Născut în comuna Ștefănești, județul Vâlcea, la 24 februarie (zi de Dragobete) 1935 din părinți țărani gospodari, cu moși și strămoși de sute de ani pe aceste meleaguri.

Comuna Ștefănești are o așezare frumoasă și este lipită de municipiul Drăgășani. Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase și conifere Dobrușa, iar cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, componentă a vestiților Codri ai Mamului, cuibul multor generații de haiduci.

Are o suprafață de 3.500 ha și o populație de 3.700 locuitori. Este străbătută de râulețul Dobrușa care colectează mai multe izvoare din dealurile învecinate și își duce apele în râul Olt.

Teritoriul comunei Ștefănești reprezintă, de fapt, un amfiteatru. Terenurile agricole plane se întind pe cea de-a doua terasă a Oltului, folosite pentru cultura mare și legume (solarii), urmează zona de dealuri pentru vii și pomi, după care se întind pădurile.

Comuna Ștefănești face parte din Centrul viticol Dobrușa, component al Podgoriei Drăgășani. Aici se găsesc via și crama lui Valeriu Stoica, fostul ministru al Justiției.

În această frumoasă comună s-a născut eroul discuției noastre, marele învățător Ilie Stoica. După școala primară a făcut două clase la Liceul „Brătianu“ din Drăgășani. După Reforma învățământului din 1948 s-au format școlile elementare și clasele V-VII erau socotite de gimnaziu. În anul 1949 a absolvit clasa a VII-a la Ștefănești și a plecat la Școala pedagogică din Râmnicu Vâlcea. A fost predestinat pentru această profesie, având o mare dragoste pentru copii și talent muzical atât ca voce, cât și ca acordeonist.

La școala pedagogică, alături de Constantin Popescu, fost coleg de clasă la Ștefănești, un talentat violonist, a pus bazele activității sale cultural-artistice.

În anul 1953, după absolvire, șansa a făcut să fie repartizat la școala primară din Dobrușa, satul lui de naștere. A fost o șansă pentru el și un mare noroc pentru copiii, tinerii și cetățenii comunei Ștefănești. Copiii din Dobrușa nu beneficiau de o școală propriu-zisă și învățau în câte o cameră mai spațioasă a unora din părinți.

Învățătorul Ilie Stoica s-a străduit și, cu ajutorul primăriei și al părinților a construit o școală pentru clasele I-IV. Populația școlară din Dobrușa fiind numeroasă, a reușit să mai construiască 2 săli de clasă și să se înființeze Școala cu clasele I-VIII, al cărei director a fost Ilie Stoica peste 20 ani.

Terenul pentru construcția școlii a fost oferit de fostul învățător Marin Bădârcea și, având o suprafață mai mare, învățătorul Ilie Stoica a amenajat și locuri de joacă pentru copii, dar și un parc frumos cu mulți pomi și arbuști și straturi de flori amenajate cu ajutorul elevilor, constituind locurile în care copiii își petrec recreațiile.

Preocuparea principală a învățătorului Ilie Stoica a fost pregătirea și perfecționarea profesională și pedagogică, promovând toate gradele didactice cu rezultate maxime.

Aceasta s-a reflectat și în pregătirea elevilor care în majoritate au urmat liceul și apoi învățământul superior, astfel încât în prezent fiii țăranilor din Dobrușa se găsesc în cele mai diferite profesii, în toate colțurile țării.

Având talent muzical, s-a implicat direct în organizarea și conducerea activităților cultural-artistice și sportive din cadrul căminului cultural. Tinerii veneau cu bucurie să asculte muzică, să danseze și să participe la activitățile organizate.

A organizat și condus coruri, brigăzi artistice, piese de teatru, dansuri populare, desfășurând spectacole la căminul cultural, dar și în împrejurimi, inclusiv Drăgășani.

A fost deputat și consilier, participând direct la acțiunile edilitar-gospodărești și de înfrumusețare a comunei, la asfaltarea tuturor drumurilor, la alimentarea cu apă și canalizare.

I-a plăcut fotbalul și a organizat echipe sportive cu tinerii cu care a organizat competiții cu alte echipe, iar el a participat ca jucător în echipa municipiului Drăgășani, Divizia C.

A vizitat țara în lung și în lat, fiind un împătimit motociclist, dar și șofer pe mașina proprie. A organizat tabere și excursii cu elevii pentru cunoașterea frumuseților și bogățiilor țării. Un alt hobby este vânătoarea, organizând activități de vânătoare cu toți vânătorii din zonă.

Toate acestea le-a realizat și datorită familiei sale, care a acționat în aceeași direcție. S-a căsătorit cu o frumoasă moldoveancă, Doamna Ileana (așa îi spunea toată comuna), asistent pediatru și deci se ocupa tot de copii. Împreună au participat și la toate acțiunile bisericești, cântând în corul bisericii. Menționez că în comuna Ștefănești se găsesc 3 biserici, bine întreținute, și 2 mănăstiri.

Am lăsat mai la urmă să menționez că învățătorul Ilie Stoica și-a organizat o gospodărie model pentru cetățenii din comună. A refăcut și modernizat casa părintească, a mai construit o casă alături pentru vizita copiilor, nepoților și strănepoților, a construit și amenajat tot felul de anexe, toate cu proiectare și execuția personală.

Are o suprafață destul de mare care este ocupată cu legume (solarii), cu vie și foarte mulți pomi fructiferi, în majoritate altoiți de el. Totul este lucrat permanent numai de mâna lui. Prepară vinuri de bună calitate, fabrică țuică la cazanul propriu etc.

Această succintă prezentare a activităților unui învățător dintr-un sat românesc cred că ar dori să aibă fiecare comună.

Învățătorul Ilie Stoica are copii, nepoți și strănepoți care îl vizitează, în special în perioada de vară-toamnă, când găsesc din abundență legume, fruncte și struguri și se mândresc că acest tată, bunic și străbunic, care se aproprie de 90 ani, prestează singur asemenea activități.

Demn de remarcat este faptul că pentru această prodigioasă activitate Consiliul local al comunei Ștefănești a hotărât și organele superioare în drept au aprobat ca Școala din satul Dobrușa să poarte numele învățătorului Ilie Stoica.

După pensionare a început să scrie cărți pentru a lăsa urmașilor aspecte din viața și activitatea sa, și anume:

– Firul vieții – Editura Rotipo (2017)

– Învățătorul și consătenii – Editura Rotipo (2020)

– Despre Ștefăneștenii Vâlceni – Via Drăgășani – Editura Rotipo (2021)

Semnatarul acestor rânduri se mândrește cu faptul că a fost coleg de clasă și este consătean cu acest MARE învățător.

Îi doresc multă sănătate și încă ani buni de activitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Satul Șerbănești este component al comunei Ștefănești, situată în extremitatea sudică a județului Vâlcea. El se întindea cândva de la Codru și Poienile Mamului până la Râul Olt, cuprinzând și satele Șanțu și Petculești care în prezent fac parte din comuna Grădinari, județul Olt.

Scurtă prezentare

Denumirea de Șerbănești se apreciază că provine de la cuvântul latin servus care înseamnă șerb, servitor.

Prima atestare apare într-un document din 2 august 1437, când Vlad Dracul (fiul lui Mircea cel Bătrân) întărește stăpânirea unor slugi și boieri, comandanți de oști, pentru proprietățile Șerbănești, Dobrușa, Mamu. Dar satul exista încă de la începutul primului mileniu, de pe vremea romanilor, locuitorii satului fiind folosiți la construcția Drumului lui Traian care traversa Șerbăneștiul și la apărarea castrului Rusidava (Drăgășani).

Între 1400-1450 lângă Poienile Mamului a fost construită o mănăstire în pădure, dar, fiind departe de sat, nu a fost folosită și între 1530-1550 a ars. Zona respectivă se numește Dealul Mănăstirii și este cultivată cu vii.

În 1596 Mihai Viteazul întărește stăpânirea lui Nicolae și Radu peste moșie în satul Șerbănești: O parte din Dealul Mănăstirii a fost luată de frații Buzești și închinată Mănăstirii Dobrușca.

La un moment dat vine în Șerbănești popa Ionache din Morânglavi și se stabilește aici aducând și alți consăteni (Morânglavi – localitate din fostul județ Romanați, pe Olteț).

În 1930 Leon Tomșa-voievod întărește stăpânirea preotului Ionache peste moșia Șerbănești, iar Banul Buzescu, în 1635, îi conferă drept de stăpânire peste viile din Dealul Mănăstirii.

În același an, Matei Basarab întărește această stăpânire.

Popa Ionache a avut un fiu, Giura, care la rândul său a avut 2 băieți, Pătru și Dumitrașcu.

Dumitrașcu a avut 5 copii, mai mare fiind Matei Morunglavu, ctitorul Mănăstirii Șerbănești.

Matei afirma că, „nefăcând feciori, am făcut acest schit în loc de fecior“.

Construcția mănăstirii începe în 1746 și se termină în 1753. Este în formă de cruce cu 2 turle și o parte din pictură a fost realizată de Gheorghe Tătărăscu.

Pentru a asigura îngrijirea mănăstirii Materi Morunglavu se călugărește sub numele de Metodiu.

Prin testament închină Mănăstirea Morunglavu Mănăstirii Pantelimon din București, zidită de Grigore Ghica, și din veniturile mănăstirii, căreia îi donase 2.611 pogoane, contribuie cu 50 taleri anual pentru Spitalul Pantelimon.

De la construcția mănăstirii rămăsese material pentru construcția clopotniței, chiliilor și zidului împrejmuitor, realizate de urmași.

Matei Morunglavu moare în septembrie 1756.

În 1964 mănăstirea ajunsese într-o stare grea și mitropolitul Grigore îi cere lui Mihai Racoviță-voievod să întărească trecerea a 3 sălașe de țigani și un plug cu boi de la Mănăstirea Pantelimon la Mănăstirea Șerbănești și domnul aprobă.

În 1821 mănăstirea a fost ocupată de turci și de aici s-au luptat cu pandurii lui Tudor Vladimirescu. Între panduri erau și unii din județul Teleorman, din familia Coandă, care după revoluție s-au stabilit în Șerbănești unde au mai venit și alții, formând un sat vecin, Condoești.

Pe Drumul lui Traian și Drumul Mănăstirilor au circulat turcii, haiducii, dar și frații Buzești. Pe aici au trecut Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncoveanu, Al. Odobescu, Al. Vlahuță ș.a.

În 1889 vine ca învățător în Comuna Ștefănești Teodor Bălășel, figură emblematică a acestei așezări. El înființează, în 1910, în chiliile Mănăstirii Șerbănești, prima școală agricolă din Oltenia, inaugurată în prezența ministrului Spiru Haret.

Prin strădania lui T. Bălășel și cu sprijinul lui Nicolae Iorga se construiește un local nou de școală agricolă în satul Petculești în care se mută în 1927 elevii de la Mănăstirea Șerbănești.

În 1937 mănăstirea este reparată prin strădania preotului V. Georgescu.

În 1943 apare ca mănăstire de maici, iar după 1947 a fost neglijată.

În anii din urmă a venit savantul Henry Coandă, strănepot al celor care au înființat satul Condoești, cu intenția de a repara mănăstirea. A făcut planurile respective, dar nu a mai avut timp pentru că a decedat.

Acest material este inspirat din lucrările respectatului profesor de matematică Ilie Bucă, cetățean al satului Șerbănești.

Semnatarul acestor rânduri se mândrește că este fiu al comunei Ștefănești.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Lapte proaspăt, direct de la „sursă“! În localitatea Ileana, satul Ștefănești, județul Călărași, Cristina Luca a avut curajul să își facă o fermă de vaci care a luat naștere din dragostea acesteia pentru animale. Fermă de familie, înființată în anul 2012, produce lapte conform standardelor europene, totul fiind automatizat.

Stabulație liberă & pășune închisă cu gard electric

În urmă cu șapte ani, Cristina a considerat că o fermă de vaci este o afacere bună pentru creșterea veniturilor familiei și pentru un trai decent. Astfel, cu pași mici dar siguri s-a hotărât să investească în jur de 15.000 de euro într-o astfel de fermă, mai ales în achiziționarea utilajelor necesare producerii hranei pentru animale. La această sumă s-au adunat și alte investiții pentru a-și ușura munca și a crește productivitatea, ne spune aceasta. „Am pornit de la 15 văcuțe și am ajuns la un efectiv de 60 de capete, iar ca rase avem în prezent Bălțată cu Negru Românească și Holstein. Furajarea este unică, făcându-se cu ajutorul unei remorci tehnologice, iar mulsul se face la conductă. Totul este automatizat deoarece avem o remorcă tehnologică unde punem lucerna și siloz (porumb tocat și borhot din bere). Văcuțele noastre stau la stabulație liberă, însă merg și la o pășune închisă cu gard electric, aceasta fiind lângă ferma noastră, într-o zonă plină de iarbă. Pot spune că investiția inițială (clădirea, instalația de muls, terenul, apa curentă ș.a.m.d.) a fost de 15.000 euro. Mai apoi, bineînțeles, au urmat alte investiții pentru a ne ușura munca și a crește productivitatea: aici mă refer la utilajele agricole, terenul pentru cultivarea hranei și un sistem de supraveghere video“, a precizat Cristina Luca.

Orice muncă cere sacrificii și dedicare, mai ales când este vorba de animale. De altfel, pentru a porni cu dreptul într-o astfel de investiție trebuie să ai răbdare și să iei în calcul și anumite riscuri, adaugă Cristina. „Dacă există un plan bine stabilit și dorință, se pot face multe! Putem spune că nu este deloc ușor deoarece în continuare muncim foarte mult să întreținem această afacere, având în vedere că mâncarea animalelor este scumpă, iar prețul laptelui este mic. Am ajuns să vindem cu 3.5 lei/litru la dozatorul propriu și cu 1 leu/litru la procesatorul din zonă. Așadar, recomandăm celor care doresc să investească într-o astfel de fermă să se gândească de două ori și să țină seamă și de riscuri. Ne dorim să ne dezvoltăm mai mult și să meargă lucrurile cel puțin ca până acum. Sperăm ca în 10 ani să avem o fermă complet automatizată, care să ne ușureze și mai mult munca. De asemenea, ne dorim să ne mărim producția și să ne lărgim gama de produse“, a încheiat Cristina.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pentru cunoscătorii hărții podgoriilor românești, Ștefănești – Argeș este un reper vechi și solid. Sau, mai bine zis, era. Astăzi a mai rămas doar un nume, un loc unde se mai produce doar puțin vin, și acela cu greu. Iar mâine e posibil să nu mai fie decât istorie. Cum de s-a ajuns în această situație vom povesti în cele ce urmează.

Istorie glorioasă, prezent trist

Zona Ștefănești este dovedită arheologic ca podgorie prin descoperirile de la Stoienești, unde s-au găsit numeroase toarte și fragmente de amfore de proveniență locală. Însă prima atestare documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Mare (1386-1418) „întărea“ Mănăstirea Cozia cu multe vii din Dealul Piteștilor și hotarul Călineștilor. În diferite hrisoave se pomenește că Matei Basarab (1622-1654) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714) aveau în aceste locuri vii întinse. În secolul al XVIII-lea, localitatea Ștefănești era menționată ca un târg special pentru vânzarea vinului cu ridicata. La trecerea dintre secolele XIX și XX și din cauza dezastrului filoxeric suprafața viticolă a acestei podgorii se diminuează mult. În schimb, viticultura din această zonă redevine înfloritoare pe la mijlocul secolului al XX-lea.

În 1959 aici avea să se construiască al doilea complex de vinificație ca mărime din România, după cel de la Valea Călugărească. Drept model a fost  folosit un complex similar din Franța.

Aici erau prelucrați strugurii proveniți de pe viile cultivate pe mai bine de 2.000 de hectare. 

„Toamna închiriam camioane de la Combinatul Petrochimic și de la alte fabrici ca să putem căra strugurii, atât de mulți erau“, își amintește unul dintre foștii angajați.

Rezultatul se măsura în mii de vagoane de vin care plecau în toată țara, dar și în străinătate.

În acest an, care este considerat unul bun, la Ștefănești s-au produs doar 16 vagoane de vin...

De la peste 2.000, la doar 144 ha de vie lucrată!

Adriana Bădulescu, directorul a ceea ce a mai rămas din fosta stațiune de vinificație, ne-a făcut o scurtă istorie a dezastrului la care a fost martoră. „Lucrez aici de 35 de ani. Mă doare să văd ce se petrece“, își începe povestea.

Prima lovitură pe care a primit-o colosul a fost declanșarea retrocedărilor de terenuri, care a început în anii ’90 și a continuat aici până în 2014. Din cele mult peste 2.000 de hectare, cât totalizau viile aflate în proprietate, au mai rămas doar 661,12. „Asta încă n-ar fi așa de rău. Cea mai mare nenorocire este că din această suprafață totală nu mai sunt lucrate decât 144 ha de vie. Restul au rămas pârloagă. Via de pe ele s-a sălbăticit sau a fost invadată de alte plante. Nici via lucrată nu e tocmai grozavă, pentru că este îmbătrânită. Ultimele plantări au fost făcute acum 35 de ani. În aceste condiții, evident că nici rezultatele nu au cum să fie grozave, nici productivitatea mare“, spune dna Bădulescu.

Vinovată pentru că mai mult de trei sferturi din suprafața viilor nu sunt lucrate este lipsa de bani. Aceasta conduce la lipsa de personal. La ora actuală, la Ștefănești mai sunt doar 52 de salariați, cu 20 mai puțini ca acum cinci ani și cu multe sute față de acum două decenii. Din cele șase ferme-pilot, câte avea stațiunea în vremurile bune, acum nu mai funcționează decât două. Iar dintre acestea, una nu mai are nici șef, nici tehnician și este pe punctul de a fi închisă.

Și, este cazul să precizăm, proprietarul este statul român! Așadar, tot ceea ce am povestit până acum este despre avuția națională, despre ceva care ne privește pe toți. Dar să mergem cu istoria mai departe!

Copil al nimănui

De-a lungul timpului, stațiunea de la Ștefănești a purtat mai multe denumiri. La început a fost Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Viticolă Ștefănești, apoi s-a transformat în Institut de Cercetare Dezvoltare Viticolă. Asta până în anul 2004, când printr-o Hotărâre de Guvern a primit o titulatură un pic năucitoare: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură. Dintr-o dată, orice referire la vin a dispărut din denumire. „De fapt, după schimbarea aceasta de titulatură, încet-încet am început să nu mai fim luați în seamă ca institut de vinificație. Mulți dintre cei care citeau denumirea noastră credeau, din cauza termenului biotehnologii, că noi obținem vin din pastile sau prin cine știe ce procedee“, a mai povestit directorul INCDBH.

La ora actuală, institutul se află în subordinea Ministerului Culturii și Inovației și în coordonarea științifică a ASAS. În acest context, deși producția de vin ar fi cea mai firească și mai simplă cale de a obține venituri, accentul se pune pe cercetare. Două proiecte în care cercetătorii de la Ștefănești sunt implicați se vor încheia în luna decembrie a acestui an. În desfășurare mai sunt încă trei, în care INCDBH este membru în consorțiile care derulează proiectele. „Banii obținuți abia ajung pentru plata cercetătorilor“, spune Adriana Bădulescu.

Pentru partea de producție, care ar putea aduce venituri însemnate, nu sunt alocate fonduri de nicăieri. „Conform statutului, ar trebui să ne autofinanțăm. Dar producția necesită și ea niște investiții, cheltuieli. Or, pentru acestea nu primim bani de nicăieri. Ba, pe deasupra, mai intervin și tot felul de necazuri. Pentru procesul tehnologic de producere a vinului folosim apa adusă cu pompele noastre din surse aflate la o oarecare depărtare. Când am vrut să pornim pompele, în toamna aceasta, am văzut că nu funcționează. Cineva furase transformatorul de la linia electrică de alimentare. A durat aproape o săptămână până când l-au înlocuit cei de la Electrica“, a dat un exemplu directoarea institutului.

Accesul la piață, restricționat

Cum spuneam mai devreme, 2018 a fost un an bun. Deși din via cu struguri roșii nu s-au putut recolta mai mult de șase tone de struguri, recolta fiind compromisă de cele două episoade de grindină din primăvară și de ploile torențiale, recolta de struguri albi a depășit toate așteptările. Producția de vin s-a ridicat la 16 vagoane. O cifră frumoasă, în termeni absoluți, chiar dacă nu reprezintă decât câteva procente din producțiile de acum două decenii.

Din nefericire, vinul, deși stocat în bune condiții în tancurile de inox din beciurile stației de vinificație, e destul de departe de a-și întâlni consumatorii.

„Posibilitățile noastre de desfacere sunt reduse. Concret, nu avem decât un magazin, la poarta institutului, și două dozatoare, dintre care unul tot la poartă“, explică Adriana Bădulescu. Cele două dozatoare au fost cumpărate cu mari eforturi și mari sacrificii în 2017. Intenția era de a fi amplasate în puncte cu trafic intens. Dar nu s-au găsit banii necesari pentru plata chiriei pe spațiu în astfel de locuri. Concret, marile supermarket-uri din Pitești solicitau o chirie de 400-500 euro/lună pentru amplasarea unui dozator, adică echivalentul prețului a 250-300 litri de vin. Producătorul nu și-a putut permite această cheltuială...

Singura modalitate de a se vinde vinul de la Ștefănești este vrac, ceea ce reduce semnificativ numărul beneficiarilor. Până în anul 2006 a existat și vechea linie de îmbuteliere. Apoi însă AVAPS a vândut o mare parte dintre activele stațiunii, între ele aflându-se și această componentă esențială pentru desfacerea producției. O vreme a existat o colaborare cu cumpărătorul, în sensul că acesta efectua îmbutelierea ca pe o prestare de servicii și era plătit în vin. Apoi s-a renunțat, astfel că s-a ajuns în situația de acum: mici cantități sunt puse în sticle cu ajutorul unei linii semimanuale, cu productivitate extrem de redusă. În consecință, drumul spre marile rețele de magazine este barat.

O comoară blocată de ANAF

Din nefericire, necazurile celor de la Ștefănești nu se opresc aici. Pe lângă toate cele enumerate se adaugă și datorii istorice către buget și către furnizori, la care s-au adăugat dobânzi și penalizări. Suma totală se ridică la aproape un milion de euro. Pentru alte podgorii, n-ar fi o sumă de speriat. Nu însă și în condițiile lipsurilor în care se zbate INCDBH! Și, pentru ca povestea să se încadreze perfect în peisajul mioritic, stațiunea se află încă, cel puțin teoretic, în posesia unei comori care i-ar permite să își plătească cel puțin o mare parte din datorie. Este vorba despre o provizie de peste 46.000 de litri de distilat de vin învechit, cu o concentrație alcoolică de peste 60º. Vechimea distilatului este de mai bine de 25 de ani. Dacă mai e cazul să traducem pentru cei care nu au înțeles, vorbim despre 46 de tone de concentrat de coniac vechi de 25 de ani. Sau, și mai exact, despre 58.000 de litri de coniac de cea mai bună calitate, căci dintr-un litru de concentrat pot rezulta cca 1,25 litri produs final. Pe toată această cantitate de distilat ANAF a pus sechestru și a hotărât să organizeze vânzarea la licitație. Dar, nu se știe de ce, la prima licitație, al cărei preț de pornire era de 10 euro/litru, nu s-a prezentat nimeni. Așa că acum e pe cale de a se organiza a doua, cu prețul de pornire la jumătate. Reamintim cititorilor noștri că pe piață prețul unui coniac de calitate trece binișor de 100 lei/litru. Adică în jur de 25 euro. Chiar scăzând jumătate, care ar reprezenta taxele și accizele, tot rămân 12,5 euro/litru. Adică, cel care ar fi cumpărat stocul la 10 euro/litru ar fi putut avea un câștig frumușel de 14 lei/litru (3,5 euro). Mari și încurcate sunt căile alcoolului...

Vorbe care contează

La cum arată întreaga poveste, pare ca și cum cineva ar dori să înmormânteze cu totul fosta stațiune de la Ștefănești. Și, la cum se văd lucrurile, pare că este pe cale să și reușească. Ba chiar, ca lucrurile să fie duse până la capăt, să mai și blocheze drumul către mormânt. La modul propriu! De curând, parcela care cuprindea drumul de acces din șoseaua națională către clădirile administrative a fost retrocedată. Toate căile de atac împotriva hotărârii au fost epuizate, iar proprietarul refuză să permită folosirea drumului care îi traversează proprietatea. Directoarea Adriana Bădulescu s-a arătat sceptică în privința obținerii unui drept de servitute. S-a resemnat cu gândul că, pentru a ajunge în biroul său, trebuie să facă un ocol de cca trei km, pe un fost drum tehnologic.

Probabil că ar mai fi multe de comentat pe marginea acestei povești, dar vorbele n-ar ajuta prea mult. Cu o singură excepție: ca ele să fie cuprinse într-o Hotărâre de Guvern sau alt act normativ care să reglementeze situația. Deocamdată mai este ceva de salvat. Dar nu pentru multă vreme!

Alexandru GRIGORIEV

Situată în imediata vecinătate a municipiului Drăgășani, comuna Ștefănești face parte din zona viticolă a podgoriei Drăgășani, având centrul său viticol „Dobrușa“.

Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase Dobrușa și cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, parte componentă a vestitului codru al Mamului care a constituit cuibul de șoimi al Buzeștilor (căpitanii lui Mihai Viteazu) și cărările umbrite ale haiducilor Jianu, Dragu, Miu, Stanciu, Munteanu ș.a., precum și drumurile pe care au călătorit în zonă Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu.

Comuna Ștefănești are o suprafață de 3.493 ha și o populație de 3.675 locuitori, fiind constituită din 5 sate (Ștefănești – centru, Șerbănești, Condoiești, Dobrușa de jos și Dobrușa de sus) și având ca activitate principală viticultura, legumicultura și culturile de câmp. Este atestată documentar din 1.437, când Vlad Dracul întărește unele drepturi de stăpânire ale supu­șilor săi „să le fie lor satele anume zise Dobrușa și Șerbănești“.

A devenit vatră folclorică a Olteniei datorită preotului Teodor Bălășel. Acesta s-a născut în 7 noiembrie 1869 în satul Bogdănești, județul Vâlcea, a absolvit seminarul din Râmnicu Vâlcea și în 1889 a venit ca învățător în comuna Ștefănești, iar din 1894, ca preot, unde a rămas până la sfârșitul vieții (1940). Preotul

A. Bălășel a fost o personalitate importantă a timpului său, având relații apropiate cu personalități de seamă ale vremii și fiind vizitat, la el acasă, în Dobrușa, de Nicolae Iorga, Spiru Haret, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Gala Galaction, Artur Gorovei, George Coșbuc ș.a.

Pe când era în seminar la Râmnicu Vâlcea, a citit în diferite reviste culegeri de folclor românesc și a conchis bucuros că aceste piese se pot tipări, ele fiind, sublinia elevul seminarist Bălășel, „cântecele pe care eu le cântam când pășteam vitele la tata“.

„Atunci, spune el, m-am gândit că și eu aș putea face acest lucru, adică să adun cântece populare, ceea ce am și început să fac.

Așa m-am făcut folclorist.“

El menționa că este o imperioasă datorie de a aduna cât se poate de mult din vechile cântece, basme, obiceiuri etc. ale poporului român. Acționând în mod serios în acest domeniu, a adunat de la oamenii în vârstă, de la săteni, de la lăutarii vestiți ai zonei cântece, balade ș.a., ajungând la 2.000 de bucăți.

Având un volum așa mare de material adunat, se adresează lui Simion Florea Marian (un bucovinean instruit), cu rugămintea de a-l ajuta în organizarea și clasificarea materialului respectiv.

Acesta îi recomandă să-l clasifice astfel: 1) colinde, 2) cântece bătrânești, 3) doine, 4) cântece de veselie, 5) cântece de joc, 6) satire, 7) vrăji, farmece și descântece, 8) ovațiuni de nuntă și cu alte prilejuri.

Spre sfârșitul vieții, opera folcloristică a lui T. Bălășel reprezenta un tezaur cu diamante strălucitoare care luminează prin vremuri lungul drum urcat de poporul nostru pe treptele istoriei. Ea cuprindea 84 colinde, 93 cântece, 288 ghicitori, 110 jocuri de copii, 279 de satire, 80 cântece de leagăn, de nuntă și de moarte, 81 cântece de dor, 207 de dragoste, 159 doine haiducești, ostășești și istorice, 21 cântece bahice, 81 balade. În total, peste 1.600 de bucăți, în 3.000 de pagini.

O parte dintre acestea a fost publicată în timpul vieții, restul se găsește în „Casa muzeu Teodor Bălășel“ din Dobrușa care cuprinde „Centrul cultural T. Bălășel“ și care a fost întreținut și valorificat parțial de ginerele său, preot Gh. Ionescu, și în prezent de fam. Florin Radu.

În anul 2016 a văzut lumina tiparului o amplă și valoroasă lucrare a unui scriitor vâlcean Costea Marinoiu, numită „Preotul Teodor Bălășel învățător, folclorist și apostol haretian.“

Printre preocupările preotului T. Bălășel s-au aflat și cele legate de organizarea folclo­riștilor. În anul 1923 se încearcă convocarea unui Congres al folcloriștilor la Râmnicu Vâlcea în amintirea lui Anton Pann. După multe frământări abia în zilele de 3-4-5 ianuarie 1927, în casa preotului T. Bălășel, din Dobrușa, se semnează „Legământul“, ce pune temelia „Asociației folcloriștilor din Oltenia“ sub genericul „Tovărășia folcloriștilor olteni“ la care au participat Gh. Ceaușeanu, N.I. Dumitrașcu – Dolj, Gh. N. Dumitrescu – Bistrița, Ion N. Popescu, Constantin Ciobanu, I.I. Buligan, C.S. Nicolăescu-Plopșor și Teodor Bălășel. Pentru conducerea asocia­ției a fost ales preotul T. Bălășel, iar ca organ de presă revista „Suflet oltenesc“.

Se subliniază că Tovărășia folclorului oltenesc și revista Suflet oltenesc au jucat un rol important în organizarea vieții folcloristice din Oltenia.

Semnatarul acestor rânduri menționează cu mândrie că s-a născut și a crescut în această comună.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU