Fie că au desen format din puncte mari sau mici, fie că este vorba de un model dalmațian sau un așa-zis model „în plăci“, iepurii pestriți sunt o încântare pentru noi, atrăgând priviri admirative în expoziții și nu numai. Prezența așa-numitului factor pestriț – „spotting“, „piebald“, „pinto“ – este considerată o caracteristică de domesticire. Asta nu înseamnă că la iepurii sălbatici nu pot apărea abateri de culoare, însă șansa lor de supraviețuire în sălbăticie este mică din cauză că ar fi foarte vizibili pentru prădători.

Dar să vedem, de fapt, ce înseamnă „factor pestriț“, cum apare și ce tipuri de desen sunt diferențiate astăzi. La iepurii noștri de rasă diferențiem practic două tipuri de desen pestriț: desen olandez – denumit și desen în plăci și desenul prin puncte – denumit și punct de control. Ambele tipuri au în comun faptul că apar foarte diferit în exprimarea caracteristicilor după cum vedem la pestriț englez, pestriț mare, dalmațian, pestriț de Mecklenburg, pestriț renan etc. Deși la pestrițul de Mecklenburg ar părea un desen în plăci, genetic avem de-a face tot cu un desen de tip punct de control. Ambele tipare genetice sunt de tipul Kk, unde gena dominantă K este cea „responsabilă“ de crearea desenului. Chiar dacă percepția noastră este că avem de-a face cu animale albe „împestrițate“ cu un anumit desen, genetic avem de-a face cu animale colorate – negru, albastru, havana etc. –, la care prezența genei dominante K în combinație cu k [Kk] face ca în anumite zone ale blănii culoarea să nu se poată forma, rămânând albă.

Desenul olandez nu are nimic comun cu desenul prin puncte, el este dat de o genă recesivă notată ss, astfel împerecherea a două animale cu desen va aduce în cuib doar animale cu desen. Asta spre deosebire de animalele cu desen prin puncte din a căror încrucișare vor rezulta trei tipuri: monocrom [kk], pestriț [Kk] și așa-numiții chaplins [KK] care au o cantitate mică de culoare, desenul fiind suprimat în mare parte.

În imaginile de mai jos (foto 1) avem principalele animale pestrițe al căror desen este dat de gena ss – olandez –, de Kk – pestriț mare, pestriț mic, pestriț englez, dalmațian, pestriț de Mecklenburger etc., precum și de combinația dintre cele două Kkss – Hotot. După cum vedem, iepurii Hotot sunt singurii la care întâlnim combinația celor doi factori, în plăci și în puncte.

Cei care cresc/au crescut iepuri pestriți știu că reproducerea lor este o provocare. Oricât de bine ai alege perechile nu știi niciodată cât de bun va fi rezultatul. Mai mult, nu toți produșii pot fi folosiți în reproducerea ulterioară. În practica curentă a reproducerii este recomandată împerecherea animalelor pestrițe cu cele monocolore, rezultând teoretic 50% animale pestrițe și 50% monocolore.

La împerecherea a două animale pestrițe (foto 2), teoretic vom avea ca rezultat 3 fenotipuri, genetic împărțite astfel:

• 50% Kk – desen pestriț;
• 25% kk – monocolor (janet);
• 25% KK – chaplin (cu desen suprimat în mare măsură).

Problema care se pune cu aceste animale „chaplins“ este că nu sunt considerate viabile. Asta deoarece factorul K, având dublă prezență – KK, se comportă ca un așa-numit factor letal sau semiletal, prin aceasta înțelegând că gena poate duce la moartea purtătorului înainte de a atinge maturitatea sexuală. Însă, după cum arată experiența, nu toate animalele „chaplin“ mor înainte de a atinge maturitatea. Astfel sunt destui crescători care folosesc schema de încrucișare „chaplin“ X – „janet“ deoarece cuibul rezultat va fi doar cu pui pestriț. Cât de corect va fi desenul rămâne de văzut, însă se consideră că sunt mai multe șanse de desen reușit din 8 pui decât din 4, de exemplu.

Acest lucru este valabil și pentru animalele cu desen în manta (pestriț de Mecklenburg, berbec mantulat, pitic colorat cu manta etc.) (foto 3). Împerecherea a două animale pestrițe aduce în descendență și animale „chaplin“.

Cu totul altfel stă problema în cazul desenului olandez (foto 4). Iepurele olandez al cărui desen este produs de o genă homozigotă recesivă (ss) va da la încrucișare doar animale cu desen olandez. Singura problemă, ca de altfel la toți pestriții, este corectitudinea desenului rezultat.

Cel mai interesant din punct de vedere genetic este, fără îndoială, desenul Hotot (foto 5), acesta combinând cele două tipuri de factori pestriți, în puncte și în plăci. Genetic vorbind, iepurele Hotot este un iepure negru la care culoarea este suprimată până la nivelul inelului periocular. Desenul Hotot este acceptat doar în culoarea neagră a inelelor ochilor, față de ceilalți pestriți care sunt acceptați într-o multitudine de culori (albastru, havana, galben, tricolor etc.).

După legile genetice, rezultatele împerecherilor ar trebui să aducă 50% animale Hotot, 25% animale olandeze și 25% animale „chaplin“ (foto 6), al căror desen amintește și de desenul olandez, dar și de cel în puncte. Însă crescătorii de Hotot spun că de obicei proporția de animale cu desen Hotot este mult mai mare, doar un procent mai mic de animale au un desen olandez sau „chaplin“.

Cam acestea sunt tipurile de desene create de factorul pestriț în diversele sale manifestări. Toate acestea sunt recunoscute atât în standardul european, cât și în cel american (ARBA) sau cel britanic (BRC). Mai există un tip de desen pestriț nerecunoscut în standarde, dar întâlnit la crescătorii din estul Europei.

Desenul este dat tot de o mutație a genei K, notată cu Kwo în literatura de specialitate. Animalele Kwok prezintă urechi albe, botul și picioarele albe, piept alb. Urechile pot avea uneori reziduuri de culoare. Ca în toate cazurile de pestriț și aici la încrucișarea a două animale cu desen vor rezulta animale „chaplin“, însă, spre deosebire de alți chaplins, aceștia nu prezintă vitalitate scăzută, deci factorul Kwo nu se comportă ca un factor semiletal (foto 7).

Acestea sunt principalele rase de iepuri la care se manifestă factorul pestriț. Nu am pretenția că am epuizat subiectul, însă intenția mea a fost să aduc puțină cunoaștere a geneticii iepurilor pestriți, folositoare cred tuturor crescătorilor.

Valentin FILIP