Practicarea meseriei de cioban are o condiționare culturală importantă. Românii își poartă această condiționare printr-o amprentă unică fixată în codul lor genetic, care s-a forjat în mii de ani de păstorit. Georgiana Mihaela Coroescu, o tânără de 22 de ani din Sălașu de Jos, județul Hunedoara, este un model ce exemplifică ideea de tradiție. Aceasta este o ciobăniță de-a locului, care readuce la viață ciobănia. Cum? Ea ne vorbește despre ciopor, mânzare și chiar de boșcă. Cuvinte care aduc aminte de tradițional, de viața autentică la stână. Voi le cunoașteți sensul?

Ciopor, cârd, cireadă sau turmă, toate acestea duc la amintirile din copilărie ale tinerei din județul Brașov. Pentru că toată copilărie și-a petrecut-o printre ciopoare, chiar de la vârsta de o lună.

„Eu m-am născut în februarie, iar în luna martie m-au dus la stână, mama mea mergea la piață cu brânza, iar tata trebuia să stea cu mine și cu oile la stână. La vârsta de doi ani am început să merg la creșă direct de la stână. Apoi, de la 4 ani, stăteam deja cu oile când mama era la piață și tata mai avea comenzi și mergea să le ducă. Și acum îmi aduc aminte că era un baraj, iar pe o parte de râu stătea un ciopor și pe cealaltă parte alt ciopor; îmi legau câinele de întors oile de mine ca să nu îmi fie frică. Când am început școala, mergeam tot de la stână și când mă întorceam de la ore dădeam drumul oilor. La stână aveam de toate, de la vaci și cai până la păsări, îmi plăcea să am grijă de toate. Când am împlinit vârsta de 8 ani, am luat foarte multe oi în pază, mânzare (oi care au fătat și au lapte) și sterpe (oi care nu dau lapte). Tot timpul după școală mergeam cu cele sterpe, iar părinții mei mergeau la fân sau se ocupau de alte treburi.“

Miei crescuți la biberon

Practic, tânăra era omul de bază la stână, iar cojocul i-a fost mult timp „adăpost“.

„După vârsta de 12 ani am început să le mulg, mi-am dat seama că îmi plăcea foarte mult să merg cu oile și să stau la stână să dorm în cojoc și în boșcă, un fel de bordei; totodată, căram apa cu măgarul zilnic. Nu mi-aș dori altă viață, iubesc animalele și îmi place foarte mult să am grijă de ele. De copil mi-am tot crescut miei cu biberonul și am strâns bani ca să îmi pot cumpăra oi și câini la stână“, încheie Georgiana Mihaela Coroescu, tânără ciobăniță din județul Hunedoara.

Ţară, ţară, vrem ciobani!

Din zori şi până noaptea, baciul are mereu grijă de turma lui, deoarece din asta trăieşte. Este propriul stăpân şi, chiar dacă se ivesc probleme ce ţin de preţuri, piaţă, programe guvernamentale, reuşește să-şi crească copiii, să-i dea la şcoli, să fie mici fermieri, respectaţi în comunitatea lor.

Au dispărut ciobanii mioritici? Imaginea ciobanului mioritic care îşi duce caşul ori mieii la piaţă cu căruţa trasă de cai nu prea mai există, cel puţin în multe județe. A fost o vreme în care viaţa ţăranilor români se învârtea în jurul turmei de oi şi a ciobanilor care aveau grijă de ele. Cât de multă mâncare aveau iarna şi cât de cald urma să le fie depindea în mare parte de câtă lână şi câtă brânză primeau de la stână.

Au apus vremurile când a fi cioban era un mod de viaţă, când stelele le erau cunună, iar preoţi munţii mari. Încet-încet, ciobanii sunt izgoniţi din sfera tradiţiei moştenite din tată-n fiu. O meserie, deşi bănoasă astăzi, se află pe cale de dispariţie.

Mai avem nevoie de tradiţie, mai avem nevoie de ciobani, mai avem nevoie de valorile acestui neam românesc? De noi depinde ca răspunsul să fie unul afirmativ.

Beatrice Alexandra MODIGA

Andrei Denis Bokos, un tânăr de 29 de ani din comuna Turdaș, județul Hunedoara, tehnician veterinar de profesie, a avut un vis în anul 2017, să-și deschidă propriul business, care a devenit realitate în momentul în care a mizat pe zootehnie, pe o fermă de capre. Ferma de capre Turdaș are la bază o pasiune descoperită în momentul în care a achiziționat primele două capre.

Toți banii din salariu pe două capre mature și o ieduță

„Fiind în căutarea unei «afaceri de succes» în anul 2017, am trecut în revistă mai multe opțiuni, cum ar fi: plantație de cătină, creșterea struților, ciupercărie sau fermă de capre. După multe ore de căutări și documentare m-am oprit la cea din urmă opțiune, ferma de capre; având și calificarea de tehnician veterinar, am zis că mi se potrivește mănușă să apuc pe acest drum. Am achiziționat primele două exemplare împreună cu verișorul meu, el două, eu două, caprele fiind din rasa Carpatină. De când am ajuns cu ele acasă am început să le îndrăgesc, chiar dacă au fost crescute necorespunzător de vechiul proprietar, eram fascinat de tot ce făceau. După un timp am mai cumpărat două capre mature și o ieduță, de data asta Alpine Franceze. Am dat pe ele și ceva economii din momentul acela. În ceea ce privește investiția inițială, nu aș ști să vă spun pentru că, la un moment dat, dintr-o afacere a devenit pasiune“, adaugă crescătorul hunedorean.

Din anul 2017 și până în prezent s-au înmulțit fantastic și acum tânărul crescător din Turdaș deține un efectiv de aproximativ 40 de capre mature, din care 12 sunt ieduțe de anul acesta.

„Bineînțeles că am plecat de jos, neavând în curte niciun fel de animal de fermă. În primul an am construit cu mari eforturi financiare un adăpost care să respecte nevoile animalelor, după ce am făcut rost de un teren de unde să ne procurăm hrana acestora. Așa am ajuns să achiziționez un motocultor cu care ne facem treaba, iar cu trecerea timpului am extins suprafața cultivată cu furaje, dar acest utilaj nu mai făcea față. În prezent, avem un tractor, cositoare, greblă și remorca de adunat fân, utilaje care ne vor ajuta până depășim 10 ha“, specifică acesta.

Capre Carpatine & Alpine Franceze

În momentul de față, în ferma tânărului de 29 de ani, tot ce a însemnat capra Carpatina s-a montat cu țap Alpin Francez pentru o producție mai mare de lapte, încă de la începuturile „visului“ său.

„Caprele Carpatine sunt mai rezistente la boli și intemperii, pe când cele Alpine necesită o altfel de atenție, mai multă căldură iarna, pe cât posibil să nu le plouă exagerat de mult, să nu stea în curenți de aer exagerați. Având o genetică specializată pe producția de lapte, Alpina Franceză oferă mai mult lapte decât unele Carpatine. Laptele Alpinei nu are acel gust și miros de capră specific caprinelor. Asta îl face mult mai ușor de consumat de către persoanele care nu suportau înainte laptele de capră. La fel este și cu brânza rezultată din laptele acestora“, adaugă Andrei Denis Bokos.

Circulă o vorbă printre crescătorii de animale: „rasă, masă și casă“. Acestea sunt principalele aspecte pentru a avea un animal sănătos și productiv, iar tânărul fermier din Turdaș încearcă pe cât posibil să ofere animalelor sale aceste trei mari necesități. „În meniul zilnic se pot adăuga: porumb boabe, șrot de floarea-soarelui, fân, lucernă fie verde sau uscată, balot însilozat, toate acestea pentru un lapte cât mai BIO, care ajunge la clienții noștri prin intermediul Internetului. Acolo postăm tot felul de poze și noi «experimente» culinare. Clienții care nu au posibilitate de a veni la poarta fermei sunt serviți la domiciliu sau la locul de muncă“, declară tehnicianul veterinar.

„Visați măreț ca să ajungeți departe!“

Înainte de a cumpăra animalele asigurați-vă că dețineți adăpostul inițial, teren în arendă sau proprietate și utilajele necesare, ne atenționează Andrei Denis Bokos.

„Dacă sunt printre voi doritori de a investi în așa ceva, ați putea face următorul lucru: să mergeți într-o fermă de felul acesta, să învățați de acolo tot ce este de învățat. Altfel, timpul în care o să intrați pe profit o să fie mult mai scurt și cu mult mai puține obstacole. Dacă este posibil, și un curs de obținere a informațiilor de procesare a lactatelor ar fi și mai bine. Piața de desfacere o să apară treptat. Cât despre viitorul acestei ferme, sperăm să mărim efectivul, să modernizăm adăpostul, dar și să achiziționăm utilaje mai moderne, aparatură de preparare a lactatelor moderne, plus multe altele. Mai sperăm ca visul și pasiunea noastră să le ducem mai departe și copiilor și nepoților noștri. Visați măreț ca să ajungeți departe!“, încheie Andrei Denis Bokos, tânărul tehnician din Turdaș, județul Hunedoara.

Beatrice Alexandra MODIGA

Să fii crescător de animale în România reprezintă un act de curaj. Preţul furajelor în continuă creştere, lipsa forţei de muncă şi lipsa sprijinului din partea statului, seceta din ultima vreme i-au făcut pe mulţi crescători să-şi reducă efectivele. În acest context, doar cca 60 de capete pe fermă ar fi un efectiv rezonabil în raport cu cheltuielile actuale, spun oierii.

Să te apuci de zootehnie, adică să o iei de la zero, dacă nu ai moştenit o fermă şi pasiune din familie pentru animale este nebunie curată. Cele mai multe ferme de animale sunt cu tradiţie în familii şi au până în 100 de exemplare în cazul ovinelor. Așa cum vi le prezentăm și noi în materialul de mai jos.

Regină a stânei de la Hunedoara

Tânără, frumoasă şi pasionată de creşterea oilor, băcița Andreea Nan, în vârstă de 28 de ani, este o adevărată regină a stânei de la Hunedoara. Ştie să lucreze laolaltă cu ciobanii, la muls, la strângerea fânului ori la prepararea celor mai gustoase bucate.

Ciobăniţa luminează viaţa aspră de la stână, ducând pe mai departe tradiţiile ancestrale ale unei străvechi ocupaţii.

„Am 60 de oi! De mic copil am crescut printre animale, mereu am avut drag de oi, am început de la trei mieluțe și un berbecuț prin 2017, rasa Țurcană, o rasă rezistentă la noi în zonă, bună de lapte. Primăvara, vara, toamna, merg pe pășune cu ele, iarna le dau mâncare pe săivan. Anul acesta, de exemplu, am investit aproximativ 10.000 lei în saivan, tratamente aplicate și cereale achiziționate. Este o perioadă destul de grea pentru noi, crescătorii. Momentan rămânem la stadiul actual, nu am avea profit, ținând cont de vremuri. Sfat pentru tineri: „Să le fie dragi oile, să le placă munca, să aibă multă răbdare! Pe viitor aș vrea totuși să pot să accesa fonduri europene pentru achiziționarea de utilaje agricole, iar în următorii 5-10 ani aș vrea să ajung la un efectiv mai mare de 400, de oi, și să-mi deschid un magazin cu produse“, mărturisește băcița Andreea Nan din Hunedoara.

Momârlanca, frumoasa ciobăniță din Valea Jiului

Pe Valea Jiului, în apropiere de orașul Petroșani, își duce traiul o comunitate restrânsă, bogată în tradiții și obiceiuri. Ținutul momârlanilor este unul dintre cele mai spectaculoase și deosebite locuri de pe meleagurile românești, un loc uitat de lume care păstrează tradiții străvechi ce datează încă din vremea dacilor. Mândri gospodari, momârlanii s-au ocupat de când se știu cu creșterea animalelor și cu agricultura. Vladislav Larisa, o tânără de 23 de ani din Valea Jiului, județul Hunedoara, care are de asemenea un efectiv restrâns de oi, ne spunea: „Sunt și eu o fată de momârlan crescută printre oi de mică; am primit în dar de la bunicul o mieluță și un berbecuț ca să reușesc în câțiva ani să-mi măresc turma de oi și să duc tradiția familiei mai departe, iar de câțiva ani împreună cu soțul am reușit să facem o turmă frumoasă de 60 de oi, rasa Țurcană Brează, care este foarte rezistentă la noi în zonă. Oile au o producție bună de lapte, dar și un aspect frumos.“

În luna mai oile ciobăniței ies la munte și mai coboară abia în august, la stână, iar de la prima zăpadă până în martie stau pe saivan, în stabulație, unde primesc furajarea necesară pentru creșterea frumoasă a mieilor, dar și pentru a se menține pe ele însăși. „O astfel de investiție nu necesită în totalitate doar sume de bani, necesită și drag de animale și timp în primul rând pentru a le procura hrana necesară pe timpul iernii, fân, lucernă, porumb ș.a. Pot spune că am investit destui bani în ele, furaje cumpărate, tratamente când a fost nevoie, iar pentru noi anul acesta este destul de greu. Celor care vor să se apuce de oierit în ziua de azi le spun că fără drag de animal nu poți face nimic. Pe viitor, peste câțiva ani clar, vom crește numărul acestora la câteva sute, dacă se va putea.“

Breaza de Petroșani valorează între 3.000 până la 30.000 lei

Am ajuns și la Lolos Lucian, un crescător de oi din comuna Girbou, județul Sălaj, care și acesta a redus efectivul de animale din cauza lipsei forței de muncă din zonă, dar și a resurselor furajere.

„Am început de la 15 oi; ulterior am adunat 250 de oi, dar mi-a murit tatăl și, neavând cu cine lucra și ține ferma, am vândut 200 oi și am rămas cu 50. Ca rasă am ales Breaza de Petroșani deoarece sunt oi mai blânde și foarte bune de lapte, chiar azi una grăbită o fătat. Furajarea animalelor o fac cu fân și porumb; fânul îl cosesc eu, iar porumbul îl cumpăr deoarece aici este o zonă de deal, chiar munte. O astfel de investiție este costisitoare, căci toate s-au scumpit, berbecii sunt foarte scumpi, oile la fel, un astfel de exemplar costă între 3.000 și 30.000 lei.“

Crescătorul sălăjean spune că produsele le valorifică cum poate, iar mieii îi dă la samsari, care dau un preț de mizerie pe ei. „Laptele, cât de cât, anul acesta a fost plătit cu 5,2 lei/litru. Brânză și caș facem doar pentru familie și apropiați. Despre lână nu putem spune decât că e bătaie de joc pentru noi, nu are nicio valoare. Ca sfat pentru cei care vor să investească în ferme de oi aș zice așa: dacă aveți pasiune și drag de oi puteți rezista în acest sector, dacă nu, e foarte greu. Văd această fermă peste 5 sau 10 ani cu mai multe capete de oi, dacă voi fi sănătos și dacă vor fi alte vremuri“, specifică crescătorul.

Beatrice Alexandra MODIGA

În județul Hunedoara, prin Munţii Şureanu-Parâng ne întâlnim cu câțiva dintre crescătorii de ovine care au aceeași pasiune. Dragostea pentru animale a condus în timp la statornicirea unei strânse relaţii între specialiștii din ameliorare, medicii veterinari și înșiși bacii. Cu toţii şi-au dat mâna şi s-au reunit în Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, Hunedoara, structură care vine în întâmpinarea crescătorilor de ovine cu sugestii și soluții pentru sporirea și valorificarea producției.

Dumitru Andreșoi – președintele asociației, cu sprijinul unor specialişti de marcă din domeniu, se axează în special pe lucrările de selecție. Potrivit acestuia, Registrul genealogic are rolul de a separa populațiile de rase ovine între ele, de a menține și de a crește performanța acestora. În acest context, cu prilejul unei întâlniri, Dumitru Andreșoi spunea, printre altele: „Avem în jur de 2.800 crescători de ovine din toată țara, cu un efectiv de 1,400 milioane capete, din care aproximativ 480 mii capete femele de reproducţie fac parte din procesul de selecţie şi ameliorare. În mod deosebit ne axăm pe oaia țurcană, cu toate varietățile sale, începând cu bucălae, oacheșă, bălă, brează. Avem în rândul crescătorilor pasionați de ovine care fac eforturi pentru a dezvolta fiecare ecotip de rasă. Avem, de asemenea, un nucleu de animale foarte valoros care numai de noi depinde cum îl vom perfecționa în continuare“.

Crescătorii de ovine își consolidează fermele pentru perfecționare și o valorificare a producţiei cât mai eficientă, de aceea lucrările de selecție pentru aceștia sunt tot mai importante. Tocmai de aceea specialiștii în ameliorare și gestionare a Registrului Genealogic sprijină crescătorii, fiindu-le aproape pentru a dezvolta şi perfecţiona rasele pure de ovine.

Revenirea sectorului...

Deși după anii ’90 sectorul ovin a înregistrat o scădere drastică a efectivelor, din 2006 şi până în prezent, acestea au înregistrat o creştere semnificativă atât numeric, cât şi calitativ, sigur şi ca urmare a sprijinului financiar de care crescătorii au beneficiat. Astfel, sectorul ovin este într-o continuă creștere, mai cu seamă din anul 2014, când s-a elaborat HG 1179 prin care statul alocă sume importante Controlului Oficial al Producțiilor (COP). Există peste 500 de angajați în asociațiile de ameliorare, iar 40% din subvenții revin acestei activităţi. Pajiștile din România pot suporta minimum 20 milioane de ovine, iar în prezent sunt aproximativ 10 milioane de capete. De aceea rolul ameliorării este de a crește producția de lapte, carne și lână şi, în acelaşi timp, efectivele de animale.

Totodată, Dumitru Andreșoiu susţine că rasa țurcană este una dintre cele mai valoroase: „Deși nu a fost înregistrată ca rasă ţurcana, cu toate că s-au făcut demersurile necesare în acest sens, pot spune că acest tip de oaie se pretează cel mai bine la nivelul României atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi ca adaptabilitate în zonele de creştere. De asemenea, ne propunem să facem ferme de elită, înmulțire și comerciale, unde vom putea diferenția subvențiile în funcție de performanțele crescătorilor de ovine.“

La rândul său, dr. ing. Gheorghe Neață, director general la Registrul Genealogic ACO – Hunedoara, sprijină membrii asociației pentru promovarea acestei populaţii de ovine: „Dorim omologarea ca rasă a oii țurcane. Odată având o diversitate mare de rase, avem și capacitatea de producție și capacitatea de consum de iarbă. Oaia țurcană brează este o minune a naturii, cu performanțe valoroase în special în producția de lapte.“

Valorificare optimă a pășunilor

Specialiștii din selecție și ameliorare evidențiază faptul că țurcana este potrivită pentru arealurile din România, în special în zona montană de pășunat. Acestea au o capacitate mare respiratorie și forță la pășunat, valorificând astfel optim resursa vegetală din aceste zone. De asemenea, oaia țurcană este ușor adaptabilă și cu o producție mare de lapte. Natalitatea în unele turme poate fi de peste 170%, astfel că prin numărul mare de miei sporește și producția de carne. Iar pentru baci, mulsul mecanic al oii țurcane nu este o problemă. Dr. Ing. Gheorghe Neață a argumentat: „Dacă această oaie brează ar fi exploatată așa cum sunt exploatate în țările din vest oile pentru lapte, adică să le adauge la iarbă un supliment de concentrate – proteine, vitamine, minerale – pe zi, garantez că nu stă nicio rasă din Europa în fața ei, ca și economicitate. Nicio rasă nu valorifică mai bine ca oaia țurcană pășunile.“

Dumitru Răscolean, președintele Compososeratului din Obștea Ajiană din orașul Petrila, Hunedoara, sprijină și el asociațiile crescătorilor de ovine: „Composesoratul din Obștea Ajiană a fost fondat încă din 2001 și este cel mai mare composesorat din județul Hunedoara, cu peste 1.140 de membri. Acesta se întinde pe o suprafață de păduri de 5.000 ha și aproape 2000 ha de pășuni alpine. Un sprijin pentru composesorat vine din subvențiile APIA pe care le alocăm executării lucrărilor de întreținere a pășunilor construcțiilor stânelor – așezăminte pastorale – căilor de acces. Încercăm să păstrăm stânele vechi. Am creat și un ocol silvic privat pentru a gospodări mai bine proprietățile de păduri. De asemenea, încercăm să contribuim cât mai mult în dezvoltarea producției animaliere și creșterea numărului de animale“, a conchis Dumitru Răscolean.

Liliana POSTICA

Castelul Corvinilor din Hunedoara a înregistrat anul trecut încasări în valoare de 1,6 milioane de euro, monumentul istoric medieval fiind vizitat de cca 404.379 de vizitatori, informează Agerpres. Aceştia au lăsat în vistieria castelului 7,65 milioane de lei, adică 1,6 milioane de euro. În ultimii ani, numărul turiştilor are au vizitat Castelul Corvinilor a crescut constant, la fel şi încasările realizate din vânzarea biletelor de intrare sau din alte taxe pentru servicii. Astfel, comparativ cu anul 2018, numărul turiştilor care au trecut pragul castelului a crescut cu peste 50.000 de persoane, iar încasările au fost mai mari cu aproape 280.000 de euro.

Sibiul, în topul destinațiilor turistice europene

Sibiul a fost nominalizat să concureze în acest an pentru cea mai bună destinaţie turistică europeană, după ce în 2007 a fost primul oraş din România cu statutul de Capitală Culturală Europeană şi în 2019 a fost prima regiune gastronomică europeană de la noi din ţară, potrivit Agerpres. Nominalizarea Sibiului a fost făcută de către organizatorii competiţiei „20 European Best Destinations“, o asociaţie europeană cu sediul la Bruxelles care are ca scop promovarea culturii şi turismului în Europa. Asociaţia European Best Destinations colaborează din anul 2009 cu peste 300 de birouri turistice europene şi este partener al reţelei EDEN (European Destinations of Excellence Network).

Energie solară pentru comuna Potlogi

Comuna Potlogi va deveni prima comună din județul Dâmbovița care va fi iluminată cu ajutorul energiei solare, iar investiția a fost asigurată din bugetul local, informează basilica.ro. Proiectul inițiat de primăria comunei, un parc fotovoltaic cu 155 de panouri solare ce va asigura 80% din necesarul de energie a comunei (posibil chiar 100% din necesar în caz de vreme bună și soare puternic), va fi demarat în perioada următoare, urmând ca de la 1 aprilie sistemul să fie funcțional. Sistemul de panouri fotovoltaice va fi amplasat pe un teren al primăriei, iar, dacă se va dovedi eficient, va fi extins.

Începând cu anul 2016, Adriana Stretean deține o plantaţie de trandafiri pentru petale Rosa Damascena Trigintipetala în localitatea Abucea, comuna Dobra, judeţul Hunedoara, din care face dulceață, sirop, oțet și apă de trandafiri. Și toate după rețetele de la străbunica. Antreprenoarea, absolventă de psihologie, drept, management în turism și limba italiană, a renunțat la munca de birou pentru două mii de butași aduși din faimoasa vale a trandafirilor din Kazanlak, Bulgaria. Plantația de trandafiri Dolce Idea România este crescută și îngrijită în regim de agricultură ecologică în curs de certificare.

Readuce aromele naturale ale trecutului

Ce face Adriana Stretean se numește pasiune! Acum, grădina acesteia este mare, iar din toate amintirile copilăriei sale, pe pământul lucrat de străbunica sa, încă din anii ’40, s-a născut un stil de viață, din iubire pentru trandafiri și tot ce este pur, frumos, proaspăt, sănătos, roz și... dulce. „Trandafirii sunt pasiunea mea, aş putea spune dintotdeauna, de când eram copil, iar străbunica mea era încă în viaţă şi avea o grădină mică cu câţiva trandafiri foarte parfumaţi, din care prepara puţine borcane mici de dulceaţă şi câteva sticluţe de sirop, care nouă, strănepoţilor pofticioşi, nu ne erau niciodată suficiente. De aici a început totul și s-a născut o grădină mare de trandafiri, un stil de viaţă, un vis al maturităţii mele, care azi poartă numele de Dolce Idea România. Totul a început în primăvara anului 2016, când am plantat 2.000 de butaşi de trandafiri Rosa Damascena aduşi chiar din Kazanlak, Bulgaria; aceștia au avut un procentaj de prindere de aproximativ 70% ca urmare a lipsei precipitațiilor timp de cinci săptămâni în perioada plantării de primăvară și neasigurării suficiente a necesarului de apă în perioada de creștere-udare unică, după trei săptămâni de la plantare“, precizează antreprenoarea.

Doar îngrăşământ şi insecticid natural

Dolce Idea România este o companie în întregime românească, administrată prin firma Astradis Dolce SRL, iar plantaţia, distileria şi toate celelalte spaţii de prelucrare au fost realizate exclusiv din fonduri proprii, precizează Adriana. „Terenul pe care s-a înființat în urmă cu trei ani plantaţia de trandafiri a fost tot proprietatea străbunicii mele; acesta are o compoziţie a solului argiloasă cu un pH de 7 şi o expunere solară pe toată durata zilei. Chiar în condițiile climatice capricioase din țara noastră, cu ierni deosebit de grele, trandafirii s-au adaptat și aclimatizat de minune pe acest teren, ei dovedindu-se a fi o specie extrem de rezistentă la ger. Trandafirii au fost cultivaţi şi sunt îngrijiţi încă de la început în regim de agricultură ecologică; de aceea folosim doar mijloace mecanice şi manuale de lucru al terenului, îngrăşământ natural şi insecticide naturale, respectiv macerate de ardei iuţi, de usturoi şi ceapă, ceai de boz sau de urzici“, adaugă Adriana Stretean.

În plantația Adrianei, trandafirii necesită lucrări complexe de întreţinere, care se întind anual pe o perioadă de 8 luni (din luna martie până la sfârşitul lunii octombrie sau cel târziu începutul lunii noiembrie), iar lucrările de tăiere se desfăşoară de două ori/an, primăvara şi toamna. „De altfel, lucrările de stropire ecologică preventivă împotriva dăunătorilor înaripaţi (afide) se fac tot de două ori/an, respectiv una primăvara înainte de apariţia bobocilor şi alta după înflorire, perioadă în care trandafirii au o etapă de vegetaţie puternică. Pe de altă parte, îngrăşământul natural se distribuie doar la tulpinile trandafirilor toamna şi apoi se muşuroiesc, iar lucrările solului au loc de 7-8 ori/an. Dintre toate aceste etape de îngrijire, cele mai dificile şi care necesită cele mai multe resurse umane şi financiare sunt culesul trandafirilor şi prelucrarea lor, care se fac exclusiv manual“, mai adaugă Adriana.

În curând... miere, lichior şi ulei esenţial

Plantaţia are în acest moment un număr de 1.355 de plante mature de trandafiri Rosa Damascena Tigintipetala sau trandafirii de Kazanlak, cu vârsta de 3 ani şi 450 de plante noi din acelaşi soi, sădite în luna noiembrie 2018. Suprafaţa totală cultivată este de 6.037 mp, cultura fiind una perenă, iar producţia sezonieră anuală de trandafiri pentru petale se ridică la aproximativ 5-6 tone, mai spune aceasta. „Pentru anul 2021, când vor intra pe rod 1.800 de plante, estimez o producţie sezonieră de 8-9 tone, recoltabilă în 25-30 de zile de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iunie. De altfel, noi comercializăm petale proaspete de trandafiri în lunile de înflorire (mai-iunie), butaşi de trandafiri Rosa Damascena (în luna noiembrie), iar cele mai importante produse procesate realizate în acest moment sunt produse rafinate, 100% naturale, printre care dulceaţa de trandafiri, apa distilată de trandafiri, siropul de trandafiri, siropul de trandafiri şi struguri, precum şi oţetul de trandafiri. În acest moment, comercializarea produselor se face în câteva lanţuri de magazine din Sibiu şi Deva şi am început o colaborare timidă cu câteva firme din Luxemburg, Austria şi Italia. În viitorul apropiat, Dolce Idea România va lansa pe piaţă câteva produse noi tot din trandafiri Rosa Damascena, mai precis mierea de trandafiri, liqueurul de trandafiri şi preţiosul ulei esenţial din trandafiri“, a conchis Adriana Stretean, general manager, Dolce Idea România.

Beatrice Alexandra MODIGA

Se întâmplă ceva. Peste tot în lume. Are loc un fel de trezire a conștiinței umane. Oamenii încep să renunțe la aparențe, la bogățiile materiale, părăsesc marile orașe și aleg în schimb o viață retrasă, petrecută într-un soi de înțelegere și contemplare a propriului suflet și a Universului. Cei care aleg acest drum nu se mai întorc la viața de dinainte. După câțiva ani petrecuți într-una dintre cele mai moderne metropole ale lumii, Londra, Andy Hertz, cel a cărui poveste o să v-o spunem, a ales să fie liber. Și libertatea, pe care nu și-o închipuise niciodată așa cum a trăit-o în ultima vreme, a găsit-o în Munții Apuseni, într-un cătun din comuna Buceș, județul Hunedoara. Acolo unde ceasul deșteptător nu sună niciodată pentru că bucuria de te trezi cât mai devreme activează în interiorul tău cea mai sigură alarmă.

Acasă în munți, într-o căsuță de lemn

Andy este un tânăr de 34 de ani, născut în Săvârșin, la limita dintre oraș și sat, într-o gospodărie mică, cu o pisică și un câine, iar povestea lui este excepțională prin faptul că a avut puterea de a renunța la toate promisiunile lumii civilizate.

Pentru el gratiile coliviei aurite în care mulți dintre noi trăim s-au deschis în fața unei lumi de basm. O lume plăsmuită din munți sălbatici peste care soarele răsare și apune de fiecare dată în nuanțe diferite. Pentru acești munți a părăsit Anglia, a renunțat la cariera sa și la beneficiile materiale pe care i le aducea. Andy a înlocuit confortul vieții moderne, care pe mulți dintre tineri îi îndeamnă să renunțe la sine și la libertate. Prin alegerea de a se muta la țară spune că a devenit un om liber.

„În Londra, în fiecare dimineață priveam pe geam către cerul gri de acolo, gândindu-mă la cum o fi acasă? Cât de verde o fi iarba și cât de albastru o fi cerul în România? Mi-a fost atât de dor de țară în fiecare zi, deși în Londra n-am dus deloc o viață plictisitoare.“ Reîntors în România pentru a-și petrece un concediu prelungit, a descoperit o viață nouă în Munții Apuseni.

„Inițial am gândit această reîntoarcere ca pe un concediu de un an, fără să știu că această joacă va deveni un mod de viață. Viața mea calculată, plănuită, gândită, așteptată, lăudată, râvnită era pe cale să se transforme exploziv. Mi-am ascultat inima și bine am făcut! După îndelungi căutări prin județul Hunedoara, am descoperit satul și casa în care trăiesc acum. Am găsit aici oameni frumoși și deschiși care mă văd ca pe unul de-al lor. Și natura cu toată liniștea ei care mă chema de atâta vreme. Înainte să vin nu credeam că este posibil să trăiesc astfel, într-o căsuță de lemn aflată într-o lume verde, în munți, și să o numesc acasă. În Londra stăteam ca să fac bani, acum fac bani ca să pot sta aici și să mă bucur de acest loc. E o diferență colosală între cele două tipuri de abordare.“

„Unii înțeleg, alții nu sunt pregătiți să înțeleagă“

Surprinzător pentru unii sau de neînțeles pentru alții, Andy spune că abia după ce a renunțat la tiparele convenționale de existență a început să trăiască cu adevărat.

„Mă simt cu adevărat viu! Niciun job, carieră, ori salariu nu mi-au oferit asta. Am învățat sau am reînvățat aici lucruri care valorează mai mult decât banii! A fost ca intrarea într-o lume de basm. Fiecare lucru făcut pentru casa mea din Apuseni a fost o bucurie pentru că mediul și viața aici sunt de așa natură încât te fac fericit. Mă bucur de simplitate și, chiar dacă sunt multe de făcut, toate se fac și se aranjează așa cum trebuie. Aici am cunoscut oameni calzi și calmi, am cunoscut un mod nou de viață și ritmul ei lent. Lucrurile se întâmplă la un nivel mult mai profund, iar bucuria de a face treburi mărunte sigur că se leagă și de spiritualitate. Conectarea cu Universul nu se poate face în goană, ci în liniște și pace. Nu poți înțelege natura atunci când ești rupt de ea. Nu te poți cunoaște și înțelege atunci când fugi de tine și te amesteci cu oameni stresați, alergi printre mașini și trenuri, respiri un aer poluat, iar mintea îți este plină de reclame publicitare, reduceri, claxoane, știri... în general gălăgie. Aici la țară tot ceea faci ține de spiritual, chiar dacă nu gândești asta. Omul aici are bucuria de a se uita zile în șir la munca pe care a făcut-o cu bucurie, așa cum Brâncuși își admira opera fumând pipă. Unii înțeleg, alții nu sunt pregătiți să înțeleagă“, mărturisește Andy.

Mutat la țară – Viața fără ceas

Toate marile aglomerări urbane transformă omul și îl dezumanizează, spune Andy, dar viața în liniștea munților te purifică. „Știți, unii cred că mutându-mă la munte m-am rupt de lume. Dar, în realitate, legăturile puține și fragile de la oraș s-au transformat aici în prietenii multe și puternice, aproape ca într-o mare familie.“

Conștient de importanța acestei surse incredibile de energie vitală la care se poate conecta oricine este dispus să renunțe la viața în oraș, Andy Hertz a început să pledeze pentru satul românesc în mediul virtual. Mutat la țară – Viața fără ceas este un grup de Facebook în care oamenii împărtășesc din experiența lor în mediul rural și pe care Andy îl definește ca fiind o chemare la adevăr, la lumină, la realitate și la o viață simplă și frumoasă.

„Simțeam că era și este în continuare important să comunic cu ceilalți «mutați la țară» pe care i-am cunoscut. Astfel de la 20 de persoane am ajuns la peste 16.000. Acest grup se pare că arată multor oameni, care s-au mutat deja în mediul rural sau doresc să facă asta, că nu sunt singuri. Grupul arată și oamenilor de la oraș că această opțiune există și că cei care au făcut asta consideră alegerea făcută un succes. Mutarea la țară este un bine personal, dar și unul colectiv. Repopularea satelor nu poate face decât bine întregii planete. Satele plâng după tineri! Satele au nevoie de noi, dar și noi avem nevoie de ele ca și de aerul lor curat!“

Laura ZMARANDA

Știm cu toții deja că 2018 a fost un an excelent pentru cultura porumbului, iar hibrizii Pioneer au oferit producții foarte bune în fiecare județ din țară. Ar fi imposibil să prezentăm fiecare fermă din fiecare județ în care producțiile au fost pe măsura așteptărilor fermierilor, însă vrem totuși să prezentăm performanța obținută de cel puțin un fermier din fiecare județ.

Începem cu județul Gorj, acolo unde își desfășoară activitatea fermierul campion Cristian Marinescu, care lucrează 160 ha, iar cu porumb a semănat anul trecut 60 ha. Cel mai performant hibrid din fermă in 2018 s-a dovedit P9903, care i-a asigurat 14.800 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, astfel că după recoltatul acestei culturi am arat la 30 cm și am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat cu lucrările de pregătire a patului germinativ în primăvară, am făcut o lucrare cu discul și una cu combinatorul, apoi am semănat în perioada 14-20 aprilie și tot atunci am aplicat 150 kg/ha de azotat. Am erbicidat de două ori și am prășit o dată, atunci am mai aplicat 150 kg/ha de azotat. A fost anul bun, nu am mai aplicat altceva, iar perioada de recoltat a fost între 20 septembrie și 1 octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în ultimii 4 ani a ales hibridul P9903, a obținut recolte foarte bune, motiv pentru care și în acest an îl va semăna pe 100 ha.

Un alt fermier din județul Gorj este Cristian Fulger, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 12.200 kg/ha. “Lucrez 190 ha, iar anul trecut am semănat pe 40 ha, după grâu. În toamnă am arat la 30-35 cm, iar în primăvară am discuit și am aplicat îngrășăminte complexe 16.16.16 – 300 kg/ha și apoi am intrat cu combinatorul. Am semănat după în perioada 20 aprilie -15 mai, cultura a primit un singur erbicid, nu am mai dat nici un fel de substanță sau tratamente, doar atunci când  am intrat cu cultivatorul am mai aplicat azot – 270 kg/ha.  Am recoltat începând cu data de 20 octombrie. În acest an intenționez să semăn cel puțin 130 ha cu porumb, suprafața poate fi mai mare pentru că intenționez să măresc suprafața din fermă. Momentan am ales hibrizii P0023, P9903 și P9874”, a afirmat agricultorul.

Și în județul Hunedoara s-au înregistrat anul trecut producții foarte bune la porumb. Cele mai bune rezultate le-a înregistrat doamna Vionelia Bălușe, care a obținut 14.150 kg/ha cu hibridul P9903. “În cadrul a 5 societăți lucrăm în total 4.400 ha, iar anul trecut am avut 1.800 ha cu porumb, am semănat după floarea-soarelui, grâu, dar am avut și monocultură. Am arat în toamnă, iar 400 ha le-am scarificat, după care în primăvară am aplicat între 300 și 350 kg/ha îngrășăminte complexe în funcție de fiecare solă, după care am pregătit terenul cu combinatorul sau freza și am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în cea de a doua decadă a lunii aprilie și tot atunci am aplicat 25 kg/ha de îngrășământ starter. În vegetație, acolo unde am putut intra, am aplicat azot în două tranșe a câte 150 kg/ha, iar acolo unde porumbul a fost prea mare am făcut o singură trecere cu 250 kg/ha de azot. Am erbicidat toată suprafața în postemergență, iar unde a fost nevoie am corectat în vegetație. Am aplicat un îngrășământ foliar cu zinc, pe toată suprafața, iar unde a fost nevoie am revenit și cu a doua trecere, în rest nu am mai aplicat nimic, doar 30% din suprafața am prășit-o. Am început campania de recoltat în luna septembrie și am terminat în luna decembrie. În această primăvară voi semăna cel puțin 2.000 ha cu porumb, dar suprafața poate ajunge și la 2.500 ha în funcție de cum se dezvoltă rapița până în luna martie”, a precizat aceasta.

Un alt fermier campion din județul Hunedoara este domnul Miron Dragostesc, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9074.

În județul Mehedinți cea mai bună producție a obținut-o agricultorul Alexandru Rădoi, care a semănat hibridul P9537 și a obținut 14.000 kg/ha. “Am avut anul trecut 65 ha cu porumb, a fost monocultură. În toamnă am scarificat, după care în primăvară am discuit și pregătit terenul pentru semănat și am aplicat triplu 16 - 200 kg/ha. Am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg/ha de azot. Cultura a primit 2 erbicide și un foliar cu bor, atunci când plantele aveau 40-50 cm. Nu am aplicat nimic altceva și nici nu am prășit, iar recoltatul a avut loc la începutul lunii septembrie. Nu au fost probleme anul trecut, cultura a mers bine, chiar dacă răsărirea a fost mai greoaie din cauza frigului. Pentru acest an am ales hibrizii P9537, P9241 și un hibrid nou, voi semăna 70 ha cu porumb”, a punctat fermierul.

Alin Ancuța este primul fermier campion din județul Vâlcea. Acesta a semănat hibridul P9911 și a obținut 13.580 kg/ha. “Anul trecut am lucrat 1.300 ha, însă am crescut suprafața la 2.000 ha. Am avut 200 ha de porumb și am semănat după orz, rapiță sau grâu. Astfel că am arat sau scarificat, în funcție de solă și planta premergătoare. În primăvară am fertilizat cu triplu 15  - 250 kg/ha și uree - 200 kg/ha, după care am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în jur de 70.000 b.g/ha  în prima decadă a lunii aprilie. Am erbicidat toată suprafața o singură dată, iar unde a fost cazul am corectat cu un alt erbicid. Am prășit pe o suprafață mai mică, în jur de 50 ha, am aplicat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în luna octombrie, a fost o campanie bună, fără probleme, motiv pentru care anul acest voi semăna 500 ha cu porumb și am ales pentru toată suprafața hibrizi Pioneer, dintre care doi hibrizi pe care i-am mai cultivat - P9911 și P9903, plus alți doi hibrizi noi ”, a precizat fermierul campion.

Tot în județul Vâlcea fermier campion a devenit și domnul Elvis Nițu, care lucrează 1.300 ha, porumb a avut pe 200 ha și a obținut 11.100 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui, grâu sau chiar după porumb. Am arat din toamnă, iar în primăvară am pregătit patul germinativ și am aplicat 250 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0., după care am semănat 70.00 b.g./ha în perioada 10 aprilie – 12 mai. Am aplicat un singur erbicid, fără alte tratamente și am recoltat în perioada 5-10 octombrie. În acest an voi semăna 300 ha cu porumb și am ales hibrizii P9911 și P9903”, a declarat fermierul.

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

În România s-ar părea că există 128 de sate total părăsite, deși ele încă figurează pe harta administrativă a localităților. Unele sunt fictive, dar păstrate în nomenclator, deși ele se află pe fundul lacurilor de acumulare, de exemplu în Neamț, Caraș-Severin sau au fost strămutate după inundațiile din 1970 (Satu Mare) ori au fost șterse de pe fața pământului odată cu digul Prut (Botoșani, Iași, Galați) sau Canalul Dunăre – Marea Neagră. Altele au fost pur și simplu depopulate în timp din cauza migrării la oraș și procesului de îmbătrânire (Alba, Hunedoara, Buzău, Bacău, Mureș). La acestea se adaugă cel puțin alte 150, poate chiar 200 de cătune, care au sub 10 locuitori.

În județul Botoșani sunt cele mai multe sate fantomă în sensul în care în vetrele fostelor cătune nu mai este nicio casă, nici măcar din cele părăsite. Toate sau cea mai mare parte sunt concentrate pe malul Prutului, ceea ce înseamnă că ele au avut puțin locuitori și au fost strămutate la realizarea digului. În Alba, cu 11 sate fictive, și în Hunedoara (8), motivele sunt altele, dar despre acestea vom discuta mai târziu. Sate inexistente se mai păstrează în evidențele administrative din județele Băcău și Mureș (fiecare cu câte 10 sate părăsite), Brăila (8), Călărași și Cluj (câte 7 fiecare), Vaslui și Dolj (câte 6 fiecare), Satu Mare, Tulcea și Harghita (câte 3 fiecare), Suceava, Timiș, Buzău, Prahova, Constanța (câte 3 fiecare), Argeș, Sălaj și Mehedinți (2 fiecare), Iași, Gorj, Galați, Caraș-Severin, Covasna, Bihor, Ialomița, Olt (câte 1).

Hunedoara și Alba, proces ireversibil de depopulare a satelor de munte

În Hunedoara, oficial sunt opt sate abandonate cu totul, iar dintre acestea amintim Mosoru și Curpenii Silvașului (din comuna Toplița), Bastea (Lăpugiu de Jos), Bunești (Balșa), Ciumița (Tolești), Mesteacăn (Răchitova), Ticera (Bulzeștii de Sus). Neoficial situația este mult mai complicată: aproximativ 30 de sate sunt aproape părăsite și altele 40-50 sunt accentuat depopulate. În comuna Balșa, de exemplu, deși figurează drept fantomatic doar cătunul Bunești, părăsite sunt și satele Rotuca și Roșia. În Bulzeștii de Sus, în afară de Ticera, fără locuitori sau cu câte o casă locuită sporadic sunt Grohotul, Străuțu, Ruseștiu și Furdeștiu. Istoricul Daniel Iancu a realizat un amplu studiu pe această temă a fenomenului de depopulare și spune că „satul s-a depopulat pentru că oamenii nu aveau locuri de muncă. Aceștia au coborât către orașe, s-au angajat, au cumpărat case și nu s-au mai întors la vatra părintească“. Și cine s-ar mai întoarce, în condițiile în care acolo se ajungea doar mergând pe jos, nu exista curent electric, oricum viața era de secol XIX, nici măcar de XX?

În Alba, 11 dintre satele de munte sunt desființate cu totul: Ibru (comuna Blandiana), Șasa (Lupșa), Cicârd (Lopadea Nouă), Zărieș (Mihalț), Geamăna (Lupșa), Incești (Poșaga), Medrești (Sohodol), Doptău (Șona), Carpenii de Sus (Șpring), Bordeștii Poieni (Vidra) și Poieni (Vidra). Pe lângă acestea, în 20 de cătune sunt sub 5 locuitori. De exemplu, în 2011, 12 sate erau pe cale de dispariție, având câte unul sau trei locuitori: 1 locuitor – Satul Hărăști (Vidra); 2 locuitori – Petreni (Bucium), Flitești (Blaj), Capu Dealului (Cenade), Joldișești (Sohodol) și Țoci (Sohodol); 3 locuitori – Cocoșești (Avram Iancu), Muntari (Bucium), Mărgaia (Lupșa), Carpen (Șpring), Vâlcești (Vidra) și Mătăcina (Vințu de Jos).

În alte 28 de sate, și tot la recensământul din 2011, erau înregistrați între 5 și 10 locuitori. Fenomenul a devenit unul de necontrolat. Și este, din păcate, ireversibil. Închiderea minelor, diminuarea activităților legate de exploatările forestiere, viața aspră în general din zonă au făcut ca tinerii să-și caute soarta la oraș sau în afara țării, iar casele părinților dispăruți au rămas părăsite. Fenomene similare se mai întâlnesc în județele Bacău, Buzău și Mureș, ca să cităm doar exemplele unde depopularea este accentuată. Ce e de făcut? Nimic! Cu dispariția ultimilor gospodari care se încumetă încă să înfrunte viața aspră din cătunele rupte de lume, peste 20-30 de ani pesemne vor fi șterse de pe hartă cel puțin 300-400 de așezări rurale.

Maria BOGDAN

Undeva în Hunedoara, la 45 km de inima Daciei preromane, Sarmizegetusa, se desfăşoară comuna Râu de Mori, puţin celebră în România, deşi dispune de o comoară turistică formidabilă. Aici, mai exact în satul Săseni, se află Castelul din Colţ, fortificaţie care probabil ar fi rămas anonimă printre atâtea alte zidiri istorice dacă n-ar fi fost locul unde s-a desfăşurat acţiunea romanului de ficţiune „Castelul din Carpaţi“, semnat de faimosul Jules Verne. Acest uriaş brand european a fost însă omorât puţin câte puţin de indiferenţa vremurilor din urmă. În loc să culeagă foloasele unui produs turistic unic în ţară, comuna Râu de Mori trăieşte ca oricare altă localitate din spaţiul rural. Nici măcar apropierea de Parcul Naţional Retezat nu-i foloseşte cine ştie ce.

Râu de Mori este o aşezare ates­tată documentar în anul 1365. Cam din aceeaşi perioadă vine şi Cetatea Colţ, început de secol XIV, fiind ctitoria cneazului Cândea, nume transformat ulterior, după schimbarea religiei, în Kendeffy. Mica fortăreaţă a fost ridicată la intrarea în defileul Râuşorului, pe un colţ de stâncă, de unde-i vine şi numele, dar nu a folosit niciodată pentru apărare, fiind prea mică pentru a face faţă armatelor; mai degrabă  a servit ca loc de refugiu în cazul unor conflicte locale ale acelor vremuri.

Mulţi ani mai târziu, Cetatea Colţ îşi găseşte o rezonanţă neaşteptată: aici sau cel mai sigur într-o compilaţie descriptivă dintre Castelul Hunedoara şi Colţ şi-a plasat acţiunea Jules Verne, în romanul „Castelul din Carpaţi“, publicat în 1892. În cartea „Pe urmele lui Jules Verne în România“, autorul Simion Săveanu emite ipoteza că, între anii 1882-1884, celebrul autor de anticipaţie ar fi venit pe Dunăre, până la Giurgiu, apoi a plecat cu trenul la Bucureşti şi, de aici, mai departe, cu alte mijloace de transport, la Braşov şi Homorod. Din Homorod provenea frumoasa sa ultimă iubită, Luiza Müller, cea care îl duce să viziteze împrejurimile, astfel ajungând să vadă Cetatea Colţ. Alte surse biografice ale scriitorului francez spun că acesta nu a fost niciodată în Ţara Românească sau Transilvania, dar că ar fi avut o relaţie pasională cu o anume Luiza din România. Povestea de dragoste dintre cei doi se consumă la Paris şi, într-adevăr, aceasta îi povesteşte despre fortăreţele din Transilvania, mai ales despre cele din jurul Sarmizegetusei, cum ar fi Castelul Colţ. Corespondenţa dintre cei doi s-ar păstra şi astăzi, susţin biografii romancierului. Verne îşi plasează acţiunea cărţii în castelul din Săseni, pe care-l descrie cu fidelitate fie din poveştile Luizei, fie din documente oficiale căpătate de la Viena. Alţii spun că şi una dintre cetăţile Hunedoarei s-ar regăsi în ilustrarea castelului, fapt care n-ar face mai neimportantă fortăreaţa din Săseni.

O legendă lăsată să moară

Contează însă mai puţin dacă Jules Verne a fost sau nu în Hunedoara. Importantă este legenda care dăinuie indiferent câte înscrisuri oficiale ar contrazice-o. Şi la fel de importantă este prezenţa unui loc din România într-o ficţiune a autorului francez. Autorităţile din Râu de Mori ar fi dorit să speculeze povestea Castelului Colţ şi s-o transforme într-un brand românesc şi european de răsunet, cu efect pozitiv asupra dezvoltării turistice a localităţii. Dar... mereu există un dar! Cetatea este ruinată, aproape com­promisă, la ea se ajunge pe o cărare năpădită de mărăcini, iar autorităţile judeţene sau cele turistice naţionale n-au socotit că mitul Castelului din Carpaţi poate fi exploatat în vreun fel. Aşa că au lăsat brandul să moară, l-au îngropat în indiferenţă, au abandonat o istorie care poate azi ar fi generat o altă istorie de succes turistic în România.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Am răspuns pozitiv invitaţiei de a vedea cele mai frumoase oi din Hunedoara şi am descoperit nu doar cele mai apreciate oi, ci şi o fascinantă poveste de viaţă a familiei Bodea, care de patru generaţii se ocupă doar de creşterea animalelor. Oieritul este viaţa lor, rostul lor, hrana şi satisfacţia acestor oameni. Nu au lucrat nicio zi pentru alţii, nu au datorii şi tot ce au obţinut în viaţă este mulţumită oilor pe care le cresc.

Plecând din comuna Boșorod, ultima localitate așezată la poalele Munților Șureanu, lăsăm în urmă asfaltul civilizației și pătrundem pe meleagurile străbunilor daci. Parcurgem 12 km pe un drum de pământ șerpuit, abrupt și alunecos, ca după ploaie, și punem la încercare toate încheieturile mașinii. Trecem de indicatorul ce îndrumă spre vestigiile antice ale cetății Piatra Roșie, parte a sistemului de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia, și ajungem pe platoul Luncani, a cărui deschidere și peisaj răsfață mintea obosită a oricărui orășean. Între munții Orăștiei și Retezat, pe platoul Luncani, aflat la vreo mie de metri altitudine, stă așezat în vatra dacică satul Târsa. Imaginea acestuia scăldată în liniștea munților, cu câteva case răzlețe înconjurate de mesteceni și turmele de oi păscând alene pe coama dealurilor, dezvăluie un decor magic, al cărui timp pulsează parcă după alte repere, ce te fac să simți vibrația ancestrală a dacilor. Un colț de lume care nu a fost atins de colectivizare, dar care cunoaște azi primele semne ale europenizării, semn că nu este chiar rupt de spectacolul colorat al lumii moderne. Autoturismele de teren cu motoare puternice, utilajele agricole salvează timp și ușurează de câțiva ani viața celor 200 de oameni care populează aceste meleaguri. Din primul moment ne-au întâmpinat mult premiatele țurcane ale domnului Gheorghe Bodea, masive, lățoase, care ne-au privit nepăsătoare doar un moment, pentru ca apoi să-și continue „siesta“. Am înțeles imediat ce anume le face demne de orice concurs de frumusețe. Capul negru cu breton blond, picioare subțiri dar puternice ce duc cojocul gros de lână fină dau aspectul grațios al rasei.

Vizita noastră a picat în momentul în care întreaga gospodărie era cuprinsă de febra fătărilor. Atât oile, cât și vaca, scroafa și cățelușa familiei aduceau pe lume o altă generație de suflete care să anime locul și viața stăpânilor. Deși vizibil preocupată de acest moment, familia Bodea și-a făcut timp să ne primească, să depene cu noi fragmente din lunga istorie a locului, a strămoșilor, a vieții alături de animale, lăsându-ne să întrezărim și o parte din planurile lor de viitor.

Cei mai valoroşi berbeci, 5.000 lei

Membrii familiei își împart zilnic atribuțiile, astfel încât să îngrijească și să întrețină bine cele 180 de oi, 2 vaci, 2 scroafe cu purcei, 1 cal, 1 măgar, 3 câini, 16 ha de fâneață și 20 ha de pășune. E toată avuția lor și sunt mândri de ceea ce gospodăresc. Nici nu e de mirare. Țurcana Bucălaie de Luncani, rasa omologată cu certificat de origine pe care o păstoresc, le-a adus numai satisfacții peste tot pe unde au prezentat-o, fiind premiată ani la rând cu locul I, atât la târgurile locale, cât și la renumita expoziție IndAgra de la București. „Pe vremuri aici nu au fost CAP-uri și s-a păstrat rasa autentică a zonei, crescută de străbuni. Se pretează foarte bine la transhumanță, au multă lână, fată câte 2 miei, dau mult lapte, sunt rezistente la boli, ușor de întreținut pentru că sunt blânde și parcă mai înțelegătoare“, spune domnul Gheorghe (tatăl). Faptul că deține certificat de origine la animale l-a ajutat să le valorifice mai bine. „Anul trecut, în perioada aprilie-septembrie, am vândut berbecuții cu 2.000 de lei, berbecii de montă cu 3.000-3.500 lei, iar mieluțele de 3-4 luni le-am vândut după înțărcare, cu 500-700 lei. Chiar acum am un berbec frumos pe care îl vând cu 5.000 lei. Și pot spune că nu am ce să vând, după cât e cererea. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, deja ne cunosc și dacă le-a mers bine cu rasa asta se întorc după câțiva ani și mai cumpără. Am cei mai frumoși berbeci din Europa“, mai adaugă domnul Gheorghe.

Vara se strâng 24 kg de brânză de la o oaie

Dacă vă întrebați ce se valorifică cel mai bine de la această rasă aflați că răspunsul oierului din Luncani a fost „cam tot“. În momentul vizitei noastre, familia Bodea avea 180 de oi, dintre care 120 oi mamă, de la care erau așteptați 115 miei, dacă nu mai mulți. După fătări strategia va fi următoarea: „O să-i cresc până în toamnă și, în funcție de câte mieluțe și câți miei vor fi, îmi opresc ce este mai bun și restul îi dau. Am o regulă, țin întotdeauna berbecul cel mai bun și mama cea mai bună, pentru că din cele mai bune exemplare am garanția că vor ieși produși cu talie mare, cu lână frumoasă și producție bună de lapte“, ne dezvăluie Bodea. Oierii își direcționează acțiunile în funcție de ceea ce vor să valorifice de la animale. În cazul familiei Bodea, anul acesta oile vor fi ținute pentru reproducție și în curând vor ajunge pe cele mai frumoase pășuni, aflate la 2.500 m altitudine în munții Retezat, pentru ca toamna să le coboare grase și sănătoase. Anii trecuți însă, imediat după încheierea fătărilor, oile erau „puse pe brânză“, adică erau mulse, iar din lapte se pregătea brânza, pe care o valorificau pentru a-și recupera cheltuielile cu iernatul. Doar se spune că „tot ciobanul are caș dulce de Paște, dacă nu, nu-i cioban“. Vara ciobanii „măsoară oile“, cum spun ei și, în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă animalul, proprietarii primesc o anumită cantitate de brânză. De obicei, producția de lapte depinde de modul de furajare, dar și de rasă. Țurcanele familiei Bodea au dat vara trecută câte 24 kg de brânză fiecare, din aprilie până în septembrie. Și aceasta pentru că, vorba domnului Gheorghe, „masa, rasa și ochiul stăpânului îngrașă animalul“. Totuși, oricât de performantă ar fi rasa, „au trecut vremurile când cu banii obținuți din lâna de pe 70 de oi tata ținea un om la cosit toată vara și reușea să plătească și ciobanii care stăteau cu oile la munte. Acum plătim pe vară 6.000 lei pentru un om care stă de pază la oi.“

Oieritul – viaţă aspră, cu multe peripeţii

Stilul de viață stă brăzdat pe chipul acestor oameni. Duc o viață simplă, sănătoasă, dar aspră și asta se vede pe obrajii rumeni, înroșiți de vânturile tăioase, ploile sau iernile aprige. Privită din afară, viața acestor suflete pare lipsită de griji, cuvântul stres neavând rezonanță în lumea lor. Însă realitatea confirmă o viață anevoioasă, presărată cu peripeții. „Iarna uneori ne cucerește, sunt ani în care zăpada ține din octombrie până în mai.“ Pentru școală sau alte urgențe locuitorii străbat păduri, dealuri, poteci anevoioase ca să ajungă la un mijloc de transport care să-i ducă la Boșorod sau în Călan. „Aici tot timpul trebuie să fii atent la animalele sălbatice. Lupii și urșii sunt protejați, nu ai voie să le faci rău, trebuie doar să te ferești. Într-o seară veneam spre casă cu oile și ursul era în urma turmei, după mine, să atace oile. Nu am pățit niciodată nimic, pentru că am doi câini buni, unul care știe să bată oile și să le adune și altul care simte ursul, lupul și apără turma. Am văzut urși destui, dar niciodată nu mi-a luat oaia. Dacă nu ești atent, dacă lași oile să scape după un dâmb, atunci atacă ursul. Cu lupul am pățit-o, dar cu ursul nu. Lupul stă la pândă, dacă ai ciopor (turmă) mare și nu le-ai supra­vegheat atent, face minciună la câine și imediat înhață oaia“, povestește oierul.

Familia, la trecut, prezent şi viitor

Cei cinci membri ai familiei Bodea întruchipează perfect trecutul, prezentul și viitorul. Bunicul Gheorghe, zis Sufletul, poreclă moștenită de la mama sa luată de suflet de o familie din zonă și care a păstorit și ea cândva oi, este, la cei 85 de ani, încă senin și luminos, aleargă după oi, vorbește puțin, dar cu tâlc și cosește cot la cot cu tinerii. Gheorghe, tatăl, este cel mai ancorat în prezentul tumultos plin de griji și probleme pe care îl înfruntă bărbătește, cum a făcut-o în toți cei 45 de ani de viață. Îi stă alături soția sa, Maria, și cei doi fii, Gheorghe și Ioan. Cel mic stă toată ziua printre animale și e nădejdea seniorilor, care speră să ducă ferma mai departe. Băiatul cel mare e fascinat de utilaje, „exact ce ne trebuie“, spune zâmbind cu înțeles tatăl, gândindu-se la planurile de viitor. Și-au propus ca de anul acesta să înmulțească oile și să mărească turma. Fiul cel mare a depus deja un proiect pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu care speră să obțină 40.000 euro din fonduri europene. Cu ei vrea să construiască un saivan, să refacă gardurile care țin închise animalele peste noapte și să cumpere un tractor. Privind retrospectiv, tatăl spune că „de când mă știu nu am întors banii cu lopata, dar întotdeauna am avut pe ce pune mâna, pentru că am și muncit“.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013