Adama 750x100 30 martie
update 3 Apr 2020

Nutrețul combinat granulat în hrana suinelor - avantaje și dezavantaje

Producătorii de carne de porc trebuie să evalueze constant posibilitățile de îmbunătățire a performanțelor de creștere și o reducere a costurilor cu hrana. O hrană corespunzătoare pentru animale presupune obținerea unor beneficii în termen de performanțe și implicit sănătate.

Suinele sunt animale monogastrice cu stomac simplu, care necesită hrană ușor digestibilă și de bună calitate. Un sistem de hrănire modern presupune satisfacerea cerințelor nutriționale, cunoașterea caracteristicilor ingredientelor ce compun hrana, calitate și salubritate a hranei, transport ușor, fără a afecta caracteristicile amestecului de ingrediente.

Granularea este cea mai obișnuită metodă de procesare termică folosită astăzi în industria hranei pentru animale, care presupune condiționarea termică a unui amestec de ingrediente măcinate și compactizarea acestora la trecerea prin sită (matriță). Patton și col., încă din 1937, au accentuat superioritatea din punct de vedere nutrițional a hranei granulate comparativ cu cea obținută sub formă de făină prin măcinarea și amestecarea omogenă a ingredientelor.

Din punct de vedere economic există mari diferențe între furajarea sub formă granulată sau sub formă de făină. Astfel, în condițiile unei granulări de bună calitate se obțin o serie de beneficii: se reduc deșeurile, se realizează o reducere a separării ingredientelor, se îmbunătățește palatabilitatea, dar și digestibilitatea substanței uscate, proteinei și energiei brute ca urmare a procesării termice a amidonului și proteinei și se scurtează perioada de hrănire. Ca o consecință, excreția de substanță uscată și azot descrește, ceea ce conduce la reducerea impactului negativ asupra mediului. Performanțele animalelor și consumul specific pot fi îmbunătățite. Cercetările anterioare au evidențiat faptul că utilizarea sub formă granulată a nutrețului combinat în hrana purceilor constituie o modalitate eficientă de îmbunătățire cu 4-10% a eficienței hrănirii în comparație cu hrănirea sub formă de făină. Pentru scroafele lactante se refac rezervele energetice, ceea ce elimină dificultățile posibile în cazul scroafelor cu stare de întreținere slabă. Energia metabolizabilă nu este afectată de folosirea nutrețului combinat granulat.

Un argument suplimentar al folosirii nutrețului combinat în formă granulată îl constituie scăderea risipei cu hrana, asociată cu reducerea hrănirii selective, o densitate a hranei îmbunătățită și caracteristici mai bune la manipularea furajului. La aceste aspecte se adaugă controlul prafului și distrugerea organismelor dăunătoare.

Pe de altă parte, granularea crește costul de fabricație, investiția suplimentară putând fi compensată prin performanțe superioare și o bună condiție corporală a efectivului matcă. Dacă nu se acoperă cheltuielile suplimentare este de preferat să se folosească hrana sub formă de făină.

În timpul procesului de granulare amestecul de ingrediente sub formă de făină este supus unor temperaturi și umidități ridicate. Temperaturile extreme ridicate conduc însă la riscul apariției Reacției Maillard.

Deși este în general recunoscut faptul că o bună calitate a granulelor îmbunătățește eficiența, creșterea și uniformitatea animalelor, nivelul calității este, în general, dictat de aspectele economice. Cu toate acestea, hrănirea cu o calitate fizică slabă este întotdeauna prea scumpă. Mulți factori afectează procesul de granulare, incluzând umiditatea făinii și sursa ingredientelor. Evaluarea factorilor de granulare pe o perioadă scurtă de timp minimizează unele dintre variabilele necontrolate. Variabilele care nu pot fi eliminate (temperatura de condiționare, amperajul de granulare) trebuie să fie cel puțin contabilizate http://www.allaboutfeed.net/Nutrition/Research/2012).

Calitatea granulelor este dată de mai mulți factori, un rol important fiind ocupat de mecanismele de legare a particulelor de hrană între ele, de liantul folosit. Mai multe produse au fost testate și un număr limitat au fost utilizate ca lianți în obținerea unor granule de calitate. În mod curent sunt folosite următoarele categorii de lianți:

  • • lianți bazați pe lignină/ lignosulfonați – un studiu comercial arată că introducerea a 1,25% lignosulfat în nutrețul granulat reprezintă echivalentul a 18% grâu;
  • • hemiceluloză;
  • • lianți minerali (bentonită);
  • • gume, amidon, melasă;
  • • grăsime (1%).

O serie din acești lianți sunt bazați pe produse secundare de la fabricarea lemnului și a produselor din hârtie.

Folosirea unui nutreț combinat clasic, bazat pe porumb și soia într-un raport dependent de cerințele animalului, impune adăugarea de grâu pentru o bună calitate a granulelor. Grâul este cunoscut pentru proprietățile sale de liant ca urmare a glutenului conținut. Gliadina si glutenina din grâu sunt prezente într-un raport de 1:1, iar împreună reprezintă circa 80% din conținutul de proteine. Glutenul din grâu are astfel și capacitatea de liant alimentar și este o masă elastică, de consistența unei gume. Un procent de 10% grâu sporește durabilitatea granulelor.

Granularea crește, de asemenea, gelatinizarea amidonului de la aproximativ 10% până la 12% în materia primă, până la aproximativ 25% în timpul condiționării și la peste 4% după formarea granulelor. Gelatinizarea amidonului îmbunătățește, de asemenea, durabilitatea granulelor, dar crește și duritatea acestora.

Finețea granulelor este un aspect important în procesul de granulare care nu trebuie ignorat, dat fiind faptul că o finețe mărită afectează tractul gastrointestinal. O dimensiune optimă a granulelor ar fi de 500-1.600 μm. Particule mai mici de 400 μm nu sunt de dorit.

Aceste aspecte accentuează importanța formei în care se prezintă hrana în orice strategie managerială de conducere a unei ferme, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele de creștere a suinelor îl constituie valorificarea cu maximum de randament a hranei al cărei cost este oricum foarte ridicat.

Mihaela HĂBEANU, Horia GROSU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Evaluarea potențialului nutrițional al triticalelor în hrana puilor de carne

Triticale (genusXTriticosecale) reprezintă un hibrid între grâu dur și secară, o cereală care a atras atenția în ultimii ani datorită adaptabilității în zonele secetoase și rezistenței la dăunători. Cultura de triticale a luat amploare și în România, conform statisticilor FAO, suprafața cultivată și producțiile înregistrate în perioada 2010-2014 având o evoluție ascendentă (Fig. nr. 1).

figura1 IBNA Balotesti

Fig. nr. 1. Suprafața cultivată (ha) și producția de triticale (t); Sursa: FAOSTAT

Valoarea nutritivă este similară cu cea a grâului, diferențiindu-se însă printr-un conținut mai mare în lizină și balanță minerală echilibrată. Digestibilitatea ridicată a proteinei și profilul echilibrat în aminoacizi esențiali recomandă utilizarea triticalelor în hrana păsărilor. Însă, includerea triticalelor este limitată de prezența factorilor antinutriționali polizaharide fără amidon (NSP), în special xilani și arabinoxilani, ce reduc digestia și absorbția nutrienților la nivel intestinal.

Evaluarea compoziției chimice detaliate a materiilor prime furajere utilizate în structura nutrețurilor combinate este deosebit de importantă întrucât pot exista variații în funcție de soi/hibrid, de cultură, sezon, tipul de sol etc., fapt pentru care este nece­sară reevaluarea permanentă a valorii nutritive a acestora. 

Din analiza chimică detaliată efectuată în cadrul INCDBNA – Balotești reiese că  triticalele au un conținut proteic ridicat (11,61%), valoare energetică de 2.986 EM kcal/kg și un profil echilibrat în aminoacizi esențiali: lizină (0,451%), aminoacizi cu sulf (0,250% metionină și 0,322% cistină), treonină (0,505%), arginină (0,776%).

Cercetările recente efectuate au demonstrat că utilizarea triticalelor în hrana puilor de carne, în proporție de 28-34%, în funcție de faza de creștere, substituind parțial porumbul, nu afectează performanțele zootehnice, indicii de calitate ai carcasei sau valoarea nutritivă a cărnii (compoziția chimică, conținutul în aminoacizi). În plus, includerea triticalelor în hrana puilor de carne nu are efecte negative asupra stării de sănătate (profil biochimic sanguin în limite normale, dezvoltare gastrointestinală corespunzătoare) sau asupra microflorei intestinale, numărul populațiilor patogene fiind semnificativ redus.

Rezultatele obţinute confirmă faptul că triticalele pot reprezenta o sursă cerealieră alternativă viabilă de înlocuire parțială a porumbului, cereala de bază utilizată uzual în hrana puilor de carne, în special în contextul actual al schimbărilor climatice.

Anca Gheorghe

Ce furaje trebuie să utilizăm pentru creşterea eficientă a curcilor?

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală - Balotești

Curca se caracterizează printr-o curbă de creştere foarte diferită de a altor specii de păsări şi printr-o compoziţie a cărnii, de asemenea specială (are o carne mai slabă şi, în consecinţă, o carcasă mult mai bogată în proteină şi apă). Aceste particularităţi fac ca și cerinţa nutriţională a acestora în proteină să fie mai ridicată decât cea în energie. Prin urmare, şi hrana pe care trebuie să o administraţi trebuie să includă ingrediente de calitate superioară, în special surse de proteină cu digestibilitate ridicată.

Puiul de curcă este mult mai sensibil decât cel de găină la concentraţia proteică, dar mai ales la cea energetică a furajului, în special în primele 5 săptămâni de viaţă (perioada de start sau demaraj). Granularea furajului nu antrenează aceleaşi efecte benefice pentru creştere, ca cele observate la puiul de carne. De asemenea, în vederea asigurării necesarului de vitamine şi microelemente minerale sunt utilizate premixuri vitamino-minerale, pe care Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA), Baloteşti le comercializează sub denumirea de Zooforturi. Aceste produse sunt fabricate astfel încât, incluse în proporţie de 1% în structura furajului, să asigure necesarul zilnic de vitamine şi minerale specific fiecărei faze de creştere. Pe toată perioada de creştere, puii de curcă se furajează la discreţie, hrana administrându-se în tainuri mici şi dese, pentru a se evita alterarea şi risipa. Nu uitaţi să procuraţi hrănitori semiautomate tip buncăr (specifice pentru curci) de culoare roşie, deoarece curcile au o acuitate vizuală redusă mai ales în primele zile de viaţă (culoarea roşie stimulând, astfel, consumul de hrană).

Totodată, urmărirea comportamentului alimentar are o mare importanţă, acesta dând indicii despre starea de sănătate a curcilor şi despre calitatea furajelor. Prin cântărirea periodică a puilor şi compararea cu standardul hibridului puteţi analiza evoluţia normală a creşterii. Situarea greutăţii puilor sub standardul hibridului impune analiza şi corectarea condiţiilor de microclimat sau a calităţii furajului administrat. Trebuie să ştiţi că la vârsta de 16 săptămâni curca din hibridul comercial specializat pentru producţia de carne poate ajunge la o greutate de 10,3 kg, iar curcanul la 14,6 kg, ca la vârsta de cca 6 luni, când sunt valorificaţi, să ajungă la greutăţi cuprinse între 22-24 kg, cu un consum specific de 3,3 kg furaj pentru 1 kg de spor realizat.

De asemenea, şi adăpostul în care doriţi să creşteţi curci trebuie să corespundă din punctul de vedere al normelor de igienă. Astfel:

  • Pardoseala adăpostului să fie din beton sclivisit şi nu din pământ care constituie un factor de risc tehnologic în patologia aviară (nu se poate realiza o curăţire şi dezinfecţie corespunzătoare). Ca aşternut, utilizaţi paie de grâu de calitate.
  • Adăpostul să fie prevăzut cu ferestre cu ajutorul cărora să realizaţi o ventilaţie corespunzătoare, având şi o plasă de sârmă care să nu permită pătrunderea păsărilor sălbatice.
  • Să vă amenajaţi un padoc betonat îngrădit cu un gard din plasă de sârmă.
  • Dacă spaţiul vă permite, amenajaţi şi câteva boxe de izolare în care să introduceţi păsările bolnave sau pe cele tarate.

Este foarte important să asiguraţi o densitate optimă a păsărilor în adăpost. Ca urmare, numărul de pui achiziţionaţi să fie în corelaţie cu suprafaţa disponibilă din adăpost.

Microclimatul din adăpost este un alt factor de mare importanţă. În primele zile de viaţă trebuie să asiguraţi temperatura de 35-37ºC, care va trebui să scadă odată cu înaintarea în vârstă, ajungând la 18ºC la vârsta de 5 săptămâni, şi care va fi menţinută la acest nivel până la livrarea/sacrificarea păsărilor. Umiditatea aerului trebuie să fie de 70%. Trebuie să asiguraţi un flux luminos de cel puţin 60-70 lucşi (echivalent cu 15-17,5 W/m2) în perioada de start (0-4 săptămâni). În continuare intensitatea luminoasă scade până la nivelul unui iluminat difuz de 8 lucşi.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală – IBNA, Baloteşti produce şi comercializează o gamă variată de nutreţuri combi­nate (NC) şi de concentrate proteino-vitamino-minerale (CPVM) pentru curci (broiler şi reproducţie) prezentate în Tabelul nr. 1 şi Tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 1 – NC folosite pentru creşterea broilerului de curcă

ibna tabel curci 1

Totodată, institutul nostru produce şi comercializează o gamă variată de concentrate proteino-vitamino-minerale (CPVM-uri) pentru curci (broiler şi reproducţie). CPVM-urile sunt destinate, în special, crescătorilor care îşi pot asigura din producţie proprie cerealele.

Tabelul nr. 2 – CPVM-uri* folosite pentru creşterea curcilor

* CPVM-urile sunt destinate, în special, crescătorilor care îşi pot asigura din producţie proprie cerealele (porumb, grâu, triticale etc.).

ibna tabel curci 2

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Institutul Naţional de CD pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA), Baloteşti

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Cercetări în sprijinul dezvoltării și protejării patrimoniului național de material genetic de la soiurile de plante și rasele de animale tradiționale și cu importanță economică

IBNA Balotești este coordonatorul acestui proiect sectorial finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării și se preocupă în principal de resursele genetice animale din România împreună cu Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor - Balotești și Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas. Partenerii din proiect cu preocupări în domeniul resurselor genetice vegetale sunt: INCDBH Ștefăneşti, INCDA Fundulea, ICDP Mărăcineni, ICDVV Valea Călugărească și Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.

Obiectivul principal al proiectului este acela de a realiza un registru descriptiv al patrimoniului genetic național vegetal și animalier, specific soiurilor de plante și raselor de animale tradiționale și celor cu importanță economică, pe baza materialului genetic existent în colecțiile naționale și disponibilizarea registrului către beneficiari.

Inventarierea, conservarea şi protejarea patrimoniului genetic al plantelor și animalelor din țara noastră, pentru soiurile de plante și rasele de animale tradiționale și cele cu importanță economică, reprezintă în fapt un obiectiv major pentru siguranța și securitatea națională, întrucât astfel se asigură:

- menținerea, multiplicarea şi valorificarea resur­selor genetice specifice plantelor și animalelor din spațiul autohton;

- autenticitatea, identificarea și recunoașterea incontestabilă a acestora pe plan internațional.

Principalele rezultatele scontate ale proiectului sunt:

  • Baza de date a colecțiilor naționale de material genetic vegetal și animalier.
  • Registrul descriptiv al patrimoniului genetic vegetal și animalier național.

Înțelegerea diversității și distribuției resurselor genetice într-o țară este esențială pentru o dezvoltare și conservare sustenabilă și eficientă a acestora. Inventarierea la nivel național trebuie să se facă periodic deoarece dinamica populațiilor este în permanentă schimbare de la un an la altul. Fără aceste informații, anumite populații sau anumite caracteristici unice ale acestora pot fi pierdute definitiv. Fiecare din populațiile de animale care dispar reprezintă un material biologic singular, un ansamblu unic care nu mai poate fi recreat odată dispărut.

Conservarea resurselor genetice în agricultură este o nevoie pe termen lung, care depășește granițele intereselor naționale. Conservarea și utilizarea durabilă a resurselor genetice trebuie să fie susținute de eforturi sistematice, bazate pe date științifice, în vederea identificării caracteristicilor specifice în anumite condiții și/sau utilizări specifice. Cooperarea și interacțiunea dintre sectorul de cercetare și toate părțile interesate vor garanta faptul că resursele genetice agricole sunt mai bine valorificate.

Rezultatele proiectului se vor aplica de către autoritățile naționale, regionale și locale, comunitatea științifică din domeniu și instituțiile care dețin colecții genetice naționale, dar și de companii/societăți comerciale cu profil agricol din sectoarele public și privat, pentru valorificarea corespunzătoare a resurselor biologice autohtone.

Pentru mai multe informații: Director proiect: dr. ing. Elena Ghiță; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Oportunitățile oferite de rețetele nutriționale cu nivel ridicat în celuloză în creșterea găinilor ouătoare

Una dintre cele mai mari provocări ale secolului al XXI-lea este să asigure suficiente alimente sănătoase pentru populația în creștere la nivel global. În ultimii 20 de ani, prin conceptul „Farm to Fork“ importanța nutriției și alimentației animale a venit la rampă cu soluții inovative. Obiectivul activităților de inovare în nutriția animală este acela de a da răspunsuri pertinente, consistente, la cererile producției animale actuale. În acest sens, sunt regândite rețetele furajere atât în ceea ce privește ingredientele folosite, cât și structura rețetei.

Eficiența economică este un aspect foarte important în formularea rețetelor, iar alegerea materiilor prime furajere se face și în funcție de costurile acestora. Creșterea prețurilor la ingrediente rămâne singurul motiv care afectează marjele de profit în producția animalelor. Cea mai bună soluție de a reduce costurile o reprezintă dezvoltarea unor strategii nutriționale folosind materii furajere alternative, disponibile pe plan local, scăzând astfel costurile de furajare.

Materiile prime furajere bogate în celuloză (de exemplu, șrot de floarea-soarelui, șrot de rapiță, tărâțe grâu, DDGS) au, în general, prețuri relativ reduse, deși pot avea și concentrații semnificative de proteină.

Celuloza este o componentă a materiilor prime furajere vegetale, fiind prezentă în toate rețetele furajere, dar convențional se consideră că ea nu contribuie la valoarea nutrițională a furajelor pentru păsări. Nu există referințe privind cerințele recomandate pentru rețetele păsărilor. În mod obișnuit, atât în cercetare cât și în practică, în alimentația păsărilor celuloza a fost considerată un diluat al rețetei, cu conotații negative referitoare la consumul voluntar de hrană și digestibilitatea nutrienților.

Utilizarea unor rații cu un conținut ridicat de celuloză, mai mare de 3,5-4% (până la 7%), poate avea efecte pozitive în menținerea sănătății intestinului, creșterea sațietății, afectează comportamentul și îmbunătățește bunăstarea animalelor. De asemenea, prin structura și proprietățile sale, celuloza prezentă în rații influențează rata de tranzit, pH-ul digestei și producția de acizi grași volatili din tubul digestiv. Efectele celulozei din rețetă asupra productivității păsărilor depind de nivelul de includere și de sursa de celuloză, de structura de bază a rețetei, de structura fizică a sursei de celuloză, de forma de condiționare a nutrețului, de hibrid și vârsta păsării. În practica de furajare, mărimea particulelor și solubilitatea fracției celulozice în mediul digestiv, precum și gradul de lignificare sunt caracteristici cheie, acestea influențând productivitatea păsărilor datorită efectului lor asupra tranzitului alimentar. Valoarea nutritivă a resurselor furajere disponibile, bogate în celuloză, poate fi sporită prin granularea și reducerea dimensiunii particulelor, prin suplimentarea cu enzime exogene sau prin combinația enzimă-cereale.

În contextul prezentat mai sus, în cadrul proiectului GALIM PLUS, prin intermediul unor granturi cofinanțate de la bugetul Comisiei Europene și de la bugetul Guvernului României, în valoare de 800.000 lei, IBNA Balotești poate susține inițiativele avicultorilor din România care doresc să aducă pe piață alimente ce au calități nutriționale îmbunătățite, cu alte cuvinte alimente funcționale. Oferta de expertiză a IBNA Balotești și informații suplimentare pot fi găsite pe pagina proiectului la adresa www.ibna.ro.

Tatiana PANAITE, Rodica Diana CRISTE, Margareta OLTEANU

Contaminarea cu micotoxine, o problemă mereu în actualitate

Pe tot parcursul lanțului alimentar, din câmp și ter­minând cu alimentația umană, există o mare probabilitate ca una sau mai multe specii de mucegaiuri să se dezvolte și să producă micotoxine, dacă există condiții favorabile de mediu. Plantele sunt mai susceptibile la atacul fungilor în condiții de stres, cum ar fi irigarea excesivă, expunerea la pesticide, prezența insectelor dăunătoare etc. Cerealele sunt vectori foarte importanţi ai micotoxinelor pentru că ele sunt universal consumate de om şi animale. În ţările calde şi umede este în mod particular favorizată dezvoltarea fungilor genului Aspergillus responsabil de sinteza de aflatoxine, în timp ce în climatul temperat continental este favorizată dezvoltarea fungilor genului Fusarium și sinteza micotoxinelor de tipul zearalenonei și deoxinivalenolului. Sinteza de micotoxine este variabilă de la un an la altul, în funcție de factorii de mediu. Schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca de exemplu aflatoxina să fie mult mai des întâlnită în regiuni temperate. Ultimul studiu publicat de BIOMIN referitor la prezența micotoxinelor în anul 2016, în 4.027 de furaje și materii prime provenite din 50 de țări din Europa, a arătat că deoxinivalenolul și fumonisinele au fost cele mai frecvente micotoxine detectate.

În România, din cauza climatului continental cu ierni reci și veri călduroase și uscate, contaminarea plantelor cu micotoxine este frecventă și poate fi diferită de cea observată în alte țări europene. În plus, puține studii au fost publicate în România referitoare la contaminarea cu micotoxine și un număr redus de date sunt disponibile din această regiune a Europei în vederea realizării unor studii statistice privind gradul de contaminare cu micotoxine. De aceea studiile referitoare la contaminarea cu micotoxine în România prezintă o importanță deosebită.

În anul 2016, la INCDBNA Balotești, în cadrul Laboratorului de Biologie și Nutriție Animală, au fost analizate 597 de probe de furaje și materii prime provenite din regiunea de Sud-Est a României pentru a evalua contaminarea cu 3 dintre cele mai cunoscute micotoxine: aflatoxină (553 de probe), deoxinivalenol (87 de probe) și zeralenonă (9 de probe). Rezultatele au arătat că majoritatea probelor au fost contaminate cu micotoxine și doar un număr mic de probe nu au fost contaminate: (8,3% din probele analizate pentru conținutul în aflatoxină) și (5,7% din probele analizate pentru conținutul în deoxinivalenol) – figura 1. În schimb, toate probele analizate pentru zearalenonă au fost contaminate. Cele mai multe dintre probele analizate au fost de nutreț combinat și concentrate proteino-minerale, dar și de cereale (figura 2). Din probele analizate, o contaminare mai mare de 0,004 mg/kg a fost obținută pentru aflatoxină la toate probele de gluten investigate. Probele analizate pentru toate cele trei micotoxine au fost co-contaminate cu cel puțin două dintre micotoxinele analizate. Co-contaminarea cu micotoxine reprezintă o problemă frecventă, probabilitatea ca o probă de cereale și cu atât mai mult de nutreț combinat să fie contaminată cu mai mult de o micotoxină fiind foarte mare. Din acest motiv administrarea la animale a furajelor contaminate cu mai multe micotoxine, chiar dacă acestea sunt în concentrații aflate la limita minimă recomandată de Uniunea Europeană, poate induce la animale numeroase efecte negative prin efectul toxic cumulativ. În concluzie, se recomandă ca obligatorie analiza micotoxicologică a cerealelor și materiile prime înaintea administrării lor în hrana animală.

D.E. Marin, I. Taranu,

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 34

Utilizarea markerilor genetici în evaluarea genetică a taurinelor

Crescătorii de taurine sunt interesați să aibă în ferme vaci care să producă lapte cu eficiență crescută și de calitate superioară. Genele care determină o calitate superioară a laptelui se găsesc doar la unele animale din populație, de aceea apare necesitatea selecției animalelor care au aceste gene.

În prezent, la INCDBNA-Balotești se studiază polimorfismul proteinelor din lapte la efectivele de vaci din rasele Holstein-Friză și Montbeliarde și se realizează evaluarea genetică a efectivelor proprii utilizând datele de producție, informațiile genealogice, precum și informațiile furnizate de markerii moleculari.

Pentru obținerea unor cantități crescute de brânzeturi de calitate superioară este nevoie de lapte de bună calitate și cu proprietăți de prelucrare superioare. În cadrul programelor de ameliorare a producției de lapte a vacilor sunt prevăzute ca obiective obținerea de lapte cu conținut mare de proteină totală (cazeina fiind proteina importantă în producția de brânză și produse lactate), grăsime și creșterea producției cantitative de lapte.

Proteinele din laptele de vacă variază între 2,8-3,7%. În laptele vacilor există șase tipuri de proteine majore codificate de șase gene: alfa S1-cazeina, alfa S2-cazeina, beta-cazeina și k-cazeina, beta-lactoglobulina și alfa-lactoalbumina. Unele gene sunt asociate cu producția de lapte: genele ce determină sinteza cazeinelor și a lacto­globulinelor. Proteinele se împart în două mari grupe în funcție de comportamentul lor la pH acid 4,6. Fracțiunea solubilă la acest pH reprezentată de proteinele din zer este alcătuită din beta-lactoglobulina și alfa-lactoalbu­mina, precum și din alte proteine minore. În procesul de producere a brânzeturilor prin adaus de cheag, această fracțiune rămâne în zer și nu intră în constituția lor. Frac­țiunea insolubilă la acest pH, cazeina totală, este formată din 4 tipuri de cazeine: alfa S1-cazeina, alfa S2-cazeina, beta-cazeina și k-cazeina. Din totalul proteinelor, fracțiunea cazeinică reprezintă 80%, iar proteinele din zer 20%. De proporția fracțiunii cazeinice și mărimea miceliilor depind proprietățile de prelucrare a laptelui, cantitatea și calitatea brânzei obținute.

Studiile efectuate până în prezent au arătat că anumite variante genetice ale genelor care determină sinteza cazeinelor și a lactoglobulinelor sunt asociate cu o producție mai mare de lapte, iar alte variante genetice sunt asociate cu o cantitate mai mare de proteină.

Estimarea valorii de ameliorare a animalelor bazată pe utilizarea datelor de producție, a informațiilor genealogice, precum și a informațiilor furnizate de markerii moleculari determină creșterea preciziei în procesul de clasificare a indivizilor după meritul lor genetic. Acest lucru se concretizează printr-un progres genetic suplimentar pentru producția de lapte. Utilizarea markerilor genetici în selecția animalelor duce la creșterea productivității, a calității pro­duselor și a beneficiilor obținute în creșterea animalelor.

Posibilitatea utilizării informațiilor furnizate de markerii genetici în schemele de ameliorare a raselor/speciilor de ferma autohtone reprezintă o mare oportunitate, care vine în sprijinul schemelor clasice de ameliorare. Selecția asistată de markeri prezintă o serie de avantaje: ea poate fi aplicată la ambele sexe pentru caracterele limitate de sex, este mult mai eficientă în cazul caracterelor pentru care costul testării este prohibitiv sau se face cu dificultate, poate fi aplicată de timpuriu. Selecția asistată de markeri influențează favorabil toți factorii progresului genetic: crește intensitatea selecției, scade intervalul de generație, îmbunătățește considerabil tehnicile clasice de selecție datorită informațiilor suplimentare furnizate de markeri.

Rodica Ștefania PELMUȘ

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 37

Proiecte în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală - Balotești

Proiecte în cadrul IBNA, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Mazărea asociată cu uleiul de in în hrana puilor de carne – o soluție benefică pentru o calitate superioară a cărnii

Originară din Asia Mică şi Centrală, mazărea a fost cultivată în Antichitate de greci şi romani în sudul Europei, de unde s-a răspândit pe tot continentul. În ţara noastră a fost adusă în secolul al XVII-lea. Se cultivă pe suprafeţe mari pentru seminţele sale bogate în proteină (20-28%, cu o digestibilitate mai mare de 85%), hidraţi de carbon (46-50%), lecitină, vitamine şi săruri minerale de Ca, P, K. Complementar, balanţa aminoacizilor este excelentă şi este o bună fixatoare de N în sol. Această resursă vegetală se foloseşte ca aliment pentru oameni, dar şi ca furaj concentrat pentru animale. Mazărea furajeră (Pisum arvense) se cultivă aproape exclusiv pentru furaj şi este apreciată datorită productivităţii ridicate şi a cerinţelor reduse de substanţe fertilizante. Cunoscută din vechime pentru beneficiile medicinale datorate conţinutului în principii nutritivi şi fitonutrienţi, această materie primă poate constitui o alternativă valoroasă pentru şrotul de soia în hrana puilor de carne. În general, resursele furajere neconvenţionale utilizate pentru substituirea totală sau parţială a celor clasice afectează performanţele din cauza valorii nutritive inferioare şi a prezenţei factorilor antinutriţionali. Mazărea însă are un conţinut redus de factori tripsin inhibitori, iar valoarea nutritivă este intermediară între cereale şi şrotul de soia. La un nivel de includere de 20%, recomandat de specialiştii INCDBNA Baloteşti, performanţele obţinute la puii de carne sunt superioare celor obţinute prin utilizarea de resurse clasice în hrană. Luând în considerare interesul crescut privind modificarea calităţii nutriţionale a cărnii în scopul satisfacerii cerinţelor consumatorilor din prisma sănătăţii, o asociere în pondere de 3:1 până la 5:1 între boabele de mazăre şi uleiul de in aduce un plus de valoare hranei puilor. Unul dintre dezavantajele reţetelor clasice de nutrețuri combinate îl constituie faptul că, după sacrificare, carnea de pui conţine un raport între acizii graşi n-6: n-3 destul de ridicat, ceea ce nu favorizează starea de sănătate a consumatorilor şi totodată limitează consumatorii de carne de pui. Uleiul de in are un conţinut valoros în acizi graşi omega-3, de peste 50%, ceea ce se reflectă pozitiv în raportul n-6: n-3 care poate fi diminuat semnificativ până la un nivel apropiat de cel ideal pentru sănătate.

Tina Mazae furajera 1

În prezent, în cadrul proiectului GALIM PLUS, prin intermediul unor granturi cofinanțate de la bugetul Comisiei Europene și de la bugetul Guvernul României, INCDBNA Balotești susține inițiativele avicultorilor din România care doresc să aducă pe piață alimente ce au calități nutriționale îmbunătățite. Oferta de expertiză a INCDBNA Balotești și informații suplimentare referitoare la alimentele funcționale pot fi găsite pe pagina proiectului la adresa www.ibna.ro.

Mihaela Hăbeanu & Anca Gheorghe

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 37

IBNA Balotești, un vârf al cercetării românești

Recent, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Biologie și Nutriție Animală de la Balotești, mai cunoscut sub acronimul IBNA, a împlinit 46 de activitate. Evenimentul a fost marcat, așa cum se cade la un institut de cercetare, printr-un simpozion. Cu această ocazie au fost prezentate cele mai recente rezultate ale activității cercetătorilor din acest prestigios colectiv.

Un loc atractiv pentru tinerii cercetători

IBNA a fost înființat în anul 1970, ca institut de cercetare pentru nutriția animalelor. Treptat, pe lângă activitatea inițială, au început să apară și lucrări de cercetare legate de fiziologia animală, astfel încât și denumirea a fost schimbată în acest sens. În anii ‘90, când cercetarea românească a intrat în derivă, IBNA a reușit să supraviețuiască. În ultimii ani, a reușit chiar să se dezvolte, astfel încât la ora actuală se ridică la nivelul instituțiilor similare din UE, spune dl prof. dr. Horia Grosu, directorul general al Institutului. Finanțarea activității se face cu mijloace proprii. Conform afirmațiilor conducătorului instituției, veniturile obținute în 2016 sunt duble față de cele din 2005. Cercetătorii sunt implicați atât în proiecte naționale, cât și în activități desfășurate în colaborare cu oameni de știință din alte țări. IBNA a fost dotat cu aparatură modernă, la cele mai înalte standarde.

Pe lângă laboratoare, au mai fost dezvoltate și o stație pilot de testare și pro­ducere a nutrețurilor, o biobază experimentală și un laborator de asigurare a calității. Dar, ceea ce este mai important în opinia dlui Horia Grosu, este că Institutul este atractiv pentru tinerii cercetători români, care pot să dezvolte o carieră în țară. Că așa este. Acest fapt este demonstrat de media de vârstă a colectivului de cercetători.

Principalul obiectiv al cercetătorilor de la IBNA este elaborarea unor strategii alternative de obținere a nutrețurilor pentru animale care să minimizeze impactul asupra mediului și să nu intre în competiție cu hrana omului.

Hrană mai bună, pentru rezultate mai bune

Așa cum spuneam, în cadrul simpozionului dedicat marcării a 46 de ani de activitate, au fost prezentate unele dintre cele mai noi cercetări ale specialiștilor IBNA. Ca un cadru general pentru acestea a fost proiectul intitulat „Live Nutrition“, coordonat de către dl dr. Cătălin Dragomir, directorul științific al Institutului. Premisa de la care a pornit acest proiect a fost aceea că o nutriție corectă a animalelor din fermă este un factor de creștere a profitabilității. De aici și necesitatea diseminării către fermieri și producătorii de furaje a bunelor practici și a celor mai noi rezultate ale cercetării științifice. În acest scop a fost redactat un manual, în română și în engleză, cuprinzând aceste bune practici. De asemenea, a fost elaborată și o platformă electronică, e-learning, aflată la dispoziția celor interesați.

Doamna Mihaela Hăbeanu a prezentat rezultatele studiilor asupra utilizării plantelor ameliorate în hrana animalelor de fermă. În cadrul acestui proiect s-a studiat impactul inului, soiei, semințelor de floarea-soarelui, mazării, grâului, dar și al semințelor de cânepă în alimentația suinelor. Au fost elaborate rețete de hrănire a porcilor care să cuprindă și aceste produse.

Pe aceeași linie se înscrie și studiul prezentat de dna Smaranda Toma, referitor la efectele șroturilor alternative, din in și camelină, asupra metabolismului ruminal. Una dintre premisele studiului a fost cultivarea pe scară tot mai largă a camelinei (inului sălbatic). Această plantă necesită cantități mici de apă și fertilizare redusă. Producția obținută este de până la două tone/ha, iar cheltuielile de producție pentru un hectar nu depășesc 1.000 de lei. Uleiul obținut este utilizat, în ultima decadă, pentru obținerea de kerosen. Potențialul nutritiv al camelinei, ca și al inului, este unul de excepție: proteină între 35 și 40% și grăsimi între 29 și 41%. Dar, ceea ce este cu totul deosebit, este conținutul excepțional de ridicat de acid omega-3 α-linoleic și alți acizi grași polinesaturați. De asemenea, camelina este și o importantă sursă de aminoacizi esențiali, polifenoli și vitamină E. Prin urmare, șroturile de in și camelină pot fi o excelentă componentă în hrana animalelor. Așa cum a demonstrat studiul efectuat pe suine, includerea a 12% șroturi de camelină în hrana animalelor a condus la obținerea unei cărni cu un conținut ridicat de acizi omega-3. Astfel, carnea porcilor hrăniți astfel se poate încadra în categoria alimentelor funcționale, cu un rol activ în protecția sănătății consumatorilor. În plus, s-a constatat că această rețetă de hrană produce și o creștere a imunității porcilor.

Noi surse de furaje

contributia zootehniei IBNA Balotesti

În sfera preocupărilor pentru identificarea a noi surse de furaje pentru animale s-a înscris și rezultatul studiului prezentat de dna Mihaela Sărăcilă. Domnia sa a vorbit despre cercetările întreprinse pentru valorificarea unor subproduse industriale prin dezvoltarea unor strategii nutriționale inovative pentru animalele de fermă. În condițiile dezvoltării și diversificării produselor industriei alimentare, apar o serie de subproduse care sunt tratate, în general, ca deșeuri. Cercetătorii s-au întrebat în ce măsură acestea ar putea fi valorificate în hrana animalelor. În studiul despre care vorbim au analizat rezultatele folosirii șroturilor de rapiță, semințe de struguri, fructe de cătină, de dovleac și de in asupra găinilor de carne și de ouă. Rezultatele au întrecut așteptările. Concluzia este că, folosind adaosuri de hrană provenite din aceste produse, se îmbună­tățește atât calitatea cărnii, cât și cea a ouălelor. În plus, efi­ciența economică înregistrează o creștere ca urmare a scăderii prețului furajelor.

„Sunteți la un nivel foarte bun!“

Alte studii s-au axat asupra relației dintre calitatea nutrețurilor folosite și cea a cărnii obținute. Așa sunt, de exemplu, studiile prezentate de dna Carmen Giurescu, care a cercetat influența calității șroturilor asupra eficienței hrănirii și a siguranței lanțului alimentar, și cel prezentat de dna Gina Pistol, referitor la dezvoltarea unor strategii nutriționale în vederea îmbunătățirii imunității la porci.

De mult interes s-a bucurat și prezentarea dnei Cristina Lazăr, referitoare la o metodă de estimare a calității carcasei ovinelor și caprinelor vii, folosind ecografia.

Cele enumerate au constituit doar o parte dintre temele abordate. Ceea ce se cuvine însă a mai fi menționat este prezența și intervenția unor reprezentanți ai fermierilor în cadrul simpozionului. Dintre ei, îi menționăm pe dl dr. Nicolae Zeneci, președintele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, și pe dl Cristian Lungu, președintele Asociației Distribuitorilor de Lapte prin Dozatoare. Cei doi au ridicat o serie de probleme de care fermierii se lovesc în activitatea curentă și pentru rezolvarea cărora și-ar dori ajutorul cercetătorilor.

În final, dna Paula Ursu, director al Departamentului „Cercetare“ din cadrul MADR, a dorit să arate prețuirea pe care o acordă rezultatelor IBNA. „Sunteți la un nivel foarte bun și mi-aș dori ca, pe viitor, să existe la Minister mai multe proiecte depuse de dumneavoastră, atât în calitate de coordonatori, cât și de cercetători“, a spus domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 34-35

Abonează-te la acest feed RSS