Într-un raport recent, Curtea de Conturi recomandă reducerea consumului și a producției de carne. Obiectivul ar fi îndeplinirea țintelor de reducere a emisiilor de GES care au fost convenite cu Comisia Europeană ca parte a planului de răspuns la schimbările climatice.

În timp ce misiunea Curții de Conturi este de a verifica utilizarea corectă a fondurilor publice (și pe această parte este mult de lucru), acum dorește să reamintească public că și ea dorește să participe la salvarea planetei.

Ea îmbrățișează ideologia momentului purtată de nenumăratele asociații, agenții, mass-media, ONG-uri care își folosesc accesul privilegiat în spațiul public pentru a lua parte într-o dezbatere tehnică și culturală majoră în societatea noastră.

Cu 0,9% din emisiile globale de GES, statul francez, înarmat cu tehnocrația sa, a lansat o provocare demnă de rangul său: să devină exemplu în ochii lumii de reducere a emisiilor de GES.

Deși și-a relocat de mult fabricile și a instalat energie deosebit de curată, Franța a semnat angajamente foarte ambițioase de reducere a GES pentru a le demonstra colegilor săi din G7 cât de exemplară este.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte țări, Franța și-a optimizat deja producția de energie și și-a relocat industria, reducerile suplimentare ale emisiilor devenind așadar foarte costisitoare și restrictive. Nu mai rămân decât agricultura și industria alimentară; asupra lor trebuie să se concentreze neapărat eforturile reziduale!

Atunci când calculăm emisiile de GES ale acestei ultime industrii, încă în picioare în Franța, descoperim că producția animală reprezintă o parte semnificativă (12,8%). Dar a ajunge la concluzia că este suficient să le reducă activitatea pentru a rezolva problema constituie o eroare fundamentală care nu este surprinzătoare când nu se cunosc ciclurile naturale care se impun agriculturii și țăranilor.

Producția animală și cea vegetală sunt două părți ale aceleiași activități: producția agricolă. Pe partea animală, rumegătoarele transformă iarba pajiștilor permanente de pe zonele necultivabile în proteine și energie, iar pe de altă parte monogastricele consumă, în principal, coproduse din industriile agricole și de prelucrare a alimentelor. În general, animalele produc mai multe proteine pentru consumul uman decât consumă.

În ceea ce privește plantele, nămolul și gunoiul de grajd de la ferme sunt folosite pentru fertilizarea terenurilor agricole cu materie organică, azot și fosfor. Astfel, prin închiderea ciclurilor naturale, producția animală și cea vegetală se completează reciproc pentru a asigura permanența ciclurilor și, astfel, sustenabilitatea agriculturii.

Prin eliminarea activității din marile câmpii cerealiere din Franța, am asista la o sărăcire a pământului în biodiversitate și în materie organică, iar amendamentele minerale ar fi necesare să fie aplicate în fiecare an.

Dacă admitem că experții în conturi au asimilat noțiunea de circularitate a agriculturii, ei trebuie să înțeleagă acum aspectul economic al activității agricole. Fiecare fermier își optimizează terenul și forța de muncă disponibilă prin producțiile cele mai potrivite vieții economice ale fermei. O fermă cu teren redus va favoriza producția intensivă precum creșterea păsărilor și suinelor.

Dacă clima și pământul o permit și există forță de muncă disponibilă, vor fi posibile producții din sectorul horticol. În munți sau în zonele umede în care pășunile permanente sunt majoritare, creșterea rumegătoarelor este singura activitate posibilă pentru exploatarea pământului și întreținerea fermierului și a familiei sale, în inima zonelor defavorizate.

Un teren în suprafață de 300 ha, în câmpii fertile și consolidate, va permite unei familii să trăiască din cultivarea cerealelor. Producția animală generează suficientă valoare adăugată pentru a susține mai mulți fermieri pe un teritoriu restrâns și astfel să se populeze mediul rural.

Reducerea sau eliminarea agriculturii prin renunțarea la rumegătoare ar perturba echilibrele biologice și economice ale zonelor, fără a influența semnificativ încălzirea globală în sensul diminuării ei. Franța ar avea poate o notă bună la nivel european și s-ar putea lăuda că este un exemplu, dar cu prețul unei noi deteriorări a industriei sale și a autosuficienței alimentare.

Dacă acțiunile favorabile climei și biodiversității ar fi promovate prin politici publice, nu există nicio îndoială că se va reloca producția de proteine în Europa și soia americană va deveni astfel „binevenită“. Pentru a compensa avantajul productivității soiei americane, sprijinul pentru producția națională de culturi proteaginoase: mazăre, fasole de câmp, soia, lupin etc. trebuie să fie esențial.

O a doua politică favorabilă ar fi combinarea din nou a producției animale și vegetale pe aceeași suprafață pentru a finaliza ciclurile la nivel regional.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

În funcție de dinamica piețelor, de schimbarea tiparelor de consum sau a factorilor economici care au condiționat dezvoltarea anumitor sectoare zootehnice, numărul de animale și producția au înregistrat tendințe ascendente sau descendente, după caz. Statistica de față este raportată la efectivele naționale de animale înregistrate oficial de state și a fost realizată conform datelor anului 2019. Cifrele detaliate privind vârsta, sexul, categoria și tipul animalelor în ciclurile de producție sunt strânse o dată sau de două ori pe an la nivel regional și național. În statistica Eurostat sunt analizate doar datele referitoare la efectivele naționale de animale. Cifre mai detaliate pentru analiză sunt disponibile în baza de date online gratuită a Eurostat. Astfel, potrivit datelor, în 2019 în Uniunea Europeană existau 143 de milioane de porci, 77 de milioane de bovine și 74 de milioane de oi și capre. Puțin peste jumătate din producția de carne a Uniunii a provenit din sectorul suinelor, cca. 22,8 milioane de tone, iar producția de carne de pasăre a atins cifra de 13,3 milioane de tone.

Producția de carne de vită

Carnea de vită este obținută din sacrificarea bovinelor cu vârsta de cel puțin un an. Anumite rase de bovine sunt crescute special pentru carnea lor, dar acest produs poate proveni și de la exemplarele pentru lapte. Statisticile Eurostat fac referire la numărul și greutatea carcaselor de la abatoare, a căror carne este considerată bună pentru consumul uman. În 2019, la nivelul Uniunii Europene au fost produse cca 6,9 milioane de tone de carne de bovine (carne de vită și de vițel). Producția a fost mai mică decât cea din 2018 cu cca.  -1,4%.

Producția de carne de vită a înregistrat o creștere semnificativă după eliminarea cotelor de lapte la 31 martie 2015 pentru că unele dintre fermele mici profilate pe producția de lapte și-au încheiat activitatea și animalele au fost sacrificate. Până în 2013, a existat mai degrabă o tendință descendentă a producției de carne de bovine.

Din datele Eurostat, jumătate din carnea de vită UE a fost produsă în trei state membre: Franța (20,8%), Germania (17,9%) și Italia (11,7%). În ceea ce privește producția de carne de vițel, aproximativ 70% din total a fost produsă în trei state membre, și anume Olanda (26,4%), Spania (24,2%) și Franța (19,9%).

Producția de carne de porc, oaie și capră

La nivelul Uniunii Europene, în 2019 producția de carne de porc a fost estimată la 22,8 milioane de tone, cu o ușoară scădere de 0,7% față de 2018. Principalele două state membre producătoare de carne de porc sunt Germania, cu o producție de 5,2 milioane de tone în 2019, și Spania, cu o producție de 4,6 milioane de tone. În timp ce producția din Germania a fost mai mică în 2019, în scădere cu 2,2%, Spania a înregistrat un surplus de 2,4% a producției, fiind practic al șaselea an consecutiv de creștere. Și Olanda a fost privilegiată, cu o creștere puternică de 6%.

UE a produs aproximativ 0,5 milioane de tone de carne de oaie și capră în 2019, ceea ce a fost similar cu nivelul din 2018. Carnea de oaie a reprezentat cca 90% din producția totală combinată.

Trei sferturi din carnea de oaie a UE a fost produsă în Spania (27,6% ), Franța (18,4%), Irlanda (15,0%) și Grecia (11,7%). Principalii producători de carne de capră din statele membre UE sunt Grecia și Spania.

Producția de carne de pasăre

Producția de carne de pasăre produsă la nivelul Uniunii Europene în 2019 a fost estimată la cca 13,3 milioane de tone de carne de pasăre în 2019. Pe fondul unei tendințe ascendente, putem vorbi despre o creștere ușoară a producției cu 0,8%. Această creștere a plasat producția UE cu aproximativ 2,8 milioane de tone peste nivelul înregistrat în 2010, o creștere cumulată de aproximativ 27%. În 2019, principalii producători de carne de pasăre din UE au fost Polonia, cu 2,6 milioane tone, Spania, cu 1,7 milioane tone, Franța, cu 1,7 milioane tone, Germania, cu 1,6 milioane tone, și Italia, cu 1,4 milioane tone. În cazul acestor jucători importanți, nivelurile de producție au crescut cu următoarele procente: Italia – 6,3%, Spania – 4,2% și Polonia cu 1,9%). Franța, în schimb, a înregistrat o scădere de 2,0%. Când prețurile furajelor au fost deosebit de scăzute în perioada dintre 2013 și 2016, iar producția de carne de pasăre a crescut, prețul real pentru păsări a scăzut. Deși această presiune descendentă s-a diminuat în 2017 și 2018, a existat o scădere suplimentară în 2019, de 1,6%.

În 2019 repartiția populațiilor de bovine din Uniunea Europeană era următoarea: Franța (23,5%), Germania (15,1%), Spania (8,6%), Irlanda (8,5%), Italia (8,3%) și Polonia (8,1%). Aproape trei sferturi din exemplarele de suine ale Uniunii Europene se găseau în Spania (21,8%), Germania (18,2%), Franța (9,4%), Danemarca (8,9%), Olanda (8,3%) și Polonia (7,8%). Trei sferturi din oile  de pe teritoriul UE erau în Spania (24,8%), România (16,6%), Grecia (13,5%), Franța (11,4%) și Italia (11,2%). Două treimi din populațiile de caprine din UE aparțineau Greciei, urmată de Spania și România.

(D.Z.)