reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Nov 2019

Au fost validate primele unităţi de abatorizare pentru bovine din România ce pot exporta carne de vită în Turcia

România a fost inclusă pe lista Statelor Membre care pot exporta carne de vită în Turcia. Reamintim că, în urma negocierilor purtate de ministrul Agriculturii, Achim IRIMESCU, cu omologul său turc, Faruk Çelik, precum şi a diligenţelor întreprinse de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pe lângă instituţia similară din Turcia, la începutul lunii mai 2016 s-a decis asupra redeschiderii comerţului cu bovine şi carne de vită.

Astfel, în urma unei misiuni de audit desfăşurată în perioada 3-7 octombrie 2016 de către specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Creşterii Animalelor din Republica Turcia, au fost validate primele unităţi de abatorizare pentru bovine ce pot exporta carne de vită.

Modelul de certificat sanitar veterinar pentru carnea proaspătă, refrigerată, congelată (carcasă) de bovine domestice necesar derulării exportului, aprobat de către Serviciile Veterinare din Republica Turcia este postat pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, www.ansvsa.ro .

Proiectul singurului abator pentru iepuri, în stand-by

Spuneam într-unul dintre articolele scrise cu ceva timp în urmă că gospodăria este incubatorul afacerilor în cunicultură și că România este încă „timidă“ în a dezvolta ferme intensive de creștere a iepurilor. Totuși, în urmă cu aproximativ patru ani, în acest peisaj se anunța înființarea primului abator de sacrificare a iepurilor. Mentorul proiectului, Cornel Maghiaru, un antreprenor din București, avea speranța că va inaugura abatorul în Gilău și că, prin existența acestei unități, micii crescători de iepuri vor fi încurajați să își dezvolte afacerile. Niciuna dintre dorințe nu s-a îndeplinit. Abatorul nu s-a mai deschis, iar cunicultura se face încă la nivel de fermă familială. Ce spune astăzi antreprenorul Cornel Maghiaru despre proiectul de atunci, dar și despre planurile de viitor?

O variantă temporară

Prima impresie a discuției purtate cu el a fost că nereușita de acum patru ani nu l-a descurajat. Dimpotrivă, l-a mobilizat să găsească o altă modalitate pentru a-și duce la bun sfârșit proiectul. Cunicultura este în continuare rentabilă, spune el, așa că de două luni și-a revizuit planul. A ales ca variantă temporară încheierea de contracte pentru achiziționarea și preluarea efectivelor de iepuri pentru sacrificare. Însă nu în propriul abator, ci într-o unitate care are, pe lângă alte specii, autorizație și pentru sacrificarea iepurilor.

„Practic, societatea pe care o manageriez contractează de la crescători iepuri pentru carne. Am reușit să facem cunoscută această nouă activitate pe care o întreprindem și în cele două luni am reușit să preluăm câteva mii de exemplare. Colaborăm cu crescători din aproape toată țara, însă ne-am îndreptat cu predilecție spre Transilvania, Timișoara, Banat. Aici cunicultura este cel mai bine dezvoltată, chiar dacă este practicată la nivel gospodăresc. Și în Brăila și Galați sunt câțiva crescători de iepuri, dar sudul României este încă deficitar la acest capitol.“ În ceea ce privește parteneriatul cu producătorii, Cornel Maghiarul spune că are o regulă de la care nu se abate.

„Avem niște limite legate de producția minimă, astfel cantitatea de tranșă este de 1.000 de capete. Firește dacă producătorul are 950 de exemplare este în regulă, dar nu preluăm 200-300 de capete. Dacă am reduce cantitatea minimă pe care o preluăm acum, ar însemna să ne creștem costurile. Iepurii sunt preluați de la poarta producătorului, iar plata se face la două zile de la ieșirea buletinului de analize emis de Direcția Sanitar - Veterinară. Prețul pe care îl oferim este de 7 lei kilogramul în viu.“

„În alte țări carnea de iepure se produce sub 1,40 euro“

Anticipând interesul crescătorilor de iepuri, l-am întrebat pe Cornel Maghiaru care este rațiunea prețului pentru kilogramul în viu, o ofertă despre care mulți producători vor spune că nu acoperă costurile de producție.

„Crescătorul de iepuri s-ar putea întreba de ce nu 8 sau 10 lei kilogramul în viu. Este foarte simplu. Practic, 50% din cantitatea contractată este neutilizabilă – capul, blana, intestinele. Automat prețul cărnii se dublează. Ajungem deci la 14 lei, sumă la care se adaugă taxele de abatorizare. Aproximativ 4 lei pe cap de animal. Avem deci 18 lei, la care se adaugă o marjă de profit pe care comerciantul final și-o pune și uite așa prețul cărnii de iepure este de 25-26 de lei, la care se aplică TVA. De aceea consumatorul ia carnea de iepure din supermarket cu aproximativ 30 de lei. Nu putem să oferim 10 lei pentru kilogramul în viu pentru că prețul cărnii în magazine ar ajunge la 45 de lei și nu ar mai cumpăra nimeni. În aproape toată lumea carnea de iepure se produce sub 1,40 euro, de aceea, în opinia mea, și producătorii români trebuie să se adapteze acestui criteriu. Altfel nu se vinde.“

Ciclul afacerii dlui Maghiaru se încheie cu valorificarea producției către importatori străini, cea mai mare cerere venind din partea Chinei.

Întâi fermele, apoi abatorul

Totuși, spune Cornel Maghiaru, activitatea de acum este doar o soluție de avarie până va reuși să scoată din stand-by proiectul propriului abator de sacrificare a iepurilor. Într-o retrospectivă a acțiunilor de acum patru ani, Cornel Maghiaru admite că atunci s-a grăbit să-și transforme visul în realitate fără să țină cont de faptul că un astfel de abator are nevoie să fie susținut de câteva ferme puternice.

„Nu am reușit să deschidem acest abator la Gilău din mai multe cauze. Dar unul dintre motivele pentru care acest lucru nu s-a mai întâmplat este că mi-am dat seama că fără niște crescătorii mari în spate degeaba îl faci. Proiectul se afla într-o fază destul de avansată. Aveam locația, cumpărasem linia tehnologică de abatorizare, dar ne-am oprit pentru că ne-am dat seama că trebuie să fie un lanț continuu de producție a iepurilor, sacrificare și comercializare. Nu reușești să faci să funcționeze abatorul dacă nu este complet acest lanț. Degeaba cheltuiești sute de mii de euro, când nu îi poți acoperi capacitatea. Din nefericire, nu există în România crescători care să practice cunicultura la scară industrială. Atunci am preferat să mergem pe varianta asta. Chiar dacă nu este un abator propriu, pentru moment este mai convenabil așa.“

Spuneam însă că nereușita nu l-a descurajat pe antreprenorul din București și că proiectul singurului abator de abatorizare a iepurilor din România rămâne în picioare. Doar strategia de abordare s-a schimbat și locația în care va fi inaugurat această unitate. Astfel, Cornel Maghiaru și-a propus, cu sprijinul altor parteneri, să investească în realizarea unor ferme mari de creștere a iepurilor în sudul țării, aproape de Alexandria. Tot aici va fi construit și abatorul.

„Sper ca într-un an și jumătate să reușim să facem aceste ferme. După ce vom dezvolta crescătoriile vom merge până la capăt și cu abatorul.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 40-42

În Suceava ambiţia unei femei ţine în picioare un abator

A muncit o viaţă trecând prin comerţ, agricultură, creşterea animalelor, prelucrarea laptelui, pentru ca din 1996 să se ocupe de abatorizare. A trecut prin multe greutăţi, dar de fiecare dată a mers cu credinţă înainte. A promis că povestea vieţii va fi scrisă cândva într-o carte. Nici acum, când se bucură de cei trei nepoţi, nu s-a oprit din activitate, este un manager la fel de activ ca toţi oamenii de afaceri care lucrează în sectorul cărnii.

Spirit întreprinzător din tinereţe

Pe interlocutoarea mea am cunoscut-o la un eveniment organizat pentru cei din industria cărnii şi a laptelui, la care participa împreună cu fiica ei, semn că doamna Maria Nicşan (foto) din satul Călineşti, comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava, se informează, este prezentă şi activă în afaceri, căutând mereu soluţii noi pentru a-şi dezvolta proiectele. Am provocat-o să depene amintiri şi şi-a început povestea cu anii tinereţii. „După ce m-am căsătorit în 1977, am lucrat la Combinatul de la Suceava. În 1980 m-am angajat la CLF Rădăuţi, o societate care deschisese un magazin tip Fortuna în care se vindeau produse alimentare. Timp de 10 ani am lucrat în acest magazin, dar aveam grijă şi de stâna cu 150 de oi de acasă. În 1991 m-am privatizat, înfiinţând SC Nicşan Prod Com SRL, care avea ca obiect de activitate cultura vegetală şi care funcţionează şi astăzi“, spune doamna Nicşan. De aici începe aventura prin jungla capitalistă nou instalată după anii de comunism. A plecat la drum cu o moştenire de 4 ha, dar a început să se împrumute la bănci, pentru a putea să achiziţioneze utilaje şi să ia teren în arendă. În felul acesta a ajuns să muncească 50 de hectare, pe care a început să cultive porumb, grâu şi cartofi. Visul era să producă. Aşa că în aceeaşi perioadă a încropit o fermă de animale şi a cumpărat de la un fost CAP o magazie de cereale, care a costat cât o Dacie la vremea respectivă. Pentru că întreaga activitate se desfăşura chiar în curtea proprie, a fost nevoită să cumpere teren de la vecini pentru a se putea extinde. A dat 70 mil. lei împrumutaţi de la bancă şi a cumpă­rat 6.500 mp pe care a construit grajdurile. Ferma a populat-o cu 200 de porci, viţei şi vaci cu lapte. Animalele erau crescute pentru îngrăşare, apoi tăiate pentru valorificarea cărnii.

Construcţia făcută după ureche, demolată

„Apelam la diverse abatoare şi la un moment dat mi-am spus că trebuie să am abatorul meu. În 1996 am construit un abator şi o carmangerie. Construcţia prevedea sub acelaşi acoperiş abatorul autorizat pentru porc, vită şi oaie, o unitate de tranşare a cărnii, spaţiu frigorific, o unitate de prelucrare mezeluri şi alta de prelucrare a laptelui. Timp de 3-4 ani am prelucrat laptele şi am licenţiat 22 de produse pe care le vindeam în judeţul Suceava, Iaşi şi oraşele limitrofe“, îşi aminteşte Maria Nicşan. Unitatea era în plină dezvoltare, chiar urma să se doteze cu echipamente pentru pasteurizarea laptelui şi ambalarea lui în pungi de plastic, însă la un moment dat dobânzile la bănci au explodat, ajungând la 170%.

În 1998 a început declinul. Mica făbricuţă de brânzeturi a ajuns pe butuci. Societatea a fost preluată de AVAB Bucureşti, pentru că acumulase o datorie de 846 mil. lei, echivalentul a 55.000 dolari la Banca Agricolă, tot din cauza dobânzilor. Chiar şi în această situaţie ambiţia doamnei Nicşan a dus afacerea mai departe. „Am continuat să funcţionăm aşa, pentru că aveam un client mare la Bucureşti căruia trebuia să-i livrăm carne. În felul acesta ne-a ajutat Dumnezeu şi am reuşit să achităm într-un an şi jumătate întreaga datorie. Prin 2003 cineva de la Direcţia Sanitar-Veterinară ne-a spus că cine se va moderniza şi se va extinde va avea de câştigat în viitor“, explică doamna Nicşan. O vorbă care a fost luată foarte în serios. În urma unui proiect de modernizare şi sub consultanţa unui medic veterinar s-a început construcţia unei alte clădiri, în care urma să funcţioneze un abator de bovine şi o linie de frig cu o capacitate de 12 tone, faţă de 4 tone cât avea primul abator. Tot în acel an s-a ivit ocazia de a pleca în Italia, la un schimb de experienţă, unde, timp de 1 lună, 10 fermieri din România şi 10 din Republica Moldova au văzut cum se face zootehnie. „Atunci am dat telefon acasă şi i-am spus fiicei mele că nimic din ce făcusem nu era bine. La invitaţia mea, italianul care a orga­nizat simpo­zionul a venit în România şi, după ce a văzut construcţia pe care o începusem, mi-a spus că, din ce am realizat, un singur perete este bun, aşa că am dat jos toată clădirea. Era vorba de o clădire înaltă de 2,20 m, cu pereţi groşi de 50 cm, o structură bazată pe stâlpi de beton, înveliţi în faianţă. Deoarece înălţimea nu era potrivită a trebuit să demolăm tot. Am pierdut peste 230.000 lei“, povesteşte patroana abatorului. În această situaţie societatea a fost nevoită ca 2 ani să taie animale la alte abatoare prin Fălticeni, Ucea de Jos, Şercaia şi Paşcani. Săptămânal plecau 2-3 transporturi cu câte 30 de animale la aceste abatoare. Totul pentru a menţine încasările şi a reîncepe proiectul.

La îndemnul italienilor, porcul a fost înlocuit cu calul

În 2004 a demarat proiectul de construcţie a noului abator. De data aceasta femeia de afaceri s-a lăsat pe mâna italienilor, o firmă care se ocupa de proiectarea şi vânzarea utilajelor în domeniul prelucrării cărnii. Cu 2,7 mil. euro urma să se ridice abatorul de tăiere şi tranşare pentru vită, oaie şi cal, cu o capacitate de 100 capete tăiate la 8 ore, camere frigorifice pentru depozitarea a 50 tone de carcasă, o cameră de tranşare a 3-4 tone de carne la 8 ore, padocuri pentru animale, staţie de epurare şi să fie amenajată curtea. „Din păcate, nu am găsit finanţare pentru întreaga sumă şi am fost nevoită să tai din proiect amenajarea curţii, padocurile pentru animale, plus altele şi am rămas doar cu abatorul utilat şi staţia de epurare, care au necesitat o investiţie de 1.247.000 euro“, a menţionat Maria Nicşan. Chiar şi aşa banii nu au fost uşor de obţinut. În final, suma a fost aprobată prin programul SAPARD, iar după ce băncile au văzut că proiectul este solvabil au fost de acord să crediteze compania.

După atâtea greutăţi, în februarie 2010 abatorul este în sfârşit autorizat şi are loc inaugurarea unităţii. De data aceasta abatorul a fost autorizat pentru oaie, bovină şi cal, cel din urmă înlocuind porcul la recomandarea consultanţilor italieni. „Am luat această autorizaţie pentru că am văzut în Italia cât de căutată este carnea de cal. De atunci avem un client din Bulgaria care vinde carnea în Asia, iar subprodusele în Cehia“, explică doamna Nicşan.

Se spune că oamenii de afaceri nu au somnul liniştit, lucru care se adevereşte şi în acest caz. În urmă cu un an şi jumătate, o datorie de 4 miliarde lei la firma care s-a ocupat de construcţia abatorului a dus firma în insolvenţă. Doar obiectul de activitate şi încasările constante au ajutat compania să achite datoria şi să fie aprobată reorgani­zarea, semn că afacerea va intra pe un făgaş normal şi pe profit.

Noi proiecte de viitor

Privind retrospectiv, soţia, mama, bunica şi femeia de afaceri Maria Nicşan spune pe bună dreptate: „Nu am fire de păr pe cap prin câte greutăţi am trecut“, dar caracterul puternic, hotărât şi ambiţios o face să-şi continue fraza şi, cu siguranţă în acelaşi stil, viaţa: „Nu m-am lăsat doborâtă şi nu mă las până la moarte.“

Deoarece lipsea un segment al afacerii, incinerarea resturilor animale (cap şi picioare), proprietara abatorului şi-a propus să construiască şi o astfel de unitate, care se ridică la suma de 1,8 miliarde lei. Contractul cu firma de construcţii este deja semnat, a fost plătit avansul şi urmează să sosească aparatura pentru incinerator. După cum prognozează managerul companiei, spaţiul de incinerare va fi gata într-o lună, iar totul va fi achitat din fonduri proprii. Nici nu este de mirare, dacă ne gândim că abatorul prelucrează lunar, în medie, 80-100 tone, iar în lunile de vârf chiar şi 800 de tone. Secretul care a menţinut omul şi afacerea pe linia de plutire? „Credinţa, prin post şi rugăciune am izbândit mereu“, şi-a încheiat povestea Maria Nicşan.

Patricia Alexandra POP

Seceta, procesatorii şi dezinteresul guvernului au băgat vaca în abator

Seceta de anul trecut, lipsa unor politici guvernamentale coerente în domeniu, dar şi monopolul multinaţionalelor pe piaţa lactatelor din România au pus pe butuci crescătorii de bovine mici şi medii care s-au văzut nevoiţi să tragă obloanele şi să-şi ducă animalele, de multe ori de rasă superioară, la abator.

În 2012, seceta a pârjolit ogoarele şi a făcut să explodeze preţul cerealelor şi al nutreţului. Fermierii spun că nu s-au simţit protejaţi de stat în niciun fel. Un exemplu grăitor este cel al unui crescător de vaci din judeţul Teleorman care, confruntat cu perspectiva acumulării de datorii într-un ritm galopant, a apelat la o măsură radicală.

„Anul trecut am avut 1.700 de vaci, însă acum mai am vreo 160. În 2012 n-am putut să asigur hrana pentru animale de pe cele 235 ha de lucernă. Am fost nevoit să o cumpăr. Pe de altă parte, am vândut orz la începutul anului trecut cu 0,9 lei pe kilogram, că atât era piaţa, şi am cumpărat câteva luni mai târziu, pe fondul secetei, cu 1,4 lei pe kilogram. Am constatat că, dacă mă încăpăţânez să cresc vaci, pierd bunăstarea familiei şi mă şi îngrop în datorii, pentru că în câteva luni am acumulat datorii la bănci de 235.000 de euro. (...) Nu există un act normativ, o lege a calamităţilor sau o ordonanţă de urgenţă cu privire la calamităţi. Ce iau pe mere dau pe pere. Cunosc mulţi oameni ajunşi la sapă de lemn care din toamnă vor să ducă vacile la abator pentru că nu mai fac faţă cheltuielilor cu întreţinerea, hrana, apa, angajaţi şi impozite“, constată cu tristeţe Victor Chivu, un crescător de vaci din Conţeşti, judeţul Teleorman.

Efective în scădere cu o treime

Acesta este departe de a fi un caz izolat. Sectorul bovinelor a consemnat un recul fără precedent, care arată vulnerabilitatea acestuia şi precaritatea măsurilor de protecție.

„Nu vorbim despre un risc de depopulare a şeptelului, ci de o certitudine. De la 1,2 milioane de capete, câte au fost consemnate la nivel naţional toamna trecută, am ajuns la doar 800.000 în prezent. Cele mai multe tăieri au avut loc între noiembrie 2012 şi februarie 2013. Numai în noiembrie anul trecut, efectivele de bovine au fost reduse cu 21% faţă de noiembrie 2011. Cum să susţină fermierii efectivele de animale, dacă grâul şi porumbul au ajuns la un leu şi ceva kilogramul?!“ se întreabă retoric Claudiu Frânc, un fermier cu peste 300 de bovine la Seini, judeţul Maramureş, şi preşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). Acesta s-a văzut nevoit să renunţe şi el la un sfert din efective, de anul trecut şi până în prezent.

Nu numai crescătorii de bovine au avut de suferit de pe urma secetei. Şi la ovine situaţia este la fel de disperată.

„Acum doi ani preţul porumbului era de 0,65 lei pe kilogram, iar kilogramul de carne de miel se vindea cu 11 lei. Anul trecut, porumbul era un leu, iar kilogramul de miel 9 lei. Unde mai pui că în 2012 kilogramul de fân a fost mai scump decât cel de porumb, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în 25 de ani de când mă ocup de creşterea oilor“, a declarat Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România.

Coşmarul fermierilor nu a luat sfârşit încă, pentru că nu este exclus ca şi acest an să fie unul la fel de problematic.

„Chiar dacă toată lumea zice că va fi un an bun, pentru noi nu se arată aşa. Din cauză că a plouat într-una am pierdut prima coasă la lucernă, aşa că dacă n-am putut-o recolta la timp pe prima, nu vom mai aduna mare lucru la a doua. Pe de altă parte, se anunţă două luni de secetă, aşa că nu ştim cum vom sta la grâu şi porumb în toamnă“, a continuat Claudiu Frânc.

Procesatorii bat şi ei un cui la coşciugul fermierilor

Ca şi cum seceta nu i-ar fi lovit suficient, fermierii au avut de suferit şi de pe urma politicii practicate de multinaţionalele care controlează piaţa lactatelor.

„Ce, eu să muncesc, iar beneficiile să le ia procesatorul?! Eu primeam 1,3-1,35 lei pe litrul de lapte, iar ei îl dădeau cu 5-6 lei litrul, un lapte net inferior. (...) Cresc vaci de 11 ani, iar acum, când intru în bază şi văd pustiu, plânge sufletul în mine. În 2007, în trei luni, am adus cea mai bună genetică din România, 11 tiruri de vaci din Danemarca, Olanda, Germania şi Franţa. Acum le-am vândut către trei ferme din Braşov, iar vreo 300-400 de animale le-am dat la abator (...) M-a prins criza cu pantalonii în vine. Tocmai terminasem investiţia, când firma cu care aveam contract ne-a scăzut preţul de achiziţie în 2008 cu 30%. Acum un an au mai scăzut 0,25 lei pe litru. M-au prostit să investesc în fermă, m-au pus să iau vaci bune şi apoi mi-au zis că nu pot să-mi cumpere laptele la un preţ corect pentru că e criză. Dar ei au crescut între timp preţul la lapte cu 15-18%“, a continuat Victor Chivu.

Şi nu este singurul fermier care crede că multinaţionalele profită de pe urma muncii lor.

„Majoritatea procesatorilor au păstrat preţurile de achiziţie a laptelui la acelaşi nivel ca anul trecut. O companie care, din păcate, operează în nord-vestul ţării, deci şi la noi, a scăzut preţurile de achiziţie cu 0,13 lei pe litru fără niciun motiv. O să mai aşteptăm două-trei săptămâni să se stabilizeze piaţa şi o să ne reorientăm către procesatorii mai mici“, a mai spus Claudiu Frânc.

Cireadă răzleaţă în calea lupilor

Fermierii recunosc că problemele lor cu procesatorii şi cu Guvernul, care nu are nicio politică credibilă pentru zootehnie, sunt cauzate, în bună măsură, de dezorganizarea fermierilor din acest sector.

„Dacă noi nu suntem uniţi, ne dispersează, îşi bat joc de noi. Este adevărat că unii acceptă preţuri mici de la multinaţionale pentru că au leasing şi credite pe care trebuie să le plătească. Statul nu face nimic să putem ajunge la o înţelegere cu băncile, de genul nu putem luna asta, vă dăm luna viitoare. Guvernanţii ne lasă să murim zicând că nu le dă voie Banca Mondială şi FMI-ul să ajute agricultorii aflaţi în colaps. Nu l-am văzut pe Ponta să intre şi el într-o fermă să vadă cu ce ne confruntăm, aşa că nu o să mai cresc vaci decât atunci când îşi va asuma răspunderea cineva din guvern, când vor răspunde penal şi cu libertatea pentru dezastrul din zootehnie. Nu aş fi renunțat dacă primeam vreun ajutor. Nu ne mai rămâne decât să blocăm vămile, cum au făcut bulgarii, numai că anul trecut doar eu am ieşit cu utilajele în stradă să mă bat cu jandarmii“, a mai spus fermierul din Teleorman.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara recent că a discutat cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din zootehnie cu privire la un eventual sprijin din partea Guvernului ca urmare a secetei generalizate la nivel global de anul trecut şi că a solicitat Bruxelles-ului o plată suplimentară de 4,5 euro pe cap de animal, în zonele defavorizate.

Marius ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS