reclama youtube lumeasatuluitv
update 15 Jul 2019

Ferma de Angus, o nouă provocare pentru expertul în vânzări Alexandru Szell

Alexandru Szell, fostul director general al companiei Agrosel din Câmpia Turzii, furnizor de semințe de legume și flori, a virat de câțiva ani spre zootehnie. După ce și-a dovedit competențele în sectorul comercializării semințelor, astăzi se supune unei alte provocări – creșterea vitelor de carne. Am ținut să aflu care este povestea din spatele acestei decizii și am aflat într-o scurtă vizită chiar pe pășunile unde cresc nestingherite exemplarele de Angus ale domnului Szell.

– De când vă ocupați de zootehnie?

– Am înființat Green Farmsel în 2014, cu gândul să îmi dovedesc că mă pot ocupa și de altceva decât de semințe. Eu spun că am reușit, în acest moment ferma este pe plus, anual reușesc să vând 200 de capete și fără falsă modestie vă spun că nu fac față cererilor pe care le am.

– Asta este foarte bine, cum reușiți să vă găsiți clienții?

– În primul rând trebuie să spun că vin din vânzări. De-a lungul vieții am făcut cursuri, m-am specializat pe acest domeniu și îmi place foarte mult. Am înființat ferma pentru că la Agrosel s-a făcut o echipă de vânzări, iar eu nu îmi mai găseam locul. Așa că am făcut un pas înapoi și mi-am creat un alt produs pe care să-l pot vinde. În momentul de față nu reușesc să produc atât cât mi se cere. La mine este o satisfacție să vând.

– Dumneavoastră vă simțiți bine în zona vânzărilor, dar ce mesaj transmitem celor care au pornit pe același drum al creșterii vacilor de carne, dar nu reușesc să le valorifice atât de bine?

– Nu este suficient să fii bun pe vânzări, trebuie să ai și un produs bun de vânzare, adică la nivelul cerințelor din piață. Trebuie lucrat un pic și la partea de producție, pentru că animalele trebuie să arate cum dorește clientul. În cazul meu, a trebuit să-mi pun puțin mintea și contribuția ca aceste animale să fie sănătoase, cu tratamentele, deparazitările la zi, pentru ca în următorul an clientul să fie mulțumit. În acest sens am creat protocoale, angajații nici nu trebuie să gândească prea mult, ei trebuie doar să respecte niște protocoale, altfel nu pot avea produsul pe care vreau să-l vând.

– În cazul dumneavoastră, cine sunt clienții?

– Avem două segmente de clienți: un segment care vizează animalele cu certificate, pentru reproducție (femele și tauri), și un alt segment reprezentat de restaurante. Se conturează deja un trend pe piață, o cerere din ce în ce mai mare pentru o carne de calitate. Românul a fost un pic pe afară, a văzut cum se servește și este dornic să mănânce și acasă ce a văzut la alții.

Alexandru Szell

– Câte animale aveți în acest moment?

– În prezent dispun de 460 de capete, din care 240 de mame, restul fiind viței înțărcați, neînțărcați și îngrășătoria.

– Nucleul pe care l-ați pornit la începutul afacerii a fost dezvoltat cu animale aduse din România sau din alte țări?

– În România nu am găsit atâtea animale câte aveam nevoie și am fost nevoit să aduc și din Germania. Toate animalele au certificat de origine, pedigree, montele sunt înregistrate, documentele sunt la zi.

– La ce vârstă și la ce greutate sacrificați animalele?

– Pentru o carne maturată, animalul trebuie să aibă minimum 600 kg, altfel nu se ridică la pretențiile clientului. Carnea trebuie să fie marmorată. De regulă, animalul atinge această greutate la 18-20 de luni. Ultimul camion cu animale pe care l-am încărcat a avut o medie de 628 kg, asta înseamnă că au fost și exemplare de 580 kg, dar și de 700 kg. Noi vindem la camion, așa este cel mai bine pentru toată lumea.

– Cu ce abatoare lucrați?

– Lucrez cu abatoare din România, dar am avut cerere și de la abatoare din Turcia. 2018 a fost primul an în care am avut și transporturi cu animale care au plecat la extern. M-a convins prețul, asta e.

– Ce preț ați obținut?

– Dacă în România primesc 8,50 lei/kg, în Turcia am primit 9 lei/kg. Chiar și la această valoare încă suntem sub prețul de producție, dar sper că încet, încet o să crească și vom acoperi costurile.

– În opinia dumneavoastră, care ar fi un preț corect, dacă nu ați beneficia de subvenții?

– Prețul corect ar fi de peste 12 lei/kg. Cu 12 lei/kg calculând, ajungem la zero. Ce ar fi peste 12 lei, ar însemna profit. De ce este foarte important profitul? Pentru că o mare parte a profitului se reinvestește. Spre exemplu, la Agrosel, în ultimii 20 de ani, 50% din profit s-a reinvestit, iar la început procentul a fost și de 80-90%. Tot așa procedez și la ferma cu vite, iar pentru că suntem la început procentul reinvestit este de 80-90%.

– Și în ce investiți acum?

– Am investit în utilaje moderne, pentru că omul este tot mai greu de găsit. Mergem pe utilaje mari, de capacități mari, în felul acesta nu mai este nevoie de doi tractoriști, ci doar de unul, îi pot da un salariu mai mare și toată lumea este câștigată.

– Ce suprafață are pășunea de care dispun animalele din ferma dumneavoastră și ce suprafețe agricole lucrați, pentru că mă gândesc că aveți nevoie de furajare pentru ele pe timpul iernii?

– Pășunea are 220 ha, o parte în arendă, o parte în proprietate. Avem și suprafețe agricole cultivate cu lucernă și porumb siloz. În acest moment avem 180 ha, dar nu sunt suficiente, încă mai avem nevoie de  200 ha teren pentru a produce tot furajul necesar animalelor și pentru a putea face rotația culturilor așa cum trebuie.

– Care ar fi punctele de care ar trebui să țină cont cei care ar vrea să investească în acest domeniu, la ce ar trebui să fie atenți?

– Probleme sunt, dar eu aș propune fermierilor să gândească de două ori cum exploatează resursa umană. Aici unde avem un deficit se simte, încă nu mă plâng, dar nu suntem departe. Pe de altă parte, ar trebui să fie atenți la sănătatea animalelor și la furajarea acestora.

– Cu siguranță, dacă aceste două aspecte sunt întrunite, o mare parte din treabă este făcută, pentru că știu bine, rasa Angus nu are nevoie de adăposturi sofisticate, cum este nevoie la rasele de lapte. În cazul fermei pe care o conduceți există adăposturi pentru animale sau le țineți doar pe pășune?

– Nu, timp de 6 luni pe an sunt pe pășune și 6 luni sunt pe stabulație, dar nu pe grajduri, ci pe niște saivane care au 3 laturi închise și una deschisă. Dar pot să spun că mare parte din timp stau afară, chiar și la -20°C. Singurul lucru de care se feresc este vântul și atunci se adăpostesc.

– Vă gândiți să faceți un restaurant, astfel încât să închideți lanțul și să aveți în afacere toate componentele de la animal, la carnea din farfurie?

– În momentul acesta încă țin legătura cu cineva, un bucătar de la Cluj, încă mă așteaptă ca să îl deschidem împreună, însă mai aștept, este un proiect de viitor. În acest moment prioritară este partea vegetală, dar am încheiat un contract cu un abator, putem livra carcasă către restaurante.

Patricia Alexandra POP

Principalul eveniment Angus al anului - Licitația de Bovine Aberdeen Angus în România!

Cum s-a adaptat rasa Aberdeen Angus în România, cum arată la momentul actual piața, ce oportunități pot fi accesate și care sunt principalii pioni ai acestui domeniu? Află la licitație!!!

În 21 aprilie, pentru al doilea an la rând, Asociația Aberdeen Angus România organizează în cadrul târgului AGRARIA, Licitația de Bovine Angus în România. Numărul celor interesați de vânzarea animalelor în cadrul evenimentului a crescut considerabil față de ediția precedentă, factor ce asigură participanților oportunitatea de a întâlni crescători de bovine Angus din toate mediile și zonele țării. Atât fermele cele mai cunoscute din domeniu cât și cele cu efective restrânse vor fi prezente la acest eveniment, singurul de acest gen, din țară. Astfel fermierii de bovine Angus au acces direct la informații, într-un spațiu deschis întâlnirii, unde vor putea vedea unele din cele mai bune exemplare  de pe teritoriul României. E un prilej de cercetare a oportunităților pieței și de dezbatere a unor teme de interes, pe cazuri aplicate, alături de cei mai importanți dezvoltatori ai domeniului.

Oricine poate participa la licitație. Fie că deja dețin o fermă pe care doresc să o extindă sau că abia acum inițiază un proiect de acest gen, toate persoanele interesate sunt așteptate la licitație. Fermierii crescători de bovine Aberdeen Angus se pot înscrie prin completarea unei fișei de înscriere (de pe site-ul www.aberdeenangus.ro). Pe parcursul zilei animalele selectate pe baza certificatelor de origine și a performanțelor vor fi aduse în ring pe categorii – vițele, juninci gestante și tauri. Acesta  nu va fi însa primul contact al publicului cu animalele. Cu o zi înainte de achiziție, în ring va fi organizată o prezentare a bovinelor Angus.

Rasa Aberdeen Angus în România având o evoluție semnificativă cât și cererea de carne de calitate superioară din România pe piața europeană fiind într-o continuă creștere, face ca tot mai mulți fermieri să aleagă drumul acestei rase.

Asociația Aberdeen Angus Romania este prima asociație din țară acreditată pentru Controlul Oficial al Producției la bovinele de carne și în același timp singura asociație din țară acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus. Asociația are în prezent peste 580 de membri din toate regiunile țării care dețin peste 30.000 de bovine Aberdeen Angus, adică un total de peste 85% din capetele existente la momentul acesta în țară.

Licitație de bovine Angus la Agraria

În premieră pentru zootehnia din România, anul acesta, în cadrul târgului Agraria organizat la Jucu între 6-9 aprilie, va avea loc prima licitație de bovine de carne Angus. Față de edițiile precedente ale târgului Agraria, vor avea loc atât prezentări de specialitate pentru carnea de vită premium, cât și informări privind profitabilitatea unei afaceri integrate, axate pe creșterea rasei Angus în România. Licitația reprezintă evenimentul principal din această serie, fiind un element de noutate și interes pentru fermierii români.

„În prima zi, vineri, 7 aprilie, în cadrul temei „Angus, secretul unei afaceri de succes“, venim în atenția fermierilor cu o paradă în ring a bovinelor. Va fi prezentă o comisie specializată, formată din experți naționali și internaționali, care va evalua calitățile genetice ale fiecărui animal. În urma notării animalelor se va face un clasament, în baza căruia se va desemna cea mai frumoasă vițea și cel mai frumos taur din punctul de vedere al potențialului genetic. Competiția se anunță a fi una strânsă dacă ținem cont că vor fi expuse cele mai frumoase exemplare de bovine, aparținând celor mai performante ferme de Angus din România, se arată într-un comunicat de presă emis de organizatorul licitației, Asociația Aberdeen Angus România.

Ziua va continua cu demonstrații de bune practici în fermă, practici utile pentru toți crescătorii de bovine de carne care își doresc o fermă performantă și profitabilă. Se vor exemplifica în ring activități necesare într-o fermă Angus, oferindu-se explicații suplimentare.

„Sâmbătă, 8 aprilie, vom începe ziua aflând cele mai importante informații despre dezvoltarea zootehniei în România, strategii și planuri oferite de Agenția Națională de Ameliorare pentru Zootehnie și reprezentanți MADR. Ulterior acestei informări vom avea apoi 2 invitați speciali, care ne vor vorbi, pe de o parte, despre dezvoltarea rasei în România, trecut – prezent și viitor, cu accent pe importanța unei genetici corecte într-un business cu Angus, iar pe de altă parte un specialist internațional ne va prezenta situația actuală a bovinelor Angus în Europa, trendul de dezvoltare a acestei rase și, nu în ultimul rând, ne va vorbi despre nevoile clienților de carne de vită premium Angus, se mai menționează în comunicat.

Tot sâmbătă, la ora 11.30, va avea loc și momentul-cheie al întregului concept, și anume prima și mult așteptata licitație de bovine Angus, în cadrul căreia se vor licita bovinele pre­zente în cadrul expoziției. Tot în această zi, membrii pregătesc împătimiților de carne de vită un show măcelăresc oferit de specialiști în domeniu, care va încheia cu un show culinar incendiar cu carne de Angus, oferit de un chef renumit.

„Vor fi gătite preparate exclusiv din carne de Angus care să încânte simțurile oricărui critic culi­nar, spune Marcel Olteanu, președintele Asociației Aberdeen Angus România.

Aberdeen Angus este una dintre cele mai populare rase de bovine de carne din lume. Bovinele din rasa Angus se cresc în sistem extensiv, mamă vacă alăptantă – vițel, asta presupune că vițelul suge de la mamă până la o vârstă înaintată de 7-8 luni. Se adaptează ușor la orice condiții de mediu, exploatarea lor fiind facilă și favorabilă pentru pășunile din România. Bovinele Angus sunt robuste, longevive, prezintă precocitate reproductivă, greutatea vițeilor este mică, ceea ce asigură fătări ușoare. În același timp asigură un spor mediu zilnic foarte bun, sunt rezistente la temperaturi extreme și, nu în ultimul rând, prezintă caracterele necesare obținerii unei cărni de vită premium care să le încânte papilele gustative și celor mai pretențioși critici culinari. Asociația Aberdeen Angus România este prima asociație din România acreditată pentru Controlul Oficial al Performanțelor și în Registrul Genealogic al rasei Angus. În prezent avem peste 420 de membri care cresc peste 17.000 de bovine Angus rasă curată și peste 2.000 de metiși cu rasa Angus.

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 44

Aberdeen Angus, vite ce cresc aproape singure

Continuăm prezentarea celor mai răspândite rase de vite cu Aberdeen Angus, rasă destul de des întâlnită și în România, mai ales în zona din centrul țării. Aceasta a fost creată în Anglia, mai precis în Scoția, încă de acum câteva sute de ani. Standardul rasei prevedea ca animalele să fie de culoare neagră, dar în ultima vreme au fost acceptate și cele roșii. O altă caracteristică a acestor vite este că nu au coarne. Au capul mic, scurt și larg, iar membrele sunt scurte și musculoase. Osatura este fină, trunchiul lung, iar toracele amplu și profund. Pielea este moale și elastică.

Mici, grase și nepretențioase

Deși de talie joasă – vacile au în jur de 110 cm, iar taurii 135 cm – au greutăți relativ mari: 550-600 kg femelele și aproape o tonă masculii. Mai trebuie spus că, în condiții prielnice, sporul zilnic de greutate poate urca până la 1.200-1.300 grame. Pe lângă aceste avantaje se adaugă și acela că animalele din această rasă suportă fără niciun fel de probleme temperaturi cuprinse între -40 și +40ºC. Sunt și foarte tolerante la arșiță.

Calitățile enumerate fac ca această rasă de vite să se preteze foarte bine la creșterea în cirezi, în condiții de (semi)sălbăticie. Rata de conversie a furajelor în carne este deosebit de avantajoasă. Modul în care aceste animale pasc, retezând iarba în loc să o smulgă, așa cum fac alte rase, face ca zonele în care sunt pășunate să se regenereze rapid. Pot paște pe tot parcursul anului, atât furaje verzi, cât și uscate. Nu este nevoie de un pășunat selectiv. Un alt motiv pentru care vacile Aberdeen Angus pot fi foarte bine crescute libere pe pășuni este și rezistența lor ridicată la boli. Vacile au un instinct maternal foarte puternic. De altfel, rasa este caracterizată de un temperament docil, fiind blândă, prietenoasă, liniștită.

Deși longevive, vitele Angus ajung foarte repede la maturitate. Prima montă se poate face la 14-15 luni, când juninca cântărește cel puțin 350 kg. Fătările sunt foarte ușoare în proporție de aproape 99%, spun specialiștii.

Cea mai bună carne pentru grătar

Este o rasă prolifică, fiecare vacă putând avea câte o fătare în fiecare an. Gestația durează nouă luni, iar vițeii se înțarcă la vârsta de opt-zece luni. Laptele produs de vaci este de bună calitate și în cantitate suficientă (2.500-2.800 litri/lactație) pentru a asigura hrana vițeilor. Între înțărcarea vițeilor și o nouă fătare este necesară o pauză de aproximativ o lună – o lună și jumătate. Animalele pot ajunge la greutatea optimă de sacrificare (600-650 kg) la vârsta de 18 luni. Tăurașii trebuie separați de vițele de la vârsta de cinci luni. Pentru că devin activi sexual atât de precoce apare riscul de a monta juninci care nu sunt suficient de dezvoltate. Se pare că este singurul inconvenient al acestei rase.

Din punct de vedere economic, așa cum deja am spus, este foarte rentabilă. Randamentul la sacrificare este ridicat: 65-70%, în funcție de vârstă și de starea de îngrășare. Randamentul carne oase este de 5:1, dar și indicele de seu este destul de ridicat. Depunerile de seu apar și la animalele tinere. Carcasele conțin 70% carne de bună calitate, fragedă, suculentă, perselată, marmorată și foarte gustoasă. De altfel, pentru cei care au văzut odată carne de vită Aberdeen Angus, aceasta devine foarte ușor de recunoscut datorită culorii sale specifice, ceva mai închisă. Uneori, carcasa poate conține destul de multă grăsime. Majoritatea chefilor consideră că aceasta este cea mai indicată carne de vită pentru grătar.

În România există deja asociații profesionale ale crescătorilor de vite Aberdeen Angus, astfel încât atât junincile, cât și materialul seminal pot fi procurate cu ușurință de către doritori.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 38

Fermierii interesați de Angus sunt așteptați la Agraria

 

Asociația Aberdeen Angus România organizează în cadrul ediției de anul acesta a târgului Agraria desfășurat la Jucu, județul Cluj în perioada 21-24 aprilie 2016 un eveniment special dedicat fermierilor de bovine de carne din România. Sub titlul „Angus din România, pentru întreaga Europă“, evenimentul își propune să ofere soluții pentru fermierii români interesați de bovina de carne: genetică, reproducție, îngrășare și carne de vită de calitate.

Timp de 3 ore în data de 22 aprilie a.c, de la ora 10.30 vor avea loc discursuri, prezentări de specialitate, show de bovine de carne, prezentări de bovine Angus în ring, realizări de cântăriri și bonitări, informări despre Controlul Oficial al Producției și Registru Genealogic. Cei prezenți vor avea parte de un seminar practic unde se vor oferi răspunsuri la multe dintre întrebările și problemele care apar în creșterea bovinelor de carne, precum și clarificări privind controlul oficial al producției și registrul genealogic la rasa de carne.

În concluzie, informări despre cum putem avea o fermă de bovine de carne de succes și cum se alege un taur cu calități de reproducător deosebite.

În plus, pentru iubitorii de bovine de carne organizatorii au pregătit și un concurs. Cine știe să aprecieze greutatea masculului Angus finisat pentru abatorizare – una din vedetele show-ului de bovine va primi un cadou surpriză.

„Motorul“ care accelerează sectorul de creștere al rasei Angus

Despre tendința României de a asimila în sectorul zootehnic rasele de bovine pentru carne se vorbește deja de ceva vreme. Renumită pentru rezistență, fertilitate, dezvoltare rapidă, ușurința de a făta și pășunatul pe tot parcursul anului, rasa Angus a pătruns treptat în România. Directorul executiv al Asociației Aberdeen Angus, Aurelian Florea, interlocutorul de față, spune că de la 300 de exemplare din rasa Angus, câte existau în România anului 2008, astăzi s-a ajuns la mai mult de 9.000 de animale în rasă pură și la peste 3.600 de capete de metiși cu rasa Angus doar la nivelul asociației pe care o conduce (deține peste 80% din totalul bovinelor Angus din România). Deși asociația s-a constituit ca un „motor“ prin care să se accelereze ritmul de creștere a rasei Angus în țara noastră, și a reușit în mare măsură acest lucru, nu este încă suficient, spune dl Florea. Potrivit spuselor sale, acest sector are un important potenţial de creştere, iar cererea de carne de vită de pe piața românească este în creștere. În discuția avută pe marginea viitorului acestei rase în România, a afirmat că țara noastră dispune de condiții pedoclimatice extraordinare pentru creșterea vitelor Angus și că ar fi o șansă irosită să nu profităm și mai mult de acest avantaj. El mai spune că acest argument, coroborat cu tehnologia de exploatare simplă, cu costuri reduse față de cea pentru creșterea vacilor de lapte, a dus la dezvoltarea șeptelului de animale și la mărirea numărului de crescători care au aderat la asociație.

Astăzi Asociația Aberdeen Angus, prima din țară acreditată pentru COP la rasa Angus, are 470 de membri și, afirmă dl. Florea, tot mai mulți fermieri aleg să vină spre ea. Ca un răspuns față de deschiderea crescătorilor, asociația și-a stabilit obiective foarte clare prin care să vină în sprijinul lor. Un alt rol este acela de a ameliora și urmări progresul genetic al rasei în România. De altfel, asociația are planuri de a implementa împreună cu ANZ programul de ameliorare a efectivelor de bovine din rasa Angus. Promovarea constantă a avantajelor exploa­tării acestei rase și a caracteristicilor sale în rândul fermierilor români a fost una dintre țintele asociației. Un target care, deși a fost atins, va continua să facă parte din preocupările asociației.

Momentan însă principala direcție de acțiune a organizației este obținerea acreditării pentru conducerea Registrului Genealogic de rasă și realizarea controlului oficial al producției în vederea dezvoltării geneticii rasei Angus în România pentru a fi competitivi pe piață.

Asociația a depus în acest sens un dosar la Agenția Națională pentru Zootehnie prin care solicită dreptul de a conduce Registrul Genealogic pentru rasa Angus și se află în perioada de așteptare. De ce este atât de important pentru asociație realizarea acestui lucru? Pentru că, potrivit dlui Florea, programul de ameliorare al rasei Angus reprezintă principalul instrument de ameliorare genetică a raselor de bovine, ce are scopul de a îmbunătăţi performanţele animalelor. Registrul va avea trei secțiuni, și anume Registrul Genealogic de Tineret în care sunt înscrise toate animalele, femele şi masculi, Registrul Genealogic de Tauri în care sunt înscrişi taurii în conformitate cu cerinţele de admitere la această grupă, și Registrul Genealogic de Vaci în care sunt înscrise exemplarele în conformitate cu cerinţele de admitere la această grupă. Prin controlul oficial al producției se poate cunoaște potențialul productiv real al animalelor. Este foarte important să se cunoască acest potențial pentru că el stă la baza selecției în procesul de reproducție a celor mai valoroase exemplare. Datele obținute în urma realizării controlului oficial al producției – originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv și aptitudinile pentru reproducție – sunt apoi folosite în bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței și la stabilirea obiectivelor planului de ameliorare a rasei. Ulterior animalele valoroase sunt înscrise în Registrul Genealogic de elită. Concret, controlul oficial al producției la rasa Angus se face prin cântărirea animalelor în diferite etape de dezvoltare. Monitorizând evoluția greutății animalelor ne dăm seama dacă genetica este corespunzătoare și dacă animalele pot atinge potențialul rasei. Din aceste date se extrage esența, adică sporul mediu zilnic care ne spune cum se dezvoltă animalul și dacă întrunește caracteristicile de rasă. De la obținerea acreditării pentru controlul oficial al producției, echipa asociației a efectuat la peste 190 de membri mai mult de 12.000 de cântăriri și controale. După obținerea acreditării pentru conducerea Registrului Genealogic al Rasei asociația va imple­menta BREEDPLAN, un sistem modern de evaluare genetică pentru carnea de vită.

Laura ZMARANDA

Angus, o alegere care aduce satisfacţie

O singură persoană, două meserii făcute cu pasiune şi dăruire, o muncă care înseamnă nu doar dedicare şi satisfacţie, ci şi probleme, provocări pe care cu răbdare şi încredere omul harnic ştie să le rezolve. Oblezov Dumitru din comuna Moldoviţa Raşca este pădurarul care a avut ambiţia să înveţe o altă meserie, aceea de crescător de animale, şi are curajul să meargă pe noua tendinţă care începe să prindă contur în zona de nord a ţării – vaca de carne Angus. L-am găsit printre animale şi am vrut şi noi să vedem cum se descurcă.

– Am văzut că aveţi vaci rasa Angus. De când creşteţi animale şi ce v-a determinat să vă axaţi pe această rasă?

– Mă ocup de muţi ani de creşterea animalelor. În trecut am crescut metişi de Bălţată cu Angus şi Bălţată cu Charolaise, iar acum cresc doar Angus. Am luat această decizie după ce, vorbind cu doctorul Pachiţeanu şi vicepreşedintele Mihai Vlas de la Asociaţia Angus, am aflat mai multe despre această rasă. Dumnealor mi-au explicat că pe terenul pe care-l avem aici, mai sărăcăcios, s-ar preta rasa Angus, foarte rezistentă, care paşte orice şi valorifică bine păşunile montane.

– Când aţi adus primele animale şi ce efectiv aveţi acum?

– În octombrie 2013 am cumpărat 11 capete de Angus pur, 10 viţele şi un tăuraş. Pe lângă acestea mai am şi 28 de capete de metişi – Angus cu Hereford – metis F1 pe Bălţată şi F2 cu Hereford.

– Aşadar, aţi intrat în fenomenul genetic de-acum…

– Da, mi-a adus doctorul Pachiţeanu din America 15 doze de Hereford.

– Îndrăznesc să vă întreb, ce sunteţi de meserie?

– Pădurar.

– Şi faceţi în paralel ambele meserii?

– Da, se completează una pe cealaltă. Am şi ajutor în gospodărie – doi copii, ginerele. Fiului meu îi plac animalele, aşa că vrem să ne extindem, să facem o afacere de familie. Decât să plece în altă parte mai bine să ducă un trai decent aici, nu căpşunar slujind la alţii. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea.“

– Bine gândit. Aveţi suprafaţă de păşune suficientă care să vă satisfacă cerinţele?

– Am concesionat de la primărie o suprafaţă de 70 ha de păşune. Suntem trei în asociaţie şi avem împreună un efectiv de 70 de capete. Pe timpul iernatului coborâm şi avem fiecare suprafeţele necesare. Eu am 12 ha, iar restul mai cumpăr – siloz, una alta, ne descurcăm.

– Cum vă descurcaţi iarna cu furajele?

– Tot prin Asociaţia Angus Prod, care ne furnizează silozul şi tot ce e necesar, în afară de fân şi celelalte, pe care le am eu. Angus-ul şi chiar şi metişii valorifică bine grosierele. În urma lor nu rămâne nimic.

– De ce aţi ales bovina de carne şi nu aţi mers pe lapte?

– Am făcut această alegere deoarece la noi costurile pentru vaca de lapte sunt foarte mari. În această zonă nu putem cultiva porumb, lucernă, deci nu putem asigura concentratele necesare. Pe când la rasa de carne – cum e Angus – fânul şi apa sunt suficiente.

– Ce faceţi cu valorificarea, căci am înţeles că e o problemă.

– Da, ne-a fost mai uşor să le aducem, să investim, însă la capitolul valorificare vom vedea. Încă nu avem o soluţie, dar dl dr. Pachiţeanu e în căutarea ei şi am înţeles că are un proiect pentru abatorizare în Elveţia.

– Vă gândiţi să vindeţi direct carcasă sau produşi?

– După cum am gândit eu, dumnealor ar putea să facă o îngrăşătorie acolo, pentru că au furajele necesare, iar eu să le livrez viţei la înţărcare, de şase-şapte luni, toamna, când cobor de pe munte. Eu rămân cu mamele şi fac o nouă generaţie, iar dumnealor îngraşă viţeii şi-i valorifică.

– Da, e o soluţie, un lanţ de producţie benefic.

– Eu cred că este cea mai bună variantă, căci dacă investesc şi în furaje pentru îngrăşare costurile deja sunt destul de mari şi nu merită.

– Aşa este. Există, aşadar, un trend ascendent în ceea ce priveşte creşterea acestei rase de carne, Angus. Spuneaţi că sunt mulţi care vă vizitează.

– Da, ne vizitează şi vor să cumpere din produşii noştri. Bineînţeles, ne înţelegem cu oamenii la un preţ puţin mai mic, pentru că vrem să-i încurajăm. E o satisfacţie să vezi în comună câteva ferme cu 30-40 de capete – v-am spus cum e aici, la noi, cu pământul, nu se poate vorbi de ordinul sutelor. Dar câteva zeci de capete pot asigura unei familii un trai decent. Plus mulţumirea sufletească, pentru că ne place ceea ce facem.

– Până la urmă, preocuparea principală a oamenilor din zonă este creşterea animalelor…

– Asta este, dintotdeauna. Vii la serviciu, treci pe la ele şi te încarci cu energie pozitivă.

– Eu vă doresc succes şi să creaţi cât mai multe ferme.

Maria BOGDAN

Angus, o alternativă la rasa de lapte

În condiţiile în care din acest an preluarea laptelui de la micii producători va constitui o problemă în ceea ce priveşte normele de igienă şi calitatea acestuia, rasa Angus şi hibrizii acestei rase pot constitui o oportunitate de afacere pentru crescătorii de animale. Acesta a fost mesajul transmis crescătorilor de animale din mai multe judeţe ale ţării, participanţi la seminarul cu tema „Rasa Angus – oportunităţi de afacere“, desfăşurat în municipiul Fălticeni.

În fermele din Bucovina cresc peste 400 de vaci din rasa Angus

Întâlnirea organizată de Asociaţia Profesională Angus – Ro şi firma Vianco din Elveţia, la care au participat fermieri din aproape toate judeţele ţării, a început cu o vizită la două ferme care cresc vaci Angus din comunele Rîşca şi Baia.

În Bucovina cresc peste 400 de vaci din Rasa Angus, iar cele două ferme au fost alese pentru că ferma de la Rîşca este abia înfiinţată, iar cea de la Baia este în al patrulea an de producţie şi a livrat deja hibrizi.

Ferma, aflată la început, are un nucleu de 55 de capete de Angus pur certificate, cu pedigree, genetică Irlanda şi Cehia, iar când au fost aduse viţelele au avut vârste cuprinse între 10 şi 12 luni şi între 280-300 de kilograme. În plus, aceasta deţine 25 de hectare de pajişti, 15 hectare de teren arabil, hrana pentru perioada de iarnă fiind asigurată cu fân, paie, porumb siloz. La Rîşca sistemul de creştere, întreţinere şi stabulaţie este liber, fără grajduri sofisticate, doar cu copertine.

„Sunt la început cu această fermă, dar dacă îţi sunt dragi aceste animale le înveţi şi le faci pe toate din mers, nu trebuie să ai cine ştie ce experienţă. Deocamdată sunt juninci în faza de gestaţie, vrem să le înmulţim pentru că a cumpăra viţei Angus nu este prea rentabil, iar de anul viitor aşteptăm producţii mari“, ne-a declarat Elena Dincu, proprietara fermei de la Rîşca.

Unitatea de la Baia este una de reproducţie, având viţei livraţi în multe judeţe din ţară. Genetica celor aproape 100 de capete este de provenienţă Elveţia, Irlanda şi Cehia, sistemul de întreţinere a animalelor fiind liber în padocuri, copertine şi într-un grajd făcut înainte ca proprietarul fermei să ştie prea multe despre Angus.

„Animalele de reproducţie nu au nevoie de furajare excesivă cu nutreţuri concentrate, respectiv cereale, pentru că ele au tendinţa de a se îngrăşa foarte mult. Or activitatea de reproducţie nu necesită nutreţuri concentrate. Dacă nu suntem atenţi la furajare, pentru că această rasă de vaci mănâncă continuu, putem avea probleme cu fătările“, a precizat proprietarul fermei, Mihai Vlas.

Cea mai mare problemă, valorificarea cărnii

În cadrul întâlnirii de la Fălticeni, la care au fost alături de crescătorii de vaci Angus din toată ţara, specialişti din cadrul Direcţiei Agricole Suceava, Emilia Ciurescu – consilier în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie şi Ivo Wegmann – director Vianco (Elveţia), s-au purtat discuţii interesante despre producţia, creşterea vitelor din rasa Angus, valorificarea producţiei de carne, controlul producţiei şi registrul de rasă, toată lumea fiind de acord că viitorul constă în producţia extensivă de carne de vită pe păşune, mai ales pentru gospodăriile mici din zonele cu pajişti.

„Această rasă Angus poate constitui o alternativă pentru crescătorii de animale din întreaga ţară. În primul rând este rasa a căror caractere morfoproductive răspund cel mai bine cerinţelor fermierilor, începând cu faptul că este o rasă rustică, de păşune, care consumă fibroase, iarbă şi fân în perioada de iarnă, o rasă cu prolificitate foarte bună, ale cărei fătări sunt foarte uşoare, acesta fiind un aspect foarte important pentru fermieri. Are un spor foarte bun de creştere, o tehnologie foarte simplă şi, în final, o calitate a cărnii foarte bună. Practic este în topul calităţii cărnii de vită din lume“, a precizat dr. Vasile Pachiţanu, preşedinte Asociaţia Angus – Ro.

Fermierii sunt optimişti, dar investiţiile îi ţin pe loc

„Avem teren, avem intenţii serioase de dezvoltare, dar nu avem sprijin. Fără acces la credite, fără investiţii, fără acces la tehnologii noi, la utilaje performante, fără banii necesari să cumpărăm rase noi nu cred că reuşim să înfiinţăm o astfel de fermă. Rasa ar merge la munte, dar investiţia este mare şi 3-4 ani este fără profit“, ne-a spus un tânăr fermier din judeţul Suceava. Un alt fermier din Maramureş şi-a înfiinţat o fermă pe Măsura 121, dar „suntem cam pe pagubă cu vacile de lapte din cauza preţului obţinut de la colectări. Vrem să ne reprofilăm pe vaci de carne dar, din câte am văzut, desfacerea e marea problemă“.

„Ne-am axat pe creşterea bovinelor din rasa Angus din 2011. Problema pe care o întâmpinăm este piaţa de desfacere, pentru că nu am ajuns la un efectiv care să ne permită să onorăm un contract extern dintr-o singură fermă. Atunci ar trebui să ne asociem, să putem vinde în străinătate. Vânzarea la bucată la un abator în ţară nu este rentabilă. Aceste vaci trebuie valorificate la un preţ real, care să acopere cheltuielile. Nu poţi să primeşti acelaşi preţ pe carnea de Angus ca cel de la carnea de vită normală. Nu există termeni de comparaţie calitativi, randamentul este altul. Sper că încetul cu încetul ne vom pune pe picioare şi ne vom organiza“, a precizat Oana Ursulescu din Caransebeş.

Registrul genealogic şi controlul oficial al performanţelor producţiei de carne

Emilia Ciurescu, consilier în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, a prezentat câteva elemente despre registrul genealogic şi controlul oficial al performanţelor producţiei de carne. Sunt elemente care fac referire la selecţia acestor animale, ameliorare şi selecţie.

„Cred că vin în ajutorul fermierilor pentru că acum este un Ordin de ministru prin care se acordă anumite ajutoare fermierilor care au animale înscrise în registrul genealogic. Înscrierea în Registrul genealogic pentru rasele speciale de carne este condusă de Agenţia Naţională şi nu presupune niciun cost. Trebuie doar fermierii să conştientizeze necesitatea atât a afilierii la acest registru cât şi a efectuării controlului oficial al performanţelor, pentru că există ajutoare de stat pentru ameliorare genetică şi controlul oficial al performanţelor. Se acordă 70% din valoarea serviciului, urmând ca fermierii să achite 30%. România are potenţial şi sunt convinsă că fermierii se vor orienta către această rasă. Problema nu este la fermieri, ci la piaţa de carne, dar cred că se va rezolva prin asociere“, a precizat Emilia Ciurescu.

Silviu BUCULEI

Angusul de Carpaţi

În curând, carnea de vacă din Argentina ar putea fi concurată de cea din Carpaţi sau cel puţin aşa visează doi investitori elveţieni care deţin la Marpod şi Nocrich, judeţul Sibiu, 2.100 de vaci Angus. În cinci ani vor să ajungă la 10.000 capete, inclusiv prin intermediul unor parteneriate cu fermierii locali, România având astfel şansa să devină un jucător important pe piaţa europeană.

Doi investitori elveţieni – Samuel Widmer (stânga foto), specialist în prelucrarea cărnii, şi Sefan Jung (dreapta foto), specialist în creşterea bovinelor din rasa Angus, au pus bazele unei afaceri de succes în sectorul zootehnic în România, prin înfiinţarea fermelor Karpaten Meat. În doar cinci ani, cei doi au ajuns la un efectiv de 2.100 de vaci de carne la fermele din Marpod şi Nocrich (judeţul Sibiu) şi au trezit tot mai mult interesul fermierilor români pentru această rasă la noi. Dovadă a acestui fapt este şi înfiinţarea Asociaţiei Aberdeen Angus Romania, al cărei act constitutiv a fost semnat recent în cadrul evenimentului desfăşurat la Marpod sub deviza „Karpaten Meat – from grass to beef – Angus breeding system for Romania.“ La manifestare au fost prezenţi circa 200 de fermieri interesaţi să devină parteneri Karpaten Meat şi să dezvolte o afacere de creştere a bovinelor Angus.

Povestea Karpaten Meat în România

Cei doi administratori ai companiei Karpaten Meat (firmă care face parte din grupul Agroinvest Plus, care are în România circa 7.700 ha de teren agricol) au o experienţă vastă în domeniul agriculturii, în special în producţia şi comercializarea cărnii de vită. Au venit în România pentru că au intuit potenţialul de creştere de la noi – avem circa 5 milioane de hectare de păşuni – şi au decis să investească aici. În 2008 au cumpărat cu circa 100.000 de euro activele unui fost IAS şi s-au pus pe treabă. Au început cu 120 de bovine Angus aduse din Germania, iar în timp au ajuns la un stoc total de 2.100 de animale. Pe lângă fermele proprii, elveţienii au cumpărat şi circa 2.500 ha de teren agricol, Karpaten Meat dezvoltând şi programe parteneriat. Este vorba de Programul Angus – Creştere în rasă pură, dar şi de Programul de încrucişări Angus X Bălţată Românească.

„Dacă până acum cunoscătorii în materie de carne de vită premium vorbeau doar despre bovinele de carne argentiniene crescute în regiunea Pampas, scopul companiei Karpaten Meat este acela de a face cunoscută zona Carpaţilor ca fiind producătoare de carne de vită de calitate. În acest sens, compania îşi propune ca, până în anul 2018, să producă cel puţin 10.000 carcase de vită de calitate superioară“, spune Samuel Widmer.

Sistemul extensiv pe păşune, o noutate pentru ţara noastră

Samuel Widmer susţine că în România implementarea sistemelor de creştere a raselor de carne este posibilă în toate zonele ţării, inclusiv cele montane. În momentul de faţă, rasa de carne nu este foarte răspândită la noi, efectivul de animale fiind de circa 29.000 exemplare, adică nu mai mult de 2,3% din numărul total de exemplare. Creşterea bovinelor de carne în sistem mamă vacă alăptantă, sistem extensiv pe păşune, este un domeniu nou pentru România, dar şi o afacere la îndemâna fermierilor locali.

„Potenţialul există, totul este să se mobilizeze fermierii în această direcţie şi, cu un pic de susţinere atât din partea statului român, cât şi din partea fermierilor cu experienţă în domeniu, în câţiva ani putem popula păşunile din România cu bovine de carne. Ne-am îndreptat către rasa Angus şi recomandăm această rasă de carne în primul rând pentru costurile scăzute de creştere şi producţie, dar şi datorită faptului că este o rasă prolifică care produce un viţel pe an, având prima fătare la vârsta de doi ani, spre deosebire de alte rase de carne, care încep să producă viţei doar de la trei ani. Astfel se obţine un număr mai mare de viţei într-un timp mai scurt, crescând veniturile substanţial“, afirmă Widmer.

El vorbeşte chiar de posibilitatea obţinerii unui profit de 12.000 de euro în cinci ani. Calculul este simplu: dacă se porneşte de la 8 vaci din rasa Angus, în cinci ani rezultă 66 de viţei – primul viţel la 2 ani, în timp ce la alte rase este la trei ani –, spre deosebire de 36 viţei la alte rase. Iar dacă se vând 50% din viţei, profitul este de circa 12.000 de euro. Şi aceasta în condiţiile în care vaca este crescută afară pe păşune, iar viţelul este alăptat până la 7-8 luni, după care este înţărcat şi vândut. În ceea ce priveşte faza de îngrăşare finală, aceasta trebuie să fie de scurtă durată (fără soia şi premixuri), până ajung vacile la 350-400 kg (carcasă), cu grăsime ¾, susţine Widmer.

Programul de încrucişări Angus X Bălţată Românească

Anul trecut, Karpaten Meat a demarat un nou program de parteneriat ce se referă la conversia fermelor de Bălţată Românească în ferme de creştere de viţei încrucişaţi prin montă cu taur de reproducţie Angus sau prin însămânţarea efectivului de Bălţată Românească cu material seminal Angus. Programul reprezintă o opţiune bună pentru fermele care vor să renunţe la producţia de lapte sau vor să folosească vacile reformă pentru producţia de carne.

Karpaten Meat oferă informaţii despre înfiinţarea fermelor de creştere Angus, dar şi tauri de reproducţie din rasa Angus spre vânzare sau material seminal provenit de la tauri cu genetică de top. Prin contract, firma răscumpără viţeii rezultaţi din reproducţie în momentul înţărcării acestora, cu o vârstă de minimum 6 luni şi cu un minimum de 200 kg. Programul se încadrează într-un nou model de business, şi anume creşterea în sistem de vaci alăptante, o tehnologie simplă şi cu costuri mult mai scăzute decât în cazul creşterii vacilor de lapte, bovinele rămânând pe păşune pe tot timpul anului, furajându-se doar cu lapte şi cu iarba de pe păşune. Această formă de parteneriat presu­pune şi asigurarea unei pieţe de desfacere constante şi profitabile şi se înscrie împreună cu programele de parteneriat la dezvoltarea producţiei de carne de vită premium în România, după cum susţine Samuel Widmer. Producţia de carne va avea ca destinaţie în principal piaţa europeană, unde de altfel este livrată aproape în totalitate şi în prezent, urmând să fie acoperită însă şi piaţa internă, în funcţie de solicitări.

Cerere mare de carne

Deficitul de carne de vită în Europa în ultimii ani a fost de 200.000 de tone pe an. Germania este al doilea producător de produse din carne în Europa, dar sectorul bovin a trecut printr-o scădere masivă în perioada 1997-2008, ajungând de la aproximativ 3,54 milioane de bovine la un efectiv de circa 1,3 milioane capete. Aceste efective de bovine sunt grupate în 180.000 de ferme, din care mai mult de 60% au mai mult de 100 de capete. Conform statisticilor, în România densitatea bovinelor este de 15 capete pe 100 ha, în timp ce în Irlanda, de exemplu, sunt 137 de capete pe 100 ha.

Avantaje rasa Angus

- Robustă şi adaptabilă la temperaturi între -40°C şi +40°C.

- Precoce: vârsta la prima montă 14-15 luni (min. 350kg).

- Vârsta la prima fătare: 24-27 luni.

- Fătări uşoare.

- Prolifică: 1 viţel/an, o durată a gestaţiei de 9 luni.

- Înţărcarea viţeilor după vârsta de 8-10 luni.

- Spor mediu zilnic ridicat de 1.000-1.300 g prin îngrăşare extensivă.

- Greutate: tauri: 800-1.000 kg, vaci: 550-700 kg.

- Randament ridicat la sacrificare.

- Longevive şi uşor de îngrijit.

- Culoarea părului: roşu sau negru.

- Ecornare.

Ioana GUŢE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS