update 30 Jan 2023

Furaje inteligente pentru rumegătoare

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – (INCDBNA Balotești)

La viței succesul tranziției de la un regim de hrană pe bază de lapte la unul pe bază de concentrate și furaje voluminoase reclamă o dezvoltare corectă a rumenului. Însă dezvoltarea rumenului este un proces care necesită timp. Indiferent de cantitatea de lapte administrată sau de vârsta la care sunt înțărcați vițeii, dacă rumenul lor nu este corect dezvoltat, după această perioadă efectele stresului de înțărcare și postînțărcare sunt evidente. Eșecul în această etapă poate duce la încetinirea vitezei de creștere a vițeilor sau la o rată mai mare a îmbolnăvirilor din cauza stresului nutrițional. Ambele situații au implicații economice ulterioare deosebite și vor diminua efortul făcut cu vițelul până la momentul înțărcării.

Dezvoltarea rumenului debutează atunci când vițeii încep să consume hrană solidă. Primul tip de hrană care se administrează este un nutreț starter, iar bacteriile care colonizează rumenul provin în cea mai mare parte din acest nutreț. După ce vițeii încep să consume mai multă hrană solidă se formează tipul de bacterii care domină în rumen. Bacteriile care digeră amidonul produc butirat și propionat, în timp ce bacteriile care digeră fibrele produc în cea mai mare parte acetat. Celulele din peretele ruminal folosesc butiratul ca sursă de energie pentru creștere. Prin administrarea timpurie de hrană solidă la viței este favorizată fermentarea amidonului care reduce pH-ul ruminal și favorizează creșterea bacteriilor și producerea de butirat. Totodată, consumul de nutreț starter stimulează creșterea papilelor ruminale și astfel se mărește suprafața disponibilă din rumen pentru absorbția nutrienților. De reținut este faptul că, indiferent de momentul în care se începe administrarea de hrană solidă, este nevoie de 2 până la 3 săptămâni pentru ca populația bacteriană să crească până la un număr care poate digera eficient nutrețul.

INCDBNA este cel mai important institut de cercetare din România în domeniul științei animalelor ce desfășoară activități de cercetare și dezvoltare pe teme legate de biologia și nutriția animalelor de fermă (rumegătoare mari și mici, păsări, suine). De asemenea, institutul are o rețea extinsă de colaborări cu potențialii beneficiari ai rezultatelor cercetării (fermieri, asociații profesionale, autorități etc.) care asigură relevanța practică a direcțiilor de cercetare și impactul ridicat al rezultatelor. Astfel, IBNA vine în întâmpinarea dumneavoastră și pune la dispoziția beneficiarilor produse elaborate pe fundamente științifice, deja testate pe animale și controlate din punctul de vedere al calității (IBNA deține acreditare ISO 9001 și avizare ANSVSA):

  • premixuri vitamino-minerale pe suport de făinuri de cereale (mălai, tărâțe etc.) cu o structură astfel elaborată încât, incluse în rețete de hrană tipice pentru diverse categorii de animale de fermă, să asigure necesarul de vitamine și minerale pentru categoria respectivă. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura singuri atât cerealele, cât și nutrețurile proteice (șroturi etc.). La solicitare, structura acestor produse poate fi adaptată pentru necesitățile fermierilor (de exemplu, rată mai mare de includere pentru cei care au posibilități reduse de omogenizare).
  • concentrate proteino-vitamino-minerale, adică amestecuri de ingrediente furajere bogate în proteină (șrot soia, șrot floarea-soarelui, mazăre etc.) plus vitamine și minerale. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura/cultiva singuri cerealele (porumb, grâu, orz). Prin respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj, aceștia pot asigura o furajare corectă (pe baze științifice) a animalelor, fără să aibă nevoie de cunoștințe de specialitate și pot obține maximul de spor sau de producție permise de condițiile de întreținere.
  • nutrețuri combinate, adică amestecuri de cereale, ingrediente proteice, săruri minerale (cretă furajeră, fosfat mono sau dicalcic), sare, premix vitamino-mineral etc., elaborate pentru cele mai importante categorii de animale de fermă. Aceste produse fiind complete, se administrează ca atare în hrana animalelor și asigură rații echilibrate nutritiv categoriilor de animale cărora le sunt destinate. La rumegătoare trebuie administrate în completarea nutrețurilor de volum (fânuri, silozuri), în funcție de nivelul de producție al animalelor.

Pe lângă cele aproximativ 70 de rețete standard, institutul poate realiza, la cerere, rețete adaptate necesităților beneficiarilor în funcție de baza furajeră de care dispun sau premixuri de intervenție pentru rezolvarea unor carențe nutritive etc.

Începând cu luna iunie a.c. IBNA realizează, pe lângă produsele clasice, și produse granulate. Detalii se pot găsi pe site-ul institutului la adresa http://www.magazin.ibna.ro/

Dr. ing. Andreea VASILACHI – INCDBNA Balotești

 

Nutrețul combinat granulat în hrana suinelor - avantaje și dezavantaje

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală - INCDBNA Balotești

Producătorii de carne de porc trebuie să evalueze constant posibilitățile de îmbunătățire a performanțelor de creștere și o reducere a costurilor cu hrana. O hrană corespunzătoare pentru animale presupune obținerea unor beneficii în termen de performanțe și implicit sănătate.

Suinele sunt animale monogastrice cu stomac simplu, care necesită hrană ușor digestibilă și de bună calitate. Un sistem de hrănire modern presupune satisfacerea cerințelor nutriționale, cunoașterea caracteristicilor ingredientelor ce compun hrana, calitate și salubritate a hranei, transport ușor, fără a afecta caracteristicile amestecului de ingrediente.

Granularea este cea mai obișnuită metodă de procesare termică folosită astăzi în industria hranei pentru animale, care presupune condiționarea termică a unui amestec de ingrediente măcinate și compactizarea acestora la trecerea prin sită (matriță). Patton și col., încă din 1937, au accentuat superioritatea din punct de vedere nutrițional a hranei granulate comparativ cu cea obținută sub formă de făină prin măcinarea și amestecarea omogenă a ingredientelor.

Din punct de vedere economic există mari diferențe între furajarea sub formă granulată sau sub formă de făină. Astfel, în condițiile unei granulări de bună calitate se obțin o serie de beneficii: se reduc deșeurile, se realizează o reducere a separării ingredientelor, se îmbunătățește palatabilitatea, dar și digestibilitatea substanței uscate, proteinei și energiei brute ca urmare a procesării termice a amidonului și proteinei și se scurtează perioada de hrănire. Ca o consecință, excreția de substanță uscată și azot descrește, ceea ce conduce la reducerea impactului negativ asupra mediului. Performanțele animalelor și consumul specific pot fi îmbunătățite. Cercetările anterioare au evidențiat faptul că utilizarea sub formă granulată a nutrețului combinat în hrana purceilor constituie o modalitate eficientă de îmbunătățire cu 4-10% a eficienței hrănirii în comparație cu hrănirea sub formă de făină. Pentru scroafele lactante se refac rezervele energetice, ceea ce elimină dificultățile posibile în cazul scroafelor cu stare de întreținere slabă. Energia metabolizabilă nu este afectată de folosirea nutrețului combinat granulat.

Un argument suplimentar al folosirii nutrețului combinat în formă granulată îl constituie scăderea risipei cu hrana, asociată cu reducerea hrănirii selective, o densitate a hranei îmbunătățită și caracteristici mai bune la manipularea furajului. La aceste aspecte se adaugă controlul prafului și distrugerea organismelor dăunătoare.

Pe de altă parte, granularea crește costul de fabricație, investiția suplimentară putând fi compensată prin performanțe superioare și o bună condiție corporală a efectivului matcă. Dacă nu se acoperă cheltuielile suplimentare este de preferat să se folosească hrana sub formă de făină.

În timpul procesului de granulare amestecul de ingrediente sub formă de făină este supus unor temperaturi și umidități ridicate. Temperaturile extreme ridicate conduc însă la riscul apariției Reacției Maillard.

Deși este în general recunoscut faptul că o bună calitate a granulelor îmbunătățește eficiența, creșterea și uniformitatea animalelor, nivelul calității este, în general, dictat de aspectele economice. Cu toate acestea, hrănirea cu o calitate fizică slabă este întotdeauna prea scumpă. Mulți factori afectează procesul de granulare, incluzând umiditatea făinii și sursa ingredientelor. Evaluarea factorilor de granulare pe o perioadă scurtă de timp minimizează unele dintre variabilele necontrolate. Variabilele care nu pot fi eliminate (temperatura de condiționare, amperajul de granulare) trebuie să fie cel puțin contabilizate http://www.allaboutfeed.net/Nutrition/Research/2012).

Calitatea granulelor este dată de mai mulți factori, un rol important fiind ocupat de mecanismele de legare a particulelor de hrană între ele, de liantul folosit. Mai multe produse au fost testate și un număr limitat au fost utilizate ca lianți în obținerea unor granule de calitate. În mod curent sunt folosite următoarele categorii de lianți:

  • lianți bazați pe lignină/ lignosulfonați – un studiu comercial arată că introducerea a 1,25% ligno­sulfat în nutrețul granulat reprezintă echivalentul a 18% grâu;
  • hemiceluloză;
  • lianți minerali (bentonită);
  • gume, amidon, melasă;
  • grăsime (1%).

O serie din acești lianți sunt bazați pe produse secundare de la fabricarea lemnului și a produselor din hârtie.

Folosirea unui nutreț combinat clasic, bazat pe porumb și soia într-un raport dependent de cerințele animalului, impune adăugarea de grâu pentru o bună calitate a granulelor. Grâul este cunoscut pentru proprietățile sale de liant ca urmare a glutenului conținut. Gliadina si glutenina din grâu sunt prezente într-un raport de 1:1, iar împreună reprezintă circa 80% din conținutul de proteine. Glutenul din grâu are astfel și capacitatea de liant alimentar și este o masă elastică, de consistența unei gume. Un procent de 10% grâu sporește durabilitatea granulelor.

Granularea crește, de asemenea, gelatinizarea amidonului de la aproximativ 10% până la 12% în materia primă, până la aproximativ 25% în timpul condiționării și la peste 4% după formarea granulelor. Gelatinizarea amidonului îmbunătățește, de asemenea, durabilitatea granulelor, dar crește și duritatea acestora.

Finețea granulelor este un aspect important în procesul de granulare care nu trebuie ignorat, dat fiind faptul că o finețe mărită afectează tractul gastro-intestinal. O dimensiune optimă a granulelor ar fi de 500-1.600 μm. Particule mai mici de 400 μm nu sunt de dorit.

Aceste aspecte accentuează importanța formei în care se prezintă hrana în orice strategie managerială de conducere a unei ferme, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele de creștere a suinelor îl constituie valorificarea cu maximum de randament a hranei al cărei cost este oricum foarte ridicat.

Mihaela HĂBEANU, Horia GROSU

Importanța obținerii de alimente funcționale

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimele decenii, cererile consumatorilor în zona producerii de alimente s-au schimbat considerabil. Consumatorii cred tot mai mult că alimentele contribuie direct la îmbunătățirea stării generale de sănatate și a calității vieții.

Acceptarea și atitudinea consumatorilor față de alimentele funcționale determină mărimea și succesul pieței. Inițial, consumatorii au fost suspicioși în privința alimentelor funcționale „nenaturale“, deoarece producția lor necesită implicarea tehnologică în scopul îndepărtării, adăugării sau modificării unor componente bioactive.

Producerea de alimente funcționale necesită deseori o tehnologie modernă și diferite abordări precum: (I) eliminarea unui component cunoscut, care poate avea efecte dăunătoare pentru consumator; (II) adăugarea unui component, care nu este în mod normal prezent;

(III) creșterea concentrației unui component prezent în mod natural în aliment, în scopul producerii de efecte benefice; (IV) înlocuirea unui component cu un altul cu efecte benefice demonstrate.

Piața alimentelor funcționale a crescut în mod constant, datorită beneficiilor aduse sănătății. Cererea pentru alimente funcționale variază de la o țară la alta, pe baza obiceiurilor culinare, a legislației în vigoare și a culturii. Cele mai mari piețe de alimente funcționale sunt în Japonia și SUA. Printre țările din Europa care au un consum mai ridicat de alimente funcționale se numără Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda.

Acceptarea unui ingredient funcțional specific este legată de cunoașterea de către consumator a efectelor asupra sănătății ale ingredientelor specifice. De aceea, ingredientele funcționale, care au fost percepute de consumatori, pentru o perioadă relativ lungă de timp (ex. vitamine, fibre, minerale) ating proporții destul de mari de acceptare a consumatorului, față de ingredientele care au fost utilizate de puțin timp (ex. flavonoide, carotenoizi, acizi grași omega-3, seleniu, probiotice). Însă, reacțiile consumatorilor s-au schimbat într-un mod pozitiv după creșterea conștientizării beneficiilor alimentelor funcționale pentru sănătate.

În acest context, preocupările actuale ale cercetătorilor sunt îndreptate în direcția obținerii de alimente funcționale de natură animală (ex. alimente cu conținut ridicat de acizi grași polinesaturați, alimente cu conținut scăzut de colesterol, alimente îmbogățite în vitamine sau minerale) pe cale naturală, prin manipulare nutrițională, utilizând rețete furajere complexe, testate și validate prin modele experimentale și funcționale.

În prezent, în cadrul proiectului GALIM PLUS, prin intermediul unor granturi cofinanțate de la bugetul Comisiei Europene și de la bugetul Guvernului României, INCDBNA Balotești susține inițiativele avicultorilor din România care doresc să aducă pe piață alimente ce au calități nutriționale îmbunătățite. Oferta de expertiză a INCDBNA Balotești și informații suplimentare referitoare la alimentele funcționale pot fi găsite pe pagina proiectului la adresa www.ibna.ro.

Lucrare editată în cadrul proiectului P_40_441 – GALIM PLUS – „Dezvoltarea unor soluții de furajare inovative pentru galinacee, în vederea obținerii de alimente accesibile, cu calități nutriționale îmbunătățite“, contract de finanțare nr. 144/13.10.2016.

Beneficiar INCDBNA Balotești.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Margareta OLTEANU, Rodica Diana CRISTE, Tatiana PANAITE, Petru Alexandru VLAICU

PROIECTUL „SARA-DEMO“ Valorificarea rezultatelor preliminare legate de acidoza ruminală subacută (SARA)

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

PROIECTUL „SARA-DEMO“ Valorificarea rezultatelor preliminare legate de acidoza ruminală subacută (SARA) prin dezvoltarea de produse furajere „prietenoase față de mediul ruminal“ (2017-2018) -

Partea I: PREZENTAREA PROBLEMEI DE REZOLVAT

Creșterea continuă a potențialului productiv al rumegătoarelor (prin ameliorarea genetică) a condus și conduce la necesitatea furajării acestora cu cantități din ce în ce mai mari de nutrețuri care au o digestibilitate/valoare energetică din ce în ce mai ridicată, ceea ce poate conduce la efecte secundare nedorite, cum ar fi acidoza ruminală.

Simplificând, aceasta se instalează atunci când animalele consumă, eventual într-un timp scurt sau după o perioadă în care nu au fost furajate, cantități mari de nutrețuri bogate în glucide rapid fermentesci­bile la nivel ruminal. Cazul clasic: nutrețuri bogate în amidon (cereale) versus nutrețuri bogate în celuloză (fân). Evident că la animalele cu producții mari fermierii sunt obligați să introducă în rație o proporție mai mare de nutrețuri cu densitate energetică ridicată (de ex. cereale), pentru a menține nivelul producției. Dar aceasta poate conduce la efecte secundare nedorite: prin descompunerea prea rapidă a glucidelor în rumen, se pot acumula anumite substanțe (ex. acid lactic), care conduc la scăderea pH-ului ruminal sub nivelul optim. În mod normal, pH-ul ruminal scade treptat după administrarea unui tain și revine la nivelul inițial după câteva ore (6-10), în funcție de valoarea acidogenă a rației administrate, dar aceste scăderi sunt moderate și nu au efecte negative notabile. În schimb, scăderea pH-ului sub anumite praguri și pe perioade mai îndelungate conduce la disfuncționalități ale metabolismul ruminal, fiind afectată celuloliza (cu alte cuvinte utilizarea eficientă a nutrețurilor fibroase), proteosinteza microbiană (care poate reprezenta peste jumătate din valoarea proteică a rațiilor), etc.

Simplificând în continuare, dacă se continuă administrarea unei astfel de rații, fără alte precauții, se ajunge la o adevărată „spirală“ a problemelor: pH-ul scade din ce în ce mai mult, funcțiile rumenului sunt din ce în ce mai afectate, animalele încep să nu mai consume furajele, putându-se ajunge, în cazuri extreme, chiar și la moartea animalelor.

Există două forme a acidozei ruminale, cea acută (instalată brusc, severă, cu efecte dramatice) și cea subacută (instalată în timp, greu de observat, insidioasă). Deși poate părea ciudat, forma subacută este cea care provoacă pierderi economice mai mari fermierului, tocmai prin dificultatea depistării. Dacă la forma acută fermierul reacționează rapid, fiind alertat de starea animalelor, în cazul formei subacute, mulți fermieri nici nu conștientizează faptul că se confruntă cu această problemă. Doar constată că deși hrănesc bine animalele, acestea nu dau producția corespunzătoare („le furajez pentru 25 l și ele îmi dau 20 l/zi“). Evident, fermierii pot depista anumite semne sau pot evalua riscul încă de la formularea rațiilor, dar aceasta necesită experiență sau sfatul unui specialist.

Pe de altă parte, chiar dacă fermierii știu sau bănuiesc că rațiile pe care le administrează le pot crea astfel de probleme, nu prea au încotro: sunt nevoiți să mențină un nivel ridicat al producției (ex. de lapte) pentru a rămâne profitabili și au nevoie de soluții la această problemă.

Cătălin DRAGOMIR*, Mihaela VLASSA**

*Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (IBNA)

**Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (UBB)

Raportul nutreţuri de volum-concentrate, cheia nutriţiei rumegătoarelor

Este bine-cunoscut faptul că performanţele productive ale animalelor de fermă, cum ar fi sporul în greutate, cantitatea de lapte sau de lână, sunt dependente de structura raţiilor, de conţinutul acestora în elemente nutritive şi de potenţialul genetic al animalelor. Dacă ne referim în mod expres la animalele rumegătoare, cele care pot valorifica cu destul de mare eficienţă nutreţurile cu un conţinut apreciabil de celuloză (grosiere, fibroase), va trebui să ţinem cont neapărat de raportul sau proporţia dintre nutrețurile de volum şi concentrate. Sunt situaţii, pentru multe categorii de rumegătoare, când, din diferite motive, concentratele sunt asigurate în raţii, în proporţii destul de reduse sau chiar lipsesc. Se întâmplă în general când animalele se află în diferite etape fiziologice și acestora li se pot administra raţii numite de întreţinere, cum de altfel se practică la ovine, când marea majoritate a fermierilor nu asigură niciun fel de nutreţuri concentrate, cum ar fi toamna în prima parte a gestaţiei, dar şi pe timpul verii, când păşunile nu pot asigura cea mai mare parte din nutrienţii necesari. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la vaci, în situaţia în care acestea beneficiază de nutreţuri de volum (fânuri, suculente, masă verde) de bună calitate, fără concentrate, însă în acest caz nici producţia de lapte nu poate depăşi 15 litri la animalele din populaţii neameliorate şi 20 litri la animale cu un potenţial genetic mai valoros.

De preferat şi fiziologic normal pentru rumegătoarele de fermă ar fi asigurarea unui anumit adaos de nutreţuri concentrate energetice sau proteice, cereale, respectiv şroturi sau seminţe de leguminoase măcinate, într-o măsură impusă de anumite criterii stabilite în mod ştiințific. Problematica raportului dintre cantitatea de nutreţuri de volum şi concentrate a fost şi rămâne o chestiune foarte discutată în mediul nutriţioniştilor, însă în primul rând în cel al fermierilor care, de cele mai multe ori, fac această chestiune la voia întâmplării, ivindu-se frecvent situații cu mari neajunsuri în plan economic şi nu numai.

Se pune astfel întrebarea, destul de justificată, privitoare la raportul ideal sau optim dintre cele două clase de nutreţuri față de categoriile fiziologice sau de producţie şi speciile de animale care se supun acestor reguli.

La prima vedere, răspunsul pentru o astfel de întrebare este destul de complicat, însă, pentru a ne încadra într-un spaţiu cât se poate de restrâns, ne vom rezuma la câteva precizări. Marea majoritate a fermierilor cu mai puţină experienţă sunt tentaţi să creadă că o participare considerabilă a concentratelor în raţii cu siguranţă va aduce automat și mari avantaje fără să ia în calcul reversul, care înseamnă ori încărcarea costului raţiei, ori afectarea sănătăţii animalelor (acidoze). S-a încercat, mai ales la animalele la îngrăşat (tăurași, berbecuţi), creşterea cantităţii de concentrate din raţii până la aproximativ 80% sau chiar mai mult, obţinându-se performanţe superioare, numai că aceste tipuri de raţii s-au dovedit foarte scumpe, implicând un cost de producție exagerat.

În situaţii inverse, când se încearcă atingerea unor performanţe de vârf, fără adăugarea unor surse proteice cu un conţinut bogat în aminoacizi esenţiali sau cu ingrediente cu aport energetic insuficient, deci un aport scăzut de nutreţuri concentrate, se înregistrează performanţe nesatisfăcătoare, în multe cazuri deprecierea stării de sănătate a animalelor şi, în final, descurajarea fermierului. Soluţia trebuie să vină în acest caz din partea nutriţioniştilor, a inginerilor zootehnişti sau a medicilor veterinari. INCDBNA – IBNA Baloteşti, prin specialiştii săi, poate oferi consultanţă nutriţională în această direcţie fermierilor care solicită sprijin şi, totodată, poate pune la dispoziţia acestora cantităţile necesare de nutreţuri con­centrate realizate la cerere, luând în calcul stocul şi calitatea nutreţurilor de volum deţinute de fermierul respectiv. Se va înţelege că numai o alcătuire judicioasă a raţiilor, specifică fiecărei categorii şi stări fiziologice a animalelor, va putea asigura în cea mai mare măsură starea de sănătate a animalelor şi aşteptările fermierilor în raport cu potențialul animalelor.

Dr. ing. Ilie Voicu – INCDBNA - IBNA Baloteşti

Cât de valoroase sunt nutrețurile destinate hrănirii rumegătoarelor

Noțiunea de valoare nutritivă a nutrețurilor reprezintă capacitatea acestora de a satisface cerințele de substanțe nutritive ale animalelor și implică atât conținutul energetic și proteic al unui nutreț, cât și pe cel mineral și vitaminic, iar aprecierea acesteia este un proces aproape continuu având în vedere multitudinea de factori care o pot modifica. Dacă pentru monogastrice digestia, absorbția și metabolizarea substanțelor nutritive comportă un anumit aspect, la rumegătoare aceste procese se derulează diferit, dată fiind conformația specifică a tubului digestiv care cuprinde și activitatea ruminală. Aspectele importante ale valorii nutritive sunt date, pe de o parte, de digestibilitatea substanțelor organice, iar pe de altă parte, de degradabilitatea proteinei.

Dacă am analiza în primul rând digestibilitatea nutrețurilor ca indicator de valoare nutritivă și ne-am propune o comparație între nutrețurile care aparțin aceleiași specii vegetale, vom putea observa diferențe notabile, date în general de gradul de digerare a acestora, adică de rezultatul diferențelor înregistrate între substanțele nutritive ingerate și cele excretate in vivo (cu corecții pentru descuamări celulare, reziduuri de secreții digestive etc.). În prezent, o metodă modernă de determinare a digestibilității, care este utilizată frecvent în lume de laboratoare de analiza furajelor pentru fermieri, este cea in vitro Tilley-Terry automatizată folosind aparatul Daisy Incubator (Ankom). Metoda este aplicată în mod curent în INCDBNA Balotești și are avantajul de a fi rapidă. În general, valorile de digestibilitate a substanțelor nutritive se încadrează între 90% la boabe-concentrate și 43% la paie-plevuri. Dintre factorii care pot influența digestibilitatea nutrețurilor, în speță valoarea nutritivă, cel mai important ar fi stadiul de vegetație în care este recoltată planta furajeră. De exemplu, la raigras, scăderea procentului de digestibilitate de la 81% în stadiul de înspicare, până la 57% în stadiul de sfârșit de înflorire este răspunsul creșterii procentului de celuloză brută de la 21% la 37% și al scăderii celui de proteină brută de la 18% la 9%, dar și al celui de cenușă, de la 11% la 9%. De fapt, aspectul determinant al compoziției chimice care influențează digestibilitatea substanțelor nutritive îl constituie conținutul în substanțe greu fermentescibile (lignina și hemiceluloza).

În exemplul dat la raigras, valoarea nutritivă dată în unități nutritive variază de la 1,19 la 0,73 /kg S.U. La fel și la lucernă, care în stadiul tânăr are o digestibilitate de peste 75%, iar după înflorire ajunge la sub 58%, fapt care se reflectă în scăderea de la 1,03 până la 0,78 unități nutritive. La fel de important este și modul de conservare și de preparare a nutrețurilor. Aici putem vorbi în special de plantele însilozate. S-a constatat o diminuare a digestibilității nutrețurilor verzi după conservare sub formă de siloz, în medie cu 2,5-3,5% la plantele însilozate fără conservanți sau după pălire, diminuarea fiind ușor mai mare la plantele mai bogate în apă. În fond, digestibilitatea silozurilor scade odată cu scăderea pH-ului, respectiv cu creșterea conținutului în amoniac, acid acetic, propionic și butiric, și crește proporțional cu conținutul în acid lactic. De asemenea, un factor important care influențează digestibilitatea este și gradul de mărunțire a nutrețurilor. În cazul mărunțirii exagerate a nutrețurilor fibroase (fânuri de lucernă, raigras etc.) dar și al brichetării, are loc o scădere a digestibilității ca urmare a modificării activității microbiene ruminale, cu efect în scăderea producției și utilizării acizilor grași volatili.

Evaluarea degradabilității ruminale a substanțelor azotate este la fel de importantă pentru calculul valorii nutritive a unui furaj, mai ales a unuia nou introdus într-o rație furajeră. De menționat că există o tendință din ce în ce mai pronunțată de a se valorifica în hrana rumegătoarelor, și nu numai, diferite surse neconvenționale. Studiul degradabilității este foarte important pentru caracterizarea surselor furajere proteice deoarece indică disponibilitatea azotului proteic și, implicit, nivelul de proteosinteză microbiană în rumen. Metoda utilizată este așa-numita metodă in sacco în care se determină gradul de degradare a proteinei furajere în funcție de timp; se folosesc săculeți din material poros, umpluți cu furaje, care se introduc în rumenul unor vaci fistulizate la nivelul rumenului.

Acestea sunt numai câteva aspecte care trebuie avute în vedere în aprecierea și evaluarea resurselor furajere pentru alcătuirea unor rații ce trebuie să fie în acord cu necesitățile animalelor și așteptările fermierilor.

Ana CIŞMILEANU

INCDBNA Baloteşti