Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

Karakulul românesc ar putea primi viză de Qatar

Fermierii români încearcă să convingă lumea arabă că pot onora cerințele impuse atunci când vine vorba despre calitatea producției de carne de oaie. Și iată că încep să apară și semnale pozitive. Cine ar putea deveni partenerul ciobanilor români? Cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Oficialii qatarezi au venit în România pentru a testa piața produselor și a materiilor prime, iar pe lista de priorități a delegației a fost și o vizită la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi.

Primul pas

„Am putea face afaceri bune cu lumea arabă“. Aceasta a fost concluzia directorului SCDCCO Popăuți, Ștefan Atanasiu, după ce primit delegația oficială a Qatarului la unitatea din Botoșani la jumătatea lunii iulie. În pofida faptului că vizita a fost anunțată relativ târziu și că pregătirile au fost destul de restrânse – a fost organizată o mică expoziție cu oi ale stațiunii și ale câtorva crescători locali – directorul stațiunii spune că oficialii arabi s-au declarat impresionați de exemplarele văzute aici. Așa că, deși nu s-a stabilit nimic concret, există speranțe mari ca România să încheie un parteneriat de comercializare a ovinelor cu cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Din cunoștințele dlui Atanasiu, oficialii qatarazii au avansat o cifră a producției pe care și-ar dori să o importe. Este vorba despre 10.000 de exemplare care ar trebui livrate până la sfârșitul anului, cantitate care poate fi acoperită de crescătorii de Karakul din Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Suceava, spune directorul. Cât despre stațiune, aceasta ar putea livra anul acesta aproximativ 1.000 de capete, la care se adaugă animalele reformate (care nu mai pot fi folosite la reproducție, bătrâne etc.). Practic, acum se așteaptă undă verde și firește un preț acceptabil de valorificare

Oaie rasa Karakul

Ce se întâmplă mai departe

Colaborarea cu țările arabe este complexă prin condițiile impuse, de aceea directorul stațiunii de la Popăuți speră ca parteneriatul acesta să debuteze cu seriozitate din partea crescătorilor români pentru a putea crea o legătură de viitor.

„Stațiunea își poate achita toate îndatoririle în acest parteneriat – dacă se va concretiza –, dar nu depinde totul de noi. Practic, noi vom livra spre abator, iar de aici producția va pleca spre țările arabe în container frigorific. Doar în perioada Ramadanului au solicitat ca animalele să fie trimise în viu. Aceasta este o condiție ca producția de carne să nu fie congelată, ci refrigerată. Pentru că există această verigă intermediară – abatorizarea – nu putem ști cu certitudine dacă vor apărea sau nu probleme independente de noi. În vizita pe care ne-au făcut-o le-am arătat niște animale deosebite, însă este probabil ca până la momentul livrării exemplarele să mai slăbească, iar gradul de încărcare cu seu să fie mai mic. Sunt niște particularități de care trebuie să ținem seama dacă îi vrem ca parteneri pe arabi. Livrările constante sunt, spre exemplu, o altă provocare. Noi putem respecta acest lucru, dar vor face la fel toți ciobanii? Ca lucrurile să meargă bine ar trebui ca acest parteneriat să se deruleze fie printr-o structură de stat, fie printr-o cooperativă. Astfel am reuși să stabilim niște reguli. Nu mai avem un institut, o agenție care să facă o planificare, iar la nivel de țară ar fi nevoie de așa ceva.“

Oi rasa Karakul

Românii produc, dar nu știu când vând

Discuția avută cu Ștefan Atanasiu a prilejuit și atingerea altor subiecte decât cele legate de posibilul parteneriat cu lumea arabă. Directorul de la Popăuți ne-a semnalat că, deși teoretic piața reglează activi­tatea economică a fiecărui sector de activitate, nu este de fiecare dată așa. „În țări precum Noua Zeelandă sau Australia prețul pe bursă se face pentru doi ani. În condițiile acestea, în funcție de preț, producătorul știe ce are de făcut. Pe bursă nu se negociază doar prețul, ci și cantitățile, deci revenim cumva la efective. În România nimeni nu știe nimic. Noi producem și apoi așteptăm să vindem.“

Tot domnia sa a menționat că parteneriatul cu Qatar ar ajuta foarte mult stațiunea de la Popăuți pentru că există în prezent un efectiv relativ mare de animale și acest lucru impune costuri suplimentare.

Ovine oi rasa Karakul

„Stațiunea are 2.470 de ovine, 300 de caprine și 1.163 ha în administrare. Având un efectiv relativ mare, este nevoie de mai mulți oameni care să muncească aici. În curând va veni iarna și va trebui să igienizăm toate adăposturile. Pe partea de hrană, am făcut ceva stocuri cu furaje, dar inputurile vegetale sunt foarte scumpe și aproape că nu le acoperim din producție. Așadar avem nevoie să vindem pentru a acoperi din cheltuieli. Un preț echitabil pentru valorificare producției ar fi de măcar 10 lei kilogramul în viu la tineret, dar din nefericire în țară se dă kg cu 6-7 lei.“   – Ștefan Atanasiu

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 30-31

Qatar – locul unde apa e mai scumpă ca benzina (III)

Perla Qatarului

Complexul rezidenţial „Perla“ este un proiect ambiţios conceput spre a fi construit pe insule create artificial, de fapt o replică a celebrului proiect „The Palm“ din Dubai, dar care s-a dorit a fi mai presus decât acesta.

Faptul că dispun de rezerve uriaşe de petrol şi gaze naturale le permite şi qatarezilor să investească în proiecte ambiţioase pe care nu le întâlneşti în altă parte a lumii.

Este un ansamblu de clădiri impunătoare, hoteluri de lux, porturi pentru yachturi şi alte ambarcaţiuni de agrement, zone comerciale cu magazine ale celor mai exclusiviste branduri din lume, cafenele şi restaurante, şcoli şi clinici medicale. Se preconizează ca zona să fie reşedinţa a peste 100.000 de locuitori, fiind singurul loc în care cetăţenii străini vor putea deţine proprietăţi, la preţuri exorbitante, desigur. Tot aici poţi vedea spaţii verzi bine întreţinute şi doar gândul că la câţiva paşi te întâmpină deşertul şi temperaturile insuportabile a făcut să dispară dorinţa de a sta prea mult prin acele locuri.

Souq Wahif – bazarul din Doha

Se pare că în toate oraşele din lumea arabă există câte o piaţă tradiţională denumită souq. Am avut ocazia să surprindem în câteva ore animaţia Souq Wahif. Acest loc are o istorie de peste 100 de ani. Am putut vedea aici tarabe de unde poţi cumpăra până şi cele mai bizare lucruri, dar şi suveniruri, haine, stofe, mătăsuri, condimente, bijuterii vechi, covoare tradiţionale. Multe erau deja pregătite pentru a ne aminti că aici se va desfăşura în anul 2022 Campionatul Mondial de Fotbal. Erau şi multe restaurante cu preparate tradiţionale asiatice şi din Orientul Mijlociu, precum şi saloane pentru shisha sau narghilea, un mod popular de a fuma în ţările arabe.

Să zbori cu Qatar Airways

Dintre toate călătoriile mele cu avionul, cea cu Qatar Airways a fost cea mai confortabilă şi mai lipsită de stres, deşi aeronava era una dintre cele mai mari din lume. Cred că şi la acest capitol compania aeriană a Qatarului se află în fruntea celor din Europa şi din America. Aeroportul International din Doha este de asemenea un obiectiv deosebit în care se află unul dintre cele mai mari duty-free-uri din lume şi unde în zona de aşteptare pentru pasageri te simţi cu adevărat răsfăţat graţie condiţiilor oferite la cele mai înalte standarde şi a unui personal foarte amabil. 

Doha, capitala viitorului

Timpul petrecut în capitala Qatarului m-a dus cu gândul la anii copilăriei, când ne imaginam cum va fi anul 2000 şi desenam clădiri sofisticate, şosele ultramoderne, maşini de lux, aeroporturi, avioane, rachete. Tot ce-am văzut mi-a creat impresia că sunt într-un film ştiinţifico-fantastic şi că desenele mele deveniseră realitate. Doha e un oraş care nu ţine pasul cu prezentul, ci cu viitorul şi poate fi numit fără a greşi capitala viitorului.

Dragii mei cititori, povestea despre capitala Qatarului se încheie aici, dar îmi doresc să călătorim împreună şi în alte locuri ce mi-a fost dat să le văd. Aşadar, călătoria continuă.

Teofilia Banu

Qatar – locul unde apa e mai scumpă ca benzina (II)

Muzeul Artelor Islamice, un simbol naţional

Timpul scurt petrecut în capitala Qatarului ne-a permis totuşi să vizităm câteva locuri deosebite şi chiar unice pentru Peninsula Arabică. Printre ele, Muzeul Artelor Islamice.

Obiectivul impresionează prin arhitectura originală, decoraţiunile interioare, dar şi prin colecţia de obiecte de artă unice aduse aici din toate colţurile lumii: Spania, Egipt, Iran, Irak, Turcia, India, Asia Centrală etc.

Muzeul, inaugurat la 22 noiembrie 2008, a devenit un simbol naţional, graţie Emirului Qatarului care şi-a dorit cea mai grozavă galerie de artă din lume ce reprezintă punctul de plecare în dorinţa acestui stat de a deveni principalul centru cultural din Orientul Mijlociu.

Construcţia muzeului are o poveste originală. Un american de origine chineză care a studiat aprofundat arhitectura islamică a proiectat edificiul inspirându-se după moscheea Ibn Tulun din Egipt şi Palatul Al Hambra din Spania. Muzeul este impozant şi stilul modern se îmbină cu cel tradiţional islamic. Piatra folosită la construcţia muzeului a fost adusă din Franţa, aceasta având calitatea de a rezista la apa mării şi razele solare puternice.

Edificiul este construit pe o insulă, separat de oraş, în ideea de a nu fi afectat de activitatea industrială intensă şi pentru a-l menţine oarecum izolat.

Interiorul este decorat cu piatră gri de porfir, iar piesele expuse sunt puse în evidentă de jocuri de lumini realizate cu o deosebită măiestrie artistică.

Exponatele au fost achiziţionate cu aportul substanţial al familiei regale a Qatarului, Al Thanis care a finanţat şi s-a implicat efectiv în realizarea acestui muzeu al artelor islamice, vizitatorul, parcurgându-i imensele spaţii, având posibilitatea de a călători în timp în istoria islamului pe o perioadă de peste şase secole.

Am putut vedea acolo multe obiecte de artă din lemn, sticlă, fildeş, ceramică, bijuterii, tapiţerii, fiecare având câte o fascinantă poveste.

Unele colecţii sunt permanente, altele aduse pentru anumite perioade de timp. Din cea permanentă mi-a rămas în minte „Cartea Secretelor“, un manuscris din secolul al XI-lea purtând semnătura lui Al Murandi, un inginer din Andalusia. Sunt prezentate detaliat şi desenate în paginile manuscrisului peste 30 de mecanisme, maşini de război, dar şi primul ceas cunoscut în lumea arabă pus în mişcare de forţa apei.

Se pare că prin acest centru cultural islamic, unic în felul său, familia regală a reuşit să atragă atenţia asupra unei civilizaţii deloc de neglijat, o civilizaţie ce merită cunoscută şi aprofundată.

Interesante lucruri în acea parte a lumii pe care o credeam doar a deşertului. Şi a petrolului. O lume fascinantă pe care voi continua să v-o descriu pas cu pas.

Aşadar, călătoria continuă.

Teofilia Banu

Qatar - locul unde apa e mai scumpă ca benzina (I)

Qatar este un emirat arab în sud-vestul Asiei, aflat pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul este înconjurat de apele Golfului Persic.

Metropola deşertului

La întoarcerea din Sri Lanka am făcut o escală de 2 zile în Doha, capitala Qatarului. Şocul la contactul cu civilizaţia arabă şi cu peisajul unui oraş născut parcă din nisip  a fost unul destul de puternic, mai ales că veneam din paradisul verde singhalez.

Am văzut un oraş ultramodern, cu zgârie-nori, hoteluri şi mall-uri, dar şi clădiri tradiţionale, specifice zonei arabe, un oraş în care încă se construieşte şi în care sunt aşteptate investiţii străine.

De la primii paşi făcuţi prin Doha m-a impresionat liniştea şi relaxarea qatarezilor. Majoritatea circulau cu cele mai luxoase maşini pe care le-am văzut vreodată, cu aer condiţionat ce funcţiona chiar şi în parcare. Nici că se poate altfel într-o zonă toridă ca acolo unde combustibilul este de trei până la cinci ori mai ieftin decât apa. Nu există nici teama că maşina sau ceva din ea ar putea să dispară. Pentru furt acolo pedeapsa poate fi foarte drastică.

Bărbaţii purtau un soi de cămaşă lungă până la glezne şi erau încălţaţi cu sandale. Femeile în schimb aveau faţa şi părul acoperite, erau îmbrăcate cu o abaya neagră, iar în picioare aveau ghete. Unele aveau veşmintele brodate cu pietre preţioase pe margine şi mai toate purtau poşete de firmă şi telefoane mobile.

Din cele relatate de ghizi se pare că localnicii nu-şi spală singuri maşina sau rufele, nici nu fac curat în casă, nu gătesc. Toţi au menajere şi bone pentru copii, dar nu localnice.

Prânzul în oraş şi cumpărăturile sunt ocupaţia preferată a qatarezilor. De altfel, aceştia nici nu sunt obligaţi să muncească, vin la serviciu când vor. Au oricum posturile asigurate doar pe baza studiilor medii. În schimb, muncitorii străini sunt dependenţi de angajator şi nimeni nu poate interveni odată ce s-a semnat un contract. Angajatorii au dreptul sa anuleze permisul de rezidenţă, de multe ori nu permit angajaţilor să lucreze în altă companie, sau pot chiar să nu le dea voie să părăsească ţara.

Şi când te gândeşti de unde au pornit în urmă cu 40-50 de ani când toată economia Qatarului se baza pe pescuit şi pe vânzarea de perle naturale! Descoperirea rezervelor de petrol si gaze au schimbat în totalitate destinul acestui tărâm. E un exemplu că nu doar apa poate genera o viaţă bună şi prosperitate.

Veneţia din Doha

Ce am vizitat în timpul pe care l-am petrecut acolo? Bineînţeles că nu au lipsit cele 2 mall-uri ultramoderne, Villagio Shopping Mall şi City Centre.

În primul ne-am transpus în pielea localnicilor avizi de cumpărături şi am colindat peste tot. Dacă m-aş fi trezit dimineaţa acolo nimic nu m-ar fi dus cu gândul la deşert şi nisipuri. Eram parcă în Veneţia cu canale, gondole, străduţe, poduri peste apă. Este impresionant pentru un străin care vede pentru prima dată aceste lucruri într-un mall.

Erau prezente firme prestigioase de modă, bijuterii, cafenele, locuri de joacă pentru copii, chiar şi un patinoar. Interesant pentru un loc în care temperaturile sunt frecvent peste 40 de grade.

Am petrecut câteva ore cu adevărat unice, deşi pentru mine shoppingul nu este o prioritate.

Mai sunt câteva locuri interesante în Doha despre care vreau să vă povestesc, dar las loc câtorva imagini care să vă menţină curioşi şi pentru episodul următor. Cum spuneam şi altădată, călătoria continuă.

Teofilia Banu

Abonează-te la acest feed RSS