Zootehnie 10 Februarie 2023, 22:31

Porcul românesc, „sacrificat“ de pesta porcină africană

Scris de

Vremuri grele pentru veterinarii din Satu Mare, ca de altfel și pentru cei din mai toată țara. Pe lângă numeroasele focare de pestă porcină africană (PPA) care au creat mari dezechilibre economice sectorului creșterii porcului, apar frecvent și alte boli infecțioase și parazitare.

Astfel, 11 cazuri de trichineloză descoperite în ajunul recentelor Sărbători de iarnă la porcii din exploatații non-profesionale sacrificați pentru consum familial, în județul Satu Mare, constituie un semnal de alarmă nu doar pentru medicii veterinari, ci și pentru crescători, dar mai ales pentru consumatori. Un motiv în plus să... cântărim de două ori atunci când ne propunem să procurăm populara carne de porc.

Porcii depistați pozitiv provin din localitățile Turț, Odoreu, Medieșu Aurit și Roșiori. În valoare de aproximativ 28.875 lei și având o greutate totală de aproximativ 1.925 kg, aceștia au fost confiscați și dirijați spre incinerare într-o unitate de ecarisare autorizată sanitar veterinar din județ. Dintre cei 11 porci diagnosticați cu trichineloză, doar 10 erau crotaliați și înscriși în Baza Națională de Date, proprietarii acestora putând fi despăgubiți la valoarea de piață.

Referitor la pesta porcină africană, am aflat de la directorul adjunct al DSVSA Satu Mare, dr. Dan Zeicu, că și în anul 2022 au fost descoperite focare, vreo 14 la număr. Acesta declara la sfârșit de decembrie: „Desfășurăm acțiuni de controale în trafic, împreună cu cei de la poliție, prilej cu care verificăm transporturile de animale vii și produse de origine animală. Din păcate, într-un caz de trichineloză s-a consumat din carnea infestată și noi trebuie să depistăm restul de carcasă ca să prevenim alte îmbolnăviri la om. Apoi suntem atenți și la gripa aviară care evoluează lângă noi, în Ungaria. Țin să precizez că toate animalele vii, inclusiv porcul trebuie să circule doar cu acte sanitar veterinare, altfel amenzile pot fi până la zeci de mii de lei.“

Un focar de PPA poate fi echivalent cu un dezastru economic pentru afacere.

Dr. Dan Zeicu a reamintit câteva dintre obligațiile ce trebuie respectate pentru prevenirea apariției PPA în fermă. Astfel, exploatația trebuie să fie împrejmuită, iar intrarea să se facă doar după o dezinfecție a hainelor, mâinilor, încălțămintei. Apoi se recomandă schimbarea hainelor de stradă cu un halat curat și cizme dezinfectate. Se interzice personalului angajat în fermă să dețină porci în gospodăria proprie sau să intre în contact cu aceștia. Toate mijloacele de transport trebuie să fie dezinfectate. De asemenea, este obligatorie amenajarea filtrului rutier și a filtrelor sanitare pentru personal, iar accesul în fermă să se facă numai trecând prin acestea. Fermierul trebuie să conștientizeze că respectarea cu stricteţe a regulilor este numai spre binele afacerii.


  • Pesta porcină africană este considerată, în prezent, cea mai periculoasă boală la porc. Perioada de incubație a virusului este între 14 și 28 de zile, dar la porcii din rase specializate de carne din fermele comerciale incubația este de 9 zile, acestea fiind mai sensibile. Nu s-a descoperit încă un vaccin care să-i vină de hac acestui virus extrem de rezistent. Acesta poate fi activ pe o perioadă cuprinsă între 6-10 zile în fecalele de porc, 10 săptămâni în cadavre, 3-6 luni în carnea sărată şi afumată, 6-12 luni în corpul căpuşelor din genul Ornithodoros, 18 luni în sânge la temperatura de 4ºC, 6 ani în sângele congelat și peste doi ani în carnea congelată.
  • Pesta porcină ameninţă industria europeană a cărnii de porc, „primul exportator mondial de porc şi produse pe bază de porc, cu aproape cinci milioane de tone exportate în fiecare an“, sublinia Autoritatea Eu
    ropeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) anul trecut. Confruntată cu un ritm de răspândire pe care l-a calificat drept „alarmant“, EFSA a lansat în 2022 cea de a treia campanie de comunicare cu autorităţile din 18 ţări europene, pentru a-i sensibiliza pe crescătorii de animale, medicii veterinari şi pasionaţii de vânătoare cu privire la modul de propagare a maladiei. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, dar este mortală pentru porci. Boala a apărut în Africa, de unde s-a răspândit în Europa şi Asia, unde a ucis deja sute de milioane de porci şi a modificat industria globală a cărnii de porc şi a nutreţului. Ajunsă în Europa în anii 1960 pentru ca ulterior să fie eradicată, pesta porcină africană a revenit în 2007 prin Georgia.

Anca LĂPUȘNEANU


Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti