Ciobanul Tudorică păstorește o fermă de producție de ovine din rasa Țigaie, situată în zona comunei Balta Doamnei, județul Prahova, cu o capacitate de aproximativ 1.800 de capete. La o primă vedere, am zis că fermierul se bucură din plin de produsele rezultate în urma exploatării oilor: lână semifină, carne, lapte. Dar lucrurile nu stau deloc așa…

Oile sale sunt animale relativ ușor de crescut, nu sunt pretențioase cu privire la tipul de hrană și au o rezistență crescută la boli și la zonele unde precipitațiile sunt foarte mari. Anul trecut a fost mai secetos, prețurile mai mari, dar, cu toate acestea, ciobanul Tudorică nu s-a împrumutat la bănci pentru a le cumpăra furaje. „Când m-oi împrumuta, le și vând. Un bătrân din sat mi-a dat un sfat: pentru 500 de oi, 500 de milioane să ai economisiți la CEC, pentru că nu se știe când vei avea un an mai greu și trebuie să treci peste necaz. Oile pe care le am le țin și cu biscuiți Eugenia“, spune fermierul. Pășunea oferă cel mai ieftin furaj.

„De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor“

„De trei ani de zile nu le mai mulgem pentru că nu mai este forță de muncă. Creștem miei și vindem o dată pe an la arabi“, ne împărtășește Tudorică metoda găsită în momentul de criză. O altă strategie folosită pentru a eficientiza producția este renunțarea la a mai sacrifica miei, din motive obiective: „De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor. Dacă tai, trebuie să jupoi, rămân cu ditamai stivă de piei, ce fac? Așa, îi dau vii la Constanța.“

Oile din rasa Țigaie produc o lână fină, ce poate fi folosită la confecționarea păturilor și a stofelor mai groase. Dar acestea sunt doar amintiri din Epoca de Aur. „Acum, toți ciobanii stau cu stavilă de lână, nu ne întreabă nimeni. Pe timpul lui Ceaușescu, când plecau cei care le tundeau, erau verificați să nu înfășoare lână pe foarfece, să o fure“, povestește cu nostalgie Tudorică, care este convins că în alte țări lâna nu este un calvar pentru ciobani.

Acesta ne-a povestit că a fost împreună cu alți fermieri într-o excursie organizată de ministrul Agriculturii de la vremea respectivă, Valeriu Tabără, în Franța, cu prilejul unei expoziții. A vizitat ferme, fabrici, a fost foarte frumos. Dar recent, în timp ce se uita la televizor, Tudorică a revăzut locurile de atunci, în cadrul unui reportaj în care se prezenta o tehnologie nouă de plantat în solarii. „Săpau niște șanțuri, puneau lână, apoi pământ și plantau răsadul de roșie. Rezultatul este unul de excepție, fructele erau de calitate. Am zis să pun și eu câteva fire, ca un experiment. Nimeni nu s-a născut deștept.“

Cât privește viitorul ciobăniei în România, ciobanul nu mai este tot așa de optimist. „I-aș mulțumi lui Dumnezeu să fim sănătoși, să trăim. Tinerilor nu le mai place la oi, dar oaia e bună și banii nu au miros. Asta e treaba“, conchide acesta.

Anca LĂPUȘNEANU

Într-un interviu acordat pentru emisiunea „Din lumea satului“, difuzată la Agro TV, de primarul comunei Balta Doamnei, județul Prahova, domnul Cristinel Matei, acesta ne-a spus ce a realizat până acum și ce planuri de viitor are. Am intrat direct în problemele care îi interesează pe locuitori.

Reporter: Cum se prezintă comuna în momentul de față?

Cristinel Matei: Comuna Balta Doamnei este un bazin legumicol. Cu o suprafață de 3.533 ha, din care 200 ha le avem cu solarii acoperite.

Rep.: Care sunt proiectele care v-au încununat mandatul și care sunt obiectivele pe anul acesta?

C.M.: Canalizarea, în primul rând. Pe lângă aceasta, avem prin Compania Națională de Investiții (CNI) și o sală de sport. Am accesat pe Planul Național de Redresare și Reziliența (PNNR) două proiecte care au fost eligibile și finanțabile, C10 și C15. C10 este partea de digitalizare a instituției, C15 este dotarea cu mobilier a școlilor.

Revin la canalizare, până la sfârșitul anului acesta îmi doresc să semnez contractul de finanțare și să ne apucăm de lucrare.

Am avut un proiect important, un centru de situații de urgență cu autospecială, o mașină de descarcerare, ambulanță ISU cu un medic care stă la dispoziția comunei, el fiind din comuna învecinată, ne mai bucurăm de un centru medical care s-a construit din 2016 până în prezent.

Electricitate – gospodăriile, instituțiile și societățile comerciale sunt racordate în procent de 100% la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Alimentarea cu energie electrică a comunei se face cu o rețea de distribuție de medie tensiune (LEA 20 KV), care vine din rețeaua de 110 KV.

Rețeaua de joasă tensiune, de tip aerian, destinată consumatorilor casnici și iluminatului public, este racordată la posturi de tip aerian. Rețelele electrice sunt pe stâlpi din beton precomprimat tip RENEL, iar iluminatul public se realizează cu lămpi cu vapori de mercur.

În prezent, locuitorii comunei beneficiază de rețeaua de alimentare cu gaz metan. Există rețea de apă potabilă în localitate, în proporție de 100%. Infrastructura de telecomunicații din Comună Baltă Doamnei este bine dezvoltată.

Rep.: Cum privesc fermierii din comuna Balta Doamnei ideea de asociere?

C.M.: În momentul de față avem patru crescători de animale: bovine, caprine, ovine care nu s-au asociat încă. Ne dorim acest lucru. Încercăm acest lucru și în sectorul legumicultorilor. Dar, când aducem vorba, apar diverse probleme, devin tot mai reticenți, vom găsi noi o soluție, până la urmă.

În privința crescătorilor de animale avem contractele de închiriere pentru pășunat, pe care le-am semnat: ovine, în jur de 1.500 de capete, 150 de caprine și 80 de văcuțe; în fiecare dimineață fermierii transportă laptele la Ploiești, în Hala Centrală, unde îl vinde la dozator.

Rep.: Ce v-ați dori pentru comunitate, în viitorul apropiat?

C.M.: Eu îmi doresc construirea unui depozit free, dar situația se complică puțin pentru că nu mă ajută prea mult. La momentul acesta, producătorii din Balta Doamnei vând roșiile la poartă pentru că în piețe, să spun adevărul, nu prea avem loc. M-am gândit să construim un depozit pentru noi, dar nu ne ajută pentru că marfa noastră este perisabilă. O roșie, dacă o ții mai mult de 3 zile, își pierde din calitate, se înmoaie. Trebuie să găsim pe cineva să ia marfa.

Anca LĂPUȘNEANU

Articolul de faţă poate fi considerat o pledoarie pentru micii producători români care nu au avut de partea lor şansa unor investiţii masive, dar care şi-au continuat activitatea chiar şi în condiţiile în care bilanţul economic a fost defavorabil. Trebuie să recunosc că interviul de faţă mi-a fost sugerat chiar de interlocutorul nostru, Bogdan Lente, un legumicultor din comuna Balta Doamnei din judeţul Prahova, care ne-a rugat să dăm voce producătorilor de roşii care au beneficiat de Programul „Tomata“ şi care au respectat cu sfinţenie condiţiile impuse. Spune că este necesar să le dăm dreptul la replică pentru că au existat în presă informări despre producători care au apelat la tot felul de subterfugii pentru a beneficia de bani fără a avea intenţia serioasă de a face producţie de tomate şi că într-un final imaginea tuturor producătorilor integri va avea de suferit.

Cum ar putea scădea importul de roşii?

– Suntem în Balta Doamnei, o comună foarte aproape de Bucureşti, în care legumicultura este o activitate la mare preţ.

– Aproximativ 70% din locuitorii comunei se ocupă de legumicultură, iar ca suprafaţă sunt cultivate cca 130 de hectare în spaţiu protejat. După implementare Programului „Tomata“ oamenii au prins curaj, este o gură de oxigen pentru toată lumea. În zona noastră sătenii cultivă în jur de 2.500-5.000 mp, nu au suprafeţe de câte două sau trei hectare cum se întâmplă în comuna legumicolă Matca, spre exemplu, iar pentru ei aceşti bani oferiţi prin programul de stat sunt bine-veniţi. Lucrurile s-au schimbat, iar acum legumicultorii din comună au renunţat la solarii din lemn şi le folosesc pe cele cu structură metalică, au sisteme de irigat prin picurare şi au cumpărat generatoare pe aer cald sau gaz, sobe sau centrale pentru a încălzi solariile. Asta pentru a fi cât mai eficienţi şi a veni cu legume pe piaţă cât mai devreme. În comuna noastră roşiile se plantau începând cu 28 martie – 5 aprilie, iar acum plantările încep cu o lună mai devreme şi asta datorită programului.

– Îmi spuneaţi că este foarte important ca cei care au beneficiat de Programul „Tomata“ să vorbească despre faptul că lucrurile au decurs bine şi că banii pe care i-au primit s-au întors în legumicultură. De ce aţi dorit să faceţi aceste precizări?

– Pentru că au existat ştiri în care se spunea că ţăranii au aruncat roşiile la gunoi şi că programul nu a fost un succes. Eu în zona noastră nu am văzut pe nimeni să arunce roşiile, iar la nivelul comunei au fost 265 de beneficiari ai Programului „Tomata“. Acest program a pus oamenii la treabă. Cei din Matca sau din Olt au roşiile mult mai mari acum şi vor ieşi pe piaţă probabil la 1 mai. Vor avea o lună de producţie, apoi urmăm şi noi. S-a creat un lanţ, a stimulat producătorii să aducă mai devreme roşiile pe piaţă şi implicit a scăzut şi importul de roşii. De ce spun asta? Pentru că eu ca producător atunci când va fi supraproducţie voi putea să scad preţul roşiilor pentru că am fost sprijinit cu acest program, dar cel care aduce din import nu îşi va permite asta. Şi atunci importul va scădea.

Bilanţul se face după ce ai banii în buzunar

– Dvs sunteţi unul dintre beneficiarii programului. Cum arată astăzi activitatea dvs.?

– Cultivăm în spaţiu protejat o suprafaţă de 2.500 mp. Avem patru solarii pe structură metalică, cu folie profesională cu o garanţie de peste 5 ani, folosim folie de mulci care uşurează foarte mult munca în sensul că în perioada rece menţine temperatura ridicată în sol, nu mai avem buruieni şi nu mai folosim erbicide, nu mai există condens, iar bolile sunt mai puţine. Jumătate din suprafaţă o punem cu tomate şi jumătate cu ardei. Am avut o suprafaţă mult mai mare, dar lipsa forţei de muncă m-a determinat să îmi restrâng activitatea. Nu poţi să îi plăteşti unui om 150 de lei pe zi că nu ai din ce şi atunci am cultivat o suprafaţă pe care o poate munci familia noastră. Anul acesta am pus răsadurile din luna ianuarie și am plantat pe 4 martie, cu o săptămână mai devreme decât anul trecut. În 2018 am ieşit cu tomatele pe piaţă la sfârşitul lunii mai, pe data de 25-27, dar sperăm ca anul acesta să fim prezenţi cu o săptămână mai devreme. În cele două solarii cultivate cu roşii avem 4.000 de plante şi sper să obţin o producţie de 5 kg pe plantă.

– Legumicultura este un domeniu sensibil, cu multe neprevăzute.

– Când vorbim de roşii, vorbim despre o cultură pretenţioasă. Nu poţi să tragi linie decât în momentul în care te vezi cu banii în buzunar. Dacă până acum doi sau trei ani nu se auzea de Tutta absoluta, acum a început să facă probleme.O altă boală pe care o consider periculoasă este Boala petelor de bronz. Practic, ajungi cu roşiile la recoltat şi, dacă soiul nu este rezistent, te trezeşti că roşia este mare, frumoasă, dar se coace doar jumătate şi cealaltă jumătate rămâne verde. Şi nu poţi să o valorifici nici la murături, trebuie să arunci întreaga producţie. Şi atunci încercăm să găsim soiuri rezistente. Cu părere de rău spun că nu avem în cultură soiuri româneşti. Folosim soiuri străine, testate iniţial pe o suprafaţă experimentală. Roadele lor trebuie să fie cât mai gustoase, să aibă fermitate şi să nu fie rapid perisabile. Acum avem în cultură două soiuri, unul spaniol şi altul italian, care au caracteristici bune, sunt productive, timpurii şi sunt rezistente la boli.

Asocierea, o spaimă inutilă care împiedică dezvoltarea producătorilor

– Spuneaţi că Programul „Tomata“ a fost o gură de oxigen pentru producători, în primul rând pentru că le-a permis reinvestirea banilor obţinuţi. Însă valorificarea producţiei continuă să fie o provocare?

– Da, din nefericire. Cei mai mulți producători din Balta Doamnei vind en gross şi asta pentru că nu îţi permiţi să faci şi producţie, şi vânzare. Nu ai cum. Am avut posibilitatea să merg în străinătate şi am văzut că peste tot au fost constituite asociaţii. Producătorul face un aviz, predă marfa ambalată asociaţiei şi revine la activitatea sa. În România producătorii se chinuie să producă şi să şi vândă. În zona noastră, deşi sunt constituite asociaţii, nu funcţionează pentru că oamenii încă nu au încredere într-o astfel de formă de organizare. În momentul în care ai o asociaţie trebuie să dispui de un spaţiu de depozitare, să ai o bază logistică şi fără asta producătorii evită să adere la asociaţii. Noi avem avantajul de a fi aproape de o piaţă de en-gros şi de Bucureşti, dar, în opinia mea, în fiecare zonă legumicolă ar trebui să se construiască centre de colectare către care producătorii locali să îşi vândă marfa. De acolo producţia poate pleca spre supermarketuri sau export pentru că produsele româneşti sunt de foarte bună calitate. Cred că astăzi aproape oricine poate face diferenţa între o roşie autohtonă şi alta adusă din import. Roşiile româneşti au gust, fermitate, culoare şi au un termen de valabilitate de maximum 7 zile. Roşiile de import rezistă până la o lună.

Laura ZMARANDA

MAI JOS MATERIALUL VIDEO

Ovidiu Cojocaru, un autodidact care toată viața a încercat să-și depășească condiția învățând tot mai mult, astăzi își dedică zilele, truda și poate chiar sănătatea caprelor pe care le crește de 8 ani în ferma sa din localitatea Balta Doamnei, aflată la limita județelor Ilfov și Prahova. O voce care spune răspicat românilor că ar trebui să se întoarcă cu fața spre produsele românești, în general, și spre produsele obținute din lapte de capră, în special.

– Domnule Cojocaru, sunteți un bun vorbitor; cred că ați putea reprezenta cu brio sectorul caprin, dacă ne raportăm doar la activitatea pe care o desfășurați în prezent. Care este experiența dumneavoastră profesională, ce ați făcut înainte de a crește capre?

– Ca fiecare am făcut o școală, am terminat liceul, am luat bacalaureatul, am încercat să intru la facultate, dar din păcate nu am reușit. În schimb, prin autoeducație am căutat să mă formez ca un om integru. După ce am terminat armata, ce a durat un an și patru luni, m-am angajat ca ajutor mecanic auto, apoi am fost lăcătuș mecanic la Institutul de cercetări din Otopeni. Mai târziu, am vrut să urc mai sus și m-am angajat la Primăria județului Ilfov, de fapt la Circumscripția Financiară, cum i se spunea înainte, și eram funcționar administrativ principal. După ce am stat 2 ani în această funcție, am avansat și, în urma unui concurs, am ajuns inspector în administrația de stat, tot în Primăria Ilfov. Ca inspector principal am lucrat până la Revoluție, în 1989. În anul 1991 am decis că vreau să fiu propriul meu stăpân și m-am dus la un medic veterinar care avea o afacere cu porci și l-am ajutat timp de un an și jumătate. A fost și asta o experiență. Dar între timp apăruse în România o companie, Lutas se numea, actuala Lufthansa Aeroport Services, care opera în cadrul Aeroportului Otopeni. Fiind vorbitor de limbă engleză, m-au angajat imediat. Având la bază meseria de mecanic, dar și niște ani buni ca organizator, am ajuns director pentru că eram corect, cinstit, priceput și nemții au căpătat mare încredere în mine. În felul acesta am preluat administrarea parcului auto, cu toate utilajele aeroportuare. Vă rog să mă credeți că pe vremea aceea salariul meu era de 500.000 de lei. Îmi amintesc că dintr-un salariu mi-am plătit apartamentul, care pe atunci era 200.000 de lei. Am făcut și niște cursuri internaționale, am cunoscut oameni care veneau dintr-o altă lume, mă refer la partea germană, la care am apreciat întotdeauna disciplina, punctualitatea, corectitudinea.

– Când ați renunțat la alte activități în favoarea caprelor?

– Ferma de capre o am din 2011; am pornit cu 90 de capete din rasa Szanen și Alpină austriacă pe care le-am adus din Austria. Investiția inițială doar în animale a fost de circa 25.000 euro, dar s-au mai adăugat și altele: o moară cu amestecător, un granulator cu motor Diesel, un aparat de muls. Astăzi avem 180 de capete, după ce am luat anul trecut 100 de capre românești carpatine. Le-am achiziționat cu gândul că vom avea mai mult lapte, dar lucrurile nu stau așa. Poți să ai 50 de animale și să-ți dea lapte cât ar da 150 de capete.

– Care sunt cele mai mari provocări ale afacerii?

– Sunt multe provocări. În primul rând nu avem posibilitatea să le hrănim cum trebuie din cauza costurilor foarte mari ale cerealelor în general. O altă problemă sunt oamenii, că nu toți își fac treaba așa cum ar trebui, mulți sunt interesați doar să-ți ia banii, să te fure, plus că nu sunt specializați. Acum în România toată lumea face de toate, dar nimeni nu știe să facă nimic.

– Cu ce le furajați?

– Anul trecut le-am ținut pe siloz și le-a mers foarte bine. Cel mai mare ied fătat a fost de 5 kg, cel mai mic de 2,5 kg, iar caprele erau „jos pălăria“. Acum le dăm porumb siloz, paie tocate și fân tocat. Paiele și fânul se umectează cu zeama respectivă și le mănâncă cu plăcere. Dar două tone de porumb mă costă 1.300 lei/lună. Să vă spun care este circuitul furajelor la noi în țară. Porumbul românesc este vândut traiderilor, traiderii îl vând mai departe în străinătate, ajunge la un angrosist de acolo, angrosist-ul îl vinde unui FNC și FNC îl dă mai departe unei cooperative. Aceasta face din el furaj granulat și fermierul român importă apoi acest furaj obținut din porumb românesc. Deci, românul vinde porumbul cu 50 euro și îl cumpără apoi cu 400 euro ca furaj.

Ovidiu Cojocaru

– Cam cât lapte reușiți să obțineți de la caprele pe care le mulgeți?

– Noi producem cam 100-150 de litri lapte/zi. Cât să facem niște brânză, să mai dăm lapte proaspăt la prieteni, cunoștințe sau persoane interesate și cam atât. E nesemnificativă producția asta. Nu poți spune că această cantitate, transformată în bani, ar putea să-ți susțină afacerea. În acest moment nu este rentabil, pentru că am întâmpinat foarte multe greutăți. Din cauza oamenilor am pierdut foarte multe animale. Dacă am fi mers pe sporul creat prin fătări am fi avut cel puțin 500-600 de capete la vremea asta, am fi avut de unde să selectăm și evident am fi obținut și mai mult lapte.

– Dacă ați fi avut mai multe animale, ați fi avut ce să faceți cu laptele? Aveți o piață de desfacere?

– În România și asta este o problemă. Spre exemplu, fabricile care preiau și prelucrează producția, în general particulari, în zona de sud sunt aproape inexistente. Apoi, mai sunt acei coloși care preiau laptele, îl prelucrează și vând produsele finite. Ei jonglează cu prețurile și le fac așa cum le convine lor. Dintr-un kg de lapte se scot 50-60 lei prin prelucrare. În primul rând el îți vinde laptele care este degresat, din care s-a scos tot ce era mai bun, e practic o apă colorată, ți-l pune la cutie și îți ia 10-12 lei/litru, brânza și tot ce se mai face, în loc să rămână în țară și să intre în alimentația populației, se duce unde se duce. La fel și banii care se obțin. Și atunci, normal că nouă, crescătorilor, ne este foarte greu.

– Și atunci, care este motivația? De ce continuați să mai creșteți aceste animale?

– De fiecare dată avem speranța că lucrurile se vor îmbunătăți, că se vor îndrepta. Dorim ca prin ceea ce facem să-i ajutăm și pe cei din jurul nostru. Dar probabil că mai devreme sau mai târziu o să renunțăm, pentru că este foarte greu. Totuși, nici nu poți să stai așa, fără să faci nimic. Măcar să pot mânca eu și apropiații mei din ceea ce produc, pentru că am certitudinea că sunt curate, sănătoase, așa cum le-a lăsat Dumnezeu. Acum motivația este redusă la nivelul familie, dar mi-aș dori ca ferma să se dezvolte. La un moment dat am avut un dozator și vindeam laptele în incinta unui supermarket, dar am renunțat la el, l-am vândut unuia care vindea lapte de vacă. Și cred că omul a avut succes, pentru că laptele de vacă este mult mai solicitat, deși cel de capră este net superior.

– Aveți posibilitatea de a transmite un mesaj consumatorilor. Ce le spuneți?

– Frumos și bine ar fi dacă oamenii ar reuși să-și reactiveze sentimentul patriotic. Oamenii ar trebui să înțeleagă că, dacă ar consuma produse obținute de noi, de fermieri, le-ar fi mai bine lor, copiilor și întregii națiuni. Ferma mea are larg deschise porțile pentru oricine vrea să vină și să vadă că nu modific cu nimic ceea ce a lăsat Dumnezeu. Dragi români, vă invit să umblați în sufletele voastre și să înțelegeți că trebuie să oprim importurile de orice produs, alimentar sau nealimentar, care poate fi produs în România, că avem cu ce. Suntem oameni deștepți, încă nu ne-am prostit de tot. De ce să fim cobaii Occidentului? Cumpărați produse românești și să ne trezim cu adevărat, popor român!

„Aduceți-vă aminte de neamurile voastre care au murit și și-au vărsat sângele ca voi să trăiți bine. Nu ca slugi, nu ca cerșetori, așa cum spune poetul nostru Octavian Goga «munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă». Dar cerșim de proști, de dezinteresați, cerșim pentru că nu ne înțelegem micimea și credem că suntem mai presus de orice. Dar noi nu suntem de fapt nimic. Și viața o demonstrează. Pentru că viața trece peste noi ca un tăvălug și nu rămâne nimic. Jumătate din țară este vândută, pământul aparține altora, industria este la pământ, alții vin să se dezvolte aici, iar noi ca proștii ne frecăm palmele crezând că ne umplem de bani. Nu, de bani se umplu cei care acceptă să se întâmple toate astea!“

Patricia Alexandra Pop

La „Festivalul legumicultorilor din Balta Doamnei“, Prahova, am ajuns întâmplător. Și n-am stat până la sfârșit. În general nu mai merg la astfel de manifestări, în ultimii ani banalizate la maximum; aproape că poți lua un model de serbare rurală și-l plimbi prin toată țara, schimbând doar numele comunei / orașului gazdă și totul e la fel. S-a ajuns jos, foarte jos ca nivel de exprimare și de prezentare!

Nici la Balta Doamnei, cea mai vestită comună de legumicultori din județ, prima impresie n-a fost una bună: spectacolul-târg a fost exilat pe arena de fotbal din satul Lacul Turcului, teren plasat, la rându-i, într-un soi de izlaz, între două liziere de salcâm, flancate de fâșii de iarbă uscată și mărăcini. Pe urmă m-am întrebat: ce fel de festival al legumicultorilor să fie acela fără pic de legume? Cu vremea m-am lămurit. Sărbătoarea i-a cinstit pe grădinari, i-a scos din solarii și din munca lor de Sisifi capitaliști, nu i-a chemat la o nouă zi de lucru, ca vânzători de legume! I-a adus la odihnă și relaxare, nu la cumpărături. Tocmai din acest motiv au fost foarte puține standuri. Bine, am aflat mai târziu, organizatorii au vrut să evite kitsch-ul de conjunctură. Știți despre ce-i vorba: chinezisme, turcisme sau produse autohtone de o anumită factură prezentate pe post de meșteșug sau tradiție populară! În schimb, au avut întâietate umbrarele, cu mese lungi și canapele din lemn, fix ca la nunțile de altădată, unde se putea servi un grătar. Tot spațiul a fost degajat, neînghesuit și mai ales curat. Însă cel mai mult mi-a plăcut spectacolul oferit de Primăria Balta Doamnei, imaginat și pus la punct de Lucian Florin, el însuși interpret de muzică populară, cu sprijinul renumitului artist Ion Ghițulescu. Ceea ce vreau să spun este că, chiar și la o sărbătoare câmpenească rurală, se poate aduce calitate pe scenă. Sau că, într-o singură zi, pot evolua succesiv nume de rezonanță în folclorul românesc. Cam astfel a procedat Lucian Florin: în șapte ore, a prezentat șase artiști renumiți, cu un repertoriu unul și unul – Maria Văduva, Maria Loga, Ion Ghițulescu, Steliana Sima, Petrică Mâțu Stoian și Niculina Stoican. Și am făcut comparație cu multe alte zile ale comunelor sau orașelor la care am participat și care mi-au lăsat un gust amar. N-am văzut manelizare, n-am văzut fătuci dezbrăcate și flăcăi cântând din... sintetizator. A fost mai degrabă un concert în aer liber, cu vorbe puține și măsurate, folclor adevărat și un public care a știut să guste momentul. Mi s-a părut un semn de respect și pentru interpreți, care n-au fost supuși supliciului de a cânta unei asistențe... „afumate“, și pentru public, căruia i s-a prezentat un act de cultură, nu o lălăială oarecare, urlată la stații de amplificare asurzitoare.

Balta Doamnei Prahova foto2

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 5

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti