechifor pentru a-i face pe fermieri să își dea seama de beneficiile investiției făcute în achiziția și personalizarea celor patru rulote, de a transforma tot județul într-o piață de desfacere pentru fermierii botoșăneni.

Asociația crescătorilor de ovine Moldoovis, care reunește cei mai buni crescători de oi, în special karakul, din județul Botoșani, a reușit să realizeze această piață mobilă pentru a-și vinde produsele tradiționale, achiziționând rulote speciale. Ideea i-a venit lui Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor de la Popăuți, după ce a văzut ceva asemănător într-o vizită în Olanda, investiție care a costat în jur de 28.000 de euro. „Vom face în așa fel încât această acțiune să fie la nivelul municipiului Botoșani, tocmai ca toți cumpărătorii să poată beneficia de produse locale botoșănene. Este un moment prielnic de a ne promova produsele. Va fi caș dulce, telemea, brânză sărată, smântână, lapte de vacă, ouă, miei, păsări și multe altele. Pot să-și valorifice tot ceea ce au în ferma proprie, odată ce sunt înregistrate în registrul agricol al unității care-și desfășoară activitatea“, a punctat Ionică Nechifor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu

Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

PUNCT DE VEDERE - Asociația Județeană a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” BN

Conducerea Asociației Județene a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” BN, asociație acreditată C.O.P. care efectuează selecția și ameliorarea genetică la rasa Țurcană Albă 100% în conformitate cu toate reglementările aferente atât de nivel național cât și de nivel european , prin intermediul subsemnatului face următoarea

DEZMINȚIRE :

I ) Afirmația unor oficiali M.A.D.R. preluată de o parte a presei precum că asociațiile care au realizat în anii trecuți demersurile de înscriere/înregistrare a ovinelor în Registrele Genealogice sunt frauduloase, sunt neadevărate și jignitoare față de sute sau chiar mii de crescători de ovine/caprine de la noi din țară.

Este adevărat că au existat suficienți „vânători de subvenții ” cărora fostele ordine de ministru le facilitau fraudele, dar acest lucru nu-i îndreptățește pe actualii oficiali  să acuze toți reprezentanții oierilor de fraude.

II )  Respectiva afirmație lansată în urma contestării de către miile de crescători de ovine/caprine dar și bovine a Ordinului ministrului agriculturii care poartă nr.180/2020 este răutăcioasă la adresa reprezentanților crescătorilor de ovine/caprine sau bovine de la noi din țară, fiind acuzați pentru exact inversul a ceea ce ei au făcut, adică lupta cu frauduloșii.

III ) Prevederile eronate ale O.M. 180/2020 sunt contestate nu numai de crescătorii de ovine/caprine și bovine, ci de absolut toți cei competenți în domeniu, mai cu seamă că acel O.M. încalcă flagrant prevederile prevăzute de Regulamentul european 1012/2016.

Mandatarea pentru intervenția de față mi-a fost dată datorită următoarelor atribute pe care le pot dovedi :

  • Sunt crescător de ovine (fără întrerupere) din anul 1982
  • Efectuez la modul concret selecția și ameliorarea de rasă la ovine încă din anul 1984
  • Sunt cofondator al primei asociații de crescători montani de ovine din România, care are ca obiectiv important susținerea intereselor profesionale ale oierilor de munte foarte dezvantajați de specificul montan
  • Am fost (pe rând) Secretar general al primelor două federații din domeniul oieritului profesional din România, așa încât cunosc în amănunțime întreaga mișcare din acest domeniu autohton sau european
  • Am avut și am importante relații de colaborare cu diverși specialiști din învățământul universitar din domeniul oieritului, cu specialiști din diferite instituții de stat din domeniul pășunilor montane, medicină veterinară, formare profesională, etc., etc.
  • Sunt coautor al unei lucrări științifice despre „Băla de Bistrița” publicată cu prilejul celei de a 39-a sesiune internațională de comunicări științifice ținută în anul 2010 la Facultatea de Zootehnie București, dar și multe alte atribute dobândite în anii de implicare în creșterea, selecția și ameliorarea ovinelor.

* * *

Declarându-ne sentimentele de respect cuvenite oficialilor din M.A.D.R., precizăm că această situație nu exclude contestarea aberațiilor foarte grave ale O.M. 180/2020, care nici nu ține cont de particularitățile fiecăreia dintre speciile de animale domestice vizate.

Cu mulțumiri,

Turculeț Vasile
Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud

Vizită în Socodor, la un crescător de rasa Ţigaie

Despre Dumitriţa Şoiman şi Ionel Şandor, din localitatea Socodor, judeţul Arad, putem spune că se ocupă de o viaţă de om de creşterea oilor. Fac asta cu drag, iar pentru ei este un mod de viaţă, chiar dacă sunt probleme mari în acest sector, precum distribuţia produselor şi lipsa forţei de muncă.

Este o afacere proprie care a luat viaţă de vreo 30 de ani, ne spune Dumitriţa. „Proprietarul acestei ferme este soţul meu, care de mic copil, chiar de pe la vârsta de 14 ani, a început cu câteva oiţe. Pot spune că aceasta ne este ocupaţia, suntem permanent la ele şi ne sunt foarte dragi. De la 50 de oi şi un berbec, acum am ajuns la un efectiv de 700, rasa Ţigaie. Este o rasă de oi foarte bună de lapte şi carne, plus că sunt foarte blânde şi se pretează bine pentru creştere atât la munte, cât şi la câmp. Comparativ cu alte rase, randamentul de creştere a mieilor este mult mai ridicat. Plus că are şi o constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă mare la boli şi un grad mare de adaptabilitate la condiţiile diferite de exploatare.“

Situație grea…

În acest moment, în ferma de la Socodor situaţia nu este deloc pe linia de plutire, ne mai spune crescătoarea. „La fermă suntem numai noi doi şi copiii, o fată de 14 ani şi băiatul de 9 ani, dar ne descurcăm cum putem, chiar dacă pe noi, crescătorii de animale, nu ne bagă nimeni în seamă. Pot spune că vindem mieii pe nimic, brânză nu facem că nu avem unde să o dăm, iar lâna o ardem pentru că nu avem ce face cu ea. În legătură cu laptele, o bună perioadă l-am dat la lăptărie, dar de vreo 2 ani nu l-am mai putut da pentru că nu avem personal. De aceea lăsăm mieii să sugă la oi până toamna şi apoi îi înţărcăm.“

În legătură cu hrana pentru animale, crescătorii lucrează în jur de 4 hectare de lucernă, iar restul se cumpără. „Trifoi, tocătură, paie şi porumb, totul din banii pe care îi producem de pe urma oilor. Avem păşune, dar nu este iarbă şi în momentul de faţă noi hrănim oile şi mieii de două ori pe zi, plus că sunt multe animale în zonă“, ne mai mărturiseşte Dumitriţa Şoiman.

Beatrice Alexandra MODIGA

Oieritul - o moştenire din generaţie în generaţie

Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ferma Apa Neagră - animale şi păsări crescute organic

Situată în satul Nisipoasa de Plopu, judeţul Prahova, Ferma Apa Neagră este una de familie, înfiinţată de către Constantin şi Andrei Alexa, tată şi fiu. Principalul obiect de activitate este creşterea şi îngrăşarea animalelor după metode 100% tradiţionale şi ecologice.

Creşterea şi îngrăşarea animalelor după metode ecologice

Constantin Alexa

Ferma Apa Neagră de care se ocupă cei doi se numeşte în acest fel după firul de apă ce coboară din pădurea de anini pe care o înconjoară şi care, datorită pigmenţilor secretaţi de arbori, o colorează într-o nuanţă de maro deschis. Povestea amenajamentului pastoral care se află pe o suprafaţă de cca 35 de hectare începe în urmă cu 2 ani, când familia Alexa a închiriat păşunea de la marginea satului Nisipoasa din comuna Plopu. Beneficiind de sprijinul dezinteresat şi cu toată deschiderea din partea primarului şi a Consiliului Local, cei doi au reuşit să dezţelenească întreaga suprafaţă aflată într-o vizibilă stare de degradare, să decolmateze şi să lărgească firul de apă, dar şi să-l transforme într-o salbă de mici heleşteie cu apă curată şi populate cu peşti şi, foarte important, să împrejmuiască întreaga locaţie cu gard special pentru animale sălbatice, ne spune tânărul. „Am crescut între ele, le-am apreciat întotdeauna importanţa şi am rămas până astăzi cu această pasiune. Am început în urmă cu 4 ani, în zona Dărmăneşti - Valea Uzului, judeţul Bacău, cu un efectiv de 40 de mioare din rasa Ţigaie; am achiziţionat 5 berbeci dintr-o rasă de carne proveniţi şi certificaţi din Franţa şi în prezent în cele două locaţii (Plopu şi Dărmăneşti) am un efectiv de 700 de animale, majoritatea provenind din produşi proprii, prin încrucişări şi metisări, astfel încât să pot ajunge la o rasă de carne de cea mai bună calitate („gustul cărnii româneşti“) greu de egalat şi comparată cu produsele de acelaşi gen de import inodore şi insipide“, ne spune Constantin Alexa.

Familia Alexa cultivă în regim propriu 10 ha de porumb, 10 ha de lucernă şi borceag şi 15 ha de fâneaţă, toate aceste suprafeţe nefiind erbicidate sau fertilizate cu substanţe chimice. De altfel, completarea necesarului de furaje se face prin achiziţionarea directă de la mici producători locali, cu deosebire în ceea ce privește paiele de grâu, orz, ovăz etc., mai precizează Andrei. „Sistemul de furajare are un mare „secret“ – furaje naturale din lucerniera proprie netratată, neerbicidată şi fertilizată doar cu gunoi de grajd, dintre care borceag (ovăz şi mazăre furajeră) cultivat în aceleaşi condiţii, iar grâul şi porumbul achiziţionat din gospodăriile ţărăneşti şi din producţia noastră. Toate cele de mai sus sunt măcinate cu moara proprie; uruiala rezultată este produsă pentru maximum două zile, iar în raţiile pe care le dăm animalelor se adaugă (doar pentru femelele cu miei de lapte) ţărâţe de grâu pentru stimularea lactaţiei. Acelaşi tip de boabe şi seminţe naturale le folosim în hrana celor peste 300 de galinacee, furajarea acestora fiind completată cu seminţe de floarea-soarelui şi chiar lucernă uscată. Un astfel sistem de furajare este valabil şi pentru cei cca 30 de porci din rasele Mangaliţa şi Bazna pentru care deţin certificare de rasă pură înregistrate la Registrul Genealogic. Atât porcii cât şi păsările sunt crescute în regim de semilibertate, în aer liber, în ţarcuri de câteva mii de metri pătraţi“, ne spune Constantin Alexa.

Fără boxe metalice sau împrejmuiri de tip industrial

La Ferma Apa Neagră cei doi au investit în cinci adăposturi caracteristice fiecărei specii de animale sau păsări, cu o suprafaţă totală de cca 1.000 m2, toate construite din material de cea mai bună calitate, protejate împotriva oricărui tip de dăunători, dotate cu instalaţii electrice de iluminat şi alimentate prin adăpători automate, din cele două puţuri cu apă potabilă, forate fiecare la adâncimea de 100 m.

Gustul şi aroma cărnii de acasă

adapost ovine

Gama de produse pe care cei doi le livrează, cu respectarea normelor în vigoare din domeniu, sunt diverse, pentru toate gusturile, iar începând cu anul acesta produsele se vor diversifica. „Avem carne de berbecuţ şi ovine mature, exclusiv din rasa românească Ţigaie şi metişi proveniţi din această rasă; carne de porc exclusiv din rasele Mangaliţa şi Bazna; carne de pasăre (preponderant cocoşi) din rase de găini româneşti crescute în regim de „gospodărie ţărănească“ şi provenite din eclozarea ouălelor obţinute în fermă. Începând cu jumătatea anului curent vom pune la dispoziţia clienţilor, din producţie proprie, carne de iepure, de fazan şi de raţă provenită de la animale şi păsări crescute în mod natural în condiţii de semilibertate“, mai specifică crescătorul.

Ţinta? Normalitatea!

Andrei Alexa

Nişa de piaţă există, trebuie doar pasiune şi seriozitate, iar planurile de viitor ale familiei Alexa au o singură direcţie: „normalitatea“. „Noi credem cu tărie că proiectul nostru va readuce în cotidianul multor oameni o sursă de alimentaţie care nu provine dintr-o industrie, ci dintr-o gospodărie.

Mai mult decât atât, ne dorim ca în viitor să aducem cât mai mulţi tineri şi copii în vizită la Ferma Apa Neagră pentru a le arăta natura în toată splendoarea ei. Ferma noastră a luat viaţă în sânul unei familii şi aşa va continua. Planurile pe termen scurt sunt să terminăm construcţiile pentru adăpostirea animalelor şi să optimizăm parametrii de funcţionare a fermei. În ceea ce priveşte planurile pe termen lung, acestea sunt legate în special de atingerea capacităţii maxime de producţie. Nu ne grăbim. Nu vrem să păcălim natura şi clienţii. Investiţia este pe măsura proiectului. Aşa cum am spus şi mai sus, investiţiile trebuie făcute responsabil şi cu o documentaţie serioasă în prealabil. Cei care îşi doresc să investească într-un astfel de proiect trebuie să ştie că sunt o sumedenie de factori care influnţează funcţionarea şi, în final, producţia, iar pentru a depăşi aceste momente au nevoie de pregătire şi resurse. Dacă există persoane dornice să investească în aşa ceva suntem mai mult decât bucuroşi să îi primim în gospodăria noastră şi să le împărtăşim din experienţele noastre“, încheie Andrei Alexa.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cea mai mare problemă a ciobanilor de la munte: „Statul nu ar trebui să ne ia nimic pe pășunat“

Am pornit pe urmele ciobanilor seculari, în Munții Bucegi, ca să descoperim moștenirea pe care au lăsat-o generațiilor de acum. Ne-am oprit la stâna lui Constantin Iordan. Nori negri, cu parfum de ploaie, apăsau muntele. În anumite momente aveai impresia că, dacă întinzi mâna spre ei, îi atingi. Muntele era maiestuos și sălbatic, iar modesta construcție de lemn la adăpostul cărei ciobanii pregăteau burduf în coajă de brad era perfect integrată în această imagine. Înăuntru câțiva bulgări de jăratec aprinși cu un alt scop încălzeau camera destul de răcoroasă pentru o zi din mijlocul lunii iunie. Întregul peisaj era uimitor. Și cred că aceasta este imaginea pe care cei mai mulți dintre turiști o păstrează în minte. Și nimic concret despre truda reală a ciobanilor de acolo, despre problemele lor sau despre ce înseamnă practic să stai în munți cu oile. Noi am plecat de acolo cu imaginea idilică reținută de turiștii obișnuiți, dar și cu o înțelegere mai profundă a ceea ce presupune oieritul în timpul de acum. Iordan Constantin este urmașul unei familii pentru care creșterea animalelor a fost tradiție. De aici și amărăciunea cu care, mai târziu, îmi spunea că nu înțelege cum de toată lumea vine să îi învețe pe ciobani cum se cresc oile.

Pășunea, cea mai mare îngrijorare

Alături de propria sa familia continuat tradiția, iar acum are 800 de oi și 50 de vaci. Mărturisește însă că este foarte greu pentru că statul, în pofida tuturor declarațiilor oficiale, nu îi sprijină pe ciobani în niciun fel. De fapt, spune Constantin Iordan, ciobanii sunt un fel de filtru pentru că, într-un final, banii pe care îi primesc pe subvenție se întorc la stat prin banii pe care crescătorii de oi îi plătesc pentru pășune, spre exemplu.

„Toți cei din zonă au probleme. Este nedrept că noi, adevărații crescători de animale – iar cei de la primărie și Consiliul Local ne cunosc – suntem nevoiți, spre exemplu, să participăm la licitațiile pentru pășune.  Și nu doar atât. Mulți dintre cei care vin la aceste licitații nu au animale decât pe hârtie. Nu sunt crescători de animale, ci niște interpuși care vin și ridică prețul licitației. Și ciobanii plătesc, că nu au de ales. Ei au nevoie de munte pentru animalele lor. Suntem un filtru. Noi luăm subvenția, dar participăm la licitație și plătim, vine apoi un control, ne dă o amendă că pentru vreo eventuală neregulă și uite așa se duc banii ciobanilor. Iar cei de la primărie și-au luat banii și asta este, nu ne mai cunoaștem după. Nu-i interesează dacă avem bani să investim, să ne facem stâne moderne sau adăposturi pentru animale. Iarba de pe munte nu mai este de calitate. Nimeni nu mai însămânțează și este justificat pentru că nu avem bani ca să facem și asta. Interesul lor este să ne ia banii. Venim pe muntele Dichiu de 14 ani și în ultimii cinci ani am semnat contracte cu drept de prelungire, dar acum primăria nu a mai vrut să le prelungească. Nici în momentul de față pășunea nu a fost scoasă la licitație. Și de aici apar greutățile. Dacă mă duc în ședință la consiliu zic că mă plâng și mă întreabă de ce îmi mai trebuie. În zona de munte nu ar trebui să taxeze ciobanii pentru că este foarte greu.“

Angajarea cu carte de muncă este absolut necesară

O altă problemă adusă în lumină de Constantin Iordan este cea a forței de muncă. Sunt încurajați tinerii să mai vină la stână? Răspunsul este unul fără echivoc. Nu. Problemele adevărate le aflați de la oamenii din teren, nu de la cei care stau în fața birourilor.

„Cu personalul este foarte greu. Dacă unul dintre ciobanii mei pleacă în liber, deja este o problemă. Salariile sunt așa cum sunt pentru că nu ai de unde să le dai mai mult. Statul îți ia impozitul pe animale, pe teren, pășunea o plătești. De unde să le dai salarii mai mari? Ciobănia este foarte grea și este nevoie de salarii atractive.

La fel de important este să le facem oamenilor angajări cu carte de muncă. Plus că am avea și noi siguranța că omul care vine la stână își asumă responsabilitatea pentru ceea ce face. Altfel poți să te trezești că cel care are grijă de oile tale a lăsat animalele și a fugit. Nu are carte de muncă, nu ai niciun contract cu el, nu ai ce să îi mai faci. Dar dacă statul ne jupoaie, ce putem să mai facem noi? Ce salarii să le oferim? Vă spun, peste 10 ani nu o să mai fie niciun sfert din ce vedeți astăzi. Tinerii nu vor mai veni la stână, iar bătrânii cât vor mai rezista? Ar trebui ca statul să nu ne ia nimic pe pășunat, să putem beneficia într-adevăr de subvenții, să putem face cărți de muncă oamenilor care muncesc la stână. Eu am 800 de oi, dar o să mai țin doar 400 și, dacă la anul merge mai rău, nu o să mai țin deloc.“

stana IMG 20180618 125020

„Dacă cine conduce nu se pricepe...“

Ciobanul de pe Muntele Dichiu avea multe de spus. Sunt multe probleme care din biroul autorităților nu se văd, nu sunt înțelese sau nu par a fi atât de copleșitoare pe cât le resimte fermierul român. S-a gândit oare vreun om cu ștaif din autoritățile responsabile de agricultură că sunt și ciobani nemulțumiți de faptul că subvențiile sunt diferite în funcție de rasă? Ei bine, Constantin Iordan spune că nu înțelege de ce există această diferență și că el, pentru a se putea alinia normelor impuse, a trebuit să facă niște eforturi financiare suplimentare.

„În zona de munte poate fi crescută o singură rasă,Țurcana. Aș putea încasa o subvenție mai mare pentru o rasă de carne, spre exemplu, dar dacă nu poate fi crescută aici, ce să fac? De ce se fac diferențe între subvenții? O altă problemă este cu animalele de rasă, că asta ni se cere acum. Trebuie neapărat să bage oaia în controlul oficial ca să primesc subvenție? Dar ce are dacă nu o bag?

 Nu poate să vină cineva acum să îmi spună mie că animalele pe care le am nu mai sunt bune. Eu am avut berbeci foarte frumoși, dar m-au obligat să iau berbeci cu certificat. Animale care erau oloage sau oarbe. Sunt de acord ca animalele să fie verificate, să se constate că sunt sănătoase. Vino și ia sânge, fă-le analize. Dar dacă e sănătos animalul, lasă-mă să îl păstrez. Mă obligi tu, statul, să iau de la nu știu cine berbeci și apoi trebuie să îi țin închiși pentru că se adaptează la zona asta? Am dat 2.000 de lei pe un berbec care nu se compara cu cei pe care îi aveam eu. O cheltuială suplimentară Gândiți-vă că la munte oile stau în stabulație cinci luni, nu trei luni cum se întâmplă la câmpie. Am avut 2.600 de saci de porumb. Banii pe subvenții și cei pe care i-am câștigat din vânzarea brânzei i-am dat pe porumb. Ne trebuie mult nutreț și se face foarte greu. Iar subvenție la motorină nu primim pe motiv că suntem în zona de munte.

Un pachet de țigări, mai scump decât kilogramul de brânză

Oaia de la munte nu o mulgi mai mult de 50 de zile pentru că iarba nu mai este de calitate și lactația este puțină, spune dl Iordan. De la șeptelul pe care îl are obține în jur de 650 de litri de lapte pe zi. În perioada de vară, iunie-iulie-august,  fac brânză de burduf, iar în celelalte luni ale anului fac telemea. Un kilogram de brânză de burduf este 30 de lei, telemeaua de oaie 25 de lei, telemeaua amestec (lapte de oaie și vacă) 14 lei. „Salariile sunt așa cum sunt, toate prețurile au crescut, iar prețul brânzei a rămas la fel. Ca să înțelegeți mai bine ce spun o să vă dau un exemplu. Acum zece ani cu o bucată de telemea luam o pungă de țigări, acum nu mai pot să iau un pachet. Prețurile sunt mici,  piața de cumpărare este slabă și trebuie să ne adaptăm. Am reușit să ne facem o clientelă și nu rămânem cu producția de la un an la altul.“

Este nedrept să rezumi în câteva rânduri îngrijorarea omului acesta simplu de la munte și toate poverile pe care le poartă cu sine. Dar poate că cineva se va ridica de la birou și va merge pe teren. Acolo unde realitatea se vede altfel. Mai clar. Și din perspectiva celor care ne pun pâinea pe masă.

  • Constantin Iordan: „Cine vine în control nu vine să te învețe. Îți dă amendă din prima. Acum toată lumea se pricepe la crescut animale. Și cei de la parc, și cei de la jandarmerie. Noi nu ne mai pricepem. Vin ei și ne învață ce să facem. Nu mi se pare în regulă. Am crescut într-o familie cu tradiție în oierit și acum vine un neica nimeni să mă învețe să cresc oi.“
  • Diana Iordan: „Este o muncă grea, continuă, fără pauze. Totul trebuie să fie pe flux continuu. Nu știu dacă merită, dar aici în zona de munte suntem oarecum obligați să facem asta. Ar fi trebuit mai mult sprijin din partea autorităților, să fim încurajați cu subvenții și încheierea unor contracte pe perioadă mai mare pentru pășune. Astfel am putea construi niște stâne moderne, am crea alte condiții și mă refer aici în primul rând la igienă. O cameră cu gresie, faianță, o cameră frigorifică pentru păstrarea produselor. Viitorul este incert și nu știu dacă din urmă vor mai veni alte persoane care să mai facă această muncă.“

Laura ZMARANDA

Inventata inflație din preajma Paștelui a dat cea mai odioasă lovitură crescătorilor de oi

Cât de întortocheate sunt căile Domnului? Nu îmi pun pentru prima dată această întrebare. Cert este că, la aproape 80 de ani ai mei, dacă o accepta Dumnezeu să-i împlinesc la 15 februarie 2019, am întâlnit și m-am rătăcit fără speranță în labrinturile proiectate de încornorații pe care am ajuns să călcăm ca pe dude în luna lui Cuptor. La ora actuală România este cel mai cumplit poligon pe care se antrenează unități pentru toate armele, arme de ultimă generație, creație care, fără să spargă timpanele, să lase în urmă sângele victimelor – în marea lor majoritate colaterale – care ajung să fie întotdeauna câștigătoare, deși nu au mizat nici măcar un ban.

Jocul este mai ordinar și mai tâlhăresc decât „alba-neagra“ și face din păduchi ploșnițe și uneori chiar broaște țestoase. În jocul acesta nemernic – și eu știu ce spun – fără umbră de conștiință și fără inimă, al oamenilor cu toracele golite de orice fel de sentimente, hienele intră lepădături și ies așa cum îi întâlniți fără să-i recunoașteți, deși la început ați fi putut să-i striviți între unghiile mari. Acum ei nu-și mai încap în pielea moștenită de la mamele lor pe care nu le mai recunosc. Aceste vipere, cu veninul oricând gata de a fi împroșcat la prima înțepătură, calcă pe cadavre care, cu cât sunt mai multe, se transformă în trepte ale scărilor folosite pentru a ajunge tot mai sus. Ce nu știu ei este faptul că, mai devreme sau mai târziu, vor cădea și își vor rupe gâtul și coloana vertebrală, atâta câtă mai au și, dacă vor supraviețui, vor rămâne niște morți vii fără certificate de deces.

Cine sunt ei? Cei care nu au nicio meserie, neștiind să țină în mână vreun ciocan, o daltă, un patent sau un stilou sau altă unealtă, cei care nu au construit nimic în viața lor, dar care fabrică zvonuri și pun în stare de alertă gloata credulă și debusolată, gata să intre în ape adânci fără să fi învățat vreodată să înoate. Ei nu au alte sarcini decât să repete, dintr-un loc într-altul, știrile inventate și gata să fie preluate care se întind precum pojghița de ulei ars pe luciul apelor pe care le otrăvesc și infestează.

Așa s-a petrecut cu vreo două săptămâni înaintea Sărbătorilor de Paști, când prin târguri, oboare, piețe, hale și supermarket-uri a început vânzoleala, s-a răspândit zvonul că miei vor avea un preț greu de acceptat, se vorbea despre 30-35 de lei/kilogram și, odată cu prețul cărnii de miel, au sărit la gâtul cumpărătorilor prețurile legumelor, ale lactatelor și ale altor produse de sezon.

Și totul se întâmpla pe fondul scurtelor ieșiri pe „sticlă“ ale reprezentanților Băncii Naționale a României care, cu timiditatea curvelor cere îți pun somnifere în cafea și îți fură tot ce ai, încet dar apăsat, anunțau: „Criza crizelor e la Ruse, la Debrețin, la Nădlag și Turnu Severin“. Și uite așa în Postul Mare și Săptămâna Patimilor sărmanul român rămânea și fără somn, nemaiputându-se odihni gândind la ce pune în oala pe care nu o să aibă cu ce s-o ungă, s-o facă de dulce.

Cu prețurile băgate în criză, standurile cu mărfurile foarte căutate s-au transformat în expoziții permanente – în special mieii spânzurați în cârligele măcelăriilor. Și cum clienții nu prea aveau curaj să se apropie, negustorii au început să lase din preț. În ajunul Paștelui carnea de miel, care la începutul săptămânii era 35-40 de lei/kilogram, a ajuns la 21-22 de lei, iar la stână, dacă ajungeai, o cumpărai cu 15 lei kilogramul. A fost un adevărat fiasco pentru crescătorii de oi. Dacă la sfârșitul lunii martie mieii în viu se cumpărau la 12-13 lei/kilogram, după Paște samsarii arabi care cutreieră satele au adunat tot ce nu s-a vândut cumpărând și cu 8 lei kilogramul.

Mulți dintre crescătorii de oi declară că pierderi ca în această primăvară nu au mai avut vreodată și că oricum zvonacii și mai-marii lor le-au înlesnit arabilor câștiguri, nu jucărie.

Vorba unui cioban venit de prin Munții Buzăului: „Dacă BNR o ține tot așa cu criza și inflația orășenii or să moară de foame, iar ciobanii vor rămâne fără oi și cioareci!“

Mihai VIȘOIU