reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Crescătorii de bovine se tem de efectele Bluetongue

Crescătorii de bovine se tem că, din cauza bolii limbii albastre, viţeii româneşti nu vor mai avea căutare la export, după ce Israelul, Indonezia şi Siria au impus deja restricţii. Şi printre oieri există îngrijorare, mai ales că nu se mai cumpără nimic în piaţă. Totul este blocat.

Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), spune că, aşa cum era de aşteptat, apariţia focarelor de boală a limbii albastre i-a determinat pe străini să impună restricţii la importul de animale vii din România, iar până se va debloca această situaţie va trece mai mult ca sigur ceva vreme. Cei mai afectaţi vor fi crescătorii de animale, pentru că vor fi nevoiţi să le ţină în ferme, ceea ce presupune costuri suplimentare. Pe de altă parte, se pune problema ca nu cumva din cauza bolii să fie afectată relaţia şi cu China – asiaticii au început deja să pună întrebări pe acest subiect, după cum spun jucătorii din piaţă – şi primul lot de Bălţată Românească care urma să fie livrat în octombrie către China să plece cu întârziere, afirmă Claudiu Frânc, care speră totuşi ca acesta să nu fie amânat.

„După cum arată pe hartă, putem discuta că tot sudul României este închis, ceea ce va crea probleme pentru fermieri. Pierderile economice sunt destul de importante, mai ales că vine şi perioada de stabulaţie, iar tineretul nu mai pleacă la export. Totul este blocat la momentul actual“, a declarat Frânc.

Preşedintele FCBR mai spune că pericolul răspândirii bolii limbii albastre este mai mare la ovine deoarece acestea stau mai mult timp pe păşune, pe când la vaci în ferme se pot realiza mult mai uşor dezinsecţii. Frânc speră, însă, ca boala să nu pătrundă şi în ferme, pentru că ar fi o lovitură puternică pentru crescători, mai ales după scandalul aflatoxinei.

Ce spun fermierii

Mircea Ciurea, un cunoscut crescător de vaci din Ardeal, afirmă că mai mult ca sigur exportul de animale vii către ţările arabe – principala destinaţie la export – va avea de suferit. Cât despre o eventuală reducere a preţurilor la carnea de vită pe piaţă, în urma restricţiilor la export, nu prea crede că se poate întâmpla, pentru că oricum şi la momentul actual preţul de achiziţie este destul de mic. El se aşteaptă ca efectul să fie mult mai puternic la ovine, pentru că în mare parte efectivele de animale merg pe piaţa externă.

La rândul lui, Aurel Placinschi, un fermier din Iaşi care are o fermă de vreo 200 de vaci de lapte, susţine că n-ar trebui să ne speriem, pentru că este vorba mai mult de o „psihoză“. Cât despre consumul de carne de vită, el declară că nu prea are cum să fie afectat, pentru că oricum era mic în România.

În acelaşi timp, Ioan Radu Moldovan, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine Alba – un judeţ în care există mulţi crescători de bovine – spune că în această parte a ţării piaţa a căzut, nefiind exclus să scadă preţul în viu la fermieri.

Cel mai greu va fi însă pentru crescătorii de berbecuţi, care se tot chinuie de câţiva ani să ajungă în ţările arabe.

„Boala limbii albastre ne-a blocat livrările de berbecuţi. Intermediarii pentru exportul spre ţările arabe s-au retras deja. Am rămas fără parteneri“, spune Taşcu Caraman, unul dintre cei mai mari crescători de berbecuţi din România. Acesta avea în stoc la începutul lunii septembrie un efectiv de circa 10.000 de berbecuţi.

Focare în tot mai multe judeţe

Primul caz de boala limbii albastre la bovinele din România a fost raportat în acest an pe 22 august, la o fermă din Buzău. Până la data de 3 septembrie, un număr total de 347 de animale se îmbolnăviseră deja în 12 județe ale țării, cele mai multe cazuri fiind în Buzău, Prahova şi Vâlcea. Rata mortalității era la acel moment de 0,9% din totalul bovinelor infectate. Pentru a preveni apariţia unor focare în fermele comerciale, vacile din aceste exploataţii ar putea fi vaccinate încă din acest an împotriva bolii limbii albastre (Bluetongue), au anunţat oficialii de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Boala limbii albastre este o boală virală care afectează ovinele, bovinele, caprele şi alte rumegătoare. Nu este contagioasă şi se transmite prin culicoide (musculiţe înţepătoare), potrivit site-ului Comisiei Europene. În prezent, 24 de serotipuri ale virusului sunt cunoscute în diferite părţi ale lumii. Virulenţa şi rata de mortalitate ale serotipurilor variază considerabil. Boala prezintă un tipar sezonier în funcţie de perioadele de abundenţă a speciilor de culicoide din timpul anului. Frecvenţa cazurilor de boală creşte mai ales spre sfârşitul verii şi toamna.

Ioana GUŢE

Vaca de lapte, în impas

Creşterea vacilor de lapte în România a intrat oarecum într-un con de umbră în ultimii ani, dovadă fiind şi reducerea semnificativă a efectivelor de animale. Chiar dacă avem ferme moderne, performante, care pot concura oricând cu cele din străinătate, există şi un număr mare de exploataţii – gospodăriile populaţiei, în general, de mici dimensiuni –, pentru care nici nu poate fi vorba de performanţă. Specialiştii propun o serie de măsuri pentru rentabilizarea lor, inclusiv transformarea unora în ferme de vaci de carne.

„Producţia de lapte de vacă a României necesară pentru consumul intern se poate realiza cu 500.000 de vaci de lapte specializate (efectivele totale de vaci de lapte se ridică în prezent la 1,4 milioane de capete, potrivit MADR), ceea ce înseamnă 3-4 miliarde de litri de lapte necesar pentru prelu­crare, la o producţie care să nu fie mai mică de 6.000 de litri pe lactaţie pe fermă pe vacă, pentru că altfel nu este rentabil“, a declarat Gheorghe Neaţă, director în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cadrul celei de a treia ediţii a conferinţelor AGROSTANDARD, desfăşurate la ASAS.

Potrivit datelor MADR, la APIA au fost depuse cereri de subvenţie pentru 1.078.000 de vaci, cu o producție de 4.200 de litri pe lactaţie, respectiv 3.500 litri în gospodăriile populaţiei, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Peter Tamas Nagy, prezent la eveniment. Există însă şi ferme care au un potenţial de peste 10.000 de litri pe lactaţie.

Gheorghe Neaţă susţine că fermele mici, care au sub 20 de capete de animale, ar putea fi reconvertite pe producţia de carne, ceea ce ar mări semnificativ avantajele crescătorilor.

„La modul cum este subvenţionat la ora actuală viţelul de carne, pentru a primi subvenţia i se impune crescătorului să-l menţină o perioadă de şapte luni în crescătorie, deci şapte luni până la înţărcarea lui, timp în care realizează o greutate de 270-300 kg. Nu este totuna dacă livrezi un tăuraş sau o viţică la 300 kg faţă de o livrare la 100 kg, avantajul fiind triplu pentru crescătorul de vaci“, a precizat Gheorghe Neaţă.

De la câte vaci devine o fermă rentabilă?

Dorin Cojocaru, preşedinte APRIL, susține că, pe măsură ce efectivele de animale cresc, se reduc și costurile de producție. 2013, de exemplu, a fost un an benefic pentru ferma de vaci de lapte calculând cost input-uri la prețul de vânzare a laptelui la poarta fermei, adaugă Cojocaru. Polul de profitabilitate se schimbă o dată la doi ani, un an se câștigă bine pe ferma vegetală, celălalt pe cea animală.

Cojocaru afirmă că pentru o fermă de vaci sau pentru orice altă investiţie în zootehnie contează câteva lucruri: capitalul de investit, dimensiunea afacerii şi managementul.

„Nu putem compara profitabilitatea unei ferme de cinci vaci cu una de 1.000 de vaci. Dacă acum 5-6 ani spuneam că dimensiunea optimă este de 350 de vaci, acum, din perspectiva anului 2015, eu spun că este de 1.000 de vaci. Cu cât efectivul este mai mare, bineînţeles cu un management adecvat, costurile de producţie se reduc, dar trebuie să mai aşteptăm un pic pentru că mai avem şi amortismentele investiţiei făcute cu ani în urmă“, adaugă preşedintele APRIL.

Există şi fermieri care, deşi nu au foarte multe animale, au reuşit să se menţină pe profit. Un astfel de exemplu este Cristian Lungu, un crescător din localitatea Dascălu, judeţul Ilfov, care are doar 32 de animale, ferma sa numărându-se printre cele mai rentabile din România, după cum el însuşi sus­ţine. Secretul: vinde laptele la dozator şi la un preţ maxim de 3,5 lei pe litru.

Pentru micii fermieri soluţia salvatoare este asocierea, iar aceasta presupune ca ei să-şi cumpere utilaje împreună şi să stabilească o echipă de management.

„În Occident, în Olanda şi Italia, sunt cooperative de la fermă la magazin. Trebuie să înţelegem că afacerea trebuie gândită pe filieră, că o dată la doi ani se schimbă polul de profitabilitate… Suntem prinşi între comerciant şi fermier. Eu spun că 2015 a început să îşi facă apariţia, deja în luna mai preţurile au scăzut pe Europa – eu mă uit pe bursele de lapte, porci şi lapte praf din Australia până în Franţa şi SUA şi urmăresc aceste materii prime, care vor veni spre Europa de Est; la fel se va întâmpla şi cu produsele finite“, a precizat Cojocaru.

De altfel, încă din iarnă preţurile pe piaţa internaţională au început să scadă, iar tendinţa s-a menţinut şi în lunile care au urmat.

Crescătorii susţin că le este greu să devină rentabili şi din cauza taxelor şi a impozitelor numeroase. Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, spune că numai pentru a plăti impozitele către primărie şi „taxa pe stâlp“, de exemplu, trebuie să ţină într-un an 56 de vaci, să le mulgă şi să le hrănească numai în acest scop.

România, departe de cota alocată de UE

România aplică sistemul cotelor de lapte de la aderarea la UE,

1 ianuarie 2007, însă niciodată cota totală de producție alocată, deși sub potențial (3.245.000 tone), nu a fost realizată integral, în cel mai bun caz s-a ajuns la 75%, a declarat Achim Irimescu, fostul secretar de stat la Ministerul Agriculturii, în prezent reprezentantul Delegației României pe lângă Comisia Europeană, în cadrul Convenţiei Naţionale a Laptelui. El trage un semnal de alarmă cu privire la soarta fermierilor români începând de anul viitor, când se vor elimina cotele.

Şi aceasta în contextul în care deja sunt „importate“ în România cantități de lapte provenite din statele membre vecine datorită respectării condițiilor de igienă, dar şi facilității furnizării procesatorilor români (se evită costurile mari de colectare), spune Irimescu. Fenomenul se întâm­plă şi din cauza randamentului redus de producție, a lipsei infrastructurii, a instalațiilor de mulgere și răcire sau a unor ferme de talie medie capabile să realizeze performanța.

„Vorbim de o piață cu număr mare de mici producători care au dificultăți în a respecta cerințele de igienă, au eficiență redusă, nu sunt organizați, nu beneficiază de consultanță și informații ale pieței, aceasta este imaginea sectorului local al laptelui“, afirmă fostul secretar de stat la MADR.

Ioana GUŢE

Ovinele şi bovinele produc mai multe gaze de seră decât maşinile

Agricultura, în întregul ei, este responsabilă de peste o cincime din cantitatea de gaze cu efect de seră produse la nivel planetar, iar 80% din această cantitate este produsă de creşterea ovinelor şi bovinelor. Procentul este asemănător industriei dar superior transporturilor, conform unui raport al Biroului Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei din cadrul ONU (IPCC). Acelaşi raport susţine că, în ciuda eforturilor, gazele de seră ating niveluri record de la an la an.

Protoxidul de azot şi metanul, principalele gaze cu efect de seră produse de agricultură

Proporţia acestora este aproape egală, iar producerea lor este cauzată în principal de gestionarea deficitară a gunoiului de grajd. Dacă protoxidul de azot este eliminat în urma transformărilor microbiene ale îngrăşămintelor care conţin azot, metanul are ca principală sursă gunoiul de grajd provenit din digestia rumegătoarelor, dar şi flatulenţa şi regurgitarea bovinelor. Metanul este unul dintre cele mai toxice gaze cu efect de seră. Un kilogram de metan are acelaşi efect negativ cu echivalentul a 21 kg de dioxid de carbon eliberate în atmosferă. Efectul CH4 se menţine timp de aproape 100 de ani, susţin experţii ONU. Toate studiile de specialitate indică metanul drept responsabil de amplificarea cu 25% a procesului de încălzire globală.

Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură, silvicultură şi pescuit s-au dublat în ultima jumătate de secol şi se previzionează o nouă creştere, de circa 30%, până în 2050, dacă nu se iau măsuri, arată noile estimări ale Organizaţiei ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Potrivit aceluiaşi for, în 2011 44% din emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură au provenit din Asia. America cu 25%, Africa cu15%, Europa cu 12% şi Oceania cu 4% întregesc tabloul emisiilor de gaze cu efect de seră. Distribuţia regională a rămas la un nivel stabil în ultimii zece ani. Totuşi, Asia era sub nivelul din prezent (în jurul valorii de 38%), pe când în Europa procentul era mai mare (21%). 

Ce s-ar putea face pentru reducerea emisiilor datorate rumegătoarelor

Pe glob sunt circa 3,6 miliarde de animale crescute în sistem intensiv. Lumea caută soluţii mai ales că numărul animalelor rumegătoare a crescut cu 50% în ultimii 50 de ani. Una dintre soluţii, evident futuristă, ar fi ca Homo sapiens sapiens să devină vegetarian. E de înţeles că alimentaţia vegetariană are calităţile ei recunoscute, însă consumul de produse din carne şi lapte este adânc înrădăcinat în gena umană. Din păcate, pentru viitorul planetei, producerea acestor alimente este din ce în ce mai dăunătoare. Iată că pentru obţinerea unui kilogram de carne se eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră echivalente cu 17 kg CO2, iar pentru un kg de brânză atmosfera se „îmbogăţeşte“ cu circa 15 kg de CO2. Cât priveşte producţia unui kg de fructe, cartofi, cereale sau pâine amprenta lăsată în atmosfera terestră este de doar 2 kg de CO2. Deci, alimentaţia strict vegetală ar fi mai mult decât benefică din punctul acesta de vedere.

Alte măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră se referă la managementul dejecţiilor. Aici se aduce în prim-plan argumentul instalaţiilor pentru producerea biogazului care, pe lângă obţinerea unei energii verzi, ar reduce şi stabiliza gunoiul de grajd.

Tudor CALOTESCU

Ponturi americane pentru furajarea bovinelor

Vă prezentăm pe scurt sfaturile oferite de Robert (Bob) M. Kaiser (profesor emerit al Universităţii Wisconsin şi consultant internaţional în nutriţia bovinelor) la seminarul organizat de către ANARZ şi Biroul pentru Agricultură al Ambasadei SUA la Bucureşti, la sediul din Baloteşti al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducere în Zootehnie.

Nutriţia la vacile de lapte

„Fizic vorbind, o vacă nu poate mânca în aşa fel încât să-şi asigure necesarul de nutrienţi dacă furajul nu ar fi de calitate.“ De aceea este necesar un nutreţ cât mai bun. Din păcate nu există doar furaj din gama premium aşa că este indicat ca acele furaje de calitate mai mică să fie administrate vacilor în repaus mamar şi junincilor cu vârstă mai mare de un an.

Pentru a obţine cât mai mult de la furaje e importantă alegerea momentului de recoltat. De exemplu, la graminee, spune specialistul american, ideal ar fi recoltatul în stadiul de burduf-lapte al spicului. Iar furajul bine tocat trebuie aşezat direct în siloz în straturi nu mai mari de 10 cm, foarte bine compactat pentru a obţine o fermentaţie excelentă. Cu cât PH silozului este mai jos cu atât este mai de calitate, susţine americanul.

Porumbul se recoltează atunci când prin apăsare cu unghia asupra lateralei bobului, laptele iese de la prima treime în jos, spre cocean. Recoltarea în stadiul corect de maturitate aduce un spor important de substanţă uscată (s.u.). La lucernă e ideal să prestaţi 4 coase pe sezon, cu o distanţă de 28-30 de zile între ele. Ideală este recoltarea la stadiul de mugur timpuriu. Este foarte important tocatul silozului în aşa fel încât particula să nu depăşească 11,7 mm. Foarte importantă este şi folosirea inoculanţilor.

Silozul de porumb, silozul de lucernă, şroturile de soia dar şi fânurile uscate sunt cele mai recomandate. Lactaţia beneficiază atunci când în raţie se foloseşte cel puţin un sfert din s.u. necesară din silozul de porumb. Se poate merge chiar până la două treimi din necesarul de s.u. din silozul de porumb. Mai sus de acest procent pot apărea probleme nutritive. Randamentul de s.u. obţinută / ha este în favoarea porumbului siloz în raport cu silozul de lucernă iar silozul de graminee nu este indicat în prima parte a lactaţiei. Este indicat ca mazărea să se amestece cu cereale cu bob mic şi să nu se depăşească 2,5-4 kg/zi. Analiza furajelor este foarte importantă. Nutreţurile de bună calitate asigură substanţe nutritive mult mai mari cu un conţinut bogat din punct de vedere energetic şi proteic şi, deşi ar părea mai scumpe, în final ferma va avea de câştigat.

În SUA fermele mari investesc în nutrigenomică şi nutrigenetică

Se speră ca, atunci când aceste domenii se vor dezvolta, medicii sau nutriţioniştii vor putea interveni prin dieta alimentară pentru a preveni apariţia anumitor boli metabolice sau pentru a manipula dezvoltarea şi funcţionarea mai intensă şi mai rapidă a unor ţesuturi la animalele din fermă. Prin controlarea individuală a dietelor se pot aduce rezultate din ce în ce mai bune în creşterea vacii de lapte. Dovadă stă diferenţa de performanţă între cei care folosesc ultimele descoperiri în materie de nutriţie şi ceilalţi, spune consultantul american într-un final.

O mare parte din aceste ponturi sunt deja cunoscute de fermierii şi specialiştii români, dar întotdeauna avem de învăţat de la cei care sunt cu mulţi paşi înainte.

Vita de carne este subprodusul proprietăţilor imobiliare

Americanii cresc multe vaci de carne pentru că au unde să o facă, iar dezideratul principal al fermelor de vaci pentru carne este un viţel viu – înţărcat/an. Nutriţia este şi la vaca de carne secretul reuşitei, spune profesorul emerit Bob Kaiser de la Serviciul de Consultanţă al Universităţii Wisconsin, SUA.

În state încă mai sunt ferme familiale, de tip tradiţional, unde cow-boy-ul a rămas tot călare dar a şi înţeles că pentru a supravieţui asaltului fermelor comerciale trebuie să investească în rasă şi nutriţie. Aşa că, chiar şi acolo unde proprietarul îşi vede vita la 3, 4 luni, progresul genetic este prezent. Altfel va rămâne cu vaca nevândută dacă nu va avea carcasa competitivă. De altfel, în state procentul de carne în carcasă a crescut continuu.

Tendinţa este asemănătoare cu cea din Europa în ceea ce priveşte numărul de exploataţii per total. Adică, un trend descrescător, dar şi aici este în creştere sectorul fermelor comerciale, cum le spun americanii fermelor specializate pe creşterea raselor pure, în special Black Angus.

În Florida sunt ferme comerciale şi de 45.000 capete dar, per total, numărul mediu de vite/exploataţie este de 35 de capete iar încărcătura variază, în funcţie de zonă, de la 5 la 7 ha/ cap de vacă.

Perioadele de montă – cât mai concentrate

Este necesar un interval de montă cât mai scurt pentru a avea rezultate cât mai bune. De regulă acesta nu trebuie să depăşească 60 – 70 de zile. În aşa fel încât fătările să se realizeze în perioada optimă. Se recomandă ca înainte de această perioadă să se efectueze vaccinarea vacilor şi a taurilor. De asemenea, trebuie făcute şi tratamentele antiparazitare înainte de perioada de reproducţie. În primele două săptămâni se face inseminare artificială iar după aceea se introduc taurii, reco­mandă specialistul american. Apoi se verifică reuşita montei. Vitele care nu au rămas gestante se reformează.

Evitarea stresului la înţărcare

Când viţeii au făcut 6, 7 luni şi au greutatea bună pentru a fi înţărcaţi sunt mutaţi, împreună cu mamele lor pe o păşune separată. După două, trei zile se despart, dar mai rămân o săptămână pe păşuni vecine, pentru a reduce stresul înţărcării. La vârsta de un an aceştia sunt vânduţi către îngrăşătoriile comerciale unde, până împlinesc 24 de luni, sunt furajaţi intensiv. De aici iau calea abatoarelor.

În SUA 4 mari procesatori deţin 75% din piaţă

Din cei peste 60 procesatori de carne de vită din SUA se disting patru firme mari care procesează peste trei sferturi din totalul bovinelor de carne. Americanii iau foarte des masa în oraş, iar din totalul meselor servite în restaurant circa 43% sunt mâncate în localuri tip fast-food. Carnea de vită este produsul cel mai căutat în state iar carnea de Black Angus este pe primul loc. Americanii sunt în majoritate crescători de rase englezeşti.

S-a trecut de la licitaţiile tradiţionale la telelicitaţii

În ultima vreme licitaţiile video, online, înlocuiesc tradiţionalul sistem al licitaţiilor cu strigare. În felul acesta s-a mărit potenţialul de vânzări. Asta nu înseamnă că au dispărut marile târguri şi licitaţiile „live“, adaugă Bob M. Kaiser în final.

Tudor CALOTESCU

Un electronist cu vaci de 1,7 milioane euro

Vă gândiţi probabil că meseria de inginer electronist nu are nicio legătură cu zootehnia. Ei bine, chiar această meserie a produs declicul pentru o decizie ce a schimbat destinul unui om, deschizându-i noi perspective şi provocări. Din sectorul zootehnic a ales ce era mai greu – o fermă de vaci pentru lapte. S-a dezvoltat treptat. Curajul, ambiţia, norocul sau toate la un loc să fi fost ingredientele cu care şi-a crescut afacerea? După cum l-am întâlnit, îmbrăcat în salopetă de lucru şi cizme de cauciuc, trebăluind prin fermă, aş spune, fără teama de a greşi, că munca domnului Iosif Bota şi deciziile potrivite luate la momentul oportun au fost jaloanele importante care i-au îndrumat afacerea.

Începutul: nişte ziduri înconjurate de noroi şi o viziune

Plecasem de la Orăştie spre Bucureşti, după o incursiune prin judeţul Hunedoara şi, întâmplător, din fuga maşinii mi-a atras atenţia un panou pe care am apucat să văd că scrie Program Naţional de Dezvoltare Rurală. Am oprit şi am aflat că era vorba de un proiect în valoare de aproape 1,3 mil. euro, suficient cât să mă determine să aflu ce afacere se află în spatele acestei sume. Aşa l-am cunoscut pe Iosif Bota, unul dintre proprietari şi administratorul fermei din satul Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. În spatele porţilor aflate chiar la şosea se află o fermă mixtă, vegetală şi de creştere a vacilor cu lapte. Dar până a se ajunge aici drumul a fost lung, 10 ani în care totul a fost clădit treptat, cu forţe proprii, dar şi cu ajutor „european“.

La începutul anilor 2000 Iosif Bota lucra ca inginer electronist la o fabrică de lapte şi, cum însuşi povesteşte, „intrând în contact cu animalele, cu agricultura, la un moment dat s-a produs declicul care a dus mai târziu la pornirea afacerii. Am vrut să fac ceva pe cont propriu, am avut o idee în care am crezut, dar nu mă gândeam că va fi atât de complicat.“ Iniţial îşi propusese să se ocupe de fermă în paralel cu serviciul pe care îl avea, „dar în scurt timp am văzut că este imposibil“, după cum spune chiar el. Aşa că în 2003 a decis să îşi dedice tot timpul şi energia fermei de vaci. „Am preluat locaţia unui fost IAS părăsit la momentul respectiv, fără nicio dotare, fără animale, ci doar nişte ziduri fără acoperiş care arătau ca după bombardament şi totul înconjurat de mult noroi. Am preluat totul la un preţ de 20.000 euro, dar la pachet cu datoriile fostului IAS care se ridicau la 25.000 euro, plus sarcini de mediu tot cam atât“, explică întreprinzătorul. În anul următor au fost aduse primele vaci, erau 5 vaci pe care le avea acasă, în propria gospodărie, 3 Holstein şi 2 din rasa Bălţată Românească.“

Au urmat credite, proiecte europene şi mult curaj

În primă fază a fost improvizată o reţea de apă, un adăpost şi apoi în cursul anului 2003 au fost achiziţio­nate 30 de capete de pe piaţa liberă din România. Ferma începea să se contureze. „Aşa am prins curaj şi am luat un credit FIDA (Fonduri de Investiţii şi Dezvoltare în Agricultură) în valoare de 150.000 euro. Se dădea la vremea aceea printr-un program derulat de Direcţiile Agricole Judeţene. A fost avantajos pentru că dobânda era subvenţionată“, spune Iosif Bota. Cu banii obţinuţi din credit au fost cumpărate alte 100 de capete. Pe parcurs fermierul a înţeles că are nevoie de teren pe care să cultive cereale pentru asigurarea hranei, aşa încât a început să ia teren în proprietate şi să arendeze, mărind suprafaţa agricolă de la 15 ha, cât avea moştenit din familie, la 470 ha, cât deţine societatea în prezent. În 2004 proprietarii fermei au decis să mai facă un credit pentru populare şi astfel au fost aduse juninci Holstein din Ungaria. Un an mai târziu, în 2005, printr-un program SAPARD a fost accesată suma de 500.000 euro, bani cu care au fost achiziţionate alte 32 de juninci, au fost reabilitate mare parte dintre adăposturi şi s-au făcut investiţii de mediu care ajutau direct sau indirect la fluxul tehnologic. De asemenea, au fost construite două bazine cu capacitate de 1.500 mc fiecare, pentru stocarea dejecţiilor şi partea de construcţii care ţine de manipularea acestora. În prezent dejecţiile sunt colectate mecanic într-un canal colector aflat la capătul grajdului, acolo sunt tocate, omogenizate şi pompate în bazine unde sunt depozitate timp de 6 luni, pentru ca apoi să fie folosite ca îngrăşământ în cultura mare. „Acest lucru a simplificat mult lucrurile şi a implicat mult mai puţin personal. După această perioadă dezvoltasem ferma, aveam animalele, grajdurile modernizate, dar devenisem deficitari la mecanizarea folosită în ferma vegetală. Deci, ne lipseau maşinile agricole pentru a lucra eficient şi de calitate solul“, afirmă Bota.

Problema utilajelor a fost însă rezolvată în 2009, când fermierul a apelat la FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), prin intermediul căruia a fost accesată suma de 700.000 euro, bani cu care ferma a fost dotată cu o combină John Deere, un tractor Fendt de 360 CP, un încărcător frontal telescopic, utilaje de prelucrat solul, pluguri reversibile şi altele.

După prima modernizare realizată în 2005 fondurile au fost insuficiente pentru modernizarea întregii ferme. „Aveam grajduri moderne într-o mare de noroi, ne lipseau infrastructura, drumurile, aleile“, după cum spune proprietarul fermei. Dar prin programul FEADR, aflat încă în derulare, unitatea şi-a propus modernizarea întregii infrastructuri, realizarea unei platforme pentru depozitarea furajelor şi, ca investiţie direct productivă, achiziţia unui uscător de cereale şi silozul de depozitat cereale.

Producţie bună, valorificată mulţumitor

În prezent ferma numără 450 de capete Holstein, vaci cu lapte, dintre care 200 vaci în producţie şi 250 tineret. Întrucât pe cele 470 ha se păstrează prin rotaţie an de an aceeaşi structură de culturi, 50 ha cu plante perene de nutreţ, lucernă şi graminee, 130 ha de grâu, 30 ha de floarea-soarelui, iar restul suprafeţei cu porumb siloz şi boabe furajarea este făcută din stoc, asigurându-se astfel o raţie constantă pe toată perioada anului, pe bază de amestec. Tehnologia de furajare se bazează pe cinci reţete, în funcţie de categoria fiziologică şi de vârsta fiecărei vaci. „Vacile cu lapte, cele în producţie sunt împărţite în două grupe: una de înaltă producţie şi alta de producţie mică. La toate categoriile de bază sunt: silozul de porumb, cel de lucernă, fânul de lucernă, concentratele cerealiere şi concentratele proteice pe care le cumpărăm (şrot de floarea-soarelui sau soia şi premixuri vitamino-minerale). Din aceste ingrediente se face o reţetă personalizată. La vacile de producţie înaltă raţia conţine 22 kg de substanţă uscată, ceea ce înseamnă circa 50 kg brut, din care 10 kg repre­zintă concentrate (5 kg parte cerealieră şi 5 kg parte proteică). La grupa de joasă producţie scade mult ponderea de concentrate şi se păstrează ca substanţă uscată în jur de 19 kg formate în mare parte din furaje de volum“, explică proprietarul fermei.

În felul acesta vacile asigură o producţie medie de 7,5 litri/vacă/zi, „ceea ce pentru România este bine, dar puţin în comparaţie cu potenţialul rasei şi cu ceea ce se obţine în alte părţi. Pentru noi producţia este mulţumitoare, dar ceea ce este mai încurajator este faptul că evoluţia efectivului este în trend ascendent, fără să facem importuri. În fermele mari ştiu că aceasta este o problemă, efectivele fiind înlocuite cu animale din import, pentru că nu se stăpâneşte tehnologia“, apreciază Bota.

Laptele este livrat la fabrica Olimpus din Braşov, datorită unui contract ce se derulează de aproape 2 ani şi care asigură fermei un preţ de 1,6 lei/litru.

Dorinţa: o fabrică de lapte şi un sistem de irigare

După cum a evoluat ferma, următorul pas major ar fi închiderea circuitului pentru o afacere cu adevărat integrată. Ideea realizării unei fabrici de prelucrare a laptelui este o dorinţă firească, însă va avea de aşteptat momentul oportun, pentru că în prezent nu se poate susţine investiţia. „Nu vă ascund faptul că primul proiect a fost pentru o fabrică de lapte, dar am renunţat imediat pentru că am văzut că trebuie să cumperi materia primă şi nu aveam forţa necesară să susţinem aceste costuri. Afacerea ar fi putut funcţiona, însă gradul de îndatorare ar fi fost mare. Dacă totul decurge bine şi reuşim să rambursăm creditele făcute pentru susţinerea cofinanţării de 50%, aportul nostru, vom vedea“, se gândeşte Iosif Bota.

Oricum, la capitolul dotări ar mai fi loc de îmbunătăţiri. Ferma funcţionează în prezent cu ajutorul unei săli de muls cumpărată la mâna a doua, dar care îşi face treaba bine, mentenanţa fiind asigurată totuşi de un electronist.

La început de an Iosif Bota îndrăzneşte să privească cu speranţă spre viitor, dezvăluindu-ne şi nouă care au fost dorinţele puse la cumpăna dintre ani. „Tot ce îmi doresc pentru anul acesta este să meargă tehnologia de exploatare, reproducţia, astfel încât junincile să ajungă la înlocuirea efectivului, pentru a îmbunătăţi permanent producţia. Şi pentru că ferma este mixtă, un alt gând este să implementăm un sistem de irigare în câmp.“ Trebuie spus că fostul IAS, ca mai toate unităţile de acest gen, a avut o reţea de irigare, se irigau 300 ha cu apă din Mureş, dar care s-a distrus. Aici, din păcate, privatizarea a venit prea târziu, la momentul preluării fusese de mult furată linia de înaltă tensiune care alimenta transformatorul, erau furate transformatorul, pompele, precum şi o parte din reţeaua subterană de ţevi. „Totuşi, sperăm ca prin Măsura 125, care prevede fonduri pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii, să putem face ceva în acest sens. Deocamdată suntem în faza de documentare să vedem în ce măsură ne putem plia pe ghidul măsurii. În cazul nostru ar fi nevoie de circa 1 mil. euro pentru refacerea sistemului de irigare“, încheie Iosif Bota.

Perspective există, dacă ne gândim că cifra de afaceri a ajuns la 1,5-1,7 mil. euro/an, iar după cum apreciază chiar administratorul fermei, „afacerea este rentabilă, dar va intra şi mai mult pe profit după rambursarea datoriilor“.

Patricia Alexandra POP

Bovinele din India şi valorificarea resurselor vegetale

În luna noiembrie a anului trecut am efectuat o călătorie în partea nordică a Indiei, în vasta câmpie a fluviului Gange din statele federale Rajasthan și Uttar Pradesh, mărginită la nord de Himalaya, la vest de Deșertul Thar, la sud de munţii Aravali cu Vindhya și Platoul Chota Nagpur. De la bun început am fost impresionat de numărul foarte mare al bovinelor alături de ovine și caprine din spațiul agricol rural și chiar urban.

Efectivele de bovine sunt constituite în principal din bivoli (Bubalus bubalus), zebu (Bos indicus) și taurine (Bos taurus). Religia hindusă majoritară în India consideră vacile zebu ca animale sacre, lăsându-le să circule în voia lor în orașe și sate, să se înmulțească, să se hrănească cu resturi vegetale sau menajere și chiar cu hârtii din gunoaie. În orașe localnicii le aduc suplimentar de pe câmpuri lucernă și alte ierburi verzi sau uscate, astfel încât vacile adorate să nu rabde de foame.

Din loc în loc animalele care rătăcesc pe străzi au adăpători speciale cu apă din belșug pentru a nu suferi de sete. De la aceste vaci sacre nu se valorifică nimic, în afară de balegă, care se amestecă cu paie, pleavă și alte resturi vegetale, după care se modelează sub forma unor turte numite la noi tizic (tezek în limba turcă), folosite ca biocombustibil pentru prepararea hranei și încălzire.

La fel, din balega altor bovine, precum bivoli și taurine, în sezonul secetos se formează tizicul, pe care l-am văzut pretutindeni întins la soare la uscat, pe lângă locuințe, pe trotuare și chiar pe peronul căilor ferate.

Astfel, bivolii în zone mai sărace și taurinele în cele mai bogate în resurse furajere valorifică integral atât iarba verde sau uscată din pajiștile permanente cât și resturile vegetale (paie, coceni, vreji, capitule etc.) ale culturilor de câmp din arabil irigate, asigurând în plus cantități mari de biocombustibil (tizic) în sezonul uscat și fertilizanți organici în sezonul umed (musonic) pe lângă produsele animaliere principale (carne, lapte, piei, tracțiune etc.).

Existența bovinelor într-un număr neverosimil de mare pentru un european din climatul temperat asigură cu certitudine supraviețuirea decentă sau chiar îndestulată a unei populații cu o densitate de trei ori mai mare decât a noastră, valorificând eficient și integral toate resursele vegetale, ocrotind lemnul arborilor și mediul înconjurător.

Datorită climei mai blânde se pot obține două recolte de cereale pe an, una fără irigații în perioada ploilor musonice și alta în irigat în sezonul uscat. Peste tot se remarcă valorificarea integrală a resurselor de sol, irigații prin brazde și inundare concomitent cu valorificarea prin animale a întregului sortiment de producții secundare de la culturile în arabil.

Întreaga suprafață agricolă este îngrădită cu diferite tipuri de garduri în funcție de resursele locale (piatră zidită sau plăci, stâlpi de beton cu sârmă etc.) pentru a limita circulația animalelor.

Bovinele sunt ținute pe lângă casele de locuit fără adăposturi speciale, doar umbra arborilor le păzesc de soarele dogoritor.

În India, locul de origine a bivolilor și zebu domesticite de milenii, s-a stabilit o relație strânsă și benefică între om și bovine, care ar trebui să se intensifice mai mult și pe meleagurile noastre.

Teodor MARUȘCA

Lecţie practică de zootehnie cu Claudiu Frânc (III)

Încheiem parcursul nostru prin ferma de la Seini, judeţul Maramureş, un exemplu de fermă zootehnică modernă, dotată după toate standardele care stau la baza performanţei productive şi a calităţii laptelui, aducând alte câteva detalii interesante, spunând totodată că cine vrea să crească vaci de lapte are de unde să se inspire şi să se informeze. Modele sunt, rămâne ca cei cu dorinţă şi putinţă de a dezvolta ferme de bovine să se implice într-un domeniu atât de greu şi să le pună pe picioare.

Vă reamintesc că ne-am început vizita la ferma condusă de Claudiu Frânc cu grajdul modernizat şi dotările inovative aduse de acesta după lungi analize, vizite făcute prin străinătate pentru alegerea modelului adecvat al fiecărui element constructiv care a stat la ridicarea adăpostului. Adăpătorile americane, saltelele pe care stau animalele, plugurile cu tambur pe cablu care fac evacuarea dejecţiilor şi prelatele aduse din Germania au fost doar o parte din investiţiile care contribuie la bunăstarea animalelor, dar care au ajutat şi la eficientizarea muncii în fermă. De fapt, acest deziderat este aplicat şi se regăseşte în fiecare colţ al fermei, fiecare detaliu având o motivaţie foarte clară în economia ansamblului zootehnic. Vorbeam în episodul anterior despre sala de muls şi importanţa alegerii unui anumit tip de sală în funcţie de persoana care acţionează în această zonă. Am învăţat de la Claudiu Frânc că, în cazul în care fermierul se ocupă şi de mulsul vacilor, atunci acesta trebuie să aibă la îndemână şi toată aparatura electronică, iar dacă ferma dispune pentru această operaţiune de lucrători ar fi mai bine ca de butoane să se ocupe o persoană specializată.

Subsolul tehnologic protejează echipamentele scumpe

O altă zonă în care s-au investit bani mulţi, dar care a fost necesar a fi realizată a fost subsolul tehnologic. Aflat sub sala de muls, acesta găzduieşte toate agregatele care fac zgomot: compresorul de aer, pompa de vacuum, maşinile de separat aerul de lapte, contoarele, amplificatorii, conductele de vacuum şi alte echipamente electronice. În multe ferme ele sunt montate tot în sala de muls, undeva jos, la picioarele lucrătorilor, însă Claudiu Frânc consideră acest lucru „de nedorit, pentru că intră în contact cu gunoi, cu apă, ceea ce duce la înjumătăţirea perioadei lor de viaţă. Nu este ieftin să creezi acest spaţiu, însă este o investiţie iniţială care protejează echipamentele foarte scumpe“. În această sală există şi contoarele de lapte, prevăzute cu un bec roşu care indică apariţia unor probleme în compoziţia laptelui. Orice problemă apărută în sănătatea vacilor schimbă implicit şi calitatea laptelui, iar pentru un fermier acest lucru trebuie semnalat cât mai repede cu putinţă, pentru a nu altera întreaga producţie. În cazul fermei de la Seini contoarele de lapte semnalează imediat orice problemă apărută în compoziţia laptelui. „Spre exemplu, mamitele subclinice nu se pot depista uşor, atunci când laptele normal trece spre patologic se schimbă conductibilitatea electrică a laptelui, aparatele sesizează acest lucru şi mulsul este oprit automat, se face separat, iar laptele este aruncat. În felul acesta nu se mai periclitează conformitatea laptelui“, explică Claudiu Frânc, nu doar fermier, ci şi medic veterinar.

În România sunt doar 4 ferme care au acest subsol tehnologic, la Tulcea, Craiova, Alba şi Maramureş.

Automatizarea, secretul succesului

După cum spune chiar patronul fermei, „într-o fermă cu vaci de lapte este important ca nimic să nu rămână la latitudinea omului“, totul să fie cât mai automatizat. Şi aşa se întâmplă chiar şi în cazul sistemului de spălare. Nici măcar aici nu intervine prea mult mâna omului, în sarcina lucrătorului rămânând doar să asigure maşinăriilor detergentul de care au nevoie şi să apese un buton. Sistemul ştie ce are de făcut, îşi face treaba, iar muncitorul pleacă acasă. În acest moment apa caldă este asigurată de un boiler electric de 700 litri, o soluţie ce va fi în viitor înlocuită de o staţie de biogaz care va asigura şi agentul termic.

Laptele este dirijat spre tancul de răcire care coboară temperatura acestuia până la 4 grade C. Nici aici lucrurile nu au fost lăsate la voia întâmplării. „Pentru a face economie la energie la instalaţiile de răcire a fost ales un tanc de formă eliptică, care asigură o suprafaţă mai mare de contact a laptelui cu pereţii tancului“, a motivat Frânc. Poziţionarea acestuia a fost şi ea realizată în mod strategic, astfel încât să se reducă cât mai mult timpii de aşteptare a maşinii care transportă laptele spre procesator. Cisterna procesatorului opreşte pe o rampă aproape de sala în care se află tancul de răcire, este conectată printr-un furtun la tancul de răcire şi laptele este lăsat să umple recipientul.

Afacere în context economic nefavorabil

Din punctul de vedere al profitabilităţii afacerii, privind în urmă la momentul de început al fermei, la realizarea primelor investiţii şi ridicarea noilor construcţii, Claudiu Frânc realizează că nu a prins cea mai propice perioadă. „Am făcut aceste investiţii în 2007-2008, pe vremea aceea în luna iunie-iulie primeam pe lapte 2,2 lei/litru, motorina era 3 lei/litru, furajele erau 0,25-0,30 lei/kg. Dar iată că am ajuns acum ca, la cantităţi de lapte de 4 ori mai mari decât livram atunci, să iau 1,2-1,3 lei pe litrul de lapte, motorina să o cumpăr precum taximetriştii cu 6 lei litrul, iar pe concentrate să dau 1 leu/kg. Şi se pune problema cum ajungi să amortizezi asemenea investiţie şi cum să mai atragi alţi fer­mieri să facă investiţii de acest fel.“

Chiar dacă contextul economic nu se dovedeşte foarte prielnic, fermierul merge mai departe, motivat de resorturi afective. „Am pornit această fermă din dorinţa de a face ceva pentru copiii mei, în special pentru fiul meu mai mic, pe care dacă vreau să-l pedepsesc nu îl las să vină în fermă. Nimeni care realizează asemenea investiţie să nu se gândească că va reuşi să o amortizeze în viaţa lui şi o va pune pe 0. Aceste investiţii nu se amortizează în 10 sau 15 ani, sunt afaceri de familie care trebuie să aibă continuitate“, explică Frânc.

Furajele atârnă cel mai greu în bugetul fermei

Pentru curajoşii care doresc să se implice în sectorul zootehnic sau deja au făcut-o, dar vor să se extindă, ar trebui să ştie care sunt costurile de funcţionare, dar şi faptul că se aventurează într-un domeniu cu mulţi parametri imprevizibili.

Se ştie că într-o fermă zootehnică ponderea cea mai mare la nivelul cheltuielilor o au furajele. În mod normal hrana animalelor reprezintă 60-70% din totalul cheltuielilor, dar din toamna anului trecut şi până în prezent piaţa furajelor parcă a luat-o razna. Planul de afaceri frumos întocmit de mulţi fermieri este astăzi spulberat în multe cazuri. Acum furajele au ajuns şi la 110% din totalul cheltuielilor, pentru că de la 20 de bani/kg s-a ajuns la 1 leu/kg. Energia reprezintă 6-7% din cheltuieli, se ridică la 6.000-7.000 lei lunar în lunile de vară şi la 10.000 lei iarna. Se mai adaugă 5.000-6.000 lei/lună costul detergenţilor pentru a asigura conformitatea laptelui şi costurile legate de personal care trebuie plătit bine, pentru a fi motivat să rămână în fermă. 

Chiar şi în aceste condiţii fermierul gândeşte spre viitor. „În momentul în care vom reuşi să mai amortizăm din investiţii, să mai plătim din credite, intenţionăm să extindem modernizarea şi în zona maternităţii, a grajdului pentru tineret, până când vom reuşi să modernizăm întreaga platformă.“ Şi încheie cu optimism tot dumnealui: „dacă tot ceea ce e din dragoste, pasiune şi mai ai şi un pic de satisfacţie… mergi mai departe. Eu îi sfătuiesc pe cei care deja s-au implicat în astfel de afaceri şi sunt la început să aibă răbdare 7-8 ani, să persevereze pentru că abia atunci vor culege roadele muncii lor.“

Patricia Alexandra POP

Lecţie practică de zootehnie cu Claudiu Frânc (II)

Dacă în prima parte a acestui serial detaliam zonele cele mai costisitoare, cele care au cheltuit cei mai mulţi bani din fondurile europene accesate de Claudiu Frânc pentru modernizarea fermei, vă propun de această dată să aflăm cum este dotată zona care aduce bani – sala de muls şi toate celelalte detalii care pot influenţa producţia laptelui.

Dejecţiile sunt evacuate din 3 în 3 ore

Înainte de a ajunge la sala de muls trebuie să vă spun ce am mai descoperit interesant în grajdul fermei. Sistemul de evacuare a dejecţiilor a fost bine gândit. Alegerea acestuia a avut în vedere specificul animalelor care vor popula ferma. „Vacile de lapte au o balegă foarte moale, pentru că sistemul de furajare este mult mai suculent decât al vacilor de carne, motiv pentru care nu am avut nevoie de echipamente foarte robuste. Am ales pluguri cu tambur pe cablu care funcţionează automat, pornesc din 3 în 3 ore şi lucrează sinergic. Este un sistem ieftin, uşor de întreţinut şi foarte util“, spune proprietarul fermei, Claudiu Frânc. Totuşi ar fi şi un minus pentru acest sistem: în iernile mai grele, cu temperaturi de – 24-25°C, nu s-a putut evacua gunoiul.

Plugurile sunt acţionate de două motoare al căror consum este de 1,3 KW, ceea ce înseamnă un consum mic de energie la nivelul fermei. În schimb, gestionarea deşeurilor a înghiţit 120.000 de euro, adică 10% din valoarea proiectului de modernizare a fermei. Banii s-au dus pe pompe de mare putere, care transportă gunoiul dinspre sala de muls şi grajd spre cele două bazine de colectare care au o capacitate de 50 şi respectiv 70 mc. „Rezolvarea problemelor de mediu într-o fermă cu vaci de lapte costă foarte mult.

Cele 70 kg de dejecţii pe care le produce o vacă pe zi ajung într-un depozit exterior căptuşit cu o folie foarte groasă, cu o capacitate de 10.000 mc, care se umple în decursul unui an“, a declarat Claudiu Frânc. Partea bună este că aceste dejecţii ajung pe câmp pentru a fertiliza terenul înainte de însămânţare, făcând totodată o economie importantă la îngrăşăminte. În acest sens a fost achiziţionat un tractor cu o capacitate de 170 CP, o vidanjă de 25.000 litri şi un agitator. Gândurile fermierului legate de dezvoltare nu se opresc aici. „În viitor mi-am propus să fac o staţie de separare a dejecţiilor, să separăm solidul de lichid, iar în această staţie să aducem 2 autoclave şi să facem pământ de flori. Am văzut o fermă de vaci care face mai mulţi bani din gunoi decât din lapte“, comentează Frânc.

Traseul vacilor este atent monitorizat

Să nu credeţi că parcursul animalelor spre sala de muls se face oricum. Şi aici lucrurile au fost atent studiate. Vacile nu sunt mânate de angajaţi, ci dirijate printr-un mecanism automatizat. Atunci când este timpul pentru muls, vacile sunt dirijate mai întâi spre aleile tehnologice de circulaţie. Acestea sunt prevăzute cu separatoare care duc la sala de aşteptare, unde animalele rămân circa 40 de minute. Aici un sistem de ghidare în formă de pâlnie îşi face treaba şi împinge uşor fiecare animal spre sala de muls, atunci când îi vine rândul. Poate vă întrebaţi de ce şi-a investit fermierul banii în astfel de mecanisme de ghidare. Nu sunt mofturi, ci doar detalii care ajută la reducerea cheltuielilor de exploatare. Iată şi explicaţia: „Sala de muls este o zonă energofagă şi de aceea fluxul de animale trebuie să fie continuu şi rapid. De aceea am instalat un sistem prevăzut cu două bare care funcţionează automat şi împinge încet animalele spre sala de muls, astfel încât să nu existe timpi morţi, animalele să nu aştepte mult, iar sala să fie încărcată şi descărcată rapid de animale“, argumentează Frânc. Un alt detaliu care aparent este lipsit de valoare ţine de igiena şi sănătatea animalelor.

După ce au ieşit din sala de muls, cel puţin de două ori pe lună vacile trec prin nişte bazine cu soluţii speciale care previn dermatitele, afecţiuni ce apar pe picioarele vacilor în cele mai multe ferme de vaci Holstein. Acidozele sunt favorizate de conţinutul mare de concentrate care intră în hrana zilnică a animalelor. Tocmai pentru a preveni eventuale probleme de sănătate care s-ar răsfrânge asupra calităţii şi producţiei de lapte, bovinele sunt monitorizate printr-un cip montat la gât.

Cu ajutorul acestuia, la intrarea în sala de muls un calculator înregistrează numărul de identificare a animalului care este apoi afişat pe panoul fiecărui post, unde apare şi cantitatea de lapte furnizată. Sistemul de identificare şi urmărire a producţiei zilnice a fiecărui animal oferă două beneficii pentru fermier: vede dacă un animal are variaţii bruşte de producţie, ceea ce înseamnă o problemă, şi poate urmări cantitatea de lapte pe întreaga lactaţie. Dacă apar probleme pe parcursul mulsului, computerul sesizează, iar în momentul evacuării animalele sunt sortate. Cele care au trecut prin faţa unui scanner instalat într-o poartă de ieşire şi sunt bolnave sunt automat direcţionate spre sala de tratament, unde cineva se ocupă de ele.

Sala de muls, condiţii de 5 stele atât pentru vaci, cât şi pentru angajaţi

Toate investiţiile de până acum conduc spre sala de muls, zona în care se produc banii, prin valorificarea laptelui şi care asigură profitabilitatea fermei. Reprezintă piesa cea mai importantă din angrenajul fermei. Acum, după câţiva ani de funcţionare, Claudiu Frânc poate face şi recomandări. „Sfătuiesc fermierii să aibă mare grijă când îşi aleg sala de muls. Aceasta se alege în funcţie de cine munceşte în ea. O sală în care lucrător este fermierul trebuie să aibă reglajele şi panoul de comandă la îndemâna lui, chiar în sală. Într-o sală în care se foloseşte personal specializat, angajaţi care să mulgă, trebuie să îl degrevezi de sarcina de a regla el anumiţi parametri, pentru că pot apărea necazuri mari în momentul în care el începe să butoneze sala. Musai sala de muls trebuie să aibă cel puţin 2,8 mp/cap de animal, pentru ca acesta să nu se simtă înghesuit, stresat, pentru că altfel nu mai dă lapte“, spune Claudiu Frânc.

La ferma din Seini sala de muls este de tip BouMatic, este foarte aerisită, spaţiile sunt largi, funcţionale atât pentru animale cât şi pentru lucrători. Pardoseala din canalul mul­gătorului este încălzită, oferind condiţii optime de lucru mai ales pe timp de iarnă. Angajaţii dispun de apă caldă, iar fiecare post este prevăzut cu afişaj electronic. Restul utilajelor care ar putea face zgomot şi care ar perturba animalele sunt adăpostite în subsolul tehnologic. Dar despre această încăpere vom vorbi în episodul următor. Vă mai spun doar atât: animalele nu doar că sunt ferite de zgomotele puternice, dar pe timpul iernii în sala de muls se aud colinde.

Patricia Alexandra POP

A construit un saivan din bani proprii pentru animalele din comună

Deşi toate asociaţiile crescătorilor de taurine şi ovine din comunele sucevene primesc bani de la APIA, puţine stâne au fost modernizate, iar pentru animalele care pasc pe islazuri comunale doar în câteva comune s-au construit adăposturi.

Pe islazul comunal din Cornu Luncii a fost construit în această primăvară un saivan, din iniţiativa şi cu contribuţia proprie a unui crescător de animale din comună.

Deşi în saivan sunt adăpostite pe timp de caniculă sau când plouă animalele mai multor cetăţeni, cheltuielile de întreţinere sunt suportate de acelaşi crescător, Ion Negru.

„Saivanul a fost construit din banii mei, numai materialele m-au costat peste 10.000 de lei. Este o protecţie pentru animale, vin ploi, furtuni sau călduri mari, vacile trebuie să fie adăpostite. Vine o ploaie cu gheaţă, ce faci? Înainte nu era saivan, vitele nu aveau unde să se adăpostească, mai aveam şi probleme când venea câte o ploaie mai rece. Am făcut saivanul pentru sat, eu dacă nu mai cresc animale că sunt bătrân îl las satului“, ne-a spus crescătorul de animale.

Adăpostul este unul „de necesitate“, cum ne-a spus constructorul acestuia, cu toate că şi-ar fi dorit unul din cărămidă sau BCA, pe fundaţie de beton armat, cu acoperiş izolat termic şi cu geamuri din termopan pentru a asigura şi condiţii pentru iernat. Crescătorul de animale spune că un saivan ar trebui să aibă, pe lângă adăpostul de animale, şi 1-2 camere pentru oamenii care stau zi şi noapte, o baie dotată cu duş şi instalaţie de încălzire a apei pe sistem cu panouri solare. O astfel de investiţie este aproape imposibilă pentru că numărul de animale pentru care se primeşte subvenţie este foarte mic, iar banii primiţi pentru un litru de lapte abia ajung pentru existenţa familiei.

„Am opt vaci cu lapte şi pentru a fi rentabil am adunat şi 20 de vaci de la oamenii din sat pentru a le văra. Cheltuielile sunt destul de mari, am făcut o fântână, am cumpărat un grup electrogen pentru a avea ener­gia electrică necesară hidroforului cu care scoatem apa din fântână. Când este cald avem nevoie şi de 1.000 de litri de apă pe zi şi dacă este secetă apa este la adâncime mare şi nu se poate scoate la mână. Trebuie să asigurăm şi paza permanentă a vacilor, aşa că mai am şi doi oameni cărora le plătesc 700 lei pe lună, la care se adaugă banii pentru asigurarea hranei. Am crezut că va fi o afacere; anul trecut în sat au fost 90 de vaci, iar în acest an au rămas 28 de vaci. Lumea a îmbătrânit, tineretul s-a dus după bani în străinătate sau la oraş şi am rămas noi, cei în jurul a 60 de ani, care ne mai ocupăm de zootehnie“, a spus Ion Negru.

Teama de eşec, piedică în calea investiţiilor

Micul fermier spune că ar fi rentabil să crească vaci cu lapte dacă s-ar mări preţul de achiziţie a laptelui, de la 80-90 de bani pentru un litru de lapte la 1,5 lei, mai ales că în rafturile magazinelor laptele degresat se vinde şi cu 4 lei litrul. Oamenii din Cornu Luncii spun că ei cresc animalele din pasiune, dar mai ales datorită faptului că s-au obişnuit cu ele şi nu ar putea trăi fără să aibă pe lângă gospodărie o vacă cu lapte.

Deşi au auzit de programe europene pentru sprijinirea micilor fermieri, oamenii sunt reţinuţi în a le accesa, pentru că în primul rând trebuie să ai bani cu ce să începi investiţiile, apoi trebuie să cunoşti management, contabilitate şi să ai relaţii pentru a învinge birocraţia. Ei spun că ar schimba rasele pe care le cresc, Bălţata Românească şi rasa Brună, cu rase de vaci mult mai performante, dar le este frică să ia banii din proiecte pentru că un eşec al afacerii i-ar ruina la vârsta pe care o au. Situaţia ar fi fost cu totul alta dacă zona era declarată defavorizată şi puteau primi un sprijin de 300 de euro pe cap de animal.

„O vacă de-a noastră dă între 12 şi 20 litri de lapte pe zi. Dacă am primi un preţ bun pe litrul de lapte am putea trece la rase care dau mai mult lapte. Dar facem un calcul: cât costă o vacă de rasă bună de lapte, cât lapte dă, cât primim pe lapte şi nu prea ai niciun avantaj. Una e să ai o suprafaţă mare de păşune pe care poţi creşte un număr mare de animale şi alta e să ai o suprafaţă de câteva hectare pe care trebuie să păşunezi vara şi să strângi hrana pentru iarnă“, am aflat de la Ion Negru.

Crescătorii de animale de la Cornu Luncii au luat în calcul şi schimbarea vacilor de lapte cu vaci de carne, mai ales că, spre deosebire de vacile de lapte, care sunt ţinute în grajduri, la cele de carne este chiar recomandabil să fie crescute pe păşune, dar îşi pun problema cui vor vinde vacile şi la ce preţ.

„Vaca de lapte o ţii câţiva ani, îţi dă lapte. Dar cu vaca de carne, după ce ai adus-o la greutatea corespun­zătoare, ce faci? Una e să ai o fermă mare sau o asociaţie a crescătorilor cu multe animale şi alta e să creşti într-un sat 30 de vite“, ne-au spus Geta Sauciuc şi Romică Ciochină, cei care lucrează ca zilieri la ferma lui Ion Negru.

Silviu BUCULEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Crescătorii de vaci, la răscruce de drumuri

În unele zone ale ţării, încet dar sigur, vacile de lapte dispar din fermele zootehnice, făcând loc raselor de carne. Noile măsuri anunţate de autorităţi şi impuse de Uniunea Europeană, precum eliminarea cotei de lapte şi imposibilitatea de a mai valorifica laptele neconform, sunt semnale care îi determină pe mulţi crescători de animale să se alinieze cerinţelor sau să dispară. Alternativele sunt puţine, iar deciziile dureroase.

Rasele de carne înlocuiesc vacile de lapte

Micii crescători de animale au de ales. Fie trec la rasele de carne, fie investesc serios pentru modernizarea fermei, creşterea efectivelor şi realizarea unor producţii adecvate pentru procesare. În lipsa unui sistem financiar care să le permită să facă investiţii, ultima variantă este greu de urmat pentru mulţi fermieri mici, motiv pentru care vor fi nevoiţi să iasă pe uşa din dos a sectorului zootehnic, făcând loc evident importurilor de lapte şi produse lactate. Aşa va ajunge vaca de lapte să populeze doar gospodăriile ţărăneşti şi să asigure doar consumul propriu al familiilor de la ţară. De acest lucru este convins şi cunoscutul doctor veterinar Vasile Pachiţanu, preşedinte al Asociaţiei Angus.ro. „Vaca de carne reprezintă o alternativă la producţia de lapte care încet, încet se va restrânge în această zonă şi va dispărea odată cu dispariţia cotei de lapte. Dar, pe de altă parte, oamenii trebuie să ştie că gospodăriile ţărăneşti nu trebuie să moară, ci să se modernizeze, ele trebuie să producă eficient, atât pentru ele, cât şi pentru piaţă. Oamenii deja ştiu că nu vor mai putea folosi laptele pentru livrare şi atunci venim cu alternativa.“

Fermierii din Bucovina au început deja de câţiva ani să aducă animale din rasele de carne, valorificând cu succes potenţialul păşunilor cu care sunt înzestrate aceste meleaguri. În multe cazuri rasa Angus a fost alegerea crescătorilor din zonă. Motivele sunt multe: „Angus are un mixt de caractere care o face atractivă pentru crescători, are o viteză bună de creştere, este o rasă cu fătări uşoare, fără distocii, o calitate extraordinară a cărnii, se pretează bine în zonele de deal şi munte datorită calităţilor morfoproductive ale rasei“, apreciază Vasile Pachiţanu. Am putea vorbi şi despre rasa Albastru Belgian, acceptată şi apreciată în Ardeal, însă doctorul Pachiţanu este de părere că aceasta creează mari probleme, mai ales în cazul necunoscătorilor. „Dacă specialiştii nu informează omul şi acesta nu ştie exact cu ce femelă să lucreze, pot exista probleme. Fermierul introduce material seminal pe o vacă corespunzătoare din punctul de vedere al rasei, conformaţiei corporale, dar trebuie să fie atent ce face cu hibridul, să nu vină tot cu Albastru Belgian, pentru că va avea probleme la fătare“, spune veterinarul.

Având în vedere că în topul a cinci rase de carne din lume Angus este pe primul loc, nu este de mirare că aceasta şi-a găsit un loc şi pe păşunile din România. Şi chiar trebuie spus că această rasă foloseşte cel mai bine pajiştea naturală. Are un sistem de cosire special faţă de alte rase care smulg iarba, ceea ce înseamnă că regenerarea ierbii de pe pajiştile naturale este mai rapidă atunci când foloseşti rasa Angus decât dacă optezi pentru alte rase. „Consumă orice fel de iarbă, nu are un păşunat selectiv. Chiar dacă pajiştea pe care introducem animalele nu este încă organizată, modernizată, nu sunt introduse plante de cultură valoroase, ci mai mult floră spontană, Angus-ul coseşte tot ce găseşte în faţă“, spune Pachiţanu.

Abatorizarea şi valorificarea raselor de carne rămâne o problemă

În urmă cu 12-13 ani, când au fost făcute primele transferuri de embrioni, temerarii care au avut curajul să pornească ferme cu rase de carne îşi puneau problema valorificării cărnii. Timpul a trecut, dar problema a rămas. Şi astăzi crescătorii spun: „Bine, bine, preiau o junincă pe care dau 1.700-2.000 de euro, dar ce fac cu produsul, cui îl vând ca eu să recuperez cheltuiala pe care am făcut-o, având în vedere că această vacă nu produce lapte?“. Totuşi există o speranţă, dată de programul „Angus – Bucovina“, care îşi propune promovarea acestui brand şi realizarea unui microabator care să proceseze carcasele conform protocolului impus de această rasă. „Pe lângă promovarea rasei, noi le vom arăta oamenilor cum se produce mâncarea pentru aceste vaci, cum se îmbunătăţeşte iarba, ce trebuie introdus în iarbă, ce utilaje trebuie folosite pentru întreţinerea ei“, a menţionat Vasile Pachiţanu.

Tot domnia sa consideră că asociaţiile crescătorilor de bovine constituite la nivel judeţean au rolul de a prezenta fermierilor alternativele, pentru că ei sunt cei care vor continua activitatea economică de creştere a bovinelor.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Seceta, procesatorii şi dezinteresul guvernului au băgat vaca în abator

Seceta de anul trecut, lipsa unor politici guvernamentale coerente în domeniu, dar şi monopolul multinaţionalelor pe piaţa lactatelor din România au pus pe butuci crescătorii de bovine mici şi medii care s-au văzut nevoiţi să tragă obloanele şi să-şi ducă animalele, de multe ori de rasă superioară, la abator.

În 2012, seceta a pârjolit ogoarele şi a făcut să explodeze preţul cerealelor şi al nutreţului. Fermierii spun că nu s-au simţit protejaţi de stat în niciun fel. Un exemplu grăitor este cel al unui crescător de vaci din judeţul Teleorman care, confruntat cu perspectiva acumulării de datorii într-un ritm galopant, a apelat la o măsură radicală.

„Anul trecut am avut 1.700 de vaci, însă acum mai am vreo 160. În 2012 n-am putut să asigur hrana pentru animale de pe cele 235 ha de lucernă. Am fost nevoit să o cumpăr. Pe de altă parte, am vândut orz la începutul anului trecut cu 0,9 lei pe kilogram, că atât era piaţa, şi am cumpărat câteva luni mai târziu, pe fondul secetei, cu 1,4 lei pe kilogram. Am constatat că, dacă mă încăpăţânez să cresc vaci, pierd bunăstarea familiei şi mă şi îngrop în datorii, pentru că în câteva luni am acumulat datorii la bănci de 235.000 de euro. (...) Nu există un act normativ, o lege a calamităţilor sau o ordonanţă de urgenţă cu privire la calamităţi. Ce iau pe mere dau pe pere. Cunosc mulţi oameni ajunşi la sapă de lemn care din toamnă vor să ducă vacile la abator pentru că nu mai fac faţă cheltuielilor cu întreţinerea, hrana, apa, angajaţi şi impozite“, constată cu tristeţe Victor Chivu, un crescător de vaci din Conţeşti, judeţul Teleorman.

Efective în scădere cu o treime

Acesta este departe de a fi un caz izolat. Sectorul bovinelor a consemnat un recul fără precedent, care arată vulnerabilitatea acestuia şi precaritatea măsurilor de protecție.

„Nu vorbim despre un risc de depopulare a şeptelului, ci de o certitudine. De la 1,2 milioane de capete, câte au fost consemnate la nivel naţional toamna trecută, am ajuns la doar 800.000 în prezent. Cele mai multe tăieri au avut loc între noiembrie 2012 şi februarie 2013. Numai în noiembrie anul trecut, efectivele de bovine au fost reduse cu 21% faţă de noiembrie 2011. Cum să susţină fermierii efectivele de animale, dacă grâul şi porumbul au ajuns la un leu şi ceva kilogramul?!“ se întreabă retoric Claudiu Frânc, un fermier cu peste 300 de bovine la Seini, judeţul Maramureş, şi preşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). Acesta s-a văzut nevoit să renunţe şi el la un sfert din efective, de anul trecut şi până în prezent.

Nu numai crescătorii de bovine au avut de suferit de pe urma secetei. Şi la ovine situaţia este la fel de disperată.

„Acum doi ani preţul porumbului era de 0,65 lei pe kilogram, iar kilogramul de carne de miel se vindea cu 11 lei. Anul trecut, porumbul era un leu, iar kilogramul de miel 9 lei. Unde mai pui că în 2012 kilogramul de fân a fost mai scump decât cel de porumb, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în 25 de ani de când mă ocup de creşterea oilor“, a declarat Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România.

Coşmarul fermierilor nu a luat sfârşit încă, pentru că nu este exclus ca şi acest an să fie unul la fel de problematic.

„Chiar dacă toată lumea zice că va fi un an bun, pentru noi nu se arată aşa. Din cauză că a plouat într-una am pierdut prima coasă la lucernă, aşa că dacă n-am putut-o recolta la timp pe prima, nu vom mai aduna mare lucru la a doua. Pe de altă parte, se anunţă două luni de secetă, aşa că nu ştim cum vom sta la grâu şi porumb în toamnă“, a continuat Claudiu Frânc.

Procesatorii bat şi ei un cui la coşciugul fermierilor

Ca şi cum seceta nu i-ar fi lovit suficient, fermierii au avut de suferit şi de pe urma politicii practicate de multinaţionalele care controlează piaţa lactatelor.

„Ce, eu să muncesc, iar beneficiile să le ia procesatorul?! Eu primeam 1,3-1,35 lei pe litrul de lapte, iar ei îl dădeau cu 5-6 lei litrul, un lapte net inferior. (...) Cresc vaci de 11 ani, iar acum, când intru în bază şi văd pustiu, plânge sufletul în mine. În 2007, în trei luni, am adus cea mai bună genetică din România, 11 tiruri de vaci din Danemarca, Olanda, Germania şi Franţa. Acum le-am vândut către trei ferme din Braşov, iar vreo 300-400 de animale le-am dat la abator (...) M-a prins criza cu pantalonii în vine. Tocmai terminasem investiţia, când firma cu care aveam contract ne-a scăzut preţul de achiziţie în 2008 cu 30%. Acum un an au mai scăzut 0,25 lei pe litru. M-au prostit să investesc în fermă, m-au pus să iau vaci bune şi apoi mi-au zis că nu pot să-mi cumpere laptele la un preţ corect pentru că e criză. Dar ei au crescut între timp preţul la lapte cu 15-18%“, a continuat Victor Chivu.

Şi nu este singurul fermier care crede că multinaţionalele profită de pe urma muncii lor.

„Majoritatea procesatorilor au păstrat preţurile de achiziţie a laptelui la acelaşi nivel ca anul trecut. O companie care, din păcate, operează în nord-vestul ţării, deci şi la noi, a scăzut preţurile de achiziţie cu 0,13 lei pe litru fără niciun motiv. O să mai aşteptăm două-trei săptămâni să se stabilizeze piaţa şi o să ne reorientăm către procesatorii mai mici“, a mai spus Claudiu Frânc.

Cireadă răzleaţă în calea lupilor

Fermierii recunosc că problemele lor cu procesatorii şi cu Guvernul, care nu are nicio politică credibilă pentru zootehnie, sunt cauzate, în bună măsură, de dezorganizarea fermierilor din acest sector.

„Dacă noi nu suntem uniţi, ne dispersează, îşi bat joc de noi. Este adevărat că unii acceptă preţuri mici de la multinaţionale pentru că au leasing şi credite pe care trebuie să le plătească. Statul nu face nimic să putem ajunge la o înţelegere cu băncile, de genul nu putem luna asta, vă dăm luna viitoare. Guvernanţii ne lasă să murim zicând că nu le dă voie Banca Mondială şi FMI-ul să ajute agricultorii aflaţi în colaps. Nu l-am văzut pe Ponta să intre şi el într-o fermă să vadă cu ce ne confruntăm, aşa că nu o să mai cresc vaci decât atunci când îşi va asuma răspunderea cineva din guvern, când vor răspunde penal şi cu libertatea pentru dezastrul din zootehnie. Nu aş fi renunțat dacă primeam vreun ajutor. Nu ne mai rămâne decât să blocăm vămile, cum au făcut bulgarii, numai că anul trecut doar eu am ieşit cu utilajele în stradă să mă bat cu jandarmii“, a mai spus fermierul din Teleorman.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara recent că a discutat cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din zootehnie cu privire la un eventual sprijin din partea Guvernului ca urmare a secetei generalizate la nivel global de anul trecut şi că a solicitat Bruxelles-ului o plată suplimentară de 4,5 euro pe cap de animal, în zonele defavorizate.

Marius ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Bolile frecvente ale bovinelor de carne

Receptivitatea raselor de bovine de carne faţă de agenţii care produc bolile specifice acestor animale este similară cu cea a raselor de bovine de lapte, însă sensibilitatea este mai mică datorită timpului îndelungat petrecut în aer liber pe păşune şi producţiei mai mici de lapte.

Afecţiunile oftalmologice la bovinele de carne sunt destul de frecvente, în special la tineret, cu simptome de cheratită şi conjunctivită, în unele cazuri – prin afectarea văzului producând pagube mari, din cauza sacrificărilor de necesitate. Cauzele sunt infectocontagioase şi parazitare, cele mai frecvente fiind cele bacteriene. Factorii favorizanţi sunt aerul din grajd plin de amoniac şi praf, condiţiile de igienă necorespunzătoare, respectiv insectele care transmit boala şi lipsa vitaminei A. Ca tratament se recurge la administrarea de unguent sau picături oftalmice – Unguent oftalmic, Oculoforte şi la dezinfecţia periodică a grajdului cu Catiorom sau Decontaminol. Ca măsură de prevenţie se administrează Vitamina AD3E buvabilă în apa de băut timp de 5-7 zile.

Indigestia ruminală se produce cel mai frecvent prin schimbări bruşte de furaje, prin nutreţ cu stare fizică necorespunzătoare sau furajare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

Alcaloza ruminală este rezultatul greşelilor de furajare, prin administrarea bruscă (fără perioadă de „obişnuire“) de furaje bogate în proteine sau azot şi, respectiv de furaje sărace în glucide. Rezultatul este creşterea concentraţiei de amoniu în rumen, alcalinizarea conţinutului ruminal, cu afectarea activităţii prestomacelor.

Indigestia ruminală putridă este consecinţa administrării de apă sau furaje contaminate cu bacterii, adică foarte murdare, depozitate în condiţii improprii sau păşunat pe terenuri necorespunzătoare.

Acidoza ruminală este, de asemenea, consecinţa furajării defectuoase prin administrarea bruscă de nutreţuri bogate în glucide care fermentează uşor, instalându-se dismicrobismul ruminal şi formându-se în perioadă scurtă de timp cantităţi mari de acid lactic.

Meteorismul ruminal acut („balonare“) este rezultatul acumulării masive de gaze de fermentaţie în rumen şi reţea, conţinutul putând fi reprezentat de o spumozitate fină de fermentaţie – indigestie spumoasă, sau gaze fără spumozitate – indigestie gazoasă. Meteorismul ruminal acut este întotdeauna caz de urgenţă. Eliminarea gazelor din stomac se poate asigura prin consumul de furaje grosiere înainte de consumul nutreţurilor verzi, fragede, umede şi reci, mai cu seamă al leguminoaselor. În cazul apariţiei bolii la un animal pe păşune este obligatorie întreruperea păşunatului şi scoaterea animalelor din parcela respectivă, pentru a preveni consumul de furaje şi limitarea numărului de animale afectate.

Tratamentul este în funcţie de tipul indigestiei şi urmăreşte corectarea raţiei alimentare, administrarea orală de ruminative ca Rumigen, cu efect excitant asupra mucoasei ruminale, stimulând indirect rumegarea şi îmbunătăţind digestia; antibiotice: Oxitetraciclina, 1-3 administrări. De asemenea, se administrează ulei de parafină şi sulfat de magneziu.

Se foloseşte un tratament de susţinere cu: Hepatoprotect, Vitamina B1-B6, Perfuzol, Glucoză şi Multivitarom.

În cazuri grave, se recurge la sondaj bucoesofagian sau ruminocenteză şi la însămânţarea rumenului cu alt conţinut rumenal de la un animal sănătos.

Dr. Gabriela LOTREA
Medic veterinar
SC Romvac Company SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Actinomicoza şi actinobaciloza la bovine, două boli infecţioase grave care pot fi prevenite

Actinomicoza şi Actinobaciloza sunt două boli infecţioase, bacteriene, întâlnite mai frecvent la taurine şi sporadic la celelalte mamifere domestice (oaie, cal, porc, câine). Ele pot fi întâlnite şi la om.

Sursa principală de infecție este reprezentată de animalele bolnave care elimină germenii odată cu materialul purulent, contaminând furajele și apa. Germenii se găsesc, în mod normal, la nivelul cavității bucale. Aceștia pătrund în organism prin diferite leziuni de pe mucoase sau piele cauzate, în general, de furajele grosiere, dar și de diferite plăgi.

În Actinomicoză, leziunile sunt localizate mai frecvent la oasele feței, mai des la nivelul maxilarului inferior (mandibular). Astfel, la nivelul oaselor apar fenomene de osteoporoză cu deformări (proeminențe), iar în grosimea osului se formează focare purulente care se pot sparge fie la exterior, fie în diferite cavități. Ca urmare, pot apărea secreţii nazale purulente sau chiar fractura maxilarului animalului.

Actinobaciloza bovină se caracterizează prin prezența unor inflamații purulente și fibrozări în diferite țesuturi și organe, mai ales țesuturile moi (limbă, buze, mucoasă bucală, faringe, piele, pulmon etc.).

În România, boala se întâlnește relativ frecvent la taurine, apare în tot timpul anului, cu o incidență mai mare primăvara, și este cauzată mai ales de condițiile deficitare de igienă din adăpost.

Simptomele bolii sunt în funcție de localizarea procesului infecțios: subcutanat, la nivelul limbii, mamar, visceral, limfoganglionar etc.

Frecvent, în regiunea submandibulară, se observă o „umflătură“, sub formă difuză sau sub formă de noduli bine delimitați. Pielea se poate necroza și apar fistule din care se scurge puroi vâscos. Dacă țesutul afectat este fibrozat, leziunile sunt lipsite de material purulent.

Diagnosticul, atât în Actinomicoză cât și în Actinobaciloză, se suspicionează pe baza semnelor clinice și se confirmă prin examen de laborator.

Prognosticul este grav în cazul Actinomicozei și favorabil în cazul Actinobacilozei, iar cazurile de vinde ­ care au loc numai când tratamentul se instituie precoce.

Profilaxia celor două boli este cea mai importantă și constă în măsuri generale sanitar veterinare: dezinfecția adăposturilor cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT, precum și evitarea pe cât posibil a furajelor grosiere care pot leziona mucoasa bucală, creând porți de intrare pentru germeni.

Tratamentul este atât local, cât și general și urmărește limitarea procesului infecțios, crescând posibilitatea de exploatare a animalelor valoroase. Astfel, la nivel local, pe zona afectată se aplică mai multe zile TINCTURĂ DE IOD, până la maturarea abceselor. După maturare, acestea se deschid chirurgical, iar în cavitate se aspersează ETER IODOFORMAT și se aplică diferite unguente: DERMOGUARD, PODODERMIN, MIBAROM.

Tratamentul general constă în administrarea de iodură de potasiu (8-10 g/zi), pe cale bucală, sau iodură de sodiu, intravenos. De asemenea, se folosesc antibiotice, administrate intramuscular AMOXYLROM, OXITETRACICLINĂ, FLORFENILROM etc. Unele antibiotice se pot administra la nivelul leziunii (intrafocal sau perifocal). Animalele bolnave se vor izola pe durata tratamentului.

Dr. Viorica CHIURCIU,
medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Angusul de Carpaţi

În curând, carnea de vacă din Argentina ar putea fi concurată de cea din Carpaţi sau cel puţin aşa visează doi investitori elveţieni care deţin la Marpod şi Nocrich, judeţul Sibiu, 2.100 de vaci Angus. În cinci ani vor să ajungă la 10.000 capete, inclusiv prin intermediul unor parteneriate cu fermierii locali, România având astfel şansa să devină un jucător important pe piaţa europeană.

Doi investitori elveţieni – Samuel Widmer (stânga foto), specialist în prelucrarea cărnii, şi Sefan Jung (dreapta foto), specialist în creşterea bovinelor din rasa Angus, au pus bazele unei afaceri de succes în sectorul zootehnic în România, prin înfiinţarea fermelor Karpaten Meat. În doar cinci ani, cei doi au ajuns la un efectiv de 2.100 de vaci de carne la fermele din Marpod şi Nocrich (judeţul Sibiu) şi au trezit tot mai mult interesul fermierilor români pentru această rasă la noi. Dovadă a acestui fapt este şi înfiinţarea Asociaţiei Aberdeen Angus Romania, al cărei act constitutiv a fost semnat recent în cadrul evenimentului desfăşurat la Marpod sub deviza „Karpaten Meat – from grass to beef – Angus breeding system for Romania.“ La manifestare au fost prezenţi circa 200 de fermieri interesaţi să devină parteneri Karpaten Meat şi să dezvolte o afacere de creştere a bovinelor Angus.

Povestea Karpaten Meat în România

Cei doi administratori ai companiei Karpaten Meat (firmă care face parte din grupul Agroinvest Plus, care are în România circa 7.700 ha de teren agricol) au o experienţă vastă în domeniul agriculturii, în special în producţia şi comercializarea cărnii de vită. Au venit în România pentru că au intuit potenţialul de creştere de la noi – avem circa 5 milioane de hectare de păşuni – şi au decis să investească aici. În 2008 au cumpărat cu circa 100.000 de euro activele unui fost IAS şi s-au pus pe treabă. Au început cu 120 de bovine Angus aduse din Germania, iar în timp au ajuns la un stoc total de 2.100 de animale. Pe lângă fermele proprii, elveţienii au cumpărat şi circa 2.500 ha de teren agricol, Karpaten Meat dezvoltând şi programe parteneriat. Este vorba de Programul Angus – Creştere în rasă pură, dar şi de Programul de încrucişări Angus X Bălţată Românească.

„Dacă până acum cunoscătorii în materie de carne de vită premium vorbeau doar despre bovinele de carne argentiniene crescute în regiunea Pampas, scopul companiei Karpaten Meat este acela de a face cunoscută zona Carpaţilor ca fiind producătoare de carne de vită de calitate. În acest sens, compania îşi propune ca, până în anul 2018, să producă cel puţin 10.000 carcase de vită de calitate superioară“, spune Samuel Widmer.

Sistemul extensiv pe păşune, o noutate pentru ţara noastră

Samuel Widmer susţine că în România implementarea sistemelor de creştere a raselor de carne este posibilă în toate zonele ţării, inclusiv cele montane. În momentul de faţă, rasa de carne nu este foarte răspândită la noi, efectivul de animale fiind de circa 29.000 exemplare, adică nu mai mult de 2,3% din numărul total de exemplare. Creşterea bovinelor de carne în sistem mamă vacă alăptantă, sistem extensiv pe păşune, este un domeniu nou pentru România, dar şi o afacere la îndemâna fermierilor locali.

„Potenţialul există, totul este să se mobilizeze fermierii în această direcţie şi, cu un pic de susţinere atât din partea statului român, cât şi din partea fermierilor cu experienţă în domeniu, în câţiva ani putem popula păşunile din România cu bovine de carne. Ne-am îndreptat către rasa Angus şi recomandăm această rasă de carne în primul rând pentru costurile scăzute de creştere şi producţie, dar şi datorită faptului că este o rasă prolifică care produce un viţel pe an, având prima fătare la vârsta de doi ani, spre deosebire de alte rase de carne, care încep să producă viţei doar de la trei ani. Astfel se obţine un număr mai mare de viţei într-un timp mai scurt, crescând veniturile substanţial“, afirmă Widmer.

El vorbeşte chiar de posibilitatea obţinerii unui profit de 12.000 de euro în cinci ani. Calculul este simplu: dacă se porneşte de la 8 vaci din rasa Angus, în cinci ani rezultă 66 de viţei – primul viţel la 2 ani, în timp ce la alte rase este la trei ani –, spre deosebire de 36 viţei la alte rase. Iar dacă se vând 50% din viţei, profitul este de circa 12.000 de euro. Şi aceasta în condiţiile în care vaca este crescută afară pe păşune, iar viţelul este alăptat până la 7-8 luni, după care este înţărcat şi vândut. În ceea ce priveşte faza de îngrăşare finală, aceasta trebuie să fie de scurtă durată (fără soia şi premixuri), până ajung vacile la 350-400 kg (carcasă), cu grăsime ¾, susţine Widmer.

Programul de încrucişări Angus X Bălţată Românească

Anul trecut, Karpaten Meat a demarat un nou program de parteneriat ce se referă la conversia fermelor de Bălţată Românească în ferme de creştere de viţei încrucişaţi prin montă cu taur de reproducţie Angus sau prin însămânţarea efectivului de Bălţată Românească cu material seminal Angus. Programul reprezintă o opţiune bună pentru fermele care vor să renunţe la producţia de lapte sau vor să folosească vacile reformă pentru producţia de carne.

Karpaten Meat oferă informaţii despre înfiinţarea fermelor de creştere Angus, dar şi tauri de reproducţie din rasa Angus spre vânzare sau material seminal provenit de la tauri cu genetică de top. Prin contract, firma răscumpără viţeii rezultaţi din reproducţie în momentul înţărcării acestora, cu o vârstă de minimum 6 luni şi cu un minimum de 200 kg. Programul se încadrează într-un nou model de business, şi anume creşterea în sistem de vaci alăptante, o tehnologie simplă şi cu costuri mult mai scăzute decât în cazul creşterii vacilor de lapte, bovinele rămânând pe păşune pe tot timpul anului, furajându-se doar cu lapte şi cu iarba de pe păşune. Această formă de parteneriat presu­pune şi asigurarea unei pieţe de desfacere constante şi profitabile şi se înscrie împreună cu programele de parteneriat la dezvoltarea producţiei de carne de vită premium în România, după cum susţine Samuel Widmer. Producţia de carne va avea ca destinaţie în principal piaţa europeană, unde de altfel este livrată aproape în totalitate şi în prezent, urmând să fie acoperită însă şi piaţa internă, în funcţie de solicitări.

Cerere mare de carne

Deficitul de carne de vită în Europa în ultimii ani a fost de 200.000 de tone pe an. Germania este al doilea producător de produse din carne în Europa, dar sectorul bovin a trecut printr-o scădere masivă în perioada 1997-2008, ajungând de la aproximativ 3,54 milioane de bovine la un efectiv de circa 1,3 milioane capete. Aceste efective de bovine sunt grupate în 180.000 de ferme, din care mai mult de 60% au mai mult de 100 de capete. Conform statisticilor, în România densitatea bovinelor este de 15 capete pe 100 ha, în timp ce în Irlanda, de exemplu, sunt 137 de capete pe 100 ha.

Avantaje rasa Angus

- Robustă şi adaptabilă la temperaturi între -40°C şi +40°C.

- Precoce: vârsta la prima montă 14-15 luni (min. 350kg).

- Vârsta la prima fătare: 24-27 luni.

- Fătări uşoare.

- Prolifică: 1 viţel/an, o durată a gestaţiei de 9 luni.

- Înţărcarea viţeilor după vârsta de 8-10 luni.

- Spor mediu zilnic ridicat de 1.000-1.300 g prin îngrăşare extensivă.

- Greutate: tauri: 800-1.000 kg, vaci: 550-700 kg.

- Randament ridicat la sacrificare.

- Longevive şi uşor de îngrijit.

- Culoarea părului: roşu sau negru.

- Ecornare.

Ioana GUŢE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Perioada optimă de însămânţare a vacilor după fătare

Probabilitatea de a obţine câte un viţel pe an de la fiecare vacă depinde în cea mai mare măsură de eficienţa însămânţărilor efectuate în primele 80 de zile după fătare, care, la rândul lor, sunt influenţate de modul cum a decurs fătarea şi de viteza de recuperare a animalului în vederea unei noi gestaţii. De aceea, în ultimele trei luni de gestaţie este necesară adoptarea unui regim de furajare diferenţiat, din care să se elimine borhoturile, şi realizarea unei hrăniri stimulative bazate pe substanţe proteice, săruri minerale şi vitamine liposolubile. Este necesară, de asemenea, o evidenţă corectă a vacilor aflate în luna a 8-a de gestaţie pentru acordarea unui repaus mamar (perioadă de înţărcare) de cel puţin 45-60 de zile.

După fătare, în organismul matern se produc însemnate modificări generale şi locale în ceea ce priveşte uterul, care involuează sub aspect macroscopic şi regenerează sub aspect microscopic. În mod normal, la vacă uterul îşi reduce volumul la jumătate după 4 zile de la fătare, cu 2/3 la 8 zile şi revine la dimensiunile normale pentru starea de negestaţie la două săptămâni. Regenerarea histomorfologică completă a glandelor uterine are loc la vacă numai la o lună şi jumătate de la fătare, mai precis la 42-50 de zile.

În mod normal, vacile nu-şi redobândesc capacitatea maximă de concepţie decât după aproximativ 7 săptămâni de la fătare, cu condiţia ca fătarea şi involuţia puerperală să se fi desfăşurat normal. De aceea, rezultate satisfăcătoare de fecunditate nu pot fi obţinute decât după acest interval de timp. Deşi majoritatea vacilor intră în călduri la 30-35 de zile după fătare, prima însămânţare nu trebuie făcută sub limita de 6 săptămâni. De aceea trebuie combătute concepţia şi practica conform cărora darea la montă a vacilor la primul ciclu de călduri apărut după fătare scurtează durata intervalului dintre fătări cu un ciclu sexual. Acest lucru este neştiinţific şi se soldează, aproape întotdeauna, cu repetarea căldurilor ca urmare a mortalităţii embrionare, întrucât glandele uterine nu sunt apte pentru a secreta embriotrof, pe seama căruia se realizează creşterea şi dezvoltarea embrionului la începutul gestaţiei. Desigur că nu se exclude posibilitatea obţinerii unei gestaţii sporadice şi în cazul însămânţării la 20-30 de zile după fătare, dar trebuie ştiut că, la acest interval, şansele de a obţine fecunditatea sunt cele mai scăzute.

Embriotroful se prezintă ca o emulsie de culoare alb-roşiatică formată din leucocite, eritrocite, celule epiteliale întregi sau pe cale de degenerare grăsoasă, nuclei celulari, o mare masă de substanţă albuminoidă şi picături de grăsime. El conţine 10,5% substanţe de natură albuminoidă, 1,25% grăsimi, săruri minerale şi apă. Embriotroful are o compoziţie calitativă asemănătoare cu colostrul şi de aceea i s-a dat numele de lapte uterin. Embriotroful asigură aproape în exclusivitate nutriţia oului după nidare (implantarea în uter) şi a embrionului în perioada dezvoltării embrionare, rămânând un factor nutritiv mai mult sau mai puţin important după stabilirea placentei. Însămânţarea femelei la primul ciclu de călduri după fătare, când uterul este incomplet refăcut din punct de vedere histologic şi se manifestă scăderea metabolismului local prin modificarea cantitativă şi calitativă a embriotrofului, este una dintre cauzele mortalităţii embrionare legate de uter.

Mortalitatea embrionară este una dintre cauzele repetării căldurilor, de obicei la intervale mai lungi decât cele fiziologice, fiind în majoritatea cazurilor semnul unic al avortului timpuriu. Prevenirea mortalităţii embrionare se poate face prin însămânţarea artificială sau monta naturală, după 60 de zile de la fătare pentru vacile cu producţie moderată de lapte, şi se poate amâna până la 90 de zile la cele cu producţii mari. O atenţie deosebită se va acorda tratării endometritelor (inflamaţie a mucoasei uterine) pentru a se ajunge la vindecarea lor completă, altfel se înregistrează multe cazuri de avort ovular, dar mai des embrionar.

În sezonul de stabulaţie, pe lângă tratamentul antiinfecţios, trebuie să se ţină seama de îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, furajare, microclimat corespunzător, condiţii de zooigienă din cele mai bune, dar şi de plimbări zilnice ale animalelor.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Creşterea tineretului taurin de reproducţie până la vârsta de un an

După vârsta de 6 luni, creşterea tineretului taurin de reproducţie se diferenţiază în funcţie de sex, întrucât scopul urmărit şi particularităţile acestui proces diferă la viţele faţă de tăuraşi. De aceea, odată cu înţărcarea viţeilor se face şi separarea pe sexe. Tehnologia de creştere se referă la adăpostire, hrană şi îngrijire.

Adăpostul

Pentru tineretul femel se recomandă ca vara să fie întreţinut în tabere pe păşune, cu administrarea unui supliment de 1-1,5 kg concentrate, în funcţie de calitatea păşunii. În timpul iernii viţelele pot fi ţinute în sistem nelegat, în adăposturi cu stabulaţie liberă, precum şi în sistem legat în adăposturi închise. De remarcat că sistemul de creştere în stabulaţie liberă este foarte economicos şi permite dezvoltarea armonioasă a tineretului femel care se hrăneşte la discreţie, însă cu raţii controlate din punctul de vedere al conţinutului în principii nutritive.

Tăuraşii de reproducţie sunt crescuţi în adăposturi speciale, în boxe individuale spaţioase în care pot efectua o mişcare activă. Suprafaţa boxei este de 5 mp la vârsta de 6-12 luni şi de 6,5-7 mp după vârsta de un an.

Furajarea viţelelor

După vârsta de 6 luni, hrănirii tineretului femel destinat pentru prăsilă trebuie să i se acorde o atenţie deosebită. În timpul iernii hrana de bază o constituie fânul de bună calitate, de preferinţă cele de leguminoase, suculentele şi cantităţi mici de concentrate pentru completarea raţiei. În perioada după înţărcare şi până la vârsta de un an se urmăreşte dezvoltarea maximă a tubului digestiv, care nu este posibilă fără consumul unor cantităţi mari de fibroase şi suculente. În această perioadă viţelele pot consuma 3-4 kg de fân, 1,5-1,6 kg concentrate şi 50-60 g amestec mineral alcătuit în proporţii egale din cretă furajeră, făină de oase şi sare de bucătărie. Administrarea furajului murat începe cu 5-7 kg/cap pe zi şi se măreşte treptat, cu vârsta, până la 16-17 kg/cap şi zi, pentru o dezvoltare corespunzătoare a tubului digestiv şi pregătirea viţelelor să consume cantităţi mari de furaje în scopul exprimării ca adult al potenţialului biologic productiv.

Având în vedere că până la înţăr­care viţelele au fost crescute corespunzător, acestea trebuie să înregistreze sporuri de creştere astfel încât la vârsta de un an să aibă circa 50% din greutatea de adult. Redăm în tabelul de mai jos greutatea la care trebuie să ajungă viţelele la vârsta de un an şi sporul mediu ce poate fi înregistrat în perioada de la 6 la 12 luni.

Furajele concentrate trebuie să fie formate dintr-un amestec de uruieli de orz, mazăre, porumb, tărâţe, şroturi, asigurând 1,5-2 kg/cap şi zi, în care se adaugă 30-50 g de săruri minerale, amestec preparat aşa cum s-a arătat. Raţia zilnică se administrează în 3 tainuri, dimineaţa, la prânz şi seara. O atenţie permanentă se va acorda pentru asigurarea la discreţie a apei pentru adăpost prin mutarea în boxe a adăposturilor automate. Neasigurarea cantităţilor suficiente de apă are ca efect micşorarea sporului de creştere în greutate şi apariţia unor afecţiuni digestive.

În perioada de stabulaţie, în zilele fără ploi, ninsori sau viscol, viţelele vor fi scoase în padoc pentru a face mişcare şi a se obişnui cu temperaturile scăzute în scopul creşterii rezistenţei organismului la diferite boli şi intemperii.

Furajarea tăuraşilor

La tăuraşii în vârstă de peste 6 luni se urmăreşte realizarea unei intensităţi mari de creştere, fără a favoriza îngrăşarea, a unui schelet puternic, o conformaţie corporală armonioasă şi un comportament blând. Nivelul de hrănire este cu 20-25% mai ridicat decât al viţelelor, accelerând astfel procesul de creştere. Volumul raţiei trebuie să fie redus, dar cu valoare nutritivă ridicată, pentru a nu favoriza dezvoltarea abdomenului.

Baza raţiei o constituie concentratele, de preferinţă nutreţurile combinate, fiind recomandabil ca din acestea 30-35% să reprezinte obligatoriu suplimentul concentrat PVM (proteino-vitamino-mineral), care asigură necesarul de microelemente minerale şi proteină de calitate uşor asimilabilă. Raţia cuprinde 2-3 kg de fân, 4-5 kg semi-fân şi 3,5-5 kg nutreţ combinat. Încă de la vârsta de 6 luni, tăuraşii trebuie să se obişnuiască cu prezenţa omului, reducându-se astfel accidentele la vârsta adultă. Igiena corporală se realizează prin ţesălare şi periere şi îngrijirea ongloanelor care vor fi curăţate şi scurtate periodic.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

800.000 de mici fermieri riscă să dispară după eliminarea cotelor la lapte

În România sunt circa 800.000 de fermieri mici, cu 2-3 vaci, care ar putea dispărea de pe harta producătorilor de lapte, din 2015, dacă ar fi eliminate cotele de lapte, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

Pentru România este important sectorul zootehnic, cel al ovinelor şi bovinelor, spune Achim Irimescu, pentru că în actualul pachet financiar nu a fost prins în subvenţiile europene şi România risca să nu primească bani decât pe suprafaţă, nu şi pe animale. 

'De exemplu, dacă un fermier are o mie de vaci şi 50 de hectare de teren primea bani europeni doar pentru cele 50 de hectare. Ca să primească şi pentru animale erau două soluţii, una să facem conversia animalelor în dreptul de plata pe suprafaţă, dar ar fi crescut foarte mult suprafaţa echivalentă. Acum avem recunoscută de Comisia Europeană o suprafaţă de bază de 9,7 milioane hectare, faţă de 7 milioane hectare iniţial', spune Irimescu. 

Dacă cota de lapte dispare, din 2015 vine laptele din alte state membre şi pe fermierii cu 2-3 vaci îi omoară. Nu o să meargă Danone să alerge cu camionul să ia câte 10 litri de la unul şi de la altul, ci vine camionul la procesator cu lapte conform, adaugă secretarul de stat.

Vom avea şi în viitorul PNDR o măsură ca să încurajăm sectorul laptelui, spune Achim Irimescu. Acum avem în zonele defavorizate subvenţii speciale, care pot ajunge şi la 300 de euro pe cap de animal, dar ei au luat doar subvenţia, au zis mersi şi nu au făcut nimic. Sunt vreo 800.000 de beneficiari în situaţia asta, cu 2-3 vaci, adică 90% dintre ferme. Aceştia au cele mai mari şanse să dispară. Nu vor face concurenţă celor din afară, care vor veni cu lapte ieftin. Germanii au 10 tone pe cap de vacă, iar aceşti români produc cel mult 3 tone, în cel mai fericit caz. De exemplu, eu am luat din Germania lapte proaspăt, integral, netratat, la 58 de cenţi ambalat în cutie Tetra Pack, iar în România nu o să găsim niciodată sub un euro.

În fine, pe cota de zahăr, noi am cerut prelungirea până în 2019-2020, dar s-a acceptat până în 2017, spune Irimescu. Asta înseamnă că România are o cotă actuală de 104.000 tone de zahăr din sfeclă până în 2015. Prelungirea acestui sistem până în 2017 îmi oferă garanţia că nu omor cultivatorii de sfeclă de zahăr. Privind dintr-un anumit punct de vedere mă felicit că nu mai am cotă, după 2017, şi pot să produc cât vreau eu pentru consumul naţional de jumătate de milion de tone, dar restul este din procesarea zahărului brut importat sau zahăr rafinat.

Sursa: AGERPRES

 

Crescătorii de bovine au învăţat limba… acordului!

După un travaliu de mai bine de un an, în care s-a încercat punerea la unison a intereselor tuturor organizaţiilor importante din ţară, crescătorii de bovine au reuşit stabilirea unui acord, poate cel mai important de până acum, care ar putea deschide larg uşile unificării acestei bresle. În felul acesta, la portavocea cow-boy-lor de România se va auzi un singur glas care va susţine politica agricolă a fermierilor în dialogurile cu autorităţile statului.

Interesele au învins orgoliile

Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine din România (FNCBR) a organizat în data de 7 februarie Adunarea Generală a asociaţilor, la care au fost invitaţi şi liderii celorlalte organizaţii importante din ţară: Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), Asociaţia Holstein.ro, Asociaţia Crescătorilor de vaci „Bălţata Românească“ tip Simmental – Braşov, Asociaţia Crescătorilor de Bovine de Carne – Suceava. În cadrul întâlnirii fermierii au stabilit că niciun reprezentant al lor nu va mai dialoga cu autorităţile statului dacă nu va avea acordul celorlalte asociaţii ori dacă nu s-a stabilit în prealabil un punct de vedere comun pentru problematica în discuţie la un moment dat. În privinţa acestui aspect, toţi cei prezenţi au fost de acord în unanimitate că această decizie „este un pas extraordinar“, după cum a afirmat Claudiu Frânc, preşedintele FNCBR. Dumnealui a specificat că, „cel puţin în relaţia cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vom vorbi cu toţii aceeaşi limbă şi vom reprezenta un unic interes, cel al crescătorilor de bovine, indiferent din ce organizaţie ar fi acesta“.

Unificarea asociaţiilor va da forţă sectorului

În plus faţă de acest acord, reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de bovine au stabilit un protocol pentru înfiinţarea confederaţiei. Această dorinţă a existat dintotdeauna în rândul fermierilor, însă probabil orgoliile şi disensiunile între asociaţii au făcut ca acest demers să nu fie finalizat. Încă din luna septembrie 2012, liderii celor mai mari organizaţii au început dis­cuţiile în vederea unificării, dar se pare că doar acum, după ce fiecare crescător s-a confruntat cu problema preţului mare la furaje, fără ajutor de la stat, lucrurile intră pe un făgaş normal. Ceea ce ne face să credem că problemele întâmpinate de fermieri au învins orgoliile şi i-au determinat să-şi unească forţele. „Fiecare asociaţie va funcţiona în continuare ca entitate proprie, dar la discuţiile cu Ministerul Agriculturii vom merge sub aceeaşi cupolă, cu o poziţie comună, pentru că altfel nu se mai poate, riscăm să dispară acest sector din România“, susţine Claudiu Frânc. Speranţa fermierilor este ca până în vară, cel mai probabil până în luna iunie, să fie înfiinţată această organizaţie. Totul depinde de aprobarea statutului confederaţiei în cadrul adunărilor generale ce vor fi organizate de fiecare dintre cele patru asociaţii. Cât despre conducerea acestei confederaţii, Claudiu Frânc spune că va fi vorba de o conducere comună, care să asigure reprezentativitate la nivel naţional.

Subvenţiile, întotdeauna o necunoscută pentru fermieri

Faptul că întregul sector al creşterii de bovine a fost ani de zile fragmentat în organizaţii, asociaţii şi federaţii fără o coerenţă în tratarea intereselor comune cu autorităţile a dus la dispariţia a peste 6 milioane de bovine. La aceasta se adaugă şi „lipsa surselor de finanţare, dar şi scumpirea furajelor începând cu a doua parte a anului trecut, care au diminuat efectivul de bovine cu circa 300.000-400.000 de capete. În prezent, România dispune de mai puţin de un milion de vite, comparativ cu 7 milioane în 1990, potrivit datelor furnizate de FNCBR.

Indignaţi de ceea ce se întâmplă în acest sector, liderii crescătorilor de bovine susţin că se gândesc să boicoteze subvenţia de la APIA – plăţile naţionale directe complementare – pentru că s-au săturat să semneze cererea în alb, adică fără să treacă suma. „Tot timpul ne promit o sumă şi apoi primim alta. Trebuie să găsim o soluţie, altfel riscăm să dispărem cu toţii. Oricum banii pentru 2012 nu i-am primit nici acum, probabil vor intra în câteva luni, în condiţiile în care sunt alocaţi din bugetul de stat pentru 2013“, a declarat Frânc.

Ioana GUŢE
Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Râia la ovine, caprine şi bovine - o boală păguboasă!

Râia sau scabia este o boală parazitară a pielii care apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţii de igienă şi alimentaţie necorespunzătoare. Agenţii etiologici ai bolii sunt mai multe specii de paraziţi din familia Sarcoptidae, care se localizează în diferite regiuni ale corpului, producând leziuni specifice. Boala produce pierderi economice însemnate, constând în scăderea producţiilor de lapte, carne şi lână. La ovine şi caprine se întâlnesc următoarele tipuri de râie: sarcoptică, psoroptică, corioptică, uneori asociate între ele.

Râia sarcoptică sau râia capului se caracterizează prin apariţia unor cruste foarte groase, de culoare alb-cenuşie, cu aspect văros, în regiunea capului, în jurul buzelor şi ochilor. Această formă de râie este rară la oaie, în schimb la capră este mai des întâlnită, fiind generalizată la cap, torace, abdomen, mamele şi membre.

Râia psoroptică sau râia corpului este cea mai frecventă şi severă scabie întâlnită la oaie, deoarece apare pe regiunea superioară a spetei, pe regiunea dorsală, gât, părţile laterale ale toracelui, generalizându-se cu repeziciune pe întreg corpul. Boala apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţiile unei igiene necorespunzătoare, fiind influenţată de o alimentaţie carenţată sau de prezenţa altor boli.

Contaminarea se face fie prin contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave, fie indirect cu diferite obiecte parazitate (ustensile din grajd, aşternut etc.).

Din punct de vedere clinic, această râie provoacă prurit (mâncărimi), căderea lânii în smocuri mai întâi pe anumite zone ale corpului, apoi se întinde pe toată suprafaţa lui. Pe piele se observă mici noduli, vezicule şi cruste, iar în râia generalizată animalele pot prezenta şi unele complicaţii (pulmonare, carenţiale etc.).

La capre, râia psoroptică se localizează la ureche, determinând cruste abundente, de culoare brună, urât mirositoare, prurit, otite etc.

Râia corioptică sau râia picioarelor are o frecvenţă mai redusă şi se localizează mai mult pe părţile inferioare ale membrelor posterioare, sub forma unor papule (mici noduli) pruriginoase.

La bovine evoluează aceleaşi tipuri de râie ca şi la ovine şi caprine, râia corioptică fiind însă forma cea mai gravă. Paraziţii se localizează la baza cozii, în fosa anală, pe crupă, pe întreg trenul posterior. Aceasta se caracterizează prin prurit intens, depilaţii şi cruste groase. Pielea animalului se îngroaşă şi formează falduri, pe care apar crăpături sângerânde, care se pot infecta.

Diagnosticul prezumptiv al acestor parazitoze se pune pe baza semnelor clinice şi este confirmat prin examene de laborator.

Profilaxie şi tratament

Pe lângă măsurile de igienă privind adăpostirea corespunzătoare a animalelor şi o alimentaţie echilibrată, se instituie un tratament al întregului efectiv de animale cu ROMIVERMECTIN 1% şi ROMAVERMECTIN B1 1% PLUS şi soluţii de uz extern ca ROMPARASECT 5%. Pentru întărirea rezistenţei organismului este foarte importantă vitaminoterapia cu MULTIVITAROM, VITAMINA AD3E, VITAMINA B1-B6, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, precum și administrarea blocurilor pentru lins.

Pentru a feri animalele de noi recontaminări, concomitent cu deparazitarea animalelor, este obligatoriu să se facă igienizarea adăposturilor şi a ustensilelor din fermă, prin dezinfecţia cu DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC, precum şi prin deparazitarea acestora cu ROMPARASECT 5%.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Confederaţia crescătorilor de bovine, rămasă în faza de tatonare

În septembrie 2012, liderii celor mai mari organizaţii ale crescătorilor de bovine din România au pornit discuţiile în vederea unificării asociaţiilor de profil. Unii i-au spus confederaţie. Alţii refuză această denumire, considerând mai nimerită formula de federaţie sau asociaţie cu caracter naţional. Indiferent cum s-ar chema, ideea este că astăzi lucrurile sunt ca la început, adică în faza de intenţie. De fapt, veţi vedea, toate părţile sunt de acord că o unică reprezentare în relaţiile cu autorităţile statului ar fi mult mai eficientă, îşi exprimă dorinţa şi speranţa că acest lucru se va întâmpla, însă, când e vorba de fapte, se împiedică în amănunte.

Un concept omorât de orgolii şi interese

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS