Utilizarea antibioticelor în furaje pentru prevenirea infecțiilor patogene și cel mai adesea ca promotori de creștere în sectorul fermelor de animale a fost interzisă în UE în 2006, din cauza rezistenței bacteriene crescute și a acumulării de antibiotice reziduale în produsele de origine animală.

În prezent, provocarea actuală pentru sectorul porcinelor și în special pentru cercetarea în acest domeniu este de a găsi noi strategii pentru a acoperi spectrul antibioticelor, de a promova sănătatea gastro-intestinală la porci. În acest context, cercetările noastre sunt axate pe dezvoltarea unui produs nou (furaj complet cu o compoziție complexă și proprietăți anti-microbiene, ca alternativă la antibioticele de sinteză), care conține o combinație sinbiotică între un amestec de subproduse cu o complementaritate a compușilor lor bioactivi și un amestec de lactobacili ca probiotice, pentru a reduce efectele negative la purcei după înțărcare.

În acest sens, în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – INCDBNA – IBNA Balotești, în cadrul proiectului PED660 au fost realizate cercetări pe purcei după înțărcare hrăniți cu un furaj complet cu supliment de șroturi de semințe de struguri, camelină și probiotice. Analizele de laborator au arătat că furajul complet are în structură 5% amestec de șrot din semințe de struguri și șrot de camelină, tulpini de Lactobacilli liofilizați (0,1%), porumb (2,75%), șrot de soia (10%), orz (5%), ulei (1,2%) carbonat de calciu (1,12%), fosfat monosodic (0,12%), sare (0,35%), aminoacizi de sinteză (0,12% DL-metionină, 0,42% lizină), colină (0,2%) și premix vitamino-mineral (1%).

Studiile realizate în biobaza experimentală din IBNA Balotești de către echipa Laboratorului de Biologie Animală au demonstrat că, după hrănirea purceilor timp de 30 zile cu acest furaj, au fost ameliorate tulburările induse de criza de înțărcare la purcei, fiind îmbunătățite performanțele zootehnice și rata de conversie a hranei.

De asemenea, sunt menținute nivelurile plasmatice ale enzimelor hepatice (alanin-aminotransferază ALAT și aspartat-aminotransferază ASAT), markeri ai funcționării ficatului. La nivel intestinal, primul organ afectat în perioada post-înțărcare, a fost stimulat răspunsul imun la nivel local (intestinal) prin modularea concentrațiilor de mediatori pro-inflamatori: interleukinele -6, -8 și interferon-gamma.

În concluzie, cercetările noastre demonstrează că furajul complet cu supliment de șroturi de semințe de struguri, camelină și probiotice, este recomandat în hrana purceilor după înțărcare pentru contracararea efectelor negative induse de stresul post-înțărcare, îmbunătățind starea de sănătate și de bunăstare a purceilor imediat după înțărcare.

Gina Cecilia PISTOL, Laboratorul de Biologie Animală, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (INCDBNA-IBNA Balotești)

Bolile inflamatorii intestinale (cum ar fi colita) constituie un grup de afecțiuni intestinale care sunt cauzate de inflamație îndelungată la nivelul tractului digestiv. Cercetările de nutriție au dovedit că aceste afecțiuni pot fi prevenite sau diminuate printr-o alimentație adecvată și specifică. Există o serie de surse alimentare cu potențial în tratarea bolilor inflamatorii intestinale. Aceste surse conțin compuși cu activitate biologică deosebită, ca de exemplu vitamine (D, A, E, complex B), minerale (cupru, zinc, fier, mangan), acizi grași omega 3-6-9, polifenoli, care pot fi folosite pentru combaterea inflamațiilor intestinale la purcei după înțărcare. Pentru purcei, înțărcarea este o perioadă foarte dificilă, în care separarea de scroafe, trecerea de la laptele matern la hrana solidă, un echipament enzimatic și imun insuficient dezvoltat pot conduce la tulburări digestive inflamatorii și o susceptibilitate crescută la infecții, cu pierderi economice implicite. Porcul este, de asemenea, un model animal foarte bun pentru studiul diferitelor afecțiuni umane. De exemplu pentru afecțiuni digestive deoarece sistemul digestiv al porcului este foarte asemănător din punct de vedere anatomic și functional cu cel al omului.

Din perspectivă nutrițională, îmbunătățirea stării de sănătate prin managementul afecțiunilor intestinale este un subiect intens cercetat. În acest sens, în cadrul IBNA Balotești sunt studiate diverse ingrediente bogate în compuși bioactivi cu activitate antiinflamatorie și antimicrobiană. Una din soluțiile alternative, necostisitoare, de surse naturale cu conținut mare de nutrienți cu potențial anti-inflamator și antimicrobian este șrotul din semințe de struguri. Acesta este un subprodus industrial rezultat în urma extragerii uleiului din semințele de struguri. Analizele chimice realizate de specialiștii din IBNA Balotești au pus în evidență prezența în șrotul de semințe de struguri a unui conținut mare de minerale (cupru, zinc, mangan, fier), acizi grași (în special omega-6) și de polifenoli (taninuri, antociani, flavonoide, acizi fenolici). Polifenolii reprezintă, de fapt, antioxidanţi care ajută organismul uman/animal să lupte împotriva agresiunii factorilor interni/externi, generatori de radicali liberi in exces și inflamație.

Studiile realizate în biobaza experimentală din IBNA Balotești, de către echipa Laboratorului de Biologie Animală, pe purcei în care a fost indusă experimental colită cronică au demonstrat că includerea șrotului de semințe de struguri în receptura de nutreț combinat destinate purceilor după înțărcare a condus la ameliorarea inflamațiilor intestinale tranzitorii și la refacerea integrității țesutului intestinal prin reducerea nivelului unor molecule care au rol important în inițierea și propagarea proceselor inflamatorii. Astfel, la purceii cu colită indusă care au primit furaj cu șrot de semințe de struguri nivelurile acestor markeri inflamatorii, ca de exemplu factorul de necroză nucleară (TNF-alfa) interleukinele -1 beta, -6 și -8 la nivelul colonului, situsul cel mai afectat de inflamații în perioada de înțărcare, au scăzut până la nivelul controlului în comparație cu purceii care au primit furaj fără șrot, la care nivelul markerilor inflamatori a fost semnificativ mai mare. De asemenea, aceleași studii au demonstrat că șrotul de semințe de struguri are activitate benefică asupra peretelui intestinal, îmbunătățind funcționalitatea și integritatea acestuia. Expresia unor proteine care mențin joncțiunea dintre celulele epiteliului intestinal care au fost afectate de inflamația indusă a fost ameliorată de nutrienții bioactivi din șrotul de semințe din furaj.

Această reducere a amplitudinii și extinderii proceselor inflamatorii are rol benefic asupra simptomelor colitei și a stării generale de sănătate a animalelor. Ca urmare, șrotul de semințe de struguri poate fi folosit ca promotor al sănătății intestinale la purcei după înțărcare.

Gina Cecilia PISTOL, Ionelia ȚĂRANU

Laboratorul de Biologie Animală, INCDBNA - IBNA Balotești

Cererea globală de carne de pui pentru consumul uman înregistrează o creștere accelerată comparativ cu cea a produselor alimentare proteice alternative (carnea de porc sau vită) datorită accesibilității și acceptării generale într-o varietate de tradiții, culturi și religii (Whitnall și Pitts 2019; OECD 2020). Se preconizează o creștere a producției globale de carne de pasăre de la 105,6 mil. tone, în 2020, la 181 mil. tone, în anul 2050, adică o creștere de 72% în trei decenii (Greenhalgh şi col., 2020).

În ultimii ani, atenția consumatorilor s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra aspectelor legate de bunăstarea animalelor, lupta împotriva rezistenței antimicrobiene și a poluării mediului cu azot sau fosfor (Lemme şi col., 2020).

Pentru a proteja sustenabilitatea producției de carne de pasăre au fost elaborate diferite strategii nutriţionale privind reducerea nivelului de proteină brută din hrană prin utilizarea unor formule echilibrate la nivel de aminoacizi digestibili, suplimentarea cu aminoacizi esențiali și aditivi furajeri.

Scopul acestor strategii nutriționale a fost reducerea excreției totale de azot și a emisiilor de amoniac, probleme critice, în special în Uniunea Europeană, unde a fost introdusă o legislație strictă pentru a răspunde acestor preocupări (Greenhalgh şi col., 2020).

Nutreţurile combinate clasice pentru pui de carne au un nivel proteic de 23% în faza de start, 22% în faza de creștere și 19% în faza de finisare și sunt formulate pe bază de porumb, grâu, şrot de soia, gluten de porumb, la care se adaugă suplimentate de aminoacizi esențiali de sinteză (metionina, lizină, treonină) pentru a satisface cerinţele nutriționale în aminoacizi ale hibrizilor moderni.

Cercetări recente efectuate în cadrul INCDBNA-Baloteşti (Proiect ADER 9.1.4) au evidențiat că reducerea cu 2 procente a nivelului de proteină brută în hrana puilor de carne pe bază de surse proteice alternative locale (șroturi de rapiță și floarea-soarelui) prezintă următoarele avantaje:

• permite obținerea unor performanțe productive și indici de calitate ai carcasei la nivelul potențialului genetic în cazul suplimentării cu aminoacizi esențiali la nivelul cerințelor hibridului;
• nu afectează negativ dezvoltarea gastro-intestinală, reduce tranzitul proteinei în intestinul subțire și poate reduce producția de metaboliți toxici proveniți din fermentația proteinelor în cecum;
• are efecte pozitive asupra bunăstării puilor și asupra mediului prin reducerea azotului excretat în dejecții.

În concluzie, dezvoltarea și adoptarea unor soluţii nutriţionale cu nivel redus de proteină brută pot reduce dependența industriei avicole pentru surse de proteine „intacte“ (de exemplu, şrot soia), pot crea oportunitatea utilizării surselor de proteine alternative, pot reduce costurile de producţie și au impact pozitiv asupra mediului.

Anca GHEORGHE, Mihaela HĂBEANU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală-Balotești

Sistemul intensiv de creștere a tineretului taurin apelează frecvent la produse cu acțiune stimulantă în vederea îmbunătățirii capacității de valorificare a resurselor furajere şi a stării de sănătate. Dacă în trecut o practică des întâlnită a fost reprezentată de administrarea antibioticelor în doze de prevenție, cu rol de promotor în creșterea tineretului taurin, începând cu anul 2006 administrarea antibioticelor ca aditivi furajeri în zootehnie a fost restricționată în Uniunea Europeană. Ca alternativă, Comisia Europeană a elaborat recomandări privind utilizarea probioticelor în creșterea animalelor (Regulamentul CE nr. 767/2009). Probioticele sunt microorganisme vii, cu efecte potenţial benefice asupra organismului animal, administrate în cantități suficiente, într-un interval specific de timp.

Utilizarea probioticelor în alimentația viţeilor poate avea următoarele efecte:

• Administrarea în primele 3 săptămâni de viață poate reduce incidența și severitatea diareei cu 25-30% și crește sporul mediu zilnic cu până la 10-15% în perioada de alăptare;
• În perioada de creștere poate contribui la reducerea nivelului de stres, stimularea dezvoltării ruminale, limitând acidoza ruminală prin popularea tractului digestiv cu bacterii specifice;
• Favorizează absorbția nutrienților, contribuind activ la reducerea incidenței și a severității afecțiunilor gastrointestinale până la statutul de tineret taurin la îngrăşat;
• Contribuie la creșterea greutății carcasei și la o pondere mai mare a cărnii în carcasă, datorită efectului pozitiv exercitat asupra ratelor de creștere şi îmbunătăţirii ratelor de conversie a furajelor.

Posibilitățile de administrare diferă în funcție de formularea produsului bio-terapeutic, după cum urmează: lichid, pulbere, capsule și microcapsule.

Recomandările de administrare a produsului probiotic animalelor de fermă derivă din forma de prezentare a produsului, respectiv pe cale bucală: per os (administrare directă), în apă sau în rețetă (solidă sau lichidă). Rezultatele cele mai importante se observă, de regulă, în primele 14 zile de la debutul administrării probioticelor.

Recomandări în administrarea probioticelor:

• Rațiile furajere administrate să fie echilibrate energo-proteic, în funcție de necesarul fiecărei categorii de animale;
• Administrarea de probiotice pentru atenuarea perioadelor de stres, precum înțărcarea, transportul animalelor, vaccinarea, ecornarea, relotizări, schimbări ale rațiilor furajere;
• Evitarea suprapunerii mai multor factori de stres în același timp, ca de exemplu ecornarea şi vaccinarea;
• Asocierea probioticelor cu vitamine (A, B, C, D3, E), prebiotice (inulina) şi săruri minerale rehidratante (clorura de sodiu, citrat de sodiu și clorura de potasiu);
• Păstrarea în condiții optime de temperatură şi umiditate a produselor probiotice, evitând expunerea directă la soare a acestora;
• Administrarea corectă a produselor probiotice, respectând dozajul și timpul de administrare.

Exemple de produse probiotice introduse în hrana vițeilor și dozarea recomandată:

Daniela GRIGORE,
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creştere a Bovinelor Baloteşti

# Până în 1990, România era a treia țară din lume producătoare de cânepă, dar legislația europeană a trecut cânepa pe lista plantelor narcotice, ceea ce a dus la dispariția aproape în totalitate a acestei culturi din România. 

Conform Regulamentului EFSA, din 2015 a fost reinclusă cânepa în lista materiilor prime furajere ce pot fi folosite în hrana animalelor.

De ce revine în actualitate cânepa?

# Cânepa folosită pentru producerea de semințe și ulei este o varietate de Cannabis sativa distinctă de marijuana.

# Cânepa este larg răspândită în țările cu climă temperată, iar în România este reconsiderată.

# O echipă de specialiști din IBNA au reinițiat studiul acestui ingredient, iar rezultatele obținute până în prezent completează o serie de informații lipsă și reconfirmă potențialul valoros.

# Cânepa este un ingredient low-cost, bogat în acizi grași omega-3 (n-3), cu proprietăți antioxidante mai pronunțate comparativ cu alte resurse vegetale oleaginoase:

• Concentrația în acid gras alfa-linolenic este ~17%.
• Concentrația crescută a acizilor grași polinesaturați, respectiv acizi grași omega-3 în semințele de cânepa conduc la un raport n-6/n-3 de ~3,20.
• Conținutul semințelor de cânepă Jubileu (soi românesc) în THC (tetrahydrocannabinol), de 0.0139%, este mai scăzut decât cel menționat de Regulamentul EFSA, 2015.
• Conținutul total în polifenoli este de ~10,57 g GAE/ 1 kg de semințe.
• Compoziția chimică a semințelor de cânepă Jubileu determinată la IBNA Balotești: 89,67% SU; 21,26% proteină; 27,70 % grăsime; 28,82% celuloză.

Studiile desfășurate în IBNA Balotești arată că:

# Un nivel de 5% semințe de cânepă în hrana purceilor la îngrășat modifică semnificativ concentrația acizilor grași polinesaturați în mușchi (Longissimus dorsi), ficat, inimă și creier, fără a afecta performanțele de creștere. În creier, concentrația acidului gras alfa-linolenic este mai scăzută la animalele hrănite cu semințe de cânepă Jubileu probabil ca urmare a conversiei crescute în acizi grași cu lanț lung (> 8%). Ficatul și creierul au o concentrație mai ridicată în acizi grași polinesaturați omega-3 și acid gras arahidonic care conduc la un nivel mai crescut al indicelui de peroxidare.

# Laptele de la scroafele hrănite cu 5% semințe de cânepă se caracterizează prin:

• concentrație în acid gras alfa-linolenic mai mare cu 35% față de concentrația din laptele de la scroafe hrănite clasic;
• un nivel de 1,86% acid gras docosahexaenoic (DHA), comparativ cu 0,92% în cazul hrănirii clasice;
• S acizi grași omega-3, mai crescută cu 32% față de nivelul observat în laptele provenit de la scroafe hrănite clasic.

# La purcei în maternitate și în criza de înțărcare un adaos de 1,5-2% semințe de cânepă în hrană contribuie la performanțe superioare și o bună stare de sănătate.

Important de știut !!!

# În ultimii ani a crescut interesul în utilizarea medicinală a semințelor de cânepă ca urmare a toxicității reduse a acestora.

# Semințele de CÂNEPA sunt ingrediente de perspectivă, ce deschid noi oportunități pentru hrana umană și a animalelor.

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională - Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

- Se redeschide interesul pentru o veche cereală!!!!

- Revine în actualitate sorgul și capătă importanță din ce în ce mai mare, în special în anii secetoși și în zonele uscate.

- La nivel european s-a regândit politica vizavi de suprafața cultivată cu sorg datorită unor argumente care pledează pentru această cereală:

• Sorgul (Sp. vulgare) este o cereală rustică, cu potențial nutritiv valoros.
• Sorgul poate fi o alternativă la cereale fezabilă din punct de vedere economic (în ultimii ani a reprezentat 80-90% din costul porumbului).
• Sorgul este a 5-a cereală din lume adaptată la zonele cu climă caldă, secetoasă (FAO).
• Sorgul reprezintă o sursă de principii activi ce influențează pozitiv sănătatea:

- vitamine hidrosolubile (complex B);

• compuși fenolici.
• Rezultatele obținute la IBNA Balotești confirmă argumentele de mai sus:

- performanțele de creștere la purcei în faze critice de dezvoltare nu se diminuează semnificativ la un nivel de includere de 20%, dimpotrivă sporul mediu zilnic înregistrează o creștere cu 12% comparativ cu cel obținut la animalele hrănite cu porumb.

- parametrii biochimici plasmatici, ca markeri de referință pentru sănătate, se încadrează în limite normale: sorgul adăugat în hrană conduce la descreșterea concentrației colesterolului în sânge cu cca 17,53% datorită probabil compușilor fitochimici aflați la un nivel mai ridicat în boabele de sorg.

- nu determină o creștere semnificativă a frecvenței enteritelor sau asupra scorului de incidență diaree.

Important de știut !!!

- Sorgul conține tanini condensați care au ca efect reducerea palatabilității și implicit a consumului de hrană. Nivelul taninilor variază între 0,2-2%.

- Ca regulă, sorgul cu un nivel redus de tanini (0,05%) poate fi folosit ca singură cereală în nutrețul combinat la porci, cu excepția sugarilor.

- Actualmente sunt varietăți libere de factori antinutriționali.

- 40% din producția de sorg este folosită în consumul uman.

- Tendința este de creștere a producției, a suprafeței și a ponderii de utilizare în hrana animalelor.

- RECOMANDĂM VARIETĂȚI DE SORG ALB ÎN HRANA PURCEILOR.

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Pe tot parcursul lanțului alimentar, din câmp și terminând cu alimentația umană, există o mare probabilitate ca una sau mai multe specii de mucegaiuri să se dezvolte și să producă micotoxine dacă există condiții favorabile de mediu. Plantele sunt mai susceptibile la atacul fungilor în condiții de stres, cum ar fi irigarea excesivă, expunerea la pesticide, prezența insectelor dăunătoare etc. Cerealele sunt vectori foarte importanţi ai micotoxinelor pentru că ele sunt universal consumate de om şi animale. În ţările calde şi umede este în mod particular favorizată dezvoltarea fungilor genului Aspergillus responsabil de sinteză de aflatoxine, în timp ce în climatul temperat continental este favorizată dezvoltarea fungilor genului Fusarium și sinteza micotoxinelor de tipul zearalenonei și deoxinivalenolului. Sinteza de micotoxine este variabilă de la un an la altul, în funcție de factorii de mediu. Schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca de exemplu aflatoxina să fie mult mai des întâlnită în regiuni temperate. Ultimul studiu publicat de BIOMIN referitor la prezența micotoxinelor în anul 2016 în 4.027 de furaje și materii prime provenite din 50 de țări din Europa a arătat că deoxinivalenolul și fumonisinele au fost cele mai frecvente micotoxine detectate.

În România, datorită climatului continental cu ierni reci și veri călduroase și uscate, contaminarea plantelor cu micotoxine este frecventă și poate fi diferită de cea observată în alte țări europene. În plus, puține studii au fost publicate în România referitoare la contaminarea cu micotoxine și un număr redus de date sunt disponibile din această regiune a Europei în vederea realizării unor studii statistice privind gradul de contaminare cu micotoxine. De aceea studiile referitoare la contaminarea cu micotoxine în România prezintă o importanță deosebită.

În anul 2016, în INCDBNA-IBNA Balotesti, în cadrul Laboratorului de Biologie și Nutriție Animală au fost analizate 597 de probe de furaje și materii prime provenite din regiunea de Sud-Est a României pentru a evalua contaminarea cu 3 dintre cele mai cunoscute micotoxine: aflatoxină (553 probe), deoxinivalenol (87 probe) și zearalenonă (9 probe). Rezultatele au arătat că majoritatea probelor au fost contaminate cu micotoxine și doar un număr mic de probe nu au fost contaminate (8,3% din probele analizate pentru conținutul în aflatoxină și 5,7% din probele analizate pentru conținutul în deoxinivalenol; (figura nr. 1). În schimb, toate probele analizate pentru zearalenonă au fost contaminate. Cele mai multe dintre probele analizate au fost de nutreț combinat și concentrate proteino-vitamino-minerale, dar și de cereale (figura nr 2). Din probele analizate, o contaminare mai mare de 0,004 mg/kg a fost obținută pentru aflatoxină la toate probele de gluten de porumb investigate. Probele analizate pentru toate cele trei micotoxine au fost co-contaminate cu cel puțin două dintre micotoxinele analizate. Co-contaminarea cu micotoxine reprezintă o problemă frecventă, probabilitatea ca o probă de cereale și cu atât mai mult de nutreț combinat să fie contaminată cu mai mult de o micotoxină fiind foarte mare. Din acest motiv administrarea la animale a furajelor contaminate cu mai multe micotoxine, chiar dacă acestea sunt în concentrații aflate la limita minimă recomandată de Uniunea Europeană, poate induce la animale numeroase efecte negative prin efectul toxic cumulativ. În concluzie, se recomandă ca obligatorie analiza micotoxicologică a cerealelelor și a materiile prime furajere, înaintea administrării lor în hrana animalelor.

Daniela Eliza MARIN & Ionelia ȚĂRANU

Este cunoscut faptul că rumegătoarele prezintă o particularitate a sistemului digestiv ce le deosebește de organismele monogastrice. Această particularitate este reprezentată de rumen, primul și cel mai voluminos compartiment dintre cele trei prestomace existente la nivelul tractului digestiv. În rumen au loc procese complexe, de degradare a moleculelor din hrana ingerată, dar și procese de biosinteză. Practic, rumenul permite transformarea nutrețurilor grosiere, greu digerabile, în substanțe nutritive esențiale pentru organismul rumegătoarelor.

Procesele de fermentație din rumen au loc sub acțiunea microflorei existente (bacterii, protozoare, fungi), producându-se acizi grași volatili (acetic, propionic, butiric), amoniac, dioxid de carbon și hidrogen, dar și molecule furnizoare de energie, ca ATP-ul. Acizii volatili constituie sursa nutritivă majoră de carbon și energie necesară proceselor digestive ulterioare. O parte din amoniacul produs este asimilat de anumite microorganisme și transformat în proteină de natură microbiană cu o valoare nutritivă ridicată, iar surplusul este preluat prin circulația sanguină și prelucrat la nivelul ficatului în uree, eliminată apoi prin urină. Partea nedegradată a hranei din rumen, împreună cu proteina microbiană (reprezentată de protozoare), continuă traiectul digestiv spre stomacul propriu-zis – cheag –, unde se realizează digestia chimică a nutrețurilor și spre intestinul subțire, la nivelul căruia acționează enzimele consti­tuente ale sucurilor digestive (pancreatic și biliar), substanțele nutritive putând fi absorbite prin peretele intestinal. Proteina microbiană conține mai mult de jumătate din cantitatea de aminoacizi ce va fi absorbită de organismul animal și aproximativ 70% din azotul disponibil la nivel intestinal.

Această complexitate de procese ce au loc în rumen este studiată și în prezent, iar noile direcții de cercetare vizează modularea populațiilor microbiene din rumen în sensul stimulării anumitor categorii de microorganisme, în funcție de structura rației furajere, prin introducerea în hrană a unor substanțe biologic active, cum ar fi uleiurile esențiale din plante. Dovezile științifice sunt, din ce în ce mai mult, în sprijinul proprietăților antimicrobiene, bactericide și bacteriostatice ale compușilor activi din compoziția acestora.

Uleiurile esențiale sunt substanțe volatile asociate în particular cu plantele aromatice și sunt responsabile pentru esențele și aromele caracteristice. Efectele benefice ale uleiurilor esențiale asupra fermentațiilor ruminale, datorate proprietăților antimicrobiene pe care le posedă, sunt recunoscute și demonstrate prin experimente in vitro și in vivo. Acestea îmbunătățesc producția de acizi grași volatili, inhibă metanogeneza, stimulează meta­bolismul pro­teinei microbiene și a acidului linoleic conjugat din produsele lactate Uleiurile esențiale de oregano, de rozmarin și de scorțișoară determină scăderea ponderii de bacterii metanogene (speciile Archeae) și de protozoare, reducerea concentrației de acid acetic, dar nu influențează digestibilitatea furajelor. Uleiul de salvie a dus la creșterea biomasei ruminale concomitent cu scăderea emisiilor de metan de la nivelul rumenului. Contrar însă, uleiul esențial de coada șoricelului a avut efecte negative asupra fermentațiilor in vitro, ducând la creșterea producției de amoniac și scăderea producției totale de acizi grași volatili și a degradabilității substanței uscate.

Efectele acestor uleiuri asupra ecosistemului ruminal se reflectă și în performanțele productive ale animalelor. De exemplu, uleiurile de cimbru, de cuișoare și scorțișoară îmbunătățesc apetitul tăurașilor la îngrășat și deci, determină o creștere a masei musculare și a carcasei. Combinația de uleiuri de cimbrișor, lămâiță și vanilie determină creșterea producției de lapte la ovine, iar amestecul de ulei de scorțișoară și usturoi are același efect de sporire a producției de lapte, la vaci.

Din cauza faptului că rezultatele experimentale înregistrate sunt într-o anumită măsură divergente (date de complexitatea mediului ruminal, a compoziției chimice a uleiurilor esențiale, dar și a interacțiunii dintre cele două), cercetări adiționale sunt impuse. Astfel, și în institutul nostru s-a inițiat studiul efectelor unor noi uleiuri esențiale asupra digestiei la rumegătoare și, ulterior, asupra producției de lapte la vaci. Studiul se realizează de către INCDBNA-IBNA Balotești împreună cu parteneri de înalt prestigiu științific și se bazează pe plante disponibile în România.

Ioana BOLDEA, Ana CIȘMILEANU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră din familia leguminoaselor. În România, această plantă se cultivă pe o suprafață mai mare de 442.000 ha, ceea ce reprezintă peste 30% din structura bazei furajere a țării noastre (Schitea, 2010). Acest aspect situează România în clasamentul ţărilor mari cultivatoare de lucernă, după SUA, Argentina, Italia. Este important de subliniat faptul că extinderea lucernei în cultură s-a datorat însușirilor sale valoroase precum: producții mari, durată în cultură de peste 3 ani, capacitate mare de a se reface după cosit, puțin pretențioasă față de condițiile de creștere (rezistă la secetă, frig etc.), precum și folosinței multiple (nutreț verde, fân, făină de fân, siloz, semisiloz etc.). La acestea se adaugă însușiri agrotehnice deosebite, respectiv refacerea fertilității solului prin cantitățile mari de azot și resturi organice care rămân în sol la finalul perioadei de vegetație (Ignat, 2000).

Lucerna a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri ca fiind pretabilă pentru hrana rumegătoarelor. De remarcat este faptul că nivelul ridicat în proteine (în special lizină), celuloză brută, minerale (magneziu, potasiu, cupru, fier etc.), dar şi în vitamine (A, D, E, K, etc.) situează această plantă imediat după porumb, șrot de soia şi grâu sub aspectul valorii nutritive pentru porci (Seerley, 1991; Thacker, 1990; Thacker și Haq 2008). În plus, potrivit National Research Council, biodispo­nibilitatea fosforului din lucernă se consideră a fi de 100%, ceea ce aduce un plus de valoare acestei plante. Totuși, adaosul de lucernă în hrana porcilor moderni, care provin din animale riguros selecţionate în direcţia obţinerii unor mari performanţe productive şi mai puţin privind capacitatea de folosire a nutreţurilor „neconvenţionale“, nu este o practică obișnuită în România. Hrana porcilor crescuți la noi în țară este constituită în principal din porumb, şrot de soia şi floarea-soarelui deoarece aceste ingrediente furajere au o disponibilitate ridicată pe plan local, o digestie ridicată a substanțelor nutritive și o compoziție nutritivă complementară.

Potrivit rezultatelor obținute în urma analizelor chimice, lucerna uscată, măcinată și ulterior peletizată are un conținut în proteină brută de 16,72%, cu o digestibilitate de peste 60%, un conținut de 32,09% celuloză brută și 7,65 minerale. Astfel, inclusă în rețetele de nutreț combinat sub formă peletizată poate reprezenta o potențială sursă proteică locală pentru porcii destinați producției de carne.

Având în vedere cele prezentate anterior, în cadrul Biobazei INCDBNA – Baloteşti a fost realizat un experiment pe porci, hibridul Topigs cu o greutate medie inițială de 30,28 kg, pe o perioadă de 25 de zile, ce a avut ca obiectiv evidențierea efectului productiv al surselor proteice locale. Porcii au fost repartizați în două loturi și furajați diferențiat: martor (M) cu nutreț combinat clasic (pe bază de porumb-șrot de soia-șrot de floarea soarelui) și experimental (L) cu un adaos de făină fân de lucernă 5%, ce a substituit o parte din șrotul de floarea-soarelui. Hrana a fost administrată sub formă peletizată o dată pe zi, cu înregistrarea zilnică a consumului. Pentru o evidență precisă a consumului de furaje și a efectului productiv al făinii fân de lucernă, porcii au fost întreținuți pe perioada de derulare a experimentului în cuști de digestibilitate. Factorii de microclimat au fost asigurați conform cerințelor fiziologice ale speciei și categoriei de animale.

Prin folosirea unui adaos de 5% făină fân de lucernă măcinată/peletizată în rețetele porcilor în faza de creștere-îngrășare, obținem performanțe productive comparabile cu administrarea surselor clasice. În plus, făina fân de lucernă inclusă în structura rețetei de nutreț combinat în procente de 5% asigură obținerea a peste 32,48 kg de carne cu un consum mediu zilnic de 2,33 kg de nutreț combinat/kg spor. Având în vedere calitatea proteinei, precum și influența pozitivă asupra indicilor productivi, dar și în scopul diversificării gamei de materii prime vegetale disponibile local, recomandăm făina fân de lucernă peletizată la un nivel de 5% pentru hrana purceilor destinați producției de carne. 

Rezultatele prezentate au fost realizate în cadrul Programului Nucleu, proiect 18.20.01.03 și prin Programul 1. Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2. Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, Contract nr. 17 PFE/17.10.2018, finanțate de Ministerul Cercetării și Inovării.

Lavinia Idriceanu, Nicoleta Lefter, Mihaela Hăbeanu, Anca Gheorghe

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Este cunoscut faptul că înțărcarea este asociată cu provocări nutriționale, de mediu și imunologice care pot duce la pierderi economice considerabile pentru crescătorii de porci (Li și colab., 2014; Weng, 2017). În general, perioada de înțărcare se caracterizează prin scăderea consumului de hrană al purceilor, modificarea integrității intestinale și creșterea concentrațiilor markerilor inflamatori în sânge (Le Dividich și Sève, 2000; Pié și colab., 2004; Montagne și colab., 2007).

Efectele surselor sau ale nivelului de proteine din hrană asupra creșterii și sănătății purceilor au fost studiate extensiv (Pluske și colab., 2002; Kim și colab., 2006; Wang și colab., 2007; Hermes, 2011; Hăbeanu și colab., 2015). Există încă o lipsă de informații cu privire la efectul unor surse proteaginoase (de exemplu: semințe de in, şrot de nucă) sau a unor amestecuri de proteaginoase (de exemplu: amestec de mazăre şi seminţe in în proporţie de 3:1; Hăbeanu și colab., 2017), ca surse bogate de acizi grași polinesaturați esențiali, care ar putea ajuta purceii să se adapteze mai uşor la modificările apărute în hrană în timpul înțărcării (Rodriguez-Leyva și colab., 2010; Li și colab., 2014).

Semințele de in sunt considerate o sursă oleaginoasă unică datorită conținutului bogat în acizi grași polinesaturați, în special acid α-linolenic și lignani care au proprietăți antimicrobiene (Kiarie și colab., 2014). Şrotul de nucă are un conţinut ridicat de proteine (peste 35%), fiind totodată şi o sursă bogată de compuși bioactivi (acid α-linolenic, antioxidanți, fibre) cu potențial benefic asupra stării de sănătate a purceilor. Amestecul acestor ingrediente ar putea îmbunătăți conținutul de energie, aminoacizi și acizi graşi al nutreţurilor combinate.

Un studiu recent realizat la INCDBNA-Balotești a avut ca scop evaluarea efectelor utilizării unui amestec de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1) în hrana purceilor în criza de înţărcare asupra performanțelor productive și stării de sănătate a acestora.

Compoziția chimică brută a amestecului de semințe in extrudat: şrot de nucă utilizat în acest studiu a fost de 91% substanță uscată, 27,4% proteină brută, 14,3% grăsime brută, 15,6% fibră brută și 14,95 MJ/kg energie metabolizabilă. După cum era de așteptat, nutreţul combinat pe bază de amestec de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1) utilizat a avut o concentrație ridicată de acid α-linolenic (24,58% vs. 4,59%) şi un raport linolenic: α-linolenic redus (1,67 vs. 11,23) comparativ cu nutreţul combinat clasic.

Rezultatele au arătat că includerea amestecului de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1), în hrana purceilor înțărcați îmbunătățește performanța de creștere (greutate şi spor), cu consumuri de furaje similare furajului clasic.

Profilul proteic plasmatic a fost influenţat pozitiv prin reducerea semnificativă a concentraţiei de uree, marker important al eficienţei utilizării proteinei din hrană, fapt ce confirmă performanţele de creştere obţinute, iar ceilalţi parametri plasmatici (lipidici, minerali, enzimatici) s-au încadrat în limitele fiziologice normale.

În plus, amestecul utilizat are efecte pozitive asupra sănătății intestinale prin creşterea populațiilor bacteriene benefice (Lactobacillus spp.) şi reducerea populațiilor patogene (Staphylococcus spp., E. Coli), fapt confirmat şi de reducerea scorului fecal şi a incidenţei diareei.

În concluzie, utilizarea amestecului de semințe in extrudat: şrot de nucă (8:1), poate reprezenta o soluţie viabilă de înlocuire parţială a şrotului de soia în hrana purceilor în criza de înţărcare.

Anca GHEORGHE, Mihaela HĂBEANU, Nicoleta LEFTER,

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală-Balotești

Șrotul de soia este folosit ca sursă proteică vegetală de referință în industria de nutrețuri combinate pentru monogastrice (porci și păsări). Cu toate acestea, piața șroturilor de soia înregistrează o mare fluctuație în privința aprovizionării, ceea ce conduce și la oscilații mari ale prețului de comercializare. Importurile de șroturi de soia necesită din partea țării noastre un efort valutar considerabil, afectând negativ balanța de plăți și încasări valutare, iar pe de altă parte se creează o dependență a sectorului animal față de aceste importuri. Pe de altă parte, eficiența productivă a șroturilor de soia, mai ales în creșterea păsărilor, este dependentă în mare măsură de eficiența tratamentului termic la care sunt supuse boabele de soia, în vederea distrugerii unor factori antinutriționali (de exemplu: inhibitorii de tripsină şi chimotripsină şi ureaza – substanţe inhibitoare care întârzie creşterea sau provoacă anumite tulburări metabolice). Acţiunea acestor substanţe se traduce printr-un mecanism complex ce poate fi rezumat astfel: scade gradul de valorificare a proteinei din hrană prin reducerea activităţii tripsinei, ca şi prin acţiunea inhibitorilor asupra funcţiei pancreatice şi asupra mucoasei intestinale; scade absorbţia grăsimilor şi glucidelor din hrană datorită acţiunii de inhibare exercitată asupra mucoasei intestinale.

În România, cultivarea și mai ales utilizarea boabelor de leguminoase (de exemplu: mazăre, fasole, linte, năut, lupin alb liber de alcaloizi etc.) în hrana monogastricelor nu a fost și nu este promovată ca în alte țări, deși constituie o alternativă viabilă la șroturile de soia provenite din importuri, atât din punct de vedere bioproductiv, cât și sub aspect economic și ecosanogen (aceste boabe prezintă avantajul că nu sunt modificate genetic și, în plus, conțin grăsimi bogate în acizi grași polinesaturați din seria omega 3, care sunt considerați benefici pentru sănătatea omului). Astfel ar fi redusă dependența României de importurile masive de șroturi de soia, care implică un efort valutar anual impresionant, pe de o parte, iar pe de altă parte creează o dependență a sectorului avicol față de aceste importuri.

Mazărea (Pisum sativum L.) este o plantă cu cerinţe reduse de temperatură şi umiditate, cultura fiind bine adaptată începând de la tropice până la nord (40-500 latitudine nordică). Se poate cultiva în perioada de toamnă-iarnă, în regiunile cu ierni blânde, mediteraneene, şi în cultură de primăvară în regiunile cu climat temperat.

Importanţa mazării în hrana animalelor monogastrice constă în conţinutul său ridicat în proteine (în medie, 23,6%) şi amidon (49-52%) din substanţa uscată, fiind o sursă intermediară de proteină şi energie, între şroturile de soia (cca 45% proteină) şi boabele de cereale (cu un conținut ridicat de amidon: grâu 66,5% şi porumb 72,5% amidon). Bogăţia proteinei în aminoacizi, în special în lizină (7,5%), o face comparabilă, în acest aminoacid, cu carnea de porc (7,8%), dar mai bogată decât şroturile de soia (6,3%) şi de floarea-soarelui (3,5%). Mazărea are o valoare energetică mai ridicată decât a grâului şi echivalentă cu cea a porumbului (3.400 kcal/kg PB). În timp, s-a dovedit științific faptul că mazărea are și o bună palatabilitate pentru purcei (Hăbeanu și col., 2011, Stein, 2004).

INCDBNA-IBNA, Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente, recomandă utilizarea boabelor de mazăre în cantități de 250-300 g/kg nutreț la păsările pentru carne şi până la 200 g/kg nutreț la păsările ouătoare (se substituie până la 50% din şrotul de soia sau 35% din proteina brută a furajului, fără a modifica semnificativ intensitatea ouatului, consumul specific şi raportul dintre componentele interioare ale oului: albuș-gălbenuș).

De asemenea, într-un studiu recent desfășurat în Biobaza IBNA pe purcei în criza de înțărcare s-a utilizat un amestec format din mazăre și semințe de in (3:1) în scopul obținerii unor efecte pozitive nu numai asupra performanțelor, ci și asupra stării de sănătate a purceilor. O parte semințe de in și 3 părți mazăre au permis obținerea unui nutreț proteino-oleaginos caracterizat prin 20,26% PB, 8,55% grăsime și 11,27% celuloză și un conținut în acid gras alfa-Linolenic de 43,12%, ceea ce a condus la o pondere de 43,38% a acizilor grași n-3 și un raport n-6:n-3 de 0,5 ideal pentru sănătate. Asocierea boabelor de mazăre cu semințe de in a determinat o reducere cu 33% a nivelului seric al cortizolului, respectiv cu 8,6% concentrația lipazei, iar performanțele de creștere nu au înregistrat diferențe semnificative.

Experimentele (finanțate de Ministerul Cercetării și Inovării) s-au desfășurat în contextul necesității evaluării unor surse alternative de proteine cu valoare biologică ridicată, care pot fi disponibile pe plan local, sustenabile și, în același timp, și economice. Mazărea (Pisum sativum L.) pare să aibă potenţialul nutritiv cel mai promiţător pentru furajarea păsărilor și porcilor atât în sistemul de agricultură convențională, dar și în cea ecologică.

Dr. Georgeta Ciurescu & Dr. Mihaela Hăbeanu

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Pentru perioada de iarnă, fermierii care cresc găini în sistemul free-range trebuie să aibă în vedere faptul că cerinţele în energie cresc cu 20-30%, faţă de condiţiile optime de temperatură.

Temperatura optimă pentru ouat este de 18-13 grade Celsius. Scăderea acesteia sub pragul de 10-8 grade reduce producția de ouă, până la încetarea acesteia.

În hrana găinilor ouătoare este foarte important raportul energo-proteic. Proteina este cea care asigură producţia de ouă, pe când energia întreţine funcţiile vitale ale organismului şi asigură prelucrarea proteinei din nutrețuri în proteina din ouă.

Cea mai mare parte a valorii energetice a unui nutreț complet pentru găinile ouătoare este asigurată de cereale, dintre care porumbul ocupă ponderea cea mai mare (70-50%), urmat de grâu, secară, triticale, sorg sau orz; acesta din urmă este limitat, cu o valoare energetică mai redusă, dar şi cu un nivel mai mare de celuloză (coji) pe care îl conţine.

Întrucât în sezonul de iarnă nutreţurile verzi dispar din alimentaţie este necesară introducerea de suplimente proteino-vitamino-minerale (CPVM) cu scopul de a asigura atât necesarul de hrană pentru întreţinere, dar şi pentru producţia de ouă.

CPVM-urile sunt produse de fabricație care includ în masa lor ingrediente proteice (șroturi de soia, de floarea-soarelui, de rapiță, gluten de porumb, tărâțe de orez etc.), substanțe minerale și vitamine. CPVM-urile se folosesc la prepararea nutrețurilor combinate complete, prin încorporarea lor în cereale în proporție de 40-10%.

INCDBNA (IBNA) Balotești produce o gamă largă de nutrețuri combinate și de CPVM-uri pentru păsări (găini ouătoare, pui de carne, curci, prepelițe, fazani, iar la cerere și pentru rațe, gâște). Produsele se pot cumpăra în pungi de 10 kg sau saci de 30 kg și toate sunt disponibile atât în varianta măcinată, cât și granulată. Pentru întrebări sau comenzi vă rugăm să ne contactați telefonic sau prin intermediul paginii noastre: http://www.ibna.ro/produse

Dr. ing. Georgeta CIURESCU — Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În condițiile în care a crescut interesul pentru conversia uleiului din vegetale în biocombustibil, necesitatea studierii unor noi surse vegetale oleaginoase destinate hranei animalelor de fermă care nu afectează productivitatea și calitatea produselor animaliere devine prioritară. Camelina sativa sau inul sălbatic este o plantă oleaginoasă cu un mare potențial economic datorită conținutului excepțional de acizi grași polinesaturați (omega-3). Studiile efectuate în ultimii ani pe animale de fermă evidențiază efectele pozitive ale incorporării camelinei în hrana animalelor.

Un prim avantaj în sprijinul utilizării camelinei ca sursă oleaginoasă îl constituie producția de până la 2 tone/ha care se poate obține în urma cultivării acesteia. Costurile pentru obținerea acestei plante sunt mici, comparativ cu alte oleaginoase. Principala caracteristică care dă un plus de valoare nutritivă camelinei este conţinutul ridicat în grăsime şi structura lipidelor. Astfel, camelina are un conţinut mare în ulei, variabil în funcție de varietate (29-41%), în care la un nivel ridicat se găseşte acidul gras n-3 alfa-linolenic, 30-40%. Uleiul conține, de asemenea, vitamina E (110 mg/100 g), un antioxidant natural foarte puternic care crește stabilitatea uleiului în comparație cu alte uleiuri bogate în acizi grași omega-3. De altfel, tradiţional, camelina a fost cultivată pentru obţinerea uleiurilor şi pentru hrana animalelor.

Rezultatele obținute în urma cercetărilor realizate în INCDBNA Balotești, România, în perioada 2005-2014, pe porci la îngrășat au adus argumente suficiente pentru utilizarea camelinei (ulei și șrot) ca sursă pentru hrana suinelor. Continuarea studiului într-o fermă privată (SC SUINPANAGRO SRL) pe porci TOPIGS pentru 92 de zile a arătat faptul că includerea în proporție de 3% a uleiului de camelină în nutrețul combinat (NC) a crescut nivelul de acid alfa-linolenic al acestuia cu 4,22% în comparație cu NC control (2,72%). Costul obținut per kg furaj în această fermă a fost de 0.24 euro pentru NC control respectiv, 0.27 euro pentru NC cu ulei de camelină. Dar, în funcție de ingredientele disponibile ale fermierilor și de prețul acestora, se pot elabora diferite variante de NC și strategii nutriționale bazate pe utilizarea uleiului de camelină.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în performanțele bioproductive

Sporul mediu zilnic obținut în această fermă nu a diferit în prima perioadă (creștere-îngrășare) între loturile de animale, dar a fost semnificativ mai mare pentru porcii hrăniți cu NC cu ulei de camelină la sfârșitul perioadei de finisare (1,038 kg vs 0,840 kg). Eficiența de conversie a furajului nu a diferit în prima perioadă (creștere-îngrășare) între loturi, dar s-a redus de la 4.15 kg la control la 3.83 kg NC/kg spor la grupul hrănit cu NC cu ulei de camelină pentru perioada de finisare. Costul pe kg spor nu a diferit.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în răspunsul imun

Includerea uleiului de camelină bogat în acizi grași nesaturați omega-3 (31,50% acid alfa-linolenic), omega-6 (24,96% acid linoleic) în nutrețul combinat pentru porci în finisare a îmbunătățit răspunsul prin anticorpi prin creșterea concentrației plasmatice a imunoglobulinei A (14,4%), importantă pentru eliminarea patogenilor de la nivelul mucoaselor.

Avantajele utilizării camelinei reflectate în calitatea cărnii de porc

O caracteristică a cărnii de porc care merită luată în considerare în strategiile nutriționale pentru ameliorarea calității acesteia este faptul că lipidele din carnea de porc reflectă mai fidel compoziția lipidelor din hrană decât alte specii. Includerea uleiului de camelină a crescut nivelul de acid alfa-linolenic în mușchii Longissimus dorsi (4,14 vs 0,84) și Semitendinosus (3,28 vs 0,97), iar raportul C18:2n-6/C18:3n-3 a scăzut de la 12,03 la 2,59 în Longissimus dorsi și de la 11,97 la 3,25 în Semitendinosus.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Întreținerea tineretului taurin femel și mai târziu dirijarea reproducției în fermele de producție a laptelui au implicații economice ulterioare deosebite. În ultimele decenii selecția unidirecționată pentru producția de lapte a avut un impact nedorit asupra stării de sănătate și mai ales asupra desfășurării activității de reproducere a animalelor. De exemplu, declinul constant al fertilității la rasele de vaci de lapte este asociat cu îmbunătățirea valorii genetice pentru producția de lapte. De altfel, în studiile din anii anteriori se atrăgea atenția asupra faptului că performanțele actuale de reproducție ale vacilor au scăzut într-o asemenea măsură încât până în anul 2020 acest sistem de exploatare poate deveni nesustenabil (Gilmore și col., 2011). În acest context, materialul de față prezintă o serie de aspecte practice legate de probleme de infertilitate la vacile de lapte, general valabile, posibile cauze, dar și sugestii prin care acestea pot fi prevenite.

Infecțiile tractului reproducător

Cauze posibile:

• nutriție necorespunzătoare în perioada de înțărcare;
• contaminarea în timpul parturiției cu organisme virulente din cauza unor condiții igienico-sanitare improprii existente în zona de fătare;
• distocii și retenții placentare;
• examen transrectal și însămânțare neigienice;
• nivelul scăzut de calciu din rație poate duce la retenții placentare care se pot dezvolta în infecții uterine;
• deficiențe în seleniu, vitaminele A și E;
• însămânțarea vacilor care nu se află în călduri;
• afectarea tractului datorită fătărilor/însămânțărilor dificile;
• calitatea scăzută a apei de băut sau apa contaminată.

Sugestii:

• hrănirea corespunzătoare a vacilor în perioada de înțărcare;
• asigurarea în maternitate a unui mediu curat și sanitar;
• nu utilizați boxele din maternitate pentru alte acțiuni sanitar-veterinare;
• tratarea medicamentoasă a vacilor depistate cu infecții;
• igienizarea echipamentului pentru efectuarea însămânțărilor, toaletarea vulvei înainte de însămânțare și igiena personală;
• monitorizarea atentă a vacilor după fătare cel puțin 3-4 săptămâni și efectuarea tratamentelor doar dacă este necesar;
• nu este recomandată însămânțarea vacilor dacă acestea prezintă scurgeri anormale;
• testați calitatea apei de băut.

Anestru după fătare sau montă: vacile nu prezintă ciclu estral sau acesta nu este observat.

Cauze posibile:

• deficit de energie, pierderi în greutate din cauza bilanțului energetic negativ ce apare imediat după fătare, producție mare de lapte și/sau subalimentare și consum scăzut de substanță uscată;
• anemie, adesea ca urmare a deficitului de proteină sau carențelor de fier, seleniu și vitamina E;
• exces/deficit de fosfor (în special la vițelele pentru montă);
• piometru și infecții uterine severe (vacile pot/nu pot prezenta scurgeri și în general nu ovulează);
• instalarea gestației;
• prezența chiștilor ovarieni (70% din vacile cu anestru au chiști ovarieni);
• la vacile care au ciclu normal și sunt sănătoase, nedepistarea căldurilor se poate datora: înregistrării incorecte a datelor în registrul de monte și fătări, necunoașterii simptomelor asociate comportamentului vacilor în timpul perioadei estrale, efectivelor mari de animale (vacile deja diagnosticate gestante sau cele aflate la jumătatea ciclului sexual nu încalecă vacile aflate în călduri sau în apropierea acestora), afecțiunilor podale (de exemplu laminita, dermatita interdigitală/digitală, cangrena călcâielor), călduri șterse (ovulație normală, fără semne ale estrului).

Sugestii:

• examinarea de către medicul veterinar a vacilor suspecte pentru a stabili dacă acestea prezintă sau nu anestru;
• înregistrarea corectă a datelor în registrul de montă și fătări, utilizarea diagramelor de călduri, determinarea nivelului de progesteron din lapte;
• o atentă monitorizare a vacilor după fătare (cel puțin 20 de minute de fiecare dată), mai ales seara și dimineața devreme;
• utilizarea echipamentelor care să vă ajute în depistarea vacilor în călduri (de exemplu detector electronic de estru);
• determinarea profilului hematologic și biochimic sanguin (inclusiv la vacile înțărcate);
• efectuarea analizelor standard la materiile prime utilizate în hrana animalelor, verificarea echilibrului energoproteic al rației, conținutului acesteia în minerale și vitamine;
• prevenirea retențiilor placentare, infecțiilor tractului reproducător și apariției afecțiunilor specifice perioadei peripartale (de exemplu cetoza).

Însămânțări repetate: incidență crescută a vacilor ce necesită 3 sau mai multe însămânțări/montă fecundă.

Cauze posibile:

• însămânțări efectuate necorespunzător – prea devreme sau prea târziu față de momentul ovulației;
• însămânțări frecvente bazate pe semnele secundare ale estrului;
• tehnică improprie de însămânțare sau utilizarea de material seminal deteriorat în timpul depozitării/utilizării;
• mortalitate embrionară sau fetală datorată: pierderii excesive în greutate, condiției corporale scăzute, tehnicii necorespunzătoare de palpare în timpul controlului de depistare a gestației, deficitului de proteină brută din rații sau consumului în exces de proteină degradabilă la nivel ruminal, condițiilor de mediu (de exemplu vremea caniculară);
• stările de boală (de exemplu incidență crescută a infecțiilor uterine, mai ales a celor subclinice);
• toxicitatea (de exemplu corpi cetonici, micotoxine, nivel crescut de azot ureic în sânge – BUN, endotoxine);
• dezechilibru al balanței Ca:P, vitaminelor A, D, E și caroten;
• dezechilibru hormonal (de ex. consumul de furaje cu conținut ridicat de estrogen);
• utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a produselor hormonale care influențează funcția de reproducere;
• utilizarea de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare scăzută.

Sugestii:

• ținerea unei evidențe corecte a vacilor ce urmează să intre în călduri și depistarea momentului optim de însămânțare;
• determinarea nivelului de progesteron din lapte pentru a detecta cu acura­tețe apariția căldurilor;
• analiza parametrilor biochimici din sânge și/sau examinarea bacteriologică a secrețiilor genitale;
• examinarea de către medicul veterinar a vacilor cu însămânțări repetate și efectuarea de tratament medicamentos dacă sunt depistate infecții;
• verificarea condițiilor de stocare a materialului seminal și a tehnicilor de însămânțare (cursuri de perfecționare a operatorilor însămânțători);
• analiza azotului ureic din lapte (MUN);
• analiza materiilor prime ce alcătuiesc rația de hrană (de exemplu, schema Weende, conținutul în minerale sau, dacă există suspiciuni, determinări de micotoxine);
• evitați administrarea la animale a furajelor mucegăite sau a celor cu conținut ridicat de estrogen;
• evitați hrănirea cu cereale în cantități mari (așa-numita supraîncărcare cu cereale);
• verificarea echilibrului nutrienților din rații, mai ales atunci când se schimbă una sau mai multe materii prime și/sau furnizorii acestora;
• achiziția de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare mare;
• respectarea practicilor și protocoalelor de vaccinare și biosecuritate.

Avorturi

Cauze posibile, avorturi timpurii (6-7 luni sau mai devreme):

• infecții sau alte boli care cauzează febră mare;
• consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic;
• infecții micotice;
• deficiență de seleniu și vitamina E.

Cauze posibile, avorturi târzii (7-8 luni):

• bruceloză și salmoneloză;
• carențe de vitamină A, E, seleniu și iod;
• consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic, infecții micotice;
• leziuni, răni, accidente;
• agenți infecțioși răspândiți de animalele de companie (în special de câini, de exemplu Neospora caninum).

Sugestii:

• analize de sânge;
• prelevarea de secreții genitale la nivel vaginal în vederea testării pentru diferite infecții;
• analiza materiilor prime pentru conținutul în nitrați, micotoxine;
• analize la apa de băut;
• evaluarea rațiilor pentru conținutul în seleniu, iod, vitaminele A și E;
• carantina animalelor nou intrate în efectiv.

Retențiile placentare

Cauze posibile:

• fătări anormale (de exemplu distocii, fătări premature, făt excesiv dezvoltat, fătarea unui produs mort, avort);
• hipocalcemie (febra laptelui), deficiență de seleniu, vitamina A, E sau caroten;
• administrarea de fân în cantități ridicate sau a unor furaje de slabă calitate;
• infecții specifice, contagioase;
• infecții nespecifice, necontagioase (salmonella, fungi și Actinomyces pyogenes);
• vaci excesiv dezvoltate, excesul de porumb însilozat administrat în perioada de înțărcare (peste 50% din consumul de substanță uscată), supraalimentația;
• deficiențe de calciu și fosfor, excesul de vitamină D.

Sugestii:

• minimizarea condițiilor stresante în perioada de înțărcare și în apro­pierea momentului parturiției;
• prevenirea hipocalcemiei, evaluarea rațiilor specifice perioadei de înțăr­care;
• suplimentarea rațiilor în perioada de înțărcare cu seleniu și vitamină E;
• asigurați 300-350 mg caroten/animal/zi sau echivalentul acestuia în vitamină A (1 mg caroten = 400 unități vitamină A);
• analize de sânge pentru depistarea infecțiilor specifice și nespecifice;
• preveniți îngrășarea animalelor în ultima parte a gestației.

Probleme de reproducere la vițele

• întârzierea maturității sexuale ca urmare a unei hrăniri necorespunzătoare (deficit de energie sau proteină);
• călduri șterse;
• ineficiență în depistarea la timp a vițelelor în călduri;
• anemie (din cauza unor carențe de seleniu, vitamină E sau fier din rații);
• deficit de vitamină A, caroten sau fosfor;
• anomalii genitale (de exemplu sindromul freemartin – femele cu comportament masculinizat și ovare nefuncționale, cervix închis, trompe uterine blocate, tract reproductiv infantil/ subdezvoltat).

Dr. ing. Andreea VASILACHI

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești (INCDBNA Balotești)

Producţia agroalimentară ecologică (numită organică sau biologică în alte ţări) are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Agricultura ecologică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorului alimente proaspete, gustoase şi autentice şi care în acelaşi timp respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor. Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe o serie de obiective şi principii, dar şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil.

Hrănirea puilor pentru obţinerea de carne ecologică este o condiţie de calitate a producţiei, respectând cerinţele nutriţionale ale acestora în diferite stadii ale dezvoltării lor. Puii sunt hrăniţi cu furaje obţinute din culturi ecologice, de preferat produse în propria fermă. Se recomandă rotaţia culturilor, ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei. Sunt limite foarte stricte privind utilizarea pesticidelor, a îngrăşămintelor chimice şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole [Regulamentul (CE) nr. 834/ 2007, împreună cu normele de aplicare Reg. (CE) 889/ 2008]. De asemenea, este interzisă folosirea organismelor modificate genetic. Totodată, este interzisă utilizarea suplimentelor medicamentoase, care ar controla proliferarea unor infecţii intestinale parazitare, ca de exemplu coccidioza (coccidiostaticele, antibioticele, medicamentele de uz veterinar sau alte substanţe destinate stimulării creşterii ori producţiei). Pentru a se suplini lipsa acestor medicamente de uz veterinar se utilizează alte mijloace de prevenţie, cum ar fi asigurarea unui management corespunzător al utilizării aşternutului şi aplicarea unor acţiuni sanitare-veterinare (vaccinarea păsărilor).

Pentru faza de îngrăşare/finisare hrana puilor trebuie să conţină cel puţin 70% boabe de cereale. Toate nutrețurile utilizate pe faze de creştere (demaraj/start, creştere şi finisare) trebuie să aibă niveluri reduse atât de proteină, cât şi de energie comparativ cu sistemul convenţional de creştere a puilor pentru producția de carne.

Grâul este principala cereală recomandată, urmată de secară, triticale, orz, ovăz etc. Orzul şi ovăzul pot fi utilizate pentru a înlocui jumătate din cantitatea de grâu din reţetele de nutreţuri combinate. Însă, atenţie, a nu se folosi în reţete, orz și/sau ovăz cu conţinut ridicat de coji. Şrotul de soia este cea mai bună sursă de proteină vegetală. Din nefericire, şrotul de soia ecologic (bio sau organic) este foarte scump deoarece boabele nu trebuie să fie doar obţinute după tehnologii de cultură ecologică, ci trebuie să fie şi procesate în condiţii ecologice. Extragerea uleiului din boabe trebuie realizată doar prin procedee mecanice, fără ajutorul solvenţilor. Datorită dificultăţii în aprovizionarea cu boabe ecologice şi a numărului redus de procesatori, preţul acestui ingredient furajer ajunge să fie mai mare (de aproape patru ori) faţă de cel produs convenţional. În schimb, boabele prăjite (toastate) de soia reprezintă o excelentă sursă de proteine, dar şi de grăsimi. Atenție, boabele de soia crude (neprocesate termic) conţin factori antinutriționali, inhibitori ai tripsinei și chimotripsinei, care influenţează negativ digestia nutrețului la pui, dar care pot fi inactivați, prin aplicarea de tratamente termice. Boabele de leguminoase (mazăre, linte, bob, lupin) asigură un nivel moderat de proteină şi de amidon. Proteina acestora este deficitară în aminoacizi cu sulf şi triptofan, dar asigură un aport satisfăcător de lizină. Seminţele de floarea-soarelui sunt caracterizate printr-un conţinut foarte ridicat în acid linoleic (peste 70% din totalul acizilor graşi). În plus, acestea sunt bogate în alfa-tocoferoli (608 mg/kg de seminţe), cu rol antioxidant şi vitamina E. Includerea a 50 g seminţe de floarea-soarelui/kg nutreț pentru pui de carne, în faza de demaraj, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 100 g/kg pentru faza de finisare dă posibilitatea substituirii altor surse proteice. Seminţele de rapiţă, din varietăţile selecţionate „dublu zero“, cu niveluri scăzute de glucozinolaţi (mai puţin de 50 μmoli/g de SU) şi acid erucic pot fi introduse în hrana puilor crescuţi ecologic, dar în cantităţi mici (maximum 50 g/kg nutreț de tip starter, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 80 g/kg la puii în faza de finisare). Dacă nivelul de includere este mai mare, seminţele de rapiţă determină apariţia unor carcase cu miros şi aspect neplăcut.

Pentru asigurarea necesarului de vitamine şi de oligoelemente minerale, în mod uzual recomandăm un premix vitamino-mineral. Însă, atenție, poate fi redus prin utilizarea de surse bogate în vitamine, cum este făina de lucernă. Drojdia de bere  este şi ea o sursă de vitamine din complexul B. De asemenea, lumina soarelui este o bună sursă de vitamina D (transformă precursorii în vitamină D). În sistemul de creştere ecologic se impune ca în perioada de finisare puii de carne să se întreţină în hale prevăzute cu  padoc înierbat, dând astfel posibilitatea de manifestare a unora dintre instinctele naturale şi accesul la mediul natural de viaţă. Sarea de bucătărie este indispensabilă pentru creștere, elaborarea producțiilor şi reglarea apetitului puilor. Nutriţional vorbind, aceasta este adecvată ca ingredient, dar sunt şi unii producători de furaje ecologice/bio care nu agreează folosirea sării iodate în furajarea păsărilor.

Privitor la utilizarea aminoacizilor de sinteză în hrana păsărilor pentru producția de carne ecologică, Regulamentul (CE) 834/2007 interzice recurgerea la suplimente de acest gen. Recomandările noastre sunt de a utiliza drojdia de bere, ca sursă naturală de lizină atunci când nutrețul include niveluri mai ridicate de turte de floarea-soarelui (deficitare în lizină).

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii 50 de ani, antibioticele s-au folosit în hrana animalelor ca promotori de creştere, dar şi cu efect preventiv asupra unor boli. Utilizarea antibioticelor ca promotori de creştere a dus la creşterea rezistenţei patogenilor pentru om şi a avut drept consecinţă restricţionarea acestora încă din 1994. Din anul 2006, în Uniunea Europeană folosirea antibioticelor ca promotori de creştere a fost interzisă.

Alternativele antibioticelor ca promotori de creştere sunt foarte diversificate, în special amestecuri botanice, acizi organici, probiotice, prebiotice, simbiotice, extracte de plante, uleiuri esenţiale, enzime. Piaţa aditivilor furajeri este într-o continuă dezvoltare, substanţele cu gust intens provenite din plante fiind o alternativă reală pentru folosirea antibioticelor ca promotori de creştere. Fitocompușii din plante acţionează asupra sistemului digestiv, stimulând apetitul, modifică flora intestinală şi, de asemenea, îmbunătăţesc palatabilitatea furajului. În funcţie de cantitatea folosită, extractele de plante pot avea efect bacteriostatic sau bactericid.

Plantele medicinale și produsele pe bază de plante reprezintă o gamă largă de nutraceutice, termen definit ca fiind „orice componentă alimentară netoxică care are beneficii dovedite științific, inclusiv prevenirea sau tratamentul bolilor“. S-a demonstrat că multe clase de produse vegetale au activitate antimicrobiană, incluzând fenoli, chinone, flavone, tanini etc. Un avantaj al acestor produse vegetale este faptul că substanţele active vin în amestecuri complexe, nu doar compuşi unici cum sunt cele sintetice, din acest motiv creşterea rezistenţei microorganismelor este mai redusă.

În septembrie 2003, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul nr. 1831/2003 privind aditivii utilizați în hrana animalelor. Scopul acestuia a fost de a stabili o procedură unitară de autorizare, introducere pe piaţă, utilizare, stabilire a normelor de supraveghere şi etichetare a aditivilor şi premixurilor utilizaţi în hrana animalelor. Asigurarea unui nivel ridicat de protecţie asupra sănătăţii omului şi animalelor şi, totodată, funcţionarea eficientă a pieţei interne ar fi motivele pentru care aceste norme trebuie implementate. În conformitate cu regulamentul actual, există ghiduri detaliate dedicate plantelor/extractelor din plante/plante medicinale și componente ale acestora.

În prezent, plantele și extractele acestora sunt din ce în ce mai utilizate, în special în scopul îmbunătăţirii conversiei furajului şi creşterii calităţii cărnii. Conform indicatorilor tehnici şi economici, utilizarea fitoaditivilor va creşte în continuare, aceştia având, printre altele, efect ca promotori de creştere, fiind utilizaţi ca înlocuitori ai antibioticelor.

În ultimele trei decenii s-a înregistrat o creștere importantă a utilizării plantelor și a extractelor provenite din acestea, nu numai ca medicamente și suplimente alimentare, ci și în domeniul nutriției animalelor. Utilizarea aditivilor alimentari pe bază de plante, care includ uleiuri esențiale și amestecuri (exotice) de plante, este promovată pe scară largă de către producători, însă fundamentul științific care stă la baza utilizării acestora este adesea limitat. În consecință, lipsesc adesea cunoștințele adecvate privind controlul calității (conținutul substanțelor active), eficacitatea și siguranța acestora. O condiţie necesară, îndeplinită de produsele vegetale, trebuie să cuprindă date privind compoziţia chimică, biodisponibilitatea nutrienţilor și funcționalitatea moleculară a acestora. În cele din urmă, managementul asigurării calității (metode analitice) este considerat o condiție absolută.

Provocarea cu care se confruntă furnizorii de alimente este de a face faţă cererilor consumatorilor şi de a investi în dezvoltarea ştiinţifică pentru a satisface aceste cereri. În acest context, agricultura durabilă trebuie să fie ghidată de următoarele principii:

• Abordare „prietenoasă“ faţă de animale – este un aspect dovedit ştiinţific faptul că bunăstarea animalelor poate fi îmbunătăţită prin nutriţia acestora.
• Abordare „prietenoasă“ faţă de consumator – alimente 100% naturale, cu trasabilitate dovedită, fără risc de contaminare cu agenţi patogeni, fără organisme modificate genetic, fără efecte dăunătoare asupra omului.
• Abordare „prietenoasă“ faţă de mediul înconjurător – produse cu impact scăzut asupra mediului.

În general, plantele pot fi recoltate cu boli şi dăunători, acest lucru scăzând calitatea produselor. Problema apare în momentul în care acele boli sau dăunători pot produce substanţe toxice, acestea fiind dăunătoare pentru animale. Produsele de origine vegetală au nevoie de condiţii speciale de depozitare deoarece flora bacteriană prezentă în mod natural se poate dezvolta, pot apărea insecte sau chiar rozătoare. În vederea reducerii microflorei acestora se pot aplica tratamente de dezinfectare cu abur sau radiaţii ionizante. Scăzând numărul de germeni din produse, se poate reduce apariţia aflatoxinei sau ocratoxinei.

Teodor GAVRIŞ, Arabela UNTEA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Înțărcarea și perioada imediat următoare (post-înțărcarea) reprezintă o etapă critică pentru porc, mult mai dificilă decât pentru alte specii, perioadă în care natura și calitatea furajelor au o influență esențială asupra dezvoltării sistemului digestiv și de apărare imună. Separarea de scroafe, trecerea de la laptele matern care le asigură protecție imună la hrana solidă și incompleta dezvoltare a sistemului digestiv și enzimatic conduc la un comportament anorectic și agresiv imediat după înțărcare, purceii refuzând să mănânce în primele zile, ceea ce duce la creșterea sensibilității lor la infecții cu Rotavirus și E. coli. Pierderile economice pot fi importante pentru crescători.

Dincolo de aspectele legate de stresul de înțărcare, cercetările din ultimii ani au evidențiat faptul că sindromul postînțărcare poate fi asociat cu nivelul ridicat de proteină în rețetele de nutreț combinat starter care poate fi un substrat pentru proliferarea bacteriilor patogene (Kim et al., 2012). Se consideră că un aport mai mare de proteină îmbunătățește răspunsul imun al purceilor în această perioadă și asigură necesarul optim de aminoacizi care stau la baza sintezei tisulare de proteină (Stein, 2006), putând facilita de asemenea trecerea de la hrana lichidă, bazată pe laptele matern care conferă purceilor protecție împotriva infecțiilor bacteriene, la hrana solidă de tip starter, bazată pe diferite surse de proteină, grăsime și carbohidrați. Un exemplu uzual este folosirea plasmei uscate cunoscută pentru rolul deosebit în îmbunătățirea imunității purceilor, fiind o sursă importantă de imunoglobuline (Pierce et al., 2005, Stein, 2006).

Un studiu realizat în INCDBNA Balotești pe purcei hibrizi TOPIGS a investigat efectul a trei niveluri de proteină asupra performanțelor acestora în perioada post-înțărcare.

Purceii repartizați randomizat în 3 loturi omogene au primit nutreț combinat incluzând:

1) nivel de proteină și aminoacizi esențiali la nivelul cerințelor pentru această categorie de vârstă, respectiv 18,5% proteină brută, 1,2% lizină brută și 0,72% metionină + cistină brută;

2) nivel de proteină redus cu 12% față de cerințe, dar cu nivel de aminoacizi la nivelul cerințelor;

3) nivel de proteină și aminoacizi redus cu 12% față de cerințe.

Rezultatele au arătat că performanțele purceilor nu au fost afectate de reducerea nivelului proteic. În schimb, au fost diminuate în cazul reducerii nivelului de aminoacizi. Probele de sânge prelevate în maternitate (înainte și după separarea de scroafe) după înțărcare și transfer au pus în evidență faptul că nivelul de cortizol, ca indicator de stres, a crescut cu 22%, iar la o săptămână după înțărcare acesta a scăzut cu 5% față de cel înregistrat în maternitate înainte de separarea de scroafele-mame (1,64 µg/dL vs. 1,76 µg/dL). În ceea ce privește vitamina E, un alt indicator de stres valoros, tendința a fost similară ca în cazul cortizolului. De remarcat este faptul că, în cazul reducerii nivelului proteic, pe fondul menținerii aminoacizilor la nivelul cerințelor, scăderea nivelului de cortizol la 7 zile după înțărcare a fost mai mică (4,4 ori) comparativ cu lotul cu nivel proteic la nivelul cerințelor.

Compoziția hranei constituie unul dintre factorii esențiali care pot contribui la diminuarea efectelor negative ale stresului cauzat de criza de înțărcare. Reducerea nivelului de proteină, dar cu menținerea nivelului de aminoacizi la nivelul cerințelor (proteina funcțională), poate constitui o strategie acceptabilă pentru menținerea stării de sănătate a purceilor după înțărcare.

Ionelia ȚĂRANU și Mihaela HĂBEANU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre schimbările climatice şi implicit cultivarea unor specii de plante rezistente le secetă. Valorificarea eficientă a unei resurse furajere locale precum seminţele de mei, ca soluție nutrițională alternativă la cerealele energetice și evidențierea efectelor favorabile asupra performanţelor productive ale purceilor aflaţi în criza înţărcării, a reprezentat un aspect important abordat de specialiști din IBNA Balotești, în cadrul proiectului ADER 6.1.1, finanțat de MADR.

Meiul (Panicum miliaceum) este o plantă anuală care face parte din marea familie a gramineelor. Se cultivă cu precădere în Asia şi America de Nord (https://www.feedipedia.org/node/409). Spre deosebire de alte cereale (de exemplu, porumb, grâu, triticale), poate fi considerat un ingredient low-input întrucât necesită costuri de producţie mici (poate fi cultivat pe terenuri marginale) şi are avantaje agrotehnice deosebite: rezistenţă la secetă, dăunători, cerinţe minime faţă de substanțe fertilizante (Amadou și col., 2013; Changmei & Dorothy, 2014). La acestea se adaugă o perioadă de vegetație scurtă, cuprinsă între 60-100 de zile (Baltensperger, 2002).

Meiul reuşeşte bine în zonele mai secetoase datorită sistemului radicular fasciculat bine dezvoltat care poate pătrunde în pământ până la adâncimea de 100 cm (Şerban D., 2010).

Sub aspect nutriţional, meiul se caracterizează prin: conținut mediu în proteină de 9,86%, cu o digestibilitate a acesteia de 75%, nivel scăzut în grăsime (3,99%), celuloză brută 13,03% şi săruri minerale 3,38%. Calciul şi fosforul se găsesc în cantităţi relativ mici – 0,02%, respectiv 0,3%. Datorită faptului că au coaja tare, seminţele de mei administrate ca atare cu precădere la purcei în fazele incipiente de creștere (maternitate, criza de înțărcare), „scapă“ proceselor digestive, iar substanţele nutritive sunt în mică măsură scindate, absorbite şi utilizate eficient. Măcinate şi ulterior granulate, seminţele de mei pot substitui până la 25% din triticale.

Eficiența utilizării a 25% mei în structura rețetei de nutreț combinat pentru purcei aflați în criza înțărcării a fost studiată pe un număr de 40 de purcei, pe o perioadă de 21 de zile, în Biobaza IBNA Baloteşti.

Un adaos de 25% mei în hrana purceilor înțărcați la 30 de zile, la o greutate de ~ 8 kg, permite realizarea unor performanțe zootehnice comparabile celor obţinute în mod tradițional. Pe o perioadă de 21 zile se poate atinge greutatea medie de ~ 14 kg. Sporul mediu zilnic poate înregistra o creștere de 13% pe fondul adaosului de mei în hrană (280 g de spor mediu zilnic).

Pe lângă faptul că meiul constituie un aliment cu multiple întrebuințări în hrana omului, ale cărui efecte benefice pentru sănătate au fost certificate de-a lungul timpului, cantitatea rămasă pentru consumul animalelor este destul de importantă, iar utilizarea acestuia poate constitui o alternativă cu implicații pozitive pentru sectorul critic în ciclul de dezvoltare a purceilor.

Autori: Nicoleta LEFTER, Mihaela HĂBEANU, Anca GHEORGHE

Șrotul de soia este folosit ca sursă proteică de referință în industria de nutrețuri combinate pentru păsări. Cu toate acestea, piața șroturilor de soia înregistrează o mare fluctuație în privința aprovizionării, ceea ce conduce și la oscilații mari ale prețului de comercializare. Importurile de șroturi de soia necesită din partea țării noastre un efort valutar considerabil, afectând negativ balanța de plăți și încasări valutare, iar pe de altă parte se creează o dependență a sectorului avicol față de aceste importuri. Interdicția cultivării de soia modificată genetic în România și interzicerea utilizării făinurilor de origine animală (făină de peşte, carne, oase şi sânge) în alimentația păsărilor face și mai critică situația creșterii păsărilor în țara noastră.

Soia (Glycine max) este o plantă de cultură care nu întâlnește condiții climatice optime în țara noastră (excepție făcând unele zone din sudul țării) necesare realizării unor producții corespunzătoare cantitativ și calitativ. Pe de altă parte, eficiența productivă a șroturilor de soia în creșterea păsărilor este dependentă în mare măsură de eficiența tratamentului termic la care sunt supuse boabele de soia, în vederea distrugerii unor factori antinutriționali (de exemplu, inhibitorii de tripsină şi chimotripsină şi ureaza, substanţe inhibitoare care întârzie creşterea sau provoacă anumite tulburări metabolice). Tratamentul termic incorect aplicat (temperatură și timp de acțiune) duce la scăderea dramatică a gradului de utilizare a proteinelor din hrană de către păsări. În plus, acest tratament aplicat boabelor de soia generează cheltuieli suplimentare care, în final, conduc la creșterea costului de producție al nutrețului.

Pe plan mondial a crescut foarte mult interesul pentru a maximiza nivelul de utilizare a unor ingrediente proteice produse la nivel local, inclusiv a boabelor de leguminoase (Laudadio and Tufarelli 2010, Dotas și colab. 2014, Zdunczyk și colab. 2014, Koivunen și colab. 2016). În România, cultivarea și mai ales utilizarea boabelor de leguminoase (mazăre, fasole, linte, năut, lupin alb – liber de alcaloizi) în hrana păsărilor nu a fost și nu este promovată ca în alte țări, deși constituie o alternativă viabilă la șroturile de soia provenite din importuri, atât din punct de vedere bioproductiv cât și sub aspect economic și ecosanogen (aceste boabe prezintă avantajul că nu sunt modificate genetic și, în plus, conțin grăsimi bogate în acizi grași polinesaturați din seria omega-3, care sunt considerați benefici pentru sănătatea omului). Folosind ingrediente furajere alternative și durabile, pentru a substitui o parte din șrotul de soia poate fi una dintre strategiile de reducere a costurilor cu furajarea în sectorul avicol. În acest context este necesară evaluarea acestor surse alternative, de proteine cu valoare biologică ridicată, care pot fi disponibile pe plan local, sustenabile și, în același timp, și economice.

Lintea (Lens culinaris) devine disponibilă ocazional pentru industria de nutrețuri, în special atunci când aceste boabe sunt declasate calitativ pentru consum uman (cum ar fi: leziuni la îngheț, decolorarea sau deteriorarea boabelor). Aceste boabe nu prezintă nicio pro­blemă atunci când sunt utilizate ca hrană pentru păsări, de toate vârstele. Interesul pentru utilizarea boabelor de linte în alimentația puilor de carne se justifică în primul rând prin conținutul relativ ridicat în proteine (25,6-28,9%, per kg substanță uscată), a profilului în aminoacizi esențiali (în special lizină, 7 g/100 g proteina), dar mai ales datorită conținutului mic de factori antinutriționali comparativ cu soia și prin valoarea energetică ridicată (12,8 MJ energie metabolizabilă/kg). Totodată, boabele de linte reprezintă o sursă destul de bogată în săruri minerale (calciu, fosfor, fier asimilabil, zinc, seleniu etc.) și vitamine (tiamină, riboflavină și niacină).

IBNA Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente (program NUCLEU, proiect PN16-41.01.02, finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării) efectuate pe pui broiler de găină (hibridul Cobb 500) în condiții de fermă, în Biobaza experimentală, recomandă utilizarea boabelor de linte (Lens culinaris, var. Eston și Anicia) în cantități de 200 g/kg nutreț de tip starter, cu posibilitatea creşterii nivelului de încorporare până la 400 g/kg la puii în faza de finisare (se înlocuieşte până la 58% din şrotul de soia, respectiv 41% din proteina nutrețului combinat).

Noile nutrețuri asigură atât menținerea performanţelor de creștere, a randamentului la sacrificare, dar mai ales obținerea unor produse avicole de calitate, prin îmbunătățirea caracteristicilor nutritive ale cărnii (piept, pulpe), în sensul scăderii ponderii acizilor grași saturați în favoarea celor polinesaturați, de tipul omega-3 (benefici pentru consumatori), comparativ cu nutrețul clasic (pe bază de șrot de soia). Totodată, se influențează pozitiv principalii indici de eficiență, respectiv rata de eficienţă a utilizării proteinei și rata de eficienţă a utilizării energiei. În plus, se reduce efortul valutar al României, prin reducerea importului de şrot de soia.

Dr. ing. Georgeta CIURESCU,

INCDBNA – IBNA, Balotești

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Producția de carne la caprinele din țara noastră s-a efectuat până în prezent prin metoda clasică de sacrificare. Pentru a evita pierderea indivizilor cu calități net superioare pentru producția de carne s-a ales o metodă ecografică de investigație în urma căreia iezii să nu mai fie sacrificați și să poată fi utilizați în continuare la reproducție. Metoda este eficientă, rapidă și în conformitate cu noile reglementări europene care încurajează reducerea numărului de animale sacrificate în scop experimental, constituind o alternativă pentru clasificarea și aprecierea calității carcaselor la caprine. Metoda ecografică a fost utilizată pentru prima oară în România la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești, unde s-a efectuat un studiu comparativ între metoda clasică prin sacrificare și cea ecografică, măsurătorile fiind efectuate cu un ecograf Echo Blaster 64 echipat cu sonda LV 7.5 65/64, TELEMED ultrasound medical systems, Lituania. În țara noastră rasa locală Carpatină este preferată de crescă­torii de la șes și este cunoscută ca fiind vaca săracului, foarte ușor de întreținut în sistemul de creștere tradițional de către micii fermieri și gospodari datorită puterii mari de adaptabilitate în condiții rustice, pe pășunile și izlazurile marginale, cu o bună rezistență la îmbolnăviri în climatul secetos din Câmpia Bărăganului și nu numai.

Tineretul din rasa Carpatină în vârstă de 2 luni a fost înțărcat și apoi a fost supus îngrășării pe pășune și hrănit suplimentar prin consumul de nutrețuri concentrate. Perioada de îngrășare a fost de 3,5 luni. Apoi s-au efectuat cântăriri și evaluarea prin măsurători ecografice la nivelul mușchiului Longissimus Dorsi. Evoluția greutății corporale la tineretul Carpatin analizat a înregistrat valori similare cu cele din literatura de specialitate: la vârsta de 2 luni a fost de 16,19 kg și la vârsta de 5,5 luni a fost de 30,08 kg. Sporul mediu zilnic înregistrat în 103 zile a fost de 0,144 kg. Imaginile înregistrate s-au analizat cu un softwere Echo Wave II 1.32. Indivizii analizați sunt contenționați în poziție corectă, astfel încât coloana vertebrală să fie dreaptă. Măsurătoarea se efectuează în zona lombară, la nivelul mușchiului Longissimus Dorsi (LD), între a 3-a și a 4-a vertebră lombară și în dreptul celei de a 12-a coaste, perpendicular pe coloana vertebrală la 5 cm de aceasta. Cele două puncte de măsurare delimitează o pondere importantă a mușchiului LD, oferind informații prețioase cu privire la estimarea cantității și calității cărnii în carcasă.

Parametrii ecografici vizați sunt statul de grăsime subcutanată, profunzimea mușchiului LD, suprafața ochiului de mușchi LD și perimetrul ariei musculare LD. Măsurătorile sunt înregistrate în timp real și putem spune că este o metodă rapidă de obținere a parametrilor ecografici. După măsurătorilor ecografice iezii au fost sacrificați, pentru a aprecia parametrii clasici de calitate ai carcasei: dimensiunea, greutățile carcasei, semicarcasei și regiunile de tranșare, randamentul de abator și cel comercial. S-a calculat și raportul carne: oase după dezosarea și cântărirea cantității de carne și oase pe fiecare regiune de tranșare. Măsurătorile pe carcase din studiul prezent la rasa Carpatină ne oferă informații referitoare la conformația și aspectul carcasei pentru clasificarea EUROP. Măsurătoarea ecografică se face de timpuriu în viața animalului, la o vârstă fragedă după înțărcare. Astfel putem lua rapid decizia de a selecționa indivizii analizați fără a mai aștepta perioada de testare, care este costisitoare și presupune și sacrificarea animalelor. Metoda ecografică ne permite astfel selecția indivizilor valoroși, utilizarea lor la reproducție, transmițând calitățile lor superioare la descendenți.

Cristina Lazăr

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.