Solaris Organicum este un nou concept care îmbină tradiția și evoluția, fiind totodată un proiect frumos și ambițios. Astfel, Mironela Tudose și Sebastian Silvestru s-au întors la origini în satul Pârscov din comuna cu același nume de pe Valea Buzăului și ne promit că ne oferă legume sănătoase, cultivate în sistem ecologic, obținute din semințe de calitate.

Legume de bun gust – de la idee la fapte

pg8 legume

Solaris Organicum este o afacere de familie bazată pe un concept simplu, respectiv: legume de bun gust. Oamenii care stau în spatele acestei mici afaceri sunt membri a două familii prietene și puse pe treabă: „Piața din România este invadată de legumele aduse din import, cultivate în sisteme ce utilizează fertilizanți chimici și substanțe ce forțează dezvoltarea acestora. Consumând aceste produse, am uitat de gustul legumelor din copilărie, pe care dorim să îl readucem în alimentația zilnică sănătoasă a noastră, a tuturor celor care doresc să se bucure de gustul de odinioară. Am ales satul Pârscov din comuna cu același nume de pe Valea Buzăului, întorcându-ne astfel la casa și grădina bunicilor pentru a fructifica în mod eficient moștenirea de neprețuit: terenul roditor, neafectat de îngrășăminte chimice, pesticide și alte chimicale dăunătoare omului și unei culturi ecologice. Zona, de o frumusețe aparte, prezintă avantaje de mediu și sociale nebănuite: lipsa poluării, terenuri fertile lucrate de bunicii noștri în nod natural, așa cum se obișnuia în secolul trecut, tradiția locuitorilor în cultura plantelor și istoria nescrisă a locurilor. Ne dorim să cultivăm legume de bun gust și am început exact în grădina bunicilor, pe o suprafață suficientă de teren, astfel încât să acordăm atenția necesară plantelor, dezvoltării acestora în condițiile cadrului natural care să confere produselor garanția savorii de altădată.“

Specialități de pătlăgele vinete: Camelia de Buzău și Perlina

pg8 legume vinete

Proiectul a prins viață la începutul acestui an, după multe planuri, discuții și detalii stabilite începând cu iarna anului 2017. Tot atunci s-a decis cultivarea legumelor exclusiv în sistem ecologic: „Legumele produse în mica noastră fermă organică provin din material săditor certificat de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, dar și din import, de la una dintre cele mai renumite stațiuni de cercetare din Italia. Camelia de Buzău este primul soi românesc de vânătă albă care la bază a fost un hibrid străin adus din zona de origine. Are semințe mai puține în fruct, un conținut mai redus de apă, pulpa foarte bună pentru prelucrat, este dulce. După procesare, salata din vânătă albă rămâne deschisă la culoare deoarece nu oxidează ca vânăta cu care suntem obișnuiți. De asemenea, epicarpul (coaja) este mai gros și se desface ușor după ce fructul este copt. Perlina e un soi de vânătă despre care, din punct de vedere organoleptic, putem spune că e spectaculos. L-am adus din Italia, fiind rezultatul unor serii de încrucișări naturale realizate de către cercetătorii italieni din însorita Sicilia. Are lungimea cuprinsă între 12 și 20 cm și greutatea de 35-40 de grame. E dulce, cu gust de trufe, cu foarte puține semințe. Ne permite să o gătim netradițional pentru a da valoare diferitelor platouri cu care dorim să ne surprindem prietenii. Se consumă fără a fi decojită, întreagă sau felii, tăiată longitudinal, trasă la tigaie, în cuptor sau cum doriți. Cu această legumă aproape totul e posibil!“

Membrii celor două familii implicate în proiect cultivă legume o suprafață de 1.000 mp, din care 500 mp sunt solarii, iar solul are o textură mijlocie, luto-nisipos, bogat în nutrienți, ideal pentru cultura legumelor: „Deocamdată suntem la stadiul de afacere de familie, organizată într-o firmă cu doi asociați care fac de toate, de la administrare la munca efectivă în solar și grădină. Nu avem deocamdată angajați, dar în viitorul apropiat ne vom extinde pe o suprafață de circa 1 ha, astfel că va fi nevoie să construim o echipă omogenă care să lucreze alături de noi și să facă față provocării. Investiția noastră de până acum se ridică la aproximativ 30.000 lei, 100% din fonduri proprii. Vom încerca în curând să accesăm o linie de credit pentru finanțarea dezvoltării proiectului inițial.

pg8 legume vinete b

Prosperitatea afacerii noastre e dată de munca pe care o depunem și atenția la detalii, de la culturile noastre și până la exigențele clienților noștri.“

Soiuri clasice de la SCDL Buzău

Solariile au fost achiziționate din România, din județul Bihor. Tocmai acolo s-a găsit cea mai bună ofertă calitate – preț: „Construcțiile propriu-zise au fost realizate în regie proprie. Ne-am concentrat atenția asupra unor soiuri clasice dezvoltate cu măiestrie de către domnul Costel Vânătoru și echipa sa de la SCDL Buzău, cum ar fi tomatele Siriana și Buzău 1600, castravetele tip cornișon Triumf, ardeiul lung Cosmin și ardeiul gras Galben superior, pătlăgelele vinete Drăgaica și Camelia, busuiocul Aromat de Buzău, dar și soiuri și hibrizi mai puțin cunoscuți pe piața din România, dar care pe noi ne-au convins. Datorită relațiilor excelente pe care le avem în Italia, am adus de acolo vânăta Perlina originară din Sicilia, dovlecelul rotund Tondo Chiaro cu origini în America de Sud, castravetele rotund Carose llo, care la origini are o hibridare spontană între castravete și pepene galben, ardeiul Friggitello, tomatele Paki, Luana, Saraceno și Reginella, mangold, originar din bazinul Mediteranei, dar și plante aromatice: tarhon, busuioc, salvie, cimbru, oregano, coriandru, măghiran, mentă și rozmarin.“

pg8 legume vinete e

Valorificarea produselor se face în restaurante fusion

Valorificarea produsele se face în restaurante fusion, unde clienții acestora apreciază gustul desăvârșit al legumelor ecologice, precum și mix-ul de culori din farfurie. O bună parte din producție se îndreaptă către persoanele care doresc să achiziționeze cu regularitate un „coș de legume“ livrat la domiciliu sau într-o zonă apropiată: „Dacă producția ne va permite, din toamnă vom produce sucuri de roșii, zacuscă, castraveți murați și în oțet sau alte produse tradiționale. Deocamdată suntem pe minus, dar e firesc! În acest an, prin multă muncă, ne dorim să recuperăm o parte importantă din suma investită, iar începând cu anul viitor să intrăm pe plus. Merită acest tip de business în următoarele condiții: pasiune pentru tot ce faci, multă muncă, răbdare și iar muncă.“

Forța de muncă în zonă este o problemă, la fel ca în cea mai mare parte a țării. Oamenii care încă pot munci preferă să primească ajutoare sociale decât să se angajeze, iar sezonierii se dovedesc a fi neserioși: „Totuși, dorim să oferim locuri de muncă celor de pe raza comunei Pârscov și din împrejurimi, să ajutăm la dezvoltarea localității, iar zona să devină și mai cunoscută prin promovarea și comercializarea produselor noastre obținute pe aceste meleaguri atât de pitorești! Planurile noastre sunt de a ne dezvolta activitatea și să cultivăm o suprafață generoasă cu legume ecologice, venind astfel în întâmpinarea cerințelor tot mai numeroase de a consuma legume cu gust ca odinioară, ca cele din grădina bunicilor.“

Beatrice Alexandra MODIGA

De-a lungul istoriei umanității, calul a fost o prezență constantă în preajma omului. Antropologii susțin că ar fi cel de-al doilea animal domesticit, după câine. Cert este că, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat, calul s-a transformat și el din mijloc de muncă în blazon. Cu cât un personaj era mai bine poziționat pe scara socială, cu atât el deținea cai mai frumoși, mai iuți, mai mulți. Astăzi, când motoarele au înlocuit în majoritatea locurilor caii, acest nobil animal a dobândit noi valențe. Este folosit tot mai mult ca mijloc de tratament al unor boli la copii sau ca parte din mijloacele de agrement puse la îndemâna turiștilor. Dar un lucru a rămas constant: și astăzi, bogații lumii sau cei foarte pasionați se mândresc cu superbele lor exemplare de cai de rasă. Despre un loc din România unde caii de rasă sunt la ei acasă vorbim în reportajul de față.

O herghelie demnă de un rege

Cislău este una dintre localitățile înșirate de-a lungul Văii Buzăului. Ascunsă printre pădurile ce acoperă dealurile din zonă, se bucură de un microclimat ideal pentru pășuni bogate. Poate că și acesta a fost unul dintre motivele pe care regele Carol I le-a avut în vedere când, în 1884, a ordonat înființarea unei her­ghelii în această localitate. Caii care au fost crescuți la Cislău au fost destinați nevoilor armatei. Pe de altă parte, caii răniți în timpul serviciului erau aduși aici pentru tratament și refacere.

Mii de cai au plecat de aici către toate zările, însoțind trupele românești în cele două războaie mondiale. Dar, odată cu evoluția tehnicii, nevoia de cai a militarilor s-a redus tot mai mult. Ca atare, și activitatea hergheliei s-a restrâns.

Începând din 1946, menirea de căpătâi a hergheliei de la Cislău a încetat a mai fi aceea de a furniza cai armatei. Dar locul era prea prielnic, iar amenajările făcute între 1910 și 1915 prea bine gândite pentru ca locul să fie lăsat în paragină. Și așa se face că herghelia a devenit una specializată. Aici a fost instalat nucleul de rasă Pur Sânge Englez din România. De peste 70 de ani, aici sunt selecționate și păstrate pentru reproducție cele mai reușite exemplare din această rasă. Din anul 2011, la Cislău a fost adus, de la Tulucești, de lângă Galați, și nucleul rasei Gidran.

Pur Sângele Englez, regele galopului

„Pur Sângele Englez este un cal de curse. Principala sa însușire este aceea că fuge foarte repede. De fapt, aceasta este caracteristica în funcție de care a fost selecționată rasa. Încă de pe la 1700 lorzii englezi au început crearea acestei rase. Așa au ajuns să obțină acești cai care sunt destinați, prin excelență, curselor de galop, fie că sunt pe distanțe scurte, fie că sunt pe distanțe medii și lungi. În schimb, nu sunt prea talentați la sărituri“, ne-a spus dl Bela Gaboș, șeful hergheliei.

Pur Sângele Englez este un cal înalt, ajungând să măsoare la șa între 1,55 și 1,75 metri. „Standardul este destul de larg în această privință, tocmai pentru că cel mai important este să alerge repede“, explică șeful hergheliei. Are un cap fin, cu urechi ascuțite. Cum e și firesc, picioarele sunt fine, lungi și nervoase. De culoare murg sau roib, în general, mai rar deschis la culoare, încântă privirea cu silueta sa suplă, distinsă.

„La vârsta de doi ani, toți caii trec printr-o selecție destul de severă. Prima probă este una de viteză, apoi urmează o examinare amănunțită a aspectului general, care trebuie să fie în concordanță cu standardele rasei. Doar exemplarele care trec aceste probe sunt păstrate în cadrul hergheliei, fiind folosite pentru reproducție“, explică dl Gaboș. Caii care nu trec de aceste examene sunt îndepărtați din nucleul de rasă.

Iapa din birou

Însă, înainte de a ajunge la examen, caii sunt dresați de către călăreții special angajați la Cislău. Ei sunt învățați să fie călăriți și să răspundă la comenzile de bază. „Din păcate, în România nu mai există niciun hipodrom pentru curse de galop. În consecință, caii noștri nu au unde să își demonstreze calitățile. Acest lucru se reflectă în scăderea prețului lor. Un armăsar se vinde cu 1.200 euro, un preț mic pentru această rasă“, mai spune șeful hergheliei. După cum ne-a explicat domnia sa, principalii clienți sunt persoane particulare care doresc să cumpere un cal de rasă pentru agrement. „Nu demult a venit o familie care dorea să cumpere o iapă pentru fetița lor. Au tot insistat ca animalul să fie unul cuminte. În final, ca să le demonstrez cât este de cuminte, am adus iapa la mine în birou. Timp de vreo jumătate de oră, cât a durat să facem toate actele, calul a stat cu noi, fără nicio problemă“, și-a amintit el.

Gidran – calul husarilor

Dacă Pur Sângele Englez este un cal de curse, altfel stau lucrurile cu rasa Gidran. În timp ce primul era destinat ofițerilor, și doar la parade, celălalt era un cal de luptă, destinat cavaleriei ușoare. Rasa a luat naștere prin încrucișarea dintre Pur Sângele Englez și Pur Sângele Arab. De la strămoșul arab a luat rezistența și abilitatea de a se descurca pe teren accidentat. „Un Gidran trebuia, pe vremuri, să fie în stare să parcurgă câte 65 km pe zi, cu un călăreț de 85 kg echipat complet, timp de mai multe zile la rând“, spune dl Gaboș.

„Deși învață mai greu decât Englezul, este un cal mai docil, care se descurcă bine și la sărituri, și la curse pe teren mai accidentat. Când se face selecția, la Gidran se dă și o probă de viteză în teren accidentat“, adaugă domnia sa. Pentru a întregi imaginea acestei rase, ar trebui să adăugăm că este calul specific trupelor de husari, atât de celebre la jumătatea secolului trecut.

Ordinea dintre cai

herghelie IMG 2469

La ora actuală, herghelia de la Cislău se află într-una dintre perioadele sale cele mai bune. Grajdurile, construite acum un secol, au fost reparate și modernizate. „Putem acum să ne axăm pe principala noastră misiune: aceea de a produce exemplare deosebite de cai de rasă, în număr suficient“, consideră șeful de la Cislău.

În prezent, din fiecare rasă se află în efectivul hergheliei câte 40 de armăsari tineri, câte 200 de iepe și mai mulți mânji și armăsari pepinieri. Caii sunt împărțiți pe rase și categorii. Armăsarii tineri pasc separat de iepe. Mânjii stau lângă mamele lor, doar până la sfârșitul toamnei. Armăsarii pepinieri au propriul lor grajd, cu boxe și țarcuri separate, afară, pentru a evita eventualele lupte între ei. Celelalte categorii pasc la un loc pe pășuni care se rotesc periodic. Când nu sunt la pășune, stau în padocuri, grajdurile rămânând deschise.

Este impresionantă ordinea care domnește printre cai. Chiar și când se deplasează în cel mai năprasnic galop, ordinea este mereu aceeași, ca și la pășune.

„Există o ierarhie foarte clar stabilită în comunitățile de cai, moștenită probabil din sălbăticie. Conducătorul grupului este, de regulă, iapa cu cea mai mare experiență. Ea merge întotdeauna în frunte, dă viteză deplasării și cercetează locurile. Ordinea în grup se stabilește în urma unor lupte, care nu îmbracă neapărat forme violente. De fapt, destul de rar se ajunge la bătaie și, mult mai rar, la răniri. De regulă se rezumă la atitudini amenințătoare, nechezaturi și la alte gesturi demonstrative. E mai degrabă un soi de ceartă, de grozăveală“, povestește doctorul Bela Gaboș.

În loc de concluzie, după toate poveștile pe care le-am auzit despre frumoșii cai de la Cislău, nu putem decât să ne întrebăm: când vom avea un hipodrom de galop care să pună în valoare însușirile cailor crescuți la noi?

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 42-44

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti