reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

Ferma Blajinilor, la 1.200 m altitudine

Ferma Blajinilor din Fundata, județul Brașov, este o fermă la 1.200 m altitudine, îngrijită de Roxana și Marian Blaj. Produsele fermei sunt diversificate, de la brânzeturi tradiţionale, precum caș dulce, caș afumat, telemea, brânză de burduf, aduse vara de la stână, până la ouă din fermă și carne de vită și găină.

Au pornit cu o văcuţă şi o viţeluşă

Marian este antrenor, fost sportiv de performanță și participant la Jocurile Olimpice, iar Roxana este psihoterapeut și antreprenor social în sectorul ONG. Familia este întregită de cei doi copii: Andu, care are 9 ani și Elisa, de 7 anişori, ne spune Roxana. „Soţul a practicat sportul de performanţă încă de mic, fiind astfel mereu în natură, printre munţi. Aşadar, pentru el munca în natură este esenţială. Eu iubesc, apreciez şi respect natura şi mă întorc la ea cât de des pot. Ambii avem meseriile noastre, iar locurile de muncă ne ajută în prezent să susținem această fermă. De altfel, zona în care ne-am aşezat la casa noastră permite creşterea animalelor, fiind chiar o componentă esenţială a acesteia. Am pornit cu o văcuţă şi o viţelușă, rase locale, de munte. Apoi, le-am tot înmulţit, până am ajuns la efectivul actual, ţinta fiind 10 vaci de lapte. Pentru noi nu contează atât rasa, ca imagine şi prestigiu, cât să fie animalul adaptat zonei… zonă cu altitudine mare şi cu pretenţii“, mărturiseşte aceasta.

ferma blajinilor 2

Produse tradiţionale diversificate

Cei doi soţi se îngrijesc ca aceste produse să fie naturale, astfel ferma lor este reprezentată în prezent de 10 vaci, plus vițeluși de anul acesta şi aproximativ 50 de găini. Produsele pe care le pun la dispoziție sunt diversificate, de la ouă până la brânzeturi tradiţionale: caș proaspăt, caș afumat, brânză burduf, caşcaval, până la carne de vită și de găină. „Distribuţia este permanenţă, doar cantitatea variază. Principalii clienţi sunt părinţii cu copii din zona Braşovului, dar am livrat şi în alte localităţi şi chiar în străinătate. În primul rând această investiţie costă pasiune, plus multă muncă şi dedicare. Apoi, da, este vorba şi de investiţii financiare, permanente, însă nu vă pot oferi cifre exacte deoarece nu am ţinut o astfel de evidenţă și nici nu am accesat fonduri“, mai adaugă tânăra.

Cabană cu două camere la mansardă

Pentru a avea roade bogate, terenurile pe care le deţine familia Baj sunt îngrijite cu cosit tradiţional şi îngrășăminte naturale. „Locurile sunt îngrijite permanent încă dinainte de topirea zăpezii atât prin împrăștierea gunoiului, cât şi prin curățat de vreascuri. Apoi, după ce începe sezonul, tăiem iarba tradițional, cu coasa manual; fânul îl uscăm bine, apoi îl strângem și îl transportăm pentru depozitare în locuri special amenajate. Am cumpărat un teren în Fundata, aproape de complexul Cheile Grădiștei, pe care se află și două anexe, un grajd și un coteț, făcute din bârne cioplite cu toporul. În primul an, în acel loc am ținut cele două văcuțe pe care le aveam, iar în următorul an am dezafectat anexa și am transformat-o într-o cabană, cu două camere la mansară. Ulterior, am extins și cealaltă anexă și am mutat animalele acolo. Animalele au adăpători, deci au apă la discreție. Dimineața și seara, la ore stabilite, curățăm bălegarul, resturile de fân, apoi le dăm fân şi ţărâţe“, încheie Roxana Blaj.

ferma blajinilor 4

Despre Fundata

Fundata este un sat între Piatra Craiului și Bucegi, la o altitudine considerabilă. Priveliștea se schimbă spectaculos de la anotimp la anotimp, chiar și de la oră la oră, așa că nu ai cum să te plictisești de această zonă. Dacă ai condiție fizică și echipament potrivit, ești la doar jumătate de oră de Piatra Craiului, „raiul alpiniștilor“, dar și de Bucegi. Tot aici aici este cel mai curat aer din ţară, lucru dovedit şi de o staţie meteo aflată chiar în vârf de munte, care măsoară puritatea aerului.

ferma blajinilor 3

În apropierea localității Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului – Trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Satul Șirnea, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru.

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS