Am cunoscut în ultima vreme mulți tineri implicați în agricultură. Știu că există această temere că generațiile bătrâne de agricultori nu au cui să predea mai departe ștafeta, dar se pare că acest lucru se schimbă. Unul dintre tinerii ale căror ferme le-am vizitat este Ionuț Matei din Gura Vitioarei, Prahova.

„Am vrut să am o fermă după modelul celor de afară“

După întâlnirea cu acest tânăr, am avut certitudinea că se schimbă chipul satului românesc. El este dovada că din urma generațiilor trecute vin tineri curajoși care încă mai vor să muncească pământul, care cresc în curtea gospodăriei lor animale și fac acest lucru cu  același respect cu care o făceau bunicii și străbunicii noștri. Mulți s-au întors în țară după ani de pribegie prin străinătate, cum este și cazul lui Ionuț, și-au redescoperit originile și au pus umărul la construcția noii generații de mici fermieri. Prin munca lor, ferma de subzistență, așa cum le place europenilor să o numească, este de fapt un motor al economiei multor familii din mediul rural. Ionuț Matei a construit, alături de familia sa, un cămin și o microfermă cu 40 de vaci de lapte. S-a întors din Elveția acum patru ani pentru că, deși îi era bine, acolo se simțea străin. Astăzi cu laptele pe care îl obține își hrănește familia și vinde către toți cei care îl caută. Și nu sunt puțini.

„Am crescut de mic cu animale și, văzând în afară că nu se lucrează ca la noi cu furca și coasa, după o experiență de șapte ani în Elveția la o fermă de vaci de luptă, m-am întors în țară. Am vrut să fac ceva frumos, după modelul a ceea ce am văzut în străinătate. În patru ani am reușit să fac tot ceea ce se vede acum. Sistemul de creștere a animalelor este diferit prin tehnologie, iar fermierii străini au altă mentalitate. Se lucrează mai puțin fizic și mai mult cu utilaje. Până să plec în Elveția am zis că nu vreau animale în curtea mea, că nu o să cresc nici găini, dar când am văzut acolo cum se lucrează și că nu este atât de greu a început să îmi placă. Acum chiar iubesc ceea ce fac și nu aș putea să mai stau fără animale.“

„Am investit inițial 15.000 de euro“

Întors în țară, a construit grajdul și a început să învețe din propriile greșeli. Spune că a fost avertizat că nu este rentabil să fi crescător de vaci și că această afacere te poate aduce la sapă de lemn, dar că nu a fost descurajat. Așa a descoperit că poți trăi decent din veniturile unei microferme, doar că trebuie să ai răbdare până apare profitul și să fii conștient că la început pierderile pot fi mari dacă nu te sfătuiești cu cineva care cunoaște bine acest domeniu.

„Am avut 15.000 de euro. M-au ajutat și părinții, iar tatăl meu încă îmi trimite bani din Elveția. Deși am fost ajutat să termin grajdul și să cumpăr animale, tot a trebuit să împrumut o parte din bani. La început am avut doar două vaci de la fratele meu; avea o fermă, dar a renunțat la ea. Laptele pe care îl obțineam de la cele două vaci am început să îl vindem pe la vecini. Când am văzut că se caută laptele, am zis că trebuie să ne extindem și că, dacă tot avem banii ăștia strânși, să facem o fermă mare. Primele exemplare, 12 vaci Holstein,

le-am cumpărat de la Deva, în 2020. Atunci m-am înscris și în Asociația Crescătorilor de Taurine Prahova. Pe parcurs mi-am dat seama că nu îmi place rasa asta, așa că în ultimii doi ani am început să cumpăr exemplare din rasa Bălțata Românească. M-am sfătuit cu mai mulți crescători și toți mi-au spus că este o rasă mixtă care se adaptează și la munte, și la pășune, și la creșterea în stabulație. Primele exemplare nu aveau chiar o genetică de top, ci medie, iar un exemplar a costat în jur de 1.000 de euro. Nu am cumpărat toate animalele deodată, ci câte două sau trei exemplare pe an și am înmulțit efectivul. Anul acesta am deja trei juninci fătate aici și anul viitor mi-am propus să avem zece. Așa voi proceda în fiecare an, voi păstra tineretul.“

„Cele mai bune exemplare dau 60 de litri pe zi“

Ca și alți crescători de animale, Ionuț spune că lipsa pășunilor îl pune în mare dificultate. La asta se adaugă și faptul că în ultimii ani prețurile furajelor au crescut mult peste posibilitățile micilor fermieri. Doar cu promisiunea de a primi niște terenuri pe care să le cultive pentru a-și asigura propria bază furajeră, între timp tânărul a trebuit să găsească totuși soluții pentru a scoate animalele la pășunat.

„Nu am teren și nici pășune, așa că furajele le cumpărăm. Au spus cei de la primărie că anul viitor ne vor acorda pășune, dar vom vedea cât și cum. Nu știm momentan nimic. Au spus autoritățile că vor da niște bani pentru siloz celor care au terenuri și animale. Se vor face contracte, am înțeles, dar unde se vor face și cum nu știu. Nu cred că asta mă va ajuta cu ceva pentru că eu cumpăr tot cu prețul integral furajul. Cumpăr absolut tot, lucernă, silozul de porumb, tărâțele. În 2020, prețul la porumb era de 60-70 de bani, dar acum un an l-am cumpărat și cu 2 lei/kg de porumb. Adică mai mult decât dublu. Într-adevăr, și la lapte s-au dublat prețurile, în 2020 vindeam cu 3 lei/litru, iar acum vindem cu 6 lei. Chiar și așa este greu. Mi-a promis cineva de aici din zonă care are foarte multe terenuri că îmi va da câteva hectare ca să cultiv lucernă.“

Producția de lapte este condiționată de hrana administrată animalelor, iar tânărul fermier le asigură vacilor sale un regim furajer echilibrat. Cu ajutorul unui echipament special, furajele sunt tocate și amestecate și astfel pierderile de nutreț din timpul hrănirii animalelor sunt reduse cu cca 80%.

„Duc vacile la pășunat în livezile oamenilor și le mut cu remorca, câte zece în diferite locații. Pe cele cu lapte le țin acasă. Le asigur un amestec de lucernă cu siloz de porumb, tărâțe de grâu și mălai furajer, iar de la cele mai bune exemplare obțin în jur de 60 de litri pe zi.“

„Îmbuteliem laptele în sticle de plastic de doi litri și le etichetăm“

Valorificarea către procesatori este pierdere curată pentru micii fermierii, spune Ionuț. Așa că misiunea de a rezista pe piață îi revine fiecăruia dintre ei. Datorită seriozității de care a dat dovadă, Ionuț a reușit să câștige încrederea clienților săi și livrează zilnic cca 400 de litri de lapte către magazine din județul Prahova, dar și către persoane fizice. Nu rămâne niciodată cu lapte pe stoc și asta spune multe despre calitatea produsului pe care îl pune pe masa oamenilor.

„Acum avem 12 vaci în lactație, restul fiind în repaus mamar. Când am început în 2020 am avut noroc cu pandemia pentru că oamenii au căutat soluții pentru a le fi livrate produsele acasă. Și asta am făcut, am început să livrăm lapte. Îmbuteliem lapte în PET-uri de doi litri, îl etichetăm și îl vindem către magazine sau persoane fizice. Avem aici, la fermă, un frigider unde punem comenzile, cu bilețele, oamenii vin personal să își ia lapte și ne lasă banii în schimb.“

Pentru a ușura procesul de muls, a inventat un echipament. Folosește în acest sens o pompă de vacuum pe care a montat o țeavă de aer cu robineți de grădină și mulge la bidon. Costurile acestui echipament au fost în jur de 3.000 de lei. Pentru moment este suficient, dar pe viitor ar fi nevoie de o instalație de muls care să ducă laptele direct în tancul de răcire pe care îl folosim vara.

• „Mi-aș dori ca această fermă să devină una de top. Cu animale puține, dar de top. Nu îmi doresc o fermă cu 1.000 de vaci, ci una cu maximum 50 de exemplare, cu tot cu tineret. Avem un trai liniștit și decent și mai multă muncă nu putem face, dar nici să angajăm un om nu ne permitem. O familie trăiește decent chiar de pe urma a doar 20 de vaci, doar că nu mai ai liber, nu ai sărbători, muncești de luni până duminică.“
• În ceea ce privește investițiile făcute, Ionuț nu a ținut o evidență strictă a lor. A folosit toată agoniseala pe care a avut-o pentru a dezvolta această fermă și este mândru de ceea ce a reușit să facă. Spune că, la un moment dat, va apărea și profitul, dar crede că va mai dura cel puțin doi sau trei ani până va reuși să amortizeze toată suma alocată acestui proiect. Între timp, va continua să investească în această ferma nu doar bani, ci și mult suflet.

Laura ZMARANDA

MATERIALUL VIDEO