Adama 04 mai 2020
update 3 Jun 2020

Mesajul vacilor „propagandiste“ din Nereju - Vrancea

Agenția de Dezvoltare și Cooperare din Elveția a finanțat cu 1,5 milioane CHF și a demarat proiectul „Modele de agricultură durabilă în zona montană a României“, un proiect coordonat și executat de FAMD Vatra Dornei și AGROM – RO Mureș, în perioada 2014 – 2016, când au fost construite 6 stâne moderne în tot atâtea județe din Carpații Orientali.

Una dintre aceste stâne model s-a construit pe Pășunea „Lapoș“, situată între 1.150 m și 1.350 m altitudine în etajul molidului din Munții Vrancei, care deservește comunele Nereju, Paltin și Năruja ce aparțin județului Vrancea.

În acest proiect au fost prevăzute fonduri pentru supraînsămânțarea târlelor din jur cu un amestec de ierburi perene valoroase (timoftică, golomăț, păiuș de livezi, raigras peren, păiuș roșu, firuță, ghizdei și trifoi alb) pentru a preîntâmpina infestarea lor cu urzici, știrigoaie, ștevia stânelor și alte specii de buruieni nitrofile.

Prin supraînsămânțarea cu două zile înainte de mutarea târlei, semințele de ierburi prin călcare sunt introduse în sol, unde întâlnesc condiții optime de încolțire, creștere și dezvoltare pe suportul dejecțiilor animalelor, rezultând un covor ierbos calitativ furajer și mult mai productiv decât pajiștile netârlite din jur, invadate de țăpoșică.

Deși despre importanța supraînsămânțării târlelor am vorbit la întruniri cu gospodarii și fermierii, am prezentat problema la emisiunile Radio-TV, am scris numeroase articole de propagandă în revistele de specialitate, totuși această metodă ușor de aplicat nu a avut ecoul și efectul scontat.

Spre marea mea bucurie mi-au venit în ajutor vacile gospodarilor din Sahastru, sat component al comunei Nereju. Aici gospodarii primăvara devreme, înainte de constituirea turmelor pentru vărat, dau drumul vacilor din ogradă, care la o distanță de 2-4 km se duc singure să pască pe pășunea „Lapoș“, după care se întorc de bunăvoie spre seară la casele lor.

În primăvara anului 2016, după supraînsămânțarea unor târle de oi în anul 2015, vacile noastre bine dresate de-a lungul anilor nu s-au mai întors acasă ca de obicei, punând pe jar sătenii, care s-au întrebat ce sa întâmplat cu ele.

Drept urmare s-au dus în întâmpinarea lor și le-au găsit culcate rumegând pe târlele supraînsămânțate anul anterior, refuzând să se întoarcă acasă după ce au dat de bine.

După această întâmplare hazlie mi-a fost ușor să constat că vacile, principalele beneficiare ale unei ierbi de calitate, sunt cele mai fine degustătoare de furaje și în același timp „propagandiste“ pentru efortul nostru de îmbunătățire a covorului ierbos al pajiștilor degradate. Pentru gospodari atitudinea vacilor vrâncene față de un covor ierbos de calitate a fost mai convingătoare decât cele auzite la diverse întruniri și mijloace de propagandă mass-media cunoscute până acum.

Drept urmare, primăria și Obștea Năruja, GAL „Țara Vrancei“ și alții, înduioșați de comportamentul vacilor din Nereju, au hotărât să intensifice lucrările de îmbunătățire a covorului ierbos degradat, garanția sigură a unor produse animaliere de calitate și în cantități corespunzătoare, acțiune care trebuie făcută în paralel cu modernizarea stânelor.

În concluzie, după această întâmplare este bine să ascultăm și de preferințele necuvântătoarelor noastre prin mesajul lor privind îmbunătățirea pajiștilor, dacă le dorim cu adevărat bunăstarea, conform legilor europene.

Teodor MARUȘCA

Țara Vrancei, un model de organizare unic în România

Țara Vrancei, ca și Muscelul ori Țara Bârsei, dar la alte dimensiuni, se detașează prin forma sa de organizare din timpuri străvechi, un fel de uniune de obști izolate de influențele exterioare, lucru valabil cel puțin până la infuzia de modernism, cel care a creat breșe așa cum nu reușise nici măcar agricultura socialistă, zona scăpând de cooperativizarea forțată. Obștea cea Mare a Vrancei a fost multă vreme organismul administrativ și juridic care a guvernat această Românie sătească, creând legături extrem de puternice între membrii societății rurale. Despre acest ținut mirific ca peisaj, dar și ca tip de organizare cu rădăcini arhaice ne-a vorbit Valentin Popa, președintele GAL „Țara Vrancei“.

– Vorbiți-ne un pic despre locul în care ne aflăm.

– Țara Vrancei este „o Românie în mic“, cum spunea Nicolae Iorga, o Românie în miniatură. Dacă vrei să vezi România, vii aici și o să o admiri de la munte până la șes și invers. Ne aflăm pe dealul Nărujei, fix în mijlocul Țării Vrancei. De jur-împrejur se vede hotarul fizic, cu limita dinspre Buzău în zona în care se află Mănăstirea Valea Neagră, prima așezare monahală obștească, spre nord – perimetrul Tulniciului și al Sovejei, iar înspre Covasna suntem mărginiți de munți. Vrancea se identifică prin felul ei unic de organizare – Dimitrie Cantemir o numea „republică“, cum era și Muscelul – bazat pe obști, un model unic de autonomie; vrâncenii și-au păstrat relația cu administrația plătind dări, dijme etc. În schimb, tot ce înseamnă administrare locală, sătească se baza pe obște, o formă democratică, cu rădăcini încă de prin anii 1.400, care există și acum.

– Cum am putea defini aceste obști și cum funcționează ele astăzi?

– Obștea reprezintă practic întreaga populație a unei așezări rurale. Ea poate fi tratată ca o asociație, dar este mai mult decât atât, fiindcă reprezintă temelia satului vrâncean și continuitatea lui în istorie. Obștea era formată din membrii comunității, iar acest statut a fost întărit prin lege, în 1930, printr-o modificare adusă Codului Silvic din acele timpuri, specifică doar pentru Vrancea, unde se spunea că obiceiul pământului va prima față de legile comune de atunci. Iar legea pământului era așa: „vrânceanul se naște cu drept și moare cu drept“. Ce înseamnă acest lucru? Că acel teren – în cazul nostru această suprafață pe care o denumim Țara Vrancei, mai ales munții și pădurile – nu va fi împărțit niciodată de o persoană fizică sau nu se va transmite de la o familie la alta. El va rămâne proprietatea unui sat indiferent câți locuitori trăiesc în acesta. Cei care pleacă pierd dreptul de obște, iar cei care revin în sat îl recapătă.

– Funcționează acest mecanism și astăzi? Cât de receptivi sunt oamenii la această formă de organizare?

– Practic, obștea nu s-a întrerupt niciodată, ea a fost doar istoric suspendată între anii 1945 și 2000. Legile nr. 1 și 169 ale fondului funciar au permis refacerea modelelor vechi de organizare a satelor noastre vrâncene. Această orânduială mai există și în alte zone, cum ar fi Vâlcea, Dâmbovița, Bran, avem și composesoratele din Transilvania, dar regula unică „vrânceanul se naște cu drept și moare cu drept“ numai în Vrancea se întâlnește.

– Ar putea fi extins acest model de organizare?

– Da, chiar sunt persoane interesate de acest model. Scapă lumea de o mulțime de bătăi de cap. Nu se personalizează proprietatea, iar forma asociativă poate să dureze în timp, fără intervenții din afară.

– Ce le-ați putea spune celor care sunt în momentul acesta proprietari şi s-ar gândi la o astfel de formă de organizare, dar ar trebui să renunțe la dreptul de proprietate? Cum reușiți să le răsturnați această paradigmă a proprietății?

– Chiar putem face o paralelă cu terenul agricol. Obștile noastre au în proprietate foarte mult teren forestier, însă modul de organizare și de repartiție a bunurilor este unul profund democratic, și anume prin adunarea generală. Noi am încercat și cu terenul agricol de la câmp să facem același lucru, practic oamenii să-și constituie niște instrumente de gestionare, iar proprietatea să rămână individualizată, că nu merge ca la pădure. Se pot realiza forme de gestionare a terenurilor agricole similare cu obștile prin care membrii să beneficieze de uzufruct, dar să rămână și proprietari acolo. Ceea se ce întâmplă acum în Bărăgan nu concordă cu principiile noastre, ale celor din zona de munte.

– Dvs. reprezentați GAL „Țara Vrancei“. Aș vrea să ne vorbiți despre obiectivele pe care le aveți pentru că știu că acest grup este un pic diferit față de alte grupuri de acțiune locală, cel puțin prin prisma proiectelor pe care le desfășurați.

– Practic, și denumirea de GAL este artificială, însă la noi s-a constituit pe structura obștilor vrâncene. Încă din 2004-2005 avem contacte cu formele asociative dezvoltate la nivel de țară, cu parteneri din străinătate și am zis că trebuie să facem ceva și ne-am implicat mult în programul Leader. Dar sunt un pic dezamăgit pentru că începe să se transforme întregul mecanism într-un sistem. Vedeți, în România totul trebuie să fie într-un sistem, că altfel nu merge. Din punctul nostru de vedere, programul Leader nu trebuie să fie parte dintr-un sistem, el fiind gândit tocmai ca un mod inovativ de dezvoltare, coerent, în parteneriate, dar în același timp cu o mare libertate de mișcare și de gândire a membrilor săi.

– Vorbiți despre o componentă modernistă adusă formei de organizare obștească a vrâncenilor și nu a reușit?

– Noi ne-am pliat pe forma noastră de organizare care este similară cu programul Leader. Am beneficiat foarte mult de sprijinul obștilor noastre; în fiecare etapă au contribuit la susținerea morală și materială a acestui GAL. Am stat mai departe de finanțările legate de zona publică. Ne-am bazat mai mult pe bănci și pe sprijinul partenerilor noștri din obști.

– Cine sunt beneficiarii proiectelor și cum promovați dvs. GAL-ul în această zonă?

– Beneficiarii se înscriu pe o plajă largă, de la cei publici, la cei privați. Vorbim despre tinerii fermieri, fermele de semisubzistență, până la proiectele accesate de primării. Tot ceea ce sperăm noi este ca pe noua programare să avem o libertate de mișcare mai mare. Țara Vrancei suferă, ca orice zonă, de depopulare. Mulți tineri pleacă, dar s-ar putea întoarce la fel de bine la vatră dacă am veni în întâmpinarea dorințelor lor de a trăi, lucra și dezvolta afaceri acasă la ei.

Patricia Alexandra Pop şi Maria Bogdan

GAL Țara Vrancei, o echipă tânără, cu viziune

Împlinim un an de când în fiecare număr am prezentat în paginile revistei Lumea Satului activitatea Grupurilor de Acțiune Locală, cu realizările, uneori neajunsurile, dar și cu satisfacțiile lor. De curând însă am cunoscut o echipă de tineri siguri pe ei, care știu ce vor, dar știu și cum să facă pentru a da o mână de ajutor comunității în care s-au născut și au crescut. Au nevoie însă de încrederea autorităților să fie lăsați să-și facă treaba. Generația pe care o vedem manifestând în stradă are ceva de spus.

58 de proiecte pentru ținutul istoric al Vrancei

Născuți într-un ținut unic care păstrează de secole ca formă de organizare obștea sătească, o mână de tineri s-au organizat în 2005 într-o asociație care își propunea promovarea ținutului istoric al Țării Vrancei și susținerea factorilor locali care puteau contribui la dezvoltarea zonei. Continuatori ai nea­mului răzeșesc, acești tineri reprezintă astăzi Grupul de Acțiune Local „Țara Vrancei“ și încearcă prin tot ceea ce fac să iasă din șabloanele impuse de alții și să adapteze noile proceduri la specificul local.

Prin chiar denumirea asociației au vrut să fie diferiți. „În primul rând față de alte GAL-uri din țară denumirea noastră corectă este Grup de Acțiune Local, fără articulația ă și asta înseamnă mai mult pentru că se referă la modul de a vedea lucrurile la nivel local“, declară Ciprian Bogoi, managerul de comunicare al GAL-ului Țara Vrancei. Pentru acești tineri o literă dă o nouă viziune. Ei nu vor să fie asimilați unui sistem, ci vor să iasă în față prin identitatea locului, așa cum au făcut-o întotdeauna de-a lungul istoriei răzeșii Vrancei. „În plus, nu suntem un simplu GAL finanțat prin programul Leader, care implementează măsurile din PNDR, suntem o asociație înființată cu câțiva ani în urmă, în 2005-2006, și practic ne suprapunem peste ținutul istoric al Țării Vrancei, iar această identitate geografică sugerează sau susține acest factor local“, explică Ciprian Bogoi.

Acum, la finalul perioadei de programare a vechiului PNDR, ei spun că și-au atins indicatorii și obiectivele, iar banii proveniți din fonduri europene au ajuns la cei pe care i-au prevăzut în strategia de dezvoltare locală. Din cele 58 de proiecte eligibile unele sunt în stadiu de implementare, altele sunt finalizate, cele mai accesate măsuri fiind în cazul beneficiarilor privați „tânărul fermier“ și „modernizarea exploatației agricole“, în timp ce beneficiarii publici, primăriile, au plecat de la nevoia cea mai stringentă pe care o aveau la nivelul comunității. Astfel s-au construit grădinițe, terenuri de sport, baze sportive, s-au modernizat cămine culturale, s-au amenajat trasee turistice.

Tot ca specificitate a GAL-ului, dar și pentru a oferi șanse egale tuturor beneficiarilor tinerii s-au gândit că ar fi mai bine să stabilească un plafon de 50.000 de euro în baza căruia să fie finanțat fiecare proiect, astfel încât să existe o distribuție cât mai echilibrată a fondurilor în tot teritoriul.

Mentalități retrograde învinse

Plecând de la istoria acestei zone și de la comunitățile care au trăit și încă încearcă să-și dezvolte activitățile pe acest teritoriu, echipa GAL Țara Vrancei a încercat să facă mai mult decât să respecte strategia prevăzută de PNDR. „Nu ne-am axat doar pe măsurile prevăzute în strategia de dezvoltare locală a PNDR, ci am încercat să facem activități care au vizat promovarea meșteșugarilor, a tradițiilor locale, încurajarea activităților turistice. Spre exemplu, am organizat un târg pentru producătorii locali şi am încercat să-i promovăm prin toate materialele noastre“, spune Ciprian.

Ambiția, îndârjirea cu care acești tineri au dus la capăt un proiect respins de două ori este de toată lauda. Proiecte care în alte state primesc imediat susținerea autorităților în cazul României se izbesc de un zid dureros al mentalității retrograde. „Am realizat un proiect de cooperare transnațională care a plecat de la o idee foarte frumoasă legată de tradiție și de producătorii noștri locali (produse din Țara Vrancei) la care au participat 3 GAL-uri din Franța, câte unul din Estonia, Olanda și Guiana Franceză“, povestește managerul de comunicare. Cu alte cuvinte, tinerii își propuneau să ducă o parte dintre producătorii locali în diverse state ale Europei pentru a identifica o nouă piață de desfacere, pentru a experimenta ceva nou, de ce nu, pentru a avea un termen de comparație în privința produselor comercializate la nivel european. Un demers constituit într-un model de urmat, care ar putea motiva și pe alți mici investitori din zonă. Din păcate proiectul, deși a fost bine structurat și bine gândit, cu un amplu suport din partea partenerilor străini a fost considerat de două ori neeligibil. „A fost o bilă albă pentru noi și una neagră pentru autorități“, afirmă Ciprian vorbind despre această încercare. Și tot el povestește cum a trecut de bariera mentalității: „Totuși, pentru că ideea a fost una bună, în care noi am crezut, pentru a promova teritoriul nostru am continuat proiectul cu resurse proprii și astfel am mers cu 8 producători locali în vizită la GAL-ul din Franța anul trecut în luna iulie, iar în luna octombrie am participat alături de ceilalți parteneri la un târg de produse locale din Țara Vrancei la Bruxelles. Eve­nimentele au avut un real succes.“

Cooperare doar pe hârtie

Din aceste deplasări, din schimbul de experiență cu omologii lor europeni tinerii noștri vrânceni au avut multe de învățat. „În primul rând am aflat că procedurile pot fi și simple. În țară am participat la multe întâlniri, la toate se vorbea de cooperare și cu toate acestea au fost atâtea piedici... Foarte puține GAL-uri și-au realizat proiectele de cooperare așa cum le-au gândit, pentru că s-a ajuns la nivelul la care s-a făcut un proiect de cooperare doar ca să fie bifat că s-a făcut, pentru că era un indicator prevăzut în strategie.“

Dacă în discuția cu alți reprezentanți ai GAL-urilor multe dintre neajunsuri erau coafate, împachetate, astfel încât nici noi, presa, să nu deducem că ar exista probleme, m-am bucurat că acești tineri au vorbit fără ocolișuri. Ei sunt dispuși să muncească și o fac cu dedicare, dar trebuie să aibă și susținerea celor care dețin frâiele și care de multe ori nu văd atât de departe, până la detaliile în care se împiedică comunitățile locale. „S-ar putea face multe lucruri frumoase dacă GAL-urile ar fi lăsate să implementeze măcar activitățile care țin doar de ele până la un anumit punct. Trebuie o mai mare deschidere din partea instituțiilor care ne verifică și care ne dau girul pentru aceste proiecte. Am putea să ne uităm la celelalte țări. Ca o comparație, GAL-ul din Franța, care era și GAL-ul coordonator, a primit imediat toate documentele necesare: acordurile, semnăturile, avizele, autorizațiile. La noi a fost exact pe dos“, declară supărat Ciprian. De altfel, mulți dintre beneficiari au fost descurajați de procesul greoi, de multitudinea de documente, avize, semnături, reluări a procedurilor de achiziție și licitație, dar au fost mobilizați de GAL să-și ducă la bun sfârșit proiectele.

După toate cele întâmplate tot Ciprian încheie spunând că speră ca noua programare să se schimbe în bine. „Lecțiile sunt învățate acum de noi, de beneficiari, dar și de autorități. Poate noile măsuri vor da o identitate specifică unui GAL. Să nu uităm acel principiu care înseamnă de jos în sus, de altfel unul din cele 7 principii ale Leader.“

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS