reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Aug 2019

Turismul european este dominat de Spania, Italia, Franța, Germania și Regatul Unit

  • România este trecută la „...și altele“

Spania, urmată de Italia, Franța, Germania și Regatul Unit sunt cele mai căutate destinații turistice din Uniunea Europeană. De altfel, cele cinci țări se află și în top 10 al celor mai vizitate țări din lume. România, trecută în statisticile UE la „și altele“, nu are nicio schimbare de paradigmă: cele mai căutate destinații turistice rămân litoralul Mării Negre, stațiunile montane din Brașov și Valea Prahovei, stațiunile balneoclimaterice și mănăstirile din nordul Moldovei.

Eurostat (oficiul de statistică al Comisiei Europene) arată că, în 2016, ultimul an analizat, la nivelul celor 28 de țări ale Uniunii Europene, au fost active 608.400 de structuri de cazare turistică, cele mai multe aflându-se în Italia (178.449), Marea Britanie (84.580) și Croația (83.233). Ca număr de locuri de cazare (31,319 milioane total UE-28), aproape o treime s-au concentrat în Franța (5,134 milioane de locuri de cazare) și Italia (4,493 mil.), aceste state fiind urmate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,944 mil.), Spania (3,516 mil.) și Germania (3,336). La mare distanță se află Olanda (1,370 mil. de locuri de cazare), Grecia (1,241 mil.) și Austria (1,001 mil.). Dintre țările estice, cel mai bine plasate în acest clasament sunt Croația (987.000 de locuri de cazare) și Polonia (749.000).

Spania, cea mai vizitată țară din UE

Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru nerezidenți (persoane care călătoresc în afara țării lor), arată Eurostat, cu 295 de milioane de nopți de cazare, ceea ce reprezintă 22,2% din totalul pentru UE-28, principalele regiuni vizitate fiind Insulele Canare, Insulele Baleare și Catalonia. După Spania, cele mai populate și populare destinații pentru nerezidenți au fost Italia (199 de milioane de nopți), Franța (124 milioane de nopți) și Regatul Unit (119 milioane de nopți). Cele patru țări însumează 55,7% din totalul nopților petrecute de nerezidenți în UE-28 (fig. 1). Ca intensitate turistică (numărul de nopți petrecute în raport cu dimensiunea demografică a țării), au fost preferate Malta, Croația, Cipru și Austria.

turism fig1

Peste 60% din populația UE, angrenată în turism

Din totalul populației UE cu vârsta de cel puțin 15 ani, 62,1% au participat la activități de turism, mai exact aceste persoane au efectuat cel puțin o călătorie turistică în interes personal, pe parcursul anului. Rata participării a variat între 23,7% în România și 88,9% în Finlanda (fig. 2). Rezidenții din UE-28 au efectuat 1,2 miliarde de călătorii turistice; dintre acestea, 74,4% au fost către destinații interne și restul în străinătate. Cetățenii din Luxemburg, Malta, Belgia și Slovenia au preferat să viziteze alte țări în procent covârșitor; în schimb românii și spaniolii (10% fiecare) au manifestat un apetit scăzut de a călători peste hotare.

turism fig 2

Cei mai mulți turiști, din Germania și Regatul Unit

Eurostat mai spune că rezidenții din UE-28 au petrecut 2,6 miliarde de nopți în vacanță în străinătate. Cei mai mulți turiști, totalizând aproape 51,3% din totalul UE-28, provin din Germania, aceștia petrecând 771 de milioane de nopți în afara granițelor țării, și din Regatul Unit, ai căror cetățeni s-au cazat 564 de milioane de nopți în străinătate (fig. 3). Ca nopți pe cap de locuitor (indicator totuși neconcludent), Luxemburg a fost statul ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți în străinătate (22,3 nopți), urmat de Cipru (18,7 nopți/cap de locuitor) și Irlanda (12,5). La polul opus se află rezidenții din România, Bulgaria și Grecia, care au petrecut, în medie, mai puțin de o noapte în străinătate.

turism fig 3

Spania, cele mai mari venituri

Cele mai mari venituri din turismul internațional, în cifre absolute, au fost înregistrate în Spania (54,7 miliarde euro), Franța (38,3 miliarde euro) și Regatul Unit (37,4 miliarde euro), urmate de Italia (36,4 miliarde) și Germania (33,8 miliarde). Ca ponderi în PIB ale veniturilor provenite din turism, pe primele locuri de situează Croația (18,6%), Cipru (13,7%) și Malta (13,2%), țări în care acest sector reprezintă cea mai importantă sursă de dezvoltare. Cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru turismul internațional s-a înregistrat în Germania (72,1 miliarde euro), Regatul Unit (58,4 miliarde) și Franța (36,5 miliarde).

Litoralul Mării Negre, Valea Prahovei, Poiana Brașov, în topul preferințelor

Haideți să vedem cam pe unde se află turismul nostru în această ecuație. În 2018, arată ultima statistică a INS, România dispunea de 8.849 de structuri de cazare. Cele mai multe dintre acestea sunt pensiuni agroturistice – 2.821 de structuri de cazare, hoteluri – 1.613 și pensiuni turistice – 1.709. Capacitatea de cazare la nivel național este de 353.308 locuri, cele mai multe dintre acestea găsindu-se în București și celelalte reședințe de județ (91.685 de locuri) și pe litoralul Mării Negre (80.263). (Vezi tabelul 1.)

turism 1042 tabel regiune

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare, calculat însă la nivelul anului 2017, a fost de 12.143.346. Cele mai multe s-au înregistrat în unitățile de cazare din București și orașele reședință de județe (5.992.403 de sosiri), ceea ce poate să ducă la concluzia că prevalează turismul de afaceri, urmat de destinațiile turistice din alte localități decât marile orașe (2.036.151), zona montană (2.019.142), litoral (1.049.970), stațiuni balneoclimaterice (945.257) și Delta Dunării (100.423).

Turiștii români și străini au petrecut 27.092.523 de nopți în vacanță în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10.341.681 de înnoptări), litoralul Mării Negre (4.316.379), stațiunile balneoclimaterice (4.204.898), stațiunile montane (4.178.123), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3.841.108) și Delta Dunării (210.334). (Vezi tabelul 2.)

turism 1042 tabel destinatii

Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul, respectiv, municipiul Bucureștiul și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei, Clujul și salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Turism

Cremona International Livestock Exhibitions - Zootehnia Italiei, conectată de stat cu lumea întreagă

La invitația Agenției Italiene pentru Comerț Exterior am avut ocazia să particip la Expoziția Internațională de Zootehnie dedicată în principal vacii de lapte („Bovino da Latte“), eveniment organizat în perioada 24-26 octombrie a.c. la Cremona, capitala laptelui, regiunea care dă 44% din producția totală de lapte a Italiei. Ceea ce m-a impresionat au fost organizarea exemplară a acestui sector, modul de promovare a companiilor locale și mai ales, efortul pe care îl face statul italian prin această agenție pentru comerț exterior de a pune în legătură firmele italiene cu lumea întreagă.

Brand-urile locale, promovate de stat

Aș vrea să remarc rolul acestei agenții mai ales pentru faptul că în România nu există o instituție a statului care să se ocupe de promovarea companiilor românești și a produselor locale. Așadar, spre deosebire de noi, italienii sprijină societățile mici și mijlocii, oferindu-le șansa de a-și promova produsele la nivel internațional prin astfel de evenimente. Practic, Agenția Italiană pentru Comerț Exterior este o agenție guvernamentală cu sarcini în promovarea, facilitarea și dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia și restul lumii, sprijinind internaționalizarea companiilor mici și mijlocii și implementarea activității acestora pe piețele externe.

Agenția, care are sediul central la Roma și un birou regional la Milano, dispune de o rețea externă prezentă în 65 de țări din întreaga lume. Aceasta culege informații cu privire la piețele externe și la oportunitățile de schimburi comerciale printr-o monitorizare permanentă a piețelor, a fluxurilor comerciale și de investiții, activitate desfășurată de către birourile sale din străinătate. Biroul din Bucureşti al Agenției ICE, care operează în România din 1969, își desfăşoară activitatea de informare, asistenţă şi promovare pentru firmele italiene ce doresc începerea sau extinderea unei activităţi în Romania, precum şi pentru firmele sau instituţiile/autorităţile româneşti interesate să stabilească relaţii de colaborare cu parteneri italieni. Biroul din Bucureşti al Agenţiei ICE este acreditat în România ca secţie de promovare schimburi a Ambasadei Italiei şi colaborează în strânsă sinergie cu aceasta.

O infrastructură interesantă de promovare, un model care poate ar merita copiat și de țara noastră.

italia zoo d

Evenimentul în cifre

Singura expoziție internațională de zootehnie din Italia și una dintre cele mai importante din lume a primit la a 73-a ediție vizitatori din 34 de țări, 16 delegații oficiale din 16 state și două misiuni comerciale, din Turcia și India. Dacă tot amintim de cifre, trebuie spus că 52% dintre vizitatori sunt proprietari de companii, 65% dintre cei care vin la eveniment caută noi oportunități de afaceri și noi furnizori, iar 18% dintre vizitatori participă pentru prima oară.

Ca lider în organizarea de astfel de misiuni Ministerul Dezvoltării Economice folosește expoziția de la Cremona ca un „ambasador“ al produselor fabricate în Italia, promovându-le astfel în toată lumea. O dovadă că statul italian dă o foarte mare importanță acestui sector, dar mai ales regiunii Cremona care aduce anual sume impresionante la bugetul statului. Acest lucru o arată și cifrele: doar sectorul agroindustrial din Cremona aduce anual 12,3 miliarde de euro la bugetul statului, adică 13% din bugetul total, în timp ce producția agricolă contribuie la bugetul de stat cu 7,55 miliarde euro, ceea ce reprezintă 14,1 % din bugetul total. Mare parte din materia primă necesară industriei agroalimentare italiene vine din Cremona, sectorul creșterii porcilor reprezentând 47%, producția de lapte 44% și carnea de porc 80% din totalul acestor sectoare la nivel de țară. Poate ar mai fi de spus că suprafața medie a unei ferme din Cremona este de 18,6 hectare, de două ori mai mare decât în restul Italiei și cu 27% mai mare decât în Europa.

5 zone de interes

Întreaga expoziție a fost axată pe noi tehnologii care pot sprijini domenii de viitor precum reproducerea de precizie, agricultura digitală, producția organică, economia circulară și sustenabilitatea mediului, bioenergia, dar și inovații care ridică la un nivel avansat tehnologia produselor lactate, creșterea porcilor, bunăstarea și igiena animalelor. Am văzut, de asemenea, instrumente eficiente care pot ajuta crescătorii în managementul fermelor.

Evenimentul a fost împărțit în 5 zone de interes: Milk Village, o zonă dedicată workshop-urilor și demonstrațiilor practice cu rolul de a oferi soluții care să sporească producțiile, sprijinind în același timp crescătorii în căutarea unui preț corect pentru lapte. O altă zonă, numită Bio Village, s-a axat doar pe soluții cheie necesare producțiilor ecologice. Techno Village a fost zona focusată pe inovațiile din sectorul utilajelor agricole și a tractoarelor moderne, unde au fost prezentate avantajele agriculturii inteligente. BioEnergy Village a fost zona dedicată produselor și serviciilor inovative pentru energii regenerabile din surse agricole, care devin parte a unui program bogat de evenimente care se concentrează pe noile oportunități oferite de economia circulară, acordând o atenție deosebită gestionării și întreținerii instalațiilor pentru utilizarea subproduselor agricole și alimentare. Și, nu în ultimul rând, zona numită Area Forum Italpig, un forum dedicat pionilor importanți din sectorul creșterii porcului – asociații, măcelari, crescători, tehnicieni și veterinari.

italia zoo a

Având un dublu rol, atât în Italia, cât și în Europa, Expoziția Internațională de Zootehnie promovează la nivel internațional peste 800 de brand-uri de tehnologii pentru creșterea animalelor, echipamente agricole și sectoare conexe, dar și o competiție cu 400 de exemplare Holstein din cele mai renumite ferme italiene.

Ferma inteligentă și tehnologiile bazate pe senzori

Evenimentul a găzduit în a treia zi și Sammit-ul Agrinnovation, sub egida căruia a avut loc un seminar despre noile tendințe din sectorul agrozootehnic, care prevăd o agricultură durabilă cu ferme inteligente și tehnologii bazate pe senzori.

În ultimii 50 de ani, producția de lapte pe cap de vacă s-a dublat, dar cu toate acestea diferența între fermele cu producții mari și cele cu producții slabe este încă considerabilă. Se știe că producția de lapte este strâns legată de genetică și nutriție, dar și de managementul furajării. Un mixt de furaje inconsistent, un regim de furajare greșit, calitatea apei, comportamentul vitelor și factorii de mediu precum căldura pot afecta în mare măsură consumul de hrană. În mediile actuale de producție mari și destul de intensive, cu mai puțini oameni care își fac treaba, gestionarea activităților zilnice devine o provocare destul de mare. În astfel de ferme crescătorul administrează efectivul de vaci, dar nu are informații detaliate la nivel individual. În multe cazuri, este înregistrată producția individuală de lapte, dar alte informații cum ar fi cât de mult a mâncat fiecare vacă, cât de mult s-a mișcat, temperatura corpului nu se cunosc. Ei bine, tocmai acest management individual poate fi realizat cu ceea ce se numește azi ferma inteligentă. O combinație de tehnologii bazate pe senzori care măsoară caracteristicile probelor de lapte, de la vacă la vacă, cât și vrac, adăugând informații externe despre calitatea furajelor, într-un mod inteligent de combinare a acestor aspecte în gestionarea zilnică a fermelor.

Pentru că evenimentul a fost de mare amploare și ar fi multe de spus, iar spațiul nu o permite, voi reveni în numărul următor cu detalii ale unor soluții care pot ajuta cu siguranță și crescătorii de vaci din România, comentarii la cald în pavilionul cu animale de elită și impresii din partea participanților din delegația română prezentă la eveniment.

Patricia Alexandra Pop

Perenitatea artizanatului în ruralul italian

În vara anului trecut, când mi-am petrecut un scurt concediu de odihnă pe litoralul Mării Adriatice între Ravenna și Rimini, la un birou de informații turistice am fost îndrumat să vizitez satele din apropiere. Din multitudinea de oferte, una mai atrăgătoare decât alta, într-un cadru organizat, cu un microbuz și un ghid turistic, am vizitat localitatea Gambettola din regiunea Romagna.

Aici am întâlnit o imprimerie manuală pe diferite țesături (in, cânepă și bumbac), întemeiată în anul 1826 de familia Pascucci, unde de cinci generații se continuă neîntre­rupt și se păstrează secretul acestei activități artizanale.

Originea acestor imprimeuri se pierde în negura vremurilor, când prin anii 700 e.n. plugarii acopereau animalele cu pături de postav ce avea un medalion imprimat ce-l prefigura pe Sf. Anton.

Tehnica de lucru, la fel ca și utilajele folosite au rămas neschimbate de secole. Pe gofrajele din lemn gravate manual se aplică o pastă colorată de origine minerală de la albastru la verde, roșu „antic“ și ruginiu incon­fundabil, care se obține prin precipitarea oxidului de fier ce se amestecă cu făină albă și oțet din vin, toate în proporții bine cunos­cute și păstrate secret de șeful familiei.

După uscare, de preferat la soare, se trece la nuanțarea și fixarea culorilor în ciubere mari de lemn în soluție pe bază de acid sulfuric și sodă caustică care le prelungește vibrația cromatică și garantează rezistența la spălat. Ultimul act este călcatul, care se face cu un calandru, un fel de presă primitivă din secolul al XII-lea, care se acționează manual. Frumusețea originală a acestei arte tradiționale, imprimată pe șervețele, ștergare, fețe de masă, cuverturi de pat, perdele etc. răspunde în întregime exigențelor practice pentru decorarea mobilierului și locuinței într-o ambianță rustică. Singura adaptare la vremurile noastre este imprimarea pe pânză a unor figuri stilizate de sfinți, personaje umane în diferite ipostaze, flori și animale, unele create de pictorii din zonă.

În majoritatea satelor italiene descoperi meșteșuguri tradiționale cu diferite materiale (ceramică, sticlă, metale, lemn, piele, textile, etc.), cu atelier și punct de desfacere ce sunt la mare căutare de turiștii veniți să vadă cum se confecționează diferite obiecte autentice de artizanat și care în final sunt achiziționate ca amintire sau pentru înfrumusețarea confortului cotidian.

Și în țara noastră în spațiul rural ar trebui să se revigoreze și să se încurajeze vechile meșteșuguri, aproape uitate, care definesc specificul local și, de ce nu, vor putea aduce venituri importante celor care le execută, înainte ca aceste îndeletniciri să dispară pentru totdeauna.

GALERIE FOTO


 

Teodor MARUȘCA

  • Publicat în Social

Secvențe horticulturale din nordul Italiei

În vara anului trecut am avut prilejul să cunosc mai îndeaproape unele aspecte privind culturile horticole din nordul Italiei, mai exact din regiunile Toscana, Emilia – Romagna, Piemont, Lombardia și Veneția.

O primă constatare a fost grija deosebită a italienilor pentru preîntâmpinarea factorilor limitativi ai producției agricole, cum ar fi înlăturarea excesului și lipsei de umiditate din Lunca Padului și combaterea eroziunii solului pe terenurile în pantă.

Lucrări grandioase de regularizare a Padului cu canale de irigație și o rețea densă de canale de desecare, efectuate de-a lungul secolelor, nu pot decât să te impresioneze. Principalele canale de irigație sunt în rambleu deasupra terenurilor agricole, de unde prin gravitație apa, fără nicio cheltuială, este dirijată spre canalele secundare de unde se alimentează utilajele de udare prin aspersiune sau picătură.

În mănoasa Luncă a Padului, îmblânzită prin aceste ample lucrări de îmbunătățiri funciare, se întâlnesc suprafețe mari cultivate cu legume, dar și livezi superintensive de pomi fructiferi.

Pe terenurile în pantă bine consolidate împotriva eroziunii pe soluri mai profunde și fertile sunt amplasate în special plantațiile de vie și pomi fructiferi, precum și de măslini pe cele pietroase mai sărăcăcioase; totul este bine gândit, astfel ca să se obțină o producție cât mai bună, de calitate corespunzătoare și la un preț concurențial. O atenție deosebită este dată culturilor ornamentale care înfrumusețează parcurile și grădinile localităților. În marea ei majoritate, producția horticolă este procesată local, după metode tradiționale, și se întâlnește în micile magazine și pensiuni frecventate de o sumedenie de turiști.

O varietate inimaginabilă de sortimente de vinuri în sticle care de care mai arătoase îți fac cu ochiul la tot pasul în vitrine măiestrit amenajate.

La fel, în recipiente atractive, murături sau dulciuri și sucuri naturale din producția legumicolă sau pomicolă locală, realizate de micii producători agricoli, te îmbie să le cumperi și să le guști. Prin acest mod firesc de producere și valorificare a roadelor pământului autohton prin așa-zisul „lanț scurt“ se ține piept marilor supermarketuri cu tendințe de globalizare a alimentelor.

Peste tot întâlnești un peisaj agricol neostentativ armonios și echilibrat între culturi potrivite la locul potrivit, cu grade diferite de intensivizare, în funcție de condițiile naturale și intervenția benefică a omului.

Din punctul de vedere al culturilor horticole, Italia a fost pentru noi un exemplu pe care l-am urmat în trecut, când am înființat livezi intensive de pomi fructiferi pe care din păcate în ultimele trei decenii, le-am abandonat în marea lor majoritate. Poate acum, cu noul program PNDR privind pomicultura, o să ne redresăm, urmând experiența proprie și, de ce nu, exemplul italian care ar putea fi aplicat și de miile de români reveniți în țară din Italia, dispuși și stimulați să se ocupe de acest important domeniu al agriculturii.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO


 

  • Publicat în Turism

Cinque Terre, civilizația agrară de stâncării

Pe coasta stâncoasă a Rivierei italiene la Marea Ligurică, pe o lungime de aproximativ 10 km, între Genova și La Spezia, de la nord la sud, sunt înșiruite cinci sate medievale: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore, cunoscute sub numele de Cinque Terre (Cinci Pământuri), pe care le-am vizitat la acest început de an.

În călătoriile mele am văzut multe localități limitrofe unor țărmuri marine stâncoase din Marea Mediterană, dar niciuna nu m-a impresionat atât de profund ca Cinque Terre, declarat Patrimoniu Cultural Mondial UNESCO în 1997 și Parc Național al Italiei în anul 1999.

Suprafața totală a acestei rezervații naturale și agroculturale este de 4.226 hectare pe un ecart altitudinal de cca 500 m, unde viețuiesc aproximativ 5.000 de locuitori. Primii locuitori refugiați din calea popoarelor migratoare s-au instalat pe aceste stâncării ocrotitoare din preajma mării în secolul VIII după Hristos, la Riomaggiore, colonizarea fiind continuată mai intens în secolele X – XIV, de când datează bisericile și principa­lele construcții ale satelor.

Odată asigurată protecția acestor localități greu accesibile de prăduirile năvălitorilor acelor vremuri tulburi, oamenii au trebuit să supraviețuiască în condiții inospitaliere, greu de imaginat în zilele noastre. Din mare, prin pescuit, se asigura o parte importantă din hrană și de pe uscat, prin cultivarea terenului și creșterea animalelor, restul alimentelor, ca să poată supraviețui în această izolare mai liniștită.

Pentru a smulge roadele pământului, locuitorii au fost nevoiți să teraseze cu ziduri de 1 – 4 m înălțime stâncăriile din preajmă și să le planteze cu viță-de-vie, măslini, citrice și alți pomi fructiferi sau să le cultive cu legume și alte culturi strict necesare traiului sau comercializării. Rămâi uluit să vezi întinderea nesfârșită a teraselor deasupra stâncăriilor abrupte înfipte în mare, gândind ce efort fizic au trebuit să facă oamenii locului pentru construcția lor vreme de peste un mileniu! Cineva a măsurat lungimea acestor terase și a apreciat că ajung la impresionanta cifră de 4.829 km!

Prin comparație, Marele Zid Chinezesc are 8.852 km, cât am văzut eu că este înregistrat la muzeul acestei uriașe construcții. Din spusele ghidului nostru, pe aceste terase s-a cultivat în special vița-de-vie, care până nu demult se întindea la peste 1.000 de hectare lucrate manual în exclusivitate, fără posibilități de minimă mecanizare. Concurența și lipsa acută de forță de muncă manuală au făcut ca o bună parte din aceste podgorii să fie treptat abandonate.

În prezent se mai lucrează în sistem tradițional cvasi manual (întreținere, recoltare, transport, prelucrare etc.) puțin peste 200 de hectare, pe care se obține un vin dulce Sciacchetra, foarte apreciat de turiști. De altfel, agro și ecoturismul sunt foarte dezvoltate în zonă, mulțimea de turiști sosiți cu trenul introdus la începutul secolului trecut împânzesc micile pensiuni cu delicatese locale sau se plimbă pe „Drumul Iubirii“ de 1 km lungime din Vernazza, iar cei mai curajoși și antrenați circulă pe o potecă pietonală „Sentiero Azzurro“ de 11 km lungime care leagă toate cele cinci sătulețe.

Peisajul fascinant, profund transformat de mâna omului, simbioza cu natura înconjurătoare neprielnică, arhitectura mediteraneană veche cu construcții multicolore fac din acest ansamblu natură – om ceva măreț și inconfundabil. Este lăudabil efortul acestei țări și a organismelor internaționale de a conserva aceste reușite străvechi, expresii vii ale geniului și existenței umane, învingătoare la limita supraviețuirii. Pe când și la noi o mai atentă punere în valoare a moștenirii practicilor agricole de supraviețuire în condiții extreme, în loc să le abandonăm cu totul, pradă uitării pentru totdeauna?

Este un subiect ce merită a fi studiat, reactivat și conservat pentru generațiile viitoare, asemenea celor de la Cinque Terre.

GALERIE FOTO


Teodor MARUȘCA

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 44-45

  • Publicat în Turism

Sardinia, insula fără păstori

În vara acestui an am vizitat Sardinia, a doua insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia. Cu o suprafață de 24.090 km2 și 1,66 milioane de locuitori, cu un PIB de 19.700 €/locuitor, Sardinia este campioană europeană la densitatea de oi pe hectar și la producția de lapte, având un efectiv de peste 4 milioane capete. Datorită acestui fapt și al climatului mediteranean, Sardinia deține locul întâi și la numărul de persoane centenare, respectiv 22 la 100.000 locuitori, de 5 ori mai mult decât media europeană!

Relieful insulei este de podiș și muntos în proporție de 90%, cu vârful Punta de la Marmora de 1.834 m altitudine. Clima este blândă, umedă iarna și uscată vara, existând 7-8 zile pe an cu temperaturi sub zero grade. Solurile sunt în cea mai mare parte pietroase, cu o vegetație primară caracteristică de maquis și frigana.

Pe mari întinderi se întâlnește sistemul silvopastoral cu pajiști permanente și arbori izolați în special stejarul de plută (Quercus suber) și numeroase turme de oi din rasa autohtonă Sardă și taurine. Deși am parcurs de mai multe ori insula în lungime de 265 km și lățime de 145 km, nu mi-am dat seama ce îi lipsește impresionantului peisaj pastoral.

Abia într-un târziu, ca ardeleanul, m-am dumirit că lipsesc păstorii de la animale, obișnuit cum stau treburile pe la noi. În toată insula, în cele aproape două săptămâni de ședere, nu am întâlnit niciun păstor însoțit de câini care să păzească animalele pe pășuni!?

Peste tot sunt garduri din pietrele adunate de pe teren, din sârmă, lemn, arbuști, etc. Animalele pășteau liniștite pe limite îngrădite iarba uscată de secetă cu puține plante verzi de cicoare sălbatică, lucernă galbenă și alte specii cu înrădăcinare mai profundă, având la dispoziție umbră, apă și sare.

Acest sistem de pășunat al animalelor fără păstori se pierde în negura vremurilor, datând din epoca bronzului, când a apărut civilizația nuragică, înrudită cu cea miceniană din insula Creta, fiind practicat până azi.

Un fermier cu familia poate crește până la 700 oi cu o producție medie de 160-200 litri pe cap, practicând mulsul mecanic. Prețul laptelui este în jur de 0,60 €/litru, oile fiind furajate în perioada de lactație cu 0,4-0,6 kg/zi concentrate, pe lângă pășunat liber la discreție în împrejmuire.

În fermele de oi se practică pe scară largă agroturismul cu produse alimentare numai de pe terenul și animalele proprii. Bucătăria locală cu influențe catalane și continentale este vestită în întreaga lume.

După aceste constatări m-am întrebat ce învățăminte se pot trage pentru noi din experiența crescătorilor de oi din Sardinia.

În primul rând, lipsa cronică de la noi de per­sonal dispus să păzească oile ne va obliga să împrejmuim pășunile cu garduri, înlocuind astfel păstorii. Împrejmuirea și întreținerea animalelor pe suprafețe distincte, proprii sau închiriate ar elimina pășunatul fraudulos pe terenurile altora practicat pe scară largă în prezent, cu daune mari aduse culturilor agricole și altercații nesfârșite între crescători și cultivatori.

În al doilea rând, introducerea și extindere sistemului silvopastoral prin plantații de arbori pentru umbră pe pășuni în vederea protecției animalelor și covorului ierbos în contextul încălzirii globale a climei.

Și, în final, creșterea veniturilor fermelor de animale prin practicarea agroturismului autentic folosind produsele alimentare tradiționale realizate pe propriul teren.

GALERIE FOTO


Teodor MARUȘCA

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 36-38

Fazani de Prahova, pentru vânătorii italieni

Situată în pădurea din satul Curcubeu, de la Balta Doamnei, Fazaneria Gherghiţa încântă şi acum după 45 de ani de existenţă prin păsările măiastre care cresc acolo graţie silvicultorilor prahoveni. Pe o suprafaţă de 25 ha, cresc aici cel puţin 15.000 de exemplare care, an de an, ajung în cea mai mare parte pe câmpurile de vânătoare din Italia.

„Puii ieşiţi din ou în aprilie ajung la maturitate în 120 de zile şi iau calea Italiei, unde firme de profil le fac deliciul vânătorilor din peninsulă“, ne spune ing. Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova. Iar la noi amatorii de fazan îi pot achiziţiona cu numai nouă euro bucata, iar ouăle cu numai 40 de bani. Chiar dacă capacitatea de producţie a fazaneriei este de 35.000 exemplare, cererea redusă pe piaţa externă şi internă continuă să fie tot mai redusă şi creştem anual doar puţin peste 15.000 de exemplare.“

Întrebat dacă mai există cumva concurenţă în judeţ şi în ţară, şeful silvicultorilor prahoveni ne spune că aceasta aproape că nu există fiindcă în România, în afară de Fazaneria de la Gherghiţa, mai există doar alte două unităţi de profil, la Ghimpaţi Giurgiu şi la Timişoara, celelalte dispărând în furia tranziţiei.

(Cristea BOCIOACĂ)

Coasta Amalfitană din Italia, regatul lămâilor

Ultimele zile ale anului trecut mi-au oferit răgazul de a revedea zona din sudul oraşului Napoli, cu ghirlanda de mici aşezări la Golful Salerno din Marea Tireniană din care face parte Coasta Amalfitană, supranumită a fi Coasta de Azur a Italiei.

Am vizitat în urmă cu 45 de ani aceste meleaguri pe vremea când din această zonă favorabilă culturii lămâiului se comercializau fructele ca atare, sucuri obişnuite sau sifonate din lămâi şi tradiţionala băutură alcoolică „limoncello“, cu gust inconfundabil. Am rămas surprins şi uimit să văd acum, după aproape o jumătate de secol, amploarea şi diversitatea deosebită pe care au luat-o produsele derivate din acest fruct aparent banal, care este lămâia.

Străduţe întregi din orăşele ca Amalfi, Sorrento, Pompei, insula Capri şi altele sunt ticsite cu magazine micuţe, unde se comercializează o gamă inimaginabilă de dulceţuri, gemuri, sucuri, băuturi spirtoase, săpunuri, parfumuri, produse cosmetice şi altele, care au la bază valorificarea superioară a culturilor de lămâi. În plus, pomii şi fructele de lămâi sunt amplu reprezentate în culori vii pe tablouri, ceramică pictată, ţesături, tricouri şi alte exprimări artistice.

Locuitorii acestor meleaguri au reuşit să facă din lămâie o marcă a lor, aducătoare de venituri suplimentare substanţiale de la turiştii care vizitează aceste locuri încărcate de istorie şi peisaje încântătoare. Dacă aţi vedea pe ce coaste de calcare abrupte oamenii locului de secole au amenajat drumuri de acces şi terase pe care au plantat lămâi vă ia ameţeala.

Aici se poate spune că omul, în aceste condiţii inospitaliere, a reuşit să se adapteze, să găsească soluţii de supravieţuire şi, mai mult, de bunăstare, valorificând clima mediteraneană şi substratul pietros de lângă mare.

Văzând toate acestea, gândul m-a dus la condiţiile pedoclimatice de excepţie pentru pomicultură pe care le au multe zone din ţara noastră şi la produsele tradiţionale care s-ar putea promova şi dezvolta la nivel local, regional, european şi chiar mai larg.

Din câte cunoaştem pentru ţara noastră, până acum la nivel internaţional este recunoscut şi comercializat doar magiunul de prune din Topoloveni – Argeş, mult prea puţin pentru posibilităţile concrete oferite de condiţiile naturale cu care suntem dăruiţi.

Ce-ar fi ca, pe lângă acest fruct, numit prună, obţinut într-o zonă deosebit de favorabilă, să fie recunoscute şi alte derivate ca gemurile, jeleurile, compotul, fructele uscate şi afumate, ca să nu mai vorbim de produsele alcoolice naturale (ţuică, palincă, horincă etc.) realizate după reţete tradiţionale. La fel, lemnul de prun utilizat după câte cunosc la fabricarea creioanelor, bureţii de sub pruni pentru consum, uleiul din sâmburi la diverse cosmetice şi multe altele legate de acest minunat pom fructifer, iubit de toţi românii.

În mod asemănător se poate promova întreaga gamă de fructe şi lemn ce se pot obţine din cultura nucului, a mărului, cireşului, vişinului şi alţi pomi fructiferi, luând ca model pe cea a lămâiului din mezzogiorno italian.

Teodor MARUŞCA

Abonează-te la acest feed RSS