Schimbarea STAS-ului mierii de salcâm, o prioritate pentru apicultori

Dr. ing. Adrian Siceanu, vicepreședinte al Societății Române de Apiterapie, pledează de ceva timp pentru schimbarea criteriilor STAS-ului mierii de salcâm și, spune domnia sa, a făcut demersuri concrete în acest sens prin înaintarea către ministrul Agriculturii a unui proiect în care argumentează de ce actualele condiții de clasificare a mierii de salcâm sunt discriminatorii și de ce au apicultorii au de pierdut din această cauză. În rândurile următoare avem explicațiile domniei sale cu privire la modul în care se analizează mierea, ce norme solicită STAS-ul actual, dar și de ce acest lucru este greșit.

Criteriul care duce la declasarea mierii de salcâm

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă apicultorii în ceea ce privește valorificarea mierii de salcâm la adevărata ei valoare este încadrarea ei în conformitate cu STAS-ul 784/2 din 1989. Acest STAS clasifică mierea de salcâm după mai multe criterii. Cantitatea de polen de salcâm reprezintă un criteriu foarte important în stabilirea STAS-ului mierii. Acest criteriu duce la declasarea mierii de salcâm de cea mai bună la calitate la miere polifloră. Conform acestui criteriu, mierea de salcâm este împărțită în miere de calitate superioară, de calitatea I și a II-a. În STAS sunt trecute, în special, cele două categorii. Mierea superioară trebuie să conțină peste 30% polen din total granule de polen care există în proba microscopică pe care se face analiza, cea de calitatea I trebuie să conțină peste 25% granule polen de salcâm din totalul granulelor de polen de la alte specii de flori, iar cea de calitatea a II-a între 20-25% polen de salcâm. Ce este sub 20% nu se mai încadrează la miere de salcâm. Acest lucru se întâmplă chiar dacă, din punctul de vedere al originii florale reale, este 95% nectar de salcâm. Din cauza acestui caracter discriminatoriu laboratoarele care fac analiza pe probe de miere de salcâm nu pot certifica mierea ca fiind de salcâm pentru că nu le permite STAS-ul. Aici intervine un aspect foarte important. La categoria de miere de salcâm se poate încadra o miere de salcâm care are raportul fructoză-glucoză 1,3 în favoarea fructozei. De la un raport fructoză-glucoză de 1,2-1,3 mai sus până la 1,6 mierea de salcâm cristalizează foarte încet la 1,3 sau aproape deloc către 1,6.

În ultimii ani, din ce am văzut, foarte multe buletine de analiză consemnau un raport de fructoză-glucoză de 1,5 către 1,6 și procentul de polen de salcâm de doar 12-14 sau 16%. Practic, acești apicultori au primit buletine de analize neconforme pentru salcâm.

Cum se explică prezența și procentul de polen în miere

Toate pleacă de la neînțelegerea modului în care este produsă mierea de către albine, comportamentului de cules al albinelor, neînțelegerea anatomiei florii de salcâm. Mierea de salcâm conține cantitatea cea mai mică de polen, doar 0,25% polen de salcâm. Din punct de vedere nutrițional, cantitatea de polen din orice sortiment de miere, dar mai ales din cea de salcâm este nesemnificativă. Este doar un parametru prin care se face această discriminare. Floarea de salcâm este hermafrodită și are o structură aparte care face ca albina să nu vină în contact cu anterele unde se află polenul și să îl ducă în nectar. Este distanță mare între locul în care se află polenul pe antere și glandele secretoare de nectar. În plus, petalele florii protejează puțin staminele și albina, când se duce să ia nectar, dă la o parte petalele, se duce la bază și ia nectarul și foarte puțin polen. De aceea este necesară schimbarea criteriilor stasului. Posibilitatea albinei de a lua polen odată cu nectarul este blocată de anatomia florii de salcâm. Anul trecut a fost un cules foarte bun la salcâm, dar am văzut multe buletine de analiză care aveau raportul de fructoză-glucoză de peste 1,5-1,6, iar procentul de polen din totalul granulelor de polen era de 15,14,12%. Explicația este simplă. În cazul unui cules de mare intensitate, albina ia mult mai ușor nectarul și în cazul acesta ia mult mai puțin polen împreună cu nectarul. Există o mare diferență între diferitele sortimente de miere din punctul de vedere al polenului specific speciei florale. Cel mai mult polen îl are floarea-soarelui, 40% din total polen și teiul – 30% polen din total. Floarea-soarelui este o floare entomofilă. Aceasta atrage albinele pentru hrana glucidă, dar le pune în față organele sexuale, anterele. Astfel albinele preiau pe corpul lor gametul mascul, respectiv polenul și îl duc pe stigmat mai departe ca să asigure fecundarea încrucișată și consangvinizarea. Majoritatea plantelor vizitate de albine sunt nectaro-polenifere, adică dau albinelor și nectar, și polen. În cazul salcâmului acest lucru nu se întâmplă, este o floare hermafrodită.

• Procesatorii sunt interesați de mierea de salcâm, o plătesc mult mai bine, dar nu o pot prelua pentru că în baza actualelor criterii mierea cu procent scăzut de polen de salcâm nu corespunde STAS-ului de miere de salcâm și, ca urmare, vrând-nevrând, apicultorul trebuie să o vândă ca fiind miere polifloră.
• Pentru a avea o miere de salcâm incoloră, curată, apicultorii nu se mai duc la rapiță, la pomi fructiferi pentru că o cantitate mică de polen din aceste specii le declasează toată mierea. Cu toate precauțiile apicultorului, o cantitate mică de polen din alte specii florale există pentru că, înainte de culesul la salcâm, albinele vizitează alte specii florale. Și atunci este o mare nedreptate făcută apicultorilor.

Laura ZMARANDA