Consiliul Județean Vrancea a organizat, la sfârșitul lunii octombrie, „Festivalul Internațional al Viei și Vinului Vrancea – Bachus 2023“. Sărbătoarea podgoriei vrâncene din acest an a inclus o serie de evenimente menite să promoveze tradiția, pasiunea și excelența vinurilor vrâncene.

În această perioadă, județul Vrancea a fost gazda Concursului Național de Vinuri „BACHUS 2023“, un prestigios eveniment de tradiție pentru județul Vrancea din domeniul vinicol. Până pe data de 17 octombrie, toți producătorii sau distribuitorii interesați au fost invitați să trimită probele propuse pentru evaluare la Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea. Concursul a foat deschis următoarelor categorii de produse vitivinicole: vinuri, vinuri spumante, băuturi spirtoase și băuturi pe bază de vin, produse în conformitate cu reglementările UE. Organizatorii acestui eveniment au fost Consiliul Județean Vrancea și Asociația Degustătorilor Autorizați din România. Vinurile acceptate pentru competiție au inclus: vinuri albe liniștite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri albe semiaromate și aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri roze și roșii (seci, demiseci, demidulci, dulci). Marile Medalii de Aur sau Medaliile de Aur (cu punctaj maxim pe fiecare categorie în parte) au beneficiat de o recunoaștere specială din partea Consiliului Județean Vrancea. Câștigătorii au primit premii ce constau în plata costurilor pentru înscrierea și transmiterea probelor de vin ale companiilor câștigătoare la Concursul Mondial de Vinuri – Bruxelles din anul 2024.

„Drumul Podgoriilor Vrâncene… pe bicicletă“

În data de 21 octombrie, a avut loc și evenimentul velo „Drumul Podgoriilor Vrâncene… pe bicicletă“. Plecarea s-a făcut sâmbătă, la ora 10:00, din Focșani. Evenimentul a avut scopul de a promova profilul oenologic al județului Vrancea în rândul comunității de cicliști din România. Pasionații de cicloturism au fost invitați să descopere farmecul viei și vinului din cea mai întinsă podgorie a României, cea din Vrancea.

„Cântece de viță veche“

Un alt eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea, în colaborare cu Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei“, a fost Concursul de interpretare a cântecului tradiţional, „Cântece de viță veche“, ediţia a XIV-a, 2023. Acesta a avut loc la Focşani, în data de 21 octombrie 2023, în Piața Unirii. La concurs au fost invitaţi să participe mai mulți concurenţi din ţară cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani.

Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului Vrancea – Bachus reprezintă o oportunitate pentru producătorii autohtoni de a-şi expune şi promova produsele, precum şi pentru a dezbate probleme de interes comun privind viticultura.

Beatrice Alexandra MODIGA

Anul 1955 marca o premieră pentru județul Vrancea prin construirea unei păstrăvării în satul Lepșa al cărui nume l-a și împrumutat, comuna Tulnici, la 67 de kilometri de Focșani. Este singura unitate piscicolă de acest fel din regiune și este încă reprezentativă pentru județ. Cu toate acestea, ultimele investiții importante în modernizarea ei au fost făcute acum 46 de ani. Recent, Regia Națională a Pădurilor a anunțat că specialiștii din cadrul Direcției Silvice Vrancea au depus la Compania Națională de Investiții proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a Păstrăvăriei Lepșa în vederea redării acesteia în circuitul turistic.

Producția actuală nu acoperă cererea

Construită în urmă cu 67 de ani, păstrăvăria de la Lepşa a avut ca obiectiv de activitate producerea de păstrăv-curcubeu, un peşte despre care se spune că are calităţi valoroase, o rezistență crescută în fața bolilor și care se adaptează cu ușurință la factorii de mediu. Structura inițială a unității piscicole a fost păstrată, astfel încât astăzi păstrăvăria are 19 bazine și o „maternitate“ unde sunt ținuți puieții de păstrăv. Aceasta a fost concepută să asigure o producție de păstrăv de 10 tone anual, dar cererea crescută de pește din ultimii ani a făcut ca această cantitate să fie sub solicitările existente. Potențialul turistic al acestei zone a făcut posibilă dezvoltarea ei economică prin construirea mai multor pensiuni. Cea mai mare parte a acestora își asigură necesarul de păstrăv pentru bucătărie de la păstrăvăria Lepșa, dar unitatea are însă clienți constanți și în țară, unde livrează păstrăv către restaurante mari. Potrivit specialiștilor de la Direcția Silvică Vrancea, realizarea investițiilor propuse ar permite creșterea capacității de producție a păstrăvăriei de la 10 tone până la 20-30 de tone anual, dar și reluarea producției de puiet de păstrăv indigen pentru repopularea apelor de munte.

Ce prevede proiectul de modernizare

În momentul de față, în cadrul păstrăvăriei se realizează un studiu de fezabilitate, iar debutul implementării propriu-zise a proiectului de reabilitare și modernizare va avea loc anul viitor, pe 7 aprilie.

Proiectul de reabilitare, modernizare și dotare a păstrăvăriei este foarte complex, implicând și realizarea de spaţii de procesare şi valorificare a păstrăvului, respectiv hale pentru procesarea păstrăvului, pentru peşte afumat, fileuri nedezosate. Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor, „proiectul prevede şi crearea unei surse suplimentare de apă pentru dezvoltarea puietului printr-o reţea de puţuri forate, reabilitarea deversoarelor şi a prizelor de captare a apei din râul Putna şi pârâul Lepşa, realizarea de filtre pentru curăţirea şi limpezirea apei provenite din cele două surse. De asemenea, vor fi refăcute şi betonate bazinele de creştere şi canalul colector.“ Ambițiile pentru păstrăvăria Lepșa sunt mari pentru că această „renaștere“ a ei implică și includerea pe lista obiectivelor turistice deschise pentru turiștii care ajung în zonă. Dezvoltarea păstrăvăriei către zona de agrement presupune construirea a şase căsuţe şi spaţii recreative sau sportive.

• Una dintre speciile cele mai agreate pentru creșterea în exploatații piscicole este păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss gairdneri), o varietate care se pretează cel mai bine pentru sistemele de creștere intensivă. Acesta este un pește răpitor ce poate fi întâlnit în apele de munte adânci şi întinse. Păstrăvul curcubeu are o creștere rapidă, greutatea medie a unui pește adult (3-4 ani) variază între 1,5-2,5 kg, iar lungimea între 25-30 cm.

• Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație proiectarea și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiție „Reabilitare, modernizare și dotare Păstrăvăria Lepșa, comuna Tulnici, județul Vrancea“, care are o valoare estimată a lucrărilor de aproape 15 milioane de lei.

• În exploatațiile piscicole perioada de reproducere a păstrăvului curcubeu are loc din luna februarie până în luna mai, iar o femelă depune până la 2.000 de icre.

• Potrivit statisticilor, crapul și păstrăvul reprezintă cele mai importante două specii de pește din producția anuală obținută din apele dulci. Producția de păstrăv este estimată la cca 2.000 tone, iar cererea de păstrăv este mai mare de 4.500 tone/an.

Laura ZMARANDA

E frig de nu vrei să scoți nici măcar un deget din mănuși, iarna o simt altfel aici, la granița dintre munteni și moldoveni, în Orașul Unirii, Focșani. Negreșit, clădirile vechi își arată nuanțele rănite, rămase scorojite odată cu trecerea timpului…

Chipul Sfântului domnitor Ștefan cel Mare, cel care a stabilit aici granița dintre Moldova și Țara Românească, este sculptat într-o statuetă, în curtea Muzeului de Istorie și Arheologie. Regăsesc la muzeu mărturiile trecutului, care sunt valorificate îndeosebi în documentele ce relatează despre Unirea Principatelor Române și alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar și în exponatele arheologice din regiunile Mănăstioara sau Coroteni.

Un colorit exterior cum rar am mai văzut mă introduce în „pansamentul“ spiritual al lăcașului bisericesc Ovidenia Armeni, ce poartă hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Aici preotul Miron Ioan îmi povestește cu glas cald, privind către altar, despre acest sfânt loc ce datează din anul 1798 și care era întreținut de boierii armeni în trecut. Picturile pereților cu nuanțe predominante de maro, albastru și galben au adus pământul mai aproape și au coborât aici soarele și cerul.

Prin anii 1800 a fost clădirea Prefecturii Putna, iar azi este Palatul Administrativ al orașului Focșani. Arhitectura construcției a fost realizată în stil românesc tradițional de meșteri ai vremii, instruiți la școala lui Ion Mincu. Trecute prin incendii și cutremure, cele peste 80 de încăperi ale Palatului au fost renovate de multe ori pentru a nu se pierde prestigiul locului pe unde au călcat personalități precum Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu. Pe țigla acoperișului iese în evidență un desen care a fost realizat precum cele de la mănăstirile din Suceava.

Am ajuns în Piața Unirii, acest cerc în care simți furnicături prin piele și nu îți dai seama de unde vin, din bucuria reînfrățirii neamului sau din aburul celor care au oftat înainte de a-și da ultima suflare în lupte, de la vlădică până la opincă. Borna de Hotar dintre Moldova și Muntenia, opera sculptorului Ion Jalea, este simbolul unității românilor. Pe laturile ei Grigore Ureche, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu au lăsat moștenire mesaje despre biruință, credință și fraternitate.

Maiestuosul Monument al Eroilor proiectat de Ion Jalea sub forma unui obelisc înalt de 19,64 metri are la bază ilustra scenă a Unirii Principatelor de la Focșani (Țara Românească și Moldova) din 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul, împreună cu Moș Ion Roată, susținătorul țărănimii, apare în scena de la baza monumenului. Ateneul Popular, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de Gheorghe Ghica, domnitorul Țării Românești, umplu pământul din acest perimetru cu o încărcătură istorică, spirituală, dar și culturală și arhitecturală.

Un alt obiectiv reprezentativ din Focșani este Teatrul „Maior Gheorghe Pastia“, construit la inițiativa Maiorului Pastia, inaugurat în anul 1913, arhitectura fiind în stil Art Nouveau. M-am așezat să savurez un ecler cu ness și un suc natural de mere specific locului, de la Garoafa de Vrancea, la cofetăria Teatru, care se află vizavi. Soarele bate perfect pe albul balcoanelor, dar și pe detaliile minuțioase ale figurinelor sculptate, ce par să joace drama și comedia umană.

Am intrat în Muzeul Unirii. Miroase a lemn, este atât de îngrijit... o curățenie perfectă. Pe ici-colo mai trosnește parchetul când calc… Sunt expuse obiecte precum un pian Grotrian Steinweg (5 exemplare în toată lumea), oglinzi venețiene, masa unde s-a semnat Unirea Mică, tabloul lui Mihail Kogălniceanu, o masă-scară, camera lui Duiliu Zamfirescu, o farmacie și alte documente de valoare istorică.

Nu ai cum să nu îl observi dacă ești pe strada Cezar Bolliac, cu ziduri maro, întins pe mai multe aripi și cu o curte spațioasă. Colegiul Național „Unirea“ este instituția ridicată la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dotat cu laboratoare, amfiteatru, bibliotecă cu peste 30.000 de cărți, unele foarte vechi, colegiul este azi monument istoric. Inginerul Anghel Saligny, cel care a proiectat podul Fetești-Cernavodă, cel mai lung pod din Europa în acele timpuri, geograful Simion Mehedinți, fondatorul geografiei românești moderne, romancierul Duiliu Zamfirescu sunt doar câteva nume de personalități care au absolvit prestigiosul liceu.

Deasupra ușii de la intrare sunt inscripționate în zid cuvintele „Pro Patria“. Îmi fac curaj și trec pragul Mausoleului Eroilor de la Focșani, ridicat pentru românii din Primul Război Mondial, unde sunt înhumați 2.422 de eroi. Construcția, inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, a durat 5 ani și a fost finalizată în 1931. Am o senzație de teamă, griul pereților din exterior circulă acum prin venele mele, îmi întipăresc rapid în minte ce văd, mă uit în jos o clipă și ies. Cumpăr niște vederi și îmi iau rămas-bun de la doamna ce are grijă de ani buni ca locul celor adormiți să fie impecabil. Am lăsat-o în urmă privind-o cum dă cu mătura în curtea plină de sufletele celor care s-au jertfit pentru neamul nostru românesc.

Fac cale-ntoarsă către gară. Mi-a rămas întipărită în minte imaginea albastră a Casei Damian, construită prin anii 1900 de Manuc David, strănepotul lui Manuc Bey, cel care a construit vestitul han din București, Hanul lui Manuc. Numele casei vine de la proprietarul acesteia, negustorul Damian Nicolae, cel care a cumpărat casa de la urmașii lui Manuc. Acum e în paragină, prin arcadele de la intrare și geamurile sparte se strecoară azi doar gândurile celor adormiți din Mausoleu și, uneori, o urmă de soare. Istoria zbuciumată e scrisă și simțită, respiră prin instituții, eroii trecutului și încă mai dăinuie în orașul de pe Milcov, Focșani.

Aurora Grigore

Satul Tulnici, jud. Vrancea: Consiliul Judeţean Vrancea susţine şi în acest an organizarea, în perioada 27 iulie – 2 august 2020, a concursului/olimpiadă de informatică aplicată din România –  „Infoeducaţie Gălăciuc online – Programează pentru viaţă!”, ediţia a XXVII-a.

Elevii de liceu din România îşi vor dovedi abilităţile practice de tehnică şi programare pe calculator, pentru cele 5 secţiuni ale concursului: roboţi, multimedia, software educaţional şi software utilitar.

Anul acesta, concursul va fi online, jurizarea şi prezentarea proiectelor realizându-se prin sesiuni Webex, securizate, iar juriul va fi format din profesori universitari, studenţi şi profesori cu experienţă din învăţământul liceal, specialişti IT&C.

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, a avut loc deschiderea oficială a primei ediții a evenimentului „Fabricat în Vrancea“, organizat de către Consiliul Județean Vrancea în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus“ 2019, cu scopul de a promova producătorii locali de vinuri și de produse tradiționale fabricate exclusiv în Vrancea.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, alături de Excelența Sa Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România, ministrul Agriculturii Petre Daea, prefectul județului, domnul Ticu Constandache, alți distinși invitați și toți cei care au trecut pragul Muzeului Satului Vrâncean din Crângul Petrești au putut admira standurile expuse printre casele tradiționale, au redescoperit meșteșugurile păstrate din străbuni de artizanii vrânceni, s-au bucurat de varietatea de produse expuse și au asistat la spectacolele ce au completat atmosfera specific vrânceană.

Companiile ce au prezentat produsele publicului larg au fost: Ana Are, Apcovin, Aurora, Avicola, Carpatvin, Crama Gîrboiu, Căprițele Lui Robert, Domeniile Panciu, Dyonisos Cotești, Diacarn Food, Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea, Maressia, Muguri de Lavandă, Odovitis Jariștea, Rotrade Wine, Senator Wine, Vincon, Vinexport Trademark, Vingex, dar și producători de pâine cum ar fi: Pâinea lui Pitiș, Pâinea lui Cuza, Pâinea tradițională de Cotești.

Alături de producătorii din Vrancea s-a aflat și Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea, prin inimoasa echipă care a susținut și promovat evenimentul așa cum se cuvine, cu roadele bogate ale toamnei și produse atestate tradițional ori în curs de atestare.

• Preocuparea pentru tradiții reprezintă în ziua de astăzi o virtute și o misiune ce trebuie transmise mai departe generațiilor care vor veni.

Adrian BUDESCU

Mă gândeam într-o doară la principiul vaselor comunicante. Ar fi fost bine ca teoria lui Pascal să se aplice și-n economie sau societate, nu știu exact cum să-i spun. Adică torni capital în sistem, crește egal și cel privat, și cel de stat, ultimul transformat tot într-un soi de privat. La noi parcă totul se scurge așa, dintr-un buzunar într-altul. Adică, scade moștenirea imobiliară comunistă, crește cea privată. Bun, e extraordinar dacă ultima ar spori pe scheme economice corecte; ideea ar fi ca ea să nu se producă pe seama distrugerii celei dintâi. Ceea ce bănuim că s-a întâmplat în multe locuri sau domenii.

Cam așa ceva mi-a trecut prin minte la Soveja, supranumită odinioară „Perla Vrancei“. Of, da, multe perle avem noi în România! Poate că de aici ni se trage ghinionul, fiindcă perlele iscă prea multe pasiuni și interese. Ca la Herculane, de exemplu. Sau la Slănic Moldova sau cel de Prahova. Ori în Jupiter sau Saturn, parțial Băile Felix ori Călimănești-Căciulata, Borsec, Sovata sau Amara. Adică atât de dragi ne sunt prin unicitatea lor încât le omorâm înainte de a ne atinge scopul.

O comună bine așezată

Sigur, nimic de zis, zona – mă refer la Soveja și munți, la brazii argintii și brazii-brazi, la pădurile de pini,  la poieni și ape, la verdele intens sau albul clăbuc din iarnă – e una de-o splendoare fără cusur. Natura e foarte-foarte darnică în general cu noi. Noi cu ea – nu! Comuna ca atare e atrăgătoare, pitorească, mult îmbunătățită și îmbogățită imobiliar, ceea ce nu face altceva decât să te bucure. Căci bucurie trebuie să ai când vezi că țara ta sporește, se face mai frumoasă pe zi ce trece, că oamenii – unii dintre ei măcar – o duc foarte bine, iar binele lor se va răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, asupra unei comunități oarecare, prin crearea și extinderea plus-valorii. Din acest punct de vedere nu ai decât să fii în sinea ta (un sine de turist) încântat că lucrurile merg bine, că ai ce vedea, caza, mânca, ai unde petrece o vacanță frumoasă. Și autoritățile județene sau locale au adăugat ceva investiții, cum ar fi asfaltarea drumului principal și a celor locale, parcul sătesc, trotuare, școli etc.

Și o perlă în mare dezolare

Aaa, ar mai fi mausoleul ridicat în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Mda, ei au apărat cu prețul suprem pământul ca... să ce facem noi acum? Intrând în perimetrul fostei stațiuni Soveja, perla aceea a Vrancei, sentimentele sunt contradictorii: furie, revoltă, dezolare, o stare cumplită de rău văzând în jur totul încremenit în ruină, dar o ruină înconjurată de frumuseți naturale nebănuite. Și faci comparația fără să vrei între eroii de atunci care apărau glia țării, fie că era a lor sau a altora, și oamenii instituțiilor de azi, care se bat între ei/ele pe-o bucată de pământ și pe niște zeci de metri pătrați de construcții, făcându-le zob. Sentimente similare am încercat pretutindeni în ultimii 20-25 de ani, dar și ca elevă, în practica agricolă din podgoria Dealu Mare, când vedeam conacele boierești – bijuterii arhitecturale – batjocorite, transformate în grajduri sau magazii. Era un soi de răzbunare socialistă pe boierii perioadei interbelice. Iar acum noii boieri se răzbună pe comunism... Aud, din câteva vorbe cu localnicii și apoi din câteva înregistrări video, că vechile hoteluri au intrat în posesia Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR) Sind Turism, iar terenul în cea a Consiliului Județean Vrancea, plus ceva la Consiliul Local Soveja. Primii s-au apucat deunăzi vreme de reabilitat moștenirea imobiliară comunistă, dar CJ Vrancea le-a lăsat doar terenul de sub clădiri și un metru pe lângă ele. Adică, ce să facă turistul care vine la tratament, să zboare din stradă până la hotel, mă rog, ce-or mai și acelea, pesemne mai nimerit ar fi dărâmături? Litigiul s-a mutat în instanță și durează de ani buni, interval în care patrimoniul a intrat în agonie. Peisajul e completat de bălării, uscăciuni, bănci rupte, alei îmburuienate și cu pavimentul spart. Parcă și brazii simt această mare părăsire și s-au ponosit în timp. Evident că interesul e cât casa! Să obții 18 ha într-o zonă de un uriaș interes imobiliar nu-i de ici, de colea! La urma urmei, ca turist aproape că nu te interesează soarta procesului și cine își adjudecă perimetrul Sovejei, ce milionari sau grupuri ale noii orânduiri (numai capitalism nu este ăsta!) pun mâna pe rosturile stațiunii; sensul bun ar fi să se facă Dumnezeu ceva acolo, să dispară jalea de acum.

• În 1654, la Soveja, Matei Basarab a zidit o mănăstire, devenită între timp monument istoric de arhitectură de interes național. Din vechiul lăcaș se mai păstrează astăzi Biserica „Nașterea Domnului“, turnul clopotniță și fragmente din zidul de incintă. 200 de ani mai târziu sunt practic descoperite binefacerile aerului din zonă, despre care se spune că ar fi cel mai ozonat din țară, dar și ale apelor minerale. Așa se face că în 1870, spun documentele, un oarecare negustor de stofe din Focșani, cu ceva afecțiuni pulmonare, este sfătuit să facă pe timpul verii cure de aer la Soveja. De atunci, satul dintre păduri este frecventat de orășenii negustori, meșteșugari, funcționari care se cazau în gospodăriile locale. În anul 1901, autoritățile județului Putna (așezarea a aparținut, succesiv, județului și regiunilor Putna, Bârlad și Galați, abia la reforma din 1968 trecând în custodia județului Vrancea) au hotărât să construiască aici o stațiune balneoclimaterică. Primele clădiri au însemnat un hotel și un cazinou. Mai târziu, zona a fost legată de orașe printr-o cale ferată forestieră. Ulterior, stațiunea s-a extins, a trecut prin două războaie mondiale, cu stricăciunile (poate nu la fel de mari ca astăzi!) și refacerile de conjunctură, iar în 1948 are loc naționalizarea, urmată de un regres. Autoritățile comuniste și-au dat însă seama de potențialul zonei și au refăcut stațiunea de la zero astfel încât, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, Soveja era frecventată de mii de turiști și elevi veniți în tabără. După 1990, stațiunea a mai funcționat câțiva ani în virtutea inerției, dar la un moment dat totul a sucombat din cauza nepăsării, apoi a intereselor de tot felul.

Maria BOGDAN

Gabriel Caragea din satul Găgești, comuna Bolotești, județul Vrancea, a prins drag de prepelițe de mic copil, dar prima achiziție a fost în anul 2017, când a obținut și atestatul de producător. A început cu o matcă de 20 de prepelițe din rasa Japoneză Coturnix și 100 de ouă de incubat din rasa Jumbo Gold procurate de la cel mai mare crescător din țară. În prezent, are un efectiv matcă de 150 de prepelițe, din 3 rase diferite: Japonez, Jumbo Gold și Polar, fiecare rasă fiind crescută special pentru ouă, ouă-carne și carne. Acesta ne mărturisește că lunar are o producție de cca 2.800 ouă, iar la un ciclu de producție de 8 luni se ajunge la aproximativ 20.000 de ouă.

Cele mai productive rase

Povestea lui Gabriel începe la vârsta de 8 ani, pe când era în vacanță la bunici, își reamintește tânărul. „În timp ce mă jucam pe afară cu copii am găsit o prepeliță sălbatică cu aripa ruptă. Cu un suflet inocent de copil, dar și cu o iubire mare față de animale, am luat-o acasă nu numai pentru a-i salva viața, dar și pentru a-i repara aripa și pentru a-i reda libertatea de a zbura din nou. Am adus-o acasă, i-am dat apă, mâncare și i-am fixat aripa cu niște atele improvizate. Cu multă grijă și pasiune, în aproximativ o săptămână prepelița a început să-și dorească întoarcerea în natură. Cu mare tristețe am ajuns în ziua în care a trebuit să ne despărțim. Bunica mi-a promis că, dacă o voi elibera, la un moment dat în viața mea prepelița, cumva, îmi va întoarce favorul oferit. Mult mai târziu, în anul doi de facultate, studiind materia „Sisteme de creștere animalieră“, am înțeles productivitatea și potențialul imens al creșterii acestor păsări, și anume calitățile nutritive impresionante ale ouălor și cărnii de prepeliță, dar și beneficiile curative ale ouălor despre care japonezii scriau de peste 4.000 de ani“, precizează crescătorul de prepelițe.

Gabriel a început cu o matcă de 20 de prepelițe din rasa Japoneză Coturnix și 100 de ouă de incubat din rasa Jumbo Gold procurate de la cel mai mare crescător din țară, iar de-a lungul vremii efectivul a crescut și a scăzut din cauza lipsei de timp, mai specifică crescătorul vrâncean. „În prezent, am un efectiv matcă de 150 de prepelițe, din trei rase diferite, Japoneză, Jumbo Gold și Polar, fiecare rasă fiind crescută special pentru ouă, ouă-carne și carne. Pe lângă acestea am și 200 de puișori, cu vârsta de o săptămână, destinați consumului de carne propriu și al prietenilor. Dintre caracteristici, prepelița Japoneză este o rasă de ouă cu producție semnificativă de până la 365 de ouă și cu o calitate excepțională a cărnii din punctul de vedere al proteinei. Jumbo Gold prezintă o productivitate relativ bună de ouă, aproximativ 200-250 de ouă/an, caracterizându-se printr-o dimensiune mai mare a ouălor (bun aspect comercial).

În schimb, rasa Polar prezintă o dimenisiune foarte mare a ouălor în raport cu specia și o greutate mare comparativ cu celelalte varietăți ale speciei, de până la 350-400 g/carcasă“, adaugă Gabriel Caragea.

Măsuri de biosecuritate în fermă

Gabriel precizează că în fiecare lună păsările îi oferă cca 2.800 de ouă, iar la un ciclu de producție de 8 luni se ajunge la aproximativ 20.000 de ouă. Acesta mai spune că investiția este relativ mică și a fost făcută treptat, mare parte din investiție reprezentând achiziția de cuști pentru păsările adulte, maternități, incubatoare și cuști de tineret. De altfel, amenajarea spațiului deja existent și o mare parte din investiția curentă este reprezentată de achiziționarea furajului. „Prin încercări repetate am ajuns la achiziționarea furajelor de cea mai bună calitate de la un producător local, acesta fiind preocupat atât de vinderea de furaje pentru animale, cât și specializat pe producția de făină bio certificată pentru uzul uman. Fiind medic veterinar, am fost întotdeauna interesat atât de sănătatea păsărilor din ferma proprie, cât și de sănătatea oamenilor. Punând aceste două lucruri în balanță am ajuns la concluzia că, sporind măsurile de biosecuritate în fermă, nu mai este necesar niciun tratament de tip medicamentos (antibiotic și hormoni) în întreg ciclul de producție. Problemele întâmpinate au fost de diferite tipuri și origini, începând de la investițiile necesare pentru bunăstarea și confortul păsărilor în vederea unei productivității crescute, minimizarea riscurilor de boli bacteriene, parazitare și până la lipsa unei infrastructuri coerente în lanțul de producție (lipsa abatoarelor pentru sacrificarea păsărilor în vederea vânzării legale de carne), dar și lipsa centrelor de ambalare și depozitare specializate pentru ouă“, precizează tânărul vrâncean.

La ferma de la Găgești distribuția constă în achiziționarea ouălor direct din fermă, dar și în livrarea lor în condiții optime de temperatură și timp în împrejurimi. „Pe piață am intrat cu ajutorul mediului online; aici am găsit clienți cărora să le livrez, dar am și oferit informații medicale personalizate pentru dietele care îl interesau și a prezentat avantajele curative ale ouălor în raport cu nevoile medicale ale clienților“, încheie Gabriel Caragea.

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Muncelu, localitatea Străoane, județul Vrancea, doi tineri visători, soț și soție, au visat anul trecut la o fermă de capre, iar anul acesta visul a devenit realitate. Marius și Alexandra Cazacu au în acest moment un efectiv de cca 120 de capre Carpatina, iar în viitorul apropiat, cu mult curaj, vor să depășească un număr de 250 de capre cu lapte, dar și să își deschidă o făbricuță de preparare a brânzeturilor.

Au început cu 80 de animale

Ferma de capre LactoRam are ca principal obiectiv producerea de produse lactate de capră 100% naturale, dar și comercializarea laptelui în starea lui naturală. Mica fermă a prins viață în anul 2018 dintr-o pasiune mai veche față de natură, aer curat, mâncare sănătoasă și animale, în mod special. „Mai exact, în luna ianuarie a anului 2018 ne-am hotărât să pornim pe acest drum, astfel încât într-o săptămână am cumpărat un vechi adăpost de vaci, împreună cu terenul aferent, dar și 80 de capre din rasa Carpatina, în satul Muncelu, la 5 km de orășelul Panciu, din județul Vrancea. Am pornit la drum cu 5.000 de euro, o bună parte din aceștia împrumutați, dar totul a mers ca pe roate și cu ajutorul domnului primar al localității, Vasile Zbarciog“, ne spune tânărul fermier.

Media pe fermă – 1,2 l/z

Cei doi tineri încrezători au pornit cu dreptul într-o astfel de activitate, Marius, fiind absolvent al Facultății de Zootehnie, iar soția sa absolventă a Facultății de Horticultură, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, promoția 2016. „Practic, am ajuns inevitabil la celebra zicală: «Teoria ca teoria, pe noi practica ne omoară», fiind obligați în timpul studiilor să învățăm rapid și din mers lucrurile necesare administrării unei ferme zootehnice. Cu toate acestea, pot spune că ne-am descurcat deoarece în primul an am avut 60 de capre cu lapte, care îmi dădeau o producție medie pe cap de animal de 1.2 l/lapte/zi. Legat de produse, acestea sunt preparate de soția mea, iar anul trecut am ales să comercializăm telemeaua, cașul proaspăt, urda, o brânză frământată din lapte prins și lapte dulce cu diferite condimente, precum și laptele proaspăt crud, urmând ca în acest an să adăugăm și alte produse noi în «meniu». Distribuția produselor o facem pe comandă în orașul Panciu și localitățile limitrofe“, ne spune Marius.

Anul acesta cei doi au un efectiv de 125 de capre, din care 100 sunt pentru lapte, 3 țapi sunt Carpatini cu certificate de origine, iar restul tineret. Sistemul de furajere este unul diversificat și bogat, adaugă Marius Cazacu. „Sistemul de furajare pe timp de stabulație sau pe timp de iarnă se efectuează la iesle cu lucernă, borceag, fân de bună calitate, plus porumb boabe administrat în două tainuri, iar pe timp de vară caprele ies la pășunat pe o suprafață de 13,5 hectare/pășune, concesionată într-o zonă de deal cu o varietate foarte bună de plante, ideal pentru acest tip de animale, plus tainul pe care îl primește fiecare căpriță, în funcție de performanțele proprii, pe standul de muls“, mai adaugă micul fermier.

Următorul pas: o făbricuță de preparare a brânzeturilor

O astfel de afacere poate să difere ca investiție, în funcție de fiecare persoană în parte, precizează fermierul vrâncean. „Noi am ales să investim atât în confortul și în ușurarea muncii noastre, cât și în calitatea produselor, prin intermediul diferitelor utilaje. Pentru cei care doresc pe viitor să investească într-o fermă de capre le pot spune că întotdeauna va fi loc pe piață și pentru produsele din lapte de capră, mai ales că cerințe pentru produse naturale și de bună calitate există… doar trebuie să se înarmeze cu răbdare și să depună suflet în ceea ce fac. Legat de ce vom face noi în continuare, pot spune că avem planuri mari pe viitor deoarece vrem să ajungem la un total de 250 de capre cu lapte și să deschidem o făbricuță de preparare a brânzeturilor.  Suntem conștienți că toate le vom face prin forțe proprii, dar și cu răbdare și putere de muncă dată de la Dumnezeu“, a încheiat Marius Cazacu.

Înainte de ’89, Ionel Constantin a cochetat cu agricultura și horticultura. Ulterior a încercat cu o microfermă de suine, la care a renunțat încă din anii ’90. Următoarea încercare a fost o fermă de vaci de lapte Holstein. Dar prețul mic de vânzare către procesatori și subvențiile destul de mici au făcut activitatea nerentabilă. Nu a stat pe gânduri… a vândut vacile și a înființat o stână de capre metiș… Apoi a luat o pauză de repoziționare și analiză. Problema forței de muncă îl face pe fermier să jongleze pe viitor între oi și capre sau poate să continue în sistem mixt. Și totul se petrece în localitatea natală Cotești din județul Vrancea.

A început aventura cu o fermă de capre

Ionel Constantin este născut în satul Budești, comuna Cotești, județul Vrancea, dar după terminarea școlii a plecat la Focșani. Până în anul 1990 a lucrat pe un post de strungar la ISEH Focșani, până când fabrica a luat foc și a fost disponibilizat. După un timp s-a privatizat, ocupându-se cu o activitate de comerț și având un stand în Hala Centrală a orașului. Între timp, se ocupa de agricultură, pomicultură și viticultură, aceasta fiind doar o ocupație secundară, pe lângă cea de comerț. Ulterior a încercat cu o microfermă de suine, la care a renunțat încă din anii ’90, când consumul intern de carne de porc era în scădere. Următorul pas a fost o fermă de vaci de lapte. Astfel, a început cu 20 de vaci Holstein, iar în doi ani a ajuns la un efectiv de 30 de vaci de lapte din aceeași rasă. Laptele era în mare parte vândut către marii procesatori, dar prețul mic de vânzare către aceștia și subvențiile destul de mici, corelate cu incapacitatea de a crește efectivul de animale, au făcut activitatea nerentabilă.

Pe fondul popularizării consumului de lapte de capră a decis să vândă vacile și să înființeze o stână de capre, mai ales că domnul Constantin a avut și în copilărie astfel de animale, care i-au fost dragi de atunci. „De altfel, el este un autodidact și avea deja un bagaj impresionant de informații despre beneficiile consumului acestui tip de lapte. Începutul a fost cu animale metiș, care au fost cumpărate în lot, ulterior prin selecție, dar și cu ajutorul achiziționării unui țap de rasă pură Saanen. A continuat însă să dețină și capre metiș, acestea având anumite avantaje. Ferma de capre a fost gândită ca un sistem integrat și tradițional de creștere. Astfel, pe timpul iernii ele erau aduse în ferma din sat, în stabulație, unde erau hrănite cu fân, lucernă, coceni de porumb și cereale, iar pe timpul verii erau duse la o stână de vară, pentru un păscut tradițional. Așadar animalele se mută tipic de două ori pe an, în primăvară în zona montană, iar în perioada vară-toamnă către șes pe terenuri private sau concesionate“, ne spune Dan Cozma, consultantul proiectului Stâna Dintre Vii.

Distribuție direct de la ferma din sat

Dan adaugă că nu poate estima un cost concret al investiției deoarece nu a fost începută de la zero. „Partea de furajare era în mare parte făcută din timpul fermei anterioare, iar utilajele pentru îngrijirea părții vegetale erau deja deținute. În plus, terenurile erau în proprietate, la fel și locația de iarnă, iar o parte din terenurile pentru furaje sunt ale rudelor și nu percep arendă“, specifică Dan Cozma.

Distribuția produselor de la Stâna Dintre Vii se făcea în mai multe puncte, în funcție de produs. „Carnea se distribuia în mare parte direct de la ferma din sat, unde se sacrificau animalele. În perioada Paștelui se făcea în spațiul amenajat din cadrul pieței Moldova din Focșani, dar și prin livrări la domiciliu, pe comandă. Produsele lactate erau distribuite inițial și prin livrări la puncte fixe, ulterior, pentru că forța de muncă lipsea, nu se mai reușea respectarea unui program de livrare. În încercarea de a găsi venituri cât mai variante, am avut norocul să identificăm un cumpărător din Germania pentru coarnele de la țapi, pe care le folosea în artizanat. Din păcate pentru piei, în formă brută nu a fost găsit un cumpărător stabil“, mai adaugă acesta.

Ciobanii, pe cale de dispariție

Momentan cei doi sunt într-o perioadă de repoziționare și analiză, după ce în ultimii trei ani au avut o mare problemă cu identificarea forței de muncă. „Concret, nu reușim să mai găsim ciobani și, chiar dacă angajăm persoane fără experiență în oierit, tot avem probleme cu păstrarea lor. Totodată, pe piața produselor de lactate nu există o reglementare și verificare a producătorilor, astfel ne-am regăsit în situația în care concurăm cu intermediarii ce vindeau lactate contrafăcute drept produse 100% naturale de capră. Acest lucru ne forța să vindem sub prețul de producție, pe noi cei care cu adevărat vindeam produse din lapte de capră. Din cauza că forța de muncă lipsește, am redimensionat ferma la un număr de 60 de animale, ce pot fi ținute la stabulație și nu necesită decât o singură persoană pentru a fi îngrijite. În plus, facem trecerea de la capre la oi pentru că mieii au un preț mai bun și ajung să cântărească mai mult în perioada Paștelui Ortodox.

O altă problemă este concesionarea pășunilor de către primării, astfel ajungând să nu avem unde paște animalele deoarece a trebuit să arendăm terenul. Pe viitor încercăm să automatizăm cât mai mult și să fim mai puțin dependenți de forța de muncă umană. Încă jonglăm între oi și capre, dar, cel mai probabil, vom continua în sistem mixt. Acum efectiv am scăzut drastic numărul de animale, am renunțat la tot ce înseamnă promovare și vânzare în piețe și încercăm să reanalizăm piața, costurile și posibilitățiile de dezvoltare. Celor care doresc să se apuce de o astfel de fermă le sugerez să investească într-o automatizare cât mai completă posibil deoarece forța de muncă lipsește și există costuri foarte mari, dar și să încerce să se poziționeze pe o piață de nișă și, totodată, să aibă un contact strâns cu ceilalți producători și asociațiile de profil“, a încheiat Dan Cozma.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cea mai mare producție înregistrată în această zonă a țării cu hibridul P64LE99 este de 4.300 kg/ha, iar fermierul care a avut aceste rezultate este domnul Silviu Ungureanu, din Mărășești-Vrancea.

Următorul fermier campion din județul Vrancea este domnul Cătălin Lucian Popa, care lucrează 300 ha, floarea-soarelui a semănat în acest an pe 80 ha și a obținut 4.000 kg/ha cu hibridul P64LE25. “După recoltarea grâului, am semănat doar hibridul P64LE25 pe 80 ha. În toamnă am scarificat, apoi în primăvară am aplicat 200 kg/ha de uree. Am erbicidat de două ori și doar atât, nu am mai aplicat alte tratamente și nici nu am prășit. Am început recoltatul la finalul lunii august. A fost o producție bună, intenționez să semăn același hibrid în primăvară, însă nu știu încă pe ce suprafață, totul depinde de campania aceasta de toamnă, care este foarte dificilă”, a declarat fermierul campion.

Tot în județul Vrancea își desfășoară activitatea și următorul fermier campion – Adrian Ionașcu, care a semănat hibridul P64LE99 și a obținut 3.800 kg/ha.

În județul Vaslui cea mai mare producție a obținut-o domnul Florin Pârgaru, respectiv 3.720 kg/ha cu hibridul P64LE99. “În familie lucrăm aproximativ 1.000 ha, iar cu floarea-soarelui am avut în acest an 450 ha. Am semănat după păioase - grâu și orz, însă și pe parcele unde am întors rapița. Așa că am dezmiriștit, scarificat, am aplicat îngrășământ, iar unde a fost cazul am întors rapița. În primăvară am mai lucrat cu combinatorul, am semănat 72.000 plante/ha în perioada 7-14 aprilie și am aplicat 180 kg/ha de uree și 20 kg/ha de îngrășământ microgranulat. La prășit, în faza de 4-6 frunze, am mai aplicat nitrocalcar 160-180 kg/ha. Am erbicidat o singură dată cu Express, am aplicat și un insecticid, o parte din cultură a primit și biostimulator și un tratament cu Acanto Plus. Am început să recoltez începând cu 23 august, a fost un an destul de bun având în condițiile din acest an, cred că dacă ar fi fost răsărirea mai uniformă, producția ar fi fost mai mare, însă nu a plouat în zonă de la semănat și până în luna iulie. Oricum a fost cea mai bună producție pe care noi am obținut-o, chiar dacă am avut impresia la un moment dat că va fi compromisă în întregime cultura. Anul viitor vom semăna cel puțin 300 ha cu floarea-soarelui, dar e posibil să crească suprafața pentru că deja întoarcem rapița, vom vedea”, a precizat fermierul campion.

Un alt fermier campion din județul Vrancea este domnul Eugen Grigoraș,  care a obținut 3.700 kg/ha cu hibridul P64LE99. În cadrul fermei lucrează 160 ha, iar cu floarea-soarelui a avut în acest an 24 ha. “După grâu a fost semănată rapița, dar a fost întoarsă cultura în primăvară. Astfel, pregătirea patului germinativ a avut loc în preziua semănatului cu terradiscul, iar semănatul a avut loc pe 11-12 aprilie, când am aplicat 120 kg/ha NPK 16.16.16.Imediat după semănat am aplicat erbicid preemergent, apoi în stadiul de 4-6 frunze al doilea erbicid, iar în 10-12 frunze, la prășit am aplicat încă 160 kg/ha uree. Nu am  aplicat tratamente pentru boli pentru că nu a fost cazul. Am recoltatul în perioada 2-3 septembrie, la o umiditate cuprinsă între 8 și 9%”, a punctat ing. Andrei Grigoraș.

Tot 3.700 kg/ha a obținut și fermierul Dorin Căpraru din județul Vaslui, care a semănat același hibrid – P64LE99. “Lucrez 823 ha, floarea-soarelui am semănat pe 144 ha, după grâu și porumb. Am arat la 30 cm, am nivel terenul și am fertilizat cu 280 kg/ha îngrășăminte 20.20.0. și am încorporat cu discul, apoi am semănat în perioada 12-15 aprilie. Am erbicidat de două ori, iar la prășit am mai aplicat 180 kg/ha de azot. Cultura a fost în neirigat și am recoltat la începutul lunii septembrie, iar pentru următoarea campanie nu am stabilit încă suprafața pentru că sigur voi întoarce rapița, dar voi alege același hibrid – P64LE99”, a declarat fermierul campion.

Hibridul P64LE99 i-a oferit 3.600 kg/ha domnului Marian Ciuruc, care a devenit și el fermier campion în județul Vrancea. “Lucrez 169 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest an pe 50 ha. Am semănat după grâu, în toamnă am arat la 25-30 cm, am mers pe cultură succesivă, pachetul 4 cu rapiță. În primăvară am intrat cu un disc greu, am aplicat 150 kg/ha îngrășăminte complexe 18.46.0, am încorporat îngrășământul și apoi am semănat. La semănat am aplicat 150 kg/ha azot, apoi am aplicat un erbicid, iar la prășit, în faza de 8 frunze, am mai dat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în prima decadă a lunii septembrie. Am fost mulțumit de producție, de aceea voi semăna în primăvară același hibrid pe aproximativ 50 ha. Am ales acest hibrid pentru că oferă stabilitate, anul trecut am avut o producție mai bună, dar a fost bine și în acest an, mai ales ținând cont de condițiile climatice care au fost în zonă. Vom vedea cum va fi anul viitor, am de gând să schimb un pic tehnologia”, a afirmat agricultorul.

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Agenția de Dezvoltare și Cooperare din Elveția a finanțat cu 1,5 milioane CHF și a demarat proiectul „Modele de agricultură durabilă în zona montană a României“, un proiect coordonat și executat de FAMD Vatra Dornei și AGROM – RO Mureș, în perioada 2014 – 2016, când au fost construite 6 stâne moderne în tot atâtea județe din Carpații Orientali.

Una dintre aceste stâne model s-a construit pe Pășunea „Lapoș“, situată între 1.150 m și 1.350 m altitudine în etajul molidului din Munții Vrancei, care deservește comunele Nereju, Paltin și Năruja ce aparțin județului Vrancea.

În acest proiect au fost prevăzute fonduri pentru supraînsămânțarea târlelor din jur cu un amestec de ierburi perene valoroase (timoftică, golomăț, păiuș de livezi, raigras peren, păiuș roșu, firuță, ghizdei și trifoi alb) pentru a preîntâmpina infestarea lor cu urzici, știrigoaie, ștevia stânelor și alte specii de buruieni nitrofile.

Prin supraînsămânțarea cu două zile înainte de mutarea târlei, semințele de ierburi prin călcare sunt introduse în sol, unde întâlnesc condiții optime de încolțire, creștere și dezvoltare pe suportul dejecțiilor animalelor, rezultând un covor ierbos calitativ furajer și mult mai productiv decât pajiștile netârlite din jur, invadate de țăpoșică.

Deși despre importanța supraînsămânțării târlelor am vorbit la întruniri cu gospodarii și fermierii, am prezentat problema la emisiunile Radio-TV, am scris numeroase articole de propagandă în revistele de specialitate, totuși această metodă ușor de aplicat nu a avut ecoul și efectul scontat.

Spre marea mea bucurie mi-au venit în ajutor vacile gospodarilor din Sahastru, sat component al comunei Nereju. Aici gospodarii primăvara devreme, înainte de constituirea turmelor pentru vărat, dau drumul vacilor din ogradă, care la o distanță de 2-4 km se duc singure să pască pe pășunea „Lapoș“, după care se întorc de bunăvoie spre seară la casele lor.

În primăvara anului 2016, după supraînsămânțarea unor târle de oi în anul 2015, vacile noastre bine dresate de-a lungul anilor nu s-au mai întors acasă ca de obicei, punând pe jar sătenii, care s-au întrebat ce sa întâmplat cu ele.

Drept urmare s-au dus în întâmpinarea lor și le-au găsit culcate rumegând pe târlele supraînsămânțate anul anterior, refuzând să se întoarcă acasă după ce au dat de bine.

După această întâmplare hazlie mi-a fost ușor să constat că vacile, principalele beneficiare ale unei ierbi de calitate, sunt cele mai fine degustătoare de furaje și în același timp „propagandiste“ pentru efortul nostru de îmbunătățire a covorului ierbos al pajiștilor degradate. Pentru gospodari atitudinea vacilor vrâncene față de un covor ierbos de calitate a fost mai convingătoare decât cele auzite la diverse întruniri și mijloace de propagandă mass-media cunoscute până acum.

Drept urmare, primăria și Obștea Năruja, GAL „Țara Vrancei“ și alții, înduioșați de comportamentul vacilor din Nereju, au hotărât să intensifice lucrările de îmbunătățire a covorului ierbos degradat, garanția sigură a unor produse animaliere de calitate și în cantități corespunzătoare, acțiune care trebuie făcută în paralel cu modernizarea stânelor.

În concluzie, după această întâmplare este bine să ascultăm și de preferințele necuvântătoarelor noastre prin mesajul lor privind îmbunătățirea pajiștilor, dacă le dorim cu adevărat bunăstarea, conform legilor europene.

Teodor MARUȘCA

Prin definiție, plaiurile Vrancei reprezintă unul dintre spațiile de care se leagă o mulțime de legende. Fiecare munte aparține câte unui fecior al Vrâncioaiei, iar Ștefan cel Mare nu ar fi putut izbândi asupra turcilor fără ajutorul hotărâtor al vrâncenilor. Iar dintre cei trei ciobani mioritici, unul, cel mai „ortoman“, este vrâncean. Și enumerarea legendelor poate continua la nesfârșit, devenind ea însăși o legendă. Căci poveștile legate de acest minunat spațiu continuă să se nască și astăzi. De ce, am înțeles după ce am vizitat un minunat loc din inima Vrancei: Lepșa.

Ținutul ce unește oameni și obiceiuri

Dacă e să te iei după hartă, nu e cine știe ce mare lucru să ajungi la Lepșa. N-ai decât să mergi vreo 70 de kilometri pe drumul ce leagă Focșanii de Târgul Secuiesc, până la răspântia spre Soveja, și gata, ai ajuns. E drept că, dacă ești ceva mai avizat și vezi ceva munți pe hartă, poate chiar îți dai seama că urmezi Valea Putnei. Dar despre frumusețea de basm a zonei nu poate vorbi nicio hartă!

Încă din cele mai vechi timpuri, pe Valea Putnei, la adăpostul munților și al pădurii, s-au dezvoltat mici comunități înfloritoare. Pentru că zona, deși relativ ușor accesibilă, nu este deloc îmbietoare pentru cei care n-o cunosc, aici și-au găsit refugiul numeroși fugari din calea năvălirilor. În vremuri de restriște, când câmpiile de la poalele munților erau călcate de hoarde migratoare, de tătari plecați după jaf ori de armatele turcești, polone sau ruse, locuitorii satelor aflate în calea urgiei se refugiau în zona Lepșei. Așa se face că în zonă a înflorit o cultură ce îmbină elemente specifice zonelor de câmpie din sudul Moldovei, din Buzău, dar și unele ușoare influențe transilvane. În creuzetul timpurilor s-au reunit, s-au contopit și a rezultat specificul vrâncean. Acesta se reflectă în absolut tot: în dialectul vorbit, în straie, în bucate, dar și în felul de construcție a caselor.

Oamenii sunt pașnici și așezați. Tradițional se ocupă cu creșterea oilor și a vitelor, cu lucrul la pădure și făurirea de felurite și minunate lucruri din lemn, începând cu bâte și terminând cu case și, cândva, cu vânătoarea.

De la Lepșa la Țiglina VI

Vrancea este un tărâm al unei prefaceri veșnice. Istoria locurilor arată că mereu s-a întâmplat câte ceva care i-a făcut pe oameni s-o ia de la capăt. Și, odată cu ei, și natura.

De exemplu, în secolul al XIX-lea, în zona Lepșei se găsea una dintre cele mai mari exploatări forestiere din toată Moldova. Mii de hectare de pădure au dispărut. Odată cu ele, și flora și fauna. Vitele nu mai aveau ce mânca, iar apele au devenit tulburi. Când ploua, puhoaiele, care nu mai erau stăvilite de păduri, măturau totul în cale. Și atunci oamenii au înțeles: au lăsat pădurea să se regenereze. De aproape o jumătate de secol, lucrurile au revenit la normal. Existența pe Valea Putnei redevenise oarecum idilică. Dar, tocmai pentru că totul era idilic, de vreo două decenii încoace lucrurile și timpul s-au mișcat iarăși. Acum liniștitul sătuc Lepșa a căpătat și un supranume: Țiglina VI. Gălățenii știu de ce: în orașul de pe Dunăre există mai multe cartiere botezate Țiglina, numerotate de la 1 la 5. După Revoluție, gălățenii cu dare de mână au dat năvală, la propriu, în Lepșa. Au cumpărat terenuri la preț bun și au construit. Unii case, alții pensiuni. Și așa liniștitul sat vrâncean a devenit un fel de cartier al orașului aflat la 150 km.

Aerul „prea curat“, leagă oamenii

Construcțiile apărute au făcut ca zona să devină efectiv o stațiune turistică. Orășenii au adus cu ei toate facilitățile pe care vilegiaturiștii le cer. Poți găsi pensiuni cu piscină, cu teren de tenis, cu săli de conferințe și cu orice îți mai trece prin minte. Dar cele mai căutate sunt cele fără Internet și fără semnal de telefonie mobilă. De fapt, în regiune sunt destul de puține zonele unde ajung undele telefoanelor mobile. Așa se face că cei care își doresc cu adevărat liniște o pot găsi aici.

Doamna Mioara este învățătoare în Galați. De câțiva ani însă este și hotelier. „Prin ’94-’95, am venit aici la niște prieteni. Soțului meu i s-a făcut rău la început. Mai în glumă, mai în serios, a spus că este din cauza aerului prea curat. Și uite așa ne-am hotărât să ne facem și noi o casă de vacanță aici.“ Numai că, între timp, casa a devenit o pensiune, „Potcoava“, cu 11 camere, trei bucătării, terasă și alte facilități pentru turiști. „Astfel așa am ajuns să petrec aici toate vacanțele și multe dintre sfârșiturile de săptămână. Și cred că mi-ar fi tare greu să mai trăiesc fără să vin aici!“, încheie povestea dna Mioara. Povestea domniei sale se aplică, în linii mari, celor mai mulți dintre proprietarii celor câteva zeci de pensiuni din sat. Și toate sunt pline, atât vara cât și iarna!

Cascada Putnei, locul ce te lasă mut

Nici nu-i de mirare că zona este mereu plină de turiști. Există cel puțin două obiective turistice majore. Primul dintre ele este foarte ușor accesibil tuturor și se află în imediata apropiere a șoselei. Este vorba despre Cascada Putnei. Monument al naturii, obiectivul atrage sute de mii de vizitatori anual. Și, într-adevăr, este un peisaj desprins parcă dintr-o lume ireală. Putna, care nu este un râu mare, își strecoară apele, care altminteri se scurg printr-o albie lată de câțiva metri, printr-un șanț de doar un metru, săpat în stâncă, pentru ca, mai apoi, să formeze un lac rotund, limpede și încântător, cu diametrul de 20 de metri. Doar că acest lac se află în fundul unui puț adânc de peste zece metri. Puț format destul de recent, în ultima jumătate de secol, ca urmare a unei prăbușiri a malului. Cum spuneam mai sus, în Vrancea lucrurile se schimbă mereu. Nici măcar natura nu stă pe loc! Iar întreaga priveliște are darul de a-ți bloca corzile vocale. Cât timp ești în preajma cascadei, rămâi mut de încântare.

Când omul își dă mâna cu natura

Celălalt obiectiv turistic de mare interes din zonă îl reprezintă Rezervația Naturală „Cheile Tișiței“. Pentru desăvârșirea acestuia din urmă, omul și-a dat mâna cu natura. Rezultatul este unul spectaculos.

Istoria începe acum mai bine de două sute de ani. În lungul Tișiței se afla, așa cum am spus, o uriașă exploatare forestieră. Pentru a înlesni accesul, s-au construit un drum, apoi o cale ferată. Dimensiunea exploatației a crescut de la an la an, până acum un secol. Apoi, n-a mai rămas niciun copac. Locul a fost părăsit de oamenii lacomi, iar natura a înfăptuit un miracol: pădurea s-a regenerat de la sine. După un secol, arată din nou ca un codru virgin. Iar oamenii, acum mai înțelepți, au ajutat natura să-și desăvârșească opera. Zona a fost declarată rezervație naturală și protejată ca atare. Acum în zonă trăiesc din nou lupi, urși bruni, râși și capre negre, ca și căprioare, cerbi și mistreți. Totul într-un echilibru de invidiat.

Pentru orășeni, dar mai ales pentru copii, în rezervație au fost amenajate și trei trasee tematice: la ursului, al lupilor și al râsului. De-a lungul lor, drumeții găsesc panouri cu informații despre aceste animale, dar și mulaje ale urmelor, reconstituiri ale adăposturilor, ca și o mulțime de locuri de popas amenajate în cele mai frumoase puncte. Peisajul, când molcom, când spectaculos, completează tabloul.

Iar turiștii mai antrenați pot parcurge întreg traseul până în satul Coza, cale de 4,5 km. Drumul trece prin tunelurile săpate în stâncă de militarii germani, care în al Doilea Război Mondial se pregăteau de o rezistență îndârjită în această zonă.

Indiferent cât de departe veți merge, peisajul este spectaculos în toate anotimpurile. Iar cuvintele nu pot fi suficient de măiestre: pentru a zugrăvi, nici măcar în parte, frumusețea locurilor. Așa că, cel mai bine, mergeți și vizitați rezervația, apoi rămâneți, măcar o noapte-două, la una dintre pensiunile din zonă. Gustați păstrăvii de la păstrăvăria din sat, alături de un bulz ciobănesc, totul udat de un pahar din vinurile Vrancei! Vă promit că veți privi viața cu alți ochi!

GALERIE FOTO

Alexandru GRIGORIEV

Înscrisă în circuitul Holstein Ro Progresiv Tour, ferma Agroind Focșani și-a deschis porțile pentru un schimb de experiență. Întâmpinați de Petre Azoiței, managerul fermei, și de Dănel Cosma, directorul tehnic, echipați cum se cuvine, toți cei prezenți, jurnaliști și crescători ai rasei Holstein, am inspectat la pas fiecare zonă importantă a fermei. Cu un trecut nu tocmai glorios și un parcurs destul de anevoios, ferma de la Doaga, județul Vrancea, se bucură astăzi de o genetică de top adusă de peste Ocean, dotări moderne și utilaje performante, devenind pe bună dreptate o sursă de inspirație pentru alți crescători de animale.

Un parcurs anevoios

În urmă cu 40 de ani, pe locul unde acum există una dintre fermele de elita nu doar din județ, ci și din țară, existau doar „câteva saivane de oi, 8 grajduri pentru bovine, 8 căruțe, 16 boi, 4 cai și 8 topoare cu care se tăia silozul“, își amintește Petre Azoiței. Evoluția a fost destul de neplăcută, după cum spunea managerul fermei, pentru că dezvoltarea s-a făcut treptat, în urma creditelor, a căror dobândă era la vremea aceea 150%. Timp de 10 ani am fost nevoiți să ne plătim datoriile, cam 15 miliarde de lei“, spunea Azoiței. Abia după plata creditelor, au început să se facă investiții în dotarea fermei.

În 2005 s-a apelat la SAPARD 1 și cu 200.000 de euro au fost achiziționate un tractor, un plug, o semănătoare și un cultivator. Un an mai târziu, prin SAPARD 2, cu alte 600.000 euro ferma a dobândit o bucătărie furajeră, o linie de furajare și 8 tractoare. În prezent, 1.000 ha din sectorul vegetal al fermei este irigat, aceasta pentru că au fost investiți 1 mil. euro în stația de irigat și alt milion de euro, printr-un proiect pe Măsura 125, în extinderea sistemului de irigații pe întreaga suprafață. Parcul de mașini și utilaje agricole a fost mărit printr-un proiect în valoare de 2 mil. euro, pe Măsura 121.

Planurile de viitor includ un proiect pe Măsura 4.1 în valoare de 3 mil. euro pentru o stație de biogaz, ce va fi demarată în primăvara acestui an, și un altul în valoare de 700.000 euro pentru achiziția unei noi generații de utilaje agricole necesare în activitatea zootehnică.

La nivel de genetică s-au folosit tauri de top conform evaluărilor nord-americane precum: River-Bridge Co-Op Troy-Et, Coyne-Farms Jacey Cri-Et, Co-op Bosside Massey-Et, Ihg Montana-ET și Endco Superhero-Et.

Investițiile au culminat în urmă cu 2 ani, când a fost inaugurat un grajd modern realizat de o companie din Germania care a ținut să lucreze cu angajații proprii. Costurile s-au ridicat la 2 mil. euro, bani care s-au dus nu doar pe ridicarea construcției, ci și pe dotarea acesteia pentru a asigura confortul și bunăstarea animalelor. Față de alte adăposturi pentru vaci, pe care le-am vizitat, aici am remarcat o construcție cu schelet din lemn, cu armătură de fier, a cărui acoperiș era confecționat din plăci de azbociment ecologic. Pentru evacuarea dejecțiilor există o instalație cu plub raglor care împinge gunoiul de grajd spre extremitățile adăpostului, unde există un storcător. Acesta separă practic materia solidă de cea lichidă, astfel încât dejecțiile lichide să fie preluate prin conducte spre laguna de stocare cu capacitate de 30.000 mc, iar cele solide să fie depozitate, ca după un an de fermentare să fie utilizate la fertilizarea solului. Sala de muls, adusă din Suedia, a costat 160.000 de euro și are o capacitate de 2 x 12.

Zootehnie pe două direcții

Cu pași mărunți, dar cu sume mari, sectorul zootehnic merge astăzi pe două direcții: vaci de lapte și vaci de carne. Ferma dedicată producției de lapte numără în prezent 902 capete de bovine din rasa Holstein, dintre acestea 360 la muls, în timp ce ferma pentru carne are 160 de bovine din rase de carne, în principal metiși ai rasei Angus, dar și câteva exemplare de metiși Charolaise, Limousine și Albastru Belgian.

„Ferma de vaci de carne este sămânța aruncată aici de dl. Gheorghe Neață, care acum 8 ani sugera intrarea raselor de carne pe piața românească și spunea că vacile care își termină viața productivă și reproductivă să fie inseminate cu rase de carne. Așa am ajuns să avem aceste animale, o ferma cu statut și cod de exploatație, înscrisă în Asociația Angus Sibiu“, explica Dănel Cosma, întrebat ce a determinat popularea fermei cu rase de carne. În ceea ce privește acest sector, Petre Azoiței spune mândru că ferma pe care o deține rivalizează cu orice altă fermă din Europa. Ba mai mult, valoarea animalelor și implicit a cărnii ar fi mult mai mare dacă ne gândim că pe zonele unde pășunează aceste animale nu se înregistrează nivelul de nitriți și nitrați regăsit în carnea provenită din alte țări europene. În plus, „pentru noi este cea mai ușoară muncă, pentru că avem pășuni, o pădure cu poieni pentru pășunat și e o plăcere pentru un văcar să-și vadă vacile la prânz stând la umbră și rumegând“, povestea Petre Azoiței. Un regret totuși există. „Din păcate, tăurașii îi vindem cu 6,5-7 lei/kg, un preț sub orice critică, deși în afară se vând cu 3 euro/kg“, spunea cu amar acesta.

Mândria fermei rămân însă exemplarele de Holstein în care s-a investit mult, genetică americană, nu doar dotări pentru bunăstare. Banii s-au dus, însă producțiile sunt mai mult decât mulțumitoare. „Am plecat de la 23 de litri, în vremurile cele mai bune, pentru că ăla era sistemul pe atunci: în contenție, legată, vara stabulație liberă, furajarea era anevoioasă, numai cu lucernă, dar am ajuns la 32 litri, o producție destul de greu de menținut“, afirma directorul tehnic al fermei. O performanță asigurată prin genetică, un management performant, muzică simfonică pentru relaxarea animalelor, dar și furaje de cea mai bună calitate. „Baza furajeră este asigurată din producție proprie. Avem 1.000 ha teren arabil, în care domină culturile pentru zootehnie, cum ar fi lucerna, porumbul siloz, dar și rapiță, grâu, orz, floarea-soarelui“, a mai adăugat Cosma.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 30-32

Ca să supraviețuiești în jungla capitalismului trebuie să fii ingenios. Unii rămân fideli vechilor tipare, în vreme ce alții aduc „culoare“ peisajului românesc prin afacerile neobișnuite pe care le pun în funcțiune. Așa a apărut în 2009 și ferma de lipitori din localitatea Cârligele, județul Vrancea, o afacere manageriată de doamna Veronica Burgă.

Singura biofabrică autorizată din țară

Lipitorile medicinale sunt folosite astăzi în medicina umană și veterinară, industria farmaceutică și în cosmetică pentru realizarea unor produse ce conțin hirudina extrasă din aceste nevertebrate. Doamna Burgă este unul dintre pacienții care s-au convins de beneficiile tratamentului cu lipitori. Efectele terapeutice ale acestor viețuitoare au convins-o de importanța lor, dar și de potențialul economic pe care l-ar putea avea.

În 2009 hirudoterapia era puțin cunoscută și nu exista o biofabrică de lipitori în România. A fost așadar deschizătoare de drumuri. După ce s-a documentat privind tehnologia de creștere și reproducere a hotărât să înființeze o fermă de lipitori. Aşa că a început construcţia unei clădiri cu o suprafață de 625 mp, special proiectată pentru această activitate. Biofabrica a fost concepută la o capacitate de 1 milion de exemplare. Apoi a achiziționat primul lot de lipitori matcă. În 2010, la un an de la implementarea proiectului, a primit autorizație de funcționare, iar astăzi biofabrica are peste 150.000 de lipitori.

Proiectul dnei Burgă a rezistat pe piață, iar portofoliul societății cuprinde atât clienți din țară, cât și din străinătate – exportul a început încă din 2010. Fără a intra în detalii „intime“ privind rentabilitatea afacerii, dna Burgă spune că este un sector de activitate către care se pot îndrepta toți cei care au perseverență în afaceri și care nu așteaptă câștiguri imediate. Pentru o fermă cu o capacitate de 400.000 de lipitori este nevoie de o investiție de 150.000 de euro, spune managerul din Cârligele.

Atenţie la crescătorii neautorizaţi!

După șase ani de funcționare, biofabrica de la Cârligele s-a dovedit un proiect viabil în pofida tuturor provocărilor. Respectarea normelor şi profesionalismul i-au asigurat menţinerea pe o piaţă asaltată şi de crescători neautorizați care, sub costurile de producţie ale fermelor autorizate, vând lipitori luate din baltă. Induși în eroare de prețul mai mic, unii cumpărători aleg varianta mai ieftină, fără să știe că îşi expun sănătatea unor riscuri. În plus, cei care vând astfel de lipitori aduc un prejudiciu și economiei societăților plătitoare de taxe şi impozite. Prin convenția de la Washinghton din 1973 lipitoarea a fost declarată specie protejată.

Aşa că pentru a vinde exemplarele dna Burgă trebuie să obțină avize de la mai multe instituții: Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română etc. Deocamdată în România lipitorile sunt distribuite către persoane fizice, dar şi juridice. În Germania, spre exemplu, o fermă de lipitori poate vinde doar către o firmă similară ei sau către cabinete medicale unde există medici atestați în hirudoterapie, iar persoanele fizice nu pot cumpăra lipitori decât din farmacii. Dna Burgă spune că a făcut demersuri pentru a înregistra lipitoarea ca medicament, dar nu s-au aprobat.

Condiții de întreținere

Ca să crești și să reproduci lipitori trebuie să cunoști biologia acestor nevertebrate și condițiile pe care le au în mediul natural. Sunt date importante pentru o dezvoltare normală și sănătoasă a lipitorilor în captivitate. Se acordă o atenție deosebită luminozității, temperaturii, umidității, zgomotului și se evită expunerea lipitorilor la substanțe chimice. Aceste nevertebrate depun coconi tot anul, iar în laborator se face o selecție a lipitorilor-mamă. O singură lipitoare poate avea între 80-150 descendenți care încă de la eclozare sunt identici cu mama lor.

Puietul are nevoie de o îngrijire specială care implică hrănirea lor cu sânge proaspăt pus în intestine sau în site ce au la bază o membrană de colagen prin care puișorii pătrund cu mușcătura lor până la sângele proaspăt pus într-un alt vas. Lipitorile rămân în laborator 18-24 de luni înainte de a pleca spre clienți. Lipitorile sunt hrănite intensiv aproximativ 10 luni, după care urmează o perioadă de carantină într-un spațiu special amenajat, aseptic. Practic, timp de patru luni nu sunt hrănite, iar după această perioadă de carantină lipitorile pot fi distribuite către clienți. Sunt transportate în săculeți umeziți, pe un pat de burete umed, închise în cutii de polistiren. Este foarte important de menționat că există foarte mulți vânzători de lipitori pe Internet care nu au autorizație de funcționare și nicio sursă sigură pentru proveniența lipitorilor.

Cei care cumpără de la crescătorii care nu au documente ce atestă faptul că lipitorile lor sunt crescute în captivitate se expun unor riscuri.

În saliva lipitorii se găsesc 300 de substanțe biologic-active ce asigură efecte curative. Lipitoarea are acțiune reflexogenă, mecanică, biologică și cuantică, vindecă rănile purulente. Specialiștii în terapii alternative susțin că este o metodă eficientă în tratarea sterilității, micșorează durata reabilitării în caz de hepatită virală și tratează paralizia vertebrală.

Lipitorile de laborator nu prezintă riscuri din punct de vedere medical pentru că sunt hrănite cu sânge de origine animală controlat biologic, ce provine de la abatoare avizate sanitar-veterinar. Lipitorile livrate sunt însoțite de certificatul de conformitate și instrucțiunile de întreținere și păstrare. Odată ajunse la client, lipitorile trebuie păstrate în apă într-un borcan de sticlă acoperit cu o pânză.

Spre deosebire de lipitorile din natură care ajung la maturitatea reproductivă abia la un an, cele crescute în laborator se pot reproduce de la 6-8 luni. Dezavantajul este că această creștere forțată le reduce viața cu câțiva ani. Lipitorile medicinale seamănă cu cele sălbatice, cu mențiunea că unele pot fi mai deschise la culoare.

Laura ZMARANDA

Profesia de medic modelează caractere, oferă speranță, salvează vieți. Poate de aceea este considerată una dintre cele mai nobile meserii. Dacă medicii umani își îmbogățesc toată viața bagajul informațional despre organismul uman, medicii veterinari sunt nevoiți să învețe despre cel puțin 7 specii de animale. A fi medic veterinar la oraș sau în mediul rural este o altă poveste, de multe ori mult mai palpitantă, mai solicitantă și cu mult mai multe provocări în cel de-al doilea caz.

L-am cunoscut pe Grigore Mihăeș, medic veterinar și președinte al Colegiului Medicilor din Vrancea, chiar pe teren, în drum spre o intervenție, pentru a oferi ajutor unui animal aflat în suferință. Ani de zile a făcut acest lucru, de multe ori în condiții improprii, cu dotări minime, apelând la mijloacele proprii de deplasare și rugându-se ca bunul Dumnezeu să facă minuni, pentru că în astfel de condiții viețile unor suflete stau în mâna Lui.

Intervine în cazuri dramatice, dar are în sarcină și multe alte activități de rutină care țin sub control starea de sănătate a animalelor și, implicit, a omului. Lista acestor acțiuni este una lungă: face vaccinări, deparazitări, operează, monitorizează starea de sănătate a animalelor, implementează normele sanitar-veterinare privind protecția și bunăstarea acestora. Toate aceste servicii necesită deplasarea în teren, iar pentru un medic veterinar o ambulanță dotată cu echipament modern este visul suprem.

Pentru Grigore Mărieș acest vis s-a împlinit. Cu eforturi uriașe și cu sprijinul reprezentanților Grupului de Acțiune Locală Țara Vrancei a reușit depunerea unui proiect pentru achiziția unei ambulanțe veterinare. Valoarea totală a proiectului a fost de 52.000 euro cu TVA, o investiție costisitoare, aproape cât valoarea unei case. „A costat destul de mult, dar este o investiție eficientă pentru Vrancea, ținând cont că trebuie să ne deplasăm la proprietarii de animale care de obicei le țin în zone accidentate, pe dealuri“, apreciază medicul veterinar. Dacă până în vară se deplasa pe la crescătorii de animale cu mașina proprie, în portbagajul căreia înghesuia strictul necesar, acum imaginea i s-a schimbat și este privit de beneficiari cu mult mai multă admirație.

Mașina 4 x 4 combi, cu un portbagaj generos, transportă în siguranță atât șoferul cât și echipamentele necesare pentru diverse operații. În cazul în care se impune intervenția la fața locului, acum medicul își deschide portbagajul și din sertarele suprapuse, montate pe șine, pentru a culisa ușor scoate tot ceea ce are nevoie. „Din iunie am început să dotez mașina. Am ecograf, o trusă de însămânțări artificiale, truse chirurgicale, truse tuberculinare, de tuns, pense pentru castrarea armăsarilor, dispozitive de extras vițeii, echipamente sanitar-veterinare de care eu mă folosesc în activitatea mea sau de care am considerat că este nevoie pentru a ridica la standarde mai ridicate activitatea sanitar-veterinară din teritoriu“, spune acum mulțumit Grigore Mihăeș.

De-a lungul timpului și alți medici s-au dotat cu ambulanțe veterinare, însă fiecare și-a căutat soluții pe măsura buzunarului, apelând de fiecare dată la varianta „second-hand“. De aici și noutatea: „În cazul meu este singura ambulanță achiziționată și dotată în țară. Nu a fost ușor, cea mai mare problemă am întâmpinat-o la înscrierea ei la RAR, pentru că a trebuit să trec în cartea tehnică că este ambulanță sanitar-veterinară pentru a putea primi banii din fonduri europene“, explică medicul.

Știam că l-am oprit din drum și m-am grăbit să îl las să plece, dar nu înainte de a-mi spune unde trebuie să ajungă. „Am avut o intervenție chirurgicală la un cal. Animalul se pare că a fost alergat sau s-a speriat și a intrat în sârmă ghimpată. În urma acestui accident membrul anterior drept a fost sfâșiat. De aceea a avut nevoie de o intervenție care a durat aproape 3 ore și jumătate. Acum este sub observație, merg să-i fac tratamentul necesar cu antibiotice, antiinflamatoare. Până la vindecare trebuie să-i fac zilnic toaleta, să-i schimb pansamentul. Când am fost anunțat nici nu eram în zonă, eram la Focșani, dar am intervenit rapid și mă bucur că are o evoluție bună. După 3 zile a început activitatea motorie, totul decurge conform planului medical pe care l-am stabilit“, mă lămurește Grigore Mihăeș în timp ce deja urcase în mașină.

A plecat în trombă în timp ce îl admiram pentru munca depusă și imaginea nou creată.

Patricia Alexandra POP

• Comuna ocupă 25.060 ha, dintre care 343 ha intravilan şi restul extravilan, în special pădure îngrijită (19.500 ha) şi fâneaţă.
• Ion Gogoriţă, primar din 1990.
• Singura mănăstire construită de obşte.
• Tradiţii şi folclor autentic.
• Cascada Mişina – Niagara României.

Şoseaua şerpuieşte urcând de la Focşani spre Nistoreşti (Vrancea), o localitate cu peisaje de vis şi vreo 2.350 de suflete, oameni rămaşi, parcă, din alte veacuri, dar buni gospodari şi bine ancoraţi în prezent.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Ion BANU, Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013