Dictiocaulozele (bronhopneumoniile vierminoase) sunt helmintoze ale aparatului respirator care afectează în special rumegătoarele, dar şi cabalinele.

Boala evoluează cronic, rareori acut şi afectează mai grav tineretul.

Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve care, fiind deglutite de animal odată cu mucusul din aparatul respirator, sunt eliminate în mediul exterior prin fecale. Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de umiditate, temperatură şi oxigen. De aceea, dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.

Infestarea animalelor se face cu larve, în special la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. La animalele adulte boala apare în lunile septembrie-octombrie, ca urmare a contaminărilor din vară. Poluarea păşunilor cu larve, începe primăvara în ţara noastră, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un cerc vicios; păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele, o sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menţinută de la an la an, în anumite zone, atât de animalele bolnave, cât şi de cele clinic sănătoase, dar purtătoare de paraziţi. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau diferitele acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung odată cu iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni şi cord şi ajung în aparatul respirator. Pe tot parcursul migrării, paraziţii produc leziuni mai mult sau mai puţin grave.

Simptome

Dictiocauloza se manifestă clinic atunci când viermii au ajuns în stadiul de adult în aparatul respirator. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată, mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare, slăbesc foarte mult, iar la viţei pot să apară asfixii şi chiar moartea în timpul accesului de tuse. Uneori, la 2-3 zile de la contaminare, apare şi o fază clinică digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare şi sete accentuată.

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreţinut pe păşuni umede sau în adăposturi neigienice, cu umezeală. Diagnosticul diferenţial trebuie să se facă faţă de alte afecţiuni pulmonare sau digestive cu alte cauze. Diagnosticul de certitudine se confirmă numai prin examene de laborator.

Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreţinere a animalului. Astfel, prognosticul este rezervat la animalele tinere cu întreţinere proastă. La animalele adulte prognosticul economic este grav deoarece randamentul producţiilor scade, iar oile gestante nasc miei mici cu diferite afecţiuni.

Profilaxie și tratament

Pentru cabaline se recomandă Ecvirom şi Ecvirom-I, suspensie orală, iar pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) suspensiile orale Fasciocid, Rombendazol 2,5% şi 10%, Romfenbendazol şi Rombendazol plus sau soluţiile injectabile Romavermectin, Romivermectin şi Romavermectin plus.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company S.A.

Pădurile reprezintă aproximativ 27% din suprafaţa României. Rolul lor este vital, mai ales pentru viaţa şi bunăstarea comunităţilor rurale. Şi totuşi, prin actuala propunere de alocare a fondurilor europene în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014-2020, pădurile sunt critic subestimate. Propunerea nu include absolut nicio măsură pentru păduri, pentru serviciile de mediu pe care le oferă şi pentru biodiversitatea pe care o adăpostesc.

Ani de zile au apărut reportaje şi am întâlnit nenumărate articole despre degradarea pădurilor din România. Au fost analizate efectele, dar ne-am aplecat prea puţin asupra cauzelor. Am căutat vinovaţi, nu neapărat soluţii. WWF atrage atenţia asupra cauzei care va duce la distrugerea pădurilor în următorii 7 ani şi transmite un grav semnal de alarmă autorităţilor.

Pădurea nu este doar un furnizor de lemn

Pădurea este un sistem viu, dinamic, răspunde la nevoi umane şi are dimensiuni sociale, ecologice şi economice importante. Pădurile României încă reprezintă una dintre principalele „rezerve“ de biodiversitate din Europa. Sunt inima verde a Europei. Biodiversitatea, în lume, înseamnă recunoaştere, finanţare, sănătate, cultură. Din păcate, însă, în România pădurea este văzută doar ca un furnizor de resurse, fără a se ţine cont de nevoile ei şi de faptul că, odată declanşat fenomenul de degradare, acesta devine ireversibil. Este inexplicabil cum, după şapte ani de experimentare a lipsei de finanţare a sectorului forestier, nu s-a înţeles importanţa susţinerii acestuia. Efectele le vedem cu toţii: tăieri ilegale, desfiinţarea locurilor de muncă, degradarea serviciilor de mediu pe care ar trebui să le asigure pădurile.

Tăierile ilegale

Cea mai gravă dintre problemele gestionării pădurilor din România, tăierea ilegală, nu poate fi stopată doar prin emiterea unor legi mai aspre. E nevoie de investiţii şi politici de susţinere a celei mai defavorizate categorii de proprietari din România – proprietarii de păduri. Se vorbeşte tot mai des despre tăierile ilegale din pădurile României, fără să se înţeleagă că acestea sunt doar efectul unei cauze mai complexe.

Ne confruntăm cu lipsa unei strategii coerente, adaptate la nevoile şi posibilităţile României şi, cel mai important, de lipsa de compensaţii pentru restricţiile impuse, mai ales pentru proprietarii unor suprafeţe mici de pădure. Din păcate, lipsa compensaţiilor şi taxele suplimentare generează un sistem ineficient al gestionării pădurilor, în care câştigul economic pe hectar este infim comparativ cu alte sectoare, situaţie care îi determină pe proprietari să-şi vândă pădurile sau să recurgă la tăieri ilegale, cu efecte ireparabile pe termen lung asupra dezvoltării durabile a comunităţilor locale.

Alături de WWF, susţinem eforturile proprietarilor de păduri din România şi solicităm o strategie PNDR corect adoptată, orientată spre nevoile reale ale comunităţilor locale, prin intermediul căreia pădurile pot primi sprijinul necesar supravieţuirii ca furnizor permanent de resurse, creând astfel premisa dezvoltării durabile a comunităţilor locale şi supravieţuirea unui întreg sector forestier.

Sorin STAICU

• Interviu cu Gheorghe Şalaru, ministrul Mediului din Republica Moldova

În cursul unei recente vizite în Basarabia, mai precis în oraşul Cimişlia, localitatea sa natală, demnitarul moldovean a acordat un interviu în exclusivitate pentru revista Lumea Satului

– Ce implicaţii are agricultura asupra stării mediului din Moldova?

– Agricultura este, cred, domeniul care ne aduce o importantă pondere în bugetul nostru, al Republicii Moldova. Desigur, avem încă mari probleme. Una dintre acestea vine dintr-o nedreptate făcută în anii ’90, când s-a procedat la redarea pământului către săteni. Atunci s-a dorit să se facă ceva cu totul deosebit şi nu s-a întâmplat aşa. Astfel, au fost retrocedate terenurile agricole prin codul social nu către foştii proprietari, ci tuturor sătenilor, în mod egal. Fiecare a primit câteva parcele, maximum 1- 1,5 ha! S-a partajat astfel pământul la un milion de oameni. Adică la toţi cei care lucrau atunci în agricultura republicii. Prin aceasta noi am pierdut milioane de dolari, bani care ar fi putut fi investiţi în domeniu. Acum există această partajare în mici parcele pe care, desigur, nu poate fi practicată o agricultură performantă. Astfel că acum, în aceste condiţii, nu se poate vorbi de o protecţie autentică a mediului.

– De ce?

– Asta fiindcă este destul de greu să treci de la un sistem de organizare la altul. Noi dorim să trecem acum la practicarea unei agriculturii… organice, ecologice chiar. În trecut, în perioada sovietică, noi eram un fel de teren de experimentare a unei agriculturi chimizate. Noroc că oamenii ştiu cum să practice o agricultură curată. Şi asta vom face de acum înainte.

– Care este acum obiectivul principal al Guvernului Leancă în domeniul mediului?

– Să ne corelăm programele în domeniu cu cele practicate în Uniunea Europeană. În acest sens ne ajută şi semnarea Memorandumului de colaborare cu România prin acordul de acţiuni concrete în privinţa colaborării în gospodărirea apelor pe Dunăre şi Prut, îndeosebi la Stânca - Costeşti. De altfel, noi facem parte din bazinul Dunării, prin afluenţii acesteia...

– Ce ne puteţi spune despre acordul de colaborare pe Prut şi Dunăre?

– Există o comisie mixtă de colaborare, prin care se are în vedere şi elaborarea unor proiecte comune de mediu în protejarea biodiversităţii în regiunea Prutului şi a Dunării, schimburi de experienţă, în vederea accesării de fonduri europene, pe colaborare frontalieră.

–  Ce anume vizează aceste proiecte?

– Protecţia mediului, a celui acvatic, în primul rând, aprovizionarea cu apă potabilă, precum şi rezolvarea problemei salubrizării, a introducerii sistemelor de canalizare. Practic, în marea majoritate a celor 1.600 de sate din Moldova, nu există sisteme moderne de canalizare, astfel că deversările de apă menajeră merg direct în acei afluenţi ai marilor râuri – Nistrul şi Prutul, de unde se mai face încă şi aprovizionarea cu apă a populaţiei din unele localităţi!

– Cum se asigură, totuşi, apa potabilă în localităţile rurale?

– O parte din republica noastră nu are asigurată o aprovizionare corespunzătoare cu apă potabilă. Însă, dacă vorbim despre oraşe, situaţia apare altfel. Adică aceasta se face din puţuri forate, cum zicem noi, din fântâni arteziene. Rezervele noastre principale sunt cele două fântâni orizontale, care sunt Nistrul şi Prutul. De aici noi avem în vedere construirea acelor sisteme de aducţiune a apei potabile către marile localităţi din Basarabia, fiindcă peste tot există o dorinţă firească de protecţie a apei şi a aerului. Se mai aruncă gunoiul din căruţe sau din maşină. Aceasta nu ţine doar de sărăcia financiară. Din fericire, există staţii de evacuare a apei. În multe cazuri, acestea sunt însă vechi, din perioada sovietică. Sunt energofage! Acum a început construirea de staţii noi, avem şi proiecte pentru altele, cu finanţarea unor ţări europene, cum este Austria, dar şi cu sprijinul Băncii Mondiale, inclusiv şi cu România. Este vorba aici de o parte a ajutorului de 100 milioane de euro promis pentru Republica Moldova, din care o parte va fi destinată realizării unor proiecte de mediu: aprovizionarea cu apă potabilă, canalizare şi altele. Ne preocupă foarte mult să asigurăm o mai bună conştientizare a oamenilor pentru protecţia mediului, mai ales că avem zone, aşa cum observaţi şi dumneavoastră, unde mai există poluarea unor terenuri agricole în diferite zone ale republicii noastre.

– Ce alte acţiuni comune între Moldova şi România se mai are acum în vedere?

– Într-adevăr, putem vorbi de proiecte comune cu România, dar şi cu Ucraina, pentru protecţia mediului în Delta Dunării, dar şi pentru Marea Neagră. În acest scop construim o serie de staţii de epurare în localităţile din preajma râului Prut şi a râului Nistru. Ne propunem să adaptăm legislaţia noastră la cea a UE. În acest caz beneficiem de sprijinul concret al României. De altfel, măsurile şi acţiunile comune se impun pentru a avea o natură curată. România şi Moldova pot fi, în viziunea noastră, o gură de rai pentru Europa. Aici am vrea să ni se alăture şi Ucraina pentru că dorim o colaborare de mediu şi cu ţara vecină. Aceasta cu atât mai mult cu cât o mare parte a populaţiei din Regiunea Odessa, inclusiv oraşul Odessa, este asigurată cu apă din râul Nistru!

– Vă dorim mult succes!

– Vă mulţumim!

Cristea BOCIOACĂ

O ştiinţă, pe nedrept foarte adesea ignorată, statistica, se dovedeşte a avea măcar pentru cei mai curioşi valenţe de propovăduitor. Spune adică, folosind un limbaj, ce-i drept, foarte arid, ce se întâmplă cu noi înşine şi, mai cu seamă, dacă drumul pe care-l urmăm are vreo şansă să nu se împotmolească.

Poporul, în isteţimea-i proverbială, a transcris-o în vorbe de duh, foarte adesea însă, mai ziceam, cu iz de descurajare, ceea ce pune nu o dată pe gânduri.

„Munţii noştri aur poartă“, zice omul necăjit, voi… cunoaşteţi, fără îndoială, urmarea.

„Bună ţară, rea tocmeală“ – mai adaugă observatorul popular, rezumând magistral neputinţa ori nepriceperea celor din capul trebii.

Curgerea timpului ar trebui, logic, să ne facă mai înţelepţi.

Numai că, şi acum revin la statistică, cifrele arată că la o populaţie pe jumătate îmbătrânită isprăvile sunt pe măsura unui novice.

Ministrul cu munca, adică cel îndrituit să vegheze la cumpăna trebii cu netreaba, ne zicea mai zilele trecute că peste vreo două decenii cei tineri, câţi vor mai întârzia pe plaiurile mioritice, nu-şi vor mai putea susţine părinţii.

Rămân cu fiecare zi tot mai puţini, iar cei cu mintea întreagă aleg pribegia.

20.000 de cadre medicale, peste două milioane de zilieri şi încă, şi încă au luat calea străinătăţii.

Cei care, vorba ceea, „la plăcinte, înainte“ sunt şi cei mai tineri. Urmarea? Natalitatea în România a devenit problemă naţională.

Tot de interes naţional este acum analfabetismul. Suntem unica ţară comunitară cu analfabeţi. Peste 250.000, după statisticile oficiale. În realitate, spun cercetătorii fenomenului, cu mult peste un milion.

Tot statisticile ne spun că ne aflăm în coada cozilor şi cu asistenţa medicală.

Avem cel mai mare număr de bolnavi cardiovasculari şi nu mai putem stăpâni pecinginea cancerului.

De ce? Alimentaţia, stresul, sărăcia şi un sistem sanitar prost croit.

Înţelepţiţi de vremuri, românii vând cam tot ce au. Ce mai au. Pământul, înainte de toate. Cui? Străinilor, cu precădere.

Peste 2 milioane de ha au fost înstrăinate chiar şi în lipsa unei legislaţii necesare.

Statistica arată, iarăşi statistica, preţuri derizorii. Media naţională – ceva mai acătării de o mie de euro pe hectar.

Adică, tot după statistică, cu de vreo 30 de ori mai puţin decât în ţările nordice. Ca să dăm numai un exemplu. Şi ce pământ? Un vest-german, om de ştiinţă, constata nu demult la Timişoara, amuşind un pumn de cernoziom bănăţean: „Mă, voi, cu aşa pământ, dacă o duceţi prost ori sunteţi neştiutori într-ale agriculturii, ori sunteţi proşti.“

Ei bine, acum montăm în câmpie instalaţii fotovoltaice şi ignorăm realităţile ori căutăm gaz de şist pe terenuri „ca untul“, vorba unui şugubăţ, otrăvind adâncurile acvatice, adică apa freatică şi lăsându-le alor noştri moştenire un alt fel de Hiroshima.

O spune statistica americană, nu eu.

Între timp, cumpărăm mâncare.

O ţară care uşor ar putea hrăni 35-40 milioane de suflete cu un export pe măsură.

Date statistice arătau, mai zilele trecute, că o familie medie câştigă la noi cam 2.000 lei lunar. O familie. 90% dintre aceştia se duc pe consum. Iar dintre aceştia, 60% pe mâncare.

Satul însuşi cumpără pâine. Suferă de arşiţă ori de biciul crivăţului.

A uitat, în mare parte, să prelucreze. Să valorifice. Sigur, spune statistica, satul a îmbătrânit.

Da, dar senectutea ar însemna, ar trebui să însemne, tocmai înţelepciune.

Numai că ne-am pierdut fiinţa naţională, cu tradiţii şi obiceiuri, cu obsesia câmpului roditor la răscrucea vânturilor dintre milenii.

Ce va fi, cum va fi?

Statistica ne avertizează!

Cel de al 13-lea ceas ar putea însemna criza, cea mai neîndurătoare criză. A apei şi alimentară. Şi cu viaţa, se ştie, nu e de glumit. Răsfoiţi statisticile!

G. VERMAN

România și Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei, prin colaborarea în domeniul agricol, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic de la Chișinău.

'Prin colaborarea în domeniul agricol, România și Republica Moldova pot redeveni, împreună, grânarul Europei. Prin facilitățile oferite de statutul de membru al Uniunii Europene, România și-a îmbunătățit masiv performanța în domeniul agricol, lucru care se va întâmpla și pe parcursul anilor următori. Acest lucru s-a văzut anul trecut nu doar din punctul de vedere al producției agricole a României ci și prin deschiderea pe care țări importante, precum China, au manifestat-o față de sectorul agricol românesc. Dacă România are aceste oportunități, de ele poate beneficia și Republica Moldova', a precizat Daniel Constantin.

De asemenea, ministrul Agriculturii a evidențiat în cadrul reuniunii că prioritățile de dezvoltare rurală și măsurile de intervenție aferente PNDR 2014-2020 sunt în strânsă corelare cu prioritățile de dezvoltare identificate la nivelul Acordului de Parteneriat pentru România și vizează asigurarea unei abordări unitare între nevoile specifice pentru dezvoltare rurală și cele naționale.

Ministrul a mai subliniat că acest eveniment este unul foarte important în promovarea prosperității statelor partenere, în realizarea cu succes a unui real schimb de informații și bune practici pentru atingerea dezideratului comun de a asigura o dezvoltare agro-alimentară durabilă și un mediu rural modernizat și atractiv pentru generațiile tinere.

În ceea ce privește principalele provocări cu care se confruntă agricultura și mediul rural, Constantin a afirmat că unul dintre cele mai importante lucruri îl constituie existența unei politici clar formulate, care să ofere predictibilitate și ușurință în implementare, discutată și agreată cu mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare.

Pentru perioada 2014-2020, din analiza nevoilor elaborată pentru viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală al României s-au identificat ca principale provocări: restructurarea fermelor, în special a celor mici și mijlocii în ferme orientate către piață; reînnoirea generațiilor în exploatațiile agricole; modernizarea continuă a sectorului de procesare; dezvoltarea infrastructurii de bază și a serviciilor în zonele rurale și crearea de locuri de muncă în mediul rural.

Totodată, Daniel Constantin a subliniat faptul că atenuarea efectelor schimbărilor climatice constituie una dintre preocupările permanente ale ministerului.

Șeful MADR și-a manifestat disponibilitatea de a împărtăși colegilor din țările participante la eveniment experiența României în ceea ce privește elaborarea politicilor și consultările cu mediul privat, organizarea instituțională, implementarea standardelor. De altfel, și România, la rândul său, are de învățat din experiența celorlalte state, pentru ca împreună cu acestea să poată fi puse bazele unei agriculturii performanțe în regiune, cu consecințe benefice asupra investițiilor și creșterii schimburilor comerciale.

Ministrul român al Agriculturii a participat joi la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic pe tematica agricultură și dezvoltare rurală, care a avut loc la Chișinău și la care au luat parte responsabilii pentru agricultură din statele membre ale UE, Republica Armenia, Republica Belarus, Georgia, Republica Moldova și reprezentanți ai Comisiei Europene. AGERPRES

Gheorghe Sărac, colonel în rezervă în armata României, cunoscut interpret de romanţe şi împătimit al istoriei, este o figură controversată pe scena publică a României postdecembriste. Domnia sa duce o luptă de două decenii pentru recuperarea adevăratei istorii româneşti care, din motive obscure, este ţinută în mod deliberat departe de urechile românilor. Prin acest interviu vă propunem o scurtă incursiune în istoria neamului românesc, a cărui soartă încă pare a fi jucată la mesele marilor puteri europene.

– Pentru început vă voi întreba, domnule Gheorghe Sărac, de unde sunteţi de fel?

– Din Bihor, de lângă Oradea. Satul Bălaia, comuna Tileag – o zonă frumoasă de dealuri, nu departe de vadul Crişului.

– Am avut întotdeauna sentimentul că ardelenii sunt parcă plămădiţi dintr-un alt aluat. Adică acolo cuvântul odată spus devine şi faptă. Şi mai e ceva – mândria naţională.

– Gândindu-mă la poetul împătimirii noastre – cum i se spune lui Goga – îmi amintesc o poezie pe care eu am interpretat-o într-o romanţă superbă: „Tu n-ai la uşa ta zăvor/ Nici lacăt n-ai la chindă.“ Ardeleanul niciodată n-a avut lacăt la poartă. Pentru el fiecare a fost bine-venit. Este exact ceea ce Dumnezeu a propovăduit mai apoi prin Biblie. Adică, mergând pe firul istoriei omenirii, cred că este poate elementul uman ancestral primordial de pe această planetă.

– Dacă deschidem cartea de istorie, vom băga de seamă că eroismul românilor s-a remarcat întotdeauna atunci când a fost vorba să se apere. Românii nu i-au atacat niciodată pe cei dimprejur sau de aiurea.

– Da. Aceasta este şi explicaţia pentru care suntem puţin „mai mici“. România a fost mare şi „dodoloaţă“ – cum spunea copilul din consemnările lui Blaga –, dar am fost prigoniţi în ţara noastră pe nedrept şi noi am dorit mai mult decât oricine să ne unim şi să fim odată recunoscuţi măcar ca egalii celor care au venit. Unele „viituri ale istoriei“ au venit tocmai din nordul Mongoliei, au străbătut toată Asia, Europa şi au făcut la un moment dat să se cutremure chiar şi Imperiul Roman. Iar acesta a fost nevoit să-şi risipească aurul ca să le potolească setea de sânge.

Istoria noastră este tributară unei amnezii

– Mă gândesc că astăzi acolo, în Ardeal, pe Câmpia Libertăţii, sunt oameni care au îmbrăcat straiele noastre naţionale, pe care am cam uitat să le scoatem în lume. De ce ne e jenă să aninăm Tricolorul?

– Istoria noastră este tributară unei amnezii. Eu am trăit momente de umilinţă, acum aproape 20 de ani, încercând să scot la lumină, printr-o carte, adevărata noastră istorie. Cum vă explicaţi că după ’89 nu s-a schimbat nimic în ceea ce înseamnă Istoria României? Noi am rămas cu cea impusă la 23 august 1944. De ce nu se încearcă o remediere?

Am scos această carte cu eforturi materiale şi morale deosebite. La început au spus „extraordinar!“. Prim-ministrul Petre Roman spunea că, în baza adevărului pe care-l consacră această carte, ne vom califica din oficiu în NATO. Aceasta se întâmpla în 1996, iar în 1997 urma să aibă loc la Washington un summit NATO.

Copilul meu a fost nu demult în excursie în Franţa şi a venit extaziat, încântat peste măsură de castelele şi palatele văzute pe Valea Loirei (n.r. cel mai lung fluviu din Franţa – 1.012 km). Atunci pe mine m-au năpădit lacrimile şi i-am spus: „Da, într-adevăr, ei au castele, ei au palate, dar noi avem mormane de oase, de cranii, care zac la graniţele civilizaţiei Europei, astfel încât ei să poată clădi toate grozăviile astea.“

– Fiindcă aţi studiat istoria cu pasiunea unui ardelean, vă întreb cum s-a ajuns la aceste realităţi?

– Nu putem discuta despre aceasta fără a invoca cel mai dramatic moment al poporului român şi chiar al întregii Europe: Primul Război Mondial. Puterile aliate (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia) au insistat să intrăm în război împotriva Austro-Ungariei şi Prusiei. Atunci aveam oameni de stat adevăraţi, nu ca cei care, din nefericire, ne conduc astăzi şi care au fost corigenţi cel puţin la istorie.

Decizia intrării României în război a fost consemnată într-un document păstrat secret până la semnarea păcii. Documentul secret, semnat în 16 august 1916 la Bucureşti, între Puterile Aliate şi România, garanta ca, la finalul războiului, graniţa României să vină de pe Prut, să coboare pe valea Tisei, până în Iugoslavia. România primea o sumedenie de garanţii ce s-au dovedit mincinoase, printre care şi aceea că Ţările Aliate urmau să trimită zilnic în România cel puţin 30 tone de muniţie şi armament. În tot războiul România nu a primit nici măcar 30 grame de muniţie.

Charles Upson Clark, cel mai bun prieten al poporului român din toate timpurile, consemnează nedreptăţile la care ne-au supus întocmai aceia în ajutorul cărora intrasem în război. Acelaşi teritoriu garantat României îi este promis şi lui Béla Kun, apropiatul lui Lenin, alături de care pune la cale şi instaurează cea de-a doua republică sovietică, în inima Europei: Republica Sovietică Ungară. Aceasta a avut o viaţă de numai 5 luni, însă a fost suficient ca să însângereze Europa. La 2 ani de la încheierea războiului, armata de 90.000 de oameni a lui Béla Kun atacă fără preaviz şi măcelăreşte, la Szolnok, în numai câteva zile, 12.000 de soldaţi români, aflaţi acolo pentru a asigura graniţa de pe Tisa. De ce această dramă, această rană din sufletul României, nu este cunoscută? Abia când marele strateg, mareşalul Prezan, a venit din Moldova cu grosul armatei româneşti, Béla Kun a fost împins în dizgraţie, înapoi peste Tisa.

Trebuie să ne asumăm istoria!

– Cât cântăresc aceste realităţi istorice în desfăşurarea relaţiilor dintre noi şi vecinii noştri?

– Astăzi asistăm la aceste manifestaţii antiromâneşti, de desprindere a domeniului secuiesc. Dacă Dumnezeu ne-a condamnat, pe noi şi pe unguri, să trăim împreună, nu credeţi că ar trebui să îngropăm odată pentru totdeauna securea războiului? Pentru a ajunge aici, însă, e necesar să ne spovedim. Cartea lui Charles Upson Clark, „România unită“, poate fi luată şi drept carte de spovedanie a tuturor popoarelor Europei cu privire la adevărul din prima conflagraţie mondială.

În altă ordine de idei, se tot vehiculează problema tezaurului. Puterile Aliate l-au convins pe regele Ferdinand să trimită tezaurul la Moscova. Istoricul Ioan Calafeteanu a consemnat foarte bine drama acestui demers. Tezaurul a fost încărcat în 41 vagoane. Primul transport se compunea din 17 vagoane pline de lăzi cu monede din aur. Erau numai 100 kg de aur pur în acest transport. Foarte important de reţinut este faptul că cel mai pur aur din lume este aurul din Roşia Montana.

Revenind, ştim bine că ruşii ne-au trădat. Când Rusia a încheiat armistiţiul cu Germania, Lenin şi Troţki i-au plătit pe nemţi folosindu-se de tezaurul românesc. Nemţii şi-au achitat astfel despăgubirile de război către Franţa. Când, în 1920, prim-ministrul român (n.r. Generalul Alexandru Averescu) îl întreabă pe omologul său francez, Georges Clemenceau, ce caută aurul românesc la Paris, Clemenceau îi răspunde: „Banii nu au miros.“

– În această zi sfântă pentru români ar fi bine să încheiem cu un gând încurajator, mai ales în ideea că avem o istorie care ne dă dreptul să ne mândrim, să înaintăm cu fruntea sus.  

– Preluând informaţia de la istorici, se pare că savantul american Charles Upson Clark ar fi spus în senatul american următoarele: „Niciodată Europa nu va fi în măsură să dea României ceea ce România a dat Europei!“

Eminescu, marele voievod al limbii române, spune că un drept îl pierzi numai când renunţi de bună voie la el. Dar nu avem voie să renunţăm la istorie!

Gheorghe VERMAN

 România a atras în acest an din fondurile europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale circa 2,35 miliarde de euro , o sumă foarte apropiată de obiectivul propus pentru 2013, de 2,5 miliarde de euro, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o conferinţă de profil.

"În acest moment suntem undeva la 2,35 miliarde de euro atrase, foarte aproape să ne atingem obiectivul pe care ni l-am propus pentru 2013, respectiv 2,5 miliarde de euro pe plăţi directe şi pe dezvoltare rurală. APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură n.r) şi APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit n.r) fac eforturi extraordinare în aceste zile pentru a plăti toate sumele pe care ni le-am propus şi chiar să depăşim cele 2,5 miliarde de euro. Sigur, aşteptările au fost mult mai mari, mai ales pe zona de investiţii, unde cred că se putea mai mult dacă şi agenţii economici aveau capacitate mai mare de absorbţie", a spus ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că gradul de absorbţie pe fondurile de dezvoltare rurală s-a îmbunătăţit cu 14% în 2013, în momentul de faţă ajungând la 63%.

"În acest an gradul de contractare pe fondurile de dezvoltare rurală au ajuns la 90% şi, dacă vom reuşi să contractăm până la finele anului toate proiectele, putem ajunge la un grad de 108%. Gradul de absorbţie pe fondurile de dezvoltare rurală s-a îmbunătăţit cu 14% în 2013, în momentul de faţă ajungând la 63%. Numai în acest an au fost contractate 19.500 de proiecte, cu o valoare de 350 de milioane de euro, din 35.000 de proiecte depuse. (...) Cred că actualul program (n.r PNDR) pe care ne pregătim să îl încheiem în acest an a fost un succes şi sper să îl ducem la bun sfârşit, dar trebuie să avem grijă să şi implementăm, până la finele lui 2015, toate proiectele contractate", a adăugat Daniel Constantin.

Potrivit datelor APDRP, până la data de 3 decembrie 2013, au fost plătite beneficiarilor români 5,7 miliarde de euro din fondurile alocate de UE pentru PNDR 2017-2013, procentul de absorbţie a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR fiind de 63%.
De la demararea programului în 2008, APDRP a gestionat 144.235 cereri de finanţare, în valoare de 18 miliarde de euro. Până la această dată au fost selectate pentru a primi finanţare 90.282 proiecte, prin care s-au solicitat 6,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de angajare de 105,16% a fondurilor publice, respectiv finanţarea UE şi cofinanţarea Guvernului României, disponibile pentru proiecte de investiţii.

AGERPRES

În condiţiile în care de mai bine de 20 de ani vorbim despre starea deplorabilă a cercetării agricole româneşti, de decăderea şi, nu de puţine ori, de dispariţia unor unităţi de cercetare, altădată vestite, de subfinanţarea cronică şi de aici dispariţia unor valoroşi cercetători, angajaţi acum peste mări şi ţări, iată că la Fundulea, în judeţul Călăraşi, o companie cu capital sută la sută românesc, Procesa Genetics, investeşte de opt ani în cercetarea agricolă, într-un program de ameliorare de porumb şi floarea-soarelui.

Cercetare cu fonduri private

– Spuneaţi, domnule Stelian Fuia, că sunteţi printre puţinii „nebuni“ din România, dacă nu singurii, care îşi cheltuiesc banii privaţi în cercetarea agricolă, dar o faceţi şi sunteţi mulţumiţi de rezultatele obţinute. Care sunt aceste rezultate?

– Societatea noastră are acum cel mai mare program de ameliorare de porumb şi floarea-soarelui din România. În fiecare an creăm 3.000 hibrizi noi de porumb şi 3.000 de floarea-soarelui, din care facem selecţie un an, rămânem cu 50-60, iar după încă un an ajungem la 5-6 din aceştia, care întrunesc exigenţele cercetării.

Aceşti hibrizi sunt testaţi în cinci centre – Fundulea, Brăila, Vâlcele, Lovrin şi Osica de Jos, dar şi în alte zone ale ţării cu ajutorul unor fermieri, pe care îi finanţăm. Lucrăm cu fermierii pentru a răspunde unor cerinţe: rezistenţa la boli, la ierbicide şi, în final, toate acestea converg către producţie. Analizăm cu atenţie hibrizii, care se apropie mai mult de exigenţele pieţei şi implicit de aşteptările fermierilor români, şi îi promovăm în reţeaua de testare ISTIS, unde în prezent avem înscrişi un număr de 10 noi hibrizi la porumb şi 8 de floarea-soarelui.

Vorbind de floarea-soarelui, aş vrea să amintesc faptul că, pentru controlul buruienilor, o problemă în această cultură, am creat Tehnologia Procesa, intrată pe piaţă cu primul hibrid Procesa - PF 100 în anul 2009. Această tehnologie permite combaterea buruienilor (pălămida, cornuţi, susai, ridichea sălbatică etc.) şi eficientizarea culturii prin reducerea costurilor.

• 18 ani de cercetare;

• Zece noi hibrizi de porumb şi opt de floarea-soarelui;

• Sămânţă românească în ţările UE şi Ucraina.

Tehnologia Q - TEC

În ceea ce priveşte porumbul, Procesa a început încă din 2005 un program de ameliorare pentru rezistenţă la erbicide nespecifice culturii convenţionale de porumb, denumit Tehnologia Q–TEC. Aplicarea acestei tehnologii înseamnă simplitate, eficacitate, flexibilitate şi un grad foarte ridicat de siguranţă a culturii. Primul hibrid de porumb care se poate cultiva în sistemul Q –TEC este CERA 391 Q-TEC.

– Dar cum Procesa Genetics este o societate cu capital privat, şi toţi banii investiţi trebuie recuperaţi, cum faceţi acest lucru?

– Aş vrea să remarc că cercetarea agricolă este o investiţie de lungă durată. Avem aşadar o muncă de nouă ani calendaristici şi 18 ani de cercetare. Toate acestea presupun cheltuieli şi de aceea accelerăm procesul de ameliorare prin efectuarea unei generaţii pe timpul iernii în emisfera sudică, astfel că perioada obţinerii unui hibrid experimental este redusă la jumătate. Ca urmare, programul de cercetare, pe care îl continuăm, a plecat în Chile până în luna martie anul viitor, unde mai facem o generaţie, după care ne întoarcem în ţară. Cât priveşte investiţia, asigurăm sămânţă pentru fermierii români, exportăm în ţări ale Uniunii Europene, am intrat pe piaţa Ucrainei şi aşteptăm aprobarea pentru cea rusească. Într-un cuvânt, suntem mulţumiţi.

Stelian CIOCOIU

Solid Rain (ploaia solidă) este o substanţă care se aseamănă la aspect cu zahărul. Produsul se încorporează în sol, la adâncimea rădăcinilor. În contact cu apa, se transformă într-un gel translucid ce acţionează ca un rezervor subteran, care păstrează de la 95% la 99% din excesul de apă căzută din precipitaţii. În acelaşi timp, se reduce şi cantitatea de apă în zonele irigate cu 50-80%. Apa reţinută este apoi consumată de plante. Iată o „gândire verde“, menită să salveze apa pentru generaţiile viitoare!

Scutecul, la originea unei mari invenţii

Inventatorul acestui produs este inginerul mexican Sergio Jésus Rico Velasco. Produsul care l-a inspirat este unul inedit: scutecul absorbant pentru bebeluşi, care reţine o cantitate mare de lichid într-un spaţiu redus.

Velasco a folosit un polimer intitulat poliacrilat de potasiu, care are capacitatea să absoarbă până la de 500 de ori mai multă apă decât volumul său. De exemplu, numai 10 grame de Solid Rain pot stoca până la un litru de apă. Aceasta este reţinută timp îndelungat, fără a se evapora sau scurge în sol, fiind menţinută pe loc până când este consumată de rădăcinile plantelor.

Produsul Solid Rain a fost nominalizat de două ori la Global Water Award de Stockholm International Water Institute şi a fost recompensat cu premiul Ecology and Environment acordat de Fundacion Miguel Aleman. Cu toate acestea, în ciuda faptului că este folosit în Mexic de un deceniu, iar de curând şi în SUA, foarte puţină lume ştie de existenţa acestui produs, pentru că nu a fost promovat decât pe plan local.

Producţii mai mari

„În cadrul unui proiect-pilot, efectuat pe terenuri agricole, s-a obţinut o creştere a producţiei la hectar cu până la 400% (în legumicultură – n.n.) atunci când a fost folosit Solid Rain. Spre exemplu, culturile de ovăz au produs 2.500 de kg/ha pe terenurile netratate (martor) şi 5.000 kg/ha în cazul utilizării de Solid Rain. La floarea-soarelui creşterea producţiei a fost de la 1.000 la 3.000 kg/ha, iar la fasole, incredibil, de la 450 la 1.800 kg/ha“, ne-a declarat în exclusivitate Edwin Gonzales, reprezentantul companiei Solid Rain.

Conform domniei sale, un alt avantaj important al produsului este că previne pierderea substanţelor nutritive din sol. Un fermier din statul mexican Sinaloa a folosit Solid Rain, în ciuda faptului că seceta nu era o ameninţare în zona unde avea el culturile. Cu toate acestea, recoltele sale au crescut cu aproximativ 50%, deoarece nu a mai pierdut azotul, atunci când ploua sau uda plantele, nutrienţii fiind absorbiţi de rădăcini.

Domenii de utilizare

Posibilităţile de aplicare sunt la fel de diverse ca şi plantele cultivate.

Plantarea puieţilor. Indiferent dacă este vorba de puieţi forestieri sau pomi fructiferi, replantarea creează stres, fie din cauza lipsei de apă, fie a excesului. Solid Rain reglează consumul de apă şi reduce ratele de mortalitate.

Culturi hidroponice. Principalele probleme sunt capacitatea scăzută de retenţie a umidităţii în substrat. Ca urmare, se pierd volume mari de apă şi substanţe nutritive. Utilizarea noului produs a condus la economii de apă între 30% şi 50% în cazul culturilor de seră şi a crescut semnificativ productivitatea lor de la 80% la peste 100%, în funcţie de specie.

Culturi de câmp. Aceste culturi pot fi irigate sau nu, dar problema lor principală este lipsa resurselor de apă şi costul ridicat de irigare. Cu Solid Rain a fost redus semnificativ consumul de apă, iar randamentele au crescut foarte mult.

Alte aplicaţii: transport răsaduri, păşuni, grădini, butaşi etc.

Preţuri piperate?

„Noi recomandăm întotdeauna cel puţin 25 kg de Solid Rain pentru un acru de teren arabil. Dacă ţinem cont că un acru are în jur de 4.000 m2, rezultă că, pentru un hectar, ar fi necesare aproape 62 kg de Solid Rain. Desigur, dacă aveţi o cultură foarte exigentă, care necesită o cantitate mai mare de apă, cum ar fi iarba, vă recomandăm mai mult produs“ – a menţionat Gonzales.

Într-adevăr, cantitatea pare destul de mare. Numai că trebuie avută în vedere perioada foarte lungă de utilizare. Conform explicaţiilor primite de la reprezentantul companiei, produsul rezistă la mai multe cicluri (stocare de apă, consum, din nou stocare etc.), timp de zece ani.

Solid Rain se vinde cu 25-30 de dolari SUA kilogramul. De exemplu – conform site-ului http://solid-rain.com – un sac de 25 kg costă 750 de dolari SUA.

La o primă vedere, preţurile par exagerat de mari. Cantitatea de Solid Rain necesară pentru un hectar s-ar ridica la 1.550 de dolari SUA, adică vreo 5.180 de lei. Dar, dacă facem o analiză a investiţiei în raport cu avantajele oferite, rezultă o reală rentabilitate a produsului, mai ales în legumicultură.

În primul rând, costul repartizat pe zece ani înseamnă 518 lei/an, mai puţin decât primeşte un fermier subvenţie de la APIA. Sau să spunem că producţia obişnuită de floarea-soarelui este de 1.500 kg/ha. Dacă s-ar utiliza Solid Rain, randamentul ar urca la cel puţin 3.000 kg/ha, ceea ce înseamnă, la un preţ de 300 de euro/t, un câştig suplimentar minim de 450 de euro (peste 2.000 de lei), faţă de 518 lei investiţi.

Să mai luăm un exemplu. Producţia medie de roşii în România este de aproximativ 15 t/ha. Cu Solid Rain ar putea ajunge la 25 t/ha, dar luăm în calcul 20 t/ha, adică un surplus de 5.000 kg. La un preţ mic, de numai 1 leu/kg, fermierul ar obţine mai mult cu 5.000 de lei. Conform calculelor noastre, şi în cazul altor legume din câmp, câştigul suplimentar ar depăşi 4.000 de lei/ha, iar în seră, 3.000 de lei/ha.

Beneficii

● Încapsulează apa şi o stochează în subteran pe termen lung.

● Permite practicarea agriculturii în zone cu climat extrem şi soluri sărace, acolo unde ploile sunt rare şi nu există posibilitatea irigării culturilor.

● Oferă plantelor umiditate în mod regulat, pentru o creştere optimă.

● Ajută la aerarea solului.

● Reduce cantitatea de apă necesară irigaţiilor.

● Reduce pierderea de nutrienţi în sol cu 33%, deci scad costurile cu fertilizarea.

● Ajută mediul în momente de secetă, reduce procesul de deşertificare şi contaminarea apei freatice cu nitraţi şi nitriţi.

Traian Dobre

România şi Bulgaria vor lucra pentru a înfiinţa o bursă de legume comună, ce va fi situată într-unul dintre oraşele dunărene, informează biroul de presă al Ministerului Agriculturii de la Sofia. Acest subiect a fost discutat de ministrul bulgar al agriculturii, Dimităr Grekov, şi ambasadorul României în Bulgaria, Anton Păcureţu, care s-au întâlnit joi în capitala bulgară.

Aceasta este o oportunitate foarte bună, ce va fi o legătură directă între producătorii şi comercianţii de pe cele două maluri ale Dunării, a comentat Grekov. În opinia ministrului bulgar, fermierii vor fi stimulaţi astfel să nu plece în străinătate.

Presa sofiotă aminteşte că vara trecută fermierii bulgari au protestat împotriva importurilor de legume ieftine din România. Producătorii de pâine din zonele de frontieră şi-au exprimat şi ei îngrijorarea faţă de preţurile mai mici la pâine în România.

Prin intermediului ambasadorului, Grekov l-a invitat pe omologul său român să viziteze Bulgaria. În timpul viitoarei vizite vor fi discutate posibilităţile de cooperare în domeniul producţiei de legume, cereale şi vinuri. În viitorul apropiat va fi creată şi o comisie mixtă de agricultură româno-bulgară care să identifice subiectele de interes comun. Printre acestea se numără încurajarea contactelor între agricultorii din Bulgaria şi industria prelucrătoare din România şi creşterea producţiei culturilor bogate de proteine, cum ar fi soia, năutul şi mazărea, se mai arată în comunicatul de presă trimis de Ministerul bulgar al Agriculturii.

AGERPRES

România şi China au semnat vineri un Memorandum de Înţelegere privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor, care va oferi fermierilor şi producătorilor români posibilitatea de a intra cu carne şi produse din carne de porc, dar şi cu bovine vii pe o piaţă de două miliarde de locuitori, cu o cerere imensă de produse alimentare.

"China este o ţară cu o piaţă imensă şi necesarul de produse alimentare este foarte mare. Azi (vineri n.r.) am discutat cu preşedintele ANSVSA despre exportul Românei de carne de porc şi de pasăre, dar şi de vaci pentru reproducere şi am semnat Memorandumul de Înţelegere pentru cooperarea în domeniul carantinei animalelor, plantelor şi siguranţei alimentelor dintre China şi România. Sunt convins că, prin eforturile comune ale celor două instituţii veterinare, relaţiile dintre România şi China în ceea ce priveşte schimburile comerciale în domeniul alimentelor se vor dezvolta în continuare", a declarat, vineri, Xiang Yuzhang, inspector general în cadrul Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Populară Chineză.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, acest memorandum va sta la baza dezvoltării relaţiilor comerciale pe carne de porc şi pe produse de origine animală, dar va deschide şi "noi fronturi de cooperare între ANSVSA şi Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din China".

"După cele două vizite de audit din luna iulie ale colegilor din China am reuşit să demonstrăm că serviciile sanitare veterinare din România şi sistemul de laboratoare de stat, dar şi legătura dintre ANSVSA şi medicii veterinari concesionari care pun în aplicare Programul naţional strategic de supraveghere sanitară veterinară a sănătăţii animalelor vin să demonstreze că sistemul sanitar-veterinar din România răspunde cerinţelor părţii chineze în ceea ce reprezintă asigurarea că animalele care vor fi exportate din România, respectiv carnea care provine de la animalele din România şi produsele de origine animală, îndeplinesc toate condiţiile de calitate şi de sănătate cum cere partea chineză. Am ferma convingere că România are foarte multe de oferit şi se deschide oportunitatea de colaborare şi pe alte zone. Este un lucru foarte important că azi deschidem comerţul cu China pe zona sanitar veterinară", a declarat preşedintele ANSVSA,Vladimir Mănăstireanu.

Pentru firmele româneşti din industria alimentară, dar şi pentru crescătorii de animale, semnarea acestui memorandum reprezintă nu numai accesul pe o piaţă cu două miliarde de locuitori, ci şi o garanţie pentru începerea exporturilor către alte ţări terţe, cum ar fi Vietnam, Hong Kong şi Algeria.

În prezent, România este prezentă în alte ţări terţe cu tăuraşi vii, respectiv în Israel, iar în China cu subproduse animale, precum capete şi picioare de pasăre, râturi şi urechi de porc, produse consumate frecvent de chinezi.

Potrivit datelor ANSVSA, în perioada 22 - 31 iulie, în România au sosit două delegaţii ale AQSIQ, pentru o documentare cu privire la posibilităţile de export de bovine vii pentru reproducţie şi producţie de lapte şi pentru verificarea unor unităţi de procesare a cărnii de porc şi a produselor din carne de porc, în vederea exportului acestor produse pe piaţa chineză.

Partea chineză s-a arătat interesată, pentru viitor, de începerea unor negocieri privind importul din România de porci vii, carne de bovină, lapte şi produse din lapte, subiecte care vor fi propuse pentru dezbatere în cadrul Comisiei Mixte Româno - Chineze, care vor avea loc în luna septembrie a acestui an.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul total de porcine era la 1 decembrie 2012 de 5,23 milioane de capete, în scădere cu 2,4 procente faţă de cele aproape 5,4 milioane de capete consemnate în perioada similară din 2011, în timp ce numărul total de bovine evidenţia o creştere cu 1%. Efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a rămas aproape constant, respectiv la 1,26 milioane exemplare.

România se află între primele zece ţări ale Uniunii Europene (UE) la efectivele totale de bovine, cu peste două milioane capete, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Sursa AGERPRES

Vorbim despre situaţia din agricultură cu Adrian Rădulescu, consilier prezidenţial şi cel care a condus la un moment dat Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor.

Vremea dictează acum ordinea culturilor

– Am intrat în această primăvară cu mult optimism şi chiar mă gândeam că agricultura ne va ajuta din plin să îmbunătăţim volumul PIB-ului, adică să contribuim substanţial la ceea ce înseamnă dezvoltarea României. Cum mai stau lucrurile acum? 

– E o vorbă: „nu spune hop până nu ai sărit şanţul!“, iar când îl sari să o faci dintr-o singură încercare, că din doi paşi nu se poate. Aceasta presupune experienţă, tehnologie şi adaptarea agriculturii, ceea ce înseamnă ştiinţă. Degeaba spunem că ştim de la tata, de la mama, azi nu se mai potriveşte nici cu ce am învăţat în facultate şi nici ce făceam acum 10 ani nu îşi mai atinge scopul. Succesul unei producţii agricole bune constă în pregătirea din toamnă cu orice risc a terenului pentru semănat în primăvară, astfel încât în primele luni ale anului să rămână de făcut o lucrare cât se poate de superficială şi rapidă, pentru că timpul nu ne lasă decât două săptămâni. Reuşita este viteza cu care lucrăm şi modul cum am pregătit înainte. Veţi vedea că cei care s-au adaptat la acest ritm rapid au avut de câştigat.

– Se spune că este important ca fiecare lucrare să fie făcută la vremea ei. Sunt experienţe care demonstrează că ar trebui să procedăm altfel decât spune tradiţia?

– Sunt. De exemplu, de vreo 4-5 ani, mulţi colegi seamănă mai întâi grâul şi apoi orzul, deşi tradiţional este exact invers, pentru că orzul este o cultură mai sensibilă la afide. Motivul pentru care s-a apelat la această rocadă este faptul că temperaturile sunt mult mai ridicate decât în alţi ani, orzul răsare repede şi este mult mai afectat de boli şi dăunători. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu porumbul. El este, mai nou, semănat înaintea culturii de floarea-soarelui.

Tradiţia face loc tehnicii agricole performante

– Vom avea un aport hidric optim, astfel încât să mergem într-un ritm normal şi să nu repetăm experienţa din 2012 ?

– Au fost zone în care a plouat şi cantitatea de apă a fost de 50 litri/mp şi zone în care am avut 7 litri/mp. Ne bazăm pe natură, dar să nu uităm că România are un bazin hidrografic excelent, dar trebuie să ştim să-l şi gospodărim. Ar trebui să avem un program pe următorii 25 de ani, să amenajăm râurile hidrografice, să facem baraje şi lacuri de acumulare, rezerve mari de apă şi să irigăm gravitaţional, astfel încât să avem costuri reduse. Sistemul de irigaţii trebuie pus la punct. Dar am văzut că românii se adaptează, au început să irige prin picurare. Am văzut că oameni care au experienţă şi tradiţie renunţă la tradiţie şi trec la ceea ce înseamnă o tehnică agricolă performantă.

– Un calcul arată că producţia pe care o facem azi pe 7 milioane ha ar putea fi obţinută pe 3-4 milioane ha.

– Vorbim de 7,6 milioane ha teren arabil şi de 2 milioane ha de păşuni. Dacă o luăm istoric, în 1990 se estima că avem cca 9,1 - 9,2 milioane ha de teren arabil. Astăzi, după ultima statistică, suntem pe la 8,3-8,4 milioane ha, deci au dispărut aproape 800.000 ha arabil, transformându-se în intravilan. Noi am negociat cu UE pentru 7 mil. ha, dar plătim pentru 7,6 mil. ha, la care se adaugă 2 mil. ha păşuni. Din cele 7,6 mil. ha, 4,5 milioane ha sunt în exploataţii de la 10 ha până la 50.000 ha, cum ar fi Insula Mare a Brăilei. Problema este că sub 10 ha sunt terenuri cultivate de 28.000 de fermieri. Diferenţa de hectare de la 4,5 mil. ha la 8,2 mil. ha sunt lucrate de aproape 1,1 mil. de fermieri.

Problema impozitării şi a TVA-ului, chestiune de asumare politică

– Ce înţelegeţi dumneavoastră prin fermier?

– Aici m-aţi pus într-o mică dificultate, pentru că se confundă ferma de familie, ocupaţia de agricultor, cu activitatea agricolă comercială, care vizează adevăratul fermier. Din păcate, micile ferme de subzistenţă sunt uneori tratate ca cele mari care produc pentru piaţă. Sunt supărat pe faptul că aceste mici ferme sunt impozitate, pentru că aceşti oameni plătesc o taxă mai mare decât plătesc agricultorii comerciali la ora aceasta. De ce?

Înfiinţarea unui hectar de grâu costă, în funcţie de zonă, între 2.000 şi 2.500 lei. Mici agricultori care au 1-2 ha trebuie să plătească aceşti bani pentru că trebuie să cumpere sămânţă, motorină, prestările de servicii, toate cu TVA. Aceştia nu deduc TVA-ul, iar în piaţă nu pot vinde grâul cu acelaşi preţ cu care îl vinde şi o societate comercială. Doar că acea societate comercială, dacă plăteşte 2.000 lei/ha, şi-a recuperat 460 lei TVA, pe care i-a cheltuit pentru input-uri, în timp ce micii agricultori i-au dat la stat. Să ne gândim, vrem să-i implicăm şi pe aceştia din urmă în competiţia marii agriculturi? Dacă da, pornim de la chestiunea existenţială. Unei familii îi trebuie, conform UE, un venit de 7.000-10.000 euro/ha. Dar pentru că vorbim de România, să ne gândim la 5.000 euro/ha. Când se va ajunge la această performanţă, atunci să ne gândim la impozitare. Până atunci, să îl lăsăm să se dezvolte.

– Aţi vorbit despre impozitare şi există intenţia de a reduce TVA-ul la pâine. Problema este, pot şi câştiga şi cei care într-adevăr trebuie să câştige?

– Este foarte important cu cine vorbim despre TVA. Dacă discutăm cu factorul decizional şi politic este o viziune şi dacă discutăm cu cei din domeniul panificaţiei este altă viziune. Din păcate, după 20 de ani, cele două viziuni nu s-au întâlnit. Uneori încercăm să reinventăm roata. Spre exemplu, italienii, în 1967, s-au gândit că nu pot crea acelaşi sistem de impozitare în agricultură ca în alte domenii precum comerţ, servicii etc. pentru că agricultura are un ciclu lung de dezvoltare. Ce au făcut? I-au transformat pe agricultori în agenţi fiscali, adică indiferent dacă eşti persoană fizică sau juridică nu deduci TVA-ul şi ambii sunt obligaţi să vândă cu factură, iar TVA-ul pe care îl încasează le rămâne lor. Practic, îşi recuperează banii când introduc marfa în piaţă. După o astfel de măsură încasările la bugetul de stat au crescut cu 300%. Acest lucru îl putem face şi noi, dar e vorba de asumare politică.

– Tot despre asumare politică este vorba şi atunci când vorbim despre înstrăinarea terenului care, deşi este proprietate privată, este un bun naţional. Ce facem în această situaţie?

– După părerea mea avem nevoie de creditul funciar, adică să poţi garanta cumpărarea terenului cu pământul. Trebuie să existe drept de preemţiune pentru români, adică al vecinului, al arendaşului şi să avem o agenţie care să preia aceste terenuri în vederea comercializării lor şi a schimbului de teren. Pentru că aşa fac şi alţii, nu este un model creat de noi. Ar trebui să creăm facilităţi pentru obţinerea creditului funciar, să fie pe termen lung şi să se poată garanta numai cu pământul. Legat de acest subiect, băncile spun că nu pot crea un astfel de produs pentru că nu există o lege. Ea stă îngropată în Parlament, din păcate.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Astăzi, pentru această rubrică, vă provocăm la o incursiune, incompletă, desigur, printre comorile naturale ale României. Deseori le căutăm şi le preţuim pe cele de aiurea şi cunoaştem mai puţin extraordinarele spectacole pe care natura le-a creat şi ni le oferă zi de zi, anotimp de anotimp, aici, la noi acasă. Nouă ne-ar reveni o singură sarcină, să protejăm aceste nestemate – ceea ce se mai întâmplă uneori, dar nu suficient de bine şi complet – şi să facem să fie cu putinţă ca ele să reziste în timp, vorbind de la sine despre România mai mult decât o fac cuvintele.

Arbori cât o istorie

Ca toate ţările lumii, şi România dispune de adevărate comori ale naturii, pe care omul n-ar avea altceva de făcut decât să le protejeze. Astăzi vom vorbi despre flori, arborii declaraţi monumentali şi ocrotiţi de lege şi de pădurile incluse în arii protejate de interes local sau naţional. România a întocmit o listă a arborilor ocrotiţi de lege, care cuprinde câteva specii rare, răspândite în toată ţara, absolut spectaculoase: dudul alb pe Strada Batiştei - Bucureşti (200 de ani); alunii turceşti de pe Str. George Coşbuc şi din Cişmigiu; arborii mamut (Sequoia, care pot atinge vârsta de 5.000 de ani) din Parcul Carol (Bucureşti), Băile Herculane, Orşova (Mehedinţi) şi Ardusat (Maramureş); arborele pagodelor (sau Ginkgo biloba, considerat o fosilă vie, venit din Jurasic, prezent spontan în China, în restul lumii fiind introdus în cultură) din Grădina Botanică Bucureşti, satul Gârdani (Maramureş), municipiul Botoşani, comuna Scheia (Braşov), municipiul Braşov, oraşul Siret, pădurea Călineşti - Suceava; bradul alb din Gilort (Gorj); castanii comestibili de la Nereju - Popeşti (Gorj) şi Tăuţii de Sus (Maramureş); stejarul Unirii din Roman.

În afară de aceste specii, există o serie de alţi arbori monumentali, pe care memoria colectivă i-a legat de personalităţi care au marcat istoria şi cultura ţării: Teiul lui Eminescu (Iaşi), vechi de peste 200 de ani, la umbra căruia poetul a compus câteva din versurile sale nemuritoare; Plopii fără soţ (Iaşi), 27 la număr, cu vârsta de 200-250 de ani, arbori legaţi tot de rima eminesciană; Părul meşterului Nicu, din comuna Pitaru, sub care s-ar fi născut primele crochiuri ale lui Nicolae Grigorescu; Ulmul din Vladimir sau Ulmul lui Tudor, din satul Vladimir, Gorj, sub care pandurul şi-a chemat ceata în 1821; Gorunul lui Horia, din Ţebea (Hunedoara), unde acesta le vorbea moţilor despre dreptatea călcată în picioare de grofi; Gorunul lui Năchita - vechi de 350 de ani, situat în pădurea din Gârbova de Sus (Alba); molidul candelabru (Tihuţa), înalt de 25 metri şi gros de o jumătate de metru; Fagul împăratului (Baia de Arieş), unde se spune că Avram Iancu s-ar fi întâlnit cu împăratul Austriei.

Liliacul din Ponoarele şi lianele de la Letea

Fiecare judeţ al ţării are, de asemenea, o listă de arii protejate, acolo unde cresc specii rare ori pe cale de dispariţie, pe care comunităţile locale se străduiesc să le conserve. Natura s-a arătat din nou extrem de generoasă, oferind reale miracole. Iată câteva dintre ele:

– Rezervaţia de liliac de la Ponoarele (Mehedinţi), cea mai mare colecţie naturală de Syringa vulgaris, declarată monument al naturii încă din 1965. Se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare. În ţară se mai găsesc două perimetre cu liliac crescut în flora spontană, Valea Oilor şi Fântâna Mare, din Tulcea;

– Pădurea Troianu (Teleorman), întinsă pe o suprafaţă de 71 ha, declarată rezervaţie pentru a proteja bujorul românesc, o specie inclusă în „lista roşie a plantelor superioare“, adică a plantelor ameninţate cu dispariţia;

– Pădurea Cenaru (Vrancea), o arie de 383 ha, întinsă pe culmile Gârbova şi Cenaru, cu arbori seculari din specia Taxus baccata (tisa) şi o vârstă medie a celor 980 de exemplare de 200 de ani, înalţi de 18 metri şi cu o grosime a tulpinii de 35 cm;

– Pădurea Tudora (Botoşani), declarată monument al naturii tot pentru exemplarele seculare de tisa;

– Pădurea Pojora (Hunedoara), în suprafaţă de 20 ha, adăposteşte o specie de arbust rară, cunoscut sub numele popular „ghimpe“;

– Pădurea Topana (Olt), întinsă pe 2.464 ha, conţine specii de gârniţă şi cer, cu vârsta de peste 100 de ani şi înălţimi ale arborilor de cel puţin 25 metri;

– Pădurea Ciuaşului (Cluj), cu specii de carpen şi gorun, oferă spaţiul ideal pentru stârcul cenuşiu, roşu şi pitic, o colonie de păsări instalată în 1997;

– Pădurea Valea Fagilor (Luncaviţa, Tulcea), în suprafaţă de 154 ha, cuprinde exemplare de fag care au ajuns la un diametru al tulpinii de un metru şi la o înălţime a arborilor de 38 m.

– Pădurea Letea (Tulcea) face parte din Rezervaţia Biosfera Delta Dunării, arie cu mai multe ecosisteme unice în lume. Este singura din Europa în care cresc lianele şi unica în care arborii s-au dezvoltat contorsionat. Pădurea găzduieşte o serie de specii singulare.

23 de flori monumente ale naturii

Pe teritoriul României au fost identificate 3.700 de specii de plante care cresc în flora spontană. 23 dintre acestea sunt declarate monumente ale naturii, fiind pe cale de dispariţie: floarea-de-colţ, angelica, brânduşa galbenă, bulbucul, garofiţa Pietrii Craiului, ghinţura galbenă, ghimpele, iedera albă, laurul, laleaua pestriţă, loricele, mesteacănul pitic, papucul doamnei, smârdarul, sângele voinicului, strugurele ursului, stânjenelul, tilichina, tisa şi zimbrul (o varietate de pin).

Principalele cauze ale dispariţiei speciilor ţin de distrugerea habitatelor naturale, exploatarea comercială (colectarea de plante) şi poluare.

Floarea-de-colţ (Leontopodium alpinum) este ea însăşi un monument al naturii, declarat astfel din anul 1933! Puţini ştiu că numele său iniţial a fost „floarea reginei“, fiind schimbat de comunişti în „floarea-de-colţ“, probabil din intoleranţa faţă de monarhie, însă popular i se mai spune steluţă, floarea-doamnei, albumiţă. Creşte spontan în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. Este, cu siguranţă, cea mai ocrotită plantă din România. Flora spontană mai conţine şi peste 20 de monumente ale naturii, rezervaţii botanice sau arii protejate, toate cunoscute sub numele de „poiana cu narcise“. Cele mai cunoscute sunt poienile de la Filia (Covasna), Negrileasa (Alba), Dumbrava Harghitei (Harghita), Floreni - Posada (Prahova), Doba (Satu Mare), Negraşi (Argeş), Gurghiu (Mureş), Dumbrava Vadului (Şercaia - Braşov), Lunca Neajlovului (Dâmboviţa) etc. În Rezervaţia Piatra Craiului creşte, de asemenea, o plantă care nu se mai găseşte în alt loc din România, denumită chiar garofiţa Pietrei Craiului, declarată şi ea monument al naturii.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

După 1990, proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autorităţile publice manifestând adeseori o inexplicabilă indiferenţă şi pasivitate.

În anul 1800, suprafaţa împădurită a provinciilor istorice româneşti era de 8,5 milioane ha de pădure, adică 36% din teritoriu. Această suprafaţă s-a redus continuu, în principal ca urmare a reformei agrare din 1864 şi a legii privind înfiinţarea izlazurilor comunale din anul 1920. Astfel, peste un milion de hectare de păduri au fost scoase din fondul forestier, mare parte din ele fiind defrişate, în vederea transformării în păşuni. În anul 1948, suprafaţa fondului forestier era de 6,486 mil. ha, din care 1,942 mil. ha (29,43%) aparţineau statului.

Aceste date provin dintr-un raport de audit al Curţii de Conturi a României, intitulat „Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012“.

Legi confuze şi lipsite de viziune

Pe lângă situaţia suprafeţelor împădurite, documentul menţionează că fondul forestier în proprietatea publică a statului a pierdut 3,02 mil. ha în ultimii 20 de ani din cauza retrocedărilor către persoane fizice şi juridice.

Se apreciază că o suprafaţă de peste 560 mii ha s-a retrocedat sau se află în diferite faze ale procesului administrativ ori juridic de retrocedare, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Autorii raportului consideră că legile de retrocedare, elaborate în trepte, confuze şi lipsite de viziune, au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile etc. şi au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, amânându-l sine die.

Legislaţia administrării şi controlului pădurii a fost decuplată de cea a reconstituirii drepturilor de proprietate, cu efecte catastrofale în pădurile proprietate publică a statului.

Confuziile, carenţele şi slăbiciunile din legislaţia ce priveşte retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entităţi, forme asociative şi persoane fizice, care nu aveau niciun drept şi au indus în eroare unele instanţe de judecată.

Solicitări abuzive

Din datele prezentate de Curtea de Conturi, rezultă că solicitările de fond forestier formulate de persoanele fizice depăşesc cu 390.000 ha suprafaţa de pădure deţinută la nivelul anului 1948. Dacă se iau în considerare şi formele asociative, suprafaţa depăşită ajunge la 575.000 ha. Acest lucru înseamnă că statul nu va mai rămâne nici măcar cu suprafaţa de pădure deţinută în 1948, cu toate că această proprietate ar trebui să fie cu mult mai mare. De ase­menea, nu se poate reconstitui totalitatea suprafeţelor de pădure deţinute de formele asociative de proprietate înainte de 1948, pentru că nu toţi foştii coproprietari au avut moştenitori şi nu toţi moştenitorii au depus cereri.

Nu în ultimul rând, au existat mari suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră expropriate, pentru care statul a plătit despăgubiri sume uriaşe în raport cu valoarea reală a tere­nurilor expropriate, precum şi păduri grevate de sarcini în favoarea statului şi care fuseseră preluate de acesta în contul unor creanţe, în special credite contractate de la instituţii de credit deţinute de statul român.

„Opiniile des auzite/exprimate, conform cărora retrocedările pot continua fără grijă, deoarece suprafaţa de pădure retrocedată până în prezent este departe de nivelul la care ar afecta proprietatea publică a statului din 1948, sunt iresponsabile. Atitudinea de îngăduinţă faţă de abuzuri, motivată de astfel de justificări, riscă să înlocuiască abuzurile statului din 1948 cu abuzurile asupra proprietăţii statului, în special din perioada de după anul 2000“, se arată în raport.

Justiţia nu e oarbă, e chioară

Multe dintre dosarele cu solicitări abuzive au fost soluţionate favorabil, prin procedură administrativă prevăzută de Legea nr. 18/1991 sau prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

Până la 31.12.2010, s-au validat reconstituiri de drepturi de proprietate pentru aproape 3,3 mil. ha, dintre care 3,06 mil. ha au fost puse în posesie de comisiile locale, rămânând nepusă în posesie şi nepredată suprafaţa de 235 mii ha.

Conform raportului de audit, situaţia punerilor în posesie a fost agravată şi mai mult, ca urmare a hotărârilor diverselor guverne care s-au succedat la putere, de a constitui drepturi de proprietate pe seama proprietăţii publice a statului, unor unităţi teritorial-administrative care nu au deţinut niciodată terenuri forestiere şi unor entităţi de cult care deţineau doar drepturi de folosinţă.

Reconstituirile abuzive ale drepturilor de proprietate asupra terenurilor forestiere, estimate la aproximativ 10% din suprafaţa pusă deja în posesie sau care urmează a fi pusă în posesie, constituie numai vârful aisbergului, deoarece Legea nr. 247/2005 nu şi-a consumat nici pe departe efectele.

La sfârşitul anului 2010, pe rolul instanţelor de judecată se aflau, în diferite faze procesuale, 1.983 de cauze în litigii, prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 660.000 ha teren forestier.

Unele instanţe judecătoreşti au acţionat în vădită contradicţie cu legea, cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi cu principiul contradictorialităţii procesului civil. Acele instanţe au refuzat dreptul statului de a-şi apăra proprietăţile, prin titularul dreptului de administrare care avea ca obligaţie legală apărarea integrităţii fondului forestier. Deosebit de grav este faptul că au refuzat acest drept chiar şi după ce ICCJ, invocând prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi ale HG nr.1105/2003 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prin Decizia nr. 2165/2005, a precizat calitatea procesuală a administratorului pădurilor. De asemenea, au admis ca probatorii documente vechi, înscrisuri cu valoare declarativă, neînsoţite de documente din care să rezulte dreptul de proprietate, expertize extrajudiciare vădit nefundamentate, cu omisiuni premeditate, declaraţii de martori nevecini sau neproprietari. Au mai admis cereri de reconstituire unor persoane fără vocaţie succesorală, unor cetăţeni străini sau unor persoane juridice care nu erau succesoare în drepturi şi obligaţii ale persoanelor juridice în numele cărora se solicita reconstituirea. Şi exemplele pot continua.

Câmpia, săracă în păduri

Potrivit raportului, la sfârşitul anului 1990, suprafaţa fondului forestier era de 6.367.660 ha, iar după zece ani crescuse la 6.515.173 ha, din care în proprietatea publică 4.363.000 ha şi în cea privată 2.152.173 ha.

Răspândirea pădurilor pe teritoriul ţării este neuniformă. Procente mici ale gradului de împădurire se înregistrează în zonele de câmpie, cele mai afectate fiind Câmpia de Vest (3,2%), Câmpia Bărăganului (3,5%), Câmpia Moldovei (4,1%), Câmpia Olteniei (5,3%), Câmpia Transilvaniei (6,8%).

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

România a primit un semnal de atenţionare din partea Comisiei Europene pentru a-şi pune la punct un sistem de ecarisare integrat şi cât mai eficient, a declarat duminică, pentru AGERPRES, preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.

"Comisia Europeană a transmis o scrisoare EU Pilot în luna noiembrie 2012 în care încearcă să lămurească situaţia sistemului de colectare şi eliminare al subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, provenite din gospodăriile populaţiei. Această scrisoare este primul pas al procedurii de infringement, iar în perioada următoare va trebui să luăm o decizie împreună cu toate instituţiile implicate să vedem ce facem cu acest sistem astfel încât să nu ajungem la infringement. Noi am oferit un răspuns prin care am informat Comisia care sunt atribuţiile ANSVSA în această activitate, care momentan se află în subordinea Ministerului Agriculturii prin Agenţia Domeniilor Statului, şi am transmis un plan de acţiuni", a spus Mănăstireanu.

Comisia Europeană a cerut României să respecte legislaţia europeană şi legile naţionale privind colectarea şi eliminarea acestor subproduse, iar concluzia misiunii din luna noiembrie 2012 a fost că sistemul de ecarisare nu a mai evoluat din 2010, anul când au fost eliminate subvenţiile de la stat pentru transportul şi distrugerea cadavrelor de animale.
În opinia şefului ANSVSA, sistemul de ecarisare ar trebui gândit ca un parteneriat public privat între instituţiile publice implicate, autorităţi locale şi mediul privat, dar care să fie în coordonarea Autorităţii Veterinare deoarece este o activitate care aparţine sistemului veterinar în cea mai mare parte.
"Trebuie gândit un sistem de ecarisare integrat şi cât mai eficient. Noi nu ţinem neapărat să luăm ecarisajul la ANSVSA, dar este o activitate care în proporţie de 50% ne aparţine nouă ca şi veterinari. S-ar putea dezvolta un sistem, dar implică alocări bugetare destul de importante, de nivelul a milioane de euro, pentru că, spre exemplu, numai un incinerator pentru animale de talie mare costa între 150.000 şi 200.000 de euro, iar o unitate de procesare cadavre de animale ajunge la aproximativ 4 - 5 milioane euro în funcţie de capacitate. Aici nu trebuie neglijat aportul celorlalte ministere, respectiv Ministerul Agriculturii, cel al Mediului şi al Dezvoltării pe de o parte, iar pe de altă parte autorităţi locale şi primării. Noi suntem autoritatea competentă care prin legislaţia europeană şi cea naţională, asigurăm doar partea tehnică a acestei activităţi, adică autorizăm unităţile implicate în lanţul de colectare şi eliminare al subproduselor şi facem auditul şi controlul acestor unităţi dacă respectă din punct de vedere sanitar veterinar toate condiţiile stabilite. De asemenea, noi facem eforturi suplimentare pentru a colecta o parte din cadavrele de porcine, ovine şi caprine şi anume acelea de la care trebuie prelevate probe pentru efectuarea testelor de laborator obligatorii pentru supravegherea anumitor boli, animale care provin din gospodăriile populaţiei. Ulterior le distrugem prin intermediul unităţilor de incinerare de mică capacitate pe care le avem în laboratoarele noastre sau prin intermediul altor unităţi de incinerare cu care Direcţiile judeţene au încheiate contracte de prestări servicii. Pentru cadavrele mai mari, de cabaline sau de taurine, intervin autorităţile locale", a explicat şeful Autorităţii.

Încă de anul trecut, specialiştii ANSVA lucrează la un proiect de lege privind activitatea de ecarisare, nu numai pentru gospodăriile populaţiei ci şi pentru ecarisarea întregului teritoriu al României. 

"Încercăm să găsim varianta legislativă care să înglobeze toate autorităţile şi lucrăm la acest proiect de act normativ. Vrem să facem o lege pe activitatea de ecarisare, dar trebuie să o gândim ca un proces foarte amplu pentru că nu se referă numai la cadavrele din gospodăriile populaţiei, ci la ecarisarea întregului teritoriu al României pentru a evita răspândirea sau perpetuarea unor boli care au impact, în primul rând, asupra sănătăţii animalelor dar şi asupra sănătăţii omului. În anul 2010, statul a eliminat subvenţia pentru transportul şi neutralizarea subproduselor de animale care nu sunt destinate consumului uman şi de la acea dată totul pică în sarcina autorităţilor locale. Ele trebuie să suporte aceste cheltuieli cu cadavrele de animale pe care le colectează de la populaţie şi de pe marginea drumului", a subliniat Vladimir Mănăstireanu.

În perioada următoare va avea loc o primă discuţie pe marginea acestui proiect de act normativ cu toţi reprezentanţii ministerelor implicate pentru a evalua costurile şi modul de funcţionare a unui astfel de sistem.

"Am avut o discuţie de principiu încă de anul trecut, dar în perioada următoare vom avea discuţii cu reprezentanţii tuturor ministerelor, dar în primul rând cu ministrul Daniel Constantin, privind colaborarea cu MADR pentru această activitate, dar şi cu autorităţile locale ca să vedem dacă pot să-şi prevadă în buget sume pentru ecarisaj. Cheltuielile necesare pentru punerea la punct a sistemului nu sunt legate numai de unităţile de eliminare a cadavrelor (procesare şi incinerare) ci şi de acele depozite de pe lângă autorităţile locale şi de tot ceea ce înseamnă infrastructura aferentă depozitului, respectiv maşini de transport, utilaje de manipulare. Dacă facem depozitele pe lângă fiecare autoritate locală, trebuie gândite câte depozite vor exista în funcţie de mărimea judeţului. Se poate stabili un depozit pe o anumită rază de kilometri calculată astfel încât transportul cadavrelor să fie cat mai ieftin", a mai adăugat şeful ANSVSA. 

Acesta nu exclude eliminarea societăţii Protan din acest sistem, chiar dacă în ultimii ani au fost multe opinii, potrivit cărora statul ar pierde din contractul încheiat cu operatorul privat.

"Nu cunosc detalii pe contractul încheiat de ADS cu Protan, respectiv dacă respectă legislaţia, dar acesta poate fi continuat dacă se regândeşte sistemul şi operatorul ne poate ajute la ecarisarea teritoriului. Nu vrem să eliminăm pe nimeni pentru că vom căuta variantele cu impact bugetar redus. Dacă Protan are în anumite zone unităţi de neutralizare, le putem utiliza ca şi centre regionale. Este importantă însă distanţa de la depozite şi până la centrul regional de distrugere, care ar trebui să fie cât mai mică, ca să coste cat mai puţin, iar transportul să se facă în vehicule specializate", a afirmat Mănăstireanu.

În sistemele de ecarisare ale altor state din Uniunea Europeană, contribuţia publică este între 25 şi 100% pentru transport şi eliminare, însă în România mai exista doar un ajutor minim de 230 de lei pe tonă la transportul cadavrelor de animale şi doar a acelora care provin din exploataţiile comerciale de animale, nu şi din gospodăriile populaţiei, ceea ce înseamnă 0,05 euro pe kilogram. În alte state membre sprijinul este de 150 de euro, dar poate ajunge şi la 220 euro pe tonă pentru transport şi pentru eliminare, sprijinul fiind existent în mod semnificativ in majoritatea Statelor Membre ale UE. Trebuie să vedem raţionamentul pentru care s-a eliminat această subvenţie în 2010, chiar dacă a fost considerat ajutor de stat. Dacă ne uităm şi la legislaţia din alte ţări poate găsim o variantă astfel încât şi pentru transportul si eliminarea cadavrelor de animale din gospodăriile populaţiei să se beneficieze de o anumită subvenţie notificată evident la Bruxelles", a mai adăugat preşedintele interimar al ANSVSA.
România are la ora actuală 1,152 milioane de gospodării, iar anual în sistemul de ecarisaj sunt distruse în total circa 25.000 de tone de cadavre de animale, din care aproape 230 de tone prin sistemul veterinar. La nivel naţional exista în sistemul de ecarisare circa 300 de unităţi implicate în lanţul de transport, prelucrare, distrugere, utilizare, depozitare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate din acestea.

Sursa AGERPRES

Velcourt Group, cea mai mare companie britanică de management de teren agricol, a anunţat miercuri că intenţionează să investească în terenurile agricole din România printr-o societate mixtă înfiinţată cu Mintridge International, o companie specializată în achiziţia de teren agricol, transmite Bloomberg.

Investiţiile, care vor fi realizate prin intermediul societăţii Velcourt SRL, cu sediul la Bucureşti, vizează 'mai multe proiecte' evaluate la 14 până la 20 de milioane de euro fiecare.
'Credem că România are argumente solide pentru cei trei factori care fac din achiziţia de terenuri agricole o investiţie atractivă: perspectivele de creştere a valorii terenurilor, posibilitatea de a achiziţiona terenuri neutilizate şi calitatea terenului agricol', a declarat directorul general al Velcourt Group, James Townshend.

Compania britanică consideră că preţurile la terenurile agricole din România sunt printre cele mai mici din UE, chiar şi după o creştere anuală de 20% după 2007.

La ora actuală, circa 8,5% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România, iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania 6,22%, Austria 6,13%, Danemarca 4,52%, Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.

Sursa AGERPRES

România nu este încă pregătită să semneze 'Danube Soya Declaration', alături de celelalte state riverane Dunării, şi doreşte să ia în considerare toate opiniile mediului academic românesc, dar şi pe cele ale organizaţiilor şi asociaţiilor de fermieri, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii, remis sâmbătă AGERPRES.
Potrivit documentului, România a salutat iniţiativa Austriei, prin care se arată necesitatea identificării unor surse de proteină vegetală pentru asigurarea necesarului de consum intern al sectorului zootehnic din UE, în condiţiile unor importuri masive din ultimii ani, în special de soia şi porumb din SUA, Brazilia, Argentina.

'Reamintim că ţara noastră a adus în discuţie această problemă în cadrul a numeroase reuniuni la nivelul CE şi Consiliului. Apreciem ca pozitivă semnarea de către o serie de state riverane Dunării a Iniţiativei 'Danube Soy Declaration', prin care se propune asigurarea unor producţii importante de soia pentru hrana animalelor, liberă de organisme modificate genetic (OMG)', subliniază Ministerul Agriculturii.

Comunicatul precizează că 'România, consecventă principiilor susţinute până în prezent, de a lua în considerare opiniile ştiinţifice exprimate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor şi mediul academic naţional, nu fost pregătită să semneze această Declaraţie cu ocazia Târgului Săptămâna Verde - 2013'.

În răspunsul adresat ministrului Agriculturii din Austria, Nikolaus Berlakovich, ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, a fost de acord cu necesitatea identificării unor soluţii pentru creşterea competitivităţii sectorului animal din UE, precizând că 'trebuie luate în considerare toate opiniile mediului academic românesc, care încă nu sunt finalizate'.
Totodată, pentru a lua o decizie, 'este importantă şi opinia organizaţiilor şi asociaţiilor de fermieri care trebuie consultate'.

Sâmbătă, în cadrul târgului Săptămâna Verde - Berlin, 2013, a fost semnat documentul 'Danube Soy Declaration' de către o parte din statele riverane Dunării.

Sursa AGERPRES

Nu există om fără defecte, se spune foarte adesea. Şi, în ceea ce mă priveşte, cred că aşa şi este.

Dar ţară? Ţară ca ţara fără hibe. Adică ceva care să funcţioneze fără greş. Ei bine, nici aşa ceva nu s-a prea văzut pe pământ.

Numai că una e beteşugul în câte un loc mai sensibil şi cu totul altceva un fel de haliş-veriş care se supune numai unor mişcări browniene. Adică ceva ce se mişcă doar în bătaia crivăţului politic.

Să mă explic. Cineva, „persoană importantă“, vorba conului Iancu, bagă de seamă că, nici mai mult, nici mai puţin, România nu este stat naţional. Mai degrabă, zice el, o aglomerare de etnii în concurenţă acerbă cu românii.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

România a reuşit, în cadrul Consiliului AGRIFISH, desfăşurat marţi la Bruxelles, să menţină cotele de pescuit pentru calcan şi şprot la Marea Neagră, deşi Comitetul ştiinţific a recomandat reducerea acestora cu 15%. Astfel, cota de calcan pentru anul viitor comună pentru România şi Bulgaria va fi de 43,5 tone, iar cea de şprot - de 3.422 de tone.

'Deşi Comitetul ştiinţific a recomandat reducerea cotelor în cont cu 15%, în urma negocierilor, Comisia a fost de acord să menţinem cota şi la şprot, şi la calcan, respectiv 43,5 de tone la calcan şi 3.422 de tone la şprot', a declarat pentru Agerpres secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, care a participat la reuniunea miniştrilor agriculturii şi pescuitului din UE (Consiliul AGRIFISH), care a avut ca prim punct pe agendă cotele de pescuit din 2013 pentru calcan şi şprot în apele teritoriale ale statelor UE.

Oficialul român a amintit că la început cota de calcan a fost de 50 de tone, anul trecut de 43 de tone, iar anul acesta - de 43,5 tone. Anul viitor va fi tot de 43,5 tone. Noi am susţinut că avem o flotă mică, că de fapt România şi Bulgaria pescuiesc doar 15% din calcanul din Marea Neagră, restul revenind celorlalte state din zonă, respectiv Turciei şi Ucrainei, care capturează 70% din peştele de la Marea Neagră, a explicat Irimescu. În acest sens, România s-a angajat să implementeze un program de control şi monitorizare foarte strict pentru ca, împreună cu Bulgaria, să reuşească să conserve resurse de calcan la Marea Neagră.

În ceea ce priveşte cota la şprot, comună cu Bulgaria, România a reuşit menţinerea acesteia în ciuda faptului că au crescut capturile şi a existat recomandarea să se reducă TAC-ul (cantitatea totală admisibilă a capturilor) şi cotele.

'România nu a avut ani de zile capturi la şprot, dar am negociat cu Comisia să ne stabilească o cantitate cât mai mare. Anul acesta cota a fost tot de 3.422 tone şi la fel va fi şi la anul', a menţionat Achim Irimescu.

Un alt punct pozitiv al reuniunii este acela că România a reuşit să introducă în reforma de pescuit măsurile tehnice care impun stabilirea ochiului plasei de pescuit astfel încât să nu fie pescuit puietul de peşte, a mai spus secretarul de stat.

Sursa AGERPRES

Un schimb intens are loc în Dobrogea în zilele dinaintea Crăciunului, scrie luni cotidianul sofiot Monitor. Locuitorii satelor bulgăreşti din zona transfrontalieră se duc în România ca să cumpere purcei, iar românii vin în Bulgaria să caute curcani sau găini. "Nu este vorba de comerţ, facem un schimb natural, că suntem prieteni", afirmă localnicii de frică să nu se trezească cu inspectorii fiscali la uşă.

Potrivit publicaţiei, un purcel românesc de 25 de kg. costă puţin sub 50 de euro, în timp ce un porc mare de 140 kilograme se vinde cu circa 200 de euro. Un curcan bulgăresc costă între 25 şi 35 de euro, iar preţul la găini este de 2 euro pe kilogram.

"Mai întâi ne uităm cum sunt îmbrăcaţi", recunosc locuitorii satului bulgăresc Durankulak. "Dacă clienţii din România au paltoane groase, le cerem mai mult, dacă nu au şi par mai săraci, le dăm un preţ mai mic", afirmă ei. "Suntem fraţi, nu ne minţim", se jură ţăranii bulgari, mai scrie ziarul Monitor.

Ministerul bulgar al apărării a cerut ca SUA să se angajeze cu o prezenţă militară permanentă în Bulgaria, scrie jurnalul Trud. Ministrul bulgar al apărării Aniu Anghelov şi şeful cabinetului lui Iordan Bojilov au făcut parte din delegaţia condusă de premierul Boiko Borisov care a efectuat o vizită la Washington la începului lunii.

Potrivit contractului pentru folosirea utilajelor comune militare pe teritoriul bulgăresc, în Bulgaria pot fi dislocaţi permanent până la 2.500 militari americani, iar numărul lor poate să crească la 5.000 pentru o perioadă de maxim 90 zile. Americanii au dreptul să folosească poligonul Novo Selo din centrul ţării, două aeroporturi militare, precum şi un depozit de armament lângă portul Burgas. Contractul a fost încheiat în anul 2006, iar de atunci un număr mic de militari americani vin în Bulgaria pentru exerciţii comune care au loc de câteva ori pe an şi continuă maxim 10 zile. După exerciţii, americanii se întorc în bazele lor din America sau Europa. Potrivit părţii bulgare, prezenţa permanentă a militarilor americani în Bulgaria ar contribui la creşterea securităţii regionale.

SUA au investit 60 milioane de dolari pentru modernizarea bazei de la Novo Selo. Au fost construite locuinţe pentru militari, iar infrastructura a fost renovată. Iniţial ideea era ca acolo să se pregătească militarii americani înainte să fie trimişi în Afganistan. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, Pentagonul a preferat ca pentru acest scop să fie folosite bazele din Kuweit, mai scrie ziarul.

Sursa AGERPRES