reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Cum îngrijim chinchilele

Potrivit informațiilor din Codul de bune practici pentru creșterea chinchilelor, al cărui autor este Mircea Vieroșanu, îngrijirea lor nu necesită foarte mult timp, însă reclamă respectarea cu rigurozitate a programului instituit. Orice modificare în programul iniţial, trebuie făcută treptat, pentru a nu le stresa.

Igiena în crescătorie

În crescătorii cu efective mici (până la 10-15 familii) programul poate fi împărţit în două părţi: dimineaţa pentru inspecţia individuală (controlul dejecţiilor, cantitatea de concentrate şi de apă consumate, starea generală individuală), curăţenie (măturat incinta) şi eventuale tratamente (dacă sunt necesare), iar seara pentru schimbarea sau completarea apei din „biberoane“, acordarea raţiei de concentrate şi fân, administrarea nisipului pentru baia zilnică, eventuale tratamente. Odată pe săptămână, se va face o igienizare generală a spaţiului, în care se include şi curăţirea tăvilor şi a cuştilor. Este recomandat ca o dată la două luni să se facă o dezinfecţie a spaţiului şi cel puţin o dată pe an dezinfecţia cuştilor. Pentru efective mai mari este recomandat să existe o persoană dedicată (în mod obligatoriu instruită în acest sens) care poate îngriji până la 500 de animale. În cazul unor efective mai mari, programul arătat mai sus este greu de respectat din cauza timpului relativ mare din partea a doua a zilei. De aceea se pot realiza toate operaţiunile în prima parte a zilei.

Cum recunoașteți un animal bolnav

Crescătorul sau îngrijitorul trebuie să acorde o atenţie foarte mare controlului animalelor: dejecţiile reprezintă un semn al stării de sănătate a chinchillei – dejecţiile unui animal sănătos sunt lunguieţe, de culoare gri închis şi tari. Pe de altă parte, starea generală se poate observa şi după poziţia urechilor sau a cozii: o chinchilla sănătoasă are urechile ridicate, coada arcuită şi ochii larg deschişi şi strălucitori. O chinchila bolnavă se refugiază într-un colţ al cuştii, stă ghemuită şi nu reacţionează când încercăm s-o prindem. În cadrul observaţiilor intră şi apariţia micozelor. Acestea apar de regulă pe bot sau pe labe, însă se pot găsi şi pe alte părţi ale corpului. Micozele nedepistate la timp şi netratate conduc la deteriorarea blăniţei, iar în cazurile mai grave chiar la moartea animalului. O altă observaţie se referă la creşterea excesivă a dinţilor: în cazul în care nu se administrează fân în cantităţi suficiente, pentru ca chinchilla să aibă posibilitatea să roadă, dinţii din faţă sus pot creşte mai mult decât normal, ceea ce va crea probleme în masticaţie. Ca reacţie, se vor constata umezirea bărbiei şi imposibilitatea hrănirii chiar cu concentrate. Pentru eliminarea acestui neajuns, unii crescători introduc în cuşcă bucăţele de lemn de esenţă tare, pe care chinchilla le va roade şi va fi ajutată în tocirea dinţilor. Toate observaţiile făcute, legate de starea de sănătate, tratamentele aplicate, fătări etc. se vor trece în fişele individuale. Pentru obţinerea unei blăniţe de calitate, una dintre condiţii este aceea de a oferi animalului posibilitatea îmbăierii zilnice. Acest lucru este uşor de realizat în ferme cu efective reduse şi mai greu în cele cu efective mari. De aceea, în acest al doilea caz se poate reduce numărul băilor la 1-2 pe săptămână. De reţinut faptul că dorinţa unei chinchilla de a se scălda în nisip constituie un alt element de obser­vaţie privind starea de sănătate a animalului: un animal sănătos se va bucura la vederea nisipului, pe când cel bolnav va rămâne impasibil şi nu va dori să se spele.

Examinarea se face cu blândețe

O altă obligaţie a crescătorului sau a îngrijitorului se referă la aerisirea şi iluminarea spaţiului. Acesta trebuie aerisit foarte bine, fără însă a se crea curenţi puternici de aer. Aerisirea trebuie făcută de două ori pe zi, iar în restul perioadei este recomandată montarea în ferestre a unor ventilatoare de mică putere, care să tragă (cu intermitenţă) mirosul neplăcut de urină. Pentru spaţiile care nu beneficiază de lumină naturală suficientă se recomandă iluminarea artificială până aproximativ la ora 15. Aşa cum am arătat mai sus, chinchilla este un animal nocturn. Noaptea se hrăneşte, bea apă, se joacă, iar ziua dormitează. Este deci foarte important ca în mod special pe timpul zilei să o ferim de zgomote bruşte sau stridente. De aceea atitudinea îngrijitorului este importantă: trebuie să creeze o atmosferă calmă, fără gesturi bruşte, vorbit la tonalităţi şi intensităţi înalte. Este de preferat să se creeze în permanenţă un fond acustic plăcut. Prinderea (condiționarea), în vederea examinării chinchillei (numai atunci când este necesar), este o operaţiune „delicată“, în sensul că necesită blândeţe, răbdare şi, în acelaşi timp, fermitate şi precizie. Prinderea se face de la baza cozii sau de una dintre urechi, după care se aşază cu membrele anterioare pe antebraţul disponibil. Dacă prinderea nu se face corect, animalul se va zbate, existând posibilitatea fie a rănirii prin lovirea de pereţii cuştii, fie a „lăsării“ unei părţi din blăniţă, ca reacţie împotriva atacatorilor. În această situaţie refacerea blăniţei este posibilă în 6-9 săptămâni. Prinderea puilor este mult mai uşoară, având în vedere că aceştia nu se sperie în aceeaşi măsură ca animalul matur.

Laura ZMARANDA

Sfaturi practice pentru crescătorii de chinchila

Dacă ați înființat recent o crescătorie de chinchila sau aveți de gând să faceți asta, vă îndemn să citiți articolul de față. Veți găsi astfel sfaturi practice legate de creșterea acestor animale. Sursa de informare pentru realizarea acestui material a fost Codul de bune practici aplicabil în domeniul creșterii chinchilei aprobat de ANSVSA. Ghidul a fost conceput de dl Mircea Vieroșanu, crescător de chinchila și vicepreședinte al Asociației Române a Blănurilor.

Inspecția

Inspecţia riguroasă a animalelor se va efectua cel puţin o dată pe zi, în maniera cea mai puţin deranjantă. La nevoie, în acest scop se va utiliza şi o sursă de lumină. Aceste inspecţii se vor efectua fără a recurge la echipamente automate de supraveghere.

În vederea efectuării unei inspecţii riguroase a animalelor, se va acorda atenţie sporită condiţiei fizice, stării părului, pielii, ochilor, urechilor, cozii, picioarelor şi labelor. Animalele sănătoase emit sunete, sunt active şi fac mişcări specifice speciei, vârstei, sexului, rasei şi condiţiei lor fiziologice. Semnele de sănătate sunt următoarele: ochi clari şi strălucitori, condiţie bună, blană curată şi – în funcţie de specie şi anotimp – lucioasă, picioare sănătoase, comportament sănătos la hrănire, adăpare, sugere sau alăptare, mişcări şi comportamente normale la ridicare şi culcare, precum şi pe durata odihnei.

Inspecţia riguroasă nu presupune examinarea individuală a fiecărui animal în parte, aceasta efectuându-se doar în cazul în care inspecţia generală o impune. La inspecţia animalelor trebuie să se ţină cont de faptul că semnele unei sănătăţi precare sunt indiferenţa, pierderea apetitului, scurgerea de lichide din nări şi/sau urechi, salivă excesivă, tuse persistentă, articulaţii tumefiate/umflate, moliciune, scărpinare sau alte tulburări comportamentale. Totodată, se vor lua în considerare şi următoarele: eventuala prezenţă a paraziţilor externi, starea excrementelor, precum şi consumul de hrană şi apă. În cazul în care starea de sănătate a animalelor pare să nu fie tocmai cea mai bună sau dacă animalele dau semne vădite de tulburări comportamentale, se va stabili cauza acestor schimbări şi se vor lua măsurile necesare în vederea remedierii situaţiei.

Dacă demersurile imediate, întreprinse de persoana direct responsabilă, nu sunt eficiente, se va consulta un medic veterinar sau – la nevoie – se va apela la serviciile unui alt expert. Animalele de blană rănite şi/sau aflate în pericolul de a se îmbolnăvi vor fi tratate fără întârziere sau, după caz, separate de celelalte sau chiar sacrificate.

Hrana

Hrana de bază a chinchilelor este formată din concentrate din fân de lucernă. Compoziţia concentratelor asigură aportul de minerale și vitamine, absolut necesar unei dezvoltări armonioase şi sănătoase. Concentratele folosite trebuie să fie de bună calitate şi destinate acestui tip de animal. Cantitatea de concentrate este de aproximativ 25-30 g/zi/animal matur, însă această cantitate poate fi suplimentată la femelele gestante sau cu pui. Concentratele trebuie administrate zilnic, motivul principal fiind acela că astfel poate fi urmărită cantitatea consumată, element care ajută în depistarea unor disfuncţii sau boli.

Pe lângă aceste concentrate, trebuie să asigurăm, la maximum trei zile, câte o mână de fân de lucernă sau de iarbă, uscat. Fânul trebuie să provină din parcele care nu au fost fertilizate chimic, să fi fost cosit pe perioade fără ploi, iar uscarea să se fi făcut la umbră, astfel încât după recoltare şi uscare să-şi păstreze culoarea verde pal, cu un miros plăcut şi să nu fie amestecat cu plante toxice. Pe de altă parte, depozitarea lui este foarte importantă, în sensul că trebuie să fie ferit de umezeală sau de pătrunderea unor animale în depozit: şoareci, pisici, etc. Fânul este foarte important pentru echilibrul intestinal, motiv pentru care, dacă este de o calitate necorespunzătoare, poate reprezenta cauza unor boli digestive. Consumul fânului ajută chinchila şi la „tocirea“ dinţilor, care dacă nu se realizează creează mari probleme în masticaţie.

O alimentaţie corectă, formată din concentrate de bună calitate (se vor folosi numai acele concentrate care sunt testate şi pentru care se pot elibera certificate de calitate) și fân fără urme de mucegaiuri, va conduce la prevenirea multor boli digestive sau de masticaţie ale chinchilelor şi la obţinerea unor pui de bună calitate.

Suplimentele alimentare pot fi: felii de măr, stafide (în mod special pentru femelele cu pui) sau floricele de porumb. Trebuie avut grijă ca merele să nu provină din loturi care au fost fertilizate chimic excesiv şi trebuie foarte bine spălate înainte de administrare.

Apa

Un alt factor important în alimentaţie este apa: aceasta trebuie să fie curată şi proaspătă în permanenţă (se va schimba la cel mult două zile), iar dacă provine din reţelele comunale sau orăşeneşti va trebui „aerisită (pentru eliminarea clorului) cel puţin 12 h înainte de folosire. Indiferent de sursa ce va fi folosită, este absolut necesar să se facă o analiză fizico-chimică şi microbiologică a apei, înainte de a o folosi pentru a determina acele câteva elemente care pot fi dăunătoare: nitraţi, nitriţi, PH, microorganisme, impurităţi. În cazul în care rezultatul de laborator arată o concentraţie de nitraţi sau mai ales de nitriţi (50 mg/l, respectiv 0,5 mg/l) peste cea admisă, se impune folosirea unui filtru de apă performant. Pe de altă parte, trebuie avut grijă la faptul că în general filtrele complexe de apă (cele care realizează purificare chimică, microbiologică şi dedurizare) scad după filtrare PH-ul apei, conducând la un PH acid. Acest lucru poate fi corectat foarte uşor adăugând în apa filtrată bicarbonat de sodiu alimentar (de exemplu, pentru corectarea PH-ului de la 5,5 la 7,5 se adaugă aproximativ 35 g bicarbonat la 10 l apă). Pentru măsurarea PH-ului se poate folosi un tester de PH ce poate fi achiziţionat de la magazinele specializate.

Laura ZMARANDA

Sfaturi privind construirea unui adăpost pentru chinchila

În rândurile următoare prezentăm câteva sfaturi pentru cei care intenționează să înființeze o crescătorie de chinchila. Materialul de față este un extras din Ghidul de bune practici în creșterea chinchilei întocmit de Mircea Vieroșanu, crescător de chinchila și vicepreședinte al Asociației Române a Blănurilor.

La construirea unor adăposturi noi sau la amena­jarea unor spaţii existente trebuie ţinut cont de toate condiţiile necesare creşterii animalelor în condiţii de sănătate. De asemenea, la alegerea viitorului adăpost trebuie ţinut cont de factorii de mediu din exterior: zgomote, poluarea zonei, clima zonei etc.

Nu există scheme standardizate pentru organizarea adăposturilor. Adăpostul însă trebuie să asigure posibilitatea de întreţinere a curăţeniei (tavanul, pereţii şi pardoseala trebuie acoperite cu materiale uşor lavabile şi care să ofere posibilitatea dezinfectării periodice), iluminării naturale (cel puţin parţial), aerisiri permanente fără crearea de curenţi de aer şi menţinerea unei temperaturi de maximum 27°C, cu o umiditate cât mai scăzută (de preferinţă sub 70%). Amplasarea rastelelor în adăpost trebuie făcută de aşa manieră încât să permită accesul  personalului de îngrijire pentru a se efectua inspecţia zilnică a animalelor.

Amplasarea adăposturilor să nu fie în preajma unor surse de zgomote stridente, puternice, bruşte, chiar dacă sunt de mică intensitate. Spre exemplu, zgomote exterioare adăpostului: lovituri de ciocan, echipamente electrice care în timpul funcţionării produc zgomote de intensitate mare (maşini de prelucrat lemnul sau metalul, picamere etc.) sau zgomote din interiorul adăpostului: tonalitatea şi intensitatea vocilor îngrijitorului sau a vizitatorilor, soneria telefonului mobil etc.

În adăposturile destinate creşterii animalelor (ferme) nu se permite organizarea de spectacole sau demonstraţii, care pot induce o stare de stres animalelor.

Cuştile de creştere trebuie să aibă dimensiuni adaptate modului de viaţă a chinchilei. Construcţia şi întreţinerea cuştilor destinate chinchilelor trebuie să le asigure spaţiu suficient desfăşurării atitudinii locomotoare normale, să aibă posibilitatea de a-şi face toaleta fără a întâmpina greutăţi şi să se întindă, să se odihnească şi să adopte poziţii de somn diferite, să aibă loc suficient pentru a-şi întinde membrele şi să se ridice.

Condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească adăpostul şi cuştile de creştere:

  • Suprafaţa cuştii – minimum 0,2 mp/animal.
  • Volumul cuştii – minim 0,08 mc/animal.
  • Existenţa în cuşcă a unui obiect de ros (lemn, BCA etc.)
  • Existenţa unei băiţe pentru îmbăiere în nisip special.
  • Existenţa unui hrănitor pentru hrana concentrată.
  • Existenţa unui locaş pentru fân.
  • Existenţa unui adăpător.
  • Asigurarea unui aşternut absorbant corespunzător plasat fie în cuşcă, fie imediat sub aceasta.
  • Volumul de aer pentru un animal – minimum 0,5 mc.
  • Iluminat natural şi artificial.
  • Sistem de ventilaţie natural şi artificial.
  • Sistem de încălzire care să nu producă monoxid de carbon în incintă.
  • Sistem de răcire a aerului amplasat astfel încât să nu producă curenţi de aer cu o viteză mai mare de 0,2 m/s.
  • Aparate de măsurare a temperaturii şi a umidităţii din atmosferă.

Limite pentru condiţiile de microclimat

  • Temperatură – optim 16-17°C. Nu mai mică de 14°C în zonele de maternitate şi nu mai mare de 27°C în toate zonele.
  • Umiditatea, sub 70%
  • Luminozitate – lumina naturală sau similar.
  • Concentraţia de dioxid de carbon, între 1-6 mg/l.
  • Concentraţia de amoniac, sub 0,02 mg/l.

Condiţiile de personal

Îngrijirea chinchilelor va fi asigurată de un personal suficient din punct de vedere numeric şi care să deţină cunoştinţe adecvate despre specia de animal de blană aflat în îngrijirea acestuia, precum şi despre sistemul de creştere şi echipamentul de sacrificare utilizat. Crescătorul trebuie să fie în măsură să observe în special următoarele:

(a) să recunoască starea de sănătate a animalelor; 

(b) să înţeleagă semnificaţia modificărilor compor­tamentale;

(c) să aprecieze dacă mediul în care trăiesc chinchilele este sau nu corespunzător pentru sănătatea şi bunăstarea acestora.

În activitatea sa zilnică cu chinchilele de care se ocupă, crescătorul trebuie să fie conştient de rolul bunăstării animalelor şi să fie în măsură să recunoască dacă mediul general al acestora este sau nu adecvat pentru asigurarea sănătăţii acestora, îndeplinindu-le totodată şi nevoile biologice, inclusiv ale speciilor cu modele comportamentale mai aparte. În vederea conştientizării nivelului de competenţă al crescătorului, ar trebui să se considere oportunitatea eliberării unui certificat de competenţă.

În vederea dezvoltării unei legături pozitive între om şi animal, manipularea atentă a animalelor, precum şi contactele de altă natură cu acestea trebuie să fie potrivite de la bun început.

Laura ZMARANDA

Asociația Română a Blănurilor, o „umbrelă“ pentru crescătorii de chinchila și nurcă, confecționeri și retaileri

Mircea Vieroșanu a mai fost interlocutorul nostru în urmă cu câțiva ani. Am fost atunci în Balotești, la ferma sa de creștere a chinchilei, pentru a afla câteva dintre secretele care pun în mișcare o astfel de afacere și pentru a confirma faptul că, într-adevăr, creșterea acestor animale pentru blană aduce venituri, însă doar după ce se trece un test al anduranței. Am reluat dialogul cu domnia sa, de data aceasta pe o altă temă. Înființarea unei asociații-umbrelă pentru toți jucătorii din sectorul de producere și prelucrare a blănurilor, premieră care a avut loc spre sfârșitul anului trecut.

O inițiativă Fur Europe

Asociaţia Română a Blănurilor a fost înfiinţată la iniţiativa Fur Europe, iar obiectivul ei este acela de a reuni sub tutela sa fiecare actor din sectorul de producere a blănurilor, adică atât crescătorii de chinchila şi de nurcă (în România sunt doar două ferme de creștere a nurcilor), cât şi retailerii şi confecţionerii.

„Fur Europe a introdus acest concept de asociaţie naţională pe tot segmentul de blană şi încet-încet acest lucru se va întâmpla în toate ţările, adică se vor uni sub aceeaşi umbrelă şi crescători, şi producători. Asociaţia crescătorilor de chinchila al cărei membru sunt şi eu făcea parte din această structură, însă crescătorii de nurcă şi confecționerii – activităţi care au apărut în România în ultimii doi ani – nu erau membri ai Fur Europe. Aşa că a existat această iniţiativă de a reuni toţi jucătorii din sector.“ Asociaţia a fost înfiinţată de zece membri fondatori din cei trei piloni, mai exact trei crescători de chinchila, un crescător de nurcă şi restul confecţioneri şi retaileri. Iar în prezent are 18 membri din toată ţara. Până în momentul de faţă, asociaţia s-a înscris în foruri internaţionale precum Fur Europe şi International Fur Federation, iar Mircea Vieroşanu spune că este important că s-a aflat despre existenţa ei şi că membrii asociaţiei au fost deja cooptaţi în bordul de conducere a celor două organizaţii internaţionale.

Ce poate face asociaţia

Cum va schimba concret existenţa acestei asociaţii segmentul de creştere a animalelor pentru blană?

Doar la nivel de promovare şi vizibilitate a activităţii va exista o schimbare, pentru că în ceea ce priveşte asigurarea unei pieţi sigure de desface a producţiei de blănuri, Asociaţia Română a Blănurilor nu va avea nicio implicare. Interlocutorul nostru spune că desfacerea producţiei va fi în continuare o chestiune de care trebuie să se preocupe fiecare în parte sau asociaţiile profesionale (în România sunt doar două asociaţii ale crescătorilor de chinchila şi nurcă).

Mircea Vieroşanu subliniază însă faptul că prezenţa crescătorilor români de chinchila sau nurcă la târgurile naţionale şi internaţionale la care va participa asociaţia va deschide noi oportunităţi.

„După părerea mea, cel mai important scop al asociaţiei este să apere interesele celor implicaţi în acest domeniu. Există multe asociaţii de protecţie a animalelor care, pentru a justifica banii primiţi ca sponsorizări, întreprind tot felul de acţiuni. La noi nu s-a întâmplat, dar în alte ţări activiştii au ajuns până într-acolo încât să atace fermele şi să dea drumul animalelor pe câmp. Asta în vreme ce la nivel european se fac studii foarte clare prin care se dorește să se arate că folosirea blănurilor naturale este mult mai sănătoasă decât folosirea blănurilor sintetice. Pe de altă parte, un ajutor major poate veni pentru confecţioneri. În acest fel asociaţia va face cunoscută importanţa introducerii unor reguli de vânzare a confecţiilor de blană astfel încât clienţii să nu mai fie păcăliţi. La ora actuală sunt foarte multe magazine în care veţi găsi haine despre care se spune că sunt din blană de chinchila sau nurcă şi nu este aşa.“

  • Primele mențiuni scrise despre creșterea în ferme a animalelor pentru blană sunt din anul 1860 în America de Nord. Pe continentul european, pionierul în creșterea animalelor de blană în ferme a fost Norvegia.
  • La nivel mondial cererea pentru blana de chinchila este de cca 350.000 bucăți anual, iar producția de blănuri de chinchilla finisate la nivel mondial, 250.000 de bucăți anual.
  • Cei care sunt interesaţi de aderarea la Asociaţia Română a Blănurilor şi care lucrează într-unul dintre cele trei domenii – crescător, retailer sau confecţioner – pot depune o cerere în acest sens. Asociaţia va verifica bonitatea solicitantului şi îşi va da sau nu acceptul de a-l primi ca membru. Apoi se achită anual o taxă de cotizaţie.
  • În momentul de faţă, la noi în ţară nu există retaileri de blănuri neconfecţionate şi nici tăbăcari și asta determină crescătorii de chinchila să vândă blănițe neprelucrate, evident la un preț mult mai mic. Mircea Vieroşanu spune că o tăbăcărie nu este rentabilă dacă se înfiinţează doar pentru 5.000 de blănuri pe an. Utilajele folosite în această activitate nu sunt foarte ieftine, iar chimicalele necesare se achiziţionează în cantităţi foarte mari, așa că afacerea cu tăbăcăria se pune în practică doar dacă există certitudinea unei producţii de câteva zeci de mii de blănuri pe an.

Laura ZMARANDA

Abonează-te la acest feed RSS