Câmpul cu struți africani, un business la început de drum

Creșterea struților este o ocupație destul de costisitoare, dacă luăm în calcul faptul că numai achiziționarea puilor presupune destui bani.
După 19 ani petrecuți în străinătate, doi tineri din Bacău s-au întors acasă și au pus bazele unui astfel de business, unde a fost nevoie de o investiție de 50.000 euro. Iosif și Mirela Butacu sunt cei doi băcăuani care cred în businessul lor cu struți africani.
Pui de struți achiziționați de la cea mai veche fermă de struți din România
„Totul a început în urmă cu 8 ani, (pe atunci eram plecați în Marea Britanie), când am văzut un reportaj TV despre o fermă de struți din România, de unde, ulterior, am și achiziționat struții. Treptat, am încep să ne documentăm în privința creșterii struților, am cules multe informații online, dar am și vizitat principalele mari ferme de struți din România pentru a vorbi cu crescătorii cu o vastă experiență în acest domeniu, dar și pentru a vedea ce înseamnă fizic creșterea lor. Și, după 19 ani de străinătate, ne-am întors în România și am pus bazele acestei ferme. Pentru început a fost nevoie de o investiție de 50.000 €, la care se adaugă cheltuielile ulterioare“, ne spune crescătorul băcăuan Iosif Butacu.
Până la ridicarea fermei a mai fost doar un pas, astfel în luna ianuarie a anului 2022 antreprenorul s-a apucat de treabă.
„Pot spune cu mândrie că am construit singur totul de la zero, punând accent pe fiecare detaliu în parte, iar în martie 2022 am achiziționat primele trei familii reproducătoare (de precizat este faptul că o familie este compusă din trei membri: două femele și un mascul) din Tinca, județul Bihor, unde se află și cea mai veche fermă de struți din România, costurile fiind de 7.200 €.“
Primii pui apăruți în fermă, crescuți cu mare grijă
Toți struții din ferma familiei Butacu sunt struți africani, o rasă care s-a adaptat foarte bine la condițiile meteo din țara noastră, mai spune acesta. „Le place foarte mult căldura, dar la fel de bine rezistă și până la -40°C iarna, cu condiția ca ei să fi împlinit vârsta de 6 luni. În vara anului trecut, am reuși să scoatem 16 pui, pe care i-am crescut, ajungând în acest an la un efectiv de 25 de struți (7 familii + 4 masculi). În ceea ce privește puii mai mici, ei necesită o grijă sporită, având nevoie de o temperatură de peste 20°C, atât ziua cât și noaptea, până pe la două luni, când își reglează singuri temperatura corpului.“
Vizitele la fermă s-au ținut lanț…
În ceea ce privește piața de desfacere, cel puțin pentru ferma familiei Butacu, este relativ devreme să se pronunțe, mai menționează băcăuanul.
„Principalul obiectiv este să ne extindem, dorind să ajungem la un efectiv de 10-15 familii productive și chiar să obținem un contract de vânzare în străinătate. În acest moment ne bucurăm că avem cereri pentru ouă, carne și pui. De asemenea, ferma noastră poate fi vizitată; am avut foarte multe grupuri de copii organizate, dar și multe familii cu sau fără copii, de toate vârstele, inclusiv străini care ne-au trecut pragul. S-au bucurat de ce au văzut și au plecat cu promisiunea că vor reveni, ceea ce ne motivează să ne dezvoltăm și din acest punct de vedere. În ferma de la Bacău nu se face rabat de la calitate și de aceea se respectă cu strictețe rețete de hrană. În ceea ce privește alimentația lor, struții adoră lucerna și apa curată. Rețetele conțin: grâu, porumb, orz, ovăz, șrot de floarea-soarelui, șrot de soia, făină de pește, tărâțe de grâu, calciu, premix și ulei de floarea-soarelui, în diferite cantități. Noi le dăm rețetă de cereale dimineața, iar după amiaza lucernă, apa fiind schimbată zilnic.“
Beatrice Alexandra MODIGA
struti, cresterea strutilor, oua de strut, struti africani, pui de strut
- Articol precedent: Ferma de oi Țurcane cu panouri fotovoltaice
- Articolul următor: Tânăr de 20 de ani din Neamț, la cârma fermei de vaci a familiei