cemrom iulie 2018
update 17 Jan 2019

Întreținerea tineretului taurin femel

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Întreținerea tineretului taurin femel și mai târziu dirijarea reproducției în fermele de producție a laptelui au implicații economice ulterioare deosebite. În ultimele decenii selecția unidirecționată pentru producția de lapte a avut un impact nedorit asupra stării de sănătate și mai ales asupra desfășurării activității de reproducere a animalelor. De exemplu, declinul constant al fertilității la rasele de vaci de lapte este asociat cu îmbunătățirea valorii genetice pentru producția de lapte. De altfel, în studiile din anii anteriori se atrăgea atenția asupra faptului că performanțele actuale de reproducție ale vacilor au scăzut într-o asemenea măsură încât până în anul 2020 acest sistem de exploatare poate deveni nesustenabil (Gilmore și col., 2011). În acest context, materialul de față prezintă o serie de aspecte practice legate de probleme de infertilitate la vacile de lapte, general valabile, posibile cauze, dar și sugestii prin care acestea pot fi prevenite.

Infecțiile tractului reproducător

Cauze posibile:

  • nutriție necorespunzătoare în perioada de înțărcare;
  • contaminarea în timpul parturiției cu organisme virulente din cauza unor condiții igienico-sanitare improprii existente în zona de fătare;
  • distocii și retenții placentare;
  • examen transrectal și însămânțare neigienice;
  • nivelul scăzut de calciu din rație poate duce la retenții placentare care se pot dezvolta în infecții uterine;
  • deficiențe în seleniu, vitaminele A și E;
  • însămânțarea vacilor care nu se află în călduri;
  • afectarea tractului datorită fătărilor/însămânțărilor dificile;
  • calitatea scăzută a apei de băut sau apa contaminată.

Sugestii:

  • hrănirea corespunzătoare a vacilor în perioada de înțărcare;
  • asigurarea în maternitate a unui mediu curat și sanitar;
  • nu utilizați boxele din maternitate pentru alte acțiuni sanitar-veterinare;
  • tratarea medicamentoasă a vacilor depistate cu infecții;
  • igienizarea echipamentului pentru efectuarea însămânțărilor, toaletarea vulvei înainte de însămânțare și igiena personală;
  • monitorizarea atentă a vacilor după fătare cel puțin 3-4 săptămâni și efectuarea tratamentelor doar dacă este necesar;
  • nu este recomandată însămânțarea vacilor dacă acestea prezintă scurgeri anormale;
  • testați calitatea apei de băut.

Anestru după fătare sau montă: vacile nu prezintă ciclu estral sau acesta nu este observat.

Cauze posibile:

  • deficit de energie, pierderi în greutate din cauza bilanțului energetic negativ ce apare imediat după fătare, producție mare de lapte și/sau subalimentare și consum scăzut de substanță uscată;
  • anemie, adesea ca urmare a deficitului de proteină sau carențelor de fier, seleniu și vitamina E;
  • exces/deficit de fosfor (în special la vițelele pentru montă);
  • piometru și infecții uterine severe (vacile pot/nu pot prezenta scurgeri și în general nu ovulează);
  • instalarea gestației;
  • prezența chiștilor ovarieni (70% din vacile cu anestru au chiști ovarieni);
  • la vacile care au ciclu normal și sunt sănătoase, nedepistarea căldurilor se poate datora: înregistrării incorecte a datelor în registrul de monte și fătări, necunoașterii simptomelor asociate comportamentului vacilor în timpul perioadei estrale, efectivelor mari de animale (vacile deja diagnosticate gestante sau cele aflate la jumătatea ciclului sexual nu încalecă vacile aflate în călduri sau în apropierea acestora), afecțiunilor podale (de exemplu laminita, dermatita interdigitală/digitală, cangrena călcâielor), călduri șterse (ovulație normală, fără semne ale estrului).

Sugestii:

  • examinarea de către medicul veterinar a vacilor suspecte pentru a stabili dacă acestea prezintă sau nu anestru;
  • înregistrarea corectă a datelor în registrul de montă și fătări, utilizarea diagramelor de călduri, determinarea nivelului de progesteron din lapte;
  • o atentă monitorizare a vacilor după fătare (cel puțin 20 de minute de fiecare dată), mai ales seara și dimineața devreme;
  • utilizarea echipamentelor care să vă ajute în depistarea vacilor în călduri (de exemplu detector electronic de estru);
  • determinarea profilului hematologic și biochimic sanguin (inclusiv la vacile înțărcate);
  • efectuarea analizelor standard la materiile prime utilizate în hrana animalelor, verificarea echilibrului energoproteic al rației, conținutului acesteia în minerale și vitamine;
  • prevenirea retențiilor placentare, infecțiilor tractului reproducător și apariției afecțiunilor specifice perioadei peripartale (de exemplu cetoza).

Însămânțări repetate: incidență crescută a vacilor ce necesită 3 sau mai multe însămânțări/montă fecundă.

Cauze posibile:

  • însămânțări efectuate necorespunzător – prea devreme sau prea târziu față de momentul ovulației;
  • însămânțări frecvente bazate pe semnele secundare ale estrului;
  • tehnică improprie de însămânțare sau utilizarea de material seminal deteriorat în timpul depozitării/utilizării;
  • mortalitate embrionară sau fetală datorată: pierderii excesive în greutate, condiției corporale scăzute, tehnicii necorespunzătoare de palpare în timpul controlului de depistare a gestației, deficitului de proteină brută din rații sau consumului în exces de proteină degradabilă la nivel ruminal, condițiilor de mediu (de exemplu vremea caniculară);
  • stările de boală (de exemplu incidență crescută a infecțiilor uterine, mai ales a celor subclinice);
  • toxicitatea (de exemplu corpi cetonici, micotoxine, nivel crescut de azot ureic în sânge – BUN, endotoxine);
  • dezechilibru al balanței Ca:P, vitaminelor A, D, E și caroten;
  • dezechilibru hormonal (de ex. consumul de furaje cu conținut ridicat de estrogen);
  • utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a produselor hormonale care influențează funcția de reproducere;
  • utilizarea de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare scăzută.

Sugestii:

  • ținerea unei evidențe corecte a vacilor ce urmează să intre în călduri și depistarea momentului optim de însămânțare;
  • determinarea nivelului de progesteron din lapte pentru a detecta cu acura­tețe apariția căldurilor;
  • analiza parametrilor biochimici din sânge și/sau examinarea bacteriologică a secrețiilor genitale;
  • examinarea de către medicul veterinar a vacilor cu însămânțări repetate și efectuarea de tratament medicamentos dacă sunt depistate infecții;
  • verificarea condițiilor de stocare a materialului seminal și a tehnicilor de însămânțare (cursuri de perfecționare a operatorilor însămânțători);
  • analiza azotului ureic din lapte (MUN);
  • analiza materiilor prime ce alcătuiesc rația de hrană (de exemplu, schema Weende, conținutul în minerale sau, dacă există suspiciuni, determinări de micotoxine);
  • evitați administrarea la animale a furajelor mucegăite sau a celor cu conținut ridicat de estrogen;
  • evitați hrănirea cu cereale în cantități mari (așa-numita supraîncărcare cu cereale);
  • verificarea echilibrului nutrienților din rații, mai ales atunci când se schimbă una sau mai multe materii prime și/sau furnizorii acestora;
  • achiziția de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare mare;
  • respectarea practicilor și protocoalelor de vaccinare și biosecuritate.

Avorturi

Cauze posibile, avorturi timpurii (6-7 luni sau mai devreme):

  • infecții sau alte boli care cauzează febră mare;
  • consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic;
  • infecții micotice;
  • deficiență de seleniu și vitamina E.

Cauze posibile, avorturi târzii (7-8 luni):

  • bruceloză și salmoneloză;
  • carențe de vitamină A, E, seleniu și iod;
  • consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic, infecții micotice;
  • leziuni, răni, accidente;
  • agenți infecțioși răspândiți de animalele de companie (în special de câini, de exemplu Neospora caninum).

Sugestii:

  • analize de sânge;
  • prelevarea de secreții genitale la nivel vaginal în vederea testării pentru diferite infecții;
  • analiza materiilor prime pentru conținutul în nitrați, micotoxine;
  • analize la apa de băut;
  • evaluarea rațiilor pentru conținutul în seleniu, iod, vitaminele A și E;
  • carantina animalelor nou intrate în efectiv.

Retențiile placentare

Cauze posibile:

  • fătări anormale (de exemplu distocii, fătări premature, făt excesiv dezvoltat, fătarea unui produs mort, avort);
  • hipocalcemie (febra laptelui), deficiență de seleniu, vitamina A, E sau caroten;
  • administrarea de fân în cantități ridicate sau a unor furaje de slabă calitate;
  • infecții specifice, contagioase;
  • infecții nespecifice, necontagioase (salmonella, fungi și Actinomyces pyogenes);
  • vaci excesiv dezvoltate, excesul de porumb însilozat administrat în perioada de înțărcare (peste 50% din consumul de substanță uscată), supraalimentația;
  • deficiențe de calciu și fosfor, excesul de vitamină D.

Sugestii:

  • minimizarea condițiilor stresante în perioada de înțărcare și în apro­pierea momentului parturiției;
  • prevenirea hipocalcemiei, evaluarea rațiilor specifice perioadei de înțăr­care;
  • suplimentarea rațiilor în perioada de înțărcare cu seleniu și vitamină E;
  • asigurați 300-350 mg caroten/animal/zi sau echivalentul acestuia în vitamină A (1 mg caroten = 400 unități vitamină A);
  • analize de sânge pentru depistarea infecțiilor specifice și nespecifice;
  • preveniți îngrășarea animalelor în ultima parte a gestației.

Probleme de reproducere la vițele

  • întârzierea maturității sexuale ca urmare a unei hrăniri necorespunzătoare (deficit de energie sau proteină);
  • călduri șterse;
  • ineficiență în depistarea la timp a vițelelor în călduri;
  • anemie (din cauza unor carențe de seleniu, vitamină E sau fier din rații);
  • deficit de vitamină A, caroten sau fosfor;
  • anomalii genitale (de exemplu sindromul freemartin – femele cu comportament masculinizat și ovare nefuncționale, cervix închis, trompe uterine blocate, tract reproductiv infantil/ subdezvoltat).

Dr. ing. Andreea VASILACHI

Alimentaţia puilor pentru producţia de carne ecologică

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești (INCDBNA Balotești)

Producţia agroalimentară ecologică (numită organică sau biologică în alte ţări) are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Agricultura ecologică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorului alimente proaspete, gustoase şi autentice şi care în acelaşi timp respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor. Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe o serie de obiective şi principii, dar şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil.

Hrănirea puilor pentru obţinerea de carne ecologică este o condiţie de calitate a producţiei, respectând cerinţele nutriţionale ale acestora în diferite stadii ale dezvoltării lor. Puii sunt hrăniţi cu furaje obţinute din culturi ecologice, de preferat produse în propria fermă. Se recomandă rotaţia culturilor, ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei. Sunt limite foarte stricte privind utilizarea pesticidelor, a îngrăşămintelor chimice şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole [Regulamentul (CE) nr. 834/ 2007, împreună cu normele de aplicare Reg. (CE) 889/ 2008]. De asemenea, este interzisă folosirea organismelor modificate genetic. Totodată, este interzisă utilizarea suplimentelor medicamentoase, care ar controla proliferarea unor infecţii intestinale parazitare, ca de exemplu coccidioza (coccidiostaticele, antibioticele, medicamentele de uz veterinar sau alte substanţe destinate stimulării creşterii ori producţiei). Pentru a se suplini lipsa acestor medicamente de uz veterinar se utilizează alte mijloace de prevenţie, cum ar fi asigurarea unui management corespunzător al utilizării aşternutului şi aplicarea unor acţiuni sanitare-veterinare (vaccinarea păsărilor).

Pentru faza de îngrăşare/finisare hrana puilor trebuie să conţină cel puţin 70% boabe de cereale. Toate nutrețurile utilizate pe faze de creştere (demaraj/start, creştere şi finisare) trebuie să aibă niveluri reduse atât de proteină, cât şi de energie comparativ cu sistemul convenţional de creştere a puilor pentru producția de carne.

Grâul este principala cereală recomandată, urmată de secară, triticale, orz, ovăz etc. Orzul şi ovăzul pot fi utilizate pentru a înlocui jumătate din cantitatea de grâu din reţetele de nutreţuri combinate. Însă, atenţie, a nu se folosi în reţete, orz și/sau ovăz cu conţinut ridicat de coji. Şrotul de soia este cea mai bună sursă de proteină vegetală. Din nefericire, şrotul de soia ecologic (bio sau organic) este foarte scump deoarece boabele nu trebuie să fie doar obţinute după tehnologii de cultură ecologică, ci trebuie să fie şi procesate în condiţii ecologice. Extragerea uleiului din boabe trebuie realizată doar prin procedee mecanice, fără ajutorul solvenţilor. Datorită dificultăţii în aprovizionarea cu boabe ecologice şi a numărului redus de procesatori, preţul acestui ingredient furajer ajunge să fie mai mare (de aproape patru ori) faţă de cel produs convenţional. În schimb, boabele prăjite (toastate) de soia reprezintă o excelentă sursă de proteine, dar şi de grăsimi. Atenție, boabele de soia crude (neprocesate termic) conţin factori antinutriționali, inhibitori ai tripsinei și chimotripsinei, care influenţează negativ digestia nutrețului la pui, dar care pot fi inactivați, prin aplicarea de tratamente termice. Boabele de leguminoase (mazăre, linte, bob, lupin) asigură un nivel moderat de proteină şi de amidon. Proteina acestora este deficitară în aminoacizi cu sulf şi triptofan, dar asigură un aport satisfăcător de lizină. Seminţele de floarea-soarelui sunt caracterizate printr-un conţinut foarte ridicat în acid linoleic (peste 70% din totalul acizilor graşi). În plus, acestea sunt bogate în alfa-tocoferoli (608 mg/kg de seminţe), cu rol antioxidant şi vitamina E. Includerea a 50 g seminţe de floarea-soarelui/kg nutreț pentru pui de carne, în faza de demaraj, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 100 g/kg pentru faza de finisare dă posibilitatea substituirii altor surse proteice. Seminţele de rapiţă, din varietăţile selecţionate „dublu zero“, cu niveluri scăzute de glucozinolaţi (mai puţin de 50 μmoli/g de SU) şi acid erucic pot fi introduse în hrana puilor crescuţi ecologic, dar în cantităţi mici (maximum 50 g/kg nutreț de tip starter, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 80 g/kg la puii în faza de finisare). Dacă nivelul de includere este mai mare, seminţele de rapiţă determină apariţia unor carcase cu miros şi aspect neplăcut.

Pentru asigurarea necesarului de vitamine şi de oligoelemente minerale, în mod uzual recomandăm un premix vitamino-mineral. Însă, atenție, poate fi redus prin utilizarea de surse bogate în vitamine, cum este făina de lucernă. Drojdia de bere  este şi ea o sursă de vitamine din complexul B. De asemenea, lumina soarelui este o bună sursă de vitamina D (transformă precursorii în vitamină D). În sistemul de creştere ecologic se impune ca în perioada de finisare puii de carne să se întreţină în hale prevăzute cu  padoc înierbat, dând astfel posibilitatea de manifestare a unora dintre instinctele naturale şi accesul la mediul natural de viaţă. Sarea de bucătărie este indispensabilă pentru creștere, elaborarea producțiilor şi reglarea apetitului puilor. Nutriţional vorbind, aceasta este adecvată ca ingredient, dar sunt şi unii producători de furaje ecologice/bio care nu agreează folosirea sării iodate în furajarea păsărilor.

Privitor la utilizarea aminoacizilor de sinteză în hrana păsărilor pentru producția de carne ecologică, Regulamentul (CE) 834/2007 interzice recurgerea la suplimente de acest gen. Recomandările noastre sunt de a utiliza drojdia de bere, ca sursă naturală de lizină atunci când nutrețul include niveluri mai ridicate de turte de floarea-soarelui (deficitare în lizină).

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Importanţa fitoaditivilor în nutriţia animală

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii 50 de ani, antibioticele s-au folosit în hrana animalelor ca promotori de creştere, dar şi cu efect preventiv asupra unor boli. Utilizarea antibioticelor ca promotori de creştere a dus la creşterea rezistenţei patogenilor pentru om şi a avut drept consecinţă restricţionarea acestora încă din 1994. Din anul 2006, în Uniunea Europeană folosirea antibioticelor ca promotori de creştere a fost interzisă.

Alternativele antibioticelor ca promotori de creştere sunt foarte diversificate, în special amestecuri botanice, acizi organici, probiotice, prebiotice, simbiotice, extracte de plante, uleiuri esenţiale, enzime. Piaţa aditivilor furajeri este într-o continuă dezvoltare, substanţele cu gust intens provenite din plante fiind o alternativă reală pentru folosirea antibioticelor ca promotori de creştere. Fitocompușii din plante acţionează asupra sistemului digestiv, stimulând apetitul, modifică flora intestinală şi, de asemenea, îmbunătăţesc palatabilitatea furajului. În funcţie de cantitatea folosită, extractele de plante pot avea efect bacteriostatic sau bactericid.

Plantele medicinale și produsele pe bază de plante reprezintă o gamă largă de nutraceutice, termen definit ca fiind „orice componentă alimentară netoxică care are beneficii dovedite științific, inclusiv prevenirea sau tratamentul bolilor“. S-a demonstrat că multe clase de produse vegetale au activitate antimicrobiană, incluzând fenoli, chinone, flavone, tanini etc. Un avantaj al acestor produse vegetale este faptul că substanţele active vin în amestecuri complexe, nu doar compuşi unici cum sunt cele sintetice, din acest motiv creşterea rezistenţei microorganismelor este mai redusă.

În septembrie 2003, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul nr. 1831/2003 privind aditivii utilizați în hrana animalelor. Scopul acestuia a fost de a stabili o procedură unitară de autorizare, introducere pe piaţă, utilizare, stabilire a normelor de supraveghere şi etichetare a aditivilor şi premixurilor utilizaţi în hrana animalelor. Asigurarea unui nivel ridicat de protecţie asupra sănătăţii omului şi animalelor şi, totodată, funcţionarea eficientă a pieţei interne ar fi motivele pentru care aceste norme trebuie implementate. În conformitate cu regulamentul actual, există ghiduri detaliate dedicate plantelor/extractelor din plante/plante medicinale și componente ale acestora.

În prezent, plantele și extractele acestora sunt din ce în ce mai utilizate, în special în scopul îmbunătăţirii conversiei furajului şi creşterii calităţii cărnii. Conform indicatorilor tehnici şi economici, utilizarea fitoaditivilor va creşte în continuare, aceştia având, printre altele, efect ca promotori de creştere, fiind utilizaţi ca înlocuitori ai antibioticelor.

În ultimele trei decenii s-a înregistrat o creștere importantă a utilizării plantelor și a extractelor provenite din acestea, nu numai ca medicamente și suplimente alimentare, ci și în domeniul nutriției animalelor. Utilizarea aditivilor alimentari pe bază de plante, care includ uleiuri esențiale și amestecuri (exotice) de plante, este promovată pe scară largă de către producători, însă fundamentul științific care stă la baza utilizării acestora este adesea limitat. În consecință, lipsesc adesea cunoștințele adecvate privind controlul calității (conținutul substanțelor active), eficacitatea și siguranța acestora. O condiţie necesară, îndeplinită de produsele vegetale, trebuie să cuprindă date privind compoziţia chimică, biodisponibilitatea nutrienţilor și funcționalitatea moleculară a acestora. În cele din urmă, managementul asigurării calității (metode analitice) este considerat o condiție absolută.

Provocarea cu care se confruntă furnizorii de alimente este de a face faţă cererilor consumatorilor şi de a investi în dezvoltarea ştiinţifică pentru a satisface aceste cereri. În acest context, agricultura durabilă trebuie să fie ghidată de următoarele principii:

  • Abordare „prietenoasă“ faţă de animale – este un aspect dovedit ştiinţific faptul că bunăstarea animalelor poate fi îmbunătăţită prin nutriţia acestora.
  • Abordare „prietenoasă“ faţă de consumator – alimente 100% naturale, cu trasabilitate dovedită, fără risc de contaminare cu agenţi patogeni, fără organisme modificate genetic, fără efecte dăunătoare asupra omului.
  • Abordare „prietenoasă“ faţă de mediul înconjurător – produse cu impact scăzut asupra mediului.

În general, plantele pot fi recoltate cu boli şi dăunători, acest lucru scăzând calitatea produselor. Problema apare în momentul în care acele boli sau dăunători pot produce substanţe toxice, acestea fiind dăunătoare pentru animale. Produsele de origine vegetală au nevoie de condiţii speciale de depozitare deoarece flora bacteriană prezentă în mod natural se poate dezvolta, pot apărea insecte sau chiar rozătoare. În vederea reducerii microflorei acestora se pot aplica tratamente de dezinfectare cu abur sau radiaţii ionizante. Scăzând numărul de germeni din produse, se poate reduce apariţia aflatoxinei sau ocratoxinei.

Teodor GAVRIŞ, Arabela UNTEA

Proteina, un factor critic în diminuarea stresului din criza de înțărcare la purcei

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Înțărcarea și perioada imediat următoare (post-înțărcarea) reprezintă o etapă critică pentru porc, mult mai dificilă decât pentru alte specii, perioadă în care natura și calitatea furajelor au o influență esențială asupra dezvoltării sistemului digestiv și de apărare imună. Separarea de scroafe, trecerea de la laptele matern care le asigură protecție imună la hrana solidă și incompleta dezvoltare a sistemului digestiv și enzimatic conduc la un comportament anorectic și agresiv imediat după înțărcare, purceii refuzând să mănânce în primele zile, ceea ce duce la creșterea sensibilității lor la infecții cu Rotavirus și E. coli. Pierderile economice pot fi importante pentru crescători.

Dincolo de aspectele legate de stresul de înțărcare, cercetările din ultimii ani au evidențiat faptul că sindromul postînțărcare poate fi asociat cu nivelul ridicat de proteină în rețetele de nutreț combinat starter care poate fi un substrat pentru proliferarea bacteriilor patogene (Kim et al., 2012). Se consideră că un aport mai mare de proteină îmbunătățește răspunsul imun al purceilor în această perioadă și asigură necesarul optim de aminoacizi care stau la baza sintezei tisulare de proteină (Stein, 2006), putând facilita de asemenea trecerea de la hrana lichidă, bazată pe laptele matern care conferă purceilor protecție împotriva infecțiilor bacteriene, la hrana solidă de tip starter, bazată pe diferite surse de proteină, grăsime și carbohidrați. Un exemplu uzual este folosirea plasmei uscate cunoscută pentru rolul deosebit în îmbunătățirea imunității purceilor, fiind o sursă importantă de imunoglobuline (Pierce et al., 2005, Stein, 2006).

Un studiu realizat în INCDBNA Balotești pe purcei hibrizi TOPIGS a investigat efectul a trei niveluri de proteină asupra performanțelor acestora în perioada post-înțărcare.

Purceii repartizați randomizat în 3 loturi omogene au primit nutreț combinat incluzând:

1) nivel de proteină și aminoacizi esențiali la nivelul cerințelor pentru această categorie de vârstă, respectiv 18,5% proteină brută, 1,2% lizină brută și 0,72% metionină + cistină brută;

2) nivel de proteină redus cu 12% față de cerințe, dar cu nivel de aminoacizi la nivelul cerințelor;

3) nivel de proteină și aminoacizi redus cu 12% față de cerințe.

Rezultatele au arătat că performanțele purceilor nu au fost afectate de reducerea nivelului proteic. În schimb, au fost diminuate în cazul reducerii nivelului de aminoacizi. Probele de sânge prelevate în maternitate (înainte și după separarea de scroafe) după înțărcare și transfer au pus în evidență faptul că nivelul de cortizol, ca indicator de stres, a crescut cu 22%, iar la o săptămână după înțărcare acesta a scăzut cu 5% față de cel înregistrat în maternitate înainte de separarea de scroafele-mame (1,64 µg/dL vs. 1,76 µg/dL). În ceea ce privește vitamina E, un alt indicator de stres valoros, tendința a fost similară ca în cazul cortizolului. De remarcat este faptul că, în cazul reducerii nivelului proteic, pe fondul menținerii aminoacizilor la nivelul cerințelor, scăderea nivelului de cortizol la 7 zile după înțărcare a fost mai mică (4,4 ori) comparativ cu lotul cu nivel proteic la nivelul cerințelor.

Compoziția hranei constituie unul dintre factorii esențiali care pot contribui la diminuarea efectelor negative ale stresului cauzat de criza de înțărcare. Reducerea nivelului de proteină, dar cu menținerea nivelului de aminoacizi la nivelul cerințelor (proteina funcțională), poate constitui o strategie acceptabilă pentru menținerea stării de sănătate a purceilor după înțărcare.

Ionelia ȚĂRANU și Mihaela HĂBEANU

Meiul în hrana purceilor aflați în criza de înțărcare

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre schimbările climatice şi implicit cultivarea unor specii de plante rezistente le secetă. Valorificarea eficientă a unei resurse furajere locale precum seminţele de mei, ca soluție nutrițională alternativă la cerealele energetice și evidențierea efectelor favorabile asupra performanţelor productive ale purceilor aflaţi în criza înţărcării, a reprezentat un aspect important abordat de specialiști din IBNA Balotești, în cadrul proiectului ADER 6.1.1, finanțat de MADR.

Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă anuală care face parte din marea familie a gramineelor. Se cultivă cu precădere în Asia şi America de Nord (https://www.feedipedia.org/node/409). Spre deosebire de alte cereale (de exemplu, porumb, grâu, triticale), poate fi considerat un ingredient low-input întrucât necesită costuri de producţie mici (poate fi cultivat pe terenuri marginale) şi are avantaje agrotehnice deosebite: rezistenţă la secetă, dăunători, cerinţe minime faţă de substanțe fertilizante (Amadou și col., 2013; Changmei & Dorothy, 2014). La acestea se adaugă o perioadă de vegetație scurtă, cuprinsă între 60-100 de zile (Baltensperger, 2002).

Meiul reuşeşte bine în zonele mai secetoase datorită sistemului radicular fasciculat bine dezvoltat care poate pătrunde în pământ până la adâncimea de 100 cm (Şerban D., 2010).

Sub aspect nutriţional, meiul se caracterizează prin: conținut mediu în proteină de 9,86%, cu o digestibilitate a acesteia de 75%, nivel scăzut în grăsime (3,99%), celuloză brută 13,03% şi săruri minerale 3,38%. Calciul şi fosforul se găsesc în cantităţi relativ mici – 0,02%, respectiv 0,3%. Datorită faptului că au coaja tare, seminţele de mei administrate ca atare cu precădere la purcei în fazele incipiente de creștere (maternitate, criza de înțărcare), „scapă“ proceselor digestive, iar substanţele nutritive sunt în mică măsură scindate, absorbite şi utilizate eficient. Măcinate şi ulterior granulate, seminţele de mei pot substitui până la 25% din triticale.

Eficiența utilizării a 25% mei în structura rețetei de nutreț combinat pentru purcei aflați în criza înțărcării a fost studiată pe un număr de 40 de purcei, pe o perioadă de 21 de zile, în Biobaza IBNA Baloteşti.

Un adaos de 25% mei în hrana purceilor înțărcați la 30 de zile, la o greutate de ~ 8 kg, permite realizarea unor performanțe zootehnice comparabile celor obţinute în mod tradițional. Pe o perioadă de 21 zile se poate atinge greutatea medie de ~ 14 kg. Sporul mediu zilnic poate înregistra o creștere de 13% pe fondul adaosului de mei în hrană (280 g de spor mediu zilnic).

Pe lângă faptul că meiul constituie un aliment cu multiple întrebuințări în hrana omului, ale cărui efecte benefice pentru sănătate au fost certificate de-a lungul timpului, cantitatea rămasă pentru consumul animalelor este destul de importantă, iar utilizarea acestuia poate constitui o alternativă cu implicații pozitive pentru sectorul critic în ciclul de dezvoltare a purceilor.

Autori: Nicoleta LEFTER, Mihaela HĂBEANU, Anca GHEORGHE

Lintea (Lens culinaris), sursă alternativă de proteină în hrana puilor de carne

Șrotul de soia este folosit ca sursă proteică de referință în industria de nutrețuri combinate pentru păsări. Cu toate acestea, piața șroturilor de soia înregistrează o mare fluctuație în privința aprovizionării, ceea ce conduce și la oscilații mari ale prețului de comercializare. Importurile de șroturi de soia necesită din partea țării noastre un efort valutar considerabil, afectând negativ balanța de plăți și încasări valutare, iar pe de altă parte se creează o dependență a sectorului avicol față de aceste importuri. Interdicția cultivării de soia modificată genetic în România și interzicerea utilizării făinurilor de origine animală (făină de peşte, carne, oase şi sânge) în alimentația păsărilor face și mai critică situația creșterii păsărilor în țara noastră.

Soia (Glycine max) este o plantă de cultură care nu întâlnește condiții climatice optime în țara noastră (excepție făcând unele zone din sudul țării) necesare realizării unor producții corespunzătoare cantitativ și calitativ. Pe de altă parte, eficiența productivă a șroturilor de soia în creșterea păsărilor este dependentă în mare măsură de eficiența tratamentului termic la care sunt supuse boabele de soia, în vederea distrugerii unor factori antinutriționali (de exemplu, inhibitorii de tripsină şi chimotripsină şi ureaza, substanţe inhibitoare care întârzie creşterea sau provoacă anumite tulburări metabolice). Tratamentul termic incorect aplicat (temperatură și timp de acțiune) duce la scăderea dramatică a gradului de utilizare a proteinelor din hrană de către păsări. În plus, acest tratament aplicat boabelor de soia generează cheltuieli suplimentare care, în final, conduc la creșterea costului de producție al nutrețului.

Pe plan mondial a crescut foarte mult interesul pentru a maximiza nivelul de utilizare a unor ingrediente proteice produse la nivel local, inclusiv a boabelor de leguminoase (Laudadio and Tufarelli 2010, Dotas și colab. 2014, Zdunczyk și colab. 2014, Koivunen și colab. 2016). În România, cultivarea și mai ales utilizarea boabelor de leguminoase (mazăre, fasole, linte, năut, lupin alb – liber de alcaloizi) în hrana păsărilor nu a fost și nu este promovată ca în alte țări, deși constituie o alternativă viabilă la șroturile de soia provenite din importuri, atât din punct de vedere bioproductiv cât și sub aspect economic și ecosanogen (aceste boabe prezintă avantajul că nu sunt modificate genetic și, în plus, conțin grăsimi bogate în acizi grași polinesaturați din seria omega-3, care sunt considerați benefici pentru sănătatea omului). Folosind ingrediente furajere alternative și durabile, pentru a substitui o parte din șrotul de soia poate fi una dintre strategiile de reducere a costurilor cu furajarea în sectorul avicol. În acest context este necesară evaluarea acestor surse alternative, de proteine cu valoare biologică ridicată, care pot fi disponibile pe plan local, sustenabile și, în același timp, și economice.

prel Linte 3 b

Lintea (Lens culinaris) devine disponibilă ocazional pentru industria de nutrețuri, în special atunci când aceste boabe sunt declasate calitativ pentru consum uman (cum ar fi: leziuni la îngheț, decolorarea sau deteriorarea boabelor). Aceste boabe nu prezintă nicio pro­blemă atunci când sunt utilizate ca hrană pentru păsări, de toate vârstele. Interesul pentru utilizarea boabelor de linte în alimentația puilor de carne se justifică în primul rând prin conținutul relativ ridicat în proteine (25,6-28,9%, per kg substanță uscată), a profilului în aminoacizi esențiali (în special lizină, 7 g/100 g proteina), dar mai ales datorită conținutului mic de factori antinutriționali comparativ cu soia și prin valoarea energetică ridicată (12,8 MJ energie metabolizabilă/kg). Totodată, boabele de linte reprezintă o sursă destul de bogată în săruri minerale (calciu, fosfor, fier asimilabil, zinc, seleniu etc.) și vitamine (tiamină, riboflavină și niacină).

IBNA Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente (program NUCLEU, proiect PN16-41.01.02, finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării) efectuate pe pui broiler de găină (hibridul Cobb 500) în condiții de fermă, în Biobaza experimentală, recomandă utilizarea boabelor de linte (Lens culinaris, var. Eston și Anicia) în cantități de 200 g/kg nutreț de tip starter, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 400 g/kg la puii în faza de finisare (se înlocuieşte până la 58% din şrotul de soia, respectiv 41% din proteina nutrețului combinat).

Noile nutrețuri asigură atât menținerea performanţelor de creștere, a randamentului la sacrificare, dar mai ales obținerea unor produse avicole de calitate, prin îmbunătățirea caracteristicilor nutritive ale cărnii (piept, pulpe), în sensul scăderii ponderii acizilor grași saturați în favoarea celor polinesaturați, de tipul omega-3 (benefici pentru consumatori), comparativ cu nutrețul clasic (pe bază de șrot de soia). Totodată, se influențează pozitiv principalii indici de eficiență, respectiv rata de eficienţă a utilizării proteinei și rata de eficienţă a utilizării energiei. În plus, se reduce efortul valutar al României, prin reducerea importului de şrot de soia.

Dr. ing. Georgeta CIURESCU,

INCDBNA – IBNA, Balotești

Evaluarea comparativă a calității carcaselor la tineretul din rasa Carpatină prin metoda clasică și cea ecografică

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Producția de carne la caprinele din țara noastră s-a efectuat până în prezent prin metoda clasică de sacrificare. Pentru a evita pierderea indivizilor cu calități net superioare pentru producția de carne s-a ales o metodă ecografică de investigație în urma căreia iezii să nu mai fie sacrificați și să poată fi utilizați în continuare la reproducție. Metoda este eficientă, rapidă și în conformitate cu noile reglementări europene care încurajează reducerea numărului de animale sacrificate în scop experimental, constituind o alternativă pentru clasificarea și aprecierea calității carcaselor la caprine. Metoda ecografică a fost utilizată pentru prima oară în România la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești, unde s-a efectuat un studiu comparativ între metoda clasică prin sacrificare și cea ecografică, măsurătorile fiind efectuate cu un ecograf Echo Blaster 64 echipat cu sonda LV 7.5 65/64, TELEMED ultrasound medical systems, Lituania. În țara noastră rasa locală Carpatină este preferată de crescă­torii de la șes și este cunoscută ca fiind vaca săracului, foarte ușor de întreținut în sistemul de creștere tradițional de către micii fermieri și gospodari datorită puterii mari de adaptabilitate în condiții rustice, pe pășunile și izlazurile marginale, cu o bună rezistență la îmbolnăviri în climatul secetos din Câmpia Bărăganului și nu numai.

Tineretul din rasa Carpatină în vârstă de 2 luni a fost înțărcat și apoi a fost supus îngrășării pe pășune și hrănit suplimentar prin consumul de nutrețuri concentrate. Perioada de îngrășare a fost de 3,5 luni. Apoi s-au efectuat cântăriri și evaluarea prin măsurători ecografice la nivelul mușchiului Longissimus Dorsi. Evoluția greutății corporale la tineretul Carpatin analizat a înregistrat valori similare cu cele din literatura de specialitate: la vârsta de 2 luni a fost de 16,19 kg și la vârsta de 5,5 luni a fost de 30,08 kg. Sporul mediu zilnic înregistrat în 103 zile a fost de 0,144 kg. Imaginile înregistrate s-au analizat cu un softwere Echo Wave II 1.32. Indivizii analizați sunt contenționați în poziție corectă, astfel încât coloana vertebrală să fie dreaptă. Măsurătoarea se efectuează în zona lombară, la nivelul mușchiului Longissimus Dorsi (LD), între a 3-a și a 4-a vertebră lombară și în dreptul celei de a 12-a coaste, perpendicular pe coloana vertebrală la 5 cm de aceasta. Cele două puncte de măsurare delimitează o pondere importantă a mușchiului LD, oferind informații prețioase cu privire la estimarea cantității și calității cărnii în carcasă.

prelucrate 20

Parametrii ecografici vizați sunt statul de grăsime subcutanată, profunzimea mușchiului LD, suprafața ochiului de mușchi LD și perimetrul ariei musculare LD. Măsurătorile sunt înregistrate în timp real și putem spune că este o metodă rapidă de obținere a parametrilor ecografici. După măsurătorilor ecografice iezii au fost sacrificați, pentru a aprecia parametrii clasici de calitate ai carcasei: dimensiunea, greutățile carcasei, semicarcasei și regiunile de tranșare, randamentul de abator și cel comercial. S-a calculat și raportul carne: oase după dezosarea și cântărirea cantității de carne și oase pe fiecare regiune de tranșare. Măsurătorile pe carcase din studiul prezent la rasa Carpatină ne oferă informații referitoare la conformația și aspectul carcasei pentru clasificarea EUROP. Măsurătoarea ecografică se face de timpuriu în viața animalului, la o vârstă fragedă după înțărcare. Astfel putem lua rapid decizia de a selecționa indivizii analizați fără a mai aștepta perioada de testare, care este costisitoare și presupune și sacrificarea animalelor. Metoda ecografică ne permite astfel selecția indivizilor valoroși, utilizarea lor la reproducție, transmițând calitățile lor superioare la descendenți.

Cristina Lazăr

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Nutrețurile combinate în hrana animalelor

Nutrețurile combinate sunt amestecuri nutritive în care intră materii prime energetice, proteice (vegetale și animale), substanțe minerale, vitamine și diferiți aditivi furajeri în proporții care permit obținerea unei hrane complete, echilibrate și corespunzătoare cerințelor nutriționale ale animalelor. Nutrețul combinat reprezintă un produs industrial care se prepară după anumiți parametri tehnologici, în funcție de cerințele diferitelor specii și categorii de animale. Componența nutrețului combinat diferă de la o specie la alta, iar în cadrul speciei, de la o categorie la alta, în funcție de cerințele animalului. În funcție de modul în care satisfac cerințele nutriționale ale animalelor, nutrețurile combinate sunt de două tipuri: nutrețuri combinate complete și nutrețuri combinate de completare.

Nutrețurile combinate complete conțin toți nutrienții necesari animalelor, satisfăcând integral cerințele. Ca structură, acestea conțin 40-80% uruieli de cereale, 5-35% materii prime proteice vegetale (șroturi de soia, de floarea-soarelui, de rapiță, de in, gluten de porumb etc.); 2-10% materii prime proteice animale (făină de pește, făină de carne și lapte praf), 2-8% minerale (calciu furajer, fosfați furajeri, făină de oase, sare etc.) și 1% premixuri. Aceste nutrețuri se produc atât pentru animalele adulte cât și pentru unele categorii de tineret aviar, porcin, taurin și ovin. În funcție de scopul urmărit și faza de creștere sau îngrășare nutrețurile combinate complete sunt denumite astfel: prestarter (de prepornire), starter (de pornire) și grower (de continuare a creșterii) și finisher (de finisare). Pentru animalele adulte nutrețurile combinate complete sunt elaborate și denumite după fazele fiziologice: găini ouătoare, găini de reproducție, scroafe gestante, scroafe în lactație etc.

Nutrețurile combinate de completare au rolul de a completa hrana de bază în nutrienții deficitari. Din această grupă fac parte: concentratele proteino-vitamino-minerale (CPVM-urile), premixurile vitamino-minerale sau zooforturile (PVM-urile), suplimentele de intervenție și nutrețurile medicamentate.

CPVM-urile sunt produse de fabricație care includ în masa lor materii prime proteice (vegetale și animale), substanțe minerale, vitamine și alți aditivi furajeri. Se folosesc la prepararea nutrețurilor combinate complete, în fabrici sau în fermele de animale prin încorporarea lor în cereale în proporție de 10-40%. Utilizarea acestor CPVM-uri a devenit o practică curentă, mai ales în fermele care pot asigura suportul de cereale și instalațiile de măcinare, dozare și omogenizare.

PVM-urile sunt amestecuri în care se găsesc omogenizate într-o formă concentrată vitamine, substanțe minerale, aminoacizi, antioxidanți etc. După rolul și componența lor se deosebesc: premixuri vitaminice, premixuri minerale, premixuri complexe. În nutrețurile combinate proporția de participare a premixurilor este de 1-3% în funcție de concentrația în microcomponente.

Având în vedere faptul că animalele, dar mai ales păsările nu pot procura în mod eficient toate aceste substanțe în cadrul gospodăriei, este recomandată hrănirea acestora cu hrană completă, sub formă măcinată sau granulată, în componența căreia să fie incluse toate elementele nutritive necesare unei diete bogate. În plus la nutrețurile procesate (peletate), granulele devin 99% digerabile la nivelul tubului digestiv, comparativ cu situația în care păsările consumă cerealele ca atare, caz în care digerabilitatea hranei este sub 60%. Mai mult, sunt reduse pierderile cu furajul până la 30%; păsările nu pot să își aleagă doar ingredientele care le plac, restul fiind risipă. Altfel spus, în cazul păsărilor alimentația cu hrană granulată (sub forma de peleți) poate aduce economii de până la 50% în comparație cu alimentația bazată doar pe cereale.

INCDBNA (IBNA) Balotești produce o gamă largă de nutrețuri combinate pentru: păsări (pui, curci, găini ouătoare, prepelițe, fazani, iar la cerere și pentru rațe, gâște), porci, viței, miei și iezi. Nutrețurile sunt fabricate atât sub formă măcinată, cât și granulate. Produsele se pot cumpăra în pungi de 10 kg și/sau saci de 30 kg și toate produsele sunt disponibile și în varianta granulată.

Pentru întrebări sau comenzi vă rugăm să ne contactați telefonic sau prin intermediul paginii noastre: http://www.ibna.ro/produse

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală, Baloteşti

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Furaje inteligente pentru rumegătoare

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – (INCDBNA Balotești)

La viței succesul tranziției de la un regim de hrană pe bază de lapte la unul pe bază de concentrate și furaje voluminoase reclamă o dezvoltare corectă a rumenului. Însă dezvoltarea rumenului este un proces care necesită timp. Indiferent de cantitatea de lapte administrată sau de vârsta la care sunt înțărcați vițeii, dacă rumenul lor nu este corect dezvoltat, după această perioadă efectele stresului de înțărcare și postînțărcare sunt evidente. Eșecul în această etapă poate duce la încetinirea vitezei de creștere a vițeilor sau la o rată mai mare a îmbolnăvirilor din cauza stresului nutrițional. Ambele situații au implicații economice ulterioare deosebite și vor diminua efortul făcut cu vițelul până la momentul înțărcării.

Dezvoltarea rumenului debutează atunci când vițeii încep să consume hrană solidă. Primul tip de hrană care se administrează este un nutreț starter, iar bacteriile care colonizează rumenul provin în cea mai mare parte din acest nutreț. După ce vițeii încep să consume mai multă hrană solidă se formează tipul de bacterii care domină în rumen. Bacteriile care digeră amidonul produc butirat și propionat, în timp ce bacteriile care digeră fibrele produc în cea mai mare parte acetat. Celulele din peretele ruminal folosesc butiratul ca sursă de energie pentru creștere. Prin administrarea timpurie de hrană solidă la viței este favorizată fermentarea amidonului care reduce pH-ul ruminal și favorizează creșterea bacteriilor și producerea de butirat. Totodată, consumul de nutreț starter stimulează creșterea papilelor ruminale și astfel se mărește suprafața disponibilă din rumen pentru absorbția nutrienților. De reținut este faptul că, indiferent de momentul în care se începe administrarea de hrană solidă, este nevoie de 2 până la 3 săptămâni pentru ca populația bacteriană să crească până la un număr care poate digera eficient nutrețul.

INCDBNA este cel mai important institut de cercetare din România în domeniul științei animalelor ce desfășoară activități de cercetare și dezvoltare pe teme legate de biologia și nutriția animalelor de fermă (rumegătoare mari și mici, păsări, suine). De asemenea, institutul are o rețea extinsă de colaborări cu potențialii beneficiari ai rezultatelor cercetării (fermieri, asociații profesionale, autorități etc.) care asigură relevanța practică a direcțiilor de cercetare și impactul ridicat al rezultatelor. Astfel, IBNA vine în întâmpinarea dumneavoastră și pune la dispoziția beneficiarilor produse elaborate pe fundamente științifice, deja testate pe animale și controlate din punctul de vedere al calității (IBNA deține acreditare ISO 9001 și avizare ANSVSA):

  • premixuri vitamino-minerale pe suport de făinuri de cereale (mălai, tărâțe etc.) cu o structură astfel elaborată încât, incluse în rețete de hrană tipice pentru diverse categorii de animale de fermă, să asigure necesarul de vitamine și minerale pentru categoria respectivă. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura singuri atât cerealele, cât și nutrețurile proteice (șroturi etc.). La solicitare, structura acestor produse poate fi adaptată pentru necesitățile fermierilor (de exemplu, rată mai mare de includere pentru cei care au posibilități reduse de omogenizare).
  • concentrate proteino-vitamino-minerale, adică amestecuri de ingrediente furajere bogate în proteină (șrot soia, șrot floarea-soarelui, mazăre etc.) plus vitamine și minerale. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura/cultiva singuri cerealele (porumb, grâu, orz). Prin respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj, aceștia pot asigura o furajare corectă (pe baze științifice) a animalelor, fără să aibă nevoie de cunoștințe de specialitate și pot obține maximul de spor sau de producție permise de condițiile de întreținere.
  • nutrețuri combinate, adică amestecuri de cereale, ingrediente proteice, săruri minerale (cretă furajeră, fosfat mono sau dicalcic), sare, premix vitamino-mineral etc., elaborate pentru cele mai importante categorii de animale de fermă. Aceste produse fiind complete, se administrează ca atare în hrana animalelor și asigură rații echilibrate nutritiv categoriilor de animale cărora le sunt destinate. La rumegătoare trebuie administrate în completarea nutrețurilor de volum (fânuri, silozuri), în funcție de nivelul de producție al animalelor.

Pe lângă cele aproximativ 70 de rețete standard, institutul poate realiza, la cerere, rețete adaptate necesităților beneficiarilor în funcție de baza furajeră de care dispun sau premixuri de intervenție pentru rezolvarea unor carențe nutritive etc.

Începând cu luna iunie a.c. IBNA realizează, pe lângă produsele clasice, și produse granulate. Detalii se pot găsi pe site-ul institutului la adresa http://www.magazin.ibna.ro/

Dr. ing. Andreea VASILACHI – INCDBNA Balotești

 

Nutrețul combinat granulat în hrana suinelor - avantaje și dezavantaje

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală - INCDBNA Balotești

Producătorii de carne de porc trebuie să evalueze constant posibilitățile de îmbunătățire a performanțelor de creștere și o reducere a costurilor cu hrana. O hrană corespunzătoare pentru animale presupune obținerea unor beneficii în termen de performanțe și implicit sănătate.

Suinele sunt animale monogastrice cu stomac simplu, care necesită hrană ușor digestibilă și de bună calitate. Un sistem de hrănire modern presupune satisfacerea cerințelor nutriționale, cunoașterea caracteristicilor ingredientelor ce compun hrana, calitate și salubritate a hranei, transport ușor, fără a afecta caracteristicile amestecului de ingrediente.

Granularea este cea mai obișnuită metodă de procesare termică folosită astăzi în industria hranei pentru animale, care presupune condiționarea termică a unui amestec de ingrediente măcinate și compactizarea acestora la trecerea prin sită (matriță). Patton și col., încă din 1937, au accentuat superioritatea din punct de vedere nutrițional a hranei granulate comparativ cu cea obținută sub formă de făină prin măcinarea și amestecarea omogenă a ingredientelor.

Din punct de vedere economic există mari diferențe între furajarea sub formă granulată sau sub formă de făină. Astfel, în condițiile unei granulări de bună calitate se obțin o serie de beneficii: se reduc deșeurile, se realizează o reducere a separării ingredientelor, se îmbunătățește palatabilitatea, dar și digestibilitatea substanței uscate, proteinei și energiei brute ca urmare a procesării termice a amidonului și proteinei și se scurtează perioada de hrănire. Ca o consecință, excreția de substanță uscată și azot descrește, ceea ce conduce la reducerea impactului negativ asupra mediului. Performanțele animalelor și consumul specific pot fi îmbunătățite. Cercetările anterioare au evidențiat faptul că utilizarea sub formă granulată a nutrețului combinat în hrana purceilor constituie o modalitate eficientă de îmbunătățire cu 4-10% a eficienței hrănirii în comparație cu hrănirea sub formă de făină. Pentru scroafele lactante se refac rezervele energetice, ceea ce elimină dificultățile posibile în cazul scroafelor cu stare de întreținere slabă. Energia metabolizabilă nu este afectată de folosirea nutrețului combinat granulat.

Un argument suplimentar al folosirii nutrețului combinat în formă granulată îl constituie scăderea risipei cu hrana, asociată cu reducerea hrănirii selective, o densitate a hranei îmbunătățită și caracteristici mai bune la manipularea furajului. La aceste aspecte se adaugă controlul prafului și distrugerea organismelor dăunătoare.

Pe de altă parte, granularea crește costul de fabricație, investiția suplimentară putând fi compensată prin performanțe superioare și o bună condiție corporală a efectivului matcă. Dacă nu se acoperă cheltuielile suplimentare este de preferat să se folosească hrana sub formă de făină.

În timpul procesului de granulare amestecul de ingrediente sub formă de făină este supus unor temperaturi și umidități ridicate. Temperaturile extreme ridicate conduc însă la riscul apariției Reacției Maillard.

Deși este în general recunoscut faptul că o bună calitate a granulelor îmbunătățește eficiența, creșterea și uniformitatea animalelor, nivelul calității este, în general, dictat de aspectele economice. Cu toate acestea, hrănirea cu o calitate fizică slabă este întotdeauna prea scumpă. Mulți factori afectează procesul de granulare, incluzând umiditatea făinii și sursa ingredientelor. Evaluarea factorilor de granulare pe o perioadă scurtă de timp minimizează unele dintre variabilele necontrolate. Variabilele care nu pot fi eliminate (temperatura de condiționare, amperajul de granulare) trebuie să fie cel puțin contabilizate http://www.allaboutfeed.net/Nutrition/Research/2012).

Calitatea granulelor este dată de mai mulți factori, un rol important fiind ocupat de mecanismele de legare a particulelor de hrană între ele, de liantul folosit. Mai multe produse au fost testate și un număr limitat au fost utilizate ca lianți în obținerea unor granule de calitate. În mod curent sunt folosite următoarele categorii de lianți:

  • lianți bazați pe lignină/ lignosulfonați – un studiu comercial arată că introducerea a 1,25% ligno­sulfat în nutrețul granulat reprezintă echivalentul a 18% grâu;
  • hemiceluloză;
  • lianți minerali (bentonită);
  • gume, amidon, melasă;
  • grăsime (1%).

O serie din acești lianți sunt bazați pe produse secundare de la fabricarea lemnului și a produselor din hârtie.

Folosirea unui nutreț combinat clasic, bazat pe porumb și soia într-un raport dependent de cerințele animalului, impune adăugarea de grâu pentru o bună calitate a granulelor. Grâul este cunoscut pentru proprietățile sale de liant ca urmare a glutenului conținut. Gliadina si glutenina din grâu sunt prezente într-un raport de 1:1, iar împreună reprezintă circa 80% din conținutul de proteine. Glutenul din grâu are astfel și capacitatea de liant alimentar și este o masă elastică, de consistența unei gume. Un procent de 10% grâu sporește durabilitatea granulelor.

Granularea crește, de asemenea, gelatinizarea amidonului de la aproximativ 10% până la 12% în materia primă, până la aproximativ 25% în timpul condiționării și la peste 4% după formarea granulelor. Gelatinizarea amidonului îmbunătățește, de asemenea, durabilitatea granulelor, dar crește și duritatea acestora.

Finețea granulelor este un aspect important în procesul de granulare care nu trebuie ignorat, dat fiind faptul că o finețe mărită afectează tractul gastro-intestinal. O dimensiune optimă a granulelor ar fi de 500-1.600 μm. Particule mai mici de 400 μm nu sunt de dorit.

Aceste aspecte accentuează importanța formei în care se prezintă hrana în orice strategie managerială de conducere a unei ferme, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele de creștere a suinelor îl constituie valorificarea cu maximum de randament a hranei al cărei cost este oricum foarte ridicat.

Mihaela HĂBEANU, Horia GROSU

Importanța obținerii de alimente funcționale

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimele decenii, cererile consumatorilor în zona producerii de alimente s-au schimbat considerabil. Consumatorii cred tot mai mult că alimentele contribuie direct la îmbunătățirea stării generale de sănatate și a calității vieții.

Acceptarea și atitudinea consumatorilor față de alimentele funcționale determină mărimea și succesul pieței. Inițial, consumatorii au fost suspicioși în privința alimentelor funcționale „nenaturale“, deoarece producția lor necesită implicarea tehnologică în scopul îndepărtării, adăugării sau modificării unor componente bioactive.

Producerea de alimente funcționale necesită deseori o tehnologie modernă și diferite abordări precum: (I) eliminarea unui component cunoscut, care poate avea efecte dăunătoare pentru consumator; (II) adăugarea unui component, care nu este în mod normal prezent;

(III) creșterea concentrației unui component prezent în mod natural în aliment, în scopul producerii de efecte benefice; (IV) înlocuirea unui component cu un altul cu efecte benefice demonstrate.

Piața alimentelor funcționale a crescut în mod constant, datorită beneficiilor aduse sănătății. Cererea pentru alimente funcționale variază de la o țară la alta, pe baza obiceiurilor culinare, a legislației în vigoare și a culturii. Cele mai mari piețe de alimente funcționale sunt în Japonia și SUA. Printre țările din Europa care au un consum mai ridicat de alimente funcționale se numără Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda.

Acceptarea unui ingredient funcțional specific este legată de cunoașterea de către consumator a efectelor asupra sănătății ale ingredientelor specifice. De aceea, ingredientele funcționale, care au fost percepute de consumatori, pentru o perioadă relativ lungă de timp (ex. vitamine, fibre, minerale) ating proporții destul de mari de acceptare a consumatorului, față de ingredientele care au fost utilizate de puțin timp (ex. flavonoide, carotenoizi, acizi grași omega-3, seleniu, probiotice). Însă, reacțiile consumatorilor s-au schimbat într-un mod pozitiv după creșterea conștientizării beneficiilor alimentelor funcționale pentru sănătate.

În acest context, preocupările actuale ale cercetătorilor sunt îndreptate în direcția obținerii de alimente funcționale de natură animală (ex. alimente cu conținut ridicat de acizi grași polinesaturați, alimente cu conținut scăzut de colesterol, alimente îmbogățite în vitamine sau minerale) pe cale naturală, prin manipulare nutrițională, utilizând rețete furajere complexe, testate și validate prin modele experimentale și funcționale.

În prezent, în cadrul proiectului GALIM PLUS, prin intermediul unor granturi cofinanțate de la bugetul Comisiei Europene și de la bugetul Guvernului României, INCDBNA Balotești susține inițiativele avicultorilor din România care doresc să aducă pe piață alimente ce au calități nutriționale îmbunătățite. Oferta de expertiză a INCDBNA Balotești și informații suplimentare referitoare la alimentele funcționale pot fi găsite pe pagina proiectului la adresa www.ibna.ro.

Lucrare editată în cadrul proiectului P_40_441 – GALIM PLUS – „Dezvoltarea unor soluții de furajare inovative pentru galinacee, în vederea obținerii de alimente accesibile, cu calități nutriționale îmbunătățite“, contract de finanțare nr. 144/13.10.2016.

Beneficiar INCDBNA Balotești.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Margareta OLTEANU, Rodica Diana CRISTE, Tatiana PANAITE, Petru Alexandru VLAICU

PROIECTUL „SARA-DEMO“ Valorificarea rezultatelor preliminare legate de acidoza ruminală subacută (SARA)

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

PROIECTUL „SARA-DEMO“ Valorificarea rezultatelor preliminare legate de acidoza ruminală subacută (SARA) prin dezvoltarea de produse furajere „prietenoase față de mediul ruminal“ (2017-2018) -

Partea I: PREZENTAREA PROBLEMEI DE REZOLVAT

Creșterea continuă a potențialului productiv al rumegătoarelor (prin ameliorarea genetică) a condus și conduce la necesitatea furajării acestora cu cantități din ce în ce mai mari de nutrețuri care au o digestibilitate/valoare energetică din ce în ce mai ridicată, ceea ce poate conduce la efecte secundare nedorite, cum ar fi acidoza ruminală.

Simplificând, aceasta se instalează atunci când animalele consumă, eventual într-un timp scurt sau după o perioadă în care nu au fost furajate, cantități mari de nutrețuri bogate în glucide rapid fermentesci­bile la nivel ruminal. Cazul clasic: nutrețuri bogate în amidon (cereale) versus nutrețuri bogate în celuloză (fân). Evident că la animalele cu producții mari fermierii sunt obligați să introducă în rație o proporție mai mare de nutrețuri cu densitate energetică ridicată (de ex. cereale), pentru a menține nivelul producției. Dar aceasta poate conduce la efecte secundare nedorite: prin descompunerea prea rapidă a glucidelor în rumen, se pot acumula anumite substanțe (ex. acid lactic), care conduc la scăderea pH-ului ruminal sub nivelul optim. În mod normal, pH-ul ruminal scade treptat după administrarea unui tain și revine la nivelul inițial după câteva ore (6-10), în funcție de valoarea acidogenă a rației administrate, dar aceste scăderi sunt moderate și nu au efecte negative notabile. În schimb, scăderea pH-ului sub anumite praguri și pe perioade mai îndelungate conduce la disfuncționalități ale metabolismul ruminal, fiind afectată celuloliza (cu alte cuvinte utilizarea eficientă a nutrețurilor fibroase), proteosinteza microbiană (care poate reprezenta peste jumătate din valoarea proteică a rațiilor), etc.

Simplificând în continuare, dacă se continuă administrarea unei astfel de rații, fără alte precauții, se ajunge la o adevărată „spirală“ a problemelor: pH-ul scade din ce în ce mai mult, funcțiile rumenului sunt din ce în ce mai afectate, animalele încep să nu mai consume furajele, putându-se ajunge, în cazuri extreme, chiar și la moartea animalelor.

Există două forme a acidozei ruminale, cea acută (instalată brusc, severă, cu efecte dramatice) și cea subacută (instalată în timp, greu de observat, insidioasă). Deși poate părea ciudat, forma subacută este cea care provoacă pierderi economice mai mari fermierului, tocmai prin dificultatea depistării. Dacă la forma acută fermierul reacționează rapid, fiind alertat de starea animalelor, în cazul formei subacute, mulți fermieri nici nu conștientizează faptul că se confruntă cu această problemă. Doar constată că deși hrănesc bine animalele, acestea nu dau producția corespunzătoare („le furajez pentru 25 l și ele îmi dau 20 l/zi“). Evident, fermierii pot depista anumite semne sau pot evalua riscul încă de la formularea rațiilor, dar aceasta necesită experiență sau sfatul unui specialist.

Pe de altă parte, chiar dacă fermierii știu sau bănuiesc că rațiile pe care le administrează le pot crea astfel de probleme, nu prea au încotro: sunt nevoiți să mențină un nivel ridicat al producției (ex. de lapte) pentru a rămâne profitabili și au nevoie de soluții la această problemă.

Cătălin DRAGOMIR*, Mihaela VLASSA**

*Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (IBNA)

**Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (UBB)

Raportul nutreţuri de volum-concentrate, cheia nutriţiei rumegătoarelor

Este bine-cunoscut faptul că performanţele productive ale animalelor de fermă, cum ar fi sporul în greutate, cantitatea de lapte sau de lână, sunt dependente de structura raţiilor, de conţinutul acestora în elemente nutritive şi de potenţialul genetic al animalelor. Dacă ne referim în mod expres la animalele rumegătoare, cele care pot valorifica cu destul de mare eficienţă nutreţurile cu un conţinut apreciabil de celuloză (grosiere, fibroase), va trebui să ţinem cont neapărat de raportul sau proporţia dintre nutrețurile de volum şi concentrate. Sunt situaţii, pentru multe categorii de rumegătoare, când, din diferite motive, concentratele sunt asigurate în raţii, în proporţii destul de reduse sau chiar lipsesc. Se întâmplă în general când animalele se află în diferite etape fiziologice și acestora li se pot administra raţii numite de întreţinere, cum de altfel se practică la ovine, când marea majoritate a fermierilor nu asigură niciun fel de nutreţuri concentrate, cum ar fi toamna în prima parte a gestaţiei, dar şi pe timpul verii, când păşunile nu pot asigura cea mai mare parte din nutrienţii necesari. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la vaci, în situaţia în care acestea beneficiază de nutreţuri de volum (fânuri, suculente, masă verde) de bună calitate, fără concentrate, însă în acest caz nici producţia de lapte nu poate depăşi 15 litri la animalele din populaţii neameliorate şi 20 litri la animale cu un potenţial genetic mai valoros.

De preferat şi fiziologic normal pentru rumegătoarele de fermă ar fi asigurarea unui anumit adaos de nutreţuri concentrate energetice sau proteice, cereale, respectiv şroturi sau seminţe de leguminoase măcinate, într-o măsură impusă de anumite criterii stabilite în mod ştiințific. Problematica raportului dintre cantitatea de nutreţuri de volum şi concentrate a fost şi rămâne o chestiune foarte discutată în mediul nutriţioniştilor, însă în primul rând în cel al fermierilor care, de cele mai multe ori, fac această chestiune la voia întâmplării, ivindu-se frecvent situații cu mari neajunsuri în plan economic şi nu numai.

Se pune astfel întrebarea, destul de justificată, privitoare la raportul ideal sau optim dintre cele două clase de nutreţuri față de categoriile fiziologice sau de producţie şi speciile de animale care se supun acestor reguli.

La prima vedere, răspunsul pentru o astfel de întrebare este destul de complicat, însă, pentru a ne încadra într-un spaţiu cât se poate de restrâns, ne vom rezuma la câteva precizări. Marea majoritate a fermierilor cu mai puţină experienţă sunt tentaţi să creadă că o participare considerabilă a concentratelor în raţii cu siguranţă va aduce automat și mari avantaje fără să ia în calcul reversul, care înseamnă ori încărcarea costului raţiei, ori afectarea sănătăţii animalelor (acidoze). S-a încercat, mai ales la animalele la îngrăşat (tăurași, berbecuţi), creşterea cantităţii de concentrate din raţii până la aproximativ 80% sau chiar mai mult, obţinându-se performanţe superioare, numai că aceste tipuri de raţii s-au dovedit foarte scumpe, implicând un cost de producție exagerat.

În situaţii inverse, când se încearcă atingerea unor performanţe de vârf, fără adăugarea unor surse proteice cu un conţinut bogat în aminoacizi esenţiali sau cu ingrediente cu aport energetic insuficient, deci un aport scăzut de nutreţuri concentrate, se înregistrează performanţe nesatisfăcătoare, în multe cazuri deprecierea stării de sănătate a animalelor şi, în final, descurajarea fermierului. Soluţia trebuie să vină în acest caz din partea nutriţioniştilor, a inginerilor zootehnişti sau a medicilor veterinari. INCDBNA – IBNA Baloteşti, prin specialiştii săi, poate oferi consultanţă nutriţională în această direcţie fermierilor care solicită sprijin şi, totodată, poate pune la dispoziţia acestora cantităţile necesare de nutreţuri con­centrate realizate la cerere, luând în calcul stocul şi calitatea nutreţurilor de volum deţinute de fermierul respectiv. Se va înţelege că numai o alcătuire judicioasă a raţiilor, specifică fiecărei categorii şi stări fiziologice a animalelor, va putea asigura în cea mai mare măsură starea de sănătate a animalelor şi aşteptările fermierilor în raport cu potențialul animalelor.

Dr. ing. Ilie Voicu – INCDBNA - IBNA Baloteşti

Cât de valoroase sunt nutrețurile destinate hrănirii rumegătoarelor

Noțiunea de valoare nutritivă a nutrețurilor reprezintă capacitatea acestora de a satisface cerințele de substanțe nutritive ale animalelor și implică atât conținutul energetic și proteic al unui nutreț, cât și pe cel mineral și vitaminic, iar aprecierea acesteia este un proces aproape continuu având în vedere multitudinea de factori care o pot modifica. Dacă pentru monogastrice digestia, absorbția și metabolizarea substanțelor nutritive comportă un anumit aspect, la rumegătoare aceste procese se derulează diferit, dată fiind conformația specifică a tubului digestiv care cuprinde și activitatea ruminală. Aspectele importante ale valorii nutritive sunt date, pe de o parte, de digestibilitatea substanțelor organice, iar pe de altă parte, de degradabilitatea proteinei.

Dacă am analiza în primul rând digestibilitatea nutrețurilor ca indicator de valoare nutritivă și ne-am propune o comparație între nutrețurile care aparțin aceleiași specii vegetale, vom putea observa diferențe notabile, date în general de gradul de digerare a acestora, adică de rezultatul diferențelor înregistrate între substanțele nutritive ingerate și cele excretate in vivo (cu corecții pentru descuamări celulare, reziduuri de secreții digestive etc.). În prezent, o metodă modernă de determinare a digestibilității, care este utilizată frecvent în lume de laboratoare de analiza furajelor pentru fermieri, este cea in vitro Tilley-Terry automatizată folosind aparatul Daisy Incubator (Ankom). Metoda este aplicată în mod curent în INCDBNA Balotești și are avantajul de a fi rapidă. În general, valorile de digestibilitate a substanțelor nutritive se încadrează între 90% la boabe-concentrate și 43% la paie-plevuri. Dintre factorii care pot influența digestibilitatea nutrețurilor, în speță valoarea nutritivă, cel mai important ar fi stadiul de vegetație în care este recoltată planta furajeră. De exemplu, la raigras, scăderea procentului de digestibilitate de la 81% în stadiul de înspicare, până la 57% în stadiul de sfârșit de înflorire este răspunsul creșterii procentului de celuloză brută de la 21% la 37% și al scăderii celui de proteină brută de la 18% la 9%, dar și al celui de cenușă, de la 11% la 9%. De fapt, aspectul determinant al compoziției chimice care influențează digestibilitatea substanțelor nutritive îl constituie conținutul în substanțe greu fermentescibile (lignina și hemiceluloza).

În exemplul dat la raigras, valoarea nutritivă dată în unități nutritive variază de la 1,19 la 0,73 /kg S.U. La fel și la lucernă, care în stadiul tânăr are o digestibilitate de peste 75%, iar după înflorire ajunge la sub 58%, fapt care se reflectă în scăderea de la 1,03 până la 0,78 unități nutritive. La fel de important este și modul de conservare și de preparare a nutrețurilor. Aici putem vorbi în special de plantele însilozate. S-a constatat o diminuare a digestibilității nutrețurilor verzi după conservare sub formă de siloz, în medie cu 2,5-3,5% la plantele însilozate fără conservanți sau după pălire, diminuarea fiind ușor mai mare la plantele mai bogate în apă. În fond, digestibilitatea silozurilor scade odată cu scăderea pH-ului, respectiv cu creșterea conținutului în amoniac, acid acetic, propionic și butiric, și crește proporțional cu conținutul în acid lactic. De asemenea, un factor important care influențează digestibilitatea este și gradul de mărunțire a nutrețurilor. În cazul mărunțirii exagerate a nutrețurilor fibroase (fânuri de lucernă, raigras etc.) dar și al brichetării, are loc o scădere a digestibilității ca urmare a modificării activității microbiene ruminale, cu efect în scăderea producției și utilizării acizilor grași volatili.

Evaluarea degradabilității ruminale a substanțelor azotate este la fel de importantă pentru calculul valorii nutritive a unui furaj, mai ales a unuia nou introdus într-o rație furajeră. De menționat că există o tendință din ce în ce mai pronunțată de a se valorifica în hrana rumegătoarelor, și nu numai, diferite surse neconvenționale. Studiul degradabilității este foarte important pentru caracterizarea surselor furajere proteice deoarece indică disponibilitatea azotului proteic și, implicit, nivelul de proteosinteză microbiană în rumen. Metoda utilizată este așa-numita metodă in sacco în care se determină gradul de degradare a proteinei furajere în funcție de timp; se folosesc săculeți din material poros, umpluți cu furaje, care se introduc în rumenul unor vaci fistulizate la nivelul rumenului.

Acestea sunt numai câteva aspecte care trebuie avute în vedere în aprecierea și evaluarea resurselor furajere pentru alcătuirea unor rații ce trebuie să fie în acord cu necesitățile animalelor și așteptările fermierilor.

Ana CIŞMILEANU

INCDBNA Baloteşti

Abonează-te la acest feed RSS