Serele DALIA PROD din Sf. Gheorghe, județul Covasna s-a născut din dragoste pentru flori și plante. Fondatorul centrului, Ferencz Rendi, a început să cultive flori încă din anii ’80 în Aita Medie și apoi în Valea Crișului. În timp, lucrurile au decurs astfel încât pasiunea pentru plante s-a transformat într-o afacere profitabilă. În 1993 a fondat primul centru de grădinărit. În prezent, aici cultivă peste 3 milioane de plante anual pe 2,5 hectare suprafețe acoperite și încălzite și pe 5 hectare de teren deschis.

Rep.: Ce specii putem găsi în serele dumneavostră?

Ferencz R.: La ora actuală valorificăm o multitudine de specii. De exemplu acum pentru că ne apropiem de primăvară, cultivăm cca 150 de specii specifice sezonului.

Rep.: Cât de greu este să menții în stare de funcțiune și vegetație o seră cu flori?

Ferencz R.: O astfel de suprafață necesită multă atenție și muncă. Desigur suntem o echipă mare de muncitori, aproximativ 100 de angajați. Pe partea economică pot spune că, chiar dacă prețurile de întreținere din ultima perioadă au crescut considerabil, noi continuăm să ne facem munca eficient și profitabil. Atunci când am construit sera erau ierni mult mai friguroase, chiar -40°C; acest lucru a făcut să le construim de la început astfel încât plantele să fie protejate și la astfel de temperaturi. În condițiile iernilor de acum este mai simplu.

Ponderea cheltuielilor cu energia în total costuri este de aprox. 7% - 10% , ceea ce este mult. Am reușit să reducem aceste costuri deoarece am dezvoltat centrale cu încălzire funcționabile pe rumeguș, peleți sau tocături de lemn, mult mai ieftin față de curentul electric sau gaze naturale. Aproximativ 20% din profit revine costurilor cu transportul și 40% cu forța de muncă. Nu este ușor să ai o astfel de afacere deoarece poți fi supus unor riscuri mari. Pot exista impedimente precum vremea nefavorabilă, anomalii ce se pot dezvolta la plante sau o cerere scăzută pe piață.

Rep.: Din toate speciile de flori pe care le cultivați, care este cea mai pretențioasă și mai greu de întreținut?

Ferencz R.: Crăciunița se numără printre speciile cele mai pretențioase. Cultura de plantare poate dura chiar și 6 luni. Sigur, mai sunt și alte specii, dar experiența acumulată face să putem depăși orice greutate în a conduce culturile până la valorificare.

Rep.: Care este piața dumneavoastră de desfacere?

Ferencz R.: O mare parte din producție o valorificăm la noi în țară. Dar avem și colaboratori din străinătate precum Olanda sau Germania atât pentru valorificare, cât și pentru cumpărarea butașilor, sau a unor semințe mai specifice. Datorită calității și a experienței în acest domeniu, de peste 30 de ani, am avut loc de valorificare, dar și colaboratori.

Rep.: Știm că în cadrul afacerii pe care o aveți dezvoltați și un proiect. Despre ce este vorba?

Ferencz R.: Totul a pornit de la faptul că lipsește în mod considerabil forța de muncă, împreună cu fiica mea mi-am propus să dezvolt un proiect prin care să atrag tineri în lumea plantelor. Proiectul constă în faptul că elevii din liceu, gimnaziu, chiar și din grădinițe au oportunitatea să petreacă câteva ore la centrul nostru de grădinărit. În acest timp plantăm și îngrijim împreună florile. Au fost implicați aproximativ 4000 de copii și sperăm să vină și în continuare cât mai mulți. Consider că este un prim pas pentru a-i aduce mai aproape de dragostea pentru horticul

Rep.: Aveți un volum mare de flori, o suprafață însemnată. Cum ați făcut față investițiilor, ați accesat fonduri europene?

Ferencz R.: În 2008 am accesat un fond SAPARD și am construit 5000 mp de seră cu flori. Pentru suprafața de 20 000 mp nu au mai fost posibile fonduri, de aceea am construit pe cont propriu. Din păcate, pentru domeniul horticulturii sunt puține Fonduri Europene alocate. Cred că statul ar trebui să dea mai multă importanță acestui domeniu pentru că și noi, horticultorii, contribuim la bugetul statului. Trebuie să luăm în calcul și faptul că importăm 80% - 85% din materialul floricol, ceea ce dovedește că avem cerere crescută în această direcție și, ca atare, putem mări și dezvolta producția internă. Trebuie însă alocate fonduri și pentru acest domeniu. Din păcate, în ultimele exerciții financiare, pentru floricultură guvernanții nu au alocat nici un euro.

Ion BANU, Liliana POSTICA

Care sunt provocările actuale pentru fermierii din județul Covasna și cum îi ajută Ministerul Agriculturii prin Direcția pentru Agricultură ne explică directorul executiv DAJ Covasna, ing. Kozma Béla.

Rep.: Domnule director Ing. Kozma Béla, reprezentați Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în teritoriu, respectiv în județul Covasna. Cum sunt ajutați fermierii de aici să implementeze politicile agricole?

Ing. Kozma Béla, director executiv DAJ Covasna: Prin DAJ Covasna se asigură, la nivel judeţean, implementarea politicilor şi strategiilor MADR. DAJ Covasna desfășoară activități de asistenţa tehnică, informare, îndrumare și consiliere pentru obţinerea fondurilor europene şi naţionale în rândul fermierilor, activități-suport pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile europene – activități care contribuie în mod direct și indirect la gestionarea programelor europene, precum și la absorbția fondurilor europene nerambursabile. Instituția noastră realizează activități de consiliere şi asistenţă tehnică, economică, managerială şi juridică pentru constituirea şi funcţionarea formelor asociative în agricultură, asocierile corecte și viabile fiind foarte benefice, mai ales că există din ce în ce mai multe măsuri de sprijin financiar care să favorizeze dezvoltarea unor astfel de structuri. DAJ Covasna, prin centrele zonale, acordă fermierilor consultanță privind legislația națională și comunitară din domeniu și îndrumă producătorii în vederea alinierii la aceste norme. Prin acțiunile de informare și cursurile de instruire oferite beneficiarilor măsurilor compensatorii ale PNDR (cum ar fi M10 – agromediu și climă sau M11 agricultura ecologică), DAJ contribuie la realizarea unor obiective PAC, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice și gestionarea durabilă a resurselor naturale, precum și conservarea zonelor rurale și a peisajelor. DAJ Covasna asigură formare profesională continuă producătorilor agricoli în funcție de nevoile identificate în teritoriu, în concordanță cu obiectivele şi tematicile prioritare ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instituția – ca furnizor autorizat de formare profesională – având pe paleta sa de programe cursuri de calificare în meseriile apicultor (la această calificare fiind furnizor excluziv în județ), lucrător în creșterea animalelor sau tractorist (agricol).

Rep.: Ce programe au fost derulate prin DAJ?

Ing. Kozma Béla: Instituția noastră derulează anumite programe de minimis: cel pentru susținerea producției de usturoi sau, în anumiți ani, cel de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate / Programul Tomata, precum și ajutorul de minimis acordat apicultorilor pentru compensarea pierderilor din cauza fenomenelor meteo nefavorabile, pierderi care pot compromite producția de miere.

Parametrii schemei de ajutor de minimis, pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, derulat prin DAJ Covasna în anul 2021 (HG 108/2019, HG 436/2021):

• Nr. solicitanți înscriși în program: 13;
• Nr. solicitanți care livrează usturoi: 9;
• Suprafața pentru care se acordă sprijin (ha): 7,78 ha;

• Suma aprobată: 113 724,14 lei.

Un alt sprijin al unui program derulat de DAJ CV: Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară aprobat prin L 336/2018 care se poate considera încheiat cu succes. În perioada august 2019 – decembrie 2021 DAJ Covasna a putut număra 11 angajatori înscriși în program cu 33 de tineri beneficiari. În această perioadă s-a virat în contul angajatorilor suma totală de 213.348 lei, din care în anul 2021 suma de 104.302 lei. Se pune un accent deosebit pe promovarea produselor agroalimentare tradiționale/autohtone, consultanții agricoli ai DAJ Covasna îndemnând producătorii și meșteșugarii să participe la târgurile organizate prin rotație în diferitele localități ale județului. Totodată, s-au creat noi modele de consum, cum ar fi cel al „consumatorului responsabil“, acesta accentuând importanța alegerii unor produse agroalimentare locale, mai sănătoase; devine din ce în ce mai importantă conștientizarea consumatorilor în privința impactului alegerilor noastre de zi cu zi asupra economiei locale. DAJ Covasna verifică și înaintează către MADR documentațiile operatorilor depuse în vederea atestării produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești. În ceea ce privește vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan (pe teritoriul județului Covasna), DAJ Covasna realizează controlul aplicării procedurii dreptului de preempțiune, procedura de emitere a avizelor necesare înstrăinării terenurilor. În anul 2021 s-au înregistrat 542 de oferte de vânzare și s-au emis 251 de avize finale/avize potențial cumpărător. Documentațiile privind scoaterea definitivă/temporară a terenurilor aflate în extravilan tot la DAJ se depun, în anul 2021 fiind emise de către instituția noastră 8 decizii în acest sens. Totodată, emitem diferite avize și autorizații, cum ar fi cele pentru înființarea plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi (6 în anul 2021). Direcția pentru agricultură avizează contractele de producere, cumpărare, livrare și plată a rădăcinilor de sfeclă (89 de contracte avizate pentru o suprafață conformă de 968,06). Tot de noi ține și emiterea autorizațiilor pentru cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope (mac și cânepă). În ceea ce privește întocmirea documentației specifice și eliberarea avizelor consultative în vederea obținerii atestatului de producător: în anul 2021 consultanții zonali ai instituției au eliberat 1.585 de astfel de avize. Operatorii în agricultura ecologică au obligația de a-şi înregistra activitatea la direcția pentru agricultură județeană. Iată situația operatorilor înregistrați în Agricultura ecologică în anul 2021/județul Covasna:

– Operatori înscriși în AE (nr.), din care: 170

• Producători 155
• Procesatori 5
• Comercianți 7
• Floră spontană 1
• Exportatori 1
• Importatori 1

– nr. familii de albine cu statut ecologic 175

Suprafața totală în agricultura ecologică (suprafața certificată + cea aflată în conversie) – ha 9.422,04

Rep.: Care este cea mai mare provocare în acest moment?

Ing. Kozma Béla: Cea mai mare provocare actuală este scumpirea extremă a îngrășămintelor și a combustibilului și, în general, a energiei, precum și instabilitatea pieței. Sper ca fermierii să valorifice toate oportunitățile oferite de PAC și să aibă ambiția și forța de a răspunde la provocări. Totodată, sper pentru anul 2022 condiții agrometeorologice favorabile.

Ce se cultivă în Covasna

În Covasna, principalele culturi sunt de cereale (28.652 de hectare cu o producție de 132.097 tone), în topul cerealelor fiind grâul comun de toamnă (16.377 hectare cu o producție de 75.455 de tone), leguminoasele pentru boabe (225 de hectare cu o producție de 471 de tone), pe primul loc fiind mazărea boabe uscată (150 de hectare cu o producție de 374 de tone), plantele uleioase (3.190 de hectare cu o producție de 8.138 de tone), dintre care: floarea-soarelui, rapiță, soia, muștar, mac. Mai sunt cultivate plante pentru alte industrializări (1.257 de hectare cu o producție de 43.938 de tone), dintre care: sfeclă de zahăr (1.100 de hectare cu o producție de 42.575 de tone), sorg pentru mături și salcie energetică. Pe suprafețe mici (5 hectare) mai sunt cultivate și plante medicinale și aromatice, precum și cartofi, legume de câmp și în solarii, pepeni, plante de nutreț, plante pentru semințe, fructe. De asemenea, în județ există o suprafață totală de pajiști naturale (pășuni și fânețe) de 102.591 hectare.

Simona-Nicole David

Lâna este o resursă la îndemână și ieftină. Și totuși, în România nu este deloc valorificată. Astfel pierd și ciobanii care nu au niciun câștig de pe urma tunderii oilor, dar și antreprenorii care nu valorifică această oportunitate de afacere. Înființarea unor centre de colectare și prelucrare a lânii a fost menționată de-a lungul timpului de reprezentanți ai autorităților, dar până acum nu s-a concretizat nimic. Așa că a rămas la libera alegere a celor cu potențial financiar să pună bazele unor astfel de proiecte. Așa a apărut și Lâna de aur, fabrica de mici dimensiuni din Pava de Jos, Covasna, realizată prin intermediul unui start-up de către Cristian Bindar, fondator și Florin Anghel. Aici se realizează termoizolații din lână de oaie de aproximativ patru ani, dar viitorul este încă marcat de multe necunoscute.

Fluxul tehnologic este relativ simplu

Această izolație se pretează la absolut orice tip de casă, cu condiția să fie instalată corespunzător. În fișa tehnică a termoizolațiilor de lână se precizează câteva dintre proprietățile acestui material de construcții. Astfel lâna este caracterizată, în primul rând, ca un bun izolator. O să vedeți că, dacă îmbrăcați iarna cel mai subțire pulover de lână, e suficient să vă țină cald. Ciobanii poartă acele sumane (cojoace) atât vara, cât și iarna. Mănușile sau ciorapii de lână sunt cele mai călduroase. Mai nou, au reapărut acele cizme făcute din blană de oaie în Australia. La noi în țară, acum 30-35 de ani, în urmă astfel de cizme erau foarte comune. În descrierea termoizolațiilor de lână se precizează că acestea sunt purificatoare de aer, ignifuge, nu întrețin focul, sunt izolatoare fonice și sunt tratate împotriva dăunătorilor.

„Materia primă o achiziționăm, în primul rând, de la fermierii locali. De cele mai multe ori ei ne contactează să le cumpărăm lâna. În ceea ce privește fluxul tehnologic de realizare a termoizolațiilor, acesta este relativ simplu, însă implică o cantitate foarte mare de energie pentru că lâna se curăță de impurități, se spală, se usucă și se scarmănă. Nu este nevoie de un anumit tip de lână pentru realizarea termoizolațiilor, însă mașinile noastre sunt mai mult experimentale și au o sensibilitate foarte mare la lungimea firului de păr. De aceea, pentru un randament mai mare, folosim doar un anumit tip de lână de oaie. Acum, din cauza costurilor actuale ale energiei și cu salariile nemajorate, vom vinde termoizolațiile cu 28 lei/m2 până la sfârșitul lui ianuarie și o să coste după 30-35 lei/m2. Indexarea inflației face ca și costurile de producție să se reflecte în această diferență. Pentru moment ne interesează să ne acoperim costurile de producție și reparațiile la utilaje, inclusiv chiria și mașinile cu care transportăm lâna.“

Acest material este folosit pe toate continentele

Această mică afacere a fost și încă este un mic laborator în care se încearcă optimizarea la maximum a producției și utilajelor. Scopul final este ca produsul realizat să fie perfecționat și asimilat de piața autohtonă.

„Începutul proiectului Lâna de aur a pornit chiar de la ideea de a folosi lâna. Aceasta este un material ieftin pentru moment, iar proprietățile ei sunt excepționale. Așa că am început să ne gândim serios la această oportunitate, ne-am documentat o perioadă de timp și ne-a interesat să vedem dacă mai este cineva care face acest lucru. Am rămas impresionați de faptul că acest material este folosit pe toate continentele de foarte mult timp pentru realizarea izolațiilor. Peste hotare prețul pentru același produs pe care îl realizăm noi variază intre 50-100 de euro/dolari pe m2. Am făcut niște calcule și, la vremea respectivă, puteam să fabricăm acest produs la un preț de 18-20 lei/m2, echivalentul a 4-5 euro/ m2. Prețul de vânzare stabilit la început, 22 lei/m2, inclusiv transportul, a fost pentru a testa piața.“

Antreprenorul spune că a încercat foarte multă vreme să nu crească prețul și vinde în prezent cu 28 lei/m2. În completare menționează că, probabil, odată cu scumpirile din ianuarie, prețul va crește la 35 lei/m2, dar chiar și așa tot vinde de cel puțin 10 ori mai ieftin decât orice alt competitor internațional.

Comercializarea internă este o prioritate

Obiectivul principal al proiectului Lâna de aur este implementarea în piață a produsului, însă antreprenorul din Covasna spune că este contactat de clienți, arhitecți, desingeri, constructori și dezvoltatori, majoritatea pasionați de produse naturale, simple și cu o foarte mare eficiență și durată de viață.

„Ne dorim să comercializăm doar în România până în momentul în care termoizolațiile din lână de oaie devin la fel de populare și apreciate ca în străinătate. Deocamdată nu ne gândim la varianta exportului. În primul rând, pentru ca acest produs să rămână verde, nu trebuie transportat pe distanțe lungi, poluând cu transportul. Dacă va fi toată România învelită cu lâna noastră, ne vom mai gândi dacă este rentabil pentru noi, pentru fermieri și pentru natură să exportăm.“

Minifabrica de termoizolații din lână de la Covasna este în anul patru de existență și, ca atare, managerul ei spune că încă mai sunt lucruri de învățat, dar că acum sunt pe o linie stabilă și nu mai este nevoie să susțină această afacere cu bani aduși din alte domenii de activitate. „Probabil, dacă am fi știut sau am fi avut de unde învăța, economiseam doi ani și mulți bani. Însă tot ce știm și ce facem acum este din propriile greșeli. Pentru următorii doi-trei ani ne dorim ca măcar 30% din acoperișurile românești să fie izolate cu termoizolații  realizate în fabrica noastră.“

Casetă

„Românii ar trebui să cumpere materiale fabricate în România, cu materie primă de aici. Așa am putea crea un biosistem sustenabil românesc ale cărui beneficii financiare ar rămâne la noi. La fel și calitatea.“

D.Z.

Deși aceste cuvinte ar părea răstite, fermierul Mazăre din Întorsura Buzăului le-a rostit cu un ton resemnat, tremurat și blând. Ca pe o sentință implacabilă rostită către cei mai iubiți dintre oameni. De undeva de pe strada Primăverii, de la polul frigului românesc, acolo unde 23 de vaci sunt hrănite cu fân, siloz și multă iubire.

Valea Crivina, unde era moara lui Mazăre, a ajuns acum strada Primăverii nr. 16

Acum 300 de ani, un om înstărit din Prejbea, o localitate învecinată, care avea ciurda de vaci la păscut în acest loc, a hotărât să facă o moară acolo. Apoi a dat de zestre moara fetei sale care s-a căsătorit cu Andrei Mazăre. O moară de piatră pe apă, antrenată de o roată având cupe din lemn. Gheorghe Mazăre nu a mai prins moara în funcțiune. A asistat însă la demontarea ei. Iar în curte mai sunt câteva pietre de moară de diferite mărimi, așa ca un fel de masa tăcerii. Ca la mai toate morile din acea perioadă mai găseai și câte un teasc pentru stoarcerea uleiului din semințe sau miez de nucă. Peste ani, teascul, de care nimeni nu a mai avut nevoie de când a apărut uleiul de floarea-soarelui, l-a achiziționat Răzvan Ciucă, inițiatorul și ani de zile directorul Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia. Acum poate fi văzut alături de exponate din toată țara de cine mai vrea să știe ceva din istoria agriculturii românești. Acolo unde, în curând, va ajunge și ultimul țăran.

Iată cum după 300 de ani de morărit, chiar dacă moara nu mai există de o jumătate de veac, lumea numește acest loc tot moara lui Mazăre.

Creșterea vacilor de lapte este tradițională în familia Mazăre

La fel ca și creșterea oilor și a porcilor. Rămânea ceva uium de la moară și trebuia folosit. Pe atunci lanțurile scurte erau realitate și nu dădea nimeni bani ca să se înființeze. La fel și integrarea producției pentru obținerea unui profit (valoare adăugată, cum se spune acum). Nici comuniștii nu au reușit să rupă tradiția. Dar se pare, cel puțin așa ne spune fermierul, că ar putea fi ultimul din familie care se va mai ocupa cu această activitate, deși a construit acum 3 ani grajdul cu gândul de a-l lăsa copiilor lui. Acum fata lucrează pentru o firmă de construcții cu acționari canadieni, ca proiectant. A absolvit Facultatea de Design de Produs și Mediu din Brașov. În week-end, fiica vine și mulge vacile. Știe rostul ca și băiatul, care s-a ocupat îndeaproape de bunul mers al fermei. Când am ajuns acolo tânărul fermier se angajase deja ca inginer silvic și era în instructaj la Holtzindustrie Schweighofer, fabrica de cherestea din Recea, deși își vedea viitorul ca fermier și viitor proprietar de pensiune agroturistică. Au făcut și iazuri cu pește. În plus, locul e așa de generos încât „boierii de la București“ s-ar bucura de câteva clipe de liniște.

Gheorghe Mazăre are 23 vaci, peste 30 de oi și o filozofie aparte

Mi-a plăcut să-l ascult pe acest fermier. Chiar și atunci când se văita nu arăta cu degetul spre nimeni. Nu a suduit politicienii, nu a aruncat cu invective în cei de la APIA care or să-i taie 1 ha de la plată pentru că a avut îndrăzneala să refacă pășunea într-un loc de unde a scos ceva pietriș spre a aranja groapa pentru siloz. A întors cei 5 ari ca să pună lucernă și teledetecția a surprins loc arat în pășune și l-au penalizat. Acel hectar înseamnă 7% din suprafața de 15,5 ha eligibile pe care o administrează. Mai folosește încă vreo 15 ha luate cu arendă, dar „la negru“. Adică, proprietarii își iau subvenția și el le mai plătește 400 lei/ha. „Nu vor să facă contract de arendă, dar nici să-l lucreze nu vor“, spune Gheorghe Mazăre.

Vacile cu lapte au o medie a producției de 15 l. Sunt 17 la număr, toate în COP, iar 13 sunt eligibile pentru sprijinul voluntar cuplat. „Dacă ne vor mai da ceva. Că nici să mă împrumut nu mai îndrăznesc. În mai mi se termină și silozul și o să mut vacile în ferma de vară“, mai spune fermierul. Deși o să fie greu și cu iarba din cauza secetei. „Am intrat în toamnă cu secetă, iarna asta a dat doar un pospai de omăt, iar primăvara, în ultimii ani, nu mai vrea să plouă și sunt temperaturi de vară“, spune îngrijorat fermierul de pe strada Primăverii nr. 16. Ca un amănunt colorat, de acolo, de pe pășunea de vară, până anul trecut când a cumpărat un tractor, transporta laptele cu un măgăruș cu teleguță până la tancul de răcire. Au cumpărat și utilaje în speranța că zootehnia va avea vremea ei. „Nu găsești pe nimeni să vină la vaci. Țiganii sunt înscriși la ajutorul social și ne numesc «români proști» pentru că muncim și mirosim a balegă. Iar procesatorii iau laptele pe te miri ce“, mai spune Mazăre. Dar și-au pierdut încrederea. Procesatorul, Milcov Sărămaș îi dă iarna 1,2-1,1 lei/l de lapte, iar vara scade prețul de achiziție și la 0,7 lei/l. „Nici să mori, nici să trăiești. Doar atât cât să agonizăm!“, spune unul din ultimii țărani ai României. Au cumpărat și tanc de răcire de 750 l, iar din 2006 și-au făcut întreprindere familială. Ca să intre în rândul fermierilor europeni!

Au încercat să facă un grup de producători

De fapt, acesta a fost momentul în care au trecut la forma de organizare persoană juridică. S-au ales cu câteva seminarii și tot felul de promisiuni. Și cu dări către stat, în timp ce majoritatea producătorilor de lapte din zonă nu au societăți deschise. Din păcate, inițiativa a decedat în fașă. Ba chiar înainte de a fi înfășată. Gheorghe Mazăre este deschis asocierii pentru că este convins că uniți ar reuși să negocieze un preț mai bun. Ar suna și fumos un grup de producători de lapte din orașul Întorsura Buzăului. Mai ales că o parte din pășune, respectiv primii 60 m, face parte din intravilan. Dar cel mai mult teren îl are arondat la comuna Sita Buzăului. Tot plătește aproape 1.200 lei impozit anual pe proprietăți.

Fermierul de 57 ani povestea, cu anume umor, de încercările celor de la județ, dar și ale celorlalte autorități locale în a convinge lumea că e mai bine să se asocieze. Sau cum să acceseze fondurile europene etc. Mazăre a spus că mai toți încheiau așa: „în mare cam așa se pun lucrurile“; în schimb, spune fermierul, „pe noi ne mănâncă lucrurile astea mai mici și imposibil de dus la un capăt“.

Toate animalele din curte stau la mângâiat

Ca într-un basm urban scroafa tânjește după mângâiere. A fătat de trei ori și au vrut să o vândă, dar nu a cumpărat-o nimeni. Cred că avea peste 300 kg. „Știu că pare așa frumoasă viața la țară atunci când oamenii o privesc câteva minute“, spune cu un zâmbet de ascet urmașul morarilor din Valea Crivina. Și nu pot să-i spun decât că îl înțeleg (la un moment dat aveam aproape 10 vaci în curtea mea de la țară și visam să fiu fermier).

Acum îi pare rău că nu a acceptat să se întoarcă la fostul UFET, acolo unde a cumpărat un austriac. A avut o ofertă și de la școală să se angajeze ca maistru la instruirea practică. Dar el deja se hotărâse să înmulțească animalele, așa cum au făcut-o de-a lungul veacurilor strămoșii săi. Își aducea aminte de bunicul său care a fost prizonier de război la Marea de Azov în a doua conflagrație mondială. A lipsit mulți ani de acasă. O perioadă a fost în lagăr. Apoi a fost eliberat și a mers din sat în sat, din casă în casă, până a rămas o perioadă la un om înstărit care avea și vaci, dar și o prisacă. Acolo a învățat să îngrijească albinele și a adus această îndeletnicire și la Valea Crivina. Abia de acolo a reușit să trimită o scrisoare în țară, după 6 ani, și să primească și el vești de acasă. Când a adormit cu scrisoarea lângă el boierul a putut citi în aceasta că familia lui Nicholas avea 18 vaci acasă. A doua zi i-a zis: „Nicholas (așa îi spunea boierul de origine germană), tu ai mai multe vaci ca mine“, apoi l-a ajutat să ajungă acasă. De acolo a învățat să folosească stupii cu rame de lemn și să se ocupe de selecția vacilor.

Nimic din ce am văzut în această fermă nu e fals sau kitch. Nici peretele grajdului pe care erau expuse joagărele devenite inutile în prezența motoferestraielor, niciun fel de sculptură naturală căreia fermierul nostru i-a spus „Cumințenia pământului“ (ca un apropo la subscripția publică). Poate într-o zi acest lemn de alun crescut prin lemnul de salcie frumos lustruit și lăcuit va salva ceva din rusticul amestecat cu gândul bun al acestei frumoase familii de țărani români din această zonă binecuvântată de Dumnezeu.

Gheoghe Mazăre va continua să se trezească când lumea din oraș doarme și să se culce când toți ceilalți locuitori visează deja. Nu pentru bani sau bogăție. Ci pentru că așa i-a cântat cucul!

Tudor CALOTESCU

Sunteți nostalgici după vremurile de altădată și doriți să aflați mai multe amănunte despre viața satului de odininioară? Dacă da, ce spuneți de o scurtă vizită prin muzeul secuiesc Haszmann Pál? Ansamblul etnografic din Cernat este amenajat în conacul Damokos, construit în stil neoclasicist. Pe cele două hectare din preajma conacului sunt amplasate exponate din patrimoniul construit al secuimii: case și porți secuiești, moară de apă, precum şi monumente funerare cioplite din lemn și piatră. De asemenea, un alt obiectiv care captează atenția vizitatorilor este expoziţia de unelte şi maşini agricole în aer liber.

Povestea locului începe în iarna anului 1973, când profesorul Pál Haszmann a decis să inaugureze un muzeu etnografic în Covasna. Interesul acestuia pentru arta populară datează încă din copilărie, când, la bunica sa din Tamaşfalău, strângea obiecte de artă populară decorate, realizând astfel o mică colecţie. Așa s-a înfiripat şi ideea organizării unui muzeu. Oamenii locului i-au donat cu multă bunăvoinţă piese valoroase, prin care Pál Haszmann şi-a îmbogăţit continuu colecţia. Datorită orizontului larg al colecţionarului, în colecție se găseau în egală măsură vestigii cu caracter istoric, obiecte legate de ocupaţiile tradiţionale, port popular, mobilier pictat, ţesături şi broderii tradiţionale, ceramică de factură populară și obiecte de sticlărie. În paralel cu munca de colectare, piesele aflate în colecţie au fost valorificate cu exigenţă ştiinţifică. Pentru a răspunde acestor exigenţe, Pál Haszmann şi-a adâncit în permanenţă cunoştinţele, luând legătura şi colaborând cu specialişti etnografi, muzeografi, care îl puteau ajuta în acest sens. Rezultatul? Un splendid univers al vieții satului de altădată.

Exponate ale vieții de altădată

Colecţia Haszmann numără peste 8.000 de piese şi, pentru că autorul şi-a dorit ca aceasta să devină accesibilă publicului larg, el a oferit-o Muzeului Naţional Secuiesc. Exponatele prezintă istoria spirituală şi culturală a localităţii şi a regiunilor învecinate, cu accent asupra materialelor referitoare la viaţa şi activitatea celor mai importanţi fii ai locului. Printre exponate se găsesc numeroase lăzi de zestre şi piese de mobilier secuiesc cu decor pictat din secolele XVII-XIX, obiecte ornamentale sculptate, piese vestimentare tradiţionale, ţesături şi broderii din Cernat, respectiv ustensile pentru tors şi ţesut. Tot aici este expusă şi o valoroasă colecţie de cahle care prezintă produsele celor mai importante centre de olărit din regiune: Albiş, Breţcu, Târgu Secuiesc, Zăbala şi Pava.

Porțile, cel mai vechi exemplar 

Cel mai vechi exemplar al porţilor secuieşti din curtea muzeului este cel al familiei Miskolczy de la Pava, din anul 1761, un exponat specific pentru porţile cu porumbar din regiune. Bogata colecţie de grinzi sculptate, expusă tot aici, provine în mare parte din salvarea elementelor de construcţie ale clădirilor din secolele XVII-XIX, din Cernat şi împrejurimi, clădiri care au fost demolate cu timpul. O parte a curţii Muzeului este rezervată prezentării apiculturii locale, prin expoziţia de coşniţe şi stupi, respectiv ustensile specifice acestei ramuri de ocupaţie.

Utilaje agricole de tradiție

Colecţia de unelte şi maşini agricole este extrem de bogată şi beneficiază de un spaţiu expoziţional propriu. O parte este reprezentată de numeroasele motoare stative cu un singur cilindru, vertical

sau orizontal, care funcţionează cu motorină, benzină sau petrol lampant. Tractoarele sunt și ele numeroase şi variate, printre acestea regăsindu-se şi exemplare rare, cum ar fi tractoarele americane Fordson sau International ori tractorul HSCS fabricat în Ungaria. În curtea muzeului mai poți observa și toată gama de unelte utilizate de gospodarii secui: de la pluguri, grape, role, semănătoare, utilaje de prăşit şi cultivatoare până la utilaje de recoltat cartofi, toate arată impecabil și pot fi puse în funcționare.

Colecția de sobe

Amplasate în general în regiuni cu zăcăminte bogate în minereu, furnalele şi turnătoriile realizau sute de variante ale diverselor tipuri de sobe de fontă, care se diferențiau doar prin decorul de pe ele, prin stilurile decorative putându-se urmări evoluția modei în diferite perioade. În colecție, compusă în marea sa majoritate din produsele furnalelor din Ținutul Secuiesc, se găsesc sobe din fontă, obiecte de uz casnic şi obiecte decorative precum ornamente, tăvi, lumânări și lămpi.

Trecutul radiofonic

Și, cum radioul ocupa un loc special în ograda oricărui gospodar, muzeul mai găzduiește și un sector dedicat trecutului radiofonic care conține aproximativ 150 de radioreceptoare. Colectarea şi restaurarea pieselor de acest tip continuă şi în prezent, motiv pentru care aparatele expuse reprezintă doar o mică parte din ea. Cele mai vechi piese sunt radiourile cu detectoare de cristal și căști audio. Aproape 80% din radiouri sunt în stare de funcțiune, astfel încât vizitatorii care doresc se pot delecta cu programele de radiodifuziune. 

Ruxandra HĂBEANU

GALERIE FOTO

Am poposit la ferma de bizoni al lui Attila Pal și a soției sale Orsolya, din localitatea Aita Mare, județul Covasna. Acesta ne povestește că se ocupă cu creșterea bizonilor din anul 2013, când a pornit cu 4 capete și a ajuns la un efectiv de aproape 50 de animale, din care 60% s-au născut la el în fermă. Bizonii de la fermă sunt 100% hrăniți cu iarbă, carnea lor oferind astfel de 3,5 ori mai mulți antioxidanți Omega-3 decât bizonii hrăniți cu grâne sau siloz.

Fermier de bizon

Pentru cei care nu știu, bizonul face parte din familia de bovine, originar din Asia, ajuns atât în America cât și în Europa. Sunt două subspecii – Bison Bison (bizonul de prerie American) și Bison Bison Atabascae (Bizonul Canadian de pădure). Fratele european a avut de asemenea două subspecii, Bison Bonasus Caucasicus și Bison Bonasus Karpathicus. Iar o parte din motivele pentru care valoarea nutrițio­nală a cărnii de bizon este mai ridicată este datorită modului în care aceștia sunt crescuți.

Bizonii sunt manipulați cât mai puțin posibil, nu sunt domesticiți, își petrec viața în pășune fără a fi închiși într-un grajd. Nu sunt tratați cu antibiotice, substanțe chimice sau hormoni de creștere și nu sunt vaccinați inutil. Bizonul reprezintă în mod clar o alegere mai bună cu mult mai puține grăsimi și calorii, mai puțin colesterol, dar cu cantități mai mari de proteine, fier și vitamina B12 decât carnea de vită, carnea de porc și pui.

„Ne ocupăm cu creșterea bizonilor din anul 2013. După ce am petrecut mai mulți ani în străinătate, în timp ce eram încă acolo am cumpărat teren agricol în comuna Aita Mare, în județul Covasna. Ne-am gândit să investim în agricultură, mai exact în creșterea de animale, dar într-un mod mai diferit. Avem mai multe motive pentru care am ales bizonul, ca specie, dar cel mai important a fost carnea. Am plecat de la 4 capete și am ajuns la un efectiv de aproape 50 de animale, din care 60% s-au născut la noi în fermă“, ne povestește Attila Pal.

...garduri electrice permanente

Sistemul de furajare la bizoni este foarte simplu; pe timp de vară pășunat (ad libidum) plus minerale, iar pe timpul iernii fân, 1.8% din greutatea corporală a animalelor, ne spune fermierul. „Nu necesită hale și spații speciale de tip fermă, însă necesită pășuni împrejmuite în care să se asigure condițiile optime de viață și un management productiv al pășunilor. Costul unei astfel de investiții depinde de numărul de animale și de suprafața de pășune care se va împrejmui cu garduri perimetrale cu plasa de sârmă și garduri electrice profesionale. Un astfel de gard din plasă de sârmă ajunge la 12 euro/metru liniar de gard minim, iar gardurile electrice permanente undeva între 2-5 euro/metru liniar de gard. Noi am construit în jur de 2.500 metri de gard. Toată investiția a fost realizată din fonduri proprii“, adaugă crescătorul.

Carnea de bizon, proteina perfectă a naturii

Cei doi sunt în starea inițială de comercializare a cârnii, însă au și clienți interesați, atât din străinătate cât și din țară. Totodată, foarte mulți clienți sunt interesați și în achiziționarea de animale vii pentru reproducere, menționează Attila. „Bizonul nu este modificat genetic de 15.000 de ani și se hrănește doar cu iarbă. Deci, este o carne foarte sănătoasă, plină de minerale, vitamine și proteine și cu cel mai mic procent de colesterol față de alte cărnuri de la diferite specii de animale. Aminoacizii sunt bine cunoscuți pentru rolul lor în formarea de proteine, iar carnea de bizon oferă toți aminoacizii esențiali de care are nevoie corpul nostru. Rolul de proteină al aminoacizilor este esențial pentru susținerea sănătății noastre, inclusiv a sistemului nervos, digestiv și, în special, pentru sănătatea sistemului imunitar. Carnea de bizon are, de asemenea, un raport ridicat de acizi grași sănătoși, cum ar fi Omega-3“, specifică crescătorul covăsnean.

Creșterea de bizoni este o afacere de nișă și nu este bazată doar pe profit, ci pe însăși viața, încheie Attila Pal. „Impune un respect pentru natură și pentru animale și fără voința de a abuza de acestea în vederea unui profit cât mai mare. Un fermier de bizon contribuie la protejarea naturii prin asigurarea unui spațiu optim, protejat pentru condițiile de viață ale bizonilor, așa cum au fost ei creați de natură. Oricine crede în valorile acestea poate fi un bun crescător de bizon și va avea o fermă de succes, dar cine va trata bizonul ca o vită oarecare, va renunța foarte repede la această afacere“.

Beatrice Alexandra MODIGA

În data de 01.02.2019 a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane (PPA) la două cadavre de porcine depistate într-o groapă de gunoi situate la marginea municipiului Sf. Gheorghe din județul Covasna. Reprezentanții IPJ Covasna au depistat proprietarul gospodăriei din care au provenit cadavrele.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență.

Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la dezinfecția exploatației și l-a ecarisarea cadavrelor.

Din investigațiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă timp de aproape un an, fiind furajate de cele mai multe ori cu resturi alimentare, provenite inclusiv din tomberoane și platforme de gunoi. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităților sanitare veterinare județene și ale organelor de poliție. Investigațiile vor continua și în zilele următoare.

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Covasna s-a întrunit în ședință extraordinară și a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea pestei porcine africane.

În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

DSVSA Covasna reia solicitarea făcută către crescătorii de porcine, că orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoștința autorităților sanitare veterinare. Aruncarea cadavrele de porci este o faptă deosebit de gravă, putând fi sancționat inclusiv penal.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

DSVSA Covasna, solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei.

Sursa: ANSVSA

Administrația Bazinală de Apă Olt a început lucrările de refacere a infrastructurii hidrotehnice afectate de inundațiile din această vară în localitățile Băcel-Chichiș, Bodoc și Rușeni-Sânzieni, din județul Covasna, situate pe cursurile de apă Râul Negru, Tărlung, Cașin și Dobârlău, a anunțat Ministerul Apelor și Pădurilor. Lucrările presupun un efort financiar de 7 milioane de lei și au ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an.

Pe Râul Negru s-a prevăzut refacerea a trei subtraversări, a unei breșe de 20 de metri, a unui coronament de dig erodat, pe o lungime de 250 de metri, și a unui corp de dig care a suferit infiltrații, în lungime de 200 de metri. Valoarea investiției este de 435.000 lei. Pentru îndiguirea pârâului Tărlung, la Băcel – Chichiș, se are în vedere refacerea a 980 de metri de dig, cu o valoare a lucrărilor de 1.300.000 lei (inclusiv TVA), iar pe pârâul Dobârlău se vor reface două breșe a căror lungime însumată este de 55 de metri și se vor executa regularizări ale cursului de apă, costul fiind estimat la 1.200.000 lei (TVA inclus). Cea mai costisitoare intervenție (4.209.000 lei, inclusiv TVA) vizează râul Cașin, unde se vor regulariza 5 km de albie în sectorul Rușeni – Sânzieni și se vor consolida 1.000 m de dig. Costurile presupun îndepărtarea materialului (blocuri de piatră, lemn) adus de viituri, dezafectarea vechilor lucrări și transportul pământului din zone învecinate.

Maria Bogdan

Dacă ar fi ca România să se poată mândri în lume cu ceva, atunci resursele hidrografice subterane ar putea să ne transforme într-o ţară unică, iar apele minerale, binefăcătoare, ar deveni sursa de atracţie pentru turismul balnear. Ascunse bine sub pătura solului, aceste comori aşteaptă să fie readuse la suprafaţă şi valorificate la adevărata valoare. Generaţii de-a rândul, mari capete încoronate au adus recunoştinţă acestui loc binecuvântat până la instaurarea democraţiei, „când a venit ceea ce nu a reuşit să distrugă nici războiul“, după cum spune Nicolae Cucu, viceprimarul localităţii Vâlcele.

Un început glorios

Zilele trecute am poposit în satul Vâlcele. Nimic din ceea ce mai stă azi în picioare nu mai lasă impresia unei staţiuni care cândva era asemuită cu Karlovy Vary. Perioada de glorie a acestei localităţi, recunoscută drept staţiune balneoclimaterică doar în acte şi atunci când exista un interes pentru vânzarea unei proprietăţi sau a unui teren, a apus de mult. Aflată la 12 km de Sfântul Gheorghe, reşedinţa judeţului Covasna, şi 25 km de Braşov, la poalele versanţilor împăduriţi ai munţilor Baraolt, Vâlcele a reprezentat cândva kilometrul 0 al balneologiei, aici având loc primul Congres de balneologie din Europa. „Castrum aqua vivarum“, aşa cum au denumit romanii această aşezare, a început să se dezvolte încă din secolul al XVII-lea, când în jurul izvoarelor au început să se ridice adăposturi din lemn şi scânduri pentru bolnavii veniţi din împrejurimi. Clima şi apele minerale cu efect curativ pentru cei suferinzi de ficat, inimă sau reumatism au devenit cu timpul tot mai cunoscute.

Valoarea staţiunii este recunoscută şi de mari capete încoronate ale Europei care au venit să se trateze pe meleagurile din Vâlcele. Un rol hotărâtor în definirea profilului de staţiune l-a avut contele Nemes, care în anul 1770 a ridicat prima unitate de cazare.

Principele sârb Milos Obrenovici a beneficiat şi el de efectele curative ale apelor de la Vâlcele, iar drept recompensă pentru rezultatele miraculoase ale tratamentului a construit biserica ortodoxă deschisă şi astăzi în localitate. Exemplul familiilor nobiliare a fost urmat şi de alţi oameni de seamă ai vremii, de la Regele Ferdinand la Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri şi Titu Maiorescu. La vremea aceea Vâlcele avea un aer cosmopolit, băi amenajate, alei de promenadă, vile în stil elveţian, foişoare unde cânta fanfara, restaurante.

O istorie zbuciumată

Vâlcele a fost una dintre cele mai populare staţiuni ale Imperiului Austro-Ungar, dar, din păcate, astăzi majoritatea clădirilor sale de odinioară nu mai există sau se află în ruină. „Staţiunea a avut 3 perioade de decădere. În anii '50 aici au fost deportaţi greci, deţinuţi politic care au fost cazaţi în vilele acestei staţiuni şi puşi să muncească, femeile în croitorie, iar bărbaţii în confecţionarea încălţămintei.

Un alt moment de cotitură a fost anul 1977, când cutremurul a distrus o parte din vilele construite din lemn şi cărămidă.

Mai târziu, prin SCT Oltul, o societate de turism din Covasna, a început activitatea de turism cu bătrâni şi copii care veneau la băi. Ministerul Sănătăţii asigura cadrele medicale, Ministerul Învăţământului cadrele didactice, iar societăţile de turism puneau la dispoziţie baza materială. În vremea comuniştilor, din lipsa investiţiilor, Vâlcele devine o staţiune modestă, dar un loc primitor pentru muncitorii şi ţăranii care nu îşi permiteau luxul staţiunilor cu renume. Chiar şi aşa, această activitate a mers până în 1989, când s-a distrus tot ce mai funcţiona“, îşi aminteşte cu amărăciune Nicolae Cucu, viceprimarul din Vâlcele. Pe lângă apele minerale care au consacrat staţiunea, sanatoriul de distrofici, numit Centrul de Patologie Neuromusculară dr. Radu Horia, singurul din ţară, adăpostea aici peste 100 de bolnavi.

În urmă cu 3 ani, printr-o mare nedreptate înfăptuită de Ministerul Sănătăţii, acesta a fost închis, iar bolnavii mutaţi într-o secţie a spitalului de cardiologie Benete Gheza de la Covasna aflată la Buzău.

Renaşterea e dureroasă

În urma mutilărilor pe care staţiunea le-a suferit, ceea ce se reface astăzi pare prea puţin faţă de ceea ce a fost, dar mai ales faţă de potenţialul pe care îl prezintă zona, după cum spune chiar viceprimarul Nicolae Cucu.  După o lungă şi dureroasă perioadă în care ruina a muşcat din fiecare edificiu vechi, Vâlcele primeşte o mână de ajutor, fiind integrată în proiectul „Drumul Apelor Minerale“. Aşa se face că în 2007 începe reabilitarea băilor tradiţionale de apă minerală aflate pe terenurile din domeniul public al judeţului Covasna şi reintroducerea acestora în circuitul turistic. În urma unei investiţii de 3,35 milioane de lei Vâlcele beneficiază astăzi de o clădire modernă cu băi calde, un parc amenajat, alei pavate cu lemn din esenţă tare, locuri de parcare şi foişoare pentru odihnă. Baza de tratament dispune de piscină, băi cu apă minerală, saună, masaj, băi la cadă, dar şi de o zonă de agrement cu masă de biliard, aparatură de fitness, jocuri de relaxare, plasă de sărituri pentru copii. Unitatea este deschisă de miercuri până duminică inclusiv, într-un program de la ora 12.00 la 21.00, iar preţul pentru accesul la piscină este de 5 lei/zi pentru copii şi de 10 lei/zi pentru adulţi.

Viceprimarul admiră împreună cu noi toate realizările, însă spune cu modestie că este încă prea puţin. „Îmi doresc să văd aici un teren de sport, un loc de joacă pentru copii, un loc de campare pentru rulote, o zonă pentru grătare care să atragă cât mai mulţi turişti“.

Cu greu, ca după chinurile facerii, staţiunea pare că renaşte.

Patricia Alexandra Pop

Deşi s-a pregătit ani buni ca inginer în Tehnologia Construcţiilor de Maşini la Braşov, viaţa i-a rezervat după ’90 un alt drum, spre un domeniu necunoscut, dar care în timp i-a deschis noi perspective. Zootehnia a fost şi rămâne în continuare o provocare în care structura inginerească, inovativă, seriozitatea şi răbdarea l-au ajutat pe Mihai Tatu să îşi ducă ferma de la Hăghig la o cifră de afaceri de 40 mil. lei.

De la tractoare la bovine

Înainte de ’90 meseria de inginer l-a dus pe Mihai Tatu la Fabrica Tractorul din Braşov. „Produceam şi vindeam tractoare, dar am avut şi şansa de a lucra în străinătate, unde am luat contact cu agricultura“, îşi aminteşte fermierul. A aşteptat momentul potrivit şi în 1993 a înfiinţat o societate care se ocupă şi astăzi de agricultură şi creşterea vacilor. Iar decizia a fost înţeleaptă. „România are potenţial agricol, numai că trebuie să ştie să-l folosească, l-am avut, l-am pierdut, dar nici acum nu este târziu să-l recâştigăm“, consideră Mihai Tatu.

A cumpărat iniţial 47 de viţele de la fostul IAS Solac Baraolt, dar în timp, prin înmulţirea propriului efectiv, a ajuns la 1.000 de capete. Atunci când a preluat grajdurile totul era închis, aerul era irespirabil, noxe, miros de amoniac, dar cu investiţii serioase totul a fost modernizat. Acoperişul a fost schimbat, s-a renunţat la partea superioară a pereţilor laterali pentru un tiraj mai bun, iar azi grajdurile arată mai degrabă ca un adăpost de vară, care iarna este protejat cu prelate.

Tot pe principiul paşilor mărunţi s-a dezvoltat şi domeniul agricol, ferma ajungând în prezent să aibă 1.500 ha, dintre care 400 ha în proprietate. Structura culturilor diferă de la an la an, dar nu lipsesc sfecla de zahăr, grâul, porumbul boabe şi porumbul siloz pentru furajarea animalelor.

Investiţiile au redus personalul şi au tehnologizat ferma

Întrebat fiind de ferma sa, Mihai Tatu spune doar atât: „Mi-am văzut visul împlinit. Am făcut o fermă aşa cum am gândit-o eu şi cred că în mare parte am reuşit.“ Aceasta şi datorită unui proiect SAPARD în valoare de 2 mil. euro, care a stat la baza modernizării fermei. Astăzi ferma este împărţită în adăposturi pentru vaci de lapte, care predomină, şi adăposturi pentru bovinele din rase de carne (Bălţată Românească şi Limousine), pe motiv că această separare va limita îmbolnăvirea vacilor de lapte, mult mai sensibile. Toate investiţiile au avut ca scop creşterea calităţii laptelui. Cu banii europeni s-au renovat şi extins grajdurile, au fost asfaltate aleile, s-a implementat sistemul de management al dejecţiilor, au fost achiziţionate tractoare şi utilaje agricole de mare capacitate, de la 115 CP la 360 CP, s-a construit o clădire nouă care adăposteşte sala de aşteptare, sala de muls cu 32 de posturi şi tancul de răcire a laptelui. „În ceea ce priveşte modernizarea grajdurilor, cred că aş putea să-mi dau doctoratul în acest domeniu. Grajdurile fostului IAS le-am adaptat la condiţiile de azi, în fermă nu avem gunoi, nu se vede gunoiul şi eu sunt mulţumit de ce am realizat“, a spus Mihai Tatu.

Sistem inovativ de evacuare a dejecţiilor

Se ştie că într-o fermă cu bovine din rase de lapte cea mai mare problemă o constituie gunoiul de grajd. În cazul fermei de la Hăghig fermierul a adoptat un sistem propriu inovator, fără consum de energie. „Am înlocuit sistemul de plug raclor cu un sistem gândit de mine, care constă în folosirea apei utilizate în sala de muls, în grajduri, la curăţarea acestora, şi a dejecţiilor lichide care se strâng într-o cameră perfect izolată, de unde pleacă cu presiunea unui tsunami şi duce dejecţiile într-o fosă principală. Această apă este recirculată până când capătă consistenţa necesară pentru a ajunge în cele două fose principale care au capacitatea de 300 mc, respectiv 400 mc. În fosa principală dejecţiile sunt separate, lichidele de cele solide. Acolo dejecţiile rămân 6 luni, timp în care fermentează şi apoi sunt duse pe câmp. Deci avem fose pentru dejecţiile lichide şi bataluri de gunoi pentru cele solide“, explică Mihai Tatu.

Adăpătorile sunt de tip suedez, cu încălzire şi recirculare permanentă. Apa este încălzită de nişte rezistenţe aflate la capătul grajdului şi apoi pompată spre adăpători.

Deşi în fermă există multe animale, aici lucrează efectiv doar 5 oameni – tehnicianul, doctorul veterinar, 2 îngrijitori şi încă un om care mulge, iar societatea este condusă de Mihai Tatu alături de cei doi fii. „Lapte să producem, că avem ce face cu el. Noi vindem laptele foarte bine, predăm în jur de 7.500-7.600 de litri zilnic partenerului nostru, Covalact de la Sfântul Gheorghe, cu care lucrăm încă de la înfiinţare“, spunea fermierul vorbind de valorificare. Având în vedere cantitatea mare de lapte produsă, ferma ar fi oricând pregătită să şi prelucreze laptele, având în vedere că fabrica de lapte stă în conservare de ceva timp. Însă, în opinia fermierului, pentru a câştiga o cotă de piaţă în acest moment ar trebui să producă doar specialităţi, produse scumpe, de nişă, pentru care piaţa românească nu este încă pregătită.

Statul, responsabil pentru dezvoltarea agriculturii

Mihai Tatu spunea pe bună dreptate că „orice cultură este profitabilă, nu există teren prost, ci doar teren nelucrat“. Iar agricultura modernă a demonstrat că cine face tehnologie obţine şi rezultate. Cine vrea să facă investiţii mici dă 2.500 lei pentru înfiinţarea unui hectar de grâu şi obţine profit imediat şi cu riscuri puţine, iar cine face o investiţie de 60.000 lei/ha la sfeclă are şanse să obţină şi producţie şi o subvenţie pe măsură. Dacă în România lucrurile ar merge pe făgaşul firesc, aşa cum se întâmplă în celelalte state europene, societăţile agricole şi-ar putea respecta planurile de afaceri şi s-ar putea dezvolta cum este normal. Însă anul acesta preţurile la cereale în ţara noastră au arătat cât de departe suntem de normalitate. „Aş vrea să-l văd şi eu pe acel economist sau pe acel om de afaceri care poate să-mi dea o explicaţie cum a scăzut preţul la grâu, de la 1,25-1,3 lei/kg, cât era în luna aprilie 2013, la 0,55 lei/kg în august. Nu cred că se poate face un plan de afaceri pe o asemenea fluctuaţie de preţ. E adevărat că nici preţul de 1,10-1,20 lei/kg nu era un preţ corect, însă un preţ de 0,80-0,90 lei/kg ar fi fost unul echitabil“, este de părere Tatu.

Şi mai este o problemă, fărâmiţarea terenurilor care ne menţine în zona agriculturii de subzistenţă şi nu a marilor producţii. „Primul lucru care ar trebui făcut este comasarea terenurilor. Aceasta se poate face într-un singur mod. Respect proprietarii de terenuri, dar statul are obligaţia să facă politici. Statul nu îl poate obliga pe proprietar nici să cultive ce vrea el, nici să cultive pe ce suprafaţă vrea el, dar el este cel care distribuie acele subvenţii. Eu aş propune mai ales pe zona Ardealului să nu existe suprafaţă de cultură mai mică de 5 ha. În felul acesta fermierii vor fi nevoiţi să se asocieze, pentru că altfel românii nu se vor asocia“, este viziunea fermierului Mihai Tatu.

Patricia Alexandra POP