reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Noutățile din portofoliul companiei FMC România la Dulcești, Neamț

În luna iunie 2019, la Dulcești, în județul Neamț, în cadrul societății Almos, numeroși fermieri din județ și nu numai au avut ocazia să participe la o prezentare a loturilor demonstrative de grâu, orz, rapiță, porumb și sfeclă de zahăr, cu tehnologii de ultimă oră FMC, în domeniul protecției și nutriției plantelor.

Produse de protecție a plantelor

Laurențiu Gheorghiță, directorul de vânzări al companiei FMC România, ne precizează câteva detalii despre compania FMC, motivele care îi diferențiază de alte companii și produsele utilizate în vitrina de la Dulcești.

„FMC este o companie americană care în momentul de față este pe locul cinci mondial, din punctul de vedere al vânzării de produse de protecția plantelor. Ce ne diferențiază față de alte companii este partea de cercetare și faptul că această companie se dedică în totalitate produselor de protecția plantelor. Evenimentul de la Dulcești a fost unul tehnic, în care fermierii au putut să vadă foarte multe produse, au avut posibilitatea să pună întrebări și să aibă suportul echipei tehnice. În cadrul culturilor de astăzi s-a început cu rapița, unde am utilizat Salsa Foliar Extra, apoi a fost cultura de cereale păioase, unde s-a văzut efectul erbicidului Omnera. Totodată, am utilizat și fungicidele Azaka, Riza și Impact, plus Vantex, care este un insecticid foarte bun, microin­capsulat și Simax. Anul acesta a fost un an foarte dificil (...), după cum s-a discutat în câmp, multe culturi au fost salvate de produsele noastre și cred că toate lumea a apreciat că am putut să ajutăm fermierii.

Anul acesta aducem un erbicid foarte bun pentru cultura de rapiță, iar de anul viitor o să vină și alte produse. Menționez că produsele noi sunt în diverse stadii de dezvoltare și durează 12 ani până ajung un produs pe piață. Ritmul de a introduce substanțe noi este destul de scăzut pentru toate companiile, dar pot spune că noi suntem unii dintre fericiții domeniului, deoarece reușim să aducem produse cu totul noi.

Pe viitor, ne dorim apropierea de utilizatorul final al produselor noastre și vrem să ne mărim cota de piață“, a adăugat Laurențiu Gheorghiță, directorul de vânzări al companiei FMC România.

Ion Săvulescu, directorul tehnic al companiei FMC România, precizează că produsele companiei sunt de top. „În acest moment, la cereale păioase, unul dintre cele mai performante erbicide de pe piață este Omnera, un erbicid utilizat pentru buruienile cu frunza lată. La cultura de porumb, unul dintre cele mai bune produse aplicate înainte sau după momentul răsăririi porumbului pentru buruienile cu frunza lată și gramineele anuale este Successor TX, un produs care asigură o perioadă lungă de control al buruienilor. Un produs de ultimă generație este și Simax, un fertilizant foliar care ajută plantele să treacă peste partea de stres determinat“, a precizat Ion Săvulescu, directorul tehnic al companiei FMC România.

Almos & FMC

Gazda evenimentului a fost compania Almos, care a sprijinit realizarea acestei platforme FMC. Almos exploatează în județul Neamț aproximativ 4.000 de ha, din care anul acesta are ca structură de culturi: 400 ha de orz, 800 ha de grâu, 250 ha de rapiță, 800 ha de porumb, 120 ha de soia, 80 ha mazăre și 200 ha floarea-soarelui. Dar, cultura care le aduce cea mai mare satisfacție este sfecla de zahăr, cca. 860 de ha.

Alexu Molodoi, directorul tehnic al companiei Almos Agrorom, a precizat motivul colaborării cu firma FMC. „Este un eveniment tehnic, în care cei prezenți au putut vedea această vitrină de culturi agricole; mă refer aici la rapiță, grâu, orz, porumb și sfeclă de zahăr, pe care am aplicat strategii de protecție împotriva buruienilor, a bolilor și a dăunătorilor, oferite de firma FMC. Am început să colaborăm cu aceștia deoarece au în portofoliu produse pentru cultura de sfeclă de zahăr care nouă ne aduc cele mai mari satisfacţii, respectiv Venzar şi Safari“, a adăugat Alexu Molodoi, directorul tehnic Almos Agrorom.

Ce spun fermierii?

fmc romania

La eveniment a luat parte și Florin Tanasă, fermier din comuna Belcești, județul Iași. Acesta exploatează o suprafață de aproximativ 750 ha, predominant cu cultura porumbului, dar și cu floarea-soarelui, grâu și soia. Acesta folosește cu încredere produse FMC deoarece spune că sunt produse premium și sunt accesibile ca preț. „Am folosit anul trecut erbicidul Omnera la cultura de grâu, Successor TX la porumb, precum și tehnologia Express la floarea-soarelui. Legat de evenimentul de astăzi mi-a atras atenția erbicidul Targa Max la cultura de rapiță“, a adăugat Florin Tanasă, fermier din Belcești, județul Iași.

Narcis Vrabie este un alt fermier care a luat parte la loturile demonstrative de la Dulcești. Acesta este din Cotnari, județul Iași și folosește produse de protecția plantelor de la FMC, începând cu anul 2012. „Momentan lucrăm 1.500 de ha, cultivate în mare parte cu culturi de toamnă, circa 800 de ha cu grâu, orz și rapiță. Am venit la prezentare să văd ce noutăți mai sunt. Am văzut că au prezentat un produs relativ nou, respectiv produsul Omnera, cu trei substanțe active, fluroxypyr, thifensulfuron metil și metsulfuron metil, produs pe care l-am folosit și eu în fermă, cu rezultate excelente. Spun că mi s-a părut eficient, ținând cont că anul acesta a fost o invazie de buruieni, fiind precipitații foarte mari în a doua perioadă a primăverii, iar culturile au avut de suferit din cauza aceasta și chiar ne trebuia un erbicid destul de puternic. Pe acesta l-am folosit la cultura de grâu. Alte produse mai folosim la floarea-soarelui, respectiv Express, iar la sfeclă de zahăr Venzar și Safari, cel puțin la această din urmă cultură acestea sunt erbicide cheie, de care nu te poți detașa“, a conchis Narcis Vrabie, fermier din Cotnari, județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Reprezentanții companiei Syngenta s-au reîntâlnit cu fermierii, în județul Neamț, pentru a vorbi despre eficiența produselor de protecție a plantelor

Schimbarea a fost atuul care a stat la baza evenimentului, dedicat fermierilor, organizat pe 21 iunie 2019 la Traian, în județul Neamț, de compania Syngenta România. În prezența a sute de fermieri, evenimentul a fost structurat pe patru ateliere de lucru, dedicate protecției culturilor de cereale păioase, porumb, rapiță și floarea-soarelui.  

Schimbări climatice & legislative

În deschiderea evenimentului, Sergiu Staicu, director general Syngenta România și Republica Moldova, a vorbit despre schimbare, soluții și dialogul cu fermierii. Acesta a menționat produsele cu care compania Syngenta România răspunde schimbărilor climatice și legislative din ultima vreme. „Venind către dumneavoastră, mi-am dat seama de un lucru, că sunt câteva lucruri care sunt constante în viață, și primul care mi-a venit în minte, a fost schimbarea, pentru că mă uitam, în stânga și-n dreapta, pe câmpuri, și-n locul unde anul trecut era secetă și te rugai să plouă, acum apa băltea (...), se schimbă lucrurile, și asta e doar o schimbare, pe partea de schimbări climatice. Se mai schimbă lucrurile și în alte zone, respectiv pe partea legislativă, după cum știți, probabil foarte bine, produsele pe bază de neonicotinoide, nu mai sunt disponibile pe piața din Europa. O altă constantă, este partea de dialog, iar atunci când venim în fața fermierului, și avem un dialog cu acesta, vrem să înțelegem care sunt nevoile și provocările, astfel încât, să răspundem lor. Dar mai este un al treilea lucru, care pentru mine este constant în viață, este o vorbă românească care spune că "Omul sfințește locul", și când spun asta, mă refer la echipa Syngenta, dar și la fermieri, deoarece fără ei rațiunea noastră de a fi și a face, ceea ce facem, nu ar exista! Totodată, vorbeam de schimbările legislative, de produsul care înlocuiește neonicotinoidele, respectiv tratamentul la sămânță, Austral Plus. Acesta este singura soluție insecto-fungicidă pentru tratamentul la cereale, astfel încât, să ne putem proteja culturile“, a precizat Sergiu Staicu, director general Syngenta România și Republica Moldova.

După cuvintele de bun augur, rostite de către, Sergiu Staicu, directorul general Syngenta, a urmat vizitarea atelierelor, unde câte un specialist Syngenta a oferit informații și noutăți celor prezenți în câmp.

Elatus Era, asigură o protecție fungicidă la cereale

Într-unul din ateliere am văzut soiuri de grâu Syngenta și un produs eficient pe partea de protecție la această cultură, prezentat de managerul companiei Syngenta, Gabriela Dragoș. „Avem patru varietăți de grâu, respectiv Ingenio, Illico, Moisson și Falado. Am ales să prezint soiul Falado, deoarece este un soi de grâu intrat pe piața noastră, în urmă cu doi ani, un soi foarte adaptat condițiilor de aici. Acesta se pretează foarte bine zonelor cu mai multă secetă și totodată vine cu un bagaj de toleranță la boli mai bun, deoarece are un strat de ceară protector, care îl ajută să aibă evapotranspirația mai redusă și o protecție mai bună împotriva bolilor. Anul acesta a fost un an de precipitații abundente, a fost și o presiune de boli, și atunci vorbim despre Elatus Era, un fungicid la care Syngenta a lucrat 19 ani, până când a fost adus pe piață, dar este fungicidul, care se pretează pe noul standard, în materie de protecție fungicidă la cereale“, a punctat Gabriela Dragoș, managerul companiei Syngenta.

Austral Plus, insecticid unic pentru cultura de cereale

Tot la cultura de cereale, Bariș Uckesen,Baris Uckesen a directorul tehnic al companiei Syngenta, a prezentat  unica soluție pe piață, pentru tratamentul semințelor de cereale, insecto-fungicidul Austral Plus. „Spunem că este unic pentru că suntem singurii care venim cu un ready-mix, către fermieri, pentru tratamentul semințelor. El va oferi o protecție completă, atât împotriva bolilor, cât și a dăunătorilor din sămânță și sol. În Austral Plus avem două substanțe active, fludioxonil și teflutrin, iar tehnologia noastră ne-a oferit ocazia să putem face o singură moleculă perfectă, care să îmbine cele două substanțe. Fludioxonilul este un fungicid, care controlează foarte bine principalele boli cu transmitere prin sămânță și sol (Fusarium spp., Septorioza și Mălura comună), iar cea de-a doua substanță activă din Austral Plus este teflutrin, care combate cu succes cei mai importanți dăunători pentru sămânța de grâu,  Agriotesul și Zabrosul“, a menționat Bariș Uckesen,Baris Uckesen a directorul tehnic al companiei Syngenta.

Elumis & Calaris Pro, eficiente împotriva buruienilor

Unul dintre atelierele pe care împreună cu fermierii l-am vizitat a fost cel dedicat culturii de porumb, unde Ionuț Nae, reprezentant al departamentului de marketing la cultura de porumb, a vorbit despre produsele de protecție aplicate hibrizilor de porumb, cultivați pe platforma demonstrativă de la Traian. „Hibrizii de porumb au fost semănați în două densități, sunt hibrizii noștrii Artesian, lansați începând cu anul 2018, dar și o parte din hibrizii lansați anula acesta, și  cei care, vor putea fi comercializați, începând cu anul 2020. Pe partea de protecție la porumb avem soluții, începând din preemergență până în postemergență tardivă. Întotdeauna, recomandarea noastră este să se aleagă produsul, în funcție de spectrul de buruieni. Ca și produse, avem un portofoliu complet, începând din preemergență, vorbim despre clasicele erbicide, Dual Gold și Gardoprim Plus Gold. De altfel, avem două soluții pe care le propunem, în partea de tehnologie a culturii de porumb, vorbim despre o soluție deja cunoscută pe piață, Elumis, care poate fi aplicat din perspectiva de 2 frunze până în stadiul de 8 frunze, și care conține ca substanțe active, mesotrione și nicosulfuron. Aceasta este una din cele mai sigure soluții pe partea de postemergență, din perspectiva combaterii integrale a buruienilor. O a doua soluție pe care Syngenta o propune, începând cu anula acesta, este Calaris Pro, un erbicid nou-nouț, care are în compoziție două substanțe active, mesotrione și terbutilazin, vorbim și de această dată despre o fereastră de aplicare, care pleacă din preemergență până în stadiul de 8 frunze al culturii de porumb“, a punctat Ionuț Nae.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Ziua Câmpului ALMOS, un real succes

Miercuri, 5 iunie a.c., la Dulceşti, în județul Neamț, s-a desfășurat cea de a XI-a ediție a "Zilei Câmpului ALMOS", eveniment care reprezintă deja o tradiție între fermierii din zonă și firmele partenere, cu privire la tehnologia modernă aplicată de Grupul Almos România, pe loturile demonstrative, care au ocupat o suprafață de aproximativ 10 hectare.

Loturile demonstrative de la Dulcești

Per total, Grupul Almos lucrează aproximativ 4.000 ha, pe raza a șase comune din județul Neamț, dar la Dulcești vitrina de prezentare a cuprins o suprafață de aproximativ 10 ha, iar cei prezenți au avut ocazia să participe la o prezentare a loturilor demonstrative de rapiță, grâu, năut, phacelia, lupin, mazăre, bob, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, dar și a unor tehnologii aplicate pentru protecția plantelor la aceste culturi. „Suntem în câmp, chiar dacă condițiile meteo sunt nefavorabile. Aici, la Dulcești am pregătit această sărbătoare, încă din toamna anului 2018 (...), practic avem o vitrină cu mai multe culturi; din toamnă am înființat cultura de rapiță și cereale păioase, iar în primăvară, culturile fixatoare de azot, aici mă refer la mazăre, soia, năut, bob, linte și phacelia. Pe toate aceste culturi am aplicat diferite strategii de combatere a bolilor și dăunătorilor, de la toate firmele, care oferă inputuri pentru agricultura românească. În plus, ca să faci agricultură performantă ai nevoie și de utilaje, de aceea avem toată gama de mașini, începând de la semănat până la recoltat. Ieri, a plouat la locul de desfășurare a evenimentului și din păcate nu am putut aduce toate utilajele și să le expunem pe această platformă, dar firmele care oferă utilaje au oferit astăzi, fermierilor din regiunea Moldovei, prospecte și materiale despre utilaje și mașini agricole, necesare pentru a face agricultură performantă“, a subliniat Alex Molodoi, directorul tehnic al firmei Almos Agrorom.

România are potențial uriaș, pentru a realiza proteina vegetală

Ca și noutate, anula acesta, Grupul Almos România s-a axat pe culturile fixatoare de azot. „5 % din suprafața terenului trebuie cultivată cu culturi fixatoare de azot; pe aceste suprafețe nu ai voie  să erbicidezi și nu ai voie să faci nici un program de protecție, începând de la semănat până la recoltat. Soia și mazărea sunt culturi importante, deoarece lasă solul îmbogățit în azot, aduce un aport de 100-120 de kg azot, pe care-l fixează din atmosferă, prin nodozități, plus creează un spor de producție de 1.000-1.500 kg, de exemplu la cultura care urmează după soia. De altfel, cum să facem proteină vegetală în România și să nu mai importăm soia modificată genetic, este un subiect, care ar trebui dezbătut la toate sesiunile de comunicări științifice, deoarece România are potențial, chiar unul uriaș, pentru a realiza proteina vegetală“, mai adaugă Alex Molodoi, directorul tehnic al firmei Almos Agrorom.

Produse pentru protecția plantelor, unice pe piață

Partenerul oficial, în ultimii ani, pentru organizarea acestui tip de eveniment este Grupul Adama, care a fost prezent cu tehnologii pentru toate culturile înființate în câmpul Almos. Iulian Popovici, directorul regional Adama Agricultural Solutions, pe zona Moldovei, ne dă mai multe detalii, despre companie și produsele aplicate pe platforma de la Dulcești. „Noi avem un parteneriat îndelungat cu compania Almos, de peste zece ani, dar de doi de când sunt director regional la Adama, am reușit să devenim sponsori și parteneri oficiali ai evenimentului. Ca și companie, Adama este din anul 1992 prezentă în piața de agribusiness din România și în peste 100 de țări din Europa. În ultimii trei ani am reușit să creăm formulările noastre de produse, pe care alte firme nu le au pe piață, cum ar fi Kantik 450 EC, un fungicid pentru cereale, pe bază de procloraz, fenpropidin și tebuconazol; erbicidul Sulcotrek 500 SC este un alt produs, pentru porumb, pe bază de sulcotrione și terbutilazina“, spune Iulian Popovici, directorul regional Adama Agricultural Solutions.

Mavrik 2F, un insecticid prietenos cu albinele și cu apicultorii

Pe platforma din acest an, reprezentantul companie Adama a venit cu două culturi, respectiv cea de cereale păioase și de rapiță, la care consideră că sunt lideri de piață. „La cultura de cereale păioase, am încercat să venim, pe partea de protecție cu două fungicide, Kantik 450 EC și Zakeo Xtra; cel din urmă este a doua denumire a lui Amistar Xtra 280 SC, un produs renumit în piața din România a companiei Syngenta, care de anul trecut este în portofoliul nostru; produsul este pe bază de ciproconazol și azoxistrobin, și îl recomandăm fermierilor, atât la cultura de cereale păioase, cât și pentru cea de floarea-soarelui și rapiță. Pe platformă, acest produs a avut un rezultat extraordinar de bun, vizibil pentru toți participanții la acest eveniment. Plus de asta, suntem considerați numărul unul, în tot ceea ce înseamnă produse de protecția rapiței, începând chiar din toamnă, din faza de semănat până la intrarea în iarnă. În acest sens, erbicidul Sultan Top împreună cu Sultan 50 SC și Sultan Complet sunt produse omologate pentru rapiță, extraordinare de bune pentru buruienile dicotile. În completare, am  venit cu produsul Agil 100 EC, care este  cel mai rapid antigraminicid din piață, pentru samulastra de grâu, care știm că este o problemă în toamnă. În primăvară am intervenit cu Mavrik 2F, un insecticid prietenos cu albinele și cu apicultorii, ceea ce ne bucură, fiind unul dintre produsele acceptate de asociațiile de apicultori; se recomandă a se da la înflorit, fără a dăuna albinelor. În completare, datorită anului ploios, pe care l-am avut, am aplicat produsul Zakeo Xtra, care a dat rezultate extraordinare“, menționează Iulian Popovici, directorul regional Adama Agricultural Solutions.

...un pas înapoi, chiar pe tribuna de la Dulcești

Deținătorul Grupului Almos, Alfons Mosel, a profitat de această nouă ediție pentru a anunța că face un pas înapoi, chiar pe tribuna de la eveniment, lăsând-o pe fiica sa, Minnegard,  în a prelua în totalitate administrarea firmelor Almos. Acesta a anunțat retragerea din conducerea firmei, însă va rămâne consilier pe probleme de agricultură. „În calitate de administrator la firmele Almos, au fost vremuri mai bune, vremuri mai rele, iar de fiecare dată a fost mult de muncă, dar am fost mulțumit de munca depusă. Mulțumesc conducerii, angajaților și partenerilor pentru colaborarea pe parcursul anilor“, a conchis Alfons Mosel, fostul administrator al Grupului Almos.

Pe viitor va fi o agricultură intensivă și cu tehnologii moderne

Minnegard Mosel a participat la conducerea firmei aici, în România, permanent, însă nu atât de intensiv, cum va fi pe viitor, declară aceasta. „Mulțumesc tatălui meu pentru toată munca depusă în toți acești ani. O să fie un drum greu, dar mă bucur de această oportunitate, deoarece agricultura este o importantă ramură a economiei românești și văd multe posibilități de dezvoltare. Mă bucur de toate sarcinile, care mă așteaptă aici (...), va fi o solicitare, dar nu îmi este teamă. Am multă energie și vreau să merg mai departe! O să continuăm să ne dezvoltăm și să ne extindem, vrem să facem un rulaj mai mare de inputuri, mai multe prestări servicii, căutăm mai mulți clienți și parteneri. Pe viitor, o să arendăm și cumpărăm terenuri, deci ne vom extindem și o să continuăm mai departe cu o agricultură intensivă și cu tehnologii moderne. Legat de evenimentul de anul acesta, pot spune că a fost unul reușit, mai ales că au fost prezenți mulți fermieri. Întotdeauna, aceste evenimente sunt pozitive și benefice. De altfel, a fost o bună ocazie de a ne întâlni cu partenerii noștri și de a vorbi mai personal cu ei“, a declarat Minnegard Mosel, noul administrator al Grupului Almos.

Fermierii nemțeni își vor primi subvențiile...

Mihai Dorneanu, directorul executiv a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Neamț (APIA) a venit la eveniment cu două vești bune pentru agricultorii nemțeni. „Am demarat de câteva zile fluxul de autorizare pentru schemele cu plată în sectorul vegetal, iar în zilele următoare, fermierii care au accesat aceste scheme își vor primii subvențiile. De asemenea, tot în zilele următoare, vom efectua plata pentru subvenționarea accizei pentru motorină, aferentă trimestrului I 2019 (ianuarie-martie). Ca și activitate, în perioada imediat următoare, în luna iunie, desfășurăm activitatea de controale preliminare, ceea ce înseamnă că fermierii pot să-și facă unele corecții la cererea unică de plată, depusă în anul 2019, fără a suferi sancțiuni“, a precizat în cadrul evenimentului, Mihai Dorneanu, directorul executiv APIA Neamț.

Rapița, o cultură compromisă în Neamț

De la Direcția Agricolă Neamț (DAJ), Maricel Tălmăcel, directorul executiv a instituției a vorbit despre situația agricultorilor din județ, dar și despre cum se prezintă starea de vegetație a culturilor. „Dacă punem în balanță, ploaia a făcut mai mult bine decât rău, în sensul că, dacă nu ar fi plouat culturile de toamnă erau compromise, ori precipitațiile căzute în luna mai și aprilie, în județul Neamț se încadrează între 130 până la 220 litri/mp. După evaluările pe care le-am făcut, cerealele de toamnă vor avea producție comparative cu cele de anul trecut. Cu toate că, s-a întârziat la semănat, acum la nivelul județului, toate culturile sunt în sol, iar lucrările de întreținere s-au efectuat pe majoritatea suprafețelor. Singura cultură, care față de anul trecut suferă este rapița; anul trecut am avut 10.300 ha cultivate cu rapiță, acum după centralizare avem 4.600 ha. Sperăm că se vor opri ploile și vor lăsa culturile să se dezvolte, ca să le putem recolta în condiții bune“, subliniază Maricel Tălmăcel, directorul executiv a Direcției Agricole Județene Neamţ.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Cabanele de la Furcitura și stâna agroturistică

Silviu Bogdan Ardelean s-a reîntors în țară după 10 ani petrecuți în Marea Britanie, la poalele Ceahlăului, în anul 2018. Aici, acesta a construit o adevărată oază de liniște, care poartă numele de Cabanele de la Furcitura. În fapt, un complex turistic compus din trei cabane din lemn, puse la dispoziția turiștilor la Izvorul Muntelui, în județul Neamț. Pus pe treabă, nu s-a oprit aici, a cumpărat în jur de 120 de oi și a realizat în scurt timp o stână agroturistică. Până în prezent, investiția a ajuns la peste 35.000 euro din fonduri proprii, la care se mai adaugă încă o investiție de 10.000 euro într-o stână nouă.

La Izvorul Muntelui, Silviu împreună cu soția sa se bucură de liniștea și frumusețea naturii împreună cu turiștii care le calcă pragul. Întreaga zonă le încarcă bateriile și îi detașează de stresul zilnic deoarece simplitatea locurilor îi ademenește zi de zi. „La Cabanele de la Furcitura oferim cazare și încercăm să combinăm utilul cu plăcutul pentru turiștii noștri. Avem de toate, de la foișor cu grătar până la loc de joacă pentru copii și saună. De asemenea, avem doi cai pentru echitație, pe nume Pacă și Pastramă, doi ponei pentru copii, Samy și Dino, doi cai, Dochia și Cobal, și un Labrador, pe nume Oto. Fostul proprietar al cabanelor a construit o capelă mărișoară, ca o bisericuță, cu hramul «Sfânta Maria Mare», astfel că la data de 15 august ne-am angajat să sărbătorim în fiecare an acest hram“, ne spune Silviu.

Stână agroturistică la poalele Ceahlăului

cabane Neamt

Pe lângă animalele pe care le-am prezentat mai sus, în luna ianuarie, în mijlocul iernii, Silviu s-a hotărât să achiziționeze în jur de 120 de oi și să facă o stână agroturistică. „Totul a fost din scurt, nu am avut de ales, ținând cont că islazurile se dau în concesiune în primăvară (...), așadar a trebuit să cumpărăm oile în mijlocul iernii, ca să le putem anexa într-o asociație și să ne asociem pe pășune cu un consătean. Am avut la dispoziție o săptămână să construim un saivan, și să izolăm zona de maternitate pentru fătări. Practic, începând din luna ianuarie și până în luna mai pot spune că a fost o muncă titanică, luând în considerare că nu am avut contact cu oile niciodată și nu știam absolut nimic despre acest domeniu. Dar, împreună cu omul meu de bază, Petre, care este prietenul și mâna mea dreaptă, am îngrijit, muls și ajutat la fătat peste 100 de oi, fără a avea nicio noțiune despre această activitate. Între timp, am căutat ciobani și îngrijitori, m-am înțeles cu ei și ulterior am început construcția unei stâne moderne. Ținând cont de timpul scurt și de vreme, încă suntem în construcție. De la începutul lunii mai, oile au fost urcate pe pășune la munte, iar ciobanii stau în stâna veche. Tragem tare să terminăm stâna, cu fonduri proprii, mai ales că aceasta va avea absolut toate dotările, ca oricare stână din Vest, respectiv baie cu duș, panouri fotovoltaice, termoșemineu cu calorifere pentru serile reci, chiuvete cu apă rece și caldă“, mai spune tânărul.

Înainte de a achiziționa oile, acesta s-a documentat câteva săptămâni, iar în cele din urmă a ajuns la concluzia că pentru zona de munte cea mai bună alegere este Țurcana românească deoarece este o rasă rezistentă la intemperii. „Țurcana este de mai multe feluri, printre care Țurcana Oacheșă și Țurcana Brează. Se spune că Țurcana este «regina munților», iar Breaza este «prințesa țurcanelor». Noi avem mai multe oacheșe și câteva breze, dar suntem mulțumiți deoarece sunt niște oi masive și cu o bună producție de lapte. Poate și de aceea nu am stat pe gânduri și am cumpărat în jur de 120 de oi, 4 berbeci și un câine de întors oile, care ne-a impresionat pe toți cu istețimea lui. Practic, acest animal înlocuiește un om la băgat la strungă“, spune tânărul.

A lăsat Londra pentru frumusețile de aici…

cioban stana oi

În momentul în care Silviu s-a decis să facă o fermă a știut că cel puțin o parte din produse le va trimite la vânzare la Londra. „Primul transport de caș și urdă, dar și de alte produse tradiționale s-a vândut în 2-3 zile de când au ajuns acolo, în trei magazine românești. Cu toate că  acolo există cerere, sunt la început de drum și de aceea nu pot să fac față comenzilor. De aceea am decis să colaborez cu încă o stână și să îi ajut și pe cei de acolo cu desfacerea. Practic, de aici vine și povestea noastră (...), după 10 ani eu, și respectiv 15 ani soția petrecuți în Marea Britanie, eu fiind din Huși, județul Vaslui, ea din Timișoara, am decis să cumpărăm cele câteva proprietăți la munte. Noi aveam afaceri în Londra, respectiv o firmă de construcții, un magazin de măcelărie, o cofetărie cu brutărie și un salon de frizerie/coafor. Am decis să închidem firma de construcții, care aducea cel mai mare profit, și să ne retragem în România, să ne schimbăm modul de viață pentru că acolo aveam o viață haotică cu mult stres. Practic, am ales liniștea și frumusețea României în detrimentul banilor și succesului. În acest moment am rămas doar cu magazinele la Londra, fiind asociat cu fratele meu, cu care am muncit acolo, cot la cot pentru deschiderea și dezvoltarea lor“, mărturisește tânărul.

Legat de nutriția animalelor, în prima fază acesta a cumpărat câteva căpițe de fân din zonă, apoi a achiziționat un tir întreg de baloți rotunzi din zona Bucovinei. Mai mult de atât, oile fiind gestante a suplimentat cu grăunțe și furaje. Ținând cont că la vârsta de 19 ani a avut prima lui afacere, o minisecție de încălțăminte în sistem Iohn, apoi mai multe firme, acționând în domenii total necunoscute, o astfel de activitate nu îl sperie pe tânărul entuziasmat deoarece spune că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, se poate. Trebuie doar voință și ambiție, mai ales că are și multe planuri pe viitor. „Ne dorim să construim un saivan cu condiții bune pentru iarna care vine, să mărim efectivul de animale la aproximativ 250 de oi, să facem o minispa cu piscină cu apă încălzită, un turn de observație cu binocluri, să achiziționăm telescoape nocturne și să facem un miniparc de aventură cu tiroliană“, a încheiat Silviu Bogdan Ardeleanu.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Turism

Un primar model... ține în frâu o stână de oi și o comună

În comuna Cândești, județul Neamț, o fermă de 1.000 de oi este ținută în frâu de State Daniel Gheorghe, primarul comunei. Fiica sa Alexandra vede un model în acesta și este mândră foc de omul care lasă pantofii de lac la primărie pentru cizmele de cauciuc de la stână.

Fermă de oi dintr-o pasiune

De câțiva ani, familia State se ocupă cu zootehnia. Capul familiei, Gheorghe, este ajutat de fiica sa, Alexandra, care susține cu mare drag pasiunea tatălui său. „Cu toate că noi avem două firme, una cu lemne și o alta cu o brutărie, în prima fază nici nu a fost vorba de așa ceva. Între timp, tatăl meu a ajuns primarul comunei, iar într-o zi acesta a cumpărat 100 de oi, apoi iar încă 100, și tot așa până am ajuns la 1.000 de oi și 50 de vaci. Practic, totul a început dintr-o pasiune a tatălui meu pentru aceste animale“, ne povestește aceasta.

Stand de brânzeturi în piața centrală din Piatra Neamț

„Nu prea aveam unde să ne vindem produsele, pentru că nu ne-am gândit că o să ajungem așa departe“, ne mărturișește Alexandra. Dar, în timp, aceasta a venit cu ideea să își deschidă un stand de brânzeturi în piața centrală din Piatra Neamț, cu lapte proaspăt și diverse produse, precum caș, burduf, smântână, cașcaval și telemea. „Totodată, vindem și în Bacău, unde distribuim săptămânal, în fiecare zi de miercuri. În ultima perioadă îmi scrie multă lume din Iași și Moinești, unde chiar am trimis produse și prin curier. Am avut persoane care au venit și cu copii la noi la stână și toți au fost tare încântați. Ne bucurăm că ne este apreciată munca“.

„Tatăl meu este cel care ține în frâu toată ferma! Astfel, după program își ia cizmele și se ocupă de tot... ar sta acolo până dimineață. Tot el se ocupă de tot ceea ce înseamnă hrana și tratamentele la animale. Avem și o moară, iar acolo le pregătește tot felul de furaje și amestecuri pentru că sunt foarte sensibile. În zona noastră, avem dificultăți să găsim forță de muncă pentru că nu am găsit pe cineva care să dorească să stea acolo permanent... oamenii vin și pleacă imediat deoarece este o muncă destul de solicitantă. De aceea, pentru a avea totul sub control, tata și-a făcut și o cabană la stână, iar pe timpul verii stă acolo și noaptea“, ne spune Alexandra.

Ferma State Candesti Neamt

2 litri de lapte = 5 lei

Aceasta consideră că este o investiție de viitor și mulți ar trebui să cumpere măcar o sticlă de lapte de la piață și nu din magazine. „O sticlă de lapte de 2 litri constă 5 lei, dar știi că bei ceva natural. Din păcate, în piață cei care cumpără sunt doar persoane care au peste 40-50 de ani, rar vezi persoane tinere cumpărând deoarece aceștea preferă supermarketurile.“

„Dacă te gândești la o investiție de genul acesta, trebuie să fii conștient că este multă muncă și că animalele nu știu ce este weekend, ele trebuie hrănite și îngrijite mereu. Sunt mulți cei care încearcă, dar le vând imediat. Noi nu renunțăm deoarece iubim aceste animale și de aceea vrem să ne facem un laborator și să distribuim în mai multe puncte. Ținând cont că acest lucru necesită mulți bani, momentan rămânem la stadiul acesta și sper... să nu îl mai apuce pe tatăl meu să cumpere, iar, în jur de 1.000 de oi“, conchide Alexandra State.

Beatrice Alexandra MODIGA

Prepelițele, pastrama și ouăle marinate

Costin Constantin este un crescător de prepelițe din localitatea Zănești, județul Neamț, care de 17 ani se ocupă de această activitate. După atâția ani de trudă, crescătoria numără un efectiv de cca 500 de prepelițe din matcă, iar pe viitor acesta ne va aduce pe mese pastrama și ouăle marinate de prepeliță.

De 17 ani în slujba necuvântătoarelor

Crescătoria de prepelițe a lui Costin a luat viață în anul 2001 din necesitatea de a câștiga un ban cinstit, în urma pierderii serviciului. În acest moment are un efectiv de 500 de prepelițe, iar printre rase se regăsesc: Prepelița Japoneză, Auriu de Manciuria și Giganta Polară: „Primii pași în această activitate au fost făcuți prin achiziția unui incubator de uz gospodăresc și a unui număr de 150 de ouă de incubat, procurate cu mari eforturi de la un crescător cu experiență din județul Vrancea, iar în momentul de față, după 17 ani de activitate, crescătoria numără un efectiv de aproximativ 500 de prepelițe (matcă) din 3 rase: Prepelița Japoneză (rasă specializată pe producția de ouă), prepelița Auriu de Manciuria (o rasă mixtă ouă-carne) și prepelița de carne, Giganta Polară, care a fost importată de mine din Republica Moldova. Pe lângă prepelițele din matcă, creștem între 600-800 de pui pe serie din rasele enumerate, indiferent de anotimp. Clienții vin la noi ca la market deoarece asigurăm cuștile necesare confecționate 100% de noi, puii și prepelițele ouătoare, furajele și, ce este mai important, consultanță pe toată perioada colaborării.“

Hrana prepelițelor constă într-un furaj combinat realizat cu ajutorul unui doctor veterinar originar din Republica Moldova, momentan stabilit în județul Neamț, specialist în nutriție animală, adaugă acesta: „Nu folosesc un furaj intensiv, ci un furaj în sistem gospodăresc, bazat pe cereale de cea mai bună calitate. În momentul de față crescătoria mea produce aproximativ 350 de ouă zilnic, din care mare parte merg spre incubație, iar surplusul este comercializat spre persoane fizice care cunosc cu adevărat calitățile acestui ou minune,“ după cum ne-a declarat Costin Constantin.

Casă - masă - rasă

Datorită faptului că această crescătorie este axată pe producția de pui, apare de la sine un surplus de prepelițe care, împreună cu ouăle, satisface cerințele clienților din județul Neamț și chiar din județele învecinate. Și asta pentru că domnul Costin respectă trei reguli de bază: „Sunt bine cunoscute calitățile cărnii de prepeliță și ale ouălor, iar clienții nu întârzie să apară, din curiozitate, necesitate și chiar la indicațiile medicului. Prețul unui ou poate varia între 0,20 lei și 1 leu bucata, în funcție de cantitate, destinație, consum, tratament sau incubație. Clienții mei sunt informați ce tip de furaj folosesc și de aceea o parte din ei au renunțat la creșterea găinilor și au înlocuit în totalitate consumul oului de găină cu cel de prepeliță. Ușa crescătoriei este permanent deschisă oricărui potențial client sau curios pentru a verifica condițiile sanitar-veterinare și modul de creștere – furajare a acestor minunate păsări, care mie personal îmi place să le numesc «fabrici de făcut ouă» și, de ce nu, «fabrici de făcut bani». Pentru bunăstarea unei gospodării recomand actualilor crescători, dar și începători să respecte câteva reguli de bază: casă, masă, rasă (casă – condiții decente pentru creșterea prepelițelor; masă – hrană de calitate; rasă – alegerea rasei potrivite pentru necesarul familiei).“

prepelitele 1

Referitor la costurile înființării unei astfel de crescătorii, acestea pot pleca de la o sumă modică de 70-80 de lei, însemnând 150 de ouă de incubat, și pot merge până la câteva mii de euro. În funcție de banii investiți, profitul va veni mai devreme sau mai târziu: „Creșterea prepelițelor poate fi potrivită ca activitate anexă, pe lângă serviciu, sau ca activitate de bază și o recomand persoanelor dornice de a avea în permanență ouă proaspete și carne de prepeliță din producție proprie. Doar cine vrea poate găsi în propria gospodărie un colțișor cald pentru o cușcă cu cca. 40 de prepelițe, care va asigura o parte din necesarul de alimente zilnice. Cerințele pieței sunt din ce în ce mai mari, așa că toți cei care iubesc aceste păsări pot trece de la hobby la afacere. Ca în orice afacere, sunt suișuri și coborâșuri, dar odată cu trecerea timpului clienții fideli te pot ține pe linia de plutire sau chiar te pot ajuta printr-o bună recomandare. Tot ce a fost creat în cei 17 ani de activitate a fost doar cu resurse proprii din profit reinvestit și nu am apelat la niciun fel de împrumut, fonduri UE sau asocieri“, se confesează Constantin.

Noutăți culinare: pastrama de prepeliță și ouă marinate

Succesul reușitei pleacă din inimă și nu din buzunar, încheie Costin Constantin: „Rentabilitatea unei astfel de crescătorii poate merge până la 300%, dacă cuvântul muncă este înțeles în propriul său sens. Pentru această afirmație pot veni cu explicații financiar-contabile. În viitorul apropiat avem în plan dublarea numărului de păsări deoarece piața cere acest lucru, dar și crearea unor produse noi pentru clienții noștri. Astfel, în acest sens m-am gândit la pastrama de prepeliță, o rețetă la care încă mai avem de lucrat și testat, alături de ouăle marinate cu diferite ierburi aromate și chiar cu ulei de măsline. Gurmanzii știu ce vorbesc!“

Beatrice Alexandra MODIGA

Creștere, reproducție și cercetare la ferma piscicolă „Valea Morii“

În anul 2003, drd. ing. Nascu Emilian Gabriel și-a construit propria fermă piscicolă în comuna Secuieni, județul Neamț. Aceasta a fost creată pe un teren proprietate privată, în scopul efectuării de cercetări în domeniul piscicol, cu referire la creșterea și reproducerea dirijată a crapului în rasă pură, producerea de puiet de lin, buffalo, sturion, dar și asigurării unei profitabilități, prin comercializarea peștelui, la pescuitul din toamnă. În acest moment, ferma piscicolă „Valea Morii“ poate fi catalogată ca unitate cu ciclu complet de producție, având în dotare heleșteie specializate care permit desfășurarea întregului flux tehnologic. Gabriel ne spune că unitatea este rentabilă, iar pe viitor își va spori eficiența, urmărind să fie realizate și alte investiții, respectiv mecanizarea unor operațiuni ale procesului de producție piscicolă.

Material biologic valoros

– Cum ați început să vă orientați spre o fermă piscicolă?

– Pasiunea pentru pești am dobândit-o încă din copilărie și drept urmare am ajuns de-a lungul anilor să studiez piscicultura. Din anul 1996 și până în prezent, în cadrul facultății, masteratului și apoi a doctoratului mi-am aprofundat cunoștințele în domeniul acvaculturii, în paralel cu experiența din teren. Fiind șef de fermă la SC Piscicola SA Neamț și neavând timp și logistică am fost determinat să îmi construiesc în anul 2003 propria ferma piscicolă, care a fost amenajată sistematic pentru aclimatizarea, creșterea și reproducerea diferitelor specii de pești, reprezentate de un material biologic valoros.

Heleșteie specializate cu reproducere natural-dirijată…

– Vorbiți-ne despre crescătoria dumneavoastră și ce exemplare aveți?

– Amenajarea suprafeței de teren este de 2,6 ha, iar după fluxul tehnologic schema de amenajare se compune din următoarele elemente de bază: alimentarea cu apă din pârâul Gorovei, ca sursă de apă rece permanentă, prin utilizarea a două pompe submersibile; teren întins cu pantă relativ mică și racordarea iazurilor la toate utilitățile necesare dezvoltării sale, în cele mai optime condiții. De altfel, terenul este cu pantă ușoară și oferă posibilitatea scurgerii apei din bazine, în condiții ușoare, asigurându-se golirea tuturor bazinelor.

peste a

Ferma este organizată astfel încât activitatea ei are o dinamică ciclică, nefiind necesare intervenții din exterior pe parcursul fluxului tehnologic, unitatea de lucru putând fi catalogată ca unitate cu ciclu complet de producție, având în dotare heleșteie specializate care permit desfășurarea întregului flux tehnologic începând cu reproducerea natural-dirijată și terminând cu livrarea peștelui de o vară sau de două veri pentru consum. Ferma deține în momentul de față reproducători din mai multe specii de pești, cum ar fi: crap rasa Frasinet (crescut și izolat reproductiv), bufallo (Ictiobus cyprinellus și Ictiobus niger), lin, sturioni, plătică și șalău.

– Ce ne puteți spune despre hrana acestor exemplare?

– Nutrețurile combinate folosite în alimentația peștilor din fermă sunt făcute după rețete proprii, pentru fiecare specie în parte, amestecurile furajere fiind supuse proceselor tehnologice de granulare și extrudare, în funcție de necesarul fiecărei specii.

– Cum are loc distribuția acestor exemplare?

– Ferma livrează puiet și reproducători din speciile enumerate mai sus, la comandă. De altfel, se fac studii și cercetări în domeniul piscicol cu aplicabilitate în ferme cu suprafețe mari, prin contracte de consultanță.

O șansă pentru acvacultură: accesarea de fonduri europene

– În acest moment, cât de greu este în România să ai o fermă piscicolă?

– Din cauza lipsei de locații sau terenuri neproductive este greu pentru a începe o fermă de la zero, iar fermele care au mai supraviețuit de-a lungul timpului și-au schimbat radical obiectivele din punct de vedere productiv, devenind locuri de agrement și pescuit sportiv. O șansă ar fi accesarea de fonduri europene destinate acvaculturii, în funcție de complexitatea sistemului de creștere aplicat (RAS-sistem recirculant), dar, din cauza unui management defectuos, foarte multe persoane se descurajează și renunță la idee, reprofilându-se.

–  Perspective de viitor...?

– Conform studiilor din ultimii ani, unitatea este rentabilă și pe viitor își va spori eficiența, urmărind să fie realizate și alte investiții: mecanizarea unor operațiuni ale procesului de producție piscicolă (încărcare, descărcare, depozitare, administrare și transport furaje); construcţia unei ministaţii de incubaţie pentru reproducerea artificială a peștilor; efectuarea unor lucrări de selecţie şi ameliorare a materialului biologic din fermă; proiectarea și construcţia unor bazine betonate cu scopul de a experimenta creşterea sturionilor în sistem intensiv; achiziţionarea de material biologic cu performanţe productive ridicate în vederea folosirii acestuia la lucrări de selecţie şi ameliorare, dar și achiziţionarea de tehnologii noi utilizate în acvacultură.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Pescuit

Sesiune omagială - „200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de Brad“ la SCDA Secuieni, județul Neamț

În data de 22 martie 2018, agricultura nemțeană, și nu numai, a trecut printr-un moment de aleasă sărbătoare, organizat așa cum se cuvine la Stațiunea de Cercetare- Dezvoltare Agricolă Secuieni. A fost un eveniment deosebit pentru SCDA Secuieni, marcat de omagierea a 200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de Brad. Pe parcursul sesiunii omagiale au fost prezentate  lucrări cu o încărcătură puternică de istorie despre ceea ce a fost și ce a făcut Ion Ionescu de la Brad, iar totalitatea prelegerilor au umplut inimile celor prezenți cu trăinicie. Valoarea științifică a acestora a prins contur, prin prisma oratorilor, care au fost cercetători destoinici, cât și cadre didactice, nume emblematice a agriculturii din zona Moldovei.

Acest eveniment a fost organizat în parteneriat cu Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ București și au participat cadre didactice universitare, cercetători de la stațiuni de cercetare din țară și specialiști în agricultură. Pe parcursul sesiunii omagiale au fost prezentate 10 lucrări privind viața și opera lui Ion Ionescu de la Brad, iar punctul culminant l-a reprezentat lansarea cărții „Ion Ionescu de la Brad - Sinteze bibliografice la 200 de ani de la naștere“, realizată de dr. ing. Ion Măzăreanu.

În deschiderea evenimentului dr. ing. Elena Trotuș, director S.C.D.A Secuieni ne-a dat o lecție despre ceea ce reprezintă Ion Ionescu de la Brad și ne-a mărturisit scopul omagierii în sine: „Obiectivul nostru îl constituie reuniunea specialiștilor din cercetare, învățământul universitar, preuniversitar și din agricultura României în scopul omagierii marelui agronom, economist, om politic, naționalist și personalitate universitară. Astfel, astăzi la Secuieni avem oaspeți deosebiți de importanți, pe care dorim să îi avem aproape la toate manifestările noastre. Pentru noi, cei care lucrăm în cercetare, în învățământ și în producție este o mare onoare de a recunoaște, că realizările noastre de astăzi se sprijină pe unele principii și concepții, formulate și susținute încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, de către părintele științelor agricole românești. Cercetarea operei lui Ion Ionescu de la Brad mai are de făcut un drum destul de lung pentru a scoate la iveală atâtea comori ale gândirii și faptelor sale. Este unanimă recunoașterea că, Ion Ionescu de la Brad a fost un mare învățat al țării, poporului și al generațiilor sale, cât și a celor care l-au urmat. Dar, această meritată faimă s-a extins și în alte țări, unde au pătruns faptele și publicațiile sale pentru că această „emblemă agronomică“ a avut o foarte bogată activitate și pe plan mondial.“

10 lucrări privind viața și opera lui Ion Ionescu de la Brad prezentate de nume mari ai învățământului și cercetării agronomice din Moldova

Manifestarea de la SCDA Secuieni, dedicată celui mai strălucit înaintaș al științei agronomice s-a dorit a fi un omagiu adus de actualii moștenitori spirituali, în memoria căruia organizatorii se înclină. Lucrările care s-au prezentat au adus unele noutăți și îndreptări de date bibliografice, care erau insuficient cunoscute. Despre opera acestuia rămân porți deschise pentru agronomii, care vor să trateze îndeosebi specialități mai restrânse. Pe parcursul sesiunii omagiale au fost prezentate o serie de lucrările care au făcut o retrospectivă privind viața și opera marelui agronom român. Acest lucru nu era posibil, fără valoarea științifică pusă de diferiți cercetători și cadre didactice, care au adus cu ei la Secuieni, un bagaj de cunoștințe exemplificate, prin diferite abordări, respectiv: „Actualitatea unor învățăminte despre cultivarea principalelor plante de câmp în opera lui Ion Ionescu de la Brad“, realizată de prof. univ. dr. dr. h. c. Constantin Vasilică și prof. univ. dr. Mihail Axinte (USAMV Iași), „Ion Ionescu de la Brad- mare învățat și realizator român, de înalt prestigiu european“, întocmită de dr. ing. Ion Măzărean, „Ion Ionesu de la Brad- contribuții la cunoașterea și îmbunătățirea științei și a practicii agricole, la emanciparea vieții sătenilor“, avându-l ca autor pe dr. ing. Emil Munteanu de la „Societatea de Istorie și Retrologie Agrară“, Filiala Bacău, „Mașini și utilaje agricole în litografiile calendarului despre bunul agricol, 1860, întocmit de Ion Ionescu de la Brad“, lucrare prezentată de prof. univ. dr. Vilică Munteanu, de la „Societatea de Istorie și Retrologie Agrară“, „Ion Ionescu de la Brad- apărător al țăranilor; inițiator al agriculturii moderne“, realizată de dr. ing. Daniela Murariu, „Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava“, „Activitatea lui Ion Ionescu de la Brad în exil în Transilvania“, întocmită de dr. ing. Felicia Mureșanu, SCDA Turda, „Activitatea publicistică a lui Ion Ionescu de la Brad“, realizată de dr. ing. Cornelia Lupu, dr. ing. Gheorghe Lupu și dr. ing. Simona Isticioaia, de la SCDA Secuieni, Neamț, „Ion Ionescu de Brad (1818-1891) contemporan cu marii ziditori ai temeliilor viitorului“, întocmită de dr. ing. Simona Isticioaia și dr. ing. Ion Măzăreanu - SCDA Secuieni, Neamț, „Scrisorile lui Ion Ionescu de la Brad către Ion Ghica din perioada 1846-1874“, prezentată de Margareta Nae și nu în ultimul rând lucrarea intitulată „Ion Ionescu de la Brad un mare vizionar, a scris despre canalul Dunăre - Marea Neagră“, prezentată de dr. ing. Diana Popa, SCDA Secuieni, Neamț.

Lansare de carte: Ion Ionescu de la Brad – Sinteze bibliografice la 200 de la naștere

Evenimentul a continuat cu dezbateri pe seama referatelor prezentate și cu o lansare de carte, „Ion Ionescu de la Brad- Sinteze bibliografice la 200 de ani de la naștere“, semnată de dr. ing. Ion Măzăreanu.

Scrierile marelui agronom ne descrețesc frunțile, ne determină să fim noi înșine, cum am fost înzestrați și totodată iubitor ai patriei, chiar și în aceste vremuri, unde știința evoluează din ce în ce mai mult, și spun acest lucru deoarece nu am putut să trec peste un citat care mi-a dat de gândit: „Să păstrăm cu alegere obiceiurile cele vechi și bune a țării și să propășim cu înțelepciune în lucrările noi pe care suntem nevoiți ca să întroducem în țeară“, citat la cartea sa „Ferma-model și institutul de agricultură în Moldova“ din anul 1847, iar „Domnilor, 18 veacuri suntarăm (n.n. suntem) și iată-ne tot tari, tot români; pentru că românul are pe stindardul lui crucea mântuirii; pe crucea aceea dar să jurăm că vom muri români; cu crucea în mână să strigăm: Trăiască România!“ , din cuvântul lui Ion Ionescu de la Brad (ca vicepreședinte) la prima ședință a Comisiei proprietății de la București 1848, ajung să rămână în suflet și în simțiri, din veac în veac.

Omagiu adus marelui agronom

Cartea „Ion Ionescu de la Brad – Sinteze bibliografice la 200 de la naștere“, cuprinde sinteze a cărților și lucrărilor despre opera și viața marelui agronom, apărute în perioada 1971-2018, respectiv sinteza aniversărilor și comemorărilor, poezii dedicate acestuia, dar și informații importante despre viața și activitatea lui Ion Ionescu de Brad: „Aceasta este structurată în șase capitole la care se adaugă o Prefață, Cuvântul Înainte și o Postfață. La finalul cărții pe un număr de 33 de pagini este prezentat un rezumat în limbile engleză și franceză. Primul capitol se intitulează „Date bibliografice și însemnări autobiografice“, autorul prezentând date biografice sintetizate din cărți, broșuri și din lucrări publicate, însemnări autobiografice, ce sintetizează informații din lucrările scrise de marele agronom și totodată se prezintă lista cărților și a broșurilor editate și publicate din anul 1922 când s-a publicat prima broșură și până în anul 1968 când s-au publicat per total 17 cărți și broșuri. În capitolul al doilea intitulat „Sinteză bibliografică pentru perioada 1971-2018“, autorul prezintă cele cinci cărți care s-au editat în această perioadă, cât și totalitatea lucrărilor despre viața și opera marelui agronom, 130 la număr, elaborate în acest interval de timp. Ceea ce este de menționat este faptul că, din cele 130 de lucrări, autorul cărții este și prim autor la 31 de lucrări. În capitol trei este prezentată o sinteză a acțiunilor de aniversare a zilei de naștere a marelui agronom, care s-au organizat cu prilejul a 110, 150, 175 și 185 de ani, autorul făcând o serie de propuneri privind modul de omagierea a acestuia cu ocazia bicentenarului. Capitolul patru este intitulat „Sinteză comemorări Ion Ionescu de la Brad“, iar în acest capitol autorul prezintă pe larg evenimentele de comemorare, locul unde s-au desfășurat, instituțiile și personalitățile care au organizat evenimentele. În capitolul cinci, numit „Sinteză aspecte noi din viața și activitatea lui Ion Ionescu de Brad“ sunt prezentate aspectele noi din viața și activitatea lui, respectiv: arborele genealogic, casele părinților, aportul acestuia în comisia proprietății din anul 1848 a cărui vicepreședinte știm cu toții că a fost, exilul din Imperiul Otoman, călătoriile peste hotare, iconografia acestuia și construcțiile la Brad. În ultimul capitol, autorul prezintă o sinteză a poeziilor dedicate lui Ion Ionescu de Brad, 14 la număr. Apariția lucrării de față este prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la nașterea unei personalități de seamă a secolului XIX, deoarece acesta este considerat precursor a numeroase discipline, savant, practician, remarcabil cetățean și patriot’’, au fost cuvintele rostite de Elena Trotuș.

Prof. Gheorghe Sin în Prefața cărții scrie: „Această carte reprezintă un valoros aport la completarea informațiilor cuprinse în zeci și sute de publicații dedicate cunoașterii vieții și faptelor savantului, asupra cărora trebuie să ne aplecăm cu respect și luare aminte, întrebându-ne dacă noi suntem demni urmași ai celui care a fost Ion Ionescu de la Brad“... o fi având acesta dreptate? Suntem demni a acestui mare om?

Evenimentul s-a încheiat odată cu dezvelirea unei plăci omagiale și depunerea de flori la statuia lui Ion Ionescu de la Brad, din incinta SCDA Secuieni – Neamț. La eveniment au răspuns invitației făcute de SCDA Secuieni personalități de marcă din învățământul agronomic superior, printre care prof. univ. dr. dr. h. c. Constantin Vasilică, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, dr. ing. Mihai Nicolescu, secretar ASAS „Gheorghe Ionescu Șișești“ București, dr. ing. Marcel Floricel Dima, ministru secretar de stat M.A.D.R. București și prof. Laurențiu Dan Leoreanu, deputat de Neamț, Parlamentul României, colaboratori ai oficiilor județene de consultanță Neamț și Bacău și cadre didactice și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad“ din Horia.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Agapia, o bogăție de trăiri. Călătorie prin codrii lui Eminescu și la mormântul Veronicăi Micle

Situată în depresiunea Ozana-Topolița, la extremitatea estică a Munților Stânișoarei, comuna Agapia – Neamț oferă de una singură un decor natural și obiective turistice pentru a asigura o minivacanță reușită fie pentru iubitorii de drumeții, fie pentru cei care îndrăgesc literatura, fie pentru categoria inclusă în ceea ce se numește turism religios. Este aici o bogăție de trăiri și unicate pe care este bine să le vadă fiecare persoană măcar o singură dată-n viață.

În Agapia se află două arii protejate: Codrii de Aramă (pentru gorun) și Codrii de Argint (pentru mesteacăn). Prima arie, în suprafață de 7 ha, se află pe Dealul Filiorul, între satele Filioara și Văratec, rezervația naturală adăpostind specii de gorun seculari, cel mai bătrân exemplar depășind 130 de ani.

Pădurea are însă înțelesurile poetice pe care marele Mihai Eminescu le-a surprins în „Călin file de poveste (VIII)“: „De treci codrii de aramă de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.“ Desigur, se face referire și la cealaltă arie protejată de 2 ha, Codrii de Argint, alcătuită din mesteceni seculari.

Între Mănăstirile Văratec și Agapia se parcurge, cale de 6,7 km, prin pădurea Obcinii Văratec, Drumul Reginei, cu o abatere în Poiana Ciungi, și aceasta de-o frumusețe rară.

Satul cu multe rezonanțe în literatura română

De Mănăstirea Văratec se leagă ultima lună și jumătate din viața poetei Veronica Micle. Aici s-a retras după moartea lui Mihai Eminescu. Înainte însă tot aici și-a petrecut ultimii ani și mama sa, iar în 1886 poeta donează casa moștenită de la părinți, din Târgu Neamț, astăzi devenită muzeu, așezământului. Câteva scrieri, nu știm cât de adevărate, povestesc despre o perioadă extrem de tristă și chinuită a Veronicăi Micle care, de altfel, și-ar fi pus capăt zilelor la 3 august 1889, nu înainte de a lăsa posterității testamentul său în versuri: „Și pulbere țărână din tine se alege/Căci asta e a lumii nestrămutată lege./ Nimicul te aduce, nimicul te reia/ Nimic din tine-n urmă nu va rămânea“.

Mormântul poetei se află lângă peretele sudic al Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul“, la aproximativ 150 m sud-est de biserica mare a mănăstirii. La Văratec s-a retras, în anul 2000, și academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga, care s-a călugărit sub numele de sora Benedicta. În Agapia poate fi vizitată și Casa Memorială „Alexandru Vlahuță“, cel care a imortalizat Neamțul în volumul „România pitorească“. Ținuturile Agapiei sunt pomenite în alte opere literare: Dimitrie Bolintineanu, cu descrieri în „Călătorii în Moldova (1859); Ion Creangă, în „Amintiri din copilărie“ (1881); Calistrat Hogaș, în „Pe drumuri de munte“; Mihail Sadoveanu, în „Oameni și locuri“(1908). Și aminteam, înainte, despre codrii descriși de Eminescu, în poemul „Călin“.

Cele mai mari mănăstiri de măicuțe din țară, la peștera Sf. Teodora de la Sihla

Agapia mai este cunoscută pentru un record: aici sunt mănăstirile cu cele mai mari obști de călugărițe din țară, Văratic – cu 400 de viețuitoare, Agapia – cu peste 300 de măicuțe. La Agapia se mai poate întâlni un unicat: satul mănăstiresc alcătuit din 141 de case monument istoric. Avem, așadar, de vizitat Mănăstirea Văratec, fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada. Ansamblul monument istoric este alcătuit din Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ (început de sec. XIX – cu catapeteasma poleită cu aur, realizată de Constantin Zugravul, în 1816, din lemn de tisă), turnul clopotniță de la poartă (sec. XIX), Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ (1844), Biserica „Schimbarea la față“ (1847), chiliile din sec. XIX-XX și un muzeu ce expune colecția de obiecte bisericești cu valoare istorică și artistică – broderii, icoane, vase liturgice, manuscrise, cruci etc. Complexul mănăstiresc Agapia cuprinde bisericile „Sf. Voievozi“ (1641-1643, cu pictură realizată ulterior, la a doua restaurare, de Nicolae Grigorescu), paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ (1864), biserica din lemn „Sf. Ioan Bogoslovul“ și paraclisul „Sf. Nicolae“ (1821), chiliile și clădirile de incintă (sec. XIX-XX), turnul clopotniță (1823), bolnița din lemn „Adormirea Maicii Domnului“ (1780) și satul mănăstiresc, printre care aflându-se și Casa memorială „Al. Vlahuță“. Ansamblul mănăstirii Agapia are o suprafață de peste 50 ha (35 ha curți și clădiri). Pe lângă Mănăstirea Agapia funcționează singurul seminar de fete din zona Moldovei, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. În fine, al treilea loc de vizitat este ansamblul schitului Sihla, alcătuit din biserica de lemn „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ (1741) și biserica de lemn „Schimbarea la Față“. Schitul este situat la 1.000 m altitudine, în zona stâncoasă a Obcinei Sihlei din Munții Stânișoarei. Aici se află și peștera în care a trăit, în secolul al XVII-lea, cuvioasa Teodora, cea care va deveni, mai târziu, Sfânta Teodora de la Sihla.

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 52-53

La Humulești, în lumea lui Nică

Nu-mi amintesc câți ani aveam când am vizitat pentru prima oară Casa Memorială „Ion Creangă“ din Humulești, însă îmi aduc aminte că am fost entuziasmată să văd bordeiul, camera în care erau expuse tot felul de obiecte tradiționale, dar mai ales patul de după sobă. De atunci au urmat și alte vizite în care am găsit locul arătând la fel și întotdeauna era plin de vizitatori. De curând m-am reîntors la Humulești, după mai bine de 10 ani de absență, știam deja că lucrurile evoluaseră și că lângă muzeu fusese amenajat un spațiu nou în care erau prezentate scene din poveștile autorului, dar nu mă așteptam să fie atât de frumos. De ce spun asta? Pentru că preț de câteva zeci de minute lumea exterioară stă în loc și orice adult retrăiește cu emoție scene din propria copilărie, momente când a citit poveștile lui Creangă și și-a imaginat scena în care ursul a fost păcălit de vulpe sau capra îi lasă pe iezi singuri în casă.

Humuesti

Dar să o iau cu începutul. Era vacanța Sărbătorilor Pascale, deci grupuri-grupuri de elevi ajungeau să viziteze cele două obiective turistice. Am intrat mai întâi în curtea casei memoriale, care era plină de copii. Am așteptat să iasă un grup din casă pentru a o vizita din nou. Când să intru, unul dintre ei spune: „Așteptați-mă, trebuie să citesc și de pe panouri, o să mă întrebe domn’ profesor ce am reținut!“ Scena m-a făcut să zâmbesc, așa era și când mergeam eu în excursiile organizate de profesorii din școala generală, parcă-i bine să vezi că unele lucruri nu se schimbă. Cele două încăperi ale bordeiului erau la fel ca întotdeauna. În camera cea mare, obiecte tradiționale de mobilier, veșminte populare, soba și patul de după sobă. Toate întreținute ireproșabil! În cea de a doua încăpere, opere ale autorului erau așezate în vitrine, cam puține exemplare, aș fi simțit nevoia să fie mai multe. Am ieșit în curtea unde am găsit alți copii care se fotografiau ba cu bustul scriitorului, ba cu bordeiul, ba cu pomii înfloriți a căror mireasmă plutea în toată curtea. În spatele casei, într-un fel de șopron, zeci de obiecte tradiționale erau expuse, dar nu puteau fi observate îndeaproape.

Am plecat din curtea muzeului și, entuziasmată, am trecut gardul, cum se spune, la vecini, adică în parcul tematic. Proprietate privată, parcul a fost înființat la inițiativa humuleștencei Niculina Gîrneț, o inițiativă de apreciat care valorifică operele lui Creangă într-un mod unic, inedit și plin de farmec. La intrare, pare că Nică te invită să pășești în lumea lui. Apoi, de-o parte și de alta a aleii, scene din povești. M-am oprit să o privesc pe mătușa Mărioara, care cu măturoiul în mână îl ceartă pe Nică, hoțul de cireșe. Atenția mi-a fost distrasă de vocea unui copil: „Ia uite coada ursului (râde cu poftă) și vulpea, ce tare!“ M-am întors și am privit scena – vulpea avea bundiță tradițională și doi pești pe care îi strângea la piept, în fața ei era „balta“ înghețată și coada ursului, apoi ursul vizibil necăjit de cele întâmplate. Nu putea lipsi cocoșul, care, cocoțat pe o creangă, ținea în plisc punguța cu 2 bani. Apoi Nică, îmbrăcat de sărbătoare, în căruță alături de Moș Luca, iar alături un panou cu un fragment din Amintiri din copilărie. Astfel de panouri erau de altfel mai lângă toate personajele. La capătul aleii, una dintre cele mai frumoase scene, capra cu trei iezi. O căsuță în miniatură, capra care pleacă, iezii care o privesc și, în spatele lor… lupul cel rău. Nu lipsesc nici Smărăndița care se uită la calul cel bătrân, nici cuptorul de pâine, nici pupăza din tei, care este așezată chiar în tei! Mai departe, bordeiul lui Moș Chiorpec, care ședea pe prispă alături de Nică, bineînțeles. Apoi, o altă prispă și un alt personaj emblemă din poveștile lui Creangă, fata Moșului, harnică ca de obicei, torcea lâna. Nu putea lipsi nici drobul de sare sau scena în care Nică, alături de alți copii din sat, îl colindă pe popa Ciubotarul.

Vizita a continuat în spațiul din interior, unde sunt expuse sute de obiecte tradiționale, de uz casnic și gospodăresc, dar și veșminte populare, un adevărat muzeu de artă populară. La fel ca și în curte, și aici apar personaje, dar de această dată din lumea satului nemțean: ciobanul care gătește la stână, femeia harnică care țese la război, un țăran care muncește la strung și un altul la râșnița de cereale cu roți de piatră. Cred că mi-ar trebui ore în șir să admir fiecare obiect expus aici, dar m-am limitat la câteva minute pentru a reieși afară să admir încă o dată scenele din opera lui Creangă și să îi privesc pe copiii entuziasmați de cele văzute. Copii și nu numai, pentru că și în ochii adulților se citea entuziasm când, tot înaintând, regăseau personajele copilăriei.

Am plecat bucuroasă din lumea lui Nică, dar și recunoscătoare pentru că atât casa memorială, cât și parcul tematic mențin vie amintirea scrierilor care fac parte din copilăria fiecărui român.

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 52-53

  • Publicat în Turism

Fermier din Neamț, nemulțumit de taxa pe terenul concesionat

Asociația crescătorilor de animale încasează subvenția, dar nu întreține izlazul

Constantin Răruță, crescător de animale din satul Dușești, comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț, a concesionat mai multe terenuri pentru mica sa fermă, compusă din 15 capete de vaci de lapte. Pentru suprafața de 8 hectare, concesionată din izlazul comunal aparținând domeniului privat al comunei plătește anual o redevență de 50 euro/ha. Fiindcă terenul nu era suficient pentru asigurarea pășunatului și furajelor, fermierul s-a înscris în Asociația crescătorilor de animale care gestionează o altă suprafață din izlaz și a concesionat/arendat loturi de la mai mulți localnici. Două mari nemulțumiri are Constantin Răruță, iar noi am căutat să aflăm răspunsuri/lămuriri suplimentare de la primarul Sorin Ouatu și secretarul Nicolae Stoleru.

1. Începând din acest an, Primăria Ștefan cel Mare i-a obligat pe concesionarii terenurilor din domeniul public (izlaz) să plătească impozit pe teren. Constantin Răruță spune că în localitățile limitrofe nu există o astfel de practică și este nelămurit de ce trebuie să achite și redevența pe terenul concesionat, și impozitul. Pe celelalte suprafețe concesionate de la alte persoane fizice fermierul plătește arenda convenită prin contract, iar proprietarul achită separat impozitul pe teren datorat bugetului local.

Secretarul Nicolae Stoleru: „Este vorba despre o taxă, nu impozit, instituită nu de Primăria Ștefan cel Mare, ci impusă prin Codul Fiscal, deci aplicabilă la nivel național. Art. 463, alin. 2, spune: «Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren»“.

Legiuitorul prevede și 32 de situații în care se pot acorda scutiri de la plata taxei. În privința terenurilor agricole, ar putea fi aplicabile următoarele excepții: „terenurile afectate de calamități naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani; terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția suprafețelor folosite pentru activităţi economice sau agrement (creșterea animalelor, indiferent de efectiv, a fost asimilată activităților economice); terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestora; terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură.“ Faptul că alte primării n-au impus această taxă, mai spunea secretarul comunei, s-ar datora „necunoașterii legii, dar Curtea de Conturi va avea grijă să remedieze neglijențele.“ Ar mai fi și a doua variantă: consiliile locale respective au acordat mai multe scutiri, în funcție de starea terenurilor, ori n-au considerat că micii crescători de animale s-ar încadra la „activități economice“.

2. Asociația crescătorilor de animale din Dușești încasează subvenția pentru restul suprafeței de izlaz comunal închiriată/concesionată, dar nu întreține pajiștea, susține fermierul Răruță. L-a rugat pe primarul localității, în calitatea de șef al administrației care deține în proprietate izlazul, să impună conducerii asociației să întrețină pajiștea, dar situația nu s-ar fi modificat. Semne de întrebare sunt ridicate și în legătură cu destinația subvenției, de vreme ce banii nu se întorc sub formă de lucrări de ameliorare/întreținere a suprafeței.

Primarul Sorin Ouatu: „Eu știu că asociația a efectuat acțiuni de curățire, chiar i-am ajutat cu ceva forță de muncă. Nu cunosc exact care este acum situația, dar o să trimit acolo o comisie, să verifice la fața locului cum stau lucrurile.“ Cât despre subvenție, chestiunea ar trebui lămurită în prima fază în interiorul organizației, președintele fiind obligat să le prezinte membrilor situația financiară. Dacă n-o face, există și alte instituții de control; condiția este să fie informate despre eventuale subvenții europene deturnate spre alte scopuri... Vestea bună este că, din acest an, se schimbă regimul subvențiilor în raport de asociațiile crescătorilor de animale, acestea din urmă trebuind transformate în grupuri de producători sau cooperative efectiv lucrative. Dacă nu, probabil nu mai încasează plățile pe pajiștile închiriate în numele crescătorilor pe care-i reprezintă.

Maria Bogdan

Sihăstria, de la schit la mănăstirea Părintelui Cleopa

Dacă ajungi în zona Neamțului și nu vizitezi câteva mănăstiri trebuie neapărat ca la următoarea vizită acestea să devină principala prioritate. Mănăstirea Neamț, Agapia sau Sihăstria sunt doar trei dintre lăcașele sfinte care impresionează din punct de vedere arhitectural, istoric, dar mai ales îți oferă acel sentiment de mulțumire sufletească.

Scurt istoric

Am vizitat adesea mănăstirile din zona Neamțului și, indiferent de anotimp, sunt lucruri pe care le găsesc neschimbate și unele parcă mereu diferite, însă la Sihăstria liniștea parcă nu poate fi deranjată. Poate și din acest motiv a devenit unul dintre acele locuri unde aș vrea mereu să mă întorc. Situată nu departe de Târgu-Neamț, mănăstirea de călugări a reprezentat de-a lungul timpului locul unde și-au trăit viața monahală duhovnici precum Părintele Cleopa sau Ieroschimonahul Paisie Olaru.

Asemeni multor mănăstiri din țară, și Sihăstria are o istorie zbuciumată. În anul 1655 a fost construită, aproape de mănăstirea Secu în așa-numitul loc „poiana lui Atanasie“, prima biserică a schitului Sihăstria. Însă, cum poporul român are un trecut tumultuos, în urma invaziilor tătarilor, la începutul sec. al XVII-lea, biserica avea să devină aproape o ruină. Astfel, episcopul de Roman a construit un nou lăcaș care a fost sfințit în anul 1734. Nici această biserică nu a fost ocolită de necazuri, iar în anul 1821 turcii au năpădit în ținutul Neamțului, au prădat și apoi incendiat mai multe lăcașe sfinte printre care și Sihăstria, care însă nu a ars în întregime. În 1824 se încep lucrările de refacere a ansamblului monahal: biserica de piatră, turnul clopotniță, o parte din chilii, turnul porții și zidul de incintă. Se lucrează la mănăstirile din zonă alte obiecte bisericești: candele, clopote, vase liturgice sau sfeşnice, iar activitatea liturgică se reia după o lungă perioadă de absență. Tot în acea perioadă a fost construit și un paraclis de lemn unde se săvârșeau slujbele pe timpul iernii, însă în anul 1941 un incendiu a distrus lăcașul și mai multe chilii, iar o parte dintre călugări au fost nevoiți să se îndrepte spre ale mănăstiri.

Acesta a fost momentul în care stareț al Sihăstriei a devenit Părintele Cleopa care, bene­ficiind de sprijin din partea mănăstirii Neamț, a reconstruit chilii și un nou paraclis.

Un alt moment important în istoria mănăstirii îl constituie anul 1988, atunci când a fost resfințită biserica centrală construită sub specificul stilului moldovenesc și renumită mai ales datorită prezenței icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla“

Cine pășește pentru întâia oară în curtea mănăstirii Sihastria va fi impresionat cu siguranţă de impunătoarea catedrală „Sfânta Teodora de la Sihla“. După ce păşeşti în curtea bisericii, treci pe lângă vechea biserică şi îţi apar nişte scări. Încă din capătul lor, biserica nouă stârneşte interes şi admiraţie, îndemnându-te parcă să cobori cât mai repede fiecare treaptă pentru a-i călca pragul. Construită în plan triconic, biserica este împărţită în nartex, pronaos, naos şi altar, are o lungime de 42 de metri, lăţime de 22 de metri, iar înălţimea de 36 de metri. Realizată din cărămidă, construcţia a fost finalizată în anul 1999, iar pictura interioară în 2004 şi dispune de demisol unde se află paraclisul cu hramul „Sfântul Mucenic Victorin“ şi „Toţi Sfinţii Români“. Tot aici se află şi o raclă unde se găsesc părticele din Sfinte moaşte şi este locul unde în fiecare noapte de joi se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu.

Pe faţada bisericii sunt pictate în mozaic şapte firide, iar pentru a intra în sfântul lăcaş trebuie să păşeşti pragul uşii metalice cu ornamente de bronz. Interiorul bisericii este primitor şi nu impunător, chiar dacă dimensiunile încăperii sunt destul de mari, iar picturile realizate cu măiestrie par adesea că prind viaţă.

30 de ani de rugăciune la Sihăstria

Numit şi Păstorul de suflete, Părintele Cleopa spunea: „Mânca-v-ar Raiul! Eu sunt moşu’ Putregai, moşu’ Putregai, moşu’ Putregai. Niciun bine n-am făcut eu pe faţa Pământului. Dorm mult, mănânc mult, un putregai. N-am nimica bun în mine, numai răutăţi.“ Cuvinte prin care sublinia faptul că smerenia este virtutea principală a unui călugăr.

Despre viaţa şi harul părintelui s-au scris multe rânduri. Se cunoaşte faptul că, la vârsta de 2 ani, mama acestuia l-a „dăruit“ Maicii Domnului, iar la vârsta de 17 ani s-a hotărât să-şi dedice viaţa lui Hristos şi a plecat la Schitul Sihăstria unde a stat vreme de 3 zile la poartă pentru a fi primit, dovedind că are răbdarea necesară pentru a deveni monarh. Atunci când a împlinit vârsta de 25 de ani a fost călugărit şi botezat Cleopa. Activitatea sa la sfânta mănăstire nu a presupus doar rugăciune, ci a şi reconstruit lăcaşul după incendiu, a fost numit stareţ, iar Patriarhia a ridicat schitul la rang de mănăstire, iar pe el la rangul de arhimandrit.

Recunoscut mai ales pentru predicile sale, acesta şi-a petrecut o parte din viaţă în pustiu de frica securiştilor, a fost trimis la Mănăstirea Slatina unde a devenit stareţ în anul 1949, însă tot din cauza sistemului a fugit în munţi pentru a doua oară, undeva în munţii Stânişoarei, unde de curând a fost sfinţit un loc unde acesta s-a adăpostit. Spre finalul vieţii acesta avea să se întoarcă la mănăstirea Sihăstria, iar în anul 1998 a trecut la cele sfinte, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii unde a început viaţa monahală.

Loredana Larissa SOFRON

Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad“, la ceas aniversar

Povestea liceului din comuna Horia, judeţul Neamţ, începe acum 130 de ani atunci când, printr-o hotărâre dată de Ministerul Agriculturii, a fost înfiinţată Şcoala de Agricultură. De-a lungul timpului, unitatea şcolară a trecut prin numeroase schimbări, momente de glorie sau de cumpănă  însă, indiferent de condiţii, performanţele elevilor nu au lipsit.

Scurt istoric

Situat în imediata apropiere a şoselei ce leagă Romanul de Bacău, liceul îşi deschidea porţile pentru prima dată în toamna anului 1885 sub denumirea de Şcoala Practică de Agricultură şi dispunea de 150 ha de teren, tocmai pentru a se putea înfiinţa aici o fermă care să contribuie la dezvoltarea unităţii, dar şi a elevilor. La începutul anilor 1900, atunci când i-a fost schimbat numele întâia oară devenind Şcoala Inferioară de Agricultură, i-au mai fost atribuite alte 50 ha. De-a lungul timpului, şcoala a fost coordonată fie de Ministerul Agriculturii, fie de Ministerul Învățământului şi a cunoscut perioade în care performanţele elevilor făceau ca centrul învăţământului agricol să fie la Horia. Fără îndoială, apogeul şcolii a fost atins în perioada dintre cele două războaie mondiale, atunci când, sub denumirea de Școala Medie de Agricultură, unitatea era singura din țară cu specific agricol.

Şcoala poartă numele Ion Ionescu de la Brad neoficial încă din 1941, atunci când Societatea agronomilor din România a comemorat în incinta școlii 50 de ani de la moartea acestuia, iar oficial, prin decretul Consiliului de Stat, în anul 1968, atunci când s-au sărbătorit 150 de ani de la naşterea agronomului.

Totuşi prezentul…

Trecutul glorios, dat atât de dotările şcolii, cât şi de performanţele elevilor, pare umbrit de realitatea prezentului care indică un declin al întregului învăţământ agricol. Cândva elita liceelor de profil, unitatea de astăzi are nevoie de multe îmbunătăţiri ce trebuie aduse mai ales clădirilor, unele vechi care datează încă de acum 130 de ani şi sălilor de clasă care au până şi mobilierul ros de vreme.

Am vizitat liceul ghidaţi de o parte din personalul didactic care ne-a descris cu nostalgie din trecutul glorios şi ne-a detaliat din istoricul fiecărui corp de clădire. Pe holurile corpului central al liceului stau la loc de cinste panouri cu fotografii ale generaţiilor absolvente de-a lungul timpului, fotografii ale directorilor care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării unităţii şcolare şi diplome ce atestă rezultatele elevilor la concursurile naţionale şi internaţionale. Sălile de clasă nu sunt nici pe departe la fel de primitoare ca în anii ’90, după cum spun şi domnii profesori. Au fost înfiinţate cu ajutorul finanţărilor din bani europeni laboratoare echipate în conformitate cu cerinţele anumitor materii – informatică, patologie, chimie, fizică, biologie, geografie şi istorie ş.a.m.d, dar tâmplăria veche, podelele care scârţâie adesea şi pereţii scorojiţi ne amintesc că timpul nu trece nepăsător nici măcar peste liceul emblemă a învăţământului de altădată. Nici elevii nu sunt la fel de numeroşi ca în acele vremuri când toate cele 3 cămine-internat erau ocupate de copii veniţi din zonele învecinate Romanului. Astăzi, aproximativ 300 de elevi mai frecventează cursurile liceului, tot mai puţini, aşa cum se întâmplă în ultimii ani în cazul liceelor agricole, şi ele tot mai puţine la nivel naţional.

Şi totuşi există condiţii pentru o bună pregătire a celor care vor să activeze în domeniul agricol. Unitatea şcolară are clase atât de învăţământ profesional, cât şi liceal, pune la dispoziţie cazarea gratuită în căminul-internat, elevii plătind doar cantina care funcţionează prin autofinanţare din fermă, mâncarea fiind gătită doar cu produse proaspete şi de bună calitate. Nici de lipsa locurilor de practică nu se pot plânge elevii: ferma proprie este primul punct în care ei pot deprinde din secretele meseriei, apoi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Secuieni le oferă posibilitatea de a face stagii sub îndrumarea specialiştilor, dar şi anumite firme care îşi desfăşoară activitatea în zonele apropiate Romanului se arată binevoitoare în îndrumarea viitorilor agronomi şi zootehnişti.

Pentru a ne putea face o impresie cât mai corectă despre liceul care la jumătatea acestei luni serbează 130 de ani de activitate neîntreruptă am vrut să vizităm şi câteva dintre laboratoare tocmai pentru a vedea dacă cei care aleg să înveţe aici au, pe lângă profesori bine­voitori, şi echipamentele necesare unei bune pregătiri. Mai întâi am vizitat laboratorul de anatomie şi fiziologie, unde doamna profesor Bejan îşi desfăşoară activitatea încă din anul 1962. Situat la subsol, laboratorul dispune de material didactic adunat peste ani: borcane cu formol în care sunt conservate diverse animale, părţi anatomice ale acestora sau chiar embrioni; schelete ale unor specii: cabaline, taurine, caprine, ovine, iepuri şi păsări de curte, reconstruite de elevi alături de personalul didactic; diverse truse şi unelte necesare pentru realizarea disecţiei şi aşa mai departe. „Am avut de-a lungul timpului foarte multe rezultate şi am o mare mulţumire sufletească. În permanenţă am pregătit elevi pentru concursuri şi la fiecare competiţie la care am participat am venit şi cu premii. Am vrut mereu ca elevii mei să înţeleagă că din agricultură obţinem tot ceea ce este mai bun şi necesar vieţii. Foarte mulţi absolvenţi ai acestui liceu lucrează astăzi în cele mai importante instituţii de învăţământ din ţară, dar şi în importante instituţii de profil“, ne-a declarat profesoara Bejan.

Ne-am oprit apoi la muzeul şcolii care a fost amenajat într-o clădire ce datează încă de acum 130 de ani. Înfiinţat la aniversarea a 100 de ani de la întemeierea şcolii, muzeul are două încăperi. În prima sală este prezentată evoluţia şcolii, formele de organizare, fotografii cu cei mai de seamă absolvenţi şi directori ai instituţiei, vitrine cu manuale şi documente vechi, iar două dintre vitrine sunt dedicate exclusiv lui Ion Ionescu de la Brad şi lui Cezar Petrescu, două dintre cele mai importante nume de care se leagă istoria liceului. În cea de-a doua încăpere am regăsit diplome şi trofee obţinute de elevi la diverse concursuri şi competiţii sportive, dar şi o vitrină dedicată centenarului.

Am vizitat şi biblioteca care are un număr impresionant de volume, nu mai puţin de 16.000, atât de specialitate, cât şi de cultură generală, însă ce ne-a impresionat cu adevărat a fost ferma didactică a liceului. Beneficiară a unui program european, ferma a fost dotată cu echipamentele necesare unei bune funcţionări: utilaje pentru muncile agricole, dar şi pentru pasteurizarea laptelui. Ferma dispune de 69 ha, aproximativ 300 de animale din diverse specii: ovine, caprine, taurine şi porcine de care se îngrijesc câţiva angajaţi şi elevii care fac practică. Producţia obţinută are două direcţii: cantina şcolii şi colaboratori externi, iar din veniturile obţinute se menţine activitatea fermei deoarece nu beneficiază de un altfel de sprijin financiar.

Încotro?

După o astfel de incursiune nu ne putem întreba cum va arăta viitorul unei şcoli cu un trecut îndelungat şi glorios, dat fiind că interesul pentru învăţământ agricol este tot mai slab. Totuşi, personalul didactic îşi pune speranţele în noul PNDR şi în parteneriatele ce se pot încheia cu firmele private din împrejurimi tocmai pentru a putea progresa şi oferi condiţii tot mai bune de pregătire. Un astfel de parteneriat a început în acest an şcolar cu o primă clasă formată din 15 elevi, iar specializarea vizează formarea de mecanici agricoli în sistem dual (n.r. acest sistem presupune ca, pe perioada studiilor, elevul să aibă statutul de angajat, el primind remunerație din partea partenerului economic).

Loredana Larissa SOFRON, Ion BANU

Schitul din Poiana Raiului

Schitul Pocrov a fost întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea de către Pahomie Penciu. Biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a fost construită de către Pahomie care s-a retras în Poiana Raiului împreună cu ucenicii săi: Sofronie, Mardarie, Lazăr, Dosoftei, Ioanichie. Astfel au construit o biserică de lemn pe temelie de piatră în plan treflat cu pridvor, pronaos, naos şi altar. Catapeteasma este ornamentată cu flori sculptate în lemn, iar icoanele sunt executate în maniera picturii bizantine. În prezent, la schit sunt 9 monahi cu viaţă de obşte, în mare parte după tipicul lăsat de Episcopul Pahomie.

Atunci când suntem întrebaţi ce le-am recomanda străinilor să viziteze la noi în ţară răspundem, printre altele, Mănăstirile din Moldova drept dovadă că ne mândrim cu ele pentru că au o istorie aparte ori oferim răspunsul din suflet, îndemnaţi de trăirile pe care le-am resimţit în acele locuri? De aici s-a ajuns şi la aşa-numitele „afaceri mănăstireşti“ unde trebuie să mergi cel puţin o dată în viaţă pentru că aşa se cuvine, dacă eşti creştin. Unii merg sub acest imbold, alţii merg cu sufletul deschis în speranţa găsirii acelei legături divine, iar când ajung acolo sunt asaltaţi de comercianţii de la porţile marilor mănăstiri care vând te miri ce, nu neapărat obiecte pe care le-am putea găsi doar la o mănăstire.

Cam aşa stau lucrurile şi la Mănăstirea Neamţ, unde există tot mai mulţi comercianţi care parcă ştirbesc din acea încărcătură pe care vrei să o simţi la o mănăstire, motiv pentru care am decis să merg împreună cu familia la un alt lăcaş sfânt din apropierea acestei mănăstiri, schitul Pocrov.

La numai 4 kilometri de biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, mergând pe un drum greu practicabil se poate ajunge la schitul Pocrov care datează din anul 1714. Dacă plouă sau ninge eşti nevoit să abandonezi maşina şi să mergi la pas prin pădure spre Poiana Raiului, după cum este numit locul aşezării. Înaintam şi parcă mă aşteptam să întâlnesc pe cineva în drum, aşa cum se spune că ne aşteaptă Sfântul Petru la poarta Raiului. Nu mică mi-a fost surpriza să observ faptul că pe stratul subţire de zăpadă nu se vedea nicio urmă a vreunui enoriaş care să urce pentru a participa la slujbă, parcă toţi se opriseră la poalele muntelui, la Mănăstirea Neamţ. Am ajuns la porţile bisericii într-un cadru realmente schimbat: nu erau comercianţi aşa cum găsisem în parcările altor mănăstiri, era doar o aşezare înconjurată de brazi, iar cele câteva chilii din jurul bisericii vesteau prin fumul ce ieşea pe horn că se află totuşi cineva care să ne poată întâmpina. Şi biserica era-n linişte şi nu înţelegeam de ce. Am mers spre o clădire nouă, construită după incendiul din anul 2000, care a distrus construcţiile de pe 600 de mp. Acolo, într-o singură cameră, era improvizată o biserică unde slujba începuse deja. Am participat la slujbă după rânduiala creştină, iar la un moment dat ni s-a alăturat încă o familie. La final, egumenul schitului, părintele Ambrozie Ghinescu, ne-a oferit anafura. „E cam tare...“, ne spune, după care ne invită la masă.

În timpul mesei am aflat de incendiu şi motivul pentru care slujba nu a fost oficiată în biserică: lăcaşul sfânt nu are sursă de încălzire şi din acest motiv a fost amenajată o încăpere încălzită. Am aflat şi faptul că puţină lume ajunge în Poiana Raiului, mai ales în anotimpurile reci şi, din acest motiv, şi anafura era tare. Călugării au câteva animale şi câteva parcele de pământ care asigură un minim necesar de hrană. Enoriaşii aduc diverse produse, ulei, orez şi aşa mai departe, care pot fi preparate atât pentru călugări cât şi pentru cei care aleg să participe la slujbă în cadrul schitului în detrimentul mănăstirilor mediatizate.

Loredana Larissa SOFRON

Cetatea Neamţului. Fortăreaţă şi... lăcaş de închinare

În zbuciumata istorie a Moldovei, cetăţile au jucat un rol deosebit. Construite la fruntarii: Hotin, Orhei, Soroca, Tighina, Chilia, cetăţile n-au lipsit nici în interior. Dacă cele de la hotare opreau sau temporizau înaintarea invadatorilor, rolul cetăţilor din interior ni-l explică Dimitrie Cantemir: „Ori de câte ori se pornea un război, domnitorii îşi trimiteau aici copiii şi comorile ca într-o citadelă care cu greu putea fi cucerită şi chiar şi astăzi, când pământenii sunt atacaţi, găsesc aici adăpostul cel mai sigur.“

Între cetăţile „dinnăuntru“, Cetatea Neamţului ocupă prin istoria ei glorioasă un loc aparte. Nu vom vorbi despre evenimentele care au marcat destinul acestei fortificaţii ridicate de Petru Muşat şi întărite de Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare sau despre încercarea lui Alexandru Lăpuşneanu care, la ordinul sultanului, „umplându toate cetăţile cu lemne, le-au aprinsu de le-au arsu şi  le-au risipitu...“. Vom aminti doar de Vasile Lupu care, încercând vigilenţa Porţii, reface cetatea, întemeind în acest cuib al vulturilor o... mănăstire despre care în 1646 misionarul italian Bandini scria că „are patru turnuri de pază, păzitorii porţilor sunt pedestraşii domnului încât i-ai zice mai corect fortăreaţă decât mănăstire“.

Acest, să-i spunem, şiretlic al domnitorului moldovean devine cunoscut credincioşilor din zonă şi autorităţilor vremii, astfel că în 1665 un document de la Eustratie Dabija Voievod precizează că „această mănăstire este zidită pe locul Cetăţii Neamului precum este scris în aşezământurile care le avea de la Ieremia Movilă Voievod şi de la ctitorul ei Vasile Voievod pre care el însuşi au zidit această Sfântă Mănăstire“.

Devenită loc de refugiu în 1650, când tătarii au predat Iaşii, în Cetatea Neamţului – acum în mănăstire – şi-a găsit adăpost familia domnească „dimpreună cu casele boierilor“. Vasile Lupu, ctitorul mănăstirii cu hramul marelui părinte şi de minuni făcător Sfântul Nicolae, a scutit de biruri, a dăruit sate, poieni, mori pentru a fi de folos „călugărilor din cetate“. Urmaşii săi, Gheorghe Ştefan, Ştefăniţă Vodă, Duca Vodă, Antonie Ruset emit, la rândul lor, hrisoave de confirmare şi întărire a daniilor lui Vasile Lupu ctitoriei sale de la Cetatea Neamţului.

În 1686, Ioan Sobieski, regele Poloniei, în drum spre ţara sa – după ce la Iaşi dăduse foc la două mănăstiri şi jefuise odoare de la celelalte biserici şi mănăstiri din capitala Moldovei ia în captivitate pe mitropolitul Dosoftei – ajunge la Cetatea Neamţului, acum mănăstire, unde era ascunsă domniţa Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu. Aici o ceată de cazaci din oastea regelui polon „au pus-o la cazne, i-au luat 19 mii de galbeni şi pe prag cu toporul i-au tăiat capul. Multă vreme, spune cronicarul, au rămas pe un perete al cetăţii pete de sânge, urmele chinuitei domniţe din acel ceas“.

Ultima consemnare a mănăstirii, de fapt cetăţii, este în 1717, când lui Mihai Vodă „i-a venit poruncă de la Poartă să strice Cetatea Neamţului şi Caşinul şi Mara şi le-au stricat zidurile – cum amintea Ion Neculce – iară nu foarte de tot“. 

Jertfă a nepăsării şi ingratitudinii, Cetatea, vreme de două secole „ruină bătrână, schelet uriaş în visul moldav al legendelor“, cum o descria Ion Creangă, Cetatea Neamţului a intrat, acum câţiva ani, în ample lucrări de restaurare. Despre mănăstirea, de care aminteam, mai vorbesc acum zidurile unor încăperi, cum ar fi monetăria cu plafonul boltit sub biserica care-i era suprapusă. Aşadar o pagină din istoria zbuciumată a Cetăţii Neamţului, dar şi a mănăstirii ctitorite de Vasile Lupu, cel care din dragoste de credinţă şi ţară ne-a lăsat nouă, celor de acum, bijuterii fără asemănare – Mănăstirea Trei Ierarhi, Mănăstirea Golia şi altele, cum ar fi lăcaşul de închinare cu hramul Sfântul Nicolae din Cetatea Neamţului, de care se cuvine să ne amintim de fiecare dată când, ca turişti, trecem pe meleagurile nemţene.

Stelian Ciocoiu

La Roznov, în judeţul Neamţ. Sprijin creştinesc pentru oameni nevoiaşi

În centrul localităţii Roznov, din judeţul Neamţ, atenţia călătorului este atrasă de o clădire modernă – Centrul Social de Urgenţă realizat prin strădania şi efortul preoţilor şi enoriaşilor din protopopiatul Roznov, sub îndrumarea părintelui protopop Vasile Ţoc, care este şi directorul centrului.

„Ceea ce vedeţi este rezultatul muncii de 10 ani, ne spune sfinţia sa, care s-a concretizat în finalizarea acestui centru ce adăposteşte pe cei aflaţi în nevoie, în mod deosebit pe cei care, din diferite motive, nu au niciun adăpost.“

Centrul, cu o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, dispune de toate cele necesare unui trai decent: dormitoare curate, sală de mese, o bucătărie modernă, centrală termică, maşină de spălat, dotări de care beneficiază în medie o sută de persoane pe an. Acum aici sunt adăpostite 18 persoane – o familie tânără cu doi copii din comuna Dumbrava Roşie, o mamă cu fiica ei din Urecheni şi mai mulţi oameni în vârstă din alte localităţi ale judeţului.

„Cred că e de datoria fiecărui creştin să dea din puţinul său pentru a mângâia viaţa semenilor loviţi de soartă.“

O cantină... ambulantă

Ajutorul pentru cei săraci şi năpăstuiţi a constituit şi constituie o permanenţă în cadrul protopopiatului Roznov.

„Am început, îşi aminteşte părintele Ţoc, prin a solicita credincioşilor o contribuţie cât de mică pentru a ajuta pe cele circa o mie de persoane lipsite de mijloace din cadrul protopopiatului. Cu alimentele aduse pregăteam două feluri de mâncare pe care preoţii le transportau în maşini la familiile nevoiaşe, aşadar o adevărată cantină ambulantă. Într-un an am reuşit să preparăm 18 mii de porţii. Ne-am deplasat, de asemenea, la populaţia romă care trăieşte într-o sărăcie lucie, căreia i-am distribuit, pe lângă mâncare, haine, încălţăminte şi rechizite şcolare din donaţii. Continuăm acum să pregătim hrană, de data aceasta la bucătăria centrului, şi s-o trimitem în satele protopopiatului.“

Donaţii de... şapte miliarde

Construcţia centrului a început cu concursul credincioşilor. Primăria a oferit terenul, apoi oamenii – mulţi voluntari – s-au apucat de treabă. Cu una cu alta, s-au strâns bani şi materiale de nu mai puţin de... şapte miliarde de lei vechi.

Când se ajunsese, cum spunea unul dintre consilierii primăriei, la fundul sacului, a apărut un proiect iniţiat de Ministerul Muncii, care a permis finalizarea centrului. Sigur, sprijinul primăriei continuă. Plata energiei electrice şi a altor utilităţi, efectuarea unor reparaţii sunt suportate de Consiliul Local, la care se adaugă sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, personal al Înalt Preasfinţitului Teofan, al altor oameni de bine. Recent, un agent economic din Bucureşti ne-a oferit o mie de pachete de margarină. Am reţinut cât ne trebuia pentru bucătăria centrului şi restul l-am trimis celor mai nevoiaşi din satele din jur.

Bursa locurilor de muncă din... amvon

Gospodărirea centrului se bazează, pe lângă cei doi salariaţi, în principal pe activitatea celor găzduiţi aici. În toamna trecută, de pildă, s-au strâns din donaţii o cantitate importantă de cartofi, o tonă de varză care a fost pusă la murat, 200 kg de zarzavat la sare şi s-au preparat sute de borcane de gem şi compot. De asemenea, din laptele colectat de la crescătorii de animale s-au fabricat 133 kg de telemea care au ajuns pentru întreaga iarnă. Cei care pot munci nu stau degeaba. Pe lângă activităţile în cadrul centrului, sunt solicitaţi de către gospodari. La sfârşitul fiecărei slujbe preoţii anunţă pe cei prezenţi că pot folosi pentru diverse activităţi oamenii din centru. „Am creat, glumeşte părintele Ţoc, o adevărată bursă a locurilor de muncă din amvon şi, spun eu, cu bune rezultate.“

De asemenea, cei apţi de muncă pot lucra la exploataţiile agricole din împrejurimi şi rezultatele se văd prin alimentele ce sunt depozitate în subsolul centrului. Cei care nu pot munci sunt cooptaţi în alte activităţi. Un profesor de muzică, de pildă, găzduit o vreme în acest centru, a predat gratuit ore de vioară copiilor din şcoala alăturată. De remarcat că Centrul din Roznov nu este un cămin. Cei care nu au adăpost sunt găzduiţi aici până când îşi rezolvă situaţiile cu sprijinul organelor locale şi al agenţilor economici. Să menţionăm că sprijinul pe care îl acordă sătenii celor din Centrul Social continuă. În ziua în care am vizitat această instituţie – îi putem spune aşa – preotul din Frunzeni, o parohie modestă cu doar 110 familii, adusese 20 litri de lapte, 10 litri de borş şi zarzavat.

Toate acestea arată, subliniază părintele Vasile Ţoc, fără îndoială că sentimentul de milostenie şi compasiune pentru cei necăjiţi este o caracteristică a acestui neam care întotdeauna i-a ajutat pe cei în nevoie.

Stelian Ciocoiu

Universul ţărănesc de altădată, creat de un preot

„Casa bunicilor“ din Chintinici – Neamţ

O casă ţărănească cu acoperişul din draniţă în două ape. În curtea împrejmuită cu un gard împletit măiestrit din nuiele nu lipsesc fântâna, carul şi alte unelte. La intrare, o placă ne arată că ne aflăm la „Casa bunicilor“, o expoziţie etnografică permanentă de pe lângă Parohia Sfântul Ilie din satul nemţean Chintinici.

„Este, ne spune părintele paroh Iulian Vasile, materializarea unui proiect de suflet la care am visat de la terminarea facultăţii în amintirea copilăriei petrecute la casa bunicilor într-un sat de pe Valea Bistriţei. Cu eforturi, sprijinit însă şi de mulţi dintre credincioşii din parohie, am încercat şi, spun eu, am reuşit să reconstitui o gospodărie ţărănească tipică pentru această zonă.“

N-a fost uşor. Paralel cu preocupările legate de parohie - părintele Iulian Vasile este doctor în teologie şi autor a două importante lucrări privind istoria locului – tânărul preot a pornit de la zero. „Am construit din temelie casa respectând cu stricteţe înfăţişarea unei gospodării de la începutul secolului al XIX-lea, aşa cum reiese din documente şi din tradiţia locului. Clădirea are două încăperi: tinda şi odaia unde am adunat cu migală obiecte care în întregul lor reconstituie universul gospodăriei ţărăneşti de altădată.“

În tindă, stăpânii casei, două manechine îmbrăcate în costume populare autentice de o mare frumuseţe. De-a lungul pereţilor – unelte necesare în gospodărie şi în activitatea de fiecare zi la câmp şi la stână. Într-un colţ, râşniţa „pe care am găsit-o cu mare greutate în comuna Deleni din judeţul Iaşi, locul de unde veneau altădată pietrele de moară lucrate de meşterii iscusiţi de aici“. Atrag atenţia şi numeroase măşti şi costume folosite cu prilejul sărbătorilor de iarnă: ursul, capra şi altele, „pe care mi le-au dăruit oamenii în vârstă pentru că, din păcate, nici la noi tinerii, câţi mai sunt, nu prea mai sunt atraşi de obiceiurile şi datinile de demult“. Pe pereţi, o expoziţie unicat de fotografii realizate în perioada interbelică de fotograful Casei Regale, la domeniul regal de la Broşteni. Fiecare din zecile de poze surprind momente din viaţa şi activitatea de fiecare zi a sătenilor din această parte de ţară, preocupări comune tuturor oamenilor de altădată de pe Valea Muntelui. În odaie atrag atenţia cuptorul şi blidarul, apoi războiul de ţesut, nelipsit altădată din gospodăria ţărănească. Nu lipsesc laiţa, pe pereţi păretare, iar în mijlocul încăperii masa rotundă, scundă înconjurată de scăunelele cu trei picioare. Icoane vechi împodobesc colţul de răsărit al odăii, iar în serile lungi de iarnă, mai ales când într-o astfel de casă aveau loc şezători, încăperea era luminată de „lampa cu burlui“, aflată pe un perete.

Sigur nu lipsesc lada de zestre, covoarele şi ştergarele ţesute de gospodină, aşezate într-un loc anume. „Sunt, ne spune părintele Iulian Vasile, doar o parte din obiectele pe care le-am adunat de-a lungul timpului. De aceea, pentru a valorifica această moştenire de la înaintaşii noştri, vom extinde «Casa bunicilor». Vrem să punem la îndemâna vizitatorilor şi un pliant deoarece, trebuie să vă spun că, de regulă, cei care vin sunt cuceriţi de universul vieţii şi culturii ţărăneşti de altădată, chiar şi de copiii de la ţară, care trăiesc în ritmul trepidant al lumii moderne. Unul dintre copii, de pildă, m-a întrebat, intrând în odaie, unde este Internetul.

Ne bucurăm şi de concursul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar şi de sprijinul specialiştilor, între care aş aminti pe doamna Angela Olaru, doctor în etnologie de la Muzeul Etnografic al Moldovei. Dar ceea ce este important rămâne dorinţa de a le arăta celor care vin la Chintinici universul unei lumi, a lumii ţărăneşti de altădată.

Stelian CIOCOIU

Apele, o posibilă ameninţare pe Valea Muntelui

În fiecare an, odată cu topirea zăpezilor, locuitorii din comunele nemţene Borca, Fărcaşa, Poiana Teiului, Durău de pe valea Bistriţei, judeţul Neamţ, intră în alarmă.

Creşterea apelor râului aduce din aval sloiuri uriaşe de gheaţă care, la confluenţa Bistriţei cu lacul de acumulare Izvorul Muntelui, formează un adevărat dig – un zăpor –, oprind apele râului ce se revarsă în amonte şi provocând importante pagube materiale şi, uneori, din păcate, victime omeneşti.

„Am suferit mult, îşi aminteşte Iliuţă Bogeanu, din satul Dreptu. În urmă cu câţiva ani am fost trezit de vuietul apei care mi-a luat o hală pentru gater. Au fost lovite case şi anexe gospodăreşti, iar pe apele învolburate ale Bistriţei am văzut plutind adăposturi pentru animale. Între satul Dreptu şi Frumosu apele au luat un pod, iar mai la vale, în satul Galu, apele au luat o cabană în care se aflau patru tineri care s-au înecat.“

Acum satul Dreptu este la adăpost de furia apelor. Un dig de peste 600 de metri apără localitatea atât de încercată de-a lungul anilor. Din păcate, e doar o mică parte din proiectul ce prevedea îndiguirea şi regularizarea apelor Bistriţei pe o lungime de 15,6 km în toate cele patru comune care ar fi trebuit să pună la adăpost 3.500 de persoane din 1.300 de gospodării din satele afectate. Realizarea acestui proiect ar fi costat 70 milioane de lei. Începută cu entuziasm, lucrarea s-a sistat, invocându-se un motiv deja obişnuit pentru cei mai mulţi dintre români – „nu sunt bani“.

„Dacă judecăm lucrurile prin prisma legislaţiei în vigoare, ne spune domnul Petru Bâia, primarul comunei Poiana Teiului, ar fi trebuit ca toţi să punem umărul pentru a remedia această situaţie care aduce aproape în fiecare an însemnate pagube materiale. Or, în momentul în care te zbaţi de unul singur rezultatele sunt cele ştiute.“

La sfatul specialiştilor care cred că efectele apariţiei zăporului pot fi diminuate dacă administratorul lacului de acumulare ar reduce vremelnic cota apei din lac, primarul Petru Bâia a trimis societăţii Hidroelectrica numeroase adrese solicitând acest lucru. „De fiecare dată însă ne-am adresat, cum se spune, în van. Nu am găsit înţelegere, unitatea respectivă având se pare o altă politică, ce nu ţine seama de pagubele materiale şi, de ce nu, de viaţa oamenilor.“

Locuitorii de aici speră ca până la urmă cei care diriguiesc treburile statului să-şi amintească şi de ei. De altfel, Apele Române au depus un proiect prin Programul Operaţional Postmediu care, dacă va fi declarat eligibil, ar putea finaliza amenajarea râului Bistriţa, punând la adăpost avutul şi viaţa celor din zonă.

Până atunci însă oamenii urmăresc cu îngrijorare starea vremii.

Stelian Ciocoiu

Comuna Pipirig - Neamţ are planuri ambiţioase

În dimineaţa de iarnă, centrul comunei Pipirig, străjuit de „Catedrala Munţilor“, un impunător lăcaş de cult ctitorit de patriarhul Nicodim Munteanu, om al locului, pare liniştit. E o linişte doar aparentă pentru că la primărie se lucrează din plin. Ca la fiecare început de an, sunt multe probleme curente de rezolvat şi, în acelaşi timp, se finalizează unele proiecte ce vizează dezvoltarea în continuare a localităţilor comunei cu bani europeni. „Este singura posibilitate de a merge înainte, ne spune domnul primar Marcel Prună, în condiţiile în care banii din bugetul local sunt puţini, iar de la Guvern aceştia vin cu ţârâita, când vin.“

Locul întâi pe judeţ

Spre deosebire de alte comune din această parte de ţară, aici funcţionează un birou care se ocupă doar de întocmirea şi accesarea proiectelor europene. Cei de aici au urmat cursuri, au fost în schimb de experienţă, s-au specializat, astfel încât se poate spune că Pipirigul ocupă primul loc la accesarea fondurilor europene şi cel mai elocvent exemplu îl constituie faptul că 138 de gospodari sunt beneficiari ai Măsurii 141, faţă de următoarea comună din judeţ care ocupă locul al doilea, cu doar 23 de proiecte.

„Cel mai greu, îmi mărturiseşte unul dintre funcţionari, a fost să învingem mentalitatea. Am fost din casă în casă, am vorbit cu oamenii neîncrezători că cineva le poate da bani degeaba – o sumă deloc neglijabilă – pentru ca să-şi dezvolte gospodăria. Sigur, n-a fost uşor, i-am ajutat la întocmirea proiectelor şi acum rezultatele se văd.“ Cu cei 1.500 de euro anual, vreme de cinci ani, pipirigenii şi-au extins microfermele, şi-au îmbunătăţit rasele de animale, unii şi-au mărit numărul de stupi sau au înfiinţat păstrăvării, deocamdată modeste, dar cu perspective.

Se dezvoltă o ocupaţie străveche

Unul dintre beneficiarii Măsurii 141 este Vasile Cojocaru, care are acum 140 de oi, patru vaci, porci şi alte animale. Asemeni multor pipirigeni, interlocutorul nostru, un om cu dragoste de animale, a revenit la creşterea oilor, o ocupaţie moştenită din tată-n fiu şi, din păcate, uitată de unii consăteni.

„Am reuşit, ne spune dumnealui, să cresc numărul oilor şi sper să nu mă opresc aici, chiar dacă sunt greutăţi legate de valorificarea produselor. Cum nu putem pierde timp în pieţe, vindem caşul şi laptele la intermediari – ei sunt cei care câştigă. Cât priveşte lâna, am vândut-o cu 1,8 lei kilogramul, o adevărată batjocură. Cândva, în toate satele de pe Valea Muntelui gospodinele ţeseau covoare, cergi şi atâtea altele care se vindeau la un preţ bun. Acum toate acestea s-au cam uitat, iar lâna se vinde pe nimic la turci. Sunt însă bucuros că sătenii noştri revin, iată, la o ocupaţie care era să fie abandonată, creşterea oilor.“

La rândul lor, unii agenţi economici care au ca obiect de activitate exploatarea forestieră, o altă ocupaţie a locului, au beneficiat şi ei de bani europeni. Aceştia au accesat proiecte cu care şi-au achiziţionat utilajele necesare. Din aceeaşi sursă de finanţare, în satele comunei au apărut, în ultimii ani, zece pensiuni agroturistice.

„Să nu uităm, subliniază primarul Marcel Prună, de realizările pe plan edilitar-gospodăresc. Aceasta înseamnă apa, canalizarea în satul de centru, asfaltarea a numeroase drumuri în satele comunei şi numeroase alte proiecte, dintre care unele aflate în desfăşurare. Chiar zilele acestea am depus la Grupul de Acţiune Locală Ceahlău (GAL Ceahlău), din care facem parte, două proiecte, respectiv unul care vizează reabilitarea căminului cultural pe care îl vedem în perspectivă ca o adevărată casă de cultură, şi celălalt privind regularizarea unui torent. Se află deja în desfăşurare un proiect în valoare de 1,5 milioane de euro la Măsura 322 D pentru evitarea inundaţiilor.“

Pipirig – un brand

În anul care a început, primarul Marcel Prună are planuri mari. Intenţionează ca, prin banii europeni, să introducă apa potabilă şi canalizarea în alte trei sate ale comunei.

„Cum am avea nevoie de circa 20 milioane de euro, bani imposibil de accesat, am luat hotărârea de a «civiliza», ca să spun aşa, fiecare sat în parte şi începem cu satul Pluton, unde, conform proiectului, staţia de captare şi tratare a apei, plus conducta principală înseamnă 1,5 milioane de euro.“

Edilul comunei are planuri mari şi în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului, o ramură care ar aduce importante beneficii comunei.

„Să nu uităm că la frumuseţea locurilor se adaugă şi alte obiective turistice, cum ar fi brânzăria bunicului lui Ion Creangă, care mai există încă, izvorul scriitorului, o biserică, monument istoric, un muzeu cu obiecte de cult şi, bineînţeles, ospitalitatea oamenilor. Toate acestea ar putea atrage un număr sporit de turişti. Şi tot pentru dezvoltarea comunei, primăria lucrează acum la un proiect care să valorifice ceea ce este specific zonei. Cu sprijinul Forumului Montan – suntem membri ai acestei organizaţii – vrem să creăm un brand al comunei şi să valorificăm produsele specifice zonei: brânza, laptele, mierea de albine etc., astfel încât să fim căutaţi şi să nu căutăm noi pe alţii, aşa cum se întâmplă acum.“

Stelian Ciocoiu

Popas la Horaiţa

Nu departe de comuna Crăcăoani, străjuită de siluetele încremenite în paşnica măreţie a pădurilor de brad se înalţă Horaiţa, parte a ansamblului de mănăstiri, schituri şi sihăstrii din zona Neamţului. Ca şi Nichitul, Sihăstria, Almaşul etc.

Horaiţa n-a fost ctitorită de un feudal puternic şi nici din ambiţia unei familii domneşti. Mănăstirea Horaiţa a fost o ctitorie călugărească destinată în primul rând unei obşti monastice doritoare de retragere. Sfântul lăcaş a patronat succesiv viaţa idioritmică sau de obşte a călugărilor ei, dar a ocrotit şi îndrumat şi traiul sihaştrilor răzleţiţi prin poienile din adâncurile pădurilor înconjurătoare, alinând suferinţele celor mulţi şi, îndreptând, zi şi noapte, rugi fierbinţi întru mântuirea şi consolidarea temeinică a neamului.

Nu se ştie foarte exact anul întemeierii mănăstirii, dar primul document care aminteşte de biserica Horaiţa este cel semnat de Alexandru cel Bun la 1428, în care domnitorul hotărăşte ca biserica Horaiţa să fie inclusă în cele 52 de lăcaşuri de cult trecute sub jurisdicţia ecleziastică a puternicii mănăstiri Bistriţa, care îi va sluji ca necropolă.

În 1466, Ştefan cel Mare transferă călugării de la Horaiţa într-un mic schit Horăicioara, instalând în locul lor corpul domnesc al vânătorilor care vor sta aici până în 1518, când călugării revin la vechiul lor lăcaş, păstrând însă şi schitul Horăicioara până în zilele noastre.

Izolată în codri, departe de principalele drumuri ale ţării, mănăstirea scapă de multe din incursiunile turco-tătare, continuându-şi menirea chiar şi în perioadele în care alte mănăstiri din zona Neamţului sunt cumplit de devastate.

La rândul lor domnitorii aduc în timp îmbunătăţiri bisericii şi construcţiilor mănăstirii, făcând şi unele daruri. La schitul Horăicioara, de pildă, domnul muntean Constantin Racoviţă oferă o Evanghelie tipărită în 1760 care poartă dedicaţia: „Această sfântă Evanghelie este afierosită la Sfântul Schit ce se numeşte Oraiţul de sud de Neamţul, unde se prăznuieşte hramul Bunei Vestiri de noi, Constantin Cehan Voevod, domn şi oblăduitor a toată ţara Ungro-Vlahiei. Leat 1763 aug.“

Cei care poposesc aici pot admira biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, una dintre importantele edificii ale acestei zone. Construcţia la care s-a lucrat aproape două decenii şi care continuă bisericile de lemn ridicate aici de-a lungul veacurilor are ca model impunătoarea construcţie a Mitropoliei din Iaşi.

Numărul mare de credincioşi şi turişti care vizitează acest lăcaş de cult este atras, pe lângă liniştea şi frumuseţea locurilor, de icoana Maicii Domnului pe care, de mai bine de două veacuri, închinătorii o consideră şi-i duc mai departe renumele, din generaţie în generaţie, ca icoană făcătoare de minuni. Icoana, bogat ferecată în argint aurit cu imitaţii de pietre preţioase, încadrată de patru coloane de lemn aurit bogat împodobite cu vrejuri de viţă, este scoasă o dată pe an în procesiune, dusă în lung şi smerit alai pe colina Horăicioarei spre Izvorul Tămăduirii aflat la câteva sute de metri de vechiul schit şi care, prin renumele lui în rândul celor aflaţi în suferinţă, a dat al doilea hram al vechiului lăcaş.

Credincioşii din întreaga ţară apelează la rugăciunile călugărilor şi la sprijinul moral al duhovnicilor de aici pentru împlinirea unui vis, desăvârşirea supremă a unor eforturi, pentru că, spun aceştia, cele câteva şoapte, numai de el şi de Cel de Sus ştiute, capătă pe fundalul harurilor proporţii de simbol.

Stelian Ciocoiu

Abonează-te la acest feed RSS