reclama youtube lumeasatuluitv
update 15 Nov 2019

O pasiune ca un jar nestins, caprele familiei Toderașcu

Lilian Toderașcu și soția sa Mihaela din satul Heci, localitatea Lespezi, județul Iași, au prins drag de caprine în urmă cu 20 de ani. Dar, în timp nu au mai putut susține o astfel de afacere, cu toate că efectivul de animale nu a fost mai mare de 20 capete. Drept dovadă că pasiunea nu a murit pentru astfel de animale, din primăvara anului acesta familia de ieșeni se mândrește cu un efectiv de șapte capre, dar și cu documentele necesare pentru valorificarea laptelui și a produselor din lapte de capră la piață.

În schimbul țapului, o capră gestantă și două kilograme de caș

Pasiunea pentru capre a apărut în anul 1999, când o familie de orășeni din Iași s-a mutat la țară cumpărând o casă, după cum ne mărturisește capul familiei Toderașcu. „Neputând să ne luăm o vacă pentru familie și să ne asigurăm laptele pentru cei doi copii și părinți, ne-am achiziționat o capră sau, cum i se mai spune: «vaca săracului», care să ne asigure o minimă cantitate de lapte. Între timp, capra a murit, rămânând cu un țap de la ea, dar am continuat să avem grijă de acel țap oferindu-i toată grija și resursele noastre de hrană; astfel, acel mascul creștea și se făcea din ce în ce mai frumos. Stârneam destule ocheade și vorbe șoptite în barbă: de ce continuăm să avem grijă de acel țap, în condițiile în care nu aveam nici măcar o singură capră. Dar, iată că Dumnezeu a lucrat și vorba s-a dus că avem un țap frumos și la poarta noastră, într-o bună zi, a poposit un cioban căruia îi trebuia un țap. Astfel, am făcut o negociere cu ciobanul și acesta a fost schimbat pe o capră gestantă și două kilograme de caș. Așa a început tradiția de creștere a caprelor în familia noastră“, a precizat Lilian Toderaşcu.

caprele 2

Constatând că o singură capră nu era suficientă pentru a asigura nevoia de lapte la patru persoane, familia Toderașcu și-a dat seama că de fapt le trebuiau patru capre la patru persoane. (…) pasiunea era sădită deja și iubeau aceste animale, deși toată lumea le hulea la vremea aceea. „Am continuat să înmulțim acele capre și am ajuns la un efectiv de 20 de capete, dar în anii 2005-2006 o astfel de fermă era o raritate. În anul 2007 nu am mai putut susține această afacere neprofitabilă la acel moment și am renunțat la această activitate ocupându-ne de cealaltă cu care ne ocupăm și acum și care s-a dovedit a fi mai rentabilă: împleti­turile din nuiele de răchită“, adaugă Lilian.

3,5 l de lapte pe zi

Mult mai târziu, în anul 2015, în gospodăria familiei Toderașcu pasiunea n-a murit și ca un jar nestins i-a făcut să cumpere alte două capre, de data aceasta de rasă (Alpină-Franceză). „De data aceasta, creșterea lor se face în sistem de stabulație cu trei mese pe zi formată din fân de lucernă, cereale combinate la ferma noastră (porumb, orz, ovăz, tărâțe de grâu) și fân uscat. Încă le studiem comportamentul și am atins o productivitate de aproximativ 700 l de lapte, cu o performanță pe lactație de 3,5 l/zi. De la cele două capre am ajuns să avem cinci capre cu lapte, cu care am ajuns să avem mai mult lapte decât ne era necesar în familie. Ne-am gândit să valorificăm producția și în anul 2018 am început să facem ceva în acest sens. Am început să vindem pe la vecini și prieteni. Prețurile cu care am vândut ne-au descurajat, brânza noastră nu arăta ca cea de la piață, boțuri mici, însă avea gust bun. Prețul nu acoperea munca și cheltuiala. Stilul sezonier de preț ne-a descurajat complet, astfel încât am minimizat din nou efectivul la patru capre. Iarna, am mai reflectat, discutat și documentat, dar ceva nu ne lăsa în pace. Astfel că, cu un efectiv de 7 capre din primăvara lui 2019, am făcut documentele necesare pentru valorificarea laptelui și a produselor din lapte de capră la piață. Acum preparăm brânză artizanală în forme de brânză de aproximativ 500 g (roți), urdă de capră, brânză topfen, telemea de capră, urdă cu ierburi etc. Pe lângă desfacerea la piață am deschis o pagină de Facebook și luăm comenzi online pentru distribuția de lapte și produse din lapte de capră în municipiul Pașcani, în limita stocului disponibil“, adaugă micul fermier.

Deși ferma este compusă doar din 7 capre cu lapte, aceștia consideră această afacere de familie una de succes până acum. „Ne ținem cu greu, mai ales că în zona noastră, auzind de performanțele descrise mai sus, mulți sunt cei care doresc să cumpere ieduțe de rasă. Întreținerea caprelor ne costă 3 lei/zi, exclusiv munca. Ca să crești asemenea animale trebuie să le studiezi foarte bine comportamentul pentru a le îngriji, dar și să te înarmezi cu foarte multă răbdare pentru a le iubi. Sunt niște animale speciale“, a încheiat Lilian Toderaşcu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Satul Heci. Împletiturile meşterului Toderaşcu

Preocuparea unor organisme ale statului sau ale unor asociaţii de a păstra şi valorifica vechile meserii ale satului este lăudabilă dar, din păcate, nu întotdeauna încununată de succes. Cei care de-a lungul vieţii au practicat, să spunem, olăritul, ţesutul la război etc. sunt tot mai puţini, iar cei tineri, dacă nu au plecat în patru zări în speranţa unui trai mai bun, nu sunt interesaţi să se dedice unei ocupaţii care înseamnă multă muncă şi bani mai puţini.

O îndeletnicire străveche

Există însă oameni care, în ciuda greutăţilor prin care trec, se încăpăţânează să practice o meserie pe care o au moştenită din bătrâni. Între aceştia şi meşterul Lilian Toderaşcu din satul Heci, comuna ieşeană Lespezi.

„Împletiturile din nuiele, îmi spune dumnealui, reprezintă, cred eu, una dintre cele mai vechi meserii din lume. Înainte de prelucrarea lutului, oamenii din vechime împleteau din nuiele un vas pe care îl acopereau cu pământ ud, putându-şi astfel găti şi păstra hrana. Şi acum există ici-colo case vechi care au fost făcute din lemn înfipt în pământ peste care s-a bătut lutul.“

Lilian Toderaşcu confecţionează cu măiestrie obiecte împletite din nuiele dintre răchită „aşa cum am învăţat de la tatăl meu, care a moştenit meseria de la bunic“. Din mâinile iscusite ale meşterului, ajutat de cei doi copii ai săi – „băiatul a început să împletească de la 10 ani“ – ies o sumedenie de obiecte de o mare frumuseţe: coşuleţe pentru bijuterii sau ouă roşii, coşuri pentru pâine, mobilier de terasă şi grădină, fotolii, canapele etc.

„Ştiind meseria m-am angajat la secţia de împletituri nuiele de la Paşcani unde lucrau peste o sută de muncitori, îşi aminteşte meşterul. Astfel de secţii existau pe lângă ocoalele silvice şi din alte judeţe ale Moldovei. Asta însemna bani mulţi, valută pentru că cele mai multe din obiectele produse aici luau calea exportului. După anii 1990 aceste secţii s-au desfiinţat şi lucrătorii s-au împrăştiat. Cel care a rămas, ca să spun aşa, pe poziţii sunt doar eu şi, după cum vedeţi, lucrez acasă.“

O răchită „nobilă“

Materia primă necesară împletiturilor este răchita, „dar nu una oarecare, ci una nobilă“, accentuează meşterul. Pământul pe care se va planta butaşul trebuie pregătit cu grijă, iar plantele trebuie întreţinute ca orice cultură vreme de un an. Recoltarea se face toamna, în al doilea an, când nuielele de răchită sunt tăiate, legate în snopi, sortate după lungime şi grosime.

Apoi acestea se fierb timp de opt ore, se cojesc şi după o nouă sortare sunt gata de prelucrat. Nu este o muncă uşoară, dar dacă „îţi place şi o faci cu dragoste poţi să te prezinţi la târguri, la expoziţii cu fruntea sus“.

Aşteptăm un sprijin

Meşterul nu se plânge de clienţi. Obiectele pe care le oferă la expoziţii sunt apreciate şi nu de puţine ori clienţii îl caută şi pe acasă. Cum ceea ce face este doar o afacere de familie ar dori să o extindă. E nevoie însă de fonduri pe care nu le are. „Se bate multă monedă despre ajutoarele pe care România le primeşte de la Uniunea Europeană şi e adevărat pentru că consătenii mei primesc subvenţii. Noi însă, cei care practicăm o meserie, am fost uitaţi. Trebuie să avem posibilitatea să accesăm astfel de proiecte. Aşteptăm un sprijin care ar însemna dezvoltarea acestor meserii care altădată aduceau statului mulţi bani şi, cred eu, ar face ca tinerii care pleacă în afară, dar de care are atâta nevoie lumea satului, să rămână acasă.“

Stelian Ciocoiu

Abonează-te la acest feed RSS